Legea nr. 168/1999

M. Of. nr. 582 din 29 noiembrie 1999

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR                                 SENATUL

 

L E G E

privind soluţionarea conflictelor de muncă

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege. 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1. − (1) Raporturile de muncă stabilite între salariaţi şi unităţile la care aceştia sunt încadraţi se desfăşoară cu respectarea prevederilor legale, precum şi în condiţiile negociate prin contractele colective şi individuale de muncă. 

(2) Încălcarea de către una dintre părţi a obligaţiilor care îi revin potrivit alin. (1) atrage răspunderea juridică a acesteia. 

Art. 2. − În sensul prezentei legi, termenii de mai jos au următoarea semnificaţie:

a) unitate desemnează persoana juridică care utilizează muncă prestată de salariaţi;

b) salariat desemnează persoana fizică ce desfăşoară o activitate în cadrul unei unităţi, în temeiul unui contract individual de muncă. 

Art. 3. − Conflictele dintre salariaţi şi unităţile la care sunt încadraţi, cu privire la interesele cu caracter profesional, social sau economic ori la drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă, sunt conflicte de muncă. Salariaţii şi unităţile au obligaţia să soluţioneze conflictele de muncă prin bună înţelegere sau prin procedurile stabilite de lege. 

Art. 4. − Conflictele de muncă ce au ca obiect stabilirea condiţiilor de muncă cu ocazia negocierii contractelor colective de muncă sunt conflicte referitoare la interesele cu caracter profesional, social sau economic ale salariaţilor, denumite în continuare conflicte de interese. 

Art. 5. − Conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii decurgând din legi sau din alte acte normative, precum şi din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariaţilor, denumite în continuare conflicte de drepturi. 

Art. 6. − (1) Persoanele fizice care desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă la un angajator, persoană fizică, au calitatea de salariat. 

(2) Conflictele de muncă dintre angajatori, persoane fizice, şi salariaţii acestora se soluţionează potrivit dispoziţiilor prezentei legi. 

CAPITOLUL II

Modul de soluţionare a conflictelor de interese

Secţiunea 1

Conflictele de interese

Art. 7. − (1) Dreptul salariaţilor la negocieri colective, precum şi posibilitatea acestora de a revendica condiţii normale de muncă sunt garantate de lege. 

(2) Orice conflict de muncă ce intervine între salariaţi şi unităţi în legătură cu începerea, desfăşurarea şi încheierea negocierilor colective se soluţionează de către părţi potrivit procedurilor reglementate prin prezenta lege. 

Art. 8. − Nu pot constitui obiect al conflictelor de interese revendicările salariaţilor pentru a căror rezolvare este necesară adoptarea unei legi sau a altui act normativ. 

Art. 9. − (1) Conflictele de interese pot avea loc:

a) la nivelul unităţilor;

b) la nivelul grupurilor de unităţi, al ramurilor ori la nivel naţional. 

(2) Conflictele de interese pot avea loc şi la nivelul unor subunităţi, compartimente sau al unor grupuri de salariaţi care exercită aceeaşi profesie în aceeaşi unitate, în măsura în care între partenerii la negocieri s-a convenit ca aceştia să îşi stabilească, în mod distinct, în contractul colectiv, condiţiile de muncă. 

Art. 10. − (1) În conflictele de interese la nivel de unitate salariaţii sunt reprezentaţi de sindicatele reprezentative, potrivit legii. 

(2) La nivelul unităţilor în care nu sunt constituite sindicate reprezentative în sensul alin. (1), iar salariaţii şi-au ales persoanele care să îi reprezinte la negocieri, aceleaşi persoane îi reprezintă şi în cazul conflictelor de interese, în măsura în care acestea îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 20 alin. (2). 

(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ceea ce priveşte reprezentarea salariaţilor în cazul unor conflicte de interese la nivelul subunităţilor, al compartimentelor sau al grupurilor de salariaţi care exercită aceeaşi profesie în aceeaşi unitate. 

Art. 11. − (1) În cazul conflictelor de interese la nivel de grup de unităţi, de ramură sau la nivel naţional, salariaţii sunt reprezentaţi de organizaţiile sindicale reprezentative care participă la negocierile colective. 

(2) Conflictele de interese la nivel de grup de unităţi, de ramură şi la nivel naţional pot avea loc numai după înregistrarea prealabilă a acestora la unităţile componente ale structurilor respective, potrivit legii. Negocierea, medierea şi arbitrarea acestor conflicte de interese se vor face între organizaţiile sindicale şi patronale reprezentative la nivel de grup de unităţi, de ramură şi la nivel naţional, după caz. 

Secţiunea a 2-a

Declanşarea conflictelor de interese

Art. 12. − Conflictele de interese pot fi declanşate în următoarele situaţii:

a) unitatea refuză să înceapă negocierea unui contract colectiv de muncă, în condiţiile în care nu are încheiat un contract colectiv de muncă sau contractul colectiv de muncă anterior a încetat;

b) unitatea nu acceptă revendicările formulate de salariaţi;

c) unitatea refuză nejustificat semnarea contractului colectiv de muncă, cu toate că negocierile au fost definitivate;

d) unitatea nu îşi îndeplineşte obligaţiile prevăzute de lege de a începe negocierile anuale obligatorii privind salariile, durata timpului de lucru, programul de lucru şi condiţiile de muncă. 

Art. 13. − (1) Pe durata valabilităţii unui contract colectiv de muncă salariaţii nu pot declanşa conflicte de interese. 

(2) Fac excepţie de la regula prevăzută la alin. (1) situaţiile prevăzute la art. 12 lit. d). 

Art. 14. − (1) În toate cazurile în care într-o unitate există premisele declanşării unui conflict de interese, sindicatele reprezentative sau, în cazul în care în unitate nu este organizat un astfel de sindicat, reprezentanţii aleşi ai salariaţilor vor sesiza unitatea despre această situaţie. 

(2) Sesizarea se va face în scris, cu precizarea revendicărilor salariaţilor, inclusiv a motivării acestora, precum şi a propunerilor de soluţionare. Conducerea unităţii este obligată să primească şi să înregistreze sesizarea astfel formulată. 

(3) Cerinţa prevăzută la alin. (2) se consideră îndeplinită şi dacă revendicările salariaţilor, motivarea acestora şi propunerile de soluţionare sunt exprimate de sindicatul reprezentativ sau de către reprezentanţii aleşi ai salariaţilor cu ocazia primirii la conducerea unităţii şi dacă discuţiile purtate au fost consemnate într-un proces-verbal. 

Art. 15. − Conducerea unităţii are obligaţia de a răspunde în scris sindicatelor sau, în lipsa acestora, reprezentanţilor salariaţilor, în termen de două zile lucrătoare de la primirea sesizării, cu precizarea punctului de vedere pentru fiecare dintre revendicările formulate. 

Art. 16. − În situaţia în care unitatea nu a răspuns la toate revendicările formulate sau, deşi a răspuns, sindicatele nu sunt de acord cu punctul de vedere precizat, conflictul de interese se consideră declanşat. 

Secţiunea a 3-a

Concilierea conflictelor de interese

Art. 17. − În cazul în care conflictul de interese a fost declanşat în condiţiile prevăzute la art. 16 sindicatul reprezentativ sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor sesizează Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, prin organele sale teritoriale − direcţiile generale de muncă şi protecţie socială, în vederea concilierii. 

Art. 18. − (1) Sesizarea pentru concilierea conflictului de interese se formulează în scris şi va cuprinde, în mod obligatoriu, cel puţin următoarele menţiuni:

a) unitatea la care s-a declanşat conflictul de interese, cu indicarea sediului şi a numelui conducătorului;

b) obiectivul conflictului de interese şi motivarea acestuia;

c) dovada îndeplinirii cerinţelor prevăzute la art. 14−16;

d) indicarea persoanelor delegate să reprezinte la conciliere sindicatul reprezentativ sau, după caz, salariaţii. 

(2) Sesizarea se depune în două exemplare la direcţia generală de muncă şi protecţie socială în a cărei rază teritorială îşi are sediul unitatea şi trebuie să fie datată şi semnată de conducerea sindicatului reprezentativ sau, după caz, de reprezentanţii salariaţilor. 

Art. 19. − În termen de 24 de ore de la înregistrarea sesizării Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale desemnează delegatul său pentru participare la concilierea conflictului de interese, care are obligaţia să ia următoarele măsuri:

a) comunicarea sesizării unităţii în termen de 48 de ore de la desemnarea sa;

b) convocarea părţilor la procedura de conciliere la un termen ce nu poate depăşi 7 zile de la înregistrarea sesizării. 

Art. 20. − (1) Pentru susţinerea intereselor lor la conciliere sindicatele reprezentative sau, după caz, salariaţii aleg o delegaţie formată din 2−5 persoane, care va fi împuternicită în scris să participe la concilierea organizată de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Din delegaţia sindicatului pot face parte şi reprezentanţi ai federaţiei sau ai confederaţiei la care sindicatul este afiliat. 

(2) Poate fi aleasă ca delegat al sindicatelor reprezentative sau, după caz, al salariaţilor orice persoană care îndeplineşte următoarele condiţii:

a) a împlinit vârsta de 21 de ani;

b) este salariat al unităţii sau reprezintă federaţia ori confederaţia sindicală la care sindicatul ce organizează conflictul de interese este afiliat;

c) nu a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art. 87. 

Art. 21. − Pentru susţinerea punctului de vedere al unităţii conducătorul acesteia, dacă nu participă personal, va desemna printr-o împuternicire scrisă o delegaţie compusă din 2−5 persoane care să participe la conciliere. 

Art. 22. − (1) La data fixată pentru conciliere delegatul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale verifică împuternicirile delegaţilor părţilor şi stăruie ca aceştia să acţioneze pentru a se realiza concilierea. 

(2) Susţinerile părţilor şi rezultatul dezbaterilor se consemnează într-un proces-verbal, semnat de către părţi şi de delegatul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. 

(3) Procesul-verbal se întocmeşte în 3 exemplare, câte unul pentru delegaţii sindicatului reprezentativ sau, după caz, ai salariaţilor, pentru conducerea unităţii şi pentru delegatul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. 

Art. 23. − În cazul în care, în urma dezbaterilor se ajunge la un acord cu privire la soluţionarea revendicărilor formulate, părţile vor definitiva contractul colectiv de muncă, conflictul de interese fiind astfel încheiat. 

Art. 24. − În situaţiile în care acordul cu privire la soluţionarea conflictului de interese este numai parţial, în procesul-verbal se vor consemna revendicările asupra cărora s-a realizat acordul şi cele rămase nesoluţionate, împreună cu punctele de vedere ale fiecărei părţi referitoare la acestea din urmă. 

Art. 25. − Rezultatele concilierii menţionate la art. 23 şi 24 vor fi aduse la cunoştinţă salariaţilor de către cei care au făcut sesizarea pentru efectuarea concilierii. 

Secţiunea a 4-a

Medierea conflictelor de interese

Art. 26. − În cazul în care conflictul de interese nu a fost soluţionat ca urmare a concilierii organizate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, părţile pot hotărî, prin consens, iniţierea procedurii de mediere. 

Art. 27. − (1) Mediatorii sunt aleşi de comun acord de către părţile aflate în conflict de interese dintre persoanele care au calitatea de mediator. 

(2) Mediatorii sunt numiţi anual de ministrul muncii şi protecţiei sociale, cu acordul Consiliului Economic şi Social. 

Art. 28. − (1) Procedura de mediere a conflictelor de interese se stabileşte prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel naţional. 

(2) Durata medierii nu poate depăşi 30 de zile calculate de la data la care mediatorul ales a acceptat medierea conflictului de interese. 

Art. 29. − Părţile aflate în conflict de interese au obligaţia de a pune la dispoziţie a mediatorului datele necesare pentru îndeplinirea misiunii sale. Mediatorul are dreptul să convoace părţile şi să le ceară relaţii scrise cu privire la revendicările formulate. 

Art. 30. − La încheierea misiunii sale mediatorul are obligaţia să întocmească un raport cu privire la situaţia conflictului de interese, să îşi precizeze părerea cu privire la eventualele revendicări rămase nesoluţionate; raportul va fi transmis fiecărei părţi, precum şi Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. 

Art. 31. − (1) Pentru activitatea depusă mediatorul va primi un onorariu, stabilit de comun acord între acesta şi părţile aflate în conflict de interese. 

(2) Onorariul se depune de către părţi la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale la data începerii procedurii de mediere. 

Secţiunea a 5-a

Arbitrajul conflictelor de interese

Art. 32. − (1) Pe întreaga durată a unui conflict de interese părţile aflate în conflict pot hotărî prin consens ca revendicările formulate să fie supuse arbitrajului unei comisii. 

(2) Hotărârile pronunţate de comisia de arbitraj sunt obligatorii pentru părţi şi completează contractele colective de muncă. 

Art. 33. − Comisia de arbitraj se compune din 3 arbitri desemnaţi după cum urmează:

a) un arbitru, de către conducerea unităţii;

b) un arbitru, de către sindicatele reprezentative sau, după caz, de către reprezentanţii salariaţilor;

c) un arbitru, de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. 

Art. 34. − Lista cuprinzând persoanele care pot fi desemnate arbitri se stabileşte o dată pe an, prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale, dintre specialiştii în domeniul economic, tehnic, juridic şi din alte profesii, cu acordul Consiliului Economic şi Social. 

Art. 35. − (1) Comisia de arbitraj îşi desfăşoară activitatea de soluţionare a conflictului de interese la sediul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale sau, după caz, la sediul direcţiei generale de muncă şi protecţie socială. 

(2) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale sau, după caz, direcţia generală de muncă şi protecţie socială asigură activitatea de secretariat a comisiei de arbitraj. 

Art. 36. − Procedura de lucru a comisiei de arbitraj se stabileşte printr-un regulament aprobat prin ordin comun al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului justiţiei, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. 

Art. 37. − După stabilirea comisiei de arbitraj părţile sunt obligate să depună la aceasta întreaga documentaţie privind revendicările formulate şi susţinerea acestora. 

Art. 38. − (1) În termen de 3 zile de la primirea documentaţiei prevăzute la art. 37 comisia de arbitraj are obligaţia să convoace părţile şi să dezbată împreună cu acestea conflictul de interese, pe baza dispoziţiilor legale şi a prevederilor contractelor colective de muncă aplicabile. 

(2) Comisia de arbitraj se pronunţă în termen de 5 zile de la data încheierii dezbaterilor printr-o hotărâre irevocabilă. 

(3) Hotărârea motivată se comunică părţilor în termen de 24 de ore de la pronunţare. Sub sancţiunea nulităţii, hotărârea trebuie însoţită de dovezile de convocare a părţilor. 

(4) Hotărârea comisiei de arbitraj face parte din contractul colectiv de muncă. Începând cu data pronunţării hotărârii de către comisia de arbitraj conflictul de interese încetează. 

Art. 39. − Pentru activitatea desfăşurată în soluţionarea unui conflict de interese membrii comisiei de arbitraj primesc un onorariu care se stabileşte şi se plăteşte de către părţile în conflict, în mod egal. În situaţia în care nu se realizează acordul părţilor cu privire la cuantumul onorariului, acesta se stabileşte de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, ţinându-se seama şi de propunerile părţilor. 

Secţiunea a 6-a

Greva

Art. 40. − Greva constituie o încetare colectivă şi voluntară a lucrului într-o unitate şi poate fi declarată pe durata desfăşurării conflictelor de interese, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege. 

Art. 41. − (1) Greva poate fi declarată numai dacă, în prealabil, au fost epuizate posibilităţile de soluţionare a conflictului de interese prin procedurile prevăzute de prezenta lege şi dacă momentul declanşării a fost adus la cunoştinţă conducerii unităţii de către organizatori cu 48 de ore înainte. 

(2) Înainte de declanşarea grevei medierea şi arbitrajul conflictului de interese sunt obligatorii numai dacă părţile, de comun acord, au decis parcurgerea acestor etape. 

Art. 42. − (1) Hotărârea de a declara greva se ia de către organizaţiile sindicale reprezentative participante la conflictul de interese, cu acordul a cel puţin jumătate din numărul membrilor sindicatelor respective. 

(2) Pentru salariaţii unităţilor în care nu sunt organzate sindicate reprezentative hotărârea de declarare a grevei se ia prin vot secret, cu acordul a cel puţin unei pătrimi din numărul salariaţilor unităţii sau, după caz, ai subunităţii, compartimentului sau grupului de salariaţi în care s-a declanşat conflictul de interese. 

Art. 43. − Grevele pot fi de avertisment, propriu-zise şi de solidaritate. 

Art. 44. − Greva de avertisment nu poate avea o durată mai mare de două ore, dacă se face cu încetarea lucrului, şi trebuie, în toate cazurile, să preceadă cu cel puţin 5 zile greva propriu-zisă. 

Art. 45. − (1) Greva de solidaritate poate fi declarată în vederea susţinerii revendicărilor formulate de salariaţii din alte unităţi. 

(2) Hotărârea de a declara grevă de solidaritate poate fi luată, cu respectarea prevederilor art. 42 alin. (1), de către organizaţiile sindicale reprezentative afiliate la aceeaşi federaţie sau confederaţie sindicală la care este afiliat sindicatul organizator. În cazul grevelor de solidaritate prevederile art. 42 alin. (2) nu se aplică. 

(3) Greva de solidaritate nu poate avea o durată mai mare de o zi şi trebuie anunţată în scris conducerii unităţii cu cel puţin 48 de ore înainte de data încetării lucrului. 

Art. 46. − (1) Grevele sunt organizate de sindicatele reprezentative sau, după caz, de reprezentanţii salariaţilor, care vor stabili şi durata acesteia, cu respectarea prevederilor art. 43−45. 

(2) Sindicatele reprezentative sau, după caz, reprezentanţii aleşi ai salariaţilor îi reprezintă pe grevişti, pe toată durata grevei, în relaţiile cu unitatea, inclusiv în faţa instanţelor judecătoreşti, în cazurile în care se solicită suspendarea sau încetarea grevei. 

Art. 47. − Pe durata în care revendicările formulate de salariaţi sunt supuse medierii ori arbitrajului aceştia nu pot declara grevă. 

Art. 48. − În situaţia în care, după declararea grevei, jumătate din numărul salariaţilor care au hotărât declararea grevei renunţă la grevă, aceasta încetează. 

Art. 49. − (1) Greva poate fi declarată numai pentru apărarea intereselor cu caracter profesional, economic şi social ale salariaţilor. 

(2) Greva nu poate urmări realizarea unor scopuri politice. 

Art. 50. − (1) Participarea la grevă este liberă. Nimeni nu poate fi constrâns să participe la grevă sau să refuze să participe. 

(2) Pe durata unei greve declanşate într-o unitate pot înceta activitatea şi salariaţii unor subunităţi sau compartimente care nu au participat iniţial la declanşarea conflictului de interese. 

(3) În situaţiile prevăzute la alin. (2) revendicările sunt cele formulate la declanşarea conflictului de interese. 

Art. 51. − (1) Dacă este posibil, salariaţii care nu participă la grevă îşi pot continua activitatea. 

(2) Salariaţii aflaţi în grevă trebuie să se abţină de la orice acţiune de natură să împiedice continuarea activităţii de către cei care nu participă la grevă. 

Art. 52. − Organizatorii grevei, împreună cu conducerea unităţii au obligaţia ca pe durata acesteia să protejeze bunurile unităţii şi să asigure funcţionarea continuă a utilajelor şi a instalaţiilor a căror oprire ar putea constitui un pericol pentru viaţa sau pentru sănătatea oamenilor. 

Art. 53. − Pe durata grevei conducerea unităţii nu poate fi împiedicată să îşi desfăşoare activitatea de către salariaţii aflaţi în grevă sau de organizatorii acesteia. Conducerea unităţii nu poate încadra salariaţi care să îl înlocuiască pe cei aflaţi în grevă. 

Art. 54. − (1) Participarea la grevă sau organizarea acesteia, cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi, nu reprezintă o încălcare a obligaţiilor de serviciu ale salariaţilor şi nu poate avea consecinţe negative asupra greviştilor sau asupra organizatorilor. 

(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică, dacă greva este suspendată sau declarată ilegală, potrivit art. 56 sau, după caz, art. 60. 

(3) Pe durata grevei salariaţii îşi menţin toate drepturile ce decurg din contractul individual de muncă, cu excepţia drepturilor salariale. 

Art. 55. − Conducerile unităţilor pot solicita suspendarea grevei pe un termen de cel mult 30 de zile de la data începerii sau continuării grevei, dacă prin aceasta s-ar pune în pericol viaţa sau sănătatea oamenilor. 

Art. 56. − (1) Cererea de suspendare se adresează curţii de apel în a cărei circumscripţie îşi are sediul unitatea şi se soluţionează în termen de 7 zile de la înregistrare. 

(2) Hotărârile pronunţate sunt irevocabile. 

Art. 57. − (1) În timpul grevei organizatorii acesteia continuă negocierile cu conducerea unităţii, în vederea satisfacerii revendicărilor care formează obiectul conflictului de interese. 

(2) În cazul în care organizatorii grevei şi conducerea unităţii ajung la un acord, conflictul de interese este soluţionat şi greva încetează. 

(3) Refuzul organizatorilor grevei de a îndeplini obligaţia prevăzută la alin. (1) atrage răspunderea patrimonială a acestora pentru pagubele cauzate unităţii. 

Art. 58. − Dacă unitatea apreciază că greva a fost declarată ori continuă cu nerespectarea legii se poate adresa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul unitatea, cu o cerere prin care se solicită instanţei încetarea grevei. 

Art. 59. − Judecătoria fixează termen pentru soluţionarea cererii de încetare a grevei, care nu poate fi mai mare de 3 zile de la data înregistrării acesteia, şi dispune citarea părţilor. 

Art. 60. − (1) Judecătoria examinează cererea prin care se solicită încetarea grevei şi pronunţă, de urgenţă, o hotărâre prin care, după caz:

a) respinge cererea unităţii;

b) admite cererea unităţii şi dispune încetarea grevei ca fiind ilegală. 

(2) Hotărârile pronunţate de judecătorie sunt definitive. 

Art. 61. − (1) Judecătoria şi tribunalul judeţean sau al municipiului Bucureşti soluţionează cererea sau, după caz, recursul, potrivit procedurii prevăzute pentru soluţionarea conflictelor de muncă. 

(2) În cazul în care dispune încetarea grevei ca fiind ilegală, instanţele, la cererea celor interesaţi, pot obliga persoanele vinovate de declanşarea grevei ilegale la plata unor despăgubiri. 

Art. 62. − (1) În situaţia în care greva s-a derulat pe o durată de 20 de zile, fără ca părţile implicate să fi ajuns la o înţelegere, şi dacă continuarea grevei ar fi de natură să afecteze interese de ordin umanitar, conducerea unităţii poate supune conflictul de interese unei comisii de arbitraj. 

(2) Cererea de arbitrare se adresează organelor care au efectuat concilierea conflictului de interese. 

(3) Procedura de arbitrare a conflictului de interese este cea prevăzută la art. 32−39. 

Art. 63. − Nu pot declara grevă: procurorii, judecătorii, personalul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne şi al unităţilor din subordinea acestor ministere, personalul Serviciului Român de Informaţii, al Serviciului de Informaţii Externe, al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, personalul militar încadrat în Ministerul Justiţiei, precum şi cel din unităţile din subordinea acestuia. 

Art. 64. − Personalul din transporturile aeriene, navale, terestre de orice fel nu poate declara grevă din momentul plecării în misiune şi până la terminarea acesteia. 

Art. 65. − Personalul îmbarcat pe navele marinei comerciale sub pavilion românesc poate declara grevă numai cu respectarea normelor stabilite prin convenţii internaţionale ratificate de statul român. 

Art. 66. − (1) În unităţile sanitare şi de asistenţă socială, de telecomunicaţii, ale radioului şi televiziunii publice, în unităţile de transporturi pe căile ferate, inclusiv pentru gardienii feroviari, în unităţile care asigură transportul în comun şi salubritatea localităţilor, precum şi aprovizionarea populaţiei cu gaze, energie electrică, căldură şi apă, greva este permisă cu condiţia ca organizatorii şi conducătorii grevei să asigure serviciile esenţiale, dar nu mai puţin de o treime din activitatea normală, cu satisfacerea necesităţilor minime de viaţă ale comunităţilor locale. 

(2) Salariaţii din unităţile sistemului energetic naţional, din unităţile operative de la sectoarele nucleare, din unităţile cu foc continuu pot declara grevă cu condiţia asigurării a cel puţin unei treimi din activitate, care să nu pună în pericol viaţa şi sănătatea oamenilor şi care să asigure funcţionarea instalaţiilor în deplină siguranţă. 

CAPITOLUL III

Modul de soluţionare a conflictelor de drepturi

Secţiunea 1

Conflictele de drepturi

Art. 67. − Sunt conflicte de drepturi următoarele:

a) conflictele în legătură cu încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă;

b) conflictele în legătură cu executarea contractelor colective de muncă. 

Art. 68. − Sunt, de asemenea, considerate conflicte de drepturi următoarele:

a) conflictele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părţi prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor stabilite prin contractul individual de muncă;

b) conflictele în legătură cu constatarea nulităţii contractelor individuale sau colective de muncă ori a unor clauze ale acestora;

c) conflictele în legătură cu constatarea încetării aplicării contractelor colective de muncă. 

Art. 69. − Nu sunt considerate conflicte de drepturi, în sensul prezentei legi, conflictele dintre unităţile şi persoanele care prestează diferite activităţi acestora, în temeiul altor contracte decât contractul individual de muncă. 

Secţiunea a 2-a

Procedura de soluţionare a conflictelor de drepturi

Art. 70. − Conflictele de drepturi se soluţionează de către instanţele judecătoreşti. 

Art. 71. − Instanţele judecătoreşti competente să judece cereri referitoare la soluţionarea conflictelor de drepturi se stabilesc prin lege. 

Art. 72. − Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de drepturi se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are sediul unitatea. 

Art. 73. − Cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate, după cum urmează:

a) măsurile unilaterale de executare, modificare suspendare sau încetare a contractului de muncă, inclusiv deciziile de imputare sau angajamentele de plată a unor sume de bani, pot fi contestate în termen de 30 de zile de la data la care cel interesat a luat cunoştinţă de măsura dispusă;

b) constatarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă poate fi cerută de părţi pe întreaga perioadă în care contractul respectiv este în fiinţă;

c) constatarea încetării unui contract colectiv de muncă poate fi cerută până la încheierea unui nou contract colectiv de muncă;

d) plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate şi restituirea unor sume care au format obiectul unor plăţi nedatorate pot fi cerute de salariaţi în termen de 3 ani de la data producerii pagubei. 

Art. 74. − (1) Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de drepturi se judecă în regim de urgenţă. 

(2) Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 10 zile. 

(3) Părţile sunt legal citate, dacă citaţia le-a fost înmânată cel puţin cu o zi înaintea judecării. 

Art. 75. − În cazul în care sunt contestate măsuri unilaterale dispuse de unitate, aceasta are obligaţia ca, până la prima zi de înfăţişare, să depună dovezile în baza cărora a luat măsura respectivă. 

Art. 76. − La prima zi de înfăţişare, înainte de intrarea în dezbateri, instanţa are obligaţia de a încerca stingerea conflictului de drepturi prin împăcarea părţilor. 

Art. 77. − (1) În cazul în care judecata continuă, administrarea probelor se va face cu respectarea regimului de urgenţă al judecării conflictelor de drepturi. 

(2) Instanţa poate să decadă din beneficiul probei admise partea care întârzie nejustificat administrarea acesteia. 

Art. 78. − (1) Hotărârile prin care se soluţionează fondul cauzei se pronunţă în ziua în care au luat sfârşit dezbaterile. 

(2) În situaţii deosebite pronunţarea poate fi amânată cel mult două zile. 

Art. 79. − (1) Hotărârile instanţei de fond sunt definitive. 

(2) Hotărârile motivate ale instanţei de fond se redactează şi se comunică părţilor în termen de cel mult 15 zile de la pronunţare. 

Art. 80. − Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond. 

Art. 81. − (1) În caz de admitere a recursului, instanţa va judeca în fond cauza. 

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în următoarele situaţii:

a) soluţionarea cauzei de instanţa de fond s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale referitoare la competenţă;

b) judecata în fond a avut loc în lipsa părţii care nu a fost legal citată. 

Art. 82. − Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor de drepturi se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului de procedură civilă. 

CAPITOLUL IV

Răspunderea juridică pentru încălcarea unor prevederi legale

Art. 83. − Neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind plata salariilor în termen de 15 zile calculate de la data cererii de executare adresate unităţii de partea interesată constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 6 luni ori cu amendă. 

Art. 84. − Neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind reintegrarea în muncă a unui salariat constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 1 an ori cu amendă. 

Art. 85. − Răspunderea pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art. 83 şi 84 revine persoanelor care aveau obligaţia de a dispune plata salariilor sau, după caz, reintegrarea salariatului respectiv. 

Art. 86. − (1) În cazul infracţiunilor prevăzute la art. 83 şi 84 acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea persoanei vătămate. 

(2) Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. 

Art. 87. − Declararea grevei de către organizatori, cu încălcarea condiţiilor prevăzute la art. 50 alin. (1) sau la art. 63−66, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 6 luni sau cu amendă, dacă fapta nu întruneşte elementele unei infracţiuni pentru care legea penală prevede o pedeapsă mai gravă. 

Art. 88. − (1) Fapta persoanei care, prin ameninţări ori prin violenţe, împiedică sau obligă un salariat sau un grup de salariaţi să participe la grevă sau să muncească în timpul grevei, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000.000 lei la 10.000.000 lei, dacă fapta nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracţiune. 

(2) Prevederile alin. (1) se completează cu dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare. 

(3) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se constată şi se sancţionează de persoanele stabilite prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale. 

(4) Nerespectarea prevederilor art. 52 atrage răspunderea materială, contravenţională, civilă sau penală, după caz, dacă faptele săvârşite în timpul grevei atrag această răspundere. 

CAPITOLUL V

Dispoziţii finale

Art. 89. − Toate actele de procedură întocmite potrivit dispoziţiilor prezentei legi sunt scutite de taxa de timbru judiciar. 

Art. 90. − Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2000. 

Art. 91. − Pe aceeaşi dată se abrogă Legea nr. 15/1991 pentru soluţionarea conflictelor colective de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 11 februarie 1991, art. 174−179 din Codul muncii, aprobat prin Legea nr. 10/1972, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 140 din 1 decembrie 1972, precum şi orice alte dispoziţii contrare. 

 

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 19 octombrie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României. 

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

ANDREI IOAN CHILIMAN

 

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 19 octombrie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României. 

 

PREŞEDINTELE SENATULUI

PETRE ROMAN

 

Bucureşti, 12 noiembrie 1999. 

Nr. 168.