M. Of. nr.
489 din 1 iunie 2004
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAȚILOR SENATUL
L E G E
pentru modificarea și
completarea Ordonanței Guvernului nr. 39/1996 privind înființarea și
funcționarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I. − Ordonanța Guvernului nr. 39/1996
privind înființarea și funcționarea Fondului de garantare a depozitelor în
sistemul bancar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141
din 25 februarie 2002, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Alineatul (2) al articolului 1
va avea următorul cuprins:
(2) Fondul se constituie ca persoană
juridică de drept public. Organizarea și funcționarea acestuia se stabilesc
prin statut propriu aprobat de Consiliul de administrație al Băncii Naționale a
României, la propunerea Consiliului de administrație al Fondului, cu avizul
consultativ al Asociației Române a Băncilor.
2. Articolul 2 va avea următorul
cuprins:
Art. 2. − (1)
Scopul Fondului este:
a) garantarea depozitelor
constituite la instituțiile de credit autorizate în condițiile legii și
efectuarea plăților sub forma compensațiilor către persoane fizice, persoane
juridice ori entități fără personalitate juridică, potrivit condițiilor și
limitelor stabilite în prezenta ordonanță;
b) desfășurarea activității, în
cazul desemnării sale ca administrator special ori ca lichidator al
instituțiilor de credit; modul de desemnare și activitatea Fondului în astfel
de calități sunt cele stabilite de lege.
(2) În înțelesul prezentei
ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
a) depozit − orice sold
creditor, inclusiv dobânda datorată, aflate într-un cont bancar de orice tip,
inclusiv cont comun, ori din situații tranzitorii provenind din operațiuni
bancare și pe care o instituție de credit îl datorează titularului de cont, în
conformitate cu condițiile legale și contractuale aplicabile, precum și orice
datorie a instituției de credit evidențiată printr-un certificat emis de
aceasta, cu excepția obligațiunilor cumpărate de organismele de plasament
colectiv. În scopul calculării soldului creditor, se aplică regulile și
reglementările privind compensarea conform condițiilor legale și contractuale
aplicabile unui depozit;
b) depozit garantat −
depozitul a cărui restituire este garantată până la concurența plafonului de
garantare;
c) depozit negarantat
− depozitul a cărui restituire nu este garantată de Fond −
depozit exclus − și care se recuperează din averea instituției de credit
declarate în stare de faliment în procesul lichidării, în conformitate cu
dispozițiile legale;
d) depozit indisponibil −
depozitul datorat și plătibil, care nu a fost onorat de o instituție de credit
până la data deschiderii procedurii falimentului instituției de credit;
e) data indisponibilizării
depozitelor − data deschiderii procedurii falimentului instituției de
credit debitoare;
f) compensație − suma
depozitului garantat care, în cazul indisponibilității sale, se plătește de
către Fond deponentului garantat, până la concurența obligației totale a unei
instituții de credit față de deponentul garantat, dar nu mai mult de limita
maximă a plafonului de garantare, indiferent de moneda, numărul sau mărimea
depozitelor garantate, deschise la o instituție de credit;
g) deponent garantat −
titularul depozitului garantat;
h) plafon de garantare −
nivelul maxim al garantării per deponent, stabilit conform legii;
i) baza de calcul a contribuției −
soldul total în lei, reprezentând depozitele garantate, în lei și în valută
convertibilă, aflate în evidența băncilor, persoane juridice române, a
sucursalelor din România ale băncilor, persoane juridice străine, a rețelelor
organizațiilor cooperatiste de credit, respectiv a caselor centrale ale
cooperativelor de credit și ale cooperativelor de credit afiliate acestora, a
altor instituții de credit.
Soldul total în lei este stabilit
pentru data de 31 decembrie a fiecărui an. Echivalentul în lei al depozitelor
în valută se calculează prin utilizarea cursurilor de schimb valutar pentru
valutele respective, cursuri comunicate de Banca Națională a României pentru
această dată;
j) contribuție − suma nerambursabilă datorată Fondului, conform legii, de către
instituțiile de credit autorizate să atragă depozite, care se calculează prin
aplicarea unei cote procentuale asupra bazei de calcul definite la lit. i),
stabilită pentru anul precedent plății contribuției;
k) cont comun − contul
deschis în numele a două sau mai multor persoane ori contul asupra căruia două
sau mai multe persoane au drept de operare, drept ce poate fi exercitat sub
semnătura a cel puțin uneia dintre aceste persoane;
l) instituția de credit,
sucursala, statul membru au înțelesul prevăzut de Legea nr. 58/1998 privind
activitatea bancară, cu modificările și completările ulterioare.
3. Articolul 3 va avea următorul
cuprins:
Art. 3. − (1)
Toate instituțiile de credit autorizate de către autoritatea competentă română
să primească depozite de la public, inclusiv sucursalele acestora cu sediul în
străinătate, sunt obligate să participe la constituirea resurselor financiare
ale Fondului, în conformitate cu prevederile art. 7. Excepție fac instituțiile
de credit pentru care există garanția statului pentru depozitele atrase.
(2) Sucursalele din România ale
instituțiilor de credit având sediul în state membre ale Uniunii Europene vor
înceta să participe la constituirea resurselor financiare ale Fondului,
începând cu data aderării României la Uniunea Europeană. Participarea poate
continua, la cerere, numai în cazul în care respectiva sucursală participă la o
schemă de garantare în țara de origine, membră a Uniunii Europene, care asigură
un nivel de garantare inferior celui prevăzut de prezenta ordonanță;
participarea va fi numai pentru diferența de garanție pentru cele două
niveluri.
(3) Sucursalele din străinătate ale
instituțiilor de credit cu sediul în România, începând cu data aderării
României la Uniunea Europeană, pot participa, la cerere, pentru diferența de
garanție, la schema de garantare a depozitelor din statul unde își desfășoară
activitatea, în cazul în care Fondul asigură un nivel de garantare inferior
celui din statul în care operează sucursala.
4. Alineatul (2) al articolului 4
va avea următorul cuprins:
(2) Lista depozitelor negarantate este prevăzută în anexa care face parte
integrantă din legea de aprobare a prezentei ordonanțe.
5. După alineatul (2) al
articolului 4 se introduc alineatele (3)−(6) cu următorul cuprins:
(3) La deschiderea conturilor,
titularii de conturi vor declara, pe propria răspundere, încadrarea sau nu în
categoria de clienți ale căror depozite sunt garantate sau nu, conform legii.
(4) Titularii de conturi care au
conturi deschise în evidența instituțiilor de credit, în termen de 3 luni de la
intrarea în vigoare a prezentei legi, vor depune la ghișeul instituției de
credit unde au deschis contul declarația pe propria răspundere prevăzută la
alin. (3).
(5) Titularii de conturi care au
conturi deschise în evidența instituțiilor de credit și la care, ulterior
depunerii declarației pe propria răspundere, au apărut modificări ce au condus
la schimbarea încadrării inițiale, au obligația ca, în termen de 30 de zile de
la modificare, să prezinte instituției de credit o nouă declarație în care să
menționeze noua încadrare.
(6) Instituțiile de credit vor lua
măsurile necesare pentru ținerea evidenței declarațiilor și încadrarea în
termenele prevăzute pentru depunerea acestora.
6. Alineatele (1) și (2) ale
articolului 5 vor avea următorul cuprins:
Art. 5. − (1)
În cazul în care pentru o instituție de credit s-a deschis procedura
falimentului, Fondul plătește depozitele garantate în moneda națională −
leu, sub forma compensațiilor, în limita plafonului de garantare, către deponenții
garantați, indiferent de moneda de constituire a depozitului ori de numărul
depozitelor. Începând cu data de 1 iulie 2004, deponenții garantați sunt atât
persoanele fizice, cât și persoanele juridice, inclusiv entitățile fără
personalitate juridică, altele decât titularii depozitelor menționați în anexa
la legea de modificare și completare a prezentei ordonanțe. Plafonul per
deponent garantat se stabilește după cum urmează:
a) începând cu data intrării în
vigoare a legii de modificare și completare a prezentei ordonanțe, echivalentul
în lei a 6.000 euro;
b) începând cu 1 ianuarie 2005,
echivalentul în lei a 10.000 euro;
c) începând cu 1 ianuarie 2006,
echivalentul în lei a 15.000 euro;
d) începând cu 1 ianuarie 2007,
echivalentul în lei a 20.000 euro.
(2) Echivalentul în lei al
plafonului de garantare și al depozitelor în valută se calculează la data indisponibilizării depozitelor, respectiv la data
deschiderii procedurii falimentului, prin utilizarea cursurilor de schimb
valutar pentru valutele respective, cursuri comunicate de Banca Națională a
României pentru această dată.
7. Alineatele (4) și (5) ale
articolului 6 vor avea următorul cuprins:
(4) În cazul unui cont comun, în
situația în care există mai mulți deponenți, cota-parte a fiecărui deponent va
fi luată în considerare pentru determinarea limitelor prevăzute la alin. (1),
art. 5 alin. (1) și (2), și art. 18 alin. (1). În absența unei prevederi
contrare, soldul contului comun va fi divizat în părți egale între deponenți.
Pentru calcularea limitelor menționate, depozitele contului comun vor fi
tratate ca și când ar fi fost plasate de un singur deponent.
(5) Dacă deponentul nu este
îndreptățit la sumele aflate într-un cont, persoana care este îndreptățită este
acoperită de garanție, cu condiția ca această persoană să fi fost identificată
sau să fie identificabilă înaintea datei indisponibilizării
depozitelor. Dacă există mai multe persoane care sunt îndreptățite, cota-parte
a fiecăreia, conform mecanismelor prin care sunt administrate sumele, este
luată în considerare la stabilirea limitelor prevăzute la alin. (4). Această
prevedere nu se aplică societăților de investiții colective.
8. Alineatul (1) al articolului 7
va avea următorul cuprins:
Art. 7. − (1)
Fondul are următoarele resurse financiare:
a) contribuțiile inițiale, anuale,
inclusiv contribuțiile majorate și speciale ale instituțiilor de credit;
b) încasările din recuperarea
creanțelor Fondului, provenite din plata de compensații la depozitele
garantate, ca urmare a subrogării în drepturile deponenților garantați sau ca
urmare a recuperărilor din plățile efectuate în calitate de administrator
special sau în cadrul activității de lichidare, în cazul în care Fondul a fost
desemnat în aceste calități;
c) împrumuturi:
1. de la instituții de credit, de la
societăți financiare și de la alte instituții, cu excepția Băncii Naționale a
României;
2. împrumuturi obligatare,
prin emisiune de titluri de valoare ale Fondului;
d) alte resurse − donații,
sponsorizări, asistență financiară;
e) venituri din investirea resurselor
financiare disponibile;
f) alte venituri, stabilite conform
legii.
9. Alineatele (1)−(3) ale
articolului 8 vor avea următorul cuprins:
Art. 8. − (1)
Instituțiile de credit plătesc Fondului contribuțiile prevăzute la art. 7 alin.
(1) în moneda națională − leu.
(2) Plata contribuțiilor inițiale
anuale, a contribuțiilor anuale majorate și a celor speciale ale instituțiilor
de credit se efectuează prin creditarea conturilor curente ale Fondului.
Cuantumul contribuției inițiale ce trebuie plătită de către instituțiile de
credit se stabilește după cum urmează:
a) băncile, persoane juridice
române, plătesc o contribuție inițială echivalentă cu 1% din capitalul social
subscris și vărsat, prevăzut în actul constitutiv;
b) sucursalele băncilor, persoane
juridice străine, autorizate să funcționeze în România, plătesc o contribuție
inițială echivalentă cu 1% din capitalul de dotare prevăzut în documentele de
autorizare;
c) casele centrale ale
cooperativelor de credit plătesc o contribuție inițială de 1% din capitalul
agregat vărsat al rețelei;
d) celelalte instituții de credit
plătesc o contribuție inițială echivalentă cu 1% din capitalul social subscris
și vărsat, prevăzut în actul constitutiv.
(3) Contribuția inițială se plătește
în termen de 30 de zile calendaristice de la data obținerii autorizației de
funcționare emise de Banca Națională a României.
10. Alineatele (1), (2), (3), (5)
și (6) ale articolului 9 vor avea următorul cuprins:
Art. 9. − (1)
Fiecare instituție de credit, cu excepțiile prevăzute la art. 3, va plăti
Fondului o contribuție anuală reprezentând următoarele cote din baza de calcul
a contribuției stabilite pentru anul precedent anului de plată, după cum
urmează:
a) 0,5% în anul 2005;
b) 0,4% în anul 2006;
c) 0,3% începând cu anul 2007.
(2) Contribuția anuală a fiecărei
instituții de credit se stabilește pe baza declarațiilor transmise de către
aceasta Fondului, prin intermediul unui formular, ale cărui format și dată de
raportare se vor stabili de către Fond.
(3) Contribuația
anuală pe care trebuie să o plătească o instituție de credit nou-autorizată în
cursul anului de raportare se va calcula prin înmulțirea cotei de 1/365 din
contribuția determinată conform prevederilor alin. (1) cu numărul de zile ce au
trecut de la data obținerii autorizației de funcționare de la Banca Națională a
României până la sfârșitul anului. În cazul în care o instituție de credit este
declarată în stare de faliment, contribuția anuală care trebuie plătită se
calculează prin înmulțirea cotei de 1/365 din contribuția determinată conform
prevederilor alin. (1) cu numărul de zile de la începutul anului până la data
deschiderii procedurii falimentului; în această situație, dacă nu s-a plătit,
contribuția anuală se recuperează de către Fond în condițiile art. 8 alin. (4)
ori din averea instituției de credit aflate în faliment, atunci când nu s-a
putut recupera în condițiile art. 8 alin. (4).
...............................................................................................
(5) Fondul este autorizat să
majoreze contribuția anuală ce trebuie plătită de o instituție de credit până
la următoarele niveluri din baza de calcul a contribuției stabilite pentru anul
precedent anului de plată dacă, potrivit reglementărilor emise de Fond și
reglementărilor prudențiale stabilite de Banca
Națională a României, rezultă că aceasta s-a angajat în politici riscante și
nesănătoase:
a) 1,0% în anul 2005;
b) 0,8% în anul 2006;
c) 0,6% începând cu anul 2007.
(6) În cazul în care Consiliul de
administrație al Băncii Naționale a României va decide majorarea contribuției
anuale în condițiile prevăzute la alin. (5), instituția de credit respectivă va
fi înștiințată despre decizia sa cu cel puțin o lună înainte de expirarea
anului de raportare.
11. Alineatele (1) și (2) ale
articolului 10 vor avea următorul cuprins:
Art. 10. − (1)
În cazul în care, la solicitarea Fondului, Consiliul de administrație al Băncii
Naționale a României apreciază că resursele Fondului sunt insuficiente pentru
onorarea obligațiilor de plată, acesta poate stabili plata unei contribuții
speciale de către fiecare instituție de credit, egală cu până la nivelul
contribuției anuale aferente exercițiului financiar respectiv. În condițiile în
care plata contribuției speciale nu se va efectua la termen, se vor aplica
prevederile art. 8 alin. (4).
(2) Cuantumul efectiv al
contribuției speciale, precum și termenul de plată a acesteia se stabilesc de
Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României.
13. Alineatul (1) al articolului
12 va avea următorul cuprins:
Art. 12. − (1)
În situația în care Fondul a acumulat un nivel de resurse care depășește 10%
din totalul depozitelor garantate aflate în sistemul bancar la acea dată,
Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României poate decide
suspendarea plății contribuțiilor anuale.
14. Alineatul (1) al articolului
14 va avea următorul cuprins:
Art. 14. − (1)
Fondul poate contracta împrumuturile prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. c)
numai dacă resursele sale nu sunt suficiente pentru acoperirea obligațiilor de
plată.
15. Alineatele (2) și (4) ale
articolului 14 se abrogă.
16. Articolul 15 va avea
următorul cuprins:
Art. 15. − (1)
Fondul poate să deschidă conturi, după caz, la instituții de credit și instituții
financiare din țară și din străinătate.
(2) Resursele financiare
disponibile, prevăzute la art. 7 alin. (1), pot fi investite de Fond în:
a) titluri de stat, titluri
garantate de stat și titluri de valoare emise de Banca Națională a României;
b) depozite la termen la instituții
de credit, depozite ce nu pot depăși 25% din volumul resurselor disponibile.
Selectarea instituțiilor de credit pentru depozitele la termen se va face
urmărindu-se minimizarea riscului plasamentelor respective potrivit normelor
stabilite de Banca Națională a României. Expunerea Fondului pentru fiecare
instituție de credit nu poate depăși 10% din volumul resurselor disponibile;
c) titluri de stat emise de statele
membre ale Uniunii Europene, titluri emise de băncile centrale ale acestora și
titluri emise de Trezoreria Statelor Unite ale Americii,
investiții care pot fi efectuate începând cu data aderării României la Uniunea
Europeană.
(3) Profitul Fondului, obținut ca
diferență între veniturile prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. e) și
cheltuielile acestuia, este neimpozabil și este repartizat pentru constituirea
unui fond anual de participare la profit, în limita unei cote de până la 1% din
profit, cu aprobarea Consiliului de administrație al Fondului, iar diferența va
fi utilizată în totalitate pentru reîntregirea resurselor Fondului destinate
plății depozitelor garantate.
17. Articolul 16 va avea
următorul cuprins:
Art. 16. − (1)
Fondul va efectua plata compensațiilor pentru depozitele garantate, atunci când
acestea devin indisponibile.
(2) Depozitele sunt considerate
indisponibile de la data deschiderii procedurii falimentului instituției de
credit.
(3) Desemnarea instituțiilor de
credit, potrivit criteriilor stabilite de Consiliul de administrație al
Fondului, se va face, în termen de până la 10 zile de la data deschiderii
procedurii, prin licitație publică.
18. Articolul 17 va avea
următorul cuprins:
Art. 17. − (1)
În termen de 30 de zile de la data desemnării de către instanță a
lichidatorului, altul decât Fondul, acesta transmite Fondului lista cuprinzând
persoanele fizice și persoanele juridice, conform legii, care au constituit
depozite garantate, suma totală a depozitelor garantate ale fiecărui deponent
și a obligațiilor acestuia față de instituția de credit, în conformitate cu
necesitățile și solicitările Fondului. Termenul de 30 de zile pentru întocmirea
listei este valabil și pentru Fond, în situația în care acesta a fost desemnat
lichidator.
(2) Fondul este obligat să publice
la sediul tuturor unităților teritoriale ale instituțiilor de credit pentru
care s-a deschis procedura falimentului, pe site-ul
Fondului și în cel puțin două ziare de circulație națională atât informații
privind indisponibilitatea depozitelor, cât și informații privind plata compensațiilor,
perioada în cursul căreia va avea loc plata compensațiilor, instituțiile de
credit, inclusiv unitățile teritoriale ale acestora, care vor fi mandatate să
efectueze plata. De asemenea, vor fi făcute publice, respectiv vor fi
comunicate deponenților, la cerere, informații despre documentele și condițiile
ce trebuie îndeplinite, precum și formalitățile de urmat pentru obținerea
compensației.
19. Articolul 18 va avea
următorul cuprins:
Art. 18. − (1)
Pe baza datelor din lista întocmită conform prevederilor art. 17 alin. (1)
Fondul stabilește pentru fiecare deponent compensația, respectiv lista de plată
a compensațiilor, ce va fi transmisă instituției/instituțiilor
de credit mandatate să efectueze plățile către deponenții garantați. Plata
compensațiilor către deponenții garantați se va efectua în termen de cel mult
două luni de la data primirii de la lichidator a listei prevăzute la art. 17
alin. (1), dar nu mai mult de 3 luni de la data indisponibilizării
depozitelor. Compensațiile plătite sunt exceptate de orice plăți, precum
comisioane, taxe ori impozite.
(2) În situații excepționale și în
cazuri speciale Fondul poate solicita Băncii Naționale a României o prelungire
a termenului de plată. Nici o astfel de prelungire nu poate depăși 3 luni.
Banca Națională a României poate, la cererea Fondului, să acorde cel mult două
prelungiri.
(3) Prelungirile de termene de plată
prevăzute la alin. (2) nu vor putea fi invocate de Fond pentru a refuza
beneficiul garanției unui deponent care nu a fost în măsură să își valorifice
dreptul său la plata unei compensații în termenele de mai sus. Fondul va putea
plăti compensațiile și după expirarea termenelor de mai sus, dar nu mai târziu
de 3 ani de la începerea plății compensațiilor.
(4) Dacă un deponent sau orice persoană
îndreptățită ori interesată de suma aflată într-un cont se află în cercetare
penală în legătură cu o infracțiune decurgând din sau având legătură cu
spălarea banilor, Fondul poate suspenda orice plată, la solicitarea organelor
abilitate legal, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
20. Articolul 19 va avea
următorul cuprins:
Art. 19. − Fondul
se subrogă în drepturile deponenților pentru o sumă egală cu suma garantată. În
acest scop Fondul înregistrează, potrivit art. 88 alin. (2) din Legea nr.
64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului,
republicată, în registrul grefei tribunalului, suma depozitelor pe care urmează
a le plăti deponenților, rezultată din situația întocmită de lichidatorul
băncii, conform art. 17 alin. (1).
21. Articolul 20 va avea
următorul cuprins:
Art. 20. − Fondul
va furniza deponenților, prin cel puțin două ziare de circulație națională și
pe site-ul Fondului, informații referitoare la:
a) încheierea perioadei de plată
prin unitățile instituțiilor de credit mandatate;
b) posibilitatea obținerii direct de
la Fond a compensațiilor neachitate, precum și modalitățile de plată;
c) termenul-limită de obținere a
compensațiilor;
d) documentele, condițiile și
formalitățile necesare pentru obținerea compensației.
22. După articolul 24 se
introduce articolul 241 cu următorul cuprins:
Art. 241. − (1)
Pentru realizarea obiectivelor procedurii de lichidare, Fondul poate angaja
prin contract persoane fizice, firme sau instituții specializate în activitatea
de lichidare ori consultanță în acest domeniu. Desemnarea instituției sau
firmei se va face prin licitație publică.
(2) În cazul persoanelor fizice,
plata contravalorii prestațiilor se va stabili prin negociere, sub forma unei
sume forfetare ori a unor procente din valoarea recuperată, procente ce pot fi
diferențiate în funcție de condițiile stabilite de Fond pentru prestațiile
respective.
23. Titlul capitolului VII va
avea următorul cuprins:
Conducerea
și administrarea Fondului
24. Articolul 26 va avea
următorul cuprins:
Art. 26. − (1)
Fondul este administrat de un consiliu de administrație format din 7 membri.
(2) Consiliul de administrație este
compus din:
a) 3 membri numiți de Banca
Națională a României, dintre care unul va fi numit președintele Consiliului de
administrație al Fondului;
b) 2 membri numiți de Asociația
Română a Băncilor;
c) un membru numit de Ministerul
Finanțelor Publice;
d) un membru numit de Ministerul
Justiției.
(3) Membrii Consiliului de
administrație al Fondului sunt numiți pentru un mandat de 3 ani, care poate fi
reînnoit.
(4) Membrii consiliului de
administrație ale căror mandate au expirat vor rămâne în funcție până la
numirea succesorilor lor.
(5) Președintele Consiliului de
administrație al Fondului poate fi înlocuit, în caz de absență sau de
imposibilitate temporară de a participa, de un membru al consiliului de
administrație numit de el sau, în absența acestei numiri, de cel mai în vârstă
membru al consiliului de administrație.
(6) În caz de incompatibilitate sau
imposibilitate definitivă de exercitare a mandatului de către unul dintre
membrii Consiliului de administrație al Fondului, numirea înlocuitorului se
face în condițiile alin. (2) pentru durata rămasă a mandatului. Se consideră imposibilitate
definitivă de exercitare a mandatului orice împrejurare care creează o
indisponibilitate cu o durată de 90 de zile consecutive.
(7) Membrii Consiliului de
administrație al Fondului primesc o indemnizație în limita a 20% din salariul
directorului general executiv al Fondului.
25. Articolul 27 va avea
următorul cuprins:
Art. 27. − Membrii
Consiliului de administrație al Fondului trebuie să fie rezidenți în România,
licențiați în domeniul economic sau juridic, cu o bună reputație și
onorabilitate și cu experiență profesională de minimum 5 ani în domeniul
financiar-bancar, să nu li se fi retras în ultimii 5 ani aprobarea de
conducători, în cazul celor care au fost numiți anterior conducători de
instituții financiare.
26. Articolul 29 va avea următorul
cuprins:
Art. 29. − (1)
Calitatea de membru al Consiliului de administrație al Fondului încetează în
următoarele situații:
a) la încheierea mandatului;
b) prin demisie;
c) în caz de incompabilitate;
d) prin înlocuire, conform art. 26
alin. (6);
e) în cazurile prevăzute la art. 28
alin. (1);
f) prin revocare.
(2) Revocarea din funcție a oricărui
membru al Consiliului de administrație al Fondului se face în aceleași condiții
ca și la numirea acestora, caz în care conducătorul instituției al cărei
reprezentant a fost revocat va face o nouă propunere în termen de 10 zile.
27. Alineatul (9) al articolului
30 va avea următorul cuprins:
(9) Procesul-verbal al ședinței,
care conține ordinea deliberărilor, deciziile luate, numărul de voturi întrunite
și opiniile separate, dacă este cazul, se semnează de către toți membrii
prezenți la ședință.
28. Articolul 31 va avea
următorul cuprins:
Art. 31. − Atribuțiile
Consiliului de administrație al Fondului sunt următoarele:
a) analizează, avizează și propune
Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României spre aprobare:
1. statutul Fondului și
reglementările elaborate de Fond în aplicarea legii;
2. structura organizatorică și de
personal, precum și politica salarială;
3. bugetul de venituri și cheltuieli
al Fondului;
4. majorarea contribuțiilor, în
conformitate cu art. 9 alin. (5);
5. suspendarea și reluarea
contribuțiilor, în conformitate cu art. 12;
6. stabilirea contribuțiilor
speciale, nivelul acestora și termenul de plată, în conformitate cu prevederile
art. 10 alin. (1) și (2);
7. propunerile cu privire la
efectuarea împrumuturilor, inclusiv prin emiterea de titluri de valoare, de
către Fond;
8. raportul anual de activitate și
situațiile financiare anuale;
b) analizează și aprobă:
1. numirea și eliberarea din funcție
a directorului general și a adjuncților acestuia;
2. modalitățile, plafoanele maxime,
termenele și condițiile de plasare, în scopul fructificării resurselor
financiare disponibile ale Fondului, precum și rapoartele referitoare la
operațiunile de investire a resurselor financiare ale acestuia;
3. desemnarea Fondului ca
administrator special ori ca lichidator la instituțiile de credit;
4. contractarea, cu persoane fizice
și juridice, române sau străine, de servicii privind activitatea de lichidare,
servicii de asistență și consultanță de specialitate, pe bază de licitație
publică;
5. cererile de ofertă și ofertele
instituțiilor de credit, în cazul tranzacțiilor privind achiziționarea de
active și asumarea de pasive, conform reglementărilor legale privind procedura
falimentului instituțiilor de credit;
6. rapoartele întocmite de Fond, în
calitate de lichidator sau de administrator special, conform prevederilor
legale;
7. raportul cu privire la selectarea
auditorilor financiari pe bază de licitație;
8. sistemul de control intern,
inclusiv auditul intern;
9. implicațiile asupra Fondului ale
hotărârii judecătorești privind începerea procedurii falimentului și stabilirea
măsurilor de luat, pe baza propunerilor directorului general, cu privire la
modalitățile de lichidare a instituțiilor de credit declarate în stare de
faliment, respectiv cu privire la plata compensațiilor către deponenți; 10.
solicitările Fondului cu privire la primirea de la Banca Națională a României
și de la instituțiile de credit participante a documentelor și informațiilor
necesare funcționării în bune condiții a acestuia; 11. exercită orice alte
sarcini prevăzute de lege sau date de Consiliul de administrație al Băncii
Naționale a României.
29. Articolul 32 va avea
următorul cuprins:
Art. 32. − (1)
Președintele Consiliului de administrație al Fondului are următoarele
atribuții:
a) stabilește ordinea de zi și
convoacă consiliul de administrație în conformitate cu prevederile legii;
b) conduce lucrările ședințelor
Consiliului de administrație al Fondului;
c) solicită directorului general
sau, în lipsa acestuia, înlocuitorilor săi, prezentarea materialelor ce
constituie obiectul ordinii de zi;
d) numește un membru al Consiliului
de administrație al Fondului, care îl înlocuiește în cazul imposibilității
temporare de participare;
e) face propuneri de numire în
funcție pentru directorul general și adjuncții acestuia;
f) semnează contractele de muncă cu
membrii conducerii executive și le stabilește salariile de încadrare, precum și
indemnizațiile respective;
g) acordă prime și alte stimulente
conducerii executive și aprobă propunerile de premiere a personalului,
prezentate de directorul general;
h) asigură prezentarea la Consiliul
de administrație al Fondului a bugetului de venituri și cheltuieli, situațiilor
financiare anuale, raportului anual de activitate, precum și a propunerii
privind alocarea profitului Fondului;
i) controlează activitatea
directorului general;
j) asigură ducerea la îndeplinire a
hotărârilor Consiliului de administrație al Fondului și informarea în plen
asupra modului de realizare a acestora;
k) exercită orice alte sarcini în
aplicarea prevederilor legale sau date de Consiliul de administrație al Băncii
Naționale a României ori Consiliul de administrație al Fondului.
(2) Președintele Consiliului de
administrație al Fondului împreună cu directorul general înaintează și
prezintă, după caz, Consiliului de administrație al Băncii Naționale a
României materialele prevăzute la art.
31 lit. a). Propune spre aprobare Consiliului de administrație al Fondului
măsurile ce se impun pentru ducerea la îndeplinire a sarcinilor trasate de
Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României.
30. Articolul 33 va avea
următorul cuprins:
Art. 33. − Directorul
general al Fondului conduce operativ activitatea curentă a acestuia, asigură
îndeplinirea hotărârilor Consiliului de administrație al Băncii Naționale a
României și Consiliului de administrație al Fondului și informează asupra modului
de realizare a acestora. Directorul general al Fondului are următoarele
atribuții:
a) reprezintă Fondul în raporturile
cu Banca Națională a României, instituțiile de credit, ministerele și alte
organe de specialitate ale administrației publice centrale, autoritățile
administrației publice locale, alte persoane fizice și juridice, române sau
străine, precum și în fața instanțelor judecătorești și arbitrale;
b) propune Consiliului de
administrație al Fondului, spre avizare, respectiv spre aprobare, documentele
prevăzute la art. 31 lit. a) și b);
c) asigură publicarea listei
instituțiilor de credit ai căror clienți beneficiază de garantarea rambursării
depozitelor și a modificărilor ulterioare ale acesteia;
d) asigură îndeplinirea tuturor
procedurilor necesare pentru efectuarea plăților prevăzute de lege, în cazul indisponibilizării depozitelor;
e) supraveghează procesele de
administrare specială, de lichidare și de plată a compensațiilor deponenților
garantați și dispune asupra măsurilor de luat;
f) încheie, modifică și desface
contractele individuale de muncă ale salariaților Fondului;
g) angajează cheltuielile legate de
funcționarea Fondului;
h) asigură organizarea și
exercitarea controlului intern și auditului intern,
în conformitate cu normele emise de Fond;
i) încheie contracte de servicii
privind activitatea de lichidare, servicii de asistență și de consultanță de
specialitate cu persoane fizice și juridice române și străine;
j) îndeplinește orice altă atribuție
dată în aplicarea prevederilor legale ori dată în sarcina sa de Consiliul de
administrație al Fondului.
31. Articolul 34 va avea
următorul cuprins:
Art. 34. − Fondul
are obligația organizării și conducerii contabilității, potrivit prevederilor
Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, și ale reglementărilor proprii
în domeniu avizate de Banca Națională a României și de Ministerul Finanțelor
Publice.
32. După articolul 34 se
introduce articolul 341 cu următorul cuprins:
Art. 341. − În
vederea îndeplinirii atribuțiilor sale, Fondul trebuie să dispună de mecanisme
adecvate de control intern și audit intern, care se vor stabili prin norme
proprii, în concordanță cu reglementările legale.
34. Articolul 36 va avea
următorul cuprins:
Art. 36. − (1)
În scopul auditării situațiilor financiare, Fondul va
încheia contract cu un auditor financiar, persoană juridică autorizată de
Camera Auditorilor Financiari din România, potrivit legii.
(2) Raportul auditorului financiar,
împreună cu opinia sa, va fi prezentat Consiliului de administrație al
Fondului, respectiv Consiliului de administrație al Băncii Naționale a
României.
36. Articolul 38 va avea
următorul cuprins:
Art. 38. − Exercițiul
financiar al Fondului începe la data de 1 ianuarie și se termină la data de 31
decembrie ale fiecărui an. Primul exercițiu financiar începe la data
constituirii Fondului.
37. Articolul 39 va avea
următorul cuprins:
Art. 39. − (1)
Situațiile financiare anuale se aprobă de Consiliul de administrație al Băncii
Naționale a României, la propunerea Consiliului de administrație al Fondului.
(2) Raportul anual de activitate,
împreună cu situațiile financiare anuale, aprobate de Consiliul de
administrație al Băncii Naționale a României, precum și raportul auditorului
financiar se vor da publicității potrivit legii.
38. Articolul 40 va avea
următorul cuprins:
Art. 40. − (1)
La cererea Consiliului de administrație al Fondului, Banca Națională a României
va comunica orice informații disponibile pe care le apreciază ca necesare
pentru îndeplinirea atribuțiilor Fondului.
(2) La cererea Consiliului de
administrație al Fondului, instituțiile de credit vor comunica orice informații
necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor Fondului și care nu sunt disponibile
la Banca Națională a României.
(3) Informațiile obținute vor fi
utilizate de către Fond, exclusiv pentru îndeplinirea atribuțiilor sale.
39. Alineatul (1) al articolului
41 va avea următorul cuprins:
Art. 41. − (1)
Pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, Fondul va putea să încheie contracte cu
auditori financiari, persoane juridice, membre ale Camerei Auditorilor
Financiari din România, pentru examinarea evidențelor contabile ale unei
instituții de credit. Necesitatea examinării și desemnării auditorilor vor fi
supuse aprobării Băncii Naționale a României.
40. Articolul 42 va avea
următorul cuprins:
Art. 42. − Membrii
Consiliului de administrație al Fondului, salariații Fondului, precum și
celelalte persoane angajate de către Fond au obligația de a nu dezvălui
secretul profesional asupra informațiilor obținute în cursul activității lor,
decât în condițiile prevăzute de Legea nr. 58/1998, cu modificările și
completările ulterioare.
41. Alineatul (1) al articolului
43 va avea următorul cuprins:
Art. 43. − (1)
Instituțiile de credit sunt obligate să comunice deponenților toate
informațiile referitoare la schema de garantare de care aceștia au nevoie, în
special cele privind tipurile de depozite garantate, respectiv tipurile de
depozite excluse de la plata compensațiilor − depozite negarantate −, nivelul plafonului de garantare, modul
de calcul al compensației, documentele, condițiile și formalitățile ce trebuie
îndeplinite pentru a beneficia de compensațiile plătite de către Fond,
intervalul de timp în care pot fi plătite compensațiile pentru depozitele
garantate.
42. Articolul 45 va avea
următorul cuprins:
Art. 45. − (1)
Dacă o instituție de credit nu se conformează obligațiilor care îi revin în
calitate de participant la Fond, acesta va notifica Băncii Naționale a
României, în vederea luării tuturor măsurilor necesare, inclusiv limitarea
dreptului instituției de credit de a atrage depozite de la public și retragerea
autorizației de funcționare.
(2) Depozitele constituite la
instituția de credit respectivă înaintea luării măsurilor prevăzute la alin.
(1) rămân garantate de către Fond până la data la care acestea devin
indisponibile.
43. Articolul 46 va avea
următorul cuprins:
Art. 46. − Instituția
de credit căreia i s-au aplicat sancțiunile prevăzute la art. 45 alin. (1) va
fi obligată în continuare să își plătească obligațiile corespunzătoare pentru
exercițiul financiar în cursul căruia i s-au aplicat aceste sancțiuni.
44. După articolul 46 se
introduce articolul 461 cu următorul cuprins:
Art. 461. − Fondul
și Banca Națională a României, după caz, sunt împuternicite să emită
reglementările necesare pentru a pune în aplicare și a impune respectarea
prevederilor legislației referitoare la activitatea Fondului. Reglementările
elaborate de Fond pot fi sub formă de regulamente, norme, ordine, circulare și
comunicate și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Reglementările sub formă de regulamente și norme se aprobă de Banca Națională a
României.
45. Articolele 47 și 49 se
abrogă.
46. Articolul 50 va avea
următorul cuprins:
Art. 50. − Prima
întrunire a Consiliului de administrație al Fondului se va ține în termen de 30
de zile de la data intrării în vigoare a legii de modificare și completare a
prezentei ordonanțe.
47. Articolul 51 va avea
următorul cuprins:
Art. 51. − Fondul
va elabora statutul său și reglementări în aplicarea prevederilor legii de
modificare și completare a prezentei ordonanțe, în termen de 60 de zile de la
data intrării în vigoare a acesteia.
Art. II. − Sintagmele societate bancară/bancă și derivatele acestora din textul
Ordonanței Guvernului nr. 39/1996, republicată, vor fi înlocuite cu sintagma instituție
de credit.
Art. III. − (1) Prezenta lege intră în vigoare
la data de 1 iulie 2004.
(2) Ordonanța Guvernului nr.
39/1996, republicată, cu modificările ulterioare, inclusiv cu modificările și
completările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
Această lege a fost adoptată de
Senat în ședința din 22 aprilie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin.
(2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința
din 27 aprilie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din
Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
VIOREL HREBENCIUC
București, 17 mai 2004.
Nr. 178.
ANEXĂ
L I S T
A D E P O Z I T E L O R N E G A R A N T A T E
1. Depozite plasate de către
persoanele aflate în relații speciale cu instituția de credit în faliment,
respectiv: administratorii, inclusiv conducătorii, directorii, cenzorii,
auditorii independenți, acționarii semnificativi, deponenții cu statut similar
în cadrul altor societăți din același grup, familiile persoanelor fizice de mai
sus − soții, precum și rudele și afinii de gradul întâi, persoanele terțe
care acționează în numele deponenților menționați, precum și societățile din
același grup
2. Depozite ale persoanelor fizice
și juridice, inclusiv entități fără personalitate juridică care au obținut, pe
bază individuală, rate de dobândă și concesii financiare care au contribuit la
agravarea situației financiare a instituției de credit
3. Depozite ale instituțiilor de
credit, inclusiv cele provenind din fondurile proprii ale acestora
4. Depozite ale instituțiilor
financiare
5. Depozite ale societăților de
asigurare-reasigurare, inclusiv intermediarii în asigurări
6. Depozite ale organismelor de
plasament colectiv, precum fonduri mutuale, societăți de investiții
7. Depozite ale fondurilor de pensii
8. Depozite ale autorităților
publice centrale și locale
9. Depozite ale regiilor autonome,
companiilor naționale, societăților naționale, societăților comerciale, altele
decât microîntreprinderile, întreprinderile mici și
mijlocii
10. Depozite nenominative
11. Depozite colaterale,
reprezentând garanții constituite pentru operațiunile care au fost desfășurate
de deponent cu instituția de credit declarată în stare de faliment
12. Datorii de natură obligatară, precum și obligații care izvorăsc din accepte
proprii și bilete la ordin emise de instituția de credit
13. Depozite rezultate din
tranzacții pentru care au fost pronunțate hotărâri judecătorești definitive de
condamnare pentru infracțiunea de spălare de bani.