Legea nr. 130/2004

M. Of. nr. 364 din 26 aprilie 2004

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA  DEPUTAȚILOR                                SENATUL

 

L E G E

pentru modificarea și completarea Legii nr. 203/1999 privind permisele de muncă

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege. 

Art. I. − Legea nr. 203/1999 privind permisele de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 30 decembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Alineatul (2) al articolului 3 va avea următorul cuprins:

„(2) Permisul de muncă se acordă pentru un interval de 12 luni, cu posibilitatea prelungirii, la cererea titularului, pe noi intervale de 12 luni.”

2. La articolul 3, după alineatul (3) se introduc alineatele (31) și (32) cu următorul cuprins:

„(31) Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei, cu avizul ministrului administrației și internelor, poate decide eliberarea automată a permisului de muncă pentru persoanele care urmează să desfășoare în România, în baza unui contract individual de muncă, activități cu influențe majore asupra dezvoltării economice a țării. 

(32) Prevederile alin. (31) sunt aplicabile până la data de 1 ianuarie 2007.”

3. Articolul 4 va avea următorul cuprins:

„Art. 4. − (1) Permisul de muncă dă dreptul titularului să fie încadrat, prin încheierea unui contract individual de muncă pe durată determinată, pe perioada de valabilitate a acestuia, la o singură persoană fizică sau juridică din România ori la o reprezentanță autorizată din România a unei persoane juridice cu sediul în străinătate. 

(2) Prevederile art. 80 alin. (3) și ale art. 82 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 − Codul muncii, cu modificările ulterioare, prin care se limitează posibilitatea prelungirii contractelor individuale de muncă pe durată determinată, nu sunt aplicabile străinilor.”

4. Articolul 5 va avea următorul cuprins:

„Art. 5. − Pot fi încadrați în muncă sau, după caz, pot presta muncă la persoane fizice sau juridice din România, fără permis de muncă, următoarele categorii de persoane:

a) străinii care și-au stabilit, potrivit legii, domiciliul în România;

b) cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor semnatare ale Acordului privind Spațiul Economic European și membrii de familie ai acestora;

c) străinii al căror acces pe piața muncii din România este reglementat prin acorduri, convenții sau înțelegeri bilaterale încheiate de România cu alte state;

d) străinii care au dobândit o formă de protecție în România;

e) străinii detașați de către o companie străină cu sediul pe teritoriul unui stat membru al Organizației Mondiale a Comerțului la o reprezentanță, sucursală ori filială a sa, aflată pe teritoriul României, sau la o societate comercială, persoană juridică română, al cărei asociat/acționar este compania străină, cu același obiect de activitate, dacă fac dovada că nu sunt în raporturi de muncă cu o altă persoană juridică română;

f) străinii detașați de către un angajator cu sediul în străinătate la o persoană juridică din România, în baza unui contract comercial de prestări de servicii încheiat între cele două părți;

g) străinii care desfășoară activități didactice, științifice, artistice sau alte categorii de activități specifice, cu caracter temporar, în instituții de profil din România, în baza ordinului ministrului de resort;

h) străinii care urmează să desfășoare pe teritoriul României activități temporare solicitate de ministere ori de alte organe ale administrației publice centrale sau locale ori de autorități administrative autonome.”

5. La articolul 51, după alineatul (1) se introduce alineatul (2) cu următorul cuprins:

„(2) În vederea elaborării hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1), Oficiul pentru Migrația Forței de Muncă transmite trimestrial Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei − Direcția politici forță de muncă situația statistică a permiselor de muncă.”

6. La articolul 52, după alineatul (2) se introduce alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) Prevederile alin. (1) și (2) nu se aplică cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor semnatare ale Acordului privind Spațiul Economic European, celorlalte categorii de străini prevăzute la art. 21 alin. (2), precum și străinilor prevăzuți în legi speciale.”

Art. II. − Legea nr. 203/1999 privind permisele de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 30 decembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare. 

Art. III. − În termen de 30 de zile de la data republicării Legii nr. 203/1999 privind permisele de muncă, Guvernul va modifica și va completa corespunzător Hotărârea Guvernului nr. 434/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice privind procedura de eliberare și de anulare a permiselor de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000, cu modificările ulterioare. 

 

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 4 martie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată. 

PREȘEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

 

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 30 martie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată. 

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

VALER DORNEANU

 

București, 21 aprilie 2004. 

Nr. 130.