Legea nr. 11/2008
M. Of. nr.
40 din 17 ianuarie 2008
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAȚILOR SENATUL
LEGE
pentru modificarea art. 58 din Legea nr. 19/2000 privind
sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. Articolul 58 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul
public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cu modificările și
completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
Art. 58. În cazul în care
invaliditatea s-a ivit ca urmare a unui accident de muncă, a unei boli
profesionale, a tuberculozei, neoplaziilor, SIDA, precum și în situația în care
invaliditatea s-a ivit în timpul și din cauza îndeplinirii obligațiilor militare
prevăzute la art. 38 alin. (1) lit. c), asiguratul poate beneficia de pensie de
invaliditate, indiferent de stagiul de cotizare.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din
Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE
CAMEREI DEPUTAȚILOR |
PREȘEDINTELE SENATULUI |
BOGDAN
OLTEANU |
NICOLAE VĂCĂROIU |
București, 15 ianuarie 2008.
Nr. 11.