Legea nr. 101/2006 – Republicare *)

M. Of. nr. 658 din 8 septembrie 2014

 

LEGE

a serviciului de salubrizare a localităților

 

CAPITOLUL I

Dispoziții generale

Art. 1. ‒ (1) Prezenta lege are ca obiect stabilirea cadrului juridic unitar privind înființarea, organizarea, gestionarea, exploatarea, finanțarea și controlul funcționării serviciului public de salubrizare a localităților. 

(2) Prevederile prezentei legi se aplică serviciului public de salubrizare a localităților, înființat și organizat de către autoritățile administrației publice locale la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, județelor și al sectoarelor municipiului București. 

Art. 2. ‒ (1) Serviciul public de salubrizare a localităților face parte din sfera serviciilor comunitare de utilități publice și se desfășoară sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităților administrației publice locale ori ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, în scopul salubrizării localităților. 

(2) Serviciul public de salubrizare a localităților, denumit în continuare serviciu de salubrizare, se organizează pentru satisfacerea nevoilor comunităților locale ale unităților administrativ-teritoriale. 

(3) Serviciul de salubrizare cuprinde următoarele activități:

a) colectarea separată și transportul separat al deșeurilor municipale și al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii și acumulatori;

b) colectarea și transportul deșeurilor provenite din locuințe, generate de activități de reamenajare și reabilitare interioară și/sau exterioară a acestora;

c) organizarea prelucrării, neutralizării și valorificării materiale și energetice a deșeurilor;

d) operarea/administrarea stațiilor de transfer pentru deșeurile municipale și deșeurile similare;

e) sortarea deșeurilor municipale și a deșeurilor similare în stațiile de sortare;

f) măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice;

g) curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț;

h) colectarea cadavrelor animalelor de pe domeniul public și predarea acestora către unitățile de ecarisaj sau către instalațiile de neutralizare;

i) organizarea tratării mecano-biologice a deșeurilor municipale și a deșeurilor similare;

j) administrarea depozitelor de deșeuri și/sau a instalațiilor de eliminare a deșeurilor municipale și a deșeurilor similare;

k) dezinsecția, dezinfecția și deratizarea. 

(4) În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

1. autoritate competentă de reglementare ‒ Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, denumită în continuare A.N.R.S.C.;

2. deșeu menajer ‒ deșeurile provenite din gospodării/ locuințe;

3. deșeu municipal ‒ deșeurile menajere și similare;

4. deșeuri similare ‒ deșeurile care, din punctul de vedere al naturii și al compoziției, sunt comparabile cu deșeurile menajere, exclusiv deșeurile din producție, din agricultură și din activități forestiere. 

(5) Autoritățile administrației publice locale au obligația să implementeze un sistem de colectare separată pe minimum 4 fracții, respectiv hârtie, mase plastice, metale și sticlă. 

(6) În situația în care nu este posibilă, din punct de vedere tehnic, economic, al protecției mediului, al sănătății populației și al respectării standardelor de calitate necesare pentru sectoarele de reciclare corespunzătoare, implementarea unui sistem de colectare separată pe minimum 4 fracții, autoritățile administrației publice locale au obligația să implementeze un sistem de colectare separată a deșeurilor municipale pe minimum 2 fracții, umed și uscat, și de sortare prin care să obțină cel puțin cele 4 fracții prevăzute la alin. (5). 

(7) Biodeșeurile colectate separat din deșeurile municipale și deșeurile similare, de la deținătorii de deșeuri și/sau de la stațiile de transfer și de sortare, se transportă către stațiile de producere a compostului ori către alte instalații de procesare și tratare adecvată, dacă valorificarea biodeșeurilor se face fără riscuri pentru sănătatea populației și mediului sau se transportă în vederea eliminării la depozitele de deșeuri. 

(8) La nivelul unităților administrativ-teritoriale, transportul deșeurilor municipale și al deșeurilor similare colectate separat, de la deținătorii de deșeuri, se efectuează numai de către operatorii licențiați care au contracte de delegare a gestiunii încheiate cu autoritățile administrației publice locale respective sau, în cazul gestiunii directe, au hotărâre de dare în administrare a acestei activități. 

(9) Unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de deținător legal al deșeurilor municipale și al deșeurilor similare, depozitate în recipientele amplasate în aria lor teritorială. 

(10) Preluarea deșeurilor din recipientele și/sau containerele amplasate în punctele de colectare de către alte persoane decât operatorii licențiați pentru prestarea activității în aria de delegare respectivă constituie infracțiune de furt și se sancționează potrivit legii. 

(11) Operatorii licențiați de către A.N.R.S.C. pentru prestarea activității de colectare separată și transport separat al deșeurilor au obligația să țină evidența și să raporteze lunar autorităților administrației publice locale și A.N.R.S.C. cantitățile predate operatorilor economici care desfășoară activități de tratare a deșeurilor, pe fiecare tip de deșeu. 

(12) Proiectele finanțate din fonduri europene nerambursabile se implementează în conformitate cu prevederile contractului de finanțare. 

Art. 3. ‒ Serviciul de salubrizare se organizează și funcționează pe baza următoarelor principii:

a) protecția sănătății populației;

b) autonomia locală și descentralizarea serviciilor;

c) responsabilitatea față de cetățeni;

d) conservarea și protecția mediului înconjurător;

e) asigurarea calității și continuității serviciului;

f) tarifarea echitabilă, corelată cu calitatea și cantitatea serviciului prestat;

g) nediscriminarea și egalitatea de tratament al utilizatorilor;

h) transparența, consultarea și antrenarea în decizii a cetățenilor;

i) administrarea corectă și eficientă a bunurilor din proprietatea publică sau privată a unităților administrativ ‒ teritoriale și a banilor publici;

j) securitatea serviciului;

k) dezvoltarea durabilă. 

Art. 4. ‒ (1) Serviciul de salubrizare se realizează prin intermediul unei infrastructuri tehnico-edilitare specifice care, împreună cu mijloacele de colectare și transport al deșeurilor, formează sistemul public de salubrizare a localităților, denumit în continuare sistem de salubrizare

(2) În sensul prezentei legi, sistemul de salubrizare este alcătuit dintr-un ansamblu tehnologic și funcțional, care cuprinde construcții, instalații și echipamente specifice destinate prestării serviciului de salubrizare, precum:

a) puncte de colectare separată a deșeurilor;

b) stații de producere a compostului;

c) stații de transfer;

d) stații de sortare;

e) baze de garare și întreținere a autovehiculelor specifice serviciului de salubrizare;

f) depozite de deșeuri;

g) incineratoare;

h) stații de tratare mecano-biologice. 

(3) Activitățile specifice serviciului de salubrizare se gestionează și se exploatează prin intermediul unor structuri specializate, denumite în continuare operatori, licențiate în condițiile Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu excepția operatorilor care desfășoară activitățile prevăzute la art. 2 alin. (3)  lit. b)-e), h)  și i), care sunt reglementate prin legi speciale și/sau care se desfășoară ocazional. 

(4) Activitățile prevăzute la art. 2 alin. (3)  lit. b)  și h), cu grad redus de repetabilitate și care se desfășoară ocazional, se prestează de către operatorii licențiați pentru desfășurarea activității de colectare și transport al deșeurilor și se efectuează la solicitarea producătorilor/deținătorilor de deșeuri, în baza tarifelor aprobate de către autoritatea deliberativă a administrației publice locale sau de către asociația de dezvoltare intercomunitară, după caz. 

(5) Operatorii licențiați pentru desfășurarea activității de colectare separată și transport separat al deșeurilor, cu excepția deșeurilor periculoase cu regim special, au obligația să colecteze deșeurile abandonate și, în cazul în care producătorul/deținătorul de deșeuri este necunoscut, cheltuielile legate de curățarea și refacerea mediului, precum și cele de transport, valorificare, recuperare/reciclare, eliminare sunt suportate de către autoritatea administrației publice locale. După identificarea producătorului/deținătorului de deșeuri, acesta este obligat să suporte atât cheltuielile efectuate de autoritatea administrației publice locale, cât și sancțiunile contravenționale. 

(6) Depozitarea deșeurilor municipale și a celor asimilabile acestora este permisă numai în locuri speciale, amenajate conform legislației și normelor tehnice în vigoare aplicabile depozitelor de deșeuri și numai după obținerea acordurilor și avizelor prevăzute de legislația privind protecția și conservarea mediului, igiena și sănătatea populației. Depozitele pentru deșeurile municipale se amplasează conform Strategiei naționale de gestionare a deșeurilor și Planului național de gestionare a deșeurilor1), aprobate potrivit legii. 

(7) Se interzice operatorilor licențiați încredințarea la depozitare a fracției valorificabile colectate separat la sursă. 

CAPITOLUL II

Autorități și competențe

Art. 5. ‒ (1) Autoritățile administrației publice locale elaborează, aprobă și controlează aplicarea strategiilor locale cu privire la dezvoltarea și funcționarea pe termen mediu și lung a serviciului de salubrizare, ținând seama de prevederile legislației în vigoare, de documentațiile de urbanism, amenajarea teritoriului și protecția mediului, precum și de programele de dezvoltare economico-socială a unităților administrativ-teritoriale. 

(2) Strategiile adoptate la nivelul unităților administrativ-teritoriale vor urmări, în principal, următoarele obiective:

a) îmbunătățirea condițiilor de viață ale populației;

b) susținerea dezvoltării economico-sociale a localităților;

c) promovarea calității și eficienței serviciului de salubrizare;

d) stimularea mecanismelor economiei de piață;

e) dezvoltarea durabilă a serviciului;

f) gestionarea serviciului de salubrizare pe criterii de transparență, competitivitate și eficiență;

g) promovarea programelor de dezvoltare și reabilitare a sistemului de salubrizare, pe baza unui mecanism eficient de planificare multianuală a investițiilor;

h) protecția și conservarea mediului înconjurător și a sănătății populației;

i) consultarea cu utilizatorii serviciului de salubrizare, în vederea stabilirii politicilor și strategiilor locale și regionale în domeniu;

j) adoptarea normelor locale referitoare la organizarea și funcționarea serviciului de salubrizare, precum și a procedurilor de delegare a gestiunii acestuia;

k) informarea periodică a utilizatorilor asupra politicilor de dezvoltare a serviciului de salubrizare, precum și asupra necesității instituirii unor taxe speciale;

l) respectarea cerințelor din legislația privind protecția mediului referitoare la salubrizarea localităților;

m) respectarea cerințelor și obiectivelor prevăzute în planurile de gestionare a deșeurilor la nivel național, județean, inclusiv al municipiului București. 

Art. 6. ‒ (1) Autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale/sectoarelor municipiului București au competențe exclusive în ceea ce privește înființarea, organizarea, gestionarea, coordonarea și atribuirea serviciului de salubrizare a localităților, având următoarele atribuții în domeniu:

a) stabilirea programelor de reabilitare, extindere și modernizare a infrastructurii existente, precum și a programelor de înființare a unor noi sisteme de salubrizare, în condițiile legii;

b) coordonarea proiectării și execuției lucrărilor de investiții, în scopul realizării acestora într-o concepție unitară, corelată cu programele de dezvoltare economico-socială a localităților, de urbanism, amenajare a teritoriului și de mediu;

c) elaborarea și aprobarea studiilor de fezabilitate privind reabilitarea, extinderea și modernizarea sistemelor de salubrizare, cu respectarea cerințelor impuse de legislația privind protecția mediului în vigoare;

d) participarea la constituirea unei asociații de dezvoltare intercomunitară, în vederea realizării unor investiții de interes comun din infrastructura tehnico edilitară aferentă serviciului de salubrizare, care se realizează în conformitate cu Legea nr. 51/2006, republicată;

e) delegarea gestiunii serviciului de salubrizare pe criterii de transparență, competitivitate și eficiență, precum și exercitarea atribuțiilor de administrare asupra bunurilor aparținând patrimoniului public sau privat al unităților administrativ-teritoriale aferente infrastructurii serviciului;

f) participarea cu capital sau cu bunuri la societățile reglementate de Legea societăților nr.31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru prestarea serviciului de salubrizare și/sau pentru realizarea și exploatarea infrastructurii aferente;

g) contractarea sau garantarea împrumuturilor pentru finanțarea programelor de investiții din infrastructura aferentă serviciului de salubrizare, pentru extinderi, dezvoltări de capacități, reabilitări și modernizări;

h) elaborarea și aprobarea caietelor de sarcini și a regulamentelor serviciului, pe baza caietului de sarcini-cadru și a regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare, elaborate de A.N.R.S.C.;

i) stabilirea și aprobarea indicatorilor de performanță ai serviciului de salubrizare, după dezbaterea publică a acestora;

j) adoptarea măsurilor organizatorice necesare pentru implementarea sistemului de colectare separată a deșeurilor, în vederea transportării acestora către instalațiile de tratare;

k) stabilirea taxelor speciale și aprobarea tarifelor pentru servicii de salubrizare, cu respectarea reglementărilor în vigoare;

l) stabilirea, ajustarea ori modificarea tarifelor propuse de operator în conformitate cu normele metodologice2)  elaborate și aprobate de A.N.R.S.C.;

m) medierea conflictelor contractuale dintre utilizatori și operatorul serviciului de salubrizare, la cererea oricăreia dintre părți;

n) sancționarea operatorului, în cazul în care acesta nu operează la parametrii de eficiență și calitate la care s-a obligat ori nu respectă indicatorii de performanță ai serviciului de salubrizare;

o) monitorizarea și exercitarea controlului cu privire la furnizarea/prestarea serviciului de salubrizare;

p) plata serviciilor de salubrizare prestate de operatori, în condițiile prevăzute la lit. k);

q) asocierea sau cooperarea cu persoanele juridice care preiau obligațiile operatorilor economici responsabili pentru realizarea obiectivelor privind gestiunea deșeurilor de ambalaje, deșeurilor de echipamente electrice și electronice, bateriilor și acumulatorilor uzați din deșeurile municipale, în condițiile prevăzute de lege. 

(2) În cazurile de nerespectare de către operatori a obligațiilor contractuale asumate, autoritățile administrației publice locale pot solicita, pe baza unor analize și justificări fundamentate, retragerea licenței de către A.N.R.S.C., penalizări sau daune-interese, pot încasa garanțiile de bună execuție sau pot rezilia contractul pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare. 

(3) Unitățile administrativ-teritoriale pot forma asociații de dezvoltare intercomunitară, în condițiile stabilite de Legea nr. 51/2006, republicată, în vederea înființării, organizării și exploatării în interes comun a serviciului de salubrizare sau pentru realizarea unor obiective de investiții comune, specifice infrastructurii acestui serviciu. Asociațiile de dezvoltare intercomunitară astfel înființate vor acționa în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre, conform mandatului încredințat de acestea prin documentele constitutive ale asociației. 

Art. 7. ‒ (1) Consiliile județene pot avea competențe cu privire la înființarea, organizarea, gestionarea și coordonarea sistemelor de management integrat al deșeurilor, precum și a activităților specifice realizate prin intermediul acestora. 

(2) Bunurile aferente sistemului de management integrat al deșeurilor sau părți ale acestuia, după caz, aparțin domeniului public al județului. 

(3) Sistemul de management integrat al deșeurilor este destinat și asigură deservirea unităților administrativ-teritoriale membre în asociația de dezvoltare intercomunitară constituită în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/2006, republicată. 

Art. 8. ‒ (1) În exercitarea atribuțiilor ce le revin potrivit art. 6 alin. (1), autoritățile administrației publice locale adoptă hotărâri sau emit dispoziții, după caz. 

(2) Hotărârile autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale, adoptate în aplicarea prezentei legi, pot fi atacate la instanțele de contencios administrativ de persoanele fizice sau juridice interesate, în condițiile legii. 

Art. 9. ‒ (1) În exercitarea prerogativelor acordate prin prezenta lege, autoritățile administrației publice locale au, față de operatorul serviciului de salubrizare, următoarele obligații;

a) să asigure tratament egal pentru toți operatorii serviciilor de salubrizare care acționează în cadrul unității administrativ ‒ teritoriale/sectoarelor municipiului București sau al asociației de dezvoltare intercomunitară, după caz;

b) să asigure publicitatea și accesul liber la informațiile de interes public, cu precădere la acele informații care asigură pregătirea ofertelor și participarea la procedurile de atribuire a contractelor prin care se deleagă gestiunea serviciului;

c) să aducă la cunoștință publică hotărârile și dispozițiile având ca obiect serviciul de salubrizare;

d) să selecteze și să stabilească partenerii privați pentru proiectele de asociere sau de formare de societăți mixte numai în conformitate cu procedurile legale specifice fiecărui tip de contract de delegare a gestiunii;

e) să păstreze, în condițiile legii, confidențialitatea datelor și informațiilor economico-financiare privind activitatea operatorilor, altele decât cele de interes public;

f) să acorde operatorului dreptul exclusiv de a presta activitatea prin hotărârea de dare în administrare/hotărârea de atribuire a contractului de delegare a gestiunii, fără a aduce atingere fluxului de deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii și acumulatori;

g) să aprobe anual tarifele serviciului de salubrizare ajustate conform dispozițiilor legale;

h) să implementeze sistemul de colectare separată a deșeurilor. 

(2) Autoritățile administrației publice locale au obligația să achite operatorilor sumele convenite prin contract pentru prestațiile pe care aceștia le efectuează în beneficiul întregii comunități. 

Art. 10. ‒ Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice are următoarele responsabilități cu privire la gestionarea deșeurilor:

a) participă la elaborarea Programului național de gestionare a deșeurilor ‒ P.N.G.D., urmărește îndeplinirea obiectivelor acestuia și sprijină autoritățile administrației publice locale pentru atingerea acestor obiective;

b) sprijină metodologic și/sau financiar, în condițiile legii, autoritățile administrației publice locale pentru crearea sistemelor de colectare separată a deșeurilor de la deținătorii de deșeuri, în vederea eliminării și valorificării acestora;

c) sprijină autoritățile administrației publice locale în vederea elaborării de strategii și programe sectoriale de gestionare a deșeurilor municipale;

d) participă, împreună cu alte autorități publice, la elaborarea reglementărilor specifice pentru gestionarea deșeurilor menajere și municipale;

e) sprijină autoritățile administrației publice locale pentru realizarea unor sisteme de gestionare a deșeurilor menajere, integrate în planurile de urbanism general și amenajarea teritoriului, și urmărește realizarea proiectelor din acest domeniu;

f) elaborează reglementări specifice privind obligațiile și responsabilitățile autorităților administrației publice locale, deliberative sau executive, după caz, legate de gestionarea deșeurilor. 

Art. 11. ‒ (1) Autoritatea de reglementare competentă pentru serviciul de salubrizare este A.N.R.S.C. 

(2) A.N.R.S.C. elaborează reglementările-cadru privind serviciul de salubrizare, monitorizează modul de aplicare a legislației în domeniu și acordă licență operatorilor de salubrizare, conform prevederilor prezentei legi. 

(3) A.N.R.S.C. își exercită competențele care îi sunt acordate prin Legea nr. 51/2006, republicată, față de autoritățile administrației publice locale, precum și față de toți operatorii serviciului de salubrizare, indiferent de forma de organizare, natura capitalului, țara de origine sau modalitatea de gestiune adoptată. 

CAPITOLUL III

Organizarea și funcționarea serviciului de salubrizare

Art. 12. ‒ (1) Gestiunea serviciului de salubrizare se realizează în condițiile Legii nr. 51/2006, republicată, prin următoarele modalități:

a) gestiune directă;

b) gestiune delegată. 

(2) Alegerea modalității de gestiune a serviciului de salubrizare se face prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale, în conformitate cu strategiile și programele de salubrizare adoptate la nivelul fiecărei localități, precum și în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/2006, republicată. 

(3) Indiferent de modalitatea de gestiune adoptată, activitățile specifice serviciului de salubrizare se organizează și se desfășoară pe baza unui regulament al serviciului și a unui caiet de sarcini, aprobate prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale sau ale asociației de dezvoltare intercomunitară, după caz, întocmite în conformitate cu regulamentul-cadru al serviciului de salubrizare și caietul de sarcini-cadru, elaborate și aprobate de A.N.R.S.C., prin ordin al președintelui acesteia. 

Art. 13. ‒ (1) Raporturile juridice dintre autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale/sectoarelor municipiului București sau dintre asociațiile de dezvoltare intercomunitară și operatorii serviciului de salubrizare, după caz, sunt reglementate prin:

a) hotărâri privind darea în administrare a serviciului, adoptate de autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale/sectoarelor municipiului București, în cazul gestiunii directe;

b) hotărâri privind atribuirea și încheierea contractelor de delegare a gestiunii serviciului, adoptate de autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale/sectoarelor municipiului București ori, după caz, de adunările generale ale asociațiilor, în cazul gestiunii delegate. 

(2) Contractele de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare se încheie numai pe baza hotărârilor prevăzute la alin. (1)  lit. b). 

(3) Relațiile dintre operatorii serviciului de salubrizare și utilizatorii individuali se desfășoară pe baze contractuale, cu respectarea prevederilor regulamentului serviciului de salubrizare și ale contractului-cadru de prestare a serviciului, adoptate de autoritățile administrației publice locale pe baza legislației în vigoare, aplicabilă acestui serviciu. 

Art. 14. ‒ (1) Organizarea gestiunii, funcționării și exploatării serviciului de salubrizare, corespunzător modalității de gestiune adoptate, se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 51/2006, republicată, și ale prezentei legi. 

(2) Gestiunea directă sau gestiunea delegată, după caz, se poate acorda pentru una ori mai multe activități prevăzute la art. 2 alin. (3). 

(3) Procedura de atribuire și regimul juridic al contractelor de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare a localităților sunt cele stabilite de autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale, conform prevederilor Legii nr. 51/2006, republicată, și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare. 

(4) Atribuirea activității de dezinsecție, dezinfecție și deratizare se efectuează distinct de celelalte activități specifice serviciului de salubrizare. 

Art. 15. ‒ (1) Operatorii serviciului de salubrizare care participă la procedurile organizate pentru delegarea gestiunii serviciului trebuie să facă dovada competenței tehnico ‒ organizatorice, a celei privind calificarea personalului și a asigurării unei dotări tehnico-materiale adecvate, prin care să garanteze capacitatea de a presta serviciul la nivelul parametrilor cantitativi și calitativi prevăzuți în regulamentul serviciului de salubrizare și pentru toate tipurile de activități contractate. 

(2) Durata unui contract de delegare a gestiunii nu poate fi mai mare de 35 de ani, la stabilirea acesteia luându-se în calcul durata necesară amortizării investițiilor prevăzute în sarcina operatorului/operatorului regional prin contractul de delegare. Durata contractului de delegare poate fi prelungită, în aceleași condiții contractuale, ori de câte ori autoritatea administrației publice locale o solicită operatorului, pe baza unei fundamentări tehnico-economice pentru buna executare a serviciului, pentru realizarea unor investiții noi impuse de modificarea legislației comunitare/naționale sau a strategiei locale în domeniul gestionării deșeurilor, care nu ar putea fi amortizate în termenul rămas până la finalizarea contractului decât printr-o creștere excesivă a tarifelor și/sau a taxelor. Prelungirea se poate face cu condiția ca durata maximă a contractului să nu depășească 49 de ani. 

(3) Prelungirea va fi aprobată, în condițiile alin. (2), de autoritățile deliberative ale unităților administrativ ‒ teritoriale/sectoarelor municipiului București. Contractul de delegare va fi prelungit, în condițiile legii, printr-un act adițional încheiat între operatori și unitățile administrativ ‒ teritoriale/sectoarele municipiului București sau asociațiile de dezvoltare intercomunitară, având ca obiect de activitate serviciile de salubrizare, în baza mandatului primit. 

(4) Stabilirea duratei de prelungire a contractului cu încălcarea dispozițiilor alin. (2)  și (3)  atrage nulitatea de drept a actului adițional de prelungire a duratei contractului de delegare a gestiunii. 

Art. 16. ‒ (1) Bunurile proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, utilizate pentru prestarea serviciului de salubrizare, pot fi date în administrare sau pot fi concesionate operatorilor în conformitate cu prevederile legale. 

(2) Bunurile proprietate privată a unităților administrativ-teritoriale, utilizate pentru prestarea serviciului de salubrizare, pot fi date în administrare, concesionate sau trecute în proprietatea operatorilor, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare. 

CAPITOLUL IV

Operatori și utilizatori

SECȚIUNEA 1

Operatorii serviciului de salubrizare

Art. 17. ‒ (1) Calitatea de operator se dobândește în condițiile Legii nr. 51/2006, republicată. 

(2) Operatorii serviciului de salubrizare pot fi desemnați fie prin hotărâre de dare în administrare, în cazul gestiunii directe, fie prin hotărâre de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare, în cazul gestiunii delegate.

(3) Operatorii serviciului de salubrizare beneficiază, în temeiul prezentei legi, de aceleași drepturi și obligații în raporturile cu autoritățile administrației publice locale sau cu utilizatorii, indiferent de modul de organizare, de forma de proprietate, de țara de origine din Uniunea Europeană ori de modalitatea de gestiune adoptată. 

(4) Drepturile și obligațiile ce revin operatorilor cu privire la prestarea serviciului de salubrizare, obiectivele și sarcinile acestora, precum și indicatorii de performanță ai serviciului de salubrizare se stabilesc prin hotărârea de dare în administrare sau prin contractul de delegare a gestiunii și se precizează în regulamentul serviciului de salubrizare. 

Art. 18. ‒ (1) Managementul operatorilor serviciului de salubrizare cu statut de societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, al căror capital social majoritar aparține unităților administrativ-teritoriale, poate fi privatizat în condițiile legii, cu condiția ca operatorul să nu aibă în derulare proiecte finanțate din fonduri nerambursabile. În cazul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară managementul operatorilor poate fi privatizat, în condițiile legii, numai cu acordul tuturor asociațiilor, în baza hotărârilor adoptate de autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale membre care au și calitatea de acționari/asociați ai operatorilor respectivi. 

(2) Hotărârea privind privatizarea managementului operatorilor serviciului de salubrizare având statut de societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și capital social majoritar al unităților administrativ-teritoriale, precum și alegerea metodei de privatizare aparțin autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale sub a căror autoritate operatorul își desfășoară activitatea. 

(3) Privatizarea managementului se poate face numai cu respectarea procedurilor legale în vigoare în materie de privatizare și poate fi însoțită sau nu de vânzarea, în totalitate ori în parte, a bunurilor aparținând domeniului privat al unității administrativ-teritoriale, aferente serviciului de salubrizare. 

(4) Simultan cu procedura de privatizare a managementului operatorului se organizează și se derulează și procedura de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare, în vederea selectării noului operator. 

Art. 19. ‒ (1) Societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de salubrizare înființate prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale, potrivit legii, pot fi de interes local sau intercomunitar, în funcție de limitele teritoriale în care își desfășoară activitatea. 

(2) Societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de salubrizare înființate prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale își pot desfășura activitatea și în alte localități, pe baze contractuale. 

(3) Operatorul care prestează mai multe tipuri de activități sau mai multe servicii va ține evidențe distincte pe fiecare activitate sau tip de serviciu, având contabilitate separată pentru fiecare tip de activitate, serviciu și localitate de operare. 

Art. 20. ‒ (1) În relația cu utilizatorii, direcți sau indirecți, drepturile și obligațiile operatorilor serviciului de salubrizare rezultă din hotărârile de dare în administrare, din contractele de delegare a gestiunii și din contractele de prestare a serviciului. 

(2) Operatorii, în conformitate cu prevederile legale, au dreptul la:

a) încasarea contravalorii serviciului de salubrizare prestat, corespunzător tarifului aprobat de autoritățile administrației publice locale;

b) prezervarea echilibrului contractual pe durata contractului de delegare a gestiunii;

c) ajustarea tarifului în raport cu evoluția generală a prețurilor și tarifelor din economie;

d) modificarea tarifului în situațiile de schimbare semnificativă a echilibrului contractual;

e) exclusivitatea prestării serviciului de salubrizare pe raza unităților administrativ-teritoriale, acordată fie în baza hotărârii de dare în administrare, fie în baza hotărârii de atribuire și a contractului de delegare a gestiunii. 

Art. 21. ‒ (1) Operatorii trebuie să presteze serviciul de salubrizare cu respectarea principiilor universalității, accesibilității, continuității, adaptabilității și egalității de tratament între utilizatori. 

(2) Operatorii au obligația de a pune la dispoziția deținătorilor de deșeuri containerele/recipientele, precum și, după caz, sacii necesari realizării activității de precolectare separată a deșeurilor. Costurile de achiziționare a acestora se includ în tariful ofertat pentru prestarea activității de colectare separată și transportul separat al deșeurilor, dacă nu sunt puse la dispoziție de delegatar. 

(3) Operatorii au obligația să furnizeze, atât autorităților administrației publice locale, cât și A.N.R.S.C., toate informațiile de interes public solicitate și să asigure accesul la informațiile necesare, în vederea verificării și evaluării funcționării și dezvoltării serviciului de salubrizare, în conformitate cu prevederile regulamentului serviciului de salubrizare, ale contractului de delegare a gestiunii serviciului și ale acordului și autorizației de mediu. 

(4) Operatorii se obligă să pună în aplicare metode performante de management care să conducă la reducerea costurilor de operare, inclusiv prin aplicarea procedurilor concurențiale prevăzute de normele legale în vigoare privind achizițiile publice, și să asigure totodată respectarea cerințelor specifice din legislația privind protecția mediului. 

Art. 22. ‒ (1) Acordarea licenței operatorilor se realizează în condițiile prevăzute de Legea nr.51/2006, republicată, de prezenta lege și de legislația secundară emisă în aplicarea dispozițiilor acestora. 

(2) Operatorii își pot desfășura activitatea pe baza licenței eliberate de A.N.R.S.C. și a contractului de delegare a gestiunii. 

Art. 23. ‒ (1) Pentru obținerea licenței, operatorii sunt obligați să dețină toate avizele, acordurile și autorizațiile necesare prestării activităților specifice serviciului de salubrizare, prevăzute de legislația în vigoare, și să respecte normele și reglementările în vigoare cu privire la igiena și sănătatea populației, respectiv la protecția și conservarea mediului, emise de autorități competente în aceste domenii. 

(2) Retragerea sau încetarea valabilității licenței atrage revocarea hotărârii de dare în administrare, respectiv a hotărârii privind atribuirea contractului de delegare a gestiunii, după caz, și conduce la organizarea unei noi proceduri de selectare a unui operator, în condițiile prevederilor Legii nr. 51/2006, republicată. Retragerea licenței se notifică operatorului cu cel puțin 90 de zile înainte, perioadă în care acesta este obligat să presteze serviciul de salubrizare în condițiile hotărârii de dare în administrare, respectiv ale contractului de delegare a gestiunii. 

SECȚIUNEA 2

Utilizatorii serviciului de salubrizare

Art. 24. ‒ (1) În funcție de tipul activității, pot fi utilizatori ai serviciului de salubrizare:

a) comunitățile locale considerate în întregul for sau comunitățile locale componente ale asociațiilor de dezvoltare comunitară, în cazul activităților specifice serviciului public de salubrizare prestate de către operatori a căror contravaloare se achită de autoritățile administrației publice locale de la bugetul local;

b) persoanele fizice ori juridice care beneficiază individual de una sau de mai multe activități specifice serviciului de salubrizare, în cazul activităților a căror contractare se realizează pe baza unui contract de prestare a serviciului de salubrizare, încheiat în nume propriu cu operatorul licențiat pentru prestarea serviciului în unitatea administrativ ‒ teritorială/sectoarele municipiului București respectivă/ respective. 

(2) Drepturile utilizatorilor și condițiile în care aceștia pot beneficia de serviciul de salubrizare se stabilesc prin regulamentul serviciului, aprobat prin hotărâre a autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale sau, după caz, prin hotărârea asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, pe baza regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare, elaborat de A.N.R.S.C. și aprobat prin ordin al președintelui acesteia. 

(3) Utilizatorii au drept de acces fără discriminare la informațiile publice referitoare la serviciul de salubrizare, atât operatorul, cât și autoritățile administrației publice locale având obligația de a comunica informații cu privire la indicatorii de calitate ai serviciului, la structura tarifară și la clauzele contractuale. 

(4) Autoritățile deliberative ale unităților administrativ ‒ teritoriale, împreună cu primarii și președinții consiliilor județene, după caz, în calitate de autorități executive și de semnatari ai contractelor de delegare a gestiunii, sunt responsabili de asigurarea serviciului de salubrizare a localităților și urmăresc respectarea de către operator a indicatorilor de calitate a serviciului, a clauzelor contractuale și a legislației în vigoare referitoare la serviciul de salubrizare. 

(5) Hotărârile autorităților administrației publice locale cu privire la serviciul de salubrizare vor fi aduse la cunoștință publică și orice utilizator din aria de prestare a serviciului are dreptul să conteste prevederile acestora, în condițiile legii. 

(6) Membrii comunităților locale, persoane fizice sau juridice, au, în calitatea lor de utilizatori direcți sau indirecți ai serviciului de salubrizare, următoarele obligații:

a) să respecte clauzele contractului de prestare a serviciului de salubrizare;

b) să achite obligațiile de plată, în conformitate cu prevederile contractului de prestare a serviciului de salubrizare;

c) să asigure accesul utilajelor de colectare a deșeurilor la punctele de colectare și al utilajelor de intervenție pentru stingerea incendiilor;

d) să asigure precolectarea separată, în recipientele asigurate de operatorul serviciului, distinct inscripționate și amplasate în spații special amenajate, a deșeurilor pe care le-au generat în propria gospodărie sau ca urmare a activităților lucrative pe care le desfășoară;

e) să aplice măsuri privind deratizarea și dezinsecția, stabilite de autoritatea locală și de direcția de sănătate publică teritorială;

f) alte obligații prevăzute în Legea nr. 51/2006, republicată, care fac referire la serviciul de salubrizare. 

(7) Utilizatorii beneficiază și de celelalte drepturi prevăzute în Legea nr. 51/2006, republicată. 

CAPITOLUL V

Finanțarea serviciilor de salubrizare

Art. 25. ‒ Finanțarea cheltuielilor de funcționare, reabilitare și dezvoltare a serviciului de salubrizare și a cheltuielilor de investiții pentru realizarea infrastructurii aferente acestuia se face cu respectarea legislației în vigoare privind finanțele publice locale, în ceea ce privește inițierea, fundamentarea, promovarea și aprobarea investițiilor publice, a principiilor prevăzute la art. 43 alin. (2)  din Legea nr. 51/2006, republicată, precum și a următoarelor principii:

a) recuperarea integrală de către operatori, prin tarife, taxe speciale sau, după caz, subvenții de la bugetul local, a costurilor de operare și a investițiilor pentru înființarea, reabilitarea și dezvoltarea sistemelor de salubrizare;

b) menținerea echilibrului contractual. 

Art. 26. ‒ (1) În funcție de natura activităților prestate, atât în cazul gestiunii directe, cât și în cazul gestiunii delegate, pentru asigurarea finanțării serviciului de salubrizare, utilizatorii achită contravaloarea serviciului de salubrizare prin:

a) tarife, în cazul prestațiilor de care beneficiază individual, pe bază de contract de prestare a serviciului de salubrizare;

b) taxe speciale, în cazul prestațiilor efectuate în beneficiul întregii comunități locale;

c) taxe speciale, în cazul prestațiilor de care beneficiază individual fără contract. 

(2) în situația prevăzută la alin. (1)  lit. a), autoritățile administrației publice locale, împreună cu operatorii au obligația să țină, la zi, evidența tuturor utilizatorilor cu și fără contracte de prestări servicii. 

(3) Autoritățile administrației publice locale au obligația să instituie taxe speciale, conform prevederilor alin. (1)  lit. c), și să deconteze lunar operatorilor, direct din bugetul local, contravaloarea prestației efectuate la utilizatorii fără contract.

(4) Clasificarea activităților în funcție de modul de contractare, facturare și plată a contravalorii serviciului de salubrizare prestat se stabilește prin regulamentul-cadru al serviciului și se anexează la hotărârea de dare în administrare a serviciului ori la contractul de delegare a gestiunii serviciului, după caz. 

(5) Cuantumul și regimul tarifelor și taxelor speciale ofertate/aprobate se stabilesc, se ajustează sau se modifică de către autoritățile administrației publice locale, în baza fișelor de fundamentare pe elemente de cheltuieli, întocmite de către operatori în conformitate cu normele metodologice3)  de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare a localităților, elaborate de către A.N.R.S.C. 

(6) În cazul operatorilor care au încheiate contracte de delegare a gestiunii pentru care tarifele ofertate nu au avut la bază o fișă de fundamentare pe elemente de cheltuieli, prima ajustare a tarifelor se va face pe baza fișei de fundamentare, întocmită de către operator, având în vedere cheltuielile realizate în ultimele 12 luni, anterioare propunerii. Nivelul tarifului rezultat nu va depăși nivelul tarifului actual, ajustat cu indicele de creștere a parametrului de ajustare. 

(7) Ajustarea ori modificarea ulterioară a tarifelor/taxelor prevăzute la alin. (6)  se face de către autoritățile administrației publice locale, la solicitarea operatorilor, cu respectarea normelor metodologice elaborate de A.N.R.S.C. 

(8) Structura și nivelul tarifelor și taxelor speciale vor fi stabilite astfel încât:

a) să acopere costul efectiv al prestării serviciului de salubrizare;

b) să acopere cel puțin sumele investite și cheltuielile curente de întreținere și exploatare a serviciului de salubrizare;

c) să încurajeze investițiile de capital;

d) să respecte și să asigure autonomia financiară a operatorului. 

Art. 27. ‒ (1) Aplicarea de către operatori a unor tarife sau taxe speciale mai mari decât cele stabilite și aprobate potrivit art. 26 este interzisă. 

(2) Tarifele aprobate trebuie să conducă la atingerea următoarelor obiective:

a) asigurarea prestării serviciului de salubrizare la nivelurile de calitate și indicatorii de performanță stabiliți de către autoritățile administrației publice locale sau, după caz, de asociațiile de dezvoltare intercomunitară prin caietul de sarcini, regulamentul serviciului și prin contractele de delegare a gestiunii;

b) realizarea unui raport calitate-cost cât mai bun pentru serviciul de salubrizare prestat pe perioada angajată și asigurarea unui echilibru între riscurile și beneficiile asumate de părțile contractante;

c) asigurarea funcționării eficiente a serviciului de salubrizare și a exploatării bunurilor aparținând domeniului public și privat al unităților administrativ-teritoriale, afectate serviciului de salubrizare, precum și asigurarea protecției mediului. 

Art. 28. ‒ (1) Sursele de finanțare a lucrărilor de investiții se asigură potrivit prevederilor art. 44 alin. (2)  din Legea nr. 51/2006, republicată. 

(2) Investițiile realizate de operatori de drept privat din fonduri proprii pentru reabilitarea, modernizarea și dezvoltarea sistemului public de salubrizare se vor amortiza de către aceștia pe durata contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare. 

(3) Investițiile în infrastructura specifică serviciilor de salubrizare care se realizează din fonduri proprii ale operatorilor de drept privat constituie bunuri de retur; bunurile astfel realizate rămân în proprietatea operatorilor pe toată durata contractului de delegare a gestiunii și revin de drept, la expirarea contractului, gratuit și libere de orice sarcini, unităților administrativ-teritoriale, fiind integrate domeniului public al acestora. În contractul de delegare a gestiunii se vor menționa bunurile de retur, respectiv modul de repartiție a categoriilor de bunuri realizate de operator până la încetarea, din orice cauză, a contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare. 

CAPITOLUL VI

Răspunderi și sancțiuni

Art. 29. ‒ Încălcarea dispozițiilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, după caz. 

Art. 30. ‒ (1) Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei următoarele fapte, altele decât cele prevăzute în Legea nr. 51/2006, republicată:

a) prestarea de către operator a uneia dintre activitățile reglementate de prezenta lege fără aprobarea autorităților administrației publice locale prin hotărârea de dare în administrare, respectiv hotărârea de atribuire a contractului de delegare a gestiunii;

b) atribuirea de către autoritatea administrației publice locale/asociația de dezvoltare intercomunitară a contractelor de delegare a gestiunii pentru activitățile de salubrizare a localităților prevăzute la art. 2 alin. (3), fără respectarea procedurilor legale în vigoare specifice fiecărui tip de contract;

c) încheierea de către primar a contractelor de delegare a gestiunii pentru una dintre activitățile de salubrizare a localităților prevăzute la art. 2 alin. (3)  cu un operator care nu deține licență;

d) nerespectarea strategiei locale cu privire la dezvoltarea și funcționarea pe termen mediu și lung a serviciului de salubrizare, aprobată de Consiliul General al Municipiului București, de către autoritățile executive ale sectoarelor municipiului București;

e) nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (1). 

(2) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei neurmărirea de către primar a întocmirii proiectului de regulament și a caietului de sarcini propriu al serviciului. 

(3) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 15.000 lei nerespectarea de către autoritățile administrației publice locale a obligației de a institui taxe speciale pentru utilizatorii care refuză încheierea contractelor de prestări servicii cu operatorii de salubrizare. 

(4) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei fapta de aprindere și/sau ardere a deșeurilor din recipientele de precolectare/colectare sau de ardere a deșeurilor vegetale rezultate de la operațiunile de curățare a spațiilor verzi, arbuștilor, arborilor etc. 

(5) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei refuzul utilizatorului de a încheia contracte de prestări servicii cu operatorul de salubrizare licențiat în aria de delegare respectivă. 

(6) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 lei la 300 lei încălcarea dispozițiilor art. 24 alin. (6)  lit. d). 

(7) Autoritățile deliberative ale unităților administrativ ‒ teritoriale pot stabili, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, și alte fapte decât cele prevăzute la alin. (1)-(6)  care constituie contravenții în domeniul serviciilor de salubrizare. 

Art. 31. ‒ Dispozițiile referitoare la contravenții prevăzute în prezenta lege se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobata cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția celor prevăzute la art. 28. 

Art. 32. ‒ Constatarea contravențiilor prevăzute de prezenta lege și aplicarea sancțiunilor se fac de către:

a) persoanele împuternicite din cadrul autorităților administrației publice locale, pentru contravențiile prevăzute la art. 30 alin. (1)  lit. a)  și alin. (4)-(6);

b) agenții constatatori ai A.N.R.S.C., pentru contravențiile prevăzute la art. 30 alin. (1)  lit. b), c)  și e)  și alin. (2)  și (3);

c) persoanele împuternicite din cadrul autorității executive a unității administrativ-teritoriale a municipiului București, pentru contravenția prevăzută la art. 30 alin. (1)  lit. d). 

CAPITOLUL VII

Dispoziții tranzitorii și finale

Art. 33. ‒ Prezenta lege intră în vigoare la un an de la data publicării4)  în Monitorul Oficial al României, Partea I. 

Art. 34. ‒ Prevederile prezentei legi se completează cu dispozițiile Legii nr. 51/2006, republicată, precum și cu cele ale Legii privind regimul deșeurilor nr. 211/2011, republicată. 

Art. 35. ‒ Măsurile de natura ajutorului de stat prevăzute în prezenta lege vor fi notificate potrivit legislației privind ajutorul de stat și se vor acorda numai după autorizarea acestora de către Consiliul Concurenței, în condițiile îndeplinirii criteriilor prevăzute în legislația secundară privind ajutorul de stat. 

Art. 36. ‒ (1) Soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea și executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum și a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competența instanțelor de contencios administrativ și se face în procedură de urgență. 

(2) Soluționarea litigiilor civile și de muncă izvorâte din aplicarea prevederilor prezentei legi se face de instanțele de judecată competente, în condițiile legii. 

Art. 37. ‒ La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: Ordonanța Guvernului nr. 87/2001privind serviciile publice de salubrizare a localităților, publicată în Monitorul Oficiat al României, Partea I, nr. 543 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 139/2002, cu modificările și completările ulterioare; art. 3 alin. (1)  lit. d)  și art. 5 pct. 1 lit. d)  din Ordonanța Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 31 august 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 3/2003; art. 42 lit. a)  și d)  din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deșeurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 22 iunie 2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 426/2001. 

NOTĂ:

Reproducem mai jos prevederile art. II-IV din Legea nr. 99/2014, care nu sunt încorporate în forma republicată a Legii nr. 101/2006 și care se aplică, în continuare, ca dispoziții proprii ale actului modificator:

„Art. II. ‒ Regulamentul privind acordarea licențelor în domeniul serviciilor comunitare de utilități publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 745/2007, cu modificările ulterioare, se modifică în conformitate cu prevederile prezentei legi de către Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice și se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. III. ‒ (1) În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, autoritatea executivă a unităților administrativ ‒ teritoriale elaborează și supune spre aprobare autorității deliberative a unităților administrativ-teritoriale respective strategia locală cu privire la dezvoltarea și funcționarea pe termen mediu și lung a serviciului de salubrizare, prevăzută la art. 5 alin. (1)  din Legea nr. 101/2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege. 

(2) Prevederile legale care vor avea ca efect modificarea clauzelor contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare, a Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului de salubrizare și a altor documente aferente acestora vor fi preluate prin acte adiționale. În termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, autoritățile contractante vor fi obligate să încheie actele adiționale în vederea modificării textului contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare, a Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului de salubrizare și a altor documente aferente acestora.

Art. IV. ‒ (1) Prin derogare de la prevederile art. 81 alin. (3)  din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 81 alin. (4)  din aceeași lege, autoritățile deliberative ale sectoarelor municipiului București au competențe exclusive în ceea ce privește înființarea, organizarea, atribuirea și derularea activităților serviciului de salubrizare, cu excepția activităților care sunt în competența unității administrativ-teritoriale a municipiului București, respectiv de dezinsecție, dezinfecție, deratizare, de organizarea prelucrării, neutralizării și valorificării materiale și energetice a deșeurilor, de organizare a tratării mecano-biologice a deșeurilor municipale și a deșeurilor similare, de administrare a depozitelor de deșeuri și/sau instalațiilor de eliminare a deșeurilor municipale și a deșeurilor similare, precum și de coordonare, monitorizare și control al serviciului de salubrizare, de stabilire și aprobare a indicatorilor de performanță ai serviciului de salubrizare, după dezbaterea publică a acestora. Autoritățile deliberative ale sectoarelor municipiului București sunt obligate să respecte strategia locală cu privire la dezvoltarea pe termen mediu și lung a serviciului de salubrizare, aprobată de Consiliul General al Municipiului București. 

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), prin hotărâre a Consiliului General al Municipiului București pot fi preluate de către autoritatea deliberativă a municipiului București, parțial sau total, competențele autorităților deliberative ale sectoarelor municipiului București cu privire la înființarea, organizarea, atribuirea și derularea activităților serviciului de salubrizare, la solicitarea motivată a acestora."



*) Republicată în temeiul art. V din Legea nr. 99/2014 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 8 iulie 2014, dându-se textelor o nouă numerotare. 

Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 8 mai 2006 și ulterior a fost modificată și completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2007 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 1 octombrie 2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.224/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 3 noiembrie 2008. 

1) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2004 privind aprobarea Strategiei naționale de gestionare a deșeurilor și a Planului de gestionare a deșeurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 954 din 18 octombrie 2004, cu modificările ulterioare. 

2) A se vedea Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 109/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare a localităților, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 august 2007. 

3) A se vedea nota de subsol corespunzătoare asteriscului marcat la art. 6 alin. (1)  lit. l). 

4) Legea serviciului de salubrizare a localităților a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 8 mai 2008.