Hotărârea Guvernului nr. 727/2006

M. Of. nr. 523 din 16 iunie 2006

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

H O T Ă R Â R E

pentru modificarea art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 941/2002 privind organizarea și funcționarea Agenției Române pentru Conservarea Energiei

 

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic. − Alineatul (1) al articolului 4 din Hotărârea Guvernului nr. 941/2002 privind organizarea și funcționarea Agenției Române pentru Conservarea Energiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 11 septembrie 2002, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 4. − (1) ARCE este condusă de un președinte numit prin ordin al ministrului economiei și comerțului, în condițiile legii. Președintele ARCE este salarizat, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, la nivelul funcției de secretar de stat, iar vicepreședintele, la nivelul funcției de secretar general adjunct.“

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul economiei și comerțului,

Codruț Ioan Șereș

p. Ministrul finanțelor publice,

Doina-Elena Dascălu,

secretar de stat

 

București, 7 iunie 2006.

Nr. 727.