Legea
nr. 174/2006
M. Of. nr. 438 din 22 mai 2006
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL
L E G E
privind unele măsuri de protecţie
socială a personalului disponibilizat din cadrul Regiei Naţionale a
Pădurilor – Romsilva, prin concedieri colective, ca urmare a
restituirii pădurilor către foştii proprietari
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1. – (1) Salariaţii disponibilizaţi
prin concedieri colective din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva
beneficiază de măsurile de protecţie socială prevăzute în prezenta lege, în
baza unui program de restructurare aprobat de autoritatea competentă, respectiv
Ministerul Agricultrii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în etape, până la data
de 31 martie 2007.
(2) Data efectivă a concedierii este data retrocedării
terenurilor forestiere sau, după caz, data formării structurilor proprii de
administrare sau a încheierii contractelor de administrare şi pază cu un ocol
silvic, dar nu mai mult de 180 de zile de la data punerii în posesie, conform
art. 35 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de
proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate
potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997,
cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Numărul de salariaţi disponibilizaţi prin concedieri
colective, conform prezentei legi, este de 7.048.
(4) Modificarea termenului prevăzut la alin. (1) şi
a numărului de salariaţi disponibilizaţi prevăzut la alin. (3) se
stabileşte prin hotărâre a Guvernului.
Art. 2. – (1) Persoanele disponibilizate
prin concedieri colective de la Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva,
prevăzute la art. 1, ca urmare a predării treptate a pădurilor către
proprietari, beneficiază de următoarele drepturi:
a) la momentul disponibilizării, respectiv desfacerii
contractului individual de muncă, de o sumă egală cu de două ori salariul mediu
net pe economie din luna ianuarie a anului în care se fac disponibilizările,
comunicat de Institutul Naţional de Statistică;
b) indemnizaţia de şomaj, stabilită potrivit
reglementărilor legale în vigoare, precum şi un venit lunar de completare. Venitul
lunar de completare este egal cu diferenţa dintre salariul individual mediu net
pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare, stabilit pe baza clauzelor din
contractul individual de muncă, dar nu mai mare decât salariul mediu net pe
economie din luna ianuarie a anului în care se fac disponibilizările, comunicat
de Institutul Naţional de Statistică, şi nivelul indemnizaţiei de şomaj.
(2) Venitul de completare se acordă lunar de la data
stabilirii indemnizaţiei de şomaj, după cum urmează:
a) pe o perioadă de 12 luni, pentru personalul
disponibilizat, cu vechime în muncă de până la 12 ani;
b) pe o perioadă de 16 luni, pentru personalul
disponibilizat, cu vechime în muncă cuprinsă între 12 şi 16 ani;
c) pe o perioadă de 20 de luni, pentru personalul
disponibilizat, cu vechime în muncă cuprinsă între 16 şi 20 de ani;
d) pe o perioadă de 24 de luni, pentru personalul disponibilizat,
cu vechime în muncă de peste 20 de ani.
(3) Nu beneficiază de venit de completare persoanele care
nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru stabilirea indemnizaţiei de şomaj.
(4) Venitul lunar de completare acordat personalului
disponibilizat, după expirarea perioadei de acordare a indemnizaţiei de şomaj şi
până la încheierea perioadei prevăzute la alin. (2), este egal cu salariul
individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare, stabilit pe
baza clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mare decât
salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care se fac
disponibilizările, comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
(5) Persoanele disponibilizate conform prevederilor alin. (1) beneficiază
de plăţi compensatorii. Alte forme de compensaţii, potrivit contractului
colectiv de muncă, pot fi acordate dacă Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva
are posibilitatea să le acorde, în conformitate cu hotărârea consiliului de
administraţie.
(6) Plăţile compensatorii prevăzute în contractul colectiv
de muncă în vigoare la data disponibilizării colective pot fi acordate lunar,
indiferent de prevederile din contract, aceste plăţi având acelaşi regim de
impozitare ca şi indemnizaţia de şomaj.
(7) În cazul în care persoanele disponibilizate potrivit
prevederilor alin. (1) beneficiază de plăţi compensatorii sau de alte
forme de compensaţii, potrivit contractului colectiv de muncă, conform
prevederilor alin. (5), din bugetul asigurărilor pentru şomaj se acordă
venituri de completare pentru un număr de luni egal cu diferenţa dintre
perioada prevăzută la alin. (2) şi numărul de luni pentru care s-au
acordat plăţi compensatorii.
(8) În lunile în care se acordă plăţile compensatorii
prevăzute la alin. (7), plata indemnizaţiei de şomaj şi a venitului de
completare se suspendă şi se reia în lunile în care aceste plăţi compensatorii
nu se acordă.
(9) Dacă în perioada de acordare a plăţilor compensatorii
intervin situaţii de natura celor prevăzute la art. 44 din Legea nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de
muncă, cu modificările şi completările ulterioare, dreptul la plata
indemnizaţiei pentru şomaj încetează potrivit legii.
Art. 3. – Sumele necesare pentru acordarea drepturilor
prevăzute la art. 2 alin. (1) şi (4) se suportă din bugetul
asigurărilor pentru şomaj.
Art. 4. – (1) Suma acordată la momentul
disponibilizării, precum şi venitul lunar de completare prevăzute la art. 2
sunt exceptate de la plata contribuţiilor către bugetul asigurărilor sociale de
stat şi către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
(2) Venitul lunar de completare are acelaşi regim de
impozitare ca şi indemnizaţia de şomaj.
(3) Venitul lunar de completare prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. b) se
acordă şi în perioadele în care beneficiarilor le-a fost suspendat sau le-a
încetat dreptul la indemnizaţia de şomaj înainte de expirarea perioadei
stabilite pentru acordarea acestei indemnizaţii.
(4) Persoanele beneficiare de venit lunar de completare şi
de plăţi compensatorii, potrivit prevederilor prezentei legi, sunt asigurate în
sistemul asigurărilor sociale de sănătate în perioada acordării acestor
drepturi.
(5) Perioada acordării, potrivit prezentei legi, a
venitului lunar de completare şi a plăţilor compensatorii constituie stagiu de
cotizare în sistemul public de pensii.
(6) Pe perioada acordării, potrivit prevederilor prezentei
legi, a venitului lunar de completare şi a plăţilor compensatorii, venitul
asigurat utilizat la stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 19/2000
privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu
modificările şi completările ulterioare, este egal cu salariul individual mediu
net din ultimele 3 luni înainte de disponibilizare, stabilit pe baza
elementelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mare decât salariul
mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-au făcut
disponibilizările, comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
(7) Prevederile alin. (6) nu se aplică în
situaţia în care persoanele care beneficiază de venit de completare sau de
plăţi compensatorii realizează şi venituri care, conform dispoziţiilor Legii nr. 19/2000,
cu modificările şi completările ulterioare, se au în vedere la stabilirea
drepturilor de asigurări sociale.
Art. 5. – Persoanele disponibilizate potrivit
prevederilor art. 1 beneficiază de serviciile de preconcediere colectivă,
precum şi de programele de măsuri active pentru combaterea şomajului ale
Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
Art. 6. – (1) Pot beneficia de prevederile
prezentei legi numai persoanele disponibilizate care la data intrării în
vigoare a acesteia au contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată
încheiate până la data de 1 ianuarie 2005.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) beneficiază
o singură dată de venit de completare, acordat în condiţiile art. 2.
(3) Nu beneficiază de prevederile art. 2 persoanele
prevăzute la alin. (1) care se reîncadrează în muncă în regii
autonome de interes naţional, societăţi naţionale, companii naţionale,
societăţi comerciale cu capital majoritar de stat şi societăţi comerciale la
care acestea deţin pachetul majoritar de acţiuni, precum şi în societăţi
comerciale şi regii autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice
locale, de la data reîncadrării.
(4) Persoanele care se încadrează în muncă la alte persoane
juridice decât cele prevăzute la alin. (3) sau se pensionează conform
legii, în perioada prevăzută la art. 2 alin. (2), beneficiază, până
la expirarea acestei perioade, de venitul de completare în cuantumul stabilit
în condiţiile art. 2 alin. (1) lit. b).
Art. 7. – (1) În cazul în care, în termen de
9 luni de la data concedierii colective, la Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva
apare necesitatea reangajării de personal ca urmare a solicitărilor
proprietarilor de păduri de a încheia contracte de administrare a pădurilor sau
de prestări de servicii silvice cu Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva,
aceasta este obligată să reangajeze salariaţi din rândul persoanelor
disponibilizate prin concediere colectivă, în condiţiile prevăzute de prezenta
lege.
(2) Reangajarea persoanelor prevăzute la alin. (1) se
va face fără concurs sau perioadă de probă, dacă salariatul este reangajat la
aceeaşi unitate teritorială a Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva
de unde a fost disponibilizat.
Art. 8. – (1) În cazul prevăzut la art. 7
alin. (1), Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva are obligaţia
de a trimite o comunicare scrisă, în acest sens, persoanelor disponibilizate,
în vederea reîncadrării în condiţiile prevăzute la art. 7 alin. (2).
(2) Persoanele disponibilizate prevăzute la alin. (1) au
la dispoziţie maximum 10 zile lucrătoare de la data comunicării, pentru a-şi
manifesta expres opţiunea cu privire la locul de muncă oferit.
(3) În cazul înregistrării unui număr mai mare de opţiuni
pentru acelaşi loc de muncă oferit în condiţiile prevăzute la alin. (1),
va fi încadrată persoana care cumulează punctajul superior prin cumularea
punctelor corespunzătoare următoarelor criterii de selecţie:
a) unic întreţinător de familie care are în îngrijire copii – 5
puncte;
b) ambii soţi fac parte din personalul disponibilizat – 5
puncte;
c) activitatea continuă în unităţile din sistemul de
organizare a Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva:
1. peste 10 ani – 3 puncte;
2. între 5 şi 10 ani inclusiv – 2 puncte;
3. sub 5 ani – 1 punct.
(4) În situaţia în care persoanele disponibilizate, care au
dreptul de a fi angajate potrivit alin. (1), nu îşi manifestă expres
consimţământul în termenul prevăzut la alin. (2) sau refuză locul de
muncă oferit, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva poate face noi
angajări pe locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în
vigoare.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din
Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE
CAMEREI DEPUTAŢILOR BOGDAN OLTEANU |
PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU |
Bucureşti, 16 mai 2006.
Nr. 174.