Hotărârea Guvernului nr. 312/2004
M. Of. nr.
232 din 17 martie 2004
GUVERNUL ROMÂNIEI
H O T Ă R Â R E
privind organizarea și
funcționarea Agenției de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor,
Construcțiilor și Turismului
În temeiul art. 108 din Constituția
României, republicată, și al art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înființarea,
organizarea, reorganizarea sau funcționarea unor structuri din cadrul
aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de
specialitate ale administrației publice centrale și a unor instituții publice,
cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. − (1)
Agenția de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și
Turismului (ASPMTCT), denumită în continuare Agenția, se organizează și
funcționează ca instituție publică, cu personalitate juridică, în subordinea
Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, cu sediul în municipiul
București.
(2) Adresa unde va funcționa sediul
Agenției se stabilește prin ordin al ministrului transporturilor,
construcțiilor și turismului.
Art. 2. − Agenția
este finanțată din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat, în
condițiile legii.
Art. 3. − (1)
Agenția reprezintă autoritatea care aplică politica și strategia de sănătate
publică în domeniile de responsabilitate ale ministerului.
(2) Pentru desfășurarea
activităților de medicină preventivă, avizare și autorizare sanitară și
veterinară, inspecție sanitară și veterinară de stat, Agenția poate avea
unități fără personalitate juridică organizate în teritoriu.
(3) Agenția colaborează cu
Ministerul Sănătății, cu unitățile deconcentrate ale
acestuia, precum și cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului,
în scopul realizării politicilor sectoriale, monitorizării stării de sănătate
și al organizării statisticii de sănătate în domeniul specific de
responsabilitate.
Art. 4. − Agenția
este condusă de un director general, numit și revocat din funcție prin ordin al
ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului.
Art. 5. − (1)
Salarizarea personalului se face potrivit anexei nr. III la Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor publici, aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 228/2003, cu modificările ulterioare.
(2) Pentru personalul încadrat în
funcții de specialitate medico-sanitară și sanitar-veterinară, precum și pentru
alte categorii de personal angajat cu contract individual de muncă, se aplică
salarizarea specifică personalului din unitățile bugetare.
(3) Încadrarea personalului în
numărul maxim de posturi − 264, conform structurii organizatorice, se va
realiza în termen de maximum 90 de zile de la data intrării în vigoare a
prezentei hotărâri.
Art. 6. − (1)
Patrimoniul Agenției se constituie prin preluarea patrimoniului centrelor de
medicină preventivă care se reorganizează.
(2) Predarea-preluarea patrimoniilor
prevăzute la alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat în termen de 30 de
zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Art. 7. − Regulamentul
de organizare și funcționare, precum și structura organizatorică ale Agenției
se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor, construcțiilor și
turismului, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei
hotărâri.
Art. 8. − Litera
C a anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 740/2003 privind organizarea și
funcționarea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 9 iulie 2003,
se completează cu un nou punct, punctul 3, cu următorul cuprins:
3. Agenția de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor,
Construcțiilor și Turismului |
venituri proprii și subvenții de
la bugetul de stat |
București |
Art. 9. − Hotărârea
Guvernului nr. 743/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului
Sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 8
iulie 2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum
urmează:
2. La capitolul I al literei A din
anexa nr. 2, punctul 13 și prevederea din nota de subsol referitoare la acest
punct se abrogă.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul transporturilor,
construcțiilor și turismului,
Miron Tudor Mitrea
Ministrul sănătății,
Ovidiu Brînzan
Ministrul muncii, solidarității
sociale și familiei,
Elena Dumitru
Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
București, 11 martie 2004.
Nr. 312.