Hotărârea Guvernului
nr. 892/2005
M. Of. nr.
773 din 25 august 2005
GUVERNUL ROMÂNIEI
H O T Ă R Â R E
privind înființarea
Clubului Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei în subordinea Agenției Naționale pentru Sport
În temeiul art. 108
din Constituția României, republicată, al art. 22 alin. (2) și al art. 29 alin.
(1) din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și
completările ulterioare,
Guvernul
României adoptă prezenta
hotărâre.
Art. 1. − Se
înființează Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei,
instituție publică cu personalitate juridică în subordinea
Agenției Naționale pentru Sport, cu sediul în municipiul Vatra Dornei, str. Tudor Vladimirescu
nr. 10, județul Suceava.
Art. 2. − (1)
Obiectul de activitate al clubului sportiv înființat potrivit art. 1 constă în:
a) realizarea
performanței, selecția, pregătirea și participarea la competiții interne și
internaționale la sporturile de iarnă;
b) promovarea
spiritului de fair play,
combaterea și prevenirea violenței și dopajului în activitatea sportivă din
cadrul sporturilor de iarnă;
c) promovarea uneia
sau mai multor discipline sportive din cadrul sporturilor de iarnă;
d) administrarea
bazei materiale sportive proprii;
e) organizarea de
competiții sportive în conformitate cu statutele și regulamentele federațiilor
sportive naționale ale sporturilor de iarnă.
(2) Clubul
Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei poate desfășura și
alte activități în vederea realizării obiectului de activitate, în condițiile
legii.
Art. 3. − (1)
Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Clubului Sporturilor de
Iarnă Vatra Dornei se asigură din venituri proprii și
din subvenții de la bugetul de stat.
(2) În anul 2005
subvenția de la bugetul de stat pentru Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei se asigură din prevederile bugetare aprobate
Agenției Naționale pentru Sport.
Art. 4. − (1)
Structura organizatorică, statul de funcții și regulamentul de organizare și
funcționare ale Clubului Sporturilor de
Iarnă Vatra Dornei se aprobă prin ordin al președintelui
Agenției Naționale pentru Sport.
(2) Numărul de
posturi aferent statului de funcții al Clubului Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei este de 26 și se încadrează în numărul maxim de
personal aprobat pentru unitățile care funcționează în subordinea
Agenției Naționale pentru Sport.
(3) Salarizarea
personalului din cadrul Clubului Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei
se face potrivit prevederilor legale în vigoare aplicabile personalului din
unitățile bugetare.
Art. 5. − (1)
Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei este condus
de un director, numit prin ordin al președintelui Agenției Naționale pentru
Sport, în condițiile legii.
(2) Directorul
Clubului Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei are, în
principal, următoarele atribuții:
a) organizează și
conduce activitatea clubului și răspunde de îndeplinirea obiectivelor
stabilite;
b) aprobă
regulamentul de ordine interioară al clubului și asigură respectarea acestuia
de către personalul salariat;
c) reprezintă
clubul, personal sau prin delegat, în relațiile cu organismele sportive interne
și/sau internaționale, cu celelalte instituții
publice ori private, organe jurisdicționale, organizații sau operatori
economici, precum și cu persoanele fizice și juridice române și străine;
d) elaborează
programele de dezvoltare pe termen mediu și scurt ale clubului, în concordanță
cu Strategia națională de dezvoltare a activității sportive;
e) negociază și
semnează contracte și alte acte juridice de angajare a clubului;
f) coordonează și
controlează activitatea desfășurată în cadrul secțiilor pe ramură de sport din
cadrul clubului, precum și a antrenorilor, în vederea realizării scopului și
obiectivului de activitate ale clubului;
g) asigură
aplicarea și respectarea dispozițiilor legale în vigoare;
h) în calitate de
ordonator terțiar de credite îndeplinește toate atribuțiile ce îi revin conform
dispozițiilor legale în vigoare și răspunde, potrivit legii, de utilizarea
creditelor bugetare, realizarea veniturilor, folosirea cu eficiență și
eficacitate a sumelor primite de la bugetul de stat, integritatea bunurilor
încredințate clubului, organizarea și ținerea la zi a contabilității,
prezentarea la termen a dărilor de seamă contabile asupra execuției bugetare;
i) stabilește și
deleagă atribuții pe trepte ierarhice și funcții, având în vedere regulamentul
de organizare și funcționare propriu și structura organizatorică;
j) răspunde,
potrivit reglementărilor legale în vigoare, de încadrarea personalului salariat
din subordine;
k) organizează
controlul îndeplinirii sarcinilor de către personalul din subordine și
urmărește aplicarea măsurilor pe care le dispune;
l) aplică, în
condițiile legii, sancțiuni disciplinare salariaților, în cazul săvârșirii de
abateri disciplinare, și dispune repararea prejudiciilor produse;
m) aprobă planurile
de pregătire prezentate de antrenorii clubului;
n) analizează
periodic, împreună cu antrenorii, stadiul îndeplinirii obiectivelor stabilite
și rezultatele realizate de sportivii legitimați la club;
o) aprobă
calendarul competițional intern și internațional al clubului și urmărește
derularea acestuia;
p) urmărește
pregătirea și participarea sportivilor la competițiile prevăzute în calendarul
competițional intern și internațional al clubului, precum și organizarea
competițiilor proprii și acțiunilor de selecție;
q) participă la principalele competiții interne și
internaționale ale clubului;
r) stabilește
pentru fiecare antrenor, prin fișa postului, numărul de grupe de sportivi pe
niveluri valorice și numărul minim de sportivi legitimați sau nelegitimați cuprinși în pregătire;
s) asigură
constituirea și actualizarea permanentă a fondului documentar și a băncii de
date ale clubului, respectiv: actele normative în vigoare privind activitatea
sportivă, regulamentul de organizare și funcționare propriu, regulamentul de
ordine interioară, ordinele președintelui Agenției Naționale pentru Sport,
repartizate clubului, statutele și regulamentele federațiilor sportive
naționale la care clubul este afiliat, programele de dezvoltare pe termen mediu
și scurt ale clubului, evidența sportivilor legitimați și clasificați pe ramuri
de sport, rezultatele obținute de sportivi în competițiile interne și
internaționale oficiale;
t) dispune măsuri
pentru promovarea spiritului de fair play și pentru combaterea și prevenirea violenței și
dopajului în activitatea clubului;
u) asigură și
răspunde de integritatea, întreținerea și funcționarea în condiții optime a
bazei materiale sportive din patrimoniul clubului;
v) orice alte
atribuții, cu excepția celor date, potrivit reglementărilor legale, în
competența altor organe.
Art. 6. − În
anexa nr. 2 Unitățile care funcționează în subordinea
Agenției Naționale pentru Sport și sursele de finanțare ale acestora
la Hotărârea Guvernului nr. 759/2003 privind organizarea și funcționarea
Agenției Naționale pentru Sport, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 497 din 9 iulie 2003, cu modificările și completările ulterioare,
la litera A pct. II se introduce o nouă poziție, poziția 47, cu următorul
cuprins:
Nr. crt. |
Denumirea
unității |
Sursa de
finanțare |
47. |
Clubul
Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei |
Venituri proprii
și subvenții de la bugetul de stat |
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Șeful
Cancelariei Primului-Ministru,
Aleodor Marian Frâncu
Președintele
Agenției Naționale pentru Sport,
Florian Gheorghe
Ministrul
muncii, solidarității sociale și familiei,
Gheorghe Barbu
Ministrul
finanțelor publice,
Ionel Popescu
București, 4 august 2005.
Nr. 892.