Hotărârea Guvernului nr. 772/2006
M. Of. nr. 535 din 21 iunie 2006
GUVERNUL ROMÂNIEI
H O T Ă R Â R E
pentru modificarea Hotărârii Guvernului
nr. 753/2003 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru
Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație
Având în vedere
prevederile art. 112 din Hotărârea Guvernului nr. 497/2004
privind stabilirea cadrului instituțional pentru coordonarea, implementarea și
gestionarea instrumentelor structurale, cu modificările și completările
ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta
hotărâre.
Articol unic. Hotărârea Guvernului
nr. 753/2003 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru
Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 494 din 9 iulie 2003, cu modificările și
completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Alineatele (1), (3) și (4) ale articolului
42 vor avea următorul cuprins:
Art. 42. (1) Atribuțiile de organism
intermediar pentru Programul operațional sectorial de creștere a
competitivității economice vor fi îndeplinite de Direcția generală pentru
gestionarea fondurilor comunitare.
................................................................................................
(3) Organismul intermediar pentru Programul operațional
sectorial de creștere a competitivității economice funcționează cu un număr
total de 50 de posturi, asigurat din numărul total de posturi existente la
nivelul Agenției.
(4) Structura organizatorică a Organismului intermediar
pentru Programul operațional sectorial de creștere a competitivității economice
se definitivează în trimestrul al doilea al anului 2006, iar personalul se
asigură din personalul angajat al Agenției Naționale pentru Întreprinderi Mici și
Mijlocii și Cooperație pe baza ordinului de numire emis de președinte.
2. Anexa nr. 1 se înlocuiește cu anexa la prezenta
hotărâre.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Șeful Cancelariei Primului-Ministru,
Aleodor Marian Frâncu
Președintele Agenției
Naționale pentru Întreprinderi Mici și
Mijlocii și Cooperație,
Eugen Ovidiu Chirovici
p. Ministrul economiei și
comerțului,
Octavian Nichifor Bîgiu,
secretar de stat
p. Ministrul finanțelor publice,
Doina-Elena Dascălu,
secretar de stat
București, 14 iunie 2006.
Nr. 772.
ANEXĂ
(Anexa nr. 1
la Hotărârea Guvernului nr. 753/2003)
S T R U C T U R A O R G A N I Z A T O R I C Ă
a Agenției Naționale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și
Cooperație
Numărul maxim de
posturi = 99,
exclusiv demnitarii și posturile aferente
oficiilor teritoriale