Legea nr. 154/2005

M. Of. nr. 452 din 27 mai 2005

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAȚILOR                                 SENATUL

 

L E G E

pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 8/2005 privind stabilirea unor măsuri de preluare a Gărzii Financiare și a Autorității Naționale a Vămilor în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, precum și a unor măsuri de reorganizare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege. 

Articol unic. – Se aprobă Ordonanța Guvernului nr. 8 din 20 ianuarie 2005 privind stabilirea unor măsuri de preluare a Gărzii Financiare și a Autorității Naționale a Vămilor în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, precum și a unor măsuri de reorganizare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, adoptată în temeiul art. 1 pct. II.1 din Legea nr. 602/2004 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 31 ianuarie 2005, cu următoarele modificări:

1. La articolul 3 punctul 1, alineatul (1) al articolului 4 va avea următorul cuprins:

„Art. 4. – (1) Activitatea vamală se exercită prin Autoritatea Națională a Vămilor, care se organizează și funcționează în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.“

2. Articolul 4 va avea următorul cuprins:

„Art. 4. – Alineatul (4) al articolului 18 din Ordonanța Guvernului nr. 86/2003 privind unele reglementări în domeniul financiar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 31 august 2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 609/2003, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

«(4) Agenția este condusă de un președinte cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a primului-ministru. Președintele Agenției este ajutat în activitatea sa de 3 vicepreședinți cu rang de subsecretar de stat, numiți prin decizie a primului-ministru. Vicepreședinții exercită atribuțiile delegate de președintele Agenției. Conducătorul Autorității Naționale a Vămilor are rang de subsecretar de stat și îndeplinește și funcția de vicepreședinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Răspunderile și atribuțiile vicepreședinților se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției. Președintele Agenției beneficiază de prevederile art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administrația publică centrală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 760/2001, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că în cadrul Agenției, în subordinea președintelui, se organizează și funcționează cabinetul demnitarului. Numărul maxim de posturi din cabinetul președintelui Agenției este cel prevăzut la nr. crt. 3 din anexa nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 32/1998, cu modificările și completările ulterioare.»“

3. La articolul 5 punctul 4, alineatul (2) al articolului 3 va avea următorul cuprins:

„(2) Garda Financiară, în cazurile în care există indicii de săvârșire a unor fapte penale, poate să solicite Ministerului Administrației și Internelor să asigure personalul necesar pentru asigurarea protecției și siguranței operațiunilor desfășurate de comisarii Gărzii Financiare în realizarea actului de control. Personalul necesar se asigură din cadrul subunităților specializate de intervenție rapidă ale poliției. Condițiile concrete și modalitățile în care personalul subunităților specializate de intervenție rapidă ale poliției participă la acțiunile de control se stabilesc prin protocol de Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Finanțelor Publice.“

4. La articolul 6 punctul 1, articolul 4 va avea următorul cuprins:

„Art. 4. – Conducătorul Autorității Naționale a Vămilor are rang de subsecretar de stat și îndeplinește funcția de vicepreședinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.“

5. La articolul 6 punctul 3, alineatul (1) al articolului 35 va avea următorul cuprins:

„Art. 35. – (1) Denumirea funcției de secretar de stat al Autorității Naționale a Vămilor se înlocuiește în actele normative în vigoare cu cea de conducător al Autorității Naționale a Vămilor cu rang de subsecretar de stat și îndeplinește funcția de vicepreședinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.“

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată. 

 

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,

DANIELA POPA

PREȘEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

 

București, 20 mai 2005. 

Nr. 154.