Hotărârea Guvernului nr. 2408/2004
M. Of. nr.
13 din 5 ianuarie 2005
GUVERNUL ROMÂNIEI
H O T Ă R Â R E
privind metodologia de acordare de la bugetul de stat
și/sau de la bugetele locale a diferenței dintre tarife și costuri în
transportul feroviar public de călători
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. − (1) Volumele de transport public de
călători ce trebuie realizate pe calea ferată română pentru a se asigura libera
circulație a persoanelor constituie pachetul minim pentru serviciul public
social în transportul feroviar, denumit în continuare pachet minim social, se
stabilesc de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, la
propunerea Companiei Naționale de Căi Ferate C.F.R. − S.A., și se
aprobă anual prin hotărâre a Guvernului.
(2) Pachetul minim social cuprinde numărul de perechi de trenuri pentru
fiecare categorie de tren, care vor circula zilnic pe fiecare secție de
circulație deschisă traficului feroviar public de călători, precum și volumul
anual de tren-km pentru fiecare secție de circulație și pentru toată rețeaua
feroviară.
Art. 2. − Ministerul Transporturilor,
Construcțiilor și Turismului stabilește condițiile minimale privind calitatea
serviciilor de transport feroviar public de călători pentru fiecare categorie
de tren, care se aprobă prin ordin al ministrului și se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Art. 3. − Pachetul minim social se determină de
către Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, până la data de
1 iulie a fiecărui an pentru anul următor, pentru întreaga rețea de cale
ferată.
Art. 4. − (1) Compania Națională de Căi Ferate
C.F.R. − S.A., denumită în continuare C.F.R. − S.A.,
în calitatea sa de administrator al infrastructurii feroviare, va asigura
anual colectarea datelor privind pachetul minim social, în vederea transmiterii
acestora la Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, în
următoarele condiții:
a) până la data de 1 aprilie a fiecărui an calendaristic,
C.F.R. − S.A. va înainta propuneri în scris la consiliile
județene implicate, privind pachetul minim social ce urmează să fie executat în
anul următor; propunerile se vor baza pe pachetul minim social în execuție în
anul curent, corectat în funcție de capacitățile de transport disponibile și de
volumele de călători transportați;
b) până la data de 1 mai a fiecărui an calendaristic, consiliile
județene vor transmite în scris la C.F.R. − S.A. propunerile
proprii privind pachetul minim social; pentru orice solicitări care impun
creșteri ale volumului de tren-km față de pachetul minim social existent se vor
anexa documentații și fundamentări detaliate privind creșterea volumului de
călători; consiliile județene vor înainta, de asemenea, la
C.F.R. − S.A. și la Ministerul Finanțelor Publice date privind
eventuale contribuții din bugetul local pentru subvenționarea totală sau
parțială a pachetului minim social solicitat;
c) până la data de 10 iunie a fiecărui an calendaristic,
C.F.R. − S.A. va analiza propunerile consiliilor județene în
funcție de capacitățile de transport existente pe rețeaua de cale și va
transmite la Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului
descrierea completă a pachetului minim social pentru anul următor, menționând
inclusiv propunerile consiliilor județene privind acordarea unor subvenții prin
bugetele locale, în vederea elaborării propunerilor pentru proiectul legii
bugetare pe anul următor.
(2) Părțile implicate în stabilirea pachetului minim social vor avea în
vedere, pentru fiecare secție de circulație, preluarea cu prioritate a
cerințelor de transport feroviar de călători la orele de trafic maxim, pentru a
răspunde solicitărilor majorității publicului călător.
Art. 5. − Anual, până la data de 1 iulie,
Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului va evalua nivelul
subvențiilor necesare pentru pachetul minim social, care urmează să fie
asigurate din bugetul de stat și/sau din bugetele locale astfel:
a) stabilește pe baza datelor de bilanț și a altor date statistice
privind activitatea operatorilor feroviari pe ultimele 12 luni calendaristice,
transmise de aceștia în formatul solicitat de Ministerul Transporturilor,
Construcțiilor și Turismului, nivelul costului mediu la nivelul rețelei feroviare
pe un tren-km pentru pachetul minim social și nivelul venitului mediu la
nivelul rețelei feroviare pe un tren-km pentru pachetul minim social, exclusiv
valoarea subvenției pentru pachetul minim social primit pentru perioada
analizată;
b) diferența dintre valoarea costului mediu pentru un tren-km și
valoarea venitului mediu pentru un tren-km din pachetul minim social, la care
se adaugă cota de profit în limitele stabilite de lege, devine baza de evaluare
a subvenției propuse pentru anul calendaristic următor pentru pachetul minim
social.
Art. 6. − Fondurile necesare subvențiilor pentru
serviciile cuprinse în pachetul minim social în transportul feroviar se vor
aloca din bugetul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului
și/sau bugetele locale.
Art. 7. − După aprobarea bugetului de stat,
repartizarea subvenției pe fiecare operator feroviar se realizează de
Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului proporțional cu
volumul de tren-km realizat în cadrul pachetului minim social contractat de
aceștia.
Art. 8. − Aprobarea de către Guvern a bugetului
anual de venituri și cheltuieli al C.F.R. − S.A. va cuprinde și
aprobarea pachetului minim social pe anul respectiv, pentru care s-au aprobat
subvenții prin legea bugetului de stat.
Art. 9. − Serviciile de transport feroviar public
din pachetul minim social se menționează în mod distinct în contractul de acces
pe infrastructura feroviară interoperabilă sau în
contractul de închiriere a infrastructurii feroviare neinteroperabile,
semnat de operatorii de transport feroviar cu C.F.R. − S.A., în
calitate de administrator al infrastructurii feroviare, în conformitate cu
prevederile legale în vigoare.
Art. 10. − Acordarea subvenției de la bugetul de
stat și/sau bugetele locale, după caz, pentru serviciile de transport din
cadrul pachetului minim social se face pe baza înregistrării la Ministerul
Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și/sau la autoritatea locală,
după caz, a unui exemplar al contractului de acces pe infrastructura feroviară
sau a contractului de închiriere a infrastructurii feroviare neinteroperabile, semnat de operatorul de transport
feroviar cu C.F.R. − S.A., conform prevederilor art. 9.
Art. 11. − (1) Operatorii de transport feroviar
licențiați pentru servicii de transport de călători pot semna cu
C.F.R. − S.A. contracte de acces pe infrastructura feroviară interoperabilă pentru orice alte servicii de transport
feroviar de călători, în afara celor stabilite prin pachetul minim social, cu
plata tarifului corespunzător de utilizare a infrastructurii.
(2) Operatorii de transport feroviar licențiați pentru servicii de
transport de călători pot semna cu C.F.R. − S.A. contracte de
închiriere a infrastructurii feroviare neinteroperabile
pentru orice alte servicii de transport feroviar de călători, în afara celor
stabilite prin pachetul minim social.
(3) Pentru serviciile de transport feroviar public de călători
desfășurate conform prevederilor alin. (1) și (2), operatorii de transport
feroviar nu au dreptul de a primi subvenție de la bugetul de stat.
Art. 12. − Operatorii de transport feroviar
licențiați în condițiile legii pot primi subvenții de la bugetul de stat și/sau
de la bugetele locale numai în condițiile în care încheie bilanț contabil
exclusiv pentru activitățile feroviare necesare pentru asigurarea transportului
de călători din pachetul minim social vizat de organele financiare competente,
conform prevederilor legale.
Art. 13. − Acordarea subvenției de la bugetul de
stat și/sau de la bugetele locale, după caz, pentru serviciile de transport din
cadrul pachetului minim social se face lunar, pentru activitatea aferentă lunii
anterioare, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.
Art. 14. − Pentru solicitarea subvenției de la
bugetul de stat și/sau de la bugetele locale operatorul de transport feroviar
trebuie să prezinte la Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului
și/sau la autoritatea locală, după caz, următoarele documente:
a) cerere de subvenționare a serviciilor de transport efectuate în luna
anterioară, cu mențiunea că subvenția solicitată asigură un nivel de
rentabilitate de maximum 5%;
b) o declarație pe propria răspundere privind volumul de tren-km din
pachetul minim social realizat în luna anterioară, confirmată de
C.F.R. − S.A.;
c) dovada plății la zi a tuturor obligațiilor la bugetul de stat și/sau
la bugetele locale, după caz, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
d) dovada plății la zi a tarifului de acces pe infrastructura feroviară,
dacă este cazul, și/sau dovada plății oricăror alte eventuale chirii datorate
C.F.R. − S.A., confirmate de C.F.R. − S.A.;
e) balanța lunară avizată de organele financiare teritoriale, în
condițiile legii.
Art. 15. − Ministerul Transporturilor,
Construcțiilor și Turismului va acorda subvenția lunară pentru realizarea de
servicii de transport feroviar de călători din pachetul minim social fiecărui
operator feroviar care a solicitat aceasta, în condițiile stabilite de prezenta
hotărâre, proporțional cu activitatea desfășurată, prin înmulțirea subvenției
unitare pe tren-km cu volumul de tren-km realizat, fără a se depăși, după
acordarea subvenției, un nivel de rentabilitate de maximum 5%, conform
prevederilor legale.
Art. 16. − Modificarea în cursul anului a
pachetului minim social aprobat se poate face în funcție de cerințele pieței de
transport, fără depășirea volumului anual aprobat de tren-km, în următoarele
condiții:
a) pentru trenurile programate să circule pe linii interoperabile,
la propunerea operatorului de transport de călători interesat, cu avizul
C.F.R. − S.A. privind capacitățile disponibile și cu aprobarea
Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului;
b) pentru trenurile programate să circule pe liniile neinteroperabile,
la propunerea persoanei juridice care a preluat prin contract de închiriere cu
C.F.R. − S.A. serviciile de transport de călători pe liniile
respective, cu aprobarea consiliilor județene implicate și a Ministerului
Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
Art. 17. − Operatorii de transport feroviar de
călători vor utiliza tarife de transport maximale prevăzute în Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 149/2001 privind instituirea Tarifului intern de
călători în transportul feroviar, aprobată cu modificări prin Legea nr.
299/2002, cu modificările ulterioare, și care pot fi ajustate cu aprobarea
Consiliului Concurenței, în condițiile legii.
Art. 18. − Facilitățile de călătorie pe calea
ferată, acordate prin acte normative unor anumite categorii de călători, se
plătesc de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului către
operatorii de transport feroviar de călători în conformitate cu normele
metodologice în vigoare și în limita sumelor prevăzute cu această destinație în
bugetul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
Art. 19. − Dispozițiile prezentei hotărâri se
aplică începând cu anul 2005.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
p. Ministrul transporturilor, construcțiilor și
turismului,
Traian Panait,
secretar de stat
p. Ministrul de stat, ministrul administrației și
internelor,
Toma Zaharia,
secretar de stat
p. Ministrul delegat pentru administrația publică,
Ilie Ștefan,
secretar de stat
Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
București, 21 decembrie 2004.
Nr. 2.408.