Hotărârea Guvernului nr. 603/2004
M. Of. nr. 401 din 5 mai 2004
GUVERNUL ROMÂNIEI
H
O T Ă R Â R E
pentru
reorganizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu
În temeiul art. 108 din
Constituția României, republicată, al art. 16 alin. (5) lit. a) din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri
privind înființarea, organizarea, reorganizarea sau funcționarea unor structuri
din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de
specialitate ale administrației publice centrale și a unor instituții publice,
cu modificările ulterioare, al art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 41/2004
privind înființarea direcțiilor teritoriale de regim silvic și de vânătoare și
al art. 14 alin. 4 din Legea protecției mediului nr. 137/1995,
republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. − (1) Se
reorganizează Garda Națională de Mediu prin transferul unui număr de 102
posturi finanțate de la bugetul de stat, din numărul total de 259 de posturi ale
inspectoratelor teritoriale de regim silvic și cinegetic aflate în subordinea sa,
către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
(2) Se autorizează Ministerul
Finanțelor Publice să modifice bugetul aprobat pentru Garda Națională de Mediu pe
anul 2004 cu cheltuielile aferente celor 102 posturi care se transferă la
Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
(3) Patrimoniul fostelor
inspectorate teritoriale de regim silvic și cinegetic, stabilit proporțional
pentru numărul de 102 posturi în raport cu numărul total de 259 de posturi ale
fostelor inspectorate de regim silvic și cinegetic, se predă Ministerului
Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, pe bază de protocol de
predare-preluare.
(4) Garda Națională de Mediu se
reorganizează cu respectarea numărului de posturi rămase și a prevederilor bugetare
aprobate și diminuate conform prevederilor alin. (2).
(5) Începând cu data intrării
în vigoare a prezentei hotărâri numărul inspectoratelor teritoriale de regim
silvic și cinegetic se reduce de la 16 la 7.
(6) Începând cu data intrării
în vigoare a prezentei hotărâri numărul comisariatelor județene ale Gărzii Naționale
de Mediu se reduce de la 43 la 36.
(7) Se organizează 7 comisariate
regionale ale Gărzii Naționale de Mediu pe structura a 7 comisariate județene ale
Gărzii Naționale de Mediu, inclusiv prin preluarea atribuțiilor acestora la
nivelul județului de reședință.
Art. 2. − (1) Garda
Națională de Mediu este instituție publică și funcționează ca organ de specialitate
al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, finanțată de la
bugetul de stat, în subordinea Autorității Naționale de Control.
(2) Garda Națională de Mediu
are sediul în municipiul București, Bd. Libertății nr. 12, sectorul
5, sediu în care funcționează aparatul central al acesteia, denumit Comisariat
General, cu structura organizatorică prevăzută în anexa nr. 1.
(3) Garda Națională de Mediu
are în subordine:
a) 7 comisariate regionale ale
Gărzii Naționale de Mediu, instituții cu personalitate juridică, a căror
structură organizatorică include:
1. 35 de comisariate județene
ale Gărzii Naționale de Mediu, fără personalitate juridică, organizate ca
servicii în cadrul comisariatelor regionale de care aparțin;
2. Comisariatul Rezervației
Biosferei Delta Dunării, fără personalitate juridică, organizat ca serviciu
în cadrul comisariatului regional de care aparține;
b) 7 inspectorate teritoriale
de regim silvic și cinegetic, instituții cu personalitate juridică, și 35 de inspecții
silvo-cinegetice județene, fără personalitate juridică, organizate în cadrul
inspectoratelor teritoriale de regim silvic și cinegetic de care aparțin.
Art. 3. − Garda
Națională de Mediu este un corp specializat de control și inspecție, cu statut
specific și atribuții în aplicarea politicii Guvernului în materia prevenirii, constatării
și sancționării încălcării prevederilor legale în domeniul protecției mediului,
regimului silvic, pisciculturii, cinegeticii, apelor, solului, aerului, biodiversității, precum și a celor prevăzute în legile specifice domeniului
controlului poluării industriale și managementului riscului, fondului de mediu și
altor domenii prevăzute de legislația specifică în vigoare.
Art. 4. − (1) În
exercitarea atribuțiilor sale Garda Națională de Mediu cooperează cu autoritățile
administrației publice centrale și locale, cu reprezentanți ai societății civile,
cu persoane juridice și fizice, în limitele legii, și își desfășoară
activitatea în mod independent.
(2) Garda Națională de Mediu
cooperează cu organele cu atribuții similare din alte state pe baza tratatelor internaționale
la care România este parte, a protocoalelor încheiate sau pe bază de
reciprocitate, precum și cu organisme similare din cadrul Uniunii Europene în
cauzele de interes comun sau în ceea ce privește derularea programelor de
aderare.
Art. 5. − (1) Garda
Națională de Mediu este condusă de un comisar general, funcție asimilată ca
salarizare secretarului de stat conform poziției 4 din anexa nr. VII/2b la
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 191/2002 privind creșterile salariale
ce se vor acorda în anul 2003 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței
de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor
de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului
salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998
privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a
indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, aprobată
cu modificări prin Legea nr. 220/2003, cu modificările și completările
ulterioare. Comisarul general este numit prin decizie a primului-ministru,
la propunerea ministrului delegat pentru coordonarea autorităților de control.
(2) Comisarul general are calitatea
de ordonator secundar de credite și exercită atribuțiile legale în această calitate
pentru comisariatul general și unitățile din subordinea Gărzii Naționale de
Mediu.
(3) Comisarul general reprezintă
Garda Națională de Mediu în relațiile cu terții.
(4) În exercitarea atribuțiilor
comisarul general emite decizii, aprobă instrucțiuni, norme de lucru și
proceduri pentru personalul Gărzii Naționale de Mediu.
(5) Comisarul general are în
subordine 3 comisari generali adjuncți, asimilați ca salarizare secretarului
general adjunct conform poziției 2 cap. IA din anexa nr. Ib la Ordonanța
de urgență a Guvernului nr. 191/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 220/2003,
cu modificările și completările ulterioare. Comisarii generali adjuncți
sunt numiți și revocați din funcție de comisarul general, în condițiile legii.
(6) Numărul maxim de posturi
pentru Garda Națională de Mediu este de 806.
(7) În cadrul structurii
organizatorice a aparatului central al Gărzii Naționale de Mediu, prin decizie
a comisarului general, se pot organiza servicii, birouri și compartimente.
(8) Posturile pentru aparatul
central și pentru fiecare structură teritorială se distribuie din numărul total
prevăzut la alin. (6), prin decizie a comisarului general.
Art. 6. − (1) Garda
Națională de Mediu asigură realizarea strategiei de control, urmărește modul de
realizare a atribuțiilor încredințate comisariatelor regionale și inspectoratelor
teritoriale de regim silvic și cinegetic, stabilește toate măsurile operative
pentru eficientizarea activității de control.
(2) Ministrul mediului și
gospodăririi apelor coordonează din punct de vedere metodologic activitatea Gărzii
Naționale de Mediu privind controlul aplicării strategiilor și politicilor de
mediu în vederea desfășurării în mod unitar a activităților specifice fiecăreia
dintre cele două instituții, pentru realizarea protecției factorilor de mediu
la nivel național.
(3) Comisariatele regionale ale
Gărzii Naționale de Mediu se organizează ca structuri zonale la nivel de direcții,
cu competențe limitate teritorial, care coordonează și supraveghează
activitatea comisariatelor județene din structura lor și sunt conduse de un
comisar regional ajutat de un comisar regional adjunct.
(4) Inspectoratele teritoriale
de regim silvic și cinegetic se organizează ca structuri zonale la nivel de
direcții, cu competențe limitate teritorial, care coordonează, supraveghează și
efectuează activitatea de control tematic, operativ și inopinat cu privire la
respectarea regimului silvic și cinegetic din județele arondate și sunt conduse
de un inspector-șef.
(5) Comisariatele județene ale
Gărzii Naționale de Mediu, inclusiv Comisariatul Rezervației Biosferei Delta Dunării,
organizate la nivel de servicii în cadrul comisariatelor regionale, au competența
de control tematic, operativ și inopinat pe teritoriul județului în care funcționează
și sunt conduse de un comisar-șef.
(6) Comisariatele județene din structura
fiecărui comisariat regional sunt prevăzute în anexa nr. 2.
(7) Inspecțiile
silvo-cinegetice ale fiecărui inspectorat teritorial de regim silvic și
cinegetic sunt prevăzute în anexa nr. 3.
(8) Comisarii regionali ai
comisariatelor regionale și inspectorii-șefi ai inspectoratelor teritoriale de
regim silvic și cinegetic din structura Gărzii Naționale de Mediu sunt ordonatori
terțiari de credite și îndeplinesc în această calitate toate atribuțiile legale
care le revin pentru comisariatul sau inspectoratul respectiv și sunt asimilați
ca salarizare directorului.
(9) Comisarii regionali și
inspectorii-șefi se subordonează comisarului general al Gărzii Naționale de
Mediu, prin structurile de specialitate din aparatul central al acesteia.
(10) În îndeplinirea atribuțiilor
lor comisarii regionali, inspectorii-șefi și comisarii-șefi acționează conform
fișei postului și la ordinul comisarului general, conform legii.
Art. 7. − (1) Spațiile
necesare desfășurării activității structurilor Gărzii Naționale de Mediu,
respectiv sediul central al Gărzii Naționale de Mediu și sediile comisariatelor
regionale, comisariatelor județene, Comisariatului Rezervației Biosferei Delta
Dunării și inspectoratelor teritoriale de regim silvic și cinegetic, se preiau
în condițiile legii, pe bază de protocol de predare-preluare, de la orice instituție
a administrației publice centrale sau locale care le are în proprietate ori în
administrare sau se închiriază în condițiile legii.
(2) Garda Națională de Mediu,
în limitele bugetului aprobat pentru fiecare exercițiu financiar, poate achiziționa
sau construi spațiile și utilitățile necesare desfășurării activității, cu
respectarea prevederilor legale.
(3) Consiliile locale,
consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București sprijină
structurile Gărzii Naționale de Mediu pentru asigurarea, în condițiile legii,
de spații pentru sedii sau de amplasamente în vederea construirii de sedii
proprii.
Art. 8. − Garda
Națională de Mediu are următoarele atribuții principale:
A. În domeniul protecției
mediului:
a) organizează, coordonează, îndrumă
și controlează, în vederea desfășurării unitare la nivel național, activitatea
de inspecție și control a comisariatelor regionale și a comisariatelor județene;
b) elaborează, promovează și
reactualizează periodic, împreună cu autoritățile publice centrale pentru
protecția mediului, reglementări, ghiduri și norme tehnice privind activitatea
de inspecție și control;
c) elaborează planul anual de
inspecție, prin stabilirea obiectivelor, sarcinilor și modalităților concrete
de acțiune;
d) controlează activitățile cu
impact asupra mediului înconjurător și aplică sancțiuni contravenționale prevăzute
de lege în domeniile:
− protecția atmosferei;
− protecția apelor de
suprafață și subterane și a ecosistemelor acvatice;
− protecția solului și a
ecosistemelor terestre;
− protecția naturii, a
peisajelor și habitatelor naturale, conservarea biodiversității, a florei și
faunei sălbatice;
− valorificarea
resurselor biologice de floră și faună sălbatică, inclusiv valorificarea
fondului piscicol din apele naturale și a animalelor sălbatice de interes vânătoresc;
− regimul ariilor
protejate și al monumentelor naturii;
− protecția așezărilor
umane;
− regimul substanțelor chimice
periculoase și al deșeurilor;
− regimul pesticidelor și
al îngrășămintelor chimice;
− alte aspecte care,
potrivit legii, sunt în atribuțiile de inspecție și control de mediu;
e) exercită controlul cu
privire la desfășurarea acțiunilor de import-export al produselor, bunurilor și
altor materiale cu regim special de comercializare, în conformitate cu legislația
care reglementează comerțul internațional cu astfel de produse, bunuri sau
materiale, scop în care cooperează nemijlocit cu toate autoritățile teritoriale
competente și aplică măsurile prevăzute de lege;
f) exercită controlul activităților
care prezintă pericole de accidente majore și/sau impact semnificativ
transfrontalier asupra mediului, în vederea prevenirii și limitării riscurilor de
poluare;
g) participă la intervențiile pentru
eliminarea sau diminuarea efectelor majore ale poluărilor asupra factorilor de
mediu și la stabilirea cauzelor acestora și aplică sancțiunile contravenționale
prevăzute de lege, inclusiv oprirea unor instalații și/sau suspendarea unor
activități pe perioade determinate de timp în cazul în care este pusă în
pericol sănătatea cetățenilor sau în cazul în care se constată depășirea
concentrațiilor poluanților peste limitele admise de legislația de mediu;
h) controlează investițiile în
domeniul mediului în toate fazele de execuție și are acces la întreaga documentație;
i) propune organului emitent suspendarea
și/sau anularea actelor de reglementare emise cu nerespectarea prevederilor
legale;
j) constată faptele ce
constituie contravenții și aplică sancțiunile contravenționale în domeniul
protecției mediului, sesizează organele de cercetare penală și colaborează cu acestea
la constatarea faptelor care, potrivit legislației de mediu, constituie infracțiuni;
k) verifică sesizările cu
privire la încălcarea legislației în vigoare în domeniul protecției mediului;
l) emite puncte de vedere în
scopul avizării proiectelor de acte normative inițiate în domeniul protecției
mediului, după caz;
m) îndeplinește orice alte
atribuții de inspecție și control prevăzute de lege și aplică măsurile
corespunzătoare.
B. În domeniul silvic:
a) organizează, coordonează și
exercită controlul cu privire la respectarea prevederilor regimului silvic de către
deținătorii și administratorii cu orice titlu de fond forestier și a modului în
care se aplică legislația silvică pentru administrarea vegetației forestiere din
afara fondului forestier;
b) controlează modul în care se
aplică normele tehnice în elaborarea amenajamentelor silvice, respectarea și aplicarea
prevederilor din amenajamente;
c) controlează modul de
supraveghere a stării de sănătate a pădurilor (monitoringul forestier) și
modul de aplicare a reglementărilor privind utilizarea materialelor forestiere
de reproducere;
d) verifică modul de respectare
a normelor tehnice cu privire la proiectarea și executarea lucrărilor de reconstrucție
ecologică, împăduriri și lucrări de îngrijire;
e) controlează respectarea de către
administrator sau proprietar a legislației privind integritatea fondului
forestier național și a vegetației forestiere din afara acestuia;
f) constată, prin personalul
silvic, faptele ce pot constitui infracțiuni în domeniul silvic, sesizează de
îndată organele de cercetare penală, iar pentru faptele contravenționale aplică
sancțiuni, cu respectarea prevederilor legale privind regimul contravențiilor;
g) controlează legalitatea
comercializării masei lemnoase și respectarea reglementărilor cu privire la circulația
materialelor lemnoase, precum și proveniența acestora, indiferent de locul în
care se află;
h) controlează respectarea
regimului silvic în domeniul ariilor protejate din fondul forestier național;
i) verifică sesizările cu
privire la încălcarea legislației în vigoare în domeniul respectării regimului silvic
și a legislației silvice cu privire la administrarea vegetației forestiere din
afara fondului forestier;
j) emite puncte de vedere, la
solicitarea Autorității Naționale de Control, în procesul de avizare a
proiectelor de acte normative inițiate în domeniul gestionării fondului forestier
național și a vegetației forestiere din afara fondului forestier național;
k) îndeplinește orice alte
atribuții legale și dispoziții ierarhice privind controlul regimului silvic.
C. În domeniul cinegetic:
a) controlează activitatea
cinegetică pe toate categoriile de fonduri de vânătoare, luând măsurile care se
impun în conformitate cu legislația din domeniu;
b) propune administratorului
fondurilor de vânătoare rezilierea contractelor de gestionare a fondurilor de vânătoare
sau, după caz, retragerea licenței de funcționare, în situația în care se
impune acest lucru;
c) organizează, coordonează și
participă în mod direct la acțiunile de prevenire și combatere a braconajului, constată
faptele infracționale din domeniul cinegetic și înaintează de îndată
documentele întocmite în acest sens organelor de cercetare penală, constată și
sancționează prin personalul împuternicit fapte de natură contravențională;
d) controlează activitatea personalului
angajat al gestionarilor fondurilor de vânătoare cu atribuții în domeniul cinegetic
și propune sancționarea acestuia;
e) controlează modul de
respectare a instrucțiunilor tehnice privind evaluarea efectivelor de vânat și
stabilirea cotelor de recoltă;
f) controlează legalitatea deținerii
în captivitate a animalelor sălbatice de către persoanele fizice și juridice, precum
și asigurarea condițiilor de viață ale acestora;
g) controlează respectarea
reglementărilor în vigoare privind capturarea vânatului viu și popularea
fondurilor de vânătoare;
h) verifică sesizările cu
privire la încălcarea actelor normative în vigoare în domeniul cinegetic;
i) îndeplinește orice alte
atribuții legale privind controlul respectării legislației în domeniul
cinegetic.
Art. 9. − Comisariatele
regionale ale Gărzii Naționale de Mediu, la nivel regional, au atribuțiile prevăzute
la art. 8 lit. A. c)−k) și m).
Art. 10. − Inspectoratele
teritoriale de regim silvic și cinegetic au următoarele atribuții principale:
a) controlează modul în care
este respectată legalitatea circulației materialului lemnos, a altor produse
ale pădurii și execută controlul la instalațiile de transformat lemn rotund sau
alte puncte de depozitare, prelucrare ori comercializare a produselor lemnoase și
nelemnoase, conform legislației în vigoare;
b) controlează respectarea
prevederilor normelor tehnice și a celorlalte dispoziții legale privind recoltarea,
achiziționarea, depozitarea, transportul, prelucrarea și comercializarea produselor
nelemnoase ale pădurii, menționate la art. 39 din Legea nr. 26/1996 − Codul
silvic, cu modificările și completările ulterioare;
c) exercită atribuțiile prevăzute
la art. 8 lit. B. a)−i) și k) și la art. 8
lit. C. a) și c)−i);
d) orice alte atribuții de control
prevăzute de reglementările în vigoare pentru inspectoratele de regim silvic și
cinegetic.
Art. 11. − (1) Comisariatele
județene ale Gărzii Naționale de Mediu, din structura comisariatelor regionale,
pe teritoriul județului, au atribuțiile prevăzute la art. 8 lit. A. c)−k) și
m).
(2) Pe lângă atribuțiile prevăzute
la alin. (1), pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării, Comisariatul
Rezervației Biosferei Delta Dunării al Gărzii Naționale de Mediu organizează
activități permanente de control pentru verificarea modului în care sunt
respectate prevederile legislației în domeniul pescuitului, acvaculturii, comercializării
produselor pescărești și altor activități conexe.
Art. 12. − (1) Garda
Națională de Mediu exercită în domeniile prevăzute la art. 3 controlul
operativ și inopinat, potrivit atribuțiilor prevăzute în prezenta hotărâre și prevederilor
legale în vigoare în domeniile specifice de activitate.
(2) În îndeplinirea atribuțiilor
ce le revin comisarii Gărzii Naționale de Mediu și inspectorii inspectoratelor
teritoriale de regim silvic și cinegetic sunt învestiți cu exercițiul autorității
publice a statului în virtutea căreia au următoarele drepturi:
a) să aibă acces deplin, în
condițiile legii, în orice situație, în amplasamentele și incintele în care se desfășoară
sau se prezumă că se desfășoară o activitate generatoare de impact negativ
asupra mediului;
b) să legitimeze în vederea
stabilirii identității persoanele care încalcă sau sunt suspecte că au încălcat
dispozițiile legale din domeniile de competență ale Gărzii Naționale de Mediu;
c) să conducă la sediul
organelor de poliție persoanele a căror identitate nu a putut fi stabilită,
care au săvârșit sau sunt suspecte de săvârșirea unor fapte ilegale din domeniul
de competență al Gărzii Naționale de Mediu;
d) să efectueze, după caz,
împreună cu organele de poliție, controale ale mijloacelor de transport, când
există indicii cu privire la săvârșirea unor contravenții sau infracțiuni în
domeniu;
e) să participe împreună cu
organele de poliție, în vederea efectuării primelor cercetări, la reținerea persoanelor
suspecte de săvârșirea unor infracțiuni la legislația de mediu;
f) să rețină, în vederea
confiscării, pe baza constatărilor efectuate, bunurile și mijloacele de
transport folosite sau rezultate în urma săvârșirii faptelor ilegale;
g) să participe, după caz, împreună
cu organele competente, la controlul specific în punctele de trecere a frontierei;
h) să fie stimulați material și
moral, în condițiile legii;
i) alte drepturi conferite de
legislația în vigoare.
(3) Personalului silvic din
Garda Națională de Mediu i se aplică prevederile cuprinse în Ordonanța de urgență
a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 427/2001, în limita bugetului
aprobat pentru Garda Națională de Mediu și cu respectarea prevederilor Legii nr. 188/1999
privind Statutul funcționarilor publici, republicată.
Art. 13. − Actele
de constatare a contravențiilor, întocmite de comisarii și inspectorii Gărzii
Naționale de Mediu, sunt acte procedurale, potrivit reglementărilor legale, cu
toate efectele prevăzute de legislația în vigoare.
Art. 14. − (1) Personalul
de conducere și de execuție al Gărzii Naționale de Mediu are calitatea de funcționar
public sau de personal contractual, după caz, potrivit legii, în limita
posturilor stabilite prin prezenta hotărâre și a bugetului aprobat.
(2) Comisarii și inspectorii Gărzii
Naționale de Mediu poartă uniformă cu însemne distinctive și sunt dotați cu armament
de serviciu pe care au dreptul să-l utilizeze și obligația să-l păstreze în
condițiile legii. Pentru îndeplinirea atribuțiilor folosesc autovehicule și
ambarcațiuni inscripționate corespunzător și alte mijloace din dotare.
(3) Normele de dotare,
însemnele distinctive și modelele de uniformă ale personalului Gărzii Naționale
de Mediu sunt prevăzute în anexele nr. 4−10.
(4) Mijloacele tehnice și
echipamentele de autoapărare, de comunicare, de transport și de protecție cu
care vor fi dotate Garda Națională de Mediu și unitățile teritoriale ale acesteia
sunt prevăzute în anexa nr. 11.
(5) Garda Națională de Mediu
elaborează programe și organizează pregătirea continuă a personalului.
(6) Armamentul de serviciu din
dotarea personalului Gărzii Naționale de Mediu se asigură din disponibilitățile
Ministerului Administrației și Internelor sau ale altor instituții autorizate,
pe baza protocoalelor încheiate cu acestea.
(7) Programul de pregătire și
tragere cu armamentul din dotare se realizează în cooperare cu unitățile
Ministerului Administrației și Internelor sau ale altor instituții autorizate, pe
baza protocoalelor încheiate cu acestea.
(8) Se constituie fondul de
stimulare a personalului în conformitate cu Normele metodologice privind
constituirea și utilizarea fondului destinat stimulării personalului Gărzii Naționale
de Mediu, respectiv din aparatul central, comisariatele și inspectoratele
teritoriale de regim silvic și cinegetic, prevăzute în anexa nr. 12.
Art. 15. − (1) Regulamentul
de organizare și funcționare, drepturile și îndatoririle de serviciu ale personalului
de specialitate al Gărzii Naționale de Mediu și al instituțiilor subordonate se
aprobă în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri,
prin decizie a comisarului general al Gărzii Naționale de Mediu, cu avizul
conform al ministrului delegat pentru coordonarea autorităților de control.
(2) Prin Regulamentul de
organizare și funcționare a Gărzii Naționale de Mediu se stabilesc raporturile
de relaționare pentru toate structurile Gărzii Naționale de Mediu.
Art. 16. − Încadrarea,
salarizarea și acordarea altor drepturi personalului Gărzii Naționale de Mediu,
funcționari publici și personal contractual, se fac în conformitate cu prevederile
dispozițiilor legale în vigoare aplicabile personalului din instituțiile publice
și serviciile descentralizate ale acestora.
Art. 17. − (1) Numărul
maxim de autoturisme, ambarcațiuni și consumul normat de carburanți pentru activitățile
Gărzii Naționale de Mediu sunt prevăzute în anexa nr. 13.
(2) Garda Națională de Mediu
utilizează un autoturism la 2 comisari/inspectori, cu încadrarea în numărul
maxim de autoturisme prevăzut în anexa nr. 13.
Art. 18. − Anexele
nr. 1−13 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 19. − Pe
data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 761/2003
pentru reorganizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 10 iulie 2003, cu
modificările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul delegat pentru coordonarea
autorităților de control,
Ionel Blănculescu
Ministrul agriculturii, pădurilor și
dezvoltării rurale,
Ilie Sârbu
Ministrul mediului și gospodăririi
apelor,
Speranța Maria Ianculescu
Ministrul muncii, solidarității
sociale și familiei,
Elena Dumitru
p. Ministrul finanțelor publice,
Neculae Eugeniu Plăiașu,
secretar de stat
București, 21 aprilie 2004.
Nr. 603.
L I S T A
articolelor din compunerea uniformei
pentru personalul Gărzii Naționale de Mediu
a) Uniformă bărbați:
1. cămașă din poplin cu guler
pentru cravată;
2. costum pentru bărbați,
clasic;
3. cravată;
4. jachetă din stofă, căptușită,
model unic pentru femei − bărbați.
b) Uniformă femei:
1. bluză din poplin;
2. fustă dreaptă;
3. pantalon drept, din stofă,
pentru pantof;
4. sacou clasic din stofă;
5. jachetă din stofă, căptușită,
model unic pentru femei − bărbați.
c) Accesorii:
1. pantofi din piele de culoare
neagră;
2. insignă comisar de
mediu/inspector silvic;
3. plachetă nume.
N O T Ă: Culoarea articolelor de uniformă din
materiale textile este verde turcoaz închis cu codul 5097, cu excepția cravatei,
care este verde-închis, și a cămășii, care este gris-vert deschis.
N O R M E D E D O T A
R E
și durata de serviciu a articolelor
de uniformă pentru personalul Gărzii Naționale de Mediu
Nr. crt. |
Denumirea
articolului de uniformă |
Norma de
dotare inițială (buc./per.) |
Durata de
serviciu (ani) |
1. |
Costum
pentru bărbați, clasic |
1 |
2 |
2. |
Costum
pentru damă, clasic, cu fustă și pantalon |
1 |
2 |
3. |
Cămașă
din poplin pentru bărbați |
2 |
2 |
4. |
Bluză din
poplin pentru femei |
2 |
2 |
5. |
Jachetă
din stofă pentru femei − bărbați |
1 |
2 |
6. |
Cravată |
2 |
Numai dotare inițială |
7. |
Pantofi
din piele de culoare neagră |
1 |
1 an |
8. |
Insignă |
1 |
Numai dotare inițială |
9. |
Plachetă
nume |
2 |
Numai dotare inițială |
L I S T A
mijloacelor tehnice și
echipamentelor de autoapărare, de comunicare, de transport și de protecție din
dotarea Gărzii Naționale de Mediu
a) Mijloace individuale de
autoapărare:
1. armament de serviciu: pistol
cu două încărcătoare;
2. toc din piele pentru pistol;
3. muniție pentru două încărcătoare
pistol;
4. butelie cu gaz (spray) neutralizant
cu port butelie pentru centură.
b) Mijloace de transport și
comunicare:
1. autoturism inscripționat
corespunzător;
2. ambarcațiuni dotate și
inscripționate corespunzător;
3. radiotelefon sau telefon
mobil − un aparat la 2 comisari/inspectori;
4. mijloace de comunicare
specifice navigației.
c) Echipament individual de
protecție:
1. salopetă-combinezon
impermeabilă, de culoare verde;
2. cască de protecție;
3. ochelari de protecție;
4. mască izolantă;
5. mănuși de protecție;
6. cizme din cauciuc.
Echipamentul de protecție va fi
asigurat numai ca dotare inițială, selectiv, în funcție de specificul zonelor de
responsabilitate ale comisarilor respectivi.
N O T Ă: Durata de serviciu a mijloacelor
tehnice și echipamentelor din prezenta listă este cea prevăzută de furnizori
sau de normele specifice în vigoare.
N O R M E M E T O
D O L O G I C E
privind constituirea și utilizarea
fondului destinat stimulării personalului Gărzii Naționale de Mediu
Art. 1. − Fondul
de stimulare a personalului Gărzii Naționale de Mediu se constituie lunar prin
aplicarea unei cote de 25% asupra valorii amenzilor contravenționale aplicate și
încasate de către personalul Gărzii Naționale de Mediu, amenzi aplicate în
temeiul dispozițiilor legale, din domeniul protecției mediului, silviculturii, pisciculturii,
cinegeticii, apelor, solului, aerului, biodiversității, precum și cele prevăzute
în legile specifice domeniului controlului poluării industriale și
managementului riscului, fondului de mediu și alte domenii prevăzute de legislația
în vigoare.
Art. 2. − Cota
utilizată pentru constituirea fondului de stimulare se aplică numai în cazurile
în care amenzile au fost încasate de organele autorizate, potrivit reglementărilor
legale în vigoare.
Art. 3. − Fondul
de stimulare se constituie conform art. 1 de către:
a) comisariatele regionale ale
Gărzii Naționale de Mediu;
b) inspectoratele teritoriale
de regim silvic și cinegetic.
Art. 4. − (1) Garda
Națională de Mediu deschide la Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică
a Municipiului București contul distinct 50.01 Disponibil din venituri cu destinație
specială ale ministerelor și instituțiilor subordonate, care este alimentat cu
sumele reprezentând fondul de stimulare a personalului Gărzii Naționale de Mediu.
(2) Contul prevăzut la alin. (1) se
deschide și la direcțiile de trezorerie și contabilitate publică județene, conturi
care sunt gestionate de comisariatele regionale ale Gărzii Naționale de Mediu
pentru comisariatele județene aflate în structura lor și de inspectoratele
teritoriale de regim silvic și cinegetic în zonele de responsabilitate.
(3) Fondurile de stimulare se
gestionează în regim extrabugetar, conform legii.
(4) Conturile prevăzute la alin. (2) se
înscriu în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, alături
de contul pentru bugetul de stat.
(5) Sumele reprezentând cotele din
amenda contravențională prevăzute în procesul-verbal de sancționare se plătesc
simultan de către contravenienți, respectiv 75% în contul bugetului de stat,
iar 25% în conturile prevăzute la alin. (2).
Art. 5. − (1) Fondul
de stimulare constituit conform legii se utilizează pentru stimularea
personalului Gărzii Naționale de Mediu.
(2) O cotă din fondul de
stimulare constituit, stabilită prin ordin al ministrului delegat pentru coordonarea
autorităților de control, este virată în contul Autorității Naționale de
Control, conform legii.
Art. 6. − Principalele
criterii de repartizare a stimulentelor sunt următoarele:
a) contribuția efectivă în
activitatea de confiscare și valorificare a bunurilor, de aplicare și încasare
a amenzilor și de prestare de lucrări și servicii;
b) contribuția la buna organizare
și funcționare a activității proprii, la aplicarea mecanismelor de urmărire a încasării
veniturilor datorate statului;
c) competența profesională
dovedită și disponibilitatea la sarcini în îndeplinirea atribuțiilor;
d) respectarea ordinii și
disciplinei individuale sau în compartimentul de muncă pe care îl coordonează,
în cazul funcțiilor de conducere;
e) frecvența, natura,
dificultatea și valoarea descoperirilor în activitatea de control;
f) îndeplinirea corectă și la timp
a activităților programate, calitatea serviciilor prestate, conducerea corectă și
la zi a evidențelor;
g) gradul de periculozitate a
acțiunilor la care participă;
h) valorificarea în timp cât mai
scurt a bunurilor confiscate și nedepășirea coeficientului de perisabilitate admis
de norme;
i) complexitatea procesului de
constatare a abaterilor de la normele legale și capacitatea stabilirii corecte a
răspunderii persoanelor vinovate de comiterea unor fapte sancționate de acte
normative din domeniul protecției mediului, silviculturii, pisciculturii,
cinegeticii, apelor, solului, aerului, biodiversității, precum și cele prevăzute
în legile specifice domeniului controlului poluării industriale și managementului
riscului, fondului de mediu și alte domenii prevăzute de legislația în vigoare.
Art. 7. − (1) Cuantumul
lunar al stimulentelor individuale poate fi de cel mult 3 salarii de bază
pentru personalul Gărzii Naționale de Mediu.
(2) Pentru contribuții excepționale
la buna desfășurare a activității din cadrul Gărzii Naționale de Mediu,
comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu poate aproba stimulente peste
nivelul prevăzut la alin. (1).
Art. 8. − Aprobarea
stimulentelor individuale pentru personalul Gărzii Naționale de Mediu se face
de către comisarul general, după cum urmează:
a) pentru personalul din cadrul
structurii centrale a Gărzii Naționale de Mediu;
b) pentru comisarii regionali,
inspectorii-șefi și comisarii șefi;
c) la propunerea comisarilor
regionali și inspectorilor-șefi, pentru personalul din comisariatele regionale
ale Gărzii Naționale de Mediu, comisariatele județene ale Gărzii Naționale de
Mediu, Comisariatul de Mediu al Rezervației Biosferei Delta Dunării și din
inspectoratele teritoriale de regim silvic și cinegetic.
Art. 9. − (1) Plata
stimulentelor aprobate se face în cursul fiecărei luni pentru luna precedentă.
(2) Stimulentele atribuite sunt
supuse impozitării, prin cumulare cu celelalte drepturi salariale primite în
cursul lunii respective, potrivit legii.
(3) Stimulentele nu fac parte
din salariul de bază, nu se suportă din fondul de salarii, iar asupra lor
unitatea nu calculează contribuția de asigurări sociale, contribuția pentru
constituirea fondului pentru plata ajutorului de șomaj și nici contribuția
pentru constituirea fondului de asigurări sociale de sănătate.
(4) Asupra stimulentelor
primite personalul datorează contribuția de asigurări sociale pentru sănătate,
prevăzută de lege.
(5) Sumele rămase neutilizate
la sfârșitul lunii, respectiv al anului, se reportează lunar și anual, urmând să
fie utilizate în același scop.
(6) Evidențierea în
contabilitate a fondurilor de stimulare se efectuează potrivit normelor
stabilite de Ministerul Finanțelor Publice.
(7) Sumele incluse în fondul de
stimulare în mod necuvenit, prin nerespectarea reglementărilor legale, sunt deduse
din fondul de stimulare constituit în perioadele următoare și vor fi virate la
bugetul de stat.
(8) Este interzisă acordarea de
stimulente până la recuperarea integrală a sumelor incluse în mod necuvenit în
fondul de stimulare.
(9) Personalul însărcinat cu
exercitarea controlului financiar propriu din cadrul Gărzii Naționale de Mediu
are obligația de a verifica corecta constituire și utilizare a fondului de
stimulare și de a nu permite constituirea și, după caz, plata sumelor care nu
se încadrează în norme, informându-i despre aceasta pe comisarul general al Gărzii
Naționale de Mediu și pe ministrul delegat pentru coordonarea activităților de
control.
N U M Ă R U L
de autoturisme, ambarcațiuni și
normele privind consumul lunar de carburanți pentru autoturismele și ambarcațiunile
care aparțin Gărzii Naționale de Mediu
I. Număr de autoturisme
Număr maxim aprobat |
Consumul
de carburanți maxim aprobat |
189 |
300 litri/lună/autoturism |
II. Număr de ambarcațiuni
Număr maxim aprobat |
Consumul
de caburanți maxim aprobat |
8 |
4
ambarcațiuni − 10 litri/oră pentru maximum 60 de ore pe lună 4
ambarcațiuni − 30 litri/oră pentru maximum 60 de ore pe lună |
N O T Ă:
1. Alocarea de drepturi, repartizarea,
detalierea, transferul mijloacelor de transport, indiferent de categoria lor,
se fac numai cu aprobarea comisarului general al Gărzii Naționale de Mediu.
2. Nu se consideră depășiri la
consumul normat pentru mijloacele de transport consumul care la nivelul anului
se încadrează în limita carburantului normat în raport cu numărul total de
mijloace de transport aprobat pentru Garda Națională de Mediu.