Hotărârea Guvernului nr. 998/2007
M. Of.
nr. 622 din 10 septembrie 2007
GUVERNUL ROMÂNIEI
HOTĂRÂRE
privind aprobarea încadrării în
categoria funcțională a drumurilor județene a unor drumuri situate în județul
Dâmbovița
În temeiul art. 108 din Constituția României,
republicată, al art. 12 și 13 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997
privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările
ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta
hotărâre.
Art. 1. Se aprobă încadrarea în
categoria funcțională a drumurilor județene a unor drumuri neclasificate
situate în județul Dâmbovița, conform anexei care face parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art. 2. Anexa nr. 2 la Hotărârea
Guvernului nr. 540/2000 privind aprobarea încadrării în categorii funcționale
a drumurilor publice și a drumurilor de utilitate privată deschise circulației
publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 și
338 bis din 20 iulie 2000, cu modificările și completările ulterioare, se
completeză în mod corespunzător.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul internelor și reformei
administrative,
Paul Victor Dobre,
secretar de stat
Ministrul transporturilor,
Ludovic Orban
Ministrul
dezvoltării, lucrărilor publice și locuințelor,
László Borbély
Ministrul
economiei și finanțelor,
Varujan Vosganian
București, 28
august 2007.
Nr. 998.
ANEXĂ
ÎNCADRAREA
în categoria funcțională a drumurilor județene a unor
drumuri neclasificate situate în județul Dâmbovița
Nr. crt. |
Denumirea drumului |
Traseul drumului |
Poziția kilometrică |
Lungime reală (km) |
Provine din: |
|
Origine |
Destinație |
|||||
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
B. DRUMURI JUDEȚENE |
||||||
Drumuri care
își modifică lungimea |
||||||
1. |
DJ 714 |
Glod (DN
71) Sanatoriul Moroeni Peștera |
0+000 |
36+100 |
36,1 |
Drum
județean DJ 7145 km Drum
forestier Orzei FE 00814,7 km Drum
forestier Cheile Tătarului FE 00814,3 km Drum
forestier Cocora FE 0082,1 km |