Hotărârea Guvernului nr. 60/2005

M. Of. nr. 105 din 1 februarie 2005

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

H O T Ă R Â R E

privind organizarea și funcționarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”

 

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, și având în vedere prevederile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. 

Art. 1. − (1) Regia Autonom㠄Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” se organizează și funcționează potrivit prevederilor prezentei hotărâri, în scopul administrării, păstrării integrității și protejării bunurilor aparținând domeniului public al statului, destinate asigurării serviciilor publice de interes național − de reprezentare și protocol pentru Senat, Camera Deputaților, Administrația Prezidențială, Guvern și Curtea Constituțională −, a bunurilor destinate asigurării de servicii specifice pentru misiunile diplomatice, oficiile consulare, reprezentanțele organizațiilor internaționale interguvernamentale acreditate în România și pentru personalul acestora, precum și a bunurilor aparținând domeniului privat al statului, pe care le are în administrare. 

(2) Regia Autonom㠄Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, denumită în continuare regie, este persoană juridică și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului, care îndeplinește față de aceasta atribuțiile legale prevăzute pentru ministerul de resort. 

(3) Sediul regiei este în municipiul București, str. Moliére nr. 6−8, sectorul 1. 

Art. 2. − (1) Regia își desfășoară activitatea în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și cu regulamentul de organizare și funcționare prevăzut în anexa nr. 1. 

(2) Regia are în structura sa sucursalele cu statut de unități fără personalitate juridică, prevăzute în anexa nr. 2. 

Art. 3. − (1) Pentru realizarea obiectului de activitate, regia are în administrare bunurile imobile din domeniul public al statului, prevăzute în anexa nr. 3, și bunurile imobile din domeniul privat al statului, prevăzute în anexa nr. 4. 

(2) Regia este proprietara bunurilor imobile prevăzute în anexa nr. 5, iar în exercitarea dreptului de proprietate regia posedă, folosește și dispune în mod autonom de aceste bunuri, în vederea realizării scopului pentru care a fost constituită. 

Art. 4. − Patrimoniul regiei este de 8.499,615 miliarde lei, stabilit pe baza bilanțului contabil încheiat la data de 30 noiembrie 2004, care se actualizează potrivit prevederilor legale. 

Art. 5. − Obiectul de activitate al regiei îl constituie, în principal:

a) administrarea, conservarea, protecția și întreținerea bunurilor din domeniul public al statului, destinate serviciilor publice de interes național − de reprezentare și protocol pentru Senat, Camera Deputaților, Administrația Prezidențială, Guvern și Curtea Constituțională −, precum și a celor proprietate privată a statului, pe care le are în administrare;

b) administrarea imobilelor cu destinația de reședințe oficiale și a celorlalte locuințe de protocol;

c) administrarea și închirierea spațiilor de locuit și a celor cu altă destinație decât cea de locuit, precum și prestarea de servicii, la cerere, în principal pentru misiunile diplomatice, oficiile consulare, reprezentanțele organizațiilor internaționale interguvernamentale acreditate în România și personalul acestora, denumite în continuare beneficiari străini, precum și pentru alte persoane juridice și fizice străine care își desfășoară activitatea în România;

d) atribuirea spațiilor pentru sediile autorităților și instituțiilor publice de interes național;

e) producerea, în condițiile legii, a pașapoartelor, a permiselor de conducere auto, a certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor și a altor documente și tipărituri cu caracter special;

f) alte activități stabilite în regulamentul prevăzut în anexa nr. 1 și în alte acte normative. 

Art. 6. − (1) Atribuirea către ministere, autorități și instituții publice centrale și locale, finanțate integral de la bugetul de stat, precum și către unitățile din subordinea ministerelor, finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat, a spațiilor administrate de regie, fără plata chiriei și cu suportarea cheltuielilor de întreținere și a serviciilor solicitate de către acestea, contra cost, se face de către regie, cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului. 

(2) Atribuirea, în condițiile legii, către partide politice, fundații, asociații, cabinete de avocatură, birouri notariale, unități aparținând cultelor religioase, unități din domeniul presei sau edituri a spațiilor pentru birouri și pentru alte destinații din imobilele ce se află în administrarea regiei se face de către aceasta, cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului. 

(3) Atribuirea spațiilor de locuit și a celor cu altă destinație decât cea de locuit, aparținând domeniului privat al statului, pentru misiunile diplomatice, oficiile consulare, reprezentanțele organizațiilor internaționale interguvernamentale acreditate în România, precum și pentru personalul acestora se face de către regie, cu avizul Secretariatului General al Guvernului. 

(4) Atribuirea, în totalitate sau în parte, a imobilelor, construcții și terenuri aflate în administrarea regiei, către alte persoane juridice decât cele prevăzute la alin. (1), se face pe bază de contracte de asociere, de închiriere, de prestări de servicii, încheiate potrivit legii, cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului. 

(5) Atribuirea spațiilor din imobilele aparținând domeniului privat al statului, cu destinația de locuințe, către persoane juridice române sau străine, se poate face prin negociere directă, cu avizul Secretariatului General al Guvernului, atât pentru schimbarea temporară a destinației, cât și în ceea ce privește prețul de închiriere. 

Art. 7. − (1) Regia își acoperă cheltuielile din veniturile proprii obținute din valorificarea producției și a prestațiilor realizate, potrivit obiectului său de activitate, în condițiile aplicării de prețuri și tarife legal stabilite. 

(2) Cheltuielile pentru administrarea, funcționarea, conservarea și protejarea bazei materiale destinate activității de reprezentare și protocol se acoperă anual, în cote părți stabilite prin contracte de prestări de servicii, până la acoperirea cheltuielilor efective aferente bazei materiale cu această destinație, de către Senat, Camera Deputaților, Administrația Prezidențială, Guvern și Curtea Constituțională, la nivelul sumelor aprobate prin bugetele proprii. 

(3) Sumele reprezentând cheltuielile prevăzute la alin. (2) se comunică de către regie celor 5 instituții beneficiare, pentru a fi incluse de acestea în bugetele de venituri și cheltuieli proprii ale exercițiului financiar următor. 

(4) La începutul exercițiului financiar al fiecărui an regia încheie cu fiecare dintre cele 5 instituții beneficiare contracte de prestări de servicii, prin care se stabilesc cota-parte, cuantumul sumelor și modalitățile de decontare, corespunzător sumelor cuprinse în bugetele acestora. 

(5) În situația în care intervin modificări în cursul anului privind nivelul cheltuielilor cuprinse în contractele de prestări de servicii, părțile au obligația de a reglementa prin acte adiționale diferențele de sume rezultate și care fac obiectul decontărilor reciproce. 

(6) Sumele neacoperite de cele 5 instituții beneficiare, rezultate ca diferență între cheltuielile efective pentru administrarea, funcționarea, conservarea și protejarea bazei materiale de reprezentare și protocol, înregistrate de regie, și sumele prevăzute cu această destinație în bugetele proprii, cu rectificările ulterioare, ale celor 5 instituții beneficiare, preluate în contractele de prestări de servicii anuale, se suportă de către regie din veniturile proprii. 

(7) La prezentarea spre aprobare, în condițiile legii, a bugetului de venituri și cheltuieli regia va anexa la acesta bugetul activității de reprezentare și protocol. 

(8) Costurile aferente producerii și emiterii permiselor de ședere temporară/permanentă pentru cetățenii străini, pentru care consiliul de administrație al regiei aprobă scutirea la plată sau reducerea prețului, la propunerea Autorității pentru Străini din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, se suportă de către regie din veniturile proprii. 

Art. 8. − Regia asigură administrarea, conservarea, protecția și întreținerea imobilelor în care își desfășoară activitatea Guvernul, iar cheltuielile aferente activităților prestate, calculate potrivit dispozițiilor legale în vigoare, se acoperă anual pe bază de contracte de prestări de servicii. 

Art. 9. − Regia exercită, în conformitate cu prevederile Legii nr. 336/2004, atribuțiile instituției publice implicate, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările și completările ulterioare, în vederea privatizării societăților comerciale la care regia este acționar în numele statului. 

Art. 10. − (1) Conducerea regiei este asigurată de un consiliu de administrație format din 5 persoane, dintre care una este directorul general, iar cealaltă directorul general adjunct, care sunt numiți și sunt revocați prin ordin al ministrului de resort. 

(2) Directorul general are și calitatea de președinte al consiliului de administrație al regiei. 

(3) Personalul de conducere al regiei, altul decât cel prevăzut la alin. (1), și al sucursalelor sale este numit de consiliul de administrație pe criteriul competenței profesionale. 

Art. 11. − În vederea completării fondului locativ, regia poate cumpăra sau schimba proprietăți aflate în domeniul privat al statului și în administrarea sa − construcții și/sau terenuri −, prin negociere directă și cu avizul Secretariatului General al Guvernului, în condițiile legii. 

Art. 12. − Regia are conturi în lei și în valută și întocmește anual bugetul de venituri și cheltuieli, bilanțul contabil și contul de profit și pierdere, conform legii. 

Art. 13. − Structura organizatorică și funcțională a sucursalelor regiei și modificarea repartizării pe sucursale a bunurilor din patrimoniul acesteia, precum și a celor din domeniul public și privat al statului, pe care le administrează, se aprobă de Consiliul de administrație al regiei. 

Art. 14. − Anexele nr. 1−5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. 

Art. 15. − Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 533/2002 privind organizarea și funcționarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 7 iunie 2002, cu modificările și completările ulterioare. 

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul delegat pentru coordonarea

Secretariatului General al Guvernului,

Mihai Alexandru Voicu

Șeful Cancelariei Primului-Ministru,

Aleodor-Marian Frâncu

Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei,

Gheorghe Barbu

Ministrul finanțelor publice,

Ionel Popescu

 

București, 21 ianuarie 2005. 

Nr. 60. 

ANEXA Nr. 1

R E G U L A M E N T U L

de organizare și funcționare a Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”

 

CAPITOLUL I

Dispoziții generale

Art. 1. − Regia Autonom㠄Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, denumită în continuare regie, asigură administrarea, păstrarea integrității și protejarea bunurilor aparținând domeniului public al statului, destinate asigurării serviciilor publice de interes național − de reprezentare și protocol pentru Senat, Camera Deputaților, Administrația Prezidențială, Guvern și Curtea Constituțională −, în structura prevăzută în anexa nr. 2 la hotărâre, a bunurilor destinate asigurării de servicii specifice pentru misiunile diplomatice, oficiile consulare, reprezentanțele organizațiilor internaționale interguvernamentale acreditate în România și pentru personalul acestora, precum și a bunurilor aparținând domeniului privat al statului, pe care le are în administrare. 

Art. 2. − (1) Regia este persoană juridică și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară; activitatea acesteia se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și cu cele ale prezentului regulament. 

(2) Secretariatul General al Guvernului îndeplinește față de regie atribuțiile prevăzute de reglementările legale în vigoare pentru ministerul de resort. 

Art. 3. − Sediul regiei este în municipiul București, str. Moliére nr. 6−8, sectorul 1. 

CAPITOLUL II

Obiectul de activitate

Art. 4. − Obiectul de activitate al regiei îl constituie, în principal:

1. administrarea, conservarea, protejarea și întreținerea bunurilor din domeniul public al statului, destinate serviciilor publice de interes național − de reprezentare și protocol pentru Senat, Camera Deputaților, Administrația Prezidențială, Guvern și Curtea Constituțională −, a bunurilor destinate asigurării de servicii specifice pentru misiunile diplomatice, oficiile consulare, reprezentanțele organizațiilor internaționale interguvernamentale acreditate în România și pentru personalul acestora, precum și a celor proprietate privată a statului, pe care le are în administrare;

2. asigurarea serviciilor de reprezentare și protocol pentru Senat, Camera Deputaților, Administrația Prezidențială, Guvern și Curtea Constituțională;

3. administrarea, conservarea, protejarea și întreținerea imobilelor în care își desfășoară activitatea Guvernul, pe bază de contracte de prestări de servicii;

4. administrarea imobilelor cu destinația de reședințe oficiale și a celorlalte locuințe de protocol;

5. exploatarea, în condiții de eficiență economică, a bunurilor mobile și imobile, proprietate a regiei sau administrate de aceasta, și valorificarea lor în modalitățile permise de lege;

6. atribuirea, cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului, către ministere, autorități și instituții publice centrale și locale, finanțate integral de la bugetul de stat, precum și către unitățile din subordinea ministerelor, finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat, a spațiilor administrate de regie, fără plata chiriei și cu suportarea cheltuielilor de întreținere și a serviciilor solicitate de către acestea, contra cost;

7. atribuirea, în condițiile legii, cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului, către partide politice, fundații, asociații, cabinete de avocatură, birouri notariale, unități aparținând cultelor religioase, unități din domeniul presei sau edituri, a spațiilor pentru birouri și pentru alte destinații din imobilele ce se află în administrarea regiei;

8. închirierea spațiilor de locuit și a celor cu altă destinație decât cea de locuit, în condițiile legii;

9. exploatarea, la tarife stabilite pe criterii economice, a capacităților rămase disponibile în anumite perioade, de maximum 3 luni, după asigurarea serviciilor de reprezentare și protocol și a celor necesare instituțiilor publice centrale;

10. prestarea de servicii specifice pentru întreținerea sediilor administrative ale instituțiilor publice, ale agenților economici, precum și pentru beneficiarii străini;

11. executarea lucrărilor de conservare, întreținere, construcții și reparații la imobilele și instalațiile proprii, precum și pentru terți, în condițiile legii; executarea de confecții metalice și din lemn;

12. exercitarea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 336/2004, a atribuțiilor instituției publice implicate, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/1997, cu modificările și completările ulterioare, în vederea privatizării societăților comerciale la care regia este acționar în numele statului. 

13. prestarea de servicii specifice în domeniile hotelier și alimentație publică, de agrement și de refacere fizică, activități de tratament și asistență sanatorială;

14. conservarea, dezvoltarea și valorificarea, în condițiile legii, a fondului forestier, agricol și cinegetic propriu, creșterea păsărilor, piscicultură și apicultură;

15. producția agricolă, vegetală și animală proprie, și valorificarea acesteia; prelucrarea și conservarea legumelor și a fructelor, fabricarea băuturilor alcoolice distilate, fabricarea produselor lactate și a brânzeturilor, fabricarea produselor de panificație și patiserie, cultura florilor și a plantelor ornamentale, prelucrarea și conservarea cărnii, patiserie și cofetărie;

16. fabricarea produselor pentru hrana animalelor;

17. argăsirea și finisarea blănurilor, confecționarea articolelor din blană;

18. producție poligrafică și editorială; realizarea de tipărituri pentru Senat, Camera Deputaților, Administrația Prezidențială, Guvern, Curtea Constituțională, ministere, alte instituții publice centrale și alți beneficiari, în condițiile legii;

19. producerea și emiterea, în condițiile legii, a pașapoartelor, a permiselor de conducere auto, a certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor și a altor documente și tipărituri cu caracter special; tipărirea de formulare tipizate și/sau cu regim special, documente cu caracter administrativ specifice activității financiar-contabile și de trezorerie, titluri de stat, titluri de proprietate, înscrisuri de stat, acte de identitate și imprimate confidențiale, carnete de muncă, carnete de marinar, carnete de sănătate și cărți de alegător;

20. alte activități anexe producției de tipărituri; producția de accesorii pentru utilaje tipografice; producția de bannere;

21. comerțul cu amănuntul și cu ridicata, activități de alimentație publică, operațiuni de export-import;

22. fabricarea ștampilelor din cauciuc și a altor însemne specifice fiecărei instituții solicitante, în condițiile legii;

23. difuzarea produselor specifice obiectului de activitate al regiei prin concesionarea drepturilor de vânzare altor agenți economici sau prin rețea proprie, în condițiile legii;

24. efectuarea operațiunilor de transport și a altor servicii specifice obiectului propriu de activitate;

25. efectuarea de experimentări, studii și prognoze în domeniul specific de activitate;

26. organizarea acțiunilor de formare și perfecționare profesională în domeniul specific de activitate;

27. asigurarea, conform prevederilor legale în vigoare, a colaborării și cooperării tehnice, științifice și tehnologice cu firme din țară și din străinătate, în sistem de reprezentare și/sau prin asociere pentru produsele specifice domeniului de activitate;

28. organizarea de licitații în domeniu, în țară și în străinătate;

29. administrarea parcului auto propriu și asigurarea prestațiilor de transport pentru aparatul de lucru al Guvernului și pentru activitățile de reprezentare și protocol;

30. servicii de transport intern și internațional; service auto; școală de șoferi; producție de piese de schimb și subansambluri pentru mijloace de transport auto;

31. activități legate de gestionarea sălilor de spectacole aflate în patrimoniul regiei, organizarea de expoziții, proiecție de filme, jocuri distractive și de noroc, în condițiile legii;

32. dezvoltarea fondului locativ prin executarea de construcții noi sau prin extinderea celor existente;

33. tranzacții imobiliare;

34. activități specifice agențiilor de turism;

35. extracția și prepararea turbei;

36. lucrări de proiectare;

37. prestarea unor servicii, direct sau în calitate de intermediar, la cererea și în contul beneficiarilor străini, privind înmatricularea și radierea din circulație a autovehiculelor, instruirea în vederea susținerii examenelor de conducător auto, asigurarea de combustibil, carburanți, lubrifianți și alte materiale sau produse solicitate;

38. realizarea altor activități care au legătură cu obiectul său de activitate. 

CAPITOLUL III

Patrimoniul și structura regiei

Art. 5. − (1) Patrimoniul regiei este de 8.499,615 miliarde lei, stabilit pe baza bilanțului contabil încheiat la data de 30 noiembrie 2004, care se actualizează potrivit prevederilor legale. 

(2) Pentru realizarea serviciilor publice de interes național − de reprezentare și protocol −, regia are în administrare bunurile din domeniul public al statului, prevăzute în anexa nr. 3 la hotărâre. 

(3) Bunurile din domeniul privat al statului, administrate de regie, sunt prevăzute în anexa nr. 4 la hotărâre. 

(4) Regia este proprietara bunurilor prevăzute în anexa nr. 5 la hotărâre, iar în exercitarea dreptului de proprietate regia posedă, folosește și dispune în mod autonom de aceste bunuri, în vederea realizării scopului pentru care a fost constituită. 

(5) Regia nu poate aduce ca aport în cadrul operațiunilor de asociere bunurile din domeniul public al statului pe care le are în administrare. 

Art. 6. − (1) Regia are în structura sa sucursalele cu statut de unități fără personalitate juridică, prevăzute în anexa nr. 2 la hotărâre. 

(2) Modul de organizare și funcționare a sucursalelor, relațiile acestora cu regia, precum și relațiile dintre ele se stabilesc prin regulamente de organizare și funcționare aprobate de consiliul de administrație al regiei. 

(3) Structura organizatorică și funcțională a sucursalelor, precum și modificarea repartizării patrimoniului între acestea, se aprobă de consiliul de administrație al regiei. 

CAPITOLUL IV

Conducerea și gestionarea activității regiei

Art. 7. − (1) Conducerea regiei este asigurată de un consiliu de administrație format din 5 persoane, dintre care una este directorul general, iar una directorul general adjunct, care sunt numiți și sunt revocați prin ordin al ministrului de resort. 

(2) Directorul general are și calitatea de președinte al consiliului de administrație al regiei. 

(3) În activitatea sa, directorul general este ajutat de directorul general adjunct. 

(4) Consiliul de administrație al regiei își desfășoară activitatea în conformitate cu propriul regulament de organizare și funcționare. Consiliul de administrație hotărăște în problemele privind activitatea regiei, cu excepția celor care, potrivit legii, sunt date în competența directorului general. 

Art. 8. − Componența consiliului de administrație al regiei este următoarea:

− președinte − director general;

− directorul general adjunct;

− un reprezentant din partea Secretariatului General al Guvernului;

− un reprezentant din partea Ministerului Finanțelor Publice;

− un reprezentant din partea Cancelariei Primului-Ministru. 

Art. 9. − Membrii consiliului de administrație se numesc pentru o perioadă de 4 ani, putând fi înlocuiți prin ordin al ministrului de resort. 

Art. 10. − Membrii Consiliului de administrație al regiei își păstrează calitatea de angajați la instituția sau unitatea de unde provin și toate drepturile și obligațiile decurgând din această calitate; aceștia sunt plătiți cu o indemnizație stabilită de consiliul de administrație pentru activitatea desfășurată în această calitate. 

Art. 11. − Consiliul de administrație al regiei are următoarele atribuții, răspunderi și competențe:

1. aprobă structura organizatorică și funcțională a sucursalelor, precum și organigrama și statul de funcții al regiei;

2. aprobă strategia de restructurare, organizare și funcționare a regiei și a sucursalelor sale;

3. supune spre aprobare Guvernului, în condițiile legii, bugetul de venituri și cheltuieli; aprobă bilanțul contabil și contul de profit și pierdere ale regiei și le trimite spre avizare Secretariatului General al Guvernului și Ministerului Finanțelor Publice;

4. analizează și aprobă rapoartele periodice privind realizarea indicatorilor aprobați prin bugetul de venituri și cheltuieli, pe bază de balanță de verificare contabilă, și aprobă măsurile pentru desfășurarea activității regiei, în condiții care să asigure echilibrul bugetului de venituri și cheltuieli;

5. aprobă contractarea de împrumuturi pe termen lung sau mediu și modul de rambursare a acestora, conform prevederilor legale;

6. numește și revocă personalul de conducere al regiei, prevăzut la art. 10 alin. (3) din hotărâre;

7. propune, în condițiile legii, majorarea sau diminuarea patrimoniului regiei, inclusiv prin externalizarea și transformarea în societăți comerciale a unor sucursale sau active corporale independente;

8. aprobă scăzăminte și pierderi, în condițiile legii;

9. aprobă, în condițiile legii, modalitatea de amortizare a activelor corporale și necorporale din patrimoniul regiei;

10. aprobă achiziționarea de bunuri imobile, construcții și terenuri, în condițiile legii;

11. aprobă înstrăinarea bunurilor mobile și imobile din patrimoniul regiei, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;

12. dispune punerea în aplicare a hotărârilor definitive și irevocabile ale instanțelor judecătorești, referitoare la retrocedarea de bunuri și valori;

13. aprobă mandatul pentru negocierea contractului colectiv de muncă;

14. aprobă planul de investiții anual al regiei;

15. aprobă scoaterea din funcțiune și casarea mijloacelor fixe;

16. aprobă, în condițiile legii, înființarea sau desființarea de subunități, precum și asocierea cu alte persoane juridice sau fizice;

17. propune spre aprobare Secretariatului General al Guvernului participarea la constituirea de noi persoane juridice;

18. aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a sucursalelor din structura regiei;

19. aprobă regulamentul de ordine interioară, precum și normele de protecție și securitate a muncii;

20. desemnează reprezentanții regiei în adunările generale ale acționarilor și în consiliile de administrație, precum și cenzorii în societățile comerciale la care regia este acționar;

21. aprobă prețuri și tarife pentru producerea și emiterea următoarelor documente cu caracter special: permise de ședere temporară/permanentă pentru cetățenii străini, pașapoarte pentru persoanele fără cetățenie, titluri de călătorie, autorizații de circulație provizorie a autoturismelor și colante de viză pentru cetățenii străini care vin în România;

22. aprobă scutirea la plată sau reducerea prețului permiselor de ședere temporară/permanentă pentru cetățenii străini, la propunerea Autorității pentru Străini din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, pe bază de protocol încheiat între aceasta și regie;

23. mandatează reprezentanții în adunarea generală a acționarilor, la societățile comerciale la care regia este acționar în numele statului, să aprobe încheierea contractelor de locație de gestiune, de închiriere sau de asociere în participațiune;

24. mandatează reprezentanții în adunarea generală a acționarilor, la societățile comerciale la care regia este acționar în numele statului și care au în derulare contracte de locație de gestiune, de închiriere sau de asociere în participațiune, să aprobe vânzarea sau închirierea de contracte de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, prin negociere directă cu locatarii sau asociații, în situațiile în care aceștia au efectuat investiții în activele pe care le utilizează, reprezentând mai mult de 15% din valoarea acestor active; în acest caz, din prețul de vânzare se scade valoarea investițiilor, pe bază de raport de evaluare acceptat de părți;

25. mandatează reprezentanții în adunarea generală a acționarilor, la societățile comerciale la care regia este acționar în numele statului, să aprobe înființarea de societăți comerciale în colaborare cu persoane fizice ori cu alte persoane juridice, române sau străine, participând la capitalul social al acestora cu aport în natură, respectiv cu activele societăților comerciale la care regia este acționar în numele statului;

26. aprobă vânzarea unei părți sau a întregului pachet de acțiuni deținute la fiecare dintre societățile comerciale la care regia este acționar în numele statului, prin una dintre metodele și potrivit procedurilor prevăzute de legislația în materie. 

27. adoptă, în condițiile legii, orice alte hotărâri cu privire la activitatea regiei. 

Art. 12. − Directorul general al regiei are, în principal, următoarele atribuții și competențe:

1. selecționează, angajează și concediază personalul de conducere, altul decât cel prevăzut la art. 10 alin. (3) din hotărâre, și personalul de execuție, cu respectarea prevederilor legislației muncii și ale contractului colectiv de muncă;

2. încheie contractele individuale de muncă cu salariații regiei, cu respectarea prevederilor contractului colectiv de muncă;

3. asigură conducerea operativă a regiei și a sucursalelor sale, împreună cu directorul general adjunct și cu directorii executivi;

4. reprezintă regia în relațiile cu terții și semnează actele ce angajează regia față de aceștia, pe baza și în limitele împuternicirilor date de consiliul de administrație și ale celor conferite de legislația în vigoare;

5. organizează și aprobă rezultatele controlului financiar de gestiune conform prevederilor legale;

6. coordonează direct activitatea de control financiar intern, de organizare și salarizare, precum și cea juridică;

7. aprobă și ia măsuri, potrivit legii, pentru imputarea și recuperarea pagubelor rezultate din culpa angajaților regiei; ia măsuri pentru recuperarea pagubelor provocate regiei de către terți;

8. răspunde de ducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului de administrație;

9. analizează modul de derulare a contractelor încheiate de regie;

10. aprobă sponsorizări și acte de mecenat;

11. exercită orice alte atribuții ce îi sunt stabilite prin regulamentul de ordine interioară, precum și prin reglementările legale în vigoare. 

Art. 13. − Consiliul de administrație se întrunește în ședințe ordinare, o dată pe lună sau ori de câte ori este nevoie, la cererea președintelui ori a 2 dintre membrii săi și adoptă hotărâri valabile cu votul a cel puțin 3 dintre membrii săi. 

Art. 14. − Pentru luarea unor anumite decizii, consiliul de administrație poate atrage în activitatea de analiză specialiști din diferite sectoare, a căror activitate va fi remunerată prin înțelegerea părților, pe bază de contract civil. 

Art. 15. − Directorul general al regiei conduce activitatea curentă a acesteia și reprezintă regia în relațiile cu autoritățile publice, cu alte persoane juridice, precum și cu persoane fizice. 

Art. 16. − În lipsa directorului general, atribuțiile acestuia sunt exercitate de către directorul general adjunct. 

Art. 17. − După încheierea bilanțului contabil anual și a contului de profit și pierdere, consiliul de administrație prezintă Secretariatului General al Guvernului un raport asupra activității desfășurate de regie în anul precedent și asupra programului de activitate pe anul în curs. 

CAPITOLUL V

Bugetul și administrarea acestuia. Relații financiare

Art. 18. − (1) Regia întocmește anual bugetul de venituri și cheltuieli, bilanțul contabil și contul de profit și pierderi, conform modelelor elaborate de Ministerul Finanțelor Publice. 

(2) Bugetele de venituri și cheltuieli ale sucursalelor din structura regiei asigură funcționarea corectă și dezvoltarea tehnologică, la nivelul standardelor, ale activităților de producție, prestări de servicii, întreținere, protejare și conservare a bunurilor pe care le administrează. 

(3) Sucursalele își organizează și își conduc evidența contabilă în conformitate cu prevederile legale. Acestea întocmesc anual bugetul de venituri și cheltuieli și bilanțul contabil, ca părți integrante din bugetul, respectiv din bilanțul regiei. 

Art. 19. − Operațiunile de încasări și plăți în lei și în valută se efectuează de regie prin conturi deschise la bănci și prin casieria proprie, potrivit prevederilor legale. 

CAPITOLUL VI

Relații comerciale

Art. 20. − Relațiile comerciale dintre regie și terți se bazează pe raporturi contractuale. 

Art. 21. − Prețurile și tarifele pentru produsele și prestările de servicii executate de regie se stabilesc în funcție de cerere și ofertă, de fiecare sucursală, dacă acestea nu intră sub incidența prevederilor Legii concurenței nr. 21/1996, cu modificările și completările ulterioare. 

Art. 22. − În scopul asigurării măsurilor de securitate a beneficiarilor fondului locativ de protocol, precum și a beneficiarilor străini, lucrările de construcții și reparații la imobile pot fi executate în regie proprie, iar când acest lucru nu este posibil, cu firme de specialitate, prin încredințare directă. 

CAPITOLUL VII

Dispoziții finale

Art. 23. − (1) Litigiile de orice fel în care este implicată regia sunt de competența instanțelor judecătorești, potrivit legii. 

(2) În litigiile referitoare la dreptul de administrare asupra bunurilor din domeniul public și privat al statului și la dreptul de proprietate asupra bunurilor din patrimoniul propriu, în instanță regia stă în nume propriu. 

(3) În litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunurilor din domeniul public și privat al statului, pe care le administrează, regia are obligația să arate instanței cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă și ale Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare. Regia răspunde, în condițiile legii, pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestei obligații. De asemenea, neîndeplinirea acestei obligații poate atrage revocarea dreptului de administrare. 

Art. 24. − Prezentul regulament de organizare și funcționare se completează cu celelalte prevederi legale care reglementează activitatea regiilor autonome. 

ANEXA Nr. 2 *)

L I S T A

cuprinzând sucursalele din structura Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”

ANEXA Nr. 3 1)

L I S T A

bunurilor imobile din domeniul public al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”

ANEXA Nr. 4 2)

L I S T A

bunurilor imobile din domeniul privat al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”

ANEXA Nr. 5 3)

L I S T A

bunurilor imobile, proprietate a Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”



*) Anexa nr. 2 este reprodusă în facsimil. 

1) Anexa nr. 3 este reprodusă în facsimil. 

2) Anexa nr. 4 este reprodusă în facsimil. 

3) Anexa nr. 5 este reprodusă în facsimil.