M. Of. nr. 466 din 25 mai 2004
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA
DEPUTAȚILOR SENATUL
L
E G E
privind
instituirea bursei speciale Guvernul României pentru formarea managerilor din
sectorul public
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1. − Se instituie
bursa specială Guvernul României, în scopul formării de manageri care se
angajează să desfășoare activități de răspundere în cadrul instituțiilor
publice, regiilor autonome, agenților economici cu capital majoritar de stat ori
în cadrul structurilor sau organismelor internaționale, în calitate de
reprezentant al statului român. Bursa specială Guvernul României se
instituie începând cu anul universitar 2005−2006.
Art. 2. − Bursa
specială Guvernul României, denumită în continuare bursă, se acordă tinerilor,
denumiți în continuare beneficiari, care se califică în urma unui
concurs național și care sunt acceptați la studii de universități de prestigiu,
acreditate sau recunoscute în statele Uniunii Europene și ale Spațiului Economic
European, Statele Unite ale Americii sau în alte state relevante din
perspectiva participării României în structurile europene și euroatlantice.
Art. 3. − (1) Se
înființează Comisia pentru bursa specială Guvernul României, denumită în
continuare Comisie, cu atribuții privind organizarea concursului
național, selecția și repartizarea beneficiarilor.
(2) Structura, componența,
atribuțiile, organizarea și funcționarea Comisiei se stabilesc prin normele
metodologice de aplicare a prezentei legi.
(3) Comisia este constituită din
reprezentanți ai instituțiilor publice implicate, ai mediului academic, ai
sectorului neguvernamental, ai mediului de afaceri și ai mediului bancar,
precum și ai unor instituții sau organisme internaționale.
(4) Secretariatul Comisiei se
asigură de către Ministerul Educației și Cercetării.
Art. 4. − (1) Bursele
se acordă pe baza rezultatelor concursului național, prin care se evaluează
capacitatea de performanță academică a candidaților, precum și opțiunea
acestora de a servi în sectorul public.
(2) Concursul național se organizează
anual, iar rezultatele sunt aduse la cunoștință publică până în luna noiembrie
a anului premergător începerii anului universitar pentru care se acordă bursele.
(3) Selectarea candidaților în
vederea acordării burselor se face de către Comisie.
(4) Metoda de organizare a
concursului național și metodele de evaluare se stabilesc prin normele
metodologice de aplicare a prezentei legi.
Art. 5. − (1) Bursa
se acordă în vederea efectuării de studii în domeniile prevăzute în anexa care
face parte integrantă din prezenta lege, după cum urmează:
a) studii universitare, pe
perioada minimă necesară absolvirii și obținerii diplomei, conform instituției de
învățământ, dar nu mai mult de 5 ani;
b) studii pe perioada minimă necesară
finalizării cursurilor de masterat, conform instituției de învățământ, dar nu
mai mult de 2 ani;
c) studii de doctorat pe o
perioadă care nu poate depăși 4 ani.
(2) Bursa se acordă unei
persoane o singură dată în viață și numai pentru efectuarea uneia dintre
formele de studiu prevăzute la alin. (1).
Art. 6. − (1) Bursa
se acordă în limita fondurilor alocate anual cu această destinație în bugetul
Ministerului Educației și Cercetării.
(2) Fondurile prevăzute la alin. (1) vor
asigura atât acoperirea sumelor necesare pentru continuarea burselor acordate
în anii precedenți, în condițiile prezentei legi, cât și pentru acordarea de
noi burse.
(3) Bursele noi se acordă în
funcție de criteriile stabilite prin normele metodologice de aplicare a
prezentei legi, după acordarea cu prioritate a burselor pentru continuarea
studiilor de către beneficiarii care au fost acceptați în anii anteriori.
Art. 7. − Prin
hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației și Cercetării și a Ministerului
Afacerilor Externe, se stabilesc, cu un an calendaristic înaintea începerii
anului universitar pentru care se acordă bursele:
a) fondurile alocate, cu
respectarea prevederilor art. 6 alin. (2);
b) specializările pentru care
se acordă burse;
c) categoriile de cheltuieli
care se suportă din bursă;
d) cuantumul bursei,
diferențiat în funcție de țară și de instituția de învățământ superior.
Art. 8. − (1) Bursa
se acordă în numele Guvernului României, iar derularea operațiunilor aferente
bursei se realizează de către Ministerul Educației și Cercetării împreună cu un
partener de implementare, care poate fi, după caz, o instituție bancară
internațională selectată de către minister, în condițiile legii, sau o organizație
internațională interguvernamentală, pe baza unui acord încheiat cu România sau cu
autoritățile române competente.
(2) Sumele aferente programului
de acordare a burselor, inclusiv avansul, se alocă partenerului de implementare
în condițiile legii.
(3) Comisioanele și celelalte
cheltuieli efectuate de Ministerul Educației și Cercetării sau de partenerul de
implementare, ca urmare a efectuării operațiunilor determinate de acordarea
bursei, se includ în bugetul programului și se suportă din sumele alocate de la
bugetul de stat.
(4) În baza contractului
încheiat cu Ministerul Educației și Cercetării, partenerul de implementare efectuează
operațiunile de încasări și plăți aferente derulării bursei, încheie contracte
cu beneficiarii, urmărește ducerea la îndeplinire a prevederilor contractuale,
inclusiv în privința efectuării de către aceștia, ulterior definitivării
studiilor, a activității în cadrul instituțiilor publice, regiilor autonome,
agenților economici cu capital majoritar de stat și al structurilor sau
organismelor internaționale.
Art. 9. − Bursa
se plătește din fondurile prevăzute în bugetul de stat, la începutul fiecărei
perioade universitare − trimestru, semestru −, pe baza
facturilor pro forma emise de instituțiile de învățământ acceptante.
Art. 10. − Beneficiarii
încheie cu partenerul de implementare un contract, al cărui model se stabilește
prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Prin contract
beneficiarii se obligă:
a) să mențină pe toată durata
studiilor un nivel minim de performanță echivalent calificativului Bine;
b) să revină în țară, la
sfârșitul bursei, și să desfășoare activitate o perioadă minimă, stabilită în
funcție de durata studiilor și de cuantumul bursei, prin hotărâre a Guvernului,
în cadrul unei instituții publice, al regiilor autonome și agenților economici
cu capital majoritar de stat ori în cadrul unor structuri sau organisme
internaționale, în calitate de reprezentant al statului român.
Art. 11. − (1) În
cazul nerespectării clauzelor contractuale, beneficiarul restituie partenerului
de implementare sumele acordate, precum și penalizările și dobânzile stabilite
prin contract.
(2) La rândul său, partenerul
de implementare virează Ministerului Educației și Cercetării, în vederea
restituirii către bugetul de stat, fondurile aferente obligațiilor nerespectate de beneficiari și recuperate de la aceștia.
(3) Pentru cazul neexecutării
de către beneficiarul bursei a obligațiilor prevăzute în contractul încheiat cu
partenerul de implementare, alături de beneficiar se obligă solidar 3 garanți,
la plata lunară a 50% din venitul net până la concurența sumei totale acordate
de la bugetul de stat, precum și a penalităților și dobânzilor stabilite prin
contract. Nu pot fi acceptați garanți al căror venit se situează sub
nivelul salariului mediu pe economie.
Art. 12. − Ministerul
Educației și Cercetării împreună cu Ministerul Afacerilor Externe comunică
oficiilor consulare și reprezentanțelor diplomatice ale României din
străinătate, precum și universităților străine acceptante lista nominală a
beneficiarilor bursei, precum și condițiile de acordare a acesteia.
Art. 13. − (1) Instituțiile
publice, regiile autonome, agenții economici și structurile sau organismele
internaționale prevăzute la art. 10 lit. b), în care își pot
desfășura activitatea beneficiarii, se stabilesc prin normele metodologice de
aplicare a prezentei legi.
(2) Încadrarea pe posturile vacante
din instituțiile publice, regiile autonome, agenții economici și structurile
sau organismele internaționale prevăzute la alin. (1) se face prin
derogare de la prevederile legale referitoare la încadrarea pe post, pe bază de
concurs sau examen, aplicabile funcționarilor publici și personalului
contractual. Prin derogare de la aceleași prevederi, Guvernul va încadra beneficiarii
în poziții de conducere sau de răspundere, cu condiția îndeplinirii criteriilor
de performanță prevăzute în fișa postului.
(3) Posturile vacante existente
la instituțiile publice, regiile autonome, agenții economici și structurile sau
organismele internaționale prevăzute la alin. (1) se solicită de
către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Agenția Națională pentru
Ocuparea Forței de Muncă, respectiv de către Ministerul Afacerilor Externe, se
centralizează și se transmit Ministerului Educației și Cercetării pentru a fi
puse la dispoziție Comisiei.
(4) Repartizarea beneficiarilor
se face de către Comisie în funcție de posturile vacante existente la
instituțiile publice, regiile autonome, agenții economici și structurile sau
organismele internaționale prevăzute la alin. (1), pe baza opțiunilor
formulate de beneficiari și a specializărilor dobândite, potrivit unei
proceduri stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Art. 14. − În
termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul
Educației și Cercetării și Ministerul Afacerilor Externe vor supune spre
adoptare Guvernului proiectul de hotărâre pentru aprobarea normelor
metodologice de aplicare a prezentei legi, prin care se stabilesc:
a) structura, componența,
atribuțiile, organizarea și funcționarea Comisiei;
b) metodologia de organizare și
desfășurare a concursului național;
c) fondurile alocate acestei
burse;
d) cuantumul maxim al bursei,
în funcție de țară și de instituția de învățământ;
e) modelul contractului care se
încheie între beneficiar și partenerul de implementare care acționează în
numele Guvernului;
f) instituțiile publice,
regiile autonome, agenții economici și structurile sau organismele
internaționale prevăzute la art. 10 lit. b), în care își vor desfășura
activitatea beneficiarii, și perioada în care își vor desfășura activitatea;
g) procedura de repartizare
prevăzută la art. 13 alin. (4).
Această lege a fost adoptată de
Senat în ședința din 11 martie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76
alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE
SENATULUI
NICOLAE
VĂCĂROIU
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința
din 27 aprilie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din
Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE
CAMEREI DEPUTAȚILOR,
VIOREL
HREBENCIUC
București, 14 mai 2004.
Nr. 157.
D O M E N I I
L E
pentru care se acordă bursa specială
Guvernul României
A. Domenii pentru care se acordă
bursa specială Guvernul României pentru studii universitare și de master
1. Economie (management, finanțe etc.)
2. Drept*)
3. Studii europene*)
4. Relații publice, comunicare
5. Administrație publică
6. Diplomație, studii politice,
relații internaționale
7. Inginerie: energie,
protecția mediului, chimie sau petrochimie, inginerie economică, construcții,
transporturi, inginerie industrială sau producție, tehnologia informației,
comunicații
8. Educație
9. Agricultură, agronomie
10. Apărare națională, ordine
publică
11. Sociologie.
B. Domenii pentru care se acordă
bursa specială Guvernul României pentru studii doctorale
1. Economie
2. Drept
3. Studii europene*)
4. Administrație publică
5. Diplomație, studii politice,
relații internaționale
6. Apărare națională, ordine
publică.