Legea nr. 208/2005
M. Of. nr. 578 din 5 iulie 2005
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL
L E G E
pentru modificarea art. 285 din
Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I. – Legea nr. 297/2004
privind piaţa de capital, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 571 din 29 iunie 2004, se modifică după cum urmează:
– La articolul 285, alineatul (2) va avea următorul
cuprins:
„(2) Până la data întrunirii Adunării generale a Asociaţiei
Bursei de Valori Bucureşti, prevăzută la alin. (1), Bursa de Valori Bucureşti
va proceda la inventarierea şi reevaluarea patrimoniului. Pe baza
hotărârii adoptate de adunarea generală, o parte din activul patrimonial
reevaluat al Bursei de Valori Bucureşti se va transforma în capital social al
Societăţii Comerciale «Bursa de Valori Bucureşti» – S.A. Capitalul
social stabilit va fi repartizat în cote egale, cu titlu gratuit şi fără
sarcini fiscale, membrilor Asociaţiei Bursei de Valori Bucureşti înregistraţi
la data adunării generale prevăzute la alin. (1) şi se consideră
subscris şi vărsat integral de la data acestei adunări generale.“
Art. II. – Înregistrarea
Societăţii Comerciale „Bursa de Valori Bucureşti“ – S.A. la
Oficiul Naţional al Registrului Comerţului se va realiza pe baza hotărârii
prevăzute la art. 285 alin. (1), în termen de cel mult 30 de zile de
la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei legi.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din
Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE
CAMEREI DEPUTAŢILOR ADRIAN NĂSTASE |
PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU |
Bucureşti, 29 iunie 2005.
Nr. 208.