Legea nr. 160/2007

M. Of. nr. 394 din 12 iunie 2007

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR                       SENATUL

 

LEGE

pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I. − Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. După alineatul (3) al articolului 115 se introduc două noi alineate, alineatele (4) şi (5), cu următorul cuprins:

(4) În învăţământul preuniversitar particular şi confesional, consiliul profesoral al unităţii respective de învăţământ decide în legătură cu menţinerea personalului în activitatea didactică sau de conducere, după împlinirea vârstei legale de pensionare.

(5) Patrimoniul unităţilor de învăţământ particular şi confesional preuniversitar este proprietatea privată a fondatorilor.“

2. Alineatul (4) al articolului 117 se modifică şi va avea următorul cuprins:

(4) Unităţilor de învăţământ obligatoriu cooperatist li se aplică toate prevederile, obligaţiile şi drepturile învăţământului particular preuniversitar obligatoriu.“

Art. II. − Elevii şi profesorii din învăţământul preuniversitar obligatoriu particular şi confesional beneficiază de aceleaşi drepturi ca şi elevii şi profesorii din învăţământul preuniversitar obligatoriu de stat, începând cu anul şcolar 2007−2008.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

BOGDAN OLTEANU

DORU IOAN TĂRĂCILĂ

 

Bucureşti, 6 iunie 2007.

Nr. 160.