Legea nr. 200/2006

M. Of. nr. 453 din 25 mai 2006

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR                                 SENATUL

 

L E G E

privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege. 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1. – Prevederile prezentei legi reglementează condiţiile privind constituirea, gestionarea, utilizarea şi controlul Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, denumit în continuare Fondul de garantare. 

Art. 2. – Din Fondul de garantare se asigură plata creanţelor salariale ce rezultă din contractele individuale de muncă şi din contractele colective de muncă încheiate de salariaţi cu angajatorii împotriva cărora au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive de deschidere a procedurii insolvenţei şi faţă de care a fost dispusă măsura ridicării totale sau parţiale a dreptului de administrare, denumiţi în continuare angajatori în stare de insolvenţă. 

Art. 3. – Constituirea, gstionarea şi utilizarea Fondului de garantare are la bază următoarele principii:

a) principiul contributivităţii, conform căruia Fondul de garantare se constituie pe baza contribuţiilor datorate de angajatori;

b) principiul obligativităţii, potrivit căruia angajatorii au, conform legii, obligaţia de a participa la constituirea Fondului de garantare;

c) principiul repartiţiei, pe baza căruia fondul realizat se redistribuie pentru plata drepturilor salariale datorate de angajatorii în stare de insolvenţă;

d) universalitatea obligaţiei de plată a creanţelor salariale, indiferent de îndeplinirea sau neîndeplinirea obligaţiei de contribuţie a angajatorilor;

e) Fondul de garantare este independent de resursele gestionate de instituţia de administrare;

f) Fondul de garantare nu poate face obiectul măsurilor asigurătorii sau al executării silite. 

Art. 4. – În sensul prevederilor prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) angajator – persoana fizică sau persoana juridică ce poate să angajeze forţă de muncă pe bază de contract individual de muncă, în condiţiile prvăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare;

b) angajator transnaţional – angajatorul persoană fizică sau juridică ce desfăşoară activităţi pe teritoriul României şi cel puţin pe al unui alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European;

c) salariat – persoana fizică ce prestează muncă pentru şi sub autoritatea unui angajator, în temeiul unui contract individual de muncă încheiat pentru normă întreagă sau cu timp parţial ori al unui contract de muncă la domiciliu, contract de muncă temporară sau de ucenicie la locul de muncă, indiferent de durata acestora;

d) creanţe salariale – drepturile salariale şi alte drepturi băneşti datorate şi neplătite salariatului, care au fost stabilite în contractul individual de muncă şi/sau în contractul colectiv de muncă. 

CAPITOLUL II

Constituirea Fondului de garantare

Art. 5. – (1) Resursele financiare ale Fondului de garantare se constituie din:

a) contribuţia angajatorilor;

b) venituri reprezentând dobânzi, majorări de întârziere pentru neachitarea în termenul de plată a contribuţiei la Fondul de garantare, precum şi din alte sume provenite din surse admise de lege;

c) sume provenite din recuperarea debitelor create în condiţiile prezentei legi, altele decât cele provenind din contribuţiile la Fondul de garantare. 

(2) Resursele financiare constituite potrivit prevederilor alin. (1) se prevăd distinct la partea de venituri a bugetului asigurărilor pentru şomaj. 

(3) Resursele financiare constituite potrivit alin. (1) sunt destinate în exclusivitate pentru finanţarea categoriilor de creanţe salariale prevăzute de prezenta lege, precum şi pentru finanţarea cheltuielilor de gestionare a Fondului de garantare. 

(4) Cheltuielile pentru finanţarea categoriilor de creanţe salariale prevăzute de prezenta lege, precum şi pentru finanţarea cheltuielilor de gestionare a Fondului de garantare se prevăd distinct la partea de cheltuieli a bugetului asigurărilor pentru şomaj. 

(5) În cazul în care veniturile Fondului de garantare depăşesc cheltuielile efectuate potrivit prevederilor prezentei legi, excedentele anuale rezultate se reportează în anul următor şi se pot utiliza pentru finanţarea cheltuielilor prevăzute la art. 13 alin. (1). 

(6) Eventualele deficite înregistrate în situaţia în care veniturile sunt depăşite de cheltuielile Fondului de garantare se acoperă din disponibilităţile înregistrate în anii precedenţi. 

Art. 6. – (1) Execuţia de casă a sumelor aferente Fondului de garantare se realizează prin Trezoreria Statului. 

(2) Disponibilităţile financiare ale Fondului de garantare se păstrează la Trezoreria Statului şi sunt purtătoare de dobânzi. 

Art. 7. – (1) Angajatorii au obligaţia de a plăti lunar o contribuţie la Fondul de garantare, în cotă de 0,25%, aplicată asupra fondului total de salarii brute lunare realizate de salariaţi. 

(2) La data intrării în vigoare a prevederilor prezentei legi cota contribuţiei datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj de angajatorii prevăzuţi la alin. (1), stabilită potrivit legislaţiei în vigoare, se diminuează cu 0,25 puncte procentuale. 

Art. 8. – (1) Angajatorii au obligaţia de a declara lunar contribuţia la Fondul de garantare la organul fiscal competent, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează drepturile salariale. 

(2) Termenul de declarare a contribuţiei la Fondul de garantare constituie şi termen de plată. 

(3) Modelul şi conţinutul declaraţiei privind obligaţiile de plată la Fondul de garantare se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice. 

(4) Pentru neplata contribuţiei datorate la termenul prevăzut la alin. (1) şi (2) se aplică majorări de întârziere, în condiţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 

Art. 9. – (1) Activitatea privind înregistrarea fiscală, declararea, stabilirea, verificarea, colectarea şi soluţionarea contestaţiilor pentru contribuţia la Fondul de garantare se realizează de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale subordonate, potrivit legii. 

(2) Contribuţia la Fondul de garantare se administrează potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 

(3) Organele fiscale prevăzute la alin. (1) vor proceda la actualizarea din oficiu a informaţiilor conţinute în vectorul fiscal din registrul contribuabilului, cu obligaţia referitoare la contribuţia la Fondul de garantare. 

(4) Sumele realizate din activitatea de colectare prevăzută la alin. (1) se varsă la Fondul de garantare. 

CAPITOLUL III

Gestionarea Fondului de garantare

Art. 10. – Gestionarea Fondului de garantare se face de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti, denumite în continuare agenţii teritoriale. 

Art. 11. – În gestionarea Fondului de garantare agenţiile teritoriale au următoarele atribuţii:

a) primesc, examinează şi soluţionează cererile privind plata creanţelor salariale ce rezultă din contractele individuale de muncă şi/sau contractele colective de muncă;

b) stabilesc cuantumul creanţelor salariale cuvenite salariaţilor şi efectuează plata acestora;

c) recuperează debitele create în condiţiile prezentei legi, altele decât cele provenind din contribuţiile la Fondul de garantare;

d) reprezintă interesele Fondului de garantare în relaţiile cu instituţiile administraţiei publice centrale şi locale, instanţele judecătoreşti, societăţi sau organizaţii;

e) efectuează schimbul de informaţii cu instituţiile competente din statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European. 

Art. 12. – Cheltuielile de gestionare se suportă din resursele Fondului de garantare, în limita a 5% din venituri, în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. 

CAPITOLUL IV

Utilizarea Fondului de garantare

Art. 13. – (1) Din resursele Fondului de garantare se suportă, în limitele şi în condiţiile prevăzute în prezentul capitol, următoarele categorii de creanţe salariale:

a) salariile restante;

b) compensaţiile băneşti restante, datorate de angajatori pentru concediul de odihnă neefectuat de salariaţi, dar numai pentru maximum un an de muncă;

c) plăţile compensatorii restante, în cuantumul stabilit în contractul colectiv de muncă şi/sau în contractul individual de muncă, în cazul încetării raporturilor de muncă;

d) compensaţiile restante pe care angajatorii au obligaţia de a le plăti, potrivit contractului colectiv de muncă şi/sau contractului individual de muncă, în cazul accidentelor de muncă sau al bolilor profesionale;

e) indemnizaţiile restante, pe care angajatorii au obligaţia, potrivit legii, de a le plăti pe durata întreruperii temporare a activităţii. 

(2) Din Fondul de garantare nu se suportă contribuţiile sociale datorate de angajatorii în stare de insolvenţă. 

Art. 14. – (1) Suma totală a creanţelor salariale suportate din Fondul de garantare nu poate depăşi cuantumul a 3 salarii medii brute pe economie pentru fiecare salariat. 

(2) Salariul avut în vedere la alin. (1) este salariul mediu brut pe economie comunicat de Institutul Naţional de Statistică în luna în care s-a deschis procedura insolvenţei. 

Art. 15. – (1) Creanţele salariale prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a), c), d) şi e) se suportă pentru o perioadă de 3 luni calendaristice. 

(2) Perioada prevăzută la alin. (1) este perioada anterioară datei la care se solicită acordarea drepturilor şi precedă sau succedă datei deschiderii procedurii insolvenţei. 

(3) O altă solicitare privind plata creanţelor salariale poate fi făcută numai dacă perioada prevăzută la alin. (2) este mai mică de 3 luni. 

Art. 16. – Creanţele izvorâte din raporturi de muncă, plătite în cazul falimentului, potrivit legislaţiei în vigoare, se diminuează cu sumele achitate din Fondul de garantare. 

Art. 17. – În situaţia în care se pronunţă închiderea procedurii de insolvenţă, ca urmare a redresării angajatorilor, aceştia sunt obligaţi să restituie sumele suportate din Fondul de garantare, în termen de 6 luni de la pronunţarea hotărârii de închidere a procedurii. 

Art. 18. – Hotărârea de închidere a procedurii va fi notificată de îndată de judecătorul-sindic agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă în a cărei rază se află sediul, domiciliul sau reşedinţa angajatorului. 

Art. 19. – (1) Stabilirea cuantumului creanţelor salariale cuvenite salariaţilor şi efectuarea plăţii acestora se realizează de agenţiile teritoriale, la cererea scrisă a administratorului sau lichidatorului angajatorului în stare de insolvenţă. 

(2) Agenţia teritorială poate proceda la stabilirea cuantumului creanţelor salariale cuvenite salariaţilor şi la efectuarea plăţii acestora şi în baza cererii formulate de către salariaţii angajatorului în stare de insolvenţă sau de organizaţiile legal constituite ce reprezintă interesele acestora. 

(3) Cererile prevăzute la alin. (1) şi (2) vor fi însoţite de documente care să ateste că împotriva angajatorului a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă de deschidere a procedurii insolvenţei şi a fost dispusă măsura ridicării totale sau parţiale a dreptului de administrare. 

(4) Înainte de a se adresa agenţiei teritoriale, salariaţii sau organizaţiile legal constituite ce reprezintă interesele acestora trebuie să notifice în scris administratorul sau lichidatorul angajatorului în stare de insolvenţă, în vederea efectuării demersurilor necesare pentru plata creanţelor salariale potrivit alin. (1). O copie a notificării se va ataşa la cererea adresată agenţiei teritoriale, potrivit alin. (2). 

Art. 20. – (1) În cazul angajatorului transnaţional în stare de insolvenţă, stabilirea cuantumului creanţelor salariale cuvenite salariaţilor care prestează în mod obişnuit muncă pe teritoriul României şi efectuarea plăţii acestora se realizează de agenţia teritorială în a cărei rază îşi desfăşoară activitatea salariaţii. 

(2) La stabilirea stării de insolvenţă se ia în considerare hotărârea pronunţată de autoritatea competentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, prin care se deschide procedura sau, după caz, prin care se constată că nu există bunuri în averea debitorului sau că sunt insuficiente pentru a justifica deschiderea procedurii insolvenţei şi se pronunţă radierea acestuia din registrul în care este înmatriculat. 

Art. 21. – (1) În situaţia în care, în urma examinării documentelor prevăzute la art. 19 alin. (1) şi (3), se constată îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 2, agenţia teritorială emite dispoziţia privind stabilirea cuantumului creanţelor salariale suportate din Fondul de garantare pentru salariaţii angajatorului în stare de insolvenţă. 

(2) Dispoziţia prevăzută la alin. (1) se comunică administratorului sau lichidatorului angajatorului în stare de insolvenţă şi constituie titlu de creanţă, care devine titlu executoriu la data la care expiră termenul de plată, în situaţia prevăzută la art. 17. 

(3) În cazul în care se constată că angajatorul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2, cererea prevăzută la art. 19 alin. (1) se respinge, prin dispoziţia motivată a agenţiei teritoriale, care se comunică persoanelor prevăzute la art. 19. 

Art. 22. – (1) În cazul în care angajatorii aflaţi în situaţia prevăzută la art. 17 nu restituie de bunăvoie sumele suportate din Fondul de garantare, agenţiile teritoriale vor proceda la acţiuni de executare silită. 

(2) Debitele create prin nerespectarea de către angajatorii prevăzuţi la art. 17 a obligaţiei de restituire a sumelor suportate din Fondul de garantare se recuperează de la aceştia în temeiul dispoziţiei prevăzute la art. 21 alin. (1). 

(3) Activitatea de îndeplinire a măsurilor asigurătorii, precum şi de efectuare a executării silite a debitelor prevăzute la alin. (2) se realizează potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de către personalul de specialitate din cadrul agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă, desemnat prin dispoziţii ale directorilor executivi. 

CAPITOLUL V

Sancţiuni

Art. 23. – (1) Constituie contravenţii următoarele fapte:

a) necomunicarea datelor şi informaţiilor solicitate în scris de agenţiile teritoriale, pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de prezenta lege;

b) comunicarea de date şi informaţii incomplete sau eronate. 

(2) Prevederile alin. (1) se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 

Art. 24. – Contravenţiile prevăzute la art. 23 alin. (1) se sancţionează după cum urmează:

a) cu amendă de la 1.000 lei (RON) la 3.000 lei (RON), cea prevăzută la lit. a);

b) cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON), cea prevăzută la lit. b). 

Art. 25. – Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 23 alin. (1) şi, respectiv, la art. 24 se realizează de organele de control ale agenţiilor teritoriale. 

Art. 26. – Dispoziţiile referitoare la stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. 

Art. 27. – Sumele încasate din amenzile contravenţionale aplicate conform prezentei legi se fac venit la bugetul de stat. 

Art. 28. – Litigiile privind aplicarea prevederilor prezentei legi se soluţionează de instanţele judecătoreşti competente, potrivit legii. 

CAPITOLUL VI

Dispoziţii finale

Art. 29. – (1) Dispoziţiile prezentei legi intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007. 

(2) Beneficiază de prevederile prezentei legi salariaţii angajatorilor pentru care starea de insolvenţă intervine după data de 1 ianuarie 2007. 

(3) Sumele necesare pentru plata creanţelor salariale prevăzute la art. 13, precum şi cheltuielile de gestionare a Fondului de garantare se suportă pentru anul 2007 din subvenţia acordată de la bugetul de stat către bugetul asigurărilor pentru şomaj. 

Art. 30. – În termen de 90 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Guvernul va aproba normele metodologice de aplicare a acesteia. 

*

Prezenta lege transpune Directiva Consiliului nr. 80/987/CEE privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la protecţia salariaţilor în cazul insolvabilităţii angajatorului, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L283 din 28 octombrie 1980, cu modificările aduse prin Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2002/74/CE, publicată în Jurnalul Oficial nr. L270 din 8 octombrie 2002. 

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. 

 

 

Bucureşti, 22 mai 2006. 

Nr. 200.