Hotărârea Guvernului nr. 895/2006
M. Of. nr. 638 din 25 iulie 2006
GUVERNUL ROMÂNIEI
H O T Ă R Â
R E
pentru
aplicarea de la data aderării României la Uniunea Europeană a Regulamentului
Consiliului nr. 259/93/CEE privind supravegherea și controlul transporturilor
de deșeuri în, înspre și dinspre Comunitatea Europeană, adoptat la 1 februarie
1993
În temeiul art. 108
din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta
hotărâre.
Art. 1. (1) România
va aplica de la data aderării la Uniunea Europeană Regulamentul Consiliului nr. 259/93/CEE
din 1 februarie 1993 privind supravegherea și controlul transporturilor de deșeuri
în, înspre și dinspre Comunitatea Europeană, publicat în Jurnalul Oficial al
Comunităților Europene nr. L 030 din 6 februarie 1993, cu modificările și
completările ulterioare, denumit în continuare Regulament.
(2) Regulamentul
se completează cu prevederile Convenției de la Basel privind controlul
transportului peste frontiere al deșeurilor periculoase și al eliminării
acestora, întocmită la 2022 martie 1989, la care România a aderat prin Legea
nr. 6/1991, cu modificările ulterioare (Convenția de la Basel), și
cu cele ale amendamentelor la Convenția de la Basel, acceptate de România prin
Legea nr. 265/2002.
Art. 2. La
aplicarea prevederilor Regulamentului se ține seama de perioadele de tranziție
obținute de România pentru implementarea acestui act normativ, prevăzute în
anexa nr. VII pct. 9 lit. B Managementul deșeurilor alin. (1) 31993
R 0259 din Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, ratificat prin
Legea nr. 157/2005.
Art. 3. (1) Se
desemnează Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor și Agenția Națională
pentru Protecția Mediului ca autorități publice competente pentru aplicarea
prevederilor Regulamentului și ale Convenției de la Basel.
(2) Ministerul
Mediului și Gospodăririi Apelor este desemnat punct focal pentru Convenția de
la Basel în conformitate cu prevederile art. 2 paragraful 7 din aceasta.
(3) Agenția
Națională pentru Protecția Mediului este desemnată autoritate competentă de
tranzit conform prevederilor art. 36 din Regulament.
(4) Autoritățile
publice competente prevăzute la alin. (1) au sarcina de a desemna
corespondenți responsabili cu informarea sau consultarea persoanelor în conformitate
cu prevederile art. 37 (1) din Regulament și cu pregătirea și
transmiterea rapoartelor prevăzute la art. 41 (1) din Regulament.
Art. 4. În
conformitate cu prevederile art. 39 din Regulament, Autoritatea Națională
a Vămilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală din Ministerul
Finanțelor Publice are responsabilitatea controlului vamal al transporturilor
peste frontieră ale deșeurilor.
Art. 5. (1) Pe
lângă autoritățile prevăzute la art. 3 și 4, responsabilitatea privind
controlul și supravegherea transporturilor peste frontieră ale deșeurilor
revine și următoarelor autorități:
a) Gărzii
Naționale de Mediu din subordinea Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor,
pentru toate categoriile de deșeuri prevăzute în anexa II lista
verde, anexa III lista galbenă și anexa IV lista roșie
la Regulament și în anexa VIII lista A și anexa IX lista
B la Convenția de la Basel;
b) Ministerului
Economiei și Comerțului, prin Comisia Națională de Reciclare a Materialelor,
pentru următoarele deșeuri prevăzute în Regulament:
b1) deșeurile din
anexa II lista verde la Regulament codurile GA, GB, GC,
GD, GE, GF, GG, GH, GI, GK și GL;
b2) deșeurile din
anexa III lista galbenă la Regulament, mai puțin codurile AC 260 și
AC 270;
b3) deșeurile din
anexa IV lista roșie la Regulament;
c) Ministerului
Sănătății Publice, prin autoritățile de sănătate publică județene și a
municipiului București, pentru următoarele deșeuri prevăzute în Regulament:
c1) deșeurile din
anexa II lista verde la Regulament codurile GJ, GN și
GO;
c2) deșeurile din
anexa III lista galbenă la Regulament;
c3) deșeurile din
anexa IV lista roșie la Regulament;
d) Ministerului
Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Autorității Naționale Sanitare
Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, pentru următoarele deșeuri
prevăzute în Regulament:
d1) deșeurile din
anexa II lista verde la Regulament codurile GL și GM;
d2) deșeurile din
anexa III lista galbenă la Regulament codurile AC 260 și
AC 270.
(2) Autoritățile
prevăzute la alin. (1) participă la controlul și supravegherea
transporturilor deșeurilor numai la solicitarea Autorității Naționale a
Vămilor, în caz de suspiciuni.
Art. 6. Normele
metodologice de aplicare a prevederilor Regulamentului și ale Convenției de la
Basel vor fi adoptate prin ordin comun al ministrului mediului și gospodăririi
apelor și al ministrului finanțelor publice, la propunerea Agenției Naționale
pentru Protecția Mediului și a Autorității Naționale a Vămilor, în termen de 90
de zile de la publicarea prezentei hotărâri.
Art. 7. Ministerul
Transporturilor, Construcțiilor și Turismului reglementează, în condițiile
legii, activitatea transportatorilor internaționali de deșeuri periculoase, în
conformitate cu prevederile legale comunitare și internaționale privind
transportul mărfurilor periculoase.
Art. 8. (1) În
activitatea de supraveghere și control al transporturilor de deșeuri se
utilizează formularul de notificare și formularul de transport/expediție
prevăzute în Regulament.
(2) Modul de
editare, completare și înscriere a formularului de notificare și a formularului
de transport/expediție se stabilesc prin normele metodologice prevăzute la art. 6.
Art. 9. Constituie
contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 100.000 lei
importul sau tranzitul pe teritoriul României de deșeuri nepericuloase
prevăzute în anexa II la Regulament, fără formularul de notificare și
formularul de transport/expediție prevăzute la art. 8, aprobate de către
autoritățile competente prevăzute la art. 3.
Art. 10. Constatarea
contravenției și aplicarea sancțiunii prevăzute la art. 9 se fac de
personalul împuternicit din cadrul Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor
și al Ministerului Finanțelor Publice, precum și de personalul împuternicit din
cadrul autorităților prevăzute la art. 5.
Art. 11. Dispozițiile
art. 10 referitoare la contravenții se completează cu prevederile
Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002,
cu modificările și completările ulterioare.
Art. 12. La
data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă:
a) Hotărârea
Guvernului nr. 1.357/2002 pentru stabilirea autorităților publice
responsabile de controlul și supravegherea importului, exportului și
tranzitului de deșeuri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 893 din 10 decembrie 2002;
b) Hotărârea
Guvernului nr. 228/2004 privind controlul introducerii în țară a deșeurilor
nepericuloase, în vederea importului, perfecționării active și a tranzitului,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 4 martie
2004, cu completările ulterioare.
Art. 13. Prezenta
hotărâre intră în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană.
*
Prezenta hotărâre
creează cadrul juridic necesar aplicării directe, de la data aderării, a
Regulamentului Consiliului nr. 259/93/CEE privind supravegherea și
controlul transporturilor de deșeuri în, înspre și dinspre Comunitatea
Europeană, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L
030 din 6 februarie 1993, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul mediului și
gospodăririi apelor,
Sulfina Barbu
p. Ministrul economiei și comerțului,
Eugen Țapu-Nazare,
secretar de stat
Ministrul
transporturilor, construcțiilor și turismului,
Radu Mircea
Berceanu
Ministrul
integrării europene,
Anca Daniela
Boagiu
Ministrul
sănătății publice,
Gheorghe Eugen
Nicolăescu
p. Ministrul finanțelor publice,
Doina-Elena
Dascălu,
secretar de stat
București, 5 iulie
2006.
Nr. 895.