Hotărârea Guvernului nr. 223/2005

M. Of. nr. 283 din 5 aprilie 2005

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

H O T Ă R Â R E

privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării

 

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 40 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. − (1) Ministerul Educației și Cercetării este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului.

(2) Ministerul Educației și Cercetării aplică Strategia și Programul de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice și inovării.

(3) Sediul Ministerului Educației și Cercetării este în municipiul București, str. General Berthelot nr. 28−30, sectorul 1.

Art. 2. − Ministerul Educației și Cercetării conduce sistemul național de educație, învățământ și cercetare, exercitând și atribuțiile stabilite prin legi și prin alte acte normative din sfera sa de activitate.

Art. 3. − Ministerul Educației și Cercetării exercită următoarele funcții:

a) de strategie, prin care planifică strategic și asigură elaborarea și implementarea politicilor în domeniul învățământului, cercetării, tehnologiei și inovării;

b) de administrare, prin care alocă, monitorizează și evaluează utilizarea resurselor pentru implementarea politicilor în domeniu;

c) de evaluare și control al realizării politicilor în domeniul educației, învățământului, cercetării, tehnologiei și inovării;

d) de elaborare a cadrului normativ-metodologic, funcțional, operațional și financiar în care se realizează politicile în domeniu;

e) de autoritate de stat, prin care asigură urmărirea și controlul respectării reglementărilor din domeniul său de activitate;

f) de reprezentare, prin care asigură, în numele Guvernului, reprezentarea în organismele și în organizațiile naționale, regionale și internaționale, ca autoritate de stat pentru domeniul său de activitate;

g) de comunicare cu celelalte structuri ale administrației publice centrale și locale și cu societatea civilă;

h) de cooperare internațională, prin care asigură aplicarea acordurilor internaționale în domeniu și promovarea de noi acorduri.

Art. 4. − (1) În domeniul educației și învățământului Ministerul Educației și Cercetării exercită următoarele atribuții principale:

a) formulează politici și elaborează programe de perspectivă în domeniile educației și învățământului de toate gradele și asigură implementarea lor în unitățile și în instituțiile subordonate sau coordonate;

b) evaluează și controlează realizarea politicilor și programelor în domeniu și stabilește sau propune, după caz, măsuri de corectare a lor;

c) controlează și monitorizează aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ particular;

d) elaborează cadrul normativ-metodologic, funcțional, operațional și economico-financiar în care se realizează politicile în domeniu;

e) controlează și monitorizează respectarea reglementărilor din domeniul său de activitate;

f) elaborează metodologii și standarde naționale de evaluare a elevilor și a sistemului național de învățământ; elaborează criterii generale de admitere în învățământul superior;

g) aprobă rețeaua de învățământ preuniversitar de stat;

h) propune cifra de școlarizare pentru învățământul preuniversitar și superior de stat;

i) efectuează controale asupra modului în care se asigură protecția socială în învățământ și propune măsuri corespunzătoare Guvernului și autorităților publice locale abilitate;

j) asigură cadrul legal și monitorizează implicarea unităților de învățământ în procesul de educație continuă a adulților;

k) asigură școlarizarea specializată și asistența psihopedagogică adecvate pentru elevi și tineri cu deficiențe fizice, senzoriale, mentale sau asociate;

l) asigură funcționarea consiliilor și a comisiilor naționale și consultative proprii;

m) coordonează și monitorizează buna desfășurare a activităților extrașcolare, cultural-artistice, sportive și turistice ale elevilor și studenților;

n) comunică și colaborează cu celelalte structuri ale administrației publice centrale și locale și cu societatea civilă în domeniile care vizează conținutul procesului de educație și învățământ și asigură condițiile materiale și financiare de desfășurare a acestui proces;

o) asigură, în numele Guvernului, reprezentarea în organismele și în organizațiile naționale, regionale și internaționale, ca autoritate de stat pentru domeniul său de activitate, și asigură aplicarea acordurilor internaționale în domeniu și promovarea de noi acorduri;

p) asigură armonizarea politicilor elaborate în domeniul învățământului cu cele din legislația externă;

q) participă la programele și proiectele internaționale, comunitare și bilaterale în domeniu;

r) inițiază, prin intermediul centrelor de excelență, programe și proiecte de dezvoltare a învățământului pe plan local și regional și asigură cadrul organizatoric pentru selecționarea și pregătirea adecvată a elevilor cu aptitudini deosebite;

s) coordonează și controlează funcționarea sistemului informatic național pentru învățământ, inclusiv prin cofinanțare; inițiază funcționarea unor rețele de comunicație pe domenii specifice între unitățile și instituțiile de învățământ;

ș) asigură și monitorizează modul de formare și utilizare a resurselor umane, materiale și financiare necesare realizării procesului de învățământ și educație;

t) asigură editarea, tipărirea și difuzarea manualelor și a materialului didactic pentru învățământul preuniversitar;

ț) realizează și promovează strategii și tehnici moderne de instruire și educație;

u) stabilește modalități de recunoaștere și de echivalare a diplomelor, a certificatelor și a titlurilor științifice, eliberate în străinătate, pe baza unor norme interne, ținând seama și de înțelegerile și convențiile internaționale la care România este parte.

(2) Ministerul Educației și Cercetării îndeplinește și alte atribuții prevăzute de Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 5. − (1) În domeniile cercetării, dezvoltării tehnologice și inovării Ministerul Educației și Cercetării exercită atribuțiile prin intermediul Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică.

(2) Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică este organ de specialitate al administrației publice centrale și funcționează în subordinea Ministerului Educației și Cercetării, în conformitate cu dispozițiile art. 71 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 228/2004, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Președintele Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică este secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării.

(4) Sediul Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică este în municipiul București, str. D.I. Mendeleev nr. 21−25, sectorul 1.

Art. 6. − Ministerul Educației și Cercetării are următoarele atribuții specifice:

a) fundamentează și elaborează studii și cercetări, analize și prognoze privind problemele elevilor, studenților și tinerilor din instituțiile din subordine sau în colaborare cu persoane juridice ori fizice autorizate;

b) colaborează cu structurile de și pentru tineret, legal constituite;

c) finanțează acțiuni proprii, pe baza programelor aprobate de ministrul educației și cercetării; sprijină financiar acțiunile structurilor asociative de tineret, care corespund obiectivelor cuprinse în programele proprii; poate încheia contracte civile, respectiv convenții civile de prestări de servicii, direct sau prin unitățile subordonate, cu persoane juridice ori cu persoane fizice, pentru realizarea unor programe și acțiuni privind tineretul și implicarea acestuia în viața socială;

d) derulează, direct sau prin instituțiile din subordinea sa, programe de stimulare și recompensare a elevilor și studenților;

e) colaborează cu Autoritatea Națională pentru Tineret, direct sau prin organele specializate din subordinea sa, pentru elaborarea programelor destinate elevilor, studenților și tinerilor.

Art. 7. − Ministerul Educației și Cercetării îndeplinește și alte atribuții stabilite prin acte normative.

Art. 8. − (1) În structura organizatorică a Ministerului Educației și Cercetării funcționează direcții generale, direcții, servicii și birouri, în conformitate cu prevederile Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Structura organizatorică a Ministerului Educației și Cercetării este prevăzută în anexa nr. 1. În cadrul acesteia, prin ordin al ministrului educației și cercetării, pot fi organizate servicii, birouri și colective temporare de lucru, cu încadrarea în numărul maxim de 347 de posturi aprobate.

(3) În fiecare județ și în municipiul București sunt organizate, ca servicii publice deconcentrate ale Ministerului Educației și Cercetării, inspectorate școlare cu structură aprobată prin ordin al ministrului educației și cercetării.

(4) Inspectorii școlari generali au calitatea de ordonator secundar de credite.

(5) Inspectoratele școlare județene, respectiv al municipiului București, au în subordine unități de învățământ preuniversitar, unități conexe, unități pentru activitatea extrașcolară și cluburi sportive școlare.

(6) Ministerul Educației și Cercetării poate constitui și alte structuri organizatorice necesare în vederea realizării reformei învățământului și cercetării, în conformitate cu Programul de guvernare, cu obligațiile asumate prin acorduri cu organismele internaționale și prin programele pentru integrare europeană, în condițiile legii.

Art. 9. − (1) Pentru exercitarea atribuțiilor sale Ministerul Educației și Cercetării este sprijinit de organisme de nivel național în domeniul învățământului și cercetării: consilii și comisii prevăzute în anexa nr. 2.

(2) Componența acestor organisme de nivel național este stabilită prin ordin al ministrului educației și cercetării.

(3) Atribuțiile organismelor de nivel național sunt stabilite prin regulamente de organizare și funcționare, aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării, conform reglementărilor legale.

(4) Organismele de nivel național pot avea câte un secretariat propriu, format de regulă din 1−3 persoane, care ajută la elaborarea lucrărilor, și pot folosi în activitatea lor un corp de experți remunerat din fondurile programelor naționale sau internaționale de dezvoltare a învățământului și cercetării și/sau din fonduri bugetare ori venituri proprii, potrivit legii.

(5) Activitatea organismelor de nivel național este coordonată de ministrul educației și cercetării sau de un secretar de stat, cu excepția Consiliului Național pentru Politica Științei și Tehnologiei, care este coordonat de primul-ministru.

(6) Membrii organismelor de nivel național, precum și alți specialiști colaboratori ai acestora din afara Ministerului Educației și Cercetării pot fi remunerați în condițiile legii.

Art. 10. − (1) Conducerea Ministerului Educației și Cercetării se exercită de către ministrul educației și cercetării, care are calitatea de ordonator principal de credite.

(2) Ministrul educației și cercetării reprezintă Ministerul Educației și Cercetării în raporturile cu celelalte autorități publice, cu persoanele juridice și fizice din țară și din străinătate, precum și în justiție.

(3) Ministrul educației și cercetării răspunde de întreaga activitate a Ministerului Educației și Cercetării în fața Guvernului, iar în calitate de membru al Guvernului, în fața Parlamentului.

(4) Ministrul educației și cercetării îndeplinește, în domeniul de activitate al Ministerului Educației și Cercetării, atribuțiile generale prevăzute la art. 53 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte atribuții specifice stabilite prin actele normative în vigoare.

(5) În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, ministrul educației și cercetării emite ordine și instrucțiuni, în condițiile legii.

(6) Ministrul educației și cercetării poate delega unele dintre competențele sale, în condițiile legii.

Art. 11. − (1) Ministerul Educației și Cercetării are un secretar general, ajutat de un secretar general adjunct pentru educație, înalți funcționari publici, numiți în condițiile legii.

(2) Secretarul general și secretarul general adjunct pentru educație asigură stabilitatea funcționării Ministerului Educației și Cercetării, continuitatea conducerii și realizarea legăturilor funcționale dintre structurile ministerului.

(3) Secretarul general și secretarul general adjunct pentru educație îndeplinesc atribuțiile și responsabilitățile prevăzute la art. 49 alin. (2) din Legea nr. 90/2001, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Secretarul general și secretarul general adjunct pentru educație îndeplinesc și alte atribuții stabilite prin ordin al ministrului educației și cercetării sau prevăzute în regulamentul de organizare și funcționare a ministerului, aprobat prin ordin al ministrului educației și cercetării.

Art. 12. − (1) Numărul maxim de posturi pentru Ministerul Educației și Cercetării este de 347, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetului ministrului educației și cercetării.

(2) Structura organizatorică pe compartimente, precum și atribuțiile și sarcinile aparatului propriu al Ministerului Educației și Cercetării sunt aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării.

(3) Atribuțiile și sarcinile secretarilor de stat pentru educație sunt stabilite prin ordin al ministrului educației și cercetării.

(4) În cadrul Ministerului Educației și Cercetării și al unităților subordonate se pot înființa unități de management pentru implementarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă, conform legislației îi vigoare.

Art. 13. − Personalul care trece din instituțiile și unitățile de învățământ sau de cercetare în aparatul propriu al Ministerului Educației și Cercetării ori în serviciile publice subordonate ale acestuia beneficiază de rezervarea postului didactic sau de cercetare la instituția sau la unitatea de la care provine.

Art. 14. − (1) Instituțiile și unitățile care funcționează în subordinea sau în coordonarea Ministerului Educației și Cercetării, exceptând unitățile de cercetare științifică, sunt prevăzute în anexa nr. 3.

(2) Cluburile sportive studențești care funcționează în subordinea directă a Ministerului Educației și Cercetării sunt prevăzute în anexa nr. 4.

(3) Instituțiile și unitățile de cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inovare, care funcționează în subordinea directă a Ministerului Educației și Cercetării, sunt prevăzute în anexa nr. 5.

(4) Structura organizatorică a instituțiilor și unităților din subordinea sau din coordonarea Ministerului Educației și Cercetării, cu excepția celor de cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inovare, este aprobată prin ordin al ministrului educației și cercetării.

(5) Normativele de personal și criteriile de constituire a compartimentelor pentru unitățile și instituțiile publice subordonate, finanțate de la bugetul de stat, precum și atribuțiile acestora sunt stabilite prin ordin al ministrului educației și cercetării, în baza Legii nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a Ordonanței Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare, precum și a celorlalte dispoziții legale în vigoare.

Art. 15. − (1) Ministerul Educației și Cercetării asigură, prin intermediul Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică, prevăzută în anexa nr. 6, pe de o parte, elaborarea, aplicarea, monitorizarea și evaluarea politicilor în domeniul cercetării-dezvoltării și inovării, iar pe de altă parte, coordonează elaborarea, aplicarea, monitorizarea și evaluarea politicilor pentru lărgirea patrimoniului național și internațional de cercetare, tehnologie și inovare, dezvoltarea economică durabilă, accesul rezultatelor cercetării și tehnologiilor dezvoltate pe piața internă și internațională, realizarea societății informaționale, satisfacerea nevoilor cetățeanului și creșterea calității vieții acestuia.

(2) Organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică și structura organizatorică, precum și instituțiile și unitățile aflate în subordinea sau în coordonarea acesteia sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Art. 16. − (1) Ministerul Educației și Cercetării va utiliza un parc auto propriu atât pentru aparatul central, cât și pentru programele/proiectele cu finanțare internațională și pentru instituțiile și unitățile subordonate, potrivit legii, precum și autovehicule destinate deplasărilor în teritoriu pentru monitorizare și inspecție, conform anexei nr. 7.

(2) Ministerul Educației și Cercetării va prelua, în condițiile negociate în acorduri, parcul auto aflat în prezent în dotarea structurilor de reformă care aplică programele educaționale sprijinite prin împrumuturi externe.

Art. 17. − Din taxele de la studenții și cursanții străini, încasate în baza art. 92 alin. (4) din Legea nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se constituie un fond la dispoziția ministrului educației și cercetării, pentru situații speciale și neprevăzute, având un cuantum de cel puțin 5% din încasările în valută.

Art. 18. − (1) Inspectoratele școlare județene, respectiv al municipiului București, asigură activitatea de distribuire a manualelor școlare către unitățile de învățământ din subordine, ca activitate organizată pe lângă acestea, finanțată din venituri proprii.

(2) Veniturile înregistrate din activitatea prevăzută la alin. (1) vor fi obținute de la agenții economici care și-au asumat obligația de a edita, tipări și difuza manualele școlare sau vor fi virate direct de Ministerul Educației și Cercetării în cazul în care prin contractul cu acești agenți economici s-au prevăzut reținerea și virarea de către Ministerul Educației și Cercetării a sumelor aferente difuzării manualelor școlare de la inspectoratele școlare la unitățile de învățământ.

(3) Cheltuielile curente și de capital aferente activității prevăzute la alin. (1) se suportă din veniturile prevăzute la alin. (2).

(4) Disponibilitățile existente în cont la finele anului se reportează și se utilizează în anul următor pentru destinațiile prevăzute la alin. (3).

Art. 19. − Anexele nr. 1−7 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 20. − Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 410/2004 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 277 din 30 martie 2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul educației și cercetării,

Mircea Miclea

Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei,

Gheorghe Barbu

Ministrul finanțelor publice,

Ionel Popescu

 

București, 24 martie 2005.

Nr. 223.

ANEXA Nr. 1

 

S T R U C T U R A   O R G A N I Z A T O R I C Ă

a Ministerului Educației și Cercetării

 

 

ANEXA Nr. 2

 

C O N S I L I I   Ș I   C O M I S I   I C O N S U L T A T I V E

ale Ministerului Educației și Cercetării

 

Nr.

crt.

Denumirea consiliului/comisiei consultativ/consultative

Sursa de finanțare

I.

Consiliul Național pentru Reformă a Învățământului

Bugetul de stat

II.

Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare

Bugetul de stat

III.

Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior

Bugetul de stat

IV.

Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar de Stat

Bugetul de stat

V.

Consiliul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior

Bugetul de stat

VI.

Consiliul Național al Bibliotecilor

Venituri proprii

VII.

Consiliul Național al Rectorilor

Venituri proprii

VIII.

Consiliul Național de Evaluare și Acreditare în Învățământul Preuniversitar

Venituri proprii

 

ANEXA Nr. 3

 

I N S T I T U Ț I I L E   Ș I   U N I T Ă Ț I L E

care funcționează în subordinea sau în coordonarea Ministerului Educației și Cercetării, exceptând unitățile de cercetare științifică

 

A. Instituții de învățământ și alte unități subordonate

 

Nr.

crt.

Denumirea unității

Sursa de finanțare

I.

Inspectorate școlare județene și Inspectoratul Școlar al Municipiului București

Bugetul de stat

 

− organe de specialitate subordonate Ministerului Educației și Cercetării în a căror subordine funcționează unitățile conexe, unități pentru activitatea extrașcolară și cluburi sportive școlare

 

II.

Instituții de învățământ superior de stat:

 

1.

Universitatea „Politehnica” din București

Venituri proprii

2.

Universitatea Tehnică de Construcții București

Venituri proprii

3.

Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București

Venituri proprii

4.

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București

Venituri proprii

5.

Universitatea din București

Venituri proprii

6.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București

Venituri proprii

7.

Academia de Studii Economice din București

Venituri proprii

8.

Universitatea Națională de Muzică din București

Venituri proprii

9.

Universitatea de Arte din București

Venituri proprii

10.

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografic㠄Ion Luca Caragiale” din București

Venituri proprii

11.

Academia Națională de Educație Fizică și Sport din București

Venituri proprii

12.

Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București

Venituri proprii

13.

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Venituri proprii

14.

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad

Venituri proprii

15.

Universitatea din Bacău

Venituri proprii

16.

Universitatea de Nord din Baia Mare

Venituri proprii

17.

Universitatea „Transilvania” din Brașov

Venituri proprii

18.

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

Venituri proprii

19.

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca

Venituri proprii

20.

Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca

Venituri proprii

21.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca

Venituri proprii

22.

Academia de Muzic㠄Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca

Venituri proprii

23.

Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca

Venituri proprii

24.

Universitatea „Ovidius” din Constanța

Venituri proprii

25.

Universitatea Maritimă din Constanța

Venituri proprii

26.

Universitatea din Craiova

Venituri proprii

27.

Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova

Venituri proprii

28.

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați

Venituri proprii

29.

Universitatea Tehnic㠄Gheorghe Asachi” din Iași

Venituri proprii

30.

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinar㠄Ion Ionescu de la Brad” din Iași

Venituri proprii

31.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Venituri proprii

32.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași

Venituri proprii

33.

Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași

Venituri proprii

34.

Universitatea din Oradea

Venituri proprii

35.

Universitatea din Petroșani

Venituri proprii

36.

Universitatea din Pitești

Venituri proprii

37.

Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești

Venituri proprii

38.

Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița

Venituri proprii

39.

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu

Venituri proprii

40.

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Venituri proprii

41.

Universitatea „Valachia” din Târgoviște

Venituri proprii

42.

Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu

Venituri proprii

43.

Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureș

Venituri proprii

44.

Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș

Venituri proprii

45.

Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureș

Venituri proprii

46.

Universitatea „Politehnica” din Timișoara

Venituri proprii

47.

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara

Venituri proprii

48.

Universitatea de Vest din Timișoara

Venituri proprii

49.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara

Venituri proprii

III.

Biblioteci centrale universitare și pedagogice:

 

1.

Biblioteca Centrală Universitară din București

Bugetul de stat

2.

Biblioteca Centrală Universitar㠄Mihai Eminescu” din Iași

Bugetul de stat

3.

Biblioteca Centrală Universitar㠄Lucian Blaga” din Cluj-Napoca

Bugetul de stat

4.

Biblioteca Centrală Universitar㠄Eugen Todoran” din Timișoara

Bugetul de stat

5.

Biblioteca Pedagogică Național㠄I.C. Petrescu” din București

Bugetul de stat

IV.

Comisia Națională a României pentru UNESCO

Bugetul de stat

V.

Serviciul Național de Evaluare și Examinare

Bugetul de stat

VI.

Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale

Bugetul de stat

VII.

Centrul Național de Excelență

Bugetul de stat

VIII.

Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior și a Cercetării Științifice Universitare

Venituri proprii

și subvenții acordate

de la bugetul de stat

IX.

Palatul Național al Copiilor din București

Venituri proprii

și subvenții acordate

de la bugetul de stat

X.

Corul Național de Camer㠄Madrigal”

Venituri proprii

și subvenții acordate

de la bugetul de stat

XI.

Oficiul Național al Burselor de Studii în Străinătate

Venituri proprii

și subvenții acordate

de la bugetul de stat

XII.

Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic

Venituri proprii

și subvenții acordate

de la bugetul de stat

XIII.

Oficiul Național pentru Administrare și Operare al Infrastructurii de Comunicații de Date „ROEDUNET”

Venituri extrabugetare

și alocații de la bugetul

de stat

XIV.

Federația Sportului Școlar și Universitar

Venituri proprii

și subvenții acordate

de la bugetul de stat

XV.

Centrul Național de Formare a Personalului din Învățământul Preuniversitar

Venituri proprii

și subvenții acordate

de la bugetul de stat

XVI.

Centrul pentru Formarea Continuă în Limba Germană (la Mediaș)

Venituri proprii

și subvenții acordate

de la bugetul de stat

XVII.

Consiliul Național pentru Evaluarea și Difuzarea Manualelor

Venituri proprii

și subvenții acordate

de la bugetul de stat

XVIII.

Consiliul Național pentru Curriculum

Venituri proprii

și subvenții acordate

de la bugetul de stat

XIX.

Agenția Națională pentru Parteneriatul Universităților cu Mediul Economico-Social (APART)

Venituri proprii

și subvenții acordate

de la bugetul de stat

XX.

Agenția Managerială de Cercetare Științifică, Inovare și Transfer Tehnologic − Politehnica (AMCSIT−Politehnica)

Venituri proprii

XXI.

Secretariatul Național Român al Rețelei Universităților de la Marea Neagră

Venituri proprii

și subvenții acordate

de la bugetul de stat

 

B. Alte unități aflate în subordinea Ministerului Educației și Cercetării

XXII. Casele universitarilor

Nr.

crt.

Denumirea unității

Sursa de finanțare

1.

Casa Universitarilor din București

Venituri proprii

2.

Casa Universitarilor din Cluj-Napoca

Venituri proprii

3.

Casa Universitarilor din Iași

Venituri proprii

4.

Casa Universitarilor din Brașov

Venituri proprii

5.

Casa Universitarilor din Craiova

Venituri proprii

 

C. Unități aflate în coordonarea Ministerului Educației și Cercetării

Nr.

crt.

Denumirea unității

Sursa de finanțare

1.

Regia Autonom㠄Editura Didactică și Pedagogică”

Venituri proprii

 

ANEXA Nr. 4

 

C L U B U R I   S P O R T I V E   S T U D E N Ț E Ș T I

care funcționează în subordinea Ministerului Educației și Cercetării

 

Nr.

crt.

Denumirea unității

Sursa de finanțare

1.

Clubul „Sportul Studențesc” din București

Venituri proprii și subvenții

acordate de la bugetul de stat

2.

Clubul Sportiv „Academia Națională de Educație Fizică

și Sport” din București

Venituri proprii și subvenții

acordate de la bugetul de stat

3.

Clubul Sportiv „Universitatea” din Timișoara

Venituri proprii și subvenții

acordate de la bugetul de stat

4.

Clubul Sportiv „Universitatea” din Cluj-Napoca

Venituri proprii și subvenții

acordate de la bugetul de stat

5.

Clubul Sportiv „Universitatea” din Craiova

Venituri proprii și subvenții

acordate de la bugetul de stat

6.

Clubul Sportiv „Universitatea” din Galați

Venituri proprii și subvenții

acordate de la bugetul de stat

7.

Clubul Sportiv „Universitatea” din Brașov

Venituri proprii și subvenții

acordate de la bugetul de stat

8.

Clubul Sportiv „Politehnica” din Iași

Venituri proprii și subvenții

acordate de la bugetul de stat

9.

Clubul Sportiv „Știința” din Bacău

Venituri proprii și subvenții

acordate de la bugetul de stat

10.

Clubul Sportiv „Știința” din Petroșani

Venituri proprii și subvenții

acordate de la bugetul de stat

11.

Clubul Sportiv „Știința” din Constanța

Venituri proprii și subvenții

acordate de la bugetul de stat

12.

Clubul Sportiv „Știința” din Baia Mare

Venituri proprii și subvenții

acordate de la bugetul de stat

13.

Clubul Sportiv Universitar din Sibiu

Venituri proprii și subvenții

acordate de la bugetul de stat

14.

Clubul Sportiv Universitar din Ploiești

Venituri proprii și subvenții

acordate de la bugetul de stat

15.

Clubul Sportiv Universitar din Târgu Mureș

Venituri proprii și subvenții

acordate de la bugetul de stat

16.

Clubul Sportiv Universitar din Oradea

Venituri proprii și subvenții

acordate de la bugetul de stat

17.

Clubul Sportiv Universitar din Pitești

Venituri proprii și subvenții

acordate de la bugetul de stat

18.

Clubul Sportiv Studențesc „Medicina” din Timișoara

Venituri proprii și subvenții

acordate de la bugetul de stat

 

ANEXA Nr. 5

 

I N S T I T U Ț I I L E   Ș I   U N I T Ă Ț I L E

de cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inovare, care funcționează în subordinea directă a Ministerului Educației și Cercetării

 

Nr.

crt.

Denumirea unității

Sursa de finanțare

1.

Institutul de Științe ale Educației

Bugetul de stat

2.

Centrul European UNESCO pentru Învățământul Superior (CEPES)

Venituri proprii și subvenții acordate

de la bugetul de stat

3.

Centrul de Cercetări Biologice din Jibou

Venituri proprii și subvenții acordate

de la bugetul de stat

4.

Institutul Limbii Române

Venituri proprii și subvenții acordate

de la bugetul de stat

5.

Institutul de Medicină Comparată − IMC

Venituri proprii

 

N O T Ă:

1. Numărul maxim de posturi pentru unitățile și activitățile din subordinea Ministerului Educației și Cercetării, finanțate integral de la bugetul de stat, este de 10.470.

2. Numărul maxim de posturi pentru unitățile din structura Ministerului Educației și Cercetării, finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, este de 4.996.

 

ANEXA Nr. 6

 

O R G A N E   D E   S P E C I A L I T A T E

ale administrației publice centrale de cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inovare, care funcționează în subordinea Ministerului Educației și Cercetării

 

Nr.

crt.

Denumirea unității

Sursa de finanțare

1.

Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică

Bugetul de stat

 

N O T Ă:

Numărul maxim de posturi pentru unitățile din subordinea Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat este de 89.

 

ANEXA Nr. 7

 

P A R C U L   A U T O

al Ministerului Educației și Cercetării pentru activități specifice

 

Nr.

crt.

Activitatea

Tipul mijlocului de transport

Numărul

maxim

(bucăți)

Consumul maxim

de carburanți/autovehicul

(litri/lună)

1.

Proiectul privind învățământul

rural

− autoturism pentru unitatea centrală

1

450

 

 

− autoturism de teren

2

450

 

 

− laborator didactic mobil pentru fiecare inspectorat școlar

41

450

2.

Proiectul privind reabilitarea

infrastructurii școlare

− autoturism pentru unitatea centrală

2

450

 

 

− autoturism pentru unitatea teritorială

7

450

3.

Monitorizare și inspecție

− autoturism

10

450

 

 

− microbuz

3

450

4.

Programul PHARE RO0104.02 „Accesul la educație al grupurilor dezavantajate, cu focalizare pe romi”

− autoturism

− microbuz

1

1

450

450

 

N O T Ă:

Cheltuielile cu exploatarea, carburanții, întreținerea și asigurările autovehiculelor utilizate în cadrul programelor/proiectelor cu finanțare internațională se suportă din costurile operaționale ale programelor/proiectelor respective.