Hotărârea Guvernului nr. 614/2005

M. Of. nr. 586 din 7 iulie 2005

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

H O T Ă R Â R E

pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 855/1998 privind înființarea Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic

 

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic. − Hotărârea Guvernului nr. 855/1998 privind înființarea Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 4 decembrie 1998, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:

„Art. 1. − Se aprobă înființarea Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, ca organ de specialitate în subordinea Ministerului Educației și Cercetării, instituție publică cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul București, str. Spiru Haret nr. 10−12, sectorul 1.“

2. Alineatul (1) al articolului 7 se abrogă.

3. Alineatul (2) al articolului 8 va avea următorul cuprins:

„(2) Salarizarea personalului Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic se va face potrivit prevederilor legale în vigoare.“

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul educației și cercetării,

Mircea Miclea

Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei,

Gheorghe Barbu

Ministrul finanțelor publice,

Ionel Popescu

 

București, 23 iunie 2005.

Nr. 614.