Hotărârea Guvernului nr. 230/2005
M. Of. nr. 299 din 11 aprilie 2005
GUVERNUL ROMÂNIEI
HOTĂRÂRE
pentru
modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 671/2001 privind stabilirea
cerințelor referitoare la eficiența și etichetarea energetică pentru
introducerea pe piață a mașinilor combinate de spălat și uscat rufe de uz
casnic
În temeiul art. 108 din Constituția
României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. I. − Hotărârea Guvernului nr.
671/2001 privind stabilirea cerințelor referitoare la eficiența și etichetarea
energetică pentru introducerea pe piață a mașinilor combinate de spălat și
uscat rufe de uz casnic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 445 din 8 august 2001, se modifică și se completează după cum urmează:
1. După articolul 3 se introduce
un nou articol, articolul 31, cu următorul cuprins:
Art. 31. − Pentru aplicarea prezentei
hotărâri, termenii și expresiile de mai jos semnifică după cum urmează:
a) furnizor −
producătorul, reprezentantul său autorizat stabilit pe teritoriul României sau
pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene ori persoana responsabilă cu
introducerea pe piață a mașinii combinate de spălat și uscat rufe de uz casnic;
b) distribuitor − agentul
economic care vinde en détail, inclusiv în rate, închiriază sau expune mașini
combinate de spălat și uscat rufe de uz casnic, în vederea comercializării;
c) fișă − un tabel
standard cu informații tehnice privind mașina combinată de spălat și uscat rufe
de uz casnic;
d) alte resurse primare −
apă, substanțe chimice sau alte substanțe consumate de mașina combinată de
spălat și uscat rufe de uz casnic pentru funcționarea normală a acesteia;
e) informații suplimentare −
alte informații referitoare la funcționarea mașinii combinate de spălat și
uscat rufe de uz casnic din punct de vedere al consumului de energie ori de
alte resurse primare sau care pot servi la evaluarea consumului de energie ori
de alte resurse primare al mașinii combinate de spălat și uscat rufe de uz
casnic.
2. La alineatul (1) al
articolului 4, litera a) va avea următorul cuprins:
a) au aplicată o etichetă indicând
consumurile de energie și clasa de eficiență energetică, precum și alte
informații suplimentare, după caz, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2;
eticheta se plasează pe exteriorul părții frontale sau superioare a mașinii
combinate de spălat și uscat rufe de uz casnic, astfel încât să fie ușor de
observat și să nu fie acoperită.
3. Alineatele (2), (3) și (5) ale
articolului 4 vor avea următorul cuprins:
(2) Informațiile prevăzute de
prezenta hotărâre sunt stabilite prin măsurători efectuate în conformitate cu
standardele române și/sau cu standardele naționale ale statelor membre ale
Uniunii Europene. Lista standardelor române care adoptă standardele europene
armonizate se aprobă prin ordin al ministrului economiei și comerțului și se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Această listă va fi
actualizată periodic.
(3) Informațiile referitoare la
nivelul de zgomot, prevăzute de prezenta hotărâre, vor fi făcute publice în
conformitate cu prevederile art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 482/2004
privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață a aparatelor
electrocasnice în funcție de nivelul zgomotului transmis prin aer. Nivelul de
zgomot va fi măsurat în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.
482/2004.
..........................................................................................
(5) Prevederile prezentei hotărâri
nu se aplică în cazul plăcuțelor indicatoare sau al echivalentelor acestora
fixate, din rațiuni de securitate a utilizatorului, pe mașinile combinate de
spălat și uscat rufe de uz casnic.
4. Articolul 6 va avea următorul
cuprins:
Art. 6. − (1) Furnizorul
răspunde pentru corectitudinea informațiilor înscrise în etichetă și în fișă.
(2) Consimțământul furnizorului
pentru publicarea informațiilor înscrise în etichetă sau în fișă este prezumat.
(3) Obligația de aplicare a
etichetei revine distribuitorului. Furnizorul are obligația să transmită
gratuit distribuitorului etichetele necesare. În acest sens, alegerea
sistemului de livrare a etichetelor rămâne la latitudinea furnizorului. Totuși,
atunci când un distribuitor solicită transmiterea etichetelor, furnizorii
trebuie să asigure livrarea promptă a acestora.
(4) Informațiile incluse în etichetă
și în fișă se redactează în limba română, fără a se exclude posibilitatea
furnizării informației și în alte limbi.
(5) Dacă există posibilitatea
inducerii în eroare sau a confuziei, se interzice aplicarea de alte etichete,
mărci, simboluri, inscripții referitoare la consumul de energie, care nu
corespund cerințelor prezentei hotărâri, cu excepția etichetelor ecologice.
5. Articolul 7 va avea următorul
cuprins:
Art. 7. − Furnizorul
întocmește și deține, timp de 5 ani de la data fabricării ultimei mașini
combinate de spălat și uscat rufe de uz casnic din seria respectivă de
fabricație, documentația care atestă conformitatea acesteia cu cerințele
prezentei hotărâri. Această documentație va fi prezentată spre examinare, la
cerere, organelor de control abilitate și va conține:
a) denumirea și sediul furnizorului;
b) descrierea generală a aparatului,
pentru a permite identificarea acestuia;
c) informații, inclusiv desene
relevante, privind principalele caracteristici de proiectare ale modelului, în
special cele care afectează în mod esențial consumul de energie;
d) rapoarte privind testele de
măsurare a performanțelor, efectuate în condițiile art. 4 alin. (2);
e) instrucțiuni de utilizare.
6. Articolul 8 va avea următorul
cuprins:
Art. 8. − În cazul în care
nici producătorul, nici reprezentantul său autorizat nu are sediul în România
ori pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, obligația deținerii
documentației prevăzute la art. 7 și prezentării acesteia spre examinare, la
cerere, autorităților cu atribuții de control în domeniu revine persoanei
responsabile cu introducerea pe piață a mașinilor combinate de spălat și uscat
rufe de uz casnic.
7. Articolul 9 va avea următorul
cuprins:
Art. 9. − (1) Constituie
contravenții și se sancționează după cum urmează:
a) nerespectarea prevederilor art. 4
alin. (1) lit. a) și b), conform art. 46 lit. d) din Ordonanța Guvernului nr.
21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
b) nerespectarea prevederilor art. 4
alin. (2) privind stabilirea informațiilor prevăzute de prezenta hotărâre prin
măsurători efectuate în conformitate cu standardele prevăzute la art. 4 alin.
(2), conform art. 21 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 199/2000 privind
utilizarea eficientă a energiei, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
c) nerespectarea prevederilor art. 6
alin. (5), conform art. 46 lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992,
republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) nerespectarea prevederilor art. 7
și 8, conform art. 21 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 199/2000, republicată, cu
modificările și completările ulterioare.
(2) Contravențiilor prevăzute la
alin. (1) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și
completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare.
8. Punctul 13 din anexa nr. 1 va
avea următorul cuprins:
13. Nivelul de zgomot (anexa nr. 3
pct. 18), unde este cazul
9. Modelul etichetei din anexa
nr. 2 va avea cuprinsul prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din
prezenta hotărâre.
10. La secțiunea .Precizări
pentru etichetă din anexa nr. 2, punctele I, II și XII vor avea următorul
cuprins:
I. Denumirea sau marca comercială a
furnizorului
II. Elementul de identificare a
modelului de fabricație al furnizorului
.................................................................................
XII. Atunci când este cazul, nivelul
zgomotului în timpul ciclurilor de spălare, stoarcere prin centrifugare și
uscare pentru ciclul standard la 60°C pentru bumbac și ciclul de uscare «uscare
bumbac», determinat în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.
482/2004.
11. La anexa nr. 3, primul
paragraf, punctele 1−4 și 18 vor avea următorul cuprins:
Fișa trebuie să conțină informațiile
prezentate mai jos.
Informațiile sunt comunicate de
furnizor în ordinea următoare și cuprind:
1. Denumirea sau marca comercială a
furnizorului
2. Elementul de identificare a
modelului de fabricație al furnizorului
3. Clasa de eficiență energetică a
modelului, definită conform anexei nr. 4, exprimată sub forma «Clasa de eficiență
energetică..., pe o scară de la A (cel mai eficient) până la G (cel mai puțin
eficient)». Când această informație figurează într-un tabel, ea poate fi
exprimată sub o altă formă, cu condiția ca această clasificare de la A (cel mai
eficient) până la G (cel mai puțin eficient) să apară cu claritate.
4. Când informațiile sunt prezentate
sub formă de tabel, iar unele mașini combinate de spălat și uscat rufe de uz
casnic, ce figurează în acesta, au primit o etichetă ecologică comunitară, în
conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 189/2002 privind
stabilirea procedurii de acordare a etichetei ecologice, această informație
poate să figureze aici în rubrica intitulată etichetă ecologică comunitară; în
acest caz este reprodus semnul distinctiv al etichetei (floarea). Această
dispoziție nu aduce prejudicii exigențelor prevăzute de sistemul comunitar de
atribuire a etichetei ecologice.
............................................................................................
18. Atunci când este cazul, nivelul
zgomotului în timpul ciclurilor de spălare, stoarcere prin centrifugare și
uscare pentru ciclul standard la 60°C pentru bumbac și ciclul de uscare «uscare
bumbac», în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 482/2004
12. Punctul 1 și tabelul 1 din
anexa nr. 4 vor avea următorul cuprins:
1. Clasa de eficiență energetică a
unui aparat se determină conform tabelului 1:
Tabelul 1
Clasa de
eficiență |
Consumul
de energie «C» în kWh pe kg rufe spălate la ciclul
complet de funcționare (spălare, stoarcere prin centrifugare și uscare),
folosind ciclul standard la 60°C pentru bumbac și ciclul «uscare bumbac», în
conformitate cu metodele de măsurare din standardul menționat la art. 4 alin.
(2) |
A |
C < = 0,68 |
B |
0,68 < C < = 0,81 |
C |
0,81 < C < = 0,93 |
D |
0,93 < C < = 1,05 |
E |
1,05 < C < = 1,17 |
F |
1,17 < C < = 1,29 |
G |
C > 1,29 |
13. Anexa nr. 5 se înlocuiește cu
anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. II. − Prezenta hotărâre transpune
Directiva nr. 96/60/CE pentru implementarea Directivei nr. 92/75/CE cu privire
la etichetarea energetică a mașinilor combinate de spălat și uscat rufe de uz
casnic, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L
266/1996.
Art. III. − Hotărârea Guvernului nr. 671/2001
privind stabilirea cerințelor referitoare la eficiența și etichetarea
energetică pentru introducerea pe piață a mașinilor combinate de spălat și
uscat rufe de uz casnic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 445 din 8 august 2001, cu modificările și completările aduse prin prezenta
hotărâre, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
dându-se textelor o nouă numerotare.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN
POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul economiei și comerțului,
Codruț Ioan Șereș
Ministrul integrării europene,
Ene Dinga
Președintele Autorității Naționale
pentru Protecția Consumatorilor,
Cătălin Florin Teodorescu
București, 24 martie 2005.
Nr. 230.
ANEXA Nr. 1 *)
ANEXA Nr. 2 **)