Hotărârea Guvernului nr. 775/2005

M. Of. nr. 685 din 29 iulie 2005

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

H O T Ă R Â R E

pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de elaborare, monitorizare şi evaluare a politicilor publice la nivel central

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

având în vedere prevederile art. 82 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum şi prevederile Hotărârii Guvernului nr. 50/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, cu modificările şi completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic. − Se aprobă Regulamentul privind procedurile de elaborare, monitorizare şi evaluare a politicilor publice la nivel central, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul delegat pentru coordonarea

Secretariatului General al Guvernului,

Mihai Alexandru Voicu

p. Ministrul justiţiei,

Maria Cristina Manda,

secretar de stat

 

Bucureşti, 14 iulie 2005.

Nr. 775.

 

ANEXĂ

 

R E G U L A M E N T

privind procedurile de elaborare, monitorizare şi evaluare a politicilor publice la nivel central

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii cu caracter general

Art. 1. − Procedurile instituite prin prezentul regulament determină funcţia, scopul şi metodologia procesului de elaborare, monitorizare şi evaluare a politicilor publice la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală.

Art. 2. − Procedurile se aplică acelor politici publice a căror implementare se realizează prin adoptarea de acte normative, cu excepţia actelor normative cu caracter individual, a actelor normative prin care se aprobă norme metodologice prevăzute prin lege, a actelor normative prin care se supun ratificării sau aprobării acte cu caracter internaţional, precum şi a actelor normative prin care sunt transpuse în legislaţia internă normele comunitare.

Art. 3. − (1) Procedurile se aplică de ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale care iniţiază proiecte de acte normative.

(2) Unităţile specializate în domeniul politicilor publice, denumite în continuare unităţi de politici publice, se constituie la nivelul ministerelor şi al altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale care iniţiază proiecte de acte normative, prin ordin al conducătorului instituţiei.

(3) Au obligaţia de a respecta prezentele proceduri şi consiliile, comisiile, comitetele interministeriale şi grupurile de lucru interministeriale constituite conform legii.

CAPITOLUL II

Definiţii

Art. 4. − În cadrul prezentului regulament vor fi folosite următoarele definiţii:

a) problema de politici publice − o situaţie socială, economică sau ecologică care necesită intervenţia administraţiei publice centrale de specialitate, în măsură să identifice şi să asigure cadrul juridic necesar implementării unei anumite soluţii;

b) politicile publice − totalitatea activităţilor desfăşurate de administraţia publică centrală de specialitate în scopul soluţionării problemelor de politici publice identificate. O anumită soluţie poate fi implementată prin intermediul unuia sau mai multor acte normative;

c) procesul politicilor publice − totalitatea etapelor a căror parcurgere conduce la implementarea unei anumite soluţii destinate rezolvării unei probleme cu caracter public;

d) variantele de politici publice − soluţii tehnice care rezolvă o anumită problemă de politică publică;

e) identificarea variantelor − o etapă în procesul politicilor publice, care constă în generarea unor posibilităţi tehnice de soluţionare pentru o anumită problemă de politici publice, de către colectivele speciale, cu consultarea societăţii civile. Variantele de politici publice nu reprezintă acte normative;

f) propunerea de politici publice − document care conţine informaţii despre variantele de politici publice identificate, precum şi fundamentarea atât a acestora, cât şi a celei care este recomandată să fie adoptată spre implementare. Documentul conţine, de asemenea, o prezentare a planului de acţiune preconizat pentru implementarea acelei variante de politică publică care este aleasă spre implementare;

g) varianta aleasă spre a fi implementată − acea variantă dintre cele prezentate în propunerea de politici publice care obţine acordul conducerii ministerului iniţiator în vederea implementării ei;

h) implementarea variantei de politici publice − etapă a procesului politicilor publice care constă în totalitatea activităţilor prin care o variantă de politici publice este pusă în aplicare, prin adoptarea unuia sau mai multor acte normative, respectiv aplicarea unui plan de acţiune corespunzător;

i) monitorizarea − etapă a procesului politicilor publice care cuprinde culegerea de informaţii cu privire la modalitatea în care au fost obţinute rezultatele implementării unei anumite politici publice;

j) activitatea de evaluare utilizează informaţiile prezentate în etapa de monitorizare şi are ca scop formularea unor concluzii finale cu privire la rezultatele politicii publice implementate;

k) metodologia de monitorizare şi evaluare constă într-o serie de instrumente şi metode a căror aplicare furnizează date cu privire la modul în care o anumită politică publică a fost implementată.

Art. 5. − Procedurile reglementează următoarele etape ale procesului politicilor publice desfăşurat la nivelul organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale:

a) identificarea, alegerea şi fundamentarea variantelor de politici publice;

b) monitorizarea implementării şi evaluarea politicii publice.

Art. 6. − Identificarea problemei de politici publice se realizează folosindu-se următoarele surse:

a) Programul de guvernare;

b) strategiile sectoriale şi generale ale autorităţilor administraţiei publice centrale iniţiatoare de proiecte de acte normative;

c) problemele care apar pe parcursul guvernării şi care au un impact economic, social şi ecologic semnificativ.

CAPITOLUL III

Identificarea, alegerea şi fundamentarea variantelor de politici publice

Art. 7. − (1) Identificarea şi alegerea variantelor de politici publice au ca rezultat obţinerea unei soluţii tehnice pentru o problemă de politici publice.

(2) Pentru obţinerea acestei soluţii se parcurg următoarele etape:

a) identificarea şi fundamentarea variantelor;

b) alegerea şi fundamentarea aprofundată a variantei de politici publice care va fi implementată.

Art. 8. − (1) Activitatea de identificare a variantelor se desfăşoară în cadrul instituţiei iniţiatoare a politicii publice de către direcţiile de specialitate sub coordonarea unităţilor de politici publice din cadrul ministerelor.

(2) Activitatea de identificare a variantelor se realizează cu consultarea organizaţiilor neguvernamentale, partenerilor sociali, asociaţiilor profesionale şi a reprezentanţilor sectorului privat implicaţi, afectaţi sau interesaţi de modul în care este rezolvată problema respectivă.

Art. 9. − Activitatea de fundamentare a variantelor constă în realizarea de studii şi analize care furnizează informaţii cu privire la:

a) oportunitatea rezolvării problemei;

b) prezentarea variantelor;

c) bugetul estimat pentru fiecare variantă;

d) impactul estimat al variantelor identificate;

e) criteriile de evaluare a variantelor şi de alegere a aceleia care este recomandată spre implementare;

f) planul de acţiune pentru varianta recomandată.

Art. 10. − Activitatea de fundamentare are ca rezultat documentul denumit propunere de politici publice, elaborat de către direcţiile de specialitate sub coordonarea unităţilor de politici publice din cadrul ministerelor şi al altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, care cuprinde în formă concisă rezultatele studiilor şi analizelor, precum şi ale activităţii de consultare a societăţii civile cu privire la diferitele variante de soluţionare identificate. Propunerea de politici publice cuprinde şi un plan de acţiune cu ajutorul căruia se va implementa varianta de politici publice care a fost aleasă de conducerea organului administraţiei publice iniţiatoare pentru a fi implementată.

Art. 11. − (1) Unităţile de politici publice se înfiinţează în cadrul ministerelor şi al altor instituţii publice centrale, prin ordin al conducătorului instituţiei, şi se subordonează acestuia. Din cadrul unităţilor de politici publice pot face parte manageri publici, consilieri de integrare, personal contractual şi funcţionari publici. Personalul unităţilor de politici publice trebuie să aibă experienţă în domeniul politicilor publice şi al managementului de proiect.

(2) Unităţiile de politici publice îndeplinesc următoarele atribuţii:

a) asigură consultanţă departamentelor de specialitate din cadrul ministerelor în ceea ce priveşte elaborarea propunerii de politici publice;

b) monitorizează respectarea procedurilor adoptate prin prezentul regulament în cadrul ministerului în care îşi desfăşoară activitatea;

c) sunt responsabile cu trimiterea propunerii de politici publice Unităţii de politici publice din cadrul Secretariatului General al Guvernului;

d) elaborează rapoarte de monitorizare şi evaluare cu privire la politicile publice iniţiate şi implementate la nivelul ministerelor, în colaborare cu departamentele de specialitate.

Art. 12. − Activitatea unităţilor de politici publice în cadrul ministerelor se desfăşoară, după caz, în colaborare cu alte ministere şi organe specializate ale administraţiei publice centrale.

Art. 13. − (1) Propunerea de politici publice care conţine varianta de politici publice aleasă spre a fi implementată este aprobată de conducătorul instituţiei iniţiatoare.

(2) Modelul privind elaborarea propunerii de politici publice este prevăzut în anexa nr. 1.

Art. 14. − Propunerea de politici publice este transmisă ministerelor şi altor organe ale administraţiei publice centrale interesate, urmând ca acestea să elaboreze şi să transmită observaţii şi propuneri în termen de 7 zile de la primire.

Art. 15. − (1) Propunerea de politici publice se înaintează ulterior Secretariatului General al Guvernului.

(2) Secretariatul General al Guvernului, prin Unitatea de politici publice, emite un aviz conform, semnat de ministrul delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, în termen de maximum 10 zile, prin care se verifică respectarea de către iniţiatori a procedurilor reglementate prin prezentul regulament.

Art. 16. − (1) Ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale pot demara procedura de iniţiere a proiectelor de acte normative care intră sub incidenţa prezentului regulament numai după obţinerea avizului conform prevăzut la art. 14.

(2) Concluziile avizului conform prevăzut la art. 14 vor fi cuprinse în nota de fundamentare sau în expunerea de motive, după caz, a proiectului ori proiectelor de act normativ.

CAPITOLUL IV

Monitorizarea şi evaluarea politicilor publice

Art. 17. − Monitorizarea şi evaluarea politicilor publice reprezintă activităţi care se desfăşoară în timpul şi după implementarea politicilor publice, urmărindu-se stabilirea gradului de realizare a obiectivelor politicii publice.

Art. 18. − Potrivit prezentului regulament, monitorizarea şi evaluarea politicilor publice se desfăşoară la nivelul tuturor autorităţilor administraţiei publice centrale şi au ca obiect activităţile şi rezultatele procesului de elaborare a politicilor publice.

Art. 19. − Metodologia monitorizării şi evaluării politicilor publice este prevăzută în propunerea de politicii publice.

Art. 20. − Monitorizarea trebuie să evidenţieze următoarele aspecte:

a) modificările instituţionale care au survenit în urma implementării politicii publice;

b) modificările asupra situaţiei grupurilor-ţintă vizate, atât pe parcursul implementării, cât şi la finalizarea acesteia;

c) costurile implementării;

d) respectarea termenelor şi a conţinutului activităţilor din cadrul planului de acţiune;

e) întârzierile în realizarea activităţilor şi motivul producerii lor.

Art. 21. − Unităţile de politici publice din cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale au obligaţia de a elabora rapoarte periodice de monitorizare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2. Activităţile de monitorizare şi evaluare pot fi subcontractate şi altor organizaţii din mediul privat, neguvernamental, din mediul academic şi de învăţământ superior.

Art. 22. − Criteriile de evaluare a unei politici publice vizează:

a) măsura în care rezultatele implementării politicilor publice corespund cu cele stabilite în etapa de formulare a politicilor publice;

b) raportul dintre costurile obţinerii rezultatelor şi cele preconizate în etapa de formulare a politicilor publice şi precizate în strategia de implementare;

c) respectarea conţinutului activităţilor şi a termenelor stabilite în planul de acţiune.

Art. 23. − Activitatea de evaluare se realizează periodic, la termenele precizate în propunerea de politici publice, şi se finalizează prin elaborarea unui raport, al cărui formular este prevăzut în anexa nr. 2.

CAPITOLUL V

Dispoziţii finale

Art. 24. − Ministerele şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale vor analiza periodic stadiul aplicării procedurilor stabilite prin prezentul regulament în domeniul lor de activitate şi vor face propuneri temeinic justificate de adaptare a dispoziţiilor prezentelor proceduri la cerinţele impuse de evoluţia vieţii economico-sociale.

Art. 25. − Prevederile prezentului regulament nu se aplică acelor programe de politici publice iniţiate anterior intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Art. 26. − Prevederile prezentului regulament intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2006.

Art. 27. − Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul regulament.

 

ANEXA Nr. 1*)

la regulament

 

 

 

ANEXA Nr. 2

la regulament

 

P R O P U N E R E   D E   P O L I T I C I   P U B L I C E

Instrucţiuni de completare

 

1. Instituţia iniţiatoare

Denumirea instituţiei care iniţiază politica publică

2. Formularea problemei

• La acest capitol se descrie pe scurt problema care a condus la necesitatea iniţierii unei politici publice în domeniu.

• Este recomandabilă descrierea problemei, prin precizarea posibilelor efecte ale nonacţiunii guvernamentale (de exemplu: Populaţia urbană de vârstă şcolară creşte cu x persoane pe an, iar capacitatea de construcţie de noi facilităţi de învăţământ nu poate face faţă acestei creşteri).

• Nu este recomandată sugerarea în prezentarea problemei a răspunsului sau a unei soluţii (de exemplu: Există prea puţine case pentru tineri − o definiţie de acest gen induce răspunsul că problema locativă a tinerilor poate fi rezolvată prin construcţia de locuinţe şi nu permite identificarea altor alternative de rezolvare a problemei).

• Este recomandabilă limitarea la o problemă importantă şi nu listarea tuturor problemelor dintr-un domeniu dat.

3. Denumirea politicii publice

• Denumirea programului de politici publice astfel încât să apară clar atât domeniul major de acţiune, cât şi activitatea guvernamentală specifică. Exemplu: Domeniu major − reforma administraţiei publice Program − Profesionalizarea corpului funcţionarilor publici

4. Scop

• La acest capitol trebuie precizat scopul general al rezolvării problemei. Scopul este general şi desemnează situaţia care va exista la sfârşitul implementării politicii publice (de exemplu: îmbunătăţirea calităţii învăţământului preuniversitar).

5. Obiective generale/obiective specifice

• Obiectivele generale precizează direcţiile majore de acţiune (de exemplu: îmbunătăţirea siguranţei cetăţenilor).

• Obiectivele specifice trebuie să fie concrete şi măsurabile astfel încât să fie posibilă evaluarea rezultatelor implementării politicii publice. Obiectivele specifice reprezintă etapele intermediare care vor fi parcurse în vederea atingerii obiectivului general. Obiectivele trebuie să fie temporal stabilite, conţinând indicaţii generale asupra perioadei în care vor fi atinse (reducerea cu 15% a infracţionalităţii contra integrităţii persoanei până în anul 2007 şi/sau introducerea programelor de calificare profesională în penitenciarele româneşti).

• Numărul obiectivelor trebuie să fie limitat, pentru a nu dispersa eforturile şi cheltuielile, dar acestea trebuie să trateze dimensiunile-cheie ale problemei, mai ales în condiţiile existenţei unor resurse limitate.

6. Beneficiari

• Beneficiarii reprezintă orice individ, comunitate, grup social vizat (direct sau indirect) de implementarea politicii publice.

• Beneficiarii trebuie să fie identificaţi şi descrişi, luându-se în considerare toate caracteristicile socioeconomice relevante. Pentru toate categoriile de beneficiari trebuie prezentate date şi estimări statistice atunci când sunt disponibile.

• Beneficiarii pot fi caracterizaţi de mai mulţi indicatori: gen, grupe de vârstă, nivel de educaţie, profesie, mediul de rezidenţă, zonă geografică, statut economic, etnie etc.

• Beneficiarii direcţi sunt acele categorii de persoane care constituie grupul-ţintă al politicii publice (de exemplu, şomerii sunt beneficiarii direcţi ai politicii de ocupare a forţei de muncă).

• Se menţionează beneficiarii indirecţi, cum ar fi: familiile, în cazul în care politica publică are în vedere un membru al ei, sau comunităţile/localităţile, în cazul în care mai multe persoane beneficiază de acea politică publică.

7. Variante de soluţionare

• În această secţiune variantele de soluţionare trebuie expuse succint, inclusiv cea care ulterior va fi supusă spre implementare.

• Fiecare variantă trebuie să explice clar cum intenţionează să rezolve problema sau să atingă obiectivele propuse ale politicii publice.

• Fiecare variantă trebuie caracterizată în funcţie de eficienţă, fezabilitate administrativă, eficacitate.

• Pentru fiecare variantă de soluţionare trebuie menţionat impactul din punct de vedere economic, social şi eventual ecologic. Impactul este precizat succint, fiind posibilă anexarea la acest document a unor analize mai detaliate în funcţie de complexitatea variantelor prezentate şi de impactul acestora.

• Se precizează beneficiile şi riscurile, după caz, pe termen scurt, mediu şi lung pentru fiecare dintre variantele prezentate.

• Pentru fiecare variantă se precizează bugetul estimat pentru implementarea ei.

• Pentru fiecare dintre variantele prezentate se precizează modul în care ele ar putea fi implementate (proiectele de acte normative care trebuie elaborate, acţiunile pe care respectiva implementare le presupune etc.).

8. Procesul de consultare

• Scopul consultărilor vizează creşterea transparenţei procesului decizional şi permite în acelaşi timp acumularea de informaţii utile necesare rezolvării unei probleme de politică publică.

• Propunerea de politici publice conţine o evidenţă a consultărilor, precum şi a rezultatelor acestora.

• În această secţiune se precizează instituţiile care au fost consultate în procesul identificării variantelor de soluţionare (de exemplu: instituţii guvernamentale, organizaţii neguvernamentale, parteneri sociali, sectorul privat).

• Se menţionează formele prin care au fost realizate consultările cu fiecare dintre instituţiile/organizaţiie aparţinând societăţii civile (de exemplu: întâlniri directe, conferinţe etc.).

• Se precizează contribuţia specifică a fiecăreia dintre instituţiile/organizaţiile consultate la identificarea şi fundamentarea variantelor.

9. Varianta de soluţionare recomandată

• Se precizează varianta recomandată dintre variantele prezentate la pct. 5.

• Se enumeră principalele motive care au stat la baza alegerii opţiunii recomandate. Detaliaţi în acest scop beneficiile şi riscurile anticipate, precum şi perioada în care acestea se vor produce.

• Se prezintă impactul pe care implementarea variantei recomandate îl va avea în plan economic, social şi eventual ecologic.

• Sunt descrise grupurile sociale vizate de respectiva opţiune de politică publică, precum şi măsura în care acestea vor beneficia sau vor fi afectate în urma implementării opţiunii recomandate.

• Se enumeră tipurile de analize realizate pentru fundamentarea opţiunii recomandate (de exemplu: analiză cost-beneficiu, analiză de risc) şi principalele concluzii ale acestora.

• Documentele anexate la prezentul formular trebuie să conţină materiale relevante pentru fundamentarea variantei recomandate.

• Se precizează compatibilitatea variantei recomandate cu legislaţia română în vigoare, precum şi cu normele europene în domeniu.

• Prezentarea variantei trebuie să conţină şi o enumerare a activităţilor preconizate pentru susţinerea implementării acesteia.

• Pentru fiecare dintre aceste acţiuni trebuie să existe o estimare a bugetului necesar realizării respectivei acţiuni.

Monitorizarea şi evaluarea politicilor publice

Formular

I. Monitorizarea

1. Denumirea politicii publice (precizarea propunerii de politici publice care a stat la baza implementării)

2. Instituţii şi departamente însărcinate cu monitorizarea politicii publice

3. Metodologia monitorizării (indicatori utilizaţi)

4. Respectarea termenelor

 

 

5. Costurile implementării

 

6. Descrierea desfăşurării activităţilor cuprinse în planul de acţiune şi compararea acestora cu conţinutul activităţilor prezentat în propunerea de politici publice corespunzătoare

7. Întârzieri, neconcordanţe, depăşiri de buget (motivaţii)

8. Recomandări.

II. Evaluarea

1. Denumirea politicii publice (precizarea eventualelor instituţii care au contribuit la realizarea evaluării şi tipul contribuţiei)

2. Metodologia de evaluare utilizată (indicatorii evaluării)

3. Realizarea obiectivelor în raport cu cele precizate în propunerea de politici publice

 

 

4. Descrierea activităţilor desfăşurate, precum şi evaluarea acestora în funcţie de indicatorii precizaţi

5. Concluziile evaluării.

 

Instrucţiuni de completare a formularelor de monitorizare şi evaluare

 

I. Monitorizarea

1. Denumirea politicii publice

Se precizează denumirea oficială a politicii publice, aşa cum apare în propunerea de politici publice.

2. Instituţii responsabile

Se precizează structurile responsabile şi poziţia administrativă a acestora în cadrul instituţiei. În cazul în care activitatea de monitorizare este desfăşurată şi de alte instituţii publice, organizaţii civice şi sociale, organizaţii internaţionale sau companii private, institute de cercetare, universităţi, prezentaţi-le şi descrieţi contribuţia acestora.

3. Metodologia de monitorizare (indicatori)

Menţionaţi indicatorii urmăriţi în activitatea de monitorizare.

Exemple de indicatori:

− indicatori administrativi − prezintă acţiunea guvernamentală din punct de vedere administrativ şi managerial şi redau capacitatea de planificare eficientă, capacitatea de a respecta termene limită, capacitatea de a utiliza raţional resursele pentru atingerea obiectivelor stabilite etc.;

− indicatori de performanţă − pot fi economici, politici şi sociali, ecologici ai dezvoltării umane etc. şi sunt urmăriţi pentru a evalua impactul efectiv al politicilor publice. De exemplu, pentru evaluarea succesului unei politici de dezvoltare a turismului, indicatorii ar putea fi: numărul sosirilor în unităţile de cazare, numărul înnoptărilor în unităţile de cazare sau indicele de utilizare netă a locurilor de cazare. În funcţie de sectoare, pot fi utilizaţi indicatori specifici.

4. Respectarea termenelor

Pe coloana din stânga se precizează termenele de realizare a activităţilor, aşa cum apar formulate în propunerea de politici publice. Pe coloana din stânga se precizează termenele reale de realizare a activităţilor.

5. Costurile implementării

Pe coloana din stânga se precizează costurile preconizate în propunerea de politici publice. Pe coloana din dreapta se precizează costurile reale ale implementării.

6. Descrierea activităţilor

Se descriu activităţile desfăşurate până în prezent, precizându-se, acolo unde este cazul, dacă au existat întârzieri în realizarea lor sau modificări în conţinutul lor, comparativ cu activităţile incluse în planul de acţiune.

7. Întârzieri, neconcordanţe, depăşiri de buget (motivaţii)

Se precizează principalele neconcordanţe, întârzieri în respectarea termenelor propuse, precum şi eventualele depăşiri de buget. Se precizează motivele de producere a acestora.

8. Recomandări

Se menţionează principalele concluzii rezultate în urma activităţii de monitorizare, precum şi măsurile corective recomandate.

II. Evaluarea politicii publice

1. Denumirea politicii evaluate

Sunt denumite structurile responsabile şi poziţia administrativă a acestora. În cazul în care activitatea de evaluare este desfăşurată împreună cu alte instituţii publice, organizaţii civice şi sociale, organizaţii internaţionale sau sunt preluate prin contractare de companii private, institute de cercetare, universităţi, prezentaţi-le şi descrieţi contribuţia acestora.

2. Metodologie

Se descriu metodologia de evaluare şi împărţirea în timp/etape a acesteia. Sunt menţionaţi indicatorii de evaluare utilizaţi.

3. Realizarea obiectivelor

În momentul evaluării se utilizează datele obţinute în etapa de monitorizare. Sunt enumerate rezultatele implementării politicii publice, descriindu-se în ce măsură corespund cu obiectivele stabilite iniţial. Atunci când sunt enumerate rezultatele, se cuantifică, acolo unde este cazul, şi se detaliază modificările instituţionale produse, precum şi impactul realizat asupra grupurilor-ţintă.

4. Descrierea activităţilor

Se descriu modul de desfăşurare a activităţilor, precum şi modul în care acestea se conformează activităţilor prezentate în planul de acţiune.

5. Concluziile evaluării

Se menţionează principalele concluzii rezultate în urma activităţii de evaluare, în special în ceea ce priveşte următoarele aspecte:

− în ce măsură problema de politică publică a fost rezolvată;

− dacă se recomandă reluarea întregului proces al politicii publice sau numai a anumitor aspecte ale acestuia şi cum anume.