M. Of. nr. 353 din 22 aprilie 2004
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA
DEPUTAŢILOR SENATUL
L
E G E
privind
aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri
financiare
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. − Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 29
din 29 ianuarie 2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, adoptată în
temeiul art. 1 pct. II.3 din Legea nr. 559/2003 privind
abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 90 din 31 ianuarie 2004, cu următoarele modificări
şi completări:
1. Articolul I va avea următorul
cuprins:
„Art. I. − Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999
privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice
fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381
din 5 iunie 2002, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 1,
alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins:
«Art. 1. − (1) Agenţii
economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum şi prestări de
servicii direct către populaţie sunt obligaţi să utilizeze aparate de marcat
electronice fiscale.
(2) Agenţii economici prevăzuţi
la alin. (1), denumiţi în continuare utilizatori, au obligaţia să
emită bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale şi să le predea clienţilor. La
solicitarea clienţilor, utilizatorii vor elibera acestora şi factura fiscală.»
2. La articolul 1,
alineatul (3) se abrogă.
3. La
articolul 1, alineatul (4) va avea următorul cuprins:
«(4) Aparatele de marcat
electronice fiscale sunt livrate prin distribuitori autorizaţi. În sensul
prezentei ordonanţe de urgenţă, prin distribuitor autorizat se înţelege
agentul economic pe numele căruia a fost eliberat avizul prevăzut la art. 5
alin. (2). Distribuitorul autorizat are dreptul de a comercializa aparatele
de marcat electronice fiscale, inclusiv produsele complementare acestora,
pentru care a obţinut avizul, precum şi obligaţia să asigure service la aceste
aparate atât în mod direct, cât şi prin alţi agenţi economici, denumiţi în
continuare unităţi acreditate pentru comercializare şi/sau service. Distribuitor
autorizat nu poate fi decât producătorul sau importatorul aparatului respectiv,
persoană juridică română. În situaţia defectării aparatelor de marcat
electronice fiscale, utilizatorii sunt obligaţi ca în momentul constatării
defecţiunii să anunţe distribuitorul autorizat care a livrat aparatul sau, după
caz, unitatea de service acreditată a acestui distribuitor autorizat.»
4. La articolul 2
alineatul (1), după litera i) se introduc literele j)−t) cu următorul
cuprins:
«j) vânzarea bunurilor de
folosinţă îndelungată, definite potrivit legii;
k) comerţul cu amănuntul prin
comis-voiajori, precum şi prin corespondenţă, cu excepţia livrărilor de bunuri
la domiciliu efectuate de către magazine;
l) serviciile de instalaţii, reparaţii
şi întreţinere a bunurilor, efectuate la domiciliul clientului;
m) vânzarea pachetelor de
servicii turistice sau de componente ale acestora de către agenţiile de turism,
definite potrivit legii;
n) furnizarea la domiciliul
clientului a energiei electrice şi termice, a gazelor naturale, a apei, a
serviciilor de telefonie, inclusiv de telefonie mobilă, de poştă şi curier, de salubritate,
de televiziune, inclusiv prin cablu, de Internet;
o) efectuarea lucrărilor de
construcţii, reparaţii, amenajări şi întreţinere de locuinţe;
p) serviciile medicale cu plată
prestate la domiciliul sau la locul de muncă al clientului;
r) vânzările de bunuri şi prestările
de servicii care nu se încasează integral cu numerar şi/sau substitute de numerar;
s) vânzările de bunuri şi prestările
de servicii care nu se încasează integral în momentul livrării bunului sau prestării
serviciului;
t) alte livrări de bunuri cu amănuntul
şi prestări de servicii către populaţie pentru a căror desfăşurare se prevede,
prin acte normative, obligaţia emiterii de facturi fiscale.»
5. La articolul 2,
alineatul (2) se abrogă.
6. La
articolul 4, alineatele (3), (4) şi (6) vor avea următorul cuprins:
«(3) Raportul fiscal de
închidere zilnică este documentul care conţine: denumirea şi codul fiscal
ale agentului economic emitent; adresa de la locul de instalare a aparatului de
marcat electronic fiscal; logotipul şi seria fiscală ale aparatului; numărul de
ordine numerotat progresiv; data şi ora emiterii; numărul bonurilor emise în ziua
respectivă; valoarea totală a operaţiunilor efectuate şi totalul taxei pe
valoarea adăugată, cu precizarea nivelului cotei, valoarea totală a operaţiunilor
scutite de taxa pe valoarea adăugată, precum şi valoarea taxelor care nu se cuprind
în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată.
(4) Registrul special prevăzut
la art. 1 alin. (5) şi raportul fiscal de închidere zilnică sunt
documente avute în vedere de către organele fiscale cu ocazia verificării veniturilor
care stau la baza determinării impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat. Registrul
special prevăzut la art. 1 alin. (5) se arhivează şi se păstrează
pe o perioadă de 10 ani, iar raportul fiscal de închidere zilnică, pe o perioadă
de 5 ani.
...........................................................................................
(6) Utilizatorii aparatelor de
marcat electronice fiscale sunt obligaţi să folosească numai consumabile
furnizate de:
a) distribuitorul autorizat
care a furnizat aparatul şi/sau unităţile de distribuţie şi service acreditate
ale acestuia;
b) alţi agenţi economici agreaţi
conform alin. (61).»
7. La articolul 4, după
alineatul (6) se introduc alineatele (61) şi (62) cu
următorul cuprins:
«(61) Comercializarea
direct către utilizatori a consumabilelor destinate aparatelor de marcat
electronice fiscale de către alţi agenţi economici decât distribuitorul
autorizat şi unităţile acreditate ale acestuia este permisă numai dacă aceşti agenţi
economici sunt agreaţi prin acordul scris al distribuitorului autorizat care a
furnizat aparatele, denumiţi în continuare unităţi agreate.
(62) Unităţile de distribuţie şi
service acreditate se pot aproviziona cu consumabile destinate aparatelor de
marcat electronice fiscale de la distribuitorii autorizaţi, precum şi de la unităţile
agreate, dar numai cu acordul scris al distribuitorului autorizat care a
furnizat aparatele.»
8. La articolul 4,
alineatul (7) va avea următorul cuprins:
«(7) Consumabilele furnizate de
distribuitorii autorizaţi şi unităţile agreate trebuie să asigure menţinerea
lizibilităţii datelor pe perioada de arhivare prevăzută de prezenta ordonanţă
de urgenţă.»
9. La articolul 4, după
alineatul (7) se introduc alineatele (71) şi (72) cu
următorul cuprins:
«(71) Consumabilele furnizate
utilizatorilor vor fi personalizate prin marcarea acestora cu datele necesare identificării:
a) distribuitorului autorizat
care a furnizat aparatul;
b) tipului consumabilelor;
c) producătorului
consumabilelor;
d) producătorului hârtiei, în
cazul rolelor de hârtie;
e) unităţii agreate, dacă este
cazul.
(72) Consumabilele
existente în stoc pot fi utilizate până la data de 1 iunie 2004.»
10. La articolul 4,
alineatul (8) va avea următorul cuprins:
«(8) Agenţii economici prevăzuţi
la art. 1 alin. (1) au obligaţia ca lunar, până la data de 25
inclusiv a lunii următoare, să predea organului fiscal teritorial raportul memoriei
fiscale pe perioada de raportare.»
11. La articolul 4,
alineatul (9) se abrogă.
12. La articolul 5,
alineatul (1) va avea următorul cuprins:
«Art. 5. − (1) În
vederea avizării modelelor de aparate de marcat electronice fiscale, autorizării
distribuitorilor, acreditării unităţilor de distribuţie şi/sau service şi înregistrării
unităţilor agreate, se constituie, sub autoritatea Ministerului Finanţelor
Publice, Comisia de avizare a distribuţiei şi utilizării aparatelor de marcat
electronice fiscale.»
13. La articolul 10, litera
b) va avea următorul cuprins:
«b) neîndeplinirea obligaţiei
agenţilor economici de a se dota şi de a utiliza aparate de marcat electronice
fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6,
cu excepţia prevăzută la art. 1 alin. (5), neemiterea bonului fiscal
pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu
o valoare inferioară celei reale, precum şi nereintroducerea datelor înscrise
pe rola jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnică
până în momentul ştergerii memoriei operative;»
14. La articolul 10, după
litera e) se introduce litera e1) cu următorul cuprins:
«e1) neîndeplinirea
de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a obligaţiei de
a preda raportul memoriei fiscale, conform dispoziţiilor art. 4 alin. (8);»
15. La articolul 10, litera
g) va avea următorul cuprins:
«g) folosirea de către agenţii
economici care utilizează aparate de marcat electronice fiscale a altor
consumabile decât cele prevăzute la art. 4 alin. (6), precum şi
folosirea de consumabile personalizate cu datele de identificare a altui distribuitor
autorizat decât cel care a furnizat aparatul;»
16. La articolul 10, după
litera g) se introduce litera g1) cu următorul cuprins:
«g1) încălcarea dispoziţiilor
art. 4 alin. (61) şi (62), precum şi
nerespectarea de către distribuitorii autorizaţi şi de către unităţile agreate
a prevederilor art. 4 alin. (7) şi (71) referitoare
la calitatea şi modul de personalizare a consumabilelor;»
17. La articolul 11, alineatele
(1) şi (2) vor avea următorul cuprins:
«Art. 11. − (1) Amenzile
pentru contravenţiile prevăzute la art. 10 se aplică agenţilor economici,
cu excepţia celor prevăzute la lit. d), astfel:
a) faptele prevăzute la art. 10
lit. c), e), e1), f) şi m) se sancţionează cu amendă de
la 20 milioane lei la 40 milioane lei;
b) faptele prevăzute la art. 10
lit. a), b), g), h), j) şi k) se sancţionează cu amendă de la 80
milioane lei la 400 milioane lei;
c) faptele prevăzute la art. 10
lit. g1), i) şi l) se sancţionează cu amendă de la 400
milioane lei la 1.600 milioane lei.
(2) Contravenţiile prevăzute la
art. 10 lit. d), aplicabile persoanelor fizice, se sancţionează cu
amendă de la 8 milioane lei la 40 milioane lei.»
18. La articolul 12, alineatele
(1) şi (2) vor avea următorul cuprins:
«Art. 12. − (1) Constatarea
contravenţiilor, precum şi aplicarea sancţiunilor se fac de către organele de specialitate
din Ministerul Finanţelor Publice şi din unităţile sale teritoriale, precum şi de
către comisarii Gărzii Financiare.
(2) Contestarea actelor de
control întocmite de organele prevăzute la alin. (1) şi soluţionarea
contestaţiilor, cu excepţia celor formulate împotriva deciziei de retragere a avizului
de distribuţie şi utilizare a aparatelor de marcat electronice fiscale, se
efectuează potrivit legislaţiei privind regimul juridic al contravenţiilor.»
19. La articolul 13,
alineatul (2) va avea următorul cuprins:
«(2) Încălcarea dispoziţiilor
art. 10 lit. a), referitoare la comercializarea aparatelor de marcat
electronice fiscale neavizate de comisia prevăzută la art. 5 alin. (1),
atrage şi confiscarea încasărilor obţinute de agentul economic din această
activitate, sumele făcându-se venit la bugetul de stat.»
20. Articolul 14 va avea următorul
cuprins:
«Art. 14. − (1) Neîndeplinirea
obligaţiei agenţilor economici prevăzuţi la art. 1 de a se dota cu aparate
de marcat electronice fiscale la termenele prevăzute la art. 6 atrage şi
suspendarea activităţii unităţii până la momentul înlăturării cauzelor care au
generat aceasta.
(2) Nerespectarea de către agenţii
economici a prevederilor art. 10 lit. b), referitoare la neutilizarea
aparatelor de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru
toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare
inferioară celei reale şi nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind
tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ştergerii
memoriei operative, atrage şi suspendarea activităţii unităţii pe o perioadă de
3 luni.»”
2. La articolul III, punctul
1 va avea următorul cuprins:
„1. La articolul 30, după
alineatul (3) se introduc alineatele (4) şi (5) cu următorul
cuprins:
«(4) Bunurile introduse peste
limitele prevăzute la alin. (2) sunt supuse plăţii drepturilor de
import potrivit prevederilor legale în vigoare.
(5) Cărţile, ziarele şi publicaţiile
periodice, cu excepţia celor care lezează moralitatea publică, potrivit legii,
sunt scutite de la plata drepturilor de import.»”
3. La articolul III, după punctul
2 se introduce punctul 21 cu următorul cuprins:
„21. La articolul 45, după
alineatul (2) se introduce alineatul (3) cu următorul cuprins:
«(3) Cărţile, ziarele şi
publicaţiile periodice necesare uzului personal sunt scutite de la plata
drepturilor de import.»”
4. La articolul IV,
alineatul (8) va avea următorul cuprins:
„(8) Ministerul Sănătăţii şi
Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei vor emite norme de acordare
a stimulentelor prevăzute la alin. (6) personalului din aparatul de
lucru de la nivelul central şi teritorial al acestora şi din instituţiile care
gestionează bugetele pentru care se face colectarea contribuţiilor sociale,
care vor fi aprobate prin ordin al ministrului respectiv.”
5. La articolul VIII, după
alineatul (2) se introduce alineatul (21) cu următorul
cuprins:
„(21) După
compensarea obligaţiilor bugetare prevăzute la alin. (2), sumele din
accize, rămase necompensate, se sting cu sumele reprezentând obligaţii către
bugetul de stat şi cele reprezentând contribuţii sociale, datorate de către societăţile
comerciale care desfăşoară activităţi de transport naval, constituite după data
de 1 ianuarie 2004 de aceste societăţi comerciale. Sumele aferente
accizelor vor fi determinate în condiţiile prevăzute la alin. (2).”
6. La articolul VIII,
alineatul (3) va avea următorul cuprins:
„(3) Ministerul Finanţelor
Publice va elabora norme metodologice de aplicare a alin. (2) şi (21),
în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a
prezentei ordonanţe.”
7. Articolul X va avea următorul
cuprins:
„Art. X. − (1) Debitorii care au încheiat
convenţii, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2002 pentru
recuperarea arieratelor bugetare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea
nr. 491/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi care fac
dovada că până la data de 31 decembrie 2003 inclusiv au achitat obligaţiile
bugetare curente cu termene de plată până la această dată beneficiază de menţinerea
valabilităţii înlesnirilor la plată acordate, cu toate efectele prevăzute de reglementările
legale în vigoare.
(2) Debitorii care au
beneficiat de înlesniri la plata obligaţiilor fiscale restante, în conformitate
cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2002, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 491/2002, cu modificările şi
completările ulterioare, ale Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri
pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare, sau
ale Legii nr. 254/2002 privind unele măsuri pentru creşterea atractivităţii
la privatizare a societăţilor comerciale cu capital integral sau parţial de
stat, ce deţin în administrare terenuri agricole proprietate publică sau privată
a statului, cu modificările şi completările ulterioare, după caz, şi care fac dovada
că până la data de 31 martie 2004 inclusiv au constituit în favoarea creditorilor
bugetari garanţiile necesare derulării înlesnirilor acordate beneficiază de menţinerea
valabilităţii înlesnirilor la plată, cu toate efectele prevăzute de reglementările
legale în vigoare.”
8. După articolul XIII se
introduce articolul XIII1 cu următorul cuprins:
„Art. XIII1. − Legea nr. 58/1998
privind activitatea bancară, cu modificările şi completările ulterioare,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 23
martie 1998, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 43 va avea
următorul cuprins:
«Art. 43. − Băncile
repartizează 20% din profitul contabil determinat înainte de deducerea
impozitului pe profit, pentru constituirea unui fond de rezervă, până când fondul
astfel constituit egalează capitalul social, apoi maximum 10%, până în momentul
în care fondul a ajuns de două ori mai mare decât capitalul social. După atingerea
acestui nivel, alocarea de sume pentru fondul de rezervă se face din profitul
net.
Băncile repartizează din profitul
contabil determinat înainte de deducerea impozitului pe profit sumele destinate
constituirii rezervei generale pentru riscul de credit, în limita a 2% din
soldul creditelor acordate.
Prevederile alin. 1 şi 2 sunt aplicabile
până la încheierea exerciţiului financiar al anului 2003 inclusiv.
Începând cu exerciţiul financiar al
anului 2004, băncile constituie fondul de rezervă potrivit dispoziţiilor
legislaţiei privind societăţile comerciale şi, de asemenea, constituie fondul
pentru riscuri bancare generale din profitul contabil determinat înainte de
deducerea impozitului pe profit, în limita a 1% din soldul activelor purtătoare
de riscuri specifice activităţii bancare, aşa cum sunt stabilite prin reglementările
Băncii Naţionale a României, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, în măsura
în care sumele respective se regăsesc în profitul net.
La determinarea nivelului fondului
pentru riscuri bancare generale se au în vedere şi sumele reprezentând rezerva generală
pentru riscul de credit, constituită potrivit alin. 2, existentă în sold.
Fondul de rezervă şi rezerva generală
pentru riscul de credit, constituite potrivit alin. 1 şi 2, nu vor fi
diminuate în funcţie de limitele şi cotele prevăzute la alin. 4 şi vor fi utilizate
potrivit destinaţiilor prevăzute de reglementările legale.
Modul de utilizare a fondului pentru
riscuri bancare generale se stabileşte prin reglementări ale Băncii Naţionale a
României.»
2. Alineatul 2 al
articolului 621 va avea următorul cuprins:
«În cazurile în care instituţiile de
credit străine decid constituirea la nivelul sucursalelor din România a
fondului pentru riscuri bancare generale, prevăzut la art. 43, dispoziţiile
acestui articol se aplică în mod corespunzător şi acestor sucursale.»”
Această lege a fost adoptată de
Senat în şedinţa din 24 februarie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76
alin. (1) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE
SENATULUI,
DORU IOAN
TĂRĂCILĂ
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa
din 30 martie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din
Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE
CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER
DORNEANU
Bucureşti, 19 aprilie 2004.
Nr. 116.