Hotărârea Guvernului
nr. 719/2005
M. Of. nr.
647 din 21 iulie 2005
GUVERNUL ROMÂNIEI
H O T Ă R Â R E
privind paza
sediilor instanțelor judecătorești, parchetelor și Consiliului Superior al
Magistraturii, a bunurilor și valorilor aparținând acestora, supravegherea
accesului și menținerea ordinii interioare necesare desfășurării normale a
activității în aceste sedii, precum și protecția magistraților
În temeiul art. 108
din Constituția României, republicată, al art. 76 alin. (2) din Legea nr.
303/2004 privind statutul magistraților, cu modificările ulterioare, al art.
111 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu
modificările și completările ulterioare, precum și al art. 71 din Legea nr.
317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii,
Guvernul
României adoptă prezenta
hotărâre.
Art. 1. − (1)
Paza sediilor instanțelor judecătorești, parchetelor și Consiliului Superior al
Magistraturii, a bunurilor și valorilor aparținând acestora, supravegherea
accesului și menținerea ordinii interioare necesare desfășurării normale a
activității în aceste sedii se asigură, în mod gratuit, de către Jandarmeria
Română, prin unitățile sale teritoriale, cu un număr de 4.241 de jandarmi.
(2) Modalitățile de
asigurare a pazei sediilor instanțelor judecătorești, parchetelor și
Consiliului Superior al Magistraturii, a bunurilor și valorilor aparținând
acestora, de supraveghere a accesului și de menținere a ordinii interioare se
stabilesc prin protocol încheiat între Ministerul Administrației și Internelor
și Ministerul Justiției, Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul Național Anticorupție și Consiliul Superior al Magistraturii,
conform prevederilor legale.
Art. 2. − (1)
Protecția magistraților și a membrilor de familie ai acestora, în cazul în care
viața, integritatea corporală sau avutul lor sunt supuse unor amenințări, se
asigură de către Poliția Română, la solicitarea expresă a conducătorilor
instanțelor judecătorești sau ai parchetelor în care aceștia își desfășoară
activitatea.
(2) Modalitățile de
asigurare a protecției magistraților și a membrilor de familie ori a bunurilor
acestora se stabilesc prin protocol încheiat între Ministerul Administrației și
Internelor și Ministerul Justiției, Înalta Curte de Casație și Justiție,
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul Național Anticorupție și Consiliul Superior al Magistraturii.
(3) În temeiul
protocolului, măsurile concrete de protecție necesare, pentru fiecare caz în
parte, se stabilesc de organele competente.
Art. 3. − Misiunile
prevăzute la art. 1 alin. (1) și la art. 2 alin. (1) se asigură de Ministerul
Administrației și Internelor prin redistribuire de posturi și efective din
cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și Inspectoratului General al
Jandarmeriei Române.
Art. 4. − Pe
data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului
nr. 593/1993 privind măsuri pentru asigurarea poliției instanțelor
judecătorești și a parchetelor, a pazei sediilor acestora, precum și a
protecției magistraților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 269 din 22 noiembrie 1993.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul
administrației și internelor,
Vasile Blaga
p. Ministrul
justiției,
Maria Cristina Manda,
secretar de stat
București, 14 iulie
2005.
Nr. 719.