Hotărârea Guvernului nr. 308/2005
M. Of. nr. 336 din 21 aprilie 2005
GUVERNUL ROMÂNIEI
H O T Ă R Â R E
pentru modificarea și completarea
Hotărârii Guvernului nr. 408/2004 privind organizarea și funcționarea
Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor
În
temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. I. − Hotărârea Guvernului nr. 408/2004 privind
organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 31
martie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se
completează după cum urmează:
1. La
articolul 2, după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu
următorul cuprins:
g) de gestionare a creditelor externe, altele decât cele
comunitare, în domeniul său de activitate.
2. La
articolul 3 alineatul (1), punctele 15 și 17 vor avea următorul cuprins:
15. contractează cu unitățile din coordonarea sau de sub
autoritatea sa, în condițiile legii, următoarele lucrări în domeniile sale de
activitate:
a) studii,
cercetări și rapoarte specifice privind starea și evoluția calității mediului
și apelor;
b) studii,
cercetări și rapoarte privind obligațiile ce revin României în calitate de țară
parte la convențiile bilaterale și internaționale în domeniu, precum și pentru
cele la care dorește să devină parte;
c) studii
și cercetări de fundamentare a politicilor, strategiilor și legislației de
mediu în acord cu cerințele acquisului comunitar;
d) studii,
cercetări și rapoarte pentru organisme ale Uniunii Europene;
e) studii
și cercetări de fundamentare a indicatorilor și rapoartelor privind datele
statistice de mediu și gospodărirea apelor, conform cerințelor la nivel
național și european;
f) studii
și cercetări de evaluare a potențialului de utilizare durabilă a resurselor
naturale.
..............................................................................................
17. asigură,
prin compartimentele proprii sau din unitățile subordonate, controlul
respectării legislației în domeniul mediului, gospodăririi apelor și siguranței
în exploatare a barajelor și constată contravențiile pentru nerespectarea
normelor legale în vigoare, aplică sancțiunile și sesizează organele de
urmărire penală, potrivit prevederilor legale.
3. La
articolul 4 punctul I, subpunctul 19 va avea următorul cuprins:
19. asigură, prin compartimentele proprii, prin unitățile
subordonate sau prin cele aflate sub autoritate, secretariatele tehnice
specifice activităților de protecția mediului.
4. La
articolul 4 punctul I, subpunctele 20 și 21 se abrogă.
5. La articolul 4 punctul II, subpunctul 15
va avea următorul cuprins:
15. asigură, prin compartimentele proprii, prin unitățile
subordonate sau prin cele aflate sub autoritate, secretariatele tehnice
specifice activităților de gospodărirea apelor.
6. După
alineatul (3) al articolului 5 se introduce un nou alineat, alineatul (31), cu următorul cuprins:
(31) Garda Națională de Mediu și Agenția Națională pentru Protecția
Mediului funcționează în subordinea directă a ministrului mediului și
gospodăririi apelor.
7. La
articolul 5, alineatul (7) va avea următorul cuprins:
(7) Ministrul mediului și gospodăririi apelor conduce întreaga
activitate a aparatului propriu al Ministerului Mediului și Godspodăririi
Apelor și exercită întreaga autoritate asupra unităților aflate în subordinea,
sub autoritatea sau în coordonarea ministerului.
8. După
alineatul (8) al articolului 5 se introduce un nou alineat, alineatul (9),
cu următorul cuprins:
(9) În structura organizatorică a Ministerului Mediului și
Gospodăririi Apelor se organizează și funcționează, în subordinea ministrului
și a secretarilor de stat, cabinetele demnitarilor.
9. După
alineatul (3) al articolului 6 se introduce un nou alineat, alineatul (31), cu următorul cuprins:
(31) Garda Națională de Mediu este condusă de un comisar general,
numit prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului mediului și
gospodăririi apelor.
10. Alineatele
(1) și (4) ale articolului 10 vor avea următorul cuprins:
Art. 10. − (1) Structura organizatorică a
Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor este prevăzută în anexa nr. 1. În
cadrul structurii organizatorice prevăzute în anexa nr. 1, prin ordin al
ministrului mediului și gospodăririi apelor se pot organiza servicii, birouri,
compartimente și colective temporare, stabilindu-se numărul posturilor de
conducere, potrivit legii.
.............................................................................................
(4) Numărul
maxim de posturi este de 381, exclusiv demnitarii și cabinetul ministrului.
11. Alineatele
(6), (7) și (9) ale articolului 10 se abrogă.
12. Alineatul
(1) al articolului 11 va avea următorul cuprins:
Art. 11. − (1) În cadrul Ministerului Mediului
și Gospodării Apelor funcționează Direcția generală pentru managementul
instrumentelor structurale, care îndeplinește funcția de Autoritate de
management pentru programul operațional sectorial pentru infrastructura de
mediu și Organism intermediar pentru Fondul de coeziune și care va funcționa
până la sfârșitul anului 2005 cu un număr de 100 de posturi.
13. Alineatul
(2) al articolului 15 se abrogă.
14. La
articolul 16 alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins:
a) Comitetul Ministerial pentru Situații de Urgență;
15. Alineatul
(2) al articolului 16 va avea următorul cuprins:
(2) Membrii organismelor prevăzute la alin. (1) sunt
salarizați de unitățile la care sunt angajați, iar secretariatele tehnice
permanente ale acestor organisme se asigură de Ministerul Mediului și
Gospodăririi Apelor sau de unitățile desemnate dintre cele prevăzute în anexa
nr. 2, în cadrul numărului de posturi aprobat.
16. Articolul
17 se abrogă.
17. Articolul
19 va avea următorul cuprins:
Art. 19. − Numărul autoturismelor pentru
transportul personalului și pentru alte utilizări speciale, precum și cota de
consum lunar alocată pentru unitățile subodonate se stabilesc prin ordin al
ministrului mediului și gospodăririi apelor, în conformitate cu normativele în
vigoare.
18. Anexele
nr. 1 și 2 se înlocuiesc cu anexele nr. 1 și 2 care fac parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art. II. − Hotărârea Guvernului nr. 408/2004
privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 31
martie 2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu
modificările și completările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica,
dându-se textelor o nouă numerotare.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul mediului și gospodăririi apelor,
Sulfina Barbu
Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei,
Gheorghe Barbu
p. Ministrul finanțelor publice,
Sebastian Bodu,
secretar de stat
București,
14 aprilie 2005.
Nr. 308.
ANEXA Nr. 1 1)
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ a Ministerului Mediului și
Gospodăririi Apelor
1) Anexa nr. 1 este reprodusă în
facsimil.
ANEXA Nr. 2
U N I T Ă Ț I L E
care
funcționează în subordinea Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor
Nr. crt. |
Denumirea unității |
I. |
Instituții
publice cu personalitate juridică finanțate integral din bugetul de stat |
1. |
Agenția
Națională pentru Protecția Mediului |
2. |
8
agenții regionale de protecție a mediului |
3. |
34 de
agenții de protecție a mediului județene − servicii publice
deconcentrate |
4. |
Administrația
Rezervației Biosferei Delta Dunării − Tulcea |
5. |
Garda
Națională de Mediu |
|
|
|
N O T Ă: |
|
Numărul
maxim de posturi finanțate de la bugetul de stat pentru instituțiile
prevăzute la cap. I pozițiile 1−4 este de 2.550. |
|
Numărul
maxim de posturi finanțate de la bugetul de stat pentru Garda Națională de
Mediu este de 748. |
II. |
Unități
cu finanțare externă și de la bugetul de stat |
1. |
Unități
de management al proiectului (UMP) |
2. |
Unități
de implementare a proiectului (UIP) |
U N I T Ă Ț
I L E
care
funcționează sub autoritatea Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor
Nr. crt. |
Denumirea unității |
1. |
Administrația
Națională Apele Române |
2. |
Administrația
Națională de Meteorologie |
U N I T Ă Ț
I L E
care
funcționează în coordonarea Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor
Nr. crt. |
Denumirea unității |
|
Unități finanțate din venituri
proprii |
1. |
Institutul
Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului − ICIM
București |
2. |
Institutul
Național de Cercetare-Dezvoltare Marină Grigore Antipa − I.N.C.D.M. Constanța |
3. |
Institutul
Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării − I.N.C.D.D.D. Tulcea |
4. |
Administrația
Fondului pentru Mediu |