Legea nr. 200/2005
M. Of. nr.
550 din 28 iunie 2005
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAȚILOR SENATUL
L E G E
privind aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22/2005 pentru completarea Legii nr.
94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi
Parlamentul
României adoptă prezenta lege.
Articol
unic. − Se
aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22 din 17 martie 2005 pentru
completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de
Conturi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 25
martie 2005, cu următoarele modificări și completări:
− Articolul
unic va avea următorul cuprins:
Articol
unic. − După
articolul 14 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții
de Conturi, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din
16 martie 2000, cu modificările și completările ulterioare, se introduc șapte
articole noi, articolele 141−147, cu următorul
cuprins: «Art. 141. − (1) În vederea
îndeplinirii unor obligații ce revin României în procesul de integrare
europeană, pe lângă Curtea de Conturi se constituie Autoritatea de audit pentru fondurile acordate României de Uniunea
Europeană prin programele ISPA și SAPARD și pentru fondurile ce vor fi acordate
în perioada postaderare, denumită în continuare Autoritatea
de audit, care are atribuții, respectiv proceduri
de lucru proprii.
(2) Autoritatea de audit este un organism fără personalitate juridică,
independent din punct de vedere operațional față de Curtea de Conturi, și are
sediul în municipiul București.
Art. 142. − (1)
În conformitate cu prevederile legislației comunitare și naționale aplicabile
programelor ISPA și SAPARD, precum și fondurilor aferente asistenței financiare
acordate României de Uniunea Europeană în perioada postaderare,
atribuțiile Autorității de audit sunt, în principal,
următoarele:
a) audit de sistem, verificarea pe bază de eșantion și audit final;
b) verificări și audit extern asupra fondurilor structurale de care va
beneficia România începând cu anul 2007;
c) verificarea
anuală a modului de funcționare a sistemelor de management și control stabilite
pentru derularea programelor ISPA și SAPARD;
d) verificarea
cheltuielilor eligibile declarate, pe bază de eșantion reprezentativ;
e) efectuarea unor
verificări adecvate în vederea emiterii declarațiilor la finalizarea măsurilor
și programelor;
f) certificarea
conturilor anuale SAPARD în ceea ce privește integralitatea, acuratețea și
veridicitatea acestora;
g) verificarea
existenței și corectitudinii elementului de cofinanțare
național.
(2) Pentru
realizarea atribuțiilor ce îi revin, Autoritatea de audit
încheie acorduri cu structurile responsabile pentru coordonarea fondurilor
aferente programelor ISPA și SAPARD, respectiv cu autoritățile de management
pentru fondurile aferente asistenței financiare acordate României de către
Uniunea Europeană în perioada postaderare.
Art. 143. − (1)
Autoritatea de audit este condusă de un președinte și
un vicepreședinte, numiți de plenul Curții de Conturi dintre consilierii de
conturi în funcție, pentru un mandat cu o durată de 3 ani. Acest mandat poate
fi reînnoit o singură dată. Durata primului mandat începe la data numirii de
către plenul Curții de Conturi.
(2) În exercitarea
atribuțiilor sale, președintele Autorității de audit
emite decizii și instrucțiuni.
(3) Atribuțiile
președintelui și vicepreședintelui se stabilesc prin regulamentul de organizare
și funcționare.
(4) Autoritatea de audit prezintă anual sau ori de câte ori este nevoie
rapoarte de activitate plenului Curții de Conturi.
Art. 144. − (1)
Structura organizatorică a Autorității de audit se
aprobă de către plenul Curții de Conturi, la propunerea președintelui
Autorității de audit. Coordonarea și atribuțiile
structurilor din aparatul propriu al Autorității de audit
și ale personalului se stabilesc prin regulamentul de organizare și
funcționare, parte integrantă a Regulamentului de organizare și funcționare a
Curții de Conturi.
(2) Numărul maxim
de posturi al Autorității de audit este de 110. În
anul 2005, de la data intrării în vigoare a prezentei legi*),
Autoritatea de audit va funcționa cu un număr de 53
de posturi, din care: 18 posturi, inclusiv personalul cu atribuții privind
realizarea auditului aferent fondurilor ISPA și
SAPARD, se asigură din cadrul schemei de personal a Curții de Conturi, iar
diferența de 35 de posturi va fi asigurată prin suplimentarea schemei de
personal. În anul 2006 schema de personal a Autorității de audit
va fi suplimentată cu 57 de posturi. Toate posturile aferente Autorității de audit vor fi incluse în schema de personal a Curții de
Conturi.
(3) În scopul
realizării atribuțiilor, Autoritatea de audit va
putea angaja și personal de altă specialitate decât cel economic.
Art. 145. − (1)
Salarizarea personalului din cadrul Autorității de audit
se face în conformitate cu legislația privind salarizarea personalului din
cadrul Curții de Conturi și cu prevederile Legii nr. 490/2004 privind
stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare.
(2) Președintele și
vicepreședintele Autorității de audit au dreptul la o
indemnizație de conducere care, împreună cu indemnizația de bază, nu poate
depăși salariul lunar maxim ce se acordă personalului de specialitate din
cadrul Autorității de audit.
Art. 146. − Fondurile
necesare pentru desfășurarea activității Autorității de audit
se asigură de la bugetul de stat și vor fi incluse în bugetul de cheltuieli al
Curții de Conturi.
Art. 147. − Pentru
desfășurarea activității Autorității de audit,
Guvernul României și Curtea de Conturi asigură condițiile necesare pregătirii
profesionale a personalului, spațiile de lucru, dotările și logistica
aferente.»
Această lege
a fost adoptată de Parlamentul României cu respectarea prevederilor art. 75 și
ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE
CAMEREI DEPUTAȚILOR |
PREȘEDINTELE SENATULUI |
ADRIAN NĂSTASE |
NICOLAE VĂCĂROIU |
București, 23 iunie 2005.
Nr. 200.
*) Data intrării în vigoare a
prezentei legi reprezintă data intrării în vigoare a Legii nr. 200/2005.