Hotărârea Guvernului nr. 243/2006
M. Of. nr. 194 din 1 martie 2006
GUVERNUL ROMÂNIEI
H O T Ă R Â
R E
privind
organizarea și funcționarea Ministerului Integrării Europene
În temeiul art. 108
din Constituția României, republicată, și al art. 40 alin. (1) din
Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și
a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta
hotărâre.
Art. 1. (1) Ministerul
Integrării Europene se organizează și funcționează ca organ de specialitate al
administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea
Guvernului, care asigură fundamentarea și coordonarea procesului de pregătire a
aderării României la Uniunea Europeană, participă la coordonarea la nivel
național a procesului de luare a deciziilor și adoptare a pozițiilor României
în problematica afacerilor europene, elaborează și coordonează implementarea
strategiei de dezvoltare regională.
(2) Ministerul
Integrării Europene este minister de sinteză.
(3) Ministerul
Integrării Europene are sediul în municipiul București, str. Apolodor nr. 17,
latura nord, sectorul 5, și dispune de spații corespunzătoare desfășurării
activității sale și în imobilul din Bd. Libertății nr. 12, etajele IV
și V, sectorul 5.
Art. 2. Pentru
realizarea obiectivelor din domeniul său de activitate, Ministerul Integrării
Europene exercită următoarele funcții:
a) de strategie,
prin care se asigură elaborarea strategiei de punere în aplicare a Programului
de guvernare în domeniul integrării europene;
b) de
reglementare, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ și
instituțional pentru realizarea obiectivelor strategice din domeniul său de
activitate;
c) de
reprezentare, prin care se asigură, în numele statului sau al Guvernului
României, reprezentarea pe plan intern și extern în domeniul său de activitate;
d) de autoritate
de stat, prin care se asigură urmărirea și controlul transpunerii
reglementărilor comunitare în legislația națională, precum și aplicarea și respectarea
reglementărilor legale privind organizarea și funcționarea instituțiilor care
își desfășoară activitatea în subordinea sau sub autoritatea sa;
e) de
administrare, prin care se asigură administrarea patrimoniului său, potrivit
dispozițiilor legale.
Art. 3. (1) Ministerul
Integrării Europene are următoarele atribuții principale:
a) participă,
împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, la coordonarea relațiilor
ministerelor și ale altor organe de specialitate ale administrației publice
centrale române cu instituțiile Uniunii Europene și cu statele membre ale
acesteia în procesul de aderare a României la Uniunea Europeană;
b) asigură,
sprijină sau coordonează, după caz, îndeplinirea obligațiilor care decurg din
clauzele Acordului european instituind o asociere între România, pe de o parte,
și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte,
semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, ratificat de România prin Legea nr. 20/1993
și denumit în continuare Acordul european, precum și activitățile desfășurate
de partea română în cadrul instituțiilor create prin acest acord;
c) participă,
împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, la procesul de gestionare a
afacerilor europene, aflat în coordonarea primului-ministru, pentru participarea
cu statut de observator la activitățile Uniunii Europene, scop în care cele
două instituții:
1. asigură
coordonarea interministerială necesară pregătirii elaborării pozițiilor
României în cadrul instituțiilor comunitare;
2. elaborează
metodologia de lucru în cadrul sistemului național de gestionare a afacerilor
europene, asigurând coerența între nivelul administrativ și cel politic;
3. furnizează
expertiza tehnică, alături de cea politică a Ministerului Afacerilor Externe,
necesară elaborării unor poziții ale României pentru domeniile aferente
problematicii afacerilor europene, împreună cu ministerele de linie;
4. mediază
pozițiile divergente pe problematica afacerilor europene dintre ministere și
celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale în cadrul
procesului de luare a deciziilor și adoptare a pozițiilor României;
5. avizează, în
mod obligatoriu, acțiunile și pozițiile promovate de către celelalte ministere și
autorități ale administrației publice centrale, în cadrul participărilor la
activitățile Uniunii Europene în probleme care țin de activitatea lor
specifică, și primește informări asupra rezultatelor participării
reprezentanților români la activitățile instituțiilor europene;
6. supune
aprobării Guvernului pozițiile României de importanță strategică pe
problematica afacerilor europene;
7. urmărește
punerea în practică de către ministere și celelalte organe de specialitate ale
administrației publice centrale a pozițiilor adoptate de Guvernul României în
cadrul instituțiilor comunitare;
d) fundamentează și
coordonează procesul de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană,
îndeplinind următoarele atribuții specifice:
1. elaborează,
împreună cu ministerele și cu celelalte organe de specialitate ale administrației
publice centrale și locale, propuneri privind politica guvernamentală de
pregătire pentru aderare a României;
2. coordonează,
elaborează, avizează, prezintă și susține în relația cu instituțiile Uniunii
Europene, împreună cu ministerele implicate, documentele de programare care
vizează pregătirea pentru aderare și urmărește transpunerea în practică a
acestora;
3. coordonează
procesul de monitorizare a respectării angajamentelor asumate în procesul de
negociere a aderării la Uniunea Europeană;
4. asigură președinția
și secretariatul părții române în subcomitetele de asociere prevăzute de
Acordul european, colaborând cu ministerele și cu celelalte autorități ale
administrației publice centrale în pregătirea acestor subcomitete;
5. asigură președinția
și secretariatul părții române la lucrările Comitetului de asociere prevăzut de
Acordul european;
6. avizează
propunerile de strategii sectoriale de pregătire pentru aderarea României la
Uniunea Europeană;
7. asigură copreședinția
Consiliului interministerial pentru dezvoltare regională, infrastructură,
amenajarea teritoriului și turism;
8. asigură copreședinția
Consiliului interministerial pentru relații externe și afaceri europene;
9. participă la
Consiliul interministerial pentru integrare europeană;
10. participă la
Consiliul interministerial pentru probleme economice, politici fiscale și
comerciale, piața internă, competitivitate, mediul de afaceri;
11. participă la
Consiliul de planificare strategică;
12. coordonează
elaborarea documentelor de raportare a realizărilor înregistrate în pregătirea
pentru aderarea României la Uniunea Europeană;
e) urmărește
asigurarea compatibilității și coerenței diferitelor programe și acțiuni
guvernamentale în materie de dezvoltare, restructurare și reformă cu obiectivele
aderării la Uniunea Europeană;
f) asigură
elaborarea, coordonarea implementării și monitorizarea politicilor de
dezvoltare regională, scop în care:
1. elaborează
Strategia națională de dezvoltare regională, în concordanță cu strategiile
guvernamentale de dezvoltare;
2. asigură
coordonarea metodologică a elaborării planurilor de dezvoltare regională;
3. urmărește
realizarea obiectivelor de coeziune economică și socială, în scopul diminuării
decalajelor în dezvoltarea regiunilor și zonelor țării, al întăririi
capacității competitive a fiecărei regiuni;
4. analizează și
propune Consiliului Național pentru Dezvoltare Regională finanțarea programelor
și proiectelor de dezvoltare regională;
5. elaborează
programe de sprijin al regiunilor pentru a dobândi mijlocele necesare în
vederea restructurării, modernizării și dezvoltării acestora;
6. elaborează
prioritățile, criteriile și procedurile necesare în vederea finanțării și
monitorizării programelor și proiectelor din domeniul său de activitate;
7. elaborează,
implementează și monitorizează strategia de pregătire și formare profesională
în domeniul dezvoltării regionale;
8. asigură
managementul financiar și tehnic al Fondului național privind dezvoltarea
regională și al fondurilor de tip prestructural și structural pentru realizarea
coeziunii economice și sociale;
9. colaborează cu
Ministerul Afacerilor Externe în realizarea obiectivelor de cooperare externă a
regiunilor de dezvoltare de tip transfrontalier, interregional sau la nivelul
euroregiunilor;
10. reprezintă
Guvernul în relația cu Uniunea Europeană și cu alte organizații internaționale
în domeniul său de activitate, pentru elaborarea și implementarea de politici
de coeziune economică și socială și de programe privind dezvoltarea regională;
11. colaborează,
împreună cu Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Economiei și
Comerțului, după caz, cu organizațiile interne sau internaționale care sprijină
dezvoltarea regională, cu camerele de comerț și industrie și cu alți
reprezentanți ai mediilor de afaceri, pentru elaborarea programelor din
domeniul său de activitate;
12. inițiază,
elaborează și avizează, după caz, împreună cu alte organe de specialitate ale
administrației publice centrale, proiecte de acte normative și de acorduri
internaționale în domeniul său de activitate;
13. auditează
gestionarea fondurilor constituite în condițiile Legii nr. 315/2004
privind dezvoltarea regională în România, cu modificările și completările
ulterioare, potrivit atribuțiilor ce îi revin în utilizarea fondurilor alocate
de la bugetul de stat pentru dezvoltare regională, precum și în calitatea sa de
agenție de implementare a programului PHARE Coeziune economică și
socială; avizează statutul de organizare și funcționare al agențiilor pentru
dezvoltare regională și al birourilor de cooperare transfrontalieră;
14. asigură președinția
și secretariatul Consiliului Național pentru Dezvoltare Regională;
g) centralizează
informațiile privind modul de utilizare a fondurilor comunitare și propune
măsuri pentru îmbunătățirea gradului de absorbție al acestora;
h) avizează, în
mod obligatoriu, proiectele de acte normative care urmăresc armonizarea
legislației naționale cu cea comunitară. Inițiatorii proiectelor de acte
normative vor include, în mod obligatoriu, în cuprinsul documentelor de
prezentare și motivare a proiectelor mențiuni exprese privind denumirea
reglementărilor comunitare cu care se realizează armonizarea, dispozițiile care
sunt transpuse în cuprinsul respectivelor proiecte, precum și indicarea măsurilor
de implementare;
i) coordonează
procesul de prenotificare către Comisia Europeană a legislației naționale care
transpune prevederile acquis-ului comunitar;
j) coordonează
procesul de monitorizare a legislației naționale, în vederea identificării și
eliminării barierelor în calea liberei circulații a persoanelor, serviciilor și
capitalurilor;
k) fundamentează,
în calitate de minister de sinteză, împreună cu ministerele de resort,
pozițiile României în procedurile contencioase în fața instanțelor comunitare,
precum și în procedurile necontencioase și cooperează cu Ministerul Afacerilor
Externe și Ministerul Justiției pentru stabilirea reprezentării României în
fața instanțelor comunitare;
l) organizează
Centrul național SOLVIT;
m) reprezintă
punctul național de contact pentru problematica pieței interne și pentru
Oficiul TAIEX al Comisiei Europene;
n) coordonează
procesul de elaborare, adoptare și implementare a strategiei și legislației
privind piața internă în România și asigură crearea instrumentelor specifice
pentru cooperarea administrativă în cadrul pieței interne;
o) reprezintă
punctul tehnic de contact și asigură responsabilul național în problematica
Strategiei Lisabona în coordonarea primului-ministru;
p) examinează,
sub aspectul compatibilității cu reglementările comunitare, la solicitarea
Departamentului pentru Relația cu Parlamentul, propunerile legislative, în
vederea formulării punctului de vedere al Guvernului asupra acestora;
q) coordonează
evaluarea gradului de compatibilitate a legislației naționale în vigoare cu
actele normative comunitare și formulează propuneri în vederea accelerării
procesului de armonizare și implementare;
r) propune
Guvernului, în vederea susținerii în fața Parlamentului, lista cuprinzând
proiectele de acte normative prioritare, însoțită de fundamentarea necesară, în
vederea accelerării procesului de aderare la Uniunea Europeană;
s) inițiază
măsuri și participă, împreună cu instituțiile de profil, la elaborarea
programelor menite să sprijine pregătirea profesională a funcționarilor
publici, precum și a agenților economici, în domeniul integrării europene;
ș) stabilește,
împreună cu ministerele și cu celelalte organe de specialitate ale
administrației publice centrale și locale, sistemul de date, informații și raportări
periodice privind reflectarea evoluției integrării europene, pe care le supune
analizei și, după caz, aprobării Guvernului;
t) organizează,
împreună cu ministerele și cu celelalte organe de specialitate ale
administrației publice centrale și locale, după caz, acțiuni pentru
familiarizarea opiniei publice din România cu procesul de aderare, asigură
informarea, sub forma unor publicații periodice, asupra evoluției procesului
național și european de integrare și urmărește promovarea valorilor și a spiritului
european în cadrul societății civile;
ț) cooperează cu
Ministerul Afacerilor Externe la elaborarea, realizarea și promovarea în țările
membre ale Uniunii Europene și în țările candidate a unei strategii de
informare, comunicare și de imagine privind evoluția procesului de pregătire a
României pentru aderare;
u) realizează
dialogul social pe problemele integrării europene cu organizațiile patronale și
sindicale reprezentative la nivel național, potrivit legii;
v) poate
închiria, în condițiile legii, bunurile imobile proprietate publică a statului,
pe care le are în administrare. Sumele obținute din chirie constituie
venituri la bugetul de stat.
(2) Ministerul
Integrării Europene îndeplinește orice alte atribuții din domeniul său de
activitate, stabilite prin acte normative.
Art. 4. În
cadrul Ministerului Integrării Europene se organizează, potrivit legii, Corpul
consilierilor de integrare, cu atribuții în domeniul realizării programelor și
reformelor necesare pregătirii aderării României la Uniunea Europeană.
Art. 5. Ministerul
Integrării Europene supune dezbaterii Guvernului, periodic, rapoarte privind
modul de realizare a sistemului național de gestionare a afacerilor europene,
stadiul pregătirii pentru aderare, evaluarea gradului de armonizare a
legislației române cu reglementările comunitare, precum și măsurile
corespunzătoare.
Art. 6. (1) Ministrul
integrării europene conduce activitatea Ministerului Integrării Europene,
reprezintă în justiție ministerul în raporturile cu celelalte ministere, cu
alte autorități publice și organizații interne și internaționale, precum și cu
persoane fizice și juridice române și străine.
(2) Ministrul
integrării europene este ordonator principal de credite și îndeplinește
atribuțiile generale prevăzute la art. 53 din Legea nr. 90/2001
privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu
modificările și completările ulterioare.
(3) Ministrul
integrării europene este președintele părții române la reuniunile Comitetului
de asociere România Uniunea Europeană și președintele Consiliului
Național pentru Dezvoltare Regională.
(4) În
exercitarea atribuțiilor sale, ministrul integrării europene emite ordine și
instrucțiuni.
Art. 7. (1) Ministrul
integrării europene este ajutat de 3 secretari de stat, numiți prin decizii ale
primului-ministru, precum și de secretarul general și de secretarul general
adjunct, numiți în condițiile legii.
(2) Secretarii de
stat exercită atribuțiile delegate prin ordin de ministrul integrării europene.
(3) Secretarul
general și, respectiv, secretarul general adjunct al Ministerului Integrării
Europene au atribuțiile și responsabilitățile prevăzute la art. 49 alin. (2) din
Legea nr. 90/2001, cu modificările și completările ulterioare. Aceștia
pot îndeplini și alte însărcinări prevăzute de regulamentul de organizare și
funcționare a Ministerului Integrării Europene ori încredințate de ministrul
integrării europene.
(4) Atribuțiile
compartimentelor din aparatul Ministerului Integrării Europene se stabilesc prin
regulamentul de organizare și funcționare, care se aprobă prin ordin al
ministrului integrării europene.
Art. 8. (1) În
structura organizatorică a Ministerului Integrării Europene funcționează
direcții generale și direcții; prin ordin al ministrului integrării europene,
în cadrul direcțiilor pot fi constituite servicii și birouri.
(2) Structura
organizatorică a Ministerului Integrării Europene este prevăzută în anexa care
face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(3) Numărul maxim
de posturi aprobat pentru Ministerul Integrării Europene este de 455, exclusiv
corpul consilierilor de integrare, demnitarii și cabinetul ministrului.
(4) Statul de
funcții și structura posturilor pe compartimente, încadrarea personalului,
modificarea, suspendarea sau încetarea raporturilor de serviciu se aprobă prin
ordin al ministrului integrării europene.
Art. 9. (1) În
structura Ministerului Integrării Europene, în cadrul numărului de posturi
aprobat se organizează Autoritatea de management pentru Programul operațional
regional, Unitatea națională de sprijin pentru programele INTERREG și
Autoritatea de management pentru noul instrument de vecinătate.
(2) Autoritatea
de management pentru Programul operațional regional îndeplinește atribuțiile
prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 497/2004 privind stabilirea cadrului
instituțional pentru coordonarea, implementarea și gestionarea instrumentelor
structurale, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Atribuțiile
pentru Unitatea națională de sprijin pentru programele INTERREG și pentru
Autoritatea de management pentru noul instrument de vecinătate vor fi stabilite
prin hotărâre a Guvernului.
Art. 10. Ministerul
Integrării Europene este încadrat cu funcționari publici cu funcții specifice
ministerului, alți funcționari publici și cu personal angajat cu contract
individual de muncă.
Art. 11. (1) Ministerul
Integrării Europene desemnează prin ordin al ministrului specialiști ai
instituției, consilieri și/sau experți care își vor desfășura activitatea în
cadrul Misiunii permanente a României pe lângă Uniunea Europeană și, cu acordul
Ministerului Afacerilor Externe, în unele ambasade ale statelor membre ale
Uniunii Europene.
(2) Numărul maxim
de posturi pentru personalul detașat este de 9 posturi în cadrul Misiunii
permanente a României pe lângă Uniunea Europeană.
Art. 12. (1) Ministerul
Integrării Europene coordonează, în numele Guvernului, activitatea Institutului
European din România.
(2) Institutul
European din România este instituția publică cu personalitate juridică,
finanțată de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Integrării Europene.
Art. 13. (1) Stabilirea
numărului maxim de autoturisme și a consumului lunar de carburanți se face
potrivit dispozițiilor legale în vigoare.
(2) Ministerul
Integrării Europene are în dotare, pentru activități specifice, 3 autoturisme
cu un consum lunar de carburant de 450 litri pentru fiecare autoturism.
Art. 14. Pe
data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 402/2004
privind organizarea și funcționarea Ministerului Integrării Europene, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 26 martie 2004, cu
modificările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul integrării europene,
Anca Daniela
Boagiu
p. Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei,
Mihai Constantin
Șeitan,
secretar de stat
p. Ministrul
finanțelor publice,
Cătălin Doica,
secretar de stat
București, 16
februarie 2006.
Nr. 243.
ANEXĂ1)
S
T R U C T U R A O R G A N I Z A T O R I
C Ă
a Ministerului
Integrării Europene
Număr maxim de posturi = 455
(exclusiv
corpul consilierilor de integrare,
demnitari
ai cabinetului ministrului)