Hotărârea Guvernului nr. 2452/2004
M. Of. nr.
18 din 6 ianuarie 2005
GUVERNUL ROMÂNIEI
H O T Ă R Â R E
pentru completarea
art. 6 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi
și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea
unor misiuni cu caracter temporar
În temeiul art. 108 din
Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. I. − Alineatul (1) al
articolului 6 din Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi și
obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor
misiuni cu caracter temporar, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 154 din 19 iulie 1995, cu modificările și completările
ulterioare, se completează cu o nouă literă, litera g), care va avea următorul
cuprins:
g) cheltuielile necesare
achiziționării materialelor de reprezentare, pentru a fi oferite partenerilor
străini, pentru promovarea unitară a simbolurilor naționale și ale armatei, cu
ocazia desfășurării unor activități comune cu reprezentanții altor armate, în
limita sumei de 500 dolari S.U.A., la valoarea de schimb leu/dolar
S.U.A. stabilită de Banca Națională a României, la data aprobării executării
misiunii. Condițiile în care pot fi acordate, limitele maxime, în raport cu
nivelul de reprezentare, precum și modul de justificare a acestor sume se
stabilesc prin ordin al ministrului apărării naționale.
Art. II. − Aplicarea prevederilor
prezentei hotărâri se realizează cu încadrarea în fondurile aprobate
Ministerului Apărării Naționale prin legile bugetare anuale.
PRIM-MINISTRU INTERIMAR
EUGEN BEJINARIU
Contrasemnează:
Ministrul apărării
naționale,
Ioan Mircea Pașcu
p. Ministrul afacerilor
externe,
Ferdinand Nagy,
secretar de stat
Ministrul finanțelor
publice,
Mihai Nicolae
Tănăsescu
București, 28 decembrie 2004.
Nr. 2.452.