Hotărârea Guvernului nr. 763/2004

M. Of. nr. 459 din 21 mai 2004

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

H O T Ă R Â R E

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției pentru Sprijinirea Studenților

 

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. − (1) Se înființează Agenția pentru Sprijinirea Studenților, instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Autorității Naționale pentru Tineret, prin reorganizarea Agenției Sociale a Studenților care se desființează.

(2) Agenția pentru Sprijinirea Studenților are sediul în municipiul București, Calea Plevnei nr. 61, sectorul 1.

(3) Agenția pentru Sprijinirea Studenților se organizează prin preluarea activității, personalului și bugetului Agenției Sociale a Studenților.

Art. 2. − (1) Pentru realizarea obiectivelor din domeniul său de activitate Agenția pentru Sprijinirea Studenților are următoarele atribuții principale:

a) promovează opțiunile Autorității Naționale pentru Tineret cu privire la aplicarea politicii guvernamentale pentru tineri;

b) fundamentează și elaborează studii și cercetări, analize și prognoze privind problematica studențească;

c) elaborează și implementează planul de reabilitare și de extindere a rețelei de tabere studențești pentru studenții din instituțiile de învățământ de stat și particular acreditate;

d) asigură organizarea și administrarea taberelor studențești;

e) elaborează regulamentul privind funcționarea și administrarea taberelor studențești, metodologia privind repartizarea locurilor în taberele studențești și eliberarea biletelor de tabără atribuite studenților, precum și criteriile de eligibilitate a studenților participanți în aceste tabere;

f) elaborează și implementează planul de extindere și dezvoltare a rețelei caselor de cultură ale studenților;

g) coordonează și monitorizează buna desfășurare a activităților specifice caselor de cultură ale studenților și Complexului Cultural Sportiv Studențesc „Tei” din București;

h) elaborează și derulează proiecte și programe naționale și internaționale în interesul studenților;

i) acordă asistență de specialitate studenților și structurilor asociative studențești în vederea elaborării unor proiecte și programe care au următoarele obiective:

− impulsionarea participării studenților, sub diversele ei forme, și anume: civică, culturală, economică și educațională, politică, inclusiv prin implicarea acestora în actul decizional;

− stimularea creativității studenților;

− promovarea mobilității studenților în spațiul european;

− atenuarea impactului factorilor de risc care conduc la marginalizare și excludere socială;

j) sprijină formarea, pregătirea și perfecționarea profesională a studenților;

k) editează, produce și difuzează materiale de specialitate, cuprinzând informații utile studenților, precum și instituțiilor și structurilor asociative studențești implicate în activitatea specific studențească.

(2) Agenția pentru Sprijinirea Studenților îndeplinește orice alte atribuții stabilite potrivit reglementărilor legale în vigoare pentru domeniul său de activitate.

(3) În exercitarea atribuțiilor sale Agenția pentru Sprijinirea Studenților colaborează cu Consiliul Național al Studenților și cu celelalte structuri reprezentative pentru studenți.

Art. 3. − (1) Agenția pentru Sprijinirea Studenților este condusă de un director, numit prin ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Tineret pe bază de concurs.

(2) Directorul reprezintă Agenția pentru Sprijinirea Studenților în raporturile cu ministerele, cu celelalte organe de specialitate ale administrației publice, cu persoane juridice și fizice din țară și din străinătate.

(3) În exercitarea atribuțiilor ce îi revin directorul Agenției pentru Sprijinirea Studenților emite decizii.

(4) Directorul are calitatea de ordonator de credite, în condițiile legii.

Art. 4. − Numărul maxim de posturi ale Agenției pentru Sprijinirea Studenților este de 10, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate de Autoritatea Națională pentru Tineret de la bugetul de stat.

Art. 5. − (1) Statul de funcții, precum și structura organizatorică ale Agenției pentru Sprijinirea Studenților se aprobă prin ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Tineret.

(2) Încadrarea și salarizarea personalului Agenției pentru Sprijinirea Studenților se fac potrivit prevederilor anexei nr. I la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Atribuțiile și răspunderile personalului Agenției pentru Sprijinirea Studenților se stabilesc prin regulament de organizare și funcționare.

Art. 6. − Finanțarea Agenției pentru Sprijinirea Studenților se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Autorității Naționale pentru Tineret.

Art. 7. − Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 120/1999 privind înființarea Agenției Sociale a Studenților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 2 martie 1999, se abrogă.

 

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

p. Președintele Autorității Naționale pentru Tineret,

Ionuț Sebastian Iavor

Șeful Cancelariei Primului-Ministru,

Alin Teodorescu

Ministrul educației și cercetării,

Alexandru Athanasiu

p. Ministrul finanțelor publice,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

 

București, 14 mai 2004.

Nr. 763.