Legea
nr. 195/2006
M. Of. nr. 453 din 25 mai 2006
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAȚILOR SENATUL
L E G E A - C
A D R U
a descentralizării
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
CAPITOLUL I
Definiții și principii generale
Art. 1. Prezenta lege
stabilește principiile, regulile și cadrul instituțional care reglementează
procesul de descentralizare administrativă și financiară.
Art. 2. În înțelesul prezentei legi, termenii și
expresiile de mai jos au următoarele accepțiuni:
a) arie geografică a beneficiarilor aria
geografică de domiciliu a majorității beneficiarilor unui serviciu public
descentralizat într-o perioadă de timp dată;
b) capacitate administrativă ansamblul
resurselor materiale, instituționale și umane de care dispune o unitate
administrativ-teritorială, precum și acțiunile pe care le desfășoară aceasta
pentru exercitarea competențelor stabilite prin lege. Capacitatea
administrativă se evaluează și se stabilește în condițiile legii;
c) competență ansamblul atribuțiilor stabilite
de Constituție și de legile care conferă autorităților administrative drepturi și
obligații de a duce în nume propriu, în realizarea puterii publice și sub
propria responsabilitate, o activitate de natură administrativă;
d) competențe delegate competențele
atribuite prin lege autorităților administrației publice locale, împreună cu
resursele financiare corespunzătoare, de către autoritățile publice centrale,
pentru a le exercita în numele și în limitele stabilite de către acestea;
e) competențe exclusive competențele
atribuite prin lege autorităților administrației publice locale de realizarea
cărora acestea sunt responsabile. Autoritățile administrației publice
locale au dreptul de decizie și dispun de resursele și mijloacele necesare
îndeplinirii competențelor, cu respectarea normelor, criteriilor și
standardelor stabilite de lege;
f) competențe partajate competențele
exercitate de către autoritățile administrației publice locale, împreună cu
alte niveluri ale administrației publice (județean sau central), cu o separare
clară a finanțării și a puterii de decizie pentru fiecare responsabil în parte;
g) cotă defalcată din unele venituri ale bugetului de
stat procentul stabilit din unele venituri ale bugetului de
stat care se alocă bugetelor locale;
h) criteriu al ariei geografice a beneficiarilor în
descentralizarea competențelor criteriul potrivit căruia
descentralizarea competențelor privind furnizarea unui serviciu public se face
către acel nivel al administrației publice locale care corespunde cel mai bine
ariei geografice a beneficiarilor;
i) criteriu al economiilor de scară în descentralizarea
competențelor criteriul potrivit căruia transferul
competențelor privind furnizarea unui serviciu public se face către acel nivel
al administrației publice locale care poate obține economii de scară;
j) deconcentrare redistribuirea de
competențe administrative și financiare de către ministere și celelalte organe
de specialitate ale administrației publice centrale către propriile structuri
de specialitate din teritoriu;
k) delegare exercitarea de către
autoritățile administrației publice locale sau de către alte instituții publice
a unor competențe în numele unei autorități a administrației publice centrale,
în limitele stabilite de către aceasta;
l) descentralizare transferul de
competență administrativă și financiară de la nivelul administrației publice
centrale la nivelul administrației publice locale sau către sectorul privat;
m) echilibrare orizontală a bugetelor locale transferul
de resurse financiare din unele venituri ale bugetului de stat către bugetele
locale pentru acoperirea diferențelor de capacitate financiară dintre unitățile
administrativ-teritoriale;
n) echilibrare verticală a bugetelor locale transferul
de resurse financiare din unele venituri ale bugetului de stat către bugetele
locale pentru completarea sau asigurarea în totalitate, după caz, a necesarului
de finanțare pentru furnizarea serviciilor publice și de utilitate publică
descentralizate;
o) economie de scară reducerea costului
unitar al unui serviciu public pe măsura creșterii volumului producției
acestuia și, implicit, al numărului de beneficiari;
p) standarde de calitate indicatorii de
calitate care trebuie realizați de autoritățile administrației publice locale
în furnizarea unui serviciu public și de utilitate publică;
q) standarde de cost costurile normative
utilizate pentru determinarea cuantumului resurselor alocate bugetelor locale
în vederea furnizării unui serviciu public și de utilitate publică la un anumit
nivel de calitate;
r) sume defalcate din unele venituri ale bugetului de
stat sumele alocate unităților administrativ-teritoriale din
unele venituri ale bugetului de stat. În funcție de autonomia exercitată
de autoritățile administrației publice locale în utilizarea lor, acestea se
împart în sume defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale, respectiv sume
defalcate cu destinație specială;
s) transparență a actului decizional asigurarea
accesului deplin al cetățenilor și al altor factori interesați la informațiile
privind procesul de elaborare și implementare a deciziilor autorităților
administrației publice, inclusiv în ceea ce privește procesul de colectare a
veniturilor și execuția conturilor autorităților administrației publice locale
la toate nivelurile.
Art. 3. Principiile pe baza cărora se desfășoară
procesul de descentralizare sunt următoarele:
a) principiul subsidiarității, care constă în exercitarea
competențelor de către autoritatea administrației publice locale situată la
nivelul administrativ cel mai apropiat de cetățean și care dispune de
capacitate administrativă necesară;
b) principiul asigurării resurselor corespunzătoare
competențelor transferate;
c) principiul responsabilității autorităților administrației
publice locale în raport cu competențele ce le revin, care impune
obligativitatea realizării standardelor de calitate în furnizarea serviciilor
publice și de utilitate publică;
d) principiul asigurării unui proces de descentralizare
stabil, predictibil, bazat pe criterii și reguli obiective, care să nu
constrângă activitatea autorităților administrației publice locale sau să
limiteze autonomia locală financiară;
e) principiul echității, care implică asigurarea accesului
tuturor cetățenilor la serviciile publice și de utilitate publică;
f) principiul constrângerii bugetare, care interzice
utilizarea de către autoritățile administrației publice centrale a
transferurilor speciale sau a subvențiilor pentru acoperirea deficitelor finale
ale bugetelor locale.
CAPITOLUL II
Regulile procesului de descentralizare
SECȚIUNEA 1
Reguli generale
Art. 4. Guvernul,
ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice
centrale transferă competențe pe care le exercită în prezent autorităților
administrației publice locale de la nivelul județelor, comunelor sau orașelor,
după caz, respectând principiul subsidiarității și următoarele criterii:
a) economiile de scară;
b) aria geografică a beneficiarilor.
Art. 5. (1) Transferul competențelor este
fundamentat pe analize de impact și realizat pe baza unor metodologii specifice
și a unor sisteme de indicatori de monitorizare, elaborate de către ministere și
celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, în
colaborare cu Ministerul Administrației și Internelor și structurile asociative
ale autorităților administrației publice locale.
(2) Ministerele și celelalte organe de specialitate ale
administrației publice centrale, în colaborare cu Ministerul Administrației și
Internelor și structurile asociative ale autorităților administrației publice
locale, organizează faze-pilot în vederea testării și evaluării impactului
soluțiilor propuse pentru descentralizarea competențelor pe care le exercită în
prezent.
Art. 6. (1) Transferul de competențe se
face concomitent cu asigurarea resurselor necesare exercitării acestora. Exercitarea
competențelor se face numai după transmiterea resurselor financiare necesare.
(2) Finanțarea competențelor delegate este asigurată în
totalitate de către administrația publică centrală.
Art. 7. În furnizarea serviciilor publice
descentralizate, autoritățile administrației publice locale sunt obligate să
îndeplinească standardele de calitate, în condițiile legii.
Art. 8. Etapele transferului de competențe sunt
următoarele:
a) Guvernul, ministerele și celelalte organe de
specialitate ale administrației publice centrale elaborează strategiile privind
transferul competențelor către autoritățile administrației publice locale și
proiectele de acte normative pentru punerea în aplicare a acestora;
b) Guvernul, ministerele și celelalte organe de
specialitate ale administrației publice centrale identifică resursele necesare și
costurile integrale aferente competențelor care sunt transferate, precum și
sursele bugetare pe baza cărora sunt finanțate. Resursele astfel
identificate sunt transferate autorităților administrației publice locale, în
condițiile legii;
c) Guvernul, ministerele și celelalte organe de
specialitate ale administrației publice centrale asigură, în colaborare cu
structurile asociative ale autorităților administrației publice locale,
corelarea pe termen lung între responsabilitățile transferate și resursele
aferente, astfel încât să acopere variațiile de cost în furnizarea serviciilor
publice și de utilitate publică descentralizate.
SECȚIUNEA
a 2-a
Standardele de cost și de calitate în
furnizarea serviciilor publice și de utilitate publică descentralizate
Art. 9. (1) Guvernul,
ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice
centrale stabilesc standarde de cost pentru finanțarea unor servicii publice și
de utilitate publică descentralizate și standarde de calitate aferente
asigurării furnizării acestora de către autoritățile administrației publice
locale.
(2) Ministerele și celelalte organe de specialitate ale
administrației publice centrale au obligația să actualizeze periodic
standardele de cost și de calitate pentru serviciile publice și de utilitate
publică descentralizate, prevăzute la alin. (1). Actualizarea
standardelor de cost și de calitate se face în colaborare cu Ministerul
Administrației și Internelor și structurile asociative ale autorităților
administrației publice locale.
(3) Standardele de cost și de calitate se aprobă prin
hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerelor sau a celorlalte organe de
specialitate ale administrației publice centrale și cu avizul Ministerului
Administrației și Internelor. Hotărârile Guvernului privind actualizarea
periodică a standardelor de cost și de calitate stau la baza determinării și
alocării sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.
(4) Autoritățile administrației publice locale sunt
responsabile pentru îndeplinirea standardelor de calitate și de cost în
furnizarea serviciilor publice și de utilitate publică descentralizate.
SECȚIUNEA
a 3-a
Capacitatea administrativă
Art. 10. (1) În
cadrul proceselor de transfer al competențelor către autoritățile
administrației publice locale de la nivelul comunelor și orașelor, ministerele
sau organele de specialitate ale administrației publice centrale pot clasifica
unitățile administrativ-teritoriale în două categorii, în funcție de
capacitatea administrativă a acestora:
a) categoria I, din care fac parte unitățile administrativ-teritoriale
care au capacitatea administrativă necesară realizării competențelor
transferate. Autoritățile administrației publice locale din cadrul acestor
unități administrativ-teritoriale pot exercita pe deplin și imediat
competențele transferate, în condiții de eficiență;
b) categoria a II-a, din care fac parte unitățile
administrativ-teritoriale care nu au capacitatea administrativă necesară
realizării competențelor transferate. Autoritățile administrației publice
locale din cadrul acestor unități administrativ-teritoriale nu pot exercita
competențele transferate în condiții de eficiență.
(2) Autoritățile administrației publice locale din
unitățile administrativ-teritoriale care fac parte din categoria a II-a sunt
excluse de la transferul competențelor până în momentul realizării capacității
administrative necesare exercitării lor, în condițiile legii.
(3) Evaluarea capacității administrative a unității
administrativ-teritoriale se face conform normelor metodologice de aplicare a
prezentei legi.
Art. 11. În condițiile prevăzute la art. 10
alin. (1), ministerele, respectiv celelalte organe de specialitate ale
administrației publice centrale, după caz, împreună cu Ministerul
Administrației și Internelor și structurile asociative ale autorităților
administrației publice locale, stabilesc, în cadrul legislației sectoriale
aferente, criteriile de evaluare a capacității administrative, încadrarea
unităților administrativ-teritoriale în cele două categorii, precum și
condițiile în care se realizează transferul de competențe.
Art. 12. (1) În situațiile în care
ministerele, respectiv organele de specialitate ale administrației publice
centrale, după caz, împreună cu Ministerul Administrației și Internelor,
constată lipsa capacității administrative a unei unități administrativ-teritoriale
pentru exercitarea în condiții de eficiență a competențelor transferate,
competențele respective se transferă autorităților administrației publice
locale de la nivelul județului pe a cărui rază se află unitatea
administrativ-teritorială în cauză, în condițiile art. 8.
(2) Transferul competențelor prevăzute la alin. (1) către
autoritățile administrației publice locale de la nivelul județului se
realizează pe perioadă determinată, până în momentul realizării capacității
administrative necesare a unității administrativ-teritoriale în cauză.
(3) Constatarea realizării capacității administrative a
unităților administrativ-teritoriale prevăzute la alin. (2) se face
de către ministerele, respectiv organele de specialitate ale administrației
publice centrale, după caz, împreună cu Ministerul Administrației și Internelor.
Art. 13. În vederea exercitării competențelor
în condiții de eficiență, unitățile administrativ-teritoriale se pot organiza
în asociații de dezvoltare intercomunitară, în condițiile Legii administrației
publice locale nr. 215/2001, cu modificările și completările ulterioare.
CAPITOLUL III
Cadrul instituțional al procesului de
descentralizare
Art. 14. Ministerul
Administrației și Internelor avizează, potrivit legii, inițiativele și
proiectele de acte normative privind descentralizarea administrativă și
financiară, elaborate de ministere, respectiv de celelalte organe de
specialitate ale administrației publice centrale.
Art. 15. (1) Ministerul Administrației și
Internelor sprijină fundamentarea și implementarea politicii de descentralizare
a Guvernului prin:
a) elaborarea strategiei și a politicilor generale de
descentralizare;
b) coordonarea tehnică și monitorizarea procesului de
descentralizare;
c) elaborarea politicii de descentralizare financiară și
fiscală, în colaborare cu Ministerul Finanțelor Publice;
d) furnizarea de expertiză și asistență tehnică de
specialitate ministerelor și celorlalte organe de specialitate ale
administrației publice centrale, în vederea elaborării și implementării
strategiilor de descentralizare sectorială;
e) colectarea și gestionarea, în colaborare cu Ministerul
Finanțelor Publice, cu ministerele și celelalte organe de specialitate ale
administrației publice centrale, cu autoritățile administrației publice locale,
precum și cu alte autorități și instituții publice, a datelor statistice
necesare fundamentării și estimării impactului politicilor de descentralizare;
f) elaborarea, analizarea și actualizarea, în colaborare cu
ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice
centrale și structurile asociative ale autorităților administrației publice
locale, a standardelor de cost și de calitate corespunzătoare anumitor servicii
publice și de utilitate publică descentralizate;
g) monitorizarea îndeplinirii de către autoritățile
administrației publice locale a standardelor de calitate în furnizarea
serviciilor publice și de utilitate publică descentralizate.
Art. 16. (1) Ministerul Administrației și
Internelor gestionează programe naționale de dezvoltare adresate unităților
administrativ-teritoriale, în vederea stimulării asocierii acestora, în
condițiile Legii nr. 215/2001, cu modificările și completările ulterioare,
precum și a creșterii capacității administrative a acestora.
(2) Programele naționale de dezvoltare sunt finanțate anual
din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administrației și Internelor.
Art. 17. Comitetul pentru finanțe publice
locale, constituit în condițiile legii finanțelor publice locale, structură de
tip partenerial, fără personalitate juridică, are rol consultativ în elaborarea
și implementarea politicilor de descentralizare financiară și fiscală.
Art. 18. (1) Pentru coordonarea generală a
procesului de descentralizare se înființează Comitetul tehnic interministerial
pentru descentralizare, condus de ministrul administrației și internelor, în
calitate de coordonator al reformei administrației publice.
(2) La nivelul ministerelor și al celorlalte organe de
specialitate ale administrației publice centrale se constituie grupuri de lucru
pentru descentralizarea competențelor.
(3) Modul de organizare, funcționare și atribuțiile
structurilor tehnice prevăzute la alin. (1) și (2) se stabilesc
prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(4) Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul
Finanțelor Publice, prin structurile de specialitate, asigură împreună
secretariatul tehnic al Comitetului tehnic interministerial pentru
descentralizare și al Comitetului pentru finanțe publice locale.
CAPITOLUL IV
Competențele autorităților administrației
publice locale
Art. 19. În vederea asigurării
serviciilor publice de interes local, autoritățile administrației publice
locale exercită, în condițiile legii, competențe exclusive, competențe
partajate și competențe delegate.
SECȚIUNEA
1
Competențe exclusive
Art. 20. Autoritățile
administrației publice locale, în exercitarea competențelor exclusive, au
dreptul de decizie și dispun de resursele și mijloacele necesare realizării
acestora, cu respectarea normelor legale în vigoare.
Art. 21. Autoritățile administrației publice
locale de la nivelul comunelor și orașelor exercită competențe exclusive
privind:
a) administrarea domeniului public și privat al comunei sau
orașului;
b) administrarea infrastructurii de transport rutier de
interes local;
c) administrarea instituțiilor de cultură de interes local;
d) administrarea unităților sanitare publice de interes
local;
e) amenajarea teritoriului și urbanism;
f) alimentarea cu apă;
g) canalizarea și epurarea apelor uzate și pluviale;
h) iluminatul public;
i) salubrizarea;
j) serviciile de asistență socială cu caracter primar
pentru protecția copilului și pentru persoane vârstnice;
k) serviciile de asistență socială cu caracter primar și
specializate pentru victimele violenței în familie;
l) transportul public local de călători;
m) alte competențe stabilite potrivit legii.
Art. 22. Autoritățile administrației publice
locale de la nivelul județului exercită competențe exclusive privind:
a) administrarea aeroporturilor de interes local;
b) administrarea domeniului public și privat al județului;
c) administrarea instituțiilor de cultură de interes
județean;
d) administrarea unităților sanitare publice de interes
județean;
e) serviciile de asistență socială cu caracter primar și
specializate pentru victimele violenței în familie;
f) serviciile de asistență socială specializate pentru
persoanele vârstnice;
g) alte competențe stabilite potrivit legii.
SECȚIUNEA
a 2-a
Competențe partajate
Art. 23. (1) În
exercitarea competențelor partajate, autoritățile administrației publice locale
de la nivelul comunelor și orașelor colaborează cu autoritățile administrației
publice de la nivel central sau județean, după caz, în condițiile stabilite
prin lege.
(2) În exercitarea competențelor partajate, autoritățile
administrației publice locale de la nivelul județului colaborează cu
autoritățile administrației publice de la nivel central, în condițiile
stabilite prin lege.
Art. 24. Autoritățile administrației publice
locale de la nivelul comunelor și orașelor exercită competențe partajate cu
autoritățile administrației publice centrale privind:
a) alimentarea cu energie termică produsă în sistem
centralizat;
b) construirea de locuințe sociale și pentru tineret;
c) învățământul preuniversitar de stat, cu excepția
învățământului special;
d) ordinea și siguranța publică;
e) acordarea unor ajutoare sociale persoanelor aflate în
dificultate;
f) prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență la
nivel local;
g) serviciile de asistență medico-socială adresate
persoanelor cu probleme sociale;
h) serviciile de asistență socială cu caracter primar
pentru persoane cu dizabilități;
i) serviciile publice comunitare pentru evidența
persoanelor;
j) administrarea infrastructurii de transport rutier de
interes local la nivelul comunelor;
k) alte competențe stabilite potrivit legii.
Art. 25. Autoritățile administrației publice de
la nivelul comunelor și orașelor exercită competențe partajate cu autoritățile
administrației publice de la nivelul județelor, în cazul furnizării unor
servicii de utilități publice prin intermediul operatorilor regionali.
Art. 26. Autoritățile administrației publice de
la nivelul județelor exercită competențe partajate cu autoritățile de la
nivelul administrației publice centrale privind:
a) administrarea infrastructurii de transport rutier de
interes județean;
b) învățământul special;
c) serviciile de asistență medico-socială adresate
persoanelor cu probleme sociale;
d) serviciile de asistență socială cu caracter primar și
specializate pentru protecția copilului;
e) serviciile de asistență socială specializate pentru
persoane cu dizabilități;
f) serviciile publice comunitare pentru evidența
persoanelor;
g) alte competențe stabilite potrivit legii.
SECȚIUNEA
a 3-a
Competențe delegate
Art. 27. Autoritățile
administrației publice locale exercită competențe delegate de către
autoritățile administrației publice centrale privind plata unor alocații și a
unor indemnizații pentru copii și adulți cu dizabilități.
Art. 28. Autoritățile administrației publice
locale exercită și alte competențe, potrivit legii.
CAPITOLUL V
Finanțarea autorităților administrației
publice locale
Art. 29. Bugetele locale ale
autorităților administrației publice locale au în componență o secțiune de
funcționare și una de dezvoltare, în condițiile legii.
Art. 30. (1) În vederea asigurării
echilibrării verticale și orizontale a bugetelor locale, unităților
administrativ-teritoriale, din unele venituri ale bugetului de stat, le sunt
alocate sume defalcate cu destinație specială, respectiv cote și sume defalcate
pentru echilibrarea bugetelor locale.
(2) Structura și criteriile de alocare a cotelor și sumelor
defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale se stabilesc prin legea
finanțelor publice locale.
(3) Cuantumul sumelor defalcate pentru echilibrarea
bugetelor locale este stabilit prin legea bugetului de stat.
(4) Cuantumul, structura și criteriile de alocare a sumelor
defalcate cu destinație specială sunt stabilite în condițiile legii bugetului
de stat.
Art. 31. Ministerul Finanțelor Publice și
serviciile publice deconcentrate ale acestuia asigură accesul necondiționat al
autorităților administrației publice locale și centrale, precum și al altor
factori interesați la informațiile privind procesele de alocare a resurselor
bugetare prevăzute la art. 30 alin. (2).
CAPITOLUL VI
Dispoziții tranzitorii și finale
Art. 32. În termen de 120 de
zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Administrației și
Internelor, împreună cu ministerele și celelalte organe de specialitate ale
administrației publice centrale, propune Guvernului termene limită pentru
elaborarea strategiei generale de descentralizare, a strategiilor sectoriale de
descentralizare și a standardelor de cost și calitate în furnizarea serviciilor
publice și de utilitate publică descentralizate.
Art. 33. Ministerul Administrației și
Internelor prezintă anual Guvernului spre informare un raport privind stadiul
derulării procesului de descentralizare.
Art. 34. În termen de 180 de zile de la
intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Administrației și Internelor
elaborează normele metodologice de aplicare a acesteia, care se aprobă prin
hotărâre a Guvernului.
Art. 35. La data intrării în vigoare a
prezentei legi, se abrogă Legea-cadru privind descentralizarea nr. 339/2004,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 26 iulie
2004, precum și orice alte dispoziții contrare.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din
Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE
CAMEREI DEPUTAȚILOR BOGDAN OLTEANU |
p. PREȘEDINTELE SENATULUI, RADU MIRCEA BERCEANU |
București, 22 mai 2006.
Nr. 195.