Hotărârea Guvernului nr. 2200/2004
M. Of. nr.
16 din 6 ianuarie 2005
GUVERNUL ROMÂNIEI
H O T Ă R Â R E
privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale
pentru Cercetare Științifică
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 71
din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2004 privind stabilirea unor
măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 228/2004, cu modificările și
completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. − (1) Autoritatea Națională pentru
Cercetare Științifică, denumită în continuare Autoritatea, este organul
de specialitate al administrației publice centrale, aflat în subordinea Ministerului Educației și Cercetării, prin care
acesta își realizează atribuțiile în domeniul cercetării.
(2) Autoritatea este instituție publică, finanțată de la bugetul de
stat, prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării, cu sediul în
municipiul București, str. Mendeleev nr. 21−25,
sectorul 1.
(3) Începând cu anul bugetar 2005, Autoritatea trece în subordinea Guvernului și în coordonarea primului-ministru,
prin Cancelaria Primului-Ministru.
Art. 2. − Autoritatea exercită atribuțiile
autorității de stat pentru domeniul cercetare-dezvoltare și își desfășoară
activitatea în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 57/2002
privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările și
completările ulterioare.
Art. 3. − Autoritatea are misiunea de a asigura
elaborarea, aplicarea, monitorizarea și evaluarea politicilor în domeniul
cercetării-dezvoltării și inovării, în acord cu strategia și cu Programul de
guvernare, în scopul de a fi asigurate, pe aceste baze, lărgirea patrimoniului
național și internațional tehnologic și de inovare, dezvoltarea economică
durabilă, accesul pe piața internă, europeană și pe piețe globale, realizarea
societății informaționale bazate pe cunoaștere, satisfacerea nevoilor
cetățeanului și creșterea calității vieții acestuia.
Art. 4. − Autoritatea, în domeniul său de
competență, are rolul și responsabilitatea:
a) de a asigura planificarea strategică și tactică;
b) de a defini obiective strategice și tactice;
c) de a defini, aplica, monitoriza și evalua politicile necesare
realizării obiectivelor;
d) de a defini cadrul normativ-metodologic, funcțional, operațional și
financiar necesar aplicării politicilor, de a urmări armonizarea legislației
naționale cu cea a Uniunii Europene și de a prelua acquisul comunitar;
e) de a asigura comunicarea cu celelalte autorități publice pentru a
realiza coerența politicilor guvernamentale;
f) de a asigura comunicarea cu structurile societății civile și cu
cetățenii;
g) de a defini, finanța, aplica, monitoriza și evalua programe, în
scopul atingerii obiectivelor;
h) de a stimula dezvoltarea regională și locală, precum și pe cea a
sectorului privat;
i) de a stimula dezvoltarea parteneriatului
internațional.
Art. 5. − În vederea îndeplinirii rolului său,
Autoritatea exercită următoarele funcții:
a) de politică − funcția de prezentare și armonizare a punctelor
de vedere politice privind domeniul cercetării-dezvoltării și inovării;
b) de strategie − prin care planifică strategic și asigură
elaborarea și implementarea politicilor în domeniul cercetării-dezvoltării și
inovării;
c) de administrare − prin care prognozează,
planifică, alocă, monitorizează și evaluează utilizarea de resurse pentru
implementarea politicilor în domeniu;
d) de monitorizare, evaluare și control al realizării politicilor în
domeniul cercetării-dezvoltării și inovării;
e) de elaborare a cadrului normativ-metodologic, funcțional, operațional
și financiar în care se realizează politicile în domeniu;
f) de autoritate de stat − prin care asigură urmărirea și
controlul respectării reglementărilor din domeniul său de activitate;
g) de reprezentare − prin care asigură, în numele Guvernului,
reprezentarea în organismele și organizațiile naționale, regionale și
internaționale, ca autoritate de stat pentru domeniul său de activitate;
h) de comunicare, atât cu celelalte structuri ale administrației
publice, cât și cu societatea civilă și cu cetățeanul;
i) de cooperare internațională − prin care asigură aplicarea
acordurilor internaționale în domeniu și promovarea de noi acorduri.
Art. 6. − (1) În vederea exercitării funcțiilor
sale, Autoritatea are următoarele atribuții principale:
a) fundamentarea, elaborarea și actualizarea periodică a politicilor și
strategiilor în domeniu;
b) diseminarea de informații în domeniul cercetării-dezvoltării și
inovării; stimularea creșterii conștiinței publice cu privire la rolul
cercetării-dezvoltării și inovării în procesul dezvoltării economice durabile;
stimularea și, după caz, asigurarea editării, tipăririi și difuzării de
publicații sau de materiale specifice domeniului său de competență;
c) elaborarea de politici privind dezvoltarea resurselor umane pentru și
prin cercetare;
d) stimularea transferului tehnologic, a valorificării rezultatelor,
inovării, a absorbției și difuziei acestora în rândul agenților economici și în
economie în general; definirea, finanțarea și implementarea de proiecte,
programe și de activități, prin care se creează și se utilizează instrumente
financiare și scheme de finanțare pentru reducerea riscului pe piață al
întreprinderilor, în special al celor mici și mijlocii; susținerea brevetării
unor rezultate ca primă formă de valorificare; cofinanțarea
temelor care asigură parteneriate între unitățile de
cercetare și agenții economici;
e) definirea de politici de restructurare, privatizare și de atragere a
capitalului străin în domeniu;
f) urmărirea armonizării politicilor proprii cu cele din domeniul
industriei, comerțului, sănătății, educației, precum și din alte domenii;
g) atragerea, utilizarea, monitorizarea și evaluarea asistenței tehnice
și a consultanței interne și internaționale pentru domeniul său specific de
competență;
h) definirea de indicatori specifici, asigurarea elaborării și implementării
de scheme de analiză și de monitorizare și evaluare a sistemului cercetării
tehnologice și inovării; publicarea de rapoarte, studii și altele asemenea;
realizarea de studii, analize, monitorizări, evaluări și alte activități
similare în domeniul cercetării-dezvoltării și inovării, pentru evaluarea și
controlul conducerii programelor și proiectelor; organizarea de seminarii și mese rotunde, acțiuni promoționale
de imagine și diseminare de informații, traduceri, precum și altele asemenea;
în aceste scopuri poate contracta servicii de consultanță, expertiză, asistență
tehnică etc.;
i) stimularea și monitorizarea participării României la programe și
proiecte internaționale, europene, comunitare și bilaterale în domeniu;
j) elaborarea și inițierea de proiecte de acte normative și de
reglementări în domeniu; crearea și dezvoltarea cadrului instituțional în
domeniu; avizarea proiectelor de acte normative care conțin prevederi ce intră
sub incidența domeniului său de competență; monitorizarea aplicării, după
aprobare, a actelor normative și a reglementărilor promovate;
k) stimularea dezvoltării regionale și locale, precum și a coeziunii
sociale, prin programe și proiecte de dezvoltare a cercetării științifice și
dezvoltării tehnologice și de stimulare a inovării; stimularea, înființarea sau
inițierea înființării și dezvoltării de parcuri științifice și tehnologice,
centre de inovare și incubare în afaceri, centre de
legături cu industria, de transfer tehnologic și altele asemenea, inclusiv
organizații fără scop lucrativ sau patrimonial;
l) conducerea, finanțarea, monitorizarea și implementarea de programe/proiecte de cercetare-dezvoltare și de stimulare a
inovării; atribuirea conducerii programelor, conform reglementărilor în
vigoare;
m) exercitarea atribuțiilor ce îi revin, potrivit legii, ca organ de
specialitate al administrației publice centrale, sub a cărui autoritate directă
funcționează unități aflate în subordinea sau în
coordonarea sa; monitorizarea și evaluarea de unități specifice domeniului;
n) elaborarea Planului național de cercetare-dezvoltare și inovare,
denumit în continuare Planul național, pe perioade multianuale,
inclusiv evaluarea surselor necesare; stabilirea și actualizarea obiectivelor
strategiei urmărite prin Planul național, în concordanță cu prioritățile
politicilor economice și sociale ale Guvernului;
o) stimularea dialogului cu comunitatea științifică și cu alte structuri
ale societății civile; în acest sens, se consultă și se stimulează implicarea
acestor structuri, în mod direct și activ, inclusiv prin susținere financiară,
în definirea și implementarea politicilor în domeniul cercetării-dezvoltării și
inovării;
p) aprobarea regulamentului-cadru și a componenței Colegiului
Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare și Inovare,
denumit în continuare Colegiul Consultativ, precum și a organelor de
lucru ale acestuia; asigurarea secretariatului Colegiului Consultativ și, după
caz, a organelor de lucru ale acestuia;
q) evaluarea programelor cuprinse în Planul național și
detalierea lor anuală; aprobarea prevederilor anuale ale Planului național și
informarea Guvernului asupra realizării acestora;
r) stabilirea fondurilor destinate finanțării programelor nucleu și
repartizarea acestor fonduri pe fiecare program-nucleu;
s) elaborarea Planului sectorial de cercetare-dezvoltare propriu, precum
și avizarea planurilor sectoriale de cercetare-dezvoltare ale celorlalte
autorități publice;
t) prognozarea, planificarea și programarea,
după caz, a bugetului aferent cercetării cuprins în bugetul de stat, a
resurselor financiare necesare realizării politicilor în domeniul său de
competență; utilizarea acestor resurse;
u) implementarea sistemului informativ național pentru cercetare
științifică și dezvoltare tehnologică, elaborarea și implementarea politicilor
de dezvoltare a tehnologiilor informatice;
v) colaborarea cu organisme și cu organizații naționale și
internaționale din domeniul cercetării-dezvoltării și inovării;
w) coordonarea de politici în domeniul proprietății intelectuale și stimularea
dezvoltării unui mediu favorabil inovării;
x) coordonarea activității de participare a României la târguri,
expoziții și la alte asemenea manifestări interne și internaționale cu caracter
tehnico-științific.
(2) Autoritatea îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin acte
normative pentru domeniul său de activitate.
(3) Autoritatea, corespunzător obiectului său de activitate, se
substituie Ministerului Educației și Cercetării în toate drepturile și
obligațiile decurgând din raporturile juridice ale acestuia cu terții.
Art. 7. − (1) Regulamentul de organizare și
funcționare al Autorității se aprobă prin ordin al ministrului educației și
cercetării.
(2) Începând cu anul bugetar 2005, Regulamentul de organizare și
funcționare al Autorității se aprobă prin ordin al președintelui Autorității.
(3) Structura organizatorică a Autorității, precum și organismele
consultative de pe lângă aceasta sunt prevăzute în anexa nr. 1.
(4) În structura organizatorică a Autorității pot funcționa direcții
generale, direcții, servicii și birouri. În cadrul acesteia, prin ordin al
ministrului educației și cercetării, se pot organiza direcții în cadrul
direcțiilor generale, iar prin decizie a președintelui se pot organiza servicii
și birouri, precum și colective temporare de lucru.
(5) Începând cu anul bugetar 2005, președintele Autorității poate aproba
prin ordin organizarea de direcții în cadrul direcțiilor generale, de servicii,
de birouri, precum și de colective temporare de lucru.
Art. 8. − (1) În structura Autorității se
organizează, la nivel de direcție generală, Organismul intermediar pentru
Programul operațional sectorial de creștere a competitivității economice,
pentru obiectivele de cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inovare.
(2) Organismul intermediar pentru Programul operațional sectorial de
creștere a competitivității economice, pentru obiectivele de cercetare
științifică, dezvoltare tehnologică și inovare, va îndeplini atribuțiile
delegate de Autoritatea de management pentru Programul operațional sectorial de
creștere a competitivității economice și/sau de către autoritățile de plată,
prin acordul părților implicate.
(3) Organismul intermediar pentru Programul operațional sectorial de
creștere a competitivității economice va deveni operațional începând cu anul
2005 și va funcționa cu un număr de 33 de posturi în anul 2006, din care 10
posturi în anul 2005 și 23 de posturi în anul 2006.
(4) Numărul de posturi prevăzut la alin. (3) este cuprins în numărul
maxim de posturi aprobat pentru funcționarea Autorității.
(5) Structura funcțiilor publice și structura organizatorică a
Organismului intermediar pentru Programul operațional sectorial de creștere a
competitivității economice vor fi definitivate o dată cu structura funcțiilor
publice și cu structura organizatorică a Autorității.
Art. 9. − (1) Numărul maxim de posturi pentru
funcționarea Autorității este de 92, exclusiv președintele și vicepreședintele.
(2) Statul de funcții se aprobă prin ordin al ministrului educației și
cercetării, la propunerea președintelui Autorității.
Art. 10. − (1) Autoritatea este condusă de un
președinte, cu rang de secretar de stat, ajutat de un vicepreședinte, cu rang
de subsecretar de stat, numiți prin decizie a primului-ministru, la propunerea
ministrului educației și cercetării.
(2) Începând cu anul bugetar 2005, președintele și vicepreședintele sunt
numiți prin decizie a primului-ministru, la propunerea Cancelariei Primului-Ministru.
(3) Salarizarea președintelui și a vicepreședintelui Autorității, precum
și acordarea celorlalte drepturi se fac conform prevederilor legale aplicabile
persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
Art. 11. − (1) Președintele Autorității are
următoarele atribuții:
a) asigură conducerea operativă a Autorității;
b) reprezintă Autoritatea în relații cu terții și semnează actele ce o
angajează față de aceștia;
c) angajează și concediază personalul unității, în condițiile legii;
d) încheie contracte individuale de muncă și dispune măsuri cu privire
la modificarea, executarea, suspendarea și încetarea acestora, cu respectarea
legislației în vigoare;
e) exercită orice atribuții care îi revin conform prevederilor legale și
regulamentului de organizare și funcționare.
(2) În exercitarea atribuțiilor sale, președintele emite decizii.
(3) Pentru fondurile primite de la bugetul de stat, președintele este
ordonator secundar de credite.
(4) Președintele poate delega dreptul de semnătură vicepreședintelui sau
secretarului general, cu excepția atribuției de ordonator de credite, care
poate fi delegată numai vicepreședintelui.
Art. 12. − (1) Începând cu anul 2005, președintele
Autorității răspunde de întreaga activitate a instituției în fața
primului-ministru și a Cancelariei Primului-Ministru.
(2) Președintele Autorității reprezintă instituția în raporturile cu
celelalte autorități publice, cu persoanele juridice și fizice din țară și din
străinătate, precum și în justiție.
(3) Președintele autorității îndeplinește, în domeniul de activitate al
Autorității, atribuțiile generale prevăzute pentru funcția de ministru la art.
53 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului
României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare, precum
și orice alte atribuții specifice, stabilite prin actele normative în vigoare.
(4) În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, președintele Autorității
emite ordine și instrucțiuni, în condițiile legii.
Art. 13. − Atribuțiile vicepreședintelui se
stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare.
Art. 14. − (1) Secretarul general este înalt
funcționar public, numit și salarizat conform prevederilor legale.
(2) Secretarul general îndeplinește atribuții de conducere
administrativă, care se stabilesc prin Regulamentul de organizare și
funcționare al Autorității.
Art. 15. − (1) Pentru desfășurarea activității,
Autoritatea preia în administrare de la Ministerul Educației și Cercetării
unele bunuri aflate în patrimoniul acestuia.
(2) Predarea-preluarea bunurilor prevăzute la alin. (1) se face prin
protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data
intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(3) Autoritatea are în dotare pentru activitățile specifice un parc
auto, stabilit potrivit dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 80/2001 privind
stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației
publice și instituțiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr.
247/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și un autovehicul
destinat deplasărilor în teritoriu pentru monitorizare și control.
Art. 16. − (1) În vederea îmbunătățirii comunicării
între organele administrației publice centrale și a armonizării politicilor
elaborate de acestea, pe lângă Autoritate funcționează Consiliul
Interministerial pentru cercetare-dezvoltare.
(2) Consiliul interministerial pentru cercetare-dezvoltare are rol
consultativ, se constituie și funcționează prin hotărâre a Guvernului.
(3) Colegiul Consultativ se constituie și funcționează conform
prevederilor art. 44 din Ordonanța Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare.
Art. 17. − (1) Unitățile care funcționează în subordinea Autorității sunt prevăzute în anexa nr. 2, iar
cele care funcționează în coordonarea sa sunt prevăzute în anexa nr. 3.
(2) Structura organizatorică, statele de funcții și regulamentele de
organizare și funcționare pentru unitățile subordonate se stabilesc prin
decizie a președintelui, iar începând cu anul 2005, prin ordin al președintelui,
la propunerea directorului general sau, după caz, a directorului unității.
(3) Numirea și eliberarea directorilor generali sau, după caz, a
directorilor unităților prevăzute în anexele nr. 2 și 3 se fac prin decizie a
președintelui, iar începând cu anul 2005, prin ordin al președintelui, în
condițiile prevederilor legale.
(4) Numirea și eliberarea din funcție a membrilor consiliilor de
administrație ale unităților prevăzute în anexa nr. 3 se fac prin decizie a
președintelui, iar începând cu anul 2005, prin ordin al președintelui.
Art. 18. − (1) La înființarea Autorității,
personalul acesteia se constituie din personal preluat sau, după caz,
transferat de la Ministerul Educației și Cercetării, precum și din personal
nou-angajat, în condițiile legii.
(2) Conform prevederilor art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul
administrației publice centrale, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 228/2004, cu modificările și completările ulterioare, personalul
Autorității preluat de la Ministerul Educației și Cercetării își menține, până
la data intrării în vigoare a noii legi a salarizării personalului din
instituțiile publice, nivelul salarizării prevăzut prin actele normative în
vigoare.
Art. 19. − Autoritatea poate să încheie contracte
sau convenții cu alte organisme și cu agenți economici din țară și din
străinătate, în vederea colaborării și cooperării pe plan național sau
internațional în domeniul său de activitate, în condițiile legii.
Art. 20. − Se autorizează Ministerul Finanțelor
Publice să introducă modificările în structura bugetului de stat pe anul 2005,
corespunzător prevederilor prezentei hotărâri, la propunerea ordonatorilor
principali de credite, pe baza protocolului de predare-primire încheiat între
Ministerul Educației și Cercetării și Cancelaria Primului-Ministru.
Art. 21. − Anexele nr. 1−3*) fac parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art. 22. − Pe data intrării în vigoare a prezentei
hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 410/2004 privind organizarea și funcționarea
Ministerului Educației și Cercetării, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 277 din 30 martie 2004, cu modificările și completările
ulterioare, se modifică în mod corespunzător.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul educației și cercetării,
Alexandru Athanasiu
Șeful Cancelariei Primului-Ministru,
Alin Teodorescu
Ministrul muncii, solidarității
sociale și familiei,
Dan Mircea Popescu
Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
București, 30 noiembrie 2004.
Nr. 2.200.