Hotărârea Guvernului nr. 293/2004
M. Of. nr. 253 din 23 martie 2004
GUVERNUL ROMÂNIEI
H
O T Ă R Â R E
privind
înființarea, organizarea și funcționarea Institutului Național de
Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie − ICECHIM
București
În temeiul art. 108 din
Constituția României, republicată, și al art. 18 alin. (1) din
Ordonanța Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și
dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003,
cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. − (1) Se
înființează Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Chimie și
Petrochimie − ICECHIM București, denumit în continuare institut
național, persoană juridică română, în coordonarea Ministerului Economiei și
Comerțului, cu sediul în municipiul București, Splaiul Independenței nr. 202,
sectorul 6, prin reorganizarea Institutului de Cercetări Chimice − ICECHIM
București, care se desființează.
(2) Institutul național își
desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 57/2002
privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări
și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare, și ale
regulamentului de organizare și funcționare prevăzut în anexa nr. 1.
Art. 2. − Institutul
național are, în principal, ca obiect de activitate instruirea, cercetarea
fundamentală și aplicativă, ingineria și dezvoltarea tehnologică, studiile
necesare în vederea elaborării strategiilor și consultanța în domeniul chimiei,
petrochimiei, industriei chimice și petrochimice.
Art. 3. − Structura
organizatorică a institutului național se aprobă prin ordin al ministrului
economiei și comerțului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare
a prezentei hotărâri.
Art. 4. − (1) Conducerea
institutului național revine consiliului de administrație format din 7 membri.
(2) Membrii consiliului de
administrație al institutului național sunt numiți și revocați prin ordin al
ministrului economiei și comerțului, cu avizul autorității de stat pentru
cercetare-dezvoltare.
(3) Activitatea curentă a
institutului național este condusă de un director general care este și
președintele consiliului de administrație.
(4) Atribuțiile consiliului de administrație
sunt prevăzute în regulamentul de organizare și funcționare.
Art. 5. − (1) Patrimoniul
institutului național se constituie prin preluarea activului și pasivului
Institutului de Cercetări Chimice − ICECHIM București, conform
datelor din raportarea contabilă la data de 30 iunie 2003, actualizat potrivit
reglementărilor legale. La data de 30 iunie 2003 valoarea patrimoniului
era de 7.479.268 mii lei.
(2) Activul și pasivul
Institutului de Cercetări Chimice − ICECHIM București se preiau
pe bază de protocol de predare preluare de către institutul național, în termen
de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(3) Institutul național preia
toate drepturile și este ținut de toate obligațiile Institutului de Cercetări
Chimice − ICECHIM București, potrivit reglementărilor legale
sau contractuale.
Art. 6. − Personalul
institutului național se preia prin transfer de la Institutul de Cercetări
Chimice − ICECHIM București și își păstrează drepturile
salariale avute la data transferării, până la negocierea noului contract
colectiv de muncă.
Art. 7. − (1) Finanțarea
activităților desfășurate de institutul național se realizează din surse
proprii, din alocații de la bugetul de stat, în condițiile legii, din credite
bancare și din alte surse atrase, precum donații și sponsorizări.
(2) Institutul național poate
desfășura activități aferente programelor naționale de cercetare-dezvoltare
finanțate din bugetul Ministerului Economiei și Comerțului și din bugetul
Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, pe bază de contracte.
Art. 8. − Bunurile
aflate în patrimoniul Institutului de Cercetări Chimice − ICECHIM
București, prevăzute în anexa nr. 2, trec în patrimoniul institutului național,
având același regim juridic.
Art. 9. − Construcțiile,
anexele și terenul aferent, aflate în municipiul București, Splaiul Independenței
nr. 202, sectorul 6, precum și bunurile proprietate privată a statului și
cele dobândite sau realizate din venituri proprii trec în administrarea
institutului național.
Art. 10. − Ministerul
Economiei și Comerțului, în calitate de minister coordonator, poate cuprinde în
bugetul său fondurile necesare institutului național pentru realizarea unor
investiții, dotări, aparatură, echipamente și instalații.
Art. 11. − Anexa
nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 738/2003 privind organizarea și
funcționarea Ministerului Economiei și Comerțului, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 7 iulie 2003, cu modificările și
completările ulterioare, se modifică în mod corespunzător.
Art. 12. − Anexele
nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul economiei și comerțului,
Dan Ioan Popescu
Ministrul educației, cercetării și
tineretului,
Alexandru Athanasiu
Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
București, 4 martie 2004.
Nr. 293.
R E G U L A M E N T
de organizare și funcționare al
Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie − ICECHIM
București
CAPITOLUL I
Dispoziții generale
Art. 1. − (1) Institutul
Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie − ICECHIM
București, denumit în continuare institut național, este persoană
juridică aflată în coordonarea Ministerului Economiei și Comerțului, denumit în
continuare minister coordonator, și funcționează în baza prevederilor
Ordonanței Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea
tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003,
cu modificările ulterioare, și ale prezentului regulament de organizare și funcționare.
(2) Institutul național
funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, calculează
amortismente, conduce evidența contabilă în regim economic și își desfășoară
activitatea în conformitate cu prevederile sus-menționate.
Art. 2. − Institutul
național este înființat în scopul stimulării activității de cercetare
științifică și dezvoltare tehnologică în domeniul industriei chimice și
petrochimice, prin participarea la elaborarea strategiei de dezvoltare a
domeniului și la realizarea cu prioritate a obiectivelor științifice și
tehnologice ale Planului național de cercetare-dezvoltare și inovare.
Art. 3. − (1) Structura
organizatorică a institutului național se aprobă prin ordin al ministrului
economiei și comerțului.
(2) Institutul național poate
propune înființarea, în cadrul structurii sale organizatorice, de subunități cu
sau fără personalitate juridică, secții, laboratoare, servicii, birouri, compartimente
și alte structuri organizatorice necesare pentru realizarea obiectului său de
activitate. Modalitatea de constituire a acestora și relațiile lor în
cadrul institutului național și cu terții sunt reglementate prin prezentul
regulament.
CAPITOLUL II
Obiectul de activitate
Art. 4. − (1) Obiectul
de activitate al institutului național cuprinde:
A. Activități de
cercetare-dezvoltare − cod CAEN 7310
1. În cadrul programelor
cuprinse în Planul național de cercetare-dezvoltare și inovare se desfășoară
următoarele activități:
a) cercetări de interes național
(inclusiv apărare națională, energie nucleară, exploatarea spațiului cosmic,
ecologie etc.);
b) cercetare aplicativă de tip
precompetitiv pentru realizarea de noi produse și tehnologii cu rol de suport
pentru cercetările aplicative viitoare din mai multe ramuri:
tehnologii neconvenționale de
sinteză a polimerilor;
polimeri biocompatibili și
bioasimilabili pentru medicină;
compuși biologic activi
sintetici și naturali;
compozite termoplastice
pentru industria constructoare de mașini;
valorificarea produselor
naturale regenerabile pentru industria de pielărie, textilă, agricultură,
medicamente;
c) cercetări aplicative
privind:
retehnologizarea și
revitalizarea industriei chimice și petro chimice românești privind
valorificarea la un grad superior a potențialului industriei chimice;
recuperarea, reciclarea deșeurilor
și a materialelor;
asigurarea sistemului de
calitate la nivelul standardelor internaționale;
d) cercetări fundamentale de
bază și orientate, realizate în scopul aprofundării și creșterii nivelului cunoștințelor
în domeniul reacțiilor și produselor chimice care vizează: mecanisme de reacție,
cinetică chimică, catalizatori organometalici, electrochimie, modelare operații
unitare, sonochimie;
e) elaborare de strategii,
studii de diagnoză și prognoză în domeniul propriu de activitate;
f) elaborare de norme și
standarde aliniate la sistemul de calitate internațional.
Obiectivele activității de
cercetare-dezvoltare desfășurate de institutul național sunt:
obținerea de produse și
tehnologii pentru: tehnopolimeri, polimeri speciali, elastomeri, compozite
polimerice, polimeri foto, polimeri biodegradabili, ignifuganți, fibre
speciale, produse organice de bază, materiale colorante, substanțe
tensioactive, compozite anorganice, pigmenți anorganici;
obținerea de produse chimice
naturale și de substanțe biologic active; extracte de plante, pesticide
naturale și de sinteză, combustibili din produse naturale (uleiuri, grăsimi),
biocataliză, aditivi și coloranți alimentari;
elaborarea de tehnologii
ecologice pentru recuperarea și reciclarea de mase plastice, metale prețioase și
rare (Au, Ag, Pt, Pd, Rh), catalizatori uzați, precum și pentru valorificarea
deșeurilor și subproduselor din industria chimică și petrochimică;
elaborarea de metode
analitice noi în vederea certificării calitative a produselor folosite pe plan
național și internațional;
elaborarea de metode
analitice pentru tehnologiile noi.
2. În afara Planului național
de cercetare-dezvoltare și inovare institutul național desfășoară următoarele
activități:
a) la solicitarea agenților
economici, efectuează cercetări aplicative privind retehnologizarea,
modernizarea, optimizarea proceselor tehnologice, protecția mediului, precum și
studii de fezabilitate și prognoze;
b) cooperează cu parteneri din
alte unități de cercetare dezvoltare, învățământ superior, organisme
științifice neguvernamentale și agenți economici din țară.
B. Activități conexe activității
de cercetare-dezvoltare pe care le desfășoară institutul național în domeniul
chimiei și petrochimiei − cod CAEN 7430:
a) asistență tehnică și
expertize tehnice de specialitate privind situația utilajelor și a instalațiilor;
b) certificarea calității produselor
la nivelul standardelor europene și americane în cadrul litigiilor și al
expertizelor;
c) eliberarea de certificate de
calitate pentru produsele folosite în industrie;
d) eliberarea de certificate și
rapoarte de calitate a produselor testate la solicitarea beneficiarilor;
e) efectuarea de analize
tehnologice;
f) acreditarea de laboratoare
(analize, mase plastice, materiale colorante, metale prețioase) la nivel
european;
g) furnizarea de informații și
date tehnice, economice și de marketing pentru domeniul chimiei și
petrochimiei, precum și pentru activitățile conexe ale acestuia, obținute prin
rețeaua Internet sau prin alte surse;
h) organizarea și dezvoltarea
de instituții, servicii științifice și tehnologice flexibile, la nivel de
laborator și pilot, subordonate activității de cercetare-dezvoltare și inovare,
experimentare, omologare și verificare a capitalului tehnologic și logistic
propriu;
i) dezvoltarea sistemului
informațional, a sistemelor de bănci de date, a prelucrării de date și imagini,
a modelării și stimulării proceselor chimice și petrochimice.
C. Activitate de formare și
specializare profesională în domeniul propriu de activitate − cod
CAEN 8042:
a) pregătire profesională și
specializare de nivel mediu;
b) pregătire profesională de
nivel postuniversitar și doctorantură.
D. Activitatea de transfer
tehnologic al rezultatelor cercetării din domeniul propriu de activitate,
consultanță, marketing și servicii în domeniul de profil − cod
CAEN 7414
E. Valorificarea rezultatelor
cercetării − cod CAEN 3330:
a) producție de serie mică (mic
tonaj) rezultată prin omologarea produselor și a tehnologiilor elaborate,
precum și realizarea de instalații și aparate pentru laborator (prototipuri);
b) module, stații și
echipamente pentru industria alimentară;
c) producție de reactivi
chimici speciali cu puritate avansată și produse speciale cu valoare de
întrebuințare ridicată.
F. Activitatea de susținere a
cercetării și dezvoltării tehnologice prin: expoziții de profil, simpozioane,
comunicări științifice, editare de reviste de specialitate, catalog al
rezultatelor cercetării (tehnologii, produse, studii), rapoarte și sinteze
privind activitatea proprie − cod CAEN 7414
G. Participarea la programe de
cercetare ale Uniunii Europene în cadrul contractelor la nivel guvernamental și
departamental.
Activitățile prevăzute la lit. A−F
pot fi efectuate și în cadrul unor contracte internaționale.
Institutul național poate efectua și
activități de import-export, aferente obiectului său de activitate, în condițiile
legii.
(2) În cadrul obiectului său de
activitate institutul național poate colabora și la realizarea unor activități
de cercetare-dezvoltare privind domeniile strategice și de apărare națională
sau poate desfășura și alte activități conexe, cu aprobarea ministerului
coordonator și cu avizul autorității de stat pentru cercetare-dezvoltare.
CAPITOLUL III
Patrimoniul
Art. 5. − (1) Patrimoniul
net al institutului național, stabilit pe baza situației financiare de la data
de 30 iunie 2003, este de 7.479.268 mii lei. Activul institutului național,
stabilit pe aceeași bază și la aceeași dată, este de 15.383.031 mii lei.
(2) Activul și pasivul
Institutului de Cercetări Chimice − ICECHIM București se preiau
pe bază de protocol de predare preluare de către institutul național, în termen
de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Art. 6. − (1) Institutul
național administrează cu diligența unui bun proprietar bunuri proprietate
privată a statului, precum și alte bunuri dobândite sau realizate din venituri
proprii, în condițiile legii. Bunurile proprietate privată a statului,
precum și cele dobândite ori realizate din venituri proprii se află în
administrarea sau în proprietatea institutului național, după caz, și se evidențiază
distinct în contabilitatea acestuia.
(2) Rezultatele cercetărilor
obținute în baza derulării unui contract finanțat din fonduri publice aparțin
institutului național, în calitate de persoană juridică executantă, și
ordonatorului principal de credite, în egală măsură, dacă prin contract nu s-a
prevăzut alt fel. Administrarea, înregistrarea în evidența contabilă a
institutului național, precum și înstrăinarea, închirierea sau concesionarea și
casarea rezultatelor cercetărilor obținute în baza derulării unui contract
finanțat din fonduri publice se fac potrivit Ordonanței Guvernului nr. 57/2002,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările
ulterioare.
(3) În exercitarea drepturilor
sale institutul național posedă și folosește bunuri aflate în patrimoniul său și,
după caz, dispune de acestea în condițiile legii, în scopul realizării
obiectului său de activitate.
(4) Institutul național poate
realiza servicii sau activități de microproducție prin asociere sau în
participațiune, în scopul stimulării și valorificării rezultatelor cercetării,
cu aprobarea ministerului coordonator și a autorității de stat pentru
cercetare-dezvoltare.
(5) Concesionarea sau
închirierea unor subunități, servicii sau activități se poate face numai în scopul
stimulării transferului rezultatelor activității de cercetare-dezvoltare, în
condițiile prevederilor legale corespunzătoare, cu aprobarea ministerului
coordonator și cu avizul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului.
(6) Patrimoniul institutului național
poate fi modificat conform prevederilor legale în vigoare.
CAPITOLUL IV
Structura organizatorică și funcțională
Art. 7. − (1) Institutul
național poate avea în structură sub unități cu sau fără personalitate
juridică, după caz, centre, compartimente, secții, laboratoare și alte
structuri organizatorice necesare realizării obiectului său de activitate.
(2) În funcție de specificul
activității se pot organiza colective specializate sau colective
interdisciplinare proprii ori în colaborare cu alte unități din țară sau din
străinătate.
Art. 8. − Modificările
în structura organizatorică și funcțională a institutului național se propun de
directorul general, se avizează de consiliul de administrație și se aprobă de
ministrul economiei și comerțului prin ordin.
CAPITOLUL V
Organele de conducere
Art. 9. − (1) Conducerea
institutului național este asigurată de:
a) consiliul de administrație;
b) comitetul de direcție;
c) directorul general.
(2) Orientarea și coordonarea
activității tehnico-științifice din institutul național sunt asigurate de
consiliul științific.
(3) Directorul general stabilește
relațiile dintre subunitățile aflate în structura institutului național, precum
și relațiile acestora cu terții și le poate acorda împuterniciri de
reprezentare în numele institutului național, cu avizul consiliului de
administrație.
(4) Conducătorii subunităților
din structura institutului național răspund în fața consiliului de administrație
și a directorului general de îndeplinirea tuturor atribuțiilor, responsabilităților
și competențelor încredințate de aceștia.
Consiliul de administrație
Art. 10. − Consiliul
de administrație este format din 7 membri, cetățeni români, numiți prin ordin
al ministrului economiei și comerțului, cu avizul autorității de stat pentru
cercetare-dezvoltare, la propunerea conducerii autorității de la care aceștia
provin, pentru un mandat de 4 ani care poate fi reînnoit.
Art. 11. − (1) Din
consiliul de administrație fac parte în mod obligatoriu:
a) directorul general al
institutului național, care este și președintele consiliului de administrație;
b) un reprezentant al
ministerului coordonator;
c) un reprezentant al
Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului;
d) un reprezentant al
Ministerului Finanțelor Publice;
e) un reprezentant al
Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei;
f) președintele consiliului științific
al institutului național;
g) un specialist din domeniul
de activitate al institutului național, propus de ministrul economiei și comerțului.
(2) Consiliul de administrație
își desemnează prin vot vicepreședintele.
Art. 12. − Revocarea
membrilor consiliului de administrație pentru abateri grave sau lipsă de
activitate în executarea mandatului se face de același organ care a făcut
numirea.
Art. 13. − (1) Membrii
consiliului de administrație sunt cetățeni români și își păstrează calitatea de
angajat la instituția sau unitatea de la care provin, precum și toate
drepturile și obligațiile care derivă din această calitate.
(2) Pentru activitatea
desfășurată în această calitate membrii consiliului de administrație primesc o
indemnizație lunară, stabilită de consiliul de administrație, care nu poate
depăși 20% din salariul de bază al directorului general al institutului
național.
(3) Membrii consiliului de
administrație nu pot face parte din mai mult de două consilii de administrație
ale institutelor naționale de cercetare și nu pot participa, în aceeași
calitate, la alte unități cu care institutul național are relații contractuale
sau interese concurente.
(4) Sunt incompatibili cu
calitatea de membru al consiliului de administrație cei care personal,
soțul/soția ori rudele până la gradul al doilea inclusiv sunt în același timp
patroni sau asociați la alte unități cu același profil ori cu care institutul
național se află în relații economice directe.
Art. 14. − Consiliul
de administrație își desfășoară activitatea pe baza regulamentului propriu de
organizare și funcționare, avizat de ministerul coordonator. Acesta
hotărăște în problemele privind activitatea institutului național, cu excepția
celor care, potrivit legii, sunt date în competența altor organe.
Art. 15. − (1) Consiliul
de administrație se întrunește de regulă o dată pe lună sau ori de câte ori
interesele institutului național o cer, la convocarea președintelui consiliului
de administrație, iar în lipsa acestuia, a vicepreședintelui ales de membrii
consiliului ori la solicitarea unei treimi din numărul membrilor consiliului de
administrație.
(2) Dezbaterile consiliului de
administrație sunt conduse de președinte, iar în lipsa acestuia, de către
vicepreședintele ales de membrii consiliului de administrație.
Art. 16. − (1) Consiliul
de administrație își desfășoară activitatea în prezența a cel puțin două treimi
din numărul membrilor săi. Dacă nu este îndeplinită această condiție, ședința
consiliului de administrație se poate reprograma într-un interval de cel mult 15
zile, având aceeași ordine de zi.
(2) Deciziile consiliului de
administrație se iau cu majoritatea voturilor membrilor prezenți, dar nu mai puțin
de jumătate plus unu din numărul total al membrilor.
Art. 17. − La
ședințele consiliului de administrație participă, în calitate de invitat
permanent, un reprezentant al sindicatului reprezentativ din institutul național
sau un reprezentant al salariaților, în cazul în care aceștia nu sunt
constituiți în sindicat.
Art. 18. − Pentru
luarea unor decizii complexe, consiliul de administrație poate atrage în
activitatea de analiză consilieri și consultanți din diferite sectoare. Activitatea
acestora va fi recompensată conform prevederilor legale.
Art. 19. − (1) Membrii
consiliului de administrație sunt răspunzători în condițiile legii pentru
îndeplinirea atribuțiilor ce le revin și răspund solidar pentru gestionarea
patrimoniului institutului național.
(2) Membrii consiliului de
administrație care s-au abținut ori s-au împotrivit luării unei decizii care
s-a dovedit păgubitoare pentru institutul național nu răspund dacă au consemnat
expres punctul lor de vedere în registrul de ședințe al consiliului de
administrație și au anunțat în scris despre aceasta ministerul coordonator.
(3) Membrii consiliului de
administrație care nu respectă pre vederile art. 13 alin. (3) și
(4) răspund, potrivit legii, pentru daunele cauzate institutului național
ca urmare a acestui fapt.
Art. 20. − (1) Consiliul
de administrație are, în principal, următoarele atribuții:
a) aprobă, la propunerea
consiliului științific, strategia și programele concrete de dezvoltare a
institutului național, de introducere a unor tehnologii de vârf și de
modernizare a celor existente, în concordanță cu strategia generală a
domeniului propriu de activitate;
b) propune modificarea
structurii organizatorice și funcționale a institutului național, înființarea,
desființarea și comasarea de subunități din structura acestuia;
c) analizează și avizează
proiectul bugetului de venituri și cheltuieli, care se depune la ministerul
coordonator în vederea aprobării conform reglementărilor legale;
d) analizează și avizează
situațiile financiare anuale, pe care le supune spre aprobare ministerului
coordonator, și aprobă raportul de gestiune asupra activității desfășurate de
institutul național în anul precedent;
e) analizează realizarea
criteriilor de performanță și raportarea trimestrială privind activitatea
realizată de institutul național și aprobă măsuri pentru desfășurarea acesteia
în condiții de echilibru ale bugetului de venituri și cheltuieli;
f) analizează, aprobă sau, după
caz, propune spre aprobare, potrivit prevederilor legale, investițiile care
urmează a fi realizate de institutul național;
g) propune spre aprobare
majorarea sau diminuarea patrimoniului, precum și concesionarea sau închirierea
unor bunuri din patrimoniul institutului național, în condițiile legii;
h) aprobă valorificarea
bunurilor proprii dobândite, cu respectarea prevederilor legale;
i) aprobă volumul creditelor
bancare prevăzute la art. 34 și stabilește modul de rambursare a acestora;
j) aprobă utilizarea
disponibilităților în valută;
k) aprobă mandatul pentru
negocierea contractului colectiv de muncă;
l) aprobă criteriile și
comisiile de concurs pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul institutului
național.
(2) Consiliul de administrație
exercită orice alte atribuții stabilite potrivit prevederilor legale.
Art. 21. − În
primul trimestru al fiecărui an, consiliul de administrație prezintă
ministerului coordonator un raport asupra activității desfășurate în anul
precedent și asupra programului de activitate pentru anul în curs.
Art. 22. − Secretariatul
consiliului de administrație este asigurat de institutul național. Atribuțiile
secretariatului sunt prevăzute în regulamentul de funcționare al consiliului de
administrație.
Comitetul de direcție
Art. 23. − (1) Conducerea
operativă a institutului național este asigurată de un comitet de direcție,
compus din directorul general și conducătorii principalelor compartimente din
structura organizatorică a institutului național.
(2) La ședințele comitetului de
direcție participă, în calitate de invitat permanent, un reprezentant al
sindicatului reprezentativ din institutul național sau un reprezentant al
salariaților, în cazul în care aceștia nu sunt constituiți în sindicat.
Art. 24. − (1) Comitetul
de direcție exercită atribuții și are răspunderi în limita competențelor
propuse de directorul general și aprobate de consiliul de administrație.
(2) Comitetul de direcție
stabilește acțiunile concrete necesare pentru realizarea obiectivelor rezultate
din:
a) strategia programelor de
dezvoltare a institutului național;
b) programul anual de
cercetare-dezvoltare;
c) bugetul de venituri și
cheltuieli;
d) programul de investiții;
e) sistemul de asigurare a
calității;
f) alte obligații.
Art. 25. − Comitetul
de direcție se întrunește decadal și ori de câte ori interesele institutului național
o impun, la convocarea directorului general sau la solicitarea unei treimi din
numărul membrilor săi.
Directorul general
Art. 26. − (1) Activitatea
curentă a institutului național este condusă de directorul general, numit
pentru o perioadă de 4 ani pe baza rezultatelor concursului de selecție
organizat conform metodologiei elaborate de autoritatea de stat pentru
cercetare-dezvoltare. La expirarea acestui termen, în funcție de performanțele
realizate, numirea directorului general poate fi prelungită pentru o perioadă
de cel mult 4 ani.
(2) Numirea și eliberarea din
funcție a directorului general se fac prin ordin al ministrului economiei și
comerțului.
Art. 27. − (1) Directorul
general are, în principal, următoarele atribuții și responsabilități:
a) reprezintă, personal sau
prin delegat, interesele institutului național în relațiile cu celelalte
organe, organizații și agenți economici, precum și cu persoane fizice din țară
și din străinătate;
b) stabilește atribuțiile,
competențele și relațiile la nivelul subunităților și departamentelor
institutului național, precum și relațiile acestora cu terții, cu avizul
consiliului de administrație;
c) propune consiliului de
administrație modificarea structurii organizatorice și funcționale a
institutului național;
d) numește directorii și conducătorii
compartimentelor din structura organizatorică a institutului național, în urma
concursului organizat pe baza criteriilor propuse de comitetul de direcție, și
îi revocă, după caz, cu avizul consiliului de administrație;
e) angajează și concediază
personalul institutului național, conform prevederilor legale și ale
contractului colectiv de muncă;
f) asigură negocierea
contractului colectiv de muncă la nivelul institutului național și a salariilor
personalului acestuia, prin comitetul de direcție; aprobă salariile rezultate
din negocierea directă;
g) răspunde de administrarea
întregului patrimoniu, cu respectarea prevederilor legale;
h) adoptă măsuri și urmărește
realizarea operațiunilor de comerț interior și de import-export, prin
compartimentele specializate ale institutului național;
i) analizează lunar stadiul
valorificării rezultatelor cercetării, inclusiv activitatea compartimentului de
marketing;
j) are atribuții și răspunderi
similare unui ordonator de credite pentru sumele alocate institutului național
de la bugetul de stat;
k) poate delega, în condițiile
legii, o parte din atribuțiile sale celorlalte persoane din conducerea
institutului național;
l) exercită orice alte atribuții
stabilite prin acte normative sau delegate de consiliul de administrație.
(2) În exercitarea atribuțiilor
sale prevăzute la alin. (1) directorul general emite decizii.
Consiliul științific
Art. 28. − (1) Consiliul
științific este format din minimum 9 membri, reprezentând principalele
compartimente din cadrul institutului național care desfășoară activități de
cercetare-dezvoltare.
(2) Consiliul științific este
alcătuit din cercetători cu realizări deosebite în domeniu, salariați ai institutului
național, aleși pe 4 ani prin vot secret de către cadrele cu studii superioare
din institutul național.
(3) Din consiliul științific
fac parte de drept directorul general și directorul științific ai institutului
național.
(4) Consiliul științific este
condus de un președinte și un vicepreședinte, aleși prin vot secret de către
membrii consiliului științific.
(5) Consiliul științific se
organizează și funcționează în conformitate cu regulamentul propriu, aprobat de
consiliul de administrație.
Art. 29. − Atribuțiile
principale ale consiliului științific sunt următoarele:
a) participă la elaborarea
strategiei de dezvoltare a activității de cercetare-dezvoltare a domeniului și
la elaborarea planurilor proprii de cercetare-dezvoltare;
b) analizează, avizează și urmărește
realizarea lucrărilor de cercetare științifică;
c) propune spre aprobare
consiliului de administrație programul anual de cercetare-dezvoltare și inovare
al institutului național;
d) avizează hotărârile și alte
materiale supuse aprobării consiliului de administrație, care implică politica
de cercetare a institutului național și a ramurii;
e) propune măsuri pentru perfecționarea
profesională, încadrarea personalului de cercetare în grade profesionale;
f) organizează și coordonează desfășurarea
manifestărilor cu caracter științific;
g) avizează acțiunile de
cooperare, interne și internaționale, cu scop științific;
h) avizează acordarea de burse de
studii și stagii de perfecționare în țară și în străinătate.
CAPITOLUL VI
Bugetul de venituri și cheltuieli și execuția
acestuia.
Relații financiare
Art. 30. − (1) Institutul
național întocmește anual buget de venituri și cheltuieli, situațiile
financiare anuale, potrivit normelor metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor
Publice.
(2) Situațiile financiare
anuale se aprobă de către ministerul coordonator, în condițiile legii.
Art. 31. − (1) Veniturile
și cheltuielile institutului național se stabilesc prin buget pentru fiecare
exercițiu financiar.
(2) Bugetul de venituri și cheltuieli
se întocmește pe baza indicatorilor de performanță stabiliți de ministerul
coordonator și se aprobă prin ordin al ministrului economiei și comerțului, cu
avizul Ministerului Finanțelor Publice și al Ministerului Muncii, Solidarității
Sociale și Familiei.
Art. 32. − Institutul
național determină anual volumul de venituri de realizat și de cheltuieli
totale de efectuat, corelat cu contractele încheiate pentru activitatea
programată.
Art. 33. − (1) Salariile
individuale ale personalului se stabilesc prin negociere, conform
reglementărilor legale și prevederilor contractului colectiv de muncă, în
limita fondului total destinat plății salariilor, prevăzut în bugetul de
venituri și cheltuieli stabilit, potrivit legii.
(2) Salariul de bază al
directorului general se stabilește prin ordin al ministrului economiei și comerțului,
potrivit reglementărilor legale în vigoare.
Art. 34. − (1) Pentru
acoperirea cheltuielilor curente, în situația în care în cursul unui an
resursele financiare ale institutului național nu sunt suficiente, acesta poate
contracta credite bancare în valoare de cel mult 20% din veniturile brute
realizate în anul precedent.
(2) Contractarea de credite
peste plafonul stabilit se efectuează cu aprobarea ministerului coordonator, pe
baza avizului prealabil al Ministerului Finanțelor Publice.
Art. 35. − (1) Institutul
național hotărăște cu privire la investițiile ce urmează a fi realizate,
potrivit obiectului său de activitate, finanțarea efectuându-se din surse
proprii și din credite bancare, precum și din surse bugetare, prin ministerul
coordonator, potrivit legii.
(2) Ministerul coordonator va
cuprinde în bugetul său de venituri și cheltuieli fondurile necesare realizării
unor investiții, dotări, achiziționării de aparatură, echipamente și instalații
pentru institutul național.
(3) Execuția investițiilor prevăzute
la alin. (1) și (2) se adjudecă potrivit legii.
Art. 36. − (1) Operațiunile
de încasări și plăți ale institutului național se efectuează prin conturi
deschise la bănci cu sediul în România.
(2) Institutul național poate
efectua operațiuni de încasări și plăți în lei și în valută, prin casieria
proprie, cu respectarea nivelului plafonului de casă și a normativelor de
disciplină financiar valutare stabilite prin actele normative în vigoare.
(3) Institutul național poate
efectua operațiuni de comerț exterior, aferente obiectului său de activitate,
potrivit legii. Operațiunile de încasări și plăți cu străinătatea se vor
efectua prin conturi bancare deschise la unitățile bancare specializate cu
sediul în România.
Art. 37. − Institutul
național își va organiza controlul financiar preventiv propriu și auditul
financiar intern, potrivit legii.
CAPITOLUL VII
Reglementarea litigiilor
Art. 38. − Litigiile
institutului național cu persoane fizice sau juridice, nesoluționate pe cale
amiabilă, sunt supuse spre rezolvare instanțelor de judecată române competente,
în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
CAPITOLUL VIII
Dispoziții finale
Art. 39. − (1) Prezentul
regulament se completează cu celelalte reglementări legale care se referă la
activitatea institutelor de cercetare-dezvoltare.
(2) Modificările și completările
prezentului regulament se pot face la propunerea consiliului de administrație,
cu respectarea actelor normative în vigoare, cu aprobarea ministerului
coordonator și cu avizul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului.
Art. 40. − Statutul
de institut național de cercetare-dezvoltare se reînnoiește prin reacreditare
care are loc într-un interval de maximum 5 ani sau la modificarea obiectului de
activitate al institutului național.
B U N U R I L E
aflate în patrimoniul Institutului
de Cercetări Chimice − ICECHIM − București
1. Bunuri din domeniul public al
statului, care, potrivit art. 27 alin. (2) din Ordonanța
Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea
tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003,
cu modificările ulterioare, sunt inalienabile.
− Nu este cazul.
2. Bunuri proprietate privată a
statului, care, potrivit art. 27 alin. (2) din Ordonanța
Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003,
cu modificările ulterioare, sunt inalienabile.