Hotărârea Guvernului nr. 97/2004
M. Of. nr.
121 din 10 februarie 2004
GUVERNUL ROMÂNIEI
H O T Ă R Â R E
pentru aprobarea
amendamentelor convenite prin schimb de scrisori semnate la București la 22
iunie 2003, respectiv la Zagreb la 24 iunie și 1 august 2003, între Guvernul
României și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare la Acordul
de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și
Dezvoltare, destinat finanțării Proiectului privind reforma în domeniul protecției
copilului, semnat la Washington la 15 iulie 1998
În temeiul art. 108 din Constituția
României, republicată, și al art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 63/1998 pentru
ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru
Reconstrucție și Dezvoltare, destinat finanțării Proiectului privind reforma în
domeniul protecției copilului, semnat la Washington la 15 iulie 1998, aprobată
prin Legea nr. 220/1998, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic. − Se aprobă amendamentele convenite
prin schimb de scrisori semnate la București la 22 iunie 2003, respectiv la
Zagreb la 24 iunie și 1 august 2003, între Guvernul României, prin Ministerul
Finanțelor Publice, și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare
la Acordul de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru
Reconstrucție și Dezvoltare, destinat finanțării Proiectului privind reforma în
domeniul protecției copilului, semnat la Washington la 15 iulie 1998, ratificat
prin Ordonanța Guvernului nr. 63/1998, aprobată prin Legea nr. 220/1998, cu
modificările ulterioare, după cum urmează:
1. Se înlocuiește data limită de
tragere, menționată la secțiunea 2.03 a articolului II din acordul de împrumut,
cu data de 30 septembrie 2003.
2. Paragraful 1 al anexei nr. 1
Tragerea sumelor din împrumut la acordul de împrumut se modifică și va avea
cuprinsul prezentat în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
p. Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
Ministrul muncii, solidarității
sociale și familiei,
Elena Dumitru
p. Ministrul afacerilor externe,
Cristian Diaconescu,
secretar de stat
București, 29 ianuarie 2004.
Nr. 97.