Hotărârea Guvernului nr. 2176/2004

M. Of. nr. 1236 din 22 decembrie 2004

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

H O T Ă R Â R E

pentru modificarea unor hotărâri ale Guvernului în scopul eliminării unor dispoziții privind obligativitatea aplicării standardelor și actualizării referirilor la standarde

 

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. I. − Regulamentul pentru acordarea autorizațiilor și licențelor în sectorul gazelor naturale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 784/2000, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 13 martie 2003, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 14 litera A, poziția c) va avea următorul cuprins:

„c) studiul de fezabilitate, întocmit de un proiectant autorizat conform legislației în vigoare și/sau normelor internaționale.”

2. La articolul 14 litera C, poziția c) va avea următorul cuprins:

„c) studiul de fezabilitate, întocmit de un proiectant autorizat conform legislației în vigoare și/sau normelor internaționale.”

3. La articolul 15 litera A, poziția a) va avea următorul cuprins:

„a) documentul emis de organismul de certificare privind inițierea procesului de certificare a sistemului calității și, după caz, a sistemului de management de mediu, din care să rezulte derularea procesului de implementare a acestora în cadrul agentului economic care solicită licența, cu finalizare în termen de 2 ani; solicitanții de licențe care au finalizat procesele de certificare prevăzute mai sus vor prezenta certificatele emise de organismele de certificare.”

4. La articolul 15 litera B, poziția e) va avea următorul cuprins:

„e) documentul emis de organismul de certificare privind inițierea procesului de certificare a sistemului calității și a sistemului de management de mediu, din care să rezulte derularea procesului de implementare a acestora în cadrul agentului economic care solicită licența, cu finalizare în termen de 2 ani; solicitanții de licențe care au finalizat procesele de certificare prevăzute mai sus vor prezenta certificatele emise de organismele de certificare.”

5. La articolul 15 litera C, poziția f) va avea următorul cuprins:

„f) documentul emis de organismul de certificare privind inițierea procesului de certificare a sistemului calității și a sistemului de management de mediu, din care să rezulte derularea procesului de implementare a acestora în cadrul agentului economic care solicită licența, cu finalizare în termen de 2 ani; solicitanții de licențe care au finalizat procesele de certificare prevăzute mai sus vor prezenta certificatele emise de organismele de certificare.”

6. La articolul 15 litera D, poziția d) va avea următorul cuprins:

„d) documentul emis de organismul de certificare privind inițierea procesului de certificare a sistemului calității, din care să rezulte derularea procesului de implementare a sistemului calității în cadrul agentului economic care solicită licența, cu finalizare în termen de 2 ani; solicitanții de licențe care au finalizat procesele de certificare prevăzute mai sus vor prezenta certificatele emise de organismele de certificare;”.

7. La articolul 15 litera E, poziția e) va avea următorul cuprins:

„e) documentul emis de organismul de certificare privind inițierea procesului de certificare a sistemului calității și a sistemului de management de mediu, din care să rezulte derularea procesului de implementare a acestora în cadrul agentului economic care solicită licența, cu finalizare în termen de 2 ani; solicitanții de licențe care au finalizat procesele de certificare prevăzute mai sus vor prezenta certificatele emise de organismele de certificare.”

8. La articolul 15 litera F, poziția f) va avea următorul cuprins:

„f) documentul emis de organismul de certificare privind inițierea procesului de certificare a sistemului calității și a sistemului de management de mediu, din care să rezulte derularea procesului de implementare a acestora în cadrul agentului economic care solicită licența, cu finalizare în termen de 2 ani; solicitanții de licențe care au finalizat procesele de certificare prevăzute mai sus vor prezenta certificatele emise de organismele de certificare;”.

Art. II. − Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 71/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modulele utilizate în diferite faze ale procedurilor de evaluare a conformității produselor din domeniile reglementate, prevăzute în Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformității produselor, cu modificările și completările ulterioare, și a regulilor de aplicare și utilizare a marcajului european de conformitate CE, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 14 februarie 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Punctul 6.3.3.1 va avea următorul cuprins:

„6.3.3.1. − Organismul notificat evaluează sistemul calității pentru a stabili dacă acesta îndeplinește cerințele menționate la pct. 6.3.2.1. Acesta presupune conformitatea cu aceste cerințe pentru sistemele calității care implementează standardul român SR EN ISO 9001:2001, completat, dacă este necesar, pentru a se ține seama de natura specifică a produselor pentru care este aplicat.”

2. Punctul 7.3.3.1 va avea următorul cuprins:

„7.3.3.1. − Organismul notificat evaluează sistemul calității pentru a stabili dacă acesta îndeplinește cerințele menționate la pct. 7.3.2.1. Acesta presupune conformitatea cu aceste cerințe pentru sistemele calității care implementează standardul român SR EN ISO 9001:2001, completat, dacă este necesar, pentru a permite caracteristici specifice ale produselor pentru care este aplicat.”

3. Punctul 10.3.3.1 va avea următorul cuprins:

„10.3.3.1. − Organismul notificat evaluează sistemul calității pentru a stabili dacă acesta îndeplinește cerințele menționate la pct. 10.3.2.1. Acesta presupune conformitatea cu aceste cerințe pentru sistemele calității care implementează standardul român SR EN ISO 9001:2001, completat, dacă este necesar, pentru a se ține seama de natura specifică a produselor pentru care este aplicat.”

Art. III. − În anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 527/2001 privind stabilirea gradului minim de biodegradabilitate a agenților de suprafață conținuți în detergenți, produse de întreținere și produse de curățat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 iunie 2001, prima liniuță va avea următorul cuprins:

„− metoda II dinamica cuprinsă în standardul SR 9888:2001 «Calitatea apei − determinarea biodegradabilității agenților de suprafață anionici și neionici».”

Art. IV. − Anexa nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 270/2002 privind stabilirea cerințelor referitoare la eficiența și etichetarea energetică pentru introducerea pe piață a cazanelor noi de apă caldă care funcționează cu combustibil lichid sau gazos, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 9 aprilie 2002, se modifică după cum urmează:

1. Punctul 3.3.1 din modulul D va avea următorul cuprins:

„3.3.1. Organismul notificat trebuie să evalueze sistemul de asigurare a calității pentru a stabili dacă acesta îndeplinește cerințele menționate la pct. 3.2.1. Aceasta presupune conformitatea cu acele cerințe ale sistemelor de calitate care pun în aplicare standardele armonizate corespunzătoare.”

2. Punctul 3.3.1 din modulul E va avea următorul cuprins:

„3.3.1. Organismul notificat trebuie să evalueze sistemul de asigurare a calității pentru a stabili dacă acesta îndeplinește cerințele menționate la pct. 3.2.1. Aceasta presupune conformitatea cu acele cerințe ale sistemelor de calitate care pun în aplicare standardele armonizate corespunzătoare.”

Art. V. − Hotărârea Guvernului nr. 439/2003 privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață a ascensoarelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 13 mai 2003, se modifică după cum urmează:

1. Punctul 3.3 din anexa nr. 6 va avea următorul cuprins:

„3.3. Organismul notificat trebuie să evalueze sistemul de asigurare a calității pentru a stabili dacă acesta îndeplinește cerințele menționate la pct. 3.2. Acesta consideră că este asigurată conformitatea cu aceste cerințe pentru sistemul de asigurare a calității care implementează standardul român care adoptă standardul european armonizat relevant1).”

2. Punctul 3.3 din anexa nr. 7 va avea următorul cuprins:

„3.3. Organismul notificat trebuie să evalueze sistemul de asigurare a calității pentru a stabili dacă acesta îndeplinește cerințele menționate la pct. 3.2. Acesta consideră că este asigurată conformitatea cu aceste cerințe pentru sistemul de asigurare a calității care implementează standardul român care adoptă standardul european armonizat relevant1).”

3. Punctul 3.3 din anexa nr. 9 va avea următorul cuprins:

„3.3. Organismul notificat trebuie să evalueze sistemul de asigurare a calității pentru a stabili dacă acesta îndeplinește cerințele menționate la pct. 3.2. Acesta consideră că este asigurată conformitatea cu aceste cerințe pentru sistemul de asigurare a calității care implementează standardul român care adoptă standardul european armonizat relevant1).”

4. Punctul 3.3 din anexa nr. 10 va avea următorul cuprins:

„3.3. Organismul notificat trebuie să evalueze sistemul de asigurare a calității pentru a stabili dacă acesta îndeplinește cerințele menționate la pct. 3.2. Acesta consideră că este asigurată conformitatea cu aceste cerințe pentru sistemul de asigurare a calității care implementează standardul român care adoptă standardul european armonizat relevant1). Echipa de audit trebuie să aibă cel puțin un membru cu experiență în evaluarea tehnologiei ascensorului în cauză. Procedura de evaluare trebuie să includă o vizită de inspecție la întreprinderea montatorului. Decizia motivată a echipei de audit, care va cuprinde și concluziile evaluării, trebuie adusă la cunoștință montatorului.”

5. Punctul 3.4 din anexa nr. 11 va avea următorul cuprins:

„3.4. Evaluarea sistemului de evaluare a conformității

Organismul notificat trebuie să evalueze sistemul de asigurare a calității pentru a stabili dacă acesta îndeplinește cerințele menționate la pct. 3.2. Acesta consideră că este asigurată conformitatea cu aceste cerințe pentru sistemul de asigurare a calității care implementează standardul român care adoptă standardul european armonizat relevant1).

Echipa de audit trebuie să aibă cel puțin un membru cu experiență în evaluarea tehnologiei ascensorului în cauză. Procedura de evaluare trebuie să includă o vizită de inspecție la întreprinderea montatorului. Decizia motivată a echipei de audit, care va cuprinde și concluziile evaluării, trebuie adusă la cunoștință montatorului.”

6. În anexele nr. 6, 7, 9, 10 și 11 se introduce următoarea notă de subsol:

„1) Acest standard va fi SR EN ISO 9001:2001, completat, unde este necesar, astfel încât să se țină seama de caracteristicile specifice ale ascensoarelor.”

7. În cuprinsul hotărârii următoarele sintagme se înlocuiesc după cum urmează:

a) „declarația de conformitate CE” cu „declarația de conformitate EC”;

b) „examinare CE” cu „examinare EC”;

c) „certificat de examinare CE” cu „certificat de examinare EC”;

d) „cererea de examinare CE” cu „cererea de examinare EC”.

Art. VI. − În Hotărârea Guvernului nr. 142/2003 privind limitarea conținutului de sulf din combustibilii lichizi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 21 februarie 2003, cu modificările și completările ulterioare, referirile la standardele din cuprinsul acesteia se modifică după cum urmează:

a) „SR ISO 8217/1996” se înlocuiește cu „SR ISO 8217:1996”;

b) „SR 13471/2002” se înlocuiește cu „SR 13471:2002”;

c) „SR ISO 8754/1996” se înlocuiește cu „SR ISO 8754:1996”;

d) „EN ISO 14596/1998” se înlocuiește cu „EN ISO 14596:1998”;

e) „SR EN 24260/2000” se înlocuiește cu „SR EN 24260:2000”;

f) „SR ISO 4259/1999” se înlocuiește cu „SR ISO 4259:1999”;

g) „SR 13471/2002” se înlocuiește cu „SR 13471:2002”.

Art. VII. − Punctul 2 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 711/1990 privind aprobarea documentației tehnicoeconomice a obiectivului de investiții „Lucrări pentru menținerea capacității de producție de 2.400.400 tone/an lignit la cariera Tismana II, județul Gorj”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 9 noiembrie 1992, va avea următorul cuprins:

„2. Realizarea acestei investiții se va efectua ținându-se cont de gradul de seismicitate al zonei de amplasare a obiectivului; standardul de referință este STAS 11000/1-1997.”

Art. VIII. − Punctul 5.1 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.209/2004 privind stabilirea procedurilor pentru aprobarea de tip a motoarelor destinate a fi montate pe mașini mobile nerutiere și a motoarelor secundare destinate vehiculelor pentru transportul rutier de persoane sau de marfă și stabilirea măsurilor de limitare a emisiilor de gaze și particule poluante provenite de la acestea, în scopul protecției atmosferei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 bis din 2 septembrie 2004, va avea următorul cuprins:

„5.1. Înainte ca aprobarea de tip să fie acordată, în scopul verificării existenței prevederilor și procedurilor necesare pentru asigurarea unui control eficient al conformității producției, autoritatea competentă care acordă aprobarea de tip trebuie să accepte angajarea producătorului de a respecta standardul SR EN ISO (pentru fabricarea motoarelor în cauză) sau un standard echivalent de acreditare care satisface astfel de cerințe.

Producătorul trebuie să informeze autoritatea competentă care acordă aprobarea de tip cu privire la angajamentul de a aplica standardul SR EN ISO 9001:2001 și, după caz, cu privire la toate revizuirile duratei de valabilitate sau ale domeniului de aplicare. Pentru a verifica dacă prevederile pct. 4.1.2 din prezenta anexă sunt respectate permanent, trebuie efectuate controale corespunzătoare ale producției.”

Art. IX. − Hotărârea Guvernului nr. 862/2004 privind aprobarea instrucțiunilor de metrologie legală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 28 iunie 2004, se modifică după cum urmează:

1. Articolele 8 și 21 din anexa nr. 1 vor avea următorul cuprins:

„Art. 8. − Organizațiile care propun spre atestare etaloane naționale trebuie să facă dovada că au implementat sisteme ale calității la nivelul laboratoarelor în care urmează să fie conservate și utilizate etaloanele naționale. Standardul de referință este SR EN ISO/CEI 17025:2001.

...............................................................................................

Art. 21. − Organizațiile care dețin etaloane naționale trebuie să le conserve și să le utilizeze în concordanță cu documentația în baza căreia s-a făcut atestarea.”

2. La articolul 6 din anexa nr. 5, litera e) va avea următorul cuprins:

„e) să demonstreze implementarea și menținerea unui sistem al calității operațional; standardul de referință este SR EN ISO/CEI 17025:2001.”

3. La articolul 6 din anexa nr. 6, litera g) va avea următorul cuprins:

„g) să aibă implementat un sistem al calității; standardul de referință este SR EN ISO 9001:2001.”

 

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

p. Ministrul de stat, ministrul economiei și comerțului,

Iulian Iancu,

secretar de stat

p. Ministrul integrării europene,

Maria Crivineanu,

secretar de stat

 

București, 30 noiembrie 2004.

Nr. 2.176.