Hotărârea Guvernului nr. 2137/2004

M. Of. nr. 1213 din 17 decembrie 2004

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

H O T Ă R Â R E

privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale a Taberelor și Turismului Școlar și a agențiilor teritoriale ale taberelor și turismului școlar

 

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. − (1) Agenția Națională a Taberelor și Turismului Școlar se organizează și funcționează ca instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Autorității Naționale pentru Tineret.

(2) Agenția Națională a Taberelor și Turismului Școlar are sediul în municipiul București, str. Eremia Grigorescu nr. 26, sectorul 1.

(3) Agenția Națională a Taberelor și Turismului Școlar va avea în coordonare agențiile teritoriale ale taberelor și turismului școlar, care au personalitate juridică.

(4) Agenția Națională a Taberelor și Turismului Școlar va fi denumită în continuare Agenția, iar agențiile teritoriale ale taberelor și turismului școlar vor fi denumite în continuare agenții teritoriale.

Art. 2. − (1) Scopul Agenției este de a organiza activități de interes public, cu caracter cultural-educativ pentru copii și tineri și cu caracter social pentru diverse categorii socioprofesionale.

(2) Pentru realizarea scopului său, Agenția îndeplinește următoarele obiective:

a) aplicarea politicii Guvernului în domeniul turismului pentru copii și tineri;

b) inițierea, aplicarea și sprijinirea activităților cu caracter cultural-educativ pentru copii și tineri și/sau cu caracter social;

c) inițierea, dezvoltarea și sprijinirea parteneriatelor în domeniul turismului și educației pentru copii și tineri și a programelor sociale cu alte autorități și instituții publice, precum și cu alte persoane fizice sau juridice române sau străine;

d) elaborarea, susținerea și implementarea legislației în domeniul turismului și educației pentru copii și tineri și a programelor sociale;

e) autorizarea activității instituțiilor publice, precum și persoanelor fizice sau juridice române ori străine care au activitate în domeniul turismului pentru copii și tineri pe teme educativ-culturale, de vacanță și de timp liber;

f) menținerea, îmbunătățirea și dezvoltarea patrimoniului aflat în administrarea și/sau în proprietatea sa.

(3) Pentru realizarea obiectivelor din domeniul său de activitate, Agenția are următoarele atribuții:

a) organizează activități de profil prin: programe specializate pe discipline de învățământ sau pe diferite domenii ale științei, tehnicii, artei și culturii, tabere sportive, concursuri, competiții, cluburi de vacanță, excursii, expediții, drumeții, manifestări cultural-artistice și de educație, cu caracter național și internațional, asigurându-se în acest fel și participarea directă sau pe bază de reciprocitate la manifestări similare peste hotare;

b) organizează și amenajează în incinta taberelor școlare cluburi, biblioteci, chioșcuri, gospodării-anexe și poate desfășura activități specifice de prestări de servicii, activități de transport și de valorificare a resurselor proprii, de pe urma cărora realizează venituri pe care le utilizează și le gestionează potrivit legii;

c) înființează tabere școlare, centre de vacanță, turistice, sportive și de agrement, prin amenajarea spațiilor și imobilelor neutilizate din domeniul public al statului, prin achiziționarea sau prin construirea unor noi imobile;

d) colaborează cu Ministerul Educației și Cercetării și cu alte instituții și autorități privind organizarea de activități de vacanță și timp liber pentru preșcolari și elevi;

e) popularizează în instituțiile de învățământ oferta turistică și educativă proprie pentru activitățile interne și externe;

f) aprobă schimburile de grupuri pentru activitățile desfășurate de agențiile teritoriale, atât între acestea, cât și între acestea și alți deținători de baze de odihnă și tratament, precum și schimburile internaționale la care agențiile teritoriale participă;

g) coordonează, monitorizează și controlează modul de organizare a activităților de vacanță și de timp liber, gestionarea resurselor umane și financiare, administrarea și utilizarea bazei materiale de către agențiile teritoriale;

h) elaborează și propune spre aprobare Autorității Naționale pentru Tineret costuri medii orientative, pe categorii de activități;

i) negociază cu alți deținători de baze turistice costuri pentru activitățile de vacanță și de timp liber, organizate în spațiile acestora;

j) aprobă utilizarea taberelor, a centrelor de vacanță, turistice, sportive și de agrement pentru procesul de învățământ de către copiii și tinerii care necesită cure de recuperare a sănătății;

k) asigură, contra cost sau cu titlu gratuit, transportul copiilor și tinerilor în tabere, potrivit programului de transport întocmit împreună cu Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” − S.A. sau cu alte societăți comerciale de transport;

l) avizează unitățile turistice în care se organizează tabere, excursii și expediții cu preșcolari și școlari și totodată avizează agenți economici, asociații, alte persoane juridice și persoane fizice care organizează astfel de activități;

m) organizează centre metodologice de pregătire, perfecționare și formare;

n) instruiește personalul angajat din domeniul serviciilor de cazare, alimentație și turism, a formatorilor de animatori, a animatorilor de vacanță și de timp liber, precum și a elevilor din liceele de profil;

o) elaborează și implementează norme în domeniu pentru activitățile organizate cu preșcolari și elevi de către terți;

p) organizează programe cu caracter social;

q) organizează activități cu caracter european pentru copii și tineri;

r) controlează activitatea agențiilor teritoriale și a agenților economici, asociațiilor, altor persoane juridice și persoanelor fizice care organizează activități ce necesită avizul Agenției și aplică sancțiuni în cazul nerespectării de către aceștia a normelor și dispozițiilor legale;

s) elaborează și aplică politica guvernamentală în domeniu;

t) alte atribuții expres prevăzute în lege.

Art. 3. − Regulamentul intern al Agenției privind organizarea și funcționarea sa se aprobă de președintele Autorității Naționale pentru Tineret.

Art. 4. − (1) În exercitarea atribuțiilor sale, Agenția colaborează cu ministere și autorități ale administrației publice centrale, cu autoritățile administrației publice locale, cu alte instituții publice, precum și cu persoane fizice și juridice, române ori străine.

(2) În vederea îndeplinirii atribuțiilor sale, Agenția are dreptul să solicite în condițiile legii informații de la ministere și autorități ale administrației publice centrale, de la autoritățile administrației publice locale, de la alte instituții publice.

Art. 5. − (1) Structura organizatorică a aparatului propriu al Agenției este prevăzută în anexa nr. 1.

(2) Încadrarea personalului din aparatul propriu, modificarea, suspendarea sau încetarea raporturilor de muncă se aprobă prin decizie a directorului general. Personalului Agenției, respectiv al agențiilor teritoriale, nu i se aplică prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare.

Art. 6. − Numărul maxim de posturi ale Agenției este de 1.038, din care 50 de posturi sunt în aparatul propriu, iar 988 de posturi se distribuie agențiilor teritoriale.

Art. 7. − (1) Agenția este condusă de un director general numit de către președintele Autorității Naționale pentru Tineret, în condițiile legii.

(2) Directorul general răspunde de întreaga activitate a Agenției.

(3) Directorul general îndeplinește, conform legii, funcția de ordonator terțiar de credite pentru bugetul Agenției.

Art. 8. − Directorul general îndeplinește, în principal, următoarele atribuții specifice:

a) reprezintă Agenția în raport cu alte autorități și instituții publice, cu persoane fizice și juridice din țară sau din străinătate;

b) conduce aparatul propriu al Agenției, numește și eliberează din funcție personalul acesteia;

c) stabilește statul de funcții al Agenției, în limita numărului de posturi aprobate prin prezenta hotărâre;

d) asigură coordonarea activității agențiilor teritoriale, propune președintelui Autorității Naționale pentru Tineret numirea și eliberarea din funcție a conducătorilor acestor instituții;

e) avizează și propune spre aprobare președintelui Autorității Naționale pentru Tineret structura organizatorică, statele de funcții, precum și criteriile de constituire a compartimentelor agențiilor teritoriale.

Art. 9. − În exercitarea atribuțiilor sale, directorul general emite decizii, dispoziții și instrucțiuni, obligatorii pentru aparatul propriu și cel al agențiilor teritoriale.

Art. 10. − (1) Se constituie Consiliul director al Agenției, condus de directorul general al Agenției și format din reprezentanți ai Agenției și din reprezentanți ai agențiilor teritoriale.

(2) Consiliul director are rol de decizie în domeniul administrativ și economico-financiar asupra activității agențiilor teritoriale, organizarea și funcționarea sa fiind stabilite prin Regulamentul intern al Agenției.

Art. 11. − (1) Finanțarea activității Agenției se face din venituri proprii și din subvenții acordate de la bugetul de stat.

(2) Cheltuielile curente și de capital ale Agenției se acoperă din venituri proprii și din subvenții acordate de la bugetul de stat.

(3) Agențiile teritoriale aflate în coordonarea Agenției se finanțează din venituri proprii și din subvenții acordate de la bugetul de stat.

Art. 12. − (1) Veniturile proprii pot proveni din:

a) contribuții de la persoane fizice și juridice din țară și din străinătate, donații, sponsorizări;

b) veniturile obținute din desfășurarea celorlalte activități prevăzute de lege și din alte colaborări.

(2) Criteriile de calcul privind stabilirea costului mediu orientativ, pe categorii de activități, sunt prevăzute în anexa nr. 2.

(3) Subvențiile de la bugetul de stat vor acoperi și facilitățile acordate unor categorii de beneficiari, conform anexei nr. 3.

Art. 13. − Stabilirea numărului maxim de autoturisme și a consumului lunar de carburanți se face potrivit dispozițiilor legale în vigoare.

Art. 14. − În vederea îndeplinirii funcțiilor sale specifice, Agenția poate încheia, în condițiile legii, contracte cu persoane fizice sau juridice, române ori străine, având ca obiect prestarea de servicii de consultanță în materie fiscală, juridică, de resurse umane, precum și orice alte servicii necesare realizării obiectivelor din domeniul său de activitate.

Art. 15. − (1) Salarizarea personalului din aparatul propriu al Agenției se va face potrivit prevederilor anexelor nr. I și nr. V/2 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Salarizarea personalului din cadrul agențiilor teritoriale se va face potrivit prevederilor anexelor nr. V/1 și nr. V/2 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2000, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 16. − (1) Bunurile mobile și imobile destinate taberelor, centrelor de vacanță, turistice, sportive și de agrement, aflate în administrarea agențiilor teritoriale la data preluării în subordine de către Autoritatea Națională pentru Tineret, rămân în administrarea acestora.

(2) Agenția are în administrare ca centre metodologice pentru pregătire, perfecționare și formare Complexul restaurant-hotel, compus din subsol, parter, plus etajele 5 și 6, situat în municipiul București, Șos. Viilor nr. 38, sectorul 5, și Școala generală din Predeal, județul Brașov.

(3) Toate bunurile imobile, construcții și terenuri, aferente taberelor, satelor de vacanță, bazelor turistice sportive și de agrement, aflate în administrarea Agenției, respectiv a agențiilor teritoriale, sunt destinate activităților de interes public, cu caracter cultural-educativ pentru copii și tineri și cu caracter social pentru diverse categorii socioprofesionale, și nu pot fi divizate, înstrăinate, realocate sau nu pot primi altă destinație fără acordul Consiliului director al Agenției.

Art. 17. − Preșcolarii și elevii care se deplasează în mod organizat în tabere, excursii, expediții și pentru alte activități de vacanță și de timp liber beneficiază de reducerea tarifelor de transport numai pe baza listelor nominale aprobate de agențiile teritoriale.

Art. 18. − (1) Personalul care asigură însoțirea preșcolarilor și elevilor, conducerea, îndrumarea, precum și ocrotirea lor în timpul participării la activitățile de vacanță și de timp liber este prevăzut în anexa nr. 4. Recrutarea și selecționarea personalului însoțitor se asigură de către Agenție, respectiv de agențiile teritoriale.

(2) Personalul medico-sanitar necesar pentru tabere, excursii și alte activități de vacanță și de timp liber este numit de către direcțiile de sănătate publică județene, la solicitarea agențiilor teritoriale, potrivit anexei nr. 4. Pentru perioada în care participă la aceste activități personalul medico-sanitar beneficiază de drepturile prevăzute în anexa nr. 5.

(3) Personalul însoțitor, precum și cel medico-sanitar din tabere, centre de vacanță, turistice, sportive și de agrement nu beneficiază de diurnă sau de indemnizație de detașare.

(4) Personalul administrativ-gospodăresc, angajat permanent, nu beneficiază de diurnă sau de indemnizație de conducere.

Art. 19. − (1) În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, Agenția va elabora regulamentul intern.

(2) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, Agenția va elabora metodologia de avizare, control și sancționare a activității în domeniul turismului pentru copii și tineri pe teme cultural-educative, de vacanță și de timp liber.

(3) Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 86/1999 privind înființarea Agenției Naționale a Taberelor și Turismului Școlar din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 18 februarie 1999.

Art. 20. − Anexele nr. 1−5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

p. Președintele Autorității Naționale pentru Tineret,

Iavor Ionuț Sebastian

Șeful Cancelariei Primului-Ministru,

Alin Teodorescu

p. Ministrul educației și cercetării,

Radu Damian,

secretar de stat

Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei,

Dan Mircea Popescu

Ministrul finanțelor publice,

Mihai Nicolae Tănăsescu

 

București, 30 noiembrie 2004.

Nr. 2.137.

ANEXA Nr. 1

Numărul maxim de posturi = 50

 

S T R U C T U R A   O R G A N I Z A T O R I C Ă

a Agenției Naționale a Taberelor și Turismului Școlar

 

 

 

ANEXA Nr. 2

 

C R I T E R I I L E   D E   C A L C U L

privind stabilirea costului mediu orientativ pentru tabere, excursii și expediții școlare și pentru celelalte activități prevăzute la art. 2 din hotărâre

 

1. Cheltuielile pentru hrana copiilor și tinerilor

2. Cheltuielile pentru hrana personalului însoțitor și a celui sanitar, care își desfășoară activitatea în tabere, centre de vacanță, turistice, sportive și de agrement

3. Cheltuielile aferente personalului angajat temporar în tabere, centre de vacanță, turistice, sportive și de agrement

4. Cheltuielile reprezentând 50% din costul hranei personalului administrativ-gospodăresc angajat temporar sau permanent în tabere, centre de vacanță, turistice, sportive și de agrement, în cazul în care pe perioada desfășurării activității acesta este obligat să locuiască în unitatea respectivă

5. Cheltuielile legate de aprovizionare, întreținere și funcționare: materiale de întreținere și curățenie, substanțe dezinfectante, materiale sanitare și instrumentar pentru cabinetele medicale din incinta taberelor, apă-canal, combustibil, energie electrică, spălat lenjerie, cazarmament, transport, materiale pentru activitățile tehnico-științifice, cultural-artistice, sportive, turistice, de educație și de agrement

6. Cheltuielile pentru transportul dus-întors al preșcolarilor, elevilor și al personalului însoțitor, de la domiciliu la tabără

7. Cheltuielile privind plata chiriilor pentru săli, a membrilor juriilor, cele pentru rechizite, materiale consumabile și publicitare, precum și cheltuielile de publicitate pentru tabere și pentru alte activități și manifestări menționate la art. 2 din hotărâre

8. Cheltuielile de transport intern și internațional dus întors pentru copiii participanți la tabere interne și internaționale sau la alte manifestări, precum și contravaloarea costurilor vizitelor la muzee, al participării la excursii și la alte activități care se desfășoară în perioada respectivă

9. Costurile se stabilesc de către Agenție și se aprobă de către ordonatorul principal de credite. 10. Cheltuielile privind asigurarea pentru accidente, risc și deces, pentru deplasări interne și internaționale 11. Cheltuieli indirecte.

 

ANEXA Nr. 3

 

M O D U L

de suportare a cheltuielilor pentru copiii și tinerii participanți la tabere, excursii și expediții școlare și la celelalte activități prevăzute la art. 2 din hotărâre

 

1. Sunt scutiți de la plata cheltuielilor, o singură dată într-un an școlar, copiii participanți la activitățile prevăzute la art. 2 din hotărâre, organizate prin agențiile teritoriale de tabere și turism educativ, proveniți din familii al căror venit mediu lunar pe membru de familie este de până la 50% din salariul minim brut pe țară, beneficiari de burse sociale, cei orfani, care nu sunt încredințați spre creștere și educare prin hotărâre judecătorească.

2. Suportă integral costul taberei, al excursiei sau expediției părinții sau susținătorii legali ai elevilor care nu se încadrează în prevederile pct. 1.

3. Drepturile prevăzute la pct. 1 se acordă în ordinea crescătoare a veniturilor, având prioritate elevii din învățământul de stat, curs de zi, care frecventează școala potrivit regulamentului școlar și cu rezultate bune și foarte bune la învățătură.

4. Din alocațiile bugetare se pot suporta:

a) costul integral pentru categoriile prevăzute la pct. 1;

b) costul integral pentru elevii (echipele) clasați (clasate) pe locurile I−III la faza națională a olimpiadelor școlare, pe discipline de învățământ și meserii, la competiții sportive sau la diferite manifestări naționale și internaționale;

c) costul integral pentru formațiile artistice care prezintă și susțin programe în tabere, centre de vacanță, turistice, sportive și de agrement;

d) costul integral, pe durata unei serii, pentru copiii personalului însoțitor și ai celui medical, care conduc grupurile de preșcolari și elevi sau care își desfășoară activitatea în tabere, precum și pentru cei ai personalului administrativ-gospodăresc angajat permanent în aceste tabere. Cheltuielile de transport se suportă de către beneficiar;

e) taxa de viză, de participare, cazare, masă și costul transportului internațional pentru copiii, tinerii și însoțitorii acestora, participanți cu acordul ordonatorului de credite la tabere, excursii, schimburi școlare, manifestări, competiții și concursuri pe discipline de învățământ, științifice tehnico-aplicative, cultural-artistice și sportiv-turistice care se desfășoară peste hotare.

 

ANEXA Nr. 4

 

P E R S O N A L U L   Î N S O Ț I T O R   Ș I   S A N I T A R

necesar pentru tabere, excursii și expediții, care se asigură de către Agenție și de către agențiile teritoriale

 

1. Taberele pentru preșcolari vor fi asigurate cu personal însoțitor și sanitar astfel:

a) la fiecare grupă de preșcolari formată din câte 15− 20 de copii − două educatoare și câte o supraveghetoare de noapte;

b) la fiecare tabără − un cadru sanitar mediu. Taberele cu un efectiv mai mare de 100 de preșcolari vor fi asigurate cu câte încă un cadru sanitar mediu la fiecare 100 de copii;

c) la taberele cu peste 100 de preșcolari − un medic, numărul medicilor crescând la fiecare 300 de copii;

d) la taberele cu efectiv mai mic de 100 de preșcolari asistența medicală se asigură de către medicul dispensarului teritorial;

e) la taberele cu efective mici, grupate pe o rază de 2,5 km și care totalizează 200 de preșcolari − un medic pentru toate aceste unități, cu excepția taberelor izolate.

2. Taberele pentru elevi vor fi asigurate cu personal însoțitor și personal sanitar astfel:

a) la fiecare 10 elevi − un însoțitor;

b) la fiecare tabără − câte un animator și un profesor de educație fizică. Taberele cu efective mai mari de copii și tineri se vor încadra cu câte un animator mai mult la fiecare 200 de elevi și un profesor de educație fizică la fiecare 100 de elevi în plus;

c) în taberele de pregătire sportivă va fi asigurat un profesor de educație fizică la un grup de minimum 12 elevi;

d) până la 300 de elevi − un cadru sanitar mediu, numărul cadrelor sanitare medii crescând la fiecare 300 de elevi în plus;

e) la taberele izolate, cu efectiv mai mic de 100 de elevi − un cadru sanitar mediu;

f) la 300−500 de elevi − un medic, numărul medicilor crescând la fiecare 300 de elevi în plus peste efectivul de 500;

g) pentru taberele cu efectiv mai mic de 300 de elevi asistența medicală se asigură prin dispensarul medical pe teritoriul căruia funcționează tabăra, iar dacă sunt situate la peste 5 km de sediul dispensarului medical, de către un medic;

h) la taberele cu efective mici, grupate pe o rază de 2,5 km și care totalizează 300 de elevi − un medic pentru asistența medicală a tuturor acestor unități;

i) la taberele de pregătire sportivă − un medic pentru fiecare tabără și personal sanitar în proporție de 1 la 100 de elevi;

j) pentru taberele de elevi organizate numai cu copiii din centrele de plasament (foste case de copii) și cu elevii din învățământul special, personalul însoțitor va fi compus dintr-un medic și un cadru mediu sanitar încadrate în aceste instituții.

3. Excursiile vor fi asigurate cu personal însoțitor și sanitar astfel:

a) la 10 elevi − câte un însoțitor;

b) la 100−200 de elevi − un cadru sanitar mediu, în excursiile cu peste 200 de elevi − câte un cadru sanitar mediu la fiecare 200 de elevi;

c) grupurile compuse din mai puțin de 100 de elevi vor fi dotate cu truse de prim ajutor.

4. Expedițiile și drumețiile vor fi asigurate cu personal însoțitor și sanitar astfel:

a) expedițiile vor fi însoțite de un însoțitor la minimum 10 elevi;

b) drumețiile se organizează, de regulă, pe grupe de preșcolari sau de elevi și sunt conduse de educatoare, învățătorul, animatorul sau profesorul care lucrează cu grupa sau cu clasa respectivă, de salvamar sau salvamontist;

c) grupurile vor fi conduse de salvamar, ghid montan sau animator specializat și trebuie să fie dotate cu truse de prim ajutor.

5. Pentru celelalte activități prevăzute la art. 2 din hotărâre numărul însoțitorilor se stabilește de către Agenție.

 

ANEXA Nr. 5

 

D R E P T U R I L E

cadrelor didactice, ale însoțitorilor, ale personalului medico-sanitar și ale personalului angajat permanent, temporar sau detașat în tabere, centre de vacanță, turistice, sportive și de agrement

 

1. Cadrele didactice, personalul însoțitor și personalul medico-sanitar, care conduc preșcolarii și elevii în activitățile prevăzute la art. 2 din hotărâre, beneficiază în mod gratuit de transport, cazare și hrană, în limita drepturilor prevăzute pentru elevi. Personalul prevăzut mai sus beneficiază și de gratuitate, pe durata unei serii de tabără, pentru copiii proprii de vârsta preșcolară și școlară.

2. Personalul administrativ-gospodăresc angajat permanent, temporar sau detașat în taberele școlare, satele de vacanță, bazele turistice, sportive și de agrement beneficiază pe perioada de funcționare de o reducere de 50% din costul hranei, de scutire de la plata regiei de cantină și de la plata cheltuielilor de cazare, în cazul în care este obligat să locuiască în unitatea respectivă, și de gratuitate, pe durata unei serii pentru copiii proprii de vârstă preșcolară și școlară.