Hotărârea Guvernului nr. 44/2004

M. Of. nr. 112 din 6 februarie 2004

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

H O T Ă R Â R E

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 1 alin. (1) şi art. 5 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. 

Art. 1. − Se aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. 

Art. 2. − Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă:

a) Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 635/2002 pentru aprobarea Precizărilor referitoare la aplicarea convenţiilor sau acordurilor de evitare a dublei impuneri, încheiate de România cu diverse state, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 7 iunie 2002;

b) Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.828/2003 privind documentele necesare achiziţionării unor produse accizabile în regim de scutire, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 8 ianuarie 2004;

c) Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.852/2003 privind modelul marcajelor aplicate asupra unor produse accizabile şi procedura de achiziţionare a acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 8 ianuarie 2004;

d) Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.853/2003 privind documentele fiscale utilizate în domeniul produselor accizabile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 9 ianuarie 2004;

e) Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.845/2003 privind norme de aplicare a unor prevederi din titlul VI „Taxa pe valoarea adăugată” din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 8 ianuarie 2004. 

 

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

Ministrul finanţelor publice,

Mihai Nicolae Tănăsescu

 

Bucureşti, 22 ianuarie 2004. 

Nr. 44. 

ANEXĂ

N O R M E    M E T O D O L O G I C E

de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Codul fiscal:

TITLUL II

Impozitul pe profit

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Contribuabili

Art. 13. − Sunt obligate la plata impozitului pe profit, conform prezentului titlu, următoarele persoane, denumite în continuare contribuabili:

a) persoanele juridice române;

Norme metodologice:

1. Fac parte din această categorie companiile naţionale, societăţile naţionale, regiile autonome, indiferent de subordonare, societăţile comerciale, indiferent de forma juridică de organizare şi de forma de proprietate, inclusiv cele cu participare cu capital străin sau cu capital integral străin, societăţile agricole şi alte forme de asociere agricolă cu personalitate juridică, organizaţiile cooperatiste, instituţiile financiare şi instituţiile de credit, fundaţiile, asociaţiile, organizaţiile, precum şi orice altă entitate care are statutul legal de persoană juridică constituită potrivit legislaţiei române. 

2. În cazul persoanelor juridice române care deţin participaţii în capitalul altor societăţi comerciale şi care întocmesc situaţii financiare consolidate, calculul şi plata impozitului pe profit se fac la nivelul fiecărei persoane juridice din grup. 

Codul fiscal:

b) persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România;

Norme metodologice:

3. Persoanele juridice străine, cum sunt: companiile, fundaţiile, asociaţiile, organizaţiile şi orice entităţi similare, înfiinţate şi organizate în conformitate cu legislaţia unei alte ţări, devin subiect al impunerii atunci când îşi desfăşoară activitatea, integral sau parţial, prin intermediul unui sediu permanent în România, aşa cum este definit acesta în Codul fiscal, de la începutul activităţii sediului. 

Codul fiscal:

Scutiri

Art. 15. − (1) Sunt scutiţi de la plata impozitului pe profit următorii contribuabili: [...]

d) fundaţiile române constituite ca urmare a unui legat;

Norme metodologice:

4. Fundaţia constituită ca urmare a unui legat, în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare, este subiectul de drept înfiinţat de una sau mai multe persoane, care, pe baza unui act juridic pentru cauză de moarte, constituie un patrimoniu afectat în mod permanent şi irevocabil realizării unui scop de interes general sau, după caz, comunitar. 

Codul fiscal:

e) cultele religioase, pentru veniturile obţinute din activităţi economice care sunt utilizate pentru susţinerea activităţilor cu scop caritabil;

Norme metodologice:

5. Sunt exceptate de la plata impozitului pe profit cultele religioase pentru profitul impozabil corespunzător veniturilor obţinute din activităţi economice, altele decât cele menţionate la art. 15 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal, în situaţia în care sumele respective sunt utilizate în anul curent pentru susţinerea activităţilor cu scop caritabil, cum ar fi: ajutorarea persoanelor aflate în dificultăţi materiale, a oamenilor fără adăpost, a centrelor de îngrijire a copiilor şi bătrânilor etc. Justificarea utilizării veniturilor pentru susţinerea activităţilor cu scop caritabil se realizează în baza documentelor care atestă efectuarea cheltuielilor respective. 

Codul fiscal:

f) cultele religioase, pentru veniturile obţinute din producerea şi valorificarea obiectelor şi produselor necesare activităţii de cult, potrivit legii, şi pentru veniturile obţinute din chirii, cu condiţia ca sumele respective să fie utilizate, în anul curent sau în anii următori, pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, pentru lucrările de construcţie, de reparaţie şi de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice, pentru învăţământ şi pentru acţiuni specifice cultelor religioase, inclusiv veniturile din despăgubiri sub formă bănească, obţinute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate;

g) instituţiile de învăţământ particular acreditate, precum şi cele autorizate, pentru veniturile utilizate, în anul curent sau în anii următori, potrivit Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2001 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea finanţării învăţământului superior, cu modificările ulterioare;

Norme metodologice:

6. Veniturile obţinute din activităţi economice de către contribuabilii prevăzuţi la art. 15 alin. (1) lit. e), f) şi g) din Codul fiscal şi care sunt utilizate în alte scopuri decât cele expres menţionate la literele respective se supun impozitării cu cota prevăzută la art. 17 alin. (1) din Codul fiscal. În vederea stabilirii bazei impozabile, din veniturile obţinute se scad cheltuielile efectuate în scopul realizării acestor venituri. 

Codul fiscal:

(2) Organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit pentru următoarele tipuri de venituri: [...]

k) veniturile obţinute din reclamă şi publicitate, realizate de organizaţiile nonprofit de utilitate publică, potrivit legilor de organizare şi funcţionare, din domeniul culturii, cercetării ştiinţifice, învăţământului, sportului, sănătăţii, precum şi de camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale. 

Norme metodologice:

7. Sunt venituri neimpozabile din reclamă şi publicitate veniturile obţinute din închirieri de spaţii publicitare pe: clădiri, terenuri, tricouri, cărţi, reviste, ziare etc. Nu se includ în veniturile descrise anterior veniturile obţinute din prestări de servicii de intermediere în reclamă şi publicitate. 

Codul fiscal:

(3) Organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit şi pentru veniturile din activităţi economice realizate până la nivelul echivalentului în lei a 15.000 euro, într-un an fiscal, dar nu mai mult de 10% din veniturile totale scutite de la plata impozitului pe profit, prevăzute la alin. (2). Organizaţiile prevăzute în prezentul alineat datorează impozit pe profit pentru partea din profitul impozabil ce corespunde veniturilor, altele decât cele prevăzute la alin. (2) sau în prezentul alineat, impozit calculat prin aplicarea cotei prevăzute la art. 17 alin. (1) sau art. 18, după caz. 

Norme metodologice:

8. Organizaţiile nonprofit care obţin venituri, altele decât cele menţionate la art. 15 alin. (2) din Codul fiscal, şi depăşesc limita prevăzută la alin. (3) plătesc impozit pentru profitul corespunzător acestora. Determinarea profitului impozabil se face în conformitate cu prevederile de la cap. II, titlul II din Codul fiscal. În acest sens se vor avea în vedere următoarele:

a) stabilirea veniturilor neimpozabile prevăzute la art. 15 alin. (2) din Codul fiscal;

b) determinarea veniturilor neimpozabile prevăzute la art. 15 alin. (3) din Codul fiscal, prin parcurgerea următori lor paşi:

− calculul echivalentului în lei a 15.000 euro prin utilizarea cursului mediu de schimb valutar EUR/ROL comunicat de Banca Naţională a României pentru anul fiscal respectiv;

− calculul valorii procentului de 10% din veniturile prevăzute la lit. a);

− stabilirea veniturilor neimpozabile prevăzute la art. 15 alin. (3) din Codul fiscal ca fiind valoarea cea mai mică dintre sumele stabilite conform precizărilor anterioare;

c) stabilirea veniturilor neimpozabile prin adunarea sumelor de la lit. a) şi b);

d) determinarea veniturilor impozabile prin scăderea din totalul veniturilor a celor de la lit. c);

e) calculul profitului impozabil corespunzător veniturilor impozabile de la lit. d), avându-se în vedere următoarele:

(i) stabilirea cheltuielilor efectuate în scopul realizării veniturilor impozabile de la lit. d). Este necesară utilizarea de către contribuabil a unor chei corespunzătoare de repartizare a cheltuielilor comune;

(ii) stabilirea valorii deductibile a cheltuielilor determinate conform regulilor de la pct. (i), luându-se în considerare prevederile art. 21 din Codul fiscal;

(iii) stabilirea profitului impozabil ca diferenţă între veniturile impozabile de la lit. d) şi cheltuielile deductibile stabilite la pct. (ii);

f) calculul impozitului pe profit prin aplicarea cotei prevăzute la art. 17 alin. (1) sau la art. 18 din Codul fiscal, după caz, asupra profitului impozabil stabilit la lit. e). 

Codul fiscal:

Anul fiscal

Art. 16. − (1) Anul fiscal este anul calendaristic. 

(2) Când un contribuabil se înfiinţează sau încetează să mai existe în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă este perioada din anul calendaristic pentru care contribuabilul a existat. 

Norme metodologice:

9. În cazul înfiinţării unui contribuabil într-un an fiscal perioada impozabilă începe:

a) de la data înregistrării acestuia la registrul comerţului, dacă are această obligaţie;

b) de la data înregistrării în registrul ţinut de instanţele judecătoreşti competente, dacă are această obligaţie;

c) de la data încheierii sau, după caz, a punerii în aplicare a contractelor de asociere, în cazul asocierilor care nu dau naştere unei noi persoane juridice. 

10. Perioada impozabilă se încheie, în cazul divizărilor sau fuziunilor care au ca efect juridic încetarea existenţei persoanelor juridice supuse acestor operaţiuni, la următoarele date:

a) în cazul constituirii uneia sau mai multor societăţi noi, la data înregistrării în registrul comerţului a noii societăţi sau a ultimei dintre ele;

b) în celelalte cazuri, la data înscrierii în registrul comerţului a menţiunii privind majorarea capitalului social al societăţii absorbante. 

În cazul lichidării unui contribuabil într-un an fiscal, perioada impozabilă încetează o dată cu data radierii din registrul unde a fost înregistrată înfiinţarea acestuia. 

Codul fiscal:

Impozit minim pentru baruri de noapte, cluburi de noapte, discoteci, cazinouri şi pariuri sportive

Art. 18. − Contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive şi la care impozitul pe profit datorat pentru activităţile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective sunt obligaţi la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri realizate. 

Norme metodologice:

11. Intră sub incidenţa prevederilor art. 18 din Codul fiscal contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, încadraţi potrivit dispoziţiilor legale în vigoare; aceştia trebuie să organizeze şi să conducă evidenţa contabilă pentru a se cunoaşte veniturile şi cheltuielile corespunzătoare acestor activităţi. La determinarea profitului aferent acestor activităţi se iau în calcul şi cheltuielile de conducere şi administrare şi alte cheltuieli comune ale contribuabilului, proporţional cu veniturile obţinute din aceste activităţi. În cazul în care impozitul pe profitul datorat este mai mic decât 5% din veniturile obţinute din aceste activităţi, contribuabilul este obligat la plata unui impozit de 5% din aceste venituri. Acesta se adaugă la valoarea impozitului pe profit aferent celorlalte activităţi, impozit calculat potrivit prevederilor titlului II din Codul fiscal. Veniturile care se iau în calcul pentru aplicarea cotei de 5% sunt veniturile aferente activităţilor respective, înregistrate în conformitate cu reglementările contabile. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL II

Calculul profitului impozabil

Reguli generale

Art. 19. − (1) Profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor potrivit normelor de aplicare. 

Norme metodologice:

12. Veniturile şi cheltuielile care se iau în calcul la stabilirea profitului impozabil sunt cele înregistrate în contabilitate potrivit reglementărilor contabile date în baza Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor, din care se scad veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile nedeductibile conform prevederilor art. 21 din Codul fiscal. 

Exemple de elemente similare veniturilor:

− diferenţele favorabile de curs valutar, rezultate în urma evaluării creanţelor şi datoriilor în valută, înregistrate în evidenţa contabilă în rezultatul reportat, ca urmare a retratării sau transpunerii;

− rezervele din reevaluare la casarea sau cedarea activelor, în situaţia în care au fost deductibile din profitul impozabil. 

Exemple de elemente similare cheltuielilor:

− diferenţele nefavorabile de curs valutar, rezultate în urma evaluării creanţelor şi datoriilor în valută, înregistrate în evidenţa contabilă în rezultatul reportat, ca urmare a retratării sau transpunerii;

− cheltuiala cu valoarea neamortizată a cheltuielilor de cercetare şi dezvoltare şi a mijloacelor fixe de natura obiectelor de inventar care a fost înregistrată în rezultatul reportat. În acest caz, cheltuiala este deductibilă fiscal pe perioada rămasă de amortizat a acestor imobilizări, respectiv durata iniţială stabilită conform legii, mai puţin perioada pentru care s-a calculat amortizarea. În mod similar se va proceda şi în cazul obiectelor de inventar, baracamentelor şi amenajărilor provizorii trecute în rezultatul reportat cu ocazia retratării situaţiilor financiare anuale. 

13. Veniturile sau cheltuielile înregistrate eronat sau omise se corectează prin ajustarea profitului impozabil al perioadei fiscale căreia îi aparţin. În cazul în care contribuabilul constată că după depunerea declaraţiei anuale un element de venit sau de cheltuială a fost omis ori a fost înregistrat eronat, contribuabilul este obligat să depună declaraţia rectificativă pentru anul fiscal respectiv. Dacă în urma efectuării acestei corecţii rezultă o sumă suplimentară de plată a impozitului pe profit, atunci pentru această sumă se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere conform legislaţiei în vigoare. 

14. La calculul profitului impozabil limitele cheltuielilor deductibile prevăzute de legislaţia în vigoare se aplică trimestrial, lunar sau potrivit prezentelor norme metodologice, după caz, astfel încât la finele anului acestea să se încadreze în prevederile legii. 

15. Pentru determinarea profitului impozabil contribuabilii sunt obligaţi să întocmească un registru de evidenţă fiscală, într-un singur exemplar, compus din cel puţin 100 de file, ţinut în formă scrisă sau electronică. Completarea se face în ordine cronologică, iar informaţiile înregistrate trebuie să corespundă cu operaţiunile fiscale şi cu datele prezentate în declaraţiile de impunere. Registrul de evidenţă fiscală se completează în toate situaţiile în care informaţiile cuprinse în declaraţia fiscală sunt obţinute în urma unor prelucrări ale datelor furnizate din înregistrările contabile. Modul de completare a registrului de evidenţă fiscală este la latitudinea fiecărui contribuabil, în funcţie de specificul activităţii şi de necesităţile proprii ale acestuia. Acestea se referă la: calculul dobânzilor şi al diferenţelor de curs valutar deductibile fiscal, amortizarea fiscală, reduceri şi scutiri de impozit pe profit, evidenţa fiscală a vânzărilor cu plata în rate, valoarea fiscală în cazul efectuării operaţiunilor prevăzute la art. 27 din Codul fiscal, alte asemenea operaţiuni. 

Codul fiscal:

(3) În cazul contribuabililor care produc bunuri mobile şi imobile, valorificate pe baza unui contract cu plata în rate, se poate opta ca veniturile aferente contractului să fie luate în calcul la determinarea profitului impozabil, pe măsură ce ratele devin scadente, conform contractului. Cheltuielile corespunzătoare acestor venituri sunt deductibile la aceleaşi termene scadente, proporţional cu valoarea ratei înregistrate în valoarea totală a contractului. Opţiunea se exercită la momentul livrării bunurilor şi este irevocabilă. 

Norme metodologice:

16. Opţiunea prevăzută la art. 19 alin. (3) din Codul fiscal poate fi exercitată numai de contribuabilii care vând cu plata în rate bunuri mobile şi imobile care sunt rezultate din producţia proprie şi se face pentru fiecare contract. Pentru determinarea profitului impozabil în perioada curentă, ratele scadente în perioada următoare sunt scoase din baza de impunere, prin intermediul veniturilor neimpozabile, iar cheltuielile corespunzătoare acestora, prin intermediul cheltuielilor nedeductibile. Pentru perioadele următoare în care veniturile, respectiv cheltuielile aferente contractului de vânzare nu se mai regăsesc în baza de impunere, datorită trecerii într-un alt an fiscal, veniturile sunt impozabile, iar cheltuielile aferente sunt deductibile pe măsura scadenţei acestora. 

Codul fiscal:

(4) În cazul contribuabililor care desfăşoară activităţi de servicii internaţionale, în baza convenţiilor la care România este parte, veniturile şi cheltuielile efectuate în scopul realizării acestora sunt luate în calcul la determinarea profitului impozabil, potrivit unor norme speciale stabilite în conformitate cu reglementările din aceste convenţii. 

Norme metodologice:

17. Intră sub incidenţa acestui alineat contribuabilii care desfăşoară activităţi de servicii internaţionale care aplică regulile de evidenţă şi decontare a veniturilor şi cheltuielilor stabilite prin regulamente de aplicare a convenţiilor la care România este parte (de exemplu: serviciile poştale, telecomunicaţiile, transporturile internaţionale). 

Codul fiscal:

Venituri neimpozabile

Art. 20. − Următoarele venituri sunt neimpozabile la calculul profitului impozabil:

a) dividendele primite de la o persoană juridică română. Sunt, de asemenea, neimpozabile, după data aderării României la Uniunea Europeană, dividendele primite de la o persoană juridică străină, din statele Comunităţii Europene, dacă persoana juridică română deţine minimum 25% din titlurile de participare la persoana juridică străină, pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin 2 ani, care se încheie la data plăţii dividendului;

Norme metodologice:

18. După data aderării României la Uniunea Europeană, veniturile realizate de persoanele juridice române din dividende primite de la o persoană juridică străină, din statele Comunităţii Europene, sunt neimpozabile în condiţiile în care acestea justifică îndeplinirea celor două condiţii cumulativ:

− deţinerea a minimum 25% din titlurile de participare la persoana juridică străină;

− perioada neîntreruptă de cel puţin 2 ani, care se încheie la data plăţii dividendului. 

Justificarea îndeplinirii celor două condiţii se face pe baza documentelor care atestă dreptul de proprietate asupra titlurilor de participare deţinute la persoana juridică străină. 

Codul fiscal:

b) diferenţele favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se deţin titluri de participare, precum şi diferenţele de evaluare a investiţiilor financiare pe termen lung. Acestea sunt impozabile la data transmiterii cu titlu gratuit, a cesionării, a retragerii titlurilor de participare, precum şi la data retragerii capitalului social la persoana juridică la care se deţin titlurile de participare;

Norme metodologice:

19. În sensul prevederilor art. 20 lit. b) din Codul fiscal, investiţiile financiare pe termen lung reprezintă activele care au fost înregistrate ca imobilizări financiare, potrivit norme lor contabile. 

Codul fiscal:

d) veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, precum şi veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile;

Norme metodologice:

20. Sunt considerate venituri neimpozabile veniturile prin care se recuperează cheltuielile pentru care nu s-a acordat deducere la momentul efectuării lor, cum sunt: rambursările de impozit pe profit plătit în perioadele anterioare, restituirea unor dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere, veniturile din anularea unor provizioane care au fost considerate cheltuieli nedeductibile la data constituirii lor şi altele asemenea. Veniturile rezultate din înregistrarea în evidenţa contabilă a creanţelor privind impozitul pe profit amânat sunt venituri neimpozabile. 

Codul fiscal:

e) veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri şi memorandumuri aprobate prin acte normative. 

Norme metodologice:

21. Contribuabilii pentru care prin acorduri şi memorandumuri aprobate prin acte normative s-a prevăzut faptul că profitul aferent anumitor activităţi nu este impozabil sunt obligaţi să organizeze şi să conducă evidenţa contabilă pentru determinarea profitului neimpozabil. La determinarea profitului aferent acestor activităţi se iau în calcul şi cheltuielile de conducere şi administrare şi alte cheltuieli comune ale contribuabilului, proporţional cu veniturile obţinute din acele activităţi, în situaţia în care evidenţa contabilă nu asigură informaţia necesară identificării acestora, după caz. 

Codul fiscal:

Cheltuieli

Art. 21. − (1) Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare. 

Norme metodologice:

 22. Cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile sunt cheltuielile înregistrate cu realizarea şi comercializarea bunurilor, prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare. 

23. În sensul art. 21 alin. (1) din Codul fiscal, sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri impozabile şi cheltuielile efectuate cu editarea publicaţiilor care sunt înregistrate ca retururi în perioada de determinare a profitului impozabil pe baza documentelor justificative şi în limita cotelor prevăzute în contractele de distribuţie, cu condiţia reflectării în contabilitate a veniturilor şi cheltuielilor potrivit reglementărilor contabile, respectiv cheltuielile generate de taxa pe valoarea adăugată ca urmare a aplicării pro-ratei, în conformitate cu prevederile titlului VI „Taxa pe valoarea adăugată” din Codul fiscal, precum şi în alte situaţii când taxa pe valoarea adăugată aferentă unor cheltuieli deductibile este înregistrată în costuri. 

24. Nu sunt deductibile cheltuielile ocazionate de cesionarea către personalul societăţii a acţiunilor proprii, în limitele stabilite de adunarea generală a acţionarilor, nefiind cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri impozabile. 

Codul fiscal:

(2) Sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri şi: [...]

b) cheltuielile efectuate, potrivit legii, pentru protecţia muncii şi cheltuielile efectuate pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;

Norme metodologice:

25. Intră sub incidenţa acestei prevederi cheltuielile efectuate în acest scop, în condiţiile în care specificul activităţii desfăşurate se încadrează în domeniile pentru care se impune respectarea normelor de protecţie a muncii, stabilite conform legislaţiei în materie. 

Codul fiscal:

c) cheltuielile cu primele de asigurare pentru asigurarea de accidente de muncă, boli profesionale sau riscuri profesionale;

Norme metodologice:

26. Intră sub incidenţa prevederilor art. 21 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal cheltuielile cu primele de asigurare pentru asigurarea de accidente de muncă şi boli profesionale, efectuate potrivit Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, cu modificările ulterioare. Cheltuielile cu primele de asigurare pentru riscul profesional, efectuate potrivit legislaţiei specifice, sunt deductibile la calculul profitului impozabil. 

Codul fiscal:

e) cheltuielile de transport şi cazare în ţară şi în străinătate efectuate de către salariaţi şi administratori, în cazul în care contribuabilul realizează profit în exerciţiul curent şi/sau din anii precedenţi;

Norme metodologice:

27. Calitatea de administrator rezultă din actul constitutiv al contribuabilului sau contractul de administrare. 

28. Analiza în vederea acordării deductibilităţii cheltuielilor de transport şi cazare în ţară şi străinătate, efectuate de către salariaţi şi administratori, se efectuează pe baza rezultatului contabil curent, respectiv reportat. Profitul în exerciţiul curent reprezintă rezultatul contabil cumulat al lunii, respectiv trimestrului, după caz, urmând a se efectua regularizări periodice. În cazul în care, prin cumularea rezultatului curent cu cel reportat, contribuabilul înregistrează profit contabil, cheltuielile prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal sunt deductibile. 

Codul fiscal:

f) contribuţia la rezerva mutuală de garantare a casei centrale a cooperativelor de credit;

Norme metodologice:

29. Intră sub incidenţa prevederilor art. 21 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal cotizaţiile cooperativelor de credit afiliate casei centrale a cooperativelor de credit pentru constituirea rezervei mutuale de garantare, în conformitate cu reglementările legale. 

Codul fiscal:

g) taxele de înscriere, cotizaţiile şi contribuţiile obligatorii, reglementate de actele normative în vigoare, precum şi contribuţiile pentru fondul destinat negocierii contractului colectiv de muncă;

Norme metodologice:

30. Intră sub incidenţa prevederilor art. 21 alin. (2) lit. g) din Codul fiscal cheltuielile cu taxele de înscriere, cotizaţiile şi contribuţiile obligatorii, stabilite prin acte normative, de practicare a unor profesii cum sunt: expert contabil, contabil autorizat, arhitect, medic, auditor financiar, avocat, notar şi altele asemenea. Contribuţiile pentru fondul destinat negocierii contractului colectiv de muncă sunt cele datorate patronatelor, în conformitate cu prevederile Legii patronatelor nr. 356/2001. 

Codul fiscal:

i) cheltuielile pentru marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţe existente sau noi, participarea la târguri şi expoziţii, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative proprii, în cazul în care contribuabilul realizează profit în exerciţiul curent şi/sau din anii precedenţi, precum şi în situaţia în care acesta se află înăuntrul perioadei de recuperare a pierderii fiscale, conform legii;

Norme metodologice:

31. În cazul în care activităţile de promovare pe pieţe existente sau noi, participarea la târguri şi expoziţii, la misiuni de afaceri generează cheltuieli cu bunuri din producţia proprie sau prestarea de servicii, în scopul popularizării firmei, produselor sau serviciilor, acestea sunt deductibile la determinarea profitului impozabil în baza art. 21 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal. Celelalte cheltuieli aferente activităţilor prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. i) din Codul fiscal nu sunt deductibile în situaţia în care contribuabilul realizează pierdere contabilă din cumularea rezultatului curent cu cel reportat sau nu se află înăuntrul perioadei de recuperare a pierderii fiscale, conform art. 26 din Codul fiscal. 

32. Analiza în vederea acordării deductibilităţii cheltuielilor de marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţe existente sau noi, participarea la târguri şi expoziţii, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative proprii se efectuează pe baza rezultatului contabil curent, respectiv reportat. Profitul în exerciţiul curent reprezintă rezultatul contabil cumulat al lunii, respectiv trimestrului, după caz, urmând a se efectua regularizări periodice. În cazul în care, prin cumularea rezultatului curent cu cel reportat, contribuabilul înregistrează profit contabil, precum şi în situaţia în care contribuabilul se află înăuntrul perioadei de recuperare a pierderii fiscale, conform legii, cheltuielile prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. i) din Codul fiscal sunt deductibile. 

Codul fiscal:

(3) Următoarele cheltuieli au deductibilitate limitată:

a) cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicată asupra diferenţei rezultate dintre totalul veniturilor impozabile şi totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, altele decât cheltuielile de protocol şi cheltuielile cu impozitul pe profit;

Norme metodologice:

33. Baza de calcul la care se aplică cota de 2% o reprezintă diferenţa dintre totalul veniturilor şi cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile, la care se efectuează ajustările fiscale. Astfel, din cheltuielile totale se scad cheltuielile cu impozitul pe profit curent şi amânat, cheltuielile de protocol, cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile, iar din totalul veniturilor se scad veniturile neimpozabile. 

Codul fiscal:

b) suma cheltuielilor cu indemnizaţia de deplasare acordată salariaţilor pentru deplasări în România şi în străinătate, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituţiile publice, în cazul în care contribuabilul realizează profit în exerciţiul curent şi/sau din anii precedenţi. Cheltuielile de transport, cazare şi indemnizaţia acordată salariaţilor, în cazul contribuabilului care realizază pierdere în exerciţiul curent şi/sau din anii precedenţi, sunt limitate la nivelul legal stabilit pentru instituţiile publice;

Norme metodologice:

34. Cheltuielile de transport, cazare şi indemnizaţia acordată salariaţilor sunt limitate la nivelul legal stabilit pentru instituţiile publice, în situaţia în care contribuabilul înregistrează pierdere contabilă din cumularea rezultatului contabil curent cu cel reportat. 

Codul fiscal:

d) perisabilităţile, în limitele stabilite de organele de specialitate ale administraţiei centrale, împreună cu instituţiile de specialitate, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice;

Norme metodologice:

35. Nu sunt considerate perisabilităţi pierderile tehnologice care sunt cuprinse în norma de consum proprie necesară pentru fabricarea unui produs sau obţinerea unui serviciu. 

Codul fiscal:

l) cheltuielile pentru funcţionarea, întreţinerea şi repararea locuinţelor de serviciu situate în localitatea unde se află sediul social sau unde societatea are sedii secundare, deductibile în limita corespunzătoare suprafeţelor construite prevăzute de legea locuinţei, care se majorează din punct de vedere fiscal cu 10%. Diferenţa nedeductibilă trebuie recuperată de la beneficiari, respectiv chiriaşi/locatari;

Norme metodologice:

36. În cazul locuinţei de serviciu date în folosinţa unui salariat sau administrator, cheltuielile pentru funcţionarea, întreţinerea şi repararea acesteia sunt deductibile în limita corespunzătoare raportului dintre suprafaţa construită prevăzută de Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările ulterioare, majorată cu 10%, şi totalul suprafeţei construite a locuinţei de serviciu respective. 

Codul fiscal:

m) cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii aferente unui sediu aflat în locuinţa proprietate personală a unei persoane fizice, folosită şi în scop personal, deductibile în limita corespunzătoare suprafeţelor puse la dispoziţia societăţii în baza contractelor încheiate între părţi, în acest scop;

Norme metodologice:

37. În cazul în care sediul unui contribuabil se află în locuinţa proprietate a unei persoane fizice, cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii aferente sediului sunt deductibile în limita determinată pe baza raportului dintre suprafaţa pusă la dispoziţie contribuabilului, menţionată în contractul încheiat între părţi, şi suprafaţa totală a locuinţei. Contribuabilul va justifica cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii aferente sediului cu documente legale, cum sunt contractele încheiate cu furnizorii de utilităţi şi alte documente. 

Codul fiscal:

(4) Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile:

a) cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele reprezentând diferenţe din anii precedenţi sau din anul curent, precum şi impozitele pe profit sau pe venit plătite în străinătate. Sunt nedeductibile şi cheltuielile cu impozitele nereţinute la sursă în numele persoanelor fizice şi juridice nerezidente, pentru veniturile realizate din România;

Norme metodologice:

38. Sunt nedeductibile cheltuielile cu impozitul pe profit, inclusiv cele reprezentând diferenţe din anii precedenţi sau din anul curent, precum şi impozitele plătite în străinătate. Sunt nedeductibile şi impozitele cu reţinere la sursă plătite în numele persoanelor fizice şi juridice nerezidente pentru veniturile realizate din România. Cheltuielile cu impozitul pe profit amânat, înregistrate de contribuabil, sunt nedeductibile. 

Codul fiscal:

b) amenzile, confiscările, majorările de întârziere şi penalităţile de întârziere datorate către autorităţile române, potrivit prevederilor legale. Amenzile, penalităţile sau majorările datorate către autorităţi străine ori în cadrul contractelor economice încheiate cu persoane nerezidente în România şi/sau autorităţi străine sunt cheltuieli nedeductibile, cu excepţia majorărilor, al căror regim este reglementat prin convenţiile de evitare a dublei impuneri. [...]

Norme metodologice:

39. Prin autorităţi române se înţelege totalitatea organelor administraţiei publice centrale şi locale care urmăresc şi încasează amenzi, majorări şi penalităţi de întârziere, execută confiscări, potrivit prevederilor legale. 

40. Majorările datorate către autorităţi străine ori în cadrul contractelor economice încheiate cu persoane nerezidente în România care, potrivit convenţiilor de evitare a dublei impuneri, sunt tratate ca dobânzi sunt cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil în condiţiile prevăzute de titlul II din Codul fiscal. 

Codul fiscal:

c) cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare, precum şi taxa pe valoarea adăugată aferentă, dacă aceasta este datorată potrivit prevederilor titlului VI;

Norme metodologice:

 41. Cheltuielile cu bunurile de natura stocurilor constatate lipsă din gestiune sau degradate şi neimputabile, inclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă, după caz, pentru care s-au încheiat contracte de asigurare, nu intră sub incidenţa prevederilor art. 21 alin. (4) lit. c) din Codul fiscal. 

42. Cheltuiala cu valoarea neamortizată a activelor corporale lipsă din gestiune sau distruse, pentru care nu s-au încheiat contracte de asigurare, nu este cheltuială deductibilă fiscal, inclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă, după caz. Cheltuiala cu valoarea neamortizată a activelor corporale lipsă din gestiune sau distruse, care excedează valorii recuperate în baza contractelor de asigurare încheiate, inclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă, după caz, nu este deductibilă fiscal. 

Codul fiscal:

e) cheltuielile făcute în favoarea acţionarilor sau asociaţilor, altele decât cele generate de plăţi pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului, la preţul de piaţă pentru aceste bunuri sau servicii;

Norme metodologice:

43. Sunt considerate cheltuieli făcute în favoarea participanţilor următoarele:

a) cheltuielile cu amortizarea, întreţinerea şi repararea mijloacelor de transport utilizate de către participanţi, în favoarea acestora;

b) bunurile, mărfurile şi serviciile acordate participanţilor, precum şi lucrările executate în favoarea acestora;

c) cheltuielile cu chiria şi întreţinerea spaţiilor puse la dispoziţie acestora;

d) alte cheltuieli în favoarea acestora. 

Codul fiscal:

f) cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor;

Norme metodologice:

44. Înregistrările în evidenţa contabilă se fac cronologic şi sistematic, pe baza înscrisurilor ce dobândesc calitatea de document justificativ care angajează răspunderea persoanelor care l-au întocmit, conform reglementărilor contabile în vigoare. 

Codul fiscal:

h) cheltuielile determinate de diferenţele nefavorabile de valoare a titlurilor de participare la persoanele juridice la care se deţin participaţii, precum şi de diferenţele nefavorabile de valoare aferente obligaţiunilor emise pe termen lung, cu excepţia celor determinate de vânzarea-cesionarea acestora;

Norme metodologice:

45. Cheltuielile reprezentând pierderi de valoare a titlurilor de participare, ca urmare a reducerii valorii capitalului social la societatea comercială la care se deţin titlurile de participare sau ca urmare a modificării cotaţii pe piaţa bursieră, sunt cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil. 

46. Nu intră sub incidenţa acestor prevederi cheltuielile reprezentând valoarea titlurilor de participare tranzacţionate sau cesionate. 

47. În cazul vânzării titlurilor de participare, profitul impozabil se determină ca diferenţă între valoarea obţinută în urma vânzării şi valoarea nominală în cazul primei vânzări sau costul de achiziţie ori valoarea fiscală definită potrivit art. 27 din Codul fiscal, după caz. La scoaterea din gestiune a titlurilor de participare se poate utiliza una dintre metodele folosite pentru scoaterea din evidenţă a stocurilor. 

Codul fiscal:

m) cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul desfăşurării activităţii proprii şi pentru care nu sunt încheiate contracte;

Norme metodologice:

48. Pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii trebuie să se îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

− serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract care să cuprindă date referitoare la prestatori, termene de execuţie, precizarea serviciilor prestate, precum şi tarifele percepute, respectiv valoarea totală a contractului, iar defalcarea cheltuielilor de această natură să se facă pe întreaga durată de desfăşurare a contractului sau pe durata realizării obiectului contractului; prestarea efectivă a serviciilor se justifică prin: situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piaţă sau orice alte materiale corespunzătoare;

− contribuabilul trebuie să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităţilor desfăşurate. 

49. Pentru servicii de management, consultanţă şi asistenţă tehnică prestate de nerezidenţii afiliaţi contribuabilului, la analiza tranzacţiilor pentru determinarea deductibilităţii cheltuielilor trebuie să se aibă în vedere şi principiile din comentariul la articolul 9 privind impunerea întreprinderilor asociate din Convenţia-model cu privire la impozitele pe venit şi impozitele pe capital. Analiza trebuie să aibă în vedere:

(i) părţile implicate;

(ii) natura serviciilor prestate;

(iii) elementele de recunoaştere a cheltuielilor şi veniturilor pe baza documentelor justificative care să ateste prestarea acestor servicii. 

Codul fiscal:

Provizioane şi rezerve

Art. 22 − (1) Contribuabilul are dreptul la deducerea rezervelor şi provizioanelor, numai în conformitate cu prezentul articol, astfel:

a) rezerva legală este deductibilă în limita unei cote de 5% aplicată asupra profitului contabil, înainte de determinarea impozitului pe profit, din care se scad veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile aferente acestor venituri neimpozabile, până ce aceasta va atinge a cincea parte din capitalul social subscris şi vărsat sau din patrimoniu, după caz, potrivit legilor de organizare şi funcţionare. În cazul în care aceasta este utilizată pentru acoperirea pierderilor sau este distribuită sub orice formă, reconstituirea ulterioară a rezervei nu mai este deductibilă la calculul profitului impozabil. Prin excepţie, rezerva constituită de persoanele juridice care furnizează utilităţi societăţilor comerciale care se restructurează, se reorganizează sau se privatizează poate fi folosită pentru acoperirea pierderilor de valoare a pachetului de acţiuni obţinut în urma procedurii de conversie a creanţelor, iar sumele destinate reconstituirii ulterioare a acesteia sunt deductibile la calculul profitului impozabil;

Norme metodologice:

 50. Cota de 5% reprezentând rezerva prevăzută la art. 22 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal se aplică asupra diferenţei dintre totalul veniturilor, din care se scad veniturile neimpozabile, şi totalul cheltuielilor, din care se scad cheltuielile cu impozitul pe profit curent şi amânat şi cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile, înregistrate în contabilitate. Rezerva se calculează cumulat de la începutul anului şi este deductibilă la calculul profitului impozabil lunar sau trimestrial, după caz. În veniturile neimpozabile care se scad la determinarea bazei de calcul pentru rezervă sunt incluse veniturile prevăzute la art. 20 din Codul fiscal, cu excepţia celor prevăzute la lit. e) din acelaşi articol. Rezervele astfel constituite se completează sau se diminuează în funcţie de nivelul profitului contabil din perioada de calcul. 

51. În cazul în care această rezervă este utilizată pentru acoperirea pierderilor sau este distribuită sub orice formă, rezerva reconstituită ulterior acestei utilizări în aceeaşi limită nu mai este deductibilă la calculul profitului impozabil. 

Codul fiscal:

b) provizioanele pentru garanţii de bună execuţie acordate clienţilor;

Norme metodologice:

52. Provizioanele pentru garanţii de bună execuţie acordate clienţilor se constituie trimestrial numai pentru bunurile livrate, lucrările executate şi serviciile prestate în cursul trimestrului respectiv pentru care se acordă garanţie în perioadele următoare, la nivelul cotelor prevăzute în contractele încheiate sau la nivelul procentelor de garantare prevăzut în tariful lucrărilor executate ori serviciilor prestate. 

Pentru lucrările de construcţii care necesită garanţii de bună execuţie, conform prevederilor din contractele încheiate, astfel de provizioane se constituie trimestrial, în limita cotelor prevăzute în contracte, cu condiţia reflectării integrale la venituri a valorii lucrărilor executate şi confirmate de beneficiar pe baza situaţiilor de lucrări. 

Înregistrarea la venituri a provizioanelor constituite pentru garanţiile de bună execuţie se face pe măsura efectuării cheltuielilor cu remedierile sau la expirarea perioadei de garanţie înscrise în contract. 

Aceleaşi prevederi se aplică şi în cazul provizioanelor pentru garanţii de bună execuţie a contractelor externe, acordate în condiţiile legii producătorilor şi prestatorilor de servicii, în cazul exporturilor complexe, proporţional cu cota de participare la realizarea acestora, cu condiţia ca acestea să se regăsească distinct în contractele încheiate sau în tariful lucrărilor executate şi în facturile emise. 

Prin export complex se înţelege exportul de echipamente, instalaţii sau părţi de instalaţii, separat ori împreună cu tehnologii, licenţe, know-how, asistenţă tehnică, proiectare, construcţii-montaj, lucrări de punere în funcţiune şi recepţie, precum şi piesele de schimb şi materialele aferente, definite în conformitate cu actele normative în vigoare. 

Sunt considerate exporturi complexe lucrările geologice de proiectare-explorare, lucrările de exploatare pentru zăcăminte minerale, construcţii de reţele electrice, executarea de foraje de sonde, construcţii de schele, de instalaţii şi conducte de transport, de depozitare şi de distribuire a produselor petroliere şi a gazelor naturale, precum şi realizarea de nave complete, de obiective în domeniile agriculturii, îmbunătăţirilor funciare, amenajărilor hidrotehnice, silvice, organizarea exploatărilor forestiere şi altele asemenea, definite în conformitate cu actele normative în vigoare. 

Codul fiscal:

c) provizioanele constituite în limita unui procent de 20% începând cu data de 1 ianuarie 2004, 25% începând cu data de 1 ianuarie 2005, 30% începând cu data de 1 ianuarie 2006, din valoarea creanţelor asupra clienţilor, înregistrate de către contribuabili, altele decât cele prevăzute la lit. d), f), g) şi i), care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

1. sunt înregistrate după data de 1 ianuarie 2004;

2. sunt neîncasate într-o perioadă ce depăşeşte 270 de zile de la data scadenţei;

3. nu sunt garantate de altă persoană;

4. sunt datorate de o persoană care nu este persoană afiliată contribuabilului;

5. au fost incluse în veniturile impozabile ale contribuabilului. 

Norme metodologice:

53. Creanţele asupra clienţilor reprezintă sumele datorate de clienţii interni şi externi pentru produse, semifabricate, materiale, mărfuri etc. vândute, lucrări executate şi servicii prestate, pe bază de facturi, înregistrate după 1 ianuarie 2004 şi neîncasate într-o perioadă ce depăşeşte 270 de zile de la data scadenţei. 

Diminuarea sau anularea provizioanelor se efectuează prin trecerea acestora pe venituri în cazul încasării creanţei, proporţional cu valoarea încasată sau înregistrarea acesteia pe cheltuieli.

În cazul creanţelor în valută, provizionul este deductibil la nivelul valorii influenţate cu diferenţele de curs favorabile sau nefavorabile ce apar cu ocazia evaluării acestora. 

Codul fiscal:

e) rezervele constituite de societăţile comerciale bancare sau alte instituţii de credit autorizate, precum şi de societăţile de credit ipotecar, potrivit legilor de organizare şi funcţionare;

Norme metodologice:

54. Rezervele deductibile din punct de vedere fiscal, inclusiv fondul pentru riscuri bancare generale, în cazul băncilor, precum şi în cazul sucursalelor din România ale băncilor, persoane juridice străine, se calculează lunar în cotele şi în limitele prevăzute de Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, cu modificările şi completările ulterioare. 

Codul fiscal:

g) rezervele legale şi provizioanele constituite de Banca Naţională a României, în conformitate cu legislaţia în vigoare;

Norme metodologice:

55. Rezervele legale se constituie lunar din profitul Băncii Naţionale a României, în cotele şi în limitele stabilite, conform legii. 

Codul fiscal:

h) rezervele tehnice constituite de societăţile de asigurare şi reasigurare, potrivit prevederilor legale de organizare şi funcţionare. Pentru contractele de asigurare cedate în reasigurare, rezervele se diminuează astfel încât nivelul acestora să acopere partea de risc care rămâne în sarcina asigurătorului, după deducerea reasigurării;

Norme metodologice:

56. În cazul societăţilor din domeniul asigurărilor şi reasigurărilor sunt deductibile rezervele tehnice calculate conform prevederilor Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare. Conform dispoziţiilor acestei legi rezervele de prime şi de daune se constituie din cote-părţi corespunzătoare sumelor aferente riscurilor neexpirate în anul în care s-au încasat primele. 

Codul fiscal:

(2) Contribuabilii autorizaţi să desfăşoare activitate în domeniul exploatării zăcămintelor naturale sunt obligaţi să înregistreze în evidenţa contabilă şi să deducă provizioane pentru refacerea terenurilor afectate şi pentru redarea acestora în circuitul economic, silvic sau agricol, în limita unei cote de 1% aplicate asupra diferenţei dintre veniturile şi cheltuielile din exploatare, pe toată durata de funcţionare a exploatării zăcămintelor naturale. 

Norme metodologice:

57. Provizioanele prevăzute la art. 22 alin. (2) din Codul fiscal sunt obligatorii pentru contribuabilii care au ca domeniu de activitate exploatarea de resurse minerale, gaze naturale şi pentru titularii acordurilor petroliere. 

Codul fiscal:

(6) Sumele înregistrate în conturi de rezerve legale şi rezerve reprezentând facilităţi fiscale nu pot fi utilizate pentru majorarea capitalului social sau pentru acoperirea pierderilor. În cazul în care nu sunt respectate prevederile prezentului alineat, asupra acestor sume se recalculează impozitul pe profit şi se stabilesc dobânzi şi penalităţi de întârziere, de la data aplicării facilităţii respective, potrivit legii. Nu se supun impozitării rezervele din influenţe de curs valutar aferente aprecierii disponibilităţilor în valută, constituite potrivit legii, înregistrate de societăţi comerciale bancare − persoane juridice române şi sucursalele băncilor străine, care îşi desfăşoară activitatea în România. 

Norme metodologice:

58. Intră sub incidenţa art. 22 alin. (6) din Codul fiscal următoarele sume înregistrate în conturi de rezerve sau surse proprii de finanţare, în conformitate cu reglementările privind impozitul pe profit:

a) sumele reprezentând diferenţele nete rezultate din evaluarea disponibilului în devize, în conformitate cu actele normative în vigoare, care au fost neimpozabile;

b) scutirile şi reducerile de impozit pe profit aplicate asupra profitului investit potrivit prevederilor legii, inclusiv suma profitului investit, diferenţa dintre cota redusă de impozit pentru exportul de bunuri şi/sau servicii şi cota standard, precum şi cele prevăzute în legi speciale. 

Codul fiscal:

Cheltuieli cu dobânzile şi diferenţe de curs valutar

Art. 23. − (1) Cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile în cazul în care gradul de îndatorare a capitalului este mai mic decât unu. Gradul de îndatorare a capitalului se determină ca raport între capitalul împrumutat cu termen de rambursare peste un an şi capitalul propriu, ca medie a valorilor existente la începutul anului şi sfârşitul perioadei pentru care se determină impozitul pe profit. Prin capitalul împrumutat se înţelege totalul creditelor şi împrumuturilor cu termen de rambursare peste un an, potrivit clauzelor contractuale. Începând cu data de 1 ianuarie 2006, cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile, în cazul în care gradul de îndatorare a capitalului este mai mic decât trei. 

(2) În cazul în care gradul de îndatorare a capitalului este peste unu inclusiv, cheltuielile cu dobânzile şi cu pierderea netă din diferenţele de curs valutar sunt deductibile până la nivelul sumei veniturilor din dobânzi, plus 10% din celelalte venituri ale contribuabilului. Cheltuielile cu dobânzile şi cu pierderea netă din diferenţele de curs valutar rămase nedeductibile se reportează în perioada următoare, în aceleaşi condiţii, până la deductibilitatea integrală a acestora. 

(3) În cazul în care cheltuielile din diferenţele de curs valutar ale contribuabilului depăşesc veniturile din diferenţele de curs valutar, diferenţa va fi tratată ca o cheltuială cu dobânda, potrivit alin. (1) şi (2), deductibilitatea acestei diferenţe fiind supusă limitărilor prevăzute în aceste alineate. Cheltuielile din diferenţele de curs valutar, care se limitează potrivit prezentului alineat, sunt cele aferente împrumuturilor luate în calcul la determinarea gradului de îndatorare a capitalului. 

(4) Dobânzile şi pierderile din diferenţe de curs valutar, în legătură cu împrumuturile obţinute direct sau indirect de la bănci internaţionale de dezvoltare şi organizaţii similare, menţionate în norme, şi cele care sunt garantate de stat nu intră sub incidenţa prevederilor prezentului articol. 

(5) În cazul împrumuturilor obţinute de la alte entităţi, cu excepţia societăţilor comerciale bancare române sau străine, sucursalelor băncilor străine, cooperativelor de credit, a societăţilor de leasing pentru operaţiuni de leasing, a societăţilor de credit ipotecar şi a persoanelor juridice care acordă credite potrivit legii, dobânzile deductibile sunt limitate la:

a) nivelul ratei dobânzilor de referinţă a Băncii Naţionale a României, corespunzătoare ultimei luni din trimestru, pentru împrumuturile în lei, şi

b) nivelul ratei dobânzii anuale de 9%, pentru împrumuturile în valută. Acest nivel al ratei dobânzii se aplică la determinarea profitului impozabil aferent anului fiscal 2004. Nivelul ratei dobânzii pentru împrumuturile în valută se va actualiza prin hotărâre a Guvernului. 

(6) Limita prevăzută la alin. (5) se aplică separat pentru fiecare împrumut, înainte de aplicarea prevederilor alin. (1) şi (2). 

(7) Prevederile alin. (1)−(3) nu se aplică societăţilor comerciale bancare, persoane juridice române, sucursalelor băncilor străine care îşi desfăşoară activitatea în România, societăţilor de leasing pentru operaţiunile de leasing, societăţilor de credit ipotecar, precum şi instituţiilor de credit. 

(8) În cazul unei persoane juridice străine care îşi desfăşoară activitatea printr-un sediu permanent în România, prevederile prezentului articol se aplică prin luarea în considerare a capitalului propriu. 

Norme metodologice:

 59. În vederea determinării valorii deductibile a cheltuielilor cu dobânzile se efectuează mai întâi ajustările conform art. 23 alin. (5) din Codul fiscal. Valoarea cheltuielilor cu dobânzile care excedează nivelului de deductibilitate permis conform art. 23 alin. (5) este considerată nedeductibilă, fără a mai fi luată în calcul în perioadele următoare. 

60. În cazul în care capitalul propriu are o valoare negativă sau gradul de îndatorare este mai mare ori egal cu 1, contribuabilul aplică limitarea prevăzută la art. 23 alin. (2) din Codul fiscal. 

61. Intră sub incidenţa art. 23 alin. (3) din Codul fiscal pierderea netă din diferenţe de curs valutar aferente capitalului împrumutat. 

62. Instituţiile de credit, în sensul art. 23 alin. (7) din Codul fiscal, sunt cele autorizate, potrivit legii, de Banca Naţională a României. În sensul art. 23 alin. (5) din Codul fiscal, prin persoane juridice care acordă credite potrivit legii se înţelege persoanele juridice care sunt autorizate să acorde credite prin legi speciale de înfiinţare. 

63. Gradul de îndatorare al capitalului se determină ca raport între capitalul împrumutat şi capitalul propriu. Prin capital împrumutat se înţelege totalul creditelor şi împrumuturilor cu termen de rambursare peste un an de la data semnării contractului, respectiv credite bancare, împrumuturi de la instituţii financiare, împrumuturi de la acţionari, asociaţi sau alte persoane, credite furnizori. 

64. Capitalul propriu cuprinde capitalul social, rezervele legale, alte rezerve, profitul nedistribuit, rezultatul exerciţiului şi alte elemente de capital propriu constituite potrivit reglementărilor legale. În cazul sediilor permanente, capitalul propriu cuprinde capitalul de dotare pus la dispoziţie de societatea principală pentru desfăşurarea activităţii în România, potrivit documentelor de autorizare, rezervele legale, alte rezerve, rezultatul exerciţiului şi alte elemente de capital propriu constituite potrivit reglementărilor legale. 

 

Fig. 1

 

65. Pentru calculul deductibilităţii cheltuielilor cu dobânzile se au în vedere următoarele:

a) Pentru împrumuturile angajate de la alte entităţi, cu excepţia societăţilor bancare române sau străine, sucursalelor băncilor străine, cooperativelor de credit, a societăţilor de leasing pentru operaţiuni de leasing, a societăţilor de credit ipotecar şi a persoanelor juridice care acordă credite potrivit legii, se aplică limita prevăzută la art. 23 alin. (5) din Codul fiscal, indiferent de perioada în care au fost contractate. 

b) În scopul aplicării art. 23 alin. (5) din Codul fiscal, nivelul ratei dobânzii de referinţă, recunoscută la calculul profitului impozabil, este cea din ultima lună a trimestrului pentru care se calculează impozitul pe profit, publicată de Banca Naţională a României în Monitorul Oficial al României, Partea I;

c) Modul de calcul al dobânzii, conform art. 23 alin. (5) din Codul fiscal, va fi cel corespunzător modului de calcul al dobânzii aferente împrumuturilor. 

d) Rezultatul exerciţiului luat în calcul la determinarea capitalului propriu pentru sfârşitul perioadei este cel înregistrat de contribuabil înainte de calculul impozitului pe profit. 

66. Cheltuielile cu dobânzile însumate cu pierderea netă din diferenţele de curs valutar aferente împrumuturilor cu termen de rambursare mai mare de un an, luate în considerare la calculul gradului de îndatorare, sunt deductibile la determinarea profitului impozabil în limitele prevăzute la art. 23 alin. (2) din Codul fiscal. 

67. În cazul leasingului financiar, utilizatorul nu aplică limita prevăzută la art. 23 alin. (5) din Codul fiscal. 

68. În vederea determinării impozitului pe profit, gradul de îndatorare se calculează ca raport între media capitalului împrumutat şi media capitalului propriu. Pentru caculul acestor medii se folosesc valorile existente la începutul anului şi la sfârşitul perioadei pentru care se determină impozitul pe profit, după cum urmează:

 

Fig 2

 

În cazul în care gradul de îndatorare astfel determinat este mai mic decât 1, cheltuielile cu dobânzile şi cu pierderea netă de curs valutar sunt deductibile integral după ce s-au efectuat ajustările prevăzute la art. 23 alin. (5) din Codul fiscal. 

Dacă gradul de îndatorare astfel determinat este 1 sau mai mare decât 1, suma cheltuielilor cu dobânzile şi cu pierderea netă din diferenţe de curs valutar este deductibilă numai în limita următoarei sume: venitul din dobânzi al contribuabilului plus 10% din celelalte venituri impozabile ale acestuia. Celelalte venituri nu includ: veniturile din dobânzi, veniturile din diferenţe de curs valutar, veniturile înregistrate în conturile 711, 721 şi 722, precum şi eventualele venituri rezultate din operaţiuni care au ca scop majorarea limitei prevăzute în art. 23 alin. (2) din Codul fiscal. 

69. Cheltuielile rămase nedeductibile după aplicarea prevederilor art. 23 alin. (2) din Codul fiscal sunt reportate în perioada următoare şi sunt tratate din punct de vedere fiscal ca fiind cheltuieli ale perioadei respective, urmând să devină subiect al limitării aplicabile în acea perioadă. 

70. În sensul prevederilor art. 23 alin. (4) din Codul fiscal, prin bănci internaţionale de dezvoltare se înţelege:

− Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), Corporaţia Financiară Internaţională (CFI) şi Asociaţia pentru Dezvoltare Internaţională (ADI);

− Banca Europeană de Investiţii (BEI);

− Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD);

− bănci şi organizaţii de cooperare şi dezvoltare regională similare. 

Prin împrumut garantat de stat se înţelege împrumutul garantat de stat potrivit Legii datoriei publice nr. 81/1999. 

Codul fiscal:

Amortizarea fiscală

Art. 24 [...]

(8) În cazul metodei de amortizare degresivă, amortizarea se calculează prin multiplicarea cotelor de amortizare liniară cu unul dintre coeficienţii următori:

a) 1,5, dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix amortizabil este între 2 şi 5 ani;

b) 2,0, dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix amortizabil este între 5 şi 10 ani;

c) 2,5, dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix amortizabil este mai mare de 10 ani. 

Norme metodologice:

71. Exemplu de calcul al amortizării prin utilizarea regimului de amortizare degresivă. Pentru un mijloc fix se dau următoarele date:

− valoarea de intrare: 350.000.000 lei;

− durata normală de funcţionare conform catalogului: 10 ani;

− cota anuală de amortizare: 100/10 = 10%;

− cota anuală de amortizare degresivă: 10% x 2,0 = 20%;

Amortizarea anuală se va calcula astfel:

 

      

Codul fiscal:

Contracte de leasing

Art. 25. − (1) În cazul leasingului financiar utilizatorul este tratat din punct de vedere fiscal ca proprietar, în timp ce în cazul leasingului operaţional, locatorul are această calitate. Amortizarea bunului care face obiectul unui contract de leasing se face de către utilizator, în cazul leasingului financiar, şi de către locator, în cazul leasingului operaţional, cheltuielile fiind deductibile, potrivit art. 24. 

(2) În cazul leasingului financiar utilizatorul deduce dobânda, iar în cazul leasingului operaţional locatorul deduce chiria (rata de leasing). 

Norme metodologice:

72. Încadrarea operaţiunilor de leasing se realizează avându-se în vedere prevederile art. 7 alin. (1) pct. 7 şi 8 din Codul fiscal şi clauzele contractului de leasing. 

Codul fiscal:

Pierderi fiscale

Art. 26. − (1) Pierderea anuală, stabilită prin declaraţia de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obţinute în următorii 5 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora. 

(2) Pierderea fiscală înregistrată de contribuabilii care îşi încetează existenţa prin divizare sau fuziune nu se recuperează de către contribuabilii nou-înfiinţaţi sau de către cei care preiau patrimoniul societăţii absorbite, după caz. 

(3) În cazul persoanelor juridice străine, prevederile alin. (1) se aplică luându-se în considerare numai veniturile şi cheltuielile atribuibile sediului permanent în România. 

(4) Contribuabilii care au fost obligaţi la plata unui impozit pe venit şi care anterior au realizat pierdere fiscală, intră sub incidenţa prevederilor alin. (1) de la data la care au revenit la sistemul de impozitare reglementat de prezentul titlu. Această pierdere se recuperează pe perioada cuprinsă între data înregistrării pierderii fiscale şi limita celor 5 ani. 

Norme metodologice:

73. Recuperarea pierderilor fiscale anuale se face în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora. 

74. Pierderea fiscală reprezintă suma înregistrată în declaraţia de impunere a anului precedent. 

75. În cazul în care recuperarea pierderii contabile se face din rezervele legale, constituite din profit înainte de impozitare, reconstituirea ulterioară a rezervei legale nu va mai fi o sumă deductibilă la calculul profitului impozabil. 

76. Persoana juridică din al cărei patrimoniu se desprinde o parte în urma unei operaţiuni de divizare şi care îşi continuă existenţa ca persoană juridică recuperează partea din pierderea fiscală înregistrată înainte de momentul în care operaţiunea de divizare produce efecte, proporţional cu drepturile şi obligaţiile menţinute de persoana juridică respectivă. 

77. În cazul fuziunii prin absorbţie pierderea fiscală rezultată din declaraţia de impunere a persoanei juridice absorbante, declarată până la data înscrierii la registrul comerţului a menţiunii privind majorarea capitalului social, se recuperează potrivit prevederilor din lege. 

Codul fiscal:

Reorganizări, lichidări şi alte transferuri de active şi titluri de participare

Art. 27. − (1) În cazul contribuţiilor cu active la capitalul unei persoane juridice în schimbul unor titluri de participare la această persoană juridică se aplică următoarele reguli:

a) contribuţiile nu sunt transferuri impozabile în înţelesul prevederilor prezentului titlu şi al prevederilor titlului III;

b) valoarea fiscală a activelor primite de persoana juridică este egală cu valoarea fiscală a acelor active la persoana care contribuie cu activul;

c) valoarea fiscală a titlurilor de participare primite de persoana care contribuie cu activele este egală cu valoarea fiscală a activelor aduse drept contribuţie de către persoana respectivă. 

Norme metodologice:

 78. În sensul dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Codul fiscal, o persoană juridică poate participa cu active la una sau mai multe persoane juridice existente sau care iau astfel fiinţă, prin constituirea sau majorarea capitalului social al acestora primind în schimb titluri de participare ale societăţilor respective. Contribuţiile cu active la capitalul social al unei persoane juridice în schimbul unor titluri de participare la această persoană juridică nu sunt luate în calcul la determinarea profitului impozabil. 

79. În cazul în care pentru contribuţia cu active se datorează taxa pe valoarea adăugată potrivit dispoziţiilor titlului VI din Codul fiscal, iar beneficiarul aportului nu poate exercita dreptul de deducere pentru aceasta, valoarea fiscală, în sensul art. 27 alin. (1) din Codul fiscal, se majorează cu taxa pe valoarea adăugată. 

Codul fiscal:

(2) Distribuirea de active de către o persoană juridică română către participanţii săi, fie sub formă de dividend, fie ca urmare a operaţiunii de lichidare, se tratează ca transfer impozabil, exceptându-se cazurile prevăzute la alin. (3). 

Norme metodologice:

80. Distribuirea de active de către o persoană juridică română către participanţii săi se poate realiza în cazul lichidării. 

81. Profitul impozabil în cazul lichidării se calculează ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, calculate cumulat de la începutul anului fiscal, luându-se în calcul: profitul din lichidarea patrimoniului, sumele din anularea provizioanelor, sumele înregistrate în conturi de capitaluri proprii constituite din profitul brut şi care nu au fost impozitate la data constituirii, alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor. 

82. La calculul impozitului pe profit datorat de contribuabilii care îşi încetează existenţa în urma operaţiunilor de lichidare nu sunt impozitate rezervele constituite din profitul net, inclusiv sumele aferente unor reduceri ale cotei de impozit, repartizate ca surse proprii de finanţare pe parcursul perioadei de funcţionare, potrivit legii, acestea fiind tratate în conformitate cu prevederile art. 22. Acelaşi tratament se aplică şi rezervelor constituite din diferenţe de curs favorabile capitalului social în devize sau din evaluarea, în conformitate cu actele normative în vigoare, a disponibilului în devize, dacă legea nu prevede altfel. 

83. Impozitul pe dividende se determină după calculul profitului impozabil, se reţine şi se virează, pentru următoarele elemente:

− profit obţinut în urma operaţiunii de lichidare a societăţilor comerciale;

− capital social majorat prin utilizarea unor elemente de capitaluri proprii (diferenţe provenite din reevaluarea imobilizărilor şi a stocurilor, potrivit legii, sume înregistrate la rezerve din diferenţe de curs valutar etc.);

− capitaluri proprii constituite din profitul brut, potrivit prevederilor legale (rezerve legale, reduceri sau scutiri de impozit pe profit pentru profitul reinvestit etc.);

− capitaluri proprii constituite în conformitate cu prevederile legale, fără ca sumele cuprinse în capitaluri să fie evidenţiate în prealabil la venituri (diferenţe provenite din reevaluarea imobilizărilor, diferenţe de curs valutar din evaluarea disponibilităţilor în valută, diferenţe din aplicarea cotei reduse pentru activitatea de export, subvenţii pentru investiţii etc.). 

84. Pentru elementele de capital propriu, constituite din profitul net (rezerva statutară, alte rezerve, profitul net realizat în exerciţiile precedente a cărui repartizare a fost amânată etc.), se calculează şi se virează numai impozit pe dividende. 

Codul fiscal:

(3) Prevederile prezentului articol se aplică următoarelor operaţiuni de reorganizare, dacă acestea nu au ca principal obiectiv evaziunea fiscală sau evitarea plăţii impozitelor:

a) fuziunea între două sau mai multe persoane juridice române, în cazul în care participanţii la oricare persoană juridică care fuzionează primesc titluri de participare la persoana juridică succesoare;

b) divizarea unei persoane juridice române în două sau mai multe persoane juridice române, în cazul în care participanţii la persoana juridică iniţială beneficiază de o distribuire proporţională a titlurilor de participare la persoanele juridice succesoare;

Norme metodologice:

 85. În înţelesul art. 27 alin. (3) lit. a) şi b) din Codul fiscal, operaţiunile de fuziune şi divizare sunt reglementate prin Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 

Codul fiscal:

c) achiziţionarea de către o persoană juridică română a tuturor activelor şi pasivelor aparţinând uneia sau mai multor activităţi economice ale altei persoane juridice române, numai în schimbul unor titluri de participare;

Norme metodologice:

86. Prevederea de la art. 27 alin. (3) lit. c) din Codul fiscal are în vedere transferul unei părţi din activul unei societăţi (transmiţătoare) către una sau mai multe societăţi (beneficiare) existente sau care iau astfel fiinţă, în schimbul atribuirii de titluri de participare ale societăţilor beneficiare. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL III

Aspecte fiscale internaţionale

Veniturile unui sediu permanent

Art. 29. [...]

(2) Profitul impozabil se determină în conformitate cu regulile stabilite în capitolul II al prezentului titlu, în următoarele condiţii:

a) numai veniturile ce sunt atribuibile sediului permanent se includ în veniturile impozabile;

b) numai cheltuielile efectuate în scopul obţinerii acestor venituri se includ în cheltuielile deductibile;

c) cheltuielile de conducere şi cheltuielile generale de administrare, indiferent de locul în care s-au efectuat, decontate de persoana juridică străină şi înregistrate de sediul permanent, sunt deductibile în limita a 10% din veniturile salariale ale angajaţilor sediului permanent. 

Norme metodologice:

 87. Prin angajaţi ai sediului permanent se înţelege persoanele angajate cu contract individual de muncă în condiţiile legii. 

Codul fiscal:

(3) Profitul impozabil al sediului permanent se determină prin tratarea sediului permanent ca persoană separată şi prin utilizarea regulilor preţurilor de transfer la stabilirea preţului de piaţă al unui transfer făcut între persoana juridică străină şi sediul său permanent. 

(4) Înainte de a desfăşura activitate printr-un sediu permanent în România, reprezentantul legal la persoanei juridice străine prevăzute la alin. (1) trebuie să înregistreze sediul permanent la autoritatea fiscală competentă. 

Norme metodologice:

88. Persoanele juridice străine care desfăşoară activităţile menţionate la art. 8 alin. (3) din Codul fiscal datorează impozit pe profit de la începutul activităţii, în măsura în care se determină depăşirea duratei legale de 6 luni sau termenele prevăzute în convenţiile de evitare a dublei impuneri, după caz. În situaţia în care nu se determină înainte de sfârşitul anului fiscal dacă activităţile din România vor fi pe o durată suficientă pentru a deveni un sediu permanent, veniturile acelui an fiscal vor fi luate în considerare în următorul an fiscal, în situaţia în care durata specificată este depăşită. 

89. Profiturile ce urmează a fi atribuite unui sediu permanent sunt acelea pe care sediul permanent le-ar fi realizat dacă, în loc de a derula afaceri cu persoana juridică nerezidentă al cărei sediu permanent este, ar fi derulat afaceri cu o persoană juridică separată. La stabilirea preţului de piaţă al transferurilor efectuate între persoana juridică străină şi sediul său permanent se utilizează regulile preţurilor de transfer. 

Codul fiscal:

Credit fiscal

Art. 31. − (1) Dacă o persoana juridică română obţine venituri dintr-un stat străin prin intermediul unui sediu permanent sau venituri supuse impozitului cu reţinere la sursă şi veniturile sunt impozitate atât în România, cât şi în statul străin, atunci impozitul plătit către statul străin, fie direct, fie indirect prin reţinerea şi virarea de o altă persoană, se deduce din impozitul pe profit ce se determină potrivit prevederilor prezentului titlu. 

(2) Deducerea pentru impozitele plătite către un stat străin într-un an fiscal nu poate depăşi impozitul pe profit, calculat prin aplicarea cotei de impozit pe profit prevăzute la art. 17 alin. (1) la profitul impozabil obţinut în statul străin, determinat în conformitate cu regulile prevăzute în prezentul titlu sau la venitul obţinut din statul străin. 

(3) Impozitul plătit unui stat străin este dedus, numai dacă persoana juridică română prezintă documentaţia corespunzătoare, conform prevederilor legale, din care să rezulte faptul că impozitul a fost plătit statului străin. 

Norme metodologice:

90. În aplicarea prevederilor art. 31 alin. (1) din Codul fiscal, din punct de vedere fiscal, la sfârşitul anului fiscal, operaţiunile efectuate prin intermediul unor sedii permanente din străinătate ale persoanelor juridice române, înregistrate în cursul perioadei în devize, respectiv veniturile, cheltuielile, alte sume impozabile sau deductibile, cât şi impozitul plătit se convertesc în lei prin utilizarea unei medii a cursurilor de schimb valutar, comunicată de Banca Naţională a României. 

91. O persoană juridică română care desfăşoară activităţi printr-un sediu permanent într-un alt stat calculează profitul impozabil la nivelul întregii societăţi, potrivit dispoziţiilor capitolului II, titlul II din Codul fiscal. În scopul acordării creditului fiscal aferent unui sediu permanent contribuabilul calculează profitul impozabil şi impozitul pe profit aferente acelui sediu permanent, în conformitate cu reglementările fiscale din România. 

92. Documentul pe baza căruia se calculează deducerea din impozitul pe profit datorat în România, potrivit dispoziţiilor acestui articol, este cel care atestă plata, confirmat de autoritatea fiscală străină. 

93. Limitarea prevăzută în art. 31 alin. (2) din Codul fiscal va fi calculată separat pentru fiecare sursă de venit. În scopul aplicării acestei prevederi, toate veniturile persoanei juridice române a căror sursă se află în aceeaşi ţară străină vor fi considerate ca având aceeaşi sursă. Exemplu: un contribuabil desfăşoară activităţi atât în România, cât şi în ţara străină X unde realizează venituri atât printr-un sediu permanent, cât şi din alte surse, în mod independent de sediul permanent. 

Pentru activitatea desfăşurată în ţara străină X situaţia este următoarea:

Pentru sediul permanent:

− profitul impozabil aferent anului 2004, conform reguli lor din ţara străină X, 100 milioane lei (în baza mediei cursurilor de schimb valutar, comunicată de Banca Naţională a României);

− impozitul pe profit pentru anul 2004, conform regulilor din ţara străină X (cotă de 30%), 30 milioane lei (în baza mediei cursurilor de schimb valutar, comunicată de Banca Naţională a României);

− profitul impozabil aferent anului 2004, conform regulilor din legea română, 80 milioane lei (legislaţia română privind impozitul pe profit permite deducerea unor cheltuieli care nu sunt deductibile în ţara străină X);

− impozitul pe profit pentru anul 2004, conform prevederilor din legea română (cotă de 25%), 20 milioane lei. 

Alte venituri realizate din ţara X:

− venituri din dobânzi: 100 milioane lei;

− impozit de 10% cu reţinere la sursă pentru veniturile din dobânzi: 10 milioane lei (în baza mediei cursurilor de schimb valutar, comunicată de Banca Naţională a României). 

Pentru activitatea desfăşurată atât în România, cât şi în ţara străină X situaţia este următoarea:

− profit impozabil aferent anului 2004, conform regulilor din legea română, 1.000 milioane lei (80 milioane profit impozabil al sediului permanent şi 920 milioane profit impozabil pentru activitatea din România);

− impozit pe profit pentru anul 2004, conform regulilor din legea română (cotă de 25%), 250 milioane lei. 

Potrivit situaţiei prezentate mai sus, suma maximă reprezentând creditul fiscal extern ce i se poate acorda contribuabilului este de 30 milioane lei, respectiv 20 milioane lei impozit pe profit plus 10 milioane lei impozit cu reţinere la sursă (dobânzi). 

Deoarece impozitul plătit în străinătate în sumă de 40 milioane lei este mai mare decât limita maximă de 30 milioane lei care poate fi acordată sub forma creditului fiscal extern, contribuabilul va putea scădea din impozitul pe profitul întregii activităţi (250 milioane lei) doar suma de 30 milioane lei. 

Codul fiscal:

Pierderi fiscale externe

Art. 32. − (1) Orice pierdere realizată printr-un sediu permanent din străinătate este deductibilă doar din veniturile obţinute din străinătate. 

(2) Pierderile realizate printr-un sediu permanent din străinătate se deduc numai din aceste venituri, separat, pe fiecare sursă de venit. Pierderile neacoperite se reportează şi se recuperează în următorii 5 ani fiscali consecutivi. 

Norme metodologice:

94. Potrivit art. 32 din Codul fiscal, pierderile realizate din activitatea desfăşurată în străinătate printr-un sediu permanent se recuperează numai din veniturile impozabile realizate în străinătate pe fiecare sursă de venit. În sensul aplicării acestei prevederi, prin sursă de venit se înţelege ţara din care s-au realizat veniturile. Recuperarea pierderii se va realiza conform normelor prevăzute pentru aplicarea art. 26 din Codul fiscal. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL IV

Reguli speciale aplicabile vânzării-cesionării

proprietăţilor imobiliare şi titlurilor de participare

Reguli speciale aplicabile vânzării-cesionării proprietăţilor imobiliare şi titlurilor de participare

Art. 33. − (1) Prevederile prezentului articol se aplică persoanelor juridice române şi străine care vând-cesionează proprietăţi imobiliare situate în România sau titluri de participare deţinute la o persoană juridică română. 

(2) Dacă câştigurile rezultate din vânzarea-cesionarea proprietăţilor imobiliare situate în România şi a titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română depăşesc pierderile rezultate dintr-o astfel de vânzare cesionare, atunci impozitul pe profit se stabileşte prin aplicarea unei cote de 10% la diferenţa rezultată. 

(3) Pierderea rezultată din vânzarea-cesionarea proprietăţilor imobiliare situate în România şi a titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română se recuperează din profiturile impozabile rezultate din operaţiuni de aceeaşi natură, în următorii 5 ani fiscali consecutivi. 

(4) Câştigul rezultat din vânzarea-cesionarea proprietăţilor imobiliare sau titlurilor de participare este diferenţa pozitivă între:

a) valoarea realizată din vânzarea-cesionarea unor asemenea proprietăţi imobiliare sau titluri de participare; şi

b) valoarea fiscală a unor asemenea proprietăţi imobili are sau titluri de participare. 

(5) Pierderea rezultată dintr-o vânzare-cesionare a proprietăţilor imobiliare sau titlurilor de participare este diferenţa negativă între:

a) valoarea realizată din vânzare-cesionare a unor asemenea proprietăţi imobiliare sau titluri de participare; şi

b) valoarea fiscală a unor asemenea proprietăţi imobiliare sau titluri de participare. 

(6) În înţelesul prevederilor alin. (4) şi (5), valoarea realizată din vânzare-cesionare se reduce cu comisioanele, taxele sau alte sume plătite, aferente vânzării-cesionării. 

(7) Valoarea fiscală pentru proprietăţile imobiliare sau pentru titlurile de participare se stabileşte după cum urmează:

a) în cazul proprietăţilor imobiliare, valoarea fiscală este costul de cumpărare, construire sau îmbunătăţire a proprietăţii, redus cu amortizarea fiscală aferentă unei astfel de proprietăţi;

b) în cazul titlurilor de participare, valoarea fiscală este costul de achiziţie al titlurilor de participare, inclusiv orice comisioane, taxe sau alte sume plătite, aferente achiziţionării unor astfel de titluri de participare. 

(8) Prezentul articol se aplică în cazul proprietăţilor imobiliare sau titlurilor de participare, numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) contribuabilul a deţinut proprietatea imobiliară sau titlurile de participare pe o perioadă mai mare de doi ani;

b) persoana care achiziţionează proprietatea imobiliară sau titlurile de participare nu este persoană afiliată contribuabilului;

c) contribuabilul a achiziţionat proprietatea imobiliară sau titlurile de participare după 31 decembrie 2003. 

Norme metodologice:

95. În vederea aplicării art. 33 alin. (8) din Codul fiscal, contribuabilii justifică perioada de deţinere a proprietăţilor imobiliare sau a titlurilor de participare, astfel încât să poată determina perioada mai mare de 2 ani. 

96. Persoanele juridice înscriu în registrul de evidenţă fiscală modul de calcul al câştigului/pierderii rezultate din tranzacţiile efectuate cu proprietăţi imobiliare. La fiecare termen de plată a impozitului pe profit, persoanele juridice vor determina profitul/pierderea rezultată, cumulat de la începutul anului fiscal. Profitul rezultat se impune cu cota de 10%, pierderea urmând a fi recuperată din profiturile determinate în următorii 5 ani fiscali din câştigurile rezultate din aceleaşi tranzacţii. 

97. Băncii Naţionale a României nu i se aplică prevederile art. 33 din Codul fiscal, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (2) din Codul fiscal. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL V

Plata impozitului şi depunerea declaraţiilor fiscale

Plata impozitului

Art. 34. [...]

(3) Organizaţiile nonprofit au obligaţia de a plăti impozitul pe profit anual, până la data de 15 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul. 

(4) Contribuabilii care obţin venituri majoritare din cultura cerealelor şi plantelor tehnice, pomicultură şi viticultură au obligaţia de a plăti impozitul pe profit anual, până la data de 15 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul. [...]

(8) Persoanele juridice care încetează să existe au obligaţia să depună declaraţia de impunere şi să plătească impozitul pe profit cu 10 zile înainte de data înregistrării încetării existenţei persoanei juridice la registrul comerţului. 

Norme metodologice:

98. Contribuabilii prevăzuţi la art. 34 alin. (3) şi (4) din Codul fiscal nu depun declaraţii trimestriale. 

99. Încadrarea în activităţile prevăzute la art. 34 alin. (4) din Codul fiscal este cea stabilită de Clasificarea activităţilor din economia naţională − CAEN. 

100. În situaţia contribuabilului care încetează să existe ca persoană juridică în urma efectuării unei operaţiuni de fuziune prin absorbţie, divizare sau lichidare, termenul de depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit reprezintă şi termen de plată a obligaţiei faţă de bugetul de stat, potrivit prevederilor legale în vigoare. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL VII

Dispoziţii tranzitorii şi finale

Dispoziţii tranzitorii

Art. 38. − (1) În cazul persoanelor juridice care au obţinut, înainte de 1 iulie 2003, certificatul permanent de investitor în zona defavorizată, scutirea de impozit pe profitul aferent investiţiilor noi se aplică în continuare pe perioada existenţei zonei defavorizate. 

Norme metodologice:

101. În cazul contribuabililor care desfăşoară activităţi în zonele defavorizate, scutirea de la plata impozitului pe profit se acordă pe baza certificatului de investitor în zona defavorizată, eliberat înainte de data de 1 iulie 2002 de către agenţia pentru dezvoltare regională în a cărei rază de competenţă teritorială se află sediul agentului economic, conform prevederilor legale în vigoare. 

102. Investiţiile noi sunt reprezentate de mijloacele fixe amortizabile create sau achiziţionate de la terţe părţi, utilizate efectiv în activitatea proprie, desfăşurată în domeniile de interes economic, clasificate expres în anexa la Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, republicată, cu modificările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 728/2001, care determină angajarea de forţă de muncă. 

103. Scutirea de la plata impozitului pe profit operează pe toată durata existenţei zonei defavorizate. 

104. Profitul realizat în zonele defavorizate, rezultat din efectuarea operaţiunilor de lichidare a investiţiei, conform legii, din vânzarea de active corporale şi necorporale, din câştigurile realizate din investiţii financiare, din desfăşurarea de activităţi în afara zonei defavorizate, precum şi cel rezultat din desfăşurarea de activităţi în alte domenii decât cele de interes pentru zonele defavorizate sunt supuse impunerii. Partea din profitul impozabil aferentă fiecărei operaţiuni/activităţi este cea care corespunde ponderii veniturilor obţinute din aceste operaţiuni/activităţi în volumul total al veniturilor. 

Codul fiscal:

(4) Cu excepţia prevederilor alin. (3), contribuabilii care obţin venituri din activităţi desfăşurate pe bază de licenţă într-o zonă liberă au obligaţia de a plăti impozit pe profit în cotă de 5% pentru profitul impozabil care corespunde acestor venituri, până la data de 31 decembrie 2004. 

Norme metodologice:

105. Pentru contribuabilii care desfăşoară activităţi în zonele libere pe bază de licenţe eliberate potrivit Legii privind regimul zonelor libere, cu modificările ulterioare, profitul obţinut din aceste activităţi este impozitat cu cota de 5% până la data de 31 decembrie 2004, cu excepţia cazului în care aceştia intră sub incidenţa prevederilor art. 38 alin. (3) din Codul fiscal. 

106. În cazul în care contribuabilul îşi desfăşoară activitatea în zona liberă prin unităţi fără personalitate juridică, acesta este obligat să ţină evidenţă contabilă distinctă pentru veniturile şi cheltuielile aferente acestei activităţi. La determinarea profitului aferent activităţii se iau în calcul şi cheltuielile de conducere şi administrare, precum şi alte asemenea cheltuieli, proporţional cu veniturile obţinute în zona liberă faţă de veniturile totale realizate de persoana juridică. 

107. Pierderea rezultată din operaţiunile realizate în zona liberă nu se recuperează din profitul impozabil realizat în afara zonei, aceasta urmând să fie recuperată din profiturile obţinute din aceeaşi zonă. 

Codul fiscal:

(12) La calculul profitului impozabil, următoarele venituri sunt neimpozabile până la data de 31 decembrie 2006: [...]

b) veniturile realizate din aplicarea unei invenţii brevetate în România, inclusiv din fabricarea produsului sau aplicarea procesului, pe o perioadă de 5 ani de la prima aplicare, calculaţi de la data începerii aplicării şi cuprinşi în perioada de valabilitate a brevetului, potrivit legii;

Norme metodologice:

108. Aplicarea unei invenţii înseamnă fabricarea produsului sau folosirea procedeului/metodei. Procedeul include şi utilizarea unui produs sau efectuarea oricărui alt act generator de profit, cum ar fi:

a) proiectarea obiectului/obiectelor unei invenţii:

1. proiect de execuţie pentru realizarea unui produs, inclusiv produsul obţinut în mod direct prin aplicarea unui procedeu brevetat, unei instalaţii sau a altora asemenea;

2. proiect tehnologic pentru aplicarea unui procedeu/tehnologii sau a unei metode;

b) executarea şi/sau experimentarea prototipului/unicatului ori a tehnologiei care face obiectul unei invenţii;

c) executarea şi/sau exploatarea seriei „zero” a produsului ori a instalaţiei-pilot;

d) exploatarea obiectului unei invenţii prin realizarea pe scară largă a acestuia, şi anume:

1. fabricarea produsului, cum ar fi: dispozitivul, utilajul, instalaţia, compoziţia, respectiv produsul obţinut în mod direct prin aplicarea unui procedeu brevetat;

2. folosirea unui procedeu, respectiv a unei tehnologii sau a unei metode, obiect al unei invenţii;

3. folosirea unui mijloc, dispozitiv, aparat, instalaţie, obiect al unei invenţii exclusiv pentru necesităţile interne ale unităţii care aplică;

e) comercializarea rezultatelor actelor prevăzute la lit. a)−d) de către deţinătorul de drepturi care este şi producător, dacă aceste acte au fost efectuate în ţară. 

109. Prima aplicare se ia în considerare în mod distinct pentru titularul de brevet, precum şi pentru fiecare dintre licenţiaţii acestuia. 

110. Pentru ca titularul brevetului, succesorul său în drepturi sau, după caz, licenţiaţii acestuia să beneficieze de scutire de impozit pe profit trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:

a) să existe o copie, certificată pentru conformitate, a hotărârii definitive a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci de acordare a brevetului de invenţie; în cazul în care solicitantul scutirii de impozit este altă persoană decât titularul brevetului, este necesar să existe documente, certificate pentru conformitate de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci sau autentificate, din care să rezulte una dintre următoarele situaţii:

1. solicitantul este succesorul în drepturi al titularului brevetului;

2. solicitantul este licenţiat al titularului brevetului;

3. solicitantul este licenţiat al succesorului în drepturi al titularului brevetului;

b) să existe documente eliberate de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, din care să rezulte că brevetul de invenţie a fost în vigoare pe perioada pentru care s-a solicitat scutirea de impozit;

c) să existe evidenţă contabilă de gestiune din care să rezulte că în perioada pentru care se solicită scutirea de impozit pentru invenţia sau grupul de invenţii brevetate a fost efectuat cel puţin unul dintre actele prevăzute la pct. 167 şi nivelul profitului obţinut în această perioadă. 

d) profitul astfel obţinut să fi fost realizat în limita perioadei de 5 ani de la prima aplicare şi cuprinşi în perioada de valabilitate a brevetului. 

111. Profitul se stabileşte cu referire strictă la invenţia sau grupul de invenţii brevetate, pe baza elementelor de noutate, aşa cum acestea rezultă din revendicările brevetului de invenţie. În conformitate cu prevederile art. 33 alin. 3 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, republicată, revendicările se interpretează în legătură cu descrierea şi desenele invenţiei. 

112. În cazul în care invenţia sau grupul de invenţii brevetate se referă numai la o parte a unei instalaţii ori a unei activităţi tehnologice, procedeu sau metodă, iar din evidenţele contabile rezultă profitul numai pentru întreaga instalaţie ori activitate tehnologică, se procedează mai întâi la stabilirea ponderii invenţiei sau a grupului de invenţii în instalaţia ori activitatea tehnologică şi, pe această bază, se determină partea de profit obţinut prin aplicarea invenţiei brevetate. 

113. Profitul include şi câştigurile obţinute de titularul brevetului sau de licenţiaţii acestuia din eventualele taxe sau tarife, percepute drept contravaloare a serviciului de utilizare a invenţiei brevetate având ca obiect şi un produs nou, numai în cazul în care brevetul cuprinde şi o revendicare de utilizare sau de folosire a noului produs. 

TITLUL III

Impozitul pe venit

Codul fiscal:

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Categorii de venituri supuse impozitului pe venit

Art. 41. − Categoriile de venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor prezentului titlu, sunt următoarele:

a) venituri din activităţi independente, definite conform art. 47;

b) venituri din salarii, definite conform art. 56;

c) venituri din cedarea folosinţei bunurilor, definite conform art. 65;

d) venituri din investiţii, definite conform art. 69;

e) venituri din pensii, definite conform art. 72;

f) venituri din activităţi agricole, definite conform art. 75;

g) veniturile din premii şi din jocuri de noroc, definite conform art. 79;

h) venituri din alte surse, definite conform art. 83. 

Norme metodologice:

1. Veniturile din activităţi independente, inclusiv veniturile realizate de persoanele fizice în cadrul unor asocieri fără personalitate juridică, veniturile din salarii şi din cedarea folosinţei bunurilor sunt venituri care se supun procedurii de globalizare şi de determinare a impozitului pe venitul anual global. 

2. Veniturile din investiţii, din pensii, din activităţi agricole, din premii şi din jocuri de noroc, precum şi cele cuprinse în categoria „venituri din alte surse” se supun impozitării, pe fiecare loc de realizare, în cadrul acestor categorii de venituri, impozitul fiind final. 

Codul fiscal:

Venituri neimpozabile

Art. 42. − În înţelesul impozitului pe venit, următoarele venituri nu sunt impozabile:

a) ajutoarele, indemnizaţiile şi alte forme de sprijin cu destinaţie specială, acordate din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat, din bugetele fondurilor speciale, bugetele locale şi din alte fonduri publice, inclusiv indemnizaţia de maternitate şi pentru creşterea copilului, precum şi cele de aceeaşi natură primite de la alte persoane, cu excepţia indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă;

Norme metodologice:

3. În categoria veniturilor neimpozabile se cuprind veniturile obţinute de persoanele fizice, potrivit legii, cum sunt:

− alocaţia de stat pentru copii;

− alocaţia de întreţinere pentru fiecare copil încredinţat sau dat în plasament familial;

− indemnizaţia lunară primită de persoanele cu handicap grav şi accentuat;

− alocaţia socială primită de nevăzătorii cu handicap grav şi accentuat;

− indemnizaţia lunară acordată nevăzătorilor cu handicap grav, potrivit legii;

− contravaloarea serviciilor hoteliere acordate, potrivit legii, membrilor de familie care însoţesc în spital copii cu handicap sau copii bolnavi în vârstă de până la 3 ani;

− ajutorul pentru încălzirea locuinţei;

− alocaţia pentru copiii nou-născuţi, primită pentru fiecare dintre primii 4 copii născuţi vii;

− indemnizaţia de maternitate;

− indemnizaţia pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani şi, în cazul copilului cu handicap până la împlinirea vârstei de 3 ani;

− ajutorul social primit de soţii celor care satisfac serviciul militar obligatoriu;

− ajutorul social acordat potrivit legii;

− ajutorul de urgenţă acordat de Guvern şi de primari în situaţii de necesitate ca urmare a calamităţilor naturale, incendiilor, accidentelor, precum şi altor situaţii deosebite stabilite prin lege, în limita fondurilor existente;

− ajutoarele pentru procurarea de dispozitive medicale;

− ajutorul lunar sau alocaţia de sprijin primit de cadrele militare trecute în rezervă, fără drept de pensie, apte de muncă, care nu se pot încadra din lipsă de locuri de muncă corespunzătoare pregătirii lor;

− indemnizaţia de şomaj şi alte drepturi neimpozabile acordate conform legislaţiei în materie;

− sume plătite din bugetul asigurărilor pentru şomaj pentru completarea veniturilor persoanelor care se angajează înainte de expirarea perioadei de şomaj;

− prima de încadrare şi prima de instalare acordate din bugetul asigurărilor pentru şomaj;

− sprijinul material acordat, potrivit legii, membrilor de familie ai magistratului decedat sau membrilor de familie ai altei persoane din cadrul organelor autorităţii judecătoreşti, care a decedat;

− echivalentul salariului primit de membrii familiei funcţionarului public, în caz de deces al acestuia;

− indemnizaţia reparatorie lunară primită de persoanele care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de muncă, marilor mutilaţi şi urmaşilor celor care au decedat ca urmare a participării la Revoluţia din decembrie 1989;

− indemnizaţia reparatorie lunară primită de părinţii persoanelor care au decedat ca urmare a participării la Revoluţia din decembrie 1989;

− indemnizaţia reparatorie lunară primită de soţul supravieţuitor al persoanei care a decedat ca urmare a participării la Revoluţia din decembrie 1989 şi care are în întreţinere unul sau mai mulţi copii ai acesteia;

− suma fixă pentru îngrijire primită de invalizii şi accidentaţii de război, marii mutilaţi şi cei încadraţi în gradul I de invaliditate;

− indemnizaţia lunară primită de persoanele persecutate din motive politice şi etnice;

− indemnizaţia lunară primită de magistraţii care în perioada anilor 1945−1952 au fost înlăturaţi din justiţie din motive politice;

− indemnizaţia de veteran de război, inclusiv sporul, acordată potrivit legii;

− renta lunară acordată, potrivit legii, veteranilor de război;

− ajutorul anual pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice, acordat veteranilor de război şi văduvelor de război, precum şi altor persoane defavorizate, potrivit legii;

− sprijinul material primit de soţul supravieţuitor şi copiii urmaşi ai membrilor Academiei Române;

− ajutoarele acordate emigranţilor politici potrivit legislaţiei în vigoare;

− ajutorul rambursabil pentru refugiaţi;

− ajutoarele umanitare, medicale şi sociale;

− ajutorul de deces acordat potrivit legislaţiei privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, precum şi ajutorul pentru procurarea de proteze, orteze şi de alte produse ortopedice, acordate în baza legislaţiei de pensii;

− renta viageră acordată de la bugetul de stat, bugetele locale şi din alte fonduri publice, potrivit legii;

− drepturi reprezentând transportul gratuit urban şi interurban, acordate, potrivit legii, pentru adulţii cu handicap accentuat şi grav, precum şi pentru asistenţii personali şi însoţitorii acestora;

− alte asemenea venituri acordate potrivit normelor legale în vigoare. 

4. În sensul art. 42 lit. a), prin alte persoane se înţelege, printre alţii, şi:

− casa de ajutor reciproc a pensionarilor, pentru ajutoarele umanitare, medicale şi sociale acordate membrilor din contribuţiile acestora;

− organizaţiile umanitare, organizaţii sindicale, Crucea Roşie, unităţi de cult recunoscute în România şi alte entităţi care pot acorda ajutoare umanitare sau sociale. 

Codul fiscal:

b) sumele încasate din asigurări de orice fel reprezentând despăgubiri, sume asigurate, precum şi orice alte drepturi, cu excepţia câştigurilor primite de la societăţile de asigurări ca urmare a contractului de asigurare încheiat între părţi, cu ocazia tragerilor de amortizare. 

Nu sunt venituri impozabile despăgubirile în bani sau în natură primite de către o persoană fizică, ca urmare a unui prejudiciu material suferit de aceasta, inclusiv despăgubirile reprezentând daunele morale;

Norme metodologice:

5. Sunt neimpozabile despăgubirile, sumele asigurate şi orice alte drepturi acordate asiguraţilor, beneficiarilor sau terţelor persoane păgubite, din asigurările de orice fel, potrivit legislaţiei privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor. 

6. Sumele reprezentând alte drepturi acordate asiguraţilor pot avea printre altele următoarele forme: răscumpărări parţiale în contul persoanei asigurate, plăţi eşalonate, rente, venituri rezultate din fructificarea rezervelor constituite din primele plătite de asiguraţi, precum şi orice alte sume de aceeaşi natură indiferent de denumirea sau forma sub care sunt plătite, în contul persoanei asigurate. 

7. În cazul în care suportatorul primei de asigurare este o persoană fizică independentă, persoană juridică sau orice altă entitate care desfăşoară o activitate, atunci contravaloarea primelor de asigurare reprezintă venituri impozabile pentru persoana fizică beneficiară. 

Codul fiscal:

c) sumele primite drept despăgubiri pentru pagube suportate ca urmare a calamităţilor naturale, precum şi pentru cazurile de invaliditate sau deces, conform legii;

d) pensiile pentru invalizii de război, orfanii, văduvele/văduvii de război, sumele fixe pentru îngrijirea pensionarilor care au fost încadraţi în gradul I de invaliditate, precum şi pensiile, altele decât pensiile plătite din fonduri constituite prin contribuţii obligatorii la un sistem de asigurări sociale, inclusiv cele din scheme facultative de pensii ocupaţionale şi cele finanţate de la bugetul de stat;

e) contravaloarea cupoanelor ce reprezintă bonuri de valoare care se acordă cu titlu gratuit persoanelor fizice conform dispoziţiilor legale în vigoare;

f) sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizare sau mecenat;

g) veniturile primite ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile şi mobile corporale din patrimoniul personal, altele decât câştigurile din transferul titlurilor de valoare;

h) drepturile în bani şi în natură primite de militarii în termen, militarii cu termen redus, studenţii şi elevii unităţilor de învăţământ din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională şi civile, precum şi cele ale gradaţilor şi soldaţilor concentraţi sau mobilizaţi;

i) bursele primite de persoanele care urmează orice formă de şcolarizare sau perfecţionare în cadru instituţionalizat;

Norme metodologice:

8. Prin cadru instituţionalizat se înţelege orice entitate care are ca obiect de activitate educaţia şcolară, universitară, pregătirea şi/sau perfecţionarea profesională, recunoscută de autorităţi ale statului român. 

Codul fiscal:

j) sumele sau bunurile primite cu titlu de moştenire şi donaţie;

k) veniturile din agricultură şi silvicultură, cu excepţia celor prevăzute la art. 75;

Norme metodologice:

9. În categoria veniturilor din agricultură şi silvicultură considerate neimpozabile se cuprind:

− veniturile realizate de proprietar/arendaş din valorificarea în stare naturală a produselor obţinute de pe terenurile agricole şi silvice, proprietate privată sau luate în arendă;

− veniturile provenite din: creşterea animalelor şi păsărilor, apicultura şi sericicultura;

− veniturile obţinute de persoanele fizice din valorificarea în stare naturală, prin unităţi specializate, cum ar fi centre sau puncte de achiziţie, a produselor culese sau capturate din flora şi fauna sălbatică. 

10. Se consideră în stare naturală: produsele agricole obţinute după recoltare, materialul lemnos pe picior sau transformat în buşteni ori în bile, precum şi produsele de origine animală, cum ar fi: lapte, lână, ouă, piei crude şi altele asemenea, plante şi animale din flora şi fauna sălbatică, cum ar fi: plante medicinale, fructe de pădure, ciuperci, melci, scoici, şerpi, broaşte şi altele asemenea. 

Codul fiscal:

l) veniturile primite de membrii misiunilor diplomatice şi ai posturilor consulare pentru activităţile desfăşurate în România în calitatea lor oficială, în condiţii de reciprocitate, în virtutea regulilor generale ale dreptului internaţional sau a prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte;

m) veniturile nete în valută primite de membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi institutelor culturale ale României amplasate în străinătate, în conformitate cu legislaţia în vigoare;

n) veniturile primite de oficialii organismelor şi organizaţiilor internaţionale din activităţile desfăşurate în România în calitatea lor oficială, cu condiţia ca poziţia acestora, de oficial, să fie confirmată de Ministerul Afacerilor Externe;

o) veniturile primite de cetăţeni străini pentru activitatea de consultanţă desfăşurată în România, în conformitate cu acordurile de finanţare nerambursabilă încheiate de România cu alte state, cu organisme internaţionale şi organizaţii neguvernamentale;

p) veniturile primite de cetăţeni străini pentru activităţi desfăşurate în România, în calitate de corespondenţi de presă, cu condiţia reciprocităţii acordate cetăţenilor români pentru venituri din astfel de activităţi, şi cu condiţia ca poziţia acestor persoane să fie confirmată de Ministerul Afacerilor Externe;

q) sumele reprezentând diferenţa de dobândă subvenţionată pentru creditele primite în conformitate cu legislaţia în vigoare;

r) subvenţiile primite pentru achiziţionarea de bunuri, dacă subvenţiile sunt acordate în conformitate cu legislaţia în vigoare;

s) veniturile reprezentând avantaje în bani şi/sau în natură primite de persoanele cu handicap, veteranii de război, invalizii şi văduvele de război, accidentaţii de război în afara serviciului ordonat, persoanele persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, urmaşii eroilor-martiri, răniţilor, luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, precum şi persoanele persecutate din motive etnice de regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945;

Norme metodologice:

11. Aceste venituri sunt acordate prin legi speciale şi cuprind, printre altele:

− contravaloarea protezelor acordate gratuit pentru marii mutilaţi şi persoanele care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de muncă, a medicamentelor gratuite, accesului gratuit la sanatorii şi baze de tratament aparţinând Ministerului Sănătăţii, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi altor instituţii potrivit legii;

− contravaloarea transportului urban gratuit cu mijloacele de transport în comun şi altele asemenea, prevăzute a fi acordate persoanelor care intră sub incidenţa prevederilor Legii nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

− contravaloarea asistenţei medicale şi a medicamentelor acordate în mod gratuit şi prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizărilor, a transportului gratuit cu mijloacele de transport în comun şi pe calea ferată română, contravaloarea biletului gratuit, pentru tratament într-o staţiune balneoclimaterică şi altele asemenea, prevăzute a fi acordate persoanelor care intră sub incidenţa prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare;

− contravaloarea călătoriilor gratuite pe calea ferată, gratuităţile pe mijloacele de transport în comun în mediul urban, a lemnelor de foc sau echivalent cărbuni, a asistenţei medicale gratuite în toate instituţiile medicale civile de stat sau militare şi asigurarea de medicamente gratuite atât în tratamentele ambulatorii, cât şi pe timpul spitalizării, a biletelor de tratament gratuite, în limita posibilităţilor existente, în staţiuni balneoclimaterice, a protezelor, a cârjelor, a ghetelor ortopedice, a cărucioarelor, a aparatelor auditive şi implanturilor cardiace, mijloacelor moto şi autospeciale pentru cei handicapaţi locomotor şi altele asemenea, potrivit Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată;

− contravaloarea transportului urban gratuit cu mijloace de transport în comun pentru adulţii cu handicap accentuat şi grav şi pentru asistenţii personali sau pentru însoţitorii acestora, a transportului interurban gratuit cu trenul, asistenţa medicală gratuită în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări prin Legea nr. 519/2002, cu modificările ulterioare;

− altele asemenea, aprobate prin lege. 

12. Persoanele fizice prevăzute la art. 42 lit. s) datorează impozit pe venit pentru categoriile de venituri prevăzute la art. 41. 

Codul fiscal:

t) premiile obţinute de sportivii medaliaţi la campionatele mondiale, europene şi la jocurile olimpice. 

Nu sunt venituri impozabile premiile, primele şi indemnizaţiile sportive acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor şi altor specialişti, prevăzuţi în legislaţia în materie, în vederea realizării obiectivelor de înaltă performanţă:

− clasarea pe podiumul de premiere la campionatele europene, campionatele mondiale şi jocurile olimpice;

− calificarea şi participarea la turneele finale ale campionatelor mondiale şi europene, prima grupă valorică, precum şi la jocurile olimpice, în cazul jocurilor sportive. 

Nu sunt venituri impozabile primele şi indemnizaţiile sportive acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor şi altor specialişti, prevăzuţi în legislaţia în materie, în vederea pregătirii şi participării la competiţiile internaţionale oficiale ale loturilor reprezentative ale României;

Norme metodologice:

13. Beneficiază de aceste prevederi şi următorii specialişti: profesorii cu diplomă de licenţă sau de absolvire, instructorii şi managerii din domeniu, precum şi alte persoane calificate pentru asistenţă medicală, cercetare şi asistenţă ştiinţifică, organizare şi conducere tehnică şi alte ocupaţii complementare potrivit reglementărilor în materie. 

Codul fiscal:

u) premiile şi alte drepturi sub formă de cazare, masă, transport şi alte asemenea, obţinute de elevi şi studenţi în cadrul competiţiilor interne şi internaţionale, inclusiv elevi şi studenţi nerezidenţii în cadrul competiţiilor desfăşurate în România;

Norme metodologice:

14. În această categorie se cuprind:

− premii obţinute la concursuri pe obiecte sau discipline de învăţământ, pe meserii, cultural-ştiinţifice, festivaluri, simpozioane, concursuri tehnico-ştiinţifice, premii obţinute la campionate şi concursuri sportive şcolare, naţionale şi internaţionale;

− contravaloarea avantajelor sub formă de masă, cazare şi transport;

− alte drepturi materiale primite de participanţi cu ocazia acestor manifestări;

− altele asemenea. 

Codul fiscal:

v) alte venituri care nu sunt impozabile, aşa cum sunt precizate la fiecare categorie de venit. 

Barem de impunere

Art. 43. − (1) Baremul anual de impunere pentru anul fiscal 2004, pentru calculul plăţilor anticipate, este prevăzut în următorul tabel:

 

 

Baremul lunar pentru determinarea impozitului lunar pe veniturile din salarii şi pensii se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor publice, având ca bază de calcul baremul anual de mai sus. 

(2) Pentru anul 2004, impozitul anual se calculează prin aplicarea asupra venitului anual global impozabil a baremului anual prevăzut la alin. (1), corectat, prin ordin al ministrului finanţelor publice, cu rata inflaţiei realizate pe anul 2004, diminuată cu 1/2 din rata inflaţiei prognozate pe acest an. 

(3) Începând cu anul fiscal 2005, baremul anual, respectiv lunar, pentru calculul plăţilor anticipate cu titlu de impozit se stabileşte luându-se în calcul 1/2 din rata inflaţiei prognozate pentru anul respectiv, aplicată la baremul de impunere construit pe baza ratei inflaţiei realizate pe perioada ianuarie−octombrie şi a prognozei pe lunile noiembrie−decembrie ale anului precedent. Aceste baremuri se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice. 

(4) Începând cu anul fiscal 2005, baremul anual pentru calculul impozitului pe venitul anual global impozabil se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor publice, pe baza baremului anual prevăzut la alin. (3), corectat cu variaţia ratei inflaţiei realizate, faţă de cea prognozată pe perioada impozabilă. 

Norme metodologice:

15. La determinarea impozitului anual, cât şi a plăţilor anticipate cu titlu de impozit calculat pentru veniturile prevăzute de art. 41, bazele de calcul al impozitului vor fi stabilite prin rotunjire la mia de lei, prin neglijarea fracţiunilor sub 1.000 lei. 

Codul fiscal:

Perioada impozabilă

Art. 44. − (1) Perioada impozabilă este anul fiscal care corespunde anului calendaristic. 

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), perioada impozabilă este inferioară anului calendaristic, în situaţia în care decesul contribuabilului survine în cursul anului. 

Norme metodologice:

16. Anul fiscal corespunde cu perioada celor 12 luni ale unui an calendaristic în care se realizează venituri. Venitul impozabil ce se realizează într-o fracţiune de an sau în perioade diferite ce reprezintă fracţiuni ale aceluiaşi an se consideră venit anual impozabil. 

17. În cazul decesului contribuabilului, perioada impozabilă este inferioară anului calendaristic, cuprinzând numărul de luni din anul calendaristic până la data decesului. 

Codul fiscal:

Deduceri personale

Art. 45. − (1) Persoanele fizice prevăzute la art. 40 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) au dreptul la deducerea din venitul anual global a unor sume sub formă de deducere personală de bază şi deduceri personale suplimentare, acordate pentru fiecare lună a perioadei impozabile. 

(2) Deducerea personală de bază, începând cu luna ianuarie 2004, este fixată la suma de 2.000.000 lei pe lună. 

(3) Deducerea personală suplimentară pentru soţia/soţul, copiii sau alţi membri de familie, aflaţi în întreţinere este de 0,5 înmulţit cu deducerea personală de bază. 

(4) Contribuabilii mai beneficiază de deduceri personale suplimentare, în funcţie de situaţia proprie sau a persoanelor aflate în întreţinere, în afara sumelor rezultate din calculul prevăzut la alin. (2) şi (3), astfel:

a) 1,0 înmulţit cu deducerea personală de bază pentru invalizii de gradul I şi persoanele cu handicap grav;

b) 0,5 înmulţit cu deducerea personală de bază pentru invalizii de gradul II şi persoanele cu handicap accentuat. 

(5) Nu sunt considerate persoane aflate în întreţinere acele persoane ale căror venituri, impozabile şi neimpozabile, depăşesc sumele reprezentând deduceri personale, conform alin. (3) şi (4). În cazul în care o persoană este întreţinută de mai mulţi contribuabili, suma reprezentând deducerea personală a acesteia se împarte în părţi egale între contribuabili, exceptându-se cazul în care aceştia se înţeleg asupra unui alt mod de împărţire a sumei. Copiii minori, în vârstă de până la 18 ani împliniţi, ai contribuabilului sunt consideraţi întreţinuţi, iar suma reprezentând deducerea personală suplimentară se acordă pentru persoanele aflate în întreţinerea contribuabilului, pentru acea perioadă impozabilă din anul fiscal în care acestea au fost întreţinute. Perioada se rotunjeşte la luni întregi în favoarea contribuabilului. 

(6) Nu sunt considerate persoane aflate în întreţinere:

a) persoanele fizice care deţin terenuri agricole şi silvice în suprafaţă de peste 10.000 m² în zonele colinare şi de şes şi de peste 20.000 m² în zonele montane;

b) persoanele fizice care obţin venituri din cultivarea şi din valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor în sere, în solarii special destinate acestor scopuri şi/sau în sistem irigat, din cultivarea şi din valorificarea arbuştilor, plantelor decorative şi ciupercilor, precum şi din exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole, indiferent de suprafaţă. 

(7) La stabilirea veniturilor realizate de persoanele fizice aflate în întreţinere, potrivit alin. (5), se va avea în vedere şi venitul determinat potrivit legislaţiei privind venitul minim garantat. 

(8) Sunt consideraţi alţi membri de familie, potrivit alin. (3), rudele contribuabilului sau ale soţului/soţiei acestuia până la gradul al doilea inclusiv. 

(9) Deducerile personale prevăzute la alin. (2), (3) şi (4) se însumează. Suma deducerilor personale admisă pentru calculul impozitului nu poate depăşi de 3 ori deducerea personală de bază şi se acordă în limita venitului realizat. 

(10) Deducerile personale determinate potrivit prezentului articol nu se acordă personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, potrivit legii. 

Norme metodologice:

18. Determinarea coeficienţilor şi a sumei reprezentând deduceri personale de bază şi suplimentare pentru fiecare contribuabil se efectuează astfel:

a) de către angajatorii cu sediul sau domiciliul în România pentru veniturile din salarii realizate pe teritoriul României, la funcţia de bază;

b) de către organul fiscal pentru contribuabilii care realizează venituri din salarii, altele decât cele prevăzute la lit. a), pentru contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente şi din cedarea folosinţei bunurilor, precum şi în alte situaţii apărute în aplicarea prevederilor titlului III din Codul fiscal. 

19. Deducerile personale de bază se acordă contribuabilului, automat, pentru fiecare lună a perioadei impozabile, în cursul sau la sfârşitul anului, potrivit pct. 18, după caz. Deducerile personale suplimentare pentru persoanele aflate în întreţinere se acordă o singură dată numai pe lunile în care persoanele se află în întreţinerea contribuabilului, iar cele pentru starea de invaliditate/handicap, numai pentru perioada existenţei acestei stări, atestată prin documente justificative. În cazul în care perioada impozabilă este inferioară anului calendaristic ca urmare a decesului contribuabilului în cursul anului, acesta beneficiază de un număr de deduceri personale de bază lunare şi de deduceri personale suplimentare corespunzător numărului de luni ale anului calendaristic până în luna decesului, inclusiv. 

20. Deducerile personale suplimentare pentru persoanele aflate în întreţinere se acordă numai pentru acele persoane care sunt efectiv în întreţinerea contribuabilului, chiar dacă aceştia nu au domiciliul comun. Coeficientul de deducere personală suplimentară este de 0,5 pentru fiecare persoană validă aflată în întreţinere. Pentru starea de invaliditate/handicap a persoanei aflate în întreţinere coeficientul de deducere personală suplimentară se majorează corespunzător. Pentru ca o persoană să fie în întreţinere, aceasta trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

− existenţa unor raporturi juridice între contribuabil şi persoana aflată în întreţinere;

− încadrarea în plafon. 

21. Sunt considerate persoane aflate în întreţinere soţul/soţia contribuabilului, copiii acestuia, precum şi alţi membri de familie până la gradul al doilea inclusiv. 

22. În sensul art. 45 alin. (8), în categoria „alt membru de familie aflat în întreţinere” se cuprind rudele contribuabilului şi ale soţului/soţiei acestuia, până la gradul al doilea inclusiv. 

23. După gradul de rudenie rudele se grupează astfel:

− rude de gradul întâi, cum ar fi: părinţi şi copii;

− rude de gradul al doilea, cum ar fi: bunici, nepoţi şi fraţi/surori. 

24. Sunt considerate persoane în întreţinere militarii în termen, militarii cu termen redus, studenţii şi elevii militari ai instituţiilor de învăţământ militare şi civile, peste vârsta de 18 ani, dacă veniturile obţinute sunt sub plafonul stabilit de acest titlu. 

25. Nu sunt considerate persoane în întreţinere persoanele majore condamnate, care execută pedepse privative de libertate. 

26. Copilul minor este considerat întotdeauna întreţinut, cu excepţia celor încadraţi în muncă, indiferent dacă se află în unităţi speciale sanitare sau de protecţie specială şi altele asemenea, precum şi în unităţi de învăţământ, inclusiv în situaţia în care costul de întreţinere este suportat de aceste unităţi. În acest caz eventualele venituri obţinute de copilul minor nu se au în vedere la acordarea deducerii personale suplimentare. 

Pentru copilul minor aflat în întreţinerea părinţilor sau a tutorelui, deducerea personală suplimentară se acordă integral unuia dintre părinţi, conform înţelegerii dintre aceştia, respectiv tutorelui. 

Pentru copilul minor provenit din căsătorii anterioare, dreptul la coeficientul de deducere personală suplimentară pentru copilul aflat în întreţinere revine părintelui căruia i-a fost încredinţat copilul sau unuia dintre soţi care formează noua familie, conform înţelegerii dintre aceştia, indiferent dacă s-a făcut o adopţie cu efecte restrânse şi chiar dacă părinţii fireşti ai acestuia contribuie la întreţinerea lui prin plata unei pensii de întreţinere. Plata unei pensii de întreţinere nu dă dreptul la deducere personală suplimentară părintelui obligat la această plată. 

Pentru copilul minor primit în plasament sau încredinţat unei persoane ori unei familii, dreptul la coeficientul de deducere personală suplimentară pentru acest copil se acordă:

− persoanei care l-a primit în plasament sau căreia i s-a încredinţat copilul;

− unuia dintre soţi care formează familia căreia i-a fost încredinţat sau i-a fost dat în plasament copilul, conform înţelegerii dintre aceştia. 

Pentru copiii aflaţi în întreţinerea unei familii, deducerea personală suplimentară va fi acordată părinţilor, conform înţelegerii dintre aceştia. Nu se va fracţiona între părinţi deducerea personală suplimentară pentru fiecare copil aflat în întreţinere. Astfel, în situaţia în care într-o familie sunt mai mulţi copii aflaţi în întreţinere, deducerile personale suplimentare se pot acorda unuia dintre părinţi pentru toţi copiii sau fiecărui părinte pentru un număr de copii, conform înţelegerii dintre părinţi. În aceste situaţii angajaţii vor prezenta angajatorilor sau organului fiscal fie o declaraţie pe propria răspundere din partea soţului/soţiei, fie o adeverinţă emisă de angajatorul acestuia/acesteia, după caz, din care să rezulte numărul şi identitatea copiilor pentru care beneficiază de deduceri personale suplimentare. 

Nu se acordă deducere personală suplimentară următorilor:

− părinţilor ai căror copii sunt daţi în plasament sau încredinţaţi unei familii ori persoane;

− părinţilor copiilor încredinţaţi unui organism privat autorizat sau unui serviciu public autorizat, în cazul în care părinţii respectivi sunt puşi sub interdicţie sau sunt decăzuţi din drepturile părinteşti. 

Copilul minor cu vârsta între 16 şi 18 ani, încadrat în muncă în condiţiile Codului muncii, devine contribuabil şi beneficiază de deducerea personală de bază, situaţie în care părinţii nu mai au dreptul la acordarea deducerii personale suplimentare, întrucât deducerea personală se acordă o singură dată. 

27. Contribuabilul beneficiază de deducere personală suplimentară pentru persoanele aflate în întreţinere potrivit art. 45 alin. (3) din Codul fiscal, dacă persoana fizică întreţinută nu are venituri sau veniturile acesteia sunt sub plafonul rezultat din aplicarea coeficientului aferent de deducere personală suplimentară la deducerea personală de bază. 

28. Verificarea încadrării veniturilor acestor persoane în plafonul determinat se realizează comparând veniturile brute realizate de persoana fizică aflată în întreţinere cu plafonul. 

29. În cursul anului fiscal, în cazul în care angajatul obţine venituri la funcţia de bază, pentru a stabili dreptul acestuia la deduceri suplimentare pentru persoane aflate în întreţinere, se compară venitul lunar realizat de persoana aflată în întreţinere cu plafonul lunar, astfel:

a) în cazul în care persoana aflată în întreţinere realizează venituri lunare de natura pensiilor, indemnizaţiilor, alocaţiilor şi altele asemenea, venitul lunar realizat de persoana întreţinută rezultă din însumarea tuturor drepturilor de această natură realizate într-o lună;

b) în cazul în care venitul este realizat sub formă de câştiguri la jocuri de noroc, premii la diverse competiţii, dividende, dobânzi şi altele asemenea, venitul lunar realizat de persoana fizică aflată în întreţinere se determină prin împărţirea venitului realizat la numărul de luni rămase până la sfârşitul anului, exclusiv luna de realizare a venitului;

c) în cazul în care persoana întreţinută realizează atât venituri lunare, cât şi aleatorii, venitul lunar se determină prin însumarea acestor venituri. 

30. În funcţie de venitul lunar al persoanei întreţinute, angajatorul va proceda după cum urmează:

a) în situaţia în care persoana aflată în întreţinere, pentru care contribuabilul − angajatul − beneficiază de deducerea personală suplimentară, obţine în cursul anului un venit lunar mai mare decât plafonul lunar, angajatorul va înceta acordarea deducerii personale suplimentare pentru persoana în întreţinere, începând cu luna următoare celei în care a fost realizat venitul;

b) în situaţia în care contribuabilul solicită acordarea deducerii personale suplimentare pentru persoana aflată în întreţinere ca urmare a situării venitului lunar al acesteia din urmă sub plafonul lunar, angajatorul va începe acordarea deducerii personale suplimentare pentru persoana în întreţinere o dată cu plata drepturilor lunare ale lunii în care angajatul a depus solicitarea. 

Dacă venitul unei persoane aflate în întreţinere depăşeşte plafonul deducerii personale suplimentare, ea nu este considerată întreţinută. 

31. Pentru determinarea coeficienţilor de deduceri personale suplimentare contribuabilul va depune la angajator o declaraţie pe propria răspundere, care trebuie să cuprindă următoarele informaţii:

− date de identificare a salariatului (numele şi prenumele, domiciliul, codul numeric personal);

− date de identificare a fiecărei persoane aflate în întreţinere (numele şi prenumele, codul numeric personal), precum şi situaţia invalidităţii sau handicapului, dacă este cazul. 

În ceea ce priveşte copiii aflaţi în întreţinere, la această declaraţie salariatul va anexa şi adeverinţa de la angajatorul celuilalt soţ sau declaraţia pe propria răspundere a acestuia că nu beneficiază de deducere personală suplimentară pentru acel copil. 

32. Declaraţia pe propria răspundere a persoanei aflate în întreţinere, cu excepţia copilului minor, trebuie să cuprindă următoarele informaţii:

− date de identificare a persoanei aflate în întreţinere, cum ar fi: numele, prenumele, domiciliul, codul numeric personal;

− date de identificare a contribuabilului care beneficiază de coeficientul de deducere personală suplimentară, cum ar fi: numele, prenumele, domiciliul, codul numeric personal;

− acordul persoanei întreţinute ca întreţinătorul să beneficieze de coeficientul de deducere personală suplimentară;

− nivelul şi natura venitului persoanei aflate în întreţinere, inclusiv menţiunea privind suprafeţele de teren agricol şi silvic deţinute, precum şi declaraţia afirmativă sau negativă cu privire la desfăşurarea de activităţi de: cultivare a terenurilor cu flori, legume şi zarzavat în sere, în solarii amenajate şi în sistem irigat; cultivare a arbuştilor şi plantelor decorative, ciupercilor; exploatare a pepinierelor viticole şi pomicole;

− angajarea persoanei întreţinute de a comunica persoanei care contribuie la întreţinerea sa orice modificări în situaţia venitului realizat. 

Declaraţiile pe propria răspundere depuse în vederea acordării de deduceri personale suplimentare nu sunt formulare tipizate. 

33. Contribuabilul va prezenta angajatorului sau organului fiscal şi documentele justificative care să ateste situaţia proprie şi a persoanelor aflate în întreţinere, cum sunt: certificatul de căsătorie, certificatele de naştere ale copiilor, certificatul emis de comisia de expertiză medicală sau decizia de pensionare pentru cazurile de invaliditate, adeverinţa de venit a persoanei întreţinute sau declaraţia pe propria răspundere şi altele. Documentele vor fi prezentate în original şi în copie, angajatorul sau organul fiscal, după caz, păstrând copia după ce verifică conformitatea cu originalul. Contribuabilii care depun declaraţia de venit global prin poştă şi care solicită acordarea deducerilor de către organul fiscal vor anexa la această declaraţie copii legalizate de pe documentele justificative care atestă dreptul la deduceri personale suplimentare. 

34. Dacă la un angajat intervine o schimbare care are influenţă asupra deducerilor personale suplimentare acordate şi această schimbare duce la diminuarea deducerii personale suplimentare, angajatul este obligat să înştiinţeze angajatorul în termen de 15 zile calendaristice de la data la care s-a produs evenimentul care a generat modificarea. 

35. În situaţia în care solicitarea şi/sau depunerea documentelor justificative privind acordarea deducerilor personale suplimentare se fac ulterior apariţiei evenimentului care dă naştere sau modifică dreptul la deducere, angajatorul va acorda deducerile cuvenite o dată cu plata drepturilor salariale aferente lunii în care angajatul a depus toate documentele justificative. 

36. Situaţia definitivă a deducerilor personale suplimentare se va stabili o dată cu determinarea venitului anual impozabil şi cu calculul impozitului anual. 

37. În situaţia în care depunerea documentelor justificative se face după calcularea impozitului şi regularizarea anuală potrivit prevederilor art. 61 din Codul fiscal, corecţiile se fac de către organul fiscal, pe baza cererii contribuabilului, la care se anexează toate documentele justificative care atestă dreptul acestuia la deduceri personale suplimentare. În cerere se va menţiona obligatoriu perioada pentru care se solicită acordarea deducerilor, în termenul legal de prescripţie. 

38. Deducerea personală de bază nu se fracţionează în cazul veniturilor realizate în baza unui contract de muncă cu timp parţial. 

Codul fiscal:

Actualizarea deducerilor personale şi a sumelor fixe

Art. 46. − (1) Deducerea personală de bază lunară, precum şi celelalte sume fixe, exprimate în lei, se stabilesc potrivit procedurii prevăzute la art. 43. 

(2) Începând cu anul fiscal 2004, sumele fixe exprimate în lei, altele decât deducerea personală de bază, se stabilesc potrivit procedurii prevăzute la art. 43 alin. (3). 

(3) Sumele fixe se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice. 

(4) Sumele şi tranşele de venituri impozabile sunt calculate prin rotunjire la suta de mii de lei, în sensul că fracţiunile sub 100.000 lei se majorează la 100.000 lei. 

Norme metodologice:

39. Sumele fixe calculate prin rotunjire la suta de mii de lei sunt cele prevăzute la art. 43 alin. (2)−(4), art. 56 alin. (4) lit. a), art. 73, art. 81 alin. (4) şi art. 86 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal. 

40. Pentru determinarea impozitului pe venitul anual global, precum şi pentru recalcularea impozitului anual pe veniturile din salarii, deducerea personală de bază se actualizează potrivit art. 43 alin. (2) sau alin. (4) din Codul fiscal. 

41. Rotunjirea la suta de mii de lei se referă şi la tranşele de venituri din baremele de impunere anuale şi lunare. Atât sumele fixe, cât şi baremele de impunere sunt aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice şi sunt publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL II

Venituri din activităţi independente

Definirea veniturilor din activităţi independente

Art. 47 − (1) Veniturile din activităţi independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii libere şi veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activităţi adiacente. 

(2) Sunt considerate venituri comerciale veniturile din fapte de comerţ ale contribuabililor, din prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la alin. (3), precum şi din practicarea unei meserii. 

(3) Constituie venituri din profesii libere veniturile obţinute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii. 

(4) Veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală provin din brevete de invenţie, desene şi modele, mostre, mărci de fabrică şi de comerţ, procedee tehnice, know-how, din drepturi de autor şi drepturi conexe dreptului de autor şi altele asemenea. 

Norme metodologice:

42. Se supun impozitului pe veniturile din activităţi independente persoanele fizice care realizează aceste venituri în mod individual sau asociate pe baza unui contract de asociere încheiat în vederea desfăşurării de activităţi în scopul obţinerii de venit, asociere care se realizează potrivit dispoziţiilor legale şi care nu dă naştere unei persoane juridice. 

43. Exercitarea unei activităţi independente presupune desfăşurarea acesteia în mod obişnuit, pe cont propriu şi urmărind un scop lucrativ. Printre criteriile care definesc preponderent existenţa unei activităţi independente sunt: libera alegere a desfăşurării activităţii, a programului de lucru şi a locului de desfăşurare a activităţii; riscul pe care şi-l asumă întreprinzătorul; activitatea se desfăşoară pentru mai mulţi clienţi; activitatea se poate desfăşura nu numai direct, ci şi cu personalul angajat de întreprinzător în condiţiile legii. 

44. Persoanele fizice nerezidente sunt supuse impozitării în România pentru veniturile obţinute din desfăşurarea în România, potrivit legii, a unei activităţi independente, printr-un sediu permanent. 

45. Sunt considerate venituri comerciale veniturile realizate din fapte de comerţ de către persoane fizice sau asocieri fără personalitate juridică, din prestări de servicii, altele decât cele realizate din profesii libere, precum şi cele obţinute din practicarea unei meserii. 

Principalele activităţi care constituie fapte de comerţ sunt:

− activităţi de producţie;

− activităţi de cumpărare efectuate în scopul revânzării;

− organizarea de spectacole culturale, sportive, distractive şi altele asemenea;

− activităţi al căror scop este facilitarea încheierii de tranzacţii comerciale printr-un intermediar, cum ar fi: contract de comision, de mandat, de reprezentare, de agent de asigurare şi alte asemenea contracte încheiate în conformitate cu prevederile Codului comercial, indiferent de perioada pentru care a fost încheiat contractul;

− vânzarea în regim de consignaţie a bunurilor cumpărate în scopul revânzării sau produse pentru a fi comercializate;

− activităţi de editare, imprimerie, multiplicare, indiferent de tehnica folosită, şi altele asemenea;

− transport de bunuri şi de persoane;

− alte activităţi definite în Codul comercial. 

46. Pentru persoanele fizice asociate impunerea se face la nivelul fiecărei persoane asociate din cadrul asocierii fără personalitate juridică, potrivit contractului de asociere, inclusiv al societăţii civile profesionale, asupra venitului net distribuit. 

47. Sunt considerate venituri din profesii libere veniturile obţinute din prestări de servicii cu caracter profesional, desfăşurate în mod individual sau în diverse forme de asociere, în domeniile ştiinţific, literar, artistic, educativ şi altele, de către: medici, avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti, experţi tehnici şi contabili, contabili autorizaţi, consultanţi de plasament în valori mobiliare, auditori financiari, consultanţi fiscali, arhitecţi, traducători, sportivi, precum şi alte persoane fizice cu profesii reglementate. 

48. Veniturile din drepturi de proprietate intelectuală sunt venituri realizate din valorificarea drepturilor industriale, cum ar fi: invenţii, mai puţin realizările tehnice, know-how, mărci înregistrate, franciza şi altele asemenea, recunoscute şi protejate prin înscrisuri ale instituţiilor specializate, precum şi a drepturilor de autor, inclusiv a drepturilor conexe dreptului de autor. Veniturile de această natură se supun regulilor de determinare pentru veniturile din activităţi independente şi în situaţia în care drepturile respective fac obiectul unor contracte de cesiune, închiriere, colaborare, cercetare, licenţă, franciză şi altele asemenea, precum şi cele transmise prin succesiune, indiferent de denumirea sub care se acordă, cum ar fi: remuneraţie directă, remuneraţie secundară, onorariu, redevenţă şi altele asemenea. 

Veniturile rezultate din cesiunile de drepturi de proprietate intelectuală prevăzute în mod expres în contractul încheiat între părţi reprezintă venituri din drepturi de proprietate intelectuală. De asemenea, sunt incluse în categoria veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală şi veniturile din cesiuni pentru care reglementările în materie stabilesc prezumţia de cesiune a drepturilor în lipsa unei prevederi contrare în contract. 

În situaţia existenţei unei activităţi dependente ca urmare a unei relaţii de angajare, remuneraţia prestărilor rezultate din cesiunile de drepturi de proprietate intelectuală care intră în sfera sarcinilor de serviciu reprezintă venituri de natură salarială, conform prevederilor menţionate în mod expres în contractul dintre angajat şi angajator, şi se supun impozitării potrivit prevederilor cap. III „Venituri din salarii” al titlului III din Codul fiscal. 

Veniturile reprezentând drepturi băneşti ale autorului unei realizări tehnice nu sunt considerate, din punct de vedere fiscal, venituri din drepturi de proprietate intelectuală. 

49. Persoanele fizice angajate, precum şi cele care încheie contracte, altele decât cele prin care sunt reglementate relaţiile de angajare, şi care desfăşoară activităţi utilizând baza materială a angajatorului sau a celeilalte părţi contractante, în vederea realizării de invenţii, realizări tehnice sau procedee tehnice, opere ştiinţifice, literare, artistice etc. obţin venituri de natură salarială. 

50. Veniturile realizate de sportivii profesionişti care participă la competiţii sportive pe cont propriu şi nu au relaţii de angajare cu entitatea plătitoare de venit sunt considerate venituri din activităţi independente. 

Codul fiscal:

Venituri neimpozabile

Art. 48. − (1) Nu sunt venituri impozabile:

a) veniturile obţinute prin aplicarea efectivă în ţară de către titular sau, după caz, de către licenţiaţii acestuia a unei invenţii brevetate în România, incluzând fabricarea produsului sau, după caz, aplicarea procedeului, în primii 5 ani de la prima aplicare, calculaţi de la data începerii aplicării şi cuprinşi în perioada de valabilitate a brevetului;

b) venitul obţinut de titularul brevetului prin cesionarea acestuia. 

(2) De prevederile alin. (1) beneficiază persoanele fizice care exploatează invenţia, respectiv titularul brevetului aplicat. 

Norme metodologice:

51. În aplicarea prevederilor art. 48 din Codul fiscal Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi Ministerul Finanţelor Publice emit ordin comun potrivit prevederilor art. 5 din Codul fiscal. 

Codul fiscal:

Reguli generale de stabilire a venitului net din activităţi independente determinat pe baza contabilităţii în partidă simplă

Art. 49. − (1) Venitul net din activităţi independente se determină ca diferenţă între venitul brut şi cheltuielile aferente realizării venitului, deductibile, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, cu excepţia prevederilor art. 50 şi 51. 

(2) Venitul brut cuprinde:

a) sumele încasate şi echivalentul în lei al veniturilor în natură din desfăşurarea activităţii;

b) veniturile sub formă de dobânzi din creanţe comerciale sau din alte creanţe utilizate în legătură cu o activitate independentă;

c) câştigurile din transferul activelor din patrimoniul afacerii utilizate într-o activitate independentă, inclusiv contravaloarea bunurilor rămase după încetarea definitivă a activităţii;

d) veniturile din angajamentul de a nu desfăşura o activitate independentă sau de a nu concura cu o altă persoană;

e) veniturile din anularea sau scutirea unor datorii de plată apărute în legătură cu o activitate independentă. 

(3) Nu sunt considerate venituri brute:

a) aporturile în numerar sau echivalentul în lei al aporturilor în natură făcute la începerea unei activităţi sau în cursul desfăşurării acesteia;

b) sumele primite sub formă de credite bancare sau de împrumuturi de la persoane fizice sau juridice;

c) sumele primite ca despăgubiri;

d) sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizări, mecenat sau donaţii. 

(4) Condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor, pentru a putea fi deduse, sunt:

a) să fie efectuate în cadrul activităţilor desfăşurate în scopul realizării venitului, justificate prin documente;

b) să fie cuprinse în cheltuielile exerciţiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite;

c) să respecte regulile privind amortizarea, prevăzute în titlul II;

d) cheltuielile cu primele de asigurare să fie efectuate pentru:

1. active corporale sau necorporale din patrimoniul afacerii;

2. activele ce servesc ca garanţie bancară pentru creditele utilizate în desfăşurarea activităţii pentru care este autorizat contribuabilul;

3. boli profesionale, risc profesional şi accidente de muncă;

4. persoane care obţin venituri din salarii, potrivit prevederilor capitolului III din prezentul titlu, cu condiţia impozitării sumei reprezentând prima de asigurare, la beneficiarul acesteia, la momentul plăţii de către suportator. 

(5) Următoarele cheltuieli sunt deductibile limitat:

a) cheltuielile de sponsorizare şi mecenat efectuate conform legii, în limita unei cote de 5% din baza de calcul determinată conform alin. (6);

b) cheltuielile de protocol, în limita unei cote de 2% din baza de calcul determinată conform alin. (6);

c) suma cheltuielilor cu indemnizaţia primită pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituţiile publice;

d) cheltuielile sociale, în limita unei sume obţinute prin aplicarea unei cote de până la 2% la fondul de salarii realizat anual;

e) pierderile privind bunurile perisabile, în limitele prevăzute de actele normative în materie;

f) cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori, potrivit legii;

g) contribuţiile efectuate în numele angajaţilor la scheme facultative de pensii ocupaţionale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, în limita echivalentului în lei a 200 euro anual, pentru o persoană;

h) prima de asigurare pentru asigurările private de sănătate, în limita stabilită potrivit legii;

i) cheltuielile efectuate pentru activitatea independentă, cât şi în scopul personal al contribuabilului sau asociaţilor, sunt deductibile numai pentru partea de cheltuială care este aferentă activităţii independente;

j) cheltuielile reprezentând contribuţii sociale obligatorii pentru salariaţi şi contribuabili, potrivit legii;

k) dobânzi aferente împrumuturilor de la persoane fizice şi juridice utilizate în desfăşurarea activităţii, pe baza contractului încheiat între părţi, în limita nivelului dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României;

l) cheltuielile efectuate de utilizator, reprezentând chiria − rata de leasing − în cazul contractelor de leasing operaţional, respectiv cheltuielile cu amortizarea şi dobânzile pentru contractele de leasing financiar, stabilite în conformitate cu prevederile privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing. 

(6) Baza de calcul se determină ca diferenţă dintre venitul brut şi cheltuielile deductibile, altele decât cheltuielile de sponsorizare, mecenat şi cheltuielile de protocol. 

(7) Nu sunt cheltuieli deductibile:

a) sumele sau bunurile utilizate de contribuabil pentru uzul personal sau al familiei sale;

b) cheltuielile corespunzătoare veniturilor neimpozabile ale căror surse se află pe teritoriul României sau în străinătate;

c) impozitul pe venit datorat potrivit prezentului titlu, inclusiv impozitul pe venitul realizat în străinătate;

d) cheltuielile cu primele de asigurare, altele decât cele prevăzute la alin. (4) lit. d) şi la alin. (5) lit. h);

e) donaţii de orice fel;

f) amenzile, confiscările, dobânzile, penalităţile de întârziere şi penalităţile datorate autorităţilor române şi străine, potrivit prevederilor legale, altele decât cele plătite conform clauzelor din contractele comerciale;

g) ratele aferente creditelor angajate;

h) dobânzile aferente creditelor angajate pentru achiziţionarea de imobilizări corporale de natura mijloacelor fixe, în cazul în care dobânda este cuprinsă în valoarea de intrare a imobilizării corporale, potrivit prevederilor legale;

i) cheltuielile de achiziţionare sau de fabricare a bunurilor şi a drepturilor amortizabile din Registrul-inventar;

j) cheltuielile privind bunurile constatate lipsă din gestiune sau degradate şi neimputabile, dacă inventarul nu este acoperit de o poliţă de asigurare;

k) sumele sau valoarea bunurilor confiscate, ca urmare a încălcării dispoziţiilor legale în vigoare;

l) impozitul pe venit suportat de plătitorul venitului în contul beneficiarilor de venit;

m) alte sume prevăzute prin legislaţia în vigoare. 

(8) Contribuabilii care obţin venituri din activităţi independente sunt obligaţi să organizeze şi să conducă evidenţa contabilă în partidă simplă, cu respectarea reglementărilor în vigoare privind evidenţa contabilă, şi să completeze Registrul-jurnal de încasări şi plăţi, Registrul inventar şi alte documente contabile prevăzute de legislaţia în materie. 

(9) În Registrul-inventar se trec toate bunurile şi drepturile aferente desfăşurării activităţii. 

Norme metodologice:

52. În venitul brut se includ toate veniturile în bani şi în natură, cum sunt: venituri din vânzarea de produse şi de mărfuri, venituri din prestarea de servicii şi executarea de lucrări, venituri din vânzarea sau închirierea bunurilor din patrimoniul afacerii şi orice alte venituri obţinute din exercitarea activităţii, precum şi veniturile din dobânzile primite de la bănci pentru disponibilităţile băneşti aferente afacerii, din alte activităţi adiacente şi altele asemenea. 

Prin activităţi adiacente se înţelege toate activităţile care au legătură cu obiectul de activitate autorizat. 

În cazul încetării definitive a activităţii sumele obţinute din valorificarea bunurilor din patrimoniul afacerii, înscrise în Registrul-inventar, cum ar fi: mijloace fixe, obiecte de inventar şi altele asemenea, precum şi stocurile de materii prime, materiale, produse finite şi mărfuri rămase nevalorificate sunt incluse în venitul brut. 

În cazul în care bunurile din patrimoniul afacerii trec în patrimoniul personal al contribuabilului, din punct de vedere fiscal se consideră o înstrăinare, iar suma reprezentând contravaloarea acestora se include în venitul brut al afacerii. 

În toate cazurile evaluarea se face la preţurile practicate pe piaţă sau stabilite prin expertiză tehnică. 

Nu constituie venit brut următoarele:

− aporturile în numerar sau echivalentul în lei al aporturilor în natură făcute la începerea unei activităţi sau în cursul desfăşurării acesteia;

− sumele primite sub formă de credite bancare sau de împrumuturi de la persoane fizice sau juridice;

− sumele primite ca despăgubiri;

− sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizări, mecenat sau donaţii. 

53. Din venitul brut realizat se admit la deducere numai cheltuielile care sunt aferente realizării venitului, astfel cum rezultă din evidenţele contabile conduse de contribuabili, cu respectarea prevederilor art. 49 alin. (4)−(7) din Codul fiscal. 

Condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor pentru a putea fi deduse sunt:

a) să fie efectuate în interesul direct al activităţii;

b) să corespundă unor cheltuieli efective şi să fie justificate cu documente;

c) să fie cuprinse în cheltuielile exerciţiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite. 

54. Sunt cheltuieli deductibile, de exemplu:

− cheltuielile cu achiziţionarea de materii prime, materiale consumabile, obiecte de inventar şi mărfuri;

− cheltuielile cu lucrările executate şi serviciile prestate de terţi;

− cheltuielile efectuate de contribuabil pentru executarea de lucrări şi prestarea de servicii pentru clienţi;

− chiria aferentă spaţiului în care se desfăşoară activitatea, cea aferentă utilajelor şi altor instalaţii utilizate în desfăşurarea activităţii, în baza unui contract de închiriere;

− dobânzile aferente creditelor bancare;

− dobânzile aferente împrumuturilor de la persoane fizice şi juridice, utilizate în desfăşurarea activităţii, pe baza contractului încheiat între părţi, în limita nivelului dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României;

− cheltuielile cu comisioanele şi cu alte servicii bancare;

− cheltuielile cu primele de asigurare care privesc imobilizările corporale şi necorporale, inclusiv pentru stocurile deţinute, precum şi cheltuielile de asigurare pentru boli profesionale, risc profesional şi împotriva accidentelor de muncă;

− cheltuielile cu primele de asigurare pentru bunurile din patrimoniul personal, când acestea reprezintă garanţie bancară pentru creditele utilizate în desfăşurarea activităţii independente a contribuabilului;

− cheltuielile de protocol ocazionate de acordarea unor cadouri, trataţii şi mese partenerilor de afaceri, efectuate în scopul afacerii;

− cheltuielile poştale şi taxele de telecomunicaţii;

− cheltuielile cu energia şi apa;

− cheltuielile cu transportul de bunuri şi de persoane;

− cheltuieli de natură salarială;

− cheltuielile cu impozitele, taxele, altele decât impozitul pe venit;

− cheltuielile reprezentând contribuţiile pentru asigurările sociale, pentru constituirea Fondului pentru plata ajutorului de şomaj, pentru asigurările sociale de sănătate, precum şi alte contribuţii obligatorii pentru contribuabil şi angajaţii acestuia;

− cheltuielile reprezentând contribuţiile profesionale obligatorii datorate, potrivit legii, asociaţiilor profesionale din care fac parte contribuabilii;

− cheltuielile cu amortizarea, în conformitate cu reglementările din titlul II din Codul fiscal;

− valoarea rămasă neamortizată a bunurilor şi drepturilor amortizabile înstrăinate, determinată prin deducerea din preţul de cumpărare a amortizării incluse pe costuri în cursul exploatării, şi limitată la nivelul venitului realizat din înstrăinare;

− cheltuielile efectuate de utilizator, reprezentând chiria (rata de leasing) în cazul contractelor de leasing operaţional, respectiv cheltuielile cu amortizarea şi dobânzile pentru contractele de leasing financiar, stabilite în conformitate cu prevederile privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing;

− cheltuielile cu pregătirea profesională pentru contribuabili şi salariaţiilor;

− cheltuielile ocazionate de participarea la congrese şi alte întruniri cu caracter profesional;

− cheltuielile cu funcţionarea şi întreţinerea, aferente bunurilor care fac obiectul unui contract de comodat, potrivit înţelegerii din contract, pentru partea aferentă utilizării în scopul afacerii;

− cheltuieli reprezentând tichetele de masă acordate de angajator potrivit legii;

− cheltuielile de delegare, detaşare şi deplasare, cu excepţia celor reprezentând indemnizaţia de delegare, detaşare în altă localitate în ţară şi în străinătate, care este deductibilă limitat;

− cheltuielile de reclamă şi publicitate reprezintă cheltuielile efectuate pentru popularizarea numelui contribuabilului, produsului sau serviciului în baza unui contract scris, precum şi costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare când reclama şi publicitatea se efectuează prin mijloace proprii. Se includ în categoria cheltuielilor de reclamă şi publicitate şi bunurile care se acordă în cadrul unor campanii publicitare ca mostre, pentru încercarea produselor şi demonstraţii la punctele de vânzare, precum şi alte bunuri acordate cu scopul stimulării vânzărilor;

− alte cheltuieli efectuate pentru realizarea veniturilor. 

55. Sunt cheltuieli deductibile limitat, de exemplu, următoarele:

− cheltuielile cu sponsorizarea şi mecenatul sunt deductibile în limitele stabilite la art. 49 din Codul fiscal şi potrivit condiţiilor din legislaţia în materie;

− cheltuielile reprezentând indemnizaţia de delegare şi detaşare în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, sunt deductibile, respectiv în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituţiile publice;

− cheltuielile sociale în limita unei sume stabilite prin aplicarea unei cote de până la 2% asupra fondului de salarii realizat anual şi acordate pentru salariaţii proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă, sub forma: ajutoarelor de înmormântare, ajutoarelor pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a calamităţilor naturale, ajutoarelor pentru bolile grave şi incurabile, ajutoarelor pentru naştere, cadourilor pentru copiii minori ai salariaţilor, cadourilor oferite salariatelor, contravalorii transportului la şi de la locul de muncă al salariatului, costului prestaţiilor pentru tratament şi odihnă, inclusiv transportul, pentru salariaţii proprii şi membrii de familie ai acestora. Cadourile oferite de angajatori în beneficiul copiilor minori ai angajaţilor cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt deductibile în măsura în care valoarea cadoului oferit fiecărei persoane, cu orice ocazie dintre cele de mai sus, nu depăşeşte 1.200.000 lei, sumă actualizată potrivit prevederilor art. 46 din Codul fiscal. 

56. Veniturile obţinute din valorificarea în regim de consignaţie sau prin vânzare directă către agenţi economici şi alte instituţii a bunurilor rezultate în urma unei prelucrări sau procurate în scopul revânzării sunt considerate venituri din activităţi independente. În această situaţie se vor solicita documentele care atestă provenienţa bunurilor respective, precum şi autorizaţia de funcţionare. Nu se încadrează în aceste prevederi bunurile din patrimoniul personal. 

57. Toate bunurile şi drepturile aferente desfăşurării activităţii se înscriu în Registrul-inventar şi constituie patrimoniul afacerii. 

Codul fiscal:

Stabilirea venitului net din activităţi independente, pe baza normelor de venit

Art. 50. − (1) Venitul net dintr-o activitate independentă, care este desemnată conform alin. (2), şi care este desfăşurată de către contribuabil, individual, fără salariaţi, se determină pe baza normelor de venit. 

(2) Ministerul Finanţelor Publice elaborează normele care conţin nomenclatorul activităţilor pentru care venitul net se stabileşte pe bază de norme de venit şi precizează regulile care se utilizează pentru stabilirea acestor norme de venit. 

(3) Direcţiile generale ale finanţelor publice teritoriale au obligaţia de a stabili şi publica anual normele de venit înainte de data de 1 ianuarie a anului în care urmează a se aplica normele respective. 

(4) În cazul în care un contribuabil desfăşoară o activitate independentă pe perioade mai mici decât anul calendaristic, norma de venit aferentă acelei activităţi se corectează astfel încât să reflecte perioada de an calendaristic în care a fost desfăşurată activitatea respectivă. 

(5) Dacă un contribuabil desfăşoară două sau mai multe activităţi desemnate, venitul net din aceste activităţi se stabileşte pe baza celei mai ridicate norme de venit pentru respectivele activităţi. 

(6) În cazul în care un contribuabil desfăşoară o activitate din cele prevăzute la alin. (1) şi o altă activitate care nu este prevăzută la alin. (1), atunci venitul net din activităţile independente desfăşurate de contribuabil se determină pe baza contabilităţii în partidă simplă, conform art. 49. 

(7) Venitul net din activitatea de transport de persoane şi de bunuri în regim de taxi se determină pe baza norme lor de venit. 

(8) Dacă un contribuabil desfăşoară activitate de transport de persoane şi de bunuri în regim de taxi şi desfăşoară şi o altă activitate independentă, atunci venitul net din activităţile independente desfăşurate de contribuabil se determină pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, conform art. 49. În acest caz, venitul net din aceste activităţi nu poate fi inferior venitului net stabilit pe baza normei de venit pentru activitatea de transport de persoane fizice şi de bunuri în regim de taxi. 

(9) Contribuabilii care desfăşoară activităţi pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit nu au obligaţia să organizeze şi să conducă evidenţa contabilă în partidă simplă pentru activitatea respectivă. 

Norme metodologice:

 58. În sensul art. 50 din Codul fiscal, pentru persoanele fizice autorizate care realizează venituri din activităţi independente şi desfăşoară activităţi cuprinse în nomenclatorul stabilit prin ordin al ministrului finanţelor publice, individual, fără angajaţi, venitul net se poate determina pe bază de norme anuale de venit. La stabilirea normelor anuale de venit se vor avea în vedere şi caracterul sezonier al unor activităţi, precum şi durata concediului legal de odihnă. 

Pentru contribuabilii care desfăşoară mai multe activităţi, printre care şi cea de taximetrie, impunerea se face în sistem real. În acest caz venitul net din activitatea de taximetrie luat în calcul nu poate fi inferior normei de venit, stabilită pentru această activitate. 

Persoanele care desfăşoară activitatea de taximetrie cu autoturismele proprietate personală în baza unor contracte, altele decât contractele de muncă încheiate cu agenţi economici care au ca obiect de activitate taximetria, sunt supuse impozitării în aceleaşi condiţii cu taximetriştii care îşi desfăşoară activitatea în mod independent, pe bază de norme de venit sau în sistem real. 

59. La stabilirea coeficienţilor de corecţie a normelor de venit se vor avea în vedere următoarele criterii:

− vadul comercial şi clientela;

− vârsta contribuabililor;

− timpul afectat desfăşurării activităţii, cu excepţia cazurilor prevăzute la pct. 60 şi 61;

− starea de handicap sau de invaliditate a contribuabilului;

− activitatea se desfăşoară într-un spaţiu proprietate a contribuabilului sau închiriat;

− realizarea de lucrări, prestarea de servicii şi obţinerea de produse cu material propriu sau al clientului;

− folosirea de maşini, dispozitive şi scule, acţionate manual sau de forţă motrice;

− alte criterii specifice. 

Diminuarea normelor de venit ca urmare a îndeplinirii criteriului de vârstă a contribuabilului se operează începând cu anul următor celui în care acesta a împlinit numărul de ani care îi permite reducerea normei. Corectarea normelor de venit pentru contribuabilii care au şi calitatea de salariat sau îşi pierd această calitate se face începând cu luna următoare încheierii/desfacerii contractului individual de muncă. 

60. Venitul net din activităţi independente, determinat pe bază de norme anuale de venit, se reduce proporţional cu:

− perioada de la începutul anului şi până la momentul autorizării din anul începerii activităţii;

− perioada rămasă până la sfârşitul anului fiscal, în situaţia încetării activităţii, la cererea contribuabilului. 

61. Pentru întreruperile temporare de activitate în cursul anului, datorate unor accidente, spitalizării şi altor cauze obiective, inclusiv cele de forţă majoră, dovedite cu documente justificative, normele de venit se reduc proporţional cu perioada nelucrată, la cererea contribuabililor. În situaţia încetării activităţii în cursul anului, respectiv a întreruperii temporare, persoanele fizice autorizate şi asociaţiile fără personalitate juridică sunt obligate să depună autorizaţia de funcţionare şi să înştiinţeze în scris, în termen de 5 zile, organele fiscale în a căror rază teritorială aceştia îşi desfăşoară activitatea. În acest sens se va anexa, în copie, dovada din care să rezulte depunerea autorizaţiei. 

62. Pentru contribuabilii impuşi pe bază de norme de venit, care îşi exercită activitatea o parte din an, în situaţiile prevăzute la pct. 60 şi 61, venitul net aferent perioadei efectiv lucrate se determină prin raportarea normei anuale de venit la 365 de zile, iar rezultatul se înmulţeşte cu numărul zilelor de activitate. În acest scop organul fiscal întocmeşte o notă de constatare care va cuprinde date şi informaţii privind:

− situaţia care a generat corectarea normei de venit, cum ar fi: începutul/sfârşitul activităţii, întreruperea temporară, conform pct. 61, şi altele asemenea;

− perioada în care nu s-a desfăşurat activitate;

− documentele justificative depuse de contribuabil;

− recalcularea normei, conform prezentului punct. 

63. Pentru contribuabilul care optează să fie impus pe bază de normă de venit şi care anterior a fost impus în sistem real, având investiţii în curs de amortizare, valoarea amortizării nu diminuează norma de venit. Veniturile realizate din valorificarea investiţiilor respective sau trecerea lor în patrimoniul personal în cursul perioadei de desfăşurare a activităţii sau în caz de încetare a activităţii majorează norma de venit proporţional cu valoarea amortizată în perioada impunerii în sistem real. 

64. În cazul contribuabilului impus pe bază de normă de venit, care pe perioada anterioară a avut impunere în sistem real şi a efectuat investiţii care au fost amortizate integral, veniturile din valorificarea sau trecerea acestora în patrimoniul personal ca urmare a încetării activităţii vor majora norma de venit. 

65. Contribuabilii care în cursul anului fiscal nu mai îndeplinesc condiţiile de impunere pe bază de normă de venit vor fi impuşi în sistem real de la data respectivă, venitul net anual urmând să fie determinat prin însumarea fracţiunii din norma de venit aferentă perioadei de impunere pe bază de normă de venit cu venitul net rezultat din evidenţa contabilă. 

Codul fiscal:

Stabilirea venitului net din drepturile de proprietate intelectuală

Art. 51. − (1) Venitul net din drepturile de proprietate intelectuală se stabileşte prin scăderea din venitul brut a următoarelor cheltuieli:

a) o cheltuială deductibilă egală cu 60% din venitul brut;

b) contribuţiile sociale obligatorii plătite. 

(2) În cazul veniturilor provenind din crearea unor lucrări de artă monumentală, venitul net se stabileşte prin deducerea din venitul brut a următoarelor cheltuieli:

a) o cheltuială deductibilă egală cu 70% din venitul brut;

b) contribuţiile sociale obligatorii plătite. 

(3) În cazul exploatării de către moştenitori a drepturilor de proprietate intelectuală, precum şi în cazul remuneraţiei reprezentând dreptul de suită şi al remuneraţiei compensatorii pentru copia privată, venitul net se determină prin scăderea din venitul brut a sumelor ce revin organismelor de gestiune colectivă sau altor plătitori de asemenea venituri, potrivit legii, fără aplicarea cotei forfetare de cheltuieli prevăzute la alin. (1) şi (2). 

Norme metodologice:

66. În următoarele situaţii venitul net din drepturi de proprietate intelectuală se determină ca diferenţă între venitul brut şi comisionul cuvenit organismelor de gestiune colectivă sau altor plătitori care, conform legii, au atribuţii de colectare şi de repartizare a veniturilor între titularii de drepturi:

− venituri din drepturi de proprietate intelectuală transmise prin succesiune;

− venituri din exercitarea dreptului de suită;

− venituri reprezentând remuneraţia compensatorie pentru copia privată. 

67. Dreptul de suită este dreptul acordat de lege autorului unei opere de artă plastică de a primi o cotă de 5% din preţul de revânzare al operei respective, dacă revânzarea se face prin licitaţie sau prin intermediul unui agent comisionar ori de către un comerciant. Licitatorii, agenţii comisionari şi comercianţii au obligaţia să reţină şi să plătească autorului suma corespunzătoare cotei de 5% din preţul de vânzare. 

68. Remuneraţia compensatorie pentru copia privată este o sumă stabilită printr-o dispoziţie expresă a legii drept compensaţie pecuniară pentru prejudiciile cauzate titularilor de drepturi prin reproducerea/copierea de către diverse persoane, în scop personal, a unor opere protejate, cum ar fi creaţii şi prestaţii cuprinse într-o fixare comercială. 

Această remuneraţie este plătită de către fabricanţii sau importatorii de aparate ce permit reproducerea acestor opere sau de suporturi utilizabile pentru reproducerea operelor. Remuneraţia este de 5% din preţul de vânzare sau din valoarea înscrisă în documentele vamale pentru aceste aparate sau suporturi. 

Remuneraţia compensatorie pentru copia privată se colectează prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, care repartizează sumele astfel colectate fiecărui beneficiar. 

Codul fiscal:

(4) Pentru determinarea venitului net din drepturi de proprietate intelectuală, contribuabilii vor completa numai partea din Registrul-jurnal de încasări şi plăţi referitoare la încasări. Această reglementare este opţională pentru cei care consideră că îşi pot îndeplini obligaţiile declarative direct pe baza documentelor emise de plătitorul de venit. Aceşti contribuabili au obligaţia să arhiveze şi să păstreze documentele justificative cel puţin în limita termenului de prescripţie prevăzut de lege. 

Norme metodologice:

 69. Venitul brut din drepturi de proprietate intelectuală cuprinde atât sumele încasate în cursul anului, cât şi reţinerile în contul plăţilor anticipate efectuate cu titlu de impozit şi contribuţiile obligatorii reţinute de plătitorii de venituri. 

În cazul în care determinarea venitului net din drepturi de proprietate intelectuală se face pe bază de cote forfetare de cheltuieli, nu există obligativitatea înregistrării în evidenţa contabilă a cheltuielilor efectuate aferente venitului. 

70. Cheltuielile forfetare includ comisioanele şi alte sume care revin organismelor de gestiune colectivă sau altor plătitori de venituri drept plată a serviciilor prestate pentru gestiunea drepturilor de către aceştia din urmă către titularii de drepturi. 

71. Sunt considerate opere de artă monumentală următoarele:

− lucrări de decorare, cum ar fi pictura murală a unor spaţii şi clădiri de mari dimensiuni, interior-exterior;

− lucrări de artă aplicată în spaţii publice, cum ar fi: ceramică, metal, lemn, piatră, marmură şi altele asemenea;

− lucrări de sculptură de mari dimensiuni, design monumental, amenajări de spaţii publice;

− lucrări de restaurare a acestora. 

72. Veniturile din drepturi de proprietate intelectuală obţinute din străinătate se supun regulilor aplicabile veniturilor din străinătate, indiferent dacă sunt încasate direct de titulari sau prin intermediul entităţilor responsabile cu gestiunea drepturilor de proprietate intelectuală, potrivit legii. 

73. Cota de cheltuieli forfetare nu se acordă în cazul în care persoanele fizice utilizează baza materială a benefici arului acestor drepturi de proprietate intelectuală. 

Codul fiscal:

Opţiunea de a stabili venitul net, utilizându-se datele din contabilitatea în partidă simplă

Art. 52. − (1) Contribuabilii care obţin venituri din activităţi independente, impuşi pe bază de norme de venit, precum şi cei care obţin venituri din drepturi de proprietate intelectuală au dreptul să opteze pentru determinarea venitului net în sistem real, potrivit art. 49. 

(2) Opţiunea de a determina venitul net pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă este obligatorie pentru contribuabil pe o perioadă de 2 ani fiscali consecutivi şi se consideră reînnoită pentru o nouă perioadă, dacă nu se depune o cerere de renunţare de către contribuabil. 

(3) Cererea de opţiune pentru stabilirea venitului net în sistem real se depune la organul fiscal competent până la data de 31 ianuarie inclusiv, în cazul contribuabililor care au desfăşurat activitate şi în anul precedent, respectiv în termen de 15 zile de la începerea activităţii, în cazul contribuabililor care încep activitatea în cursul anului fiscal. 

Norme metodologice:

74. Opţiunea de a determina venitul net în sistem real se face astfel:

a) în cazul contribuabililor prevăzuţi la art. 50 alin. (1) din Codul fiscal, care au desfăşurat activitate în anul precedent şi au fost impuşi pe bază de norme de venit, prin depunerea până la data de 31 ianuarie a anului fiscal a cererii de opţiune pentru sistemul real de impunere, precum şi a declaraţiei privind venitul estimat;

b) în cazul contribuabililor prevăzuţi la art. 50 alin. (1) din Codul fiscal, care încep activitatea în cursul anului fiscal, prin depunerea în termen de 15 zile de la începerea activităţii a declaraţiei privind venitul estimat, însoţită de cererea de opţiune pentru sistemul real de impunere. 

75. Contribuabilii impuşi în sistem real au dreptul de a renunţa la opţiune pe baza unei cereri depuse până la data de 31 ianuarie a anului fiscal. 

76. Cererea depusă, cuprinzând opţiunea pentru sistemul real, precum şi cererea de renunţare la opţiune se consideră aprobate de drept prin depunere şi înregistrare la organul fiscal. 

Codul fiscal:

Reţinerea la sursă a impozitului pentru unele venituri din activităţi independente

Art. 53. − (1) Plătitorii următoarelor venituri au obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a vira impozit prin reţinere la sursă, reprezentând plăţi anticipate, din veniturile plătite:

a) venituri din drepturi de proprietate intelectuală;

b) venituri din vânzarea bunurilor în regim de consignaţie;

c) venituri din activităţi desfăşurate în baza contractelor de agent, comision sau mandat comercial;

d) venituri din activităţi desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil;

e) venituri din activitatea de expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi extrajudiciară;

f) venitul obţinut de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică contribuabil, potrivit titlului II, care nu generează o persoană juridică;

g) venitul obţinut de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică contribuabil, potrivit titlului IV, care nu generează o persoană juridică. 

(2) Impozitul ce trebuie reţinut se stabileşte după cum urmează:

a) în cazul veniturilor prevăzute la alin. (1) lit. a), aplicând o cotă de impunere de 15% la venitul brut;

b) în cazul veniturilor prevăzute la alin. (1) lit. f), aplicând cotele de impunere prevăzute pentru impozitul pe profit, la profitul cuvenit persoanei fizice asociate;

c) în cazul veniturilor prevăzute la alin. (1) lit. g), aplicând cota de impunere prevăzută pentru impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, la veniturile ce revin persoanei fizice din asociere;

d) în cazul celorlalte venituri prevăzute la alin. (1), aplicând o cotă de impunere de 10% la venitul brut. 

(3) Impozitul ce trebuie reţinut se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost plătit venitul, cu excepţia impozitului aferent veniturilor prevăzute la alin. (1) lit. f) şi g), pentru care termenul de virare este reglementat potrivit titlurilor II şi IV. 

Norme metodologice:

77. Plătitorii de venituri din drepturi de proprietate intelectuală au obligaţia de a calcula şi de a reţine în cursul anului fiscal o sumă reprezentând 15% din venitul brut realizat de titularii de drepturi de proprietate intelectuală ca urmare a exploatării drepturilor respective. Această sumă reprezintă plata anticipată în contul impozitului anual datorat de contribuabili. 

78. Plătitorii de venituri din drepturi de proprietate intelectuală, cărora le revine obligaţia calculării şi reţinerii impozitului anticipat, sunt, după caz:

− utilizatorii de opere, invenţii, know-how şi altele asemenea, în situaţia în care titularii de drepturi îşi exercită drepturile de proprietate intelectuală în mod personal, iar relaţia contractuală dintre titularul de drepturi de proprietate intelectuală şi utilizatorul respectiv este directă;

− organismele de gestiune colectivă sau alte entităţi, care, conform dispoziţiilor legale, au atribuţii de gestiune a drepturilor de proprietate intelectuală, a căror gestiune le este încredinţată de către titulari. În această situaţie se încadrează şi producătorii şi agenţii mandataţi de titularii de drepturi, prin intermediul cărora se colectează şi se repartizează drepturile respective. 

79. În situaţia în care sumele reprezentând venituri din exploatarea drepturilor de proprietate intelectuală se colectează prin mai multe organisme de gestiune colectivă sau prin alte entităţi asemănătoare, obligaţia calculării şi reţinerii impozitului anticipat revine organismului sau entităţii care efectuează plata către titularul de drepturi de proprietate intelectuală. 

80. În cazul contribuabililor ale căror plăţi anticipate sunt calculate în conformitate cu prevederile art. 53 alin. (1) lit. b)−e) din Codul fiscal pentru veniturile de această natură şi care realizează venituri din activităţi independente şi în alte condiţii, pentru acestea din urmă au obligaţia să le evidenţieze în contabilitate separat şi să plătească în cursul anului plăţi anticipate trimestriale, în conformitate cu art. 88 din Codul fiscal. 

81. Impozitul anticipat se calculează şi se reţine în momentul efectuării plăţii sumelor către beneficiarul venitului. 

82. Impozitul reţinut se virează la bugetul de stat până la data de 25 a lunii următoare celei în care se fac plata venitului şi reţinerea impozitului. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL III

Venituri din salarii

Definirea veniturilor din salarii

Art. 56. − (1) Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură, obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă. 

(2) În vederea impunerii, sunt asimilate salariilor:

a) indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii de demnitate publică, stabilite potrivit legii;

b) indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii alese în cadrul persoanelor juridice fără scop lucrativ;

c) drepturile de soldă lunară, indemnizaţiile, primele, premiile, sporurile şi alte drepturi ale personalului militar, acordate potrivit legii;

d) indemnizaţia lunară brută, precum şi suma din profitul net, cuvenite administratorilor la companii/societăţi naţionale, societăţi comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar, precum şi la regiile autonome;

e) sumele primite de membrii fondatori ai societăţilor comerciale constituite prin subscripţie publică;

f) sumele primite de reprezentanţii în adunarea generală a acţionarilor, în consiliul de administraţie şi în comisia de cenzori;

g) sumele primite de reprezentanţii în organisme tripartite, potrivit legii;

h) indemnizaţia lunară a asociatului unic, la nivelul valorii înscrise în declaraţia de asigurări sociale;

i) sumele acordate de persoanele juridice fără scop patrimonial şi de alte entităţi neplătitoare de impozit pe profit, peste limita de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizaţia primită pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciu lui, pentru salariaţii din instituţiile publice;

j) orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor. 

Norme metodologice:

83. Veniturile de natură salarială prevăzute la art. 56 din Codul fiscal, denumite în continuare venituri din salarii, sunt venituri din activităţi dependente, dacă sunt îndeplinite următoarele criterii:

− părţile care intră în relaţia de muncă, denumite în continuare angajator şi angajat, stabilesc de la început: felul activităţii, timpul de lucru şi locul desfăşurării activităţii;

− partea care utilizează forţa de muncă pune la dispoziţia celeilalte părţi mijloacele de muncă, cum ar fi: spaţii cu înzestrare corespunzătoare, îmbrăcăminte specială, unelte de muncă şi altele asemenea;

− persoana care activează contribuie numai cu prestaţia fizică sau cu capacitatea ei intelectuală, nu şi cu capitalul propriu;

− plătitorul de venituri de natură salarială suportă cheltuielile de deplasare în interesul serviciului ale angajatului, cum ar fi indemnizaţia de delegare-detaşare în ţară şi în străinătate, şi alte cheltuieli de această natură, precum şi indemnizaţia de concediu de odihnă şi indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă suportată de angajator potrivit legii;

− persoana care activează lucrează sub autoritatea unei alte persoane şi este obligată să respecte condiţiile impuse de aceasta, conform legii. 

84. Veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relaţii contractuale de muncă, precum şi orice sume de natură salarială primite în baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se referă, şi care sunt realizate din:

a) sume primite pentru munca prestată ca urmare a contractului individual de muncă, a contractului colectiv de muncă, precum şi pe baza actului de numire:

− salariile de bază;

− sporurile şi adaosurile de orice fel;

− indemnizaţiile de orice fel;

− recompensele şi premiile de orice fel;

− sumele reprezentând premiul anual şi stimulentele acordate, potrivit legii, personalului din instituţiile publice, cele reprezentând stimulentele din fondul de participare la profit, acordate salariaţilor agenţilor economici după aprobarea bilanţului contabil, potrivit legii;

− sumele primite pentru concediul de odihnă, cu excepţia sumelor primite de salariat cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea cheltuielilor salariatului şi familiei sale necesare în vederea revenirii la locul de muncă, precum şi eventualele prejudicii suferite de acesta ca urmare a întreruperii concediului de odihnă;

− sumele primite în caz de incapacitate temporară de muncă;

− orice alte câştiguri în bani şi în natură, primite de la angajatori de către angajaţi, ca plată a muncii lor;

b) indemnizaţiile, precum şi orice alte drepturi acordate persoanelor din cadrul organelor autorităţii publice, alese sau numite în funcţie, potrivit legii, precum şi altora asimilate cu funcţiile de demnitate publică, stabilite potrivit sistemului de stabilire a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică;

c) drepturile personalului militar în activitate şi ale militarilor angajaţi pe bază de contract, reprezentând solda lunară compusă din solda de grad, solda de funcţie, gradaţii şi indemnizaţii, precum şi prime, premii şi alte drepturi stabilite potrivit legislaţiei speciale;

d) drepturile administratorilor, obţinute în baza contractului de administrare încheiat cu companiile/societăţile naţionale, societăţile comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar, precum şi cu regiile autonome, stabilite potrivit legii, cum ar fi: indemnizaţia lunară brută, suma cuvenită prin participare la profitul net al societăţii;

e) sumele plătite membrilor fondatori ai unei societăţi comerciale constituite prin subscripţie publică, potrivit cotei de participare la profitul net, stabilită de adunarea constitutivă, potrivit legislaţiei în vigoare;

f) sumele primite de reprezentanţii numiţi în adunarea generală a acţionarilor şi sumele primite de membrii consiliului de administraţie şi ai comisiei de cenzori, stabilite potrivit prevederilor legale;

g) sumele primite de reprezentanţii în organisme tripartite, conform legii;

h) sumele primite de către persoanele fizice agreate de Ministerul Finanţelor Publice să efectueze certificarea bilanţului contabil şi a contului de execuţie bugetară la instituţiile publice care nu au compartiment propriu de audit intern şi care nu îşi desfăşoară activitatea în cabinete individuale înregistrate la organele fiscale teritoriale;

i) indemnizaţiile, primele şi alte asemenea sume acordate membrilor aleşi ai unor entităţi, cum ar fi: organizaţii sindicale, organizaţii patronale, alte organizaţii neguvernamentale, asociaţii de proprietari/chiriaşi şi altele asemenea;

j) indemnizaţiile acordate ca urmare a participării în comisii, comitete, consilii şi altele asemenea, constituite conform legii;

k) veniturile obţinute de condamnaţii care execută pedepse la locul de muncă;

l) sumele plătite sportivilor amatori, ca urmare a participării în competiţii sportive oficiale, precum şi sumele plătite sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor şi altor specialişti în domeniu de către cluburile sau asociaţiile sportive cu care aceştia au relaţii contractuale de muncă, indiferent de forma sub care se plătesc, inclusiv prima de joc, cu excepţia celor prevăzute la art. 42 lit. t) din Codul fiscal;

m) compensaţii băneşti individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispoziţiilor prevăzute în contractul de muncă;

n) indemnizaţii sau alte drepturi acordate angajaţilor cu ocazia angajării sau mutării acestora într-o altă localitate, stabilite potrivit contractelor de muncă, statutelor sau altor dispoziţii legale, cu excepţia celor prevăzute la art. 56 alin. (4) lit. h) şi i) din Codul fiscal;

o) alte drepturi sau avantaje de natură salarială sau asimilate salariilor. 

Codul fiscal:

(3) Avantajele, cu excepţia celor prevăzute la alin. (4), primite în legătură cu o activitate dependentă includ, însă nu sunt limitate la:

a) utilizarea oricărui bun, inclusiv a unui vehicul de orice tip, din patrimoniul afacerii, în scop personal, cu excepţia deplasării pe distanţa dus-întors de la domiciliu la locul de muncă;

b) cazare, hrană, îmbrăcăminte, personal pentru munci casnice, precum şi alte bunuri sau servicii oferite gratuit sau la un preţ mai mic decât preţul pieţei;

c) împrumuturi nerambursabile şi diferenţa favorabilă dintre dobânda preferenţială şi dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României, pentru depozite şi credite;

d) anularea unei creanţe a angajatorului asupra angajatului;

e) abonamentele şi costul convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, în scop personal;

f) permise de călătorie pe orice mijloace de transport, folosite în scopul personal;

g) primele de asigurare plătite de către suportator pentru salariaţii proprii sau alt beneficiar de venituri din salarii, la momentul plăţii primei respective, altele decât cele obligatorii. 

Norme metodologice:

 85. Avantajele în bani şi în natură sunt considerate a fi orice foloase primite de salariat de la terţi sau ca urmare a prevederilor contractului individual de muncă sau a unei relaţii contractuale între părţi, după caz. 

86. La stabilirea venitului impozabil se au în vedere şi avantajele primite de către persoana fizică, cum ar fi:

a) folosirea vehiculelor de orice tip din patrimoniul afacerii, în scop personal;

b) acordarea de produse alimentare, îmbrăcăminte, cherestea, lemne de foc, cărbuni, energie electrică, termică şi altele;

c) abonamentele de radio şi televiziune, de transport, abonamentele şi costul convorbirilor telefonice, inclusiv cartele telefonice;

d) permise de călătorie pe diverse mijloace de transport;

e) bilete de tratament şi odihnă;

f) cadouri primite cu diverse ocazii, cu excepţia celor menţionate la art. 56 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal;

g) contravaloarea folosinţei unei locuinţe în scop personal şi a cheltuielilor conexe de întreţinere, cum sunt cele privind consumul de apă, consumul de energie electrică şi termică şi altele asemenea, cu excepţia celor prevăzute în mod expres la art. 56 alin. (4) lit. c) din Codul fiscal;

h) cazarea şi masa acordate în unităţi proprii de tip hotelier;

i) contravaloarea primelor de asigurare suportate de persoana juridică sau de o altă entitate, pentru angajaţii proprii, precum şi pentru alţi beneficiari, cu excepţia primelor de asigurare obligatorii potrivit legislaţiei în materie. 

Tratamentul fiscal al avantajului reprezentând contravaloarea primelor de asigurare este următorul:

− pentru beneficiarii care obţin venituri salariale şi asimilate salariilor de la suportatorul primelor de asigurare, acestea sunt impuse prin cumularea cu veniturile de această natură ale lunii în care sunt plătite primele de asigurare;

− pentru alţi beneficiari care nu au o relaţie generatoare de venituri salariale şi asimilate salariilor cu suportatorul primelor de asigurare, acestea sunt impuse în conformitate cu prevederile art. 83 din Codul fiscal. 

87. Avantajele în bani pot fi sumele primite pentru procurarea de bunuri şi servicii, precum şi sumele acordate pentru distracţii sau recreere. 

88. Avantajele în bani şi echivalentul în lei al avantajelor în natură sunt impozabile, indiferent de forma organizatorică a entităţii care le acordă. 

89. Fac excepţie veniturile care sunt expres menţionate ca fiind neimpozabile, în limitele şi condiţiile prevăzute la art. 56 alin. (4) din Codul fiscal. 

90. Veniturile în natură, precum şi avantajele în natură primite cu titlu gratuit sunt evaluate la preţul pieţei la locul şi data acordării avantajului. Avantajele primite cu plata parţială sunt evaluate ca diferenţă între preţul pieţei la locul şi data acordării avantajului şi suma reprezentând plata parţială. 

91. Evaluarea avantajelor în natură sub forma folosirii numai în scop personal a bunurilor din patrimoniul afacerii se face astfel:

a) evaluarea folosinţei cu titlu gratuit a vehiculului se face aplicându-se un procent de 1,7% pentru fiecare lună, la valoarea de intrare a acestuia. În cazul în care vehiculul este închiriat de la o terţă persoană, avantajul este evaluat la nivelul chiriei;

b) evaluarea folosinţei cu titlu gratuit a locuinţei primite se face la nivelul chiriei practicate pentru suprafeţele locative deţinute de stat. Avantajele conexe, cum ar fi apă, gaz, electricitate, cheltuieli de întreţinere şi reparaţii şi altele asemenea, sunt evaluate la valoarea lor efectivă;

c) evaluarea folosinţei cu titlu gratuit a altor bunuri decât vehiculul şi locuinţa se face la nivelul totalului cheltuielilor aferente fiecărui bun pe unitate de măsură specifică sau la nivelul preţului practicat pentru terţi. 

92. Evaluarea utilizării în scop personal a bunurilor din patrimoniul afacerii cu folosinţă mixtă se face astfel:

a) pentru vehicule evaluarea se face conform pct. 91 lit. a), iar avantajul se determină proporţional cu numărul de kilometri parcurşi în interes personal din totalul kilometrilor;

b) pentru alte bunuri evaluarea se face conform prevederilor pct. 91 şi avantajul se determină proporţional cu numărul de metri pătraţi folosiţi pentru interes personal sau cu numărul de ore de utilizare în scop personal. 

93. Nu sunt considerate avantaje:

− contravaloarea abonamentelor pe mijloacele de transport în comun pentru angajaţii a căror activitate presupune deplasarea frecventă în interiorul localităţii;

− reducerile de preţuri practicate în scopul vânzării, de care pot beneficia clienţii persoane fizice;

− costul abonamentelor telefonice şi al convorbirilor telefonice efectuate, precum şi utilizarea autoturismului de serviciu pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu. 

94. Angajatorul stabileşte partea corespunzătoare din convorbirile telefonice reprezentând folosinţa în scop personal, care reprezintă avantaj impozabil, în condiţiile art. 56 alin. (3) din Codul fiscal, şi se va impozita prin cumulare cu veniturile salariale ale lunii în care salariatul primeşte acest avantaj. În acest scop angajatorul stabileşte limita convorbirilor telefonice aferente sarcinilor de serviciu pentru fiecare post telefonic, urmând ca ceea ce depăşeşte această limită să fie considerat avantaj în natură, în situaţia în care salariatului în cauză nu i s-a imputat costul convorbirilor respective. 

95. La evaluarea avantajului folosirii în scop personal a vehiculului din patrimoniul angajatorului cu folosinţă mixtă, pus la dispoziţie unui angajat, nu se ia în considerare distanţa dus-întors de la domiciliu la locul de muncă, precum şi cheltuielile efectuate pentru realizarea sarcinilor de serviciu. 

Codul fiscal:

(4) Următoarele sume nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile, în înţelesul impozitului pe venit:

a) ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a calamităţilor naturale, ajutoarele pentru bolile grave şi incurabile, ajutoarele pentru naştere, veniturile reprezentând cadouri pentru copiii minori ai salariaţilor, cadourile oferite salariatelor, contravaloarea transportului la şi de la locul de muncă al salariatului, costul prestaţiilor pentru tratament şi odihnă, inclusiv transportul pentru salariaţii proprii şi membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariaţii proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă. Cadourile oferite de angajatori în beneficiul copiilor minori ai angajaţilor, cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea cadoului oferit fiecărei persoane, cu orice ocazie dintre cele de mai sus, nu depăşeşte 1.200.000 lei. Nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile veniturile de natura celor prevăzute mai sus, realizate de persoane fizice, dacă aceste venituri sunt primite în baza unor legi speciale şi finanţate din buget;

Norme metodologice:

96. Ajutoarele de înmormântare sunt venituri neimpozabile atât în cazul angajatului, cât şi în cazul altor persoane, potrivit clauzelor din contractele de muncă sau prevederilor din legi speciale, indiferent de sursa din care sunt acordate. 

97. Plafonul stabilit pentru cadourile oferite de angajatori copiilor minori ai angajaţilor cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi pentru cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie se aplică atât darurilor constând în bunuri, cât şi celor în bani, în cazul tuturor angajatorilor de forţă de muncă. 

Codul fiscal:

b) tichete de masă şi drepturile de hrană acordate de angajatori angajaţilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare;

Norme metodologice:

98. În această categorie se cuprind:

− alocaţia individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă, primită de angajaţi şi suportată integral de angajator, potrivit legii;

− alocaţiile zilnice de hrană pentru activitatea sportivă de performanţă, internă şi internaţională, diferenţiată pe categorii de acţiuni;

− contravaloarea hranei, alimentelor sau numerarul acordat sportivilor pentru asigurarea alimentaţiei de efort necesare în perioada de pregătire;

− drepturile de hrană în timp de pace, primite de personalul din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională;

− alte drepturi de această natură primite potrivit actelor normative specifice, cum ar fi: alocaţia de hrană zilnică pentru personalul navigant şi auxiliar îmbarcat pe nave; alocaţia zilnică de hrană pentru consumurile colective din unităţile bugetare şi din regiile autonome/societăţile comerciale cu specific deosebit; alocaţia de hrană acordată donatorilor onorifici de sânge; alocaţia de hrană pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice şi altele asemenea. 

Codul fiscal:

c) contravaloarea folosinţei locuinţei de serviciu sau a locuinţei din incinta unităţii, potrivit repartiţiei de serviciu, numirii conform legii sau specificităţii activităţii prin cadrul normativ specific domeniului de activitate, compensarea chiriei pentru personalul din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi compensarea diferenţei de chirie, suportate de persoana fizică, conform legilor speciale;

Norme metodologice:

99. Prin locuinţe acordate ca urmare a specificităţii activităţii se înţelege acele locuinţe asigurate angajaţilor când activitatea se desfăşoară în locuri izolate, precum staţiile meteo, staţiile pentru controlul mişcărilor seismice, sau în condiţiile în care este solicitată prezenţa permanentă pentru supravegherea unor instalaţii, utilaje şi altele asemenea. 

Codul fiscal:

d) cazarea şi contravaloarea chiriei pentru locuinţele puse la dispoziţia oficialităţilor publice, a angajaţilor consulari şi diplomatici care lucrează în afara ţării, în conformitate cu legislaţia în vigoare;

e) contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecţie şi de lucru, a alimentaţiei de protecţie, a medicamentelor şi materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protecţie a muncii, precum şi a uniformelor obligatorii şi a drepturilor de echipament, ce se acordă potrivit legislaţiei în vigoare;

Norme metodologice:

100. Nu sunt venituri impozabile:

− contravaloarea echipamentelor tehnice primite de angajat sub formă de aparatură, dispozitive, unelte, alte mijloace asemănătoare, necesare în procesul muncii;

− contravaloarea echipamentului individual de protecţie cu care este dotat fiecare participant în procesul muncii pentru a fi protejat împotriva factorilor de risc;

− contravaloarea echipamentului individual de lucru care cuprinde mijloacele primite de un angajat în vederea utilizării lor în timpul procesului muncii pentru a-i proteja îmbrăcămintea şi încălţămintea;

− contravaloarea alimentaţiei de protecţie primite în mod gratuit de persoanele fizice care lucrează în locuri de muncă cu condiţii grele şi vătămătoare;

− contravaloarea materialelor igienico-sanitare primite în mod gratuit de persoanele fizice care îşi desfăşoară activitatea în locuri de muncă al căror specific impune o igienă personală deosebită;

− contravaloarea medicamentelor primite de cadrele militare în activitate, sportivi, personalul navigant şi alte categorii de personal, potrivit legii;

− contravaloarea echipamentului şi a materialelor de resortul echipamentului, cum ar fi: materiale de spălat şi de igienă, materiale de gospodărie, materiale pentru atelierele de reparaţii şi întreţinere, rechizite şi furnituri de birou, primite în mod gratuit de personalul din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, în condiţiile legii;

− altele asemenea. 

Codul fiscal:

f) contravaloarea cheltuielilor de deplasare pentru transportul între localitatea în care angajaţii îşi au domiciliul şi localitatea unde se află locul de muncă al acestora, la nivelul unui abonament lunar, pentru situaţiile în care nu se asigură locuinţă sau nu se suportă contravaloarea chiriei, conform legii;

g) sumele primite de angajaţi pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare, a indemnizaţiei primite pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului. Sunt exceptate de la aceste prevederi sumele acordate de persoanele juridice fără scop patrimonial şi de alte entităţi neplătitoare de impozit pe profit peste limita de 2,5 ori indemnizaţia acordată salariaţilor din instituţiile publice;

Norme metodologice:

101. În categoria cheltuielilor de delegare şi detaşare se cuprind cheltuielile cu transportul, cazarea, precum şi indemnizaţia de delegare şi de detaşare în ţară şi în străinătate, stabilită potrivit legii. 

Codul fiscal:

h) sumele primite, potrivit dispoziţiilor legale, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul serviciului;

Norme metodologice:

102. Prin cheltuieli de mutare în interesul serviciului se înţelege cheltuielile cu transportul personal şi al membrilor de familie ai angajatului, precum şi al bunurilor din gospodărie, cu ocazia mutării salariatului într-o altă localitate decât cea de domiciliu, în situaţia în care, potrivit legii, se decontează de angajator. 

Codul fiscal:

i) indemnizaţiile de instalare ce se acordă o singură dată, la încadrarea într-o unitate situată într-o altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor, în limita unui salariu de bază la angajare, precum şi indemnizaţiile de instalare şi mutare acordate, potrivit legilor speciale, personalului din instituţiile publice şi celor care îşi stabilesc domiciliul în localităţi din zone defavorizate, stabilite potrivit legii, în care îşi au locul de muncă;

Norme metodologice:

103. Sunt considerate venituri neimpozabile indemnizaţiile de instalare şi mutare primite de beneficiarii de astfel de venituri, acordate în conformitate cu prevederile legilor speciale. 

Codul fiscal:

j) sumele reprezentând plăţile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, precum şi sumele reprezentând plăţile compensatorii, calculate pe baza salariului mediu net pe economie, primite de personalul civil din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională la încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu, ca urmare a nevoilor de reducere şi de restructurare, acordate potrivit legii;

k) sumele reprezentând plăţile compensatorii, calculate pe baza soldelor lunare nete, acordate personalului militar trecut în rezervă sau al cărui contract încetează ca urmare a nevoilor de reducere şi de restructurare, precum şi ajutoarele stabilite în raport cu solda lunară netă, acordate acestora la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept de pensie sau celor care nu îndeplinesc condiţiile de pensie, precum şi ajutoare sau plăţi compensatorii primite de poliţişti aflaţi în situaţii similare, al căror cuantum se determină în raport cu salariul de bază lunar net, acordate potrivit legislaţiei în materie;

l) veniturile din salarii, ca urmare a activităţii de creare de programe pentru calculator; încadrarea în activitatea de creaţie de programe pentru calculator se face prin ordin comun al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, al ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei şi al ministrului finanţelor publice;

m) sumele sau avantajele primite de persoane fizice din activităţi dependente desfăşurate într-un stat străin, indiferent de tratamentul fiscal din statul respectiv. Fac excepţie veniturile salariale plătite de către sau în numele unui angajator care este rezident în România sau are sediul permanent în România, care se supun procedurii de globalizare, indiferent de perioada de desfăşurare a activităţii în străinătate;

n) cheltuielile efectuate de angajator pentru pregătirea profesională şi perfecţionarea angajatului legată de activitatea desfăşurată de acesta pentru angajator;

o) costul abonamentelor telefonice şi al convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, efectuate în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu;

p) avantajele sub forma dreptului la stock options plan, la momentul angajării şi implicit la momentul acordării. 

(5) Avantajele primite în bani şi în natură şi imputate salariatului în cauză nu se impozitează. 

(6) Impozitul calculat pe veniturile prevăzute la alin. (2) lit. g) este final în situaţia în care contribuabilul care le-a realizat justifică cu documente virarea veniturilor la entitatea pe care a reprezentat-o. 

................................................................................................ 

Determinarea lunară a impozitului pe venitul din salarii

Art. 58. − (1) Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar reprezentând plăţi anticipate, care se calculează şi se reţine la sursă de către plătitorii de venituri. 

(2) Impozitul lunar prevăzut la alin. (1) se determină astfel:

a) la locul unde se află funcţia de bază, prin aplicarea baremului lunar prevăzut la art. 43 alin. (1), respectiv alin. (3), asupra bazei de calcul determinate ca diferenţă între venitul net din salarii, aferent unei luni, calculat prin deducerea din venitul brut a contribuţiilor obligatorii şi a cheltuielilor profesionale, şi deducerile personale acordate pentru luna respectivă;

b) pentru veniturile obţinute în celelalte cazuri, prin aplicarea baremului lunar prevăzut la art. 43 asupra bazei de calcul determinate ca diferenţă între venitul brut şi contribuţiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora. 

Norme metodologice:

104. Venitul brut din salarii reprezintă totalitatea veniturilor realizate conform art. 56 alin. (1)−(3) din Codul fiscal de o persoană fizică, pe fiecare loc de realizare, indiferent de denumirea acestora sau de forma sub care sunt acordate. 

105. Pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi pe teritoriul României sunt considerate venituri din salarii realizate din România sumele primite de la angajatori cu sediul sau cu domiciliul în România, precum şi de la angajatori cu sediul sau cu domiciliul în străinătate, indiferent unde este primită suma. 

106. Contribuabilii care realizează venituri din salarii datorează lunar impozit reprezentând plăţi anticipate în contul impozitului pe venitul anual, calculat şi reţinut de către plătitorul de venituri. 

Pentru impunerea veniturilor din salarii reprezentând plăţi anticipate se utilizează baremul lunar de impunere pentru veniturile din salarii şi pensii, stabilit prin ordin al ministrului finanţelor publice potrivit art. 43 alin. (1) sau (3) din Codul fiscal, după caz. 

107. Drepturile salariale acordate în natură, precum şi avantajele acordate angajaţilor se evaluează conform pct. 90−92 şi se impozitează în luna în care au fost primite. Documentele referitoare la calculul contravalorii veniturilor şi avantajelor în natură primite de angajat se vor anexa la statul de plată. 

108. Transformarea în lei a sumelor obţinute, potrivit legii, în valută, reprezentând venituri din salarii realizate în România, se face la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a lunii pentru care se face plata acestor drepturi. În situaţia în care veniturile din salarii sunt plătite în cursul lunii sau în cazul încetării raporturilor de muncă, se utilizează cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României, în vigoare în ziua precedentă celei în care se face plata. 

109. Pentru calculul impozitului lunar aferent venitului realizat, baremul lunar de impozit se aplică asupra bazei de calcul determinate astfel:

a) asupra venitului net lunar din salarii, determinat prin scăderea din venitul brut a contribuţiilor obligatorii reţinute şi a sumei reprezentând cheltuieli profesionale, diminuat cu deducerile personale de bază şi suplimentare, acordate în luna respectivă, după caz, pentru veniturile din salarii la funcţia de bază;

b) asupra venitului net calculat ca diferenţă între venitul brut realizat într-o lună şi contribuţiile obligatorii reţinute, pe fiecare loc de realizare a acestuia, pentru veniturile din salarii, altele decât cele de la funcţia de bază. Această regulă se aplică şi în cazul veniturilor sub forma indemnizaţiei lunare a asociatului unic, precum şi pentru drepturile de natură salarială acordate de angajator persoanelor fizice ulterior încetării raporturilor de muncă. 

110. În scopul determinării impozitului pe veniturile salariale, prin locul unde se află funcţia de bază se înţelege:

a) pentru persoanele fizice angajate la un singur loc de muncă, ultimul loc înscris în carnetul de muncă sau în documentele specifice care, potrivit reglementărilor legale, sunt asimilate acestora;

b) în cazul cumulului de funcţii, locul declarat/ales de persoanele fizice. 

Funcţia de bază poate fi declarată de angajat în condiţiile legii şi la locul de muncă la care acesta realizează venituri din salarii în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial. 

111. Suma care reprezintă prima de vacanţă sau o parte din aceasta se cumulează cu veniturile de natură salarială ale lunii în care se plăteşte această primă. 

112. Indemnizaţiile aferente concediilor de odihnă se defalchează pe lunile la care se referă şi se impun cumulat cu veniturile realizate în aceste luni. 

113. Cuantumul contribuţiilor obligatorii luate în calcul la determinarea impozitului lunar potrivit pct. 110 pentru persoanele fizice care realizează venituri din salarii sunt cele datorate potrivit reglementărilor în domeniu, cum ar fi:

− contribuţia individuală de asigurări sociale;

− contribuţia individuală pentru asigurările sociale de sănătate;

− contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj;

− alte contribuţii individuale obligatorii stabilite prin lege. 

114. Nu se admit la calculul lunar al impozitului pe salarii contribuţiile individuale pentru asigurările private de sănătate, precum şi la schemele facultative de pensii ocupaţionale. 

Codul fiscal:

Termen de plată a impozitului

Art. 60. − Plătitorii de salarii şi de venituri asimilate salariilor au obligaţia de a calcula şi de a reţine impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, la data efectuării plăţii acestor venituri, precum şi de a-l vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri. 

Norme metodologice:

115. Impozitul pe veniturile din salarii se calculează şi se reţine lunar de angajatori, pe baza statelor de salarii. 

116. Veniturile în natură se consideră plătite la ultima plată a drepturilor salariale pentru luna respectivă. Impozitul aferent veniturilor şi avantajelor în natură se reţine din salariul primit de angajat în numerar pentru aceeaşi lună. 

117. Calculul şi reţinerea impozitului lunar pe veniturile din salarii se efectuează de angajatori astfel:

a) în situaţia în care veniturile din salarii se plătesc o singură dată pe lună sau sub formă de avans şi lichidare, calculul şi reţinerea se fac la data ultimei plăţi a drepturilor salariale aferente fiecărei luni, conform prevederilor art. 58 din Codul fiscal;

b) în situaţia în care în cursul unei luni angajatorii efectuează plăţi de venituri, altele decât cele cuprinse la lit. a), cum sunt: premii, stimulente de orice fel, sume acordate potrivit legii pentru concediul de odihnă neefectuat şi altele asemenea, denumite plăţi intermediare, impozitul se calculează şi se reţine la fiecare plată, pe baza statelor de salarii, prin aplicarea baremului lunar asupra plăţilor intermediare cumulate până la data ultimei plăţi intermediare pentru care se face calculul. Impozitul de reţinut la fiecare plată intermediară reprezintă diferenţa dintre impozitul calculat şi suma impozitelor reţinute la plăţile intermediare anterioare. 

La data ultimei plăţi a drepturilor salariale aferente unei luni impozitul se calculează, potrivit art. 58 din Codul fiscal, asupra veniturilor totale obţinute prin cumularea drepturilor respective cu plăţile intermediare. 

Impozitul de reţinut la această dată reprezintă diferenţa dintre impozitul calculat asupra veniturilor totale şi suma impozitelor reţinute la plăţile intermediare. 

118. În cazul în care un angajat care obţine venituri din salariu la funcţia de bază se mută în cursul unei luni la un alt angajator, calculul impozitului se face pentru fiecare loc de realizare a venitului. Deducerile personale şi cheltuielile profesionale se acordă numai de primul angajator, în limita veniturilor realizate pentru acea lună, până la data lichidării, recalcularea urmând să se efectueze o dată cu calculul impozitului anual. 

119. Impozitul calculat şi reţinut lunar se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri. 

120. Fişele fiscale pentru salariaţii care au fost detaşaţi la o altă unitate se completează de către unitatea care a încheiat contractele de muncă cu aceştia. 

În situaţia în care plata venitului salarial se face de unitatea la care salariaţii au fost detaşaţi, angajatorul care a detaşat comunică angajatorului la care aceştia sunt detaşaţi date referitoare la coeficienţii de deducere, precum şi eventualele modificări ale acestora apărute în cursul anului. 

Pe baza acestor date unitatea la care salariaţii au fost detaşaţi întocmeşte statele de salarii, calculează impozitul şi transmite lunar unităţii de la care au fost detaşaţi informaţii privind venitul net şi impozitul reţinut pentru fiecare angajat, în scopul completării fişei fiscale. 

Pentru angajaţii permanenţi care nu au altă sursă de venit angajatorul de la care au fost detaşaţi efectuează regularizarea conform art. 61 din Codul fiscal şi transmite unităţii la care salariaţii au fost detaşaţi informaţii privind diferenţele de impozit pentru restituirea sau reţinerea prin statele de plată. 

121. Contribuţiile obligatorii reprezentând cheltuieli deductibile aferente veniturilor din salarii se determină conform reglementărilor legale în materie. 

Codul fiscal:

Regularizarea anuală a impozitului reţinut pentru anumite venituri de natură salarială

Art. 61. − (1) Plătitorii de venituri de natură salarială au următoarele obligaţii:

a) să determine venitul net anual impozabil din salarii, ca diferenţă între venitul net anual din salarii şi următoarele:

1. deducerile personale stabilite conform art. 45;

2. cotizaţia de sindicat plătită conform legii;

b) să stabilească diferenţa dintre impozitul calculat la nivelul anului şi cel calculat şi reţinut lunar, sub forma plăţilor anticipate în cursul anului fiscal, până în ultima zi lucrătoare a lunii februarie a anului fiscal următor;

c) să efectueze regularizarea acestor diferenţe de impozit, în termen de 90 de zile de la termenul prevăzut la lit. b), numai pentru persoanele fizice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

1. au fost angajaţii permanenţi ai plătitorului în cursul anului, cu funcţie de bază;

2. nu au alte surse de venit care se cuprind în venitul anual global impozabil;

3. nu solicită alte deduceri, potrivit art. 86 alin. (1), cu excepţia deducerilor personale şi a cotizaţiei de sindicat plătită potrivit legii. 

(2) Diferenţele de impozit rezultate din operaţiunile de regularizare modifică obligaţia de plată pentru bugetul de stat, a impozitului pe venitul din salarii al angajatorului, pentru luna în care are loc regularizarea, rezultând impozitul de virat pentru luna respectivă. 

(3) Sumele reprezentând deduceri personale cuvenite, dar neacordate în cursul anului fiscal de către angajatori, precum şi deduceri personale acordate, dar necuvenite, se regularizează cu ocazia stabilirii impozitului anual pe venit. 

(4) La calculul venitului anual impozabil din salarii se au în vedere, după caz, şi deducerile prevăzute la art. 86 alin. (1) lit. c)−f), situaţie în care operaţiunea de regularizare se efectuează de către organul fiscal de domiciliu. În acest caz, în perioada 1−15 ianuarie a anului următor, contribuabilul va comunica angajatorului să nu efectueze această operaţiune. 

(5) Impozitul anual pe venitul din salarii datorat se calculează prin aplicarea baremului anual de impunere prevăzut la art. 43 alin. (2), respectiv alin. (4), asupra venitului net anual impozabil realizat din salarii. 

Norme metodologice:

122. Plătitorii de venituri din salarii care efectuează regularizarea anuală a impozitului în condiţiile prevăzute la art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal determină impozitul anual pe veniturile din salarii prin aplicarea baremului anual pentru calculul impozitului pe venitul anual global impozabil, prevăzut la art. 43 alin. (2), respectiv alin. (4) din Codul fiscal, asupra bazei de impozitare anuale, determinată ca diferenţă între venitul net anual corectat cu diferenţa de cheltuială profesională şi suma deducerilor personale cuvenite în acel an şi, după caz, cotizaţia de sindicat plătită conform legii. 

123. Sunt angajaţi permanenţi, în sensul titlului III din Codul fiscal, persoanele fizice care pe întreaga perioadă a anului fiscal şi-au desfăşurat activitatea cu funcţia de bază la acelaşi angajator. 

124. Angajatorul va regulariza fişele fiscale ale angajaţilor permanenţi care:

− nu l-au înştiinţat în scris că au realizat şi alte venituri supuse globalizării, în perioada 1−15 ianuarie a anului următor celui pentru care se face regularizarea; şi/sau

− nu solicită deduceri potrivit art. 86 alin. (1) lit. c)−f) din Codul fiscal. 

În situaţia în care contribuabilul realizează numai venituri de natură salarială la funcţia de bază ca angajat permanent şi beneficiază de deducerile prevăzute la art. 86 alin. (1) lit. c)−f) din Codul fiscal, atunci operaţiunea de acordare a deducerilor şi de stabilire a impozitului pe venit se efectuează de organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului. 

125. În situaţia în care persoana fizică, pentru care angajatorul a efectuat calculul impozitului anual, nu mai are calitatea de angajat la data efectuării regularizării diferenţelor de impozit şi angajatorul nu poate să efectueze operaţiunea de regularizare a acestor diferenţe, atunci acestea vor fi administrate de organul fiscal competent. 

Codul fiscal:

Plăţi anticipate de impozit pentru anumite venituri salariale

Art. 64. − (1) Contribuabililor care îşi desfăşoară activitatea în România şi care obţin venituri sub formă de salarii din străinătate, precum şi persoanelor fizice române care obţin venituri din salarii, ca urmare a activităţii desfăşurate la misiunile diplomatice şi posturile consulare acreditate în România, le sunt aplicabile prevederile prezentului articol. 

(2) Orice contribuabil prevăzut la alin. (1) are obligaţia de a declara şi de a plăti impozit lunar la bugetul de stat, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care s-a realizat venitul, direct sau printr-un reprezentant fiscal. Impozitul sub forma plăţilor anticipate aferent unei luni se stabileşte potrivit art. 58. 

(3) Misiunile diplomatice şi posturile consulare acreditate în România, precum şi reprezentanţele organismelor internaţionale ori reprezentanţele societăţilor comerciale şi ale organizaţiilor economice străine, autorizate potrivit legii să îşi desfăşoare activitatea în România, pot opta ca pentru angajaţii acestora care realizează venituri din salarii impozabile în România să îndeplinească obligaţiile privind calculul, reţinerea şi virarea impozitului pe veniturile din salarii. Prevederile alin. (2) nu se aplică contribuabililor în cazul în care opţiunea de mai sus este formulată. 

(4) Persoana fizică, juridică sau orice altă entitate la care contribuabilul îşi desfăşoară activitatea potrivit alin. (1) este obligată să ofere informaţii organului fiscal competent, referitoare la data începerii desfăşurării activităţii de către contribuabil şi, respectiv, a încetării acesteia, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului. 

Norme metodologice:

126. Contribuabilii care desfăşoară activitatea în România şi obţin venituri sub formă de salarii din străinătate, care, potrivit acestui titlu, se impun în România, precum şi persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi ale posturilor consulare acreditate în România, pentru care angajatorul nu îndeplineşte obligaţiile privind calculul, reţinerea şi virarea impozitului pe salarii, au obligaţia să depună lunar o declaraţie la organul fiscal competent. 

127. Organul fiscal competent este:

− organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul îşi are domiciliul fiscal − pentru persoanele fizice rezidente;

− organul fiscal în a cărui rază teritorială se află locul unde se desfăşoară activitatea − pentru celelalte cazuri. 

128. Persoanele fizice sau juridice la care îşi desfăşoară activitatea contribuabilii prevăzuţi la art. 64 alin. (1) din Codul fiscal au obligaţia să depună o declaraţie informativă privind începerea/încetarea activităţii acestor contribuabili. 

Declaraţia informativă se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul persoana fizică ori juridică la care îşi desfăşoară activitatea contribuabilul, ori de câte ori apar modificări de natura începerii/încetării activităţii în documentele care atestă raporturile de muncă, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL IV

Venituri din cedarea folosinţei bunurilor

Definirea veniturilor impozabile din cedarea folosinţei bunurilor

Art. 65. − Veniturile din cedarea folosinţei bunurilor sunt veniturile, în bani şi/sau în natură, provenind din cedarea folosinţei bunurilor mobile şi imobile, obţinute de către proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal, altele decât veniturile din activităţi independente. 

Norme metodologice:

129. În această categorie de venit se cuprind veniturile din închirieri şi subînchirieri de bunuri mobile şi imobile, precum şi veniturile din arendarea bunurilor agricole, din patrimoniul personal. 

130. Veniturile obţinute din închirieri şi subînchirieri de bunuri imobile sunt cele din cedarea folosinţei locuinţei, caselor de vacanţă, garajelor, terenurilor şi altele asemenea, a căror folosinţă este cedată în baza unor contracte de închiriere/subînchiriere, uzufruct, arendare şi altele asemenea, inclusiv a unor părţi din acestea, utilizate în scop de reclamă, afişaj şi publicitate. 

Codul fiscal:

Stabilirea venitului net din cedarea folosinţei bunurilor

Art. 66. − (1) Venitul brut reprezintă totalitatea sumelor în bani şi/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură şi se stabileşte pe baza chiriei sau a arendei prevăzute în contractul încheiat între părţi pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul încasării chiriei sau a arendei. Venitul brut se majorează cu valoarea cheltuielilor ce cad, conform dispoziţiilor legale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deţinător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă. În cazul în care arenda se exprimă în natură, evaluarea în lei se va face pe baza preţurilor medii ale produselor agricole, stabilite prin hotărâri ale consiliilor judeţene şi, respectiv, ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, ca urmare a propunerilor direcţiilor teritoriale de specialitate ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, hotărâri ce trebuie emise înainte de începerea anului fiscal. Aceste hotărâri se transmit în cadrul aceluiaşi termen direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, pentru a fi comunicate unităţilor fiscale din sub ordine. 

Norme metodologice:

131. În vederea determinării venitului brut, la sumele reprezentând chiria sau arenda în bani şi/sau la echivalentul în lei al veniturilor în natură se adaugă, dacă este cazul, şi valoarea cheltuielilor ce sunt, conform dispoziţiilor legale sau înţelegerii contractuale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deţinător legal, dar sunt efectuate de cealaltă parte contractantă. 

132. În conformitate cu legislaţia în materie, proprietarul are obligaţia de a efectua cheltuielile referitoare la întreţinerea şi repararea locuinţei închiriate, ca de exemplu:

− întreţinerea în bune condiţii a elementelor structurii de rezistenţă a clădirii, elementelor de construcţie exterioară a clădirii, cum ar fi: acoperiş, faţadă, curţile şi grădinile, precum şi spaţii comune din interiorul clădirii, cum ar fi: casa scării, casa ascensorului şi altele asemenea;

− întreţinerea în bune condiţii a instalaţiilor comune proprii clădirii, respectiv ascensor, hidrofor, instalaţii de alimentare cu apă, de canalizare, instalaţii de încălzire centrală şi de preparare a apei calde, instalaţii electrice şi de gaze;

− repararea şi menţinerea în stare de siguranţă în exploatare şi de funcţionare a clădirii pe toată durata închirierii locuinţei. 

133. În cazul efectuării de către chiriaş a unor astfel de cheltuieli care cad în sarcina proprietarului şi se încadrează în cota forfetară de cheltuieli, cu diminuarea corespunzătoare a chiriei, impunerea rămâne nemodificată. 

Codul fiscal:

(2) Venitul net din cedarea folosinţei bunurilor se stabileşte prin deducerea din venitul brut a următoarelor cheltuieli:

a) în cazul construcţiilor, o cotă de cheltuieli deductibile aferente venitului, în sumă de 50% din venitul brut;

b) în celelalte cazuri, o cotă de cheltuieli deductibile aferente venitului, în sumă de 30% din venitul brut. 

Norme metodologice:

134. Venitul net se determină ca diferenţa dintre sumele reprezentând chiria/arenda în bani şi/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură, prevăzute în contractul încheiat între părţi, şi cota de cheltuială forfetară de 50%, respectiv 30%, reprezentând cheltuieli deductibile aferente venitului. 

În cazul contractelor care au ca obiect atât închirierea/arendarea de construcţii, cât şi de terenuri şi în care nu se menţionează distinct chiria/arenda aferentă construcţiei şi cea aferentă terenului, se va aplica cota de cheltuială forfetară de 30%. 

135. Pentru recunoaşterea deductibilităţii cheltuielilor stabilite forfetar proprietarul nu este obligat să prezinte organului fiscal documente justificative. 

Cheltuielile deductibile aferente venitului, cuprinse în cotele forfetare de 50% sau 30% aplicate la venitul brut, reprezintă uzura bunurilor închiriate şi cheltuielile ocazionate de întreţinerea şi repararea acestora, impozitele şi taxele pe proprietate datorate potrivit legii, comisionul reţinut de intermediari, primele de asigurare plătite pentru bunul cedat spre folosinţă, respectiv eventuale nerealizări ale veniturilor din arendare scontate, generate de condiţii naturale nefavorabile, cum ar fi: grindina, seceta, inundaţii, incendii şi altele asemenea. 

Construcţiile sunt definite conform Catalogului privind clasificarea şi duratele normate de funcţionare a mijloacelor fixe. 

Codul fiscal:

(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), contribuabilii pot opta pentru determinarea venitului net din cedarea folosinţei bunurilor în sistem real, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă. 

(4) Dispoziţiile privind opţiunea prevăzută la art. 52 alin. (2) şi (3) se aplică şi în cazul contribuabililor menţionaţi la alin. (3). 

............................................................................................ 

CAPITOLUL V

Venituri din investiţii

Definirea veniturilor din investiţii

Art. 69. − (1) Veniturile din investiţii cuprind:

a) dividende;

b) venituri impozabile din dobânzi;

c) câştiguri din transferul titlurilor de valoare;

d) venituri din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare. 

Reprezintă titlu de valoare orice valori mobiliare, titluri de participare la un fond deschis de investiţii sau alt instrument financiar calificat astfel de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, precum şi părţile sociale. 

(2) Veniturile impozabile din dobânzi sunt toate veniturile sub formă de dobânzi, altele decât:

a) venituri din dobânzi la depozitele la vedere şi la depuneri la casele de ajutor reciproc;

b) venituri din dobânzi aferente titlurilor de stat, precum şi obligaţiunilor municipale, ale Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe şi ale altor entităţi emitente de obligaţiuni, care vizează construcţia de locuinţe. 

Norme metodologice:

136. Sunt considerate venituri din dobânzi următoarele:

− dobânzi obţinute din obligaţiuni;

− dobânzi obţinute pentru depozitele la termen, inclusiv la certificatele de depozit;

− suma primită sub formă de dobândă pentru împrumuturile acordate;

− alte venituri obţinute din titluri de creanţă. 

Codul fiscal:

Stabilirea venitului din investiţii

Art. 70. − (1) Câştigul din transferul titlurilor de valoare, altele decât titlurile de participare la fondurile deschise de investiţii şi părţile sociale, reprezintă diferenţa pozitivă dintre preţul de vânzare şi preţul de cumpărare pe tipuri de titluri de valori, diminuată, după caz, cu comisioanele datorate intermediarilor. În cazul tranzacţiilor cu acţiuni primite de persoanele fizice, cu titlu gratuit, în cadrul Programului de privatizare în masă, preţul de cumpărare la prima tranzacţionare va fi asimilat cu valoarea nominală a acestora. În cazul tranzacţiilor cu acţiuni cumpărate la preţ preferenţial, în cadrul sistemului stock options plan, câştigul se determină ca diferenţă între preţul de vânzare şi preţul de cumpărare preferenţial, diminuat cu comisioanele datorate intermediarilor. 

(2) În cazul transferului dreptului de proprietate asupra titlurilor de participare la fondurile deschise de investiţii, câştigul se determină ca diferenţa pozitivă dintre preţul de răscumpărare şi preţul de cumpărare/subscriere. Preţul de răscumpărare este preţul care i se cuvine investitorului la retragerea din fond. Preţul de cumpărare/subscriere este preţul plătit de investitorul persoană fizică pentru achiziţionarea titlului de participare. 

Norme metodologice:

137. Preţul de răscumpărare este preţul care i se cuvine investitorului la retragerea din fond şi este format din valoarea unitară a activului net din ziua anterioară depunerii cererii de răscumpărare, din care se scad comisioanele de răscumpărare. 

138. Preţul de cumpărare/subscriere este preţul plătit de investitor, persoană fizică, şi este format din valoarea unitară a activului net la care se adaugă comisionul de cumpărare, dacă este cazul. 

Codul fiscal:

(3) În cazul transferului dreptului de proprietate asupra părţilor sociale, câştigul din înstrăinarea părţilor sociale se determină ca diferenţă pozitivă între preţul de vânzare şi valoarea nominală/preţul de cumpărare. Începând cu a doua tranzacţie, valoarea nominală va fi înlocuită cu preţul de cumpărare, care include şi cheltuielile privind comisioanele, taxele aferente tranzacţiei şi alte cheltuieli similare justificate cu documente. 

(4) Determinarea câştigului potrivit alin. (1)−(3) se efectuează la data încheierii tranzacţiei, pe baza contractului încheiat între părţi. 

(5) Veniturile obţinute sub forma câştigurilor din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi din orice alte operaţiuni de acest gen, reprezintă diferenţele de curs favorabile rezultate din aceste operaţiuni în momentul închiderii operaţiunii şi evidenţierii în contul clientului. 

Norme metodologice:

139. În cazul veniturilor realizate ca urmare a deţinerii de titluri de participare la fondurile închise de investiţii, obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului pe veniturile sub formă de dividende revine:

− societăţii de investiţii, în cazul în care nu are încheiat un contract de administrare;

− societăţii de administrare, în cazul în care societatea de investiţii are încheiat un contract de administrare cu societatea de administrare. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL VI

Venituri din pensii

Reţinerea impozitului din venitul din pensii

Art. 74. − (1) Orice plătitor de venituri din pensii are obligaţia de a calcula lunar impozitul aferent acestui venit, de a-l reţine şi de a-l vira la bugetul de stat, potrivit prevederilor prezentului articol. 

(2) Impozitul se calculează prin aplicarea baremului lunar de impunere prevăzut la art. 43 alin. (1), respectiv alin. (3), asupra venitului impozabil lunar din pensii. 

(3) Impozitul calculat se reţine la data efectuării plăţii pensiei şi se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se face plata pensiei. 

(4) Impozitul reţinut este impozit final al contribuabilului pentru veniturile din pensii. 

(5) În cazul unei pensii care nu este plătită lunar, impozitul ce trebuie reţinut se stabileşte prin împărţirea pensiei plătite la fiecare din lunile cărora le este aferentă pensia. 

(6) Drepturile de pensie restante se defalchează pe lunile la care se referă, în vederea calculării impozitului datorat, reţinerii şi virării acestuia. 

(7) Veniturile din pensiile de urmaş vor fi individualizate în funcţie de numărul acestora, iar impozitarea se va face în raport cu drepturile cuvenite fiecărui urmaş. 

Norme metodologice:

140. Venitul din pensii se determină de către plătitor pentru drepturile cu titlu de pensie prevăzute la art. 72 din Codul fiscal. 

141. Impozitul lunar aferent venitului din pensii se calculează prin aplicarea baremului lunar de impunere stabilit pentru impunerea veniturilor din salarii asupra venitului impozabil lunar din pensii determinat ca diferenţă între venitul lunar şi suma fixă neimpozabilă prevăzută la art. 73 din Codul fiscal. 

142. Impozitul pe veniturile din pensii se calculează, se reţine lunar de către administratorii fondurilor de pensii şi se virează de către unităţile plătitoare ale acestor venituri până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se face plata pensiilor, la organul fiscal în a cărui rază îşi au sediul plătitorii de venituri. 

143. Administratorii fondurilor de pensii vor emite norme interne specifice privind aplicarea prevederilor pct. 142. 

144. Eventualele sume reprezentând impozit pe veniturile din pensii, reţinute, dar nedatorate la bugetul de stat, se vor regulariza prin diminuarea viramentelor efectuate cu ocazia plăţilor din luna următoare. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL VIII

Venituri din premii şi din jocuri de noroc

Definirea veniturilor din premii şi din jocuri de noroc

Art. 79. − În înţelesul prezentului titlu, veniturile din premii şi din jocuri de noroc cuprind veniturile din concursuri şi jocuri de noroc, altele decât cele realizate ca urmare a participării la jocuri de tip cazinou, maşini electronice cu câştiguri şi altele decât cele prevăzute la art. 42. 

Norme metodologice:

145. În această categorie se cuprind venituri în bani şi/sau în natură, ca de exemplu:

− venituri sub formă de premii de orice fel, acordate oamenilor de cultură, ştiinţă şi artă la gale, simpozioane, festivaluri, concursuri naţionale sau internaţionale, concursuri pe meserii sau profesii;

− venituri obţinute din jocuri de noroc, cum sunt: venituri din jocuri tip bingo şi keno în săli de joc, pronosticuri şi pariuri sportive, jocuri-concurs cu câştiguri de orice fel, loterii, veniturile obţinute din organizarea de tombole. 

Codul fiscal:

Stabilirea venitului net din premii şi din jocuri de noroc

Art. 80. − (1) Venitul net este diferenţa dintre venitul din premii, respectiv din jocuri de noroc, şi suma reprezentând venit neimpozabil. 

(2) Pierderile înregistrate din jocuri de noroc nu sunt recunoscute din punct de vedere fiscal, nu se compensează, reprezentând pierderi definitive ale contribuabilului. 

Norme metodologice:

146. Plătitorii de venituri din jocuri de noroc sunt obligaţi să organizeze evidenţa astfel încât să poată determina câştigul realizat de fiecare persoană fizică la sfârşitul zilei. În caz contrar se consideră câştig venitul realizat la sfârşitul zilei. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL IX

Venituri din alte surse

Definirea veniturilor din alte surse

Art. 83. − (1) În această categorie se includ, însă nu sunt limitate, următoarele venituri:

a) prime de asigurări suportate de o persoană fizică independentă sau de orice altă entitate, în cadrul unei activităţi pentru o persoană fizică în legătură cu care suportătorul nu are o relaţie generatoare de venituri din salarii, potrivit cap. III din prezentul titlu;

b) câştiguri primite de la societăţile de asigurări, ca urmare a contractului de asigurare încheiat între părţi cu ocazia tragerilor de amortizare;

c) venituri primite de persoanele fizice pensionari, sub forma diferenţelor de preţ pentru anumite bunuri, servicii şi alte drepturi, foşti salariaţi, potrivit clauzelor contractului de muncă sau în baza unor legi speciale;

d) venituri primite de persoanele fizice reprezentând onorarii din activitatea de arbitraj comercial. 

(2) Veniturile din alte surse sunt orice venituri identificate ca fiind impozabile, prin normele elaborate de Ministerul Finanţelor Publice, altele decât veniturile care sunt neimpozabile în conformitate cu prezentul titlu. 

Norme metodologice:

147. În aplicarea art. 83 alin. (2) din Codul fiscal, în această categorie se includ, de exemplu, următoarele venituri realizate de persoanele fizice:

− remuneraţiile pentru munca prestată în interesul unităţilor aparţinând Direcţiei Generale a Penitenciarelor, precum şi în atelierele locurilor de deţinere, acordate, potrivit legii, condamnaţilor care execută pedepse privative de libertate;

− veniturile primite de studenţi sub forma indemnizaţiilor pentru participarea la şedinţele senatului universitar;

− veniturile obţinute de persoanele fizice din valorificarea prin centrele de colectare a deşeurilor de metal, hârtie, sticlă şi altele asemenea şi care nu provin din gospodăria proprie;

− sumele plătite persoanelor care însoţesc elevii la concursuri şi alte manifestări şcolare, de către organizatori;

− indemnizaţiile acordate membrilor birourilor electorale, statisticienilor, informaticienilor şi personalului tehnic auxiliar pentru executarea atribuţiilor privind desfăşurarea alegerilor prezidenţiale, parlamentare şi locale;

− veniturile obţinute de persoanele care fac figuraţie la realizarea de filme, spectacole, emisiuni televizate şi altele asemenea. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL X

Venitul anual global

Stabilirea venitului anual global

Art. 86. − (1) Venitul anual global impozabil se stabileşte prin deducerea din venitul anual global, în ordine, a următoarelor:

a) pierderi fiscale reportate;

b) deduceri personale determinate conform art. 45;

c) cheltuieli pentru reabilitarea locuinţei de domiciliu, destinate reducerii pierderilor de căldură în scopul îmbunătăţirii confortului termic, în limita sumei de 15.000.000 lei anual, conform procedurii stabilite prin hotărâre a Guvernului, la iniţiativa Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului;

d) prime de asigurare pentru locuinţa de domiciliu, în limita echivalentului în lei a 200 euro pe an;

e) contribuţii la schemele facultative de pensii ocupaţionale, în limita echivalentului în lei a 200 euro pe an;

f) contribuţii pentru asigurările private de sănătate, cu excepţia celor încheiate în scopuri estetice, în limita echivalentului în lei a 200 euro pe an;

g) cotizaţia de sindicat plătită potrivit legislaţiei în materie. 

Norme metodologice:

148. Limita echivalentului în euro a deducerilor prevăzute la art. 86 alin. (1) lit. d)−f) din Codul fiscal se transformă în lei la cursul mediu anual comunicat de Banca Naţională a României. 

149. Procedura acordării deducerilor prevăzute la art. 86 alin. (1) lit. d)−f) din Codul fiscal, pentru calculul impozitului pe venitul anual global, va fi stabilită prin ordin al ministrului finanţelor publice. 

Codul fiscal:

(2) Venitul anual global cuprinde, după cum urmează:

a) venitul net din activităţi independente;

b) venitul net din salarii;

c) venitul net din cedarea folosinţei bunurilor. 

(3) Venitul impozabil ce se realizează într-o fracţiune de an sau în perioade diferite, ce reprezintă fracţiuni ale aceluiaşi an, se consideră venit anual impozabil. 

Norme metodologice:

150. Categoriile de venituri care se supun procedurii de globalizare sunt:

− venituri din activităţi independente, pentru care venitul net anual se determină potrivit cap. II al titlului III din Codul fiscal;

− venituri din salarii, pentru care venitul net se determină potrivit cap. III al titlului III din Codul fiscal;

− venituri din cedarea folosinţei bunurilor, pentru care venitul net se determină potrivit cap. IV al titlului III din Codul fiscal. 

Impozitul pe venitul anual global impozabil se calculează pentru veniturile din România şi/sau din străinătate. 

151. Următoarele venituri nu se cuprind în venitul anual global impozabil:

− veniturile din investiţii;

− veniturile din pensii;

− veniturile din activităţi agricole;

− veniturile din premii şi din jocuri de noroc;

− venituri din alte surse care nu se regăsesc menţionate în mod expres în titlul III din Codul fiscal. 

152. Pentru determinarea venitului anual global impozabil se procedează astfel:

a) se determină venitul net/pierderea fiscală pentru activitatea desfăşurată în cadrul fiecărei categorii de venit supuse globalizării, potrivit regulilor proprii. Pentru persoanele fizice asociate venitul net/pierderea anuală luat/luată în calcul la determinarea venitului anual global impozabil este venitul net/pierderea distribuită;

b) se însumează veniturile nete, avându-se în vedere şi pierderile admise la compensare pentru anul fiscal de impunere. Dacă pierderile sunt mai mari decât suma veniturilor nete, rezultatul reprezintă pierdere de reportat;

c) din venitul anual global se scad în ordine deducerile prevăzute la art. 86 alin. (1) din Codul fiscal, rezultând venitul anual global impozabil. 

În cazul în care la globalizarea anuală a veniturilor se cuprind şi venituri din salarii realizate la funcţia de bază, venitul net din salarii va fi corectat în funcţie de cheltuiala profesională efectivă. 

Codul fiscal:

(4) Pierderea fiscală anuală înregistrată din activităţi independente se poate compensa cu rezultatele pozitive ale celorlalte categorii de venituri cuprinse în venitul anual, altele decât cele din salarii şi asimilate salariilor, obţinute în cursul aceluiaşi an fiscal. Pierderea care rămâne necompensată în cursul aceluiaşi an fiscal devine pierdere reportată. Pierderile provenind din străinătate ale persoanelor fizice rezidente se compensează cu veniturile de aceeaşi natură, din străinătate, pe fiecare ţară, înregistrate în cursul aceluiaşi an fiscal sau se reportează pe următorii 5 ani, asupra veniturilor realizate din ţara respectivă. 

Norme metodologice:

153. Rezultatul negativ dintre venitul brut şi cheltuielile aferente deductibile, înregistrate pentru fiecare loc de realizare la o categorie de venituri, reprezintă pierdere fiscală obţinută dintr-un loc de desfăşurare a activităţii pentru acea categorie de venit. 

154. Compensarea pierderilor fiscale anuale se realizează astfel:

a) pierderea fiscală obţinută dintr-un loc de desfăşurare a unei activităţi independente se poate compensa cu venitul net obţinut în alt loc de desfăşurare a unei activităţi independente. Dacă pierderea fiscală obţinută dintr-un loc de desfăşurare a unei activităţi independente se compensează numai parţial cu venitul net obţinut în alt loc de desfăşurare a unei activităţi independente, suma rămasă necompensată reprezintă pierdere fiscală anuală din activităţi independente;

b) pierderea fiscală anuală din activitate independentă din România nu se poate compensa cu veniturile din salarii, dar se poate compensa cu veniturile nete din România obţinute din cedarea folosinţei bunurilor, în cursul aceluiaşi an fiscal;

c) pierderea fiscală anuală din activităţi independente înregistrată de un contribuabil în România nu poate fi compensată cu veniturile realizate de acesta din străinătate;

d) pierderea fiscală din străinătate se compensează cu veniturile din străinătate, de aceeaşi natură şi din aceeaşi ţară, în cursul aceluiaşi an fiscal. Pierderea anuală necompensată se reportează pe următorii 5 ani şi se compensează cu veniturile de aceeaşi natură şi din aceeaşi ţară, obţinute în perioada respectivă. 

Codul fiscal:

(5) Regulile de reportare a pierderilor sunt următoarele:

a) reportul se efectuează cronologic, în funcţie de vechimea pierderii, în următorii 5 ani consecutivi;

b) dreptul la report este personal şi netransmisibil;

c) pierderea reportată, necompensată după expirarea perioadei prevăzute la lit. a), reprezintă pierdere definitivă a contribuabilului;

d) compensarea pierderii reportate se efectuează numai din veniturile prevăzute la alin. (2) lit. a) şi c). 

Norme metodologice:

155. Dacă în urma compensărilor admise pentru anul fiscal rămâne o pierdere necompensată, aceasta reprezintă pierdere fiscală reportată pe anii următori până la al cincilea an inclusiv. Astfel, pierderea fiscală înregistrată în anul 2004 poate fi reportată, dacă nu a putut fi compensată cu veniturile obţinute în anul 2004, până în anul 2009. Dacă această pierdere nu va fi compensată cu veniturile realizate până în anul 2009, diferenţa de pierdere care nu a putut fi compensată în limita de 5 ani va reprezenta pierdere definitivă. Pierderile fiscale înregistrate în anii fiscali 2000−2003 sunt recunoscute din punct de vedere fiscal, reportarea lor efectuându-se cu respectarea regulilor stabilite prin titlul III din Codul fiscal. 

156. Regulile de compensare şi reportare a pierderilor sunt următoarele:

a) reportarea pierderilor se va face an după an, începând cu pierderea cea mai veche;

b) dreptul la reportul pierderii este personal şi supus identităţii contribuabilului; nu poate fi transmis moştenitorilor sau oricărei alte persoane, în scopul reducerii sarcinii fiscale ce revine acesteia, şi reprezintă pierdere definitivă a contribuabilului decedat. 

Codul fiscal:

Declaraţii de venit estimat

Art. 87. − (1) Contribuabilii, precum şi asociaţiile fără personalitate juridică, care încep o activitate în cursul anului fiscal sunt obligaţi să depună la organul fiscal competent o declaraţie referitoare la veniturile şi cheltuielile estimate a se realiza pentru anul fiscal, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului. Fac excepţie de la prevederile prezentului alineat contribuabilii care realizează venituri pentru care impozitul se percepe prin reţinere la sursă. 

(2) Contribuabilii care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal au obligaţia să depună o declaraţie privind venitul estimat, în termen de 15 zile de la încheierea contractului între părţi. Declaraţia privind venitul estimat se depune o dată cu înregistrarea la organul fiscal a contractului încheiat între părţi. 

(3) Contribuabilii care, în anul anterior, au realizat pierderi şi cei care au realizat venituri pe perioade mai mici decât anul fiscal, precum şi cei care, din motive obiective, estimează că vor realiza venituri care diferă cu cel puţin 20% faţă de anul fiscal anterior depun, o dată cu declaraţia specială, şi declaraţia estimativă de venit. 

(4) Contribuabilii care determină venitul net pe bază de norme de venit, precum şi cei pentru care cheltuielile se determină în sistem forfetar şi au optat pentru determinarea venitului net în sistem real depun, o dată cu cererea de opţiuni, şi declaraţia de venit estimat. 

Norme metodologice:

157. Declaraţiile privind venitul estimat cuprind informaţii despre veniturile şi cheltuielile estimate a se realiza în anul la care se referă declaraţia. 

Declaraţiile privind venitul estimat se depun de contribuabili şi de asociaţiile fără personalitate juridică, în cazul realizării unei categorii sau surse noi de venit în cursul anului. 

158. Contribuabilii care încep o activitate independentă în vederea obţinerii de venituri comerciale sau de venituri din profesii libere au obligaţia să depună o declaraţie privind venitul estimat, la organul fiscal competent, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului. 

Această obligaţie revine atât contribuabililor care determină venitul net în sistem real, pe baza datelor din evidenţa contabilă în partidă simplă, cât şi celor pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit. 

În cazul în care contribuabilul obţine venituri de această natură într-o formă de asociere, fiecare asociat va completa şi va depune, individual, o declaraţie privind veniturile estimate rezultate din distribuirea venitului net estimat al asocierii fără personalitate juridică. 

Contribuabilii care sunt impuşi pe bază de norme de venit şi care solicită trecerea pentru anul fiscal următor la impunerea în sistem real, o dată cu cererea de opţiune, vor depune şi declaraţia privind venitul estimat. 

159. Asocierile fără personalitate juridică ce încep o activitate independentă au obligaţia să depună o declaraţie privind venitul estimat la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află locul principal de desfăşurare a activităţii, în termen de 15 zile de la încheierea contractului de asociere, o dată cu înregistrarea acestui contract la organul fiscal. 

160. Contribuabilii care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal au obligaţia să depună la organul fiscal competent o declaraţie privind venitul estimat o dată cu înregistrarea contractului, în termen de 15 zile de la încheierea acestuia. 

Organul fiscal competent este:

− pentru venituri din cedarea folosinţei bunurilor imobile − organul fiscal în a cărui rază teritorială se află bunul;

− pentru venituri din cedarea folosinţei bunurilor mobile − organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului. 

161. Contribuabilii care încetează să mai aibă domiciliul fiscal în România vor depune la organul fiscal în raza căruia au domiciliul fiscal o declaraţie de venit global, însoţită de declaraţii speciale. Baremul de impunere folosit pentru plăţi anticipate de impunere este folosit şi pentru determinarea impozitului pe venit în cazul contribuabililor care încetează să mai aibă domiciliul în România în cursul anului fiscal. 

162. Declaraţiile vor cuprinde veniturile şi cheltuielile aferente anului fiscal curent, pentru perioada în care contribuabilii au avut domiciliul în România. 

163. În termen de 5 zile de la depunerea declaraţiei, organul fiscal în raza căruia contribuabilul îşi are domiciliul fiscal va emite decizia de impunere şi va comunica contribuabilului eventualele sume de plată sau de restituit. 

164. În sensul art. 87 alin. (3) din Codul fiscal, prin motive obiective care conduc la depunerea unei noi declaraţii de venit estimat în vederea recalculării nivelului plăţilor anticipate se înţelege: întreruperi temporare de activitate în cursul anului din cauza unor motive medicale, justificate cu documente, situaţii de forţă majoră, alte cauze care generează modificarea veniturilor. 

Codul fiscal:

Stabilirea plăţilor anticipate de impozit

Art. 88. − (1) Contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendare, precum şi venituri din activităţi agricole sunt obligaţi să efectueze în cursul anului plăţi anticipate cu titlu de impozit, exceptându-se cazul veniturilor pentru care plăţile anticipate se stabilesc prin reţinere la sursă. 

(2) Plăţile anticipate se stabilesc de organul fiscal competent, pe fiecare categorie de venit şi loc de realizare, luându-se ca bază de calcul venitul anual estimat sau venitul net realizat în anul precedent, după caz. La impunerile efectuate după expirarea termenelor de plată prevăzute la alin. (3) sumele datorate se stabilesc la nivelul sumei datorate pentru ultimul termen de plată al anului precedent. Diferenţa dintre impozitul anual calculat asupra venitului net realizat în anul precedent şi suma reprezentând plăţi anticipate la nivelul trimestrului IV din anul anterior se repartizează pe termenele de plată următoare din cadrul anului fiscal. Pentru declaraţiile de venit estimativ, depuse în luna decembrie, nu se mai stabilesc plăţi anticipate, venitul net aferent perioadei până la sfârşitul anului urmând să fie supus impozitării, pe baza deciziei emise pentru declaraţia de venit global. Plăţile anticipate pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendă, se stabilesc de organul fiscal astfel:

a) pe baza contractului încheiat între părţi; sau

b) pe baza veniturilor determinate potrivit datelor din contabilitatea în partidă simplă, potrivit opţiunii. 

În cazul în care, potrivit clauzelor contractuale, venitul din cedarea folosinţei bunurilor reprezintă echivalentul în lei al unei sume în valute, determinarea venitului anual estimat se efectuează pe baza cursului de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din ziua precedentă celei în care se efectuează impunerea. 

(3) Plăţile anticipate se efectuează în 4 rate egale, până la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru, cu excepţia impozitului pe veniturile din arendare, pentru care plata impozitului se efectuează potrivit deciziei emise pe baza declaraţiei de venit global. Contribuabilii care determină venitul net din activităţi agricole, potrivit art. 76 şi 77, datorează plăţi anticipate către bugetul de stat pentru impozitul aferent acestui venit, în două rate egale, astfel: 50% din impozit, până la data de 1 septembrie inclusiv, şi 50% din impozit, până la data de 15 noiembrie inclusiv. 

(4) Termenele şi procedura de emitere a deciziilor de plăţi anticipate vor fi stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice. 

(5) Pentru stabilirea plăţilor anticipate, organul fiscal va lua ca bază de calcul venitul anual estimat, în toate situaţiile în care a fost depusă o declaraţie privind venitul estimat pentru anul curent sau venitul din declaraţia specială pentru anul fiscal precedent, după caz. La stabilirea plăţilor anticipate se utilizează baremul anual de impunere, prevăzut la art. 43 alin. (1) şi (3), cu excepţia impozitului pe venitul din activităţi agricole, pentru care plăţile anticipate se determină prin aplicarea cotei de 15% asupra venitului net estimat. 

Norme metodologice:

165. Plăţile anticipate se stabilesc astfel:

a) pentru contribuabilii cu domiciliul fiscal în România, de organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al acestora;

b) pentru contribuabilii care nu au domiciliul fiscal în România, de organul fiscal pe a cărui rază teritorială se realizează venitul. 

Plata sumelor astfel stabilite se efectuează la organul fiscal care a făcut stabilirea lor. 

Pentru stabilirea plăţilor anticipate se va utiliza baremul anual de impunere prevăzut la art. 43 alin. (1), respectiv alin. (3) din Codul fiscal. 

166. Sumele reprezentând plăţi anticipate se achită în 4 rate egale, până la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru, respectiv 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi 15 decembrie, cu excepţia veniturilor din activităţi agricole pentru care sumele reprezentând plăţi anticipate se achită până la 1 septembrie şi 15 noiembrie. Pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor sub forma arendei plata impozitului se efectuează pe baza deciziei de impunere emise pe baza declaraţiei de venit global. 

167. În cazul contribuabililor impuşi pe bază de norme de venit, stabilirea plăţilor anticipate se face pe baza normelor de venit aprobate pentru anul de impunere, corespunzător activităţii desfăşurate. 

168. Solicitarea emiterii unei noi decizii de plată anticipată, potrivit art. 87 alin. (3) din Codul fiscal, se face prin depunerea de către contribuabil a unei declaraţii privind venitul estimat. 

169. În cazul contribuabililor care obţin venituri de aceeaşi natură, pentru care plăţile anticipate se stabilesc atât de organul fiscal, cât şi prin reţinere la sursă, la stabilirea plăţilor anticipate de către organul fiscal se exclud din venitul net veniturile pentru care plăţile anticipate se realizează prin reţinere la sursă, proporţional cu ponderea acestora în totalul veniturilor brute. 

Codul fiscal:

Declaraţia de venit global şi declaraţii speciale

Art. 89. − (1) Contribuabilii prevăzuţi la art. 40 alin. (1) lit. a) şi cei care îndeplinesc condiţiile de la art. 40 alin. (2), cu excepţia contribuabililor prevăzuţi la alin. (4) din prezentul articol, au obligaţia de a depune o declaraţie de venit global la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal. Declaraţia de venit global se depune o dată cu declaraţiile speciale pentru anul fiscal, până la data de 15 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului. 

(2) Contribuabilii, alţii decât cei prevăzuţi la alin. (1), depun numai declaraţiile speciale pentru anul fiscal, până la data de 15 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului. În cazul veniturilor din salarii, fişele fiscale se depun în cadrul aceluiaşi termen ca şi declaraţiile speciale. 

(3) Declaraţiile speciale se completează pentru fiecare categorie şi loc de realizare a venitului. Declaraţiile speciale se depun de toţi contribuabilii care realizează, individual sau dintr-o formă de asociere, venituri din activităţi independente, precum şi venituri din cedarea folosinţei bunurilor, inclusiv pentru veniturile din activităţi agricole determinate în sistem real. În cazul veniturilor din salarii, cu excepţia celor prevăzute la alin. (4) lit. a), realizate de contribuabilii, alţii decât persoanele fizice române cu domiciliul în România şi cele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 40 alin. (2), fişele fiscale se depun pentru fiecare loc de realizare a venitului, în cadrul aceluiaşi termen, ca şi declaraţiile speciale. Pentru veniturile realizate dintr-o formă de asociere, venitul declarat va fi venitul net/pierderea distribuită din asociere. Nu se depun declaraţii speciale pentru următoarele categorii de venituri:

a) venituri sub formă de salarii şi venituri asimilate salariilor, pentru care informaţiile sunt cuprinse în fişele fiscale, care au regim de declaraţii de impozite şi taxe sau declaraţii lunare, depuse de contribuabilii prevăzuţi la art. 64;

b) venituri din investiţii, precum şi venituri din premii şi din jocuri de noroc, a căror impunere este finală;

c) venituri din pensii;

d) venituri nete determinate pe bază de norme de venit;

e) venituri din alte surse. 

(4) Contribuabilii nu sunt obligaţi să depună declaraţie de venit global la organul fiscal competent, dacă:

a) obţin numai venituri dintr-o singură sursă, sub formă de salarii de la funcţia de bază, pe întregul an fiscal, pentru activităţi desfăşurate în România, în situaţia în care angajatorul a efectuat operaţiunea de regularizare prevăzută la art. 61;

b) obţin numai venituri din investiţii, pensii, venituri din activităţi agricole, venituri din premii şi din jocuri de noroc, venituri din alte surse a căror impunere este finală;

c) obţin venituri potrivit art. 40 alin. (1) lit. b)−e) coroborat cu alin. (2). 

Norme metodologice:

170. Declaraţia de venit global este documentul prin care contribuabilii declară veniturile obţinute în anul fiscal de raportare în vederea calculării de către organul fiscal a venitului anual global impozabil şi a impozitului pe venitul anual global. 

171. Declaraţia de venit global se depune de către contribuabilii, persoane fizice, prevăzuţi la art. 89 alin. (1) din Codul fiscal, care obţin venituri care se globalizează, atât din România, cât şi din străinătate. 

172. Declaraţia de venit global se depune până la data de 15 mai, inclusiv, a anului următor celui de realizare a venitului, la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului. 

173. Contribuabilii, cu excepţia celor pentru care deducerile personale suplimentare sunt calculate de angajatori, au obligaţia de a anexa la declaraţia de venit global şi documentele justificative care atestă dreptul la deduceri personale suplimentare. 

174. Declaraţiile speciale sunt documentele prin care contribuabilii declară veniturile şi cheltuielile efectiv realizate, pe fiecare categorie de venit şi pe fiecare sursă, în vederea stabilirii de către organul fiscal a plăţilor anticipate. 

175. Declaraţiile speciale se depun de toţi contribuabilii prevăzuţi la art. 89 alin. (1) din Codul fiscal, care realizează, individual sau dintr-o formă de asociere, venituri din activităţi independente, precum şi venituri din cedarea folosinţei bunurilor, la organul fiscal teritorial competent care se stabileşte după cum urmează:

a) pentru venituri din activităţi independente − organul fiscal în a cărui rază teritorială se află locul de desfăşurare a activităţii. În cazul persoanelor fizice care au şi puncte de lucru situate în raza teritorială a altor organe fiscale, declaraţiile speciale se depun la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află locul principal de desfăşurare a activităţii. Prin loc principal de desfăşurare a activităţii se înţelege locul în care se realizează, în întregime sau cu preponderenţă, venitul. Pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală sursa venitului este considerată domiciliul fiscal al contribuabilului;

b) pentru venituri din cedarea folosinţei bunurilor imobile − organul fiscal în a cărui rază teritorială se află bunul;

c) pentru venituri din cedarea folosinţei bunurilor mobile − organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului;

d) pentru venituri din străinătate − organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului;

e) pentru veniturile obţinute dintr-o formă de asociere − organul fiscal în a cărui rază teritorială se află locul principal de desfăşurare a activităţii asociaţiei. 

Pentru veniturile realizate dintr-o formă de asociere venitul declarat va fi venitul net/pierderea distribuită din asociere. 

176. Declaraţiile speciale se depun, în funcţie de tipul venitului şi de forma de organizare, la organul fiscal competent. 

177. Persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la art. 40 alin. (1) lit. a) şi art. 40 alin. (2) din Codul fiscal, care desfăşoară o activitate dependentă în România şi realizează venituri din salarii vor depune până la data de 15 mai o copie a fişei fiscale înmânate de angajator, la organul fiscal competent, în vederea calculării impozitului anual pe venitul din salarii, pe sursa respectivă. 

178. Contribuabilii care realizează venituri din străinătate a căror impunere în România este finală au obligaţia să declare în România veniturile respective până la data de 15 mai, inclusiv, a anului următor celui de realizare a venitului. 

Codul fiscal:

Stabilirea şi plata impozitului pe venitul anual global

Art. 90. − (1) Impozitul pe venitul anual global datorat este calculat de organul fiscal competent, pe baza declaraţiei de venit global, prin aplicarea baremului anual de impunere prevăzut la art. 43 alin. (2), respectiv alin. (4), asupra venitului anual global impozabil din anul fiscal respectiv. 

(2) Contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 1% din impozitul pe venitul anual datorat pentru sponsorizarea entităţilor nonprofit care funcţionează în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare. 

(3) Obligaţia calculării, reţinerii şi virării sumei reprezentând până la 1% din impozitul pe venitul anual datorat revine angajatorului sau organului fiscal competent, după caz. 

(4) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (2) şi (3) se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor publice. 

(5) Organul fiscal stabileşte impozitul anual datorat pentru anul precedent şi emite o decizie de impunere, în intervalul şi în forma stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice. 

(6) Diferenţele de impozit rămase de achitat conform deciziei de impunere anuală se plătesc în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, perioadă pentru care nu se calculează şi nu se datorează sumele stabilite potrivit reglementărilor în materie, privind colectarea creanţelor bugetare. 

Norme metodologice:

179. În situaţia în care angajatorul a efectuat operaţiunile de regularizare prevăzute la art. 61 din Codul fiscal, iar la impunerea anuală organul fiscal constată că salariatul respectiv a mai realizat şi alte venituri în afara celor din salarii de la funcţia de bază, se va considera ca plată anticipată impozitul anual calculat şi reţinut de angajator, înscris în Fişa fiscală 1. 

180. Decizia de impunere anuală se stabileşte, în baza documentelor necesare, de către organul fiscal care va efectua globalizarea, respectiv de organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul îşi are domiciliul fiscal. 

 

181. Diferenţele de impozit pe venitul anual global, calculate prin deciziile de impunere, se plătesc la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului. 

182. În situaţia în care organul fiscal competent constată diferenţe de venituri supuse globalizării, se va emite o nouă decizie de impunere anuală prin care se stabilesc diferenţe de impozite de plată, situaţie în care penalităţile de întârziere se vor calcula potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL XI

Proprietatea comună şi asociaţiile fără personalitate juridică

Venituri din bunuri sau drepturi care sunt deţinute în comun

Art. 91. − Venitul net obţinut din exploatarea bunurilor şi drepturilor de orice fel, deţinute în comun, este considerat ca fiind obţinut de proprietari, uzufructuari sau de alţi deţinători legali, înscrişi într-un document oficial, şi se atribuie proporţional cu cotele-părţi pe care aceştia le deţin în acea proprietate sau în mod egal, în situaţia în care acestea nu se cunosc. 

Norme metodologice:

183. Venitul net obţinut din exploatarea drepturilor de proprietate intelectuală deţinute în comun se atribuie proporţional cu cotele-părţi pe care titularii acestora le deţin în acea proprietate, determinate conform regulilor în vigoare specifice fiecărui domeniu. 

În cazul în care cotele-părţi nu se cunosc, repartizarea veniturilor se face în mod egal. 

184. Venitul net din cedarea folosinţei bunurilor deţinute în comun pe cote-părţi se repartizează între coproprietari proporţional cu cotele deţinute de aceştia în coproprietate. Venitul net din cedarea folosinţei bunurilor deţinute în comun în devălmăşie se repartizează în mod egal între proprietarii comuni. Repartizarea venitului net conform prevederilor de mai sus se face în condiţiile în care în contractul de cedare a folosinţei se menţionează că partea contractantă care cedează folosinţa este reprezentată de coproprietari. În condiţiile în care coproprietarii decid asupra unei alte împărţiri, se va anexa la contract un act autentificat din care să rezulte voinţa părţilor. 

Codul fiscal:

Reguli privind asocierile fără personalitate juridică

Art. 92. − (1) Pentru asocierile fără personalitate juridică, altele decât cele prevăzute la art. 28, se aplică prevederile prezentului articol. 

(2) Prevederile prezentului articol nu se aplică fondurilor de investiţii constituite ca asociaţii fără personalitate juridică. 

(3) În cadrul fiecărei asocieri fără personalitate juridică, constituită potrivit legii, asociaţii au obligaţia să încheie contracte de asociere în formă scrisă, la începerea activităţii, care să cuprindă inclusiv date referitoare la:

a) părţile contractante;

b) obiectul de activitate şi sediul asociaţiei;

c) contribuţia asociaţilor în bunuri şi drepturi;

d) cota procentuală de participare a fiecărui asociat la veniturile sau pierderile din cadrul asocierii corespunzătoare contribuţiei fiecăruia;

e) desemnarea asociatului care să răspundă pentru îndeplinirea obligaţiilor asociaţiei faţă de autorităţile publice;

f) condiţiile de încetare a asocierii. 

Contribuţiile asociaţilor conform contractului de asociere nu sunt considerate venituri pentru asociaţie. 

Contractul de asociere se înregistrează la organul fiscal teritorial în raza căruia îşi are sediul asociaţia, în termen de 15 zile de la data încheierii acestuia. Organul fiscal are dreptul să refuze înregistrarea contractelor, în cazul în care acestea nu cuprind datele solicitate conform prezentului alineat. 

Norme metodologice:

185. Sunt supuse obligaţiei de încheiere şi înregistrare a unui contract de asociere atât asociaţiile fără personalitate juridică, ale căror constituire şi funcţionare sunt reglementate prin acte normative speciale, respectiv asociaţii familiale, cabinete medicale grupate, cabinete medicale asociate, societate civilă medicală, cabinete asociate de avocaţi, societate civilă profesională de avocaţi, notari publici asociaţi, asociaţii în participaţiune constituite potrivit legii, cât şi orice asociere fără personalitate juridică constituită în baza Codului civil. 

186. Asociatul desemnat conform prevederilor art. 92 alin. (3) lit. e) din Codul fiscal are şi următoarele obligaţii:

− să asigure organizarea şi conducerea evidenţelor contabile;

− să determine venitul net/pierderea obţinut/obţinută în cadrul asociaţiei, precum şi distribuirea venitului net/pierderii pe asociaţi;

− să depună o declaraţie privind veniturile şi cheltuielile estimate, la termenele stabilite, la organul fiscal în raza căruia asociaţia îşi desfăşoară activitatea;

− să înregistreze contractul de asociere, precum şi orice modificare a acestuia la organul fiscal teritorial în a cărui rază îşi are sediul asociaţia, în termen de 15 zile de la data încheierii acestuia. Prin sediul asociaţiei se înţelege locul principal de desfăşurare a activităţii asociaţiei;

− să reprezinte asociaţia în verificările efectuate de organele fiscale, precum şi în ceea ce priveşte depunerea de obiecţiuni, contestaţii, plângeri asupra actelor de control încheiate de organele fiscale;

− să răspundă la toate solicitările organelor fiscale, atât cele privind asociaţia, cât şi cele privind asociaţii, legate de activitatea desfăşurată de asociaţie;

− să completeze Registrul pentru evidenţa aportului şi rezultatului distribuit;

− alte obligaţii ce decurg din aplicarea titlului III din Codul fiscal. 

Codul fiscal:

(4) În cazul în care între membrii asociaţi există legături de rudenie până la gradul al patrulea inclusiv, părţile sunt obligate să facă dovada că participă la realizarea venitului cu bunuri sau drepturi asupra cărora au drept de proprietate. Pot fi membri asociaţi şi persoanele fizice care au dobândit capacitate de exerciţiu restrânsă. 

(5) Asocierile au obligaţia să depună la organul fiscal competent, până la data de 15 martie a anului următor, declaraţii anuale de venit, conform modelului stabilit de Ministerul Finanţelor Publice, care vor cuprinde şi distribuţia venitului net/pierderii pe asociaţi. 

Norme metodologice:

187. Asociaţia, prin asociatul desemnat, depune până la data de 15 martie a anului următor, la organul fiscal în raza căruia îşi are locul principal de desfăşurare a activităţii, o declaraţie anuală care cuprinde venitul net/pierderea realizat/realizată pe asociaţie, precum şi distribuţia venitului net/pierderii pe fiecare asociat. 

O copie de pe declaraţie se transmite de către asociatul desemnat fiecărui asociat. Pe baza acestei copii asociaţii vor cuprinde în declaraţia de venit global venitul net/pierderea ce le revine din activitatea asociaţiei. 

Codul fiscal:

(6) Venitul/pierderea anual/anuală, realizate în cadrul asocierii, se distribuie asociaţilor, proporţional cu cota procentuală de participare corespunzătoare contribuţiei, conform contractului de asociere. 

Norme metodologice:

188. Venitul net se consideră distribuit şi dacă acesta rămâne la asociaţie sau este pus la dispoziţie asociaţilor. 

189. În cazul modificării cotelor de participare în cursul anului, pentru distribuirea venitului net anual se va proceda astfel:

a) se determină un venit net/o pierdere intermediar/intermediară la sfârşitul lunii în care s-au modificat cotele pe baza venitului brut şi a cheltuielilor, astfel cum acestea sunt înregistrate în evidenţele contabile;

b) venitul net/pierderea intermediar/intermediară se alocă fiecărui asociat, în funcţie de cotele de participare, până la data modificării acestora;

c) la sfârşitul anului, din venitul net/pierderea anual/anuală se deduce venitul net/pierderea intermediar/intermediară, iar diferenţa se alocă asociaţilor, în funcţie de cotele de participare ulterioare modificării acestora;

d) venitul net/pierderea anual/anuală distribuit/distribuită fiecărui asociat se determină prin însumarea veniturilor nete/pierderilor intermediare determinate potrivit lit. b) şi c). 

Codul fiscal:

(7) Tratamentul fiscal al venitului realizat din asociere, în alte cazuri decât asocierea cu o persoană juridică, va fi stabilit în aceeaşi manieră ca şi pentru categoria de venituri în care este încadrat. 

(8) Profitul/venit cuvenit unei persoane fizice, dintr-o asociere cu o persoană juridică română, plătitoare de impozit pe profit, sau microîntreprindere care nu generează o persoană juridică, determinat cu respectarea regulilor stabilite în titlul II sau, respectiv, în titlul IV, este asimilat, în vederea impunerii la nivelul persoanei fizice, venitului din activităţi independente, din care se deduc contribuţiile obligatorii în vederea obţinerii venitului net. 

Norme metodologice:

190. Persoanele fizice care obţin profituri dintr-o activitate desfăşurată în asociere cu o persoană juridică română, care nu dă naştere unei persoane juridice, au obligaţia să asimileze acest profit/venit venitului brut din activităţi independente. Venitul net se determină prin deducerea din venitul brut a contribuţiilor obligatorii prevăzute de lege, datorate de persoanele fizice, acesta fiind o componentă a venitului anual global. 

Codul fiscal:

(9) Impozitul reţinut de persoana juridică în contul persoanei fizice, pentru veniturile realizate dintr-o asociere cu o persoană juridică română care nu generează o persoană juridică, reprezintă plata anticipată în contul impozitului anual pe venit. Obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului, determinat conform metodologiei stabilite în legislaţia privind impozitul pe profit sau pe venitul microîntreprinderii, revine persoanei juridice române. 

CAPITOLUL XII

Aspecte fiscale internaţionale

Venituri ale persoanelor fizice nerezidente din activităţi independente

Art. 93. − (1) Persoanele fizice nerezidente, care desfăşoară o activitate independentă, prin intermediul unui sediu permanent în România, sunt impozitate, potrivit prezentului titlu, la venitul net din activitatea independentă, ce este atribuibil sediului permanent. 

(2) Venitul net dintr-o activitate independentă ce este atribuibil unui sediu permanent se determină conform art. 49, în următoarele condiţii:

a) în veniturile impozabile se includ numai veniturile ce sunt atribuibile sediului permanent;

b) în cheltuielile deductibile se includ numai cheltuielile aferente realizării acestor venituri. 

Norme metodologice:

191. Pentru veniturile realizate de un nerezident din activităţi independente atribuibile unui sediu permanent definit potrivit art. 8 din Codul fiscal, impozitul se determină prin aplicarea cotelor de impozitare asupra venitului net aferent acestuia. 

192. Pentru calculul impozitului pe veniturile din activităţi independente, altele decât cele prevăzute la art. 53 din Codul fiscal, sumele reprezentând plăţi anticipate în contul impozitului anual pe venit se stabilesc de către organul fiscal pe a cărui rază teritorială se realizează în întregime sau cu preponderenţă venitul. 

193. După încheierea anului fiscal organul fiscal menţionat la pct. 192 va emite decizie de impunere pentru întreaga activitate desfăşurată în România şi va elibera documentul care atestă venitul realizat şi impozitul plătit. 

Codul fiscal:

Venituri ale persoanelor fizice nerezidente din activităţi dependente

Art. 94. − Persoanele fizice nerezidente, care desfăşoară activităţi dependente în România, sunt impozitate, potrivit prevederilor cap. III din prezentul titlu, numai dacă se îndeplineşte cel puţin una dintre următoarele condiţii:

a) persoana nerezidentă este prezentă în România timp de una sau mai multe perioade de timp care, în total, depăşesc 183 de zile din oricare perioadă de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic în cauză;

b) veniturile salariale sunt plătite de către sau în numele unui angajator care este rezident;

c) veniturile salariale reprezintă cheltuiala deductibilă a unui sediu permanent în România. 

Norme metodologice:

194. Veniturile obţinute de persoanele fizice nerezidente din România din activităţi dependente se impozitează separat pe fiecare loc de realizare, impozitul lunar calculat potrivit pct. 195 reprezentând plăţi anticipate în contul impozitului anual pe venit. După încheierea anului fiscal organul fiscal va recalcula impozitul anual pe baza baremului anual stabilit potrivit art. 43 din Codul fiscal, va emite o decizie de impunere pentru fiecare sursă şi va elibera documentul care să ateste venitul realizat şi impozitul plătit. 

Profesorii şi cercetătorii nerezidenţi care desfăşoară activitatea în România ce depăşeşte perioada de scutire stabilită prin convenţiile de evitare a dublei impuneri, încheiate de România cu diverse state, au obligaţia să depună declaraţia specială pentru veniturile realizate ca urmare a activităţii desfăşurate în România, pentru intervalul de timp ce depăşeşte perioada de scutire, la termenul şi în condiţiile prevăzute de prezentul titlu. 

195. a) Veniturile din salarii, realizate de persoanele fizice prevăzute la art. 94 lit. a) din Codul fiscal care îşi desfăşoară activitatea în România, vor fi impozitate dacă persoana fizică este prezentă în România o perioadă ce depăşeşte în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni consecutive care se încheie în anul calendaristic vizat. 

b) Veniturile din salarii realizate de o persoană fizică care îşi desfăşoară activitatea în România şi este prezentă în România o perioadă mai mică de 183 de zile în orice perioadă de 12 luni consecutive care se încheie în anul calendaristic vizat vor fi impozitate în România dacă este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:

− salariul este plătit de un angajator care este rezident sau în numele acestuia;

− salariul este suportat de un sediu permanent sau de o bază fixă pe care angajatorul o are în România (veniturile salariale reprezintă cheltuiala deductibilă a unui sediu permanent în România). 

c) Veniturile din salarii se impozitează începând cu prima zi de la data sosirii persoanei fizice, dovedită cu viza de intrare în România de pe paşaport. Organele fiscale române vor elibera documentul care atestă plata impozitului în România, la cererea contribuabilului, pentru fiecare an fiscal. 

La determinarea impozitului se va avea în vedere principiul celor 183 de zile care sfârşesc în anul calendaristic vizat. Modul de calcul al celor 183 de zile se va face aplicându-se metoda zilelor de prezenţă. Contribuabilul are posibilitatea să furnizeze dovezi referitoare la prezenţa sa, pe baza datelor din documentele de transport, paşaport şi alte documente prin care se atestă intrarea în România. În calculul celor 183 de zile se includ: ziua de sosire, ziua de plecare şi toate celelalte zile petrecute pe teritoriul României. Orice fracţiune de zi în care contribuabilul este prezent în România contează drept zi de prezenţă pentru calculul celor 183 de zile. 

196. Contribuabilii prevăzuţi la pct. 195 sunt obligaţi ca în termen de 15 zile de la data începerii activităţii să se adreseze organului fiscal în raza căruia se realizează venitul, în vederea stabilirii regimului fiscal aplicabil acestor venituri, în conformitate cu prevederile convenţiilor şi acordurilor de evitare a dublei impuneri, încheiate de Guvernul României cu alte state. 

Astfel, contribuabilul va depune la organul fiscal, după caz, următoarele:

− cerere;

− copie de pe documentul care reglementează raportul de muncă şi traducerea acestuia în limba română, certificată de traducători autorizaţi;

− certificatul de rezidenţă fiscală, eliberat de autoritatea fiscală competentă a statului al cărui rezident este, şi traducerea acestuia în limba română, certificată de traducători autorizaţi;

− documentul care atestă dreptul de muncă pe teritoriul României, respectiv permisul de muncă. 

Dacă persoanele fizice nerezidente nu prezintă în termenul stabilit documentele prevăzute la alineatul precedent, acestea datorează impozit pe veniturile din salarii din prima zi de desfăşurare a activităţii. În situaţia în care persoanele respective depun ulterior documentele solicitate, organul fiscal va efectua regularizarea impozitului plătit. 

197. În cazul în care contribuabilii prevăzuţi la pct. 195 lit. b) îşi prelungesc perioada de şedere în România, precum şi cei care, prin prezenţe repetate în România, totalizează peste 183 de zile, sunt obligaţi să înştiinţeze în scris organul fiscal competent despre depăşirea acestui termen, caz în care se aplică regimul fiscal prevăzut la pct. 195 lit. a). 

198. În situaţia în care persoanele fizice au desfăşurat activitatea în România într-o perioadă mai mică de 183 de zile, în orice perioadă de 12 luni consecutive care se încheie în anul calendaristic vizat, şi au fost plătite din străinătate, îşi prelungesc perioada de şedere în România peste 183 de zile, impozitul pe veniturile din salarii pentru activitatea desfăşurată în România este datorat începând cu prima zi de sosire în România. În acest caz contribuabilul depune la organul fiscal competent declaraţii lunare de impunere, care vor cuprinde veniturile lunare realizate în perioada anterioară prelungirii şederii în România, în termen de 15 zile de la ultima zi a perioadei de 183 de zile expirate. 

În situaţia în care beneficiarul venitului realizează salariul într-o sumă globală pe un interval de timp, după ce a expirat perioada de 183 de zile, sumele înscrise în declaraţii se pot stabili la nivelul unei medii lunare, respectiv suma globală a salariului declarat împărţită la numărul de luni din acea perioadă. 

199. Persoanele fizice care realizează venituri din România şi care au rezidenţă într-un stat contractant cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri se impun în România conform titlului III din Codul fiscal pentru veniturile, altele decât cele supuse impunerii potrivit titlului V din Codul fiscal, atunci când nu prezintă certificatul de rezidenţă fiscală. 

În aceleaşi condiţii şi pentru aceleaşi categorii de venituri se impun şi persoanele fizice care realizează venituri din România şi sunt rezidenţi ai unor state cu care România nu are încheiate convenţii de evitare a dublei impuneri. 

200. În situaţia în care există convenţii de evitare a dublei impuneri, persoana fizică cu dublă cetăţenie − română şi a unui stat cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri −, cu domiciliul în România, se va impune în România, coroborat cu prevederile convenţiilor de evitare a dublei impuneri. Pentru aplicarea prevederilor convenţiilor de evitare a dublei impuneri persoana fizică respectivă va prezenta autorităţilor fiscale române certificatul de rezidenţă fiscală eliberat de autoritatea fiscală a celuilalt stat, precum şi traducerea acestuia în limba română, certificată de traducători autorizaţi. Pentru a stabili al cărui rezident este persoana fizică respectivă, contribuabilul va face dovada „centrului intereselor vitale”, respectiv va prezenta organului fiscal documentele necesare prin care se atestă că veniturile obţinute în celălalt stat sunt superioare celor realizate în România şi autoritatea fiscală a statului respectiv îşi rezervă dreptul de a-l considera rezident fiscal din punct de vedere al globalizării veniturilor, caz în care impunerea acestui contribuabil în România se va face numai pentru veniturile din România. Prin documente necesare se înţelege: copiile declaraţiilor de impunere din celălalt stat, declaraţia pe propria răspundere privind situaţia copiilor şcolarizaţi, situaţia de avere, după caz, a familiei şi altele asemenea. În situaţia în care veniturile din celălalt stat nu sunt la nivelul care să conducă la acordarea rezidenţei fiscale în acest stat şi autoritatea fiscală română apreciază că sunt întrunite condiţiile pentru globalizarea veniturilor în România, acestui contribuabil i se vor globaliza veniturile în România şi, prin schimb de informaţii, autorităţile competente române şi din celălalt stat se vor informa asupra acestui caz. 

201. Contribuabilii persoane fizice române care locuiesc în străinătate şi care îşi menţin domiciliul în România se impun în România pentru veniturile impozabile conform prevederilor titlului III din Codul fiscal, realizate atât în România, cât şi în străinătate, iar obligaţiile fiscale se exercită direct sau, în situaţia în care nu îşi îndeplinesc obligaţiile în mod direct, prin desemnarea unui reprezentant fiscal. 

202. Cetăţenii străini refugiaţi şi care sunt prezenţi în România, potrivit autorizărilor specifice acordate, se impozitează pentru veniturile realizate pe teritoriul României. 

Codul fiscal:

Venituri obţinute din străinătate a căror impunere în România este finală

Art. 96. − (1) Persoanele fizice prevăzute la art. 40 alin. (1) lit. a) şi cele care îndeplinesc condiţia prevăzută la art. 40 alin. (2) datorează impozit pentru veniturile obţinute din străinătate de natura celor a căror impunere în România este finală. 

(2) Veniturile realizate din străinătate se supun impozitării prin aplicarea cotelor de impozit asupra bazei de calcul determinate după regulile proprii fiecărei categorii de venit, în funcţie de natura acestuia. 

(3) Contribuabilii care obţin venituri din străinătate au obligaţia să le declare, potrivit declaraţiei specifice, până la data de 15 mai a anului următor celui de realizare a venitului. 

(4) Organul fiscal stabileşte impozitul anual datorat şi emite o decizie de impunere, în intervalul şi în forma stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice. 

(5) Diferenţele de impozit rămase de achitat, conform deciziei de impunere anuală, se plătesc în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, perioada pentru care nu se calculează şi nu se datorează sumele stabilite potrivit reglementărilor în materie, privind colectarea creanţelor bugetare. 

Norme metodologice:

 203. Pentru veniturile din pensii şi sume asimilate acestora, obţinute din străinătate, pentru care România are drept de impunere, contribuabilii au obligaţia să completeze şi să depună o declaraţie specială, respectiv „Declaraţie privind veniturile din străinătate a căror impunere în România este finală”. Impozitul datorat în România se determină prin aplicarea baremului anual de impunere asupra venitului brut anual diminuat cu suma lunară neimpozabilă, stabilită potrivit prevederilor art. 73 din Codul fiscal, calculată la nivelul anului. 

Codul fiscal:

Creditul fiscal extern

Art. 97. − (1) Contribuabilii persoane fizice rezidente care, pentru acelaşi venit şi în decursul aceleiaşi perioade impozabile, sunt supuşi impozitului pe venit atât pe teritoriul României, cât şi în străinătate, au dreptul la deducerea din impozitul pe venit datorat în România a impozitului plătit în străinătate, denumit în continuare credit fiscal extern, în limitele prevăzute în prezentul articol. 

(2) Creditul fiscal extern se acordă dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:

a) impozitul plătit în străinătate, pentru venitul obţinut în străinătate, a fost efectiv plătit în mod direct de persoana fizică sau de reprezentantul său legal ori prin reţinere la sursă de către plătitorul venitului. Plata impozitului în străinătate se dovedeşte printr-un document justificativ, eliberat de:

1. autoritatea fiscală a statului străin respectiv;

2. angajator, în cazul veniturilor din salarii;

3. alt plătitor de venit, pentru alte categorii de venituri;

b) venitul pentru care se acordă credit fiscal face parte din una dintre categoriile de venituri prevăzute la art. 41. 

(3) Creditul fiscal extern se acordă la nivelul impozitului plătit în străinătate, aferent venitului din sursa din străinătate, dar nu poate fi mai mare decât partea de impozit pe venit datorat în România, aferentă venitului din străinătate. În situaţia în care contribuabilul în cauză obţine venituri din străinătate din mai multe state, creditul extern admis a fi dedus din impozitul datorat în România se va calcula, potrivit procedurii de mai sus, pentru fiecare ţară şi pe fiecare natură de venit. 

(4) Veniturile realizate din străinătate de persoanele fizice prevăzute la art. 40 alin. (1) lit. a) şi cele care îndeplinesc condiţia de la art. 40 alin. (2), a căror impunere în România este finală, se supun impozitării în România, recunoscându-se impozitul plătit în străinătate sub forma creditului fiscal, dar limitat la impozitul pe venitul similar datorat în România. 

(5) În vederea calculului creditului fiscal extern, sumele în valută se transformă la cursul de schimb mediu anual al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din anul de realizare a venitului. Veniturile din străinătate realizate de persoanele fizice rezidente, precum şi impozitul aferent, exprimate în unităţi monetare proprii statului respectiv, dar care nu sunt cotate de Banca Naţională a României, se vor transforma astfel:

a) din moneda statului de sursă, într-o valută de circulaţie internaţională, cum ar fi dolari S.U.A. sau euro, folosindu-se cursul de schimb din ţara de sursă;

b) din valuta de circulaţie internaţională în lei, folosindu-se cursul de schimb mediu anual al acesteia, comunicat de Banca Naţională a României, din anul de realizare a venitului respectiv. 

Norme metodologice:

204. Următoarele persoane fizice sunt supuse impozitării în România pentru veniturile din orice sursă, atât din România cât şi din afara României:

− persoanele fizice rezidente române cu domiciliul în România;

− persoanele fizice prevăzute la art. 40 alin. (2) din Codul fiscal. 

În situaţia în care pentru venitul din străinătate statul respectiv şi-a exercitat dreptul de impunere, aceste persoane au dreptul să deducă din impozitul pe venit datorat în România impozitul pe venit plătit în străinătate pentru acel venit, în condiţiile prevăzute de Codul fiscal. 

Persoanele fizice române cu domiciliul în România, care desfăşoară activitate salarială în străinătate şi sunt retribuite pentru activitatea salarială desfăşurată în străinătate de către angajatorul român, se impun în România pentru veniturile realizate din activitatea salarială desfăşurată în străinătate. 

Veniturile din străinătate realizate de persoanele fizice române cu domiciliul în România, precum şi impozitul aferent, a cărui plată în străinătate este atestată cu document justificativ eliberat de autoritatea fiscală a statului străin, de angajator sau de alt plătitor de venituri, exprimate în unităţile monetare proprii fiecărui stat, se vor transforma în lei la cursul de schimb mediu anual comunicat de Banca Naţională a României din anul de realizare a venitului respectiv. 

În vederea globalizării, la sfârşitul anului fiscal vizat persoana în cauză va prezenta organului fiscal în a cărui rază se află domiciliul fiscal al contribuabilului documentul justificativ privind venitul realizat şi impozitul plătit, eliberat de organul abilitat din ţara în care a desfăşurat activitatea salarială, pentru acordarea creditului fiscal în condiţiile stabilite prin prezentele norme metodologice. 

Cu ocazia acordării creditului fiscal se va realiza regularizarea impozitului datorat de persoana în cauză. 

205. Impozitul plătit în străinătate, care se deduce din impozitul pe venitul anual global datorat în România, este limitat la partea de impozit pe venit datorat în România, calculat astfel:

 

Fig. 2

 

Prin venit mondial se înţelege suma veniturilor impozabile din România şi din străinătate din categoriile de venituri din activităţi independente, salarii şi cedarea folosinţei bunurilor, realizate de persoanele fizice prevăzute la art. 40 alin. (1) lit. a) şi de cele care îndeplinesc condiţia de la art. 40 alin. (2) din Codul fiscal. 

206. Dacă suma reprezentând creditul fiscal extern este mai mare decât impozitul plătit în străinătate, suma recunoscută care se deduce este la nivelul impozitului plătit în străinătate. În situaţia în care suma reprezentând creditul fiscal extern este mai mică decât impozitul plătit în străinătate, suma recunoscută reprezentând creditul fiscal extern acordat este la nivelul sumei calculate conform pct. 205. 

207. Calcularea creditului fiscal extern se face de organul fiscal, separat pe fiecare natură de venit, prin raportarea la venitul mondial. 

În situaţia în care contribuabilul în cauză obţine venituri din străinătate din mai multe state, creditul extern admis a fi dedus din impozitul datorat în România se va calcula, potrivit procedurii de mai sus, pentru fiecare natură de venit şi pe fiecare ţară. 

208. În cazul veniturilor a căror impunere în România este finală, creditul fiscal extern se acordă pentru fiecare venit similar din România. Creditul fiscal extern pentru veniturile din străinătate, a căror impunere în România este finală, se va acorda astfel:

a) în situaţia în care în străinătate cota de impozit este mai mare decât cea prevăzută în prezentul titlu pentru un venit similar, creditul fiscal extern este limitat la impozitul pe venit calculat, aplicându-se cota prevăzută la titlul III din Codul fiscal;

b) în situaţia în care cota de impozit este mai mică în străinătate decât cota de impozit pentru un venit similar din România, creditul fiscal extern este calculat la nivelul impozitului plătit în străinătate, iar impozitul anual rămas de achitat în România se calculează ca diferenţă între impozitul pe venit calculat aplicându-se cota de impozit prevăzută la titlul III din Codul fiscal şi impozitul pe venit plătit în străinătate pentru venitul realizat în străinătate. 

Codul fiscal:

Pierderi fiscale externe

Art. 98. − (1) Pierderile fiscale obţinute de contribuabilii persoane fizice rezidente dintr-un stat străin se compensează numai cu veniturile de aceeaşi natură din străinătate, pe fiecare ţară, înregistrate în cursul aceluiaşi an fiscal. 

(2) Pierderea care nu este acoperită, în temeiul alin. (1), se reportează pentru o perioadă de 5 ani fiscali consecutivi şi se compensează numai cu veniturile de aceeaşi natură din statul respectiv. 

Norme metodologice:

209. Regulile de report al pierderilor înregistrate din străinătate sunt cele prevăzute la art. 86 alin. (4) din Codul fiscal. 

Codul fiscal:

TITLUL IV

Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor

Definiţia microîntreprinderii

Art. 103. − În sensul prezentului titlu, o microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:

a) are înscris în obiectul de activitate producţia de bunuri materiale, prestarea de servicii şi/sau comerţul;

b) are de la 1 până la 9 salariaţi inclusiv;

c) a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 100.000 euro;

d) capitalul social al persoanei juridice este deţinut de persoane, altele decât statul, autorităţile locale şi instituţiile publice. 

Norme metodologice:

1. Numărul de salariaţi reprezintă numărul de persoane angajate cu contract individual de muncă, potrivit dispoziţiilor Codului muncii, indiferent de durata timpului de muncă, înscrise lunar în statele de plată şi/sau în registrul general de evidenţă a salariaţilor. 

2. La analiza îndeplinirii condiţiei privind numărul de salariaţi nu se iau în considerare cazurile de încetare a raporturilor de muncă ca urmare a pensionării sau desfacerii contractului individual de muncă în urma săvârşirii unor acte care, potrivit legii, sunt sancţionate inclusiv prin acest mod. Pentru persoanele juridice care au un singur angajat care demisionează în cursul unei luni, condiţia prevăzută la art. 103 lit. b) din Codul fiscal se consideră îndeplinită dacă în cursul lunii următoare este angajat un alt salariat. 

3. Pentru încadrarea în condiţia privind nivelul veniturilor realizate în anul precedent, se vor lua în calcul aceleaşi venituri care constituie baza impozabilă prevăzută la art. 108 din Codul fiscal, iar cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel de la închiderea aceluiaşi exerciţiu financiar. 

4. La încadrarea în condiţia privind capitalul social, nu poate fi microîntreprindere persoana juridică română care are capitalul social deţinut de un acţionar sau asociat persoană juridică cu peste 250 de angajaţi. 

Codul fiscal:

Opţiunea de a plăti impozit pe veniturile microîntreprinderii

Art. 104. − (1) Impozitul reglementat de prezentul titlu este opţional. 

(2) Microîntreprinderile plătitoare de impozit pe profit pot opta pentru plata impozitului reglementat de prezentul titlu începând cu anul fiscal următor, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 103 şi dacă nu au mai fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor. 

(3) O persoană juridică română care este nou-înfiinţată poate opta să plătească impozit pe venitul microîntreprinderilor, începând cu primul an fiscal, dacă cerinţele prevăzute la art. 103 lit. a) şi d) sunt îndeplinite la data înregistrării la registrul comerţului şi condiţia prevăzută la art. 103 lit. b) este îndeplinită în termen de 60 de zile inclusiv de la data înregistrării. 

(4) Microîntreprinderile plătitoare de impozit pe venitul microîntreprinderilor nu mai aplică acest sistem de impunere începând cu anul fiscal următor anului în care nu mai îndeplinesc una dintre condiţiile prevăzute la art. 103. 

(5) Nu pot opta pentru sistemul de impunere reglementat de prezentul titlu persoanele juridice române care:

a) desfăşoară activităţi în domeniul bancar;

b) desfăşoară activităţi în domeniile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital, cu excepţia persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de intermediere în aceste domenii;

c) desfăşoară activităţi în domeniile jocurilor de noroc, pariurilor sportive, cazinourilor;

d) au capitalul social deţinut de un acţionar sau asociat persoană juridică cu peste 250 de angajaţi. 

Norme metodologice:

5. În sensul art. 104 alin. (1) din Codul fiscal opţiunea se exercită pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor obţinute din orice sursă, iar ieşirea din acest sistem de impunere se efectuează începând cu anul următor celui în care nu se mai îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute la art. 103 din Codul fiscal. 

6. În cazul în care angajarea nu se realizează în termen de 60 de zile de la data eliberării certificatului de înregistrare, microîntreprinderea este plătitoare de impozit pe profit de la data înregistrării acesteia la registrul comerţului. Perioada de 60 de zile se prelungeşte în anul următor celui pentru care s-a exercitat opţiunea, după caz. 

7. În înţelesul art. 104 alin. (4), dacă pe parcursul anului fiscal una dintre condiţiile impuse la art. 103 din Codul fiscal nu mai este îndeplinită, contribuabilul este obligat ca începând cu anul fiscal următor să nu mai aplice impozitul pe venit chiar dacă ulterior îndeplineşte criteriile prevăzute la art. 103 lit. b) şi c). 

8. Persoanele juridice care nu pot opta pentru acest sistem de impunere sunt:

a) persoanele juridice care se organizează şi funcţionează potrivit legilor speciale de organizare şi funcţionare din domeniul bancar (băncile, casele de schimb valutar, societăţile de credit ipotecar, cooperativele de credit etc.);

b) persoanele juridice care se organizează şi funcţionează potrivit legilor speciale de organizare şi funcţionare din domeniul asigurărilor (de exemplu: societăţile de asigurare-reasigurare), al pieţei de capital (de exemplu: burse de valori sau de mărfuri, societăţile de servicii de investiţii financiare, societăţile de registru, societăţile de depozitare), cu excepţia persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de intermediere în aceste domenii (brokerii şi agenţii de asigurare);

c) persoanele juridice care desfăşoară activităţi în domeniul jocurilor de noroc, al pariurilor sportive şi al cazinourilor. 

Codul fiscal:

Anul fiscal

Art. 106. − (1) Anul fiscal al unei microîntreprinderi este anul calendaristic. 

(2) În cazul unei persoane juridice care se înfiinţează sau îşi încetează existenţa, anul fiscal este perioada din anul calendaristic în care pesoana juridică a existat. 

Norme metodologice:

9. În cazul înfiinţării unei microîntreprinderi într-un an fiscal, perioada impozabilă începe de la data înregistrării acesteia la registrul comerţului, dacă are această obligaţie, sau de la data înregistrării în registrul condus special de judecătorii, după caz. 

10. În cazul lichidării unei microîntreprinderi într-un an fiscal, perioada impozabilă încetează o dată cu data radierii din registrul unde a fost înregistrată înfiinţarea acesteia. 

Codul fiscal:

Baza impozabilă

Art. 108. − (1) Baza impozabilă a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor o constituie veniturile din orice sursă, din care se scad:

a) veniturile din variaţia stocurilor;

b) veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale;

c) veniturile din exploatare, reprezentând cota-parte a subvenţiilor guvernamentale şi a altor resurse pentru finanţarea investiţiilor;

d) veniturile din provizioane;

e) veniturile rezultate din anularea datoriilor şi a majorărilor datorate bugetului statului, care nu au fost cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil, conform reglementărilor legale;

f) veniturile realizate din despăgubiri, de la societăţile de asigurare, pentru pagubele produse la activele corporale proprii. 

(2) În cazul în care o microîntreprindere achiziţionează case de marcat, valoarea de achiziţie a acestora se deduce din baza impozabilă, în conformitate cu documentul justificativ, în trimestrul în care au fost puse în funcţiune, potrivit legii. 

Norme metodologice:

11. Microîntreprinderile plătitoare de impozit pe venit organizează şi conduc contabilitatea potrivit Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene. 

12. Baza impozabilă asupra căreia se aplică cota de 1,5% este totalul veniturilor trimestriale care sunt înregistrate în creditul conturilor din clasa a 7-a „Conturi de venituri”, cu excepţia celor înregistrate în:

− „Variaţia stocurilor”;

− „Venituri din producţia de imobilizări necorporale”;

− „Venituri din producţia de imobilizări corporale”;

− „Alte venituri din exploatare” analitic reprezentând veniturile din cota-parte a subvenţiilor guvernamentale şi altor resurse similare pentru finanţarea investiţiilor;

− „Venituri din provizioane privind activitatea de exploatare” şi „Venituri financiare din provizioane”;

− veniturile realizate din despăgubiri de la societăţile de asigurare pentru pagubele produse la activele corporale proprii; precum şi

− veniturile rezultate din anularea datoriilor şi a majorărilor datorate către bugetul de stat, care nu au fost cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil, conform reglementărilor legale. 

13. Diferenţele favorabile de curs valutar rezultate în urma evaluării creanţelor şi datoriilor în valută existente la data de 31 decembrie 2002, înregistrate în contabilitate în „Rezultatul reportat” sunt venituri impozabile pe măsura încasării creanţelor sau plăţii datoriilor. 

14. La calculul impozitului pe venit datorat de microîntreprinderile care îşi încetează existenţa în urma operaţiunilor de divizare, dizolvare sau lichidare nu sunt impozitate rezervele constituite din profitul net, rezervele constituite din diferenţe de curs favorabil aferente capitalului social în devize sau disponibilului în devize, inclusiv sumele aferente unor reduceri ale cotei de impozit pe profit, repartizate ca surse proprii de finanţare pe parcursul perioadei de funcţionare, potrivit legii, pentru societăţile care pe parcursul perioadei de funcţionare au fost şi plătitoare de impozit pe profit, acestea fiind tratate ca dividende şi supuse impunerii, potrivit titlului II, III sau V din Codul fiscal, după caz. 

15. În cazul în care se achiziţionează case de marcat, din baza impozabilă se scade valoarea caselor de marcat, în conformitate cu documentul justificativ, în luna punerii în funcţiune. Punerea în funcţiune se face potrivit prevederilor legale. 

Codul fiscal:

Procedura de declarare a opţiunii

Art. 109. − (1) Persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit comunică opţiunea organelor fiscale teritoriale la începutul anului fiscal, prin depunerea declaraţiei de menţiuni pentru persoanele juridice, asociaţiile familiale şi asociaţiile fără personalitate juridică, până la data de 31 ianuarie inclusiv. 

(2) Persoanele juridice care se înfiinţează în cursul unui an fiscal înscriu opţiunea în cererea de înregistrare la registrul comerţului. Opţiunea este definitivă pentru anul fiscal respectiv şi pentru anii fiscali următori, cât timp sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 103. 

(3) În cazul în care, în cursul anului fiscal, una dintre condiţiile impuse nu mai este îndeplinită, microîntreprinderea are obligaţia de a păstra pentru anul fiscal respectiv regimul de impozitare pentru care a optat, fără posibilitatea de a beneficia pentru perioada următoare de prevederile prezentului titlu, chiar dacă ulterior îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 103. 

(4) Pot opta pentru plata impozitului reglementat de prezentul titlu şi microîntreprinderile care desfăşoară activităţi în zonele libere şi/sau în zonele defavorizate. 

Norme metodologice:

16. Opţiunea se înscrie în cererea de înregistrare la registrul comerţului şi este definitivă pentru anul fiscal respectiv şi pentru anii fiscali următori, atâta timp cât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 103 din Codul fiscal. Persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit pot opta pentru impozitul pe venit numai la începutul anului fiscal, dacă la finele anului precedent sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 103 din Codul fiscal şi nu au fost plătitori de impozit pe venitul microîntreprinderilor pe parcursul funcţionării lor. 

Opţiunea se comunică organelor fiscale teritoriale la începutul anului fiscal, prin depunerea Declaraţiei de menţiuni pentru persoane juridice, asociaţii familiale şi asociaţii fără personalitate juridică, până la data de 31 ianuarie inclusiv. 

Pot opta şi persoanele juridice care desfăşoară activităţi în zonele libere şi/sau în zonele defavorizate. 

Codul fiscal:

Impozitarea persoanelor fizice asociate cu o microîntreprindere

Art. 111. − În cazul unei asocieri fără personalitate juridică dintre o microîntreprindere plătitoare de impozit, conform prezentului titlu, şi o persoană fizică, rezidentă sau nerezidentă, microîntreprinderea are obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a vărsa la bugetul de stat impozitul datorat de persoana fizică, impozit calculat prin aplicarea cotei de 1,5% la veniturile ce revin acesteia din asociere. 

Norme metodologice:

17. Persoana fizică rezidentă va definitiva impozitul pe venitul din asociere în conformitate cu prevederile titlului III din Codul fiscal. 

Codul fiscal:

TITLUL V

Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi şi impozitul pe reprezentanţele firmelor străine înfiinţate în România

CAPITOLUL I

Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi

Venituri impozabile obţinute din România

Art. 115. − (1) Veniturile impozabile obţinute din România, indiferent dacă veniturile sunt primite în România sau în străinătate, sunt următoarele:

a) dividende de la o persoană juridică română;

b) dobânzi de la un rezident;

c) dobânzi de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă dobânda este o cheltuială a sediu lui permanent;

Norme metodologice:

1. Veniturile de natura dobânzilor, redevenţelor sau comisioanelor realizate de către nerezidenţi şi care sunt cheltuieli atribuibile sediului permanent din România al unui nerezident sunt venituri impozabile în România potrivit titlu lui V din Codul fiscal. 

Codul fiscal:

d) redevenţe de la un rezident;

Norme metodologice:

2. (1) Termenul redevenţă cuprinde orice sumă care trebuie plătită în bani sau în natură pentru folosirea sau dreptul de a folosi orice proprietate sau drept prevăzut la art. 7 alin. (1) pct. 28 din Codul fiscal, indiferent dacă suma trebuie plătită conform unui contract sau ca urmare a copierii ilegale sau a încălcării drepturilor legale ale unei alte persoane. 

(2) În cazul unei tranzacţii care implică transferul de software, încadrarea ca redevenţă a sumei care trebuie plătită depinde de natura drepturilor transferate. 

(3) În cazul transferului unui drept parţial dintr-un copyright pentru software, suma care trebuie plătită este o redevenţă dacă primitorul dobândeşte dreptul de a utiliza acel software, astfel încât lipsa acestui drept constituie o încălcare a copyright-ului. Exemple de astfel de tranzacţii sunt transferurile de drepturi de a reproduce şi distribui către public orice software, precum şi transferurile de drept de a modifica şi a face public orice software. 

(4) În analiza caracterului unei tranzacţii care implică transferul de software nu se ţine cont de dreptul de a copia un program exclusiv în scopul de a permite exploatarea efectivă a programului de către utilizator. În consecinţă, o sumă care trebuie plătită nu este o redevenţă dacă singurul drept transferat este un drept limitat de a copia un program, în scopul de a permite utilizatorului să-l exploateze. Acelaşi rezultat se aplică şi pentru „drepturi de reţea sau site”, în care primitorul obţine dreptul de a face multiple copii ale unui program, exclusiv în scopul de a permite exploatarea programului pe mai multe computere sau în reţeaua primitorului. 

(5) În cazul achiziţiei tuturor drepturilor dintr-un copyright pentru software, suma care trebuie plătită nu este pentru folosirea sau dreptul de a folosi acel software, în consecinţă nefiind o redevenţă. 

(6) Suma care trebuie plătită pentru folosirea sau dreptul de a folosi ideile sau principiile cu privire la un software, cum ar fi schemele logice, algoritmii sau limbajele de programare, este o redevenţă. 

(7) În înţelesul acestei norme, software este orice program sau serie de programe care conţine instrucţiuni pentru un computer, atât pentru operarea computerului (software de operare) cât şi pentru îndeplinirea altor sarcini (software de aplicaţie). 

(8) În cazul unei tranzacţii care permite unei persoane să descarce electronic imagini, sunete sau texte, suma care trebuie plătită nu este redevenţă dacă folosirea acestor materiale se limitează la drepturile necesare pentru a permite descărcarea, stocarea şi exploatarea computerului, reţelei sau a altui echipament de stocare, operare sau afişare a utilizatorului. Dimpotrivă, suma care trebuie plătită pentru transferul dreptului de a reproduce şi a face public un produs digital este o redevenţă. 

(9) În cazul unui contract care implică folosirea sau dreptul de a folosi orice proprietate sau drept prevăzut la art. 7 alin. (1) pct. 28 din Codul fiscal, precum şi transferul unei alte proprietăţi sau altui serviciu, suma care trebuie plătită conform contractului trebuie să fie împărţită, conform diverselor porţiuni de contract, pe baza condiţiilor contractului sau pe baza unei împărţiri rezonabile, fiecărei porţiuni aplicându-i-se tratamentul fiscal corespunzător. Dacă totuşi o anumită parte din ceea ce urmează a se asigura prin contract constituie de departe scopul principal al contractului, cealaltă porţiune fiind auxiliară, tratamentul aplicat porţiunii principale de contract se aplică întregii sume care trebuie plătită conform contractului. 

Codul fiscal:

e) redevenţe de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă redevenţa este o cheltuială a sediului permanent;

f) comisioane de la un rezident;

g) comisioane de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă comisionul este o cheltuială a sediului permanent;

h) venituri din activităţi sportive şi de divertisment desfăşurate în România, indiferent dacă veniturile sunt primite de către persoanele care participă efectiv la asemenea activităţi sau de către alte persoane;

i) venituri din prestarea de servicii de management, de intermediere sau de consultanţă din orice domeniu, dacă aceste venituri sunt obţinute de la un rezident sau dacă veniturile respective sunt cheltuieli ale unui sediu permanent în România;

Norme metodologice:

3. Veniturile obţinute din România din prestările de servicii de management, de intermediere sau de consultanţă în orice domeniu care nu sunt efectuate în România sau veniturile care sunt cheltuieli atribuibile unui sediul permanent din România al unui nerezident sunt impozabile, potrivit titlului V din Codul fiscal, atunci când nu sunt încheiate convenţii de evitare a dublei impuneri între România şi statul de rezidenţă al beneficiarului de venit sau când beneficiarul de venit nu prezintă dovada rezidenţei sale fiscale. 

Codul fiscal:

j) venituri reprezentând remuneraţii primite de nerezidenţi ce au calitatea de administrator, fondator sau membru al consiliului de administraţie al unei persoane juridice române;

k) venituri din servicii prestate în România;

l) venituri din profesii independente desfăşurate în România − doctor, avocat, inginer, dentist, arhitect, auditor şi alte profesii similare −, în cazul când sunt obţinute în alte condiţii decât prin intermediul unui sediu permanent sau într-o perioadă sau în mai multe perioade care nu depăşesc în total 183 de zile pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive care se încheie în anul calendaristic vizat;

m) venituri din pensii primite de la bugetul asigurărilor sociale sau de la bugetul de stat, în măsura în care pensia lunară depăşeşte plafonul prevăzut la art. 73;

n) venituri din transportul internaţional aerian, naval, feroviar sau rutier, ce se desfăşoară între România şi un stat străin;

o) venituri din premii acordate la concursuri organizate în România;

Norme metodologice:

4. Prin concursuri organizate în România se înţelege concursuri organizate în orice domeniu în România. 

Codul fiscal:

p) venituri obţinute la jocurile de noroc practicate în România, de la fiecare joc de noroc, obţinute de la acelaşi organizator într-o singură zi de joc. 

Norme metodologice:

5. Venituri obţinute la jocuri de noroc înseamnă câştiguri în bani şi/sau în natură acordate participanţilor de către orice persoană juridică română, autorizată să organizeze şi să exploateze jocuri de noroc. 

Codul fiscal:

(2) Următoarele venituri impozabile obţinute din România nu sunt impozitate potrivit prezentului capitol şi se impozitează conform titlurilor II sau III, după caz:

a) veniturile unui nerezident, care sunt atribuibile unui sediu permanent în România;

b) veniturile unei persoane juridice străine obţinute din proprietăţi imobiliare situate în România sau din transferul titlurilor de participare deţinute într-o persoană juridică română;

Norme metodologice:

6. Venituri din proprietăţi imobiliare înseamnă venituri din vânzarea, precum şi din cedarea dreptului de folosinţă asupra proprietăţii imobiliare sau a unei cote-părţi din această proprietate (închiriere, concesionare sau arendare). 

Codul fiscal:

c) venituri ale unei persoane fizice nerezidente, obţinute dintr-o activitate dependentă desfăşurată în România;

d) veniturile unei persoane fizice nerezidente obţinute din închirierea sau altă formă de cedare a dreptului de folosinţă a unei proprietăţi imobiliare situate în România sau din transferul titlurilor de participare deţinute într-o persoană juridică română. 

Norme metodologice:

7. Prin cedarea dreptului de folosinţă a unei proprietăţi imobiliare se înţelege şi arendarea sau concesionarea proprietăţii imobiliare sau a unei cote-părţi din această proprietate. 

Codul fiscal:

Reţinerea impozitului din veniturile impozabile obţinute din România de nerezidenţi

Art. 116. − (1) Impozitul datorat de nerezidenţi pentru veniturile impozabile obţinute din România se calculează, se reţine şi se varsă la bugetul de stat de către plătitorii de venituri. 

Norme metodologice:

8. (1) Pentru veniturile obţinute de nerezidenţii din România, plătitorii de venituri au obligaţia reţinerii impozitelor datorate prin stopaj la sursă şi virării lor la bugetul de stat în termenul stabilit la art. 116 alin. (5) din Codul fiscal. 

(2) În cazurile prevăzute la art. 115 alin. (1) lit. c), e), g) şi i) din Codul fiscal, plătitorul impozitului prevăzut la titlul V din Codul fiscal este nerezidentul care are sediul permanent în România în evidenţa căruia sunt înregistrate respectivele cheltuieli deductibile. 

Codul fiscal:

(2) Impozitul datorat se calculează prin aplicarea următoarelor cote asupra veniturilor brute:

a) 5% pentru veniturile din dobânzile la depozitele la termen, certificatele de depozit şi alte instrumente de economisire la bănci şi alte instituţii de credit autorizate şi situate în România;

b) 20% pentru veniturile obţinute din jocurile de noroc, prevăzute la art. 115 alin. (1) lit. p);

c) 15% în cazul oricăror alte venituri impozabile obţinute din România, aşa cum sunt enumerate la art. 115. 

(3) În înţelesul alin. (2), venitul brut este venitul care ar fi fost plătit unui nerezident, dacă impozitul nu ar fi fost reţinut din venitul plătit nerezidentului. 

(4) Prin derogare de la alin. (2), impozitul ce trebuie reţinut se calculează după cum urmează:

a) pentru veniturile ce reprezintă remuneraţii primite de nerezidenţi ce au calitatea de administrator, fondator sau membru al consiliului de administraţie al unei persoane juridice române, potrivit prevederilor art. 58;

Norme metodologice:

9. La impunerea veniturilor ce reprezintă remuneraţii primite de persoanele fizice nerezidente pentru activitatea desfăşurată în calitate de administrator, fondator sau membru al consiliului de administraţie al unei persoane juridice române sunt aplicabile dispoziţiile titlului III din Codul fiscal. 

Codul fiscal:

Scutiri de la impozitul prevăzut în prezentul capitol

Art. 117. − Sunt scutite de impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi următoarele venituri:

a) dobânda pentru depunerile la vedere în cont curent de la bănci sau alte instituţii de credit din România;

b) dobânda la instrumente/titluri de creanţă emise şi/sau garantate de Guvernul României, consiliile locale, Banca Naţională a României, precum şi de bănci sau alte instituţii financiare care acţionează în calitate de agent al Guvernului român;

c) dobânda la instrumente/titluri de creanţă emise de o persoană juridică română, dacă instrumentele/titlurile de creanţă sunt tranzacţionate pe o piaţă de valori mobiliare recunoscută şi dobânda este plătită unei persoane care nu este o persoană afiliată a emiţătorului instrumentelor/titlurilor de creanţă;

Norme metodologice:

10. (1) În înţelesul acestui paragraf, dobânzile scutite de impozit sunt cele generate de instrumente/titluri de creanţă emise de persoane juridice române. 

(2) Piaţa de valori mobiliare recunoscută, pentru care se aplică prevederile art. 117 lit. c) din Codul fiscal, este cea definită potrivit legislaţiei în domeniul valorilor mobiliare. 

Codul fiscal:

d) premiile unei persoane fizice nerezidente obţinute din România, ca urmare a participării la festivalurile naţionale şi internaţionale artistice, culturale şi sportive finanţate din fonduri publice;

e) premiile acordate elevilor şi studenţilor nerezidenţi la concursurile finanţate din fonduri publice;

Norme metodologice:

11. Premiile prevăzute la art. 117 lit. d) şi e) din Codul fiscal sunt premii de natura celor plătite de la bugetul de stat sau de la bugetele consiliilor locale prin intermediul instituţiilor publice centrale şi locale de profil. 

Codul fiscal:

Coroborarea prevederilor Codului fiscal cu cele ale convenţiilor de evitare a dublei impuneri

Art. 118. − (1) În înţelesul art. 116, dacă un contribuabil este rezident al unei ţări cu care România a încheiat o convenţie pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi capital, cota de impozit care se aplică venitului impozabil obţinut de către acel contribuabil din România nu poate depăşi cota de impozit, prevăzută în convenţie, care se aplică asupra acelui venit, potrivit alin. (2). În situaţia în care cotele de impozitare din legislaţia internă sunt mai favorabile decât cele din convenţiile de evitare a dublei impuneri se aplică cotele de impozitare mai favorabile. 

Norme metodologice:

12. (1) Prevederile alin. 2 al articolelor „Dividende”, „Dobânzi”, „Comisioane”, „Redevenţe” din convenţiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state se aplică întocmai. În cazul când legislaţia internă prevede în mod expres exceptarea de la impunere, scutirea sau o cotă de impozitare mai favorabilă, sunt aplicabile prevederile legislaţiei interne. 

(2) Alin. 2 al articolelor „Dividende”, „Dobânzi”, „Comisioane”, „Redevenţe” din convenţiile de evitare a dublei impuneri nu este anulat de alin. 1 al aceloraşi articole, care prevede că veniturile respective plătite unui rezident se impun în statul său de rezidenţă. 

(3) Aplicarea alin. 2 al articolelor „Dividende”, „Dobânzi”, „Comisioane”, „Redevenţe” din convenţiile de evitare a dublei impuneri care prevăd impunerea în statul de sursă nu conduce la o dublă impunere pentru acelaşi venit, întrucât statul de rezidenţă acordă credit fiscal pentru impozitul plătit în România, în conformitate cu prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri. 

(4) În cazul când în România s-au făcut reţineri de impozit ce depăşesc prevederile din convenţiile de evitare a dublei impuneri, suma impozitului reţinut în plus poate fi rambursată la cererea beneficiarului de venit, respectiv a persoanei nerezidente. 

(5) Pentru rambursarea impozitului reţinut în plus din veniturile plătite de un rezident român persoanelor nerezidente, acestea depun o cerere de rambursare a impozitului plătit în plus la plătitorul de venit rezident român, care va fi verificată de organul fiscal teritorial al Ministerului Finanţelor Publice în a cărui rază teritorială se află sediul sau domiciliul plătitorului de venit rezident român. 

(6) Cererea de rambursare a impozitului va fi depusă de persoana nerezidentă în termenul legal de prescripţie, stabilit prin legislaţia statului român. 

(7) Pe baza verificării efectuate de organul fiscal teritorial al Ministerului Finanţelor Publice privind venitul pentru care s-a reţinut un impozit în plus faţă de prevederile convenţiei, rambursarea impozitului către persoana nerezidentă se va face prin intermediul rezidentului român plătitor al venitului. 

(8) Dispoziţiile titlurilor II şi III din Codul fiscal reprezintă legislaţia internă şi se aplică atunci când România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri cu statul al cărui rezident este beneficiarul venitului realizat din România şi acesta prezintă certificatul de rezidenţă fiscală sau documentul prevăzut la pct. 13 alin. (1). 

(9) Prevederile titlului V din Codul fiscal se aplică atunci când beneficiarul venitului realizat din România este rezident al unui stat cu care România nu are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri sau când beneficiarul venitului realizat din România, rezident al unui stat cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri, nu prezintă certificatul de rezidenţă fiscală sau documentul prevăzut la pct. 13 alin. (1). 

Codul fiscal:

(2) Pentru aplicarea prevederilor convenţiei de evitare a dublei impuneri nerezidentul are obligaţia de a prezenta plătitorului de venit certificatul de rezidenţă fiscală. 

Norme metodologice:

13. (1) Nerezidentul beneficiar al veniturilor din România trebuie să justifice în România dreptul de a beneficia de prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate între România şi statul său de rezidenţă, prin prezentarea certificatului de rezidenţă fiscală eliberat de autoritatea competentă fiscală din statul respectiv. În cazul când nerezidentul beneficiar al veniturilor din România prezintă un alt document prin care se atestă rezidenţa fiscală, acest document va fi vizat de organul fiscal al statului său de rezidenţă. 

(2) Nerezidenţii care sunt beneficiarii veniturilor din România vor depune la plătitorul de venit originalul sau copia certificatului de rezidenţă fiscală ori documentul menţionat la alin. (1), tradus şi legalizat de organul autorizat din România. 

(3) În cazul în care nerezidentul beneficiar al venitului din România nu a prezentat originalul sau copia tradusă şi legalizată a certificatului de rezidenţă fiscală sau a documentului prevăzut la alin. (1), se vor aplica prevederile titlului V din Codul fiscal, şi nu cele din convenţiile de evitare a dublei impuneri. 

(4) În ipoteza în care nerezidentul beneficiar al veniturilor din România transmite un singur original al certificatului de rezidenţă fiscală sau al documentului prevăzut la alin. (1) unui plătitor de venituri rezident român care are filiale, sucursale sau puncte de lucru în diferite localităţi din România şi care fac plăţi, la rândul lor, către beneficiarul de venituri nerezident, primitorul certificatului de rezidenţă fiscală sau al documentului prevăzut la alin. (1), în original, va transmite la fiecare subunitate o copie tradusă şi legalizată a certificatului de rezidenţă fiscală în original al beneficiarului de venituri din România sau a documentului prevăzut la alin. (1). Pe copia legalizată primitorul certificatului de rezidenţă fiscală sau al documentului prevăzut la alin. (1), în original, va semna cu menţiunea că deţine originalul acestuia. 

(5) Prevederile alin. (4) sunt valabile şi în situaţia în care nerezidentul beneficiar al veniturilor din România are înfiinţată o filială în România care are relaţii contractuale cu diverşi clienţi din localităţi diferite din România şi care primeşte un singur original al certificatului de rezidenţă fiscală sau al documentului prevăzut la alin. (1). Filiala aparţinând persoanei nerezidente va face copii legalizate pe care le va distribui clienţilor români. 

Codul fiscal:

(3) Macheta certificatului de rezidenţă fiscală şi termenul de depunere a acestuia de către nerezident se stabilesc prin norme. 

Norme metodologice:

14. Macheta certificatului de rezidenţă fiscală şi instrucţiunile de completare a acestuia, elaborate pentru rezidenţii români, se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice. 

15. (1) Nerezidenţii care sunt beneficiari ai veniturilor din România vor depune anual, la plătitorul de venit, originalul certificatului de rezidenţă fiscală sau al documentului prevăzut la pct. 13 alin. (1), tradus şi legalizat de organul autorizat din România în momentul plăţii venitului, dar nu mai târziu de o lună calculată de la data plăţii acestuia. 

(2) Certificatul de rezidenţă fiscală sau documentul prevăzut la pct. 13 alin. (1) este valabil pentru anul fiscal pentru care a fost emis. 

(3) Plătitorul de venit este răspunzător pentru primirea în termenul stabilit a originalului certificatului de rezidenţă fiscală sau a documentului prevăzut la pct. 13 alin. (1) şi pentru aplicarea prevederilor din convenţiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu diverse state. 

Codul fiscal:

Certificatele de atestare a impozitului plătit de nerezidenţi

Art. 120. − (1) Orice nerezident poate depune o cerere la autoritatea fiscală competentă prin care va solicita eliberarea certificatului de atestare a impozitului plătit către bugetul de stat de el însuşi sau de o altă persoană, în numele său. 

Norme metodologice:

16. Cererea de eliberare a certificatului de atestare a impozitului plătit de nerezidenţi se depune la organul fiscal teritorial în raza căruia plătitorul de venit este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe. 

Codul fiscal:

(2) Autoritatea fiscală competentă are obligaţia de a elibera certificatul de atestare a impozitului plătit de nerezidenţi. 

(3) Forma cererii şi a certificatului de atestare a impozitului plătit de nerezident, precum şi condiţiile de depunere, respectiv de eliberare se stabilesc prin norme. 

Norme metodologice:

17. (1) Certificatul de atestare a impozitului plătit de nerezidenţi se eliberează de organul fiscal teritorial în raza căruia îşi are sediul plătitorul de venit, pe baza cererii depuse de beneficiarul venitului sau de plătitorul de venit în numele acestuia până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului următor celui pentru care s-au încasat veniturile impozitate în România. 

(2) Forma cererii şi a certificatului de atestare a impozitului plătit de nerezident, precum şi instrucţiunile de completare şi eliberare se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL II

Impozitul pe reprezentanţe

Contribuabili

Art. 122. − Orice persoană juridică străină, care are o reprezentanţă autorizată să funcţioneze în România, potrivit legii, are obligaţia de a plăti un impozit anual, conform prezentului capitol. 

Norme metodologice:

18. (1) Persoanele juridice străine, prin reprezentanţe înfiinţate în România, nu sunt abilitate să facă fapte de comerţ, aceste reprezentanţe neavând calitatea de persoană juridică. 

(2) Persoanele juridice străine care doresc să-şi înfiinţeze o reprezentanţă în România trebuie să obţină autorizaţia prevăzută de lege. 

(3) Autorizaţia obţinută poate fi anulată în condiţiile care sunt stabilite prin acelaşi act normativ. 

Codul fiscal:

Stabilirea impozitului

Art. 123. − (1) Impozitul pe reprezentanţă pentru un an fiscal este egal cu echivalentul în lei al sumei de 4.000 euro, stabilită pentru un an fiscal, la cursul de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din ziua precedentă celei în care se efectuează plata impozitului către bugetul de stat. 

(2) În cazul unei persoane juridice străine, care în cursul unui an fiscal înfiinţează sau desfiinţează o reprezentanţă în România, impozitul datorat pentru acest an se calculează proporţional cu numărul de luni de existenţă a reprezentanţei în anul fiscal respectiv. 

Norme metodologice:

19. În cazul persoanelor juridice străine care înfiinţează o reprezentanţă în România în cursul unei luni din anul de impunere, impozitul pentru anul de impunere se calculează începând cu data de 1 a lunii în care reprezentanţa a fost înfiinţată până la sfârşitul anului respectiv. Pentru reprezentanţele care se desfiinţează în cursul anului de impunere impozitul anual se recalculează pentru perioada de activitate de la începutul anului până la data de 1 a lunii următoare celei în care a avut loc desfiinţarea reprezentanţei. 

Codul fiscal:

Plata impozitului şi depunerea declaraţiei fiscale

Art. 124. − (1) Orice persoană juridică străină are obligaţia de a plăti impozitul pe reprezentanţă la bugetul de stat, în două tranşe egale, până la datele de 20 iunie şi 20 decembrie. 

Norme metodologice:

20. Datele stabilite pentru plata impozitului la bugetul de stat includ şi datele de 20 iunie şi 20 decembrie. 

Codul fiscal:

(2) Orice persoană juridică străină care datorează impozitul pe reprezentanţă are obligaţia de a depune o declaraţie anuală la autoritatea fiscală competentă, până la data de 28, respectiv 29 februarie a anului de impunere. 

Norme metodologice:

21. (1) Forma declaraţiei fiscale care va fi depusă anual la autoritatea fiscală competentă şi instrucţiunile de completare se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice. 

(2) Declaraţia anuală de impunere, precum şi declaraţia fiscală în cazul înfiinţării sau desfiinţării reprezentanţei în cursul anului pot fi depuse în numele persoanei juridice străine şi de reprezentantul reprezentanţei la organul fiscal teritorial în raza căruia reprezentanţa îşi desfăşoară activitatea. 

Codul fiscal:

(3) Orice persoană juridică străină, care înfiinţează sau desfiinţează o reprezentanţă în cursul anului fiscal, are obligaţia de a depune o declaraţie fiscală la autoritatea fiscală competentă, în termen de 30 de zile de la data la care reprezentanţa a fost înfiinţată sau desfiinţată. 

Norme metodologice:

22. (1) Forma declaraţiei fiscale care va fi depusă la autoritatea fiscală competentă în caz de înfiinţare sau de desfiinţare a reprezentanţei şi instrucţiunile de completare vor fi aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice. 

(2) În termen de 30 de zile de la data depunerii declaraţiei fiscale de înfiinţare sau de desfiinţare a reprezentanţei, organul fiscal teritorial stabileşte sau recalculează impozitul stabilit pentru perioada în care reprezentanţa va desfăşura sau îşi va înceta activitatea, după caz. 

Codul fiscal:

(4) Reprezentanţele sunt obligate să conducă evidenţa contabilă prevăzută de legislaţia în vigoare din România. 

Norme metodologice:

23. (1) Reprezentanţele vor conduce contabilitatea în partidă simplă, conform prevederilor legislaţiei din România. 

(2) Cheltuielile efectuate pentru exercitarea activităţii reprezentanţelor vor fi justificate cu documente financiar contabile întocmite în condiţiile legii. 

(3) Impozitul pe venitul reprezentanţelor pentru anul 2003 va fi definitivat potrivit actelor normative care au reglementat sistemul de impunere a acestor entităţi până la 31 decembrie 2003. 

Codul fiscal:

TITLUL VI

Taxa pe valoarea adăugată

CAPITOLUL II

Sfera de aplicare

Sfera de aplicare

Art. 126. − (1) În sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprind operaţiunile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) constituie o livrare de bunuri sau o prestare de servicii efectuate cu plată;

b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România;

c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art. 127 alin. (1);

d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activităţile economice prevăzute la art. 127 alin. (2). 

Norme metodologice:

1. (1) În sensul art. 126 alin. (1) din Codul fiscal, dacă cel puţin una dintre condiţiile stipulate la lit. a)−d) nu este îndeplinită, operaţiunea nu se cuprinde în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată. 

(2) Operaţiunile desfăşurate în interiorul zonelor libere sau porturilor libere, precum şi livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii efectuate din România pentru unităţi din zonele libere sau porturile libere şi cele efectuate de unităţi din zonele sau porturile libere pentru unităţi din România sunt considerate operaţiuni efectuate în România, fiind supuse regulilor prevăzute de titlul VI al Codului fiscal. Prin porturi libere, în sensul taxei pe valoarea adăugată, se înţeleg porturile care beneficiază de facilităţile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 131/2000 privind instituirea unor măsuri pentru facilitarea exploatării porturilor, republicată. 

(3) Pentru a se cuprinde în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii trebuie să fie efectuate cu plată. Această condiţie implică existenţa unei legături directe între operaţiune şi contra partida obţinută. Pentru a se determina dacă o operaţiune poate fi plasată în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată trebuie ca aceasta să aducă un avantaj clientului şi preţul să fie în legătură cu avantajul primit, astfel:

a) condiţia referitoare la existenţa unui avantaj în folosul clientului este îndeplinită atunci când există un angajament al furnizorului sau al prestatorului de a furniza un bun sau un serviciu determinabil unei persoane care asigură finanţarea sau, în absenţa acestuia, atunci când operaţiunea a fost efectuată, să permită să se stabilească un asemenea angajament. Această condiţie este compatibilă cu faptul că serviciul a fost colectiv, nu a fost măsurabil cu exactitate sau se înscrie în cadrul unei obligaţii legale;

b) condiţia referitoare la existenţa unei legături între operaţiune şi contrapartida obţinută este respectată chiar dacă preţul nu reflectă valoarea normală a operaţiunii, este achitat sub formă de abonamente, servicii sau bunuri, ia forma unei sume calificate drept reducere de preţ, nu este plătit de către beneficiar, ci de un terţ. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL III

Persoane impozabile

Persoane impozabile şi activitatea economică

Art. 127. − (1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi. 

(2) În sensul prezentului titlu, activităţile economice cuprind activităţile producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate. 

(3) Nu acţionează de o manieră independentă angajaţii sau orice alte persoane legate de angajator printr-un contract individual de muncă sau prin orice alte instrumente juridice care creează un raport angajator/angajat în ceea ce priveşte condiţiile de muncă, remunerarea sau alte obligaţii ale angajatorului. 

(4) Cu excepţia celor prevăzute la alin. (5) şi (6), instituţiile publice nu sunt persoane impozabile pentru activităţile care sunt desfăşurate în calitate de autorităţi publice, chiar dacă pentru desfăşurarea acestor activităţi se percep cotizaţii, onorarii, redevenţe, taxe sau alte plăţi. 

(5) Instituţiile publice sunt persoane impozabile pentru activităţile desfăşurate în calitate de autorităţi publice, dacă tratarea lor ca persoane neimpozabile ar produce distorsiuni concurenţiale. 

(6) Instituţiile publice sunt persoane impozabile pentru activităţile desfăşurate în aceleaşi condiţii legale ca şi cele aplicabile operatorilor economici, chiar dacă sunt prestate în calitate de autoritate publică, precum şi pentru activităţile următoare:

a) telecomunicaţii;

b) furnizarea de apă, gaze, energie electrică, energie termică, agent frigorific şi altele de aceeaşi natură;

c) transport de bunuri şi de persoane;

d) servicii prestate de porturi şi aeroporturi;

e) livrarea de bunuri noi, produse pentru vânzare;

f) activitatea târgurilor şi expoziţiilor comerciale;

g) depozitarea;

h) activităţile organelor de publicitate comercială;

i) activităţile agenţiilor de călătorie;

j) activităţile magazinelor pentru personal, cantine, restaurante şi alte localuri asemănătoare. 

(7) Sunt asimilate instituţiilor publice, în ceea ce priveşte regulile aplicabile din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, orice entităţi a căror înfiinţare este reglementată prin legi sau hotărâri ale Guvernului, pentru activităţile prevăzute prin actul normativ de înfiinţare, care nu creează distorsiuni concurenţiale, nefiind desfăşurate şi de alte persoane impozabile. 

Norme metodologice:

2. (1) Nu are caracter de continuitate, în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, obţinerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuinţelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale. 

(2) Activitatea de încasare a taxelor prevăzute la art. 283 alin. (1) din Codul fiscal, efectuată de către persoane impozabile, nu constituie activitate economică, în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal. 

(3) Livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii efectuate în mod gratuit de organizaţiile fără scop patrimonial nu sunt considerate activităţi economice. 

3. (1) În sensul art. 127 alin. (4) din Codul fiscal, instituţiile publice nu sunt persoane impozabile şi pentru următoarele activităţi:

a) vânzarea, direct sau prin intermediari, către persoane fizice, în scop de locuinţă, a imobilelor sau a părţilor de imobile, aflate în proprietatea statului, date în folosinţă înainte de introducerea taxei pe valoarea adăugată în legislaţia României. Dacă vânzarea are loc prin intermediari, aceştia nu datorează taxa pe valoarea adăugată pentru încasările din vânzarea acestor locuinţe şi nici pentru comisionul aferent, dar în mod corespunzător nu beneficiază de exercitarea dreptului de deducere pentru aceste operaţiuni;

b) livrările de bunuri dobândite după data de 1 iulie 1993, dacă la achiziţia acestora s-a plătit taxa pe valoarea adăugată şi taxa respectivă nu a fost dedusă. 

(2) Direcţiile generale ale finanţelor publice nu sunt considerate persoane impozabile pentru valorificarea bunurilor legal confiscate sau intrate în proprietatea privată a statului potrivit legii. 

(3) Din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, distorsiuni de concurenţă rezultă atunci când aceeaşi activitate este desfăşurată de mai mulţi operatori economici, dintre care unii beneficiază de un tratament fiscal preferenţial, astfel încât contravaloarea bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate de aceştia nu este grevată de taxa pe valoarea adăugată, faţă de ceilalţi operatori economici care sunt obligaţi să greveze contravaloarea livrărilor de bunuri şi/sau a prestărilor de servicii efectuate cu taxa pe valoarea adăugată. 

(4) În situaţia în care instituţiile publice desfăşoară activităţi de natura celor prevăzute la art. 127 alin. (5) şi (6) din Codul fiscal, persoana impozabilă poate fi considerată instituţia publică în ansamblu sau, în funcţie de natura activităţii desfăşurate, numai partea din structura organizatorică prin care sunt realizate acele activităţi. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL IV

Operaţiuni impozabile

Livrarea de bunuri

Art. 128. − (1) Prin livrare de bunuri se înţelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o altă persoană, direct sau prin persoane care acţionează în numele acestuia. 

(2) În înţelesul prezentului titlu, prin bunuri se înţelege bunurile corporale mobile şi imobile, prin natura lor sau prin destinaţie. Energia electrică, energia termică, gazele naturale, agentul frigorific şi altele de aceeaşi natură sunt considerate bunuri mobile corporale. 

(3) Sunt, de asemenea, considerate livrări de bunuri efectuate cu plată, în sensul alin. (1):

a) predarea efectivă a bunurilor către o altă persoană, în cadrul unui contract care prevede că plata se efectuează în rate sau orice alt tip de contract ce prevede că proprietatea este atribuită cel mai târziu în momentul plăţii ultimei scadenţe, cu excepţia contractelor de leasing;

b) transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor, în urma executării silite;

c) trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, în condiţiile prevăzute de legislaţia referitoare la proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în schimbul unei despăgubiri;

d) transmiterea de bunuri efectuată pe baza unui contract de comision la cumpărare sau la vânzare, atunci când comisionarul acţionează în nume propriu, dar în contul comitentului;

e) bunurile constatate lipsă din gestiune, cu excepţia celor prevăzute la alin. (9) lit. a) şi c). 

Norme metodologice:

4. (1) Conform art. 128 alin. (1) din Codul fiscal, prin livrare de bunuri se înţelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o altă persoană, direct sau prin persoane care acţionează în numele acestuia. Pentru bunurile, altele decât cele second-hand, încredinţate în vederea vânzării în baza unui contract de consignaţie, data livrării bunurilor de la consignant la consignatar se consideră a fi data vânzării bunurilor de către consignatar către beneficiar. Facturarea bunurilor de către consignant către consignatar se face cel mai târziu la finele lunii în care bunurile au fost vândute. 

(2) Se consideră livrare de bunuri, în sensul art. 128 alin. (1) din Codul fiscal, produsele agricole reţinute drept plată în natură a prestaţiei efectuate de persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, care prestează servicii pentru obţinerea şi/sau prelucrarea produselor agricole, precum şi plata în natură a arendei. 

(3) În sensul art. 128 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal, transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor în urma executării silite se consideră livrare de bunuri numai dacă debitorul este înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată. 

5. (1) În sensul art. 128 alin. (3) lit. d) din Codul fiscal, transmiterea de bunuri efectuată pe baza unui contract de comision la cumpărare sau la vânzare se consideră livrare de bunuri atunci când comisionarul acţionează în nume propriu, dar în contul comitentului. Comisionarul este considerat din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată cumpărător şi revânzător. În funcţie de locul unde vânzătorul, cumpărătorul şi comisionarul îşi au stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent ori, în lipsa acestora, domiciliul sau reşedinţa obişnuită, se disting următoarele situaţii:

a) atunci când vânzătorul, comisionarul şi cumpărătorul sunt persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, vânzătorul face o livrare de bunuri către comisionar şi emite factura fiscală. Comisionarul, la rândul său, face livrare de bunuri către cumpărător şi emite factura fiscală;

b) atunci când vânzătorul şi comisionarul sunt persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, iar cumpărătorul este persoană stabilită în străinătate, vânzătorul face livrare de bunuri către comisionar şi emite factura fiscală, iar acesta din urmă, la rândul său, face livrare de bunuri către cumpărătorul străin, emite factura fiscală, factura externă şi întocmeşte declaraţia vamală de export în nume propriu, respectiv la rubrica „exportator” din declaraţia vamală de export îşi înscrie numele său;

c) atunci când cumpărătorul şi comisionarul sunt persoane înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, iar vânzătorul este persoană stabilită în străinătate, acesta din urmă emite factura externă pe numele comisionarului pentru bunurile livrate, comisionarul face importul de bunuri, întocmeşte declaraţia vamală de import în nume propriu şi face livrare de bunuri către cumpărător, emiţând factură fiscală. 

(2) Comisionarul îşi poate exercita dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată înscrise în factura fiscală emisă pe numele său de vânzătorul stabilit în România sau a celei din declaraţia vamală de import, în cazul în care vânzătorul este o persoană stabilită în străinătate, conform prevederilor cap. X „Regimul deducerilor” din titlul VI al Codului fiscal. Conform reglementărilor contabile nu este obligatorie înregistrarea în conturile de venituri, respectiv de cheltuieli, a operaţiunilor efectuate de comisionar. 

Codul fiscal:

(8) Aportul în natură la capitalul social al unei societăţi comerciale nu constituie livrare de bunuri, dacă primitorului bunurilor i-ar fi fost permisă deducerea integrală a taxei pe valoarea adăugată, dacă aceasta s-ar fi aplicat transferului respectiv. În situaţia în care primitorul bunurilor este o persoană impozabilă, care nu are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată sau are dreptul de deducere parţial, operaţiunea se consideră livrare de bunuri, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial. 

Norme metodologice:

6. (1) Nu constituie livrare de bunuri aportul în natură la capitalul social al unei societăţi comerciale, efectuat între două persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, în situaţia în care beneficiarul are drept de deducere integrală a taxei pe valoarea adăugată. Persoana impozabilă care a adus aportul în natură are drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată potrivit prevederilor art. 145 alin. (5) lit. b) din Codul fiscal. 

(2) Constituie livrare de bunuri aportul în natură la capitalul social acordat de o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, care pentru bunurile respective a exercitat dreptul de deducere total sau parţial, unei persoane impozabile care nu are drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată, fie datorită faptului că nu este înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, fie datorită faptului că operaţiunile desfăşurate de aceasta nu dau drept de deducere. În acest caz beneficiarul evidenţiază în patrimoniul său contravaloarea bunului primit, inclusiv taxa pe valoarea adăugată. 

(3) Aportul în natură acordat de o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată unei persoane impozabile care are drept de deducere parţială a taxei pe valoarea adăugată constituie livrare de bunuri, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial. La persoana impozabilă care a acordat aportul în natură, precum şi la beneficiar, taxa pe valoarea adăugată aferentă operaţiunii respective se înscrie în decontul de taxă pe valoarea adăugată, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă, fără a avea loc plăţi efective între cele două unităţi în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată. 

(4) Baza de impozitare pentru aportul în natură care constituie livrare de bunuri este constituită din valoarea de aport a bunurilor. 

(5) Importul de bunuri care se constituie aport în natură la capitalul social al unei societăţi comerciale, efectuat de o persoană străină, se cuprinde în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată potrivit prevederilor art. 131 din Codul fiscal. Persoana impozabilă care primeşte aportul în natură poate să îşi exercite dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată în condiţiile legii. 

Codul fiscal:

(9) Nu constituie livrare de bunuri, în sensul alin. (1), următoarele:

a) bunurile distruse ca urmare a unor calamităţi naturale sau a altor cauze de forţă majoră;

b) bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate în condiţii stabilite prin norme;

c) perisabilităţile, în limitele prevăzute prin lege;

d) bunurile acordate gratuit din rezerva de stat, ca ajutoare umanitare externe sau interne;

e) acordarea în mod gratuit de bunuri ca mostre în cadrul campaniilor publicitare, pentru încercarea produselor sau pentru demonstraţii la punctele de vânzare, alte bunuri acordate în scopul stimulării vânzărilor;

f) acordarea de bunuri, în mod gratuit, în cadrul acţiunilor de sponsorizare, de mecenat, de protocol, precum şi alte destinaţii prevăzute de lege, în condiţiile stabilite prin norme. 

Norme metodologice:

7. (1) Bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, nu constituie livrare de bunuri conform art. 128 alin. (9) lit. b) din Codul fiscal, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:

a) nu sunt imputabile;

b) degradarea calitativă a bunurilor se datorează unor cauze obiective dovedite cu documente;

c) se face dovada că s-au distrus bunurile şi nu mai intră în circuitul economic. 

În categoria bunurilor degradate calitativ se încadrează şi ziarele, revistele, cărţile, manualele şcolare, care sunt returnate de către difuzori şi care nu mai pot fi valorificate. 

(2) Casarea bunurilor de natura mijloacelor fixe, chiar şi înainte de expirarea duratei normale de întrebuinţare, nu constituie livrare de bunuri din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată. 

(3) Bunurile acordate gratuit în cadrul acţiunilor de protocol nu sunt considerate livrări de bunuri în limita în care sunt deductibile la calculul impozitului pe profit cheltuielile de protocol, stabilită la titlul II al Codului fiscal. Aceeaşi limită este aplicabilă şi microîntreprinderilor care se încadrează în prevederile titlului IV al Codului fiscal. 

(4) Bunurile acordate gratuit în cadrul acţiunilor de sponsorizare şi mecenat nu sunt considerate livrări de bunuri în limita a 3‰ din cifra de afaceri, determinată potrivit art. 152 alin. (6) din Codul fiscal, şi nu se întocmeşte factura fiscală pentru acordarea acestor bunuri. 

(5) Prin acordarea de bunuri în mod gratuit potrivit destinaţiilor prevăzute de lege, în sensul art. 128 alin. (9) lit. f) din Codul fiscal, se înţeleg destinaţii cum sunt: masa caldă pentru mineri, alimentaţia de protecţie, materiale igienico-sanitare acordate obligatoriu angajaţilor în vederea prevenirii îmbolnăvirilor. Limita până la care nu sunt considerate livrări de bunuri este cea stabilită prin actele normative care instituie acordarea acestor bunuri. Plata în natură a salariilor şi a dividendelor reprezintă livrare de bunuri, nefiind aplicabile prevederile art. 128 alin. (9) lit. f) din Codul fiscal. 

(6) Încadrarea în limitele prevăzute la alin. (3)−(5) se determină pe baza datelor raportate prin situaţiile financiare anuale. Nu se iau în calcul pentru încadrarea în aceste limite sponsorizările, acţiunile de mecenat sau alte acţiuni prevăzute prin legi, acordate în numerar. Depăşirea limitelor constituie livrare de bunuri şi se colectează taxa pe valoarea adăugată, dacă s-a exercitat dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată corespunzătoare depăşirii. Taxa pe valoarea adăugată colectată aferentă depăşirii se calculează şi se include la rubrica de regularizări din decontul întocmit pentru perioada fiscală în care persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată au depus situaţiile financiare anuale, dar nu mai târziu de termenul legal de depunere a acestora. 

(7) Preluarea de către persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată a unor bunuri din activitatea proprie pentru a fi utilizate în scopul desfăşurării activităţii economice a acestora nu este considerată livrare de bunuri. Aceleaşi prevederi se aplică şi pentru prestările de servicii. 

Codul fiscal:

Prestarea de servicii

Art. 129. − (1) Se consideră prestare de servicii orice operaţiune care nu constituie livrare de bunuri. 

(2) Prestările de servicii cuprind operaţiuni cum sunt:

a) închirierea de bunuri sau transmiterea folosinţei bunurilor, în cadrul unui contract de leasing;

b) transferul şi/sau transmiterea folosinţei drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale şi a altor drepturi similare;

c) angajamentul de a nu desfăşura o activitate economică, de a nu concura cu altă persoană sau de a tolera o acţiune ori o situaţie;

d) prestările de servicii efectuate în baza unui ordin emis de/sau în numele unei autorităţi publice sau potrivit legii;

e) intermedierea efectuată de comisionari, care acţionează în numele şi în contul comitentului, atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii. 

(3) Se consideră prestări de servicii cu plată:

a) utilizarea temporară a bunurilor care fac parte din activele unei persoane impozabile, în scopuri ce nu au legătură cu activitatea sa economică, sau pentru a fi puse la dispoziţie, în vederea utilizării în mod gratuit, altor persoane, dacă taxa pe valoarea adăugată pentru bunurile respective a fost dedusă total sau parţial;

b) prestările de servicii efectuate în mod gratuit de către o persoană impozabilă, în scopuri care nu au legătură cu activitatea sa economică pentru uzul personal al angajaţilor săi sau al altor persoane. 

(4) Nu se consideră prestare de serviciu efectuată cu plată utilizarea bunurilor şi prestările de servicii prevăzute la alin. (3), efectuate în limitele şi potrivit destinaţiilor prevăzute prin lege, precum şi prestările de servicii efectuate în scopuri publicitare sau în scopul stimulării vânzărilor. 

Norme metodologice:

8. (1) În sensul art. 129 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, transmiterea folosinţei bunurilor în cadrul unui contract de leasing operaţional sau financiar se consideră prestare de servicii. Dacă în cursul derulării unui contract de leasing financiar intervine o cesiune între utilizatori cu acceptul locatorului/finanţatorului sau o cesiune a contractului de leasing financiar prin care se schimbă locatorul/finanţatorul, operaţiunea nu constituie livrare de bunuri, considerând că persoana care preia contractul de leasing continuă persoana cedentului. Operaţiunea este considerată în continuare prestare de servicii, taxa pe valoarea adăugată fiind datorată de persoana care preia contractul de leasing în aceleaşi condiţii ca şi cedentul. 

(2) Este considerată prestare de servicii, conform art. 129 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal, intermedierea efectuată de comisionari care acţionează în numele şi în contul comitentului atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii. În sensul prezentelor norme metodologice, comisionarul care acţionează în numele şi în contul comitentului este persoana care acţionează în calitate de mandatar potrivit Codului comercial. În cazul în care comisionarul intermediază livrări de bunuri, în funcţie de locul unde vânzătorul, cumpărătorul şi comisionarul îşi au stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent ori, în lipsa acestora, domiciliul sau reşedinţa obişnuită, se disting următoarele situaţii:

a) atunci când vânzătorul, comisionarul şi cumpărătorul sunt persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, vânzătorul face livrare de bunuri către cumpărător, pentru care emite factura fiscală direct pe numele cumpărătorului, iar comisionarul face prestare de servicii, pentru care întocmeşte factura fiscală numai pentru comisionul său care reprezintă contravaloarea serviciului de intermediere prestat către persoana care l-a mandatat, respectiv cumpărătorul sau vânzătorul;

b) atunci când vânzătorul şi comisionarul sunt persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, iar cumpărătorul este persoană stabilită în străinătate, vânzătorul emite factura fiscală pentru livrarea de bunuri către cumpărător şi este înscris în declaraţia vamală de export la rubrica „exportator”, iar comisionarul care face prestarea de serviciu emite factura fiscală pentru comisionul său către persoana care l-a mandatat, respectiv cumpărătorul sau vânzătorul;

c) atunci când cumpărătorul şi comisionarul sunt persoane înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, iar vânzătorul este persoană stabilită în străinătate, cumpărătorul primeşte factura externă emisă de vânzător pe numele său şi întocmeşte declaraţia vamală de import în nume propriu, iar comisionarul care face prestarea de serviciu emite factura fiscală pentru comisionul său către persoana care l-a mandatat, respectiv cumpărătorul sau vânzătorul. 

(3) Emiterea unei facturi în numele său de către orice comisionar care acţionează în numele şi în contul comitentului vânzător, în momentul vânzării către cumpărător, este suficientă pentru a-l transforma în cumpărător revânzător din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, astfel cum este prevăzut la pct. 5. De asemenea, comisionarul care acţionează în numele şi în contul comitentului cumpărător devine din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată un cumpărător revânzător, dacă primeşte de la vânzător o factură întocmită pe numele său. 

(4) Pentru operaţiunile prevăzute la art. 129 alin. (4) din Codul fiscal se aplică în mod corespunzător prevederile pct. 7 alin. (3)−(6). 

Codul fiscal:

Importul de bunuri

Art. 131. − (1) În înţelesul prezentului titlu, se consideră import de bunuri intrarea de bunuri în România provenind dintr-un alt stat. 

(2) Prin derogare de la alin. (1), atunci când bunurile sunt plasate, după intrarea lor în ţară, în regimuri vamale suspensive, aceste bunuri nu se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată. Totuşi, acestea sunt supuse reglementărilor vamale în ceea ce priveşte plata sau, după caz, garantarea drepturilor de import pe perioada cât se află în regim vamal suspensiv. 

(3) Importul bunurilor plasate în regimuri vamale suspensive este efectuat în statul pe teritoriul căruia bunurile ies din aceste regimuri. 

(4) Nu se cuprinde în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată livrarea bunurilor aflate în regimuri vamale suspensive. 

Norme metodologice:

9. (1) Regimurile vamale suspensive la care se face referire la art. 131 din Codul fiscal sunt cele prevăzute de legislaţia vamală în vigoare. 

(2) Orice livrare a unor bunuri care se află sub regim vamal suspensiv nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată. Astfel de operaţiuni pot avea drept obiect vânzarea de bunuri aflate în regim de antrepozit vamal, cesionarea de bunuri aflate în regim de perfecţionare activă şi altele de această natură. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL V

Locul operaţiunilor impozabile

Locul livrării de bunuri

Art. 132. − (1) Se consideră a fi locul livrării de bunuri:

a) locul unde se găsesc bunurile în momentul când începe expedierea sau transportul, în cazul bunurilor care sunt expediate sau transportate de furnizor, de beneficiar sau de un terţ;

b) locul unde se efectuează instalarea sau montajul, în cazul bunurilor care fac obiectul unei instalări sau montaj, indiferent dacă punerea în funcţiune este efectuată de către furnizor sau de altă persoană în contul său;

c) locul unde se găsesc bunurile în momentul în care are loc livrarea, în cazul bunurilor care nu sunt expediate sau transportate;

d) locul de plecare al transportului de pasageri, în cazul în care livrările de bunuri sunt efectuate la bordul unui vapor sau avion;

e) locul de plecare al transportului de pasageri, în cazul în care livrările de bunuri sunt efectuate într-un autocar sau tren, şi pe partea din parcursul transportului de pasageri efectuat în interiorul ţării. 

(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) lit. e), se înţelege:

a) prin partea din parcursul transportului de pasageri efectuat în interiorul ţării, parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire al transportului de pasageri, fără oprire în afara ţării;

b) prin locul de plecare al transportului de pasageri, primul punct de îmbarcare a pasagerilor situat în interiorul ţării, dacă este cazul, după oprirea efectuată în afara ţării;

c) prin locul de sosire a unui transport de pasageri, ultimul punct de debarcare prevăzut în interiorul ţării, pentru pasagerii care s-au îmbarcat în interiorul ţării, dacă este cazul, înainte de oprirea efectuată în afara ţării. 

(3) Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. a) şi b), atunci când locul de plecare sau de expediere ori de transport al bunurilor se află în afara României, acestea fiind importate în România, locul livrării efectuate de importator, în sensul art. 150 alin. (2), este considerat a fi în România. 

Norme metodologice:

10. (1) Livrările de bunuri pentru care locul livrării nu este considerat a fi în România conform art. 132 din Codul fiscal nu sunt operaţiuni impozabile în România. Orice persoană impozabilă care realizează livrări de bunuri care au locul livrării în străinătate poate să-şi exercite dreptul de deducere în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, în situaţia în care livrările de bunuri ar da drept de deducere dacă ar fi realizate în România. 

(2) Locul livrării de bunuri în cazul în care livrările sunt efectuate la bordul unui vapor sau avion este considerat a fi locul de plecare a transportului de pasageri, potrivit art. 132 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal. În înţelesul prezentelor norme metodologice, locul de plecare/locul de sosire a unui transport nu coincid întotdeauna cu punctul de plecare/punctul de sosire. Locul de plecare a transportului de pasageri în cazul livrărilor de bunuri efectuate la bordul unui vapor sau al unui avion este considerat a fi:

a) primul punct de îmbarcare a pasagerilor, pentru transporturile care au punctul de plecare în România;

b) primul punct de îmbarcare a pasagerilor situat în interiorul ţării, pentru transporturile care au punctul de plecare în afara României şi fac escală în România. 

(3) Locul livrării de bunuri în cazul în care livrările sunt efectuate într-un autocar sau tren este locul de plecare a transportului de pasageri şi numai pe partea din parcursul transportului de pasageri efectuat în interiorul ţării. Locul de plecare a transportului de pasageri, respectiv parcursul efectuat în interiorul ţării, se determină astfel:

a) pentru transporturile care au punctul de plecare în România şi punctul de sosire în străinătate, locul de plecare este primul punct de îmbarcare a pasagerilor situat în interiorul ţării. Locul de sosire este considerat a fi ultimul punct de debarcare a pasagerilor prevăzut în interiorul ţării, pentru pasagerii care s-au îmbarcat în interiorul ţării. Parcursul efectuat în interiorul ţării este cel efectuat între locul de plecare şi locul de sosire. Dacă după primul punct de îmbarcare a pasagerilor situat în România nu mai există şi un punct de debarcare până la ieşirea din ţară, se consideră că locul livrării de bunuri nu este în România;

b) pentru transporturile care au punctul de plecare în afara României şi punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi primul punct de îmbarcare a pasagerilor situat în interiorul ţării, iar locul de sosire este ultimul punct de debarcare a pasagerilor prevăzut în interiorul ţării. Parcursul efectuat în interiorul ţării este cel efectuat între locul de plecare şi locul de sosire. Dacă nu există un punct de îmbarcare situat în interiorul ţării, se consideră că locul livrării de bunuri nu este în România;

c) pentru transporturile care tranzitează România, fără a avea nici punctul de plecare, nici punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi primul punct de îmbarcare a pasagerilor situat în interiorul ţării, iar locul de sosire este ultimul punct de debarcare a pasagerilor prevăzut în interiorul ţării. Parcursul efectuat în interiorul ţării este cel efectuat între locul de plecare şi locul de sosire. Dacă nu există punct de îmbarcare sau de debarcare în interiorul ţării, locul livrării de bunuri nu este considerat a fi în România. 

Codul fiscal:

Locul prestării de servicii

Art. 133. − (1) Locul prestării de servicii este considerat a fi locul unde prestatorul îşi are stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent de la care serviciile sunt efectuate sau, în lipsa acestora, domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită. 

Norme metodologice:

11. Art. 133 alin. (1) din Codul fiscal instituie o regulă generală potrivit căreia pentru prestările de servicii legea aplicabilă în materie de taxă pe valoarea adăugată este cea a ţării în care prestatorul îşi are stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent de la care serviciile sunt efectuate ori, în lipsa acestora, domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită. La alin. (2) al art. 133 din Codul fiscal sunt prevăzute derogările de la regula generală, respectiv se reglementează că pentru anumite prestări de servicii locul prestării, respectiv legea aplicabilă este alta decât cea a ţării în care prestatorul îşi are stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent de la care serviciile sunt efectuate ori, în lipsa acestora, domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită. 

Codul fiscal:

(2) Prin excepţie de la alin. (1), pentru următoarele prestări de servicii, locul prestării este considerat a fi:

a) locul unde bunul imobil este situat, pentru prestările de servicii efectuate în legătură directă cu un bun imobil, inclusiv prestaţiile agenţiilor imobiliare şi de expertiză, ca şi prestările privind pregătirea sau coordonarea executării lucrărilor imobiliare, cum ar fi, de exemplu, prestaţiile furnizate de arhitecţi şi serviciile de supervizare;

Norme metodologice:

12. Pentru operaţiunile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, locul prestării este situat în ţara în care este situat bunul imobil. Prestatorul trebuie să aplice legea privind taxa pe valoarea adăugată din ţara în care este situat bunul imobil. Rezultă că pentru operaţiuni taxa bile de această natură desfăşurate în România de orice prestator, indiferent dacă este român sau o persoană impozabilă stabilită în străinătate, locul prestării este considerat a fi în România. Atunci când persoane impozabile române desfăşoară astfel de operaţiuni în străinătate, operaţiunile respective nu au locul prestării în România, prestatorul exercitându-şi dreptul de deducere potrivit art. 145 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal. Prin persoană impozabilă română se înţelege orice prestator care îşi are stabilit în România sediul activităţii economice sau un sediu permanent de la care serviciile sunt efectuate ori, în lipsa acestora, domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită ori care şi-a desemnat reprezentant fiscal în România. 

Codul fiscal:

b) locul unde se efectuează transportul, în funcţie de distanţele parcurse, în cazul transportului de bunuri şi de persoane;

Norme metodologice:

13. (1) Pentru serviciile de transport de bunuri şi de persoane, locul prestării este locul unde se efectuează transportul în funcţie de distanţele parcurse. În înţelesul prezentelor norme metodologice, locul de plecare/locul de sosire a unui transport nu coincid întotdeauna cu punctul de plecare/punctul de sosire. Locul de plecare/locul de sosire sunt noţiuni utilizate pentru a stabili parcursul efectuat în interiorul ţării. Prin punct de plecare, în cazul transportului de bunuri, se înţelege punctul de unde începe transportul, iar în cazul transportului de persoane, punctul de îmbarcare a pasagerilor. Prin punct de sosire, în cazul transportului de bunuri, se înţelege primul loc de destinaţie a bunurilor, iar în cazul transportului de persoane, punctul de debarcare a pasagerilor. 

(2) Transporturile naţionale de bunuri sunt transporturile pentru care atât punctul de plecare, cât şi punctul de sosire se află în interiorul ţării. Transporturile naţionale de persoane sunt transporturile pentru care atât punctul de plecare, cât şi punctul de sosire se află în interiorul ţării. Locul prestării transporturilor naţionale de bunuri şi de persoane este în România. 

(3) Transporturile internaţionale de bunuri sunt transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara României, fie ambele puncte sunt situate în afara României, dar transportul tranzitează România. Locul prestării serviciilor internaţionale de transport este considerat a fi în România pentru partea din parcursul efectuat în interiorul ţării. 

(4) Pentru transportul internaţional de bunuri, partea din parcursul efectuat în interiorul ţării este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire a transportului de bunuri. Prin locul de plecare a transportului de bunuri se înţelege punctul de plecare situat în interiorul ţării sau, după caz, punctul de trecere a frontierei şi de intrare în România, pentru transporturile care nu au punctul de plecare în România. Prin locul de sosire a transportului de bunuri se înţelege primul loc de destinaţie a bunurilor în România sau, după caz, punctul de trecere a frontierei la ieşirea din România, pentru transporturile care nu au locul de destinaţie a bunurilor în România. 

(5) Pentru transportul internaţional de persoane, partea din parcursul efectuat în interiorul ţării este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire a transportului de persoane, determinată după cum urmează:

a) pentru transporturile care au punctul de plecare în România şi punctul de sosire în străinătate, locul de plecare este primul punct de îmbarcare a pasagerilor, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate, pentru pasagerii care urmează a fi debarcaţi în afara ţării;

b) pentru transporturile care au punctul de plecare în afara României şi punctul de sosire în România, locul de plecare este punctul de trecere a frontierei din străinătate spre România, iar locul de sosire este ultimul punct de debarcare a pasagerilor care au fost îmbarcaţi în afara României;

c) pentru transporturile care tranzitează România, fără a avea nici punctul de plecare, nici punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi locul de trecere a frontierei dinspre străinătate în România, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;

d) în cazurile prevăzute la lit. a)−c), pentru pasagerii care s-au îmbarcat în interiorul ţării şi s-au debarcat în interiorul ţării, călătorind cu un mijloc de transport în trafic internaţional, partea de transport dintre locul de îmbarcare şi locul de debarcare pentru aceşti pasageri se consideră a fi transport naţional. 

(6) Facturile de transport internaţional se emit pentru parcursul integral, fără a fi necesară separarea contravalorii traseului naţional şi a celui internaţional. Orice scutire de taxă pe valoarea adăugată pentru servicii de transport, prevăzută de art. 143 şi 144 din Codul fiscal, se acordă pentru parcursul efectuat în interiorul ţării, în timp ce distanţa parcursă în afara ţării se consideră că nu are locul prestării în România şi nu se datorează taxa pe valoarea adăugată. Persoanele care efectuează servicii de transport internaţional beneficiază de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor de bunuri şi/sau servicii şi pentru partea din transport care nu are locul prestării în România, în baza art. 145 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal. 

Codul fiscal:

c) sediul activităţii economice sau sediul permanent al beneficiarului pentru care sunt prestate serviciile sau, în absenţa acestora, domiciliul sau reşedinţa obişnuită a beneficiarului în cazul următoarelor servicii:

1. închirierea de bunuri mobile corporale;

2. operaţiunile de leasing având ca obiect utilizarea bunurilor mobile corporale;

3. transferul şi/sau transmiterea folosinţei drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale şi a altor drepturi similare;

4. serviciile de publicitate şi marketing;

5. serviciile de consultanţă, de inginerie, juridice şi de avocatură, serviciile contabililor şi experţilor contabili, ale birourilor de studii şi alte servicii similare;

6. prelucrarea de date şi furnizarea de informaţii;

7. operaţiunile bancare, financiare şi de asigurări, inclusiv reasigurări, cu excepţia închirierii de seifuri;

8. punerea la dispoziţie de personal;

9. telecomunicaţiile. Sunt considerate servicii de telecomunicaţii serviciile având ca obiect transmiterea, emiterea şi recepţia de semnale, înscrisuri, imagini şi sunete sau informaţii de orice natură prin cablu, radio, mijloace optice sau alte mijloace electromagnetice, inclusiv cedarea dreptului de utilizare a mijloacelor pentru astfel de transmisii, emiteri sau recepţii; serviciile de telecomunicaţii cuprind, de asemenea, şi furnizarea accesului la reţeaua mondială de informaţii;

10. serviciile de radiodifuziune şi de televiziune;

11. serviciile furnizate pe cale electronică; sunt considerate servicii furnizate pe cale electronică: furnizarea şi conceperea de site-uri informatice, mentenanţa la distanţă a programelor şi echipamentelor, furnizarea de programe informatice − software − şi actualizarea acestora, furnizarea de imagini, de texte şi de informaţii şi punerea la dispoziţie de baze de date, furnizarea de muzică, de filme şi de jocuri, inclusiv jocuri de noroc, transmiterea şi difuzarea de emisiuni şi evenimente politice, culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, de divertisment şi furnizarea de servicii de învăţământ la distanţă. Atunci când furnizorul de servicii şi clientul său comunică prin curier electronic, serviciul furnizat nu reprezintă un serviciu electronic;

12. obligaţia de a se abţine de la realizarea sau exercitarea, total sau parţial, a unei activităţi economice sau a unui drept menţionat în prezenta literă;

13. prestările de servicii efectuate de intermediari care intervin în furnizarea prestărilor prevăzute în prezenta literă;

Norme metodologice:

14. Pentru operaţiunile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, locul prestării este situat în ţara în care beneficiarul îşi are stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent ori, în lipsa unui astfel de sediu, domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită, pentru care serviciile sunt prestate. Această regulă constituie o excepţie de la prevederile art. 133 alin. (1) din Codul fiscal şi este denumită „taxare inversă”, deoarece obligaţia plăţii taxei pe valoarea adăugată revine beneficiarului prestării de servicii şi nu prestatorului. Atunci când persoane impozabile stabilite în străinătate efectuează astfel de prestări către beneficiari români, taxa pe valoarea adăugată este datorată de beneficiari, dacă operaţiunile în cauză sunt taxabile. Taxa pe valoarea adăugată se achită pe baza decontului special de taxă pe valoarea adăugată de către persoanele care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată. Persoanele înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată evidenţiază taxa aferentă acestor operaţiuni în decontul de taxă pe valoarea adăugată, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă. Când persoane române prestează servicii de natura celor prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal pentru beneficiari persoane stabilite în străinătate, locul prestării este considerat a fi în străinătate, iar prestatorii români pot să-şi exercite dreptul de deducere potrivit prevederilor art. 145 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal. 

Codul fiscal:

d) locul unde sunt prestate serviciile, în cazul următoarelor servicii:

1. culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educative, de divertisment sau similare, inclusiv serviciile accesorii şi cele ale organizatorilor de astfel de activităţi;

2. prestările accesorii transportului, cum sunt: încărcarea, descărcarea, manipularea, paza şi/sau depozitarea bunurilor şi alte servicii similare;

3. expertize privind bunurile mobile corporale;

4. prestările efectuate asupra bunurilor mobile corporale. 

Norme metodologice:

15. Pentru operaţiunile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal, locul prestării se află în ţara în care operaţiunile respective sunt prestate efectiv, indiferent unde este situat sediul activităţii economice sau sediul permanent de la care sunt prestate serviciile ori, în lipsa acestora, domiciliul sau reşedinţa obişnuită a prestatorului. Taxa pe valoarea adăugată este în sarcina prestatorului, dacă operaţiunile sunt taxabile şi se datorează în ţara în care se situează locul prestării. Persoanele din România care prestează astfel de servicii în străinătate pot să-şi exercite dreptul de deducere în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL VI

Faptul generator şi exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată

Faptul generator şi exigibilitatea − reguli generale

Art. 134. − (1) Faptul generator al taxei reprezintă faptul prin care sunt realizate condiţiile legale, necesare pentru exigibilitatea taxei. 

(2) Taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă atunci când autoritatea fiscală devine îndreptăţită, în baza legii, la un moment dat, să solicite taxa pe valoarea adăugată de la plătitorii taxei, chiar dacă plata acesteia este stabilită prin lege la o altă dată. 

(3) Faptul generator al taxei intervine şi taxa devine exigibilă, la data livrării de bunuri sau la data prestării de servicii, cu excepţiile prevăzute în prezentul titlu. 

(4) Livrările de bunuri şi prestările de servicii, altele decât cele prevăzute la art. 128 alin. (3) lit. a) şi art. 129 alin. (2) lit. a), care se efectuează continuu, dând loc la decontări sau plăţi succesive, cum sunt gazele naturale, apa, serviciile telefonice, energia electrică şi altele asemenea, se consideră că sunt efectuate în momentul expirării perioadelor la care se referă aceste decontări sau plăţi. 

(5) Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată este anticipată faptului generator şi intervine:

a) la data la care este emisă o factură fiscală, înaintea livrării de bunuri sau a prestării de servicii;

b) la data încasării avansului, în cazul în care se încasează avansuri înaintea livrării de bunuri sau a prestării de servicii. Se exceptează de la această prevedere avansurile încasate pentru plata importurilor şi a drepturilor vamale stabilite, potrivit legii, şi orice avansuri încasate pentru operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată sau care nu sunt în sfera de aplicare a taxei. Prin avansuri se înţelege încasarea parţială sau integrală a contravalorii bunurilor sau serviciilor, înaintea livrării, respectiv a prestării. 

(6) Prin derogare de la alin. (5), în cazul construirii unui bun imobil, antreprenorul general poate opta pentru ca exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată să intervină la data livrării bunului imobil, în condiţii stabilite prin norme. 

Norme metodologice:

16. (1) Pentru lucrările imobiliare care se finalizează într-un bun imobil, antreprenorii pot să opteze pentru plata taxei pe valoarea adăugată la data la care ia naştere faptul generator al taxei, respectiv data livrării, pentru lucrările imobiliare care îndeplinesc una dintre următoarele condiţii:

a) sunt executate în cadrul unui contract unic care prevede obligaţia antreprenorului de a asigura procurarea, instalarea sau încorporarea bunurilor mobile în lucrarea respectivă;

b) valoarea bunurilor încorporate în lucrările imobiliare depăşeşte 50% din preţul negociat între antreprenor şi beneficiar. 

(2) Opţiunea se comunică organului fiscal teritorial la care antreprenorul este înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, printr-o declaraţie prin care acesta se obligă să colecteze, la data livrării, taxa pe valoarea adăugată aferentă lucrărilor care se încadrează în prevederile alin. (1). Declaraţia de opţiune se comunică pentru fiecare lucrare imobiliară. 

(3) După comunicarea opţiunii se interzice antreprenorilor facturarea taxei pe valoarea adăugată înainte de data livrării pentru lucrările imobiliare respective. 

(4) Nerespectarea condiţiilor prevăzute la alin. (1)−(3) atrage anularea opţiunii şi obligarea la colectarea taxei pe valoarea adăugată aferente avansurilor încasate. 

(5) Antreprenorul poate renunţa oricând la această opţiune, situaţie în care are obligaţia de a colecta taxa pe valoarea adăugată aferentă avansurilor încasate. 

(6) În situaţiile prevăzute la alin. (4) şi (5), taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă la data încasării avan surilor. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL VII

Baza de impozitare

Baza de impozitare pentru operaţiuni în interiorul ţării

Art. 137. − (1) Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită din:

a) pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la lit. b) şi c), din tot ceea ce constituie contrapartidă obţinută sau care urmează a fi obţinută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terţ, inclusiv subvenţiile direct legate de preţul acestor operaţiuni;

b) preţurile de achiziţie sau, în lipsa acestora, preţul de cost, determinat la momentul livrării, pentru operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (3) lit. e), alin. (4) şi (5). Dacă bunurile sunt mijloace fixe, preţul de achiziţie sau preţul de cost se ajustează, astfel cum se prevede în norme;

c) suma cheltuielilor efectuate de persoana impozabilă pentru executarea prestărilor de servicii pentru operaţiunile prevăzute la art. 129 alin. (3). 

(2) Se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată:

a) impozitele, taxele, dacă prin lege nu se prevede alt fel, exclusiv taxa pe valoarea adăugată;

b) cheltuielile accesorii, cum ar fi: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare, decontate cumpărătorului sau clientului. 

Norme metodologice:

17. (1) Potrivit art. 137 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, subvenţiile primite de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, legate direct de preţul bunurilor livrate şi/sau al serviciilor prestate, se includ în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată. Se consideră că subvenţiile sunt legate direct de preţ dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) preţul livrării/tariful prestării pe unitatea de măsură al bunurilor şi/sau al serviciilor este impus prin lege sau prin decizii ale consiliilor locale, inclusiv sau exclusiv taxa pe valoarea adăugată;

b) subvenţia acordată este concret determinabilă în preţul bunurilor şi/sau al serviciilor, respectiv este stabilită pe unitatea de măsură a bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate, în sume absolute sau procentual. 

(2) În situaţia în care preţul de referinţă care trebuie facturat către beneficiar este stabilit incluzând şi subvenţia acordată, iar subvenţia se acordă pe preţul pe unitatea de măsură, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, furnizorul colectează taxa pe valoarea adăugată aferentă preţului de referinţă, iar beneficiarul suportă taxa pe valoarea adăugată aferentă acestui preţ, astfel:

a) Dacă subvenţia nu acoperă integral preţul de referinţă, facturarea se face după modelul prezentat în următorul exemplu:

Preţ subvenţionat (300−100) 200 unităţi + 57 (T.V.A. asupra preţului de referinţă) = 257 unităţi − de încasat de la beneficiar. 

b) Dacă preţul de referinţă este subvenţionat 100%, cumpărătorul suportă numai taxa pe valoarea adăugată aferentă acestuia. Facturarea bunurilor sau a serviciilor se face după modelul prezentat mai jos:

Preţ de referinţă subvenţionat 0 + 57 (T.V.A. asupra preţului de referinţă) = 57 unităţi − de încasat de la beneficiar. 

(3) În situaţia în care preţul de referinţă care trebuie facturat beneficiarului este stabilit exclusiv subvenţia acordată, iar subvenţia se acordă pe unitatea de măsură, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, furnizorul colectează taxa pe valoarea adăugată aferentă preţului de referinţă şi asupra subvenţiei încasate, iar beneficiarul suportă numai taxa pe valoarea adăugată aferentă preţului de referinţă. Facturarea se face după modelul prezentat mai jos:

Preţul de 130 de unităţi (109 + 21 T.V.A.) se facturează şi se încasează de la beneficiar. Furnizorul primeşte o subvenţie de 100 de unităţi şi în mod distinct T.V.A. aferentă subvenţiei de 19 unităţi. La data încasării subvenţiei, furnizorul colectează taxa pe valoarea adăugată aferentă subvenţiei (19 unităţi). 

(4) Nu intră în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată subvenţiile sau alocaţiile primite de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, care nu sunt legate direct de preţul de vânzare al bunurilor livrate sau al serviciilor prestate, cum sunt: ajutoarele de stat acordate companiilor, societăţilor naţionale şi societăţilor comerciale din industria minieră, sprijinul acordat producătorilor agricoli pentru terenurile agricole cultivate, subvenţiile acordate producătorilor agricoli din sectorul animalier pentru creşterea producţiei de carne şi a efectivelor de animale, subvenţiile pentru acoperirea cheltuielilor cu energia electrică pentru irigaţii, subvenţiile pentru acoperirea cheltuielilor de transport public local, subvenţiile acordate pentru efectuarea de investiţii proprii şi orice alte subvenţii care nu îndeplinesc cerinţele menţionate la alin. (1). 

18. Pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii contractate în valută, a căror decontare se face în lei la cursul de schimb valutar din ziua plăţii, baza de impozitare se corectează cu diferenţa de preţ rezultată ca urmare a modificării cursului pieţei valutare în vigoare la data încasării faţă de cel utilizat la data livrării/prestării. Furnizorul/prestatorul este obligat să emită factura fiscală pentru diferenţe de preţ în plus sau în minus. Pentru facturile de avansuri regularizarea se efectuează astfel: la data livrării/prestării facturile de avans se stornează integral şi se emite factura fiscală pentru contravaloarea integrală a bunurilor livrate şi/sau serviciilor prestate, în care baza de impozitare se determină prin însumarea sumelor evidenţiate în facturile de avans la cursul de schimb valutar din data încasării fiecărui avans, evidenţiind şi taxa pe valoarea adăugată aferentă, astfel încât suma facturată beneficiarului să nu fie majorată artificial, respectiv redusă, datorită creşterii/descreşterii cursului de schimb de la data livrării/prestării faţă de cel de la data încasării de avansuri. În cazul în care există diferenţe în valută între contravaloarea integrală a bunurilor livrate şi/sau serviciilor prestate şi suma avansurilor încasate, aceasta va fi convertită în lei la cursul de schimb valutar din data emiterii facturii, calculându-se şi taxa pe valoarea adăugată aferentă. 

19. Baza de impozitare şi taxa pe valoarea adăugată corespunzătoare se determină integral la livrarea bunurilor şi/sau prestarea serviciilor. În cazul livrărilor de bunuri cu plata în rate, taxa pe valoarea adăugată aferentă ratelor se înregistrează în contul 4428 „T.V.A. neexigibilă”, urmând ca, pe măsură ce aceasta devine exigibilă, să fie înregistrată în creditul contului 4427 „T.V.A. colectată” prin debitul contului 4428 „T.V.A. neexigibilă”. Pentru livrări cu plata în rate contractate în valută cu decontare în lei, se aplică şi prevederile pct. 18. 

20. Baza de impozitare pentru echipamentul de lucru şi/sau de protecţie acordat salariaţilor este constituită din contravaloarea care este suportată de salariaţi. Dacă echipamentul de lucru şi/sau de protecţie nu este suportat de salariaţi, operaţiunea nu constituie livrare de bunuri. 

21. (1) Baza de impozitare pentru mijloacele fixe constatate lipsă, care se cuprind în sfera taxei pe valoarea adăugată, conform art. 128 alin. (3) lit. e) din Codul fiscal, este constituită după cum urmează:

a) dacă lipsurile nu sunt imputabile, baza de impozitare este valoarea rămasă la care aceste bunuri sunt înregistrate în contabilitate, calculată în funcţie de amortizarea contabilă. Dacă mijloacele fixe sunt complet amortizate, baza de impozitare este zero;

b) dacă lipsurile sunt imputabile, baza de impozitare este suma imputată, dar nu mai puţin decât valoarea rămasă a mijlocului fix. Pentru mijloacele fixe complet amortizate, baza de impozitare este suma imputată. 

(2) În situaţiile prevăzute la art. 128 alin. (4) şi (5) din Codul fiscal, baza de impozitare pentru mijloace fixe este cea stabilită la alin. (1) lit. a). 

Codul fiscal:

(3) Nu se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată următoarele:

a) rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ acordate de furnizori direct clienţilor;

b) sumele reprezentând daune-interese stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, penalizările şi orice alte sume solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parţială a obligaţiilor contractuale, dacă sunt percepute peste preţurile şi/sau tarifele negociate. Nu se exclud din baza de impozitare orice sume care, în fapt, reprezintă contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate;

c) dobânzile percepute pentru: plăţi cu întârziere, livrări cu plata în rate, operaţiuni de leasing;

d) valoarea ambalajelor care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi, prin schimb, fără facturare;

e) sumele achitate de furnizor sau prestator în contul clientului şi care apoi se decontează acestuia;

f) taxa de reclamă şi publicitate şi taxa hotelieră care sunt percepute de către autorităţile publice locale prin intermediul prestatorilor. 

Norme metodologice:

 22. (1) Rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ care nu se cuprind în baza de impozitare trebuie să fie reflectate în facturi fiscale sau alte documente legal aprobate, să fie în beneficiul clientului şi să nu constituie, în fapt, remunerarea unui serviciu sau o contra partidă pentru o prestaţie oarecare. 

(2) Sumele achitate de furnizor/prestator în contul clientului se decontează acestuia pe baza unei facturi fiscale pe care se înscrie menţiunea „factură de decontare − pentru plăţi în numele clientului”, însoţită de copii de pe facturile achitate în numele clientului. În factura fiscală de decontare se evidenţiază facturile fiscale sau alte documente legal aprobate care au fost achitate, baza de impozitare şi taxa pe valoarea adăugată aferentă. Furnizorul/prestatorul nu exercită dreptul de deducere pentru sumele achitate în numele clientului şi nu colectează taxa pe valoarea adăugată din factura fiscală de decontare. De asemenea, nu înregistrează aceste sume în conturile de cheltuieli, respectiv de venituri, sumele respective contabilizându-se prin contul 462 „Creditori diverşi”, inclusiv taxa pe valoarea adăugată. Clientul are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată înscrise în factura fiscală de decontare, însoţită de copiile de pe documentele fiscale în baza cărora a fost întocmită. 

(3) Ambalajele care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi prin schimb, fără facturare, nu se includ în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, chiar dacă beneficiarii nu deţin cantităţile de ambalaje necesare efectuării schimbului şi achită o garanţie bănească în schimbul ambalajelor primite. Pentru vânzările efectuate prin unităţi care au obligaţia utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, suma garanţiei băneşti încasate pentru ambalaje se evidenţiază distinct pe bonurile fiscale, fără taxa pe valoarea adăugată. Restituirea garanţiilor băneşti nu se reflectă în documente fiscale. 

(4) Persoanele care au primit ambalaje în schimbul unei garanţii băneşti au obligaţia să comunice periodic furnizorului de ambalaje, dar nu mai târziu de termenul legal pentru efectuarea inventarierii anuale, cantităţile de ambalaje scoase din evidenţă ca urmare a distrugerii, uzurii, lipsurilor sau altor cauze de aceeaşi natură. În termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării, furnizorii de ambalaje sunt obligaţi să factureze cu taxă pe valoarea adăugată cantităţile de ambalaje respective. Dacă garanţiile sunt primite de la persoane fizice de către proprietarul ambalajelor, pe baza evidenţei vechimii garanţiilor primite şi nerestituite, se va colecta taxa pe valoarea adăugată pentru ambala jele pentru care s-au încasat garanţii mai vechi de 1 an calendaristic. 

Codul fiscal:

Ajustarea bazei de impozitare

Art. 138. − Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată se ajustează în următoarele situaţii:

a) dacă au fost emise facturi fiscale şi, ulterior, operaţiunea este anulată total sau parţial, înainte de livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor;

b) în cazul refuzurilor totale sau parţiale privind cantitatea, calitatea sau preţurile bunurilor livrate sau a serviciilor prestate;

c) în situaţia în care reducerile de preţ, prevăzute la art. 137 alin. (3) lit. a), sunt acordate după livrarea bunuri lor sau prestarea serviciilor, precum şi în cazul majorării preţului ulterior livrării sau prestării;

d) contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului; ajustarea este permisă începând cu data de la care se declară falimentul;

e) în cazul în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat marfa, pentru ambalajele care circulă prin facturare. 

Norme metodologice:

23. (1) Ajustarea bazei de impozitare prevăzută de art. 138 din Codul fiscal este efectuată de furnizori/prestatori şi se realizează potrivit prevederilor art. 160 alin. (2) din Codul fiscal. Beneficiarii au obligaţia să ajusteze dreptul de deducere exercitat iniţial potrivit prevederilor pct. 50 alin. (6), numai pentru operaţiunile de la art. 138 lit. a), b), c) şi e) din Codul fiscal. 

(2) În sensul art. 138 lit. b) din Codul fiscal, retururile de bunuri au acelaşi tratament ca şi refuzurile parţiale sau totale privind cantitatea, calitatea sau preţurile bunurilor livrate sau a serviciilor prestate. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL VIII

Cotele de taxă pe valoarea adăugată

Cota standard şi cota redusă

Art. 140. − (1) Cota standard a taxei pe valoarea adăugată este de 19% şi se aplică asupra bazei de impozitare pentru orice operaţiune impozabilă care nu este scutită de taxa pe valoarea adăugată sau care nu este supusă cotei reduse a taxei pe valoarea adăugată. 

(2) Cota redusă a taxei pe valoarea adăugată este de 9% şi se aplică asupra bazei de impozitare, pentru următoarele prestări de servicii şi/sau livrări de bunuri:

a) dreptul de intrare la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură şi arheologice, grădini zoologice şi botanice, târguri, expoziţii;

b) livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, cu excepţia celor destinate exclusiv publicităţii;

c) livrările de proteze de orice fel şi accesoriile acestora, cu excepţia protezelor dentare;

d) livrările de produse ortopedice;

e) medicamente de uz uman şi veterinar;

f) cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping. 

(3) Cota de taxă pe valoarea adăugată aplicabilă este cea în vigoare la data la care intervine faptul generator al taxei pe valoarea adăugată, cu excepţia operaţiunilor prevăzute la art. 134 alin. (5) şi art. 135 alin. (2)−(5), pentru care se aplică cota în vigoare la data exigibilităţii taxei. 

(4) În cazul schimbărilor de cote, pentru operaţiunile prevăzute la art. 134 alin. (5), se va proceda la regularizare pentru a se aplica cotele în vigoare la data livrării de bunuri sau prestării de servicii, cu excepţia operaţiunilor prevăzute la art. 135 alin. (4), pentru care regularizarea se efectuează aplicând cota în vigoare la data exigibilităţii taxei. 

(5) Cota aplicabilă pentru un import de bunuri este cea aplicată în interiorul ţării pentru livrarea aceluiaşi bun. 

Norme metodologice:

24. (1) Taxa pe valoarea adăugată se determină prin aplicarea cotei standard sau a cotei reduse asupra bazei de impozitare determinate potrivit legii. 

(2) Se aplică procedeul sutei mărite pentru determinarea sumei taxei pe valoarea adăugată, respectiv 19 x 100/119 în cazul cotei standard şi 9 x 100/109 în cazul cotei reduse, atunci când preţul de vânzare include şi taxa pe valoarea adăugată. De regulă preţul include taxa pe valoarea adăugată la livrarea de bunuri şi/sau prestarea de servicii direct către populaţie în situaţia în care nu este necesară emiterea unei facturi fiscale conform art. 155 alin. (9) din Codul fiscal, precum şi în orice situaţie în care prin natura operaţiunii sau conform prevederilor contractuale preţul include şi taxa pe valoarea adăugată. 

25. Cota redusă de 9% prevăzută la art. 140 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal se aplică pentru livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, inclusiv pentru cele înregistrate pe suport electromagnetic sau alte tipuri de suporturi, indiferent dacă livrarea se face direct sau prin intermediari. Cărţile, indiferent pe ce suport sunt livrate, trebuie să aibă codul ISBN. Nu se aplică cota redusă a taxei pe valoarea adăugată pentru livrarea de cărţi, ziare şi reviste, care sunt destinate exclusiv publicităţii. 

26. Conform art. 140 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, se aplică cota de 9% a taxei pe valoarea adăugată pentru protezele medicale şi accesoriile acestora, exclusiv protezele dentare care sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată. Proteza medicală reprezintă orice dispozitiv medical care este destinat să fie introdus şi să rămână implantat în corpul uman sau într-un orificiu al acestuia, parţial ori total, prin intervenţie medicală sau chirurgicală, alte dispozitive medicale utilizate pentru înlocuirea unei părţi a corpului uman, precum şi orice alte dispozitive care se poartă sau se duc în mână, necesare compensării unei deficienţe ori infirmităţi. Accesoriul unei proteze este un articol care este prevăzut în mod special de către producător pentru a fi utilizat împreună cu proteza medicală. 

27. Conform art. 140 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal, se aplică cota de 9% a taxei pe valoarea adăugată pentru produsele ortopedice cum sunt: fotolii rulante şi/sau alte vehicule similare pentru invalizi, părţi şi/sau accesorii de fotolii rulante sau de vehicule similare pentru invalizi, articole şi/sau aparate de ortopedie, inclusiv centuri şi/sau bandaje medico-chirurgicale şi cârje, atele, gutiere şi alte articole pentru fracturi, articole şi aparate de proteză ortopedice. 

28. (1) Conform art. 140 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, se aplică cota de 9% a taxei pe valoarea adăugată pentru cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping. În situaţia în care costul micului dejun este inclus în preţul de cazare, cota redusă se aplică asupra preţului de cazare fără a se defalca separat micul dejun. 

(2) În cazul pachetelor turistice sau al unor componente ale acestora, comercializate prin agenţii de turism, cota redusă pentru servicii de cazare sau de închiriere a terenurilor amenajate pentru camping poate fi aplicată numai în situaţia în care agenţiile de turism practică un regim normal de taxă pe valoarea adăugată, respectiv nu au aplicat regulile speciale prevăzute la pct. 68, iar contravaloarea acestor servicii este specificată separat în factura fiscală. 

(3) Regula de la alin. (2) nu poate fi aplicată în cazul în care cazarea cuprinsă în pachetul turistic este efectuată de hoteluri sau alte unităţi cu funcţie similară din străinătate. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL IX

Operaţiuni scutite

Scutiri pentru operaţiunile din interiorul ţării

Art. 141. − (1) Următoarele operaţiuni de interes general sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată:

a) spitalizarea, îngrijirile medicale, inclusiv veterinare, şi operaţiunile strâns legate de acestea, desfăşurate de unităţi autorizate pentru astfel de activităţi, indiferent de forma de organizare, precum spitale, sanatorii, centre de sănătate rurale sau urbane, dispensare, cabinete şi laboratoare medicale, centre de îngrijire medicală şi de diagnostic, baze de tratament şi recuperare, staţii de salvare şi alte unităţi autorizate să desfăşoare astfel de activităţi, cantinele organizate pe lângă aceste unităţi, serviciile funerare prestate de unităţile sanitare;

Norme metodologice:

29. (1) În sensul art. 141 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, operaţiunile care sunt strâns legate de spitalizare, îngrijirile medicale, inclusiv cele veterinare, includ medicamentele, bandajele, protezele şi accesorii ale acestora, produsele ortopedice şi alte bunuri similare care sunt furnizate pacienţilor la momentul tratamentului, precum şi hrana şi cazarea acestora în unităţile care asigură spitalizarea şi îngrijirile medicale. 

(2) Scutirea prevăzută la art. 141 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal nu se aplică pentru furnizarea de medicamente, bandaje, proteze medicale şi accesorii ale acestora, produse ortopedice şi alte bunuri similare, efectuată de către persoane care nu oferă tratament medical, spitalizare sau tratament veterinar, precum farmaciile. 

Codul fiscal:

d) transportul bolnavilor şi al persoanelor accidentate, în vehicule special amenajate în acest scop;

Norme metodologice:

30. Este scutită de taxa pe valoarea adăugată, potrivit art. 141 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, activitatea de transport al bolnavilor şi răniţilor cu vehicule special amenajate în acest sens, efectuată de staţiile de salvare sau de alte unităţi autorizate de Ministerul Sănătăţii pentru desfăşurarea acestei activităţi. 

Codul fiscal:

g) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri strâns legate de asistenţa şi/sau protecţia socială, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute ca având caracter social; serviciile de cazare, masă şi tratament, prestate de persoane impozabile care îşi desfăşoară activitatea în staţiuni balneoclimaterice, dacă au încheiat contracte cu Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi contravaloarea acestora este decontată pe bază de bilete de tratament;

Norme metodologice:

31. În sensul art. 141 alin. (1) lit. g) din Codul fiscal, entităţile recunoscute ca având caracter social sunt enităţi precum: căminele de bătrâni şi de pensionari, centrele de integrare prin terapie ocupaţională, centrele de plasament autorizate să desfăşoare activităţi de asistenţă socială. 

Codul fiscal:

h) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri strâns legate de protecţia copiilor şi a tinerilor, efectuate de instituţiile publice sau alte entităţi recunoscute ca având caracter social;

Norme metodologice:

32. Potrivit art. 141 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri care sunt strâns legate de protecţia copiilor şi a tinerilor, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute ca având caracter social, cum sunt: centre-pilot pentru tineri cu handicap, case de copii, centre de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap, alte organisme care au ca obiect de activitate asigurarea supravegherii, întreţinerii, educării sau petrecerii timpului liber al tinerilor. 

Codul fiscal:

i) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri furnizate membrilor în interesul lor colectiv, în schimbul unei cotizaţii fixate conform statutului, de organizaţii fără scop patrimonial ce au obiective de natură politică, sindicală, religioasă, patriotică, filozofică, filantropică, patronală, profesională sau civică, precum şi obiective de reprezentare a intereselor membrilor lor, în condiţiile în care această scutire nu provoacă distorsiuni de concurenţă;

Norme metodologice:

33. (1) Cuantumul cotizaţiilor la care se face referire în art. 141 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal este stabilit de organul de conducere abilitat, conform statutului propriu al organizaţiilor fără scop patrimonial. 

(2) Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti şi camerele de comerţ şi industrie teritoriale sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată pentru activităţile desfăşurate în favoarea membrilor în contul cotizaţiilor încasate în baza art. 6 din Decretul-lege nr. 139/1990 privind camerele de comerţ şi industrie din România. 

Codul fiscal:

j) prestările de servicii strâns legate de practicarea sportului sau a educaţiei fizice, efectuate de organizaţii fără scop patrimonial pentru persoanele care practică sportul sau educaţia fizică;

Norme metodologice:

34. Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată, potrivit art. 141 alin. (1) lit. j) din Codul fiscal, prestările de servicii ce au strânsă legătură cu practicarea sportului sau a educaţiei fizice, efectuate în beneficiul persoanelor care practică sportul sau educaţia fizică, de către organizaţii fără scop patrimonial, precum: cluburile sportive, bazele sportive de antrenament, hotelurile şi cantinele pentru uzul exclusiv al sportivilor. Nu sunt scutite încasările pentru publicitate, precum şi încasările din cedarea drepturilor de transmitere la radio şi la televiziune a manifestărilor sportive. 

Codul fiscal:

l) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri efectuate de persoane ale căror operaţiuni sunt scutite, potrivit lit. a) şi lit. f)−k), cu ocazia manifestărilor destinate să le aducă sprijin financiar şi organizate în profitul lor exclusiv, cu condiţia ca aceste scutiri să nu producă distorsiuni concurenţiale;

Norme metodologice:

35. Potrivit art. 141 alin. (1) lit. l) din Codul fiscal, sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată activităţi cum sunt: reprezentaţii teatrale, coregrafice sau cinematografice, expoziţii, concerte, conferinţe, cu condiţia ca veniturile obţinute din aceste activităţi să servească numai la acoperirea cheltuielilor persoanelor care le-au organizat. 

Codul fiscal:

m) realizarea, difuzarea şi/sau retransmisia programelor de radio şi/sau de televiziune, cu excepţia celor de publicitate, efectuate de unităţile care produc şi/sau difuzează programele audiovizuale, precum şi de unităţile care au ca obiect de activitate difuzarea prin cablu a programelor audiovizuale;

Norme metodologice:

36. Lucrările efectuate pentru recepţionarea programelor audiovizuale nu sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată. 

Codul fiscal:

n) vânzarea de licenţe de filme sau de programe, drepturi de difuzare, abonamente la agenţiile internaţionale de ştiri şi alte drepturi de difuzare similare, destinate activităţii de radio şi televiziune, cu excepţia celor de publicitate;

Norme metodologice:

37. Reproducerea filmelor şi/sau a benzilor video după original, serviciile de prelucrare a filmelor nelegate de difuzarea la televiziune nu sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată. 

Codul fiscal:

(2) Alte operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată:

a) activităţile de cercetare-dezvoltare şi inovare pentru realizarea programelor, subprogramelor şi proiectelor, precum şi a acţiunilor cuprinse în Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, în programele-nucleu şi în planurile sectoriale, prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare, precum şi activităţile de cercetare-dezvoltare şi inovare finanţate în parteneriat internaţional, regional şi bilateral;

Norme metodologice:

38. La acordarea ajutorului de stat pentru operaţiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, cumulat cu cel acordat în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare, se vor avea în vedere prevederile Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, cu modificările şi completările ulterioare, ale Regulamentului privind ajutorul de stat pentru cercetare şi dezvoltare, precum şi ale Regulamentului privind ajutorul de stat regional şi ajutorul de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii. 

Codul fiscal:

c) prestările următoarelor servicii financiare şi bancare:

1. acordarea şi negocierea de credite şi administrarea creditului de către persoana care îl acordă;

2. acordarea, negocierea şi preluarea garanţiilor de credit sau a garanţiilor colaterale pentru credite, precum şi administrarea garanţiilor de credit de către persoana care acordă creditul;

3. orice operaţiune legată de depozite şi conturi financiare, inclusiv orice operaţiuni cu ordine de plată, transferuri de bani, instrumente de debit, carduri de credit sau de debit, cecuri sau alte instrumente de plată, precum şi operaţiuni de factoring;

4. emisiunea, transferul şi/sau orice alte operaţiuni cu monedă naţională sau străină, cu excepţia monedelor sau a bancnotelor care sunt obiecte de colecţie;

5. emisiunea, transferul şi/sau orice alte operaţiuni cu titluri de participare, titluri de creanţe, cu excepţia executării acestora, obligaţiuni, certificate, cambii, alte instrumente financiare sau alte valori mobiliare;

6. gestiunea fondurilor comune de plasament şi/sau a fondurilor comune de garantare a creanţelor efectuate de orice entităţi constituite în acest scop;

Norme metodologice:

39. (1) Scutirile de taxa pe valoarea adăugată prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal includ şi împrumuturile acordate de asociaţi/acţionari societăţilor comerciale în vederea asigurării resurselor financiare ale societăţii, orice alte împrumuturi băneşti acordate de persoane fizice sau juridice. 

(2) Scutirile de taxa pe valoarea adăugată prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. c) pct. 5 din Codul fiscal cuprind şi transferul şi/sau orice alte operaţiuni cu părţi sociale şi acţiuni necotate la bursă. 

Codul fiscal:

f) livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate de unităţile din sistemul de penitenciare, utilizând munca deţinuţilor;

Norme metodologice:

40. Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată, potrivit art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, livrările de bunuri efectuate de unităţile din sistemul de penitenciare, în situaţia în care aceste bunuri sunt realizate în cadrul acestor unităţi, folosindu-se munca deţinuţilor. Sunt, de asemenea, scutite de taxa pe valoarea adăugată prestările de servicii efectuate de către unităţile din sistemul de penitenciare, folosindu-se munca deţinuţilor. 

Codul fiscal:

g) lucrările de construcţii, amenajări, reparaţii şi întreţinere la monumentele care comemorează combatanţi, eroi, victime ale războiului şi ale Revoluţiei din Decembrie 1989;

Norme metodologice:

41. Lucrările de construcţii, amenajări, reparaţii şi întreţinere la monumentele care comemorează combatanţi, eroi, victime ale războiului şi ale Revoluţiei din Decembrie 1989 cuprind atât prestarea de serviciu, cât şi bunurile utilizate în scopul realizării acestor operaţiuni, menţionate în situaţiile de lucrări de către prestator. 

Codul fiscal:

k) arendarea, concesionarea şi închirierea de bunuri imobile, cu următoarele excepţii:

1. operaţiunile de cazare care sunt efectuate în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping;

2. serviciile de parcare a vehiculelor;

3. închirierea utilajelor şi a maşinilor fixate în bunurile imobile;

4. închirierea seifurilor. 

(3) Orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la alin. (2) lit. k), în condiţiile stabilite prin norme. 

............................................................................................ 

Dreptul de deducere

Art. 145 [...]

(10) În situaţiile prevăzute la art. 138, precum şi în alte cazuri specificate prin norme, taxa pe valoarea adăugată dedusă poate fi ajustată. Procedura de ajustare se stabileşte prin norme. 

Norme metodologice:

42. (1) Pentru operaţiunile de leasing cu bunuri imobile nu se aplică scutirea de taxa pe valoarea adăugată prevăzută de art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal. 

(2) În sensul art. 141 alin. (2) lit. k) pct. 3 din Codul fiscal, maşinile şi utilajele fixate în bunuri imobile sunt cele care pot fi detaşate fără a fi deteriorate sau fără a antrena deteriorarea imobilelor înseşi. 

(3) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pot opta pentru aplicarea regimului de taxare pentru orice operaţiune prevăzută la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal. Opţiunea de aplicare a regimului de taxare se notifică organelor fiscale teritoriale pe formularul prevăzut în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice şi se aplică de la data înscrisă în notificare. În situaţia în care numai o parte dintr-un imobil este utilizată pentru realizarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal şi se optează pentru taxarea acestora, în notificarea transmisă organului fiscal se va înscrie în procente partea din imobil destinată acestor operaţiuni. 

(4) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de impozite şi taxe, dar neînregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, precum şi cele nou-înfiinţate, dacă optează pentru regimul de taxare a operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal, trebuie să solicite în prealabil înregistrarea ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată. După dobândirea calităţii de plătitor de taxă pe valoarea adăugată vor notifica în scris organele fiscale competente asupra bunurilor imobile sau părţilor de bunuri imobile, pentru care optează pentru regimul de taxare urmând procedura descrisă la alin. (3) şi (5). 

(5) Persoanele care au optat pentru regimul de taxare pentru orice operaţiune prevăzută la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal nu mai pot aplica regimul de scutire pentru operaţiunile respective timp de 5 ani. După această perioadă persoanele impozabile pot anula opţiunea. Formularul pentru notificarea anulării opţiunii, prevăzut în anexa nr. 2, se depune la organul fiscal la care persoanele impozabile sunt înregistrate ca plătitori de impozite şi taxe. 

(6) Prin derogare de la prevederile alin. (5), persoanele care la data de 1 martie 2003 au optat tacit asupra taxării operaţiunilor prevăzute la art. 9 alin. (2) lit. o) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, republicată, pot renunţa oricând la această opţiune în vederea aplicării regimului de scutire. Formularul pentru notificarea anulării opţiunii, prevăzut în anexa nr. 2, se depune la organul fiscal la care persoanele impozabile sunt înregistrate ca plătitori de impozite şi taxe. Dacă ulterior optează pentru taxare, trebuie să aplice prevederile alin. (5). 

(7) Persoanele impozabile care aplică scutirea de taxă pe valoarea adăugată pentru oricare dintre operaţiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal au obligaţia să ajusteze taxa pe valoarea adăugată dedusă pentru bunurile imobile achiziţionate, construite sau modernizate în ultimii 5 ani, proporţional cu partea din fiecare bun imobil care va fi utilizată pentru realizarea operaţiunilor scutite şi proporţional cu numărul de luni în care bunul va fi utilizat în regim de scutire. Ajustarea este operată într-o perioadă de 5 ani în cadrul cărora bunurile imobile au fost dobândite, începând cu data de la care fiecare bun imobil a fost dobândit. Pentru bunurile imobile care sunt modernizate ajustarea taxei deduse aferente acestor lucrări este operată, de asemenea, într-o perioadă de 5 ani de la data finalizării fiecărei lucrări de modernizare. Pentru ajustare, suma taxei pe valoarea adăugată pentru fiecare an reprezintă o cincime din taxa pe valoarea adăugată dedusă aferentă achiziţiei, construirii sau modernizării bunurilor imobile. Pentru determinarea ajustării lunare se împarte fiecare cincime la 12. Suma care nu poate fi dedusă se calculează astfel: din perioada de 5 ani se scade numărul de luni în care bunul imobil a fost utilizat în regim de taxare, rezultatul se înmulţeşte cu ajustarea lunară. Fracţiunile de lună se consideră lună întreagă. Taxa pe valoarea adăugată nedeductibilă obţinută prin ajustare se înregistrează din punct de vedere contabil pe cheltuieli, precum şi în jurnalul pentru cumpărări şi se preia corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată pentru luna în care persoana impozabilă începe aplicarea regimului de scutire. 

(8) Exemple de ajustare a dreptului de deducere prevăzute la alin. (7):

1. O persoană impozabilă dobândeşte la data de 15 iunie 2001, prin achiziţie sau investiţii, un bun imobil având o valoare de 30 miliarde lei. Activitatea persoanei impozabile cuprinde atât operaţiuni taxabile din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, cât şi operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată fără drept de deducere. Taxa pe valoarea adăugată aferentă acestui imobil a fost de 5,7 miliarde lei, din care s-au dedus 4,56 miliarde lei conform pro-rata definitivă de 80% din anul 2001. La sfârşitul anului 2002 taxa dedusă s-a recalculat conform art. 61 alin. (9) din Normele de aplicare a Legii nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 598/2002, cu modificările ulterioare, în funcţie de pro-rata definitivă de 70% pentru anul 2002, rezultând din recalculare suma de 570 milioane lei care s-a înregistrat pe cheltuieli. În anul 2002 au fost efectuate lucrări de modernizare care au mărit valoarea bunului imobil cu 10 miliarde lei, pentru care taxa pe valoarea adăugată aferentă este de 1,71 miliarde lei, din care s-a dedus suma de 1,2 miliarde lei, conform pro-rata definitivă de 70% din anul 2002. Lucrările de modernizare au fost finalizate în data de 9 iunie 2002. De la data de 1 martie 2003, persoana impozabilă închiriază imobilul astfel: 30% din bunul imobil în regim de scutire, iar pentru 70% din bunul imobil optează pentru aplicarea regimului de taxare. Ajustarea dreptului de deducere se efectuează astfel:

A. Ajustarea pentru taxa pe valoarea adăugată aferentă dobândirii bunului imobil

3.990 milioane lei x 30% = 1.197 milioane lei

− Ajustarea pentru perioada 15 iunie 2001 − 1 martie 2003

1.197 milioane lei : 5 ani = 239,4 milioane lei

239,4 milioane lei : 12 luni = 19,95 milioane lei

7 luni din 2001 + 12 luni din 2002 + 2 luni din 2003 = 21 de luni

21 de luni x 19,95 milioane lei = 418,95 milioane lei

1.197 milioane lei − 418,95 milioane lei = 778,05 milioane lei. 

B. Ajustarea aferentă lucrării de modernizare din anul 2002

1.200 milioane lei x 30% = 360 milioane lei

− Ajustarea pentru perioada 9 iunie 2002 − 1 martie 2003

360 milioane lei : 5 ani = 72 milioane lei

72 milioane lei : 12 luni = 6 milioane lei

7 luni din 2002 + 2 luni din 2003 = 9 luni

9 luni x 6 milioane lei = 54 milioane lei

360 milioane lei − 54 milioane lei = 306 milioane lei. 

Sumele de 778,05 milioane lei + 306 milioane lei, rezultate din ajustările efectuate la lit. A şi B, reprezintă diferenţa de taxă care va fi înregistrată pe cheltuieli, în jurnalul pentru cumpărări din luna martie, în roşu, şi corespunzător va fi preluată în decontul privind taxa pe valoarea adăugată pentru perioada fiscală respectivă. 

2. Acelaşi exemplu, în situaţia în care persoana impozabilă nu a avut şi operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată în anul 2001:

A. Ajustarea pentru T.V.A. aferentă dobândirii bunului imobil

5.700 milioane lei x 30% = 1.710 milioane lei

− Ajustarea pentru perioada 15 iunie 2001 − 1 martie 2003

1.710 milioane lei : 5 ani = 342 milioane lei

342 milioane lei : 12 luni = 28,5 milioane lei

7 luni din 2001 + 12 luni din 2002 + 2 luni din 2003 = 21 de luni

21 de luni x 28,5 milioane lei = 598,5 milioane lei

1.710 milioane lei − 598,5 milioane lei = 1.111,5 milioane lei. 

B. Ajustarea aferentă lucrării de modernizare din anul 2002

1.710 milioane lei x 30% = 513 milioane lei

− Ajustarea pentru perioada 9 iunie 2002 − 1 martie 2003

513 milioane lei : 5 ani = 102,6 milioane lei

102,6 milioane lei : 12 luni = 8,55 milioane lei

7 luni din 2002 + 2 luni din 2003 = 9 luni

9 luni x 8,55 milioane lei = 76,95 milioane lei

513 milioane lei − 76,95 milioane lei = 436,05 milioane lei

Sumele de 1.111,5 milioane lei + 436,05 milioane lei, rezultate din ajustările efectuate la lit. A şi B, reprezintă diferenţa de taxă care va fi înregistrată pe cheltuieli, în jurnalul pentru cumpărări din luna martie, cu semnul minus, şi corespunzător va fi preluată în decontul privind taxa pe valoarea adăugată pentru perioada fiscală respectivă. 

(9) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată care trec de la regimul de scutire la cel de taxare pentru operaţiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal pot deduce din taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor imobile achiziţionate, construite sau modernizate în ultimii 5 ani, o sumă proporţională cu partea din fiecare bun imobil care va fi utilizată pentru aceste operaţiuni şi proporţional cu numărul de luni în care bunul va fi utilizat în regim de taxare. Ajustarea se realizează într-o perioadă de 5 ani în cadrul cărora bunurile imobile au fost dobândite, începând cu data de la care fiecare bun imobil a fost dobândit. Pentru bunurile imobile care sunt modernizate, ajustarea taxei aferente acestor lucrări este operată, de asemenea, într-o perioadă de 5 ani de la data finalizării fiecărei lucrări de modernizare. Pentru ajustare se va ţine cont de suma taxei pe valoarea adăugată pentru fiecare an, care reprezintă o cincime din taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiei, construirii sau modernizării bunurilor imobile. Pentru determinarea ajustării lunare se împarte fiecare cincime la 12. Stabilirea sumei care poate fi dedusă se calculează astfel: din perioada de 5 ani se scade numărul de luni în care bunul imobil a fost utilizat în regim de scutire, iar rezultatul se înmulţeşte cu ajustarea lunară. Fracţiunile de lună se consideră lună întreagă. Taxa pe valoarea adăugată dedusă se înregistrează din punct de vedere contabil prin diminuarea cheltuielilor, precum şi în jurnalul pentru cumpărări şi se preia corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată pentru perioada fiscală în care persoana impozabilă începe aplicarea regimului de taxare. 

(10) Exemple de ajustare a dreptului de deducere prevăzute la alin. (9):

1. Pe exemplul de la alin. (8) pct. 1, persoana impozabilă optează pentru regimul de taxare a operaţiunii de închiriere de la data de 1 octombrie 2004. 

A. Ajustarea taxei pe valoarea adăugată aferente bunului

Bunul a fost utilizat 21 de luni în regim de taxare şi 19 luni în regim de scutire (10 luni din anul 2003 + 9 luni din anul 2004). Din cei 5 ani, perioadă de ajustare, bunul va mai fi utilizat 20 de luni în regim de taxare. Persoana impozabilă are dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată pentru 20 de luni, respectiv 19,95 milioane lei x 20 de luni = 399 milioane lei. 

B. Ajustarea taxei pe valoarea adăugată aferente modernizării

Modernizarea a fost efectuată în luna iunie 2002. Bunul modernizat a fost utilizat 9 luni în regim de taxare şi 19 luni în regim de scutire. Din cei 5 ani, perioadă de ajustare, bunul modernizat va mai fi utilizat 32 de luni în regim de taxare. Persoana impozabilă are dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată pentru 32 de luni, respectiv 6 milioane lei x 32 de luni = 192 milioane lei. 

Sumele de 399 milioane lei + 192 milioane lei se înregistrează din punct de vedere contabil prin diminuarea cheltuielilor, precum şi în jurnalul pentru cumpărări şi se preiau corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată. 

2. Pe exemplul de la alin. (8) pct. 2, persoana impozabilă optează pentru taxarea operaţiunii de închiriere de la data de 1 octombrie 2004. 

A. Ajustarea taxei pe valoarea adăugată aferente bunului

Bunul a fost utilizat 21 de luni în regim de taxare şi 19 luni în regim de scutire (10 luni din anul 2003 + 9 luni din anul 2004). Din cei 5 ani, perioadă de recalculare, bunul va mai fi utilizat 20 de luni în regim de taxare. Persoana impozabilă are dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată pentru 20 de luni, respectiv 28,5 milioane lei x 20 de luni = 570 milioane lei. 

B. Ajustarea taxei pe valoarea adăugată aferente modernizării

Modernizarea a fost efectuată în luna iunie 2002. Bunul modernizat a fost utilizat 9 luni în regim de taxare şi 19 luni în regim de scutire. Din cei 5 ani, perioadă de ajustare, bunul modernizat va mai fi utilizat 32 de luni în regim de taxare. Persoana impozabilă are dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată pentru 32 de luni, respectiv 8,55 milioane lei x 32 de luni = 273,6 milioane lei. 

Sumele de 570 milioane lei + 273,6 milioane lei se înregistrează din punct de vedere contabil prin diminuarea cheltuielilor, precum şi în jurnalul pentru cumpărări şi se preiau corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată. 

Codul fiscal:

Scutiri pentru operaţiunile din interiorul ţării

Art. 141 [...]

(2) Alte operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată: [...]

l) livrările de bunuri care au fost afectate unei activităţi scutite în baza prezentului articol, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor respective nu a fost dedusă, precum şi livrările de bunuri a căror achiziţie a făcut obiectul excluderii dreptului de deducere, conform art. 145 alin. (7) lit. b). 

Norme metodologice:

43. Se încadrează în prevederile art. 141 alin. (2) lit. l) din Codul fiscal livrările de bunuri care au fost achiziţionate după data de 1 iulie 1993, dacă acestea au fost destinate realizării de operaţiuni scutite, pentru care nu s-a exercitat dreptul de deducere, precum şi livrările de bunuri a căror achiziţie a făcut obiectul excluderii dreptului de deducere conform art. 145 alin. (7) lit. b) din Codul fiscal. Nu se încadrează în această categorie bunurile pentru care s-a dedus taxa pe valoarea adăugată conform pro-rata. 

44. Scutirile de taxă pe valoarea adăugată prevăzute de art. 141 din Codul fiscal sunt obligatorii, cu excepţia operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal pentru care art. 141 alin. (3) din Codul fiscal prevede dreptul de opţiune pentru aplicarea regimului de taxare. Scutirile de taxă pe valoarea adăugată se aplică livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii realizate de orice persoană impozabilă. Dacă o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată a facturat în mod eronat cu taxa pe valoarea adăugată livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii scutite de taxa pe valoarea adăugată către beneficiari care au sediul activităţii economice sau un sediu permanent ori, în lipsa acestuia, domiciliul sau reşedinţa obişnuită în România, este obligată să storneze facturile emise. Beneficiarii unor astfel de operaţiuni nu au dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată, aplicată în mod eronat pentru o operaţiune scutită; aceştia trebuie să solicite furnizorului/prestatorului stornarea facturii cu taxa pe valoarea adăugată şi emiterea unei noi facturi fără taxa pe valoarea adăugată. 

Codul fiscal:

Scutiri la import

Art. 142. − Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată: [...]

d) importul de bunuri de către misiunile diplomatice şi birourile consulare, precum şi de către cetăţenii străini cu statut diplomatic sau consular în România, în condiţii de reciprocitate, potrivit procedurii stabilite prin norme;

Norme metodologice:

45. Scutirea se acordă de către birourile vamale de control şi vămuire, pe baza avizului Ministerului Afacerilor Externe privind respectarea condiţiilor de reciprocitate legate de importul bunurilor. 

Codul fiscal:

e) importul de bunuri efectuat de reprezentanţele organismelor internaţionale şi interguvernamentale acreditate în România, precum şi de către cetăţenii străini angajaţi ai acestor organizaţii, în limitele şi în conformitate cu condiţiile precizate în convenţiile de înfiinţare a acestor organizaţii, potrivit procedurii stabilite prin norme;

Norme metodologice:

46. Scutirea se acordă de către birourile vamale de control şi vămuire, pe baza avizului Ministerului Afacerilor Externe privind respectarea limitelor şi condiţiilor precizate în convenţiile de înfiinţare a acestor organizaţii. 

Codul fiscal:

h) importul de bunuri primite în mod gratuit cu titlu de ajutoare sau donaţii destinate unor scopuri cu caracter religios, de apărare a sănătăţii, de apărare a ţării sau siguranţei naţionale, artistic, sportiv, de protecţie şi ameliorare a mediului, de protecţie şi conservare a monumentelor istorice şi de arhitectură, în condiţiile stabilite prin norme;

Norme metodologice:

47. (1) Scutirea se aplică de către birourile vamale de control şi vămuire, pe baza documentelor din care rezultă că bunurile au fost primite fără obligaţii de plată şi a unei declaraţii pe propria răspundere semnate de reprezentantul legal al importatorului sau de persoana împuternicită de acesta, prin care se confirmă că bunurile sunt destinate scopurilor menţionate la art. 142 lit. h) din Codul fiscal, nu vor face obiectul unor comercializări ulterioare cel puţin 5 ani de la data importului şi vor fi folosite numai în scopurile pentru care au fost importate. Declaraţiile nereale atrag răspunderea potrivit legii. Declaraţia pe propria răspundere se întocmeşte în trei exemplare originale, dintre care un exemplar se depune la biroul vamal la care se face declaraţia vamală de import, un exemplar se depune la organul fiscal teritorial, iar al treilea exemplar se păstrează la documentele financiar-contabile ale beneficiarului. La schimbarea destinaţiei bunurilor, înainte de expirarea termenului de 5 ani, importatorii sunt obligaţi să îndeplinească formalităţile legale privind importul mărfurilor şi să achite taxa pe valoarea adăugată aferentă importului. 

(2) Bunurile destinate apărării sănătăţii pentru care se acordă scutirea de taxă pe valoarea adăugată în baza art. 142 lit. h) din Codul fiscal sunt orice alte bunuri decât cele prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 59/2003 privind unele categorii de bunuri scutite de la plata datoriei vamale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 545/2003. 

Codul fiscal:

i) importul de bunuri finanţate din împrumuturi nerambursabile acordate de guverne străine, organisme internaţionale şi/sau organizaţii nonprofit din străinătate şi din ţară, în condiţiile stabilite prin norme;

Norme metodologice:

48. (1) Prin împrumuturi nerambursabile, în sensul art. 142 lit. i) din Codul fiscal, se înţelege împrumuturile băneşti acordate de guverne străine, de organisme internaţionale şi/sau de organizaţii nonprofit din străinătate şi din ţară unor beneficiari din România şi care sunt consemnate în acorduri, protocoale şi/sau înţelegeri, memorandumuri, încheiate cu guverne străine, organisme internaţionale sau organizaţii nonprofit din străinătate şi din ţară. 

(2) Scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată pentru importul de bunuri finanţate direct din împrumuturi nerambursabile, acordate de organisme internaţionale sau de guverne străine, se acordă de către birourile vamale de control şi vămuire, pe baza documentelor care atestă că acestea sunt finanţate din împrumuturi nerambursabile. 

(3) Scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată pentru importul de bunuri finanţate direct din împrumuturi nerambursabile, acordate de organizaţii nonprofit şi de caritate din străinătate şi din ţară, se acordă de către birourile vamale de control şi vămuire, pe baza documentelor care atestă că acestea sunt finanţate din împrumuturi nerambursabile şi sunt destinate realizării unor scopuri cu caracter umanitar, social, filantropic, religios, de apărare a sănătăţii, cultural, artistic, educativ, ştiinţific, sportiv, de protecţie şi ameliorare a mediului, de protecţie şi conservare a monumentelor istorice şi de arhitectură. Documentele prin care se atestă sursa de finanţare şi destinaţia bunurilor importate sunt acorduri, protocoale şi/sau înţelegeri, memorandumuri, încheiate cu organizaţii nonprofit şi de caritate din străinătate şi din ţară. 

(4) Organele de control fiscal şi ale Gărzii financiare urmăresc dacă se respectă destinaţia dată bunurilor respective şi, în cazul în care se constată schimbarea acesteia în termen de 5 ani de la data intrării în ţară a bunurilor, vor sesiza organele vamale pentru luarea măsurilor ce decurg din aplicarea legii. 

Codul fiscal:

j) importul următoarelor bunuri: bunurile de origine română, bunurile străine care, potrivit legii, devin proprietatea statului, bunurile reparate în străinătate sau bunurile care le înlocuiesc pe cele necorespunzătoare calitativ, returnate partenerilor externi în perioada de garanţie, bunurile care se înapoiază în ţară ca urmare a unei expedieri eronate, echipamentele pentru protecţia mediului, stabilite prin hotărâre a Guvernului. 

Norme metodologice:

49. (1) În sensul art. 142 lit. j) din Codul fiscal, bunurile străine care, potrivit legii, devin proprietatea statului sunt:

a) bunurile care sunt abandonate printr-o declaraţie scrisă dată autorităţilor vamale;

b) bunurile pentru care la expirarea termenului de păstrare, acordat de autoritatea vamală, titularii nu au reglementat situaţia vamală a acestora;

c) bunurile confiscate de autorităţile competente potrivit legii. 

(2) Ajutoarele de stat pentru protecţia mediului acordate în baza hotărârilor Guvernului vor fi notificate Consiliului Concurenţei în vederea autorizării şi vor respecta prevederile Regulamentului privind ajutorul de stat pentru protecţia mediului. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL X

Regimul deducerilor

Dreptul de deducere

Art. 145 [...]

(6) În condiţiile stabilite prin norme, se acordă dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată pentru achiziţiile de bunuri şi/sau servicii destinate realizării operaţiunilor prevăzute la alin. (3)−(5), efectuate de persoane impozabile înainte de înregistrarea ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, care nu aplică regimul special de scutire prevăzut la art. 152. [...]

(10) În situaţiile prevăzute la art. 138, precum şi în alte cazuri specificate prin norme, taxa pe valoarea adăugată dedusă poate fi ajustată. Procedura de ajustare se stabileşte prin norme. 

........................................................................................... 

Deducerea taxei pentru persoanele impozabile cu regim mixt

Art. 147 [...]

(5) Bunurile şi serviciile pentru care nu se cunoaşte destinaţia în momentul achiziţiei, respectiv dacă vor fi utilizate pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere sau operaţiuni care nu dau drept de deducere ori pentru care nu se poate determina proporţia în care sunt sau vor fi utilizate pentru operaţiuni care dau drept de deducere şi operaţiuni care nu dau drept de deducere, se evidenţiază într-un jurnal pentru cumpărări întocmit separat. Taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor achiziţii se deduce pe bază de pro-rata. Prin excepţie, în cazul achiziţiilor destinate realizării de investiţii, care se prevăd că vor fi utilizate atât pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere, cât şi pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere, este permisă deducerea integrală a taxei pe valoarea adăugată pe parcursul procesului investiţional, urmând ca taxa dedusă să fie ajustată în conformitate cu procedura stabilită prin norme. 

Norme metodologice:

50. (1) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pot să exercite dreptul de deducere pentru bunuri şi/sau servicii achiziţionate cu cel mult 90 de zile anterior datei de înregistrare ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în următoarele cazuri:

a) în situaţia în care este o persoană impozabilă stabilită în străinătate şi trebuie să-şi desemneze un sediu permanent în România sau un reprezentant fiscal;

b) în caz de reorganizare, când o entitate juridică se divide şi în urma divizării iau naştere mai multe persoane impozabile;

c) în cazul unităţilor nou-înfiinţate, până la data obţinerii codului de identificare fiscală de plătitor de taxă pe valoarea adăugată. 

(2) În cazul unor modificări legislative, în sensul trecerii de la operaţiuni care nu dau drept de deducere la operaţiuni care dau drept de deducere, persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pot să-şi ajusteze dreptul de deducere pentru taxa aferentă bunurilor de natura stocurilor constatate pe bază de inventariere la data modificării intervenite, precum şi pentru bunuri de natura mijloacelor fixe care au fost achiziţionate cu cel mult 90 de zile anterior modificării intervenite. Ajustarea în acest caz reprezintă exercitarea dreptului de deducere. 

(3) Pentru exercitarea dreptului de deducere prevăzut la alin. (1) şi (2) trebuie îndeplinite următoarele cerinţe:

a) bunurile respective urmează a fi utilizate pentru operaţiuni care dau drept de deducere;

b) persoana impozabilă trebuie să deţină o factură fiscală sau un alt document legal aprobat, prin care să justifice suma taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor achiziţionate. 

(4) Persoanele impozabile care se înregistrează ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată datorită unor modificări legislative, în sensul trecerii de la operaţiuni care nu dau drept de deducere la operaţiuni care dau drept de deducere, pot să-şi exercite dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată conform art. 145 alin. (11) şi (12) din Codul fiscal, la data înregistrării ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată. 

(5) În cazul unor modificări legislative, în sensul trecerii de la operaţiuni care dau drept de deducere la operaţiuni care nu dau drept de deducere, orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată trebuie să-şi ajusteze dreptul de deducere exercitat iniţial pentru taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor de natura stocurilor constatate pe bază de inventariere la data modificării intervenite, precum şi pentru bunuri de natura mijloacelor fixe care au fost achiziţionate cu cel mult 90 de zile anterior modificării intervenite, care sunt destinate realizării de operaţiuni care nu dau drept de deducere. Ajustarea reprezintă în această situaţie anularea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată deduse iniţial. 

(6) Pentru situaţiile prevăzute la art. 138 lit. a), b), c) şi e) din Codul fiscal beneficiarii sunt obligaţi să-şi ajusteze dreptul de deducere. În aceste situaţii ajustarea reprezintă anularea totală sau parţială a taxei pe valoarea adăugată deduse iniţial sau, în cazul prevăzut la art. 138 lit. c) din Codul fiscal, când preţurile se majorează ulterior livrării sau prestării, ajustarea reprezintă exercitarea dreptului de deducere a taxei aferente majorării de preţ. 

(7) Taxa pe valoarea adăugată dedusă pentru un obiectiv de investiţii, înainte de punerea în funcţiune a acestuia, se ajustează la sfârşitul anului calendaristic următor celui de punere în funcţiune a investiţiei, astfel:

a) dacă bunul obţinut prin investiţie este utilizat exclusiv pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere, taxa pe valoarea adăugată dedusă iniţial se anulează integral. În cazul bunurilor imobile închiriate, concesionate sau arendate, pentru care persoana impozabilă aplică regimul de scutire pentru o parte din bunul imobil, ajustarea dreptului de deducere pentru partea respectivă se efectuează conform prevederilor pct. 42 alin. (7);

b) dacă bunul obţinut prin investiţie este utilizat atât pentru operaţiuni care dau drept de deducere, cât şi pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere, taxa pe valoarea adăugată dedusă iniţial se recalculează pe bază de pro-rata definitivă determinată la sfârşitul anului calendaristic următor celui de punere în funcţiune a investiţiei. 

Codul fiscal:

(8) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, orice persoană impozabilă trebuie să justifice dreptul de deducere, în funcţie de felul operaţiunii, cu unul din următoarele documente:

a) pentru taxa pe valoarea adăugată datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, şi pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă, cu factură fiscală, care cuprinde informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (8), şi este emisă pe numele persoanei de către o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată. Beneficiarii serviciilor prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. b) şi art. 151 alin. (1) lit. b), care sunt înregistraţi ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, justifică taxa dedusă, cu factura fiscală, întocmită potrivit art. 155 alin. (4);

b) pentru importuri de bunuri, cu declaraţia vamală de import sau un act constatator emis de autorităţile vamale; pentru importurile care mai beneficiază de amânarea plăţii taxei în vamă, conform alin. (2), se va prezenta şi documentul care confirmă achitarea taxei pe valoarea adăugată. 

(9) Prin normele de aplicare a prezentului titlu, se prevăd situaţiile în care se poate folosi un alt document decât cele prevăzute la alin. (8), pentru a justifica dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată. 

Norme metodologice:

 51. (1) Justificarea deducerii taxei pe valoarea adăugată se face numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute la art. 145 alin. (8) din Codul fiscal. În cazuri excepţionale de pierdere, sustragere sau distrugere a exemplarului original al documentului de justificare, deducerea poate fi justificată cu documentul reconstituit potrivit legii. 

(2) Deducerea taxei pe valoarea adăugată trebuie justificată cu documentele prevăzute la art. 145 alin. (8) din Codul fiscal şi/sau cu alte documente specifice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară şi contabilă şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, cu modificările ulterioare, sau prin ordine ale ministrului finanţelor publice emise în baza Hotărârii Guvernului nr. 831/1997, cu modificările ulterioare. Pentru carburanţii autoachiziţionaţi taxa pe valoarea adăugată poate fi justificată cu bonurile fiscale emise conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, dacă sunt ştampilate şi au înscrise denumirea cumpărătorului şi numărul de înmatriculare a autovehiculului. Pentru achiziţiile de bunuri supuse accizelor, pentru care prin lege se prevede utilizarea facturii fiscale speciale, documentul legal de deducere a taxei pe valoarea adăugată este exemplarul original al facturii fiscale speciale utilizate pentru circulaţia acestor produse. Facturile fiscale sau alte documente legale emise pe numele salariaţilor unei persoane impozabile aflaţi în deplasare în interesul serviciului, pentru transport sau cazarea în hoteluri sau alte unităţi similare, sunt documente legale de deducere a taxei pe valoarea adăugată, însoţite de decontul de deplasare. 

Codul fiscal:

Perioada fiscală

Art. 146. − (1) Perioada fiscală pentru taxa pe valoarea adăugată este luna calendaristică. 

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), pentru persoanele impozabile care nu au depăşit în cursul anului precedent o cifră de afaceri din operaţiuni taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere de 100.000 euro inclusiv, la cursul de schimb valutar din ultima zi lucrătoare a anului precedent, perioada fiscală este trimestrul calendaristic. 

........................................................................................... 

Determinarea taxei de plată sau a sumei negative de taxă

Art. 148. − (1) În situaţia în care taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate de o persoană impozabilă, care este dedusă într-o perioadă fiscală, este mai mare decât taxa pe valoarea adăugată colectată, aferentă operaţiunilor taxabile, rezultă un excedent în perioada de raportare, denumit în continuare sumă negativă a taxei pe valoarea adăugată. 

(2) În situaţia în care taxa pe valoarea adăugată aferentă operaţiunilor taxabile, exigibilă într-o perioadă fiscală, denumită taxă colectată, este mai mare decât taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate, dedusă în acea perioadă fiscală, rezultă o diferenţă denumită taxă pe valoarea adăugată de plată pentru perioada fiscală de raportare. 

Norme metodologice:

 52. (1) În perioada fiscală de raportare se deduce taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de bunuri/servicii care devine exigibilă în acea perioadă fiscală. Taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de bunuri/servicii, exigibilă în perioada fiscală de raportare, pentru care nu s-au primit documente de justificare a deducerii până la data depunerii decontului de taxă pe valoarea adăugată, se include în deconturile întocmite pentru perioadele fiscale următoare. Nu este permisă deducerea taxei pe valoarea adăugată în perioada fiscală de raportare dacă exigibilitatea intervine într-o perioadă fiscală viitoare. 

(2) La persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, inclusiv cele cu regim mixt, în cursul unei perioade fiscale taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de bunuri/servicii se reflectă în contul 4426 „Taxa pe valoarea adăugată deductibilă”, indiferent dacă sunt destinate realizării de operaţiuni care dau drept de deducere, total sau parţial conform pro-rata, sau de operaţiuni care nu dau drept de deducere. După întocmirea decontului de taxă pe valoarea adăugată diferenţele nedeductibile rezultate ca urmare a aplicării pro-rata conform art. 147 alin. (5) din Codul fiscal sau taxa pe valoarea adăugată devenită nedeductibilă conform art. 147 alin. (4) din Codul fiscal se înregistrează pe cheltuielile perioadei fiscale de raportare, astfel:

 (3) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, inclusiv cele cu regim mixt, trebuie să colecteze într-o perioadă fiscală taxa pe valoarea adăugată aferentă operaţiunilor taxabile care sunt exigibile în aceeaşi perioadă fiscală. Taxa pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii care este exigibilă în perioada fiscală de raportare, dar nu a fost evidenţiată în decontul de taxă pe valoarea adăugată al perioadei fiscale de raportare, se înscrie în deconturile perioadelor fiscale următoare. 

(4) În cazul persoanelor impozabile la care perioada fiscală este trimestrul, jurnalele de vânzări şi cumpărări se totalizează numai la sfârşitul fiecărui trimestru. Conturile de taxă pe valoarea adăugată nu se închid la fiecare sfârşit de lună, ci numai la sfârşitul unui trimestru care reprezintă perioada fiscală în scopul aplicării taxei pe valoarea adăugată. Taxa de plată şi suma negativă a taxei pe valoarea adăugată se determină la finele perioadei fiscale, respectiv al trimestrului. 

Codul fiscal:

Regularizarea şi rambursarea taxei

Art. 149 [...]

(5) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată pot solicita rambursarea soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată din perioada fiscală de raportare, prin bifarea casetei corespunzătoare din decontul de taxă pe valoarea adăugată din perioada fiscală de raportare, decontul fiind şi cerere de rambursare, sau pot reporta soldul sumei negative în decontul perioadei fiscale următoare. Dacă o persoană impozabilă solicită rambursarea soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată, acesta nu se reportează în perioada fiscală următoare. Nu poate fi solicitată rambursarea soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată din perioada fiscală de raportare, mai mic de 50 milioane lei inclusiv, aceasta fiind reportată obligatoriu în decontul perioadei fiscale următoare. 

Norme metodologice:

53. (1) Soldul sumei negative a taxei pe valoarea adăugată solicitat de persoana impozabilă la rambursare, prin decontul de taxă pe valoarea adăugată, nu se reportează în perioada fiscală următoare. În situaţia în care persoana impozabilă renunţă la cererea de rambursare, poate să preia suma respectivă în decontul de taxă pe valoarea adăugată ca sumă reportată din perioada fiscală precedentă pentru care nu s-a depus cerere de rambursare. Renunţarea la cererea de rambursare trebuie să fie comunicată în scris organului fiscal teritorial pentru a fi operată în fişa de plătitor. 

(2) Sumele solicitate la rambursare se înregistrează la sfârşitul perioadei fiscale într-un analitic separat al contului 4424. Sumele înregistrate în acest analitic nu pot fi luate în considerare pentru regularizările de taxă prevăzute de art. 149 din Codul fiscal, cu excepţia cazurilor când s-a renunţat la cererea de rambursare cu respectarea prevederilor alin. (1). 

(3) Cererile de rambursare/compensare a taxei pe valoarea adăugată, depuse o dată cu deconturile de taxă pe valoarea adăugată până la data de 31 decembrie 2003, nesoluţionate până la această dată, precum şi cererile de rambursare/compensare aferente lunii decembrie 2003, care se depun o dată cu decontul lunii decembrie până la data de 25 ianuarie 2004 inclusiv, vor fi soluţionate conform prevederilor legale privind taxa pe valoarea adăugată în vigoare în luna pentru care s-a întocmit decontul de taxă pe valoarea adăugată. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL XI

Plătitorii taxei pe valoarea adăugată

Reguli aplicabile în cazul persoanelor impozabile stabilite în străinătate

Art. 151. − (1) Dacă o persoană impozabilă stabilită în străinătate realizează prestări de servicii taxabile, pentru care locul prestării este considerat a fi în România, altele decât cele prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. b), va proceda astfel:

a) prestatorul îşi poate desemna un reprezentant fiscal în România, care are obligaţia de a îndeplini, în numele persoanei stabilite în străinătate, toate obligaţiile prevăzute în prezentul titlu, inclusiv obligaţia de a solicita înregistrarea fiscală în scopul plăţii taxei pe valoarea adăugată, în numele persoanei stabilite în străinătate;

b) în cazul în care persoana stabilită în străinătate nu îşi desemnează un reprezentant fiscal în România, beneficiarul serviciilor datorează taxa pe valoarea adăugată, în numele prestatorului. 

(2) Prin persoană impozabilă stabilită în străinătate se înţelege orice persoană care realizează activităţi economice de natura celor prevăzute la art. 127 alin. (2) şi care nu are în România sediul activităţii economice, domiciliul stabil sau un sediu permanent de la care serviciile sunt prestate sau livrările sunt efectuate. 

(3) În cazul livrărilor de bunuri taxabile pentru care locul livrării este considerat a fi în România, efectuate de persoane stabilite în străinătate, acestea au obligaţia să desemneze un reprezentant fiscal în România. 

(4) Persoanele impozabile stabilite în străinătate, care desfăşoară operaţiuni scutite cu drept de deducere în România, au dreptul să-şi desemneze un reprezentant fiscal pentru aceste operaţiuni. 

(5) Procedura desemnării reprezentantului fiscal pentru taxa pe valoarea adăugată se stabileşte prin norme. 

Norme metodologice:

 54. (1) Desemnarea reprezentantului fiscal se face pe bază de cerere depusă de persoana impozabilă stabilită în străinătate la organul fiscal la care reprezentantul propus este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe. Cererea trebuie însoţită de:

a) declaraţia de începere a activităţii, care va cuprinde: data, volumul şi natura activităţii pe care o va desfăşura în România;

b) copie de pe actul de constituire în străinătate a persoanei impozabile respective;

c) acceptul scris al persoanei propuse ca reprezentant fiscal, prin care acesta se angajează să îndeplinească obligaţiile ce-i revin conform legii şi în care acesta trebuie să precizeze natura operaţiunilor şi valoarea estimată a acestora. 

(2) Nu se admite decât un singur reprezentant fiscal pentru ansamblul operaţiunilor taxabile sau scutite cu drept de deducere, desfăşurate în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate. Nu se admite coexistenţa mai multor reprezentanţi fiscali cu angajamente limitate. Pot fi desemnate ca reprezentanţi fiscali orice persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată. 

(3) Organul fiscal verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) şi, în termen de cel mult 30 de zile de la data primirii cererii, comunică decizia luată atât persoanei impozabile stabilite în străinătate, cât şi persoanei propuse ca reprezentant fiscal de aceasta. În cazul acceptării cererii, concomitent cu transmiterea deciziei de aprobare se indică şi codul de identificare fiscală atribuit reprezentantului fiscal, care trebuie să fie diferit de codul de identificare fiscală atribuit pentru activitatea proprie a acestuia. În cazul respingerii cererii decizia se comunică ambelor părţi, cu motivarea refuzului. 

(4) Reprezentantul fiscal, după ce a fost acceptat de organul fiscal competent, este angajat din punct de vedere al drepturilor şi obligaţiilor privind taxa pe valoarea adăugată pentru toate operaţiunile efectuate în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate, cu excepţia celor pentru care se aplică taxarea inversă, atât timp cât durează mandatul său. Operaţiunile efectuate de reprezentantul fiscal în numele persoanei impozabile stabilite în străinătate nu trebuie evidenţiate în contabilitatea proprie a persoanei desemnate ca reprezentant fiscal, acestea nefiind operaţiunile sale, ci ale persoanei pe care o reprezintă. Obligaţiile şi drepturile persoanei stabilite în străinătate privind aplicarea taxei pe valoarea adăugată aferente operaţiunilor efectuate în România sunt cele stabilite la titlul VI al Codului fiscal pentru orice altă persoană impozabilă română şi se exercită prin reprezentantul fiscal, mai puţin evidenţa contabilă, care nu este obligatorie. Prevederile art. 152 din Codul fiscal nu sunt aplicabile pentru persoanele impozabile stabilite în străinătate. 

(5) Reprezentantul fiscal poate să renunţe la angajamentul asumat printr-o cerere adresată organului fiscal. În cerere trebuie să precizeze ultimul decont de taxă pe valoarea adăugată pe care îl va depune în această calitate şi să propună o dată ulterioară depunerii cererii, când va lua sfârşit mandatul său. De asemenea, este obligat să precizeze dacă renunţarea la mandat se datorează încetării activităţii în România a persoanei impozabile stabilite în străinătate. În cazul în care persoana impozabilă stabilită în străinătate îşi continuă activitatea în România, cererea poate fi acceptată numai dacă persoana impozabilă stabilită în străinătate a întocmit toate formalităţile necesare desemnării unui alt reprezentant fiscal sau, după caz, şi-a înregistrat un sediu permanent în România. 

(6) Persoana impozabilă stabilită în străinătate transmite reprezentantului fiscal factura externă destinată beneficiarului său, fără a indica în aceasta suma taxei pe valoarea adăugată, precum şi două copii de pe factura respectivă. Reprezentantul fiscal emite factura fiscală pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii din factura externă şi transmite beneficiarului exemplarul original al facturii fiscale împreună cu factura externă. 

(7) Completarea facturii fiscale derogă de la normele legale privind circulaţia şi modul de completare a facturilor fiscale, fiind obligatorie menţionarea următoarelor informaţii:

a) numărul, care este acelaşi cu numărul facturii externe, şi data emiterii facturii;

b) la rubrica furnizor se completează numele şi adresa reprezentantului fiscal, codul de identificare fiscală atribuit pentru o persoană stabilită în străinătate şi numele persoanei stabilite în străinătate pe care o reprezintă;

c) numele, adresa şi codul de identificare fiscală ale beneficiarului, la rubrica cumpărător;

d) denumirea bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate;

e) valoarea bunurilor/serviciilor, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, obţinută prin convertirea în lei a valutei în funcţie de cursul de schimb în vigoare la data emiterii facturii fiscale;

f) cota de taxă pe valoarea adăugată sau menţiunea „scutit cu drept de deducere”, „scutit fără drept de deducere” sau „neinclus în baza de impozitare”, după caz;

g) valoarea taxei pe valoarea adăugată;

h) la total de plată se va înscrie numai suma taxei pe valoarea adăugată. 

(8) Reprezentantul fiscal depune decont de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile desfăşurate în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate pe care o reprezintă. În situaţia în care reprezentantul fiscal este mandatat de mai multe persoane impozabile stabilite în străinătate, trebuie să depună câte un decont pentru fiecare persoană impozabilă stabilită în străinătate pe care o reprezintă. Nu este permis reprezentantului fiscal să evidenţieze în decontul de taxă pe valoarea adăugată depus pentru activitatea sa proprie pentru care este înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată operaţiunile desfăşurate în numele persoanei impozabile stabilite în străinătate, pentru care depune un decont de taxă pe valoarea adăugată separat. 

(9) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor de bunuri/servicii efectuate în numele persoanei impozabile stabilite în străinătate, reprezentantul fiscal trebuie să deţină documentele originale prevăzute de lege. Furnizorii/prestatorii sunt obligaţi să emită pe lângă facturi fiscale care se predau reprezentantului fiscal şi facturi externe pentru cumpărările efectuate din România de persoana impozabilă stabilită în străinătate. 

55. (1) Dacă activitatea pe care o desfăşoară în România persoana impozabilă stabilită în străinătate implică obligativitatea înregistrării unui sediu permanent, astfel cum este definit la titlul I al Codului fiscal, aceasta nu mai poate să-şi desemneze un reprezentant fiscal în România. Sediul permanent se înregistrează ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată şi îndeplineşte toate obligaţiile privind taxa pe valoarea adăugată care decurg din titlul VI al Codului fiscal şi din prezentele norme metodologice pentru activităţile atribuibile sediului permanent. 

(2) Pentru activităţile care nu sunt atribuibile sediului permanent, desfăşurate în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate, sediul permanent aplică o procedură similară celei stabilite pentru reprezentantul fiscal la pct. 54 alin. (6), (7) şi (9). Se exceptează pct. 54 alin. (7) lit. b), unde se completează la rubrica furnizor numele şi adresa sediului permanent al persoanei impozabile stabilite în străinătate, precum şi codul de identificare fiscală atribuit pentru sediul permanent. Pe facturile emise se va face menţiunea „activităţi care nu sunt atribuibile sediului permanent”. 

(3) Sediul permanent este angajat din punct de vedere al drepturilor şi obligaţiilor privind taxa pe valoarea adăugată şi pentru toate operaţiunile efectuate în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate care nu sunt atribuibile sediului permanent. Decontul de taxă pe valoarea adăugată cuprinde atât operaţiunile atribuibile sediului permanent, cât şi cele care nu sunt atribuibile acestuia, efectuate în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate. 

(4) În situaţia în care, ulterior desemnării unui reprezentant fiscal, persoanei impozabile stabilite în străinătate îi revine obligaţia înregistrării unui sediu permanent, aceasta trebuie să renunţe la reprezentantul fiscal, drepturile şi obligaţiile în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată fiind preluate de sediul permanent. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL XII

Regimul special de scutire

Sfera de aplicare şi regulile pentru regimul special de scutire

Art. 152. − (1) Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 2 miliarde lei, denumit în continuare plafon de scutire, dar acestea pot opta pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată. 

(2) Persoanele impozabile nou-înfiinţate pot beneficia de aplicarea regimului special de scutire, dacă declară că vor realiza anual o cifră de afaceri estimată de până la 2 miliarde lei inclusiv şi nu optează pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată. Persoanele impozabile înregistrate fiscal, care ulterior realizează operaţiuni sub plafonul de scutire prevăzut la alin. (1), se consideră că sunt în regimul special de scutire, dacă nu optează pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată. 

(3) Persoanele impozabile, care depăşesc în cursul unui an fiscal plafonul de scutire, sunt obligate să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal, în termen de 10 zile de la data constatării depăşirii. Pentru persoanele nou-înfiinţate, anul fiscal reprezintă perioada din anul calendaristic, reprezentată prin luni calendaristice scurse de la data înregistrării până la finele anului. Fracţiunile de lună vor fi considerate o lună calendaristică întreagă. Persoanele care se află în regim special de scutire trebuie să ţină evidenţa livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii, care intră sub incidenţa prezentului articol, cu ajutorul jurnalului pentru vânzări. Data depăşirii plafonului este considerată sfârşitul lunii calendaristice în care a avut loc depăşirea de plafon. Până la data înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal se va aplica regimul de scutire de taxă pe valoarea adăugată. În situaţia în care se constată că persoana în cauză a solicitat cu întârziere atribuirea calităţii de plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal, autoritatea fiscală este îndreptăţită să solicite plata taxei pe valoarea adăugată pe perioada scursă între data la care persoana în cauză avea obligaţia să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal şi data de la care înregistrarea a devenit efectivă, conform procedurii prevăzute prin norme. 

(4) După depăşirea plafonului de scutire, persoanele impozabile nu mai pot solicita aplicarea regimului special, chiar dacă ulterior realizează cifre de afaceri anuale inferioare plafonului de scutire prevăzut de lege. 

(5) Scutirea prevăzută de prezentul articol se aplică livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii efectuate de persoanele impozabile prevăzute la alin. (1). 

(6) Cifra de afaceri care serveşte drept referinţă la aplicarea alin. (1) este constituită din suma, fără taxa pe valoarea adăugată, a livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii taxabile, incluzând şi operaţiunile scutite cu drept de deducere, potrivit art. 143 şi 144. 

(7) Persoanele impozabile scutite potrivit dispoziţiilor prezentului articol nu au dreptul de deducere conform art. 145 şi nici nu pot să înscrie taxa pe facturile lor. În cazul în care sunt beneficiari ai prestărilor de servicii prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. b) şi art. 151 alin. (1) lit. b), persoanele impozabile sunt obligate să îndeplinească obligaţiile prevăzute la art. 155 alin. (4), art. 156 şi 157. 

Norme metodologice:

56. (1) Regimul special de scutire prevede o scutire de taxă pe valoarea adăugată care operează asupra întregii activităţi a persoanei impozabile, indiferent că operaţiunile desfăşurate sunt taxabile, scutite cu drept de deducere, scutite fără drept de deducere sau operaţiuni care nu sunt în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată. Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată nu pot aplica regimul special de scutire prevăzut la art. 152 din Codul fiscal. 

(2) Prin persoane impozabile înregistrate fiscal care ulterior realizează operaţiuni sub plafonul de scutire, prevăzute la art. 152 alin. (2) din Codul fiscal, se înţelege persoanele impozabile care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, dar care sunt înregistrate fiscal şi ulterior înregistrării fiscale efectuează operaţiuni taxabile şi/sau operaţiuni scutite cu drept de deducere. 

(3) În cazul persoanelor ale căror operaţiuni au fost scutite fără drept de deducere prin lege şi ulterior devin taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere în acelaşi an fiscal, la calculul plafonului de scutire vor fi luate numai operaţiunile efectuate de la data la care prin lege operaţiunile sunt taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere. În aplicarea acestui punct operaţiunile scutite fără drept de deducere sunt cele prevăzute de lege, exclusiv cele realizate în regimul special de scutire. 

(4) În cazul persoanelor impozabile care au depăşit plafonul de scutire, dar nu au solicitat înregistrarea ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în regim normal, conform prevederilor art. 152 alin. (3) din Codul fiscal, organele fiscale vor proceda astfel:

a) în situaţia în care abaterea de la prevederile legale se constată înainte de înregistrarea persoanelor impozabile ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, organul fiscal va solicita plata taxei pe valoarea adăugată pe care persoana impozabilă ar fi trebuit să o colecteze pe perioada scursă între data la care avea obligaţia să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal şi data constatării abaterii. Pe perioada cuprinsă între data constatării de către organele fiscale a nerespectării obligaţiei de a solicita înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată şi data înregistrării efective, persoana impozabilă aplică regimul special de scutire prevăzut de art. 152 din Codul fiscal, însă are obligaţia de a plăti la buget taxa pe care ar fi trebuit să o colecteze pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în această perioadă;

b) în situaţia în care abaterea de la prevederile legale se constată ulterior înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată a persoanei impozabile, organele fiscale vor solicita plata la buget a taxei pe valoarea adăugată pe care persoana impozabilă ar fi avut obligaţia să o colecteze pe perioada scursă între data la care avea obligaţia să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal şi data la care înregistrarea a devenit efectivă. 

(5) În ambele situaţii prevăzute la alin. (4), la data înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, persoana impozabilă beneficiază de dreptul de deducere aferent bunurilor achiziţionate, conform art. 145 alin. (11) şi (12) din Codul fiscal. Taxa pe valoarea adăugată dedusă se înscrie în primul decont de taxă pe valoarea adăugată depus la organul fiscal. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL XIII

Obligaţiile plătitorilor de taxă pe valoarea adăugată

Definirea asocierilor din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată

Art. 154. − În înţelesul taxei pe valoarea adăugată, o asociere sau altă organizaţie care nu are personalitate juridică se consideră a fi o persoană impozabilă separată, pentru acele activităţi economice desfăşurate de asociaţi sau parteneri în numele asociaţiei sau organizaţiei respective, cu excepţia asociaţiilor în participaţiune. 

Norme metodologice:

57. Orice asociat sau partener al unei asocieri sau organizaţii fără personalitate juridică este considerat persoană impozabilă separată pentru acele activităţi economice care nu sunt desfăşurate în numele asocierii sau organizaţiei respective. 

Codul fiscal:

Facturile fiscale

Art. 155. − (1) Orice persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, are obligaţia să emită factură fiscală pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate, către fiecare beneficiar. Persoanele impozabile, care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, nu au dreptul să emită facturi fiscale şi nici să înscrie taxa pe valoarea adăugată pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii efectuate către altă persoană, în documentele emise. Prin norme se stabilesc situaţiile în care factura fiscală poate fi emisă şi de altă persoană decât cea care efectuează livrarea de bunuri. 

(2) Pentru livrări de bunuri factura fiscală se emite la data livrării de bunuri, iar pentru prestări de servicii cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestarea a fost efectuată. 

Norme metodologice:

58. (1) Transferul proprietăţii bunurilor în executarea creanţelor, în situaţia în care bunurile au fost predate pe bază de înţelegere între debitor şi creditor, se consemnează în facturi fiscale de către debitor, dacă operaţiunea constituie livrare de bunuri. 

(2) În cazul bunurilor supuse executării silite, dacă operaţiunea constituie livrare de bunuri, obligaţia întocmirii facturii fiscale revine persoanei abilitate prin lege să efectueze vânzarea bunurilor, care procedează după cum urmează:

a) emite factură fiscală de executare silită, în trei exemplare. Originalul facturii fiscale de executare silită se transmite cumpărătorului, respectiv adjudecatarului, iar exemplarul al doilea se transmite debitorului executat silit;

b) încasează de la cumpărător contravaloarea bunurilor, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, pe care o virează la bugetul de stat în termen de 5 zile lucrătoare de la data la care adjudecarea a devenit executorie. Dacă prin contract se prevede că plata bunurilor se face în rate, taxa pe valoarea adăugată se virează la bugetul de stat în termen de 5 zile lucrătoare de la data stabilită prin contract pentru plata ratelor. O copie de pe documentul prin care s-a efectuat plata taxei pe valoarea adăugată va fi transmisă debitorului executat silit;

c) taxa pe valoarea adăugată din facturile fiscale de executare silită se înregistrează de către persoanele abilitate prin lege să efectueze vânzarea bunurilor supuse executării silite, în alte conturi contabile decât cele specifice taxei pe valoarea adăugată. În situaţia în care persoana abilitată prin lege să efectueze vânzarea bunurilor supuse executării silite este înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, nu va evidenţia în decontul de taxă pe valoarea adăugată operaţiunile respective. 

(3) În situaţia în care executarea silită a fost efectuată potrivit prevederilor alin. (2), debitorul executat silit trebuie să înregistreze în evidenţa proprie operaţiunea de livrare de bunuri, pe baza facturii fiscale de executare silită transmise de persoana abilitată prin lege să efectueze vânzarea bunurilor, inclusiv taxa pe valoarea adăugată colectată aferentă. În situaţia în care se prevede plata în rate a bunurilor, taxa pe valoarea adăugată se colectează la data stabilită prin contract pentru plata ratelor. Pe baza documentului de plată a taxei pe valoarea adăugată transmis de persoana abilitată prin lege să efectueze vânzarea bunurilor, debitorul executat silit evidenţiază suma achitată, cu semnul minus, în decontul de taxă pe valoarea adăugată la rândul de regularizări din rubrica „taxa pe valoarea adăugată colectată” a decontului. 

(4) Cumpărătorii/adjudecatarii exercită dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată pe baza facturilor fiscale de executare silită. În situaţia în care se prevede plata în rate a bunurilor, taxa pe valoarea adăugată se deduce la data stabilită pentru plata ratelor. 

59. (1) Conform prevederilor art. 155 alin. (1) din Codul fiscal, persoanele impozabile care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată nu au dreptul să emită facturi fiscale şi nici să înscrie taxa pe valoarea adăugată pentru livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii către altă persoană în documentele emise. Orice persoană care încalcă aceste prevederi trebuie să vireze la bugetul de stat taxa pe valoarea adăugată încasată de la beneficiar. Beneficiarul nu are drept de deducere a taxei achitate unei persoane care nu este înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, dar poate solicita restituirea de la bugetul de stat a sumei achitate ca taxă nedatorată. Pentru a beneficia de restituirea de la bugetul de stat a taxei achitate furnizorului/prestatorului, beneficiarul trebuie să justifice că taxa pe valoarea adăugată a fost plătită la bugetul de stat de către furnizor/prestator. 

(2) Pentru prestările de servicii, altele decât cele prevăzute la art. 155 alin. (4), (5) şi (6) din Codul fiscal, prestatorii sunt obligaţi să emită facturi fiscale sau alte documente legal aprobate cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestarea a fost efectuată. Pentru prestările de servicii decontate pe bază de situaţii de lucrări, cum sunt cele de construcţii-montaj, consultanţă, cercetare, expertize şi altele asemănătoare, data efectuării prestării de servicii se consideră a fi data la care sunt întocmite situaţiile de lucrări şi, după caz, data acceptării de către beneficiar a situaţiilor de lucrări. 

(3) În cazul livrării de bunuri imobile, data livrării, respectiv data la care se emite factura fiscală, este considerată data la care toate formalităţile impuse de lege sunt îndeplinite pentru a se face transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător. Orice facturare efectuată înainte de îndeplinirea formalităţilor impuse de lege pentru a se face transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător se consideră facturare de avansuri, urmând a se regulariza prin stornarea facturilor de avans la data emiterii facturii fiscale pentru contravaloarea integrală a livrării de bunuri imobile. 

Codul fiscal:

(4) Pentru prestările de servicii efectuate de prestatori stabiliţi în străinătate, pentru care beneficiarii au obligaţia plăţii taxei pe valoarea adăugată, aceştia din urmă, dacă sunt înregistraţi ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, trebuie să autofactureze operaţiunile respective, prin emiterea unei facturi fiscale, la data primirii facturii prestatorului sau la data efectuării plăţii către prestator, în cazul în care nu s-a primit factura prestatorului până la această dată. Operaţiunile de leasing extern se autofacturează de către beneficiarii din România, înregistraţi ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, la data stabilită prin contract pentru plata ratelor de leasing şi/sau la data plăţii de sume în avans. Persoanele care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată vor urma procedura prevăzută la art. 156 alin. (3). Regimul fiscal al facturilor fiscale emise prin autofacturare se stabileşte prin norme. 

Norme metodologice:

60. (1) Numai persoanele înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată sunt obligate să emită facturi fiscale prin autofacturare, potrivit prevederilor art. 155 alin. (4) din Codul fiscal. Facturile fiscale emise prin autofacturare au un regim fiscal special şi nu generează venituri în contabilitatea persoanei emitente. Factura fiscală se emite numai dacă operaţiunile în cauză sunt taxabile şi numai în scopul taxei pe valoarea adăugată. Completarea acestor facturi derogă de la normele legale privind circulaţia şi modul de completare a facturilor fiscale, fiind obligatorie menţionarea următoarelor informaţii:

a) numărul facturii va fi acelaşi cu numărul facturii prestatorului sau se atribuie un număr propriu dacă este o factură emisă pentru plăţi către prestator, pentru care nu s-a primit o factură;

b) data emiterii facturii;

c) numele şi adresa persoanei stabilite în străinătate, la rubrica furnizor;

d) numele, adresa şi codul de identificare fiscală de plătitor de taxă pe valoarea adăugată ale beneficiarului, la rubrica cumpărător;

e) denumirea serviciilor prestate;

f) valoarea serviciilor, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, obţinută prin convertirea în lei a valutei în funcţie de cursul de schimb în vigoare la data prevăzută prin lege pentru emiterea facturii fiscale;

g) cota de taxă pe valoarea adăugată;

h) valoarea taxei pe valoarea adăugată. 

(2) Informaţiile din factura fiscală emisă prin autofacturare se înscriu şi în jurnalele pentru cumpărări şi în jurnalele pentru vânzări şi sunt preluate corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată respectiv, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă. 

(3) În cursul perioadei fiscale persoanele înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, care sunt beneficiari ai operaţiunilor prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. b) şi art. 151 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, reflectă taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor operaţiuni pe baza facturilor emise prin autofacturare prin înregistrarea contabilă:

(4) Plătitorii de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt aplică şi prevederile art. 147 din Codul fiscal, în funcţie de destinaţia pe care o dau prestărilor, respectiv dacă sunt utilizate numai pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept de deducere, conform art. 147 alin. (4) din Codul fiscal − nu deduc taxa pe valoarea adăugată, dacă sunt destinate pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere, conform art. 147 alin. (3) din Codul fiscal − deduc integral taxa pe valoarea adăugată, iar dacă sunt destinate realizării atât de operaţiuni care nu dau drept de deducere, cât şi de operaţiuni care dau drept de deducere, conform art. 147 alin. (5) din Codul fiscal − deduc taxa pe valoarea adăugată aplicând pro-rata. La încheierea decontului de taxă pe valoarea adăugată, taxa nedeductibilă se înregistrează în conturile de cheltuieli ale perioadei fiscale curente, potrivit prevederilor pct. 52 alin. (2). 

(5) În situaţia în care organele fiscale competente, cu ocazia verificărilor efectuate, constată că nu s-au îndeplinit obligaţiile prevăzute la alin. (1)−(4), vor proceda astfel:

a) dacă prestările de servicii respective sunt destinate exclusiv realizării de operaţiuni care dau drept de deducere, dispun aplicarea prevederilor alin. (1)−(3), în perioada fiscală în care s-a finalizat controlul;

b) dacă prestările de servicii respective sunt destinate realizării de operaţiuni care sunt supuse pro-rata, vor calcula diferenţa dintre taxa colectată şi taxa dedusă potrivit pro-rata aplicabilă la data efectuării operaţiunii. În cazul în care controlul are loc în cursul anului fiscal în care operaţiunea a avut loc, pentru determinarea diferenţei menţionate se va avea în vedere pro-rata provizorie aplicată sau, după caz, pro-rata lunară sau trimestrială. Dacă controlul are loc într-un alt an fiscal decât cel în care a avut loc operaţiunea, pentru determinarea diferenţei menţionate se va avea în vedere pro-rata definitivă calculată pentru anul în care a avut loc operaţiunea sau, după caz, pro-rata lunară sau trimestrială. Diferenţele astfel stabilite vor fi achitate în termenele prevăzute de normele procedurale în vigoare;

c) dacă prestările de servicii respective sunt destinate realizării de operaţiuni care nu dau drept de deducere, vor stabili taxa datorată bugetului de stat, care va fi achitată în termenele prevăzute de normele procedurale în vigoare;

d) pentru neplata în termenul stabilit de lege a sumelor constatate la lit. b) şi c) se datorează penalităţi de întârziere şi/sau dobânzi, după caz, calculate conform normelor procedurale în vigoare. Sumele respective nu se includ în deconturile privind taxa pe valoarea adăugată. 

Codul fiscal:

(7) Dacă plata pentru operaţiuni taxabile este încasată înainte ca bunurile să fie livrate sau înaintea finalizării prestării serviciilor, factura fiscală trebuie să fie emisă în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la fiecare dată când este încasat un avans, fără a depăşi finele lunii în care a avut loc încasarea. 

Norme metodologice:

61. (1) Regularizarea facturilor fiscale emise pentru plăţi în avans se realizează prin stornarea facturii de avans la data emiterii facturii fiscale pentru contravaloarea integrală a livrării de bunuri şi/sau prestării de servicii. Stornarea se poate face separat sau pe aceeaşi factură fiscală pe care se evidenţiază contravaloarea integrală a livrării de bunuri şi/sau prestării de servicii. Pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii contractate în valută a căror decontare se face în lei la cursul de schimb valutar de la data încasării se aplică prevederile pct. 18. Persoanele impozabile care realizează activitate de vânzare de bunuri pe bază de contracte de vânzare-cumpărare către persoane fizice, cu plata eşalonată sub formă de avansuri, livrarea bunurilor efectuându-se după achitarea integrală a contra valorii mărfurilor contractate, nu au obligaţia să întocmească facturi fiscale pentru avansurile încasate decât la livrarea bunurilor, iar pentru avansurile încasate taxa pe valoarea adăugată se colectează pe bază de borderou de vânzare (încasare). 

(2) Pentru avansurile încasate pentru plata importurilor şi a drepturilor vamale de import persoanele impozabile nu au obligaţia să emită facturi fiscale. Furnizorii pot emite facturi fiscale fără taxa pe valoarea adăugată pentru aceste avansuri, la solicitarea beneficiarilor. Regularizarea se realizează prin stornarea facturii de avans la data emiterii facturii fiscale pentru contravaloarea integrală a livrării de bunuri. 

(3) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată care au în structură subunităţi tip sedii secundare − sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică −, care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, vor întocmi un singur decont de taxă pe valoarea adăugată pentru întreaga activitate. 

Codul fiscal:

(8) Factura fiscală trebuie să cuprindă obligatoriu următoarele informaţii:

a) seria şi numărul facturii;

b) data emiterii facturii;

c) numele, adresa şi codul de înregistrare fiscală al persoanei care emite factura;

d) numele, adresa şi codul de înregistrare fiscală, după caz, al beneficiarului de bunuri sau servicii;

e) denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate;

f) valoarea bunurilor sau serviciilor, exclusiv taxa pe valoarea adăugată;

g) cota de taxă pe valoarea adăugată sau menţiunea scutit cu drept de deducere, scutit fără drept de deducere, neimpozabil sau neinclus în baza de impozitare, după caz;

h) valoarea taxei pe valoarea adăugată, pentru operaţiunile taxabile. 

Norme metodologice:

 62. (1) În situaţia în care se livrează bunuri şi/sau se prestează servicii cu regimuri şi/sau cote diferite, acestea se pot consemna într-o singură factură fiscală, menţionându-se în dreptul fiecărui bun/serviciu regimul, respectiv cota de taxă pe valoarea adăugată. Menţiunea „neimpozabil” se evidenţiază pentru operaţiuni care nu se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, efectuate de persoane înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată. 

(2) Pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii prevăzute la art. 132 şi art. 133 alin. (2) lit. a), c) şi d) din Codul fiscal, pentru care locul livrării, respectiv locul prestării, nu este considerat a fi în România, efectuate de persoanele impozabile din România înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată către beneficiari persoane impozabile stabilite în străinătate, nu este obligatorie emiterea de facturi fiscale. Acestea se înregistrează în jurnalele de livrări pe baza facturilor externe emise. 

Codul fiscal:

Evidenţa operaţiunilor impozabile şi depunerea decontului

Art. 156 [...]

(2) Persoanele înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată trebuie să întocmească şi să depună la organul fiscal competent, pentru fiecare perioadă fiscală, până la data de 25 a lunii următoare perioadei fiscale inclusiv, decontul de taxă pe valoarea adăugată, potrivit modelului stabilit de Ministerul Finanţelor Publice. Operaţiunile prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. b) şi art. 151 alin. (1) lit. b) vor fi evidenţiate în decontul de taxă pe valoarea adăugată atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă. Pentru plătitorii de taxă pe valoarea adăugată în regim mixt se aplică prevederile art. 147, pentru determinarea taxei de dedus. 

(3) Persoanele neînregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, care sunt beneficiari ai operaţiunilor prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. b) şi art. 151 alin. (1) lit. b), trebuie să întocmească un decont de taxă pe valoarea adăugată special, potrivit modelului stabilit de Ministerul Finanţelor Publice, pe care îl depun la organul fiscal competent numai atunci când realizează astfel de operaţiuni. Decontul se depune până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost primită factura prestatorului sau a fost efectuată plata către prestator, în cazul plăţilor fără fac tură. Pentru operaţiunile de leasing extern, decontul special se depune până la data de 25 a lunii următoare celei stabilite prin contract pentru plata ratelor de leasing şi/sau celei în care au fost efectuate plăţi în avans. 

Norme metodologice:

63. (1) Pentru luna decembrie a anului 2003 persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată depun deconturi de taxă pe valoarea adăugată, conform modelului stabilit de Ministerul Finanţelor Publice în aplicarea Legii nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, republicată. 

(2) Persoanele care sunt beneficiari ai operaţiunilor prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. b) şi art. 151 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal şi care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată nu întocmesc facturi fiscale prin autofacturare, fiind obligate la plata efectivă a taxei pe valoarea adăugată aferente acestor operaţiuni. Plata se face prin decontul special de taxă pe valoarea adăugată la termenele prevăzute la art. 156 alin. (3) din Codul fiscal. Cursul de schimb la care se converteşte valuta în lei pentru a fi reflectată în decontul special este:

a) cel din data la care a fost primită factura prestatorului;

b) cel din data la care s-a efectuat o plată în avans către prestator, fără factură;

c) pentru operaţiunile de leasing nu se aplică prevederile lit. a) şi b), cursul de schimb fiind obligatoriu cel din data stabilită prin contract pentru plata ratelor şi/sau data la care s-au efectuat plăţi în avans, inclusiv plata în avans a ratei de leasing. 

Codul fiscal:

Plata taxei pe valoarea adăugată la buget

Art. 157 [...]

(2) Taxa pe valoarea adăugată pentru importuri de bunuri, cu excepţia celor scutite de taxa pe valoarea adăugată, se plăteşte la organul vamal, în conformitate cu regulile în vigoare privind plata drepturilor de import. 

(3) Prin derogare de la alin. (2), nu se face plata efectivă la organele vamale de către persoanele înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată care au obţinut certificatele de exonerare prevăzute la alin. (4), pentru următoarele:

a) importul de maşini industriale, utilaje tehnologice, instalaţii, echipamente, aparate de măsură şi control, automatizări, destinate realizării de investiţii, precum şi importul de maşini agricole şi mijloace de transport destinate realizării de activităţi productive;

b) importul de materii prime şi materiale consumabile care nu se produc sau sunt deficitare în ţară, stabilite prin norme, şi sunt destinate utilizării în cadrul activităţii economice a persoanei care realizează importul. 

(4) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, care efectuează importuri de natura celor prevăzute la alin. (3), trebuie să solicite eliberarea unui certificat de exonerare de la plata în vamă a taxei pe valoarea adăugată, emis de către organele fiscale competente. Pot solicita eliberarea unui astfel de certificat numai persoanele care nu au obligaţii bugetare restante, reprezentând impozite, taxe, contribuţii, inclusiv contribuţiile individuale ale salariaţilor şi orice alte venituri bugetare, cu excepţia celor eşalonate şi/sau reeşalonate la plată. Pe baza certificatelor prezentate de importatori, organele vamale au obligaţia să acorde liberul de vamă pentru bunurile importate. Procedura de acordare a certificatelor de exonerare de la plata în vamă a taxei pe valoarea adăugată se stabileşte prin norme. 

(5) Importatorii care au obţinut certificatele de exonerare de la plata în vamă a taxei pe valoarea adăugată evidenţiază taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor importate în decontul de taxă pe valoarea adăugată, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă. Pentru plătitorii de taxă pe valoarea adăugată în regim mixt se aplică prevederile art. 147, pentru determinarea taxei de dedus. 

Norme metodologice:

64. (1) Prin ordin al ministrului finanţelor publice se stabilesc procedura de acordare a certificatelor de exonerare de la plata în vamă a taxei pe valoarea adăugată şi lista materiilor prime şi materialelor consumabile care nu se produc sau sunt deficitare în ţară. 

(2) Importatorii care au obţinut certificate de exonerare de la plata taxei pe valoarea adăugată în vamă evidenţiază taxa aferentă importului în jurnalele pentru cumpărări şi în jurnalele pentru vânzări, pe baza declaraţiei vamale de import sau, după caz, a actului constatator emis de autoritatea vamală, şi este preluată în decontul de taxă pe valoarea adăugată atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă. 

(3) În cursul perioadei fiscale importatorii reflectă taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor importuri prin înregistrarea contabilă:

(4) Plătitorii de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt aplică şi prevederile art. 147 din Codul fiscal, în funcţie de destinaţia pe care o dau bunurilor importate, respectiv dacă sunt utilizate numai pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept de deducere, conform art. 147 alin. (4) din Codul fiscal − nu deduc taxa pe valoarea adăugată, dacă sunt destinate pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere, conform art. 147 alin. (3) din Codul fiscal − deduc integral taxa pe valoarea adăugată, iar dacă sunt destinate realizării atât de operaţiuni care nu dau drept de deducere, cât şi de operaţiuni care dau drept de deducere, conform art. 147 alin. (5) din Codul fiscal − deduc taxa pe valoarea adăugată aplicând pro-rata. La încheierea decontului de taxă pe valoarea adăugată, taxa nedeductibilă se înregistrează în conturile de cheltuieli ale perioadei fiscale curente potrivit prevederilor pct. 52 alin. (2). 

(5) Pentru importatorii care nu îndeplinesc obligaţiile prevăzute la alin. (2)−(4) organele fiscale competente vor aplica următoarele măsuri:

a) dacă importurile respective sunt destinate exclusiv realizării de operaţiuni care dau drept de deducere, dispun aplicarea prevederilor alin. (2) şi (3) în perioada fiscală în care s-a finalizat controlul;

b) dacă importurile respective sunt destinate realizării de operaţiuni care sunt supuse pro-rata, vor calcula diferenţa dintre taxa colectată şi taxa dedusă potrivit pro-rata aplicabilă la data efectuării operaţiunii. În cazul în care controlul are loc în cursul anului fiscal în care operaţiunea a avut loc, pentru determinarea diferenţei menţionate se va avea în vedere pro-rata provizorie aplicată sau, după caz, pro-rata lunară ori trimestrială. Dacă controlul are loc într-un alt an fiscal decât cel în care a avut loc operaţiunea, pentru determinarea diferenţei menţionate se va avea în vedere pro-rata definitivă calculată pentru anul în care a avut loc operaţiunea sau, după caz, pro-rata lunară ori trimestrială. Diferenţele astfel stabilite vor fi achitate în termenele prevăzute de normele procedurale în vigoare;

c) dacă importurile respective sunt destinate realizării de operaţiuni care nu dau drept de deducere, vor stabili taxa datorată bugetului de stat, care va fi achitată în termenele prevăzute de normele procedurale în vigoare;

d) pentru neplata în termenul stabilit de lege a sumelor constatate la lit. b) şi c) se datorează penalităţi de întârziere şi/sau dobânzi, după caz, calculate conform normelor procedurale în vigoare. Sumele respective nu se includ în deconturile privind taxa pe valoarea adăugată. 

Codul fiscal:

Responsabilitatea plătitorilor şi a organelor fiscale

Art. 158. − (1) Orice persoană obligată la plata taxei pe valoarea adăugată poartă răspunderea pentru calcularea corectă şi plata la termenul legal a taxei pe valoarea adăugată către bugetul de stat şi pentru depunerea la termenul legal a deconturilor de taxă pe valoarea adăugată, prevăzute la art. 156 alin. (2) şi (3), la organul fiscal competent, conform prezentului titlu şi cu legislaţia vamală în vigoare. 

(2) Taxa pe valoarea adăugată se administrează de către organele fiscale şi de autorităţile vamale, pe baza competenţelor lor, aşa cum sunt precizate în prezentul titlu, în normele procedurale în vigoare şi în legislaţia vamală în vigoare. 

Norme metodologice:

65. Orice diferenţe de taxă pe valoarea adăugată de plată, constatate de organele de control, cu excepţia celor de la pct. 60 alin. (5) lit. a) şi pct. 64 alin. (5) lit. a), nu se includ în deconturile de taxă pe valoarea adăugată. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL XV

Dispoziţii tranzitorii

Dispoziţii tranzitorii

Art. 161. − (1) Operaţiunile efectuate după data intrării în vigoare a prezentului titlu în baza unor contracte în derulare vor fi supuse prevederilor prezentului titlu, cu excepţiile prevăzute de prezentul articol. Ordonatorii de credite, în cazul instituţiilor publice, au obligaţia să asigure fondurile necesare plăţii taxei pe valoarea adăugată în situaţia în care operaţiunile respective nu mai sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată sau în cazul modificării de cotă. 

Norme metodologice:

66. (1) Livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate până la data de 31 decembrie 2003 inclusiv, justificate cu documente de expediţie şi transport, situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie sau cu alte documente similare, din care să rezulte că livrarea şi/sau prestarea au fost efectuate până la data menţionată, vor fi facturate potrivit regimului în vigoare la data efectuării operaţiunilor respective. 

(2) În situaţia în care anterior datei de 1 ianuarie 2004 s-au încasat avansuri sau au fost întocmite facturi fiscale înaintea livrării de bunuri sau prestării de servicii, se va proceda la regularizare pentru a se aplica regimul în vigoare la data efectuării livrării de bunuri sau prestării de servicii, cu excepţia livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii care se efectuează continuu, pentru care regularizarea se va efectua în funcţie de data la care intervine exigibilitatea taxei potrivit art. 135 alin. (4) din Codul fiscal. 

(3) Preţurile cu amănuntul, care includ taxa pe valoarea adăugată colectată neexigibilă de 19%, ale stocurilor de medicamente de uz uman şi veterinar din farmacii, existente la 31 decembrie 2003, se corectează cu diferenţa dintre cota de 19%, în vigoare până la 31 decembrie 2003, şi cota de 9%, în vigoare de la 1 ianuarie 2004, aplicând procedeul sutei mărite. Această operaţiune se reflectă contabil prin înregistrarea: 371=4428 în roşu sau cu semnul minus, cu suma aferentă reducerii taxei pe valoarea adăugată de la 19% la 9%. Modificarea de cotă nu afectează deducerea taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor de medicamente efectuate până la 31 decembrie 2003, care au fost livrate prin aplicarea cotei de 19% de taxă pe valoarea adăugată. Începând cu data de 1 ianuarie 2004 medicamentele de uz uman şi veterinar se livrează cu cota de 9% de taxă pe valoarea adăugată, indiferent dacă sunt din stocurile producătorilor, ale farmaciilor sau dacă provin din import. 

(4) Contractele în derulare privind livrări de bunuri sau prestări de servicii, inclusiv cele de achiziţii publice, sunt supuse cotelor şi regimurilor de taxă pe valoarea adăugată în vigoare de la data de 1 ianuarie 2004, potrivit art. 161 alin. (1) din Codul fiscal. În cazul contractelor de achiziţii publice, la care preţurile negociate nu conţin taxa pe valoarea adăugată potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2001 privind achiziţiile publice, aprobată şi modificată prin Legea nr. 212/2002, cu modificările ulterioare, se procedează astfel: pentru livrări de bunuri sau prestări de servicii care au fost scutite cu sau fără drept de deducere până la data de 31 decembrie 2003, iar de la 1 ianuarie 2004 sunt supuse cotei standard sau cotei reduse de taxă pe valoarea adăugată, facturarea se face prin adăugarea cotei de taxă pe valoarea adăugată corespunzătoare la preţul stabilit prin contractul de achiziţii publice pentru livrările/prestările efectuate începând cu data de 1 ianuarie 2004, iar în cazul livrărilor de bunuri sau prestărilor de servicii care au fost supuse cotei de 19% de taxă pe valoarea adăugată până la data de 31 decembrie 2003, iar de la data de 1 ianuarie 2004 sunt supuse cotei reduse de taxă pe valoarea adăugată, facturarea se face prin adăugarea cotei reduse de taxă pe valoarea adăugată la preţul stabilit prin contractul de achiziţii publice pentru livrările/prestările efectuate începând cu data de 1 ianuarie 2004. Pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate până la data de 31 decembrie 2003 inclusiv, se aplică prevederile alin. (1) şi (2). 

Codul fiscal:

(2) Certificatele pentru amânarea exigibilităţii taxei pe valoarea adăugată, eliberate în baza art. 17 din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, republicată, rămân valabile până la data expirării perioadelor pentru care au fost acordate. 

Norme metodologice:

67. (1) Procedura de amânare a exigibilităţii taxei pe valoarea adăugată pentru operaţiunile derulate după data de 1 ianuarie 2004 în baza certificatelor de amânare a exigibilităţii taxei pe valoarea adăugată, eliberate în baza art. 17 din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, republicată, care rămân valabile până la data expirării perioadelor pentru care au fost acordate, în conformitate cu prevederile art. 161 alin. (2) din Codul fiscal, se realizează astfel:

a) beneficiarii au obligaţia să achite în numele furnizorului taxa pe valoarea adăugată direct la bugetul de stat, la data punerii în funcţiune a investiţiei, dar nu mai târziu de data înscrisă în certificatul de amânare a exigibilităţii T.V.A. Taxa pe valoarea adăugată achitată devine deductibilă şi se înscrie în decontul de taxă pe valoarea adăugată din luna respectivă. Cu suma achitată se va diminua corespunzător datoria faţă de furnizor. Beneficiarii certificatelor de amânare a exigibilităţii T.V.A. vor fi obligaţi să plătească dobânzi şi penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit pentru neplata obligaţiilor faţă de bugetul de stat în cazul neachitării la termen a taxei pe valoarea adăugată;

b) furnizorii vor înregistra ca taxă neexigibilă taxa pe valoarea adăugată aferentă livrărilor către beneficiarii care au obţinut certificate de amânare a exigibilităţii T.V.A., pentru care nu mai au obligaţia de plată la bugetul de stat. În luna în care beneficiarii achită taxa pe valoarea adăugată respectivă, taxa devine exigibilă, dar furnizorii îşi vor reduce corespunzător suma taxei colectate şi concomitent vor reduce datoria beneficiarilor consemnată în conturile de clienţi. Furnizorii nu vor fi obligaţi la plata de dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru neplata în termen de către beneficiari a sumelor reprezentând taxa pe valoarea adăugată a cărei exigibilitate a fost amânată. 

(2) Furnizorii sunt obligaţi să dea o declaraţie pe propria răspundere, semnată de persoana care angajează legal unitatea, pe care o transmit beneficiarului, din care să rezulte că bunurile furnizate au fost produse cu cel mult un an înaintea vânzării şi nu au fost niciodată utilizate. 

(3) Amânarea exigibilităţii taxei pe valoarea adăugată se justifică de către furnizori pe baza copiei legalizate de pe certificatul de amânare, obţinută de la beneficiari. 

(4) Bunurile respective nu pot face obiectul comercializării pe perioada acordării facilităţii prevăzute de lege. În situaţia nerespectării acestei prevederi, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine la data efectuării livrării. Pentru perioada de la data efectuării livrării până la data plăţii efective se datorează penalităţi de întârziere şi/sau dobânzi pentru neplata în termen a obligaţiilor bugetare. 

(5) În caz de divizare, fuziune, lichidare, dizolvare fără lichidare, unităţile care beneficiază de amânarea exigibilităţii taxei pe valoarea adăugată au obligaţia de a achita taxa pe valoarea adăugată înainte de declanşarea acestor operaţiuni şi de a anunţa concomitent organul fiscal care a emis certificatul de amânare a exigibilităţii taxei pe valoarea adăugată. 

(6) Înregistrările contabile pentru transpunerea prevederilor referitoare la amânarea exigibilităţii sunt următoarele:

A. La furnizori:

a) înregistrarea livrării de bunuri:

411 = %

707

4428

b) la data achitării taxei pe valoarea adăugată de către beneficiari operaţiunea se înscrie în jurnalul de vânzări în coloanele 8 şi 9 sau 10 şi 11, după caz, iar pe baza copiei documentului de plată transmis de beneficiari se înregistrează taxa pe valoarea adăugată devenită exigibilă:

4428 = 4427

c) concomitent se înregistrează reducerea taxei colectate pentru aceste operaţiuni, care se evidenţiază la rândul de regularizări din Decontul de taxă pe valoarea adăugată:

4427 = 411

B. La beneficiari:

a) înregistrarea achiziţiei de bunuri:

% = 404

212

4428

b) achitarea taxei pe valoarea adăugată la bugetul de stat, rezultată din facturile furnizorilor pentru care s-a obţinut certificatul de amânare a exigibilităţii taxei pe valoarea adăugată:

4426 = 512

Operaţiunea se înscrie în jurnalul pentru cumpărări în coloanele 7 şi 8 sau 9 şi 10, după caz;

c) stingerea datoriei faţă de furnizor pentru partea privind taxa pe valoarea adăugată achitată în numele său:

404 = 4428. 

Codul fiscal:

(4) Prin norme se stabilesc reguli diferite pentru operaţiunile de intermediere în turism, vânzările de bunuri second-hand, operaţiunile realizate de casele de amanet. 

Norme metodologice:

68. Reguli speciale pentru operaţiunile de intermediere în turism

(1) Agenţiile de turism touroperatoare şi detailiste, denumite în continuare agenţii de turism, pot aplica regulile speciale în măsura în care acţionează în nume propriu în folosul turistului şi utilizează pentru realizarea pachetului de servicii turistice sau a unor componente ale acestuia bunuri şi/sau servicii achiziţionate de la alte persoane impozabile. Pachetul de servicii turistice, părţile componente ale acestuia şi turistul sunt noţiuni reglementate de legislaţia în vigoare privind comercializarea pachetelor de servicii turistice. 

(2) Toate operaţiunile efectuate de agenţiile de turism pentru realizarea pachetului de servicii turistice sau a unor componente ale acestuia, în condiţiile precizate la alin. (1), sunt considerate ca o prestare de servicii unică a agenţiei de turism. Această prestaţie unică se impune în ţara în care agenţia de turism îşi are stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent de la care sunt prestate serviciile. 

(3) Baza de impozitare a serviciului unic furnizat de agenţia de turism este constituită din beneficiul realizat de agenţie, diminuat cu suma taxei pe valoarea adăugată inclusă în beneficiul respectiv. Acest beneficiu este egal cu diferenţa dintre preţul de vânzare solicitat de agenţia de turism şi costul real al pachetului de servicii turistice sau al unor componente ale acestuia. În înţelesul prezentului alineat se înţelege prin:

a) preţ de vânzare − tot ceea ce constituie contrapartida obţinută sau care se va obţine de către agenţia de turism de la client sau de la un terţ pentru pachetul de servicii turistice sau, după caz, pentru componente ale acestuia, inclusiv subvenţiile legate direct de această operaţiune, impozitele, taxele, cheltuielile accesorii, cum sunt comisioanele şi asigurarea solicitată de agenţie clientului, dar exclusiv sumele prevăzute la art. 137 alin. (3) din Codul fiscal;

b) costul real al pachetului de servicii turistice sau, după caz, al unor componente ale acestuia − preţul, inclusiv taxa pe valoarea adăugată care nu se deduce, facturat de prestatorii unor servicii, precum servicii de transport, hoteliere, de alimentaţie publică, şi alte cheltuieli, precum asigurarea auto a mijlocului de transport, taxe pentru viză, diurnă şi cazare pentru şofer, taxe de autostradă, taxe de parcare, combustibil, cu excepţia cheltuielilor generale care intră în costul pachetului de servicii turistice sau, după caz, al unor componente ale acestuia. 

(4) Taxa pe valoarea adăugată colectată aferentă serviciului unic al agenţiei de turism se determină prin aplicarea procedeului sutei mărite asupra bazei de impozitare determinate conform alin. (3). Cota de taxă pe valoarea adăugată este cota standard de 19%. Pentru determinarea sumei taxei pe valoarea adăugată aferente pachetelor de servicii turistice sau unor componente ale acestora, comercializate într-o perioadă fiscală, se ţin jurnale de vânzări sau, după caz, borderouri de vânzări (încasări), separate de operaţiunile pentru care se aplică regim normal de taxă pe valoarea adăugată, în care se evidenţiază numai totalul documentului de vânzare, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, precum şi jurnale de cumpărări, separate, în care se evidenţiază cumpărările de bunuri/servicii care se cuprind în costul real al pachetului de servicii turistice. Baza de impozitare şi suma taxei pe valoarea adăugată colectate pentru aceste operaţiuni într-o perioadă fiscală se determină pe baza unor situaţii de calcul şi se evidenţiază corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată. 

(5) Agenţiile de turism nu au dreptul să înscrie taxa pe valoarea adăugată, în mod distinct, în facturile fiscale sau în alte documente legale care se predau turistului, pentru operaţiunile cărora le sunt aplicate regulile speciale de determinare a taxei pe valoarea adăugată. 

(6) Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată pentru serviciul unic furnizat de agenţia de turism intervine la data la care toate elementele necesare determinării bazei de impozitare prevăzute la alin. (3) sunt certe. 

(7) Taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate în vederea realizării de operaţiuni supuse regulilor speciale nu este deductibilă de către agenţiile de turism. 

(8) Agenţiile de turism pot opta pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1), cu excepţia cazului în care turistul este o persoană fizică, situaţie în care aplicarea regulilor speciale este obligatorie. 

(9) Atunci când agenţiile de turism efectuează atât operaţiuni supuse regimului normal de taxă pe valoarea adăugată, cât şi operaţiuni supuse regulilor speciale, acestea trebuie să conducă evidenţe contabile separate. 

69. (1) Prezentul punct tratează regulile speciale pentru vânzările de bunuri second-hand (de ocazie), care se aplică de către persoanele impozabile revânzătoare înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată. 

(2) În vederea aplicării acestor reguli speciale, în sensul taxei pe valoarea adăugată, se înţelege prin bunuri second-hand (de ocazie) bunurile mobile corporale care au fost utilizate anterior achiziţionării şi urmează a fi reparate, îmbunătăţite sau vândute ca atare. În această categorie se include şi cartea veche. 

(3) Prin persoană impozabilă revânzătoare, în sensul taxei pe valoarea adăugată, se înţelege o persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, care în cadrul activităţii sale economice cumpără din ţară bunuri second-hand (de ocazie) în vederea revânzării acestora către alte persoane. 

(4) În prevederile alin. (3) se încadrează persoanele impozabile care au prevăzut în obiectul de activitate comercializarea de bunuri second-hand (de ocazie). 

(5) Baza de impozitare pentru livrarea de către persoanele impozabile revânzătoare a bunurilor second-hand se determină la livrarea bunurilor şi este constituită din suma reprezentând diferenţa dintre preţul de vânzare obţinut, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, şi preţul de cumpărare al bunurilor, însă numai dacă persoana impozabilă revânzătoare a cumpărat bunurile respective de la:

a) persoane care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată;

b) alte persoane impozabile revânzătoare, în măsura în care livrarea de bunuri realizată de acestea a fost supusă prezentului regim special. 

(6) Persoanele impozabile revânzătoare care livrează bunuri second-hand nu au dreptul să înscrie taxa pe valoarea adăugată, în mod distinct, în facturile fiscale sau în alte documente legale care se predau cumpărătorului, taxa nefiind deductibilă de către cumpărător. 

(7) Taxa pe valoarea adăugată colectată, aferentă livrării de către persoanele impozabile revânzătoare de bunuri second-hand, se determină prin aplicarea procedeului sutei mărite asupra bazei de impozitare determinate conform alin. (5). Cota de taxă pe valoarea adăugată este cota standard de 19%. Pentru determinarea sumei taxei pe valoarea adăugată aferente operaţiunilor de livrare de bunuri second-hand într-o perioadă fiscală, se ţin jurnale de vânzări sau, după caz, borderouri de vânzări (încasări), separate de operaţiunile pentru care se aplică regim normal de taxă pe valoarea adăugată, în care se evidenţiază numai totalul documentului de vânzare, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, precum şi jurnale de cumpărări, separate, în care se evidenţiază cumpărările de bunuri destinate a fi vândute în regim second-hand. Baza de impozitare şi suma taxei pe valoarea adăugată colectate pentru aceste operaţiuni într-o perioadă fiscală se determină pe baza unor situaţii de calcul şi se evidenţiază corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată. 

(8) Persoanele impozabile revânzătoare pot opta pentru regimul normal de taxă pe valoarea adăugată. 

(9) Persoanele impozabile care livrează atât bunuri supuse regimului normal de taxă pe valoarea adăugată, cât şi bunuri în regim second-hand trebuie să ţină evidenţa separat pentru fiecare activitate. 

70. (1) Prezentul punct tratează regulile speciale aplicabile bunurilor second-hand vândute în sistem de consignaţie. 

(2) În cazul bunurilor second-hand vândute în sistem de consignaţie, baza de impozitare este constituită din:

a) suma obţinută din vânzarea bunurilor second-hand încredinţate de plătitorii de taxă pe valoarea adăugată;

b) suma reprezentând marja obţinută din vânzarea de bunuri second-hand aparţinând neplătitorilor de taxă pe valoarea adăugată sau a bunurilor scutite de taxă pe valoarea adăugată. Marja reprezintă diferenţa dintre preţul la care bunul a fost comercializat şi suma cuvenită proprietarului bunului. 

(3) Taxa pe valoarea adăugată colectată se determină astfel:

a) în cazul prevăzut la alin. (2) lit. a), prin aplicarea procedeului sutei mărite asupra bazei de impozitare, dacă livrările de bunuri sunt taxabile. Cota de taxă pe valoarea adăugată este cota standard de 19% sau, după caz, cota redusă de 9%. Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine în momentul vânzării bunurilor, plătitorii de taxă pe valoarea adăugată care au încredinţat bunurile respective fiind obligaţi să emită facturi fiscale cel mai târziu în ultima zi a lunii în care s-a efectuat vânzarea;

b) în cazul prevăzut la alin. (2) lit. b), prin aplicarea procedeului sutei mărite asupra marjei reprezentând baza de impozitare. Cota de taxă pe valoarea adăugată este de 19%. Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine în momentul vânzării bunurilor. 

(4) Taxa pe valoarea adăugată colectată, stabilită conform alin. (3) lit. b), nu se înscrie în mod distinct în facturile fiscale sau în alte documente legale care se predau cumpărătorului, nefiind deductibilă de către cumpărător. Pentru determinarea sumei taxei pe valoarea adăugată aferente acestor operaţiuni într-o perioadă fiscală, se ţin jurnale de vânzări sau, după caz, borderouri de vânzări (încasări), separate de operaţiunile pentru care se aplică regim normal de taxă pe valoarea adăugată, în care se evidenţiază numai totalul documentului de vânzare, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, precum şi jurnale de cumpărări, separate, în care se evidenţiază cumpărările de bunuri second-hand destinate a fi vândute în sistem de consignaţie. Baza de impozitare şi suma taxei pe valoarea adăugată colectate pentru aceste operaţiuni într-o perioadă fiscală se determină pe baza unor situaţii de calcul şi se evidenţiază corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată. 

(5) Persoanele impozabile care livrează atât bunuri supuse regimului normal de taxă pe valoarea adăugată, cât şi bunuri supuse regulilor speciale de vânzare în sistem de consignaţie conform alin. (2) lit. b) trebuie să ţină evidenţa separat pentru fiecare activitate. 

71. Pentru operaţiunile realizate de casele de amanet, se aplică următoarele reguli:

a) dobânzile sau comisioanele încasate de casele de amanet pentru acordarea de împrumuturi sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată potrivit art. 141 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, indiferent dacă bunurile mobile depuse de către debitor drept gaj sunt sau nu sunt returnate;

b) dacă împrumutul nu este restituit de către debitor, casele de amanet datorează taxa pe valoarea adăugată pentru valoarea obţinută din vânzarea bunurilor care devin proprietatea casei de amanet. Dacă, potrivit contractului încheiat cu debitorul, bunurile sunt vândute în sistem de consignaţie, casele de amanet datorează taxa pe valoarea adăugată numai pentru marja realizată din vânzarea bunurilor, aplicând prevederile pct. 70. 

72. Regimul normal de taxă pe valoarea adăugată reprezintă toate regulile de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, instituite prin titlul VI al Codului fiscal şi prin prezentele norme metodologice, cu excepţia cazurilor prevăzute la pct. 68−71 şi a regimului special de scutire prevăzut de art. 152 din Codul fiscal, în care se derogă de la regimul normal de taxă pe valoarea adăugată şi se aplică reguli speciale. 

73. Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice de aplicare a prevederilor titlului VI din Codul fiscal. 

ANEXA Nr. 1

la normele metodologice de aplicare

a prevederilor titlului VI din Codul fiscal

 

N O T I F I C A R E

privind opţiunea de taxare a operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal

 

1. Denumirea solicitantului ............................................................................................................. 

2. Codul fiscal de plătitor de TVA ................................................................................................... 

3. Adresa ........................................................................................................................................ 

........................................................................................................................................................ 

4. Data de la care optaţi pentru taxare ........................................................................................... 

5. Bunurile imobile pentru care se aplică opţiunea (adresa completă, denumirea bunului imobil, dacă este cazul, procentul din bunul imobil, dacă este cazul) 

......................................................................................................................................................... 

.........................................................................................................................................................

.........................................................................................................................................................

.........................................................................................................................................................

Confirm că datele declarate sunt complete şi corecte. 

Numele şi prenumele ......................................................., funcţia .................................................. 

Semnătura şi ştampila

Vă rugăm să citiţi art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal şi pct. 37 din normele metodologice de aplicare a titlului VI din Codul fiscal. 

Dacă nu sunteţi înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, nu puteţi completa acest formular decât după dobândirea calităţii de plătitor de taxă pe valoarea adăugată. 

ANEXA Nr. 2

la normele metodologice de aplicare

a prevederilor titlului VI din Codul fiscal

 

N O T I F I C A R E

privind anularea opţiunii de taxare a operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal

1. Denumirea solicitantului ............................................................................................................ 

2. Codul fiscal de plătitor de TVA .................................................................................................. 

3. Adresa ....................................................................................................................................... 

....................................................................................................................................................... 

4. Data de la care anulaţi opţiunea pentru taxare ......................................................................... 

5. Bunurile imobile pentru care anulaţi opţiunea (adresa completă, denumirea bunului imobil, dacă este cazul, procentul din bunul imobil, dacă este cazul) 

........................................................................................................................................................ 

........................................................................................................................................................ 

........................................................................................................................................................ 

........................................................................................................................................................ 

Confirm că datele declarate sunt complete şi corecte. 

Numele şi prenumele ......................................................., funcţia ................................................. 

Semnătura şi ştampila

Codul fiscal:

TITLUL VII

Accize

CAPITOLUL I

Accize armonizate

SECŢIUNEA 1

Dispoziţii generale

Sfera de aplicare

Art. 162. − Accizele armonizate sunt taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat, pentru următoarele produse provenite din producţia internă sau din import:

a) bere;

b) vinuri;

c) băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri;

d) produse intermediare;

e) alcool etilic;

f) produse din tutun;

g) uleiuri minerale. 

Norme metodologice:

1. (1) Accizele datorate bugetului de stat pentru produsele prevăzute la art. 162 din Codul fiscal sunt accize specifice exprimate în euro pe unitatea de măsură, cu excepţia ţigaretelor la care acciza este combinată dintr-o acciză specifică exprimată în euro/1.000 de ţigarete, la care se adaugă o acciză ad valorem aplicată asupra preţului maxim de vânzare cu amănuntul. 

(2) Sumele datorate bugetului de stat drept accize se calculează în lei după cum urmează:

a) pentru bere:

 

Fig. 3

 

unde:

A = cuantumul accizei

C = numărul de grade Plato

K = acciza unitară prevăzută la art. 176 nr. crt. 1 din Codul fiscal, în funcţie de capacitatea de producţie anuală

R = cursul de schimb leu/euro

Q = cantitatea (în litri) 

Concentraţia zaharometrică exprimată în grade Plato, în funcţie de care se calculează şi se virează la bugetul de stat accizele, este cea înscrisă în specificaţia tehnică elaborată pe baza standardului în vigoare pentru fiecare sortiment, care trebuie să fie aceeaşi cu cea înscrisă pe etichetele de comercializare a sortimentelor de bere. Abaterea admisă este de ±0,5 grade Plato;

b) pentru vinuri spumoase, băuturi fermentate spumoase şi produse intermediare:

 

Fig. 4

 

unde:

A = cuantumul accizei

K = acciza unitară prevăzută la art. 176 nr. crt. 2.2, 3.2 şi 4 din Codul fiscal

R = cursul de schimb leu/euro

Q = cantitatea (în litri) 

c) pentru alcool etilic:

 

Fig. 5

 

unde:

A = cuantumul accizei

C = concentraţia alcoolică exprimată în procente de volum

K = acciza specifică prevăzută la art. 176 nr. crt. 5 din Codul fiscal

R = cursul de schimb leu/euro

Q = cantitatea (în litri) 

d) pentru ţigarete:

Total acciză datorată = A₁ + A₂

în care:

A₁ = acciza specifică

A₂ = acciza ad valorem

A₁ = K₁ x R x Q₁ A₂ = K₂ x PA x Q₂

unde:

K₁ = acciza specifică prevăzută la art. 176 nr. crt. 6 din Codul fiscal

K₂ = acciza ad valorem prevăzută la art. 176 nr. crt. 6 din Codul fiscal

R = cursul de schimb leu/euro

PA = preţul maxim de vânzare cu amănuntul

Q₁ = cantitatea exprimată în unităţi de 1.000 buc. ţigarete

Q₂ = numărul de pachete de ţigarete aferente lui Q₁

e) pentru ţigări şi ţigări de foi:

A = Q x K x R

unde:

A = cuantumul accizei

Q = cantitatea exprimată în unităţi de 1.000 buc. ţigări

K = acciza unitară prevăzută la art. 176 nr. crt. 7 din Codul fiscal

R = cursul de schimb leu/euro

f) pentru tutun destinat fumatului:

A = Q x K x R

unde:

A = cuantumul accizei

Q = cantitatea în kg

K = acciza unitară prevăzută la art. 176 nr. crt. 8 din Codul fiscal

R = cursul de schimb leu/euro

g) pentru uleiuri minerale:

A = Q x K x R

unde:

A = cuantumul accizei

Q = cantitatea exprimată în tone sau litri

K = acciza unitară prevăzută la art. 176 nr. crt. 9−16 din Codul fiscal

R = cursul de schimb leu/euro. 

Codul fiscal:

Definiţii

Art. 163. − În înţelesul prezentului titlu, se vor folosi următoarele definiţii: [...]

b) producţia de produse accizabile reprezintă orice operaţiune prin care aceste produse sunt fabricate, procesate sau modificate sub orice formă;

Norme metodologice:

2. În activitatea de producţie este inclusă şi operaţiunea de îmbuteliere şi ambalare a produselor accizabile în vederea eliberării pentru consum a acestora. 

Codul fiscal:

Producerea şi deţinerea în regim suspensiv

Art. 168 [...]

(2) Este interzisă deţinerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal, dacă acciza pentru acel produs nu a fost plătită. 

Norme metodologice:

3. În afara antrepozitului fiscal pot fi deţinute numai produsele accizabile pentru care accizele au fost evidenţiate distinct în documentele fiscale prevăzute de lege la momentul exigibilităţii accizelor. 

Codul fiscal:

Producerea şi deţinerea în regim suspensiv

Art. 168. − (1) Este interzisă producerea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal. 

(2) Este interzisă deţinerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal, dacă acciza pentru acel produs nu a fost plătită. 

(3) Prevederile alin. (1) şi (2) nu se aplică pentru berea, vinurile şi băuturile fermentate, altele decât bere şi vinuri, produse în gospodăriile individuale pentru consumul propriu. 

Norme metodologice:

4. (1) Gospodăriile individuale care produc bere, vinuri şi băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, pot vinde aceste produse numai pe baza autorizaţiei de producător individual emise de autoritatea fiscală teritorială şi numai către un antrepozit fiscal de producţie, în condiţiile prevăzute la pct. 14. În înţelesul prezentelor norme metodologice, prin autoritate fiscală teritorială se înţelege, după caz, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti ori Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili. 

(2) Pentru obţinerea autorizaţiei prevăzute la alin. (1) trebuie să se completeze o cerere, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 1. 

(3) Gospodăriile individuale care produc ţuică şi rachiuri din fructe pentru consum propriu au obligaţia să se înregistreze la administraţia finanţelor publice în raza căreia îşi au domiciliul. Înregistrarea se face pe baza declaraţiei prezentate în anexa nr. 2. 

(4) Gospodăriile individuale care produc ţuică şi rachiuri din fructe pot vinde aceste produse numai pe baza autorizaţiei de producător individual emise de autoritatea fiscală teritorială şi numai către un antrepozit fiscal de producţie, în condiţiile prevăzute la pct. 14. Pentru obţinerea autorizaţiei trebuie să se completeze o cerere, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 1. 

(5) Gospodăriile individuale sunt acele gospodării care nu efectuează operaţiuni în sistem de prestări de servicii. Sistemul de prestări de servicii reprezintă activitatea de producţie de produse accizabile în care atât materia primă, cât şi produsul finit sunt ale beneficiarului prestaţiei. 

(6) Ţuica şi rachiurile din fructe pentru vânzare pot fi obţinute în sistem de prestări de servicii numai la distilerii autorizate ca antrepozit fiscal de producţie, în condiţiile prevăzute la pct. 12. 

Codul fiscal:

Uleiuri minerale

Art. 175 [...]

(3) Uleiurile minerale, altele decât cele de la alin. (2), sunt supuse unei accize dacă sunt destinate a fi utilizate, puse în vânzare sau utilizate drept combustibil sau carburant. Nivelul accizei va fi fixat în funcţie de destinaţie, la nivelul aplicabil combustibilului pentru încălzit sau carburantului echivalent. 

Norme metodologice:

5. (1) Pentru uleiurile minerale, altele decât cele de la art. 175 alin. (2) din Codul fiscal, destinate a fi utilizate, puse în vânzare sau utilizate drept combustibil, se datorează bugetului de stat o acciză la nivelul accizei datorate pentru motorină. 

(2) Pentru orice ulei mineral din grupa gazului petrolier lichefiat, destinat a fi utilizat, pus în vânzare sau utilizat drept combustibil, se datorează bugetului de stat o acciză la nivelul accizei datorate pentru gazul petrolier lichefiat. 

Codul fiscal:

Calculul accizei pentru ţigarete

Art. 177 [...]

(5) Preţul maxim de vânzare cu amănuntul pentru orice marcă de ţigarete se stabileşte de către persoana care produce ţigaretele în România sau care importă ţigaretele şi este adus la cunoştinţă publică în conformitate cu cerinţele prevăzute de norme. 

Norme metodologice:

6. (1) Preţurile maxime de vânzare cu amănuntul pentru ţigarete se stabilesc de către antrepozitarul autorizat pentru producţie sau de către importatorul de astfel de produse şi se notifică la autoritatea fiscală centrală. În înţelesul prezentelor norme metodologice, prin autoritate fiscală centrală se înţelege Ministerul Finanţelor Publice. 

(2) Înregistrarea de către autoritatea fiscală centrală a preţurilor maxime de vânzare cu amănuntul se face pe baza declaraţiei scrise a antrepozitarului autorizat pentru producţie sau a importatorului, modelul-tip al acesteia fiind prezentat în anexa nr. 3. 

(3) Declaraţia se va întocmi în două exemplare, din care un exemplar va rămâne la autoritatea fiscală centrală, iar al doilea exemplar, cu numărul de înregistrare atribuit de către aceasta, va rămâne la persoana care a întocmit-o. 

(4) Declaraţia, care va cuprinde în mod expres data de la care se vor practica preţurile maxime, va fi depusă la autoritatea fiscală centrală cu minimum două zile înainte de data practicării acestor preţuri. 

(5) Cu minimum 24 de ore înainte de data efectivă a intrării în vigoare, lista cuprinzând preţurile maxime de vânzare cu amănuntul, cu numărul de înregistrare atribuit de autoritatea fiscală centrală, va fi publicată, prin grija antrepozitarului autorizat pentru producţie sau a importatorului, în două cotidiene de mare tiraj. 

(6) Ori de câte ori se intenţionează modificări ale preţurilor maxime de vânzare cu amănuntul, antrepozitarul autorizat pentru producţie sau importatorul are obligaţia să redeclare preţurile pentru toate sortimentele de ţigarete, indiferent dacă modificarea intervine la unul sau la mai multe sortimente. Redeclararea se face pe baza aceluiaşi model de declaraţie prevăzut la alin. (2) şi cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (4) şi (5). 

(7) După primirea declaraţiilor privind preţurile maxime de vânzare cu amănuntul, autoritatea fiscală centrală va transmite copii de pe acestea autorităţii fiscale teritoriale, direcţiilor cu atribuţii de control din subordinea Ministerului Finanţelor Publice, Autorităţii Naţionale a Vămilor şi Ministerului Administraţiei şi Internelor. 

Codul fiscal:

SECŢIUNEA a 4-a

Regimul de antrepozitare

Reguli generale

Art. 178 [...]

(4) Antrepozitul fiscal nu poate fi folosit pentru vânzarea cu amănuntul a produselor accizabile. [...]

(6) Fac excepţie de la prevederile alin. (4) antrepozitele fiscale care livrează uleiuri minerale către avioane şi nave sau furnizează produse accizabile din magazinele duty-free. 

Norme metodologice:

7. (1) Antrepozitele fiscale pentru uleiurile minerale pot livra în regim de scutire directă către persoane fizice uleiuri minerale utilizate drept combustibil pentru încălzit în baza autorizaţiei de utilizator final, precum şi gaze petroliere lichefiate distribuite în butelii tip aragaz pentru consum casnic. 

(2) Magazinele autorizate potrivit legii să comercializeze produse în regim duty-free sunt asimilate cu antrepozitele fiscale. Aceste magazine primesc produse accizabile în regim suspensiv în baza autorizaţiilor de duty-free şi pentru aceste produse nu se datorează accize. 

Codul fiscal:

Cererea de autorizare ca antrepozit fiscal

Art. 179. − (1) Un antrepozit fiscal poate funcţiona numai pe baza autorizaţiei valabile emise de autoritatea fiscală competentă. 

(2) În vederea obţinerii autorizaţiei pentru ca un loc să funcţioneze ca antrepozit fiscal, persoana care intenţionează să fie antrepozitar autorizat pentru acel loc trebuie să depună o cerere la autoritatea fiscală competentă în modul şi sub forma prevăzute în norme. 

(3) Cererea trebuie să conţină informaţii şi să fie însoţită de documente cu privire la:

a) amplasarea şi natura locului;

b) tipurile şi cantitatea de produse accizabile estimate a fi produse şi/sau depozitate în decursul unui an;

c) identitatea şi alte informaţii cu privire la persoana care urmează să-şi desfăşoare activitatea ca antrepozitar autorizat;

d) capacitatea persoanei care urmează a fi antrepozitar autorizat de a satisface cerinţele prevăzute la art. 183. 

(4) Persoana care intenţionează să fie antrepozitar autorizat va prezenta, de asemenea, o copie a contractului de administrare sau a actelor de proprietate ale sediului unde locul este amplasat. În plus, atunci când solicitantul nu este proprietarul locului, cererea trebuie să fie însoţită de o declaraţie din partea proprietarului, prin care se confirmă permisiunea de acces pentru personalul cu atribuţii de control. 

(5) Persoana care îşi manifestă în mod expres intenţia de a fi antrepozitar autorizat pentru mai multe antrepozite fiscale poate depune la autoritatea fiscală competentă o singură cerere. Cererea va fi însoţită de documentele prevăzute de prezentul titlu, aferente fiecărei locaţii. 

Norme metodologice:

8. (1) Un antrepozit fiscal poate funcţiona doar în baza unei autorizaţii emise de autoritatea fiscală centrală, prin comisia instituită în acest scop prin ordin al ministrului finanţelor publice. 

(2) Pentru a obţine o autorizaţie de antrepozit fiscal, antrepozitarul autorizat propus trebuie să depună o cerere la autoritatea fiscală teritorială. 

(3) Cererea trebuie să conţină informaţiile şi să fie însoţită de documentele specificate în modelul prevăzut în anexa nr. 4. 

(4) În cazul producţiei de uleiuri minerale, antrepozitarul autorizat propus trebuie să depună documentaţia conform prevederilor prezentelor norme metodologice, după ce a fost avizată din punct de vedere tehnic de Ministerul Economiei şi Comerţului. 

(5) Autoritatea fiscală teritorială verifică realitatea şi exactitatea informaţiilor şi a documentelor depuse de antrepozitarul autorizat propus. Se au în vedere în special îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 180 din Codul fiscal, precum şi capacitatea antrepozitarului autorizat propus de a îndeplini condiţiile prevăzute la art. 183 lit. b), c) şi d) din Codul fiscal. 

(6) Antrepozitarul autorizat propus este obligat ca pe durata acţiunii de verificare să asigure condiţiile necesare bunei desfăşurări a acesteia. 

(7) În acţiunea de verificare autoritatea fiscală poate solicita sprijinul Autorităţii Naţionale de Control şi, după caz, al Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru furnizarea unor elemente de preinvestigare în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor de autorizare a fiecărui solicitant. 

(8) În termen de 30 de zile de la depunerea cererilor, documentaţiile vor fi înaintate autorităţii fiscale centrale, însoţite de un referat care să cuprindă punctul de vedere asupra oportunităţii emiterii autorizaţiei de antrepozitar autorizat şi, după caz, aspectele sesizate privind neconcordanţa cu datele şi informaţiile prezentate de antrepozitarul autorizat propus. Aceste referate vor purta semnătura şi ştampila autorităţii fiscale teritoriale. 

(9) Autoritatea fiscală centrală poate să solicite antrepozitarului autorizat propus orice informaţie şi documente pe care le consideră necesare, cu privire la:

a) amplasarea şi natura antrepozitului fiscal propus;

b) tipurile şi cantităţile de produse accizabile ce urmează a fi produse şi/sau depozitate în antrepozitul fiscal propus;

c) identitatea antrepozitarului autorizat propus;

d) capacitatea antrepozitarului autorizat propus de a asigura garanţia financiară. 

Codul fiscal:

Condiţii de autorizare

Art. 180. − Autoritatea fiscală competentă eliberează autorizaţia de antrepozit fiscal pentru un loc, numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) locul urmează a fi folosit pentru producerea, îmbutelierea, ambalarea, primirea, deţinerea, depozitarea şi/sau expedierea produselor accizabile. În cazul unui loc ce va fi autorizat numai ca antrepozit fiscal de depozitare, cantitatea de produse accizabile depozitată trebuie să fie mai mare decât cantitatea pentru care suma accizelor potenţiale este de 50.000 euro. Conform prevederilor din norme, această cantitate poate fi diferenţiată, în funcţie de grupa de produse depozitată;

Norme metodologice:

9. (1) Un loc poate fi autorizat ca antrepozit fiscal de depozitare atunci când cantităţile minime lunare de produse accizabile ce urmează a fi depozitate în acest loc depăşesc limitele prevăzute mai jos:

 (2) În cazul unui antrepozitar autorizat de depozitare, atunci când pe durata unei perioade continue de 6 luni cantitatea de produse accizabile depozitată în antrepozitul fiscal este mai mică decât cantitatea prevăzută la alin. (1), autorizaţia se revocă. Revocarea autorizaţiei se face de către autoritatea fiscală centrală. 

Codul fiscal:

Autorizarea ca antrepozit fiscal

Art. 181. − (1) Autoritatea fiscală competentă va notifica în scris autorizarea ca antrepozit fiscal, în termen de 60 de zile de la data depunerii documentaţiei complete de autorizare. 

Norme metodologice:

10. (1) Comisia instituită la nivelul Ministerului Finanţelor Publice emite decizii de aprobare sau de respingere a cererii antrepozitarului autorizat propus, după analizarea documentaţiilor complete depuse de solicitant. 

(2) La lucrările comisiei va fi invitat, după caz, câte un reprezentant din partea Ministerului Administraţiei şi Internelor, a Ministerului Economiei şi Comerţului şi a Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, precum şi câte un reprezentant al patronatelor producătorilor de produse accizabile sau al depozitarilor de astfel de produse, legal înfiinţate. 

(3) Autorizaţia pentru un antrepozit fiscal are ca dată de emitere data de 1 a lunii următoare celei în care a fost aprobată de către comisie cererea de autorizare. 

Codul fiscal:

Obligaţiile antrepozitarului autorizat

Art. 183. − Orice antrepozitar autorizat are obligaţia de a îndeplini următoarele cerinţe:

a) să depună la autoritatea fiscală competentă, dacă se consideră necesar, o garanţie, în cazul producţiei, transformării şi deţinerii de produse accizabile, precum şi o garanţie obligatorie pentru circulaţia acestor produse, în condiţiile stabilite prin norme;

Norme metodologice:

11. Garanţia pentru circulaţia produselor accizabile se constituie numai pentru produsele aflate în regim suspensiv. 

Codul fiscal:

j) să se conformeze cu alte cerinţe impuse prin norme. 

Norme metodologice:

12. (1) Antrepozitarii autorizaţi trebuie să deţină un sistem computerizat de evidenţă a produselor aflate în antrepozite, a celor intrate sau ieşite, a celor pierdute prin deteriorare, spargere, furt, precum şi a accizelor aferente acestor categorii de produse. În cazul antrepozitelor fiscale de producţie pentru alcool etilic, sistemul trebuie să asigure şi evidenţa materiilor prime introduse în fabricaţie, precum şi a semifabricatelor aflate pe linia de fabricaţie. 

(2) În cazul antrepozitelor fiscale de producţie de alcool etilic ca materie primă şi al celor de producţie de băuturi alcoolice obţinute exclusiv din prelucrarea acestui alcool, antrepozitarii autorizaţi trebuie să deţină în proprietate clădirile şi să deţină sau să aibă drept de folosinţă a terenului. Documentele care atestă deţinerea în proprietate a clădirilor, precum şi deţinerea în proprietate sau în folosinţă a terenurilor sunt:

a) pentru clădiri, extrasul de carte funciară însoţit de copia titlului de proprietate sau, după caz, a procesului-verbal de punere în funcţiune, atunci când acestea au fost construite în regie proprie;

b) pentru terenuri, extrasul de carte funciară însoţit de copia titlului de proprietate sau a actului care atestă dreptul de folosinţă sub orice formă legală. 

(3) Nu intră sub incidenţa prevederilor alin. (1) şi (2) unităţile de cercetare-dezvoltare organizate potrivit reglementărilor Legii nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”, cu modificările ulterioare. 

(4) De asemenea, în cazul antrepozitelor fiscale de producţie pentru alcool etilic, antrepozitarii autorizaţi trebuie să deţină în proprietate instalaţiile şi echipamentele necesare desfăşurării activităţii, inclusiv mijloace de măsurare − contoare − avizate de Biroul Român de Metrologie Legală, necesare pentru determinarea cantităţii de alcool, precum şi mijloace de măsurare legală pentru determinarea concentraţiei alcoolice pentru fiecare produs, după caz. 

(5) Cazanele deţinute de gospodăriile individuale care produc ţuică şi rachiuri din fructe, în cazul producţiei destinate vânzării, trebuie să fie litrate şi dotate cu vase litrate de organele abilitate de Biroul Român de Metrologie Legală, precum şi cu mijloace de măsurare legală a concentraţiei alcoolice a produselor obţinute. 

Codul fiscal:

SECŢIUNEA a 5-a

Deplasarea şi primirea produselor accizabile aflate în regim suspensiv

Deplasarea produselor accizabile aflate în regim suspensiv

Art. 186. − Pe durata deplasării unui produs accizabil, acciza se suspendă, dacă sunt satisfăcute următoarele cerinţe: [...]

d) containerul în care este deplasat produsul este sigilat corespunzător, conform prevederilor din norme;

Norme metodologice:

13. (1) Containerele în care sunt deplasate produsele accizabile în regim suspensiv trebuie să poarte sigiliile antrepozitului fiscal expeditor. În înţelesul prezentelor norme metodologice, prin container se înţelege orice recipient sau orice alt mijloc care serveşte la transportul în cantităţi angro al produselor accizabile. 

(2) În cazul deplasării în regim suspensiv a alcoolului etilic între două antrepozite fiscale sau între un antrepozit fiscal şi un birou vamal de ieşire din România, containerele în care se deplasează produsele respective trebuie să poarte şi sigiliile aplicate de supraveghetorul fiscal, desemnat potrivit titlului VIII din Codul fiscal. 

(3) În cazul deplasării produselor accizabile între un birou vamal de intrare în România şi un antrepozit fiscal, containerele în care se află produsele trebuie să poarte şi sigiliile biroului vamal. 

(4) Sigiliile prevăzute la alin. (2) şi (3) sunt de unică folosinţă şi trebuie să poarte însemnele celor care le aplică. 

Codul fiscal:

Documentul administrativ de însoţire

Art. 187. − (1) Deplasarea produselor accizabile în regim suspensiv este permisă numai atunci când sunt însoţite de documentul administrativ de însoţire. Modelul documentului administrativ de însoţire va fi prevăzut în norme. 

(2) În cazul deplasării produselor accizabile între două antrepozite fiscale în regim suspensiv, acest document se întocmeşte în 5 exemplare, utilizate după cum urmează:

a) primul exemplar rămâne la antrepozitul fiscal expeditor;

b) exemplarele 2, 3 şi 4 ale documentului însoţesc produsele accizabile pe parcursul mişcării până la antrepozitul fiscal primitor. La sosirea produselor în antrepozitul fiscal primitor, acestea trebuie să fie certificate de către autoritatea fiscală competentă, în raza căreia îşi desfăşoară activitatea antrepozitul fiscal primitor, cu excepţiile prevăzute în norme. La sosirea produselor în antrepozitul fiscal primitor, exemplarul 2 se păstrează de către acesta. Exemplarul 3 este transmis de către antrepozitul fiscal primitor la antrepozitul fiscal expeditor. Exemplarul 4 se transmite şi rămâne la autoritatea fiscală competentă, în raza căreia îşi desfăşoară activitatea antrepozitul fiscal primitor;

c) exemplarul 5 se transmite de către antrepozitul fiscal expeditor, la momentul expedierii produselor, autorităţii fiscale competente în raza căreia îşi desfăşoară activitatea. 

Norme metodologice:

14. (1) Documentul administrativ de însoţire este un instrument de verificare a originii, a ieşirii sau a admiterii într-un antrepozit fiscal, a livrării şi a transportului unui produs accizabil deplasat în regim suspensiv. 

(2) Documentul administrativ de însoţire conţine numele emitentului, al destinatarului şi al transportatorului, informaţii de identificare şi informaţii cantitative despre produsul accizabil care este deplasat, după modelul prevăzut în anexa nr. 5. 

(3) Documentul administrativ de însoţire se întocmeşte de către antrepozitul fiscal expeditor în 5 exemplare, din care:

a) primul exemplar rămâne la antrepozitul fiscal expeditor, iar exemplarul 5 se transmite de către acesta, la momentul expedierii produselor, către autoritatea fiscală teritorială în raza căreia îşi desfăşoară activitatea;

b) exemplarele 2, 3 şi 4 însoţesc obligatoriu produsul accizabil pe parcursul deplasării până la antrepozitul fiscal primitor. 

(4) La sosirea produsului în antrepozitul fiscal primitor, acesta trebuie să completeze toate cele 3 exemplare ale documentului administrativ de însoţire la rubricile aferente primitorului şi, înainte de desigilarea şi descărcarea produsului, să solicite autorităţii fiscale teritoriale în raza căreia îşi desfăşoară activitatea desemnarea unui reprezentant al acesteia, care în maximum 24 de ore trebuie să efectueze verificarea şi certificarea datelor înscrise în documentul administrativ de însoţire. 

(5) Din cele 3 exemplare certificate de către reprezentantul autorităţii fiscale teritoriale, exemplarul 3 se transmite de antrepozitul fiscal primitor la antrepozitul fiscal expeditor, iar exemplarul 4 se transmite autorităţii fiscale teritoriale în raza căreia primitorul îşi desfăşoară activitatea. Exemplarul 2 rămâne la antrepozitul fiscal primitor. 

(6) În cazul antrepozitarului autorizat pentru producţia de alcool etilic şi pentru prelucrarea acestuia, toate cele 5 exemplare ale documentului administrativ de însoţire trebuie să fie vizate de către supraveghetorul fiscal desemnat potrivit titlului VIII din Codul fiscal. În situaţia în care antrepozitele fiscale de producţie pentru alcool etilic şi de prelucrare a acestuia se află în localităţi diferite, trebuie să se procedeze ca la alin. (4) şi (5). 

(7) Prin excepţie, atunci când antrepozitele fiscale de producţie de alcool etilic şi de prelucrare a acestuia se află în acelaşi loc, documentul administrativ de însoţire se întocmeşte în 3 exemplare, din care primul exemplar se păstrează la antrepozitul fiscal de producţie, exemplarul 2 rămâne la antrepozitul fiscal de prelucrare, iar exemplarul 3 se transmite la autoritatea fiscală teritorială în raza căreia îşi desfăşoară activitatea. În această situaţie, exemplarele 2 şi 3 se completează de către antrepozitul fiscal de prelucrare ca antrepozit fiscal primitor, iar certificarea se face de către supraveghetorul fiscal. 

(8) În cazul gospodăriilor individuale care vând produse accizabile către un antrepozit fiscal de producţie, deplasarea produselor în regim suspensiv trebuie să fie însoţită de două exemplare ale borderoului de achiziţii, pe care antrepozitul fiscal de producţie menţionează în partea superioară „utilizat ca document administrativ de însoţire”. Menţiunea se face prin aplicarea unei ştampile care va conţine acest text. La sosirea produselor în antrepozitul fiscal de producţie, acesta trebuie să înscrie pe borderou cantitatea primită şi să solicite autorităţii fiscale teritoriale în raza căreia îşi desfăşoară activitatea desemnarea unui reprezentant fiscal, care în maximum 24 de ore trebuie să verifice şi să certifice datele înscrise în cele două exemplare ale borderoului de achiziţii. Din cele două exemplare certificate, unul se expediază gospodăriei individuale, iar al doilea exemplar se păstrează de către antrepozitul fiscal de producţie. Modelul borderoului de achiziţii este cel prezentat în Ordinul ministrului finanţelor nr. 425/1998 pentru aprobarea Normelor metodologice de întocmire şi utilizare a formularelor tipizate, comune pe economie, care nu au regim special, privind activitatea financiară şi contabilă, precum şi a modelelor acestora. 

Codul fiscal:

Deplasarea unui produs accizabil între un antrepozit fiscal şi un birou vamal

Art. 191. − În cazul deplasării unui produs accizabil între un antrepozit fiscal şi un birou vamal de ieşire din România sau între un birou vamal de intrare în România şi un antrepozit fiscal, acciza se suspendă, dacă sunt înde plinite condiţiile prevăzute de norme. Aceste condiţii sunt în conformitate cu principiile prevăzute la art. 186−190. 

Norme metodologice:

15. (1) În situaţia deplasării unui produs accizabil între un antrepozit fiscal şi un birou vamal de ieşire din România în vederea exportului, documentul administrativ de însoţire se întocmeşte în 5 exemplare. Pe durata deplasării acciza se suspendă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) produsul este însoţit de exemplarele 2, 3 şi 4 ale documentului administrativ de însoţire;

b) ambalajul în care este deplasat produsul are la exterior marcaje care identifică cu claritate tipul şi cantitatea produsului aflat în interior;

c) containerul în care este deplasat produsul este sigilat potrivit prevederilor pct. 13;

d) produsul este însoţit de dovada constituirii unei garanţii de către antrepozitul fiscal pentru plata accizelor aferente produsului deplasat. 

(2) Primul exemplar al documentului administrativ de însoţire rămâne la antrepozitul fiscal expeditor, iar exemplarul 5 se transmite la autoritatea fiscală teritorială în raza căreia acesta îşi desfăşoară activitatea. 

(3) După scoaterea definitivă a produselor de pe teritoriul României şi întocmirea declaraţiei vamale de export, exemplarele 2, 3 şi 4 se confirmă de biroul vamal de ieşire din România. Exemplarul 2 rămâne la biroul vamal, exemplarele 3 şi 4 se transmit de către acesta antrepozitului fiscal expeditor şi, respectiv, autorităţii fiscale teritoriale în raza căreia îşi desfăşoară activitatea expeditorul. 

(4) În situaţia deplasării unui produs accizabil între un birou vamal de intrare în România şi un antrepozit fiscal, acciza se suspendă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) produsul accizabil este însoţit de 3 copii ale declaraţiei vamale pe care biroul vamal menţionează în partea superioară „utilizat ca document administrativ de însoţire”. Menţiunea se face prin aplicarea unei ştampile care va conţine acest text;

b) ambalajul în care este deplasat produsul are la exterior marcaje care identifică cu claritate tipul şi cantitatea produsului aflat în interior;

c) containerul în care este deplasat produsul este sigilat potrivit prevederilor pct. 13;

d) produsul este însoţit de dovada constituirii de către antrepozitul fiscal primitor a unei garanţii pentru plata accizelor aferente produsului deplasat. 

(5) Cele 3 copii ale declaraţiei vamale însoţesc produsele accizabile până la antrepozitul fiscal primitor. 

(6) După certificarea acestor copii de către antrepozitul fiscal primitor, o copie se reţine de către acesta, o copie este transmisă înapoi la biroul vamal de intrare, iar a treia se transmite autorităţii fiscale teritoriale în raza căreia îşi desfăşoară activitatea antrepozitul fiscal primitor. 

Codul fiscal:

Momentul exigibilităţii accizelor

Art. 192 [...]

(3) În cazul pierderilor sau lipsurilor, acciza pentru un produs accizabil devine exigibilă la data când se constată o pierdere sau o lipsă a produsului accizabil. 

(4) Prevederea alin. (3) nu se aplică şi plata accizei nu se datorează dacă pierderea sau lipsa intervine în perioada în care produsul accizabil se află într-un regim suspensiv şi sunt îndeplinite oricare dintre următoarele condiţii: [...]

b) produsul nu este disponibil pentru a fi folosit în România datorită evaporării sau altor cauze care reprezintă rezultatul natural al producerii, deţinerii sau deplasării produsului, dar numai în situaţia în care cantitatea de produs care nu este disponibilă pentru a fi folosită în România nu depăşeşte limitele prevăzute în norme. 

Norme metodologice:

16. În cazul pierderilor sau lipsurilor de produse accizabile, acestea se admit ca neimpozabile atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) pot fi dovedite prin procese-verbale privind înregistrarea pierderilor sau lipsurilor;

b) se încadrează în limitele prevăzute în normele tehnice ale utilajelor şi instalaţiilor şi/sau în actele normative în vigoare; şi

c) sunt evidenţiate şi înregistrate în contabilitate. 

Codul fiscal:

(3) În cazul pierderilor sau lipsurilor, acciza pentru un produs accizabil devine exigibilă la data când se constată o pierdere sau o lipsă a produsului accizabil. [...]

(5) În cazul unui produs accizabil, care are dreptul de a fi scutit de accize, acciza devine exigibilă la data la care produsul este utilizat în orice scop care nu este în conformitate cu scutirea. 

(6) În cazul unui ulei mineral, pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă, acciza devine exigibilă la data la care uleiul mineral este oferit spre vânzare sau la care este utilizat drept combustibil sau carburant. 

(7) În cazul unui produs accizabil, pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă şi care este depozitat într-un antrepozit fiscal pentru care se revocă sau se anulează autorizaţia, acciza devine exigibilă la data revocării sau anulării autorizaţiei. 

Norme metodologice:

17. (1) În toate situaţiile prevăzute la art. 192 alin. (3), (5), (6) şi (7) din Codul fiscal, acciza se plăteşte în termen de 5 zile de la data la care a devenit exigibilă. 

(2) În cazul unui ulei mineral pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă şi care, prin schimbarea destinaţiei iniţiale, este oferit spre vânzare sau utilizat drept combustibil ori carburant, acciza devine exigibilă la data la care uleiul mineral este oferit spre vânzare, obligaţia plăţii accizei revenind vânzătorului, sau la data la care este utilizat drept combustibil sau carburant, obligaţia plăţii accizei revenind utilizatorului. 

Codul fiscal:

(8) Accizele se calculează în cota şi rata de schimb în vigoare, la momentul în care acciza devine exigibilă. 

Norme metodologice:

18. Rata de schimb pentru calcularea accizelor este cea stabilită potrivit prevederilor art. 218 din Codul fiscal. 

Codul fiscal:

SECŢIUNEA a 6-a

Obligaţiile plătitorilor de accize

Documente fiscale

Art. 195. − (1) Pentru produsele accizabile, altele decât cele marcate, care sunt transportate sau deţinute în afara antrepozitului fiscal sau a unui antrepozit vamal, originea trebuie să fie dovedită folosindu-se un document care va fi stabilit prin norme. Documentul nu poate fi mai vechi de 6 zile. Această prevedere nu este aplicabilă pentru produsele accizabile transportate sau deţinute de către alte persoane decât comercianţii, în măsura în care aceste produse sunt ambalate în pachete destinate vânzării cu amănuntul. 

(2) Toate transporturile de produse accizabile sunt însoţite de un document, astfel:

a) mişcarea produselor accizabile în regim suspensiv este însoţită de documentul administrativ de însoţire;

b) mişcarea produselor accizabile eliberate pentru consum este însoţită de factura fiscală ce va reflecta cuantumul accizei, modelul acesteia fiind precizat în norme;

c) transportul de produse accizabile, când acciza a fost plătită, este însoţit de factură sau aviz de însoţire. 

Norme metodologice:

19. (1) Orice plătitor de acciză care livrează produse accizabile către o altă persoană are obligaţia de a emite către această persoană o factură. Acest document nu poate fi mai vechi de 6 zile de la data efectuării livrării. 

(2) Facturile se emit pe formulare standard sau pe formulare speciale. 

(3) Facturile fiscale speciale se utilizează numai de către antrepozitarii autorizaţi sau importatorii autorizaţi de alcool etilic, ţigarete şi uleiuri minerale, iar modelul acestora este cel prevăzut în anexele nr. 6, 7, 8, 9, 10 şi 11. În facturile fiscale speciale, la rubrica „Cumpărător” se va menţiona antrepozitar autorizat, comerciant sau utilizator. 

(4) Pentru livrările de produse accizabile efectuate din antrepozitele fiscale, cu excepţia livrărilor în regim suspensiv, factura trebuie să cuprindă valoarea accizei sau, dacă nu se datorează accize în urma unei scutiri, menţiunea „scutit de accize”. 

(5) Persoana care emite factura în care se înscrie acciza are obligaţia de a păstra un exemplar din fiecare factură şi de a prezenta acest exemplar la cererea autorităţilor fiscale. 

(6) În cazul produselor accizabile marcate, transportul acestora de la antrepozitul fiscal de producţie către alte locuri proprii de depozitare ale antrepozitarului autorizat se face pe baza avizului de însoţire, care va fi de tip special, cu inscripţionare pe diagonală, numai în cazul băuturilor alcoolice pentru care se foloseşte factura fiscală specială. În avizul de însoţire se înscrie şi valoarea accizei aferente cantităţilor de produse accizabile transferate. 

(7) Avizul de însoţire în care acciza se evidenţiază distinct se utilizează şi în cazul altor produse accizabile pentru care acciza devine exigibilă la momentul ieşirii din regimul suspensiv, fără a interveni schimbul de proprietate. Pentru transferul de uleiuri minerale, avizul de însoţire va avea inscripţionat pe lungimea în diagonală cuvintele „Uleiuri minerale”. Prin ieşire din regim suspensiv se înţelege şi cazurile în care produsele accizabile sunt transferate către un depozit neautorizat ca antrepozit fiscal, aflat în aceeaşi locaţie fizică sau la aceeaşi adresă cu spaţiul de producţie. 

(8) În situaţiile prevăzute la alin. (6) şi (7) nu este obligatorie înscrierea accizelor în facturile întocmite la livrarea produselor, dar se vor menţiona cuvintele „accize plătite”. 

(9) Mişcarea produselor accizabile în regim suspensiv este însoţită întotdeauna de documentul administrativ de însoţire. În cazul deplasării produselor accizabile de la un birou vamal de intrare în România sau de la o gospodărie individuală către un antrepozit fiscal, aceasta trebuie să fie însoţită de declaraţia vamală sau de borderoul de achiziţii, care au menţionate în partea superioară „utilizat ca document administrativ de însoţire”. 

(10) Facturile fiscale speciale şi documentul administrativ de însoţire sunt documente cu regim special şi se tipăresc de către Compania Naţională „Imprimeria Naţională” − S.A. 

(11) Documentele fiscale prevăzute la alin. (10) se achiziţionează, contra cost, de la autoritatea fiscală teritorială în baza notei de comandă întocmite conform modelului prezentat în anexa nr. 12. Nota de comandă va fi aprobată numai dacă solicitantul justifică necesitatea achiziţionării acestor documente. 

(12) Orice nouă comandă de astfel de documente va fi condiţionată de justificarea utilizării documentelor ridicate anterior, prin prezentarea evidenţei achiziţionării şi utilizării documentelor fiscale speciale, întocmită conform modelului prezentat în anexa nr. 13. 

(13) Antrepozitarii autorizaţi şi importatorii de ţigarete pot utiliza propriile sisteme informatice financiar-contabile pentru emiterea facturilor fiscale speciale. 

Codul fiscal:

Garanţii

Art. 198. − (1) După acceptarea condiţiilor de autori zare a antrepozitului fiscal, antrepozitarul autorizat depune la autoritatea fiscală competentă o garanţie, conform prevederilor din norme, care să asigure plata accizelor care pot deveni exigibile. 

(2) Garanţiile pot fi: depozite în numerar, ipoteci, garanţii reale şi personale. 

(3) Modul de calcul, valoarea şi durata garanţiei vor fi prevăzute în norme. 

(4) Valoarea garanţiei va fi analizată periodic, pentru a reflecta orice schimbări în volumul afacerii, în activitatea antrepozitarilor autorizaţi sau în nivelul de accize datorat. 

Norme metodologice:

20. (1) Orice antrepozitar autorizat trebuie să asigure o garanţie care să acopere riscul neplăţii accizelor pentru produsele accizabile produse şi/sau depozitate în fiecare antrepozit fiscal al antrepozitarului autorizat. 

(2) Garanţia poate fi sub formă de: depozit în numerar, ipoteci, garanţii reale sau garanţii personale. 

(3) În cazul unui depozit în numerar se aplică următoarele reguli:

a) se constituie într-un depozit special deschis la Trezoreria Statului o sumă egală cu nivelul garanţiei;

b) orice dobândă plătită de trezorerie în legătură cu depozitul aparţine antrepozitarului autorizat. 

(4) În cazul ipotecii se aplică următoarele reguli:

a) antrepozitarul autorizat trebuie să aibă calitatea de proprietar al bunului imobil în cauză;

b) să existe poliţa de asigurare a bunului imobil ipotecat în favoarea Ministerului Finanţelor Publice, valabilă pe toată durata ipotecii;

c) proprietatea nu trebuie să facă obiectul unei alte ipoteci;

d) valoarea bunului imobil ipotecat trebuie să fie mai mare decât nivelul garanţiei necesare, cu minimum 20%. 

(5) În cazul garanţiei reale se aplică următoarele reguli:

a) garantul trebuie să fie o societate bancară;

b) să existe o scrisoare de garanţie bancară. 

(6) În cazul garanţiei personale se aplică regulile stabilite la alineatele precedente, în funcţie de tipul garanţiei. 

(7) Nivelul garanţiei pentru un antrepozit fiscal se determină în lei pe baza cursului de schimb leu/euro, după cum urmează:

 

 

(8) Valoarea accizelor potenţiale într-o lună se determină pe baza cantităţii medii lunare de produse accizabile care au fost produse şi/sau depozitate în locul respectiv în ultimele 12 luni sau, după caz, pe baza cantităţii medii lunare aferente lunilor lucrate consecutiv din ultimele 12 luni. În cazul antrepozitarilor care nu au desfăşurat activitate în ultimele 12 luni, valoarea accizelor potenţiale într-o lună se determină pe baza cantităţii medii lunare de produse accizabile, estimată a se produce şi/sau depozita în locul respectiv în următoarea perioadă de 12 luni. 

(9) Nivelul garanţiei se reduce după cum urmează:

a) cu 50%, în cazul în care comisia instituită în cadrul autorităţii fiscale centrale stabileşte că în ultimul an antrepozitarul autorizat s-a conformat prevederilor legale privind accizele; sau

b) cu 100%, în cazul în care comisia instituită în cadrul autorităţii fiscale centrale stabileşte că în ultimii 2 ani antrepozitarul autorizat s-a conformat prevederilor legale privind accizele. 

(10) Un antrepozitar autorizat se consideră că s-a conformat prevederilor legale privind accizele, în următoarele situaţii:

a) a plătit la bugetul de stat obligaţiile din accize. În această situaţie se includ şi antrepozitarii autorizaţi care au beneficiat sau beneficiază de înlesniri la plata obligaţiilor fiscale restante faţă de bugetul de stat, în conformitate cu prevederile legale, cu respectarea condiţiilor cuprinse în convenţiile încheiate cu autoritatea fiscală;

b) a depus la timp declaraţiile de accize;

c) ţine evidenţe exacte şi actualizate cu privire la materiile prime, lucrările în derulare şi produsele accizabile finite;

d) a corectat orice abatere de la obligaţiile antrepozitarului autorizat. 

(11) Prevederile alin. (9) se aplică şi în cazul agenţilor economici care au deţinut autorizaţie de producţie şi comercializare în ultimii 2 ani şi s-au conformat prevederilor legale privind accizele. 

(12) Nivelul garanţiei nu se reduce, în cazul în care antrepozitarul autorizat:

a) are pe rol dosare pentru evaziune fiscală, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, aflate în diferite stadii de soluţionare la instanţele judecătoreşti, fără a se fi pronunţat o hotărâre definitivă;

b) nu a deţinut autorizaţie pentru producţia şi comercializarea de produse accizabile în ultimii 2 ani, datorită neachitării obligaţiilor privind plata accizelor, sau a pierdut dreptul la eşalonări din motive imputabile. 

(13) Garanţia constituită la momentul autorizării este valabilă atâta timp cât nu este executată de Ministerul Finanţelor Publice. 

(14) Garanţia stabilită pentru autorizare se depune la autoritatea fiscală centrală în termen de 60 de zile de la data emiterii autorizaţiei. 

(15) Nivelul garanţiei se analizează semestrial în vederea actualizării în funcţie de schimbările intervenite în volumul afacerii, în activitatea antrepozitarului autorizat sau în nivelul accizei datorate. În acest sens, antrepozitarul autorizat trebuie să depună semestrial până la data de 10 a lunii imediat următoare, la autoritatea fiscală centrală, o declaraţie privind informaţiile necesare analizei. 

(16) În cazul deplasării produselor accizabile în regim suspensiv, cuantumul garanţiei se stabileşte pe baza cantităţii medii livrate într-o lună ori pe baza cantităţii estimate a fi livrate într-o lună, în situaţia antrepozitarilor autorizaţi care nu au desfăşurat activitate în domeniul produselor accizabile. 

(17) Orice antrepozitar autorizat poate să asigure, la cerere, o singură garanţie care să acopere toate antrepozitele fiscale ale acelui antrepozitar autorizat, precum şi garanţia aferentă deplasării produselor accizabile. 

Codul fiscal:

SECŢIUNEA a 7-a

Scutiri la plata accizelor

Scutiri generale

Art. 199. − (1) Produsele accizabile sunt scutite de plata accizelor, atunci când sunt destinate pentru:

a) livrarea în contextul relaţiilor consulare sau diplomatice;

b) organizaţiile internaţionale recunoscute ca atare de către autorităţile publice ale României, în limitele şi în condiţiile stabilite prin convenţiile internaţionale, care pun bazele acestor organizaţii, sau prin acorduri încheiate la nivel statal sau guvernamental;

c) forţele armate aparţinând oricărui stat-parte la Tratatul Atlanticului de Nord, cu excepţia Forţelor Armate ale României;

d) rezerva de stat şi rezerva de mobilizare, pe perioada în care au acest regim. 

(2) Modalitatea şi condiţiile de acordare a scutirilor prevăzute la alin. (1) vor fi reglementate prin norme. 

Norme metodologice:

21. (1) Pentru produsele accizabile, cu excepţia uleiurilor minerale folosite drept combustibili şi carburanţi, scutirea de la plata accizelor se acordă direct, atunci când sunt livrate de către antrepozitul fiscal:

a) în cadrul relaţiilor consulare sau diplomatice;

b) organizaţiilor internaţionale recunoscute ca atare de către autorităţile publice ale României, în limitele şi în condiţiile stabilite prin convenţiile internaţionale care pun bazele acestor organizaţii sau prin acorduri încheiate la nivel statal ori guvernamental;

c) forţelor armate aparţinând oricărui stat-parte la Tratatul Atlanticului de Nord, cu excepţia Forţelor Armate ale României;

d) la rezerva de stat şi rezerva de mobilizare. 

(2) Pentru uleiuri minerale folosite drept combustibili şi carburanţi, cu destinaţiile prevăzute la alin. (1), cu excepţia celei prevăzute la lit. d), scutirea se acordă prin restituirea accizelor plătite la momentul achiziţionării produselor accizabile, conform prevederilor legale în materie. 

(3) Atât în situaţia prevăzută la alin. (1), cât şi în cea menţionată la alin. (2), scutirea se acordă pe baza certificatului de scutire de plata accizelor, emis beneficiarului de autoritatea fiscală teritorială. 

(4) Modelul certificatului de scutire de plata accizelor este prevăzut în anexa nr. 14. 

(5) Acest certificat se eliberează la cererea scrisă a beneficiarului, în care se vor menţiona statutul acestuia şi fundamentarea cantităţii ce urmează a fi achiziţionată în regim de scutire de plata accizelor. Autoritatea fiscală teritorială poate să solicite orice informaţie şi documente pe care le consideră necesare pentru eliberarea certificatului. 

(6) Certificatul de scutire de plata accizelor se emite beneficiarului în trei exemplare, cu următoarele destinaţii:

a) primul exemplar se păstrează de către beneficiar;

b) al doilea exemplar este utilizat ca document administrativ de însoţire;

c) al treilea exemplar se transmite şi se păstrează de către antrepozitul fiscal expeditor. 

(7) În cazul în care beneficiarul se aprovizionează de la mai multe antrepozite fiscale, certificatul de scutire de plata accizelor se emite pentru fiecare antrepozit fiscal expeditor în parte. 

(8) La momentul efectuării primei operaţiuni, beneficiarul transmite exemplarele 2 şi 3 ale certificatului de scutire de plata accizelor către antrepozitul fiscal expeditor, care păstrează al treilea exemplar, urmând ca exemplarul al doilea să fie utilizat ca document administrativ de însoţire pentru toate operaţiunile ce se vor derula. 

(9) De fiecare dată la sosirea produsului accizabil, beneficiarul solicită autorităţii fiscale teritoriale emitente a certificatului ca în maximum 24 de ore să certifice pe exemplarul utilizat ca document administrativ de însoţire cantitatea primită de beneficiar. Pentru aceasta, autoritatea fiscală teritorială emitentă poate desemna un reprezentant al administraţiei finanţelor publice în raza căreia este primit produsul. 

(10) După certificarea fiecărei operaţiuni în certificatul de scutire de plata accizelor, beneficiarul transmite o copie a acestuia în termen de 6 zile către antrepozitul fiscal expeditor. 

(11) Dacă în termen de 30 de zile de la expedierea produsului antrepozitul fiscal expeditor nu primeşte copia documentului certificat, acea operaţiune se consideră eliberare pentru consum şi din acel moment acciza devine exigibilă. 

Codul fiscal:

Scutiri pentru alcool etilic şi alte produse alcoolice

Art. 200. − (1) Sunt scutite de plata accizelor alcoolul etilic şi alte produse alcoolice atunci când sunt:

a) denaturate conform prescripţiilor legale şi utilizate pentru producerea de produse care nu sunt destinate consumului uman;

b) utilizate pentru producerea oţetului;

c) utilizate pentru producerea de medicamente;

d) utilizate pentru producerea de arome alimentare, pentru alimente sau băuturi nealcoolice ce au o concentraţie ce nu depăşeşte 1,2% în volum;

e) utilizate în scop medical în spitale şi farmacii;

f) utilizate direct sau ca element al produselor semifabricate pentru producerea de alimente cu sau fără cremă, cu condiţia ca în fiecare caz concentraţia de alcool să nu depăşească 8,5 litri de alcool pur la 100 kg de produs ce intră în compoziţia ciocolatei şi 5 litri de alcool pur la 100 kg de produs ce intră în compoziţia altor produse;

g) eşantioane pentru analiză sau teste de producţie necesare sau în scopuri ştiinţifice;

h) utilizate în procedee de fabricaţie, cu condiţia ca produsul finit să nu conţină alcool;

i) utilizate pentru producerea unui element care nu este supus accizei;

j) utilizate în industria cosmetică. 

(2) Modalitatea şi condiţiile de acordare a scutirilor prevăzute la alin. (1), precum şi produsele utilizate pentru denaturarea alcoolului vor fi reglementate prin norme. 

Norme metodologice:

22. (1) În toate situaţiile prevăzute la art. 200 alin. (1) din Codul fiscal, scutirea de la plata accizelor se acordă numai beneficiarului, cu condiţia ca aprovizionarea să se fi efectuat direct de la un antrepozit fiscal. În categoria beneficiarilor se încadrează şi depozitele farmaceutice autorizate de către autoritatea cu competenţă în acest sens, în cazul alcoolului livrat direct de acestea către spitale şi farmacii. 

(2) Pentru produsele prevăzute la art. 200 alin. (1) lit. g) din Codul fiscal scutirea se acordă direct. De asemenea, scutirea se acordă direct şi în cazul antrepozitarilor autorizaţi care funcţionează în sistem integrat pentru toate situaţiile prevăzute la art. 200 alin. (1) din Codul fiscal. 

(3) Pentru celelalte situaţii prevăzute la art. 200 alin. (1) din Codul fiscal, scutirea se acordă:

a) prin compensare cu alte impozite şi taxe datorate bugetului de stat;

b) prin restituirea accizelor plătite la momentul achiziţionării produselor accizabile. 

(4) În toate situaţiile prevăzute la art. 200 alin. (1) din Codul fiscal, scutirea se acordă pe baza:

a) autorizaţiei de utilizator final. Aceasta se eliberează şi în cazul antrepozitarilor autorizaţi care funcţionează în sistem integrat;

b) facturii fiscale de achiziţie a alcoolului etilic, în care acciza să fie evidenţiată separat, cu excepţia cazului prevăzut la art. 200 alin. (1) lit. g) din Codul fiscal, în care pe factură se înscrie „scutit de accize”;

c) dovezii plăţii accizelor către antrepozitul fiscal expeditor, constând în documentul de plată confirmat de banca la care utilizatorul are contul deschis. 

(5) Autorizaţia de utilizator final se emite de către autoritatea fiscală teritorială. Autorizaţia se emite în trei exemplare cu următoarele destinaţii:

a) primul exemplar se păstrează de către utilizatorul final;

b) al doilea exemplar este utilizat ca document administrativ de însoţire;

c) al treilea exemplar se transmite şi se păstrează de către antrepozitul fiscal expeditor. 

(6) Modelul autorizaţiei de utilizator final este prezentat în anexa nr. 15. 

(7) Această autorizaţie se eliberează la cererea scrisă a beneficiarului, la care se va anexa actul de constituire din care să rezulte că societatea desfăşoară o activitate care necesită consumul de alcool etilic şi alte produse alcoolice, precum şi fundamentarea cantităţii ce urmează a fi achiziţionată în regim de scutire de plata accizelor. Autoritatea fiscală poate să solicite orice informaţie şi documente pe care le consideră necesare pentru eliberarea autorizaţiei. 

(8) În cazul în care beneficiarul se aprovizionează de la mai multe antrepozite fiscale, autorizaţia de utilizator final se emite pentru fiecare antrepozit fiscal expeditor în parte. 

(9) La momentul efectuării primei operaţiuni, beneficiarul transmite exemplarele 2 şi 3 ale autorizaţiei de utilizator final către antrepozitul fiscal expeditor, care păstrează exemplarul trei, urmând ca exemplarul al doilea să fie utilizat ca document administrativ de însoţire pentru toate operaţiunile ce se vor derula. 

(10) De fiecare dată la sosirea produsului accizabil, beneficiarul solicită autorităţii fiscale teritoriale emitente a autorizaţiei ca în maximum 24 de ore să certifice pe exemplarul utilizat ca document administrativ de însoţire cantitatea primită de beneficiar. Pentru aceasta, autoritatea fiscală teritorială emitentă poate desemna un reprezentant al administraţiei finanţelor publice în raza căreia este primit produsul. 

(11) După certificarea fiecărei operaţiuni în autorizaţia de utilizator final, beneficiarul transmite o copie a acesteia în termen de 6 zile către antrepozitul fiscal expeditor. 

(12) Dacă în termen de 30 de zile de la expedierea produsului, antrepozitul fiscal expeditor nu primeşte copia documentului certificat, acea operaţiune se consideră eliberare pentru consum şi din acel moment acciza devine exigibilă. 

(13) Produsele admise a fi utilizate pentru denaturarea alcoolului sunt:

a) pentru alcoolul etilic tehnic: violet de metil în concentraţie de 0,6−1,2 g la 1.000 litri, alcooli superiori în concentraţie de 0,2−0,5 kg/1.000 litri sau benzină de extracţie în concentraţie de 0,4−1 kg/1.000 litri;

b) pentru alcoolul etilic utilizat în cosmetică: fenolftaleină în concentraţie de 10−40 g/1.000 litri;

c) pentru alcoolul sanitar: salicilat de etil sau salicilat de metil în concentraţie de 0,2−1 kg/1.000 litri şi albastru de metil în concentraţie de 2−5 g/1.000 litri. 

(14) Depozitele farmaceutice livrează alcoolul către spitale şi farmacii la preţuri fără accize. 

Codul fiscal:

Scutiri pentru uleiuri minerale

Art. 201. − (1) Sunt scutite de la plata accizelor:

a) uleiurile minerale folosite în orice alt scop decât drept combustibil sau carburant;

b) uleiurile minerale livrate în vederea utilizării drept carburant pentru aeronave, altele decât aviaţia turistică în scop privat. Prin aviaţie turistică în scop privat se înţelege utilizarea unei aeronave, de către proprietarul sau de către persoana fizică sau juridică care o deţine cu titlu de închiriere sau cu un alt titlu, în alte scopuri decât cele comerciale şi în special altele decât transportul de persoane sau de mărfuri sau prestări de servicii cu titlu oneros ori pentru nevoile autorităţilor publice;

c) uleiurile minerale livrate în vederea utilizării drept carburant pentru navigaţia maritimă internaţională şi pentru navigaţia pe căile navigabile interioare, altele decât navigaţiile de agrement în scop privat. Prin navigaţie de agrement în scop privat se înţelege utilizarea oricărei ambarcaţiuni, de către proprietarul sau de către persoana fizică sau juridică care o deţine cu titlu de închiriere sau cu un alt titlu, în alte scopuri decât cele comerciale şi în special altele decât transportul de persoane sau de mărfuri ori prestări de servicii cu titlu oneros sau pentru nevoile autorităţilor publice;

d) uleiurile minerale utilizate în cadrul producţiei de electricitate şi în centralele electrocalogene;

e) uleiurile minerale utilizate în scopul testării aeronavelor şi vapoarelor;

f) uleiurile minerale injectate în furnale sau în alte agregate industriale în scop de reducere chimică, ca aditiv la cocsul utilizat drept combustibil principal;

g) uleiurile minerale care intră în România în rezervorul standard al unui autovehicul cu motor, destinat utilizării drept combustibil pentru acel autovehicul;

h) orice ulei mineral care este scos de la rezerva de stat sau rezerva de mobilizare, fiind acordat gratuit în scop de ajutor umanitar;

i) orice ulei mineral achiziţionat direct de la agenţi economici producători sau importatori, utilizat drept combustibil pentru încălzirea spitalelor, sanatoriilor, azilelor de bătrâni şi a orfelinatelor;

j) orice ulei mineral utilizat de către persoane fizice drept combustibil pentru încălzirea locuinţelor;

k) orice ulei mineral achiziţionat direct de la agenţi economici producători sau importatori, utilizat drept combustibil în scop tehnologic sau pentru producerea de agent termic şi apă caldă;

l) orice ulei mineral achiziţionat direct de la agenţi economici producători sau importatori, utilizat în scop industrial;

m) uleiurile minerale utilizate drept combustibil neconvenţional (bio-diesel). 

(2) Modalitatea şi condiţiile de acordare a scutirilor prevăzute la alin. (1) vor fi reglementate prin norme. 

Norme metodologice:

23. (1) În toate situaţiile prevăzute la art. 201 alin. (1) din Codul fiscal, scutirea se acordă beneficiarului, cu condiţia ca aprovizionarea să se efectueze direct de la un antrepozit fiscal, de la un importator sau de la un distribuitor agreat prevăzut la alin. (17). 

(2) Pentru produsele prevăzute la art. 201 alin. (1) lit. b)−j) şi m) din Codul fiscal, scutirea se acordă direct. De asemenea, scutirea se acordă direct şi pentru uleiurile minerale cu codul NC 2711 14 00 utilizate în scop industrial. 

(3) Pentru celelalte situaţii prevăzute la art. 201 alin. (1) din Codul fiscal, scutirea se acordă:

a) prin compensare cu alte impozite şi taxe datorate bugetului de stat;

b) prin restituirea accizelor plătite la momentul achiziţionării produselor accizabile. 

(4) În toate situaţiile prevăzute la art. 201 alin. (1) din Codul fiscal, cu excepţia celei prevăzute la lit. g) a aceluiaşi articol, scutirea se acordă pe baza:

a) autorizaţiei de utilizator final. Aceasta se eliberează şi în cazul antrepozitarilor autorizaţi care utilizează uleiuri minerale obţinute din producţia proprie;

b) facturii fiscale speciale de achiziţie a uleiurilor minerale, în care acciza să fie evidenţiată separat, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), în care pe factură se înscrie „scutit de accize”;

c) dovezii plăţii accizelor către antrepozitul fiscal expeditor sau către importator, după caz, constând în documentul de plată confirmat de banca la care utilizatorul are contul deschis. 

(5) În cazul în care beneficiarul se aprovizionează de la un distribuitor agreat, obligaţia deţinerii autorizaţiei de utilizator final revine distribuitorului. 

(6) Autorizaţia de utilizator final se emite în toate cazurile, cu excepţia persoanelor fizice, de către autoritatea fiscală teritorială. Autorizaţia se emite în trei exemplare cu următoarele destinaţii:

a) primul exemplar se păstrează de către utilizatorul final;

b) al doilea exemplar este utilizat ca document administrativ de însoţire;

c) exemplarul 3 se transmite antrepozitului fiscal expeditor, importatorului sau distribuitorului agreat. În acest caz distribuitorul agreat transmite o copie a exemplarului 3 de autorizaţie către antrepozitarul fiscal de la care acesta se aprovizionează. 

(7) Modelul autorizaţiei de utilizator final este prezentat în anexa nr. 15. 

(8) Această autorizaţie se eliberează la cererea scrisă a beneficiarului, la care se va anexa actul de constituire din care să rezulte că societatea desfăşoară o activitate care necesită achiziţionarea de uleiuri minerale, precum şi fundamentarea cantităţii ce urmează a fi achiziţionată în regim de scutire de plata accizelor. Autoritatea fiscală poate să solicite orice informaţie şi documente pe care le consideră necesare pentru eliberarea autorizaţiei. 

(9) Autorizaţia de utilizator final va fi solicitată şi de către beneficiarii uleiurilor minerale neaccizabile rezultate din prelucrarea ţiţeiului sau a altor materii prime care au punctul de inflamabilitate sub 85°C. 

(10) În cazul în care beneficiarul se aprovizionează de la mai multe antrepozite fiscale sau de la mai mulţi importatori sau distribuitori agreaţi, autorizaţia de utilizator final se emite pentru fiecare situaţie în parte. 

(11) La momentul efectuării primei operaţiuni, beneficiarul transmite exemplarele 2 şi 3 ale autorizaţiei de utilizator final către expeditorul produsului accizabil, care păstrează exemplarul 3, urmând ca exemplarul 2 să fie utilizat ca document administrativ de însoţire pentru toate operaţiunile ce se vor derula. 

(12) De fiecare dată la sosirea produsului accizabil, beneficiarul solicită autorităţii fiscale teritoriale emitente a autorizaţiei ca în maximum 24 de ore să certifice pe exemplarul utilizat ca document administrativ de însoţire cantitatea primită de către beneficiar. Pentru aceasta, autoritatea fiscală teritorială emitentă poate desemna un reprezentant al administraţiei finanţelor publice în raza căreia este primit produsul. 

(13) După certificarea fiecărei operaţiuni în autorizaţia de utilizator final, beneficiarul transmite o copie a acesteia în termen de 6 zile către antrepozitul fiscal expeditor. 

(14) Dacă în termen de 30 de zile de la expedierea produsului, antrepozitul fiscal expeditor nu primeşte copia documentului certificat, acea operaţiune se consideră eliberare pentru consum şi din acel moment acciza devine exigibilă. 

(15) Pentru persoanele fizice, autorizaţia de utilizator final se emite la cererea scrisă a acestora de către administraţia finanţelor publice în raza căreia acestea îşi au domiciliul. În cerere va fi prezentată şi fundamentarea cantităţii ce urmează a fi achiziţionată în decursul unui an. În acest caz, se eliberează numai primul exemplar din modelul autorizaţiei de utilizator final prezentat în anexa nr. 15, fără a se mai aplica procedura prevăzută la alin. (11)−(14). În autorizaţia de utilizator final eliberată persoanei fizice, în locul codului unic de înregistrare se va înscrie codul numeric personal. 

(16) Staţiile de distribuţie ale antrepozitarilor autorizaţi care sunt dotate cu pompe distincte pentru distribuirea petrolului lampant vând către persoanele fizice acest produs la preţuri cu amănuntul care nu includ accize. 

(17) Distribuitori agreaţi sunt:

a) pentru uleiuri minerale utilizate drept carburant pentru aeronave − deţinătorii de certificate de autorizare ca distribuitor expres pentru produse aeronautice civile şi contracte de prestări de servicii cu societăţi deţinătoare de certificate de autorizare ca distribuitor expres pentru produse aeronautice civile. Certificatele de autorizare se eliberează de Regia Autonomă „Autoritatea Aeronautică Civilă Română”;

b) pentru uleiurile minerale utilizate drept carburant pentru navigaţia maritimă internaţională şi pe căile navigabile interioare − deţinătorii de certificate eliberate de autoritatea cu competenţă în acest sens;

c) pentru gaz petrolier lichefiat − persoanele autorizate în calitate de unităţi de deservire − conform prescripţiilor tehnice în vigoare, aprobate de ministerul de resort − şi care deţin în proprietate mijloace tehnice autorizate pentru distribuirea de gaz petrolier lichefiat. 

(18) În cazul importurilor de uleiuri minerale, regimul de scutire se acordă în baza autorizaţiei de utilizator final şi, după caz, a autorizaţiilor prevăzute la alin. (17) pentru distribuitorii agreaţi. 

Codul fiscal:

SECŢIUNEA a 8-a

Marcarea produselor alcoolice şi a produselor din tutun

Reguli generale

Art. 202. − (1) Prevederile prezentei secţiuni se aplică următoarelor produse accizabile:

a) produse intermediare şi alcool etilic, cu excepţiile prevăzute prin norme;

b) produse din tutun. 

Norme metodologice:

24. Nu intră sub incidenţa sistemului de marcare:

a) alcoolul etilic denaturat cu substanţe specifice destinaţiei, alta decât consumul uman, astfel încât să nu poată fi utilizat la obţinerea de băuturi alcoolice;

b) alcoolul etilic tehnic rezultat exclusiv ca produs secundar din procesul de obţinere a alcoolului etilic rafinat şi care datorită compoziţiei sale nu poate fi utilizat în industria alimentară. 

Codul fiscal:

Responsabilitatea marcării

Art. 203. − (1) Responsabilitatea marcării produselor accizabile revine antrepozitarilor autorizaţi sau importatorilor. 

(2) Importatorul transmite producătorului extern marcajele, sub forma şi în maniera prevăzute în norme, în vederea aplicării efective a acestora pe produsele accizabile contractate. 

Norme metodologice:

25. (1) Autorizaţia de antrepozit fiscal de producţie atestă şi dreptul de marcare a produselor supuse acestui regim. 

(2) Produsele supuse marcării pot fi importate de către persoanele care deţin autorizaţie de importator. 

(3) Autorizaţia de importator se acordă de către autoritatea fiscală centrală în conformitate cu prevederile pct. 27. 

(4) În vederea realizării importurilor de produse din tutun şi alcool etilic, timbrele, banderolele sau etichetele de marcare, după caz, procurate de importatori, se expediază pe adresa producătorului extern, care urmează să le aplice pe marfă. Expedierea marcajelor se face în maximum 15 zile de la executarea comenzii de către unitatea autorizată cu tipărirea. 

(5) După expirarea acestui termen, importatorii sunt obligaţi să returneze unităţii specializate, autorizate cu tipărirea, în vederea distrugerii, marcajele neutilizate prin neexpedierea, în regim de export temporar, partenerilor externi. 

(6) Expedierea marcajelor către producătorii externi se face numai ca bagaj neînsoţit, cu depunerea în vamă a declaraţiei vamale de export temporar. Declaraţia vamală de export temporar trebuie să fie însoţită de următoarele documente:

a) documentul de transport internaţional, din care să rezulte că destinatarul este producătorul mărfurilor ce urmează a fi importate;

b) o copie de pe contractul încheiat între importator şi producătorul extern sau reprezentantul acestuia;

c) o copie de pe autorizaţia de importator;

d) dovada vărsării la bugetul de stat a sumei ce reprezintă contravaloarea accizelor aferente cantităţii de produse ce urmează a se importa, corespunzătoare cantităţii marcajelor exportate. 

(7) Cu ocazia importului, o dată cu declaraţia vamală de import, se depune o declaraţie vamală de reimport, pentru marcajele aplicate, în vederea încheierii regimului acordat la scoaterea temporară din ţară a acestora. 

Codul fiscal:

Proceduri de marcare

Art. 204. − (1) Marcarea produselor se efectuează prin timbre, banderole sau etichete. 

Norme metodologice:

26. (1) Dimensiunile marcajelor sunt prezentate în anexa nr. 16. 

(2) Marcajele sunt hârtii de valoare cu regim special şi se tipăresc de către Compania Naţională „Imprimeria Naţională” − S.A. 

(3) Timbrele pentru marcarea ţigaretelor şi produselor din tutun sunt inscripţionate cu următoarele elemente:

a) denumirea antrepozitarului autorizat pentru producţie sau a importatorului autorizat şi codul de marcare atribuit acestora;

b) denumirea generică a produsului, respectiv: ţigarete, ţigări, alte produse din tutun;

c) seria şi codul de emisiune. 

(4) Banderolele pentru marcarea produselor intermediare şi a alcoolului etilic vor avea inscripţionate următoarele elemente:

a) denumirea antrepozitarului autorizat pentru producţie sau a importatorului autorizat şi codul de marcare atribuit acestora;

b) denumirea generică a produsului, respectiv: alcool, băuturi slab alcoolizate, băuturi spirtoase, ţuică, rachiuri din fructe, produse intermediare;

c) codul şi seria de emisiune;

d) indicele de aplicare în formă de „U” sau „L”;

e) cantitatea nominală exprimată în litri de produs conţinut, precum şi concentraţia alcoolică. 

(5) Banderolele se aplică pe sistemul de închidere a buteliilor sau cutiilor de tetra pak, tetra brik şi altele asemenea, în formă de „U” sau „L”. Sunt supuse marcării prin banderole inclusiv buteliile şi cutiile ce depăşesc capacitatea de 1 litru, dar nu mai mult de 10 litri. 

(6) În situaţia în care dimensiunile marcajelor nu permit includerea în întregime a denumirilor antrepozitarilor autorizaţi, se vor inscripţiona prescurtările sau iniţialele stabilite de fiecare antrepozitar autorizat sau importator în parte, de comun acord cu Compania Naţională „Imprimeria Naţională” − S.A. 

 (7) Fiecărui antrepozitar autorizat sau importator de produse supuse marcării i se atribuie un cod special care are la bază codul unic de înregistrare sau codul de acciză. Acest cod special se va regăsi inscripţionat pe marcajele tipărite ce vor fi aplicate pe produsele fabricate sau importate. În cazul în care indicativul judeţului, respectiv al ţării din care se face importul, nu conţine două, respectiv trei caractere alfanumerice, acestea se vor completa cu cifra Ø în faţa indicativului existent. Acelaşi principiu se aplică şi în cazul codurilor fiscale care vor fi completate cu cifra Ø astfel încât numărul total de caractere să fie 10. 

(8) În cazul importatorilor care nu au contracte încheiate direct cu producătorul extern, ci cu un reprezentant al acestuia, marcajele vor fi expediate producătorului extern, iar codul atribuit va conţine indicativul ţării din care se face efectiv importul. 

Codul fiscal:

Eliberarea marcajelor

Art. 205 [...]

(2) Eliberarea marcajelor se face către:

a) persoanele care importă produsele accizabile prevăzute la art. 202, în baza autorizaţiei de importator. Autorizaţia de importator se acordă de către autoritatea fiscală competentă, în condiţiile prevăzute în norme;

Norme metodologice:

27. (1) Persoana care intenţionează să obţină autorizaţie de importator depune la autoritatea fiscală centrală o cerere conform modelului prezentat în anexa nr. 17, însoţită de următoarele documente prezentate în fotocopii certificate de autoritatea fiscală teritorială pentru conformitate cu originalul:

a) documentele legale de constituire ale persoanei, cu toate modificările intervenite până la data solicitării autorizaţiei;

b) cazierele judiciare ale administratorilor şi directorilor executivi, eliberate de instituţiile abilitate din România;

c) contractele încheiate direct între importator şi producătorul extern sau reprezentantul acestuia. În cazul în care contractul este încheiat cu un reprezentant al producătorului extern, se va prezenta o declaraţie a producătorului extern care să ateste relaţia contractuală dintre acesta şi furnizorul extern al deţinătorului de autorizaţie de importator;

d) scrisoare de bonitate bancară;

e) declaraţia solicitantului privind sediul social şi orice alte locuri în care urmează să-şi desfăşoare activitatea de import, precum şi adresele acestora;

f) situaţia întocmită de autoritatea fiscală teritorială din care să rezulte modul de îndeplinire a obligaţiilor fiscale faţă de bugetul de stat. 

(2) În vederea eliberării autorizaţiilor de importator, autoritatea fiscală centrală solicită avizul autorităţii vamale centrale. 

(3) Autorizaţia de importator se eliberează de către autoritatea fiscală centrală în termen de 60 de zile de la data depunerii documentaţiei complete. 

Codul fiscal:

(3) Solicitarea marcajelor se face prin depunerea unei cereri la autoritatea fiscală competentă, sub forma şi în maniera prevăzute în norme. 

Norme metodologice:

28. (1) Pentru fiecare solicitare de marcaje, atât antrepozitarul autorizat, cât şi importatorul autorizat depun nota de comandă:

a) la autoritatea fiscală centrală, în cazul produselor din tutun;

b) la autoritatea fiscală teritorială, în cazul alcoolului etilic şi al produselor intermediare. 

(2) Modelul notei de comandă este prezentat în anexa nr. 18. 

(3) Fiecare notă de comandă se aprobă − total sau parţial − de către autoritatea fiscală competentă prevăzută la alin. (1), în funcţie de:

a) justificarea notelor de comandă aprobate anterior;

b) livrările de produse accizabile marcate, efectuate în ultimele 60 de zile faţă de data solicitării unei noi note de comandă. 

(4) Notele de comandă se întocmesc de către solicitant în 3 exemplare. 

(5) După aprobare cele 3 exemplare ale notelor de comandă au următoarele destinaţii: primul exemplar se păstrează de către solicitant, al doilea exemplar se transmite Companiei Naţionale „Imprimeria Naţională” − S.A. şi al treilea exemplar se păstrează de către autoritatea fiscală competentă care aprobă notele de comandă. 

(6) Antrepozitarii autorizaţi şi importatorii autorizaţi de produse supuse marcării sunt obligaţi să prezinte lunar, până la data de 15 a fiecărei luni, autorităţii emitente a autorizaţiei situaţia privind utilizarea marcajelor, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 19. În vederea confirmării realităţii datelor înscrise în documentele justificative privind utilizarea marcajelor pentru import, aceste documente vor fi certificate de către Autoritatea Naţională a Vămilor. 

(7) Procentul maxim admis de marcaje distruse în procesul de producţie şi care nu pot fi recuperate pentru a fi evidenţiate este de 1,5% din numărul marcajelor utilizate. 

(8) Antrepozitarii autorizaţi şi importatorii autorizaţi de produse supuse marcării vor ţine o evidenţă distinctă a marcajelor deteriorate şi a celor distruse, conform modelului prezentat în anexa nr. 20. 

(9) Toate marcajele deteriorate vor fi lipite la sfârşitul fiecărei zile pe un formular special, destinat pentru aceasta, potrivit anexei nr. 21. 

(10) Marcajele deteriorate nu vor fi utilizate, acestea urmând regimul celor neutilizate. 

(11) Marcajele deteriorate evidenţiate în anexa nr. 21, însoţite de un exemplar al anexei nr. 20, se depun de către fiecare antrepozitar autorizat sau importator autorizat de produse supuse marcării, semestrial, până la data de 15 a lunii următoare, la Compania Naţională „Imprimeria Naţională” − S.A. în vederea distrugerii. 

(12) Costul banderolelor deteriorate sau distruse nu se restituie, iar cheltuielile legate de distrugerea lor se suportă de către antrepozitarul autorizat sau importatorul autorizat. În cazul timbrelor distruse sau deteriorate, antrepozitarii şi importatorii autorizaţi au obligaţia ca în termen de 15 zile de la prezentarea situaţiei prevăzute la alin. (11) să achite Companiei Naţionale „Imprimeria Naţională” − S.A. contra valoarea acestora. 

Codul fiscal:

(4) Eliberarea marcajelor se face de către unitatea specializată, autorizată de autoritatea fiscală competentă pentru tipărirea acestora, în condiţiile prevăzute în norme. 

(5) Contravaloarea timbrelor pentru marcarea ţigaretelor şi a altor produse din tutun se asigură de la bugetul de stat, din valoarea accizelor aferente acestor produse, conform prevederilor din norme. 

Norme metodologice:

29. (1) Eliberarea marcajelor se face de către Compania Naţională „Imprimeria Naţională” − S.A. în baza notelor de comandă aprobate de către autoritatea fiscală centrală sau teritorială, după caz. 

(2) În cazul importatorilor autorizaţi, eliberarea marcajelor se face sub supraveghere vamală. 

(3) Marcajele se realizează de către Compania Naţională „Imprimeria Naţională” − S.A. prin emisiuni identificate printr-un cod şi o serie de emisiune aprobate de autoritatea fiscală centrală. 

(4) Termenul de executare a comenzilor de către Compania Naţională „Imprimeria Naţională” − S.A. este de 15 zile lucrătoare de la data primirii şi înregistrării notelor de comandă aprobate de autoritatea fiscală competentă. 

(5) Până la eliberarea marcajelor către beneficiari, acestea se depozitează la Compania Naţională „Imprimeria Naţională” − S.A. în condiţii de deplină securitate. 

(6) Pentru ţigarete şi produse din tutun, Compania Naţională „Imprimeria Naţională” − S.A. eliberează antrepozitarilor autorizaţi ca producători şi importatorilor autorizaţi timbrele necesare marcării acestor produse, în baza notelor de comandă aprobate de către autoritatea fiscală centrală. 

(7) În cazul antrepozitarului autorizat ca producător de ţigarete şi produse din tutun, cantitatea de timbre ce poate fi eliberată în decursul unei luni se stabileşte de către autoritatea fiscală centrală de comun acord cu Compania Naţională „Imprimeria Naţională” − S.A. şi cu solicitantul. Această cantitate se determină în funcţie de stocul de timbre neutilizate existent la data solicitării şi de numărul de timbre aferent livrărilor efectuate în luna anterioară. Cantitatea maximă de timbre ce poate fi aprobată pentru o lună nu poate depăşi cantitatea de timbre aferentă livrărilor din luna anterioară solicitării, la care se mai poate adăuga 10% din aceasta. În situaţii excepţionale şi bine justificate, această cantitate poate fi suplimentată. La preluarea marcajelor de la Compania Naţională „Imprimeria Naţională” − S.A., solicitantul este obligat să prezinte şi dovada virării în contul acestei companii a contravalorii timbrelor utilizate aferente livrărilor de produse din tutun efectuate în luna anterioară, fără de care nu pot ridica noua comandă. 

(8) În cazul importurilor, fiecare notă de comandă de timbre se aprobă numai dacă importatorul autorizat va prezenta dovada virării în contul bugetului de stat a unei sume echivalente cu valoarea accizelor corespunzătoare cantităţilor de ţigarete şi produse din tutun pentru care s-au solicitat timbre, mai puţin contravaloarea timbrelor stabilită pe baza preţului fără taxa pe valoarea adăugată. De asemenea, acesta va prezenta şi dovada virării în contul Companiei Naţionale „Imprimeria Naţională” − S.A. a contravalorii timbrelor, stabilită pe baza preţului plus taxa pe valoarea adăugată. 

(9) În cazul producţiei interne, până la data de 25 a fiecărei luni, antrepozitarii autorizaţi ca producători de ţigarete şi produse din tutun vor vira în contul bugetului de stat valoarea accizelor datorată pentru luna anterioară − la momentul ieşirii produselor din antrepozitul fiscal de producţie −, mai puţin contravaloarea timbrelor aferentă cantităţilor de produse din tutun livrate, stabilită pe baza preţului fără taxa pe valoarea adăugată. În acelaşi timp, vor vira direct în contul Companiei Naţionale „Imprimeria Naţională” − S.A. contravaloarea timbrelor respective stabilită pe baza preţului cu taxa pe valoarea adăugată. Lunar, în declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat, antrepozitarii autorizaţi vor înscrie valoarea accizelor diminuată cu valoarea timbrelor stabilită la preţ fără taxa pe valoarea adăugată. Antrepozitarii autorizaţi au obligaţia de a anexa la fiecare declaraţie copia dovezii privind virarea în contul Companiei Naţionale „Imprimeria Naţională” − S.A. a contravalorii timbrelor, stabilită pe baza preţului cu taxa pe valoarea adăugată. 

(10) Pentru produsele supuse marcării, altele decât ţigaretele şi produsele din tutun, eliberarea marcajelor se face numai după prezentarea de către antrepozitarul sau importatorul autorizat a dovezii plăţii contravalorii marcajelor şi a extrasului de cont care atestă virarea contravalorii marcajelor comandate, în contul Companiei Naţionale „Imprimeria Naţională” − S.A. 

Codul fiscal:

Confiscarea produselor din tutun

Art. 206 [...]

(2) Repartizarea fiecărui lot de produse din tutun confiscate, preluarea acestora de către antrepozitarii autorizaţi şi importatori, precum şi procedura de distrugere se efectuează conform normelor. 

Norme metodologice:

30. (1) Repartizarea fiecărui lot de produse din tutun confiscate către antrepozitarii autorizaţi ca producători se face proporţional cu cota de piaţă deţinută. Situaţia privind cotele de piaţă se comunică de autoritatea fiscală centrală, trimestrial, autorităţii fiscale teritoriale, direcţiilor cu atribuţii de control din subordinea Ministerului Finanţelor Publice, Autorităţii Naţionale a Vămilor şi Ministerului Administraţiei şi Internelor. 

(2) Fiecare antrepozitar autorizat ca producător are obligaţia să asigure pe cheltuiala proprie preluarea în custodie, transportul şi depozitarea cantităţilor de produse din lotul confiscat care i-a fost repartizat. 

(3) Predarea cantităţilor de produse din tutun confiscate se face pe baza unui proces-verbal de predare-primire, ce va fi semnat atât de reprezentanţii organului care a procedat la confiscarea produselor, cât şi de reprezentanţii antrepozitarului autorizat ca producător, care le preia. 

(4) Distrugerea se va efectua prin arderea produselor din tutun − în baza aprobării date de autoritatea fiscală centrală la cererea antrepozitarului autorizat şi în prezenţa unei comisii de distrugere constituite special în acest scop. Din această comisie vor face parte un reprezentant al organelor de poliţie şi un reprezentant al direcţiei cu atribuţii de control din cadrul autorităţii fiscale centrale. Cheltuielile aferente distrugerii vor fi suportate de fiecare antrepozitar autorizat care va proceda la distrugerea bunurilor confiscate. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL II

Alte produse accizabile

Scutiri

Art. 210 [...]

(2) Agenţii economici exportatori de cafea prăjită, obţinută din operaţiuni proprii de prăjire a cafelei verzi importate direct de aceştia, pot solicita autorităţilor fiscale competente, pe bază de documente justificative, restituirea accizelor plătite în vamă, aferente numai cantităţilor de cafea verde utilizată ca materie primă pentru cafeaua exportată. 

(3) Modalitatea de acordare a scutirilor prevăzute la alin. (1) şi (2) este stabilită în norme. 

Norme metodologice:

31. (1) În cazul exportatorilor de cafea prăjită obţinută din operaţiuni proprii de prăjire a cafelei verzi importate direct de către aceştia, restituirea accizelor plătite în vamă, aferente cantităţilor de cafea verde utilizată ca materie primă pentru cafeaua exportată, se face pe baza prezentării de către exportator autorităţii fiscale teritoriale în raza căreia îşi desfăşoară activitatea a următoarelor documente justificative:

a) declaraţia vamală de import a cafelei verzi;

b) documentul care atestă plata accizelor în vamă, confirmat de banca la care plătitorul are contul deschis;

c) declaraţia vamală de export a cafelei prăjite. 

(2) Restituirea accizelor se efectuează:

a) prin compensare cu alte impozite şi taxe datorate bugetului de stat;

b) prin restituire efectivă a accizelor plătite în momentul întocmirii formalităţilor de vămuire pentru cafeaua verde. 

(3) În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1), nu se beneficiază de regimul de restituire. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL III

Impozitul la ţiţeiul şi la gazele naturale din producţia internă

Dispoziţii generale

Art. 215 [...]

(5) Momentul exigibilităţii impozitului la ţiţeiul şi la gazele naturale din producţia internă intervine la data efectuării livrării. 

Norme metodologice:

32. Impozitul la ţiţeiul şi la gazele naturale din producţia internă se plăteşte la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care impozitul devine exigibil. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL IV

Dispoziţii comune

Obligaţiile plătitorilor

Art. 219 [...]

(3) Plătitorii au obligaţia să ţină evidenţa accizelor şi a impozitului la ţiţeiul şi la gazele naturale din producţia internă, după caz, conform prevederilor din norme. 

Norme metodologice:

33. (1) Evidenţierea în contabilitate a accizelor şi a impozitului la ţiţeiul şi la gazele naturale din producţia internă se efectuează prin aplicarea Planului de conturi general şi a Normelor metodologice de utilizare a conturilor contabile aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 306/2002 pentru aprobarea Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene, cu modificările ulterioare, precum şi a prevederilor Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 94/2001 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, cu modificările ulterioare. 

(2) Sumele datorate drept accize şi impozit la ţiţeiul şi la gazele naturale din producţia internă se virează de către plătitori în următoarele conturi de venituri ale bugetului de stat deschise la unităţile de trezorerie şi contabilitate publică în a căror rază teritorială aceştia sunt înregistraţi ca plătitori de impozite şi taxe, şi anume:

(3) Accizele datorate pentru importuri de produse accizabile se achită de către plătitori în următoarele conturi deschise la unităţile trezoreriei statului pe numele birourilor vamale prin care se derulează operaţiunile de import:

(4) Autorităţile fiscale asigură evidenţa nominală pe plătitori a accizelor şi impozitelor datorate şi încasate potrivit normelor în vigoare. 

34. Pentru produsele scoase din rezerva de stat sau din rezerva de mobilizare, plata accizelor se face de către unităţile deţinătoare ale acestor stocuri la livrarea produselor către beneficiari. 

35. (1) Produsele accizabile deţinute de agenţii economici care înregistrează obligaţii bugetare restante pot fi valorificate în cadrul procedurii de executare silită de organele competente, potrivit legii. 

(2) Persoanele care dobândesc bunuri accizabile prin valorificare potrivit alin. (1) trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege, după caz. 

Codul fiscal:

Decontările între agenţii economici

Art. 220 [...]

(2) Nu intră sub incidenţa prevederilor alin. (1):

a) livrările de produse supuse accizelor către agenţii economici care comercializează astfel de produse în sistem en détail;

b) livrările de produse supuse accizelor, efectuate în cadrul sistemului de compensare a obligaţiilor faţă de bugetul de stat, aprobate prin acte normative speciale. 

Sumele reprezentând accizele nu pot face obiectul compensărilor, dacă actele normative speciale nu prevăd altfel. 

Norme metodologice:

36. În cadrul sistemului de compensare intră şi compensările admise de actele normative, efectuate între agenţii economici. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL V

Dispoziţii tranzitorii

Derogări

Art. 221 [...]

(2) Prin derogare de la art. 192 şi 193, până la data de 1 ianuarie 2007, livrarea uleiurilor minerale din antrepozitele fiscale de producţie se efectuează numai în momentul în care cumpărătorul prezintă documentul de plată care să ateste virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantităţii ce urmează a fi facturată. Cu ocazia depunerii declaraţiei lunare de accize se vor regulariza eventualele diferenţe dintre valoarea accizelor virate la bugetul de stat de către beneficiarii produselor şi valoarea accizelor aferente cantităţilor de uleiuri minerale efectiv livrate de agenţii economici producători, în decursul lunii precedente. 

Norme metodologice:

37. (1) Livrarea uleiurilor minerale din antrepozitele fiscale de producţie se efectuează numai în momentul în care cumpărătorul prezintă documentul de plată care să ateste virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantităţii ce urmează a fi facturată. 

(2) Ordinele de plată pentru trezoreria statului care atestă virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantităţii ce urmează a fi facturată, prezentate de către cumpărători antrepozitarilor autorizaţi, trebuie să fie confirmate prin ştampila şi semnătura autorizată a unităţii bancare care a debitat contul plătitorului cu suma respectivă şi copie de pe extrasul de cont. 

(3) Accizele aferente uleiurilor minerale livrate din antrepozitele fiscale de producţie se achită de către cumpărători în contul bugetului de stat 20.14.01.01 „Accize încasate din vânzarea uleiurilor minerale”, prevăzut la pct. 33 alin. (2), deschis la unitatea trezoreriei statului în raza căreia îşi are sediul antrepozitarul autorizat pentru producţie. 

(4) În rubrica „Reprezentând plăţi” din ordinul de plată pentru trezoreria statului prin care se achită accizele, cumpărătorii menţionează denumirea şi codul unic de înregistrare al antrepozitarului autorizat − furnizor de uleiuri minerale. 

(5) Livrarea de uleiuri minerale se face numai pe bază de comandă depusă de cumpărător. 

(6) Pe baza comenzii depuse de cumpărător, antrepozitarii autorizaţi emit cumpărătorilor o factură pro-forma (cod 14-4-10/aA) în care vor fi menţionate: denumirea produsului, cantitatea, valoarea accizei datorate, precum şi informaţii cu privire la denumirea şi codul unic de înregistrare al antrepozitarului autorizat, în numele căruia se efectuează plata accizelor, precum şi cele privind unitatea trezoreriei statului în raza căreia acesta îşi are sediul. 

(7) În cazul în care cantităţile livrate se determină prin cântărire, se solicită comenzi exprimate în tone. Pentru transformarea în litri la temperatura de +15°C se vor utiliza densităţile aferente temperaturii de +15°C. 

(8) În cazul în care livrările se fac în vase calibrate şi/sau cantităţile se determină prin metoda volum-densitate, se solicită comenzi exprimate în litri, care să corespundă cu capacitatea din documentul de calibrare. 

(9) Cantitatea din comandă, exprimată în litri la temperatura efectivă, se va corecta cu densitatea la temperatura de +15°C, rezultând cantitatea exprimată în litri la temperatura de +15°C. 

(10) Valoarea accizei datorate de cumpărător conform facturii pro-forma va fi cantitatea exprimată în litri la temperatura de +15°C, determinată potrivit prevederilor alin. (9), înmulţită cu acciza pe litru. 

(11) La livrarea efectivă se recalculează acciza conform procedeului de mai sus, iar valoarea obţinută va fi evidenţiată distinct. 

(12) Pentru celelalte tipuri de uleiuri minerale calculul valorii accizei datorate se face pe baza densităţilor înscrise în registrul de densităţi în momentul întocmirii facturii pro-forma, recalculate la temperatura de +15°C, după cum urmează:

− acciza (euro/tonă): 1.000 = acciza (euro/kg) x densitatea la +15°C (kg/litru) = acciza (euro/litru);

− cantitatea în kg: densitatea la +15°C = cantitatea în litri la +15°C;

− valoarea accizei = cantitatea în litri la +15°C x acciza (euro/litru). 

(13) Eventualele diferenţe între valoarea accizelor virate la bugetul de stat de către beneficiar, conform facturii pro-forma, şi valoarea accizelor aferente cantităţilor de uleiuri minerale efectiv livrate de agenţii economici producători şi procesatori, conform facturii fiscale, determinate de variaţia de densitate, se vor regulariza cu ocazia depunerii declaraţiei lunare privind obligaţiile de plată la bugetul de stat. 

(14) Unităţile trezoreriei statului vor elibera zilnic, la solicitarea antrepozitarilor autorizaţi, copii ale extraselor contului de venituri al bugetului de stat 20.14.01.01 „Accize încasate din vânzarea uleiurilor minerale” în care au fost evidenţiate accizele virate în numele acestora, fără de care furnizorul nu poate efectua livrarea. 

(15) Evidenţierea în contabilitate a accizelor se efectuează prin aplicarea Planului de conturi general şi a Normelor metodologice de utilizare a conturilor contabile aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 306/2002 pentru aprobarea Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene, cu modificările ulterioare, precum şi a prevederilor Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 94/2001 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, cu modificările ulterioare. 

38. (1) Toţi agenţii economici producători de produse accizabile prevăzute la art. 162 din Codul fiscal, deţinători de autorizaţii eliberate în conformitate cu prevederile Legii nr. 521/2002 privind regimul de supraveghere şi autorizare a producţiei, importului şi circulaţiei unor produse supuse accizelor, cu valabilitate până la data de 31 decembrie 2003, au obligaţia ca în termen de 10 zile de la publicarea prezentelor norme metodologice în Monitorul Oficial al României, Partea I, să depună la autoritatea fiscală teritorială listele de inventar ale produselor înregistrate în stoc la data de 31 decembrie 2003. 

(2) Listele de inventar se întocmesc în două exemplare care se certifică de autoritatea fiscală teritorială. Primul exemplar astfel certificat se păstrează de către agentul economic, iar cel de-al doilea se păstrează de autoritatea fiscală teritorială. 

(3) Listele de inventar vor fi însoţite obligatoriu de declaraţia agentului economic privind achiziţiile de produse accizabile din ultimele două luni, utilizate ca materie primă. 

(4) Declaraţia se întocmeşte în două exemplare, din care primul exemplar se păstrează de agentul economic, iar al doilea exemplar se păstrează la autoritatea fiscală teritorială împreună cu listele de inventar. 

(5) Agenţii economici care la data de 31 decembrie 2003 au înregistrat stocuri de produse accizabile, realizate până la această dată, şi care nu îndeplinesc condiţiile pentru a deveni antrepozitari autorizaţi potrivit prevederilor titlu lui VII din Codul fiscal vor putea valorifica produsele din stoc până la data de 30 iunie 2004 în baza unei aprobări speciale emise de autoritatea fiscală emitentă a autorizaţiei, dată în baza Legii nr. 521/2002, cu plata accizelor după caz. Cazul privind plata accizelor se stabileşte de autoritatea fiscală emitentă a aprobării speciale. Agenţii economici producători de alcool etilic şi de distilate − ca materii prime −, vor vinde aceste produse numai către beneficiarii autorizaţi în condiţiile prevăzute la titlul VII din Codul fiscal. După data de 30 iunie 2004, cantităţile rămase în stoc nu mai pot fi comercializate. 

(6) Antrepozitarii autorizaţi ca producători de produse din grupa alcool etilic, care deţin în stoc alcool etilic şi distilate − ca materii prime −, achiziţionate la preţuri cu accize, nu mai plătesc accize pentru produsele obţinute exclusiv din prelucrarea acestor materii prime şi nici pentru astfel de produse înregistrate în stoc la 31 decembrie 2003, cu condiţia ca accizele aferente materiilor prime să fi fost plătite furnizorului. Această prevedere se va aplica până la data de 30 iunie 2004, după această dată urmând a se aplica prevederile titlului VII din Codul fiscal. 

(7) Pentru produsele accizabile aflate în stoc la data de 31 decembrie 2003 în alte locaţii decât antrepozitele fiscale ale antrepozitarului autorizat pentru care acciza nu a fost plătită, acciza devine exigibilă la momentul livrării produselor. 

39. (1) Documentele fiscale aflate în stoc la data de 31 decembrie 2003 se pot utiliza şi după această dată. 

(2) Toţi agenţii economici care au avut obligaţia utilizării documentelor fiscale speciale prevăzute în actele normative privind regimul accizelor, care s-au aplicat până la intrarea în vigoare a Codului fiscal, în termen de 10 zile de la data publicării prezentelor norme metodologice în Monitorul Oficial al României, Partea I, vor depune la autoritatea fiscală teritorială o declaraţie privind stocul de astfel de documente, înregistrat la data de 31 decembrie 2003. Declaraţia se întocmeşte în două exemplare, din care primul se păstrează de agenţii economici. 

40. (1) Pentru perioada 1 octombrie − 31 decembrie 2003, agenţii economici producători de ţigarete şi produse din tutun vor deduce din valoarea accizelor datorate la data de 25 ianuarie 2004 contravaloarea timbrelor determinată pe baza preţului fără taxa pe valoarea adăugată, aferente livrărilor de astfel de produse efectuate în această perioadă. În acelaşi timp, agenţii economici vor vira în contul Companiei Naţionale „Imprimeria Naţională” − S.A. contravaloarea timbrelor respective stabilită pe baza preţului cu taxa pe valoarea adăugată. 

(2) Agenţii economici producători interni de ţigarete şi produse din tutun, care nu au primit autorizaţie de antrepozitar autorizat începând cu data de 1 ianuarie 2004, au obligaţia ca în termen de 10 zile de la data publicării prezentelor norme metodologice în Monitorul Oficial al României, Partea I, să predea spre distrugere Companiei Naţionale „Imprimeria Naţională” − S.A. timbrele neutilizate existente în stoc la data de 31 decembrie 2003. Aceşti agenţi economici au, de asemenea, obligaţia să vireze contravaloarea acestor timbre în contul Companiei Naţionale „Imprimeria Naţională” − S.A. Sumele ce urmează a fi virate în contul Companiei Naţionale „Imprimeria Naţională” − S.A. se stabilesc printr-un act de control încheiat de organul fiscal teritorial în raza căruia îşi desfăşoară activitatea agentul economic în cauză, la solicitarea autorităţii fiscale centrale. 

(3) Agenţii economici producători interni de produse accizabile supuse marcării, altele decât ţigaretele şi produsele din tutun, care nu au primit autorizaţie de antrepozitar autorizat începând cu data de 1 ianuarie 2004, sau agenţii economici producători de produse care începând cu această dată nu mai intră sub incidenţa marcării au obligaţia ca în termen de 10 zile de la data publicării prezentelor norme metodologice în Monitorul Oficial al României, Partea I, să predea spre distrugere Companiei Naţionale „Imprimeria Naţională” − S.A. marcajele neutilizate. 

41. (1) În termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice, antrepozitarii autorizaţi pentru producţie şi importatorii de uleiuri minerale sunt obligaţi să transmită Ministerului Economiei şi Comerţului lista cuprinzând semifabricatele şi produsele finite din nomenclatorul lor de fabricaţie sau de import, încadrarea pe poziţii tarifare, domeniul de utilizare şi acciza propusă pentru acestea. Listele vor fi însoţite de fişele tehnice ale fiecărui produs finit. 

(2) După verificarea listelor, Ministerul Economiei şi Comerţului, în termen de 10 zile de la primirea acestora, le va transmite în vederea avizării Ministerului Finanţelor Publice − Comisia centrală de autorizare a antrepozitelor fiscale. 

(3) Prevederile alin. (1) şi (2) vor fi aplicate oricărui nou produs intrat în nomenclatorul de fabricaţie sau de import al antrepozitarului autorizat pentru producţie sau importatorului de uleiuri minerale. 

42. Anexele nr. 1−21 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice de aplicare a prevederilor titlului VII din Codul fiscal. 

ANEXA Nr, 1*)

la normele metodologice de aplicare

a prevederilor titlului VII din Codul fiscal

ANEXA Nr, 21)

la normele metodologice de aplicare

a prevederilor titlului VII din Codul fiscal

ANEXA Nr, 32) 

la normele metodologice de aplicare

a prevederilor titlului VII din Codul fiscal

ANEXA Nr, 43) 

la normele metodologice de aplicare

a prevederilor titlului VII din Codul fiscal

ANEXA Nr, 54) 

la normele metodologice de aplicare

a prevederilor titlului VII din Codul fiscal

ANEXA Nr, 65) 

la normele metodologice de aplicare

a prevederilor titlului VII din Codul fiscal

ANEXA Nr, 76)

la normele metodologice de aplicare

a prevederilor titlului VII din Codul fiscal

ANEXA Nr, 87) 

la normele metodologice de aplicare

a prevederilor titlului VII din Codul fiscal

ANEXA Nr, 98)

la normele metodologice de aplicare

a prevederilor titlului VII din Codul fiscal

ANEXA Nr, 109)

la normele metodologice de aplicare

a prevederilor titlului VII din Codul fiscal

ANEXA Nr, 1110)

la normele metodologice de aplicare

a prevederilor titlului VII din Codul fiscal

ANEXA Nr, 1211)

la normele metodologice de aplicare

a prevederilor titlului VII din Codul fiscal

ANEXA Nr, 1312)

la normele metodologice de aplicare

a prevederilor titlului VII din Codul fiscal

ANEXA Nr, 1413)

la normele metodologice de aplicare

a prevederilor titlului VII din Codul fiscal

ANEXA Nr, 1514)

la normele metodologice de aplicare

a prevederilor titlului VII din Codul fiscal

ANEXA Nr, 1615)

la normele metodologice de aplicare

a prevederilor titlului VII din Codul fiscal

ANEXA Nr, 1716)

la normele metodologice de aplicare

a prevederilor titlului VII din Codul fiscal

ANEXA Nr, 1817)

la normele metodologice de aplicare

a prevederilor titlului VII din Codul fiscal

ANEXA Nr, 1918)

la normele metodologice de aplicare

a prevederilor titlului VII din Codul fiscal

ANEXA Nr, 2019)

la normele metodologice de aplicare

a prevederilor titlului VII din Codul fiscal

ANEXA Nr, 2120)

la normele metodologice de aplicare

a prevederilor titlului VII din Codul fiscal

TITLUL VIII

Măsuri speciale privind supravegherea producţiei, importului şi circulaţiei unor produse accizabile

Codul fiscal:

CAPITOLUL I

Sistemul de supraveghere a producţiei de alcool etilic

Sfera de aplicare

Art. 222. − Sistemul de supraveghere se aplică tuturor antrepozitarilor autorizaţi pentru producţia de alcool etilic nedenaturat şi distilate. 

Norme metodologice:

1. Sistemul de supraveghere se aplică tuturor antrepozitarilor autorizaţi pentru producţia de alcool etilic nedenaturat şi de distilate, utilizate ca materii prime. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL II

Sistemul de supraveghere a circulaţiei alcoolului etilic şi a distilatelor în vrac din producţia internă sau din import Condiţii de livrare

Art. 232 [...]

(5) Comercializarea în vrac şi utilizarea ca materie primă a alcoolului etilic şi a distilatelor cu concentraţia alcoolică sub 96,0% în volum, pentru fabricarea băuturilor alcoolice, este interzisă. 

Norme metodologice:

2. În noţiunea de „distilate”, în accepţiunea acestei prevederi, intră numai distilatele din cereale. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL IV

Sistemul de supraveghere a importurilor de alcool, de distilate şi de băuturi spirtoase, în vrac

Procedura de supraveghere

Art. 236 [...]

(9) Operaţiunea de prelevare se încheie prin întocmirea unui proces-verbal de prelevare, conform modelului prezentat în norme. [...]

(15) Cantităţile de alcool, de distilate şi de băuturi spirtoase în vrac, provenite din import, vor fi sigilate de către organul vamal de frontieră şi în situaţia în care marfa este tranzitată către o vamă de interior în vederea efectuării operaţiunii vamale de import. Marfa astfel sigilată, împreună cu documentul de însoţire a mărfii, eliberat de autoritatea vamală de frontieră, în care se menţionează cantitatea de alcool, de distilate sau de băuturi spirtoase importată, în modul şi sub forma prevăzută în norme, are liber de circulaţie până la punctul vamal unde au loc operaţiunea vamală de import şi prelevarea de probe, potrivit alin. (2). [...]

(18) Importatorul are obligaţia să evidenţieze într-un registru special, conform modelului prezentat în norme, vizat de reprezentantul organului fiscal teritorial în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea, toate cantităţile de alcool, de distilate şi de băuturi spirtoase în vrac − în litri şi în grade − pe tipuri de produs şi pe destinaţii ale acestora. 

Norme metodologice:

3. (1) Modelul procesului-verbal de prelevare a unor probe de alcool, distilate şi băuturi spirtoase, în vrac, este redat în anexa nr. 1. 

(2) Modelul documentului de liberă circulaţie a alcoolului, distilatelor şi băuturilor spirtoase, în vrac, provenite din import, este cel prezentat în anexa nr. 2. 

(3) Toate cantităţile de alcool, distilate şi băuturi spirtoase, în vrac, provenite din import, vor fi evidenţiate într-un registru special, în conformitate cu modelul din anexa nr. 3. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL V

Dispoziţii comune de supraveghere aplicate producţiei şi importului de alcool, distilate şi băuturi spirtoase

Situaţii privind modul de valorificare

Art. 237. − (1) Lunar, până la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, antrepozitarii autorizaţi pentru producţie şi importatorii de alcool şi de distilate vor depune la organele fiscale teritoriale o situaţie conţinând informaţii privind modul de valorificare a acestor produse prin vânzare sau prelucrare, şi anume: destinaţia, denumirea şi adresa beneficiarului, numărul şi data facturii, cantităţile, preţul unitar şi valoarea totală, din care, după caz, valoarea accizei, conform modelului prezentat în norme. [...]

(2) Lunar, până în ultima zi a lunii, pentru luna precedentă, organele fiscale teritoriale vor transmite Ministerului Finanţelor Publice − Direcţia generală a tehnologiei informaţiei situaţia centralizatoare pentru fiecare judeţ privind modul de valorificare a alcoolului şi a distilatelor, conform modelului prezentat în norme. 

Norme metodologice:

4. (1) Situaţia privind modul de valorificare a alcoolului şi a distilatelor va fi întocmită de către antrepozitarii autorizaţi şi importatorii de astfel de produse, conform modelului prezentat în anexa nr. 4. 

(2) Organele fiscale teritoriale vor întocmi lunar situaţia centralizatoare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5. 

5. Anexele nr. 1−5 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL VI

Măsuri speciale privind producţia, importul şi circulaţia uleiurilor minerale

Restricţii

Art. 239. − Se interzice orice operaţiune comercială cu uleiuri minerale care nu provin din antrepozite fiscale de producţie. 

Norme metodologice:

6. (1) Sunt permise numai operaţiunile comerciale cu uleiuri minerale a căror provenienţă pe tot circuitul economic poate fi dovedită ca fiind de la un antrepozitar autorizat pentru producţie sau importator. 

(2) Toate reziduurile de uleiuri minerale rezultate din exploatare − scurgeri, spălări, curăţări, decantări, conta minări −, în alte locaţii decât antrepozitele fiscale de producţie, pot fi vândute numai în vederea prelucrării către un antrepozit fiscal de producţie. Vânzarea către antrepozitul fiscal de producţie poate avea loc numai pe bază de factură vizată de reprezentantul fiscal în raza căruia îşi desfăşoară activitatea. 

(3) Pentru importatorii de uleiuri minerale, autorizarea potrivit titlului VII intervine atunci când aceştia deţin antrepozite fiscale de producţie. 

Codul fiscal:

Condiţii de comercializare

Art. 240. − (1) Uleiurile minerale neaccizabile, rezultate din prelucrarea ţiţeiului sau a altor materii prime, care au punctul de inflamabilitate sub 85°C, se vor comercializa direct către utilizatorii finali, care folosesc aceste produse în scop industrial. În caz contrar, antrepozitarul autorizat va vira la bugetul de stat accizele aferente, calculate la nivelul accizelor datorate pentru benzinele cu plumb. În categoria utilizatorilor finali nu sunt incluşi comercianţii în sistem angro. 

(2) Se interzice comercializarea, prin pompele staţiilor de distribuţie, a altor uleiuri minerale decât cele din categoria gazelor petroliere lichefiate, benzinelor şi motorinelor auto, care corespund standardelor naţionale de calitate. 

Norme metodologice:

7. (1) Utilizatorii finali care achiziţionează uleiuri minerale neaccizabile în baza autorizaţiei de utilizator final şi care ulterior schimbă destinaţia iniţială a produselor devin plătitori de accize calculate la nivelul accizelor aferente benzinei cu plumb. 

(2) Petrolul lampant folosit drept combustibil pentru încălzit de către persoanele fizice poate fi achiziţionat din staţiile de distribuţie dacă acestea sunt dotate cu pompe distincte pentru petrol lampant. În această situaţie, nu este necesară deţinerea autorizaţiei de utilizator final. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL VIII

Sancţiuni

Infracţiuni

Art. 245. − (1) Constituie infracţiuni următoarele fapte săvârşite de administratorul, directorul sau reprezentantul legal al antrepozitarului autorizat sau al societăţii: [...]

b) achiziţionarea de alcool etilic şi de distilate de la alţi furnizori decât antrepozitarii autorizaţi pentru producţie sau importatorii autorizaţi de astfel de produse, potrivit titlului VII; [...]

d) achiziţionarea de uleiuri minerale rezultate din prelucrarea ţiţeiului sau a altor materii prime, de la alţi furnizori decât antrepozitarii autorizaţi pentru producţie sau importatori autorizaţi potrivit titlului VII. 

Norme metodologice:

8. Intră sub incidenţa acestor prevederi alcoolul etilic, distilatele şi uleiurile minerale utilizate ca materie primă pentru obţinerea altor produse. 

ANEXA Nr, 121)

la normele metodologice de aplicare

a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

ANEXA Nr, 222)

la normele metodologice de aplicare

a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

ANEXA Nr, 323)

la normele metodologice de aplicare

a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

ANEXA Nr, 424)

la normele metodologice de aplicare

a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

ANEXA Nr, 525)

la normele metodologice de aplicare

a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal

Codul fiscal

TITLUL IX

Impozite şi taxe locale

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Definiţii

Art. 247. − În înţelesul prezentului titlu, expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) rangul unei localităţi − rangul atribuit unei localităţi conform legii;

b) zone din cadrul localităţii − zone stabilite de consiliul local, în funcţie de poziţia terenului faţă de centrul localităţii, de reţelele edilitare, precum şi de alte elemente specifice fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, conform documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, registrelor agricole, evidenţelor specifice cadastrului imobiliar-edilitar sau altor evidenţe agricole sau cadastrale care pot afecta valoarea terenului. 

Norme metodologice:

1. Pentru identificarea localităţilor şi încadrarea acestora pe ranguri de localităţi se au în vedere, cumulativ, prevederile:

a) Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, republicată, cu modificările şi completările ulerioare, denumită în continuare Legea nr. 2/1968;

b) Legii nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional − Secţiunea a IV-a − Reţeaua de localităţi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 24 iulie 2001, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 351/2001. 

2. Ierarhizarea funcţională a localităţilor urbane şi rurale, potrivit prevederilor Legii nr. 351/2001, este următoarea:

a) rangul 0 − Capitala României, municipiu de importanţă europeană;

b) rangul I − municipii de importanţă naţională, cu influenţă potenţială la nivel european;

c) rangul II − municipii de importanţă interjudeţeană, judeţeană sau cu rol de echilibru în reţeaua de localităţi;

d) rangul III − oraşe;

e) rangul IV − sate reşedinţă de comune;

f) rangul V − sate componente ale comunelor şi sate aparţinând municipiilor şi oraşelor. 

3. În aplicarea prezentului titlu, localităţilor componente ale oraşelor şi municipiilor li se atribuie aceleaşi ranguri cu cele ale oraşelor şi ale municipiilor în al căror teritoriu administrativ se află, potrivit prevederilor Legii nr. 2/1968. 

4. (1) Delimitarea zonelor şi stabilirea numărului acestora, atât în intravilanul, cât şi în extravilanul localităţilor, se stabilesc prin hotărârile adoptate de către consiliile locale potrivit art. 247 lit. b) din Codul fiscal, în funcţie de poziţia terenului faţă de centrul localităţii, de reţelele edilitare, precum şi de alte elemente specifice fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, pe baza documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, a registrelor agricole, a evidenţelor specifice cadastrului imobiliar-edilitar sau a oricăror alte evidenţe agricole sau cadastrale. 

(2) Numărul zonelor din intravilanul localităţilor poate fi egal sau diferit de numărul zonelor din extravilanul localităţilor. 

5. Identificarea zonelor atât în intravilanul, cât şi în extravilanul localităţilor se face prin literele: A, B, C şi D. 

6. (1) În cazul în care la nivelul unităţii administrativ-teritoriale se impun modificări ale delimitării zonelor, consiliile locale pot adopta hotărâri în acest sens numai în cursul lunii mai pentru anul fiscal următor. Neadoptarea de modificări ale delimitării zonelor în cursul lunii mai corespunde opţiunii consiliilor locale respective de menţinere a delimitării existente a zonelor pentru anul fiscal următor. 

(2) Dacă în cursul anului fiscal se modifică rangul localităţilor ori limitele intravilanului/extravilanului, după caz, impozitul pe clădiri, în cazul persoanelor fizice, precum şi impozitul pe teren, atât în cazul persoanelor fizice, cât şi al celor juridice, se modifică potrivit noii ierarhizări a localităţii sau noii delimitări a intravilanului/extravilanului, după caz, începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor. 

(3) În situaţia prevăzută la alin. (2), impozitul pe clădiri şi impozitul pe teren datorate se determină, din oficiu, de către compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, fără a se mai depune o nouă declaraţie fiscală, după ce în prealabil le-a fost adusă la cunoştinţă contribuabililor modificarea rangului localităţii sau a limitelor intravilanului/extravilanului, după caz. 

7. În cazul municipiului Bucureşti, atribuţiile prevăzute la pct. 4−6 alin. (1) se îndeplinesc de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti. 

8. Pentru asigurarea unei stabilităţi în ceea ce priveşte delimitarea zonelor, se recomandă ca aceasta să aibă caracter multianual. 

9. (1) În cazul în care numărul de zone din intravilan este acelaşi cu numărul de zone din extravilan, se utilizează următoarea corespondenţă:

a) zona A din intravilan are corespondent zona A din extravilan;

b) zona B din intravilan are corespondent zona B din extravilan;

c) zona C din intravilan are corespondent zona C din extravilan;

d) zona D din intravilan are corespondent zona D din extravilan. 

(2) La unităţile administrativ-teritoriale în cazul cărora elementele specifice permit delimitarea a mai puţin de 4 zone, consiliile locale pot face aceasta, numai după cum urmează:

a) în cazul în care delimitează 3 zone, acestea sunt: zona A, zona B şi zona C;

b) în cazul în care delimitează 2 zone, acestea sunt: zona A şi zona B;

c) în cazul în care delimitează o singură zonă, aceasta este zona A. 

(3) În cazurile în care numărul de zone din intravilan este diferit de numărul de zone din extravilan, corespondenţa dintre zone se face după cum urmează:

a) în intravilan se delimitează doar zona A, iar în extravilan se delimitează zonele: A, B, C şi D; pentru acest caz, oricare zonă din extravilan are corespondent numai zona A din intravilan;

b) în intravilan se delimitează zonele: A şi B, iar în extravilan se delimitează zonele: A, B, C şi D; pentru acest caz, zona A din extravilan are corespondent zona A din intravilan, iar oricare dintre zonele: B, C şi D din extravilan au corespondent numai zona B din intravilan;

c) în intravilan se delimitează zonele: A, B şi C, iar în extravilan se delimitează zonele: A, B, C şi D; pentru acest caz, zona A din extravilan are corespondent zona A din intravilan, zona B din extravilan are corespondent zona B din intravilan, iar oricare dintre zonele C şi D din extravilan au corespondent numai zona C din intravilan;

d) în intravilan se delimitează zonele: A, B, C şi D, iar în extravilan se delimitează zonele: A, B şi C; pentru acest caz, zona A din intravilan are corespondent zona A din extravilan, zona B din intravilan are corespondent zona B din extravilan, iar oricare dintre zonele C şi D din intravilan au corespondent numai zona C din extravilan;

e) în intravilan se delimitează zonele: A, B, C şi D, iar în extravilan se delimitează zonele A şi B; pentru acest caz, zona A din intravilan are corespondent zona A din extravilan, iar oricare dintre zonele B, C şi D din intravilan au corespondent numai zona B din extravilan;

f) în intravilan se delimitează zonele A, B, C şi D, iar în extravilan se delimitează doar zona A; pentru acest caz, oricare dintre zonele din intravilan au corespondent numai zona A din extravilan. 

(4) Pentru aplicarea prevederilor art. 258 alin. (4) din Codul fiscal, zonele identificate prin cifre romane au următoarele echivalenţe: zona I ≡ zona A, zona II ≡ zona B, zona III ≡ zona C şi zona IV ≡ zona D. Aceste echivalenţe se utilizează şi pentru zonele din extravilanul localităţilor stabilite în anul 2003 pentru anul 2004. 

(5) Prevederile alin. (3) sunt sistematizate în formă tabelară26), după cum urmează:

 

Fig. 6

 

10. Dicţionarul cuprinzând semnificaţia unor termeni şi noţiuni utilizate în activitatea de stabilire, control şi colectare a impozitelor şi taxelor va fi aprobat prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi ministrului administraţiei şi internelor. 

Codul fiscal

Impozite şi taxe locale

Art. 248. − Impozitele şi taxele locale sunt după cum urmează:

a) impozitul pe clădiri;

b) impozitul pe teren;

c) taxa asupra mijloacelor de transport;

d) taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor;

e) taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate;

f) impozitul pe spectacole;

g) taxa hotelieră;

h) taxe speciale;

i) alte taxe locale. 

Norme metodologice:

11. (1) Constituie integral venituri proprii ale bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti sau judeţelor, după caz, următoarele resurse financiare:

A. impozitele şi taxele locale, instituite prin prezentul titlu, respectiv:

a) impozitul pe clădiri;

b) impozitul pe teren;

c) taxa asupra mijloacelor de transport;

d) taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor;

e) taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate;

f) impozitul pe spectacole;

g) taxa hotelieră;

h) taxele speciale;

i) alte taxe locale;

B. amenzile şi penalităţile aferente impozitelor şi taxelor locale prevăzute la lit. A;

C. dobânzile pentru plata cu întârziere a impozitelor şi taxelor locale prevăzute la lit. A;

D. taxele instituite prin:

a) Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 146/1997;

b) Ordonanţa Guvernului nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 7 august 2002, denumită în continuare Ordonanţa Guvernului nr. 12/1998;

c) Legea nr. 117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 6 iulie 1999, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 117/1999. 

(2) Comuna, oraşul, municipiul, sectorul municipiului Bucureşti şi judeţul sunt titulare ale codului de înregistrare fiscală, precum şi ale conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie şi contabilitate publică, prin reprezentantul legal al acestora, în calitate de ordonator principal de credite. 

(3) Tabloul cuprinzând valorile impozabile, impozitele şi taxele locale, alte taxe asimilate acestora, precum şi amenzile care se indexează/ajustează/actualizează anual prin hotărâre a Guvernului reprezintă anexă la prezentele norme metodologice, având în structura sa:

a) valorile impozabile prevăzute la art. 251 alin. (3) din Codul fiscal;

b) impozitele şi taxele locale, inclusiv taxele prevăzute la art. 295 alin. (11) lit. b)−d) din Codul fiscal, care constau într-o anumită sumă în lei;

c) amenzile prevăzute la art. 294 alin. (3) şi (4) din Codul fiscal. 

12. (1) Persoanele fizice şi persoanele juridice prevăzute de titlul IX din Codul fiscal, precum şi de prezentele norme metodologice, în calitatea lor de contribuabil, au obligaţia să contribuie prin impozitele şi taxele locale stabilite de consiliile locale, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de consiliile judeţene, după caz, între limitele şi în condiţiile legii, la cheltuielile publice locale. 

(2) Contribuabilii, persoane fizice, care desfăşoară activităţi economice pe baza liberei iniţiative, precum şi cei care exercită în mod autonom sau prin asociere orice profesie liberă sunt:

a) persoanele fizice care exercită activităţi independente în mod autonom sau asociate pe baza unui contract de asociere încheiat în vederea realizării de activităţi, cum sunt: asociaţiile familiale, asociaţiile agricole sau altele asemenea şi care nu întrunesc elementele constitutive ale contribuabilului − persoană juridică;

b) persoanele fizice care exercită orice profesii, cum sunt cele: medicale, de avocatură, notariale, de expertiză contabilă, de expertiză tehnică, de consultanţă fiscală, de contabil autorizat, de consultant de plasament în valori imobiliare, de arhitectură, de executare judecătorească, cele autorizate să execute lucrări de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei sau alte profesii asemănătoare desfăşurate în mod autonom, în condiţiile legii, şi care nu întrunesc elementele constitutive ale contribuabilului − persoană juridică. 

(3) În categoria comercianţilor, contribuabili − persoane juridice, se cuprind: regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale, societăţile bancare şi orice alte societăţi comerciale care se organizează şi îşi desfăşoară activitatea în oricare dintre domeniile specifice producţiei, prestărilor de servicii, desfacerii produselor sau altor activităţi economice, cooperativele meşteşugăreşti, cooperativele de consum, cooperativele de credit sau orice alte entităţi − persoane juridice care fac fapte de comerţ, astfel cum sunt definite de Codul comercial. 

(4) În categoria unităţilor economice ale persoanelor juridice de drept public, ale organizaţiilor politice, sindicale, profesionale, patronale şi cooperatiste, instituţiilor publice, asociaţiilor, fundaţiilor, federaţiilor, cultelor religioase şi altora asemenea se cuprind numai acele unităţi aparţinând acestor persoane juridice care desfăşoară activităţi în ori care dintre domeniile prevăzute la alin. (3). 

(5) Comunicarea datelor din evidenţa populaţiei ce privesc starea civilă, domiciliul sau reşedinţa persoanelor fizice, precum şi actualizarea acestor date în sistem informatic se asigură de către structurile teritoriale de specialitate ale Direcţiei Generale de Evidenţă Informatizată a Persoanei, la cererea autorităţilor administraţiei publice locale, fără plată. 

13. Resursele financiare prevăzute la pct. 11 alin. (1) sunt întrebuinţate în întregime de către autorităţile administraţiei publice locale pentru executarea atribuţiilor şi responsabilităţilor acestora, în condiţiile legii. 

14. (1) La stabilirea impozitelor şi taxelor locale se va avea în vedere respectarea următoarelor principii:

a) principiul transparenţei − autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să îşi desfăşoare activitatea într-o manieră deschisă faţă de public;

b) principiul aplicării unitare − autorităţile administraţiei publice locale asigură organizarea executării şi executarea în concret, în mod unitar, a prevederilor titlului IX din Codul fiscal şi ale prezentelor norme metodologice, fiindu-le interzisă instituirea altor impozite sau taxe locale în afara celor prevăzute de titlul IX din Codul fiscal; taxele speciale, instituite pentru funcţionarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice şi juridice, se încasează numai de la acestea, potrivit regulamentului aprobat de consiliile locale, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de consiliile judeţene, după caz, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2003 privind finanţele publice locale;

c) principiul autonomiei locale − consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile judeţene stabilesc impozitele şi taxele locale între limitele şi în condiţiile titlului IX din Codul fiscal şi ale prezentelor norme metodologice; acest principiu corespunde Cartei europene a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 26 noiembrie 1997. 

(2) Potrivit prevederilor art. 1 alin. (3) din Codul fiscal, dispoziţiile referitoare la impozitele şi taxele locale prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispoziţiile titlului IX din Codul fiscal. 

15. (1) Impozitele şi taxele locale anuale se calculează prin rotunjire, în sensul că fracţiunile sub 500 lei inclusiv se neglijează, iar ceea ce depăşeşte 500 lei se întregeşte la 1.000 lei, prin adaos. 

(2) Pentru orice calcule intermediare privind impozitele şi taxele locale, altele decât cele prevăzute la alin. (1), rotunjirea se face la leu, în sensul că orice fracţiune din acesta se întregeşte la un leu, prin adaos. 

(3) Prin sintagma calcule intermediare privind impozitele şi taxele locale prevăzută la alin. (2) se înţelege:

a) calculul pentru perioade mai mici de un an;

b) calculul bonificaţiei prevăzute la art. 255 alin. (2), art. 260 alin. (2) şi art. 265 alin. (2) din Codul fiscal;

c) determinarea nivelurilor/valorilor ca efect al aplicării unor coeficienţi de corecţie sau cote de impozitare;

d) determinarea ratelor pe termene de plată;

e) determinarea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale care constau într-o anumită sumă în lei, ca efect al majorării anuale prevăzute la art. 287 din Codul fiscal;

f) orice alte calcule neprevăzute la lit. a)−e) şi care nu privesc cuantumurile impozitelor şi taxelor locale determinate pentru un an fiscal. 

(4) Ori de câte ori, din acte, din măsurători sau din calcule, după caz, suprafaţa pentru determinarea impozitelor şi taxelor locale are o mărime exprimată în fracţiuni de m², aceasta nu se rotunjeşte. 

(5) Pentru calculul termenelor se au în vedere prevederile art. 101 din Codul de procedură civilă, respectiv:

a) termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul;

b) termenele stabilite pe ore încep să curgă de la miezul nopţii zilei următoare;

c) termenul care începe la data de 29, 30 sau 31 a lunii şi se sfârşeşte într-o lună care nu are o asemenea zi se va considera împlinit în cea din urmă zi a lunii;

d) termenele stabilite pe ani se sfârşesc în ziua anului corespunzător zilei de plecare;

e) termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare; nu se consideră zile de lucru cele care corespund repausului săptămânal. 

(6) Potrivit prevederilor alin. (5), în cazul în care termenul de plată a oricăror impozite şi taxe locale expiră într-o zi de sărbătoare legală, de repaus săptămânal sau când serviciul este suspendat, în condiţiile legii, plata se consideră în termen dacă este efectuată până la sfârşitul primei zile de lucru următoare. Data în funcţie de care se acordă bonificaţia pentru plata cu anticipaţie reprezintă termen de plată. 

Codul fiscal

CAPITOLUL II

Impozitul pe clădiri

Reguli generale

Art. 249. − (1) Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit. 

(2) Impozitul prevăzut la alin. (1), numit în continuare impozit pe clădiri, se datorează către bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în care este amplasată clădirea. 

(3) În cazul unei clădiri, aflată în administrarea sau în folosinţa, după caz, a altei persoane şi pentru care se datorează chirie în baza unui contract de închiriere, impozitul pe clădiri se datorează de către proprietar. 

(4) În cazul în care o clădire se află în proprietatea comună a două sau mai multe persoane, fiecare dintre proprietarii comuni ai clădirii datorează impozitul pentru spaţiile situate în partea din clădire aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părţile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru clădirea respectivă. 

(5) În înţelesul prezentului titlu, clădire este orice construcţie care serveşte la adăpostirea de oameni, de animale, de obiecte, de produse, de materiale, de instalaţii şi de altele asemenea. 

Norme metodologice:

16. Impozitul pe clădiri se datorează bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale unde este situată clădirea. 

17. Persoanele fizice şi persoanele juridice, pentru clădirile de orice fel pe care le deţin în proprietate, indiferent unde sunt situate acestea în România, datorează impozit pe clădiri, cu următoarele excepţii:

a) contribuabilii sunt scutiţi de la această obligaţie;

b) pentru clădirile pe care le deţin în proprietate nu se datorează acest impozit. 

18. (1) Identificarea proprietăţilor atât în cazul clădirilor, cât şi în cel al terenurilor cu sau fără construcţii, situate în intravilanul localităţilor rurale şi urbane, precum şi identificarea domiciliului fiscal al contribuabililor se fac potrivit Codului de procedură fiscală aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003. 

(2) Fiecare proprietate situată în intravilanul localităţilor se identifică prin adresa acesteia, individualizată prin denumirea proprie a străzii şi a numărului de ordine atribuit după cum urmează:

a) pe partea stângă a străzii se începe cu numărul 1 şi se continuă cu numerele impare, în ordine crescătoare, până la capătul străzii;

b) pe partea dreaptă a străzii se începe cu numărul 2 şi se continuă cu numerele pare, în ordine crescătoare, până la capătul străzii. 

(3) În cazul blocurilor de locuinţe, precum şi în cel al clădirilor alipite situate în cadrul aceleiaşi curţi − lot de teren, care au un sistem constructiv şi arhitectonic unitar şi în care sunt amplasate mai multe apartamente, adresa domiciliului fiscal. 

(4) Sunt considerate clădiri distincte, având elemente proprii de identificare a adresei potrivit alin. (1)−(3), după cum urmează:

a) clădirile distanţate spaţial de celelalte clădiri amplasate în aceeaşi curte − lot de teren, precum şi clădirile legate între ele prin pasarele sau balcoane de serviciu;

b) clădirile alipite, situate pe loturi alăturate, care au sisteme constructive şi arhitectonice diferite − faţade şi materiale de construcţie pentru pereţii exteriori, intrări separate din stradă, curte sau grădină − şi nu au legături interioare. 

(5) Adresa domiciliului fiscal al oricărui contribuabil, potrivit prevederilor prezentului punct, se înscrie în registrul agricol, în evidenţele compartimentelor de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi în orice alte evidenţe specifice cadastrului imobiliar-edilitar. 

(6) La elaborarea şi aprobarea nomenclaturii stradale se au în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 30 august 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 48/2003. 

(7) Fiecare proprietate situată în extravilanul localităţilor, atât în cazul clădirilor, cât şi în cel al terenurilor cu sau fără construcţii, se identifică prin numărul de parcelă, acolo unde aceasta este posibil, sau prin denumirea punctului, potrivit toponimiei/denumirii specifice zonei respective, astfel cum este înregistrată în registrul agricol. 

19. În cazul în care clădirea este administrată sau folosită de alte persoane decât titularul dreptului de proprietate şi pentru care locatarul sau concesionarul datorează chirie ori redevenţă în baza unui contract de închiriere, locaţiune sau concesiune, după caz, impozitul pe clădiri se datorează de către proprietar, potrivit titlului IX din Codul fiscal. 

20. Pentru aplicarea prevederilor art. 249 alin. (4) din Codul fiscal se identifică următoarele situaţii:

a) clădire aflată în proprietate comună, dar fiecare dintre contribuabili au determinate cotele-părţi din clădire, caz în care impozitul pe clădiri se datorează de fiecare contribuabil proporţional cu partea din clădire corespunzătoare cotelor-părţi respective;

b) clădire aflată în proprietate comună, dar fără să aibă stabilite cotele-părţi din clădire pe fiecare contribuabil, caz în care impozitul pe clădiri se împarte la numărul de coproprietari, fiecare dintre aceştia datorând în mod egal partea din impozit rezultată în urma împărţirii. 

Codul fiscal

Scutiri

Art. 250. − (1) Impozitul pe clădiri nu se datorează pentru:

1. clădirile instituţiilor publice şi clădirile care fac parte din domeniul public şi privat al unei unităţi administrativ-teritoriale, cu excepţia incintelor care sunt folosite pentru activităţi economice;

2. clădirile care, potrivit legislaţiei în vigoare, sunt considerate monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee sau case memoriale, cu excepţia incintelor care sunt folosite pentru activităţi economice;

3. clădirile care, prin destinaţie, constituie lăcaşuri de cult, aparţinând cultelor religioase recunoscute de lege şi părţile lor componente locale, cu excepţia incintelor care sunt folosite pentru activităţi economice;

4. clădirile instituţiilor de învăţământ preuniversitar sau universitar, autorizate provizoriu sau acreditate, cu excepţia incintelor care sunt folosite pentru activităţi economice;

5. clădirile unităţilor sanitare de interes naţional care nu au trecut în patrimoniul autorităţilor locale;

6. clădirile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, cu excepţia incintelor care sunt folosite pentru activităţi economice;

7. clădirile aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, atribuite conform legii;

8. construcţiile şi amenajările funerare din cimitire, crematorii;

9. clădirile sau construcţiile din parcurile industriale, ştiinţifice şi tehnologice, potrivit legii;

10. clădirile trecute în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale în lipsă de moştenitori legali sau testamentari;

11. oricare dintre următoarele construcţii speciale:

a) sonde de ţiţei, gaze, sare;

b) platforme de foraj marin;

c) orice centrală hidroelectrică, centrală termoelectrică, centrală nuclearoelectrică, staţie de transformare şi de conexiuni, clădire şi construcţie specială anexă a acesteia, post de transformare, reţea aeriană de transport şi distribuţie a energiei electrice şi stâlpii aferenţi acesteia, cablu subteran de transport, instalaţie electrică de forţă;

d) canalizări şi reţele de telecomunicaţii subterane şi aeriene;

e) căi de rulare, de incintă sau exterioare;

f) galerii subterane, planuri înclinate subterane şi rampe de puţ;

g) puţuri de mină;

h) coşuri de fum;

i) turnuri de răcire;

j) baraje şi construcţii accesorii;

k) diguri, construcţii-anexe şi cantoane pentru intervenţii la apărarea împotriva inundaţiilor;

l) construcţii hidrometrice, oceanografice, hidrometeorologice, hidrotehnice, de îmbunătăţiri funciare, porturi, canale navigabile cu ecluzele şi staţiile de pompare aferente canalelor;

m) poduri, viaducte, apeducte şi tuneluri;

n) reţele şi conducte pentru transportul sau distribuţia apei, produselor petroliere, gazelor şi lichidelor industriale, reţele şi conducte de termoficare şi reţele de canalizare;

o) terasamente;

p) cheiuri;

q) platforme betonate;

r) împrejmuiri;

s) instalaţii tehnologice, rezervoare şi bazine pentru depozitare;

t) construcţii de natură similară stabilite prin hotărâre a consiliului local. 

(2) Construcţiile de natură similară celor de la alin. (1) pct. 11 lit. a)−s), avizate prin hotărâre a consiliilor locale, sunt scutite de impozit pe clădire pe durata existenţei construcţiei, până când intervin alte modificări. 

(3) Impozitul pe clădiri nu se datorează pentru clădirea unei persoane fizice dacă:

a) clădirea este o locuinţă nouă realizată în condiţiile Legii locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; sau

b) clădirea este realizată pe bază de credite, în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 19/1994 privind stimularea investiţiilor pentru realizarea unor lucrări publice şi construcţii de locuinţe, aprobată şi modificată prin Legea nr. 82/1995, cu modificările şi completările ulterioare. 

(4) Scutirea de impozit prevăzută la alin. (3) se aplică pentru o clădire timp de 10 ani de la data dobândirii acesteia. În cazul înstrăinării clădirii, scutirea de impozit nu se aplică noului proprietar al clădirii. 

Norme metodologice:

21. Noţiunea instituţii publice, menţionată la art. 250 alin. (1) pct. 1 din Codul fiscal, reprezintă o denumire generică ce include: Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi publice, instituţii publice autonome, unităţile administrativ-teritoriale, precum şi instituţiile şi serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanţare. 

22. Prin sintagma incinte care sunt folosite pentru activităţi economice, menţionată la art. 250 alin. (1) pct. 1−4 şi 6 din Codul fiscal, se înţelege spaţiiile utilizate pentru realizarea oricăror fapte de comerţ, astfel cum sunt definite în Codul comercial, ce excedează destinaţiilor specifice categoriilor de clădiri care nu sunt supuse impozitului pe clădiri. 

23. (1) Prin sintagma clădirile care, prin destinaţie, constituie lăcaşuri de cult, menţionată la art. 250 alin. (1) pct. 3, se înţelege bisericile − locaşurile de închinăciune, casele de rugăciuni − şi anexele acestora. Termenul lăcaş este variantă a termenului locaş. 

(2) Anexele bisericilor se referă la orice incintă care are elementele constitutive ale unei clădiri, proprietatea oricărui cult recunoscut oficial în România, cum ar fi: clopotniţa, cancelaria parohială, agheasmatarul, capela mortuară, casa parohială cu dependinţele sale, destinată ca locuinţă a preotului/preoţilor slujitori/personalului deservent, incinta pentru aprins lumânări, pangarul, troiţa, magazia pentru depozitat diverse obiecte de cult, aşezământul cu caracter social-caritabil, arhondaricul, chilia, trapeza, incinta pentru desfăşurarea activităţilor cu caracter administrativ-bisericesc, reşedinţa chiriarhului, precum şi altele asemenea; prin aşezământ cu caracter social-caritabil se înţelege căminul de copii, azilul de bătrâni, cantina socială sau orice altă incintă destinată unei activităţi asemănătoare. 

(3) Cultele religioase recunoscute oficial în România, organizate potrivit statutelor proprii, sunt persoane juridice. Pot fi persoane juridice şi componentele locale ale acestora, precum şi aşezămintele, asociaţiile, ordinele şi congregaţiile prevăzute în statutele lor de organizare şi funcţionare, dacă acestea au elementele constitutive ale persoanelor juridice, potrivit prevederilor Decretului nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 4 august 1948, cu modificările şi completările ulterioare. 

(4) Cultele religioase recunoscute oficial în România sunt:

a) Biserica Ortodoxă Română;

b) Biserica Romano-Catolică;

c) Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică);

d) Biserica Reformată (Calvină);

e) Biserica Evanghelică Lutherană de Confesiune Augustană (C.A.);

f) Biserica Evanghelică Lutherană Sinodo-Presbiterială (S.P.);

g) Biserica Unitariană;

h) Biserica Armeană;

i) Cultul Creştin de Rit Vechi;

j) Biserica Creştină Baptistă;

k) Cultul Penticostal − Biserica lui Dumnezeu Apostolică;

l) Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea;

m) Cultul Creştin după Evanghelie;

n) Biserica Evanghelică Română;

o) Cultul Musulman;

p) Cultul Mozaic;

r) Organizaţia Religioasă „Martorii lui Iehova”;

s) alte culte religioase recunoscute oficial în România. 

24. (1) Pentru a putea beneficia de prevederile art. 250 alin. (2) din Codul fiscal, contribuabilii proprietari ai construcţiilor speciale respective trebuie să depună Cererea pentru avizarea construcţiilor speciale în scopul scutirii de la plata impozitului pe clădiri, model stabilit potrivit pct. 256, la compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe a căror rază administrativ-teritorială se află construcţiile speciale. 

(2) În cererea prevăzută la alin. (1) se prezintă detaliat elementele de identificare a construcţiilor speciale pentru care se solicită aprobarea consiliului local/Consiliului General al Municipiului Bucureşti, însoţită de declaraţia pe propria răspundere a semnatarului cererii că acele construcţii speciale nu întrunesc elementele constitutive ale clădirii pentru care se datorează impozitul pe clădiri. 

(3) Prin hotărârile adoptate de către consiliile locale/Consiliul General al Municipiului Bucureşti se menţionează nominal contribuabilii care au depus cereri, construcţiile avizate ca fiind de natură similară construcţiilor speciale pentru care nu se datorează impozitul pe clădiri, precum şi cazurile de cereri respinse. 

(4) Construcţiile care au fost avizate, prin hotărâre, ca fiind de natură similară construcţiilor speciale sunt scutite de impozit pe clădiri pe durata existenţei construcţiei, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost adoptată hotărârea de aprobare, până când intervin alte modificări. 

(5) În cazul în care la construcţia avizată ca fiind de natură similară construcţiilor speciale care sunt scutite de impozit pe clădiri intervin modificări ulterioare datei depunerii cererii, contribuabilii în cauză au obligaţia ca în termen de 30 de zile calendaristice de la data apariţiei modificării să depună:

a) declaraţia fiscală, model stabilit potrivit pct. 256, atunci când acea construcţie se supune impozitului pe clădiri; sau

b) o nouă cerere, model stabilit potrivit pct. 256, urmând procedura iniţială de avizare prevăzută la alin. (1). 

(6) În cazul construcţiei care are elementele constitutive ale clădirii şi pentru care, prin hotărâre a consiliului local/Consiliului General al Municipiului Bucureşti, s-a respins cererea, contribuabilul respectiv datorează impozitul pe clădiri în condiţiile titlului IX din Codul fiscal. 

(7) Anual, în luna ianuarie, pentru clădirile şi construcţiile speciale pe care le au în proprietate la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent, contribuabilii care beneficiază de prevederile art. 250 alin. (2) din Codul fiscal au obligaţia să depună, la compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor în a căror rază se află clădirile şi construcţiile speciale în cauză, declaraţii pe propria răspundere că la acele construcţii speciale nu au intervenit modificări de natură să conducă la datorarea impozitului pe clădiri, fără nici o altă aprobare/avizare din partea consiliilor locale/Consiliului General al Municipiului Bucureşti. În această declaraţie, în mod obligatoriu, se va menţiona hotărârea autorităţii deliberative prin care construcţiile care au fost avizate sunt considerate ca fiind de natură similară construcţiilor speciale. 

(8) Pentru construcţiile stabilite ca fiind de natură similară construcţiilor speciale, prin hotărâri ale consiliilor locale/Consiliului General al Municipiului Bucureşti adoptate în anul 2003, nu se datorează impozit pe clădiri în anul 2004, în măsura în care acestea nu intră sub incidenţa prevederilor alin. (5). 

(9) În cazul construcţiilor ce au fost avizate în anul 2003 pentru anul 2004, prin hotărâri ale consiliilor locale/Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pentru a putea beneficia, începând cu anul 2005, de scutirea de impozit pe clădiri pe durata existenţei construcţiei, până când intervin alte modificări, contribuabilii respectivi trebuie să depună cererea, potrivit alin. (1), până cel târziu la data de 30 aprilie 2004. 

(10) Clădirile aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, atribuite conform legii, prevăzute la art. 250 alin. (1) pct. 7 din Codul fiscal, sunt cele ce intră sub incidenţa prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 533/2002 privind organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 7 iunie 2002, cu modificările ulterioare. 

25. (1) Potrivit art. 10 alin. 2 din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea locuinţei nr. 114/1996, pentru contribuabilii persoane fizice, titulari ai contractelor de construire a unei locuinţe cu credit sau ai contractelor de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinţelor noi care se realizează în condiţiile art. 7−9 din legea menţionată mai sus, scutirea de la plata impozitului pe clădiri se acordă pe timp de 10 ani de la data de întâi a lunii următoare celei în care a fost dobândită locuinţa respectivă. 

(2) Beneficiarii de credite, în condiţiile prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 19/1994 privind stimularea investiţiilor pentru realizarea unor lucrări publice şi construcţii de locuinţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 28 ianuarie 1994, aprobată cu modificări prin Legea nr. 82/1995, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa Guvernului nr. 19/1994, sunt scutiţi de la plata impozitului pe clădiri pe o perioadă de 10 ani de la data de întâi a lunii următoare celei în care a fost dobândită locuinţa respectivă. 

(3) Persoanele fizice beneficiare de credite care au dobândit locuinţe, în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 19/1994, beneficiază de scutirea de la plata impozitului pe clădiri începând cu această dată şi până la împlinirea termenului de 10 ani, calculat începând cu data dobândirii locuinţelor. 

26. (1) Scutirile prevăzute la pct. 25 se acordă pe bază de cerere, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care persoanele beneficiare prezintă la compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale originalul şi copia actelor care le atestă această calitate, respectiv contractul de construire a unei locuinţe cu credit, contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinţei sau contractul de dobândire a locuinţei, după caz, şi procesul-verbal de predare-primire/preluare a locuinţei în cauză, numai pentru o clădire. 

(2) În cazul înstrăinării locuinţelor dobândite în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 19/1994 şi al Legii nr. 114/1996, noii proprietari nu mai beneficiază de scutire de la plata impozitului pe clădiri. 

(3) Declaraţiile fiscale pentru cazurile care intră sub incidenţa alin. (2) se depun la compartimentele de specialitate ale administraţiei publice locale în a căror rază de competenţă sunt situate clădirile, în termen de 30 de zile de la data înstrăinării/dobândirii acestora sau de la data de la care au intervenit schimbări care conduc la modificarea impozitului pe clădiri datorat atât de către contribuabilul care înstrăinează, cât şi de către cel care dobândeşte. 

27. (1) Atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice, inclusiv instituţiile publice, pentru clădirile pe care le deţin în proprietate, au obligaţia să depună declaraţiile fiscale, conform modelelor stabilite potrivit pct. 256, la compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor sau sectoarelor municipiului Bucureşti, în a căror rază se află clădirile, chiar dacă, potrivit prevederilor art. 252 din Codul fiscal, pentru acestea nu datorează impozit pe clădiri sau sunt scutite de la plata acestui impozit. 

(2) Declaraţiile fiscale în cazul persoanelor care intră sub incidenţa alin. (1) se depun o singură dată pe durata existenţei clădirii, până când intervine orice modificare de natura celor care privesc:

a) situaţia clădirii, în sensul art. 254 alin. (6) din Codul fiscal;

b) situaţia juridică a persoanei fizice sau a persoanei juridice. 

Codul fiscal:

Calculul impozitului pentru persoane fizice

Art. 251. − (1) În cazul persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de impozitare la valoarea impozabilă a clădirii. 

(2) Cota de impozitare este de 0,2% pentru clădirile situate în mediul urban şi de 0,1% pentru clădirile din mediul rural. 

(3) Valoarea impozabilă a unei clădiri se determină prin înmulţirea suprafeţei construite desfăşurate a clădirii, exprimată în metri pătraţi, cu valoarea corespunzătoare din tabelul următor:

 

 

(4) Suprafaţa construită desfăşurată a unei clădiri se determină prin însumarea suprafeţelor secţiunilor tuturor nivelurilor clădirii, inclusiv ale balcoanelor, loggiilor sau ale celor situate la subsol, exceptând suprafeţele podurilor care nu sunt utilizate ca locuinţă şi suprafeţele scărilor şi teraselor neacoperite. 

(5) Valoarea impozabilă a clădirii se ajustează în funcţie de amplasarea clădirii, prin înmulţirea sumei determinate conform alin. (3) cu coeficientul de corecţie corespunzător, prevăzut în următorul tabel:

 

 

 (6) În cazul unui apartament amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri şi 8 apartamente, coeficientul de corecţie prevăzut la alin. (5) se reduce cu 0,10. 

(7) În cazul unei clădiri finalizate înainte de 1 ianuarie 1951, valoarea impozabilă se reduce cu 15%. 

(8) În cazul unei clădiri finalizate după 31 decembrie 1950 şi înainte de 1 ianuarie 1978, valoarea impozabilă se reduce cu 5%. 

(9) Dacă dimensiunile exterioare ale unei clădiri nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior, atunci suprafaţa construită desfăşurată a clădirii se determină prin înmulţirea suprafeţei utile a clădirii cu un coeficient de transformare de 1,20. 

Norme metodologice:

28. Impozitul pe clădiri, în cazul contribuabililor persoane fizice, se determină pe bază de cotă de impozitare, diferenţiată în funcţie de locul în care se află situată clădirea, respectiv: cota procentuală de 0,2% pentru mediul urban şi cota procentuală de 0,1% pentru mediul rural, aplicată asupra valorii impozabile a clădirii. 

29. (1) Pentru determinarea valorii impozabile a clădirilor, stabilită pe baza criteriilor şi normelor de evaluare prevăzute de art. 251 alin. (3) din Codul fiscal, se au în vedere instalaţiile cu care este dotată clădirea, respectiv:

a) se încadrează pentru aplicarea valorilor impozabile prezentate în coloana a doua acele clădiri care sunt dotate, cumulativ, cu instalaţii de apă, de canalizare, electrice şi de încălzire, după cum urmează:

1. clădirea se consideră dotată cu instalaţie de apă dacă alimentarea cu apă se face prin conducte, dintr-un sistem de aducţiune din reţele publice sau direct dintr-o sursă naturală − puţ, fântână sau izvor − în sistem propriu;

2. clădirea se consideră că are instalaţie de canalizare dacă este dotată cu conducte prin care apele menajere sunt evacuate în reţeaua publică;

3. clădirea se consideră că are instalaţie electrică dacă este dotată cu cablaje interioare racordate la reţeaua publică sau la o sursă de energie electrică − grup electrogen, microcentrală, instalaţii eoliene sau microhidrocentrală;

4. clădirea se consideră că are instalaţie de încălzire dacă aceasta se face prin intermediul agentului termic − abur sau apă caldă de la centrale electrice, centrale termice de cartier, termoficare locală sau centrale termice proprii − şi îl transmit în sistemul de distribuţie în interiorul clădirii, constituit din conducte şi radiatoare − calorifere, indiferent de combustibilul folosit − gaze, combustibil lichid, combustibil solid, precum şi prin intermediul sobelor încălzite cu gaze/convectoarelor;

b) se încadrează pentru aplicarea valorilor impozabile prevăzute în coloana a treia acele clădiri care nu se regăsesc în contextul menţionat la lit. a), respectiv cele care nu au nici una dintre aceste instalaţii sau au una, două ori trei astfel de instalaţii. 

(2) Menţiunea cu privire la existenţa/inexistenţa instalaţiilor se face prin declaraţia fiscală, model stabilit potrivit pct. 256. 

(3) În situaţia în care, pe parcursul anului fiscal, clădirea încadrată pentru aplicarea valorilor impozabile prevăzute în coloana „Clădire fără instalaţii de apă, canalizare, electricitate sau încălzire (lei/m²)” din tabelul prevăzut la art. 251 alin. (3) din Codul fiscal face obiectul aplicării valorilor impozabile prevăzute în coloana a treia, ca efect al dotării cu toate cele patru instalaţii, modificarea impozitului pe clădiri se face începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a apărut această situaţie, necesitând depunerea unei noi declaraţii fiscale. În mod similar se procedează şi în situaţia în care la clădirea dotată cu toate cele patru instalaţii, pe parcursul anului fiscal, se elimină din sistemul constructiv oricare dintre aceste instalaţii, prevăzute la alin. (1) lit. a), pe bază de autorizaţie de des fiinţare eliberată în condiţiile legii. 

30. Pentru determinarea valorilor impozabile, pe ranguri de localităţi şi zone în cadrul acestora, atât pentru intravilan, cât şi pentru extravilan, încadrarea clădirilor urmează încadrarea terenurilor efectuată de către consiliile locale, avându-se în vedere precizările de la pct. 1−9. 

31. (1) Suprafaţa construită desfăşurată a unei clădiri, ce stă la baza calculului impozitului pe clădiri datorat de persoanele fizice, rezultă din actul de proprietate sau din planul cadastral, iar în lipsa acestora, din schiţa/fişa clădirii sau din alte documente asemănătoare. 

(2) Suprafaţa construită desfăşurată a unei clădiri se determină prin însumarea suprafeţelor secţiunilor tuturor nivelurilor sale, inclusiv suprafeţele balcoanelor, ale loggiilor şi ale celor situate la subsol. În calcul nu se cuprind suprafeţele podurilor care nu sunt utilizate ca locuinţă, precum şi cele ale scărilor şi teraselor neacoperite. 

(3) Pentru calculul impozitului pe clădiri datorat de persoanele fizice, în cazul în care dimensiunile exterioare ale clădirii nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior, suprafaţa construită desfăşurată se determină prin înmulţirea suprafeţei utile a clădirii cu coeficientul de transformare de 1,20 prevăzut la art. 251 alin. (9) din Codul fiscal. Coeficientul de transformare serveşte la stabilirea relaţiei dintre suprafaţa utilă, potrivit dimensiunilor interioare dintre pereţi, şi suprafaţa construită desfăşurată determinată pe baza măsurătorilor pe conturul exterior al clădirii. 

(4) La stabilirea coeficientului de transformare menţionat la alin. (3) s-a avut în vedere potenţiala diferenţă dintre suprafaţa construită desfăşurată şi suprafaţa utilă a clădirii; prin potenţiala diferenţă se cuantifică suprafaţa secţiunii pereţilor, a balcoanelor, a loggiilor, precum şi a cotei-părţi din eventualele incinte de deservire comună, acolo unde este cazul. 

(5) Dacă în documente este înscrisă suprafaţa construită desfăşurată a clădirii, determinată pe baza măsurătorilor pe conturul exterior al acesteia, pentru determinarea impozitului pe clădiri nu se ia în calcul suprafaţa utilă şi, implicit, nu se aplică coeficientul de transformare. 

(6) În sensul prezentelor norme metodologice, termenii şi noţiunile de mai sus au următoarele înţelesuri:

a) acoperiş − partea de deasupra care acoperă şi protejează o clădire de intemperii, indiferent de materialul din care este realizat; planşeul este asimilat acoperişului în cazul în care deasupra acestuia nu mai sunt alte încăperi/incinte;

b) balcon − platformă cu balustradă pe peretele exterior al unei clădiri, comunicând cu interiorul prin una sau mai multe uşi;

c) clădire finalizată − construcţie care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:

1. serveşte la adăpostirea de oameni, de animale, de obiecte, de produse, de materiale, de instalaţii şi de altele asemenea;

2. are elementele structurale de bază ale unei clădiri, respectiv: pereţi şi acoperiş;

3. are expirat termenul de valabilitate prevăzut în autorizaţia de construire şi nu s-a solicitat prelungirea valabilităţii acesteia ori clădirea a fost realizată fără autorizaţie de construire; pentru stabilirea impozitului pe clădiri, se ia în calcul numai suprafaţa construită desfăşurată care are elementele de la pct. 2. 

d) incintă de deservire comună − spaţiu închis în interiorul unei clădiri, proprietatea comună a celor care deţin apartamente în aceasta, afectat scărilor, lifturilor, uscătoriilor sau oricăror alte utilităţi asemănătoare;

e) loggie − galerie exterioară încorporată unei clădiri, acoperită şi deschisă către exterior printr-un şir de arcade sprijinite pe coloane sau pe stâlpi;

f) nivel − fiecare dintre părţile unei clădiri cuprinzând încăperile/incintele situate pe acelaşi plan orizontal, indiferent că acestea sunt la subsol, la nivelul solului sau la orice înălţime deasupra solului;

g) perete − element de construcţie aşezat vertical sau puţin înclinat, făcut din beton armat, din cărămidă arsă sau nearsă, din piatră, din lemn, din vălătuci, din sticlă, din mase plastice sau din orice alte materiale, care limitează, separă sau izolează încăperile/incintele unei clădiri între ele sau de exterior şi care susţine planşeele, etajele şi acoperişul;

h) suprafaţa secţiunii unui nivel − suprafaţa unui nivel, rezultată pe baza măsurătorilor pe conturul exterior al pereţilor, inclusiv suprafaţa balcoanelor şi a loggiilor; în cazul clădirilor care nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior al pereţilor, suprafaţa secţiunii unui nivel reprezintă suma suprafeţelor utile ale tuturor încăperilor/incintelor, inclusiv a suprafeţelor balcoanelor şi a loggiilor şi a suprafeţelor secţiunilor pereţilor, toate aceste suprafeţe fiind situate la acelaşi nivel, la suprafeţele utile ale încăperilor/incintelor adunând şi suprafeţele incintelor de deservire comună. 

32. În categoria clădirilor supuse impozitului pe clădiri datorat de persoanele fizice se cuprind:

a) construcţiile utilizate ca locuinţă, respectiv unităţile construite formate din una sau mai multe camere de locuit, indiferent unde sunt situate, la acelaşi nivel sau la niveluri diferite, inclusiv la subsol sau la mezanin, prevăzute, după caz, cu dependinţe şi/sau alte spaţii de deservire;

b) construcţiile menţionate la lit. a), dezafectate şi utilizate pentru desfăşurarea de profesii libere;

c) construcţiile-anexe situate în afara corpului principal de clădire, cum sunt: bucătăriile, cămările, pivniţele, grajdurile, magaziile, garajele şi altele asemenea;

d) construcţiile gospodăreşti, cum sunt: pătulele, hambarele pentru cereale, şurele, fânăriile, remizele, şoproanele şi altele asemenea;

e) orice alte construcţii proprietatea contribuabililor, neprevăzute la lit. a) − d), care au elementele constitutive ale clădirii. 

33. Pentru calculul impozitului pe clădiri, în cazul persoanelor fizice, sunt necesare următoarele date:

a) rangul localităţii unde se află situată clădirea;

b) teritoriul unde se află:

1. în intravilan; sau

2. în extravilan;

c) zona în cadrul localităţii, potrivit încadrării de la lit. b);

d) suprafaţa construită desfăşurată a clădirii, respectiv:

1. cea determinată pe baza dimensiunilor măsurate pe conturul exterior al acesteia; sau

2. în cazul în care clădirea nu poate fi efectiv măsurată pe conturul exterior, suprafaţa utilă a clădirii se înmulţeşte cu coeficientul de transformare de 1,20;

e) tipul clădirii şi instalaţiile cu care este dotată aceasta;

f) în cazul apartamentului, dacă acesta se află amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri şi 8 apartamente;

g) data finalizării clădirii, respectiv:

1. înainte de 1 ianuarie 1951; sau

2. după 31 decembrie 1950 şi înainte de 1 ianuarie 1978; sau

3. după 31 decembrie 1977;

h) în cazul celor care au în proprietate două sau mai multe clădiri utilizate ca locuinţă, ordinea în care a fost dobândită clădirea, precum şi care dintre aceste clădiri sunt închiriate, în vederea majorării impozitului datorat de contribuabilii care intră sub incidenţa art. 252 din Codul fiscal;

i) majorarea stabilită în condiţiile art. 287 din Codul fiscal pentru impozitul pe clădiri. 

34. (1) Exemplu de calcul pentru impozitul pe clădiri aferent anului 2004, în cazul unui abator, proprietatea unei persoane fizice:

A. Date despre clădire, potrivit structurii prevăzute la pct. 33:

a) rangul satului Amnaş care aparţine oraşului Sălişte, unde este situat abatorul: V;

b) teritoriul unde se află: în extravilan;

c) zona în cadrul localităţii, potrivit încadrării de la lit. b): C;

d) suprafaţa construită desfăşurată: 368,23 m²;

e) tipul clădirii: cu pereţi din cărămidă arsă şi dotată cu toate cele patru instalaţii menţionate la pct. 29 alin. (1) lit. a);

f) nu este cazul;

g) data finalizării: 1 ianuarie 1951;

h) nu este cazul;

i) Consiliul Local al Comunei Sălişte a hotărât, în anul 2003 pentru anul 2004, stabilirea, în intravilanul satului Amnaş, a unei singure zone, respectiv zona A, iar în extravilan a 4 zone, respectiv zona I, zona a II-a, zona a III-a şi zona a IV-a, precum şi majorarea impozitului pe clădiri cu 41,9%. 

B. Explicaţii privind modul de calcul al impozitului pe clădiri, astfel cum rezultă din economia textului art. 251 din Codul fiscal:

1. Se determină suprafaţa construită desfăşurată a clădirii: este cea determinată pe baza măsurătorilor pe conturul exterior al clădirii, respectiv de: 368,23 m². 

2. Se determină valoarea impozabilă a acestei clădiri:

2.1. suprafaţa construită desfăşurată prevăzută la pct. 1 se înmulţeşte cu valoarea impozabilă a clădirii cu pereţi din cărămidă arsă, dotată cu toate cele patru instalaţii, respectiv cea din tabloul prevăzut la pct. 11 alin. (3) „Nivelurile stabilite în anul 2003 pentru anul 2004 − art. 296 alin. (1)”, corespunzător rândului 1 şi coloanei 3, astfel: 368,23 m² x 5.900.000 lei/m² = 2.172.557.000 lei;

2.2. se identifică coeficientul de corecţie din tabelul prevăzut la art. 251 alin. (5) din Codul fiscal, corespunzător zonei A şi rangului V, respectiv 1,05; deoarece numărul zonelor din intravilan este diferit de numărul zonelor din extravilan, având în vedere prevederile pct. 9 alin. (3) lit. a) şi alin. (4) şi ale pct. 30, pentru identificarea coeficientului de corecţie în tabelul prevăzut la art. 251 alin. (5) din Codul fiscal, zona a III-a din extravilan, potrivit delimitării efectuate în anul 2003 pentru anul 2004, are echivalentă zona C căreia îi corespunde zona A;

2.3. potrivit prevederilor art. 251 alin. (5) din Codul fiscal, valoarea impozabilă determinată la subpct. 2.1 se ajustează cu coeficientul de corecţie determinat la subpct. 2.2, respectiv: 2.172.557.000 lei x 1,05 = 2.281.184.850 lei;

2.4. abatorul fiind finalizat la data 1 ianuarie 1951, potrivit prevederilor art. 251 alin. (8) din Codul fiscal, valoarea impozabilă determinată la subpct. 2.3 se reduce cu 5% sau, pentru uşurarea calculului, valoarea impozabilă se înmulţeşte cu 0,95, respectiv: 2.281.184.850 lei x 0,95 = 2.167.125.607,50 lei; potrivit prevederilor pct. 15 alin. (2) şi alin. (3) lit. c), fracţiunea de 0,50 lei se întregeşte la un leu prin adaos, iar valoarea impozabilă astfel calculată se rotunjeşte la 2.167.125.608 lei. 

3. Se determină impozitul pe clădiri anual:

3.1. potrivit art. 251 alin. (1) din Codul fiscal, asupra valorii impozabile a clădirii determinate la subpct. 2.4 se aplică cota de impozitare prevăzută la art. 251 alin. (2) din Codul fiscal de 0,1% specifică mediului rural sau, pentru uşurarea calculului, valoarea impozabilă se înmulţeşte cu 0,001, respectiv: 2.167.125.608 lei x 0,001 = 2.167.125.608 lei; potrivit prevederilor pct. 15 alin. (2) şi alin. (3) lit. c), fracţiunea de 0,608 lei se întregeşte la un leu prin adaos, iar impozitul astfel calculat se rotunjeşte la 2.167.126 lei;

3.2. având în vedere prevederile art. 296 alin. (1) din Codul fiscal, deoarece, în anul 2003 pentru anul 2004, Consiliul Local al Comunei Sălişte a hotărât majorarea impozitului pe clădiri cu 41,9%, impozitul determinat la subpct. 3.1 se majorează cu acest procent sau, pentru uşurarea calculului, impozitul pe clădiri se înmulţeşte cu 1,419, respectiv: 2.167.126 lei x 1,419 = 3.075.151,794 lei; potrivit prevederilor pct. 15 alin. (1), fracţiunea de 151,794 lei fiind sub 500 lei inclusiv se neglijează, iar impozitul pe clădiri astfel determinat se rotunjeşte la 3.075.000 lei. 

(2) În luna mai 2003, când s-au adoptat hotărârile prin care s-au stabilit impozitele şi taxele locale pentru anul 2004, autoritatea deliberativă se intitula Consiliul Local al Comunei Sălişte. Prin Legea nr. 336/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 498 din 10 iulie 2003, comuna Sălişte, judeţul Sibiu, a fost declarată oraş, astfel că, potrivit prevederilor pct. 6 alin. (2), începând cu data de 1 ianuarie 2004, impozitul pe clădiri, în cazul persoanelor fizice, se determină potrivit noii ierarhizări. 

Codul fiscal:

Majorarea impozitului datorat de persoanele fizice ce deţin mai multe clădiri

Art. 252. − (1) Dacă o persoană fizică are în proprietate două sau mai multe clădiri utilizate ca locuinţă, care nu sunt închiriate unei alte persoane, impozitul pe clădiri se majorează după cum urmează:

a) cu 15% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;

b) cu 50% pentru cea de-a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;

c) cu 75% pentru cea de-a treia clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;

d) cu 100% pentru cea de-a patra clădire şi următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu. 

(2) În cazul deţinerii a două sau mai multe clădiri în afara celei de la adresa de domiciliu, impozitul majorat se determină în funcţie de ordinea în care proprietăţile au fost dobândite, aşa cum rezultă din documentele ce atestă calitatea de proprietar. 

(3) Persoanele fizice prevăzute la alin. (1) au obligaţia să depună o declaraţie specială la compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale în raza cărora îşi au domiciliul, precum şi la cele în raza cărora sunt situate celelalte clădiri ale acestora. Modelul declaraţiei speciale va fi cel prevăzut prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului. 

Norme metodologice:

35. Impozitul pe clădiri datorat de persoanele fizice care deţin în proprietate mai multe clădiri utilizate ca locuinţă, altele decât cele închiriate, se majorează conform prevederilor art. 252 alin. (1) şi (2) din Codul fiscal. 

36. Sunt considerate ca fiind închiriate numai acele clădiri utilizate ca locuinţă pentru care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:

a) proprietarul, în calitatea sa de locator, are contract de închiriere încheiat în formă scrisă;

b) contractul prevăzut la lit. a) este înregistrat la organul fiscal competent în scopul stabilirii veniturilor din cedarea dreptului de folosinţă a bunurilor, în condiţiile legii;

c) locatarul nu poate fi membru al familiei locatorului; prin familie, în sensul prezentei litere, se desemnează soţul, soţia şi copiii lor necăsătoriţi. Această condiţie nu se urmăreşte în cazul în care clădirea utilizată ca locuinţă se închiriază unei persoane juridice. 

37. Impozitul pe clădiri majorat în condiţiile art. 252 alin. (1) din Codul fiscal se aplică după cum urmează:

a) pentru acele clădiri pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la pct. 36, precum şi pentru partea din clădire pentru care nu se face dovada îndeplinirii acestor condiţii:

b) proporţional cu perioada pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile de la pct. 36, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care nu sunt îndeplinite aceste condiţii. 

38. (1) O persoană fizică ce deţine în proprietate două clădiri utilizate ca locuinţă, altele decât cele închiriate, datorează impozit pe clădiri după cum urmează:

a) pentru clădirea de la adresa de domiciliu impozitul pe clădiri se determină potrivit art. 251 din Codul fiscal;

b) pentru cea de-a doua clădire, care este prima în afara celei de la adresa de domiciliu, impozitul pe clădiri majorat potrivit art. 252 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal se calculează prin înmulţirea impozitului pe clădiri, determinat potrivit art. 251 din Codul fiscal, cu 115% sau, pentru uşurarea calculului, prin înmulţirea cu 1,15. 

(2) Exemplu de calcul pentru impozitul pe clădiri aferent anului 2004, în cazul unui apartament utilizat ca locuinţă, care este prima în afara celei de la adresa de domiciliu, proprietatea unei persoane fizice:

A. Date despre apartament, potrivit structurii prevăzute la pct. 33:

a) rangul localităţii unde este situat apartamentul: 0;

b) teritoriul unde se află: în intravilan;

c) zona în cadrul localităţii, potrivit încadrării de la lit. b): A;

d) suprafaţa utilă a apartamentului: 107,44 m²;

e) tipul clădirii: cu pereţi din cărămidă arsă şi dotată cu toate cele patru instalaţii menţionate la pct. 29 alin. (1) lit. a);

f) amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri şi 8 apartamente;

g) data finalizării: 31 decembrie 1950;

h) prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu şi nu este închiriată;

i) Consiliul General al Municipiului Bucureşti a hotărât, în anul 2003 pentru anul 2004, majorarea impozitului pe clădiri cu 48,7%. 

B. Explicaţii privind modul de calcul al impozitului pe clădiri, astfel cum rezultă din economia textului art. 251, 252 şi 287 din Codul fiscal:

1. Se determină suprafaţa construită desfăşurată a apartamentului: deoarece dimensiunile exterioare ale apartamentului nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior, acesta având pereţi comuni cu apartamentele învecinate, potrivit prevederilor art. 251 alin. (9) din Codul fiscal, coroborate cu cele ale pct. 31 din prezentele norme metodologice, suprafaţa construită desfăşurată se determină prin înmulţirea suprafeţei utile cu coeficientul de transformare de 1,20, respectiv: 107,44 m² x 1,20 = 128,928 m². 

2. Se determină valoarea impozabilă a acestui apartament:

2.1. suprafaţa construită desfăşurată prevăzută la pct. 1 se înmulţeşte cu valoarea corespunzătoare clădirii cu pereţi din cărămidă arsă, dotată cu toate cele patru instalaţii, respectiv cea care se regăseşte în tabloul prevăzut la pct. 11 alin. (3) „Nivelurile stabilite în anul 2003 pentru anul 2004 − art. 296 alin. (1)”, corespunzător rândului 1 şi coloanei 3, astfel: 128,928 m² x 5.900.000 lei/m² = 760.675.200 lei;

2.2. se identifică coeficientul de corecţie din tabelul prevăzut la art. 251 alin. (5) din Codul fiscal, corespunzător zonei A şi rangului 0, respectiv 1,30; deoarece apartamentul este amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri şi 8 apartamente, potrivit prevederilor art. 251 alin. (6) din Codul fiscal, acest coeficient de corecţie se reduce cu 0,10, determinând astfel coeficientul de corecţie specific acestui apartament: 1,30 − 0,10 = 1,20;

2.3. potrivit prevederilor art. 251 alin. (5) din Codul fiscal, valoarea impozabilă determinată la subpct. 2.1 se ajustează cu coeficientul de corecţie determinat la subpct. 2.2, respectiv: 760.675.200 lei x 1,20 = 912.810.240 lei;

2.4. apartamentul fiind finalizat înainte de 1 ianuarie 1951, potrivit prevederilor art. 251 alin. (7) din Codul fiscal, valoarea impozabilă determinată la subpct. 2.3 se reduce cu 15% sau, pentru uşurarea calculului, valoarea impozabilă se înmulţeşte cu 0,85, respectiv: 912.810.240 lei x 0,85 = 775.888.704 lei. 

3. Se determină impozitul pe clădiri anual:

3.1. potrivit art. 251 alin. (1) din Codul fiscal, asupra valorii impozabile a apartamentului ,determinată la subpct. 2.4, se aplică cota de impozitare prevăzută la art. 251 alin. (2) din Codul fiscal de 0,2% specifică mediului urban sau, pentru uşurarea calculului, valoarea impozabilă se înmulţeşte cu 0,002, respectiv: 775.888.704 lei x 0,002 = 1.551.777,408 lei; potrivit prevederilor pct. 15 alin. (2) şi alin. (3) lit. c) fracţiunea de 0,408 lei se întregeşte la un leu, prin adaos, iar impozitul astfel calculat se rotunjeşte la 1.551.778 lei;

3.2. deoarece apartamentul este prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, potrivit prevederilor art. 252 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, impozitul pe clădiri determinat la subpct. 3.1 se majorează cu 15% sau, pentru uşurarea calculului, impozitul pe clădiri se înmulţeşte cu 1,15, respectiv: 1.551.778 lei x 1,15 = 1.784.544,70 lei; potrivit prevederilor pct. 15 alin. (2) şi alin. (3) lit. c) fracţiunea de 0,70 lei se întregeşte la un leu, prin adaos, iar impozitul astfel calculat se rotunjeşte la 1.784.545 lei;

3.3. având în vedere prevederile art. 296 alin. (1) din Codul fiscal, deoarece, în anul 2003 pentru anul 2004, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a hotărât majorarea impozitului pe clădiri cu 48,7%, impozitul determinat la subpct. 3.2 se majorează cu acest procent sau, pentru uşurarea calculului, impozitul pe clădiri se înmulţeşte cu 1,487, respectiv: 1.784.545 lei x 1,487 = 2.653.618,415 lei; potrivit prevederilor pct. 15 alin. (1) fracţiunea de 618,415 lei depăşind 500 lei se majorează la 1.000 lei, impozitul pe clădiri astfel determinat se rotunjeşte la 2.654.000 lei. 

39. O persoană fizică ce deţine în proprietate trei clădiri utilizate ca locuinţă, altele decât cele închiriate, datorează impozit pe clădiri după cum urmează:

a) pentru clădirea de la adresa de domiciliu impozitul pe clădiri se determină potrivit art. 251 din Codul fiscal;

b) pentru cea de-a doua clădire, care este prima în afara celei de la adresa de domiciliu, impozitul pe clădiri majorat potrivit art. 252 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal se calculează prin înmulţirea impozitului pe clădiri, determinat potrivit art. 251 din Codul fiscal, cu 115% sau, pentru uşurarea calculului, prin înmulţirea cu 1,15;

c) pentru cea de-a treia clădire, care este a doua în afara celei de la adresa de domiciliu, impozitul pe clădiri majorat potrivit art. 252 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal se calculează prin înmulţirea impozitului pe clădiri, determinat potrivit art. 251 din Codul fiscal, cu 150% sau, pentru uşurarea calculului, prin înmulţirea cu 1,50. 

40. O persoană fizică ce deţine în proprietate patru clădiri utilizate ca locuinţă, altele decât cele închiriate, datorează impozit pe clădiri după cum urmează:

a) pentru clădirea de la adresa de domiciliu impozitul pe clădiri se determină potrivit art. 251 din Codul fiscal;

b) pentru cea de-a doua clădire, care este prima în afara celei de la adresa de domiciliu, impozitul pe clădiri majorat potrivit art. 252 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal se calculează prin înmulţirea impozitului pe clădiri, determinat potrivit art. 251 din Codul fiscal, cu 115% sau, pentru uşurarea calculului, prin înmulţirea cu 1,15;

c) pentru cea de-a treia clădire, care este a doua în afara celei de la adresa de domiciliu, impozitul pe clădiri majorat potrivit art. 252 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal se calculează prin înmulţirea impozitului pe clădiri, determinat potrivit art. 251 din Codul fiscal, cu 150% sau, pentru uşurarea calculului, prin înmulţirea cu 1,50;

d) pentru cea de-a patra clădire, care este a treia în afara celei de la adresa de domiciliu, impozitul pe clădiri majorat potrivit art. 252 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal se calculează prin înmulţirea impozitului pe clădiri, determinat potrivit art. 251 din Codul fiscal, cu 175% sau, pentru uşurarea calculului, prin înmulţirea cu 1,75. 

41. (1) O persoană fizică ce deţine în proprietate cinci clădiri utilizate ca locuinţă, altele decât cele închiriate, datorează impozit pe clădiri după cum urmează:

a) pentru clădirea de la adresa de domiciliu impozitul pe clădiri se determină potrivit art. 251 din Codul fiscal;

b) pentru cea de-a doua clădire, care este prima în afara celei de la adresa de domiciliu, impozitul pe clădiri majorat potrivit art. 251 din Codul fiscal se calculează prin înmulţirea impozitului pe clădiri, determinat potrivit art. 252 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, cu 115% sau, pentru uşurarea calculului, prin înmulţirea cu 1,15;

c) pentru cea de-a treia clădire, care este a doua în afara celei de la adresa de domiciliu, impozitul pe clădiri majorat potrivit art. 252 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal se calculează prin înmulţirea impozitului pe clădiri, determinat potrivit art. 251 din Codul fiscal, cu 150% sau, pentru uşurarea calculului, prin înmulţirea cu 1,50;

d) pentru cea de-a patra clădire, care este a treia în afara celei de la adresa de domiciliu, impozitul pe clădiri majorat potrivit art. 252 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal se calculează prin înmulţirea impozitului pe clădiri, determinat potrivit art. 251 din Codul fiscal, cu 175% sau, pentru uşurarea calculului, prin înmulţirea cu 1,75%;

e) pentru cea de-a cincea clădire, care este a patra în afara celei de la adresa de domiciliu, impozitul pe clădiri majorat potrivit art. 252 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal se calculează prin înmulţirea impozitului pe clădiri, determinat potrivit art. 251 din Codul fiscal, cu 200% sau, pentru uşurarea calculului, prin înmulţirea cu 2,00. 

(2) În cazul persoanelor fizice care deţin în proprietate mai mult de cinci clădiri utilizate ca locuinţă, altele decât cele închiriate, impozitul pe clădiri majorat potrivit art. 252 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, pentru fiecare dintre acestea, se calculează prin înmulţirea impozitului pe clădiri, determinat potrivit art. 251 din Codul fiscal, cu 200% sau, pentru uşurarea calculului, prin înmulţirea cu 2,00. 

42. (1) În cazul clădirilor aflate în proprietate comună, coproprietarii având determinate cotele-părţi din clădire, impozitul calculat potrivit prevederilor art. 251 din Codul fiscal se împarte proporţional cotelor-părţi respective, iar asupra acestuia se aplică, după caz, majorarea prevăzută la art. 252 alin. (1) din Codul fiscal în funcţie de ordinea în care aceste cote-părţi au fost dobândite, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, rezultând astfel impozitul pe clădiri datorat de fiecare contribuabil. 

(2) În cazul clădirilor aflate în proprietate comună, coproprietarii neavând stabilite cotele-părţi din clădire, impozitul calculat potrivit prevederilor art. 251 din Codul fiscal se împarte la numărul de coproprietari, iar asupra părţii din impozit rezultate în urma împărţirii se aplică, după caz, majorarea prevăzută la art. 252 alin. (1) din Codul fiscal în funcţie de ordinea în care aceste cote-părţi au fost dobândite, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, rezultând astfel impozitul pe clădiri datorat de fiecare contribuabil. 

43. În situaţiile în care consiliile locale sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, au aprobat majorarea impozitului pe clădiri cu până la 20% inclusiv, în condiţiile art. 287 din Codul fiscal, această majorare se aplică asupra impozitului pe clădiri determinat potrivit prevederilor art. 251 din Codul fiscal şi celor ale pct. 38−42 din prezentele norme metodologice. 

44. Prevederile pct. 35−43 se aplică în mod corespunzător persoanelor care beneficiază de facilităţi fiscale la plata impozitului pe clădiri. 

45. Majorarea impozitului pe clădiri cu cotele prevăzute la art. 287 din Codul fiscal cu până la 20% inclusiv se calculează şi în cazul persoanelor fizice străine care deţin pe teritoriul României mai multe clădiri utilizate ca locuinţă, ordinea acestora fiind determinată de succesiunea în timp a dobândirii lor, cu obligativitatea depunerii declaraţiei speciale. 

46. Pentru stabilirea impozitului pe clădiri majorat potrivit prevederilor art. 252 alin. (1) din Codul fiscal, ordinea în care proprietăţile au fost dobândite se determină în funcţie de anul dobândirii clădirii, indiferent sub ce formă, rezultat din documentele care atestă calitatea de proprietar. 

47. În cazul în care în acelaşi an se dobândesc mai mult clădiri utilizate ca locuinţă, ordinea este determinată de data dobândirii. 

48. În cazul în care la aceeaşi dată se dobândesc mai multe clădiri utilizate ca locuinţă, ordinea este cea pe care o declară contribuabilul respectiv. 

49. În cazul persoanei fizice care deţine în proprietate mai multe clădiri utilizate ca locuinţă, iar domiciliul sau reşedinţa sa nu corespunde cu adresa nici uneia dintre aceste clădiri, prima clădire dobândită în ordinea stabilită potrivit prevederilor pct. 41 alin. (1)−(3) este asimilată clădirii de la adresa de domiciliu. 

50. (1) Declaraţia specială pentru stabilirea impozitului pe clădiri majorat, în cazul persoanelor fizice deţinătoare a mai multor clădiri utilizate ca locuinţă, corespunde modelului prevăzut la pct. 256. 

(2) Declaraţia fiscală, conform modelului stabilit potrivit pct. 256, se depune separat pentru fiecare clădire la compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale din unităţile administrativ-teritoriale unde sunt situate clădirile. 

(3) În cazul contribuabililor care dobândesc clădiri care intră sub incidenţa prevederilor art. 252 alin. (1) din Codul fiscal, declaraţia fiscală se depune în termen de 30 de zile de la data dobândirii. 

(4) Pentru veridicitatea datelor înscrise în declaraţiile prevăzute la alin. (2) întreaga răspundere juridică o poartă contribuabilul atât în cazul în care este semnatar al declaraţiei respective, cât şi în cazul în care semnatar al declaraţiei este o persoană mandatată în acest sens de contribuabil. 

51. Clădirile distincte utilizate ca locuinţă, situate la aceeaşi adresă, proprietatea aceleiaşi persoane fizice, nu intră sub incidenţa prevederilor art. 252 din Codul fiscal. 

Codul fiscal:

Calculul impozitului datorat de persoanele juridice

Art. 253. − (1) În cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii. 

(2) Cota de impozit se stabileşte prin hotărâre a consiliului local şi poate fi cuprinsă între 0,5% şi 1%, inclusiv. 

(3) Valoarea de inventar a clădirii este valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitatea proprietarului clădirii, conform prevederilor legale în vigoare. 

(4) În cazul unei clădiri a cărei valoare a fost recuperată integral pe calea amortizării, valoarea impozabilă se reduce cu 15%. 

(5) În cazul unei clădiri care a fost reevaluată conform prevederilor legale în vigoare, valoarea de inventar a clădirii este valoarea înregistrată în contabilitatea proprietarului imediat după reevaluare. 

(6) În cazul unei clădiri care a fost dobândită înainte de 1 ianuarie 1998 şi care după această dată nu a fost reevaluată, cota impozitului pe clădiri este stabilită de consiliul local între 5% şi 10% şi se aplică la valoarea de inventar a clădirii, până la data primei reevaluări, înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice. 

(7) În cazul unei clădiri ce face obiectul unui contract de leasing financiar se aplică următoarele reguli:

a) impozitul pe clădire se datorează de proprietar;

b) valoarea care se ia în considerare la calculul impozitului pe clădiri este valoarea clădirii înregistrată în contractul de leasing financiar. 

(8) Impozitul pe clădiri se aplică pentru orice clădire deţinută de o persoană juridică aflată în funcţiune, în rezervă sau în conservare, chiar dacă valoarea sa a fost recuperată integral pe calea amortizării. 

Norme metodologice:

52. (1) Prin sintagma valoarea de inventar a clădirii, în scopul determinării impozitului pe clădiri, se înţelege valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitatea proprietarului clădirii, şi care, după caz, poate fi:

a) costul de achiziţie, pentru clădirile dobândite cu titlu oneros;

b) costul de producţie, pentru clădirile construite de persoana juridică;

c) valoarea actuală, estimată la înscrierea lor în activ, ţinându-se seama de valoarea clădirilor cu caracteristici tehnice şi economice similare sau apropiate, pentru clădirile obţinute cu titlu gratuit;

d) valoarea de aport pentru clădirile intrate în patrimoniu în cazul asocierii/fuziunii, determinată prin expertiză, potrivit legii;

e) valoarea rezultată în urma reevaluării, pentru clădirile reevaluate în baza unei dispoziţii legale. 

(2) La determinarea valorii de inventar a clădirii se are în vedere însumarea valorilor tuturor elementelor şi instalaţiilor funcţionale ale acesteia, cum sunt: terasele, scările, ascensoarele, instalaţiile de iluminat, instalaţiile sanitare, instalaţiile de încălzire, instalaţiile de telecomunicaţii prin fir şi altele asemenea; aparatele individuale de climatizare nu fac parte din categoria elementelor şi instalaţiilor funcţionale ale clădirii. 

53. (1) În cursul lunii mai a fiecărui an fiscal pentru anul următor, consiliile locale adoptă hotărâri privind stabilirea cotei pe baza căreia se calculează impozitul pe clădiri datorat de persoanele juridice, cotă care poate fi cuprinsă între 0,5% şi 1,0% inclusiv. În cazul municipiului Bucureşti această atribuţie se îndeplineşte de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti. 

(2) Pentru clădirile contribuabililor persoane juridice impozitul se calculează de către aceştia prin aplicarea cotei stabilite de către consiliile locale, potrivit prevederilor alin. (1), asupra valorii de inventar înregistrate în evidenţa contabilă a acestora. În cazul municipiului Bucureşti această atribuţie se îndeplineşte de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti. 

54. Impozitul pe clădiri datorat de persoanele juridice care nu au înregistrată în evidenţa contabilă valoarea de inventar actualizată a clădirilor, începând cu anul 1998 se calculează pe baza cotei stabilite între 5% şi 10% inclusiv, prin hotărâre a consiliului local. Cota se stabileşte în cursul lunii mai a fiecărui an fiscal şi se aplică pentru anul următor. În cazul municipiului Bucureşti această atribuţie se îndeplineşte de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti. 

55. Pentru executarea prevederilor art. 253 alin. (6) din Codul fiscal se au în vedere următoarele:

a) în cazul contribuabililor care nu au efectuat nici o reevaluare a clădirilor începând cu anul 1998, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei stabilite potrivit prevederilor pct. 54 asupra valorii de inventar a clădirii;

b) începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care în evidenţa contabilă s-a înregistrat valoarea rezultată în urma reevaluării, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei stabilite potrivit prevederilor pct. 53 asupra valorii de inventar a clădirii;

c) în cazul clădirilor dobândite începând cu 1 ianuarie 1998, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei stabilite potrivit prevederilor pct. 53 asupra valorii de intrare în patrimoniu;

d) în cazul clădirilor la care s-au efectuat lucrări de modernizare, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei stabilite potrivit prevederilor pct. 53 numai pentru cele care au fost reevaluate potrivit reglementărilor legale în vigoare. 

56. Pentru clădirile ce fac obiectul contractelor de leasing financiar impozitul pe clădiri se datorează de către proprietar. 

57. (1) Impozitul pe clădiri pe perioada de leasing se determină pe baza valorii negociate între părţi, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, şi înscrise în contract. În cazul contractelor în care valoarea negociată este în valută, plata impozitului pe clădiri se face în lei la cursul Băncii Naţionale a României din data efectuării plăţii. Începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care expiră contractul de leasing, impozitul pe clădiri se determină după cum contribuabilul este persoană fizică sau persoană juridică. 

(2) Valoarea negociată între părţi corespunde valorii totale a contractului de leasing. 

58. Valoarea impozabilă a clădirilor, proprietatea persoanelor juridice, care a fost recuperată integral pe calea amortizării, se reduce cu 15%. 

59. Impozitul pe clădiri este datorat de persoana juridică atât pentru clădirile aflate în funcţiune, în rezervă sau în conservare, cât şi pentru cele aflate în funcţiune şi a căror valoare a fost recuperată integral pe calea amortizării. 

60. Pentru aplicarea prevederilor art. 253 alin. (8) din Codul fiscal se au în vedere reglementările legale privind reevaluarea imobilizărilor corporale. 

Codul fiscal:

Dobândirea, înstrăinarea şi modificarea clădirilor

Art. 254. − (1) În cazul unei clădiri care a fost dobândită sau construită de o persoană în cursul anului, impozitul pe clădire se datorează de către persoana respectivă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care clădirea a fost dobândită sau construită. 

(2) În cazul unei clădiri care a fost înstrăinată, demolată sau distrusă, după caz, în cursul anului, impozitul pe clădire încetează a se mai datora de persoana respectivă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care clădirea a fost înstrăinată, demolată sau distrusă. 

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) sau (2), impozitul pe clădiri se recalculează pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică acelei persoane. 

(4) În cazul extinderii, îmbunătăţirii, distrugerii parţiale sau al altor modificări aduse unei clădiri existente, impozitul pe clădire se recalculează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost finalizată modificarea. 

(5) Orice persoană care dobândeşte sau construieşte o clădire are obligaţia de a depune o declaraţie de impunere la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale în termen de 30 de zile de la data dobândirii sau construirii. 

(6) Orice persoană care extinde, îmbunătăţeşte, demolează, distruge sau modifică în alt mod o clădire existentă are obligaţia să depună o declaraţie în acest sens la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale în termen de 30 de zile de la data la care s-au produs aceste modificări. 

Norme metodologice:

61. (1) Prin expresia clădire dobândită se înţelege orice clădire intrată în proprietatea persoanelor fizice sau a persoanelor juridice. 

(2) În cazul clădirilor dobândite/înstrăinate prin acte între vii, translative ale dreptului de proprietate, data dobândirii/înstrăinării este cea menţionată în actul respectiv. 

(3) În cazul clădirilor dobândite prin hotărâri judecătoreşti, data dobândirii este data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti. 

(4) Impozitul pe clădiri, precum şi obligaţiile de plată accesorii acestuia, datorate până la data de întâi a lunii următoare celei în care se realizează înstrăinarea între vii a clădirii, reprezintă sarcina fiscală a părţii care înstrăinează. În situaţia în care prin certificatul fiscal eliberat de către compartimentul de specialitate se atestă existenţa unei asemenea sarcini fiscale, notarul public va refuza autentificarea actului notarial până la prezentarea documentului în orginal privind stingerea obligaţiilor respective. 

62. (1) Atât în cazul persoanelor fizice, cât şi în cazul persoanelor juridice, pentru clădirile executate potrivit Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 13 ianuarie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 50/1991, data dobândirii clădirii se consideră după cum urmează:

a) pentru clădirile executate integral înainte de expirarea termenului prevăzut în autorizaţia de construire, data întocmirii procesului-verbal de recepţie, dar nu mai târziu de 15 zile de la data terminării efective a lucrărilor;

b) pentru clădirile executate integral la termenul prevăzut în autorizaţia de construire, data din aceasta, cu obligativitatea întocmirii procesului-verbal de recepţie în termenul prevăzut de lege;

c) pentru clădirile ale căror lucrări de construcţii nu au fost finalizate la termenul prevăzut în autorizaţia de construire şi pentru care nu s-a solicitat prelungirea valabilităţii autorizaţiei, în condiţiile legii, la data expirării acestui termen şi numai pentru suprafaţa construită desfăşurată care are elementele structurale de bază ale unei clădiri, în speţă pereţi şi acoperiş. Procesul-verbal de recepţie se întocmeşte la data expirării termenului prevăzut în autorizaţia de construire, consemnându-se stadiul lucrărilor, precum şi suprafaţa construită desfăşurată în raport de care se stabileşte impozitul pe clădiri. 

(2) Prin grija structurilor de specialitate cu atribuţii în domeniul urbanismului, amenajării teritoriului şi autorizării executării lucrărilor de construcţii din aparatul propriu al autorităţilor administraţiei publice locale, denumite în continuare structuri de specialitate, se întocmesc procesele verbale menţionate la alin. (1) care servesc la înregistrarea în evidenţele fiscale, în registrele agricole sau în orice alte evidenţe cadastrale, după caz, precum şi la determinarea impozitului pe clădiri. 

63. (1) Data dobândirii/construirii clădirii, potrivit menţiunii prevăzute la pct. 62, determină concomitent, în condiţiile Codului fiscal şi ale prezentelor norme metodologice, următoarele:

a) datorarea impozitului pe clădiri;

b) diminuarea suprafeţei de teren pentru care se datorează impozitul pe teren cu suprafaţa construită la sol a clădirii respective. 

(2) Impozitul pe clădiri datorat de persoanele fizice se stabileşte pe baza datelor extrase din actele care atestă dreptul de proprietate. 

64. Pentru clădirile dobândite/construite, înstrăinate, demolate, distruse sau cărora li s-au adus modificări de natura extinderii, îmbunătăţirii ori distrugerii parţiale a celei existente, după caz, în cursul anului, impozitul pe clădiri se recalculează de la data de întâi a lunii următoare celei în care aceasta a fost dobândită/construită, înstrăinată, demolată, distrusă sau finalizată modificarea. 

65. (1) Impozitul pe clădiri se datorează până la data de la care se face scăderea. 

(2) Scăderea de la impunere în cursul anului, pentru oricare dintre situaţiile prevăzute la art. 254 alin. (2) din Codul fiscal, se face după cum urmează:

a) începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care s-a produs situaţia respectivă;

b) proporţional cu partea de clădire supusă unei astfel de situaţii;

c) proporţional cu perioada cuprinsă între data menţionată la lit. a) şi sfârşitul anului fiscal respectiv. 

66. (1) Contribuabilii sunt obligaţi să depună declaraţiile fiscale pentru stabilirea impozitului pe clădiri la compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale în a căror rază se află clădirile, în termen de 30 de zile de la data dobândirii acestora, conform prevederilor art. 254 alin. (5) şi ale art. 290 din Codul fiscal. 

(2) Obligaţia de a depune declaraţie fiscală revine deopotrivă şi contribuabililor care înstrăinează clădiri. 

67. Declaraţiile fiscale se depun în termen de 30 de zile de la data dobândirii sau de la data apariţiei oricăreia dintre următoarele situaţii:

a) intervin schimbări privind domiciliul fiscal al contribuabilului;

b) se realizează modificări ce conduc la recalcularea impozitului pe clădiri datorat;

c) intervin schimbări privind situaţia juridică a contribuabilului, de natură să conducă la modificarea impozitului pe clădiri. 

68. Contribuabilii persoane fizice care deţin mai multe clădiri utilizate ca locuinţă sunt obligaţi să depună şi declaraţia specială, model stabilit conform pct. 256, în condiţiile prevăzute la art. 254 alin. (5) din Codul fiscal, atât la compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale în a căror rază îşi au domiciliul, cât şi la cele în a căror rază sunt situate clădirile respective. 

69. Contribuabilii persoane juridice calculează impozitul pe clădiri datorat anual şi depun declaraţia fiscală până la data de 31 ianuarie a fiecărui an fiscal la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază administrativ-teritorială se află clădirea, conform prevederilor art. 290 din Codul fiscal. 

70. Contribuabilii persoane fizice şi persoane juridice sunt obligaţi să depună declaraţiile fiscale în condiţiile prevăzute la pct. 66−69, chiar dacă aceştia beneficiază de reducere sau de scutire la plata impozitului pe clădiri, ori pentru clădirile respective nu se datorează impozit pe clădiri. 

Codul fiscal:

Plata impozitului

Art. 255. − (1) Impozitul pe clădiri se plăteşte anual, în patru rate egale, până la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi 15 noiembrie, inclusiv. 

(2) Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri, datorat pentru întregul an de către persoanele fizice, până la data de 15 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local. 

Norme metodologice:

71. (1) Impozitul pe clădiri se plăteşte anual, în 4 rate egale, respectiv:

a) rata I, până la data de 15 martie inclusiv;

b) rata a II-a, până la data de 15 iunie inclusiv;

c) rata a III-a, până la data de 15 septembrie inclusiv;

d) rata a IV-a, până la data de 15 noiembrie inclusiv. 

(2) Calculul impozitului pe clădiri datorat pentru perioade mai mici de un an fiscal se face după cum urmează:

a) impozitul anual determinat se împarte la 12, respectiv la numărul de luni dintr-un an fiscal;

b) suma rezultată în urma împărţirii prevăzute la lit. a) se înmulţeşte cu numărul de luni pentru care se datorează impozitul pe clădiri. 

(3) Pentru clădirile dobândite în cursul anului, impozitul pe clădiri, datorat de la data de întâi a lunii următoare celei în care aceasta a fost dobândită şi până la sfârşitul anului respectiv, se repartizează la termenele de plată rămase, iar ratele scadente sunt în funcţie de ratele trimestriale determinate pentru impozitul anual, proporţional cu numărul de luni pentru care se datorează impozitul pe clădiri. 

(4) Exemple de calcul privind determinarea ratelor, la termene de plată, în cazul impozitului pe clădiri:

Exemplul I. Considerând că un contribuabil datorează impozitul pe clădiri anual de 1.883.000 lei, potrivit prevederilor art. 255 alin. (1) din Codul fiscal, coroborate cu cele ale pct. 71 alin. (1) din prezentele norme metodologice, acesta se plăteşte în patru rate egale, astfel:

iar impozitul pe clădiri aferent unei luni se determină, potrivit prevederilor pct. 71 alin. (2), prin împărţirea impozitului anual la numărul de luni dintr-un an fiscal, respectiv: 1.883.000 lei : 12 luni = 156.916,66 lei, impozitul astfel calculat, potrivit prevederilor pct. 15 alin. (2) şi alin. (3) lit. a), se rotunjeşte la 156.917 lei, în sensul că fracţiunea de 0,66 lei se întregeşte la un leu, prin adaos. 

Exemplul II. Dreptul de proprietate se dobândeşte în luna ianuarie. 

A. Se calculează impozitul pe clădiri datorat, potrivit prevederilor pct. 71 alin. (2), proporţional cu perioda rămasă până la sfârşitul anului fiscal, începând cu data de 1 februarie, respectiv 156.917 lei/lună x 11 luni = 1.726.087 lei. 

B. Impozitul pe clădiri prevăzut la lit. A se plăteşte, potrivit prevederilor pct. 71 alin. (3), la termenele de plată rămase până la sfârşitul anului fiscal, respectiv:

Exemplul III. Dreptul de proprietate se dobândeşte în luna februarie. 

A. Se calculează impozitul pe clădiri datorat, potrivit prevederilor pct. 71 alin. (2), proporţional cu perioada rămasă până la sfârşitul anului fiscal, începând cu data de 1 martie, respectiv: 156.917 lei/lună x 10 luni = 1.569.170 lei. 

B. Impozitul pe clădiri prevăzut la lit. A se plăteşte, potrivit prevederilor pct. 71 alin. (3), la termenele de plată rămase până la sfârşitul anului fiscal, respectiv:

Exemplul IV. Dreptul de proprietate se dobândeşte în luna martie. 

A. Se calculează impozitul pe clădiri datorat, potrivit prevederilor pct. 71 alin. (2), proporţional cu perioada rămasă până la sfârşitul anului fiscal, începând cu data de 1 aprilie, respectiv: 156.917 lei/lună x 9 luni = 1.412.253 lei. 

B. Impozitul pe clădiri prevăzut la lit. A se plăteşte, potrivit prevederilor pct. 71 alin. (3), la termenele de plată rămase până la sfârşitul anului fiscal, respectiv:

Exemplul V. Dreptul de proprietate se dobândeşte în luna aprilie. 

A. Se calculează impozitul pe clădiri datorat, potrivit prevederilor pct. 71 alin. (2), proporţional cu perioada rămasă până la sfârşitul anului fiscal, începând cu data de 1 mai, respectiv: 156.917 lei/lună x 8 luni = 1.255.336 lei. 

B. Impozitul pe clădiri prevăzut la lit. A se plăteşte, potrivit prevederilor pct. 71 alin. (3), la termenele de plată rămase până la sfârşitul anului fiscal, respectiv:

Exemplul VI. Dreptul de proprietate se dobândeşte în luna mai. 

A. Se calculează impozitul pe clădiri datorat, potrivit prevederilor pct. 71 alin. (2), proporţional cu perioada rămasă până la sfârşitul anului fiscal, începând cu data de 1 iunie, respectiv: 156.917 lei/lună x 7 luni = 1.098.419 lei. 

B. Impozitul pe clădiri prevăzut la lit. A se plăteşte, potrivit prevederilor pct. 71 alin. (3), la termenele de plată rămase până la sfârşitul anului fiscal, respectiv:

Exemplul VII. Dreptul de proprietate se dobândeşte în luna iunie. 

A. Se calculează impozitul pe clădiri datorat, potrivit prevederilor pct. 71 alin. (2), proporţional cu perioada rămasă până la sfârşitul anului fiscal, începând cu data de 1 iulie, respectiv: 156.917 lei/lună x 6 luni = 941.502 lei. 

B. Impozitul pe clădiri prevăzut la lit. A se plăteşte, potrivit prevederilor pct. 71 alin. (3), la termenele de plată rămase până la sfârşitul anului fiscal, respectiv:

Exemplul VIII. Dreptul de proprietate se dobândeşte în luna iulie. 

A. Se calculează impozitul pe clădiri datorat, potrivit prevederilor pct. 71 alin. (2), proporţional cu perioada rămasă până la sfârşitul anului fiscal, începând cu data de 1 august, respectiv: 156.917 lei/lună x 5 luni = 784.585 lei. 

B. Impozitul pe clădiri prevăzut la lit. A se plăteşte, potrivit prevederilor pct. 71 alin. (3), la termenele de plată rămase până la sfârşitul anului fiscal, respectiv:

Exemplul IX. Dreptul de proprietate se dobândeşte în luna august. 

A. Se calculează impozitul pe clădiri datorat, potrivit prevederilor pct. 71 alin. (2), proporţional cu perioada rămasă până la sfârşitul anului fiscal, începând cu data de 1 septembrie, respectiv: 156.917 lei/lună x 4 luni = 627.668 lei. 

B. Impozitul pe clădiri prevăzut la lit. A se plăteşte, potrivit prevederilor pct. 71 alin. (3), la termenele de plată rămase până la sfârşitul anului fiscal, respectiv:

Exemplul X. Dreptul de proprietate se dobândeşte în luna septembrie. 

A. Se calculează impozitul pe clădiri datorat, potrivit prevederilor pct. 71 alin. (2), proporţional cu perioada rămasă până la sfârşitul anului fiscal, începând cu data de 1 octombrie, respectiv: 156.917 lei/lună x 3 luni = 470.751 lei. 

B. Impozitul pe clădiri prevăzut la lit. A se plăteşte, potrivit prevederilor pct. 71 alin. (3), la termenele de plată rămase până la sfârşitul anului fiscal, respectiv:

Exemplul XI. Dreptul de proprietate se dobândeşte între 1 şi 15 octombrie inclusiv. 

A. Se calculează impozitul pe clădiri datorat, potrivit prevederilor pct. 71 alin. (2), proporţional cu perioada rămasă până la sfârşitul anului fiscal, începând cu data de 1 noiembrie, respectiv: 156.917 lei/lună x 2 luni = 313.834 lei. 

B. Impozitul pe clădiri prevăzut la lit. A se plăteşte, potrivit prevederilor pct. 71 alin. (3), la termenele de plată rămase până la sfârşitul anului fiscal, respectiv:

Exemplul XII. Dreptul de proprietate se dobândeşte între 16 şi 31 octombrie inclusiv. 

A. Se calculează impozitul pe clădiri datorat, potrivit prevederilor pct. 71 alin. (2), proporţional cu perioada rămasă până la sfârşitul anului fiscal, începând cu data de 1 noiembrie, respectiv: 156.917 lei/lună x 2 luni = 313.834 lei. 

B. Având în vedere prevederile art. 254 alin. (5) din Codul fiscal, cum ultimul termen de plată prevăzut este înăuntrul celor 30 de zile în care contribuabilul are obligaţia să depună declaraţia fiscală pentru clădirile dobândite, termenul de plată pentru impozitul datorat, menţionat la lit. A, este la 30 de zile de la data dobândirii clădirii, respectiv între 16 şi 30 noiembrie inclusiv. 

Exemplul XIII. Dreptul de proprietate se dobândeşte în luna noiembrie. 

A. Se calculează impozitul pe clădiri datorat, potrivit prevederilor pct. 71 alin. (2), proporţional cu perioada rămasă până la sfârşitul anului fiscal, începând cu data de 1 decembrie, respectiv: 156.917 lei/lună x 1 lună = = 156.917 lei. 

B. Având în vedere prevederile art. 254 alin. (5) din Codul fiscal, cum ultimul termen de plată prevăzut este depăşit, plata de consideră în termen dacă impozitul datorat, menţionat la lit. A, se plăteşte până la expirarea perioadei de 30 de zile de la dobândire, înăuntrul căreia contribuabilul are obligaţia să depună declaraţia fiscală pentru clădirile dobândite, dar nu mai târziu de ultima zi lucrătoare a lunii decembrie a anului fiscal respectiv. 

Exemplul XIV. Dreptul de proprietate se dobândeşte în luna decembrie. 

Având în vedere că impozitul pe clădiri se datorează cu data de întâi a lunii următoare celei în care clădirea a fost dobândită, adică începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor, pentru anul curent nu se datorează impozit pe clădiri. 

72. (1) Prin plata cu anticipaţie se înţelege stingerea obligaţiei de plată a impozitului pe clădiri datorat aceluiaşi buget local în anul fiscal respectiv, până la data de 15 martie inclusiv. Prevederile pct. 15 alin. (5) se aplică în mod corespunzător. 

(2) În situaţia în care contribuabilul a plătit cu anticipaţie până la data de 15 martie inclusiv impozitul pe clădiri pentru care a beneficiat de bonificaţie, iar în cursul aceluiaşi an fiscal înstrăinează clădirea, scăderea se face proporţional cu perioada cuprinsă între data de întâi a lunii următoare celei în care s-a realizat înstrăinarea şi sfârşitul anului fiscal, luându-se în calcul suma efectiv încasată la bugetul local. 

(3) Consiliile locale adoptă hotărâri privind stabilirea bonificaţiei de până la 10% inclusiv, în cursul lunii mai a fiecărui an pentru anul fiscal următor. La nivelul municipiu lui Bucureşti această atribuţie se îndeplineşte de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti. 

(4) Exemplu privind calculul restituirii de sume în cazul unui contribuabil care a plătit cu anticipaţie impozitul pe clădiri:

a) un contribuabil persoană fizică a avut stabilit pentru un an fiscal impozit pe clădiri în sumă de 2.147.000 lei;

b) în unitatea administrativ-teritorială în care se află situată clădirea, consiliul local a stabilit prin hotărâre acordarea unei bonificaţii de 7% pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri;

c) la data de 24 ianuarie contribuabilul a plătit integral impozitul pe clădiri datorat, respectiv: 1.996.710 lei, acordându-i-se o bonificaţie de 150.290 lei;

d) la data de 1 mai înstrăinează clădirea;

e) potrivit datelor prevăzute la lit. a)−d), având în vedere prevederile alin. (2), acestui contribuabil trebuie să i se restituie următoarea sumă: 1.996.710 lei: 12 luni = = 66.393 lei/lună x 7 luni = 1.164.751 lei, unde „7” reprezintă numărul de luni începând cu data de 1 iunie şi până la 31 decembrie;

f) restituirea către contribuabil se face în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de restituire la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL III

Impozitul pe teren

Reguli generale

Art. 256. − (1) Orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual, exceptând cazurile în care în prezentul titlu se prevede altfel. 

(2) Impozitul prevăzut la alin. (1), denumit în continuare impozit pe teren, se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia este situat terenul. 

(3) În cazul unui teren, aflat în administrarea sau în folosinţa, după caz, a altei persoane şi pentru care se datorează chirie/arendă în baza unui contract de închiriere/arendare, impozitul pe teren se datorează de către proprietar. 

(4) În cazul terenului care este deţinut în comun de două sau mai multe persoane, fiecare proprietar datorează impozit pentru partea din teren aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părţile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru terenul respectiv. 

Norme metodologice:

73. (1) Impozitul pe teren se datorează bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale unde este situat terenul. 

(2) Pentru terenurile pe care le deţin în proprietate în România, persoanele fizice şi persoanele juridice, în calitatea acestora de contribuabili, datorează un impozit anual, stabilit în limitele şi în condiţiile Codului fiscal şi ale prezentelor norme metodologice, oriunde ar fi situate aceste terenuri, în comune, în oraşe sau în municipii, atât pentru cele din intravilan, cât şi pentru cele din extravilan. 

74. Se consideră proprietari de terenuri şi acei contribuabili cărora, în condiţiile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 18/1991, şi ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, li s-a constituit ori reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole sau forestiere, după caz, de la data punerii în posesie constatată prin procese-verbale, fişe sau orice alte documente de punere în posesie întocmite de comisiile locale, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, chiar dacă nu este emis titlul de proprietate. 

75. În cazul în care terenul este închiriat, concesionat sau arendat în baza unui contract de închiriere, de concesiune ori de arendare, după caz, impozitul pe teren se datorează de proprietarul său. 

76. (1) Pentru identificarea terenurilor, precum şi a proprietarilor acestora, se au în vedere prevederile pct. 18 alin. (1), (2), (5) şi (7). 

(2) Pentru aplicarea prevederilor art. 256 alin. (4) din Codul fiscal se aplică în mod corespunzător prevederile pct. 20. 

Codul fiscal:

Scutiri

Art. 257. − Impozitul pe teren nu se datorează pentru:

a) terenul aferent unei clădiri, pentru suprafaţa de teren care este acoperită de o clădire;

b) orice teren al unui cult religios recunoscut de lege şi al unei unităţi locale a acestuia, cu personalitate juridică;

c) orice teren al unui cimitir, crematoriu;

d) orice teren al unei instituţii de învăţământ preuniversitar şi universitar, autorizată provizoriu sau acreditată;

e) orice teren al unei unităţi sanitare de interes naţional care nu a trecut în patrimoniul autorităţilor locale;

f) orice teren deţinut, administrat sau folosit de către o instituţie publică, cu excepţia suprafeţelor folosite pentru activităţi economice;

g) orice teren aferent unei clădiri a unei instituţii publice sau unei clădiri care face parte din domeniul public sau privat al unei unităţi administrativ-teritoriale, exceptând suprafeţele acestuia folosite pentru activităţi economice;

h) orice teren degradat sau poluat, inclus în perimetrul de ameliorare, pentru perioada cât durează ameliorarea acestuia;

i) terenurile care prin natura lor şi nu prin destinaţia dată sunt improprii pentru agricultură sau silvicultură, orice terenuri ocupate de iazuri, bălţi, lacuri de acumulare sau căi navigabile, cele folosite pentru activităţile de apărare împotriva inundaţiilor, gospodărirea apelor, hidrometeorologie, cele care contribuie la exploatarea resurse lor de apă, cele folosite ca zone de protecţie definite în lege, precum şi terenurile utilizate pentru exploatările din subsol, încadrate astfel printr-o hotărâre a consiliului local, în măsura în care nu afectează folosirea suprafeţei solului;

j) orice terenuri legate de sistemele hidrotehnice sau de navigaţie, terenurile aferente infrastructurii portuare, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele şi staţiile de pompare aferente acestora, precum şi terenurile aferente lucrărilor de îmbunătăţiri funciare;

k) terenurile ocupate de autostrăzi, drumuri europene, drumuri naţionale, drumuri principale administrate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România − S.A., zonele de siguranţă a acestora, precum şi terenurile din jurul pistelor reprezentând zone de siguranţă;

l) terenurile parcurilor industriale, ştiinţifice şi tehnologice, potrivit legii;

m) terenurile trecute în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale în lipsă de moştenitori legali sau testamentari;

n) terenurile aferente clădirilor prevăzute la art. 250 alin. (1) pct. 6 şi 7, cu excepţia celor folosite pentru activităţi economice. 

Norme metodologice:

77. (1) Prin sintagma suprafaţa de teren care este acoperită de o clădire, prevăzută la art. 257 lit. a) din Codul fiscal, se înţelege suprafaţa construită la sol a clădirilor, în sensul că, pentru determinarea impozitului pe teren, din suprafaţa înregistrată în registrul agricol la categoria de folosinţă „terenuri cu construcţii” se scade suprafaţa construită la sol a clădirilor, chiar dacă pentru acestea nu se datorează impozit pe clădiri. 

(2) Termenul unităţile, prevăzut la art. 257 lit. b) din Codul fiscal, corespunde termenului componente din cuprinsul pct. 23 alin. (3). 

(3) Pentru încadrarea terenurilor degradate sau poluate incluse în perimetrul de ameliorare, prevăzute la art. 257 lit. h) din Codul fiscal, se au în vedere următoarele reglementări:

a) Ordonanţa Guvernului nr. 81/1998 privind unele măsuri pentru ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 27 august 1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 107/1999;

b) Regulamentul privind stabilirea grupelor de terenuri care intră în perimetrele de ameliorare, precum şi componenţa, funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de specialişti constituite pentru delimitarea perimetrelor de ameliorare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 786/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 24 februarie 1994. 

(4) Terenurile utilizate pentru exploatările din subsol pot face parte din categoria celor pentru care nu se datorează impozit pe teren, potrivit prevederilor art. 257 lit. i) din Codul fiscal, numai dacă acestea sunt încadrate ca atare, prin hotărâre a consiliilor locale/Consiliului General al Municipiului Bucureşti. 

(5) Pentru încadrarea terenurilor parcurilor industriale, prevăzute la art. 257 lit. l) din Codul fiscal, se vor avea în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 65/2001 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 490/2002, precum şi hotărârile Guvernului României de constituire a parcurilor industriale. 

(6) Prin sintagma infrastructura portuară se înţelege ansamblul construcţiilor destinate adăpostirii, acostării şi operării navelor şi protecţiei porturilor, precum şi totalitatea căilor de comunicaţie pentru activităţile industriale şi comerciale. 

(7) Pentru încadrarea terenurilor prevăzute la art. 257 lit. n) din Codul fiscal se aplică în mod corespunzător prevederile pct. 22. 

Codul fiscal:

Calculul impozitului

Art. 258. − (1) Impozitul pe teren se stabileşte luând în calcul numărul de metri pătraţi de teren, rangul localităţii în care este amplasat terenul şi zona şi/sau categoria de folosinţă a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local. 

(2) În cazul unui teren amplasat în intravilan, impozitul pe teren se stabileşte prin înmulţirea numărului de metri pătraţi ai terenului cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel:

 

 

(3) În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii, impozitul pe teren se stabileşte după cum urmează:

a) prin înmulţirea numărului de metri pătraţi de teren cu suma corespunzătoare prevăzută la alin. (4);

b) prin înmulţirea rezultatului de la lit. a) cu coeficientul de corecţie corespunzător prevăzut la alin. (5). 

(4) Numărul de metri pătraţi de teren se înmulţeşte cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel:

 

 

(5) Suma stabilită conform alin. (4) se înmulţeşte cu coeficientul de corecţie corespunzător, prevăzut în următorul tabel:

 

 

(6) În cazul unui teren amplasat în extravilan, indiferent de rangul localităţii, categoria de folosinţă şi zona unde este situat, impozitul pe teren este de 10.000 lei/ha. 

Norme metodologice:

78. (1) Impozitul pe teren se stabileşte anual în sumă fixă, în lei pe metru pătrat de teren, în mod diferenţiat, în intravilanul şi extravilanul localităţilor, după cum urmează:

a) în intravilan:

1. pe ranguri de localităţi, identificate prin cifrele romane: 0, I, II, III, IV şi V;

2. pe zone, identificate prin literele: A, B, C şi D;

3. pe categorii de folosinţă, astfel cum sunt evidenţiate în tabloul prevăzut la pct. 80;

4. prin aplicarea nivelurilor şi a coeficienţilor de corecţie prevăzuţi la art. 258 alin. (2), (4) şi (5) din Codul fiscal;

b) în extravilan, indiferent de rangul localităţii, de zonă şi de categoria de folosinţă, prin aplicarea nivelului prevăzut la art. 258 alin. (6) din Codul fiscal. 

(2) Pentru stabilirea impozitului pe teren, prevederile pct. 1−9, pct. 11 alin. (3), pct. 15 şi 18 se aplică în mod corespunzător. 

79. Pentru terenurile din intravilanul localităţilor, înregistrate în registrul agricol la altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii, impozitul pe teren se determină prin înmulţirea nivelurilor prevăzute la art. 258 alin. (4) din Codul fiscal cu coeficienţii de corecţie de la alin. (5) al aceluiaşi articol, diferenţiaţi pe ranguri de localităţi. 

80. La încadrarea terenurilor pe categorii de folosinţă, în funcţie de subcategoria de folosinţă, se are în vedere tabloul următor:

 

 

81. (1) Pentru calculul impozitului aferent terenurilor situate în intravilanul localităţilor, atât în cazul persoanelor fizice, cât şi în cel al persoanelor juridice, sunt necesare următoarele date:

a) rangul localităţii unde se află situat terenul;

b) zona în cadrul localităţii prevăzute la lit. a);

c) categoria de folosinţă;

d) suprafaţa terenului;

e) în cazul terenului încadrat la categoria de folosinţă „terenuri cu construcţii”, suprafaţa construită la sol a clădirilor;

f) majorarea stabilită în condiţiile art. 287 din Codul fiscal pentru impozitul pe teren. 

(2) Pentru calculul impozitului pentru terenurile situate în extravilanul localităţilor, atât în cazul persoanelor fizice, cât şi în cel al persoanelor juridice, sunt necesare următoarele date:

a) suprafaţa terenului;

b) în cazul terenului încadrat la categoria de folosinţă „terenuri cu construcţii”, suprafaţa construită la sol a clădirilor;

c) majorarea stabilită în condiţiile art. 287 din Codul fiscal pentru impozitul pe teren. 

82. (1) Exemplu de calcul privind impozitul pe teren aferent anului 2004, în cazul unui teren amplasat în intravilan, având categoria de folosinţă „terenuri cu construcţii”:

A. Datele despre teren, potrivit structurii prevăzute la pct. 81 alin. (1):

a) rangul localităţii unde este situat terenul: 0;

b) zona în cadrul localităţii: A;

c) categoria de folosinţă: terenuri cu construcţii;

d) suprafaţa terenului: 598 m²;

e) suprafaţa construită la sol a clădirilor: 56 m²;

f) Consiliul General al Municipiului Bucureşti a hotărât, în anul 2003 pentru anul 2004, majorarea impozitului pe teren cu 37,9%. 

B. Explicaţii privind modul de calcul al impozitului pe teren, astfel cum rezultă din economia textului art. 258 alin. (2) din Codul fiscal:

1. Se determină suprafaţa pentru care se datorează impozit pe teren: din suprafaţa terenului deţinut în proprietate se scade suprafaţa construită la sol, respectiv: 598 m² − 56 m² = 542 m²;

2. Se determină impozitul pe teren:

2.1. în tabloul prevăzut la pct. 11 alin. (3), la cap. III − impozitul pe terenurile amplasate în intravilan − terenuri cu construcţii, în coloana „Nivelurile stabilite în anul 2003 pentru anul 2004 − art. 296 alin. (1)” se identifică suma corespunzătoare unui teren amplasat în zona A din localitatea care are rangul 0, respectiv: 6.525 lei/m²;

2.2. suprafaţa de teren pentru care se datorează impozit pe teren, prevăzută la pct. 1, se înmulţeşte cu suma prevăzută la subpct. 2.1, respectiv: 542 m² x 6.525 lei/m² = 3.536.550 lei;

2.3. având în vedere prevederile art. 296 alin. (1) din Codul fiscal, deoarece, în anul fiscal 2003 pentru anul fiscal 2004, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a hotărât majorarea impozitului pe teren cu 37,9%, impozitul determinat la subpct. 2.2 se majorează cu acest procent sau, pentru uşurarea calculului, impozitul pe teren se înmulţeşte cu 1,379, respectiv: 3.536.550 lei x 1,379 = 4.875.902,45 lei; potrivit prevederilor pct. 15 alin. (1), fracţiunea de 902,45 lei depăşind 500 lei se majorează la 1.000 lei, impozitul pe teren astfel determinat se rotunjeşte la 4.876.000 lei. 

(2) Exemplu de calcul privind impozitul pe teren aferent anului 2004, în cazul unui teren amplasat în intravilan, având categoria de folosinţă „fâneaţă”:

A. Datele despre teren, potrivit structurii prevăzute la pct. 81 alin. (1):

a) rangul localităţii unde este situat terenul: 0;

b) zona în cadrul localităţii: C;

c) categoria de folosinţă: fâneaţă;

d) suprafaţa terenului: 1.214 m²;

e) suprafaţa construită la sol a clădirilor: 0 m²;

f) Consiliul General al Municipiului Bucureşti a hotărât, în anul 2003 pentru anul 2004, majorarea impozitului pe teren cu 37,9%. 

B. Explicaţii privind modul de calcul al impozitului pe teren, astfel cum rezultă din economia textului art. 258 alin. (3)−(5) din Codul fiscal:

1. Se determină suprafaţa pentru care se datorează impozit pe teren: este efectiv suprafaţa terenului, respectiv: 1.214 m²;

2. Se determină impozitul pe teren:

2.1. în tabloul prevăzut la pct. 11 alin. (3), la cap. III − impozitul pe terenurile amplasate în intravilan − orice altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii, în coloana „Nivelurile stabilite în anul 2003 pentru anul 2004 − art. 296 alin. (1)” se identifică suma corespunzătoare unui teren având categoria de folosinţă „fâneaţă”, amplasat în zona C, respectiv: 9 lei/m²;

2.2. suprafaţa de teren pentru care se datorează impozit pe teren, prevăzută la pct. 1, se înmulţeşte cu suma prevăzută la subpct. 2.1, respectiv: 1.214 m² x 9 lei/m² = 10.926 lei;

2.3. suma stabilită la subpct. 2.2 se înmulţeşte cu coeficientul de corecţie 8,00 din tabelul prevăzut la art. 258 alin. (5) din Codul fiscal, corespunzător rangului 0 al localităţii unde este amplasat terenul, respectiv: 10.926 lei x 8,00 = 87.408 lei;

2.4. având în vedere prevederile art. 296 alin. (1) din Codul fiscal, deoarece, în anul fiscal 2003 pentru anul fiscal 2004, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a hotărât majorarea impozitului pe teren cu 37,9%, suma determinată la subpct. 2.3 se majorează cu acest procent sau, pentru uşurarea calculului, această sumă  se înmulţeşte cu 1,379, respectiv: 87.408 lei x 1,379 = 120.535,632 lei; potrivit prevederilor pct. 15 alin. (1), fracţiunea de 535,632 lei depăşind 500 lei se majorează la 1.000 lei, impozitul pe teren astfel determinat se rotunjeşte la 121.000 lei. 

(3) Exemplu de calcul privind impozitul pe teren aferent anului 2004, în cazul unui teren amplasat în extravilan:

A. Datele despre teren, potrivit structurii prevăzute la pct. 81 alin. (2):

a) suprafaţa terenului: 0,0607 ha;

b) suprafaţa construită la sol a clădirilor: 245 m²;

c) Consiliul General al Municipiului Bucureşti a hotărât, în anul 2003 pentru anul 2004, majorarea impozitului pe teren cu 37,9%. 

B. Explicaţii privind modul de calcul al impozitului pe teren, astfel cum rezultă din economia textului art. 258 alin. (6) din Codul fiscal:

1. Se determină suprafaţa pentru care se datorează impozit pe teren: din suprafaţa terenului deţinut în proprietate se scade suprafaţa construită la sol, respectiv: 607 m² − 245 m² = 362 m²;

2. Se determină impozitul pe teren:

2.1. suprafaţa prevăzută la pct. 1, potrivit art. 258 alin. (6) din Codul fiscal, se înmulţeşte cu 10.000 lei/ha sau, pentru uşurarea calculului, se înmulţeşte cu 1 leu/m², respectiv: 362 m² x 1 leu/m² = 362 lei;

2.2. având în vedere prevederile art. 296 alin. (1) din Codul fiscal, deoarece, în anul fiscal 2003 pentru anul fiscal 2004, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a hotărât majorarea impozitului pe teren cu 37,9%, suma determinată la subpct. 2.1 se majorează cu acest procent sau, pentru uşurarea calculului, această sumă  se înmulţeşte cu 1,379, respectiv: 362 lei x 1,379 = 499,198 lei; potrivit prevederilor pct. 15 alin. (1), fracţiunea de 499,198 lei fiind sub 500 lei se neglijează, impozitul pe teren astfel determinat se rotunjeşte la 0 lei. 

Codul fiscal:

Dobândiri şi transferuri de teren, precum şi alte modificări aduse terenului

Art. 259. − (1) Pentru un teren dobândit de o persoană în cursul unui an, impozitul pe teren se datorează la data de întâi a lunii următoare celei în care terenul a fost dobândit. 

(2) Pentru orice operaţiune juridică efectuată de o persoană în cursul unui an, care are ca efect transferul dreptului de proprietate asupra unui teren, persoana încetează a mai datora impozitul pe teren începând cu prima zi a lunii următoare celei în care a fost efectuat transferul dreptului de proprietate asupra terenului. 

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) sau (2), impozitul pe teren se recalculează pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică acelei persoane. 

(4) Dacă încadrarea terenului în funcţie de poziţie şi categorie de folosinţă se modifică în cursul unui an sau în cursul anului intervine un eveniment care modifică impozitul datorat pe teren, impozitul datorat se modifică începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a intervenit modificarea. 

(5) Dacă în cursul anului se modifică rangul unei localităţi, impozitul pe teren se modifică pentru întregul teren situat în intravilan corespunzător noii încadrări a localităţii, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a intervenit această modificare. 

(6) Orice persoană care dobândeşte teren are obligaţia de a depune o declaraţie privind achiziţia terenului la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale în termen de 30 de zile, inclusiv, care urmează după data achiziţiei. 

(7) Orice persoană care modifică folosinţa terenului are obligaţia de a depune o declaraţie privind modificarea folosinţei acestuia la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale în termen de 30 de zile, inclusiv, care urmează după data modificării folosinţei. 

Norme metodologice:

83. (1) Referitor la circulaţia juridică a terenurilor se vor avea în vedere, cu precădere, următoarele reglementări:

a) Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 4 martie 1998, cu modificările ulterioare;

b) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2000 privind circulaţia juridică a terenurilor cu destinaţie forestieră, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 25 noiembrie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 66/2002. 

(2) Impozitul pe teren, precum şi obligaţiile de plată accesorii acestuia, datorate până la data de întâi a lunii următoare celei în care se realizează înstrăinarea între vii a terenurilor, reprezintă sarcină fiscală a părţii care înstrăinează. În situaţia în care prin certificatul fiscal eliberat de către compartimentul de specialitate se atestă existenţa unei asemenea sarcini fiscale, notarul public va refuza autentificarea actului notarial până la prezentarea documentului, în original, privind stingerea obligaţiilor bugetare locale datorate. 

84. (1) Ori de câte ori intervin modificări în registrul agricol, referitoare la terenurile, la clădirile, la mijloacele de transport sau la orice alte bunuri deţinute în proprietate sau în folosinţă, după caz, de natură să conducă la modificarea oricăror impozite şi taxe locale prevăzute de titlul IX din Codul fiscal, funcţionarii publici cu atribuţii privind completarea, ţinerea la zi şi centralizarea datelor în registrele agricole au obligaţia de a comunica aceste modificări funcţionarilor publici din compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, în termen de 3 zile lucrătoare de la data modificării. 

(2) Referitor la registrele agricole se vor avea în vedere, cu precădere, următoarele reglementări:

a) Legea nr. 68/1991 privind registrul agricol, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 28 noiembrie 1991;

b) Ordonanţa Guvernului nr. 1/1992 privind registrul agricol, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 7 aprilie 1992;

c) Hotărârea Guvernului nr. 269/2001 privind registrul agricol pentru perioada 2001−2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 7 martie 2001;

d) Normele tehnice privind completarea Registrului agricol pentru perioada 2001−2005, aprobate prin Ordinul ministru lui agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, ministrului finanţelor publice, ministrului administraţiei publice şi al ministrului dezvoltării şi prognozei nr. 95.136/282/712/10/806/21/2001, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 28 mai 2001. 

85. În cazul în care terenul este administrat sau folosit de alte persoane decât titularul dreptului de proprietate şi pentru care locatarul, concesionarul ori arendaşul datorează chirie, redevenţă sau arendă în baza unui contract de închiriere, locaţiune, concesiune sau arendare, după caz, impozitul pe teren se datorează de către proprietar, în măsura în care:

a) proprietarul nu este scutit de această obligaţie; sau

b) pentru terenul respectiv nu se datorează impozit, potrivit prevederilor titlului IX din Codul fiscal. 

86. În situaţiile în care terenul se află în proprietate comună, impozitul pe teren se datorează după cum urmează:

a) în cazul în care fiecare dintre contribuabili are determinate cotele-părţi, impozitul se datorează de fiecare dintre contribuabili, proporţional cu partea de teren corespunzătoare cotelor-părţi respective;

b) în cazul în care contribuabilii nu au stabilite cotele părţi din teren pe fiecare contribuabil, impozitul se împarte la numărul de coproprietari, fiecare dintre aceştia datorând, în mod egal, partea din impozit rezultată în urma împărţirii. 

87. (1) Impozitul pe teren se datorează până la data de la care se face scăderea. 

(2) Scăderea de la impunere, în cursul anului, pentru oricare dintre situaţiile prevăzute de lege, se face după cum urmează:

a) începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care s-a produs situaţia respectivă;

b) proporţional cu partea de teren supusă unei astfel de situaţii;

c) proporţional cu perioada cuprinsă între data menţionată la lit. a) şi sfârşitul anului fiscal respectiv. 

88. În situaţia în care pe parcursul anului fiscal apar schimbări ale categoriilor de folosinţă, în condiţiile legii, impozitul pe teren se modifică de la data de întâi a lunii următoare celei în care a apărut schimbarea. 

89. (1) Contribuabilii care achiziţionează terenuri sunt obligaţi să depună declaraţiile fiscale pentru stabilirea impozitului pe teren la compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale în raza cărora se află terenurile, în termen de 30 de zile de la data dobândirii acestora, conform prevederilor art. 259 alin. (6) din Codul fiscal. 

(2) Obligaţia de a depune declaraţie fiscală revine deopotrivă şi contribuabililor care înstrăinează teren. 

(3) Declaraţiile fiscale se depun în termen de 30 de zile de la data dobândirii sau de la data apariţiei oricăreia dintre următoarele situaţii:

a) intervin schimbări privind domiciliul fiscal al contribuabilului;

b) se realizează modificări ce conduc la recalcularea impozitului pe teren datorat;

c) intervin schimbări privind situaţia juridică a contribuabilului, de natură să conducă la modificarea impozitului pe teren. 

Codul fiscal:

Plata impozitului

Art. 260. − (1) Impozitul pe teren se plăteşte anual, în patru rate egale, până la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi 15 noiembrie, inclusiv. 

(2) Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe teren, datorat pentru întregul an de către persoanele fizice, până la data de 15 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local. 

Norme metodologice:

90. Procedura de calcul pentru determinarea impozitului pe teren, datorat proporţional cu perioada rămasă până la sfârşitul anului fiscal, este similară cu cea pentru impozitul pe clădiri, aplicându-se în mod corespunzător prevederile pct. 71. 

91. Procedura de calcul în cazul bonificaţiei pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe teren este similară cu cea pentru impozitul pe clădiri, aplicându-se în mod corespunzător prevederile pct. 72. 

92. Declaraţiile fiscale pentru stabilirea impozitului pe teren, în cazul persoanelor fizice, şi, respectiv, declaraţiile fiscale pentru stabilirea impozitului pe teren, în cazul persoanelor juridice, sunt modelele stabilite potrivit pct. 256. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL IV

Taxa asupra mijloacelor de transport

Reguli generale

Art. 261. − (1) Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat în România datorează o taxă anuală pentru mijlocul de transport, cu excepţia cazurilor în care în prezentul capitol se prevede altfel. 

(2) Taxa prevăzută la alin. (1), denumită în continuare taxa asupra mijloacelor de transport, se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale unde persoana îşi are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz. 

(3) În cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar, taxa asupra mijlocului de transport se datorează de locator. 

Norme metodologice:

93. Taxa asupra mijloacelor de transport se datorează bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale unde are domiciliul fiscal proprietarul. 

94. (1) Contribuabilii care deţin în proprietate mijloace de transport care trebuie înmatriculate în România datorează taxa asupra mijloacelor de transport în condiţiile titlului IX din Codul fiscal. 

(2) Prin sintagma mijloc de transport care trebuie înmatriculat, prevăzută la art. 261 alin. (1) din Codul fiscal, se înţelege orice mijloc de transport, proprietate a unei persoane fizice sau a unei persoane juridice, şi care, potrivit legii, face obiectul înmatriculării. 

95. În cazul în care proprietarii, persoane fizice sau juridice străine, solicită înmatricularea temporară a mijloacelor de transport în România, aceştia au obligaţia să achite integral taxa datorată, pentru întreaga perioadă pentru care solicită înmatricularea, la data luării în evidenţă de către compartimentele de specialitate ale autorităţii administraţiei publice locale. 

Codul fiscal:

Scutiri

Art. 262. − Taxa asupra mijloacelor de transport nu se aplică pentru:

a) autoturismele, motocicletele cu ataş şi mototriciclurile care aparţin persoanelor cu handicap locomotor şi care sunt adaptate handicapului acestora;

b) navele fluviale de pasageri, bărcile şi luntrele folosite pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei şi Insula Balta Ialomiţei;

c) mijloacele de transport ale instituţiilor publice;

d) mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru servicii de transport public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în afara unei localităţi, dacă tariful de transport este stabilit în condiţii de transport public. 

Norme metodologice:

96. Contribuabilii care se află în situaţia prevăzută la art. 262 lit. a) din Codul fiscal au obligaţia să prezinte compartimentelor de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale în a căror rază administrativ-teritorială îşi au domiciliul fotocopia documentului oficial care atestă situaţia respectivă, precum şi documentele care atestă că mijlocul de transport este adaptat handicapului acestora. 

97. Obligaţia de a depune declaraţia fiscală, în condiţiile art. 264 alin. (4) din Codul fiscal, revine şi persoanelor fizice care intră sub incidenţa art. 262 lit. a) din Codul fiscal, prin care se acordă scutirea de la plata taxei asupra mijloacelor de transport cu tracţiune mecanică. 

98. Scutirea de la plata taxei asupra mijloacelor de transport se face începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care contribuabilii interesaţi prezintă compartimentelor de specialitate ale administraţiei publice locale documentele prin care atestă situaţiile, prevăzute de lege, pentru care sunt scutiţi. 

99. Intră sub incidenţa prevederilor art. 262 lit. b) atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice proprietare ale navelor fluviale de pasageri, bărcilor şi luntrelor folosite pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul în unităţile administrativ-teritoriale din Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei şi Insula Balta Ialomiţei. 

100. (1) Unităţile administrativ-teritoriale prevăzute la pct. 99 se stabilesc prin ordine ale prefecţilor judeţelor respective, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice. 

(2) Ordinele prefecţilor se aduc la cunoştinţă publică, vor fi comunicate autorităţilor administraţiei publice locale interesate, în condiţiile Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, şi vor fi publicate în monitorul oficial al judeţului respectiv, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 75/2003 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de editare a monitoarelor oficiale ale unităţilor administrativ-teritoriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 619 din 30 august 2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 534/2003, denumită în continuare Ordonanţa Guvernului nr. 75/2003. 

101. Navele fluviale de pasageri, bărcile şi luntrele folosite în alte scopuri decât pentru transportul persoanelor fizice sunt supuse taxei asupra mijloacelor de transport în condiţiile titlului IX din Codul fiscal. Pentru stabilirea taxei asupra mijloacelor de transport, navele fluviale de pasageri sunt asimilate vapoarelor prevăzute în tabelul de la art. 263 alin. (7) pct. 8 din Codul fiscal. 

102. Prin sintagma folosite pentru transportul persoanelor fizice, prevăzută la art. 262 lit. b) din Codul fiscal, se înţelege folosirea atât pentru activităţi ce privesc necesităţile familiale, cât şi pentru activităţi recreativ-distractive. 

103. Prevederile pct. 97 se aplică deopotrivă persoanelor fizice şi persoanelor juridice proprietare ale navelor fluviale de pasageri, bărcilor şi luntrelor care nu sunt supuse taxei asupra mijloacelor de transport. 

104. Intră sub incidenţa prevederilor art. 262 lit. d) din Codul fiscal operatorii de transport public local de călători a căror activitate este reglementată prin Ordonanţa Guvernului nr. 86/2001 privind serviciile regulate de transport public local de călători, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 284/2002, denumită în continuare Ordonanţa Guvernului nr. 86/2001. 

105. Contribuabilii persoane juridice care au ca profil de activitate servicii de transport public de pasageri, în regim urban sau suburban, sunt scutiţi de la plata taxei asupra mijloacelor de transport numai pentru autobuze, autocare şi microbuze, prevăzute în tabelul de la art. 263 alin. (2) pct. 3 din Codul fiscal, utilizate exclusiv în scopul transportului public local de călători în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 86/2001. 

106. Contribuabilii care au ca obiect al activităţii producţia şi/sau comerţul cu mijloace de transport nu datorează taxa prevăzută la cap. IV al titlului IX din Codul fiscal pentru acele mijloace de transport înregistrate în contabilitate ca stocuri. 

Codul fiscal

Calculul taxei

Art. 263. − (1) Taxa asupra mijloacelor de transport se calculează în funcţie de tipul mijlocului de transport, conform celor prevăzute în prezentul capitol. 

(2) În cazul oricăruia dintre următoarele mijloace de transport cu tracţiune mecanică, taxa asupra mijlocului de transport se calculează în funcţie de capacitatea cilindrică a acestora, prin înmulţirea fiecărui 500 cm³ sau fracţiune din aceasta cu suma corespunzătoare din tabelul următor:

 

 

(3) În cazul unui ataş, taxa pe mijlocul de transport este de 50% din taxa pentru motocicletele, motoretele şi scuterele respective. 

(4) În cazul unui autovehicul de transport marfă cu masa totală autorizată de peste 12 tone, taxa asupra mijlocului de transport este egală cu suma corespunzătoare din tabelul următor:

 

 

(5) În cazul unei combinaţii de autovehicule (un autovehicul articulat sau tren rutier) de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 12 tone, taxa asupra mijlocului de transport este egală cu suma corespunzătoare din tabelul următor:

 

 

(6) În cazul unei remorci, al unei semiremorci sau rulote care nu face parte dintr-o combinaţie de autovehicule prevăzută la alin. (5), taxa asupra mijlocului de transport este egală cu suma corespunzătoare din tabelul următor:

 

 

 (7) În cazul mijloacelor de transport pe apă, taxa pe mijlocul de transport este egală cu suma corespunzătoare din tabelul următor:

 

 

(8) În înţelesul prezentului articol, capacitatea cilindrică sau masa totală maximă autorizată a unui mijloc de transport se stabileşte prin cartea de identitate a mijlocului de transport, prin factura de achiziţie sau un alt document similar. 

Norme metodologice:

107. Taxa asupra mijloacelor de transport cu tracţiune mecanică este anuală şi se stabileşte în sumă fixă pentru fiecare tip de mijloc de transport, prevăzut la art. 263 din Codul fiscal, pentru fiecare 500 cm³ sau fracţiune din aceasta. 

108. Taxa asupra mijloacelor de transport, datorată potrivit pct. 5 din tabelul prevăzut la art. 263 alin. (2) din Codul fiscal, se stabileşte numai pentru tractoarele înmatriculate. 

109. (1) Prin sintagma document similar, prevăzută la art. 263 alin. (8) din Codul fiscal, se înţelege adeverinţa eliberată de o persoană fizică sau de o persoană juridică specializată, care este autorizată să efectueze servicii auto, potrivit legii, prin care se atestă capacitatea cilindrică sau masa totală maximă autorizată. 

(2) Exemplu de calcul privind taxa asupra mijloacelor de transport aferentă anului 2004, în cazul unui autoturism având capacitatea cilindrică de până la 2.000 cm³:

A. Datele despre mijlocul de transport: autoturism care are capacitatea cilindrică de 1.002 cm³. 

B. Explicaţii privind modul de calcul al taxei asupra mijloacelor de transport, astfel cum rezultă din economia textului art. 263 alin. (2) din Codul fiscal:

1. Se determină numărul de fracţiuni a 500 cm³: capacitatea cilindrică a autoturismului se împarte la 500 cm³, respectiv: 1.002 cm³ : 500 cm³ = 2,004; pentru calcul se consideră 3 fracţiuni a 500 cm³;

2. Se determină taxa asupra mijloacelor de transport

2.1. în tabloul prevăzut la pct. 11 alin. (3) la cap. IV − taxa asupra mijloacelor de transport, în coloana „Nivelurile stabilite în anul 2003 pentru anul 2004 − art. 296 alin. (1)” se identifică suma corespunzătoare unui autoturism cu capacitatea cilindrică de până la 2.000 cm³ inclusiv, respectiv 65.000 lei/500 cm³;

2.2. numărul de fracţiuni prevăzut la pct. 1 se înmulţeşte cu suma prevăzută la subpct. 2.1, respectiv: 3 fracţiuni a 500 cm³ x 65.000 lei/500 cm³ = 195.000 lei;

2.3. având în vedere prevederile art. 296 alin. (1) din Codul fiscal şi considerând că, în anul fiscal 2003 pentru anul fiscal 2004, autoritatea deliberativă a hotărât majorarea taxei asupra mijloacelor de transport cu 46,3%, suma determinată la subpct. 2.2 se majorează cu acest procent sau, pentru uşurarea calculului, această sumă se înmulţeşte cu 1,463, respectiv: 195.000 lei x 1,463 = 285.285 lei; potrivit prevederilor pct. 15 alin. (1) din prezentele norme metodologice, fracţiunea de 285 lei fiind sub 500 lei se neglijează, taxa asupra mijloacelor de transport astfel determinată se rotunjeşte la 285.000 lei. 

(3) Exemplu de calcul privind taxa asupra mijloacelor de transport aferentă anului 2004, în cazul unui autoturism având capacitatea cilindrică de peste 2.000 cm³:

A. Datele despre mijlocul de transport: autoturism care are o capacitate cilindrică de 2.978 cm³. 

B. Explicaţii privind modul de calcul al taxei asupra mijloacelor de transport, astfel cum rezultă din economia textului art. 263 alin. (2) din Codul fiscal:

1. Se determină numărul de fracţiuni a 500 cm³: capacitatea cilindrică a autoturismului se împarte la 500 cm³, respectiv: 2.978 cm³ : 500 cm³ = 5,956; pentru calcul se consideră 6 fracţiuni a 500 cm³;

2. Se determină taxa asupra mijloacelor de transport:

2.1. în tabloul prevăzut la pct. 11 alin. (3) la cap. IV − taxa asupra mijloacelor de transport, în coloana „Nivelurile stabilite în anul 2003 pentru anul 2004 − art. 296 alin. (1)” se identifică suma corespunzătoare unui autoturism cu capacitatea cilindrică de peste 2.000 cm³ inclusiv, respectiv: 80.000 lei/500 cm³;

2.2. numărul de fracţiuni prevăzut la pct. 1 se înmulţeşte cu suma prevăzută la subpct. 2.1, respectiv: 6 fracţiuni a 500 cm³ x 80.000 lei/500 cm³ = 480.000 lei;

2.3. având în vedere prevederile art. 296 alin. (1) din Codul fiscal şi considerând că, în anul fiscal 2003 pentru anul fiscal 2004, autoritatea deliberativă a hotărât majorarea taxei asupra mijloacelor de transport cu 46,3%, suma determinată la subpct. 2.2 se majorează cu acest procent sau, pentru uşurarea calculului, această sumă se înmulţeşte cu 1,463, respectiv: 480.000 lei x 1,463 = 702.240 lei; potrivit prevederilor pct. 15 alin. (1), fracţiunea de 240 lei fiind sub 500 lei se neglijează, taxa asupra mijloacelor de transport astfel determinată se rotunjeşte la 702.000 lei. 

110. Stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea şi încasarea taxei asupra mijloacelor de transport se efectuează de către compartimentul de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale de la nivelul comunei, al oraşului, al municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, după caz, în a căror rază de competenţă se află domiciliul, sediul sau punctul de lucru al contribuabilului. 

111. (1) Pentru categoriile de autovehicule de transport marfă prevăzute la art. 263 alin. (4) din Codul fiscal, taxa anuală se stabileşte în sumă fixă în lei/an, în mod diferenţiat, în funcţie de numărul de axe, de masa totală maximă autorizată şi de sistemul de suspensie cu care sunt dotate. 

(2) Prin masa totală maximă autorizată se înţelege masa totală a vehiculului încărcat, declarată admisibilă cu prilejul autorizării de către autoritatea competentă. 

(3) Numărul axelor şi masa totală maximă autorizată, avute în vedere la calcularea taxei, sunt cele înscrise în cartea de identitate a autovehiculului în rândul 7 şi, respectiv, rândul 11. 

(4) Dacă sistemul de suspensie nu este înscris în caseta liberă din cartea de identitate a autovehiculului ca informaţie suplimentară, deţinătorii vor prezenta o adeverinţă eliberată în acest sens de către Regia Autonomă „Registrul Auto Român”. 

(5) În cazul autovehiculelor de până la 12 tone inclusiv, destinate prin construcţie atât transportului de persoane, cât şi de bunuri, pentru stabilirea taxei asupra mijloacelor de transport, acestea sunt asimilate vehiculelor prevăzute la pct. 4 din tabelul de la art. 263 alin. (2) din Codul fiscal, iar în cazul celor de peste 12 tone, acestea sunt asimilate autovehiculelor prevăzute la art. 263 alin. (4) pct. I, II şi III din Codul fiscal. Intră sub incidenţa acestui alineat automobilele mixte şi automobilele specializate/auto specializatele, astfel cum sunt definite de prevederile legale în vigoare. 

112. În cazul în care contribuabilii nu depun documentele care să ateste sistemul suspensiei, taxa asupra mijloacelor de transport se determină corespunzător autovehiculelor din categoria „vehicule cu alt sistem de suspensie”. 

113. Pentru remorci, semiremorci şi rulote taxa anuală este stabilită în sumă fixă în lei/an, în mod diferenţiat, în funcţie de masa totală maximă autorizată a acestora. 

114. Nu intră sub incidenţa prevederilor pct. 113, mijloacele de transport care fac parte din combinaţiile de autovehicule − autovehicule articulate sau trenuri rutiere − de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 12 tone, prevăzute la art. 263 alin. (5) din Codul fiscal. 

115. Taxa asupra mijloacelor de transport se stabileşte pentru fiecare mijloc de transport cu tracţiune mecanică, precum şi pentru fiecare remorcă, semiremorcă şi rulotă care are cartea de identitate a vehiculelor, chiar dacă acestea circulă în combinaţie. 

Codul fiscal

Dobândiri şi transferuri ale mijloacelor de transport

Art. 264. − (1) În cazul unui mijloc de transport dobândit de o persoană în cursul unui an, taxa asupra mijlocului de transport se datorează de persoană de la data de întâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a fost dobândit. 

(2) În cazul unui mijloc de transport care este înstrăinat de o persoană în cursul unui an sau este radiat din evidenţa fiscală a compartimentului de specialitate al autorităţii de administraţie publică locală, taxa asupra mijlocului de transport încetează să se mai datoreze de acea persoană începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a fost înstrăinat sau radiat din evidenţa fiscală. 

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) sau (2), taxa asupra mijloacelor de transport se recalculează pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică acelei persoane. 

(4) Orice persoană care dobândeşte/transferă un mijloc de transport sau îşi schimbă domiciliul/sediul/punctul de lucru are obligaţia de a depune o declaraţie cu privire la mijlocul de transport la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale pe a cărei rază teritorială îşi are domiciliul/sediul/punctul de lucru în termen de 30 de zile inclusiv, de la modificarea survenită. 

Norme metodologice:

116. (1) Taxa asupra mijloacelor de transport, precum şi obligaţiile de plată accesorii acesteia, datorate până la data de întâi a lunii următoare celei în care se realizează înstrăinarea între vii a mijlocului de transport, reprezintă sarcină fiscală a părţii care înstrăinează. 

(2) În situaţia în care prin certificatul fiscal eliberat de către compartimentul de specialitate se atestă existenţa unei asemenea sarcini fiscale, notarul public va refuza autentificarea actului notarial până la prezentarea documentului, în original, privind stingerea obligaţiilor bugetare respective. 

(3) Taxa asupra mijloacelor de transport se datorează până la data de la care se face scăderea. 

(4) Scăderea de la impunere, în cursul anului, pentru oricare dintre situaţiile prevăzute de lege, se face după cum urmează:

a) începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care s-a produs situaţia respectivă;

b) proporţional cu perioada cuprinsă între data menţionată la lit. a) şi sfârşitul anului fiscal respectiv. 

117. (1) Sunt supuse taxei asupra mijloacelor de transport numai vehiculele ce intră sub incidenţa cap. IV al titlu lui IX din Codul fiscal, respectiv:

a) mijloacele de transport cu tracţiune mecanică, prevăzute la art. 263 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal;

b) autovehiculele de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 12 tone, prevăzute la art. 263 alin. (4) din Codul fiscal;

c) combinaţiile de autovehicule (autovehicule articulate sau trenuri rutiere) de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 12 tone, prevăzute la art. 263 alin. (5) din Codul fiscal;

d) remorcile, semiremorcile şi rulotele, prevăzute la art. 263 alin. (6) din Codul fiscal;

e) mijloacele de transport pe apă, prevăzute la art. 263 alin. (7) din Codul fiscal. 

(2) În aplicarea prevederilor art. 263 alin. (3) din Codul fiscal, pentru determinarea taxei asupra mijloacelor de transport în cazul motocicletelor, motoretelor şi scuterelor prevăzute cu ataş, nivelurile din tabelul de la art. 263 alin. (2) pct. 6 din Codul fiscal se majorează cu 50%. 

118. Pentru aplicarea unitară a prevederilor art. 264 din Codul fiscal, referitoare la dobândire, înstrăinare şi radiere/scoatere din evidenţe, se fac următoarele precizări:

a) taxa asupra mijloacelor de transport se datorează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care acestea au fost dobândite; în situaţiile în care contribuabilii − persoane fizice sau persoane juridice − dobândesc în străinătate dreptul de proprietate asupra mijloacelor de transport, oricare dintre cele prevăzute de cap. IV al titlului IX din Codul fiscal, data dobândirii se consideră data emiterii de către autoritatea vamală română a primului document în care se face referire la mijlocul de transport în cauză;

b) taxa asupra mijloacelor de transport se dă la scădere începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a avut loc înstrăinarea sau radierea;

c) înstrăinarea priveşte pierderea proprietăţii pe oricare dintre următoarele căi:

1. transferul dreptului de proprietate asupra mijlocului de transport prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege;

2. furtul mijlocului de transport respectiv, furt înregistrat la autorităţile competente în condiţiile legii şi pentru care acestea eliberează o adeverinţă în acest sens, până la data restituirii mijlocului de transport furat către proprietarul de drept, în situaţia în care vehiculul este recuperat, ori definitiv, în situaţia în care bunul furat nu poate fi recuperat;

d) radierea, în înţelesul art. 264 alin. (2) din Codul fiscal, precum şi al prezentelor norme metodologice, constă în scoaterea din evidenţele fiscale ale compartimentelor de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale a mijloacelor de transport care intră sub incidenţa pct. 122 alin. (2). 

119. În conformitate cu prevederile art. 264 din Codul fiscal, coroborate cu precizările de la pct. 118 din prezentele norme metodologice, se stabilesc următoarele două acţiuni corelative dreptului de proprietate, în raport cu care se datorează ori se dă la scădere taxa asupra mijloacelor de transport, respectiv:

a) dobândirea mijlocului de transport, potrivit celor prevăzute la pct. 118 lit. a), care generează datorarea taxei asupra mijloacelor de transport, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care acestea au fost dobândite;

b) înstrăinarea mijlocului de transport, potrivit celor menţionate la pct. 118 lit. c) din prezentele norme metodologice, care generează scăderea taxei asupra mijloacelor de transport, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care acestea au fost înstrăinate. 

120. Prezentele norme metodologice, în cazul mijloacelor de transport cu tracţiune mecanică, se completează cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 610/1992 privind cartea de identitate a vehiculului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 21 octombrie 1992, denumită în continuare Hotărârea Guvernului nr. 610/1992, în aplicarea căreia s-au emis Instrucţiunile Ministerului de Interne, Ministerului Finanţelor şi Ministerului Transporturilor nr. 290/2.802/1.189/1993, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 28 mai 1993, denumite în continuare Instrucţiuni. 

121. (1) Potrivit art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 610/1992, cartea de identitate a vehiculului este documentul care atestă, pentru persoana care o deţine, dreptul de proprietate numai dacă datele din aceasta coincid cu datele din oricare dintre documentele prevăzute la alin. (3). 

(2) Pentru înregistrarea mijloacelor de transport în evidenţele compartimentelor de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice se utilizează declaraţiile fiscale stabilite potrivit pct. 256, după cum contribuabilul este persoană fizică sau persoană juridică. 

(3) La declaraţia fiscală prevăzută la alin. (2) se anexează o fotocopie de pe cartea de identitate, precum şi fotocopia certificată „pentru conformitate cu originalul” de pe contractul de vânzare-cumpărare, sub semnătură privată, contractul de schimb, factura, actul notarial (de donaţie, certificatul de moştenitor etc.), hotărârea judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau orice alt document similar. 

122. (1) Pentru mijloacele de transport scăderea taxei se poate face atât în cazurile înstrăinării acestora, potrivit prevederilor pct. 118 lit. c), cât şi în cazurile în care mijloacele de transport respective sunt scoase din funcţiune. 

(2) Mijloacele de transport scoase din funcţiune corespund mijloacelor de transport cu grad avansat de uzură fizică, deteriorate sau care au piese lipsă, fiind improprii îndeplinirii funcţiilor pentru care au fost create, cazuri în care scăderea de la taxa asupra mijloacelor de transport se face prin prezentarea unor documente din care să reiasă că mijlocul de transport a fost dezmembrat de o persoană fizică sau de o persoană juridică specializată, care este autorizată să efectueze servicii tehnice auto, potrivit legii. 

(3) Taxa asupra mijloacelor de transport nu se dă la scădere pentru perioada în care acestea se află în reparaţii curente, reparaţii capitale sau nu sunt utilizate din oricare alt motiv, inclusiv din lipsa unor piese de schimb din reţeaua comercială sau de la unităţile de reparaţii de profil. 

(4) Structurile teritoriale de specialitate ale Direcţiei Generale de Evidenţă Informatizată a Persoanei nu pot să radieze din evidenţele proprii mijloacele de transport cu tracţiune mecanică, potrivit art. 47 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 85/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 31 ianuarie 2003, cu modificările ulterioare, dacă proprietarul nu prezintă certificatul fiscal prin care se atestă că are achitată taxa asupra mijloacelor de transport aferentă până la data de întâi a lunii următoare celei în care îndeplineşte condiţiile de scădere din evidenţele fiscale:

a) în cazul înstrăinării mijlocului de transport; sau

b) în cazul în care mijlocul de transport respectiv este scos din funcţiune; şi

c) numai dacă proprietarul care solicită radierea prezintă certificatul fiscal prin care atestă că are achitată taxa aferentă până la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a realizat transferul dreptului de proprietate al mijlocului de transport respectiv. 

(5) Structurile teritoriale de specialitate ale Direcţiei Generale de Evidenţă Informatizată a Persoanei au obligaţia ca la înmatricularea autovehiculelor dobândite prin acte juridice între vii să solicite certificatul fiscal prin care se atestă că persoana care a înstrăinat mijlocul de transport respectiv are achitată taxa aferentă până la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a realizat transferul dreptului de proprietate. 

123. (1) Deţinerea unor piese sau a unor caroserii de autovehicule nu înseamnă că acel contribuabil are un autovehicul taxabil. 

(2) În caz de transformare a autoturismului prin schimbarea caroseriei, nu se stabileşte o nouă taxă, deoarece capacitatea cilindrică a motorului nu se modifică. 

124. Contribuabilii care datorează taxa asupra mijloacelor de transport sunt datori să îndeplinească obligaţiile prevăzute de art. 264 alin. (4) din Codul fiscal, atât în ceea ce priveşte declararea dobândirii sau înstrăinării, după caz, a mijlocului de transport, cât şi în ceea ce priveşte schimbările intervenite ulterior declarării, referitoare la adresa domiciliului/sediului/punctului de lucru, sau alte situaţii care determină modificarea cuantumului taxei, sub sancţiunile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare. 

125. (1) În cazul schimbării domiciliului, a sediului sau a punctului de lucru, pe teritoriul României, contribuabilii proprietari de mijloace de transport supuse taxei au obligaţia să declare, conform art. 264 alin. (4) din Codul fiscal, în termen de 30 de zile, la compartimentul de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale din raza administrativ-teritorială unde sunt înregistrate aceste mijloace de transport, data schimbării şi noua adresă. 

(2) În baza declaraţiei fiscale prevăzute la alin. (1), compartimentul de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale transmite dosarul în vederea impunerii, în termen de 15 zile, compartimentului de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale de la noul domiciliu, sediu sau punct de lucru, după caz, specificând că, în baza confirmării primirii, va da la scădere taxa cu începere de la data de întâi a lunii în care s-a schimbat domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, urmând ca impunerea să se stabilească cu începere de la aceeaşi dată la noua adresă. 

(3) Compartimentul de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale de la noul domiciliu, sediu sau punct de lucru, după caz, verifică pe teren, înainte de confirmarea primirii dosarului, exactitatea datelor privind noua adresă, confirmând preluarea debitului în termenul prevăzut de lege. 

126. (1) În cazul înstrăinării mijloacelor de transport, taxa stabilită în sarcina fostului proprietar se dă la scădere pe baza actului de înstrăinare, cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a făcut înstrăinarea sau, după caz, radierea, potrivit prevederilor pct. 118 lit. c). 

(2) Compartimentul de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale va proceda la scăderea taxei şi va comunica, în termen de 15 zile, la compartimentul de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale în a căror rază administrativ-teritorială noul proprietar, în calitatea sa de dobânditor, îşi are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, numele sau denumirea acestuia, adresa lui şi data de la care s-a acordat scăderea din sarcina vechiului proprietar. 

(3) Compartimentul de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale în a căror rază administrativ-teritorială dobânditorul îşi are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, este obligat să confirme primirea datelor respective în termen de 30 de zile şi să ia măsuri pentru impunerea acestuia. 

(4) În ceea ce priveşte înscrierea sau radierea din evidenţele autorităţilor administraţiei publice locale a mijloacelor de transport, dispoziţiile prezentelor norme metodologice se complinesc cu cele ale instrucţiunilor menţionate la pct. 120. 

127. (1) În cazul contribuabililor proprietari de mijloace de transport supuse taxei, plecaţi din localitatea unde au declarat că au domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, fără să încunoştinţeze despre modificările intervenite, taxele aferente se debitează în evidenţele fiscale, urmând ca ulterior să se facă cercetări pentru a fi urmăriţi la plată, potrivit reglementărilor legale. 

(2) În cazul în care prin cercetările întreprinse se identifică noua adresă, compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale în evidenţa cărora se află mijloacele de transport respective vor transmite debitele la compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale din raza administrativ-teritorială unde contribuabilii şi-au stabilit noua adresă, în condiţiile legii. 

Codul fiscal:

Plata taxei

Art. 265. − (1) Taxa asupra mijlocului de transport se plăteşte anual, în patru rate egale, până la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi 15 noiembrie, inclusiv. 

(2) Pentru plata cu anticipaţie a taxei auto, datorată pentru întregul an de către persoanele fizice, până la data de 15 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local. 

(3) În cazul unui mijloc de transport deţinut de un nerezident, taxa asupra mijlocului de transport se plăteşte integral în momentul înregistrării mijlocului de transport la compartimentul de specialitate al autorităţii de administraţie publică locală. 

Norme metodologice:

128. Prevederile pct. 71 şi 72 se aplică în mod corespunzător şi în cazul taxei asupra mijloacelor de transport. 

129. (1) Deţinătorii, persoane fizice sau juridice străine, care solicită înmatricularea temporară a mijloacelor de transport în România în condiţiile art. 35 din regulamentul prevăzut la pct. 122 alin. (4), au obligaţia să achite integral, la data solicitării, taxa datorată pentru perioada cuprinsă între data de întâi a lunii următoare celei în care se înmatriculează şi până la sfârşitul anului fiscal respectiv. 

(2) În situaţia în care înmatricularea priveşte o perioadă care depăşeşte data de 31 decembrie a anului fiscal în care s-a solicitat înmatricularea, deţinătorii prevăzuţi la alin. (1) au obligaţia să achite integral taxa asupra mijloacelor de transport până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, astfel:

a) în cazul în care înmatricularea priveşte un an fiscal, taxa anuală;

b) în cazul în care înmatricularea priveşte o perioadă care se sfârşeşte înainte de data de 1 decembrie a aceluiaşi an, taxa aferentă perioadei cuprinse între data de 1 ianuarie şi data de întâi a lunii următoare celei în care expiră înmatricularea. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL V

Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi a autorizaţiilor

Reguli generale

Art. 266. − Orice persoană care trebuie să obţină un certificat, aviz sau altă autorizaţie prevăzută în prezentul capitol trebuie să plătească taxa menţionată în acest capitol la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale înainte de a i se elibera certificatul, avizul sau autorizaţia necesară. 

Norme metodologice:

130. Taxele pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi a autorizaţiilor se achită anticipat eliberării acestora. 

Codul fiscal:

Taxa pentru eliberarea certificatelor de urbanism, a autorizaţiilor de construire şi a altor avize asemănătoare

Art. 267. − (1) Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism, în mediul urban, este egală cu suma stabilită de consiliul local în limitele prevăzute în tabelul următor:

 

 

(2) Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism pentru o zonă rurală este egală cu 50% din taxa stabilită conform alin. (1). 

(3) Taxa pentru eliberarea unei autorizaţii de construire pentru o clădire care urmează a fi folosită ca locuinţă sau anexă la locuinţă este egală cu 0,5% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcţii. 

(4) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări necesară studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze şi petrol, precum şi altor exploatări se calculează înmulţind numărul de metri pătraţi de teren afectat de foraj sau de excavaţie cu o valoare stabilită de consiliul local de până la 50.000 lei. 

(5) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei necesare pentru lucrările de organizare de şantier în vederea realizării unei construcţii, care nu sunt incluse în altă autorizaţie de construire, este egală cu 3% din valoarea autorizată a lucrărilor de organizare de şantier. 

(6) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de amenajare de tabere de corturi, căsuţe sau rulote ori campinguri este egală cu 2% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcţie. 

(7) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de construire pentru chioşcuri, tonete, cabine, spaţii de expunere, situate pe căile şi în spaţiile publice, precum şi pentru amplasarea corpurilor şi a panourilor de afişaj, a firmelor şi reclamelor este de până la 50.000 lei pentru fiecare metru pătrat de suprafaţă ocupată de construcţie. 

(8) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de construire pentru orice altă construcţie decât cele prevăzute în alt alineat al prezentului articol este egală cu 1% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcţie, inclusiv instalaţiile aferente. 

(9) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de desfiinţare, totală sau parţială, a unei construcţii este egală cu 0,1% din valoarea impozabilă a construcţiei, stabilită pentru determinarea impozitului pe clădiri. În cazul desfiinţării parţiale a unei construcţii, taxa pentru eliberarea autorizaţiei se modifică astfel încât să reflecte porţiunea din construcţie care urmează a fi demolată. 

(10) Taxa pentru prelungirea unui certificat de urbanism sau a unei autorizaţii de construire este egală cu 30% din cuantumul taxei pentru eliberarea certificatului sau a autorizaţiei iniţiale. 

(11) Taxa pentru eliberarea unei autorizaţii privind lucrările de racorduri şi branşamente la reţele publice de apă, canalizare, gaze, termice, energie electrică, telefonie şi televiziune prin cablu se stabileşte de consiliul local şi este de până la 75.000 lei pentru fiecare racord. 

(12) Taxa pentru avizarea certificatului de urbanism de către comisia de urbanism şi amenajarea teritoriului, de către primari sau de structurile de specialitate din cadrul consiliului judeţean se stabileşte de consiliul local în sumă de până la 100.000 lei. 

(13) Taxa pentru eliberarea certificatului de nomenclatură stradală şi adresă se stabileşte de către consiliile locale în sumă de până la 60.000 lei. 

(14) Pentru taxele prevăzute în prezentul articol, stabilite pe baza valorii autorizate a lucrărilor de construcţie, se aplică următoarele reguli:

a) taxa datorată se stabileşte pe baza valorii lucrărilor de construcţie declarate de persoana care solicită avizul şi se plăteşte înainte de emiterea avizului;

b) în termen de 15 zile de la data finalizării lucrărilor de construcţie, dar nu mai târziu de 15 zile de la data la care expiră autorizaţia respectivă, persoana care a obţinut autorizaţia trebuie să depună o declaraţie privind valoarea lucrărilor de construcţie la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale;

c) până în cea de-a 15-a zi inclusiv, de la data la care se depune situaţia finală privind valoarea lucrărilor de construcţii, compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale are obligaţia de a stabili taxa datorată pe baza valorii reale a lucrărilor de construcţie;

d) până în cea de-a 15-a zi inclusiv, de la data la care compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale a emis valoarea stabilită pentru taxă, trebuie plătită orice sumă suplimentară datorată de către persoana care a primit autorizaţia sau orice sumă care trebuie rambursată de autoritatea administraţiei publice locale. 

(15) În cazul unei autorizaţii de construire emise pentru o persoană fizică, valoarea reală a lucrărilor de construcţie nu poate fi mai mică decât valoarea impozabilă a clădirii stabilită conform art. 251. 

Norme metodologice:

131. (1) Pentru eliberarea certificatelor de urbanism, în condiţiile Legii nr. 50/1991, prin hotărâri ale consiliilor locale, se stabilesc nivelurile taxelor, între limitele prevăzute în tabelul de la art. 267 alin. (1) din Codul fiscal, taxe care se plătesc anticipat, în funcţie de suprafaţa terenului pentru care se solicită certificatul. 

(2) Taxele pentru eliberarea certificatelor de urbanism se fac venit la bugetul local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz, unde este amplasat terenul, indiferent dacă certificatul de urbanism se eliberează de la nivelul consiliului judeţean. La nivelul municipiului Bucureşti, taxele pentru eliberarea certificatelor de urbanism se fac venit la bugetul local al sectoarelor acestuia. 

132. (1) În mediul rural, consiliile locale stabilesc taxa între limitele prevăzute în tabelul de la art. 267 alin. (1) din Codul fiscal, reduse cu 50%. Mediul urban corespunde localităţilor de rangul 0−III, iar mediul rural corespunde localităţilor de rangul IV şi V. 

(2) În cazul în care prin cerere se indică numai adresa, potrivit nomenclaturii stradale, suprafaţa de teren la care se raportează calculul taxei este suprafaţa întregii parcele, iar în cazul în care printr-un plan topografic sau de situaţie solicitantul individualizează o anumită suprafaţă din parcelă, taxa se aplică doar la aceasta. 

133. (1) Pentru clădirile utilizate ca locuinţă, atât în cazul persoanelor fizice, cât şi în cel al persoanelor juridice, precum şi pentru anexele la locuinţă taxele pentru eliberarea autorizaţiei de construire se reduc cu 50%. 

(2) Calculul acestei taxe se face de către structurile de specialitate. 

(3) Prin expresia anexe la locuinţă se înţelege: grajdurile, pătulele, magaziile, hambarele pentru cereale, şurele, fânăriile, remizele, şoproanele, garajele, precum şi altele asemenea. 

134. (1) Autorizaţia de foraje şi excavări, model stabilit potrivit pct. 256, se eliberează de către primarii în a căror rază de competenţă teritorială se realizează oricare dintre operaţiunile: studii geotehnice, ridicări topografice, exploatări de carieră, balastiere, sonde de gaze şi petrol, precum şi oricare alte exploatări, la cererea scrisă a beneficiarului acesteia, potrivit modelului prevăzut la acelaşi punct. 

(2) Autorizaţia se eliberează pentru fiecare an fiscal sau fracţiune de an fiscal, iar taxa se calculează în mod corespunzător. Această autorizaţie nu este de natura autorizaţiei de construire şi nici nu o înlocuieşte pe aceasta, iar plata taxei nu îl scuteşte pe titularul autorizaţiei de orice alte obligaţii fiscale legale, în măsura în care acestea îi sunt aplicabile. 

(3) Cererea pentru eliberarea autorizaţiei de foraje şi excavări are elementele constitutive ale declaraţiei fiscale şi se depune la structura de specialitate în a cărei rază de competenţă teritorială se realizează oricare dintre operaţiunile prevăzute la art. 267 alin. (4) din Codul fiscal, cu cel puţin 30 de zile înainte de data începerii operaţiunilor. 

(4) Taxa se calculează pentru fiecare metru pătrat sau fracţiune de metru pătrat afectat de oricare dintre operaţiunile prevăzute la alin. (1). 

(5) Pentru operaţiunile în curs la data publicării prezentelor norme metodologice în Monitorul Oficial al României, Partea I, beneficiarii au obligaţia să depună cererile pentru eliberarea autorizaţiilor în termen de 30 de zile de la data publicării prezentelor norme metodologice. 

135. În cazurile în care lucrările specifice organizării de şantier nu au fost autorizate o dată cu lucrările pentru investiţia de bază, taxa pentru eliberarea autorizaţiei de construire este de 3% şi se aplică la cheltuielile cu organizarea de şantier. 

136. Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de construire pentru organizarea de tabere de corturi, căsuţe sau rulote ori campinguri, prevăzută la art. 267 alin. (6) din Codul fiscal, se calculează prin aplicarea unei cote de 2% asupra valorii autorizate a lucrării sau a construcţiei. 

137. Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de construire pentru chioşcuri, tonete, cabine, spaţii de expunere, situate pe căile şi în spaţiile publice, şi pentru amplasarea corpurilor şi a panourilor de afişaj, a firmelor şi a reclamelor se stabileşte de consiliul local şi se calculează pentru fiecare metru pătrat sau fracţiune de metru pătrat afectat acestor lucrări. 

138. (1) Pentru eliberarea autorizaţiei de construire, atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice solicitante datorează o taxă, reprezentând 1% din valoarea de proiect declarată în cererea pentru eliberarea autorizaţiei, în conformitate cu proiectul prezentat, în condiţiile Legii nr. 50/1991, inclusiv instalaţiile aferente. 

(2) Calculul acestei taxe se face de către structurile de specialitate. 

(3) În cazul lucrărilor de construire a clădirilor proprietate a persoanelor fizice, dacă valoarea de proiect declarată în cererea pentru eliberarea autorizaţiei de construire este mai mică decât valoarea impozabilă determinată în condiţiile art. 251 alin. (3) din Codul fiscal, taxa se calculează prin aplicarea cotei de 1% sau reduse cu 50%, după caz, asupra valorii impozabile. 

(4) Pentru orice alte lucrări supuse autorizării, în afara lucrărilor de construire a clădirilor proprietate a persoanelor fizice, stabilirea taxei se face cu respectarea prevederilor alin. (1). 

139. (1) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de desfiinţare, parţială sau totală, a construcţiilor şi a amenajărilor se calculează prin aplicarea unei cote de 0,1% asupra valorii impozabile a construcţiei, în cazul persoanelor fizice deţinătoare de clădiri. 

(2) În cazul persoanelor fizice ale căror construcţii sau amenajări nu sunt de natura clădirilor, cota de 0,1% se aplică asupra valorii reale a construcţiilor sau amenajării supuse desfiinţării, declarată de beneficiarul autorizaţiei, dacă acestea ar fi realizate la data respectivă. 

(3) În cazul desfiinţării parţiale cuantumul taxei se calculează proporţional cu suprafaţa construită desfăşurată a clădirii supuse desfiinţării, iar pentru celelalte construcţii şi amenajări care nu sunt de natura clădirilor, taxa se calculează proporţional cu valoarea reală a construcţiilor sau amenajărilor supuse desfiinţării. 

(4) Prin termenul desfiinţare se înţelege demolarea, dezafectarea ori dezmembrarea parţială sau totală a construcţiei şi a instalaţiilor aferente, precum şi a oricăror altor amenajări. 

(5) Prin termenul dezafectare se înţelege schimbarea destinaţiei unui imobil. 

140. (1) Pentru prelungirea valabilităţii certificatului de urbanism sau autorizaţiei de construire se stabileşte o taxă reprezentând 30% din taxa iniţială. 

(2) Cu cel puţin 15 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a certificatului de urbanism sau autorizaţiei de construire se recomandă ca structura specializată să înştiinţeze beneficiarul acestora despre necesitatea prelungirii valabilităţii în cazul în care lucrările de construire nu se finalizează până la termen. 

(3) În cazul în care lucrările de construire nu au fost executate integral până la data expirării termenului de valabilitate a autorizaţiei de construire şi nu s-a solicitat prelungirea valabilităţii acesteia, la data regularizării taxei se stabileşte separat şi taxa prevăzută la art. 267 alin. (10) din Codul fiscal. 

141. (1) Taxa pentru eliberarea autorizaţiilor privind lucrările de racorduri şi branşament la reţelele publice de apă, canalizare, gaze, termice, energie electrică, telefonie şi televiziune prin cablu se datorează de către furnizorii serviciilor respective pentru fiecare instalaţie/beneficiar. Această autorizaţie nu este de natura autorizaţiei de construire şi nici nu o înlocuieşte pe aceasta în situaţia în care este necesară emiterea autorizaţiei de construire. 

(2) Autorizaţia prevăzută la acest punct, model stabilit potrivit pct. 256, se emite numai de către primari, în funcţie de raza de competenţă. 

(3) Furnizorii serviciilor nu pot efectua lucrările de racorduri sau branşamente decât după obţinerea autorizaţiei, în condiţiile prezentelor norme metodologice, sub sancţiunile prevăzute de lege. 

(4) Autorizaţia privind lucrările de racorduri şi branşament la reţelele publice de apă, canalizare, gaze, termice, energie electrică, telefonie şi televiziune prin cablu se eliberează la cererea scrisă a furnizorilor de servicii, potrivit modelului stabilit la pct. 256. 

(5) Cererea pentru eliberarea autorizaţiei privind lucrările de racorduri şi branşament la reţelele publice de apă, canalizare, gaze, termice, energie electrică, telefonie şi televiziune prin cablu are elementele constitutive ale declaraţiei fiscale şi se depune la structura de specialitate în a cărei rază de competenţă teritorială se realizează ori care dintre racorduri sau branşamente, prevăzute la art. 267 alin. (11) din Codul fiscal, cu cel puţin 30 de zile înainte de data începerii lucrărilor. 

142. Taxa pentru avizarea certificatului de urbanism de către comisia de urbanism şi amenajarea teritoriului, de către primari sau de structurile de specialitate din cadrul consiliului judeţean, prevăzută la art. 267 alin. (12) din Codul fiscal, se stabileşte, prin hotărâre, de către consiliile locale şi se face venit la bugetul local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz, unde se află amplasat terenul pentru care se emite certificatul de urbanism. La nivelul municipiului Bucureşti această taxă se stabileşte, prin hotărâre, de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi se face venit la bugetul local al sectoarelor acestuia. 

143. (1) Taxa pentru eliberarea certificatului de nomenclatură stradală şi adresă se datorează pentru fiecare certificat eliberat de către primari în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor şi adeverinţelor de către autorităţile publice centrale şi locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 2 februarie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 223/2002, prin care se confirmă realitatea existenţei domiciliului/reşedinţei persoanei fizice sau a sediului persoanei juridice la adresa respectivă, potrivit nomenclaturii stradale aprobate la nivelul localităţii. 

(2) Taxa pentru eliberarea certificatului de nomenclatură stradală şi adresă se stabileşte, prin hotărâre, de către consiliile locale şi se face venit la bugetul local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz. La nivelul municipiului Bucureşti această taxă se stabileşte, prin hotărâre, de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi se face venit la bugetul local al sectoarelor acestuia. 

(3) Cererea pentru eliberarea certificatului de nomenclatură stradală şi adresă, precum şi Certificatul de nomenclatură stradală şi adresă reprezintă modelele stabilite potrivit pct. 256. 

(4) Pentru eliberarea certificatului de nomenclatură stradală nu se datorează şi taxa extrajudiciară de timbru. 

144. (1) În cazul persoanelor juridice, taxa datorată pentru eliberarea autorizaţiei de construire se stabileşte pe baza valorii reale a lucrărilor care corespunde înregistrărilor din evidenţa contabilă şi se plăteşte anticipat, înainte de eliberarea acesteia. 

(2) În situaţia în care se apreciază că valoarea reală declarată a lucrărilor este subevaluată în raport cu alte lucrări similare, compartimentul de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale din raza de competenţă unde se realizează lucrările de construire, la sesizarea structurii de specialitate, are obligaţia să efectueze cel puţin inspecţia fiscală parţială, în condiţiile Codului de procedură fiscală, pentru verificarea concordanţei dintre valoarea reală a lucrărilor declarate pentru regularizarea taxei şi înregistrările efectuate în evidenţa contabilă. 

(3) Termenul de plată a diferenţei rezultate în urma regularizării taxei pentru eliberarea autorizaţiei de construire este de 15 zile de la data întocmirii procesului-verbal de recepţie, dar nu mai târziu de 15 zile de la data expirării valabilităţii autorizaţiei de construire. 

(4) În cazul în care în urma regularizării taxei de autorizare beneficiarului autorizaţiei de construire i se cuvine restituirea unei sume, iar acesta înregistrează obligaţii bugetare restante, regularizarea se face potrivit prevederilor legale în vigoare. 

(5) Noţiunea situaţia finală, prevăzută la art. 267 alin. (14) lit. c) din Codul fiscal, corespunde procesului verbal de recepţie. 

145. În cazul persoanelor fizice beneficiare ale autorizaţiei de construire pentru clădiri, dacă valoarea reală declarată a lucrărilor de construcţie este mai mică decât valoarea impozabilă stabilită în condiţiile art. 251 din Codul fiscal, pentru determinarea taxei se are în vedere această din urmă valoare. 

146. Nivelurile taxelor prevăzute în sumă fixă la acest capitol se stabilesc de către consiliile locale sau judeţene, după caz, între limitele şi în condiţiile prevăzute în Codul fiscal, în cursul lunii mai a fiecărui an pentru anul fiscal următor. 

Codul fiscal:

Taxa pentru eliberarea autorizaţiilor pentru a desfăşura o activitate economică şi a altor autorizaţii similare

Art. 268. − (1) Taxa pentru eliberarea unei autorizaţii pentru desfăşurarea unei activităţi economice este stabilită de către consiliul local în sumă de până la 100.000 lei, în mediul rural, şi de până la 500.000 lei, în mediul urban. 

(2) Taxa pentru eliberarea autorizaţiilor sanitare de funcţionare se stabileşte de consiliul local şi este de până la 120.000 lei. 

(3) Taxa pentru eliberarea de copii heliografice de pe planuri cadastrale sau de pe alte asemenea planuri, deţinute de consiliile locale, se stabileşte de către consiliul local şi este de până la 200.000 lei. 

(4) Taxa pentru eliberarea certificatelor de producător se stabileşte de către consiliile locale şi este de până la 500.000 lei. 

Norme metodologice:

147. Taxele prevăzute la art. 268 alin. (1) din Codul fiscal vizează numai persoanele fizice şi asociaţiile familiale prevăzute în Legea nr. 507/2002 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice de către persoane fizice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 6 august 2002, denumită în continuare Legea nr. 507/2002. 

148. Autorizaţiile prevăzute la art. 268 alin. (1) din Codul fiscal corespund autorizării pentru desfăşurarea de către persoanele fizice a unor activităţi economice în mod independent, precum şi celor pentru înfiinţarea şi funcţionarea asociaţiilor familiale. 

149. (1) Taxele pentru eliberarea autorizaţiilor pentru desfăşurarea unei activităţi economice sunt anuale, se stabilesc prin hotărâri ale consiliilor locale, adoptate în condiţiile art. 288 alin. (1) din Codul fiscal, şi se achită integral, anticipat eliberării acestora, indiferent de perioada rămasă până la sfârşitul anului fiscal respectiv. 

(2) Taxele prevăzute la alin. (1) în cazul autorizaţiilor pentru desfăşurarea unei activităţi economice, existente la titular la data de 31 decembrie, se achită până cel târziu la data de 31 ianuarie a anului fiscal următor. 

(3) Menţiunea privind plata acestor taxe se face pe verso-ul autorizaţiilor. 

150. Taxa pentru eliberarea autorizaţiei pentru desfăşurarea unei activităţi economice nu se restituie chiar dacă autorizaţia de funcţionare a fost suspendată sau anulată, după caz. 

151. În cazul pierderii ori degradării autorizaţiei de funcţionare, eliberarea alteia se face numai după achitarea taxei în condiţiile prevăzute la pct. 149 alin. (1). 

152. În cazul pierderii autorizaţiei pentru desfăşurarea unei activităţi economice, titularul său are obligaţia să publice pierderea în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. Dovada publicării se depune la cererea pentru eliberarea noii autorizaţii de funcţionare. 

153. Pentru efectuarea de modificări în autorizaţia pentru desfăşurarea unei activităţi economice, potrivit prevederilor Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 507/2002 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice de către persoane fizice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 58/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 20 februarie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, la cererea titularului său, după eliberarea acesteia, nu se încasează taxa prevăzută la art. 268 alin. (1) din Codul fiscal. 

154. (1) Taxele pentru eliberarea autorizaţiilor sanitare de funcţionare, prevăzute la art. 268 alin. (2) din Codul fiscal, sunt anuale şi se fac venit la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale unde se află situate obiectivele şi/sau unde se desfăşoară activităţile pentru care se solicită autorizarea. În cazul municipiului Bucureşti, aceste taxe se fac venit la bugetul local al sectorului unde se află situate obiectivele şi/sau unde se desfăşoară activităţile pentru care se solicită autorizarea. 

(2) Taxele prevăzute la alin. (1) pentru autorizaţiile sanitare de funcţionare existente la titular la data de 31 decembrie se achită până cel târziu la data de 31 ianuarie a anului fiscal următor. 

155. (1) Taxele prevăzute la art. 268 alin. (2) din Codul fiscal:

a) se referă la autorizaţiile sanitare de funcţionare eliberate de direcţiile de sănătate publică teritoriale în temeiul Legii nr. 100/1998 privind asistenţa de sănătate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 1 iunie 1998, cu modificările şi completările ulterioare;

b) se achită integral până la data eliberării autorizaţiei, indiferent de perioada rămasă până la sfârşitul anului fiscal respectiv;

c) se stabilesc prin hotărâri ale consiliilor locale, adoptate în condiţiile art. 288 alin. (1) din Codul fiscal;

d) nu se restituie chiar dacă autorizaţia a fost retrasă temporar sau definitiv. 

(2) La eliberarea autorizaţiilor sanitare de funcţionare, direcţiile de sănătate publică teritoriale vor solicita beneficiarilor autorizaţiilor respective dovada efectuării plăţii taxelor, în condiţiile alin. (1) lit. b) şi c), în contul unităţii administrativ-teritoriale unde se află situate obiectivele şi/sau unde se desfăşoară activităţile pentru care se solicită autorizarea. 

156. (1) Taxa prevăzută la art. 268 alin. (3) din Codul fiscal, pentru eliberarea de copii heliografice de pe planurile cadastrale sau de pe alte asemenea planuri deţinute de consiliile locale/Consiliul General al Municipiului Bucureşti/consiliile judeţene se datorează de persoanele fizice şi persoanele juridice beneficiare. 

(2) Taxa prevăzută la alin. (1) se stabileşte, în lei/m² sau fracţiune de m², prin hotărâri ale autorităţilor deliberative, în condiţiile art. 288 alin. (1). 

157. Taxa prevăzută la pct. 156 se face venit la bugetul local administrat de către autoritatea deliberativă care deţine planurile respective. 

158. (1) Taxa pentru eliberarea certificatelor de producător, prevăzută la art. 268 alin. (4) din Codul fiscal:

a) se încasează de la persoanele fizice producători care intră sub incidenţa Hotărârii Guvernului nr. 661/2001 privind procedura de eliberare a certificatului de producător, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 august 2001, denumită în continuare Hotărârea Guvernului nr. 661/2001;

b) se achită anticipat eliberării certificatului de producător;

c) se face venit la bugetele locale ale căror ordonatori principali de credite sunt primarii care au eliberat certificatele de producător respective;

d) nu se restituie chiar dacă certificatul de producător a fost anulat. 

(2) Certificatul de producător se eliberează la cerere, al cărui model este stabilit potrivit anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 661/2001. 

(3) Taxa pentru eliberarea certificatelor de producător se stabileşte prin hotărâri adoptate de consiliile locale, în condiţiile prevederilor art. 268 alin. (4) coroborate cu cele ale art. 288 alin. (1) din Codul fiscal. În cazul municipiului Bucureşti, această taxă se stabileşte prin hotărâre adoptată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. 

(4) Autorităţile deliberative pot stabili taxe pentru eliberarea certificatelor de producător, între limitele din tabloul prevăzut la pct. 11 alin. (3), diferenţiate pe produse. 

159. Potrivit prevederilor art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 661/2001, contravaloarea certificatelor de producător se suportă din taxele menţionate la pct. 158 alin. (4) şi pe cale de consecinţă autorităţile deliberative nu pot institui alte taxe pentru eliberarea certificatelor de producător în afara acestora. 

Codul fiscal:

Scutiri

Art. 269. − Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor nu se datorează pentru:

a) certificat de urbanism sau autorizaţie de construire pentru lăcaş de cult sau construcţie anexă;

b) certificat de urbanism sau autorizaţie de construire pentru dezvoltarea, modernizarea sau reabilitarea infrastructurilor din transporturi care aparţin domeniului public al statului;

c) certificat de urbanism sau autorizaţie de construire, pentru lucrările de interes public judeţean sau local;

d) certificat de urbanism sau autorizaţie de construire, dacă beneficiarul construcţiei este o instituţie publică;

e) autorizaţie de construire pentru autostrăzile şi căile ferate atribuite prin concesionare, conform legii. 

Norme metodologice:

160. Taxele pentru eliberarea atât a certificatului de urbanism, cât şi a autorizaţiei de construire, prevăzute la art. 269 din Codul fiscal, nu se datorează în următoarele cazuri:

a) pentru oricare categorie de lucrări referitoare la locaşuri de cult, inclusiv pentru construcţiile-anexe ale acestora, cu condiţia ca acel cult religios să fie recunoscut oficial în România;

b) pentru lucrările de dezvoltare, modernizare sau reabilitare a infrastructurilor din transporturi care aparţin domeniului public al statului, indiferent de solicitant;

c) pentru lucrările de interes public judeţean sau local;

d) pentru lucrările privind construcţiile ai căror beneficiari sunt instituţiile publice, indiferent de solicitantul autorizaţiei;

e) pentru lucrările privind autostrăzile şi căile ferate atribuite prin concesionare în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 30/1995 privind regimul de concesionare a construirii şi exploatării unor tronsoane de căi de comunicaţii terestre − autostrăzi şi căi ferate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 136/1996, cu modificările ulterioare. 

161. În sensul prezentelor norme metodologice, prin lucrări de interes public se înţelege orice lucrări de construcţii şi reparaţii finanţate de la bugetul local, bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, credite externe sau sume alocate pe bază de parteneriat, efectuate pentru a deservi colectivităţile locale. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL VI

Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate

Taxa pentru serviciile de reclamă şi publicitate

Art. 270. − (1) Orice persoană, care beneficiază de servicii de reclamă şi publicitate în România în baza unui contract sau a unui alt fel de înţelegere încheiată cu altă persoană, datorează plata taxei prevăzute în prezentul articol, cu excepţia serviciilor de reclamă şi publicitate realizate prin mijloacele de informare în masă scrise şi audiovizuale. 

(2) Taxa prevăzută în prezentul articol, denumită în continuare taxa pentru servicii de reclamă şi publicitate, se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia persoana prestează serviciile de reclamă şi publicitate. 

(3) Taxa pentru servicii de reclamă şi publicitate se calculează prin aplicarea cotei taxei respective la valoarea serviciilor de reclamă şi publicitate. 

(4) Cota taxei se stabileşte de consiliul local, fiind cuprinsă între 1% şi 3%. 

(5) Valoarea serviciilor de reclamă şi publicitate cuprinde orice plată obţinută sau care urmează a fi obţinută pentru serviciile de reclamă şi publicitate, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată. 

(6) Taxa pentru servicii de reclamă şi publicitate se varsă la bugetul local, lunar, până la data de 10 a lunii următoare celei în care a intrat în vigoare contractul de prestări de servicii de reclamă şi publicitate. 

Norme metodologice:

162. Beneficiarii serviciilor de reclamă şi publicitate realizate în baza unui contract sau a unei altfel de înţelegeri încheiate cu oricare altă persoană datorează taxa, prevăzută la art. 270 din Codul fiscal, la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia persoana respectivă prestează aceste servicii de reclamă şi publicitate. 

163. (1) Taxa pentru serviciile de reclamă şi publicitate, se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 1% şi 3%, inclusiv, asupra valorii serviciilor de reclamă şi publicitate, prevăzută în contract, exclusiv taxa pe valoarea adăugată. 

(2) Nivelul cotei se stabileşte de către consiliile locale în cursul lunii mai a fiecărui an pentru anul fiscal următor, potrivit art. 288 alin. (1) din Codul fiscal. 

164. (1) Taxa se plăteşte lunar de către prestatorul serviciului de reclamă şi publicitate, pe toată durata desfăşurării contractului, până la data de 10 a lunii următoare datorării taxei. 

(2) Taxa se datorează de la data intrării în vigoare a contractului. 

Codul fiscal:

Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate

Art. 271. − (1) Orice persoană care utilizează un panou, afişaj sau structură de afişaj pentru reclamă şi publicitate într-un loc public datorează plata taxei anuale prevăzute în prezentul articol către bugetul local al autorităţii administraţiei publice locale în raza căreia este amplasat panoul, afişajul sau structura de afişaj respectivă. 

(2) Valoarea taxei pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate se calculează anual, prin înmulţirea numărului de metri pătraţi sau a fracţiunii de metru pătrat a suprafeţei afişajului pentru reclamă sau publicitate cu suma stabilită de consiliul local, astfel:

a) în cazul unui afişaj situat în locul în care persoana derulează o activitate economică, suma este de până la 200.000 lei;

b) în cazul oricărui alt panou, afişaj sau structură de afişaj pentru reclamă şi publicitate, suma este de până la 150.000 lei. 

(3) Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate se recalculează pentru a reflecta numărul de luni sau fracţiunea din lună dintr-un an calendaristic în care se afişează în scop de reclamă şi publicitate. 

(4) Taxa pentru afişajul în scop de reclamă şi publicitate se plăteşte anual, anticipat sau trimestrial, în patru rate egale, până la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi 15 noiembrie, inclusiv. 

(5) Consiliile locale pot impune persoanelor care datorează taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate să depună o declaraţie anuală la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale. 

Norme metodologice:

165. (1) Pentru utilizarea unui panou, afişaj sau structură de afişaj pentru reclamă şi publicitate într-un loc public, care nu are la bază un contract de publicitate, consiliile locale stabilesc, prin hotărâre, taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate, pe metru pătrat de afişaj, plătită de utilizator la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia este amplasat panoul, afişajul sau structura de afişaj. La nivelul municipiului Bucureşti această taxă se stabileşte, prin hotărâre, de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi se face venit la bugetul local al sectorului în raza căruia este amplasat panoul, afişajul sau structura de afişaj. 

(2) În cazul în care panoul, afişajul sau structura de afişaj este închiriată unei alte persoane, utilizatorul final va datora taxa în condiţiile art. 270 sau art. 271 din Codul fiscal, după caz. 

166. Taxa datorată se calculează prin înmulţirea numărului de metri pătraţi sau a fracţiunii de metru pătrat a afişajului cu taxa stabilită de autoritatea deliberativă. 

167. (1) Suprafaţa pentru care se datorează taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate este determinată de dreptunghiul imaginar în care se înscriu toate elementele ce compun afişul, panoul sau firma, după caz. 

(2) Exemplu de afiş, panou sau firmă:

 

Fig. 7

 

(3) Suprafaţa pentru care se datorează taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate, potrivit exemplului de la alin. (2), se determină prin înmulţirea L x l, respectiv 5,73 m x 4,08 m = 23,38 m². 

(4) Firma instalată la locul în care o persoană derulează o activitate economică este asimilată afişului. 

168. (1) În sensul prevederilor art. 271 alin. (4) din Codul fiscal, se fac următoarele precizări:

a) se consideră că taxa pentru afişajul în scop de reclamă şi publicitate se plăteşte anual, anticipat, atunci când un contribuabil stinge obligaţia de plată datorată pentru anul fiscal respectiv, înainte de data de 15 martie, inclusiv, a aceluiaşi an fiscal;

b) se consideră că taxa pentru afişajul în scop de reclamă şi publicitate se plăteşte trimestrial, atunci când un contribuabil stinge obligaţia de plată datorată pentru anul fiscal respectiv, în patru rate egale, până la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi 15 noiembrie, inclusiv. 

(2) Taxa se calculează pentru un an fiscal sau pentru numărul de luni şi zile rămase până la sfârşitul anului fiscal şi se plăteşte de către utilizatorul panoului, afişajului sau structurii de afişaj, potrivit prevederilor alin. (1). 

169. Consiliile locale, prin hotărârile adoptate în condiţiile pct. 165 alin. (1), pot stabili obligaţia ca persoanele care datorează această taxă să depună o declaraţie fiscală, model stabilit conform pct. 256. În cazul în care autorităţile deliberative optează pentru obligaţia depunerii declaraţiei fiscale, aceasta va fi depusă la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază este amplasat panoul, afişajul sau structura de afişaj, sub sancţiunile prevăzute la art. 294 alin. (2) din Codul fiscal, în termen de 30 de zile de la data amplasării. 

Codul fiscal:

Scutiri

Art. 272. − (1) Taxa pentru serviciile de reclamă şi publicitate şi taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate nu se aplică instituţiilor publice, cu excepţia cazurilor când acestea fac reclamă unor activităţi economice. 

(2) Taxa prevăzută în prezentul articol, denumită în continuare taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate, nu se aplică unei persoane care închiriază panoul, afişajul sau structura de afişaj unei alte persoane, în acest caz taxa prevăzută la art. 270 fiind plătită de această ultimă persoană. 

(3) Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate nu se datorează pentru afişele, panourile sau alte mijloace de reclamă şi publicitate amplasate în interiorul clădirilor. 

(4) Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate nu se aplică pentru panourile de identificare a instalaţiilor energetice, marcaje de avertizare sau marcaje de circulaţie, precum şi alte informaţii de utilitate publică şi educaţionale. 

(5) Nu se datorează taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate pentru afişajul efectuat pe mijloacele de transport care nu sunt destinate, prin construcţia lor, realizării de reclamă şi publicitate. 

Norme metodologice:

170. Intră sub incidenţa prevederilor art. 272 alin. (3) din Codul fiscal şi afişele expuse în exteriorul clădirii, prin care se fac publice spectacolele de natura celor prevăzute la art. 273 din Codul fiscal, dar numai cele de la sediul organizatorului şi/sau locul desfăşurării spectacolului, fiind asimilate celor amplasate în interiorul clădirilor. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL VII

Impozitul pe spectacole

Reguli generale

Art. 273. − (1) Orice persoană care organizează o manifestare artistică, o competiţie sportivă sau altă activitate distractivă în România are obligaţia de a plăti impozitul prevăzut în prezentul capitol, denumit în continuare impozitul pe spectacole. 

(2) Impozitul pe spectacole se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia are loc manifestarea artistică, competiţia sportivă sau altă activitate distractivă. 

Norme metodologice:

171. Persoanele fizice şi persoanele juridice care organizează manifestări artistice, competiţii sportive sau orice altă activitate distractivă, cu caracter permanent sau ocazional, datorează impozitul pe spectacole, calculat în cote procentuale asupra încasărilor din vânzarea abonamentelor şi biletelor de intrare sau, după caz, în sumă fixă, în funcţie de suprafaţa incintei, în cazul videotecilor şi discotecilor. 

172. Impozitul pe spectacole se plăteşte lunar, până la data de 15, inclusiv, a lunii următoare celei în care se organizează spectacolul, la bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor sau ale municipiilor, după caz, în a căror rază de competenţă se desfăşoară spectacolele. La nivelul municipiului Bucureşti impozitul pe spectacole se face venit la bugetul local al sectoarelor în a căror rază de competenţă se desfăşoară spectacolele. 

Codul fiscal:

Calculul impozitului

Art. 274. − (1) Cu excepţiile prevăzute la art. 275, impozitul pe spectacole se calculează prin aplicarea cotei de impozit la suma încasată din vânzarea biletelor de intrare şi a abonamentelor. 

(2) Cota de impozit se determină după cum urmează:

a) în cazul unui spectacol de teatru, ca de exemplu o piesă de teatru, balet, operă, operetă, concert filarmonic sau altă manifestare muzicală, prezentarea unui film la cinematograf, un spectacol de circ sau orice competiţie sportivă internă sau internaţională, cota de impozit este egală cu 2%;

b) în cazul oricărei alte manifestări artistice decât cele enumerate la lit. a), cota de impozit este egală cu 5%. 

(3) Suma primită din vânzarea biletelor de intrare sau a abonamentelor nu cuprinde sumele plătite de organizatorul spectacolului în scopuri caritabile, conform contractului scris intrat în vigoare înaintea vânzării biletelor de intrare sau a abonamentelor. 

(4) Persoanele care datorează impozitul pe spectacole stabilit în conformitate cu prezentul articol au obligaţia de:

a) a înregistra biletele de intrare şi/sau abonamentele la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale care îşi exercită autoritatea asupra locului unde are loc spectacolul;

b) a anunţa tarifele pentru spectacol în locul unde este programat să aibă loc spectacolul, precum şi în orice alt loc în care se vând bilete de intrare şi/sau abonamente;

c) a preciza tarifele pe biletele de intrare şi/sau abonamente şi de a nu încasa sume care depăşesc tarifele precizate pe biletele de intrare şi/sau abonamente;

d) a emite un bilet de intrare şi/sau abonament pentru toate sumele primite de la spectatori;

e) a asigura, la cererea compartimentului de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale, documentele justificative privind calculul şi plata impozitului pe spectacole;

f) a se conforma oricăror alte cerinţe privind tipărirea, înregistrarea, avizarea, evidenţa şi inventarul biletelor de intrare şi al abonamentelor, care sunt precizate în normele elaborate în comun de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, contrasemnate de Ministerul Culturii şi Cultelor şi Agenţia Naţională pentru Sport. 

Norme metodologice:

173. Organizatorii de manifestări artistice cinematografice, teatrale, muzicale şi folclorice datorează impozit pe spectacole, în condiţiile prezentelor norme metodologice, calculat asupra încasărilor din vânzarea biletelor de intrare/abonamentelor, din care se scade valoarea timbrelor cinematografice, teatrale, muzicale, folclorice sau de divertisment, după caz, determinată potrivit prevederilor:

a) Legii nr. 35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii şi de divertisment, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 14 iunie 1994, cu modificările şi completările ulterioare;

b) Normelor metodologice emise de Ministerul Finanţelor nr. 48.211/1994 privind perceperea, încasarea, virarea, utilizarea, evidenţa şi controlul destinaţiei sumelor rezultate din aplicarea timbrului literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric şi al artelor plastice, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 17 octombrie 1994, cu modificările şi completările ulterioare. 

174. Pentru manifestările artistice şi competiţiile sportive impozitul pe spectacole se stabileşte asupra încasărilor din vânzarea abonamentelor şi a biletelor de intrare, prin aplicarea următoarelor cote:

a) 2% pentru manifestările artistice de teatru, de operă, de operetă, de filarmonică, cinematografice, muzicale, de circ, precum şi pentru competiţiile sportive interne şi internaţionale;

b) 5% pentru manifestările artistice de genul: festivaluri, concursuri, cenacluri, serate, recitaluri sau alte asemenea manifestări artistice ori distractive care au un caracter ocazional. 

175. Contribuabililor care desfăşoară activităţi sau servicii de natura celor menţionate la art. 274 alin. (2) din Codul fiscal le revine obligaţia de a înregistra la compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale în a căror rază teritorială îşi au domiciliul sau sediul, după caz, atât abonamentele, cât şi biletele de intrare şi de a afişa tarifele la casele de vânzare a biletelor, precum şi la locul de desfăşurare a spectacolelor, interzicându-li-se să încaseze sume care depăşesc tarifele precizate pe biletele de intrare şi/sau abonamente. 

176. În cazul în care contribuabilii prevăzuţi la pct. 175 organizează aceste spectacole în raza teritorială de competenţă a altor autorităţi ale administraţiei publice locale decât cele de la domiciliul sau sediul lor, după caz, acestora le revine obligaţia de a viza abonamentele şi biletele de intrare la compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale în a căror rază teritorială se desfăşoară spectacolele. 

177. (1) Normele privind tipărirea, înregistrarea, avizarea, evidenţa şi inventarul biletelor de intrare şi al abonamentelor se elaborează în comun de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, contrasemnate de Ministerul Culturii şi Cultelor şi de Agenţia Naţională pentru Sport. 

(2) Formularele tipizate aflate în stoc până la data publicării normelor prevăzute la alin. (1) vor putea fi utilizate până la epuizare, în condiţiile adaptării corespunzătoare. 

Codul fiscal:

Reguli speciale pentru videoteci şi discoteci

Art. 275. − (1) În cazul unei manifestări artistice sau al unei activităţi distractive care are loc într-o videotecă sau discotecă, impozitul pe spectacole se calculează pe baza suprafeţei incintei prevăzute în prezentul articol. 

(2) Impozitul pe spectacole se stabileşte pentru fiecare zi de manifestare artistică sau de activitate distractivă, prin înmulţirea numărului de metri pătraţi ai suprafeţei incintei videotecii sau discotecii cu suma stabilită de consiliul local, astfel:

a) în cazul videotecilor, suma este de până la 1.000;

b) în cazul discotecilor, suma este de până la 2.000 lei. 

(3) Impozitul pe spectacole se ajustează prin înmulţirea sumei stabilite, potrivit alin. (2), cu coeficientul de corecţie corespunzător, precizat în tabelul următor:

 

 

 (4) Persoanele care datorează impozitul pe spectacole stabilit în conformitate cu prezentul articol au obligaţia de a depune o declaraţie la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale privind spectacolele programate pe durata unei luni calendaristice. 

Declaraţia se depune până la data de 15, inclusiv, a lunii precedente celei în care sunt programate spectacolele respective. 

Norme metodologice:

178. (1) Prin discotecă, în sensul prezentelor norme metodologice, se înţelege activitatea artistică şi distractivă desfăşurată într-o incintă prevăzută cu instalaţii electronice speciale de lumini, precum şi de redare şi audiţie de muzică, unde se dansează, indiferent cum este denumită ori de felul cum este organizată ca activitate, respectiv:

a) integrată sau conexă activităţilor comerciale de natura celor ce intră sub incidenţa diviziunii 55 sau a activităţilor de spectacole specifice grupei 923 din CAEN−rev.1;

b) integrată sau conexă oricăror alte activităţi nemenţionate la lit. a);

c) individuală;

d) cu sau fără disc-jockey. 

(2) Nu sunt de natura discotecilor activităţile prilejuite de organizarea de nunţi, de botezuri şi de revelioane. 

(3) Prin videotecă, în sensul prezentelor norme metodologice, se înţelege activitatea artistică şi distractivă desfăşurată într-o incintă prevăzută cu instalaţii electronice speciale de redare şi vizionare de filme; nu este de natura videotecii activitatea care intră sub incidenţa clasei 9213 din CAEN-rev.1. 

(4) În cazul videotecilor şi discotecilor nu se aplică prevederile referitoare la tipărirea, înregistrarea, avizarea, evidenţa şi inventarul biletelor de intrare şi al abonamentelor. 

179. (1) Pentru determinarea impozitului pe spectacole, în cazul videotecilor şi discotecilor, prin incintă se înţelege spaţiul închis în interiorul unei clădiri, suprafaţa teraselor sau suprafaţa de teren afectată pentru organizarea acestor activităţi artistice şi distractive. 

(2) Pentru dimensionarea suprafeţei incintei în funcţie de care se stabileşte impozitul pe spectacole se însumează suprafeţele utile afectate acestor activităţi, precum şi, acolo unde este cazul, suprafaţa utilă a incintelor în care se consumă băuturi alcoolice, băuturi răcoritoare sau cafea, indiferent dacă participanţii stau în picioare sau pe scaune, precum şi suprafaţa utilă a oricăror alte incinte în care se desfăşoară o activitate distractivă conexă programelor de videotecă sau discotecă. 

(3) Prin zi de funcţionare, pentru determinarea impozitului pe spectacole, se înţelege intervalul de timp de 24 de ore, precum şi orice fracţiune din acesta înăuntrul căruia se desfăşoară activitatea de videotecă sau discotecă, chiar dacă programul respectiv cuprinde timpi din două zile calendaristice consecutive. 

180. (1) Cuantumul impozitului, prevăzut în sumă fixă la art. 275 alin. (2) din Codul fiscal, se stabileşte de către consiliile locale/Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în cursul lunii mai a fiecărui an pentru anul fiscal următor, astfel:

I. se stabileşte o valoare cuprinsă între limitele prevăzute la art. 275 alin. (2) din Codul fiscal;

II. asupra valorii stabilite potrivit menţiunii de la lit. a) se aplică coeficientul de corecţie ce corespunde rangului localităţii respective, astfel;

a) localităţi urbane de rangul 0  .........8,00;

b) localităţi urbane de rangul I  ..........5,00;

c) localităţi urbane de randul II ..........4,00;

d) localităţi urbane de rangul III .........3,00;

e) localităţi rurale de rangul IV ..........1,10;

f) localităţi rurale de rangul V ............1,00;

III. asupra valorii rezultate potrivit menţiunii de la lit. b) se poate aplica majorarea anuală, hotărâtă de către consiliile locale/Consiliul General al Municipiului Bucureşti, cu până la 20%, prevăzută de art. 287 din Codul fiscal, reprezentând impozitul pe spectacole, în lei/m² zi, ce se percepe pentru activitatea de videotecă sau discotecă. 

(2) Contribuabilii care intră sub incidenţa art. 275 alin. (1) din Codul fiscal au obligaţia să prezinte releveul suprafeţei incintei o dată cu depunerea declaraţiei fiscale şi ori de câte ori intervine o modificare a acestei suprafeţe, ţinând seama de prevederile pct. 179 alin. (1) şi (2). 

181. (1) În cazul contribuabililor care organizează activităţi artistice şi distractive de videotecă şi discotecă, impozitul pe spectacole se determină pe baza suprafeţei incintei afectate pentru organizarea acestor activităţi, nefiind necesare bilete sau abonamente. 

(2) Contribuabilii care organizează activităţi artistice şi distractive de videotecă şi discotecă, în calitatea lor de plătitori de impozit pe spectacole, au obligaţia de a depune Declaraţia fiscală pentru stabilirea impozitului pe spectacole, în cazul activităţilor artistice şi distractive de videotecă şi discotecă, stabilită potrivit pct. 256, până cel târziu la data de 15 inclusiv, pentru luna următoare. 

Codul fiscal:

Scutiri

Art. 276. − Impozitul pe spectacole nu se aplică spectacolelor organizate în scopuri umanitare. 

Norme metodologice:

182. Contractele încheiate între contribuabilii organizatori de spectacole şi beneficiarii sumelor cedate în scopuri umanitare se vor înregistra la compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale în a căror rază teritorială se desfăşoară spectacolul, prealabil organizării acestuia. Pentru aceste sume nu se datorează impozit pe spectacol. 

183. Contractele care intră sub incidenţa prevederilor art. 276 din Codul fiscal sunt cele ce fac obiectul prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 25 mai 1994, cu modificările şi completările ulterioare. 

Codul fiscal:

Plata impozitului

Art. 277. − (1) Impozitul pe spectacole se plăteşte lunar până la data de 15, inclusiv, a lunii următoare celei în care a avut loc spectacolul. 

(2) Orice persoană care datorează impozitul pe spectacole are obligaţia de a depune o declaraţie la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale, până la data stabilită pentru fiecare plată a impozitului pe spectacole. Formatul declaraţiei se precizează în normele elaborate în comun de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Administraţiei şi Internelor. 

(3) Persoanele care datorează impozitul pe spectacole răspund pentru calculul corect al impozitului, depunerea la timp a declaraţiei şi plata la timp a impozitului. 

Norme metodologice:

184. Impozitul pe spectacole se plăteşte lunar, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare celei în care se realizează venitul, la bugetele locale, potrivit destinaţiilor prevăzute la pct. 172. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL VIII

Taxa hotelieră

Reguli generale

Art. 278. − (1) Consiliul local poate institui o taxă pentru şederea într-o unitate de cazare, într-o localitate asupra căreia consiliul local îşi exercită autoritatea, dar numai dacă taxa se aplică conform prezentului capitol. 

(2) Taxa pentru şederea într-o unitate de cazare, denumită în continuare taxa hotelieră, se încasează de către persoanele juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea, o dată cu luarea în evidenţă a persoanelor cazate. 

(3) Unitatea de cazare are obligaţia de a vărsa taxa colectată în conformitate cu alin. (2) la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia este situată aceasta. 

Norme metodologice:

185. (1) Instituirea taxei hoteliere constituie atribuţia opţională a consiliilor locale ale comunelor, ale oraşelor sau ale municipiilor, după caz. La nivelul municipiului Bucureşti această atribuţie se îndeplineşte de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti. 

(2) Hotărârea privind instituirea taxei hoteliere se adoptă în cursul lunii mai şi se aplică în anul fiscal următor, în condiţiile prezentelor norme metodologice. Neadoptarea hotărârii până la data de 31 mai a fiecărui an fiscal corespunde opţiunii autorităţii deliberative de a nu institui taxa hotelieră pentru anul fiscal următor. 

186. Persoanele juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea au obligaţia ca în documentele utilizate pentru încasarea tarifelor de cazare să evidenţieze distinct taxa hotelieră încasată determinată în funcţie de cota şi, după caz, de numărul de zile stabilite de către autorităţile deliberative. 

187. Sumele încasate cu titlu de taxă hotelieră se varsă la bugetul local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz, în a cărei rază de competenţă se află unitatea de cazare, lunar, până la data de 10 a lunii în curs pentru luna precedentă, cu excepţia situaţiilor în care această dată coincide cu o zi nelucrătoare, caz în care virarea se face în prima zi lucrătoare următoare. La nivelul municipiului Bucureşti această taxă se face venit la bugetul local al sectorului în a cărui rază de competenţă se află unitatea de cazare. 

Codul fiscal:

Calculul taxei

Art. 279. − (1) Taxa hotelieră se calculează prin aplicarea cotei stabilite la tarifele de cazare practicate de unităţile de cazare. 

(2) Cota taxei se stabileşte de consiliul local şi este cuprinsă între 0,5% şi 5%. În cazul unităţilor de cazare amplasate într-o staţiune turistică, cota taxei poate varia în funcţie de clasa cazării în hotel. 

(3) Taxa hotelieră se datorează pentru întreaga perioadă de şedere, cu excepţia cazului unităţilor de cazare amplasate într-o staţiune turistică, atunci când taxa se datorează numai pentru o singură noapte, indiferent de perioada reală de cazare. 

Norme metodologice:

188. (1) În cazul în care autorităţile prevăzute la pct. 185 optează pentru instituirea taxei hoteliere, cota se stabileşte între 0,5% şi 5% inclusiv şi se aplică după cum urmează:

a) pentru şederea în municipii, oraşe sau comune, altele decât cele declarate, conform legii, staţiuni turistice, taxa hotelieră se aplică la tarifele de cazare practicate de unităţile hoteliere pentru fiecare persoană care datorează această taxă; numărul de zile pentru care se datorează taxa hotelieră se stabileşte de către autorităţile deliberative respective;

b) pentru şederea în staţiunile turistice, atât cele de interes naţional, cât şi cele de interes local, declarate ca atare prin hotărâre a Guvernului, în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările şi completările ulterioare, taxa hotelieră se aplică la tarifele de cazare practicate de unităţile de cazare numai pentru o noapte de cazare, pentru fiecare persoană care datorează această taxă, indiferent de perioada reală de cazare. 

(2) Prin perioada reală de cazare se înţelege perioada neîntreruptă în care o persoană fizică este cazată într-o unitate de cazare; perioada poate fi de una sau de mai multe zile. 

Codul fiscal:

Scutiri

Art. 280. − Taxa hotelieră nu se aplică pentru:

a) persoanele fizice în vârstă de până la 18 ani inclusiv;

b) persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat ori persoanele invalide de gradul I sau II;

c) pensionarii sau studenţii;

d) persoanele fizice aflate pe durata satisfacerii stagiu lui militar;

e) veteranii de război;

f) văduvele de război sau văduvele veteranilor de război care nu s-au recăsătorit;

g) persoanele fizice prevăzute la art. 1 al Decretului lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare;

h) soţul sau soţia uneia dintre persoanele fizice menţionate la lit. b)−g), care este cazat/cazată împreună cu o persoană menţionată la lit. b)−g). 

Norme metodologice:

189. Pentru a beneficia de scutirea de la plata taxei hoteliere, persoanele interesate trebuie să facă dovada cu: certificatul de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap, cuponul de pensie, carnetul de student sau orice alt document similar, însoţit de actul de identitate. În cazul persoanelor în vârstă de până la 14 ani, actul de identitate este certificatul de naştere sau alte documente care atestă situaţia respectivă. 

Codul fiscal:

Plata taxei

Art. 281. − (1) Unităţile de cazare au obligaţia de a vărsa taxa hotelieră la bugetul local, lunar, până la data de 10, inclusiv, a lunii următoare celei în care s-a colectat taxa hotelieră de la persoanele care au plătit cazarea. 

(2) Unităţile de cazare au obligaţia de a depune lunar o declaraţie la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale, până la data stabilită pentru fiecare plată a taxei hoteliere, inclusiv. Formatul declaraţiei se precizează în normele elaborate în comun de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Administraţiei şi Internelor. 

Norme metodologice:

190. Sumele încasate cu titlu de taxă hotelieră se varsă la bugetul local al comunelor/oraşelor/municipiilor/sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, în a căror rază de competenţă se află unitatea de cazare, lunar, până la data de 10 a lunii în curs pentru luna precedentă, cu excepţia situaţiilor în care această dată coincide cu o zi nelucrătoare, caz în care virarea se face în prima zi lucrătoare următoare. 

191. La virarea sumelor reprezentând taxa hotelieră, unităţile de cazare, persoane juridice, prin intermediul cărora se realizează cazarea, vor depune la compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale respective o declaraţie-decont, model prevăzut la pct. 256 din prezentele norme metodologice, care să cuprindă sumele încasate şi virate pentru luna de referinţă. 

Virarea sumelor se face în primele 10 zile ale fiecărei luni pentru luna precedentă. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL IX

Taxe speciale

Taxe speciale

Art. 282. − (1) Pentru funcţionarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice şi juridice, consiliile locale, judeţene şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, pot adopta taxe speciale. 

(2) Domeniile în care consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pot adopta taxe speciale pentru serviciile publice locale, precum şi cuantumul acestora se stabilesc în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2003 privind finanţele publice locale. 

Norme metodologice:

192. Consiliile locale, consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, prin regulamentul aprobat, vor stabili condiţiile şi sectoarele de activitate în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2003 privind finanţele publice locale, precum şi modul de organizare şi funcţionare a serviciilor publice pentru care se propun taxele respective şi modalităţile de consultare şi de obţinere a acordului persoanelor fizice şi juridice beneficiare ale serviciilor respective. 

193. Hotărârile adoptate de către autorităţile prevăzute la pct. 192, în legătură cu perceperea taxelor speciale de la persoanele fizice şi juridice plătitoare, vor fi afişate la sediul autorităţilor administraţiei publice locale şi vor fi publicate, potrivit legii. 

194. Împotriva acestor hotărâri persoanele interesate pot face contestaţie în termen de 15 zile de la afişarea sau publicarea acestora. După expirarea acestui termen autoritatea deliberativă care a adoptat hotărârea se întruneşte şi deliberează asupra contestaţiilor primite. 

195. (1) Taxele speciale se încasează numai de la persoanele fizice şi juridice care se folosesc de serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective. 

(2) Nu se pot institui taxe speciale pentru funcţionarea nici unei/unui instituţii/serviciu public de interes local având ca plătitori proprietarii ori utilizatorii vehiculelor care circulă pe drumurile publice, indiferent de categoria sau denumirea, precum şi de titularul dreptului de proprietate asupra drumului public respectiv. 

196. Taxele speciale, instituite potrivit prevederilor art. 282 din Codul fiscal, se încasează într-un cont distinct, deschis în afara bugetului local, fiind utilizate în scopurile pentru care au fost înfiinţate, iar contul de execuţie al acestora se aprobă de consiliul local, consiliul judeţean sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL X

Alte taxe locale

Alte taxe locale

Art. 283. − (1) Consiliile locale sau consiliile judeţene pot institui o taxă zilnică de până la 100.000 lei pentru utilizarea temporară a locurilor publice şi pentru vizitarea muzeelor, a caselor memoriale sau a monumentelor istorice, de arhitectură şi arheologice. 

(2) Consiliul local sau consiliul judeţean poate institui taxe zilnice de până la 100.000 lei pentru deţinerea sau utilizarea echipamentelor destinate în scopul obţinerii de venit. Taxa se aplică claselor de echipamente precizate de consiliul local. 

(3) Consiliul local poate stabili o taxă anuală de până la 300.000 lei pentru fiecare din următoarele vehicule lente:

1. autocositoare;

2. autoexcavator (excavator pe autoşasiu);

3. autogreder sau autogreper;

4. buldozer pe pneuri;

5. compactor autopropulsat;

6. excavator cu racleţi pentru săpat şanţuri, excavator cu rotor pentru săpat şanţuri sau excavator pe pneuri;

7. freză autopropulsată pentru canale sau pentru pământ stabilizat;

8. freză rutieră;

9. încărcător cu o cupă pe pneuri;

10. instalaţie autopropulsată de sortare-concasare;

11. macara cu greifer;

12. macara mobilă pe pneuri;

13. macara turn autopropulsată;

14. maşină autopropulsată pentru oricare din următoarele:

a) lucrări de terasamente;

b) construcţia şi întreţinerea drumurilor;

c) decopertarea îmbrăcăminţii asfaltice la drumuri;

d) finisarea drumurilor;

e) forat;

f) turnarea asfaltului;

g) înlăturarea zăpezii;

15. şasiu autopropulsat cu ferăstrău pentru tăiat lemne;

16. tractor pe pneuri;

17. troliu autopropulsat;

18. utilaj multifuncţional pentru întreţinerea drumurilor;

19. vehicul pentru pompieri pentru derularea furtunurilor de apă;

20. vehicul pentru măcinat şi compactat deşeuri;

21. vehicul pentru marcarea drumurilor;

22. vehicul pentru tăiat şi compactat deşeuri. 

(4) Taxele prevăzute la alin. (1)−(3) se calculează şi se plătesc în conformitate cu procedurile elaborate de consiliul local. 

Norme metodologice:

197. Consiliile locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti pot institui taxe zilnice de până la 100.000 lei pentru:

a) utilizarea temporară a locurilor publice;

b) vizitarea:

1. muzeelor;

2. caselor memoriale;

3. monumentelor istorice;

4. monumentelor de arhitectură;

5. monumentelor arheologice;

198. Autorităţile administraţiei publice locale prevăzute la art. 283 alin. (1) din Codul fiscal pot stabili taxe zilnice pentru utilizarea temporară a locurilor publice. 

199. Pentru instituirea taxelor zilnice autorităţile deliberative ale administraţiei publice locale vor avea în vedere următoarele criterii:

A. pentru utilizarea temporară a locurilor publice:

1. imobilele să aparţină domeniului public sau privat al unităţii administrativ-teritoriale respective şi acestea să fie administrate direct de către autorităţile administraţiei publice locale. Pentru sectoarele municipiului Bucureşti, imobilele trebuie să le fie date în administrare, prin hotărâre, de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti potrivit legii. Nu intră sub incidenţa prezentului punct imobilele care aparţin domeniului public sau privat al unităţii administrativ-teritoriale şi care sunt concesionate, potrivit legii;

2. utilizarea temporară a locurilor publice să aibă la bază reguli şi proceduri clare, care să nu permită nici un arbitrariu ce ar putea da naştere la favoritisme sau discriminări în raporturile cu contribuabilii, adecvate specificului pentru care se datorează taxa, şi anume:

2.1. pentru parcarea ocazională a vehiculelor, taxa se stabileşte în lei/oră/vehicul, astfel încât nivelul acesteia înmulţit cu 24 să nu depăşească 100.000 lei. Prin parcare ocazională se înţelege staţionarea unui vehicul într-un loc public situat, de regulă, într-o altă unitate administrativ-teritorială decât cea în care se află sediul sau domiciliul, după caz, al deţinătorului/utilizatorului vehiculului;

2.2. pentru parcarea curentă a vehiculelor, taxa se stabileşte în lei/zi/vehicul, astfel încât nivelul acesteia să nu depăşească 100.000 lei. Prin parcare curentă se înţelege staţionarea în mod obişnuit a unui vehicul într-un loc public, de regulă în unitatea administrativ-teritorială în care se află sediul, domiciliul sau reşedinţa deţinătorului/utilizatorului. Plătitorii acestei taxe nu datorează aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale şi taxa prevăzută la pct. 2.1;

2.3. pentru depozitarea de materiale, taxa se stabileşte în lei/m²/zi, astfel încât pentru un metru pătrat de teren ocupat pentru depozitarea de materiale, taxa/zi să nu depăşească 100.000 lei;

2.4. pentru realizarea unor lucrări, taxa se stabileşte în lei/m²/zi, astfel încât pentru un metru pătrat de teren afectat respectivei lucrări, taxa/zi să nu depăşească 100.000 lei;

2.5. pentru desfacerea de produse ce fac obiectul comerţului, în pieţe, în târguri, în oboare, în standuri situate de-a lungul drumurilor publice, în parcări sau în alte locuri anume stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale, taxa se stabileşte în lei/m²/zi, astfel încât pentru un metru pătrat de teren afectat acestei activităţi, taxa/zi să nu depăşească 100.000 lei;

2.6. pentru accesul în parcuri, în grădini zoologice, în grădini botanice, în târguri, în bâlciuri, la ştranduri, la expoziţii, la locuri de agrement sau altele similare, taxa zilnică se stabileşte în lei/persoană, astfel încât aceasta să nu depăşească 100.000 lei;

2.7. pentru ocuparea terenurilor cu construcţii provizorii, autorizate în condiţiile legii, taxa se stabileşte în lei/m²/zi, astfel încât, pentru un metru pătrat de teren afectat respectivei construcţii, taxa/zi să nu depăşească 100.000 lei; datorarea acestei taxe nu îl exonerează pe contribuabil de plata redevenţei sau chiriei, după caz, precum şi de la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren;

B. pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice, de arhitectură sau a oricăror alte obiective, denumite în continuare obiective, stabilite ca atare de către autorităţile administraţiei publice locale:

1. obiectivele să aparţină domeniului public sau privat al unităţii administrativ-teritoriale respective şi acestea să fie administrate direct de către autorităţile administraţiei publice locale. Pentru sectoarele municipiului Bucureşti, obiectivele trebuie să fie date în administrare, prin hotărâre, de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti, potrivit legii. Nu intră sub incidenţa prezentului punct obiectivele care aparţin domeniului public sau privat al unităţii administrativ-teritoriale şi care sunt concesionate, potrivit legii;

2. taxele zilnice privesc accesul persoanelor la obiectivele în cauză, regula de bază constituind-o stabilirea taxei/vizitator, ca unică modalitate de cuantificare a raportului dintre serviciul oferit de autoritate şi contribuabil-vizitator. Cuantumul taxei/vizitator se stabileşte în sumă de până la 100.000 lei, în funcţie de importanţa obiectivelor în cauză, precum şi de nivelul cheltuielilor efectuate de acest serviciu. 

200. (1) Consiliile locale ale comunelor, ale oraşelor sau ale municipiilor, după caz, pot institui, potrivit art. 283 alin. (2) din Codul fiscal, taxe zilnice de până la 100.000 lei pentru deţinerea în proprietate sau în folosinţă, după caz, de către persoanele fizice cu domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială respectivă, de echipamente destinate să funcţioneze în scopul obţinerii de venit şi care nu fac parte din inventarul activităţii economice pe care persoana fizică respectivă o desfăşoară în mod independent sau într-o asociaţie familială, potrivit Legii nr. 507/2002. La nivelul municipiului Bucureşti această atribuţie se îndeplineşte de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti. 

(2) Consiliile judeţene pot institui aceste taxe numai în cazul persoanelor juridice şi numai pentru clasele de echipamente precizate de consiliile locale din judeţul respectiv. 

(3) Aceste taxe, inclusiv cele instituite de consiliile judeţene, se fac venit la bugetul local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz, iar la nivelul municipiului Bucureşti se fac venit la bugetul local al sectorului, în funcţie de domiciliul fiscal al contribuabilului care intră sub incidenţa art. 283 alin. (2) din Codul fiscal. 

201. (1) Pentru a putea institui taxe zilnice, potrivit art. 283 alin. (2) din Codul fiscal şi implicit pentru a stabili categoriile de echipamente destinate în scopul obţinerii de venit, pentru care se datorează aceste taxe, consiliile locale vor avea în vedere următoarele criterii cumulative:

a) echipamente destinate în scopul obţinerii de venit să reprezinte acea unealtă, maşină, instalaţie, aparat, vehicul, altul decât cel pentru care se datorează taxă în condiţiile art. 283 alin. (3) din Codul fiscal sau altul similar, care prin caracteristicile sale tehnice serveşte pentru efectuarea unei anumite lucrări sau activităţi de prestări de servicii;

b) funcţionarea echipamentelor respective să determine obţinerea de venituri de către persoana fizică ce îl deţine în proprietate sau în folosinţă;

c) echipamentul care îndeplineşte condiţiile prevăzute la lit. a) şi b) să nu facă parte din sfera activităţii economice pe care persoana fizică respectivă o desfăşoară în mod independent sau într-o asociaţie familială, potrivit Legii nr. 507/2002. 

(2) Contribuabililor care intră sub incidenţa art. 283 alin. (2) din Codul fiscal, la data efectuării plăţii taxelor locale datorate, li se eliberează autorizaţie al cărei model este stabilit în conformitate cu prevederile pct. 256. 

(3) Exemple de echipamente destinate în scopul obţinerii de venit: instalaţie pentru distilarea amestecului fermentat de fructe sau cereale ori a alcoolului − alambic sau cazan; unealtă sau maşină prevăzută cu o lamă, o bandă sau un disc din oţel cu dinţi ascuţiţi pusă în mişcare pe cale mecanică sau electrică − motoferăstrău, circular sau gater; instalaţie special amenajată pentru măcinarea cerealelor − moară sau urluitoare; autovehicul; vehicul cu tracţiune animală; vehicul tras sau împins cu mâna; orice alt echipament stabilit de către consiliile locale potrivit art. 283 alin. (2) teza a doua din Codul fiscal. 

202. Consiliile locale/Consiliul General al Municipiului Bucureşti pot institui taxe pentru fiecare dintre vehiculele lente prevăzute la art. 283 alin. (3) din Codul fiscal, al căror cuantum se stabileşte de către aceste autorităţi în sumă de până la 300.000 lei/an. 

203. Taxele locale de natura celor reglementate prin art. 283 alin. (1)−(3) din Codul fiscal se plătesc anticipat, respectiv:

a) pentru utilizarea temporară a locurilor publice, după cum urmează:

1. pentru parcarea ocazională, taxa se achită pentru fiecare parcare de o oră sau fracţiune din aceasta;

2. pentru parcarea curentă taxa se achită:

2.1. lunar, până cel târziu la data de 15, inclusiv, pentru luna următoare. Pentru perioade mai mici de o lună taxa se achită în prima zi a perioadei pentru care se soli cită parcarea şi pentru întreaga durată;

2.2. anual, până cel târziu la data de 15 martie, inclusiv, pentru anul în curs. 

Taxele pentru parcarea curentă pot fi diferenţiate, în funcţie de situaţiile prevăzute la pct. 1 şi 2 potrivit politicilor fiscale locale, cu încadrarea între limitele prevăzute la pct. 199 lit. A subpct. 2.2. 

În toate cazurile se poate utiliza permisul de parcare ca mijloc de identificare a plătitorilor, al cărui model şi a cărui procedură de evidenţiere se stabilesc de către autorităţile deliberative ale administraţiei publice locale interesate;

3. pentru depozitarea de materiale, taxa se achită la data obţinerii autorizaţiei de la structura specializată în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului, a cărei eliberare se face pe bază de cerere. Modelul de cerere şi cel al autorizaţiei pentru utilizarea temporară a locurilor publice pentru depozitarea de materiale se stabilesc de către autorităţile deliberative ale administraţiei publice interesate;

4. pentru realizarea unor lucrări, taxa se achită la data obţinerii autorizaţiei de la structura specializată în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului, iar eliberarea autorizaţiei se face pe bază de cerere. Modelul de cerere şi cel al autorizaţiei pentru utilizarea temporară a locurilor publice pentru realizarea de lucrări se stabilesc de către autorităţile deliberative ale administraţiei publice locale interesate;

5. pentru desfacerea de produse ce fac obiectul comerţului în pieţe, în târguri, în oboare, în standuri situate de-a lungul drumurilor publice, în parcări sau în alte locuri anume stabilite prin hotărâri ale autorităţilor deliberative, taxa se achită zilnic sau pe bază de abonament pentru o perioadă mai mare de o zi, caz în care taxa se achită la eliberarea abonamentului. 

Pentru taxele achitate zilnic se pot utiliza bilete valorice din carnete a câte 100 de bucăţi înseriate şi personalizate, având două părţi, din care una se eliberează comerciantului. 

Pe ambele părţi se înscriu: numele şi prenumele persoanei căreia i s-a eliberat biletul valoric, codul numeric al acesteia, data eliberării, precum şi semnătura gestionarului biletelor valorice respective. Nu este permisă decât utilizarea biletelor valorice pe care nivelul taxei în lei se află tipărit o dată cu elementele ce privesc personalizarea. 

Modelul abonamentului şi al biletului valoric, precum şi procedura de evidenţiere a acestora se stabilesc de către autorităţile deliberative ale administraţiei publice locale interesate;

6. pentru accesul în parcuri, în grădini zoologice, în grădini botanice, în târguri, în bâlciuri, la ştranduri, la expoziţii, la locuri de agrement sau altele similare, taxa se achită la accesul în incinta acestora, pe bază de bilete de intrare sau abonamente, după caz. Modelul biletelor de intrare/abonamentelor şi procedura de evidenţiere a acestora se stabilesc de autorităţile deliberative ale administraţiei publice locale interesate;

7. pentru ocuparea terenurilor cu construcţii provizorii taxa se stabileşte în sumă de până la 100.000 lei/m²/zi, începând cu data autorizării, şi se achită în patru rate egale, la 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi 15 noiembrie, inclusiv. În cazul construcţiilor provizorii realizate sau desfiinţate în cursul anului fiscal, taxa se calculează proporţional cu perioada rămasă până la sfârşitul anului fiscal. 

Modelele cererilor pentru obţinerea autorizaţiei pentru ocuparea terenurilor cu construcţii provizorii, modelele autorizaţiilor pentru ocuparea terenurilor cu oricare dintre aceste situaţii, precum şi procedura de evidenţiere se stabilesc de autorităţile deliberative interesate;

b) pentru vizitarea obiectivelor, taxa se achită la accesul în incinta acestora, pe bază de bilete de intrare. Modelul biletului de intrare şi procedura de evidenţiere a acestora se stabilesc de către autorităţile deliberative ale administraţiei publice locale interesate;

c) pentru deţinerea de către persoane fizice de echipamente destinate în scopul obţinerii de venit, taxa se achită la data depunerii declaraţiei fiscale, al cărei model este stabilit în conformitate cu pct. 256, corespunzător numărului de zile cuprins între această dată şi data la care contribuabilul declară că acest echipament serveşte scopului vizat. În cazul în care pentru echipamentul respectiv taxa locală se datorează pentru o perioadă mai mare de o lună, aceasta se achită lunar, până cel târziu la data de 25 pentru luna următoare. Nedepunerea declaraţiei fiscale în condiţiile prezentei litere se sancţionează potrivit prevederilor art. 294 alin. (2) din Codul fiscal;

d) pentru vehiculele lente existente în patrimoniul persoanelor fizice sau juridice la data de 1 ianuarie, taxele locale datorate pentru întregul an fiscal se achită până cel târziu la data de 15 martie a anului de referinţă:

1. pentru vehiculele lente dobândite după data de 1 ianuarie, taxele locale se datorează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care s-a dobândit vehiculul lent, proporţional cu perioada rămasă până la sfârşitul anului fiscal respectiv, şi se achită în cel mult 30 de zile calendaristice de la data dobândirii;

2. pentru vehiculele lente înstrăinate ori scoase din funcţiune, taxele locale aferente se dau la scădere începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care s-a produs această situaţie, proporţional cu perioada rămasă până la sfârşitul anului fiscal respectiv, regularizarea sumelor achitate în plus făcând obiectul compensării, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. 

204. Pentru vehiculele lente existente în patrimoniul unei persoane la data de 1 ianuarie, aceasta are obligaţia să depună o declaraţie fiscală până la data de 31 ianuarie a anului fiscal respectiv. 

205. (1) Pentru vehiculele lente dobândite în cursul anului, persoanele vor depune declaraţia fiscală în termen de 30 de zile de la data dobândirii. 

(2) Modelul declaraţiei fiscale privind stabilirea taxei locale pentru vehiculele lente este stabilit în conformitate cu pct. 256. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL XI

Scutiri şi facilităţi comune

Scutiri şi facilităţi pentru persoanele fizice

Art. 284. − (1) Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, precum şi alte taxe prevăzute la art. 282 şi art. 283 nu se aplică pentru:

a) veteranii de război;

b) persoanele fizice prevăzute la art. 1 al Decretului lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în alte legi. 

(2) Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren şi taxa asupra mijloacelor de transport nu se aplică persoanelor fizice prevăzute la art. 6 şi art.10 alin. 1 lit. k) din Legea nr. 42/1990 privind cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 

(3) Impozitul pe clădiri şi impozitul pe teren nu se aplică văduvelor de război şi văduvelor veteranilor de război care nu s-au recăsătorit. 

(4) Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa pentru eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru activităţi economice şi viza anuală a acestora nu se aplică pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat şi persoanele invalide de gradul I sau II. 

(5) În cazul unei clădiri, al unui teren sau al unui mijloc de transport deţinut în comun de o persoană fizică prevăzută la alin. (1), (2), (3) sau (4), scutirea fiscală se aplică integral pentru proprietăţile deţinute în comun de soţi. 

(6) Scutirea de la plata impozitului pe clădiri se aplică doar clădirii folosite ca domiciliu de persoanele fizice prevăzute la alin. (1), (2), (3) sau (4). 

(7) Scutirea de la plata impozitului pe teren se aplică doar terenului aferent clădirii utilizate ca domiciliu de persoanele fizice prevăzute la alin. (1), (2), (3) sau (4). 

(8) Scutirea de la plata impozitului prevăzută la alin. (1), (2), (3) sau (4) se aplică unei persoane începând cu prima zi a lunii următoare celei în care persoana depune documentele justificative în vederea scutirii. 

(9) Persoanele fizice şi/sau juridice române care reabilitează sau modernizează termic clădirile de locuit pe care le deţin în proprietate, în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 29/2000 privind reabilitarea termică a fondului construit existent şi stimularea economisirii energiei termice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 325/2002, sunt scutite de impozitul pentru aceste clădiri pe perioada de rambursare a creditului obţinut pentru reabilitarea termică, precum şi de taxele pentru eliberarea autorizaţiei de construire pentru lucrările de reabilitare termică. 

(10) Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, precum şi alte taxe prevăzute la art. 282 şi 283 se reduc cu 50%, în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea unor facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”, republicată, cu modificările ulterioare, pentru persoanele fizice care domiciliază şi trăiesc în localităţile precizate în:

a) Hotărârea Guvernului nr. 323/1996 privind aprobarea Programului special pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a unor localităţi din Munţii Apuseni, cu modificările ulterioare;

b) Hotărârea Guvernului nr. 395/1996 pentru aprobarea Programului special privind unele măsuri şi acţiuni pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a judeţului Tulcea şi a Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, cu modificările ulterioare. 

(11) Nu se datorează taxa asupra succesiunii prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială, republicată, cu modificările ulterioare, dacă procedura succesorală se dezbate în termen de 1 an de la data decesului autorului bunurilor. De scutire beneficiază şi cei care solicită dezbaterea succesiunii în termen de 1 an de la intrarea în vigoare a prezentului act normativ. 

Norme metodologice:

206. Scutirea de impozit pe clădiri, impozit pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, de taxele speciale adoptate de consiliile locale, precum şi de alte taxe locale stabilite conform art. 283 din Codul fiscal se acordă pentru:

a) veteranul de război;

b) persoana fizică, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează:

1. a fost deportată în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate;

2. a fost privată de libertate în locuri de detenţie sau în lagăre de concentrare;

3. a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu;

4. a făcut parte din detaşamentele de muncă forţată;

5. a fost supravieţuitoare a trenului morţii;

6. este soţul/soţia persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit;

c) persoana care, după data de 6 martie 1945, pe motive politice:

1. a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracţiuni politice;

2. a fost privată de libertate în locuri de deţinere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune;

3. a fost internată în spitale de psihiatrie;

4. a avut stabilit domiciliu obligatoriu;

5. a fost strămutată într-o altă localitate;

d) soţul/soţia celui decedat, din categoria celor dispăruţi sau exterminaţi în timpul detenţiei, internaţi abuziv în spitale de psihiatrie, strămutaţi, deportaţi în străinătate sau prizonieri, dacă ulterior nu s-a recăsătorit;

e) soţul/soţia celui decedat după ieşirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare sau din prizonierat, dacă ulterior nu s-a recăsătorit;

f) soţul/soţia celui decedat în condiţiile prevăzute la alineatele precedente şi care, din motive de supravieţuire, a fost nevoit să divorţeze de cel închis, internat abuziv în spitale de psihiatrie, deportat, prizonier sau strămutat, dacă nu s-a recăsătorit şi dacă poate face dovada că a convieţuit cu victima până la decesul acesteia;

g) persoana care a fost deportată în străinătate după 23 august 1944;

h) persoana care a fost constituită în prizonier de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reţinută în captivitate după încheierea armistiţiului. 

207. De drepturile prevăzute la art. 284 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal beneficiază şi persoanele care au calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, precum şi cele din rezistenţa armată care au participat la acţiuni de împotrivire cu arma şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare. 

208. Scutirea de impozit pe clădiri, impozit pe teren şi taxa asupra mijloacelor de transport se acordă pentru persoanele prevăzute de Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 23 august 1996, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv:

a) persoanele care şi-au pierdut total capacitatea de muncă;

b) persoanele care şi-au pierdut parţial capacitatea de muncă;

c) marii mutilaţi;

d) răniţii;

e) urmaşii celor care au decedat ca urmare a participării la lupta pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989;

f) celelalte persoane nemenţionate la lit. a)−e) cărora li s-a conferit titlul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989. 

209. Categoriile de persoane prevăzute la art. 284 alin. (2) din Codul fiscal, pentru a beneficia de scutirile prevăzute de acesta, trebuie să prezinte brevetul prin care se atestă conferirea titlurilor respective. 

210. Scutirea de impozit pe clădiri, impozit pe teren şi taxa pentru eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru activităţi economice se acordă pentru:

a) persoanele cu handicap grav;

b) persoanele cu handicap accentuat;

c) persoanele invalide de gradul I;

d) persoanele invalide de gradul II. 

211. Scutirile prevăzute la art. 284 alin. (1)−(4) din Codul fiscal se acordă în proporţie de 100% pentru bunurile proprii şi pentru bunurile comune ale soţilor, stabilite potrivit Codului familiei. 

212. Scutirea de la plata impozitelor şi taxelor locale prevăzute de art. 284 din Codul fiscal se acordă persoanelor în cauză pe baza cererii acestora, proporţional cu perioada rămasă până la sfârşitul anului, începând cu luna următoare celei în care persoanele în cauză prezintă actele prin care se atestă situaţia respectivă. Copia actului rămâne ca document oficial la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale, care îl certifică pentru conformitate. 

213. Dacă au intervenit schimbări care conduc la modificarea condiţiilor în care se acordă scutirile prevăzute la art. 284 din Codul fiscal, persoanele în cauză trebuie să depună noi declaraţii fiscale în termen de 30 de zile de la apariţia schimbărilor. 

214. Pentru a beneficia de scutirea de impozitul pe clădiri prevăzută la art. 284 alin. (9) din Codul fiscal, persoanele fizice sau juridice române care deţin în proprietate clădirile în cauză trebuie să depună la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale o cerere însoţită de copii de pe autorizaţia de construire pentru lucrările de reabilitare termică şi de pe documentele din care reiese perioada de rambursare a creditului obţinut pentru reabilitarea termică. Scutirea se acordă începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care persoanele au depus cererea respectivă. 

215. (1) Potrivit prevederilor art. 651 din Codul civil, succesiunile se deschid prin moarte. 

(2) Dacă procedura succesorală se dezbate în termen de 1 an de la data decesului autorului bunurilor, nu se datorează taxa asupra succesiunii. 

(3) De scutirea de la plata taxei asupra succesiunilor beneficiază şi moştenitorii care dezbat procedura succesorală până la data de 31 decembrie 2004, inclusiv, pentru autorii decedaţi anterior datei de 1 ianuarie 2004. 

(4) În cazul în care până la data eliberării certificatului de moştenitor, moştenitorii, alţii decât cei de la alin. (2) şi (3), nu au achitat taxa asupra succesiunilor, debitul privind această taxă se trimite spre executare la compartimentul de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale competente, iar acesta are obligaţia să confirme debitul prin adresa al cărei model se stabileşte potrivit prevederilor pct. 256. 

(5) În aplicarea prevederilor art. 68 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 16 mai 1995, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 36/1995, şi ale art. 75 din regulamentul prevăzut la pct. 275, secretarului unităţii administrativ-teritoriale/secretarului sectorului municipiului Bucureşti, denumit în continuare secretar, din raza localităţii în care defunctul a avut ultimul domiciliu, atunci când are cunoştinţă că moştenirea cuprinde bunuri imobile, procedând la verificarea datelor înregistrate în registrul agricol, îi revine obligaţia să trimită sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale notarului public care ţine opisul de evidenţă a procedurilor succesorale, cu menţionarea datelor prevăzute la art. 72 din acest regulament, în cel mult 30 de zile calendaristice de la data decesului, sub sancţiunile prevăzute de lege. 

(6) Sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale se întocmeşte obligatoriu în 3 exemplare, din care unul se înaintează notarului public, unul compartimentului de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale pentru cunoaşterea datelor de identitate a succesibililor, iar cel de-al treilea rămâne la secretar, ca unic document care stă la baza înregistrărilor din registrul prevăzut la alin. (7). 

(7) Pentru urmărirea realizării atribuţiei prevăzute la alin. (6) secretarii au obligaţia conducerii unui registru de evidenţă a sesizărilor pentru deschiderea procedurii succesorale, care conţine următoarele coloane: numărul curent, numele şi prenumele defunctului, data decesului, numărul actului de deces, numărul şi data înregistrării sesizării pentru deschiderea procedurii succesorale în registrul general pentru înregistrarea corespondenţei de la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale respective, rolul nominal unic, volumul/poziţia nr. din registrul agricol, numărul şi data confirmării primirii de către notarul public şi observaţii. 

(8) Registrul prevăzut la alin. (7), al cărui model se stabileşte potrivit prevederilor pct. 256, va fi numerotat, şnuruit, sigilat şi înregistrat în registrul general pentru înregistrarea corespondenţei, prin grija secretarului, în termen de 30 de zile de la data publicării prezentelor norme metodologice în Monitorul Oficial al României, Partea I. 

(9) În registrul de evidenţă a sesizărilor pentru deschiderea procedurii succesorale se trec şi defuncţii cu ultimul domiciliu în localitatea din raza de competenţă a secretarului respectiv, cu precizarea că nu se mai înaintează la notarul public sesizarea respectivă, iar la rubrica „observaţii” se face menţiunea „fără bunuri imobile”. 

(10) Prealabil înaintării către notarul public a sesizării pentru deschiderea procedurii succesorale, secretarul va solicita compartimentului de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale să cerceteze poziţia din rolul nominal unic al defunctului, în ceea ce priveşte impunerea pentru cei 5 ani din urmă. 

(11) Când se constată că defunctul − autor al succesiunii, în calitate de contribuabil, a fost omis sau insuficient impus pentru anul decesului sau pentru oricare alt an din cei 5 ani anteriori decesului, se va proceda la consemnarea în sesizare a creanţelor bugetare datorate, acestea socotindu-se ca o sarcină succesorală, făcând parte din pasivul succesoral, iar moştenitorii răspund solidar în ceea ce priveşte plata creanţelor bugetare respective. 

(12) Cercetarea prevăzută la alin. (11) se face atât asupra înregistrărilor din registrul de rol nominal unic, cât şi asupra celor din registrul agricol. 

(13) Pentru a putea beneficia de scutirile prevăzute la alin. (2) şi (3), moştenitorii trebuie să obţină certificatul de moştenitor înăuntrul termenului de un an de la data decesului autorului bunurilor ce fac obiectul succesiunii. 

Codul fiscal:

Scutiri şi facilităţi pentru persoanele juridice

Art. 285. − (1) Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, precum şi alte taxe locale precizate la art. 282 şi art. 283 nu se aplică:

a) oricărei instituţii sau unităţi care funcţionează sub coordonarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, cu excepţia incintelor folosite pentru activităţi economice;

b) fundaţiilor testamentare constituite conform legii, cu scopul de a întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter umanitar, social şi cultural;

c) organizaţiilor umanitare care au ca unică activitate întreţinerea şi funcţionarea căminelor de bătrâni şi a caselor pentru ocrotirea copiilor orfani şi a copiilor străzii. 

(2) Impozitul pe clădiri şi impozitul pe teren se reduc cu 50% pentru acele clădiri şi terenul aferent deţinute de persoane juridice, care sunt utilizate exclusiv pentru prestarea de servicii turistice pe o perioadă de maximum 5 luni pe durata unui an calendaristic. 

(3) Impozitul pe clădiri se reduce cu 50% pentru clădirile nou-construite deţinute de cooperaţiile de consum sau meşteşugăreşti, dar numai pentru primii 5 ani de la data achiziţiei clădirii. 

Norme metodologice:

216. Sub incidenţa art. 285 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal se regăseşte Fundaţia Menachem Elias a cărei legatară universală este Academia Română. 

217. Sunt scutite de impozit pe clădiri, impozit pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor şi de alte taxe locale prevăzute la art. 282 şi 283 din Codul fiscal organizaţiile umanitare a căror unică activitate, prevăzută în statut, o constituie:

a) întreţinerea şi funcţionarea căminelor de bătrâni; şi/sau

b) casele pentru ocrotirea copiilor orfani, precum şi a copiilor străzii. 

218. Prin servicii turistice în contextul art. 285 alin. (2) din Codul fiscal se înţelege numai combinaţia oricărora dintre activităţile: 5510 − Hoteluri, 552 − Campinguri şi alte facilităţi pentru cazare de scurtă durată, 5522 − Campinguri, inclusiv parcuri pentru rulote şi 5523 − Alte mijloace de cazare, pe de o parte, şi oricare dintre activităţile: 5530 − Restaurante, 5540 − Baruri, 5551 − Cantine, 5552 − Alte unităţi de preparare a hranei, pe de altă parte, astfel cum sunt prevăzute de Clasificarea activităţilor din economia naţională − CAEN, actualizată prin Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 601/2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 13 decembrie 2002. 

219. (1) Obiectivele nou-construite care aparţin cooperaţiei de consum sau meşteşugăreşti sunt scutite de la plata impozitului pe clădiri în proporţie de 50% pe o perioadă de 5 ani de la data achiziţiei clădirii. 

(2) Scutirea se acordă cu data de întâi a lunii următoare celei în care se depune o cerere în acest sens şi numai pentru clădirile realizate cu respectarea autorizaţiei de construire. 

Codul fiscal:

Scutiri şi facilităţi stabilite de consiliile locale

Art. 286. − (1) Consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe clădiri sau o reducere a acestuia pentru o clădire folosită ca domiciliu de persoana fizică ce datorează acest impozit. 

(2) Consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe teren sau o reducere a acestuia pentru terenul aferent clădirii folosite ca domiciliu al persoanei fizice care datorează acest impozit. 

(3) Consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren sau o reducere a acestora pentru persoanele ale căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim pe economie ori constau în exclusivitate din ajutor de şomaj şi/sau pensie de asistenţă socială. 

(4) În cazul unei calamităţi naturale, consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren, precum şi a taxei pentru eliberarea certificatului de urbanism şi autorizaţiei de construire sau o reducere a acestora. 

(5) Scutirea de la plata impozitelor sau reducerile acestora prevăzute la alin. (1), (2), (3) sau (4) se aplică persoanei respective cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care persoana depune documentele justificative în vederea scutirii sau reducerii. 

(6) Consiliul local poate acorda scutirea de la plata impozitului pe teren sau reducerea acestuia pentru terenul aferent investiţiilor derulate în conformitate cu Legea nr. 332/2001 privind promovarea investiţiilor directe cu impact semnificativ în economie, cu modificările ulterioare, pe toată perioada executării acestora, până la punerea în funcţiune, dar nu mai mult de 3 ani de la data începerii lucrărilor. 

Norme metodologice:

220. (1) Facilităţile prevăzute la art. 286 alin. (1)−(4) din Codul fiscal pot fi acordate prin hotărâri ale consiliilor locale adoptate în cursul anului pe baza criteriilor şi procedurilor stabilite de către acestea. 

(2) La acordarea scutirilor sau reducerilor, după caz, prevăzute la art. 286 alin. (1)−(3) din Codul fiscal, numai în cazul persoanelor fizice, autorităţile deliberative pot avea în vedere facilităţile fiscale acordate persoanelor fizice prin reglementări neprevăzute în titlul IX din Codul fiscal. 

221. Consiliile locale/Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pot să hotărască scutirea sau reducerea de la plata impozitului pe teren pentru suprafaţa aferentă investiţiilor executate conform Legii nr. 332/2001 privind promovarea investiţiilor directe cu impact semnificativ în economie, cu modificările ulterioare, pe toată perioada executării acestora, până la punerea în funcţiune, dar nu mai mult de 3 ani de la începerea lucrărilor. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL XII

Alte dispoziţii comune

Majorarea impozitelor şi taxelor locale de consiliile locale sau consiliile judeţene

Art. 287. − Consiliul local sau consiliul judeţean, după caz, poate majora anual cu maximum 20%, faţă de nivelul stabilit pentru anul 2004, în funcţie de condiţiile specifice zonei, orice impozit sau taxă locală prevăzută în prezentul titlu, cu excepţia taxelor prevăzute la art. 295 alin. (11) lit. b)−d). 

Norme metodologice:

222. (1) Consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consiliile judeţene, după caz, pot majora anual impozitele şi taxele locale prevăzute de Codul fiscal, exclusiv taxele prevăzute la art. 295 alin. (11) lit. b), c) şi d) din acesta, cu până la 20%, inclusiv, în funcţie de condiţiile specifice zonei. Hotărârea privind majorarea anuală se adoptă în luna mai a fiecărui an şi se aplică în anul fiscal următor. 

(2) Hotărârile adoptate au la bază nivelurile impozitelor şi taxelor locale stabilite în sumă fixă conform prevederilor Codului fiscal, precum şi impozitele şi taxele locale determinate pe bază de cotă procentuală, potrivit dispoziţiilor acestuia. Hotărârea de majorare se aplică numai pentru anul fiscal pentru care s-a aprobat. În anul fiscal următor se vor avea în vedere impozitele şi taxele locale actualizate cu rata inflaţiei conform prevederilor art. 292 din Codul fiscal coroborate cu cele din prezentele norme metodologice. 

223. În anul 2004, potrivit prevederilor art. 296 alin. (3) din Codul fiscal, majorarea anuală a impozitelor şi taxelor locale are la bază hotărârile consiliilor locale adoptate în anul 2003, cu aplicabilitate în anul 2004. 

Codul fiscal:

Deciziile consiliilor locale şi judeţene privind impozitele şi taxele locale

Art. 288 − (1) Consiliile locale şi judeţene adoptă deciziile cu privire la stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru un an calendaristic până la data de 31 mai inclusiv a anului calendaristic precedent. 

(2) Primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene asigură publicarea corespunzătoare a oricărei hotărâri a consiliu lui local sau judeţean respectiv. 

Norme metodologice:

224. (1) Consiliile locale/Consiliul General al Municipiului Bucureşti/consiliile judeţene adoptă, până la data de 31 mai, inclusiv, a fiecărui an, pentru anul fiscal următor, hotărâri privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale referitoare la:

a) stabilirea cotei impozitelor sau taxelor locale, după caz, când acestea se determină pe bază de cotă procentuală, iar prin Codul fiscal sunt prevăzute limite minime şi maxime;

b) stabilirea cuantumului impozitelor şi taxelor locale, când acestea sunt prevăzute în sumă fixă, în limitele prevăzute de Codul fiscal ori de hotărârea Guvernului prin care nivelurile impozitelor şi taxelor locale se indexează/ajustează/actualizează în condiţiile art. 292 din Codul fiscal;

c) adoptarea taxelor speciale prevăzute la art. 282 şi instituirea/stabilirea taxelor locale prevăzute la art. 283 alin. (1)−(3) din Codul fiscal;

d) stabilirea nivelului bonificaţiei de până la 10%, conform prevederilor art. 255 alin. (2), art. 260 alin. (2) şi art. 265 alin. (2) din Codul fiscal;

e) majorarea cu până la 20% a impozitelor şi taxelor locale, conform art. 287 din Codul fiscal;

f) delimitarea zonelor în intravilan, avându-se în vedere prevederile pct. 9;

g) procedura de acordare a facilităţilor fiscale categoriilor de persoane fizice prevăzute la art. 286 din Codul fiscal;

h) adoptarea oricăror alte hotărâri în aplicarea Codului fiscal şi a prezentelor norme metodologice;

i) procedurile de calcul şi plată a taxelor prevăzute la art. 283 alin. (4) din Codul fiscal. 

(2) Termenul deciziile din cuprinsul art. 288 alin. (1) din Codul fiscal corespunde termenului hotărârile, care constituie actele de autoritate pe care le adoptă consiliile locale/Consiliul General al Municipiului Bucureşti/consiliile judeţene în exercitarea atribuţiilor acestora, prevăzute de lege. 

(3) Hotărârile privind stabilirea impozitelor, a taxelor locale şi a taxelor speciale, inclusiv a celor prin care se aprobă modificări sau completări la acestea, precum şi hotărârile prin care se acordă facilităţi fiscale se publică:

a) în mod obligatoriu, în monitorul oficial al judeţului/municipiului Bucureşti, în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 75/2003, chiar dacă publicarea se face şi potrivit prevederilor lit. b);

b) în monitoarele oficiale ale celorlalte unităţi administrativ-teritoriale, acolo unde acestea se editează, în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 75/2003;

c) prin oricare alte modalităţi prevăzute de lege. 

(4) Modelul-cadru al hotărârii privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale, care se adoptă în condiţiile alin. (1), este stabilit potrivit prevederilor pct. 256. 

225. Pentru anul fiscal 2004, potrivit prevederilor art. 296 alin. (2) din Codul fiscal, consiliile locale/Consiliul General al Municipiului Bucureşti/consiliile judeţene, după caz, adoptă numai hotărârile privind stabilirea taxelor locale prevăzute la art. 267, 268 şi 271 din Codul fiscal, până cel târziu la data de 6 februarie 2004. 

226. În timpul anului fiscal consiliile locale/Consiliul General al Municipiului Bucureşti/consiliile judeţene, după caz, pot hotărî, potrivit prevederilor art. 286 alin. (4) din Codul fiscal, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoanele juridice, în cazul calamităţilor naturale, scutirea de la plata sau reducerea:

a) impozitului pe clădiri;

b) impozitului pe teren;

c) taxei pentru eliberarea certificatului de urbanism;

d) taxei pentru eliberarea autorizaţiei de construire. 

227. Compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale vor efectua inventarierea materiei impozabile generate de aplicarea Codului fiscal, în fiecare an, până la data de 15 mai, astfel încât proiectele bugetelor locale depuse în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2003 să cuprindă impozitele şi taxele locale aferente materiei impozabile respective. 

228. Inventarierea materiei impozabile se realizează, în mod obligatoriu, înaintea elaborării proiectelor bugetelor locale, în scopul fundamentării părţii de venituri a acestora, fapt pentru care autorităţile administraţiei publice locale, prin compartimentele de specialitate ale acestora, au în vedere următoarele:

a) identificarea actelor normative prin care sunt instituite impozite şi taxe locale, inclusiv a hotărârilor consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau ale consiliilor judeţene, după caz, prin care s-au instituit/stabilit impozite şi taxe locale, pe o perioadă de 5 ani anteriori anului fiscal curent;

b) identificarea actelor normative în temeiul cărora s-au acordat, pe o perioadă de 5 ani anteriori anului fiscal curent ori se pot acorda facilităţi fiscale;

c) planul de amenajare a teritoriului, planul urbanistic general, planurile urbanistice zonale, nomenclatura stradală sau orice alte documente asemănătoare, precum şi evidenţele specifice cadastrului imobiliar-edilitar, acolo unde acestea sunt realizate, care stau la baza fundamentării proiectelor de hotărâri privind delimitarea zonelor în cadrul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale;

d) întocmirea şi ţinerea la zi a registrului agricol care constituie sursă de date privind contribuabilii şi totodată obiectele acestora impozabile sau taxabile, după caz, din unitatea administrativ-teritorială respectivă;

e) verificarea, pe perioada de valabilitate a autorizaţiei de construire, a gradului de realizare a lucrărilor, în scopul identificării datei de la care clădirile sunt supuse impozitării;

f) analiza menţinerii stării de insolvabilitate a contribuabililor înregistraţi în evidenţa separată şi, pe cale de consecinţă, identificarea sumelor din evidenţa separată, ce pot fi colectate în anul de referinţă;

g) întocmirea:

1. matricolei pentru evidenţa centralizată a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren şi a taxei asupra mijloacelor de transport în cazul persoanelor fizice, model stabilit potrivit pct. 256;

2. matricolei pentru evidenţa centralizată a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren, a taxei pe teren şi a taxei asupra mijloacelor de transport în cazul persoanelor juridice, stabilită potrivit pct. 256;

h) întocmirea şi ţinerea la zi a registrului de rol nominal unic, model stabilit potrivit pct. 256;

i) orice alte documente necuprinse la lit. a)−h), în care sunt consemnate elemente specifice materiei impozabile. 

229. Rolul nominal unic reprezintă fişa unică a contribuabilului care conţine elementele de identificare, precum şi creanţele bugetare ale acestuia la nivelul comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti, individualizată printr-un număr de rol, începând cu nr. 1 şi până la numărul care asigură înregistrarea tuturor contribuabililor. Se recomandă, în special, la unităţile administrativ-teritoriale cu un număr mare de contribuabili să se deschidă registre de rol nominal unic pentru persoane fizice şi registre de rol nominal unic pentru persoane juridice. 

230. Contribuabililor coindivizari li se deschide rolul nominal unic după cum urmează:

a) în cazul moştenitorilor aflaţi în indiviziune, pe numele autorului succesiunii;

b) în cazul celorlalţi coindivizari, în următoarea ordine:

1. pe numele celui care efectuează declaraţia fiscală;

2. pe numele celui care are domiciliul în unitatea administrativ-teritorială respectivă;

3. pe numele celui care are reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială respectivă;

4. pe numele primului înscris în actul prin care se atestă dreptul de proprietate. 

231. Este interzisă atribuirea de două sau mai multe numere de rol aceluiaşi contribuabil la nivelul aceleiaşi comune, aceluiaşi oraş, municipiu sau sector al municipiului Bucureşti, după caz. 

232. În cazul în care pe seama contribuabilului respectiv se stabilesc numai debite de natura amenzilor, imputaţiilor, despăgubirilor etc., înregistrarea acestora se poate face în registrele de rol alte venituri, model stabilit potrivit pct. 256. 

233. Pentru urmărirea creanţelor fiscale la domiciliul sau sediul contribuabililor, după caz, în funcţie de condiţiile specifice fiecărei unităţi administrativ-teritoriale sau fiecărui sector al municipiului Bucureşti, se utilizează extrasul de rol, model stabilit potrivit pct. 256, în care se înregistrează date din registrul de rol nominal unic. 

234. Registrele prevăzute la pct. 229, 232 şi 233 se numerotează, se şnuruiesc, se sigilează şi se înregistrează în registrul general pentru înregistrarea corespondenţei de la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale respective, prin grija conducătorului compartimentului de specialitate al acestora. 

235. Registrul de rol nominal unic se deschide pe o perioadă de 5 ani, având realizată, în mod obligatoriu, corespondenţa la nivelul aceleiaşi autorităţi a administraţiei publice locale atât cu rolul nominal unic pentru perioada anterioară, cât şi cu cel al poziţiei din registrul agricol ce îl priveşte pe contribuabilul respectiv. 

236. În situaţia în care în perioada anterioară contribuabilul în cauză nu a avut deschis rol nominal unic, se face menţiunea „rol nou”. 

237. Codul numeric personal şi codul de înregistrare fiscală/codul unic de înregistrare reprezintă elemente de identificare a contribuabilului care se înscriu, în mod obligatoriu, în registrul de rol nominal unic, în registrul agricol, în matricole, în declaraţiile fiscale, în procesele-verbale pentru stabilirea impozitelor şi taxelor locale, în certificatele fiscale, în chitanţele pentru creanţe ale bugetelor locale, în actele de control, precum şi în orice alte documente asemănătoare. 

238. (1) Prevederile pct. 228 lit. g), 229, 232 şi 233 se aplică în mod corespunzător şi în cazul programelor informatice. 

(2) Programele informatice de administrare a impozitelor şi taxelor locale vor asigura, în mod obligatoriu, următoarele:

a) utilizarea numai a termenilor şi noţiunilor prevăzute de titlul IX al Codului fiscal şi de prezentele norme metodologice; acolo unde se impune o anumită abreviere, aceasta va fi cuprinsă într-o legendă;

b) editarea oricăror documente, inclusiv a formularelor tipizate, potrivit structurii şi informaţiilor corespunzătoare acestora, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie specifice limbii române, inclusiv semnele diacritice conexe acesteia. 

(3) Beneficiarii programelor informatice de administrare a impozitelor şi taxelor locale vor avea, în mod obligatoriu, manuale de utilizare care vor conţine toate informaţiile necesare unei cât mai facile exploatări chiar şi de cei cu minime cunoştinţe în domeniu, ce vor fi puse la dispoziţie organelor de control. 

Codul fiscal:

Accesul la informaţii privind impozitele şi taxele locale

Art. 289. − Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a asigura accesul gratuit la informaţii privind impozitele şi taxele locale. 

Norme metodologice:

239. Autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să asigure accesul neîngrădit, în condiţiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 23 octombrie 2001, şi ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 123/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 8 martie 2002, al oricăror persoane interesate la informaţiile privind nivelurile impozitelor şi taxelor locale stabilite conform hotărârilor adoptate de către consiliile locale/Consiliul General al Municipiului Bucureşti/consiliile judeţene, după caz, modul de calcul al acestora, contribuabilii care beneficiază de facilităţi fiscale, precum şi la informaţiile care privesc aplicarea oricăror alte prevederi ale prezentului titlu. 

Codul fiscal:

Depunerea declaraţiilor de persoanele juridice

Art. 290. − Orice persoană juridică care datorează plata impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren sau a taxei asupra mijloacelor de transport are obligaţia de a calcula impozitul sau taxa respectivă şi de a depune o declaraţie la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului calendaristic pentru care se calculează impozitul sau taxa. 

Norme metodologice:

240. Contribuabilii persoane juridice calculează impozitele şi taxele locale pe care le datorează şi depun declaraţia fiscală până la data de 31 ianuarie, inclusiv, a fiecărui an fiscal, la compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale în a căror rază de competenţă se află clădirea, terenul sau orice alte bunuri impozabile ori taxabile, după caz. 

241. Contribuabilii persoane fizice şi persoane juridice, inclusiv instituţiile publice, sunt obligaţi să depună declaraţiile prevăzute de prezentele norme metodologice ori de câte ori se modifică situaţia juridică a contribuabililor, precum şi a materiei impozabile a acestora, în condiţiile prevăzute de lege. 

242. Pentru toate cazurile în care se acordă scutiri sau reduceri de impozite şi taxe locale, precum şi de accesorii ale acestora, indiferent de categoria actului normativ prin care s-au stabilit, lege, ordonanţă de urgenţă/ordonanţă/hotărâre a Guvernului sau hotărâre a autorităţii deliberative a administraţiei publice locale, compartimentele de specialitate au obligaţia să întocmească borderouri de scăderi. 

243. Declararea clădirilor în vederea impunerii şi înscrierea acestora în evidenţele autorităţilor administraţiei publice locale reprezintă o obligaţie legală a contribuabililor care deţin în proprietate aceste imobile, chiar dacă ele au fost executate fără autorizaţie de construire. 

244. Declararea clădirilor în vederea impunerii nu exonerează persoana respectivă de aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege pentru încălcarea disciplinei în construcţii. 

245. Nu se depun noi declaraţii fiscale pentru bunurile impozabile sau taxabile existente în evidenţele compartimentelor de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale la data de 31 decembrie 2003. 

Codul fiscal:

Controlul şi colectarea impozitelor şi taxelor locale

Art. 291. − Autorităţile administraţiei publice locale şi organele speciale ale acestora, după caz, sunt responsabile pentru stabilirea, controlul şi colectarea impozitelor şi taxelor locale, precum şi a amenzilor şi penalizărilor aferente. 

Norme metodologice:

246. Stabilirea, constatarea, controlul şi colectarea impozitelor şi taxelor locale se efectuează de către autorităţile administraţiei publice locale sau prin compartimentele de specialitate ale acestora, după caz, ţinându-se seama de atribuţiile specifice, potrivit legii. 

247. Termenul organele speciale, din cuprinsul art. 291 din Codul fiscal, corespunde compartimentelor de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale. 

248. În cazul persoanelor fizice, impozitul pe clădiri şi impozitul pe teren se calculează de către compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale în a căror rază de competenţă se află situate aceste imobile, pe baza declaraţiei fiscale depuse de către proprietar sau de către împuternicitul acestuia, la care se anexează o copie de pe actul de dobândire, precum şi schiţa de plan a clădirii sau a terenului, după caz. 

249. (1) Dacă se constată unele diferenţe între suprafeţele înscrise în actele de proprietate şi situaţia reală din teren, atât în cazul clădirilor, cât şi al terenurilor, rezultatele din măsurătorile executate în condiţiile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 26 martie 1996, cu modificările şi completările ulterioare, pentru determinarea impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren se au în vedere suprafeţele care corespund situaţiei reale, dovedite prin lucrări tehnice de cadastru. Declararea clădirilor şi a terenurilor pentru stabilirea impozitelor aferente nu este condiţionată de înregistrarea acestor imobile la birourile de carte funciară. 

(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice. 

250. Pe baza declaraţiei fiscale şi a declaraţiei speciale de impunere, pentru fiecare contribuabil, la nivelul fiecărui compartiment de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale, se întocmeşte Procesul-verbal − înştiinţare de plată pentru impozitul pe clădiri datorat de persoanele fizice, model stabilit potrivit pct. 256. 

251. Pentru nerespectarea dispoziţiilor referitoare la depunerea declaraţiilor speciale, compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale în a căror rază de competenţă se află situate clădirile ce intră sub incidenţa art. 252 din Codul fiscal aplică sancţiunile stabilite de lege. 

252. Sinceritatea declarării datelor din declaraţia fiscală se verifică prin controlul încrucişat cu datele declarate şi înscrise în registrul agricol, cadastrul imobiliar-edilitar sau cu cele din evidenţa contabilă a contribuabililor, după caz. Procedura verificării modului de completare a declaraţiei de impunere se face după cum urmează:

a) compartimentul de specialitate va verifica modul de completare a declaraţiei depuse de contribuabil;

b) în cazul în care în declaraţia depusă de contribuabil se poate identifica tipul erorii, respectiv eroare de calcul, de completare sau eroare de aplicare a cotelor de impozitare/taxare, stabilirea obligaţiei de plată se va face prin corectarea erorii şi prin înscrierea sumelor corecte, avându-se în vedere următoarele:

1. aplicarea corectă a cotelor stabilite, potrivit Codului fiscal;

2. înscrierea corectă a sumelor reprezentând impozitele/taxele locale datorate, rezultate din înmulţirea cotei legale de impozitare/taxare cu baza impozabilă/taxabilă;

3. înscrierea corectă a sumelor în rubricile prevăzute de formular şi anularea celor înscrise eronat în alte rubrici;

4. corectarea calculelor aritmetice care au avut drept rezultat înscrierea în declaraţie a unor sume eronate;

5. dacă în declaraţia depusă se constată erori a căror cauză nu se poate stabili sau se constată elemente lipsă, importante pentru stabilirea creanţei bugetare, compartimentul de specialitate va solicita, în scris, contribuabilului să se prezinte la sediul autorităţii administraţiei publice locale pentru efectuarea corecturilor necesare. 

253. Exercitarea activităţii de inspecţie fiscală se realizează de către autorităţile administraţiei publice locale prin compartimentele de specialitate ale acestora, în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale normelor metodologice de aplicare a acestuia. 

254. În îndeplinirea atribuţiilor şi îndatoririlor de serviciu funcţionarii publici din compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale se vor identifica prin prezentarea legitimaţiei care le atestă această calitate, a delegaţiei semnate de conducătorul compartimentului respectiv, precum şi a actului de identitate. Legitimaţia are modelul stabilit potrivit pct. 256. 

Codul fiscal:

Indexarea impozitelor şi taxelor locale

Art. 292. − (1) În cazul oricărui impozit sau taxe locale care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual pentru a reflecta rata estimată a inflaţiei pentru anul următor, dacă rata estimată a inflaţiei depăşeşte 5%. 

(2) Sumele indexate se iniţiază în comun de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Administraţiei şi Internelor şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, emisă până la data de 30 aprilie, inclusiv, a fiecărui an. 

Norme metodologice:

255. (1) În cazul în care rata inflaţiei prognozată pentru anul următor depăşeşte 5%, în luna aprilie a anului curent, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin hotărâre a Guvernului, se indexează/ajustează/actualizează:

a) impozitele şi taxele locale stabilite în sume fixe, instituite potrivit Codului fiscal;

b) valorile impozabile prevăzute la art. 251 alin. (3) din Codul fiscal;

c) taxele în sumă fixă instituite prin reglementările prevăzute la art. 295 alin. (11) lit. b)−d) din Codul fiscal. 

(2) Limitele amenzilor prevăzute la art. 294 alin. (3) şi

(4) din Codul fiscal se actualizează prin hotărâre a Guvernului. 

Codul fiscal:

Elaborarea normelor

Art. 293. − Elaborarea normelor pentru prezentul titlu se face de către Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Administraţiei şi Internelor. 

Norme metodologice:

256. (1) Modelele formularelor tipizate pentru stabilirea, constatarea, controlul, încasarea şi urmărirea impozitelor şi taxelor locale şi a altor venituri ale bugetelor locale vor fi aprobate prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi ministrului administraţiei şi internelor. 

(2) Formularele tipizate, aflate în stoc la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale, la data publicării prezentelor norme metodologice în Monitorul Oficial al României, Partea I, vor fi utilizate până la epuizare, adaptându-se în mod corespunzător, în măsura în care aceasta este posibil. 

(3) Formularele cu regim special, întocmite manual sau cu ajutorul tehnicii de calcul, utilizate la colectarea veniturilor cuvenite bugetelor locale, se execută pe hârtie autocopiativă securizată şi sunt cuprinse în Lista formularelor cu regim special care se aprobă în condiţiile prevăzute la alin. (1). 

(4) Autorităţile administraţiei publice locale pot solicita executarea formularelor cu regim special având imprimate elementele de identificare proprii, inclusiv stema unităţii administrativ-teritoriale, aprobată în condiţiile legii, prin transmiterea unei comenzi ferme la Compania Naţională „Imprimeria Naţională” − S.A., în condiţiile suportării eventualelor diferenţe de preţ. 

(5) Formularele cu regim special, prevăzute la alin. (3), intră sub incidenţa prevederilor:

a) Hotărârii Guvernului nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară şi contabilă şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 19 decembrie 1997;

b) Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 989/2002 privind tipărirea, înserierea şi numerotarea formularelor cu regim special, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 31 iulie 2002. 

257. (1) La elaborarea deciziilor prevăzute la alin. (2) şi a ordinelor comune prevăzute la pct. 256 alin. (1), la pct. 286 şi la pct. 289 alin. (3), potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 215/2001, vor fi consultate următoarele structuri asociative:

a) Asociaţia Comunelor din România;

b) Asociaţia Oraşelor din România;

c) Asociaţia Municipiilor din România;

d) Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România. 

(2) La elaborarea deciziilor de către Comisia fiscală centrală cu privire la aplicarea unitară a titlului IX din Codul fiscal participă şi reprezentantul Ministerului Administraţiei şi Internelor. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL XIII

Sancţiuni

Sancţiuni

Art. 294. − (1) Nerespectarea prevederilor prezentului titlu atrage răspunderea disciplinară, contravenţională sau penală, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare. 

(2) Constituie contravenţii următoarele fapte:

a) depunerea peste termen a declaraţiilor de impunere prevăzute la art. 254 alin. (5) şi (6), art. 259 alin. (6) şi (7), art. 264 alin. (4), art. 267 alin (14) lit. b), art. 277 alin. (2), art. 281 alin. (2) şi art. 290;

b) nedepunerea declaraţiilor de impunere prevăzute la art. 254 alin. (5) şi (6), art. 259 alin. (6) şi (7), art. 264 alin. (4), art. 267 alin. (14) lit. b), art. 277 alin. (2), art. 281 alin. (2) şi art. 290. 

(3) Contravenţia prevăzută la alin. (2) lit. a) se sancţionează cu amendă de la 500.000 lei la 1.000.000 lei, iar cea de la lit. b) cu amendă de la 1.000.000 lei la 3.000.000 lei. 

(4) Încălcarea normelor tehnice privind tipărirea, înregistrarea, vânzarea, evidenţa şi gestionarea, după caz, a abonamentelor şi a biletelor de intrare la spectacole constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000.000 lei la 10.000.000 lei. 

(5) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către primari şi persoane împuternicite din cadrul compartimentelor de specialitate ale autorităţii administraţiei publice locale. 

(6) În cazul persoanelor juridice, limitele minime şi maxime ale amenzilor prevăzute la alin. (3) şi (4) se majorează cu 300%. 

(7) Limitele amenzilor prevăzute la alin. (3) şi (4) se actualizează prin hotărâre a Guvernului. 

(8) Contravenţiilor prevăzute la alin. (2), (3) şi (4) li se aplică dispoziţiile legii. 

Norme metodologice:

258. Exercitarea activităţii de inspecţie fiscală se realizează de către autorităţile administraţiei publice locale prin compartimentele de specialitate ale acestora, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în acest domeniu. 

259. Pentru spectacolele organizate în deplasare sau în turneu, inspecţia fiscală se exercită de către autorităţile administraţiei publice locale în a căror rază administrativ-teritorială au loc spectacolele, care verifică obligaţiile prevăzute la art. 274 alin. (4) din Codul fiscal. 

260. În cazul în care se apreciază de către agenţii constatatori că faptele comise de contribuabili sunt de gravitate redusă, se poate aplica drept sancţiune contravenţională avertismentul, în condiţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) lit. a), art. 6 alin. (1), art. 7 şi la art. 38 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare. 

Codul fiscal:

CAPITOLUL XIV

Dispoziţii finale

Implicaţii bugetare ale impozitelor şi taxelor locale

Art. 295. − (1) Impozitele şi taxele locale, precum şi amenzile şi penalităţile aferente acestora constituite venituri la bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale. 

(2) Impozitul pe clădiri, precum şi amenzile şi penalităţile aferente acestuia constituie venituri la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia este situată clădirea respectivă. 

(3) Impozitul pe teren, precum şi amenzile şi penalităţile aferente acestuia constituie venituri la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia este situat terenul respectiv. 

(4) Cu excepţiile prevăzute la alin. (5), taxa asupra mijlocului de transport, precum şi amenzile şi penalităţile aferente acesteia constituie venituri la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia trebuie înmatriculat mijlocul de transport respectiv. 

(5) Veniturile provenite din taxa asupra mijlocului de transport stabilită în concordanţă cu prevederile art. 263 alin. (4) şi (5), precum şi amenzile şi penalizările aferente se pot utiliza exclusiv pentru lucrări de întreţinere, modernizare, reabilitare şi construire a drumurilor locale şi judeţene, din care 60% constituie venituri la bugetul local şi 40% constituie venituri la bugetul judeţean. În cazul municipiului Bucureşti, taxa constituie venituri în proporţie de 60% la bugetele sectoarelor şi 40% la bugetul municipiului Bucureşti. 

(6) Taxele locale prevăzute la capitolul V din prezentul titlu constituie venituri ale bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale. Pentru eliberarea certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire de către preşedinţii consiliilor judeţene, cu avizul primarilor comunelor, taxele datorate constituie venit în proporţie de 50% la bugetul local al comunelor şi de 50% la bugetul local al consiliului judeţean. 

(7) Taxa pentru servicii de reclamă şi publicitate, precum şi amenzile şi penalizările aferente constituie venituri la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale unde sunt prestate serviciile de reclamă şi publicitate. Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate, precum şi amenzile şi penalizările aferente constituie venituri la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale unde este situat afişajul, panoul sau structura pentru afişajul în scop de reclamă şi publicitate. 

(8) Impozitul pe spectacole, precum şi amenzile şi penalizările aferente constituie venituri la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale unde are loc manifestarea artistică, competiţia sportivă sau altă activitate distractivă. 

(9) Taxa hotelieră, precum şi amenzile şi penalizările aferente constituie venituri la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale unde este situat hotelul. 

(10) Celelalte taxe locale prevăzute la art. 283, precum şi amenzile şi penalizările aferente constituie venituri la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale unde este situat locul public sau echipamentul respectiv sau unde trebuie înmatriculat vehiculul lent. 

(11) Constituie venit la bugetul local sumele provenite din:

a) dobânda pentru plata cu întârziere a impozitelor şi taxelor locale;

b) taxele judiciare de timbru prevăzute de lege;

c) taxele de timbru prevăzute de lege;

d) taxele extrajudiciare de timbru prevăzute de lege. 

(12) Sumele prevăzute la alin. (11) se ajustează pentru a reflecta rata inflaţiei în conformitate cu normele elaborate în comun de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Administraţiei şi Internelor. 

Norme metodologice:

261. Penalităţile de întârziere datorate şi calculate în condiţiile Codului de procedură fiscală, aferente veniturilor bugetelor locale, constituie venituri proprii ale acestor bugete şi se înregistrează la capitolul şi subcapitolul corespunzătoare categoriei de venit la care se referă. În acest sens se au în vedere şi prevederile art. 295 din Codul fiscal. 

262. Nedepunerea sumelor încasate reprezentând taxe pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate, impozit pe spectacole, taxe hoteliere, taxe judiciare de timbru, taxe de timbru pentru activitatea notarială, taxe extrajudiciare de timbru, încasate de persoane care prin atribuţiile pe care le au de îndeplinit efectuează astfel de încasări, altele decât cele din structura compartimentelor de specialitate, precum şi cele rezultate din vânzarea timbrelor fiscale mobile la termenele prevăzute de lege sau de prezentele norme metodologice, se sancţionează potrivit Codului de procedură fiscală, având elementele constitutive ale obligaţiilor bugetare locale calculate şi reţinute la sursă. 

263. La unităţile teritoriale de trezorerie şi contabilitate publică unde unităţile administrativ-teritoriale şi sectoarele municipiului Bucureşti au deschis conturile de venituri ale bugetelor locale se deschid conturi distincte pentru încasarea taxelor asupra mijloacelor de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 12 tone. 

264. Compartimentul de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale de la nivelul comunelor/oraşelor/municipiilor/sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, virează cota de 40% din taxele asupra mijloacelor de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 12 tone, prevăzute la art. 263 alin. (4) şi (5) din Codul fiscal, către bugetele judeţene şi, respectiv, către bugetul local al municipiului Bucureşti, lunar, până cel târziu la data de 10 a lunii în curs pentru luna precedentă. 

265. În situaţia în care sumele ce urmează a fi restituite din taxele ce fac obiectul divizării în cotele de 60% şi, respectiv, 40%, potrivit art. 295 alin. (5) din Codul fiscal, către contribuabilii care solicită aceasta în condiţiile legii sunt mai mari decât cele constituite din cota de 40% până la data solicitării restituirii, compartimentul de specialitate menţionat la pct. 264 solicită, în scris, compartimentului de specialitate al consiliului judeţean şi, respectiv, al Consiliului General al Municipiului Bucureşti să vireze suma necesară restituirii din cota de 40% încasată, iar acesta din urmă are obligaţia virării sumei în cel mult 10 zile de la data solicitării. 

266. Dobânzile şi penalităţile de întârziere stabilite în condiţiile Codului de procedură fiscală, aferente taxei asupra mijloacelor de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 12 tone, urmează regula divizării în proporţie de 60% şi, respectiv, de 40%, potrivit art. 295 alin. (5) din Codul fiscal. 

267. Resursele financiare constituite din taxa asupra mijloacelor de transport prevăzută la art. 263 alin. (4) şi (5) din Codul fiscal se pot utiliza în exclusivitate pentru lucrări de întreţinere, modernizare, reabilitare şi construire a drumurilor locale şi judeţene. 

268. Taxele instituite prin Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 146/1997, constituie integral venituri proprii ale bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor sau sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, în funcţie de sediul autorităţilor publice care soluţionează cererile ce intră sub incidenţa aplicării reglementărilor privind taxele judiciare de timbru. 

269. La nivelul municipiului Bucureşti, taxa judiciară de timbru se încasează direct la bugetele locale ale sectoarelor acestuia, în funcţie de raza teritorială unde se află autorităţile publice care soluţionează acţiunile şi cererile ce intră sub incidenţa Legii nr. 146/1997. 

270. Taxele instituite prin Ordonanţa Guvernului nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 7 august 2002, denumită în continuare Ordonanţa Guvernului nr. 12/1998, constituie integral venituri ale bugetelor locale. 

271. Taxele de timbru pentru autentificarea actelor între vii, translative ale dreptului de proprietate şi ale altor drepturi reale ce au ca obiect bunuri imobile, inclusiv actele ce au ca obiect constituirea ca aport la capitalul social al dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra bunurilor imobile, se fac venit la bugetul local al comunei, oraşului sau municipiului, după caz, unde se află situate bunurile imobile respective. 

272. La nivelul municipiului Bucureşti taxele de timbru pentru activitatea notarială se fac venit la bugetul local al sectorului unde se află situate bunurile imobile respective. 

273. Taxele asupra succesiunilor se fac venit la bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor (cu excepţia municipiului Bucureşti) sau sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, în raport cu locul situării bunurilor imobile, proporţional cu ponderea acestora în valoarea întregului activ. 

274. Taxele de timbru pentru îndeplinirea actelor notari ale, prevăzute la art. 12 din Legea nr. 36/1995, de către secretarii comunelor şi oraşelor unde nu funcţionează birouri ale notarilor publici se fac venit la bugetele locale ale comunelor şi oraşelor respective. 

275. Notarii publici au obligaţia ca la întocmirea actelor notariale prevăzute în prezentele norme metodologice şi a celor ce privesc procedura succesorală notarială să solicite certificatul fiscal de la compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale în a căror rază de competenţă se află situate bunurile imobile, în care să se facă, pe lângă menţiunile prevăzute la art. 70 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 710/C/1995, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 8 august 1995, cu modificările ulterioare, şi menţiunea cu privire la numărul contului de venituri, precum şi la unitatea teritorială de trezorerie şi contabilitate publică la care are deschis contul unitatea administrativ-teritorială beneficiară a acestor taxe. 

276. Taxele de timbru pentru îndeplinirea actelor notari ale pot fi încasate prin oricare dintre următoarele modalităţi:

a) de către compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale;

b) de către notarii publici, pe chitanţiere proprii, precum şi pe bază de chitanţe emise cu ajutorul sistemelor informatice/electronice, dar distincte de cele prin care sunt încasate onorariile;

c) depuse de către contribuabili, prin mandat poştal, chitanţa emisă de unitatea poştală făcând dovada plăţii. 

277. Taxele de timbru pentru îndeplinirea actelor notariale încasate de către notarii publici se virează, în sumă totală, până cel mai târziu la data de 10 inclusiv a lunii curente pentru luna precedentă, prin ordine de plată, către fiecare unitate administrativ-teritorială, respectiv sector al municipiului Bucureşti, beneficiară/beneficiar. În cazul taxelor de timbru pentru activitatea notarială prevăzute la pct. 271 şi 273 la ordinul de plată se anexează Borderoul de încasări ale taxelor de timbru pentru activitatea notarială, model stabilit potrivit prevederilor pct. 256, în care vor fi precizate sumele plătite de către contribuabili şi elementele de identificare a acestora. 

278. Autorităţile administraţiei publice locale nu datorează comisioane pentru încasarea taxelor de timbru pentru îndeplinirea actelor notariale. 

279. Taxele instituite prin Legea nr. 117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 6 iulie 1999, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 117/1999, constituie venituri ale bugetelor locale. 

280. Taxele extrajudiciare de timbru prevăzute la cap. I, II şi III din anexa la Legea nr. 117/1999 se fac venit la bugetul local al comunei, oraşului, municipiului (cu excepţia municipiului Bucureşti) sau sectorului municipiului Bucureşti, după caz, în funcţie de sediul prestatorului de servicii. 

281. Taxele extrajudiciare de timbru prevăzute la cap. IV din anexa la Legea nr. 117/1999 se fac venit la bugetul local al comunei, oraşului, municipiului (cu excepţia municipiului Bucureşti) sau sectorului municipiului Bucureşti, după caz, în funcţie de domiciliul persoanei fizice sau de sediul persoanei juridice beneficiare a serviciului prestat, după caz. 

282. Taxele extrajudiciare de timbru prevăzute la cap. V din anexa la Legea nr. 117/1999 se fac venit la bugetul local al comunei, oraşului, municipiului (cu excepţia municipiului Bucureşti) sau sectorului municipiului Bucureşti, după caz, în funcţie de sediul comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar care a iniţiat procedura eliberării titlurilor de proprietate pentru care se plăteşte taxa respectivă. 

283. (1) Taxele extrajudiciare de timbru rezultate din vânzarea timbrelor fiscale mobile se fac venit la bugetul local al comunei, oraşului, municipiului, după caz, în a cărei/cărui rază administrativ-teritorială se află amplasată unitatea care vinde timbre fiscale. 

(2) Pentru determinarea destinaţiei sumelor rezultate din vânzarea timbrelor fiscale mobile, unitatea, în înţelesul alin. (1), se identifică după adresa la care se află situat punctul propriu-zis prin care se vând timbrele. 

(3) Unităţile care vând aceste timbre au obligaţia să depună contravaloarea timbrelor fiscale la bugetele locale beneficiare până cel târziu la data de 10 inclusiv a lunii curente pentru luna precedentă. 

(4) Nedepunerea sumelor rezultate din vânzarea timbrelor fiscale mobile la termenul prevăzut la alin. (3) se sancţionează potrivit Codului de procedură fiscală, având elementele constitutive ale obligaţiilor bugetare locale calculate şi reţinute la sursă. 

284. La nivelul municipiului Bucureşti taxele extrajudiciare de timbru rezultate din vânzarea timbrelor fiscale mobile se virează direct de către unităţile care vând aceste timbre la bugetele locale ale sectoarelor acestuia, în funcţie de raza teritorială în care se află amplasate unităţile respective. 

285. Taxele prevăzute la art. 295 alin. (11) lit. b)−d) din Codul fiscal nu intră sub incidenţa prevederilor art. 287 din Codul fiscal. 

286. Formularele tipizate utilizate de către compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale în activitatea de colectare a veniturilor cuvenite bugetelor locale în condiţiile prezentului titlu se vor aproba prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi ministrului administraţiei şi internelor. 

287. (1) Pentru toate cazurile în care se acordă scutiri sau reduceri de impozite şi taxe locale, precum şi de obligaţii de plată accesorii acestora, indiferent de categoria actului normativ prin care s-au stabilit, lege, ordonanţă de urgenţă/ordonanţă/hotărâre a Guvernului sau hotărâre a autorităţii deliberative a administraţiei publice locale, compartimentele de specialitate au obligaţia să întocmească borderouri de scăderi. 

(2) Anual, într-o anexă la hotărârea privind aprobarea contului de încheiere a exerciţiului bugetar se vor înscrie, în mod obligatoriu:

a) facilităţile fiscale acordate în anul fiscal de referinţă, pe fiecare din impozitele şi taxele locale prevăzute la pct. 11 alin. (1), precum şi pe fiecare din reglementările care au stat la baza acordării facilităţilor respective;

b) sumele înregistrate în evidenţa separată a insolvabililor la data de 31 decembrie a anului fiscal de referinţă, pe fiecare din impozitele şi taxele locale prevăzute la pct. 11 alin. (1), precum şi pe fiecare an fiscal din cei 5 ani anteriori anului fiscal de referinţă;

c) sumele înregistrate în lista de rămăşiţă la data de 31 decembrie a anului fiscal de referinţă, pe fiecare din impozitele şi taxele locale prevăzute la pct. 11 alin. (1), precum şi pe fiecare alt venit propriu al bugetului local respectiv. 

(3) Prin sintagma anul fiscal de referinţă se înţelege anul fiscal pentru care se adoptă hotărârea prevăzută la alin. (2). 

Codul fiscal:

Dispoziţii tranzitorii

Art. 296. − (1) Până la data de 31 decembrie 2004, nivelul impozitelor şi taxelor prevăzute în prezentul titlu este cel stabilit prin hotărârile consiliilor locale adoptate în anul 2003 pentru anul 2004, potrivit legii, cu excepţia taxelor prevăzute la art. 267, 268 şi art. 271. 

(2) Pentru anul 2004, nivelul taxelor prevăzute la art. 267, 268 şi 271 va fi stabilit prin hotărâri ale consiliilor locale, adoptate în termen de 45 de zile de la data publicării prezentului Cod fiscal în Monitorul Oficial al României, Partea I. 

(3) Prevederile art. 258 alin. (6) se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2004, iar prevederile art. 287, începând cu data de 1 ianuarie 2005. 

(4) Taxele speciale adoptate de consiliile locale, până la data de 31 mai 2003, pentru anul fiscal 2004, care contra vin prevederilor art. 282, îşi încetează valabilitatea la data intrării în vigoare a prezentului cod. 

Norme metodologice:

288. (1) Pentru anul 2004, impozitele şi taxele locale, precum şi taxele asimilate acestora se datorează după cum urmează:

a) impozitul pe clădiri, în cazul persoanelor fizice, pe baza valorilor impozabile prevăzute la cap. II în coloana „Nivelurile stabilite în anul 2003 pentru anul 2004 − art. 296 alin. (1)” din anexa la prezentele norme metodologice, având în vedere hotărârile consiliilor locale adoptate în anul 2003, cu aplicabilitate în anul 2004 şi în ceea ce priveşte acordarea bonificaţiei pentru plata cu anticipaţie, precum şi a facilităţilor fiscale;

b) impozitul pe clădiri, în cazul persoanelor juridice, pe baza cotelor stabilite prin hotărârile consiliilor locale adoptate în anul 2003, cu aplicabilitate în anul 2004;

c) impozitul pe teren, în cazul terenurilor amplasate în intravilan, pe baza nivelurilor prevăzute la cap. III în coloana „Nivelurile stabilite în anul 2003 pentru anul 2004 − art. 296 alin. (1)” din anexa la prezentele norme metodologice, având în vedere hotărârile consiliilor locale adoptate în anul 2003, cu aplicabilitate în anul 2004 şi în ceea ce priveşte acordarea bonificaţiei pentru plata cu anticipaţie, în cazul persoanelor fizice;

d) impozitul pe teren, în cazul terenurilor amplasate în extravilan, pe baza nivelurilor prevăzute la cap. III în coloana „Nivelurile pentru anul 2004” din anexa la prezentele norme metodologice, având în vedere prevederile art. 296 alin. (3) din Codul fiscal, precum şi pe cele ale hotărârilor consiliilor locale adoptate în anul 2003, cu aplicabilitate în anul 2004 în ceea ce priveşte acordarea bonificaţiei pentru plata cu anticipaţie, în cazul persoanelor fizice, şi a facilităţilor fiscale;

e) taxa asupra mijloacelor de transport, pe baza nivelurilor prevăzute la cap. IV în coloana „Nivelurile stabilite în anul 2003 pentru anul 2004 − art. 296 alin. (1)” din anexa la prezentele norme metodologice, având în vedere hotărârile consiliilor locale adoptate în anul 2003, cu aplicabilitate în anul 2004;

f) taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, prevăzute la art. 267 şi 268 din Codul fiscal, pe baza nivelurilor prevăzute la cap. V în coloana „Nivelurile pentru anul 2004” din anexa la prezentele norme metodologice, având în vedere hotărârile adoptate de consiliile locale în termenul prevăzut la art. 296 alin. (2) din Codul fiscal;

g) taxa pentru serviciile de reclamă şi publicitate, prevăzută la art. 270 din Codul fiscal, pe baza cotelor stabilite prin hotărârile consiliilor locale adoptate în anul 2003, cu aplicabilitate în anul 2004;

h) taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate, prevăzută la art. 271 din Codul fiscal, pe baza nivelurilor prevăzute la cap. VI în coloana „Nivelurile pentru anul 2004” din anexa la prezentele norme metodologice, având în vedere hotărârile adoptate de consiliile locale în termenul prevăzut la art. 296 alin. (2) din Codul fiscal;

i) impozitul pe spectacole, în cazul videotecilor şi discotecilor, pe baza nivelurilor prevăzute la cap. VII în coloana „Nivelurile pentru anul 2004 − art. 275 alin (2) coroborat cu art. 296 alin. (1)” din anexa la prezentele norme metodologice, având în vedere hotărârile consiliilor locale adoptate în anul 2003, cu aplicabilitate în anul 2004;

j) taxa hotelieră, pe baza cotelor stabilite prin hotărârile consiliilor locale adoptate în anul 2003, cu aplicabilitate în anul 2004;

k) alte taxe locale, pe baza nivelurilor prevăzute la cap. X în coloana „Nivelurile pentru anul 2004 − art. 283 coroborat cu art. 296 alin. (1)” din anexa la prezentele norme metodologice, având în vedere hotărârile consiliilor locale adoptate în anul 2003, cu aplicabilitate în anul 2004;

l) taxele prevăzute la art. 295 alin. (11) din Codul fiscal, pe baza nivelurilor prevăzute la pct. II−IV din anexa la prezentele norme metodologice, în coloana „Nivelurile actualizate pentru anul 2004”. 

(2) În anul 2004, potrivit prevederilor art. 296 alin. (3) din Codul fiscal, majorarea anuală a impozitelor şi taxelor locale are la bază hotărârile consiliilor locale adoptate în anul 2003, cu aplicabilitate în anul 2004. 

(3) Pentru anul 2005, majorarea anuală, stabilită în condiţiile art. 287 din Codul fiscal, poate fi adoptată prin hotărâri ale autorităţilor deliberative până la data de 31 mai 2004 şi va fi aplicată începând cu data de 1 ianuarie 2005. 

(4) În anul 2004, se aplică scutirile prevăzute la art. 284 alin. (4) din Codul fiscal, ca excepţie de la prevederile alin. (1) lit. a) şi c). 

289. (1) Consiliile locale/Consiliul General al Municipiului Bucureşti adoptă hotărârile prevăzute la pct. 288 alin. (1) lit. f) şi h) potrivit prevederilor art. 296 alin. (2) din Codul fiscal. 

(2) Facilităţile fiscale acordate prin alte acte normative decât cele prevăzute în Codul fiscal îşi încetează aplicabilitatea începând cu anul 2004. 

(3) Prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi ministrului administraţiei şi internelor se vor aproba normele metodologice pentru punerea în aplicare a reglementărilor privind taxele judiciare de timbru, taxele de timbru pentru activitatea notarială şi taxele extrajudiciare. 

(4) Nivelurile impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2005 se vor stabili avându-se în vedere nivelurile stabilite pentru anul 2004, prevăzute în anexa la prezentele norme metodologice, indexate/ajustate/actualizate prin hotărâre a Guvernului, potrivit prevederilor art. 292 din Codul fiscal, pentru a reflecta rata estimată a inflaţiei pentru anul 2005, exclusiv majorarea anuală prevăzută la art. 287 din Codul fiscal. 

(5) Bonificaţia pentru plata cu anticipaţie a taxei asupra mijloacelor de transport, potrivit prevederilor art. 265 alin. (2) din Codul fiscal, se va stabili în luna mai a anului 2004, cu aplicabilitate în anul 2005. 

290. Impozitele şi taxele locale instituite prin reglementări anterioare intrării în vigoare a Codului fiscal se urmăresc pe perioada de prescripţie, avându-se în vedere reglementările respective. 

ANEXA27)

la normele metodologice de aplicare

a prevederilor titlului IX din Codul fiscal