Legea
nr. 16/2007
M. Of. nr. 43 din 19
ianuarie 2007
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAȚILOR SENATUL
LEGE
privind organizarea și exercitarea
profesiei de geodez
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
CAPITOLUL I
Dispoziții generale
Art. 1. Prezenta lege
reglementează modul de exercitare a profesiei de geodez și constituirea
Ordinului Geodezilor din România, în conformitate cu art. 63 alin. (2) din
Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată,
denumit în continuare Ordin, ca formă de organizare profesională,
independentă, autonomă, apolitică, nonprofit și de interes public.
Art. 2. (1) Profesia de geodez poate fi
exercitată de specialiști cu diplomă de studii superioare de lungă sau de
scurtă durată din domeniul geodeziei, recunoscută de statul român, precum și de
cetățenii români care au obținut un astfel de document într-un stat membru al
Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European, denumiți în continuare geodezi.
(2) Profesia de geodez poate fi exercitată
și de absolvenți cu studii postliceale de specialitate sau de cursuri de
specializare profesională în domeniul geodeziei, care au dobândit nivelul
necesar de cunoștințe, deși nu sunt respectate condițiile prevăzute la alin. (1). Aceste
persoane trebuie să aibă o experiență profesională de minimum 7 ani și să
promoveze un examen standard de absolvire de nivel universitar, echivalent cu
examenele de absolvire corespunzătoare studiilor prevăzute la alin. (1).
Art. 3. (1) Profesia de geodez poate fi exercitată
și de cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, de cetățenii statelor
membre ale Spațiului Economic European și de cetățenii Confederației Elvețiene,
titulari ai unui document de calificare în profesia de geodez, eliberat în unul
dintre aceste state.
(2) Cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene,
cetățenii statelor membre ale Spațiului Economic European și cetățenii
Confederației Elvețiene au dreptul la utilizarea titlului lor legal academic și,
unde este cazul, la abrevierea folosită în statul de proveniență, în limba
acelui stat.
(3) Prin hotărâre a Guvernului se stabilesc condițiile prin
care se recunoaște titlul de geodez pentru cetățenii statelor membre ale
Uniunii Europene, cetățenii statelor membre ale Spațiului Economic European și
cetățenii Confederației Elvețiene, precum și procedura necesară în aceste
cazuri.
Art. 4. Activitatea geodezului reprezintă un
serviciu de interes public cu implicații tehnice, economice, sociale, juridice și
are statutul unei funcții autonome exercitate în cadrul unei profesii liberale.
Art. 5. (1) Geodezul este un specialist
pregătit în efectuarea lucrărilor de geodezie, topografie, fotogrammetrie,
teledetecție, cadastru, cartografie și sisteme informaționale geografice,
potrivit reglementărilor legale în materie.
(2) În exercițiul profesiei sale liberale, geodezul
realizează, în nume propriu și sub răspundere personală, lucrări publice sau
private, precum și documentațiile corespunzătoare rezultate în cadrul
specializărilor menționate la alin. (1), care nu pot fi recunoscute legal
decât dacă sunt realizate de un geodez cu drept de semnătură.
(3) Practica geodeziei este o activitate complexă și de
furnizare de servicii, care se realizează prin proiecte, studii, teme și
programe de cercetare, documentații, lucrări tehnice, relevee și alte asemenea
activități.
CAPITOLUL II
Exercitarea profesiei de geodez
SECȚIUNEA 1
Dobândirea și exercitarea dreptului de
semnătură
Art. 6. Exercitarea
profesiei de geodez se face atât în sectorul privat, cât și în sectorul public,
conform prevederilor legale.
Art. 7. (1) Dreptul de semnătură implică
asumarea de către persoana care îl exercită a întregii responsabilități
profesionale față de beneficiar și de autoritățile publice cu privire la
realizarea proiectelor și lucrărilor de specialitate, cu respectarea
legislației în domeniu.
(2) Dreptul de semnătură se exercită olograf, însoțit de
aplicarea ștampilei care cuprinde numele, prenumele și numărul de înregistrare
în Registrul național al geodezilor.
(3) Lucrările colective vor fi însoțite de lista geodezilor
care au contribuit la elaborarea lor.
(4) Exercitarea dreptului de semnătură implică independența
în luarea deciziilor cu caracter profesional.
Art. 8. (1) Geodezul dobândește drept de
semnătură, acordat de Ordin, dacă îndeplinește condițiile de onorabilitate și
de stagiu profesional. Dobândirea dreptului de semnătură atrage
obligatoriu înscrierea acestuia în Registrul național al geodezilor.
(2) Condiția de onorabilitate prevăzută la alin. (1) se
consideră a fi îndeplinită dacă:
a) geodezului solicitant al dreptului de semnătură nu i-a
fost interzisă, definitiv sau temporar, exercitarea profesiei prin hotărâre
judecătorească definitivă, ca pedeapsă complementară pentru săvârșirea unei
infracțiuni în legătură cu exercitarea profesiei;
b) geodezul solicitant al dreptului de semnătură nu a săvârșit
abateri disciplinare care au fost sancționate de Ordin cu retragerea definitivă
a dreptului de semnătură, potrivit prezentei legi;
c) geodezului solicitant al dreptului de semnătură nu i-a
fost retras certificatul de autorizare eliberat de Agenția Națională de
Cadastru și Publicitate Imobiliară, în condițiile Legii nr. 7/1996,
republicată.
(3) Pentru dobândirea dreptului de semnătură solicitantul
va depune un dosar cuprinzând cererea adresată Ordinului, însoțită de copia
diplomei la care se face referire la art. 2, respectiv la art. 3,
cazierul judiciar și dovada efectuării stagiului profesional, împreună cu
portofoliul cuprinzând lucrările la care solicitantul a colaborat în perioada
de stagiu.
(4) Procedura de acordare a dreptului de semnătură trebuie
finalizată în termen de maximum 3 luni de la data depunerii dosarului complet
de către solicitant.
(5) Înscrierea în Registrul național al geodezilor se face
după avizarea listei cu persoanele care au dobândit drept de semnătură, de
către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Art. 9. (1) Cetățenii unui stat membru al
Uniunii Europene, cetățenii statelor membre ale Spațiului Economic European și
cetățenii Confederației Elvețiene, care solicită stabilirea în România și
îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 3 și 5 referitoare la deținerea
titlului de geodez, vor dobândi drept de semnătură în aceleași condiții cu
cetățenii români, cu respectarea prevederilor art. 8.
(2) Ordinul va pune la dispoziția persoanelor interesate
informații privind legislația națională specifică și Codul deontologic al
profesiei de geodez.
Art. 10. Condițiile în care geodezii cetățeni
ai altor state în afara celor la care se face referire la art. 3 pot
dobândi drept de semnătură în România și pot cere înscrierea în Registrul
național al geodezilor vor fi stabilite, în condiții de reciprocitate, prin
convenții încheiate de statul român cu statele respective.
Art. 11. (1) În vederea dobândirii
dreptului de semnătură geodezul absolvent își poate desfășura activitatea
profesională ca stagiar pe o perioadă de 2 ani, în condițiile legii, sub
îndrumarea unui geodez cu drept de semnătură.
(2) După împlinirea perioadei de stagiu prevăzute la alin. (1),
geodezii stagiari pot primi drept de semnătură în condițiile art. 8.
(3) Pentru absolvenții de geodezie cu diplomă de master
durata stagiului profesional se reduce cu un an.
(4) Geodezii cu diplomă de doctor în specializările
prevăzute la art. 5 alin. (1) nu efectuează stagiul profesional.
Art. 12. Exercitarea dreptului de semnătură,
potrivit prezentei legi, este incompatibilă cu situațiile în care geodezul îndeplinește,
pentru același proiect, funcția de verificator, de expert sau de consilier în
cadrul administrației publice implicate în procesul de avizare, recepție sau de
autorizare.
Art. 13. (1) Nerespectarea prevederilor
art. 12 atrage ridicarea dreptului de semnătură.
(2) Constituie infracțiune și se sancționează potrivit art. 365*) din Codul penal exercitarea
dreptului de semnătură fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta lege.
SECȚIUNEA
a 2-a
Modalități de exercitare a profesiei de geodez
Art. 14. (1) Dreptul
de semnătură se poate exercita în cadrul birourilor individuale, birourilor
asociate, societăților comerciale sau al altor forme de asociere constituite
conform legii.
(2) Profesia de geodez poate fi exercitată în cadrul unor
birouri individuale sau al unor societăți comerciale în care funcționează unul
sau mai mulți geodezi cu drept de semnătură.
(3) Indiferent de modalitatea de exercitare a profesiei,
geodezii cu drept de semnătură pot angaja salariați, conform prevederilor
legale.
Art. 15. (1) Forma de exercitare a
profesiei se declară de către geodez și se înregistrează la Ordin.
(2) Birourile individuale se pot asocia prin contract de
asociere.
(3) Raporturile contractuale se stabilesc între biroul
individual și beneficiar sau, în cazul birourilor asociate, aceste raporturi se
stabilesc între unul dintre birourile individuale implicate și beneficiar.
SECȚIUNEA
a 3-a
Drepturile și obligațiile geodezilor cu drept
de semnătură
Art. 16. Geodezul
autorizat cu drept de semnătură are următoarele drepturi:
a) să elaboreze, să semneze și să ștampileze documentele
prevăzute la art. 5 alin. (3);
b) să beneficieze, pentru serviciile
prestate în relațiile contractuale ce se stabilesc cu beneficiarul, de un
onorariu negociat în mod liber cu acesta;
c) să introducă în contractul încheiat cu beneficiarul
clauze privind protecția dreptului de autor.
Art. 17. Geodezul autorizat cu drept de
semnătură are următoarele obligații:
a) să cunoască și să respecte reglementările legale în
vigoare referitoare la exercitarea profesiei de geodez;
b) să respecte Codul deontologic al profesiei de geodez și
Regulamentul de organizare și funcționare a Ordinului și de exercitare a
profesiei de geodez;
c) să facă cunoscută beneficiarului obligația de a obține și
de a respecta avizele, acordurile și autorizațiile necesare, prevăzute de lege;
d) să se preocupe de perfecționarea calificării
profesionale;
e) să își asume, prin exercitarea dreptului de semnătură,
întreaga responsabilitate profesională față de beneficiar și autorități, pentru
realizarea sau verificarea lucrărilor, manifestând conștiinciozitate și
probitate profesională;
f) să servească interesele beneficiarului în acord cu
interesul public și numai dacă acestea nu încalcă prevederile, procedurile și
reglementările legale.
SECȚIUNEA
a 4-a
Suspendarea și încetarea calității de membru
al Ordinului.
Radierea din Registrul național al
geodezilor
Art. 18. (1) Calitatea
de membru al Ordinului se suspendă:
a) temporar, la cererea persoanei înscrise;
b) pe perioada în care geodezul are calitatea de funcționar
public sau de personal contractual în cadrul unei autorități publice;
c) după 6 luni, în caz de neplată fără justificare a
cotizațiilor din anul precedent către Ordin, până la achitarea lor integrală;
d) cu titlu de sancțiune disciplinară, pe toată durata
sancțiunii.
(2) Suspendarea calității de membru al Ordinului atrage și
suspendarea dreptului de semnătură pe durata existenței cauzei de suspendare.
Art. 19. (1) Calitatea de membru al
Ordinului încetează:
a) prin renunțarea scrisă la exercițiul dreptului de
semnătură;
b) dacă persoana înscrisă a fost condamnată definitiv
pentru o faptă prevăzută de lege, în legătură directă cu exercitarea dreptului
de semnătură, sau dacă i s-a aplicat pedeapsa complementară a interdicției exercitării
profesiei, printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
(2) Încetarea calității de membru atrage pierderea
dreptului de semnătură și radierea din Registrul național al geodezilor.
CAPITOLUL III
Ordinul Geodezilor din România
SECȚIUNEA 1
Atribuțiile și organizarea Ordinului
Art. 20. (1) Ordinul
se înființează în condițiile legii ca organizație profesională, nonprofit, cu
personalitate juridică de drept privat, apolitică, de interes public, cu
patrimoniu și buget proprii, autonomă și independentă. Ordinul are rolul
de a reprezenta și ocroti, la nivel național și internațional, interesele
profesiei de geodez.
(2) Ordinul are sediul central în municipiul București și
este organizat cu filiale în teritoriu. Activitatea lui se finanțează din
taxe de înscriere, cotizații anuale ale membrilor, fonduri rezultate din
manifestări științifice, economice și drepturi editoriale specifice pe care le
desfășoară, precum și din donații legale, sponsorizări sau alte surse, în
condițiile legii.
(3) Din Ordin fac parte geodezii cu drept de semnătură.
(4) Prezenta lege nu limitează dreptul de liberă asociere a
geodezilor la alte forme de asociere profesională.
(5) Ordinul are obligația de a publica în Monitorul Oficial
al României, Partea I, Regulamentul de organizare și funcționare a Ordinului și
de exercitare a profesiei de geodez, Codul deontologic al profesiei de geodez și,
anual, Registrul național al geodezilor.
Art. 21. (1) Ordinul are următoarele
atribuții:
a) protejează și promovează calitatea serviciilor
efectuate;
b) urmărește exercitarea competentă și calificată a
profesiei de geodez în respectul codului deontologic al acesteia;
c) propune Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate
Imobiliară reglementări normative specifice, în vederea promovării lor;
d) reprezintă interesele membrilor săi în fața
beneficiarilor, autorităților publice și în fața organismelor patronale interne
și internaționale, precum și în organismele profesionale interne și
internaționale;
e) acordă geodezilor dreptul de semnătură și gestionează
Registrul național al geodezilor.
(2) Ordinul este singura asociație profesională care acordă
dreptul de semnătură, în condițiile art. 8.
Art. 22. Drepturile și obligațiile membrilor
Ordinului se stabilesc prin Regulamentul de organizare și funcționare a
Ordinului și de exercitare a profesiei de geodez.
Art. 23. (1) Forurile de conducere ale
Ordinului sunt:
a) Conferința națională;
b) Consiliul național;
c) Colegiul director;
d) președintele Ordinului.
(2) Persoanele alese în Consiliul național, în Colegiul
director sau ca președinte al Ordinului au un mandat de 4 ani. Ele nu pot
exercita mai mult de două mandate consecutive în aceeași funcție.
Art. 24. (1) Conferința națională a
Ordinului se convoacă din 2 în 2 ani.
(2) Conferința națională a Ordinului este constituită din
membri delegați ai filialelor teritoriale, cu drept de reprezentare
proporțională. Filiala teritorială va asigura participarea la Conferința
națională a Ordinului cel puțin a unui reprezentant al fiecărui județ cuprins
în filială.
Art. 25. (1) Conferința națională a
Ordinului are următoarele atribuții:
a) adoptă și modifică Regulamentul de organizare și
funcționare a Ordinului și de exercitare a profesiei de geodez, Codul
deontologic al profesiei de geodez și regulamentul-cadru pentru filialele
teritoriale, cu avizul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate
Imobiliară;
b) adoptă organizarea aparatului administrativ al
Ordinului;
c) alege și revocă președintele Ordinului;
d) alege și revocă membrii Consiliului național al
Ordinului;
e) alege membrii comisiei de cenzori și membrii comisiei de
disciplină la nivel național;
f) adoptă hotărâri cu privire la toate problemele aflate pe
ordinea de zi stabilită în convocare;
g) aprobă valoarea cotizațiilor anuale unice pentru membrii
Ordinului.
(2) Conferința națională a Ordinului este legal constituită
la prima convocare în prezența a cel puțin două treimi din numărul delegaților,
iar hotărârile se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți. Dacă la
prima convocare condiția de prezență nu este îndeplinită, la a doua convocare,
ce va avea loc după cel puțin 14 zile calendaristice, Conferința națională este
legal constituită în prezența majorității delegaților și adoptă hotărâri cu
votul majorității membrilor prezenți.
Art. 26. (1) Între reuniunile Conferinței
naționale a Ordinului, activitatea acestuia va fi coordonată de Consiliul
național.
(2) Componența Consiliului național al Ordinului va asigura
reprezentativitatea proporțională a membrilor filialelor teritoriale.
(3) Fiecare filială teritorială stabilește prin hotărâre
proprie candidații propuși pentru Consiliul național al Ordinului.
Art. 27. (1) Președintele Ordinului
reprezintă Ordinul în relațiile sale cu alte persoane fizice și juridice sau cu
autorități din România și din străinătate, putând să încheie, în numele
Ordinului, convenții și contracte. De asemenea, președintele conduce
lucrările Conferinței naționale a Ordinului și ordonanțează cheltuielile
bugetare ale Ordinului.
(2) Ordinul are 2 vicepreședinți aleși de Consiliul
național al Ordinului dintre membrii săi, cu votul majorității membrilor.
(3) Vicepreședinții Ordinului sunt înlocuitori de drept ai
președintelui, în ordinea și în situațiile stabilite de Conferința națională a
Ordinului.
Art. 28. (1) Activitatea curentă a
Ordinului este coordonată de Colegiul director al Ordinului.
(2) Colegiul director al Ordinului este ales cu votul
majorității membrilor Consiliului național.
(3) Din Colegiul director al Ordinului face parte și un
reprezentant al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, numit
prin ordin al directorului general al acesteia.
(4) Reprezentantul Agenției Naționale de Cadastru și
Publicitate Imobiliară participă personal la ședințele Colegiului director al
Ordinului, având drept de vot.
Art. 29. Forurile de conducere, comisiile
Ordinului și conducerea filialelor teritoriale sunt alese prin votul secret al
majorității participanților cu drept de vot.
Art. 30. Organizarea și funcționarea Ordinului și
exercitarea profesiei de geodez vor fi stabilite prin Regulamentul de
organizare și funcționare a Ordinului și de exercitare a profesiei de geodez,
aprobat de Conferința națională a Ordinului.
SECȚIUNEA
a 2-a
Filialele teritoriale ale Ordinului
Art. 31. (1) La
nivelul județelor cu cel puțin 25 de membri ai Ordinului, precum și în
municipiul București, se vor înființa filiale teritoriale prin asocierea
membrilor Ordinului domiciliați în raza teritorială a județului, respectiv a
municipiului București.
(2) Dacă într-un județ există un număr mai mic de 25 de
membri ai Ordinului, se vor putea înființa filiale teritoriale prin asocierea
membrilor Ordinului cu domiciliile în județe limitrofe, până când numărul
acestora va ajunge la minimum 25 de membri.
(3) În cadrul unui județ sau într-o zonă formată din două
ori mai multe județe limitrofe, precum și în municipiul București, se poate
înființa o singură filială a Ordinului.
(4) Filialele teritoriale dobândesc personalitate juridică
de drept privat de la data adunării generale constitutive a membrilor, ocazie
cu care se vor stabili:
a) orașul de reședință a filialei teritoriale și sediul
acesteia;
b) forurile de conducere ale filialei și componența
comisiei de disciplină.
Art. 32. La înființarea lor filialele
teritoriale vor respecta regulamentul-cadru la nivel național, aprobat de
Conferința națională a Ordinului.
SECȚIUNEA
a 3-a
Registrul național al geodezilor
Art. 33. (1) Pentru
centralizarea evidenței geodezilor membri ai Ordinului din întreaga țară se
înființează Registrul național al geodezilor.
(2) Registrul național al geodezilor va cuprinde toți
geodezii cu drept de semnătură.
(3) Înregistrarea în Registrul național al geodezilor
asigură dreptul pentru exercitarea profesiei în întreaga țară, conform
prevederilor prezentei legi.
Art. 34. (1) Ordinul și filialele sale
teritoriale au obligația să furnizeze, la cerere, orice informație legată de
datele înregistrate în Registrul național al geodezilor.
(2) Registrul național al geodezilor va evidenția și
modalitatea în care persoanele înscrise își exercită profesia.
(3) Ordinul sau filialele acestuia vor elibera, la cererea
celui înscris, un certificat care va cuprinde toate datele care îl privesc,
înregistrate în Registrul național al geodezilor.
SECȚIUNEA
a 4-a
Răspunderea disciplinară
Art. 35. (1) Membrii
Ordinului răspund disciplinar pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi,
a codului deontologic al profesiei, a hotărârilor proprii adoptate de forurile
de conducere ale Ordinului, precum și pentru orice abateri săvârșite în
legătură cu exercitarea profesiei sau în afara acesteia, care aduc prejudicii
prestigiului profesiei sau Ordinului.
(2) Sancțiunile disciplinare sunt:
a) avertismentul;
b) votul de blam;
c) suspendarea pe o perioadă de 612 luni a dreptului de
semnătură, în funcție de gravitatea faptelor comise;
d) suspendarea pe o perioadă de 12 luni a calității de
membru al Ordinului;
e) retragerea dreptului de semnătură.
(3) Sancțiunile prevăzute la alin. (2) lit. a) și
b) se aplică de către colegiul director teritorial, la propunerea comisiei
teritoriale de disciplină.
(4) Sancțiunile prevăzute la alin. (2) lit. c),
d) și e) se aplică de Consiliul național al Ordinului, la propunerile
comisiilor teritoriale de disciplină, în baza hotărârii Comisiei naționale de
disciplină.
(5) Sancțiunile prevăzute la alin. (2) se pot
aplica și la propunerea reprezentantului Agenției Naționale de Cadastru și
Publicitate Imobiliară în Colegiul director al Ordinului.
(6) Împotriva hotărârii comisiei teritoriale de disciplină,
prin care s-a aplicat una dintre sancțiunile disciplinare prevăzute la alin. (2) lit. a) și
b), se poate formula contestație la Comisia națională de disciplină, în termen
de 30 de zile de la data comunicării hotărârii.
(7) Împotriva hotărârii Comisiei naționale de disciplină,
prin care s-a aplicat o sancțiune disciplinară prevăzută la alin. (2), se
poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială se află
domiciliul petentului, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii. Hotărârea
instanței de judecată care s-a pronunțat asupra plângerii se poate ataca cu
recurs.
(8) În condițiile neînceperii procedurii de judecare a
abaterilor, aplicarea sancțiunilor se prescrie în termen de 2 ani de la săvârșirea
lor.
Art. 36. (1) Comisiile de disciplină ale
Ordinului sunt organe cu activitate jurisdicțională și se organizează la nivel
național și teritorial pentru fiecare filială.
(2) Comisiile de disciplină sunt alcătuite din 5 geodezi
autorizați cu drept de semnătură, cu minimum 10 ani de stagiu profesional și se
aleg din 4 în 4 ani prin vot secret de Conferința națională a Ordinului,
respectiv de conferințele filialelor teritoriale.
(3) Comisia de disciplină alege un președinte din rândul
membrilor săi.
(4) Hotărârile comisiilor de disciplină se adoptă cu votul
majorității membrilor.
(5) Procedura judecării abaterilor este prevăzută în
Regulamentul de organizare și funcționare a Ordinului și de exercitare a
profesiei de geodez.
Art. 37. După un an de la aplicarea deciziei de
retragere definitivă a dreptului de semnătură sau a calității de membru al
Ordinului, cel în cauză poate cere reexaminarea deciziei. În caz de
respingere, o nouă cerere nu poate fi făcută decât după un an.
Art. 38. În cazul în care instanțele judecătorești
pronunță hotărâri definitive de condamnare a unui geodez cu drept de semnătură
pentru fapte penale legate de exercitarea profesiei sau aplică sancțiunea
complementară a interdicției de exercitare a acestei profesii, o copie de pe
dispozitivul hotărârii va fi comunicată filialei Ordinului, organizată la nivel
teritorial, pentru a opera radierea din Registrul național al geodezilor.
Art. 39. (1) Ministerul Administrației și
Internelor, prin Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară,
exercită controlul activității membrilor Ordinului, potrivit prevederilor
legale în vigoare, oricând consideră necesar.
(2) Controlul privește, în principal, respectarea legii în
activitatea profesională a geodezilor, ținerea corectă a registrelor, conduita
geodezului în îndeplinirea atribuțiilor sale, precum și orice alte deficiențe
apărute în modul de exercitare a profesiei de către geodez. Directorul
general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară poate
sesiza structurile de conducere ale Ordinului sau ale filialelor teritoriale și
poate cere informări privind activitatea unor geodezi, după caz.
(3) Abaterile disciplinare constatate prin actele de
control vor fi sesizate structurilor de conducere ale Ordinului sau ale
filialelor teritoriale, pentru luarea măsurilor corespunzătoare sau pentru
aplicarea sancțiunii disciplinare, după caz.
(4) Structurile de conducere ale Ordinului vor comunica
directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate
Imobiliară măsurile luate sau sancțiunea aplicată, după caz.
CAPITOLUL IV
Dispoziții tranzitorii și finale
Art. 40. În termen de un an de
la data intrării în vigoare a prezentei legi, orice geodez cu diplomă sau
asimilată conform art. 2 și 3 poate obține, în condițiile prevăzute la art. 8,
înscrierea în Ordin și în Registrul național al geodezilor.
Art. 41. În vederea protejării dreptului de
autor membrii Ordinului pot cere înregistrarea studiilor, planurilor și
proiectelor elaborate într-o evidență specială la Ordin, primind astfel dată
certă.
Art. 42. (1) În termen de 60 de zile de la
data intrării în vigoare a prezentei legi, un comitet de inițiativă, sub egida
Uniunii Geodezilor din România, va asigura convocarea Conferinței naționale de
constituire a Ordinului.
(2) În termen de 90 de zile de la data constituirii
Ordinului, Conferința națională va adopta, cu avizul Agenției Naționale de
Cadastru și Publicitate Imobiliară, Regulamentul de organizare și funcționare a
Ordinului și de exercitare a profesiei de geodez și Codul deontologic al
profesiei de geodez.
Art. 43. Pentru constituirea filialelor
teritoriale ale Ordinului, Uniunea Geodezilor din România și alte asociații
profesionale vor pune la dispoziția Ordinului lista membrilor acestora, iar
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară va pune la dispoziția
Ordinului lista persoanelor fizice autorizate în baza Legii nr. 7/1996,
republicată, și a Ordonanței Guvernului nr. 10/2000 privind desfășurarea
activității de realizare și de verificare a lucrărilor de specialitate din
domeniile cadastrului, geodeziei și cartografiei de către persoanele fizice și
juridice autorizate pe teritoriul României, aprobată cu modificări și
completări prin Legea nr. 795/2001.
Art. 44. În termen de 6 luni de la data
intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul României, la propunerea
Ordinului, cu avizul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară,
va adopta normele metodologice de aplicare a acesteia.
Art. 45. Prevederile art. 3, 9 și 10,
precum și cele care fac trimitere la acestea se aplică cetățenilor statelor
membre ale Uniunii Europene, cetățenilor statelor membre ale Spațiului Economic
European și cetățenilor Confederației Elvețiene de la data aderării României la
Uniunea Europeană.
Art. 46. (1) Prezenta lege intră în
vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi, Ordonanța
Guvernului nr. 10/2000 privind desfășurarea activității de realizare și de
verificare a lucrărilor de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei și
cartografiei de către persoanele fizice și juridice autorizate pe teritoriul
României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din
25 ianuarie 2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 795/2001,
precum și orice alte dispoziții contrare se abrogă.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din
Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE
CAMEREI DEPUTAȚILOR BOGDAN OLTEANU |
p. PREȘEDINTELE SENATULUI, DORU IOAN TĂRĂCILĂ |
București, 9 ianuarie 2007.
Nr. 16.
*) Art. 365 din Legea nr. 301/2004 Codul
penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din
29 iunie 2004.