Legea nr. 123/2004

M. Of. nr. 354 din 22 aprilie 2004

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA  DEPUTAȚILOR                                SENATUL

 

L E G E

privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 72/2003 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege. 

Articol unic. − Se aprobă Ordonanța Guvernului nr. 72 din 28 august 2003 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman, adoptată în temeiul art. 1 pct. V.1 din Legea nr. 279/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 30 august 2003, cu următoarele modificări și completări:

1. La articolul I, după punctul 8 se introduce un punct nou, punctul 81, cu următorul cuprins:

„81. După articolul 23 se introduce un articol nou, articolul 231, cu următorul cuprins:

«Art. 231. − (1) Medicamentele originale autorizate de punere pe piață în România beneficiază de exclusivitatea datelor timp de 6 ani, respectiv 10 ani pentru produsele de înaltă tehnologie, de la data autorizării în Uniunea Europeană sau în țara de origine. 

(2) Prin sintagma exclusivitatea datelor se înțelege dreptul acordat producătorului unui medicament original de a fi, pentru perioada de timp prevăzută la alin. (1), beneficiarul exclusiv al rezultatelor studiilor farmaco-toxicologice și clinice efectuate în vederea punerii pe piață a medicamentului original. 

(3) În perioada de exclusivitate a datelor nu poate fi autorizat un alt medicament similar cu originalul − alt medicament conținând aceeași substanță activă ca și produsul original −, decât dacă noul producător prezintă rezultatele studiilor farmaco-toxicologice și clinice proprii sau are consimțământul scris al producătorului medicamentului original. 

(4) După expirarea perioadei de exclusivitate a datelor pot fi autorizate medicamente similare pe baza rezultatelor studiilor farmaco-toxicologice și clinice ale produsului original.»”

2. La articolul I punctul 24, alineatul (4) al articolului 44 se abrogă. 

3. La articolul I, după punctul 52 se introduce un punct nou, punctul 521, cu următorul cuprins:

„521. La articolul 109, după alineatul (1) se introduce un alineat nou, alineatul (11), cu următorul cuprins:

«(11) Ministerul Sănătății, pe baza unei analize aprofundate, are dreptul de prelungire a termenului de implementare a Regulilor de bună practică de fabricație, prevăzut la alin. (1), pentru linii unice de fabricație pentru produse strategice de interes național, până la data de 31 decembrie 2005.»”

 

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 25 martie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată. 

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,

DORU IOAN TĂRĂCILĂ

 

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 30 martie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată. 

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

VALER DORNEANU

 

București, 19 aprilie 2004. 

Nr. 123.