M. Of. nr. 192 din 4 martie 2004
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA
DEPUTAȚILOR SENATUL
L
E G E
pentru
înființarea comunei Rafaila prin reorganizarea comunei Todirești, județul
Vaslui
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1. − Se
înființează comuna Rafaila, județul Vaslui, având în componență satul Rafaila,
prin reorganizarea comunei Todirești din același județ.
(2) Reședința comunei Rafaila
se stabilește în satul Rafaila.
Art. 2. − (1) În
urma reorganizării prevăzute la art. 1, comuna Todirești are în componență
satele Todirești, Cotic, Drăgești, Huc, Plopoasa, Siliștea, Sofronești, Valea
Popii și Viișoara.
(2) Reședința comunei Todirești
rămâne în satul Todirești.
Art. 3. − (1) Până
la constituirea, potrivit legii, a autorităților administrației publice locale
în comuna Rafaila, județul Vaslui, rezolvarea problemelor curente se asigură de
doi delegați numiți prin ordin al prefectului, cu atribuții de primar și
viceprimar, precum și de un secretar numit de prefect, în condițiile legii,
care vor reprezenta autoritățile locale.
(2) Salarizarea persoanelor
prevăzute la alin. (1) se face, potrivit reglementărilor legale în
vigoare, din bugetul comunei Rafaila.
Art. 4. − (1) Consiliul
Județean Vaslui și delegații împuterniciți conform prevederilor art. 3
alin. (1), împreună cu Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Vaslui și Consiliul Local al Comunei Todirești, repartizează veniturile și
cheltuielile actualului buget al comunei Todirești între comunele prevăzute la art. 1
și 2.
(2) Veniturile și cheltuielile
care, în condițiile legii și ale prevederilor alin. (1), revin de drept
comunei Rafaila se administrează și se gestionează prin autoritățile
administrației publice locale ale acestei noi comune, iar echilibrarea
bugetului local se realizează pe seama sumelor defalcate din impozitul pe
venit, pentru echilibrarea bugetelor locale, în limita prevederilor aprobate în
anul 2004 pe ansamblul județului Vaslui.
(3) Bugetul comunei Rafaila pe
anul 2004 se elaborează de către delegații prevăzuți la art. 3 alin. (1),
cu avizul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Vaslui.
(4) Operațiunile de
predare-preluare se fac pe bază de protocoale încheiate între actualul primar
al comunei Todirești și delegatul, desemnat prin ordin al prefectului, cu atribuții
de primar al comunei Rafaila.
Art. 5. − Până
la noile alegeri locale, autoritățile administrației publice locale din comuna Todirești, județul Vaslui, funcționează în componența avută la data intrării în
vigoare a prezentei legi.
Art. 6. − Anexa
la Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului
României, republicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 54−55 din
27 iulie 1981, cu modificările ulterioare, se modifică în mod corespunzător.
Această lege a fost adoptată de
Camera Deputaților în ședința din 4 noiembrie 2003, cu respectarea prevederilor
art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE
CAMEREI DEPUTAȚILOR,
VIOREL
HREBENCIUC
Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 12
februarie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din
Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE
SENATULUI,
DAN
MIRCEA POPESCU
București, 24 februarie 2004.
Nr. 20.