Hotărârea Guvernului nr. 568/2002

M. Of. nr. 407 din 12 iunie 2002

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

privind iodarea universală a sării destinate consumului uman, hranei animalelor și utilizării în industria alimentară

 

În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. 

CAPITOLUL I

Dispoziții generale

Art. 1. − Prezenta hotărâre reglementează condițiile referitoare la iodarea universală a sării destinate consumului uman, hranei animalelor și utilizării în industria alimentară, în scopul prevenirii tulburărilor prin carența de iod. 

Art. 2. − În sensul prezentei hotărâri, termenii și expresiile de mai jos semnifică după cum urmează:

a) tulburările prin deficit de iod sunt stările patologice, manifeste sau fruste, apărute ca rezultat al disfuncțiilor tiroidei cauzate printr-un aport insuficient de iod în organism;

b) prevenirea tulburărilor prin deficit de iod este ansamblul de măsuri care au ca scop acoperirea nevoilor de iod ale organismului, consumul de sare iodată universal fiind mijlocul cel mai accesibil pentru realizarea acestui scop;

c) iodarea universală a sării reprezintă procesul de introducere a iodului în sare, pentru orice tip de consum: uman, animal, industrie alimentară;

d) sarea pentru consum alimentar uman este un produs cristalin în a cărui compoziție predomină clorura de sodiu (NaCl), obținut prin extragere din depozitele naturale subterane sau din apa de mare, potrivit Codex Standard pentru sarea destinată consumului alimentar;

e) sarea iodată este sarea destinată consumului uman, hranei animalelor și utilizării în industria alimentară, la care s-a adăugat iod, sub formă de iodat sau iodură de potasiu. 

CAPITOLUL II

Condiții de calitate și de securitate

Art. 3. − În România, în alimentația oamenilor, hrana animalelor și în industria alimentară se utilizează numai sarea iodată. 

Art. 4. − (1) Condițiile de calitate și de securitate pentru sarea utilizată ca suport în vederea obținerii sării iodate trebuie să fie conforme cu SR 13 360/1996. Conținutul de NaCl din sarea utilizată pentru iodare nu trebuie să fie mai mic de 97%. 

(2) Sarea iodată trebuie să conțină 20 ± 5 mg iod/kg de sare, respectiv 34 ± 8,5 mg iodat de potasiu/kg de sare sau 26 ± 6,5 mg iodură de potasiu/kg de sare. 

Art. 5. − Metoda de iodare a sării, calitatea și securitatea, concentrația de iod, metodele de control aplicate în procesul de iodare și păstrarea până în momentul consumului/utilizării a concentrației de iod stabilite prin prezenta hotărâre trebuie să întrunească toate condițiile prevăzute de reglementările în vigoare. 

Art. 6. − (1) Procesele de producție − purificare, recristalizare, iodare −, de ambalare și etichetare, precum și activitățile de transport, depozitare, comercializare a sării trebuie să se desfășoare cu respectarea strictă a normelor de igienă în vigoare privind siguranța alimentelor, evitându-se orice risc de contaminare. 

(2) Normele privind siguranța alimentelor se aplică și pentru sarea iodată importată. 

Art. 7. − Pentru sarea iodată se folosesc ambalaje care mențin calitatea sării și concentrația de iod stabilite, până la data de durabilitate minimală stabilită de producător. 

Art. 8. − Autoritățile/instituțiile cu atribuții de control în domeniul siguranței alimentelor au obligația să identifice/determine prezența iodului/concentrația de iod din sarea iodată. 

Art. 9. − Etichetarea sării iodate se face în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Denumirea sub care se vinde produsul este „Sare iodată”. 

Art. 10. − Pe teritoriul României sunt interzise: importul în vederea comercializării, precum și producția și comercializarea de sare neiodată pentru utilizarea în alimentația omului, hrana animalelor și în industria alimentară. 

CAPITOLUL III

Inspecția și controlul sării iodate

Art. 11. − Inspecția și controlul sării iodate sunt obligatorii și se efectuează de către reprezentanții împuterniciți ai Ministerului Sănătății și Familiei, Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, conform atribuțiilor ce le revin. 

CAPITOLUL IV

Sancțiuni

Art. 12. − (1) Următoarele fapte constituie contravenții:

a) livrarea de către producători sau importatori a sării iodate pentru consumul uman, hrana animalelor și pentru industria alimentară, cu un conținut de iod sub cel stabilit de prezenta hotărâre;

b) utilizarea în industria alimentară a sării neiodate;

c) comercializarea de sare iodată cu un conținut de iod sub cel stabilit de prezenta hotărâre, ca urmare a nerespectării de către agentul economic a condițiilor privind transportul, depozitarea și comercializarea stabilite de producător. 

(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) se sancționează cu amendă de la 100 milioane lei la 150 milioane lei, iar cea prevăzută la alin. (1) lit. c) se sancționează cu amendă de la 50 milioane lei la 150 milioane lei. 

Art. 13. − Săvârșirea faptelor prevăzute la art. 12 se sancționează, pe lângă amendă, și cu suspendarea activității agentului economic, potrivit reglementărilor specifice ale autorităților prevăzute la art. 11. 

Art. 14. − Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către personalul împuternicit al autorităților competente prevăzute la art. 11. 

Art. 15. − Contravențiilor prevăzute la art. 12 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002. 

CAPITOLUL V

Dispoziții finale

Art. 16. − Ministerul Industriei și Resurselor, Ministerul Sănătății și Familiei, Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, Ministerul Educației și Cercetării și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor au obligația de a elabora planurile de măsuri pentru aplicarea prezentei hotărâri. 

Art. 17. − Prevederile prezentei hotărâri se aplică, pentru sarea destinată consumului uman, începând cu data de 31 decembrie 2002, iar pentru sarea utilizată în industria alimentară și pentru sarea utilizată pentru hrana animalelor, începând cu data de 31 decembrie 2003, cu excepția prevederilor art. 16 care se aplică de la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I. 

Art. 18. − Pe data de 31 decembrie 2002 se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 779/1995 privind reglementarea consumului de sare iodată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 10 octombrie 1995, și lit. c) a pct. 16 din anexa nr. 1a) la Hotărârea Guvernului nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 27 februarie 2002, precum și orice alte prevederi contrare prezentei hotărâri. 

 

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

p. Ministrul sănătății și familiei,

Radu Deac,

secretar de stat

Ministrul industriei și resurselor,

Dan Ioan Popescu

Ministrul agriculturii, alimentației și pădurilor,

Ilie Sârbu

Ministrul finanțelor publice,

Mihai Nicolae Tănăsescu

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor

Rovana Plumb,

secretar de stat

 

București, 5 iunie 2002. 

Nr. 568.