Hotărârea Guvernului nr. 1840/2004

M. Of. nr. 1074 din 18 noiembrie 2004

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

H O T Ă R Â R E

pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. 

Art. I. − Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Înaintea titlului II se introduce titlul I „Dispoziţii generale”, cu următorul cuprins:

„Codul fiscal:

TITLUL I

Dispoziţii generale

[...]

Prevederi speciale pentru aplicarea Codului fiscal

Art. 11. − (1) La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înţelesul prezentului cod, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei. 

(2) În cadrul unei tranzacţii între persoane afiliate, autorităţile fiscale pot ajusta suma venitului sau a cheltuielii oricăreia dintre persoane, după cum este necesar, pentru a reflecta preţul de piaţă al bunurilor sau serviciilor furnizate în cadrul tranzacţiei. La stabilirea preţului de piaţă al tranzacţiilor între persoane afiliate se foloseşte cea mai adecvată dintre următoarele metode:

a) metoda comparării preţurilor, prin care preţul de piaţă se stabileşte pe baza preţurilor plătite altor persoane care vând bunuri sau servicii comparabile către persoane independente;

b) metoda cost-plus, prin care preţul de piaţă se stabileşte pe baza costurilor bunului sau serviciului asigurat prin tranzacţie, majorat cu marja de profit corespunzătoare;

c) metoda preţului de revînzare, prin care preţul de piaţă se stabileşte pe baza preţului de revânzare al bunului sau serviciului vândut unei persoane independente, diminuat cu cheltuiala cu vânzarea, alte cheltuieli ale contribuabilului şi o marjă de profit;

d) orice altă metodă recunoscută în liniile directoare privind preţurile de transfer emise de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. 

Norme metodologice:

1. Autorităţile fiscale din România pot, în scopul calculării obligaţiilor fiscale ale persoanelor afiliate, să reconsidere evidenţele persoanei afiliate din România, în scopul examinării fiscale, dacă în urma relaţiilor speciale dintre persoana afiliată română şi cea străină aceste evidenţe nu reflectă profiturile reale impozabile ce provin din România. Nu se efectuează reconsiderarea evidenţelor persoanelor afiliate atunci când tranzacţiile dintre asemenea persoane au loc în termeni comerciali de piaţă liberă, precum şi în cazul tranzacţiilor între persoane juridice române afiliate. Reconsiderarea evidenţelor se referă la ajustarea veniturilor, cheltuielilor, în scopul calculării obligaţiilor fiscale ale persoanelor afiliate. Reconsiderarea evidenţelor persoanelor afiliate nu se efectuează atunci când tranzacţiile dintre asemenea persoane au loc în termenii comerciali de piaţă liberă, respectiv ca tranzacţii între persoane independente. 

În cazul în care România a încheiat o convenţie de evitare a dublei impuneri cu statul al cărui rezident este persoana afiliată străină, această reconsiderare a evidenţelor în scopul examinării fiscale se efectuează de către autorităţile române prin coroborare cu «Procedura amiabilă» prevăzută în respectiva convenţie. În acest sens, atunci când România include în profiturile unei persoane înregistrate în România şi impune în consecinţă profiturile asupra cărora o persoană rezidentă în alt stat a fost supusă impunerii în statul său de rezidenţă, iar profiturile astfel incluse sunt profituri care ar fi revenit persoanei din România dacă condiţiile stabilite între cele două persoane ar fi fost cele convenite între persoanele independente, statul de rezidenţă al persoanei afiliate străine poate proceda la modificarea corespunzătoare a sumei impozitului stabilit asupra acelor profituri. 

La ajustarea profiturilor între persoanele afiliate se au în vedere termenele de prescripţie prevăzute de legislaţia internă a statelor în care persoanele afiliate în cauză sunt rezidente, în cazul în care prin convenţia de evitare a dublei impuneri nu s-a prevăzut altfel. 

Ajustarea profiturilor persoanelor afiliate nu conduce la modificarea situaţiilor financiare ale persoanelor afiliate. 

La stabilirea preţului de piaţă al tranzacţiilor, autorităţile fiscale nu vor ţine cont de împrejurările efective ce nu puteau fi cunoscute de către părţile la tranzacţie la data perfectării acesteia şi care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi atras o supra- sau o subestimare de către părţi a valorii tranzacţiei. 

Autorităţile stabilesc preţul de piaţă al acestor tranzacţii aplicând metoda utilizată de către contribuabil, cu excepţia cazurilor în care prin metoda utilizată nu se reflectă preţul de piaţă al bunurilor sau serviciilor furnizate în cazul tranzacţiei. În acest caz, autorităţile fiscale vor aplica cea mai adecvată dintre metodele prevăzute la art. 11 alin. (2) din Codul fiscal. 

2. La estimarea preţului de piaţă al tranzacţiilor se poate utiliza una dintre următoarele metode:

a) metoda comparării preţurilor;

b) metoda cost-plus;

c) metoda preţului de revânzare;

d) orice altă metodă recunoscută în liniile directoare privind preţurile de transfer emise de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. 

3. În termeni generali, preţul de piaţă este determinat prin raportarea la tranzacţii comparabile necontrolate. O tranzacţie este necontrolată dacă se desfăşoară între persoane independente. 

4. Metoda comparării preţurilor

Determinarea preţului de piaţă are la bază comparaţia preţului tranzacţiei analizate cu preţurile practicate de alte entităţi independente de aceasta, atunci când sunt vândute produse sau servicii comparabile. Pentru transferul de bunuri, mărfuri sau servicii între persoane afiliate, preţul de piaţă este acel preţ pe care l-ar fi convenit persoane independente, în condiţiile existente pe pieţe, comparabile din punct de vedere comercial pentru transferul de bunuri sau de mărfuri identice ori similare, în cantităţi comparabile, în acelaşi punct din lanţul de producţie şi de distribuţie şi în condiţii comparabile de livrare şi de plată. În acest sens, pentru stabilirea valorii de piaţă se poate recurge la:

a) compararea preţurilor convenite între persoane afiliate cu preţurile convenite în relaţiile cu persoane independente, pentru tranzacţii comparabile (compararea internă a preţurilor);

b) compararea preţurilor convenite între persoane independente, pentru tranzacţii comparabile (compararea externă a preţurilor). 

Pentru aplicarea metodei comparării preţurilor, preţul de piaţă al tranzacţiei este determinat prin compararea preţului de vânzare al mărfurilor şi serviciilor identice sau similare, vândute în cantităţi comparabile, cu preţul de vânzare al mărfurilor şi al serviciilor supuse evaluării. În cazul în care cantităţile nu sunt comparabile se utilizează preţul de vânzare pentru mărfurile şi serviciile identice sau similare, vândute în cantităţi diferite. Pentru aceasta, preţul de vânzare se corectează cu diferenţele în plus sau în minus care ar putea fi determinate de diferenţa de cantitate. 

5. Metoda cost-plus

Pentru determinarea preţului pieţei, metoda se bazează pe majorarea costurilor principale cu o marjă de profit corespunzătoare domeniului de activitate al contribuabilului. Punctul de plecare pentru această metodă, în cazul transferului de mărfuri sau de servicii între persoane afiliate, este reprezentat de costurile producătorului sau ale furnizorului de servicii. Aceste costuri sunt stabilite folosindu-se aceeaşi metodă de calcul pe care persoana care face transferul îşi bazează şi politica de stabilire a preţurilor faţă de persoane independente. Suma care se adaugă la costul astfel stabilit va avea în vedere o marjă de profit care este corespunzătoare domeniului de activitate al contribuabilului. În acest caz, preţul de piaţă al tranzacţiei controlate reprezintă rezultatul adăugării profitului la costurile de mai sus. În cazul în care mărfurile sau serviciile sunt transferate printr-un număr de persoane afiliate, această metodă urmează să fie aplicată separat pentru fiecare stadiu, luându-se în considerare rolul şi activităţile concrete ale fiecărei persoane afiliate. Costul plus profitul furnizorului într-o tranzacţie controlată va fi stabilit în mod corespunzător prin referinţă la costul plus profitul aceluiaşi furnizor în comparaţie cu tranzacţiile necontrolate. În completare, metoda care poate fi folosită este costul plus profitul care a fost câştigat în tranzacţii comparabile de către o persoană independentă. 

6. Metoda preţului de revânzare

În cazul acestei metode preţul pieţei este determinat pe baza preţului de revânzare al produselor şi serviciilor către entităţi independente, diminuat cu cheltuielile de vânzare, alte cheltuieli ale contribuabilului şi o marjă de profit. Această metodă se aplică pornindu-se de la preţul la care un produs cumpărat de la o persoană afiliată este revândut unei persoane independente. Acest preţ (preţul de revânzare) este apoi redus cu o marjă brută corespunzătoare (marja preţului de revânzare), reprezentând valoarea din care ultimul vânzător din cadrul grupului încearcă să îşi acopere cheltuielile de vânzare şi alte cheltuieli de operare în funcţie de operaţiunile efectuate (luând în considerare activele utilizate şi riscul asumat) şi să realizeze un profit corespunzător. În acest caz, preţul de piaţă pentru transferul bunului între entităţi afiliate este preţul care rămâne după scăderea marjei brute şi după ajustarea cu alte costuri asociate achiziţionării produsului. Marja preţului de revânzare a ultimului vânzător într-o tranzacţie controlată poate fi determinată prin referinţă la marja profitului de revânzare, pe care acelaşi ultim vânzător o câştigă pentru bunurile procurate şi vândute în cadrul tranzacţiilor necontrolate comparabile. De asemenea, se poate utiliza şi marja profitului ultimei vânzări realizate de o persoană independentă în cadrul unor tranzacţii necontrolate comparabile. 

La stabilirea valorii marjei preţului de revânzare trebuie să se aibă în vedere următoarele aspecte:

a) factorii referitori la perioada de timp dintre cumpărarea iniţială şi revânzare, inclusiv cei referitori la schimbările survenite pe piaţă în ceea ce priveşte cheltuielile, ratele de schimb şi inflaţia;

b) modificările survenite în starea şi gradul de uzură al bunurilor ce fac obiectul tranzacţiei, inclusiv modificările survenite prin progresul tehnologic dintr-un anumit domeniu;

c) dreptul exclusiv al revânzătorului de a vinde anumite bunuri sau drepturi, care ar putea influenţa decizia asupra unei schimbări a marjei de preţ. 

De regulă, metoda preţului de revânzare este utilizată în cazul în care cel care revinde nu majorează substanţial valoarea produsului. Metoda poate fi utilizată şi atunci când, înainte de revânzare, bunurile mai sunt prelucrate şi, în aceste circumstanţe, se poate stabili marja adecvată. 

7. În sensul art. 11 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal, prin alte metode recunscute în liniile directoare privind preţurile de transfer emise de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică se înţelege metoda marjei nete şi metoda împărţirii profitului. 

8. Metoda marjei nete

Metoda marjei nete implică calcularea marjei nete a profitului, obţinută de o persoană în urma uneia sau a mai multor tranzacţii cu persoane afiliate, şi estimarea acestei marje pe baza nivelului obţinut de către aceeaşi persoană în tranzacţii cu persoane independente sau pe baza marjei obţinute în tranzacţii comparabile efectuate de persoane independente. 

Metoda marjei nete presupune efectuarea unei comparaţii între anumiţi indicatori financiari ai persoanelor afiliate şi aceiaşi indicatori ai persoanelor independente, care activează în cadrul aceluiaşi domeniu de activitate. 

În utilizarea metodei marjei nete trebuie luate în considerare diferenţele dintre persoanele ale căror marje sunt comparabile. În acest sens vor fi avuţi în vedere următorii factori: competitivitatea altor contribuabili de pe piaţă şi a bunurilor echivalente, eficienţa şi strategia de management, poziţia pe piaţă, diferenţa în structura costurilor şi nivelul experienţei în afaceri. 

9. Metoda împărţirii profitului

Metoda împărţirii profitului se foloseşte atunci când tranzacţiile efectuate între persoane afiliate sunt interdependente astfel încât nu este posibilă identificarea unor tranzacţii comparabile. Această metodă presupune estimarea profitului obţinut de persoanele afiliate în urma uneia sau mai multor tranzacţii şi împărţirea acestor profituri între persoanele afiliate, proporţional cu profitul care ar fi fost obţinut de către persoane independente. Împărţirea profiturilor trebuie să se realizeze printr-o estimare adecvată a veniturilor realizate şi a costurilor suportate în urma uneia sau a mai multor tranzacţii de către fiecare persoană. Profiturile trebuie împărţite astfel încât să reflecte funcţiile efectuate, riscurile asumate şi activele folosite de către fiecare dintre părţi. 

10. În cazul comparării tranzacţiilor între persoane afiliate şi cele independente se au în vedere:

a) diferenţele determinate de particularităţile bunurilor materiale, nemateriale sau serviciilor ce fac obiectul tranzacţiilor comparabile, în măsura în care aceste particularităţi influenţează preţul de piaţă al obiectului respectivei tranzacţii;

b) funcţiile îndeplinite de persoane în tranzacţiile respective. 

La analiza funcţiilor persoanelor participante într-o tranzacţie vor fi avute în vedere: importanţa economică a funcţiilor îndeplinite de fiecare participant, împărţirea riscurilor şi a responsabilităţilor între părţile ce participă la tranzacţie, volumul resurselor angajate, al utilajelor şi echipamentelor, valoarea activelor necorporale folosite. 

11. La stabilirea preţului de piaţă al tranzacţiilor între persoane afiliate se foloseşte una dintre metodele prevăzute mai sus. În vederea stabilirii celei mai adecvate metode se au în vedere următoarele elemente:

a) metoda care se apropie cel mai mult de împrejurările în care sunt stabilite preţurile supuse liberei concurenţe pe pieţe comparabile din punct de vedere comercial;

b) metoda pentru care sunt disponibile date rezultate din funcţionarea efectivă a persoanelor afiliate, implicate în tranzacţii supuse liberei concurenţe;

c) gradul de precizie cu care se pot face ajustări în vederea obţinerii comparabilităţii;

d) circumstanţele cazului individual;

e) activităţile desfăşurate efectiv de diferitele persoane afiliate;

f) metoda folosită trebuie să corespundă împrejurărilor date ale pieţei şi ale activităţii contribuabilului;

g) documentaţia care poate fi pusă la dispoziţie de către contribuabil. 

12. Circumstanţele cazului individual care urmează să fie luat în considerare în examinarea preţului de piaţă sunt:

a) tipul, starea, calitatea, precum şi gradul de noutate al bunurilor, mărfurilor şi serviciilor transferate;

b) condiţiile pieţei pe care bunurile, mărfurile sau serviciile sunt folosite, consumate, tratate, prelucrate sau vândute unor persoane independente;

c) activităţile desfăşurate şi stadiile din lanţul producţiei şi distribuţiei ale entităţilor implicate;

d) clauzele cuprinse în contractele de transfer, privind: obligaţiile, termenele de plată, rabaturile, reducerile, garanţiile acordate, asumarea riscului;

e) în cazul unor relaţii de transfer pe termen lung, avantajele şi riscurile legate de acestea;

f) condiţiile speciale de concurenţă. 

13. În aplicarea metodelor prevăzute la art. 11 alin. (2) din Codul fiscal se iau în considerare datele şi documentele înregistrate în momentul în care a fost încheiat contractul. 

În cazul contractelor pe termen lung este necesar să se aibă în vedere dacă terţe părţi independente ţin seama de riscurile asociate, încheind contractele corespunzătoare (de exemplu, clauze de actualizare a preţului). 

În situaţia în care în legătură cu transferul bunurilor şi al serviciilor sunt convenite aranjamente financiare speciale (condiţii de plată sau facilităţi de credit pentru client, diferite de practica comercială obişnuită), în cazul furnizării parţiale de materiale de către client sau servicii auxiliare, la determinarea preţului de piaţă trebuie să se ia în considerare şi aceşti factori. 

14. La aplicarea metodelor prevăzute la art. 11 alin. (2) din Codul fiscal nu se iau în considerare preţurile care au fost influenţate de situaţii competitive speciale, cum ar fi:

a) preţuri practicate pe pieţe speciale închise, unde aceste preţuri sunt stabilite diferit de condiţiile de pe piaţa din care se face transferul;

b) preţuri care sunt supuse reducerilor speciale legate de introducerea de produse noi pe piaţă;

c) preţuri care sunt influenţate de reglementările autorităţilor publice. 

15. Atunci când se stabileşte preţul de piaţă al serviciilor în cadrul tranzacţiilor între persoane afiliate, autorităţile fiscale examinează în primul rând dacă persoanele independente, cu un comportament adecvat, ar fi încheiat o asemenea tranzacţie în condiţiile stabilite de persoanele afiliate. 

În cazul furnizărilor de servicii se iau în considerare tarifele obişnuite pentru fiecare tip de activitate sau tarifele standard existente în anumite domenii (transport, asigurare). În cazul în care nu există tarife comparabile se foloseşte metoda «cost-plus». 

16. În cazul costurilor de publicitate, acestea se deduc de către acele persoane afiliate care urmează să beneficieze de pe urma publicităţii făcute sau, dacă este necesar, sunt alocate proporţional cu beneficiul. În situaţia în care costurile de publicitate sunt asumate de societatea-mamă în numele grupului ca un tot unitar, acestea sunt nedeductibile la persoana controlată. 

La calcularea profitului, autorităţile fiscale estimează cheltuielile efectuate de persoanele afiliate cu publicitatea, proporţional cu beneficiile câştigate de aceste persoane din publicitate. Dacă un contribuabil efectuează cheltuieli cu publicitatea de care beneficiază şi o persoană afiliată, se presupune că prima persoană a furnizat celei de a doua persoane servicii comerciale, proporţional cu natura şi sfera serviciilor furnizate de o companie de publicitate independentă. 

Pentru a stabili mai clar proporţiile cheltuielilor efectuate de fiecare persoană cu publicitatea, de care beneficiază două sau mai multe persoane afiliate, trebuie luate în considerare pieţele pe care s-a făcut publicitatea şi cota de piaţă a respectivelor persoane afiliate în vânzările de bunuri şi servicii cărora li s-a făcut reclama. 

17. Când un contribuabil acordă un împrumut (credit) unei persoane afiliate sau atunci când acesta primeşte un astfel de împrumut (credit), indiferent de scopul şi destinaţia sa, preţul pieţei pentru asemenea serviciu este constituit din dobânda care ar fi fost agreată de persoane independente pentru astfel de servicii furnizate în condiţii comparabile, inclusiv comisionul de administrare a creditului, respectiv împrumutului. 

În cazul serviciilor de finanţare între persoane afiliate, pentru alocarea veniturilor se analizează:

a) dacă împrumutul dat este în interesul desfăşurării activităţii beneficiarului şi a fost utilizată în acest scop;

b) dacă a existat o schemă de distribuţie a profitului. 

Încadrarea împrumutului în schema de distribuţie a profitului va fi presupusă dacă la data acordării împrumutului nu se aşteaptă în mod cert o rambursare a împrumutului sau dacă contractul conţine clauze defavorabile pentru plătitor. 

Atunci când se examinează dobânda, trebuie luate în considerare: suma şi durata împrumutului, natura şi scopul împrumutului, garanţia implicată, valuta implicată, riscurile de schimb şi costurile măsurilor de asigurare a ratei de schimb, precum şi alte circumstanţe de acordare a împrumutului. 

Raportarea condiţiilor de împrumut are în vedere ratele dobânzii aplicate în împrejurări comparabile şi în aceeaşi zonă valutară de o persoană independentă. De asemenea, trebuie să se ţină seama de măsurile pe care persoanele independente le-ar fi luat pentru a împărţi riscul de schimb (de exemplu: clauze care menţin valoarea împrumutului în termeni reali, încheierea unui contract de devize pentru plată la termen pe cheltuiala împrumutătorului). 

18. În cazul dobânzilor aferente furnizorilor de bunuri şi de servicii este necesar să se examineze dacă costul dobânzii reprezintă o practică comercială obişnuită sau dacă părţile care fac tranzacţia cer dobândă acolo unde, în tranzacţii comparabile, bunurile şi serviciile sunt transferate reciproc. Aceste elemente de analiză se au în vedere şi la alte forme de venituri sau costuri asimilate dobânzilor. 

19. Atunci când se stabileşte preţul de piaţă al drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul tranzacţiilor între persoane afiliate, autorităţile fiscale examinează în primul rând dacă persoanele independente, cu un comportament adecvat, ar fi încheiat o asemenea tranzacţie în condiţiile stabilite de persoane afiliate. 

În cazul transferului de drepturi de proprietate intelectuală, cum sunt: drepturile de folosire a brevetelor, licenţelor, know-how şi altele de aceeaşi natură, costurile folosirii proprietăţii nu sunt deduse separat dacă drepturile sunt transferate în legătură cu furnizarea de bunuri sau de servicii şi dacă sunt incluse în preţul acestora. 

20. În cazul serviciilor de administrare şi conducere din interiorul grupului se au în vedere următoarele:

a) între persoanele afiliate costurile de administrare, management, control, consultanţă sau funcţii similare sunt deduse la nivel central sau regional prin intermediul societăţii-mamă, în numele grupului ca un tot unitar. Nu poate fi cerută o remuneraţie pentru aceste activităţi, în măsura în care baza lor legală este relaţia juridică care guvernează forma de organizare a afacerilor sau orice alte norme care stabilesc legăturile dintre entităţi. Cheltuielile de această natură pot fi deduse numai dacă astfel de entităţi furnizează în plus servicii persoanelor afiliate sau dacă în preţul bunurilor şi în valoarea tarifelor serviciilor furnizate se iau în considerare şi serviciile sau costurile administrative. Nu pot fi deduse costuri de asemenea natură de către o filială care foloseşte aceste servicii luând în considerare relaţia juridică dintre ele, numai pentru propriile condiţii, ţinând seama că nu ar fi folosit aceste servicii dacă ar fi fost o persoană independentă;

b) serviciile trebuie să fie prestate în fapt. Simpla existenţă a serviciilor în cadrul unui grup nu este suficientă, deoarece, ca regulă generală, persoanele independente plătesc doar serviciile care au fost prestate în fapt. 

Pentru aplicarea prezentelor norme metodologice, autorităţile fiscale vor lua în considerare şi liniile directoare privind preţurile de transfer, emise de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.”

2. Titlul II „Impozitul pe profit”:

1. Punctul 6 va avea următorul cuprins:

„6. Veniturile obţinute din activităţi economice de către contribuabilii prevăzuţi la art. 15 alin. (1) lit. e), f), g) şi h) din Codul fiscal şi care sunt utilizate în alte scopuri decât cele expres menţionate la literele respective se supun impozitării cu cota prevăzută la art. 17 alin. (1) din Codul fiscal. În vederea stabilirii bazei impozabile, din veniturile obţinute se scad cheltuielile efectuate în scopul realizării acestor venituri.”

2. Punctul 23 va avea următorul cuprins:

„23. În sensul art. 21 alin. (1) din Codul fiscal, sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri impozabile şi următoarele:

a) cheltuielile efectuate cu editarea publicaţiilor care sunt înregistrate ca retururi în perioada de determinare a profitului impozabil pe baza documentelor justificative şi în limita cotelor prevăzute în contractele de distribuţie, cu condiţia reflectării în contabilitate a veniturilor şi cheltuielilor potrivit reglementărilor contabile;

b) cheltuielile generate de taxa pe valoarea adăugată ca urmare a aplicării proratei, în conformitate cu prevederile titlului VI «Taxa pe valoarea adăugată» din Codul fiscal, precum şi în alte situaţii când taxa pe valoarea adăugată este înregistrată pe cheltuieli, în situaţia în care taxa pe valoarea adăugată este aferentă unor bunuri sau servicii achiziţionate în scopul realizării de venituri impozabile;

c) cheltuielile reprezentând valoarea creanţelor comerciale înstrăinate, potrivit legii.”

3. Punctul 26 va avea următorul cuprins:

„26. Intră sub incidenţa prevederilor art. 21 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal cheltuielile reprezentând contribuţiile pentru asigurarea de accidente de muncă şi boli profesionale, efectuate potrivit Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, cu modificările şi completările ulterioare. Cheltuielile cu primele de asigurare pentru riscul profesional, efectuate potrivit legislaţiei specifice, sunt deductibile la calculul profitului impozabil.”

4. Punctul 28 va avea următorul cuprins:

„28. Analiza în vederea acordării deductibilităţii cheltuielilor de transport şi cazare în ţară şi străinătate, efectuate de către salariaţi şi administratori, se efectuează pe baza rezultatului contabil curent, respectiv reportat. Rezultatul contabil curent reprezintă soldul contului «Profit şi pierdere» la nivel de lună, respectiv trimestru, după caz, urmând a se efectua regularizări periodice. În cazul în care, prin cumularea rezultatului curent cu cel reportat, contribuabilul înregistrează profit contabil, cheltuielile prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal sunt deductibile. Profitul din anii precedenţi reprezintă sodul contului «Rezultatul reportat» la data de 31 decembrie a anului anterior anului curent, indiferent de natura conturilor analitice.”

5. Punctul 50 va avea următorul cuprins:

„50. Cota de 5% reprezentând rezerva prevăzută la art. 22 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal se aplică asupra diferenţei dintre totalul veniturilor, din care se scad veniturile neimpozabile şi veniturile din impozitul pe profit amânat, şi totalul cheltuielilor, din care se scad cheltuielile cu impozitul pe profit curent şi amânat şi cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile, înregistrate în contabilitate. Rezerva se calculează cumulat de la începutul anului şi este deductibilă la calculul profitului impozabil lunar sau trimestrial, după caz. În veniturile neimpozabile care se scad la determinarea bazei de calcul pentru rezervă sunt incluse veniturile prevăzute la art. 20 din Codul fiscal, cu excepţia celor prevăzute la lit. d) din acelaşi articol. Rezervele astfel constituite se completează sau se diminuează în funcţie de nivelul profitului contabil din perioada de calcul. De asemenea, majorarea sau diminuarea rezervelor astfel constituite se efectuează şi în funcţie de nivelul capitalului social subscris şi vărsat sau al patrimoniului.”

6. Punctul 53 va avea următorul cuprins:

„53. Creanţele asupra clienţilor reprezintă sumele datorate de clienţii interni şi externi pentru produse, semifabricate, materiale, mărfuri etc. vândute, lucrări executate şi servicii prestate, pe bază de facturi, înregistrate după 1 ianuarie 2004 şi neîncasate într-o perioadă ce depăşeşte 270 de zile de la data scadenţei. 

Diminuarea sau anularea provizioanelor se efectuează prin trecerea acestora pe venituri în cazul încasării creanţei, proporţional cu valoarea încasată sau înregistrarea acesteia pe cheltuieli. 

În cazul creanţelor în valută, provizionul este deductibil la nivelul valorii influenţate cu diferenţele de curs favorabile sau nefavorabile ce apar cu ocazia evaluării acestora. Valoarea provizioanelor pentru creanţele asupra clienţilor este luată în considerare la determinarea profitului impozabil în trimestrul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 22 din Codul fiscal şi nu poate depăşi valoarea acestora, înregistrată în contabilitate în anul fiscal curent sau în anii anteriori. Procentele prevăzute la art. 22 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, aplicate asupra creanţelor înregistrate începând cu anii fiscali 2004, 2005 şi, respectiv, 2006, nu se recalculează. 

Cheltuielile reprezentând pierderile din creanţele incerte sau în litigiu neîncasate, înregistrate cu ocazia scoaterii din evidenţă a acestora, sunt deductibile pentru partea acoperită de provizionul constituit potrivit art. 22 din Codul fiscal.”

7. Punctul 63 va avea următorul cuprins:

„63. Gradul de îndatorare al capitalului se determină ca raport între capitalul împrumutat şi capitalul propriu. Prin capital împrumutat se înţelege totalul creditelor şi împrumuturilor cu termen de rambursare de peste un an începând de la data semnării contractului, respectiv credite bancare, împrumuturi de la instituţii financiare, împrumuturi de la acţionari, asociaţi sau alte persoane, credite furnizori, cu excepţia celor prevăzute la alin. (4) al art. 23 din Codul fiscal, indiferent de perioada în care acestea au fost contractate. 

În capitalul împrumutat se includ şi creditele sau împrumuturile care au un termen de rambursare mai mic de un an, în situaţia în care există prelungiri ale acestora, iar perioada de rambursare curentă însumată cu perioadele de rambursare anterioare ale creditelor sau împrumuturilor pe care le prelungesc depăşeşte un an.”

8. După punctul 71 se introduc trei puncte noi, punctele 71¹, 71² şi 71³, cu următorul cuprins:

„Codul fiscal:

(12) Contribuabilii care investesc în mijloace fixe amortizabile sau în brevete de invenţie amortizabile, destinate activităţilor pentru care aceştia sunt autorizaţi şi care nu aplică regimul de amortizare accelerată, pot deduce cheltuieli de amortizare reprezentând 20% din valoarea de intrare a acestora, la data punerii în funcţiune a mijlocului fix sau a brevetului de invenţie. Valoarea rămasă de recuperat pe durata normală de utilizare se determină după scăderea din valoarea de intrare a sumei egale cu deducerea de 20%. Pentru achiziţiile de animale şi plantaţii, deducerea de 20% se acordă astfel:

a) pentru animale, la data achiziţiei;

b) pentru plantaţii, la data recepţiei finale de înfiinţare a plantaţiei. 

Intră sub incidenţa prezentului alineat şi mijloacele fixe achiziţionate în baza unui contract de leasing financiar cu clauză definitivă de transfer al dreptului de proprietate asupra bunului, la expirarea contractului de leasing financiar. Contribuabilii care beneficiază de facilităţile prevăzute la prezentul alineat au obligaţia să păstreze în patrimoniu aceste mijloace fixe amortizabile cel puţin o perioadă egală cu jumătate din durata lor normală de utilizare. 

Norme metodologice:

 71¹. Intră sub incidenţa art. 24 alin. (12) din Codul fiscal şi mijloacele fixe amortizabile de natura construcţiilor. Pentru investiţiile considerate mijloace fixe amortizabile în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (3) din Codul fiscal, contribuabilii nu beneficiază de prevederile art. 24 alin. (12) din acelaşi act normativ. 

71². Exemplu privind aplicarea prevederilor art. 24 alin. (12) din Codul fiscal:

Un contribuabil care îşi desfăşoară activitatea în domeniul depozitării materialelor şi mărfurilor achiziţionează în data de 15 septembrie 2004 o clădire-depozit pe care o pune în funcţiune pe data de 20 a aceleiaşi luni. Valoarea de intrare a clădirii-depozit este de 30.000.000 mii lei. Durata normală de funcţionare a clădirii, conform Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, este de 50 de ani. Contribuabilul, din punct de vedere contabil, foloseşte amortizarea liniară. Din punct de vedere fiscal contribuabilul aplică facilitatea prevăzută la art. 24 alin. (12) din Codul fiscal. Ca urmare a aplicării prevederilor art. 24 alin. (12) din Codul fiscal, contribuabilul va înregistra următoarea situaţie:

• deduce din punct de vedere fiscal, în luna septembrie 2004, o cotă de 20% din valoarea de intrare a mijlocului fix amortizabil: 20% x 30.000.000 mii lei = 6.000.000 mii lei;

• valoarea de recuperat din punct de vedere fiscal pe următoarele 600 de luni, începând cu octombrie 2004, 30.000.000 mii lei − 6.000.000 mii lei = 24.000.000 mii lei;

• amortizarea fiscală lunară din octombrie 2004 până în septembrie 2054, 40.000 mii lei (24.000.000 mii lei/600 luni). 

− mii lei − 

 

Codul fiscal:

(16) Contribuabilii care investesc în mijloace fixe destinate prevenirii accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, precum şi înfiinţării şi funcţionării cabinetelor medicale, pot deduce integral valoarea acestora la calculul profitului impozabil la data punerii în funcţiune sau pot recupera aceste cheltuieli prin deduceri de amortizare, potrivit prevederilor prezentului articol. 

Norme metodologice:

71³. Intră sub incidenţa prevederilor art. 24 alin. (16) din Codul fiscal mijloacele fixe amortizabile care sunt destinate prevenirii accidentelor de muncă şi bolilor profesionale şi sunt certificate de organisme recunoscute de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, potrivit prevederilor Legii protecţiei muncii nr. 90/1996, republicată.”

9. Punctul 83 va avea următorul cuprins:

„83. Impozitul pe dividende se determină după calculul profitului impozabil, se reţine şi se virează pentru următoarele elemente:

− capital social majorat prin utilizarea unor elemente de capitaluri proprii (diferenţe provenite din reevaluarea imobilizărilor şi a stocurilor, potrivit legii, sume înregistrate la rezerve din diferenţe de curs valutar şi altele asemenea);

− capitaluri proprii constituite din profitul brut, potrivit prevederilor legale (rezerve legale, reduceri sau scutiri de impozit pe profit pentru profitul reinvestit şi altele asemenea);

− capitaluri proprii constituite în conformitate cu prevederile legale, fără ca sumele cuprinse în capitaluri să fie evidenţiate în prealabil la venituri (diferenţe provenite din reevaluarea imobilizărilor, diferenţe de curs valutar din evaluarea disponibilităţilor în valută, diferenţe din aplicarea cotei reduse pentru activitatea de export, subvenţii pentru investiţii şi altele asemenea).”

10. După punctul 88 se introduce un nou punct, punctul 88¹, cu următorul cuprins:

„88¹. Pentru încadrarea unui şantier de construcţii sau a unui proiect de construcţie, ansamblu ori montaj sau activităţi de supervizare legate de acestea şi a altor activităţi similare ca sedii permanente se va avea în vedere data începerii activităţii din contractele încheiate cu persoanele juridice române beneficiare sau cu alte informaţii ce probează începerea activităţii. Perioadele consumate pentru realizarea unor contracte conexe care sunt legate în mod direct cu primul contract ce a fost executat se adaugă la perioada care s-a consumat pentru realizarea contractului de bază.”

11. Punctul 110 va avea următorul cuprins:

„110. Pentru ca titularul brevetului, succesorul său în drepturi sau, după caz, licenţiaţii acestuia să beneficieze de scutire de impozit pe profit trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:

a) să existe o copie, certificată pentru conformitate, a hotărârii definitive a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci de acordare a brevetului de invenţie; în cazul în care solicitantul scutirii de impozit este altă persoană decât titularul brevetului, este necesar să existe documente, certificate pentru conformitate de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci sau autentificate, din care să rezulte una dintre următoarele situaţii:

1. solicitantul este succesorul în drepturi al titularului brevetului;

2. solicitantul este licenţiat al titularului brevetului;

3. solicitantul este licenţiat al succesorului în drepturi al titularului brevetului;

b) să existe documente eliberate de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, din care să rezulte că brevetul de invenţie a fost în vigoare pe perioada pentru care s-a solicitat scutirea de impozit;

c) să existe evidenţă contabilă de gestiune din care să rezulte că în perioada pentru care se solicită scutirea de impozit pentru invenţia sau grupul de invenţii brevetate a fost efectuat cel puţin unul dintre actele prevăzute la pct. 108 şi nivelul profitului obţinut în această perioadă;

d) profitul astfel obţinut să fi fost realizat în limita perioadei de 5 ani de la prima aplicare şi cuprinşi în perioada de valabilitate a brevetului.”

3. Titlul III „Impozitul pe venit”:

1. La punctul 3, după liniuţa 35 se introduce o nouă liniuţă cu următorul cuprins:

„− indemnizaţia de merit acordată în condiţiile legii pentru instituirea indemnizaţiei de merit şi a Normelor de aplicare a legii pentru instituirea indemnizaţiei de merit, precum şi a Regulamentului de funcţionare a Comisiei naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit.”

2. Punctul 47 va avea următorul cuprins:

„47. Sunt considerate venituri din profesii libere veniturile obţinute din prestări de servicii cu caracter profesional, desfăşurate în mod individual sau în diverse forme de asociere, în domeniile ştiinţific, literar, artistic, educativ şi altele, de către: medici, avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti, experţi tehnici şi contabili, contabili autorizaţi, consultanţi de plasament în valori mobiliare, auditori financiari, consultanţi fiscali, arhitecţi, traducători, sportivi, arbitri sportivi, precum şi alte persoane fizice cu profesii reglementate desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii.”

3. La punctul 54, liniuţa 18 va avea următorul cuprins:

„− cheltuielile cu amortizarea, în conformitate cu reglementările titlului II din Codul fiscal, după caz;”. 

4. Punctul 58 va avea următorul cuprins:

„58. În sensul art. 50 din Codul fiscal, pentru persoanele fizice autorizate care realizează venituri din activităţi independente şi desfăşoară activităţi cuprinse în nomenclatorul stabilit prin ordin al ministrului finanţelor publice, individual, fără angajaţi, venitul net se poate determina pe bază de norme anuale de venit. La stabilirea normelor anuale de venit de către direcţiile generale ale finanţelor publice teritoriale vor fi consultate consiliile judeţene/Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz. De asemenea se vor avea în vedere şi caracterul sezonier al unor activităţi, precum şi durata concediului legal de odihnă. 

Pentru contribuabilii care desfăşoară mai multe activităţi, printre care şi cea de taximetrie, impunerea se face în sistem real. În acest caz venitul net din activitatea de taximetrie luat în calcul nu poate fi inferior normei de venit, stabilită pentru această activitate. 

Persoanele care desfăşoară activitatea de taximetrie cu autoturismele proprietate personală în baza unor contracte, altele decât contractele de muncă încheiate cu agenţi economici care au ca obiect de activitate taximetria, sunt supuse impozitării în aceleaşi condiţii cu taximetriştii care îşi desfăşoară activitatea în mod independent, pe bază de norme de venit sau în sistem real.”

5. La punctul 84, litera l) va avea următorul cuprins:

„l) sumele plătite sportivilor amatori ca urmare a participării în competiţii sportive, precum şi sumele plătite sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor şi altor specialişti în domeniu pentru rezultatele obţinute la competiţiile sportive, de către structurile sportive cu care aceştia au relaţii contractuale de muncă, indiferent de forma sub care se plătesc, inclusiv prima de joc, cu excepţia celor prevăzute la art. 42 lit. t) din Codul fiscal.”

6. La punctul 86 se abrogă litera e). 

7. Punctul 96 va avea următorul cuprins:

„96. Ajutoarele de înmormântare sunt venituri neimpozabile atât în cazul angajatului, cât şi în cazul altor persoane, potrivit clauzelor din contractele de muncă sau prevederilor din legi speciale.”

8. Punctul 145 se completează cu o liniuţă care va avea următorul cuprins:

„− venituri sub formă de premii în bani şi/sau în natură acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor şi altor specialişti prevăzuţi în legislaţia în materie, pentru rezultatele obţinute la competiţii sportive interne şi internaţionale, altele decât:

a) veniturile prevăzute la art. 42 din Codul fiscal;

b) veniturile plătite de entitatea cu care aceştia au relaţii generatoare de venituri din salarii potrivit cap. III al titlului III din Codul fiscal;”. 

9. Punctul 146 va avea următorul cuprins:

„146. Plătitorii de venituri din jocuri de noroc sunt obligaţi să organizeze evidenţa astfel încât să poată determina câştigul realizat de fiecare persoană fizică la sfârşitul zilei.”

4. Titlul V „Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi şi impozitul pe reprezentanţele firmelor străine înfiinţate în România”:

1. La punctul 2, după alineatul (9) se introduc două alineate noi, alineatele (10) şi (11), cu următorul cuprins:

„(10) Este considerată redevenţă şi suma plătită în cadrul contractului de know-how, în baza căruia vânzătorul acceptă să împărtăşească cunoştinţele şi experienţa sa cumpărătorului, astfel încât cumpărătorul să le poată folosi în interesul său şi să nu le dezvăluie publicului. În acelaşi timp vânzătorul nu joacă nici un rol în aplicarea cunoştinţelor puse la dispoziţie cumpărătorului şi nu garantează rezultatele aplicării acestora. 

(11) În cazul contractului de prestări de servicii în care una dintre părţi se angajează să utilizeze cunoştinţele sale pentru executarea unei lucrări pentru cealaltă parte, suma plătită nu constituie redevenţă.”

2. După punctul 9 se introduc patru puncte noi, punctele (9¹), (9²), (9³) şi (9⁴), cu următorul cuprins:

„(9¹) Cota de 15% se aplică şi altor venituri de natura dobânzilor, cum ar fi: dobânzile la credite, dobânzile în cazul contractelor de leasing financiar, dobânzile la creditele intragrup. 

(9²) Cota de 5% se aplică şi la dobânzile aferente depozitelor colaterale, inclusiv conturilor escrow. 

(9³) Impozitul asupra dobânzilor capitalizate se calculează de plătitorul acestor venituri în momentul înregistrării în contul curent sau în contul de depozit al titularului, respectiv în momentul răscumpărării în cazul unor instrumente de economisire sau în momentul în care dobânda se transformă în împrumut sau în capital, după caz. 

(9⁴) Veniturile obţinute din România de nerezidenţi din tranzacţionarea instrumentelor financiare derivate, definite potrivit legii bancare, nu se încadrează în categoria veniturilor impozabile prevăzute la art. 115 din Codul fiscal.”

3. După punctul 11 se introduce un punct nou, punctul 11¹, în aplicarea articolului 117 litera f), după cum urmează:

„Codul fiscal:

f) veniturile obţinute de nerezidenţi din România, care prestează servicii de consultanţă, asistenţă tehnică şi alte servicii similare în orice domeniu, în cadrul contractelor finanţate prin împrumut, credit sau alt acord financiar încheiat între organisme financiare internaţionale şi statul român ori persoane juridice române, inclusiv autorităţi publice, având garanţia statului român, precum şi în cadrul contractelor finanţate prin acorduri de împrumut încheiate de statul român cu alte organisme financiare, în cazul în care dobânda percepută pentru aceste împrumuturi se situează sub nivelul de 3% pe an;

Norme metodologice:

11¹. În sensul art. 117 lit. f) din Codul fiscal, prin organisme financiare internaţionale cu care statul român a încheiat acorduri de finanţare se înţelege: Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, cu componentele sale, Corporaţia Financiară Internaţională şi Asociaţia pentru Dezvoltare Internaţională, Fondul Monetar Internaţional, Banca Europeană pentru Investiţii.”

4. La punctul 12, alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins:

„12. (1) Dispoziţiile alin. 2 ale articolelor «Dividende», «Dobânzi», «Comisioane» «Redevenţe» din convenţiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state, care reglementează impunerea în ţara de sursă a acestor venituri, se aplică cu prioritate. În cazul când legislaţia internă prevede în mod expres o cotă de impozitare mai favorabilă sunt aplicabile prevederile legislaţiei interne. 

(2) Dispoziţiile alin. 2 ale articolelor «Dividende», «Dobânzi», «Comisioane», «Redevenţe» din convenţiile de evitare a dublei impuneri derogă de la prevederile paragrafului 1 al acestor articole din convenţiile respective.”

5. La punctul 13, alineatul (3) se abrogă. 

6. După punctul 14 se introduce un nou punct, punctul 14¹, cu următorul cuprins:

„14¹. Pentru sediile permanente din România ale nerezidenţilor, la cererea acestora se poate elibera un document de către organul fiscal teritorial în raza căruia este înregistrat sediul permanent ca plătitor de impozite şi taxe, prin care se atestă că sediul permanent a desfăşurat activitate în România.”

7. La punctul 15, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„15. (1) Nerezidenţii care au realizat venituri din România pentru a beneficia de prevederile convenţiilor de evitare a dublei impuneri vor depune în anul realizării venitului sau în anul următor realizării acestuia la plătitorul de venituri originalul certificatului de rezidenţă fiscală sau al documentului prevăzut la pct. 13 alin. (1), tradus şi legalizat de organul autorizat din România.”

8. La punctul 15, după alineatul (1) se introduc trei alineate noi, alineatele (1¹), (1²) şi (1³), cu următorul cuprins:

„(1¹) Până la prezentarea certificatului de rezidenţă fiscală sau a documentului prevăzut la pct. 13 alin. (1), veniturile din anul în care au fost realizate se impozitează potrivit titlului V din Codul fiscal. 

(1²) După prezentarea certificatului de rezidenţă fiscală sau a documentului prevăzut la pct. 13 alin. (1) se aplică pentru veniturile realizate în anul respectiv prevederile din convenţiile de evitare a dublei impuneri şi se va proceda şi la regularizarea impozitului. 

(1³) Un nerezident poate fi considerat rezident al unui stat şi ca urmare a informaţiilor primite pe baza schimbului de informaţii iniţiat/procedurii amiabile declanşate de o ţară parteneră de convenţie de evitare a dublei impuneri.”

9. La punctul 15, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) În certificatul de rezidenţă fiscală sau în documentul prevăzut la pct. 13 alin. (1), prezentate de nerezidenţii care au realizat venituri din România, trebuie să se ateste că aceştia au fost rezidenţi, în anul realizării veniturilor, în statele cu care România are încheiate convenţii de evitare a dublei impuneri.”

10. La punctul 17, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„17. (1) Certificatul de atestare a impozitului plătit de nerezidenţi se eliberează de către organul fiscal teritorial în raza căruia plătitorul de venit este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe până la data de 31 decembrie inclusiv a anului următor celui pentru care s-au încasat veniturile impozitate în România, pe baza cererii depuse de beneficiarul venitului sau de plătitorul de venit în numele acestuia.”

11. După punctul 20 se introduce un nou punct, punctul 20¹, cu următorul cuprins:

„20¹. Impozitul datorat la data de 20 iunie de reprezentanţele care sunt înfiinţate în primul semestru al anului este proporţional cu numărul de luni de activitate al reprezentanţei din cursul semestrului I. Pentru semestrul II, impozitul reprezentând echivalentul în lei al sumei de 2.000 de euro se va plăti până la data de 20 decembrie inclusiv.”

5. Titlul VI „Taxa pe valoarea adăugată”:

1. Punctul 2 va avea următorul cuprins:

„2. (1) Nu are caracter de continuitate, în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, obţinerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuinţelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale. 

(2) Livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii efectuate în mod gratuit de organizaţiile fără scop patrimonial nu sunt considerate activităţi economice.”

2. Punctul 13 va avea următorul cuprins:

„13. (1) Pentru serviciile de transport de bunuri şi de persoane, locul prestării este locul unde se efectuează transportul în funcţie de distanţele parcurse. În înţelesul prezentelor norme metodologice, locul de plecare/locul de sosire a unui transport nu coincide întotdeauna cu punctul de plecare/punctul de sosire. Locul de plecare/locul de sosire sunt noţiuni utilizate pentru a stabili parcursul efectuat în interiorul ţării. Prin punct de plecare, în cazul transportului de bunuri, se înţelege punctul de unde începe transportul, iar în cazul transportului de persoane, punctul de îmbarcare a pasagerilor. Prin punct de sosire, în cazul transportului de bunuri, se înţelege primul loc de destinaţie a bunurilor, iar în cazul transportului de persoane, punctul de debarcare a pasagerilor. 

(2) Transporturile internaţionale de bunuri sunt transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara României, fie ambele puncte sunt situate în afara României, dar transportul tranzitează România. Locul prestării serviciilor internaţionale de transport este considerat a fi în România pentru partea din parcursul efectuat în interiorul ţării, denumită parcurs naţional. 

(3) Pentru transportul internaţional de bunuri, partea din parcursul efectuat în interiorul ţării este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire al transportului de bunuri. Prin locul de plecare al transportului de bunuri se înţelege punctul de plecare situat în interiorul ţării sau, după caz, punctul de trecere a frontierei şi de intrare în România, pentru transporturile care nu au punctul de plecare în România. Prin locul de sosire al transportului de bunuri se înţelege primul loc de destinaţie a bunurilor în România sau, după caz, punctul de trecere a frontierei la ieşirea din România, pentru transporturile care nu au locul de destinaţie a bunurilor în România. 

(4) Pentru transportul internaţional de persoane, partea din parcursul efectuat în interiorul ţării este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire al transportului de persoane, determinată după cum urmează:

a) pentru transporturile care au punctul de plecare în România şi punctul de sosire în străinătate, locul de plecare este primul punct de îmbarcare a pasagerilor, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;

b) pentru transporturile care au punctul de plecare în afara României şi punctul de sosire în România, locul de plecare este punctul de trecere a frontierei din străinătate spre România, iar locul de sosire este ultimul punct de debarcare a pasagerilor care au fost îmbarcaţi în afara României;

c) pentru transporturile care tranzitează România, fără a avea nici punctul de plecare, nici punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi locul de trecere a frontierei dinspre străinătate în România, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;

d) în cazurile prevăzute la lit. a)−c), pentru pasagerii care s-au îmbarcat în interiorul ţării şi s-au debarcat în interiorul ţării, călătorind cu un mijloc de transport în trafic internaţional, partea de transport dintre locul de îmbarcare şi locul de debarcare pentru aceşti pasageri se consideră a fi transport naţional. 

(5) Facturile sau alte documente legal aprobate de transport internaţional se emit pentru parcursul integral, fără a fi necesară separarea contravalorii traseului naţional şi a celui internaţional. Orice scutire de taxă pe valoarea adăugată pentru servicii de transport prevăzută de art. 143 şi 144 din Codul fiscal se acordă pentru parcursul efectuat în interiorul ţării, în timp ce distanţa parcursă în afara ţării se consideră că nu are locul prestării în România şi nu se datorează taxă pe valoarea adăugată. 

Persoanele care efectuează servicii de transport internaţional beneficiază de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor de bunuri şi/sau servicii şi pentru partea din transport care nu are locul prestării în România, în baza art. 145 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal.”

3. După punctul 16 se introduce un nou punct, punctul 16¹, pentru aplicarea articolului 135 alineatul (6) din Codul fiscal, după cum urmează:

„Codul fiscal:

Faptul generator şi exigibilitatea − cazuri speciale

Art. 135. [...]

(6) Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată aferentă sumelor constituite drept garanţie pentru acoperirea eventualelor reclamaţii privind calitatea lucrărilor de construcţii-montaj ia naştere la data încheierii procesului-verbal de recepţie definitivă sau, după caz, la data încasării sumelor, dacă încasarea este anterioară acestuia. 

Norme metodologice:

16¹. (1) În cazul lucrărilor de construcţii-montaj, prevederile art. 135 alin. (6) din Codul fiscal stabilesc o altă dată la care ia naştere exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată pentru o parte din lucrările executate corespunzătoare sumelor constituite drept garanţie de bună execuţie, respectiv la data încheierii procesului-verbal de recepţie definitivă sau, după caz, la data încasării sumelor, dacă încasarea este anterioară acestuia. Prevederile art. 135 alin. (6) din Codul fiscal sunt aplicabile numai în situaţia în care garanţiile de bună execuţie sunt reţinute din contravaloarea lucrărilor de construcţii-montaj prestate şi evidenţiate ca atare în facturi fiscale. Dacă garanţia de bună execuţie este constituită prin scrisoare de garanţie bancară sau alte modalităţi, dar sumele constituite drept garanţie nu sunt reţinute din contravaloarea lucrărilor prestate şi nu sunt evidenţiate ca atare în facturile fiscale de către constructori, nu sunt aplicabile prevederile art. 135 alin. (6) din Codul fiscal. 

(2) Exemplu de evidenţiere în contabilitate a acestor operaţiuni, în situaţia în care contravaloarea lucrărilor de construcţii-montaj executate conform situaţiei de lucrări este de 1.000.000 lei, iar garanţia de bună execuţie este de 5% conform contractului, fiind reţinută din contravaloarea lucrărilor pe factura fiscală:

A. La constructor:

a) La emiterea facturii fiscale pentru situaţia de lucrări:

411	=	%	1.190.000 lei
		704	1.000.000 lei
		4427	190.000 lei (1.000.000 lei x 19%)

şi concomitent:

267	=	411	59.500 lei (1.000.000 x 5% + 9.500)
4427	=	4428	9.500 lei (50.000 x 19%).

b) La încasarea garanţiilor sau la data procesului-verbal de recepţie definitivă:

512	=	267	59.500 lei (numai în situaţia în care garanţia este efectiv încasată)
4428	=	4427	9.500 lei (înregistrarea se efectuează chiar şi în situaţia în care garanţia nu este încasată la data procesului-verbal de recepţie definitivă).

 

B. La beneficiar:

a) La primirea facturii fiscale de la constructor, în care s-au consemnat garanţiile constituite:

%	=	404	1.190.000 lei
231			1.000.000 lei
4426			190.000 lei

şi concomitent:

404	=	167	59.500 lei
4428	=	4426	9.500 lei.

b) La achitarea garanţiei sau la data procesului-verbal de recepţie definitivă:

4426	=	4428	9.500 lei (înregistrarea se efectuează chiar dacă garanţia nu este efectiv achitată la data procesului-verbal de recepţie definitivă)
167	=	512	59.500 lei (înregistrarea se efectuează numai în situaţia în care garanţia este efectiv achitată).”

 

4. Punctul 18 va avea următorul cuprins:

„18. (1) Pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii contractate în valută, a căror decontare se face în lei la cursul de schimb valutar din ziua plăţii, baza de impozitare se corectează cu diferenţa de preţ rezultată ca urmare a modificării cursului pieţei valutare în vigoare la data încasării faţă de cel utilizat la data livrării/prestării. Furnizorul/prestatorul este obligat să emită factură fiscală pentru diferenţe de preţ în plus sau în minus. Pentru facturile de avansuri, regularizarea se efectuează astfel: la data livrării/prestării facturile de avans se stornează integral şi se emite factură fiscală pentru contravaloarea integrală a bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate, în care baza de impozitare se determină prin însumarea sumelor evidenţiate în facturile de avans la cursul de schimb valutar din data încasării fiecărui avans, evidenţiindu-se şi taxa pe valoarea adăugată aferentă, astfel încât suma facturată beneficiarului să nu fie majorată artificial, respectiv redusă, datorită creşterii/descreşterii cursului de schimb de la data livrării/prestării faţă de cel de la data încasării de avansuri. În cazul în care există diferenţe în valută între contravaloarea integrală a bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate şi suma avansurilor încasate, aceasta va fi convertită în lei la cursul de schimb valutar din data emiterii facturii, calculându-se şi taxa pe valoarea adăugată aferentă. 

(2) Pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii taxabile, contractate şi decontate în valută, baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată se determină prin convertirea în lei a valutei la cursul valutar stabilit de Banca Naţională a României din data la care intervine exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată pentru operaţiunea în cauză. Astfel de decontări în valută pot interveni în cazul livrării de bunuri sau prestării de servicii de către o persoană impozabilă din România către o persoană impozabilă stabilită în străinătate, care desfăşoară operaţiuni în România având reprezentant fiscal sau sediu permanent, ori în cazul în care o persoană impozabilă stabilită în străinătate nu realizează operaţiuni taxabile în România, dar cumpără bunuri sau este beneficiar al unor prestări de servicii în calitate de nerezident, al operaţiunilor din zonele libere care sunt decontate în valută şi al oricăror altor operaţiuni pentru care normele Băncii Naţionale a României permit decontarea în valută pe teritoriul României. În cazul încasării de avansuri înainte de livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, cursul de schimb valutar utilizat pentru determinarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugată la data încasării avansurilor va rămâne neschimbat la data definitivării operaţiunii. 

Exemplu: O societate (A) încasează un avans de 1.000 euro drept avans pentru livrarea unui automobil de la o altă societate (B) care este o persoană impozabilă cu sediul în străinătate şi funcţionează în România prin reprezentant fiscal. Societatea A va emite pe lângă factura externă şi o factură fiscală în lei către reprezentantul fiscal al persoanei străine la cursul de 42.000 lei/euro, valabil la data încasării avansului. 

Baza de impozitare a T.V.A. = 1.000 euro x 42.000 lei/euro = 42.000.000 lei. 

Taxa pe valoarea adăugată aferentă avansului = 42.000.000 x 19% = 7.980.000 lei. 

După o perioadă de 3 luni are loc livrarea automobilului, care costă 5.000 euro. Cursul din data livrării bunului este de 43.000 lei/euro. Baza de impozitare T.V.A. se determină astfel:

(1.000 euro x 42.000 lei/euro) + (4.000 euro x 43.000 lei/euro).”

5. La punctul 23, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„23. (1) Ajustarea bazei de impozitare prevăzute la art. 138 din Codul fiscal este efectuată de furnizori/prestatori şi se realizează potrivit prevederilor art. 160 alin. (2) din Codul fiscal. 

Pentru operaţiunile prevăzute la art. 138 lit. d), ajustarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugată la furnizori/prestatori este permisă numai în situaţia în care data declarării falimentului beneficiarilor intervine după data de 1 ianuarie 2004 inclusiv. Beneficiarii au obligaţia să ajusteze dreptul de deducere exercitat iniţial, potrivit prevederilor pct. 50 alin. (6) din prezentele norme metodologice, numai pentru operaţiunile prevăzute la art. 138 lit. a), b), c) şi e) din Codul fiscal.”

6. Punctul 25 va avea următorul cuprins:

„25. Cota redusă de 9% prevăzută la art. 140 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal se aplică pentru livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, inclusiv pentru cele înregistrate pe suport electromagnetic sau pe alte tipuri de suporturi. Cărţile şi manualele şcolare sunt tipăriturile care au cod ISBN, indiferent de suportul pe care sunt livrate. Nu se aplică cota redusă a taxei pe valoarea adăugată pentru livrarea de cărţi, ziare şi reviste care sunt destinate exclusiv publicităţii.”

7. Punctul 26 va avea următorul cuprins:

„26. Conform art. 140 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, se aplică cota de 9% a taxei pe valoarea adăugată pentru protezele medicale şi accesoriile acestora, exclusiv protezele dentare care sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată. Proteza medicală este un dispozitiv medical care amplifică, restabileşte sau înlocuieşte zone din ţesuturile moi sau dure, precum şi funcţii ale organismului uman; acest dispozitiv poate fi intern, extern sau atât intern, cât şi extern. Accesoriul unei proteze este un articol care este prevăzut în mod special de către producător pentru a fi utilizat împreună cu proteza medicală.”

8. Punctul 27 va avea următorul cuprins:

„27. Conform art. 140 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal, se aplică cota de 9% a taxei pe valoarea adăugată pentru produsele ortopedice. Sunt produse ortopedice protezele utilizate pentru amplificarea, restabilirea sau înlocuirea ţesuturilor moi ori dure, precum şi a unor funcţii ale sistemului osteoarticular, ortezele utilizate pentru modificarea caracteristicilor structurale şi funcţionale ale sistemului neuromuscular şi scheletic, precum şi încălţămintea ortopedică realizată la recomandarea medicului de specialitate, mijloacele şi dispozitivele de mers ortopedice, precum fotolii rulante şi/sau alte vehicule similare pentru invalizi, părţi şi/sau accesorii de fotolii rulante ori de vehicule similare pentru invalizi.”

9. La punctul 28, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„28. (1) Conform art. 140 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, se aplică cota de 9% a taxei pe valoarea adăugată pentru cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping. În situaţia în care costul micului dejun este inclus în preţul de cazare, cota redusă se aplică asupra preţului de cazare, fără a se defalca separat micul dejun. Orice unitate care intermediază în nume propriu, dar în contul altei persoane, astfel de operaţiuni aplică cota de 9% a taxei pe valoarea adăugată în baza art. 129 alin. (5) din Codul fiscal, dacă aplică un regim normal de taxă pe valoarea adăugată.”

10. Punctul 43 va avea următorul cuprins:

„43. Se încadrează în prevederile art. 141 alin. (2) lit. l) din Codul fiscal livrările de bunuri care au fost achiziţionate după data de 1 iulie 1993, dacă acestea au fost destinate realizării de operaţiuni scutite, pentru care nu s-a exercitat dreptul de deducere, precum şi livrările de bunuri a căror achiziţie a făcut obiectul excluderii dreptului de deducere conform art. 145 alin. (7) lit. b) din Codul fiscal. În cazul bunurilor pentru care s-a dedus taxa pe valoarea adăugată conform pro rata, scutirea se aplică proporţional cu taxa pe valoarea adăugată devenită nedeductibilă prin aplicarea pro rata.”

11. Punctul 54 va avea următorul cuprins:

„54. (1) Desemnarea reprezentantului fiscal se face pe bază de cerere depusă de persoana impozabilă stabilită în străinătate la organul fiscal la care reprezentantul propus este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe. Cererea trebuie însoţită de:

a) declaraţia de începere a activităţii, care va cuprinde: data, volumul şi natura activităţii pe care o va desfăşura în România. Ulterior începerii activităţii, volumul şi natura activităţii pot fi modificate potrivit prevederilor contractuale, aceste modificări urmând a fi comunicate şi organului fiscal la care reprezentantul fiscal este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe;

b) copie de pe actul de constituire în străinătate a persoanei impozabile respective;

c) acceptul scris al persoanei propuse ca reprezentant fiscal, prin care aceasta se angajează să îndeplinească obligaţiile ce îi revin conform legii şi în care aceasta trebuie să precizeze natura operaţiunilor şi valoarea estimată a acestora. 

(2) Nu se admite decât un singur reprezentant fiscal pentru ansamblul operaţiunilor taxabile sau scutite cu drept de deducere, desfăşurate în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate. Nu se admite coexistenţa mai multor reprezentanţi fiscali cu angajamente limitate. Pot fi desemnate ca reprezentanţi fiscali orice persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată. 

(3) Organul fiscal verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) şi, în termen de cel mult 30 de zile de la data primirii cererii, comunică decizia luată atât persoanei impozabile stabilite în străinătate, cât şi persoanei propuse ca reprezentant fiscal de aceasta. În cazul acceptării cererii, concomitent cu transmiterea deciziei de aprobare se indică şi codul de identificare fiscală atribuit reprezentantului fiscal, care trebuie să fie diferit de codul de identificare fiscală atribuit pentru activitatea proprie a acestuia. În cazul respingerii cererii, decizia se comunică ambelor părţi, cu motivarea refuzului. 

(4) Reprezentantul fiscal, după ce a fost acceptat de organul fiscal competent, este angajat, din punctul de vedere al drepturilor şi obligaţiilor privind taxa pe valoarea adăugată, pentru toate operaţiunile efectuate în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate, cu excepţia celor prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, atât timp cât durează mandatul său. În situaţia în care mandatul reprezentantului fiscal încetează înainte de sfârşitul perioadei în care, potrivit legii, persoana impozabilă stabilită în străinătate ar avea obligaţia plăţii taxei pe valoarea adăugată în România, aceasta este obligată să prelungească mandatul reprezentantului fiscal sau să mandateze alt reprezentant fiscal pe perioada rămasă. Operaţiunile efectuate de reprezentantul fiscal în numele persoanei impozabile stabilite în străinătate nu trebuie evidenţiate în contabilitatea proprie a persoanei desemnate ca reprezentant fiscal, acestea nefiind operaţiunile sale, ci ale persoanei pe care o reprezintă. Obligaţiile şi drepturile persoanei stabilite în străinătate privind aplicarea taxei pe valoarea adăugată aferente operaţiunilor efectuate în România sunt cele stabilite la titlul VI din Codul fiscal pentru orice altă persoană impozabilă română şi se exercită prin reprezentantul fiscal, mai puţin evidenţa contabilă, care nu este obligatorie. Prevederile art. 152 din Codul fiscal nu sunt aplicabile persoanelor impozabile stabilite în străinătate. 

(5) Reprezentantul fiscal poate să renunţe la angajamentul asumat printr-o cerere adresată organului fiscal. În cerere trebuie să precizeze ultimul decont de taxă pe valoarea adăugată, pe care îl va depune în această calitate, şi să propună o dată ulterioară depunerii cererii, când va lua sfârşit mandatul său. De asemenea, este obligat să precizeze dacă renunţarea la mandat se datorează încetării activităţii în România a persoanei impozabile stabilite în străinătate. În cazul în care persoana impozabilă stabilită în străinătate îşi continuă activitatea în România, cererea poate fi acceptată numai dacă persoana impozabilă stabilită în străinătate a întocmit toate formalităţile necesare desemnării unui alt reprezentant fiscal sau, după caz, şi-a înregistrat un sediu permanent în România pentru aceeaşi activitate. 

(6) Persoana impozabilă stabilită în străinătate transmite reprezentantului fiscal factura externă destinată beneficiarului său, fără a indica în aceasta suma taxei pe valoarea adăugată, precum şi două copii de pe factura respectivă. Reprezentantul fiscal emite factura fiscală pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii din factura externă şi transmite beneficiarului exemplarul original al facturii fiscale împreună cu factura externă. Pentru determinarea bazei de impozitare se aplică prevederile pct. 18 alin. (1) sau (2), după caz, în funcţie de moneda în care se fac decontările. Prezentele norme metodologice nu instituie obligaţii privind moneda în care se fac decontările sau privind modalitatea în care se realizează decontările, respectiv prin reprezentantul fiscal, sau direct între persoana impozabilă stabilită în străinătate şi clienţii/furnizorii acesteia. 

(7) Completarea facturii fiscale derogă de la normele legale privind circulaţia şi modul de completare a facturilor fiscale, fiind suficientă menţionarea următoarelor informaţii:

a) numărul, care este acelaşi cu numărul facturii externe, şi data emiterii facturii;

b) la rubrica „Furnizor” se completează numele şi adresa reprezentantului fiscal, codul de identificare fiscală atribuit pentru o persoană stabilită în străinătate şi numele persoanei stabilite în străinătate pe care o reprezintă;

c) numele, adresa şi codul de identificare fiscală ale beneficiarului, după caz, la rubrica „Cumpărător”;

d) denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate;

e) preţul unitar fără taxa pe valoarea adăugată şi baza de impozitare pentru fiecare cotă sau scutire;

f) cota de taxă pe valoarea adăugată aplicată sau menţiunile «scutit cu drept de deducere», «scutit fără drept de deducere», «neimpozabil» «supus regulilor speciale», după caz;

g) suma taxei pe valoarea adăugată pentru operaţiunile taxabile, cu excepţia cazurilor în care se aplică reguli speciale prevăzute prin prezentele norme metodologice de aplicare a titlului VI din Codul fiscal;

h) totalul de plată se completează în funcţie de prevederile contractuale, menţionându-se numai sumele decontate prin reprezentant fiscal. 

(8) Reprezentantul fiscal depune decont de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile desfăşurate în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate pe care o reprezintă. În situaţia în care reprezentantul fiscal este mandatat de mai multe persoane impozabile stabilite în străinătate, trebuie să depună câte un decont pentru fiecare persoană impozabilă stabilită în străinătate pe care o reprezintă. Nu este permis reprezentantului fiscal să evidenţieze în decontul de taxă pe valoarea adăugată depus pentru activitatea proprie, pentru care este înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, operaţiunile desfăşurate în numele persoanei impozabile stabilite în străinătate, pentru care depune un decont de taxă pe valoarea adăugată, separat. 

(9) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor de bunuri/servicii efectuate în numele persoanei impozabile stabilite în străinătate, reprezentantul fiscal trebuie să deţină documentele originale prevăzute de lege. Furnizorii/prestatorii sunt obligaţi să emită, pe lângă facturi fiscale care se predau reprezentantului fiscal, şi facturi externe pentru cumpărările efectuate din România de persoana impozabilă stabilită în străinătate.”

12. Punctul 55 va avea următorul cuprins:

„55. (1) Dacă o activitate desfăşurată în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate implică obligativitatea înregistrării unui sediu permanent, astfel cum este definit la titlul I din Codul fiscal, aceasta nu mai poate să îşi desemneze un reprezentant fiscal în România pentru respectiva activitate. Sediul permanent se înregistrează ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată şi îndeplineşte toate obligaţiile privind taxa pe valoarea adăugată care decurg din titlul VI din Codul fiscal şi din prezentele norme metodologice. Dacă persoana străină desfăşoară în România activităţi prin unul sau mai multe sedii permanente şi are şi alte activităţi care nu sunt legate de activitatea sediului/sediilor permanente, pentru care nu are obligaţia să-şi înregistreze sediu permanent, obligaţiile sale privind taxa pe valoarea adăugată vor fi îndeplinite de un reprezentant fiscal desemnat cu respectarea prevederilor de la pct. 54. 

(2) Sediul permanent aplică o procedură asemănătoare celei stabilite pentru reprezentantul fiscal la pct. 54 alin. (6), (7) şi (9), factura fiscală fiind întocmită numai în scopul taxei pe valoarea adăugată. Se exceptează lit. b) a alin. (7) al pct. 54, unde se completează la rubrica „Furnizor” numele şi adresa sediului permanent al persoanei impozabile stabilite în străinătate, precum şi codul de identificare fiscală atribuit pentru sediul permanent. 

(3) Dacă, ulterior desemnării unui reprezentant fiscal, persoanei impozabile stabilite în străinătate îi revine obligaţia înregistrării unuia sau mai multor sedii permanente pentru aceleaşi activităţi, drepturile şi obligaţiile privind taxa pe valoarea adăugată vor fi preluate de sediul/sediile permanent/permanente desemnat/desemnate pentru activitatea/activităţile respective. În situaţia în care pe lângă activităţile pentru care trebuie desemnat sediu permanent nu mai există şi alte activităţi desfăşurate în România de persoana din străinătate, se va renunţa la reprezentantul fiscal. Dacă numai pentru o parte din activităţile persoanei din străinătate este necesară înregistrarea de sediu/sedii permanent/permanente, pentru restul activităţilor nelegate de activitatea sediului/sediilor permanent/permanente, drepturile şi obligaţiile privind taxa pe valoarea adăugată vor fi îndeplinite de reprezentantul fiscal desemnat.”

13. Punctul 68 va avea următorul cuprins:

„68. (1) Agenţiile de turism touroperatoare şi detailiste, denumite în continuare agenţii de turism, pot aplica regulile speciale în măsura în care acţionează în nume propriu în folosul turistului şi utilizează pentru realizarea pachetului de servicii turistice sau a unor componente ale acestuia bunuri şi/sau servicii achiziţionate de la alte persoane impozabile. Pachetul de servicii turistice, părţile componente ale acestuia şi turistul sunt noţiuni reglementate de legislaţia în vigoare privind comercializarea pachetelor de servicii turistice. 

(2) Toate operaţiunile efectuate de agenţiile de turism pentru realizarea pachetului de servicii turistice sau a unor componente ale acestuia, în condiţiile precizate la alin. (1), sunt considerate ca o prestare de servicii unică a agenţiei de turism. Această prestare de servicii unică se impune în ţara în care agenţia de turism îşi are stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent de la care sunt prestate serviciile. 

(3) Baza de impozitare a serviciului unic furnizat de agenţia de turism este constituită din beneficiul realizat de agenţie, diminuat cu suma taxei pe valoarea adăugată, inclusă în beneficiul respectiv. Acest beneficiu este egal cu diferenţa dintre preţul de vânzare solicitat de agenţia de turism şi costul real al pachetului de servicii turistice sau al unor componente ale acestuia. În înţelesul prezentului alineat, următoarele expresii se definesc astfel:

a) preţ de vânzare − tot ceea ce constituie contrapartida obţinută sau care se va obţine de către agenţia de turism de la client ori de la un terţ pentru pachetul de servicii turistice sau, după caz, pentru componente ale acestuia, inclusiv subvenţiile legate direct de această operaţiune, impozitele, taxele, cheltuielile accesorii cum sunt comisioanele şi asigurarea solicitată de agenţie clientului, dar exclusiv sumele prevăzute la art. 137 alin. (3) din Codul fiscal;

b) costul real al pachetului de servicii turistice sau, după caz, al unor componente ale acestuia − preţul, inclusiv taxa pe valoarea adăugată care nu se deduce, facturat de prestatorii unor servicii, precum servicii de transport, hoteliere, de alimentaţie publică, şi alte cheltuieli precum asigurarea auto a mijlocului de transport, taxe pentru viză, diurnă şi cazare pentru şofer, taxe de autostradă, taxe de parcare, combustibil, cu excepţia cheltuielilor generale care intră în costul pachetului de servicii turistice sau, după caz, al unor componente ale acestuia. 

(4) Taxa pe valoarea adăugată colectată, aferentă serviciului unic al agenţiei de turism, se determină prin aplicarea procedeului sutei mărite asupra bazei de impozitare determinate conform alin. (3). Cota de taxă pe valoarea adăugată este cota standard de 19%. Pentru determinarea sumei taxei pe valoarea adăugată aferente pachetelor de servicii turistice sau unor componente ale acestora, comercializate într-o perioadă fiscală, se ţin jurnale de vânzări sau, după caz, borderouri de vânzări (încasări), separate de operaţiunile pentru care se aplică regim normal de taxă pe valoarea adăugată, în care se evidenţiază numai totalul documentului de vânzare, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, precum şi jurnale de cumpărări, separate, în care se evidenţiază cumpărările de bunuri/servicii care se cuprind în costul real al pachetului de servicii turistice. Baza de impozitare şi suma taxei pe valoarea adăugată, colectate pentru aceste operaţiuni într-o perioadă fiscală, se determină pe baza unor situaţii de calcul întocmite pentru ansamblul operaţiunilor supuse regulilor speciale în perioada fiscală respectivă şi se evidenţiază corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată. 

(5) Agenţiile de turism nu au dreptul să înscrie taxa pe valoarea adăugată, în mod distinct, în facturile fiscale sau în alte documente legale care se predau turistului, pentru operaţiunile cărora le sunt aplicate regulile speciale de determinare a taxei pe valoarea adăugată, în acest caz înscriindu-se distinct în documente menţiunea «T.V.A. inclusă». 

(6) Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată pentru serviciul unic furnizat de agenţia de turism intervine la data la care toate elementele necesare determinării bazei de impozitare prevăzute la alin. (3) sunt certe. 

(7) Taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate în vederea realizării de operaţiuni supuse regulilor speciale, prevăzute la alin. (3) lit. b), nu este deductibilă de către agenţiile de turism. 

(8) Agenţiile de turism pot opta pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1), cu următoarele excepţii, pentru care aplicarea regulilor speciale este obligatorie:

a) când turistul este o persoană fizică;

b) când pachetul de servicii turistice conţine şi componente pentru care locul prestării este considerat a fi în străinătate. 

(9) În cazul aplicării regimului normal de taxă pe valoarea adăugată, agenţiile de turism au dreptul, în baza art. 129 alin. (5) din Codul fiscal, să refactureze fiecare componentă a pachetului de servicii turistice cu cota de taxă pe valoarea adăugată corespunzătoare fiecărei componente. De asemenea, fiecare componentă facturată în regim normal de taxă pe valoarea adăugată va include şi marja adăugată de agenţia de turism, fără a fi declarată distinct. 

(10) Atunci când agenţiile de turism efectuează atât operaţiuni supuse regimului normal de taxă pe valoarea adăugată, cât şi operaţiuni supuse regulilor speciale, acestea trebuie să conducă evidenţe contabile separate pentru fiecare în parte. Nu se aplică reguli speciale pentru transportul de persoane cu orice mijloc de transport, dacă acesta nu face parte dintr-un pachet de servicii turistice.”

14. La punctul 69, alineatele (6) şi (7) vor avea următorul cuprins:

„(6) Persoanele impozabile revânzătoare care livrează bunuri second-hand nu au dreptul să înscrie taxa pe valoarea adăugată în mod distinct în facturile fiscale sau în alte documente legale care se predau cumpărătorului, taxa nefiind deductibilă de către cumpărător; în acest caz se înscrie în documente menţiunea «T.V.A. inclusă». 

(7) Taxa pe valoarea adăugată colectată, aferentă livrării de către persoanele impozabile revânzătoare de bunuri second-hand, se determină prin aplicarea procedeului sutei mărite asupra bazei de impozitare determinate conform alin. (5). Cota de taxă pe valoarea adăugată este cota standard sau cota redusă, după caz. Pentru determinarea sumei taxei pe valoarea adăugată, aferentă operaţiunilor de livrare de bunuri second-hand într-o perioadă fiscală, se ţin jurnale de vânzări sau, după caz, borderouri de vânzări (încasări), separate de operaţiunile pentru care se aplică regim normal de taxă pe valoarea adăugată, în care se evidenţiază numai totalul documentului de vânzare, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, precum şi jurnale de cumpărări, separate, în care se evidenţiază cumpărările de bunuri destinate a fi vândute în regim second-hand. Baza de impozitare şi suma taxei pe valoarea adăugată, colectate pentru aceste operaţiuni într-o perioadă fiscală, se determină pe baza unor situaţii de calcul întocmite pentru ansamblul operaţiunilor supuse regulilor speciale în perioada fiscală respectivă şi se evidenţiază corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată.”

15. La punctul 70 alineatul (3), litera b) va avea următorul cuprins:

„b) în cazul prevăzut la alin. (2) lit. b), prin aplicarea procedeului sutei mărite asupra marjei reprezentând baza de impozitare. Cota de taxă pe valoarea adăugată este cota standard sau cota redusă, după caz. Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine în momentul vânzării bunurilor.”

16. La punctul 70, alineatul (4) va avea următorul cuprins:

„(4) Taxa pe valoarea adăugată colectată, stabilită conform alin. (3) lit. b), nu se înscrie în mod distinct în facturile fiscale sau în alte documente legale care se predau cumpărătorului, nefiind deductibilă de către cumpărător, în acest caz înscriindu-se în document menţiunea «T.V.A. inclusă». Pentru determinarea sumei taxei pe valoarea adăugată aferente acestor operaţiuni într-o perioadă fiscală se ţin jurnale de vânzări sau, după caz, borderouri de vânzări (încasări), separate de operaţiunile pentru care se aplică regim normal de taxă pe valoarea adăugată, în care se evidenţiază numai totalul documentului de vânzare, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, precum şi jurnale de cumpărări, separate, în care se evidenţiază cumpărările de bunuri second-hand destinate a fi vândute în sistem de consignaţie. Baza de impozitare şi suma taxei pe valoarea adăugată, colectate pentru aceste operaţiuni într-o perioadă fiscală, se determină pe baza unor situaţii de calcul întocmite pentru ansamblul operaţiunilor supuse regulilor speciale în perioada fiscală respectivă şi se evidenţiază corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată.”

6. Titlul VII „Accize”:

1. Punctul 11 va avea următorul cuprins:

„11. (1) Garanţia pentru circulaţia produselor accizabile se constituie numai pentru produsele aflate în regim suspensiv, care se deplasează în cazurile reglementate la art. 187 şi 191 din Codul fiscal. 

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), nu se constituie garanţie pentru circulaţia produselor accizabile care circulă în regim suspensiv de la un antrepozit fiscal la alt antrepozit fiscal ale aceluiaşi antrepozitar autorizat.”

2. La punctul 13, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„ (2) În cazul deplasării în regim suspensiv a alcoolului etilic între două antrepozite fiscale sau între un antrepozit fiscal şi un birou vamal de ieşire din România, containerele în care se deplasează produsele respective trebuie să poarte şi sigiliile aplicate de supraveghetorul fiscal, desemnat potrivit titlului VIII din Codul fiscal. În situaţia în care vămuirea se efectuează la un birou vamal de interior, sigiliile aplicate de supraveghetorul fiscal vor fi înlocuite, după caz, cu sigiliile vamale.”

3. După punctul 14 se introduce un nou punct, punctul 14¹, după cum urmează:

„Codul fiscal:

Primirea produselor accizabile aflate în regim suspensiv

Art. 188. − Pentru un produs în regim suspensiv care este deplasat, acciza continuă să fie suspendată la primirea produsului în antrepozitul fiscal, dacă sunt satisfăcute următoarele cerinţe:

[...]

c) antrepozitul fiscal primitor trebuie să obţină de la autoritatea fiscală competentă certificarea documentului administrativ de însoţire a produselor accizabile primite, cu excepţiile prevăzute în norme;

Norme metodologice:

14¹. Obligaţia certificării documentului administrativ de însoţire de către autoritatea fiscală competentă nu este aplicabilă în cazul produselor accizabile deplasate în regim suspensiv prin conducte fixe.”

4. La punctul 19, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Facturile fiscale speciale se utilizează numai de către antrepozitarii autorizaţi sau importatorii autorizaţi de alcool etilic, ţigarete şi uleiuri minerale, după caz. De asemenea, facturile fiscale speciale se utilizează şi de către distribuitorii agreaţi de uleiuri minerale. Modelul acestora este cel prevăzut în anexele nr. 6, 7, 8, 9, 10 şi 11. În facturile fiscale speciale, la rubrica «Cumpărător» se va menţiona antrepozitar autorizat, comerciant sau utilizator.”

5. La punctul 22, alineatele (1), (3) şi (4) vor avea următorul cuprins:

„22. (1) În toate situaţiile prevăzute la art. 200 alin. (1) din Codul fiscal, scutirea de la plata accizelor se acordă numai utilizatorului, cu condiţia ca aprovizionarea să se fi efectuat direct de la un antrepozit fiscal sau de la un importator. Depozitele farmaceutice beneficiază de scutire pentru alcoolul achiziţionat şi livrat direct către spitale şi farmacii. 

[......]

(3) Pentru celelalte situaţii prevăzute la art. 200 alin. (1) din Codul fiscal, scutirea se acordă prin compensare şi/sau restituire, după caz, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală. 

(4) În toate situaţiile prevăzute la art. 200 alin. (1) din Codul fiscal, scutirea se acordă pe baza decontului de scutire de accize, însoţit de:

a) autorizaţia de utilizator final. Aceasta se eliberează şi în cazul antrepozitarilor autorizaţi, care funcţionează în sistem integrat;

b) copia facturii fiscale de achiziţie a alcoolului etilic, în care acciza să fie evidenţiată separat, cu excepţia cazului prevăzut la art. 200 alin. (1) lit. g) din Codul fiscal, în care pe factură se înscrie «scutit de accize»;

c) dovada plăţii accizelor către antrepozitul fiscal expeditor, constând în documentul de plată confirmat de banca la care utilizatorul are contul deschis.”

6. La punctul 22, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4¹), cu următorul cuprins:

„(4¹) Modelul decontului de scutire de accize va fi aprobat prin ordin al ministrului finanţelor publice.”

7. La punctul 23, alineatele (3) şi (4) vor avea următorul cuprins:

„(3) Pentru celelalte situaţii prevăzute la art. 201 alin. (1) din Codul fiscal, scutirea se acordă prin compensare şi/sau restituire, după caz, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală. 

(4) În toate situaţiile prevăzute la art. 201 alin. (1) din Codul fiscal, cu excepţia celei prevăzute la lit. g) a aceluiaşi articol, scutirea se acordă pe baza decontului de scutire de accize, însoţit de:

a) autorizaţia de utilizator final. Aceasta se eliberează şi în cazul antrepozitarilor autorizaţi care utilizează uleiuri minerale obţinute din producţia proprie;

b) copia facturii fiscale de achiziţie a uleiurilor minerale, în care acciza să fie evidenţiată separat, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), în care pe factură se înscrie «scutit de accize»;

c) dovada plăţii accizelor către antrepozitul fiscal expeditor sau către importator, după caz, constând în documentul de plată confirmat de banca la care utilizatorul are contul deschis.”

8. La punctul 23, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4¹), cu următorul cuprins:

„(4¹) Modelul decontului de scutire de accize va fi aprobat prin ordin al ministrului finanţelor publice.”

9. La punctul 23, alineatul (5) va avea următorul cuprins:

„(5) În cazul în care aprovizionarea cu uleiuri minerale pentru care se acordă scutirea de la plata accizelor se efectuează de la un distribuitor agreat, acesta are obligaţia deţinerii autorizaţiei de utilizator final.”

10. La punctul 23 alineatul (17) se introduce litera d) cu următorul cuprins:

„d) pentru petrol lampant − staţiile de distribuţie care sunt dotate cu pompe distincte doar pentru distribuirea petrolului lampant.”

11. La punctul 23, după alineatul (18) se introduc patru alineate noi, alineatele (19), (20), (21) şi (22), cu următorul cuprins:

„(19) Pentru gazul petrolier lichefiat livrat utilizatorilor finali prin distribuitorii agreaţi se procedează astfel:

a) în cazul livrărilor de gaz petrolier lichefiat către utilizatori finali − persoane fizice sau persoane juridice − pentru care scutirea de la plata accizelor se acordă direct, distribuitorul agreat se aprovizionează cu gaz petrolier lichefiat la preţuri cu accize, iar livrarea către aceşti utilizatori finali se face la preţuri fără accize. Distribuitorul agreat este cel care va solicita autorităţii fiscale compensarea sau restituirea accizelor aferente cantităţilor livrate în regim de scutire;

b) în cazul gazului petrolier lichefiat livrat către utilizatori finali − persoane juridice − pentru care scutirea de la plata accizelor se acordă indirect, distribuitorul agreat se aprovizionează cu gaz petrolier lichefiat la preţuri cu accize. Acesta va livra produsul către utilizatorul final la preţuri cu accize, valoarea accizelor fiind înscrisă distinct în facturile fiscale speciale. În această situaţie, utilizatorul final va fi cel care va solicita autorităţii fiscale compensarea sau restituirea accizelor aferente cantităţilor utilizate în scopul pentru care se acordă scutirea. 

(20) În cazul persoanelor juridice organizate în baza unor legi speciale potrivit cărora nu este permisă transmiterea către alte instituţii a unor date şi informaţii statistice cu caracter secret, scutirile prevăzute la art. 201 alin. (1) din Codul fiscal se acordă prin restituire, cu respectarea întocmai a condiţiilor prevăzute la alin. (4). 

(21) În înţelesul prevederilor art. 201 alin. (1) lit. k) din Codul fiscal, sunt scutite de accize uleiurile minerale utilizate atât pentru producerea agentului termic, cât şi cele utilizate pentru producerea apei calde. 

(22) În înţelesul prevederilor art. 201 alin. (1) lit. k) şi l) din Codul fiscal, prin scop tehnologic şi scop industrial se înţelege:

− scopul tehnologic reprezintă utilizarea uleiului mineral în activitatea efectivă de producţie, fără ca acesta să se regăsească în produsul finit rezultat;

− scopul industrial reprezintă utilizarea uleiului mineral ca materie primă pentru obţinerea altor produse, care se regăseşte în produsul final rezultat din procesul de producţie.”

12. La punctul 24, după primul alineat se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

„(2) Produsele din tutun reprezentând ţigarete, care se exportă în regim de export temporar în vederea depersonalizării acestora, pentru a fi importate în scopul testării pieţei sau efectuării unor teste de producţie, nu sunt supuse obligaţiei de marcare, cu condiţia ca testarea să nu se realizeze prin comercializarea acestor produse, ci prin mijloace specifice cercetării de piaţă. Loturile folosite în acest scop nu pot depăşi cantitatea de 200.000 de bucăţi de ţigarete pe semestru.”

13. La punctul 28, alineatul (6) va avea următorul cuprins:

„(6) Antrepozitarii autorizaţi şi importatorii autorizaţi de produse supuse marcării sunt obligaţi să prezinte lunar, până la data de 15 a fiecărei luni, autorităţii fiscale competente să aprobe notele de comandă de marcaje, situaţia privind utilizarea marcajelor potrivit modelului prezentat în anexa nr. 19. În cazul banderolelor, această situaţie se va întocmi pe fiecare tip de banderolă, potrivit dimensiunilor şi caracteristicilor inscripţionate pe acestea. În vederea confirmării realităţii datelor înscrise în documentele justificative privind utilizarea marcajelor pentru import, aceste documente vor fi certificate de către Autoritatea Naţională a Vămilor.”

14. La punctul 29, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alineatul (9¹), cu următorul cuprins:

„(9¹) Pentru ţigaretele şi produsele din tutun provenite din operaţiuni de import, la momentul importului efectiv importatorul autorizat va vira la bugetul de stat diferenţa dintre valoarea accizelor aferente cantităţilor importate, mai puţin contravaloarea timbrelor calculată pe baza preţului fără taxa pe valoarea adăugată şi valoarea accizelor plătite anticipat la momentul aprobării notelor de comandă. La momentul importului, agentul economic importator este obligat să prezinte dovada plăţii în avans a accizelor la bugetul de stat, precum şi dovada virării în contul Companiei Naţionale «Imprimeria Naţională» − S.A. a contravalorii timbrelor, stabilită pe baza preţului cu taxa pe valoarea adăugată.”

15. Punctul 30 va avea următorul cuprins:

„30. (1) Repartizarea fiecărui lot de produse din tutun confiscate către antrepozitarii autorizaţi ca producători se face proporţional cu cota de piaţă deţinută. Situaţia privind cotele de piaţă se comunică de autoritatea fiscală centrală, trimestrial, autorităţilor fiscale teritoriale, direcţiilor cu atribuţii de control din subordinea Ministerului Finanţelor Publice, Autorităţii Naţionale a Vămilor şi Ministerului Administraţiei şi Internelor. 

(2) În situaţiile prevăzute la art. 206 alin. (1) din Codul fiscal, predarea cantităţilor de produse din tutun confiscate se face pe baza unui proces-verbal de predare-primire ce va fi semnat atât de reprezentanţii organului care a procedat la confiscarea produselor, cât şi de reprezentanţii antrepozitarului autorizat ca producător sau ai importatorului autorizat care le preia. 

(3) Distrugerea produselor din tutun se va efectua prin metode specifice care să asigure denaturarea acestora dincolo de orice posibilitate de reconstituire, sortare, pliere sau orice altă modalitate de recuperare a materiilor prime ce intră în componenţa acestor produse. Distrugerea va avea loc în baza aprobării date de autoritatea fiscală centrală la cererea antrepozitarului sau importatorului autorizat şi în prezenţa unei comisii de distrugere constituite special în acest scop. Din această comisie vor face parte un reprezentant al organelor de poliţie şi un reprezentant al direcţiei cu atribuţii de control din cadrul autorităţii fiscale centrale.”

16. După punctul 30 se introduce un nou punct, punctul 30¹, pentru aplicarea articolului 208 de la Capitolul II „Alte produse accizabile” din Codul fiscal, după cum urmează:

„Codul fiscal:

Nivelul şi calculul accizelor

Art. 208 [...]

(7) În cazul produselor prevăzute la alin. (4) şi (5), accizele preced taxa pe valoarea adăugată şi se calculează o singură dată prin aplicarea cotelor procentuale prevăzute de lege asupra bazei de impozitare, care reprezintă:

[...]

b) pentru produsele din import − valoarea în vamă stabilită potrivit legii, la care se adaugă taxele vamale şi alte taxe speciale, după caz. 

Norme metodologice:

30¹. (1) Definirea categoriilor de autoturisme sau autoturisme de teren din import noi ori rulate se face potrivit prevederilor legislaţiei vamale în vigoare. 

(2) În cazul autoturismelor sau a autoturismelor de teren din import noi ori rulate, care fac obiectul achiziţionării ca urmare a unui contract de leasing, accizele se calculează în funcţie de starea autoturismului sau autoturismului de teren din momentul introducerii în ţară. Procentul corespunzător de acciză se aplică asupra bazei de impozitare formate din valoarea de intrare la care se adaugă cuantumul taxelor vamale şi alte taxe speciale, după caz, datorate la momentul închiderii operaţiei de import. 

(3) Transformarea în lei a valorii de intrare se efectuează conform prevederilor legislaţiei vamale în vigoare.”

17. La punctul 31, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Restituirea accizelor se efectuează potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.”

18. La punctul 32, după primul alineat se introduce un alineat nou, alineatul (2), cu următorul cuprins:

„(2) Impozitul pentru gazele naturale din producţia internă, provenite din zăcăminte de gaze naturale, din zăcăminte de gaze cu condensat şi din zăcăminte de ţiţei, se plăteşte la bugetul de stat de către agentul economic autorizat potrivit legii în domeniu, prin care se realizează livrarea acestor produse către consumatorul final.”

19. La punctul 35, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„35. (1) Produsele accizabile deţinute de agenţii economici care înregistrează obligaţii fiscale restante pot fi valorificate în cadrul procedurii de executare silită de organele competente, potrivit legii, astfel:

a) produsele accizabile destinate utilizării ca materii prime se valorifică în regim suspensiv numai către un antrepozit fiscal de producţie. În cazul valorificării produselor accizabile, în cadrul procedurii de executare silită, prin vânzare directă sau licitaţie, livrarea se face pe bază de factură fiscală specifică şi de document administrativ de însoţire. Documentul administrativ de însoţire se obţine de la antrepozitul fiscal beneficiar;

b) produsele accizabile marcate se valorifică la preţuri cu accize către agenţii economici comercianţi. În cazul valorificării produselor accizabile marcate, în cadrul procedurii de executare silită, prin vânzare directă sau licitaţie, livrarea se face pe bază de factură fiscală specifică, în care acciza va fi evidenţiată distinct.”

20. La punctul 36, după primul alineat se introduce un alineat nou, alineatul (2), cu următorul cuprins:

„(2) Decontările între agenţii economici furnizori de produse accizabile şi agenţii economici cumpărători ai acestor produse se fac integral prin unităţi bancare în cazul livrărilor efectuate de către agenţii economici producători şi importatori de astfel de produse, cu excepţiile prevăzute la art. 220 alin. (2) din Codul fiscal.”

21. După punctul 36 se introduce un nou punct, punctul 36¹, pentru aplicarea alineatului (1) al articolului 221 din Codul fiscal, după cum urmează:

„Codul fiscal:

CAPITOLUL V

Dispoziţii tranzitorii

Derogări

Art. 221. − (1) Prin derogare de la prevederile art. 178 alin. (2), până la data de 1 ianuarie 2007 depozitarea uleiurilor minerale în regim suspensiv de accize este permisă numai într-un antrepozit fiscal de producţie. 

Norme metodologice:

36¹. Pot fi autorizate ca antrepozite fiscale de depozitare spaţiile deţinute de terminalul petrolier maritim, precum şi depozitele deţinute de antrepozitarul autorizat pentru producţie, în afara antrepozitului fiscal de producţie, atât timp cât proprietarul uleiurilor minerale rămâne acest antrepozitar autorizat.”

22. La punctul 38, alineatul (5) va avea următorul cuprins:

„(5) Agenţii economici care la data de 31 decembrie 2003 au înregistrat stocuri de produse accizabile, realizate până la această dată, şi care nu îndeplinesc condiţiile pentru a deveni antrepozitari autorizaţi potrivit prevederilor titlului VII din Codul fiscal vor putea valorifica produsele din stoc până la data de 31 decembrie 2004 în baza unei aprobări speciale emise de autoritatea fiscală emitentă a autorizaţiei, dată în baza Legii nr. 521/2002, cu plata accizelor, după caz. Regimul privind plata accizelor se stabileşte de autoritatea fiscală emitentă a aprobării speciale. Agenţii economici producători de alcool etilic şi de distilate − ca materii prime − vor vinde aceste produse numai către beneficiarii autorizaţi în condiţiile prevăzute la titlul VII din Codul fiscal. După data de 31 decembrie 2004, cantităţile rămase în stoc nu mai pot fi comercializate.”

23. La punctul 38, după alineatul (7) se introduc şase alineate noi, alineatele (8), (9), (10), (11), (12) şi (13), cu următorul cuprins:

„(8) Băuturile slab alcoolizate din grupa alcoolului etilic, a căror concentraţie alcoolică depăşeşte 1,2% în volum, nemarcate cu banderole, provenite din stocurile de astfel de produse înregistrate la 31 decembrie 2003, deţinute de către antrepozitarii autorizaţi pentru producţie sau de către importatorii autorizaţi în condiţiile Codului fiscal, vor putea fi comercializate fără a fi supuse marcării numai sub supravegherea fiscală asigurată de autoritatea fiscală unde sunt înregistraţi ca plătitori de accize. În acest scop, până la data de 5 a fiecărei luni, agenţii economici vor întocmi în două exemplare o situaţie a livrărilor produselor provenite din stocurile înregistrate la 31 decembrie 2003, efectuate în luna anterioară, din care exemplarul al doilea se va transmite autorităţii fiscale. Modelul situaţiei este prezentat în anexa nr. 22. 

(9) Agenţii economici comercianţi care deţin băuturi alcoolice de natura celor menţionate la alin. (8), nemarcate prin banderole, care provin de la agenţi economici producători legali sau importatori legali, pot comercializa aceste băuturi până la epuizarea cantităţilor de astfel de produse, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2004. După această dată se interzice comercializarea băuturilor alcoolice respective. 

(10) Agenţii economici autorizaţi după data de 1 ianuarie 2004 în calitate de antrepozitari autorizaţi pentru producţia de ţuică şi rachiuri din fructe, care obţin astfel de produse din prelucrarea fructelor, marcurilor din fructe sau a altor semifabricate preluate de la persoane fizice în anii 2003 şi 2004, pot livra produsele respective persoanelor fizice de la care au preluat materia primă, fără plata accizelor, numai când produsele sunt destinate consumului propriu, în baza declaraţiei pe propria răspundere a persoanelor fizice în cauză. Modelul declaraţiei este prezentat în anexa nr. 23. 

(11) În anul 2004 ţuica şi rachiurile naturale din fructe pot fi produse în scopul consumului propriu al persoanelor fizice «în sistem de prestări de servicii» fără plata accizelor şi de către alţi agenţi economici − autorizaţi potrivit prevederilor Legii nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent. Prestarea de servicii, în acest caz, se poate realiza numai în baza confirmării scrise a autorităţii fiscale teritoriale, potrivit căreia persoana fizică a înştiinţat în scris această autoritate despre cantitatea de fructe ce urmează a fi dată pentru prelucrare, cine va efectua prestarea de servicii şi a declarat că produsele obţinute sunt destinate consumului propriu. 

(12) Agenţii economici − antrepozitari autorizaţi pentru producţia de produse accizabile, altele decât cele din grupa alcoolului etilic − care deţin stocuri de materii prime provenite din achiziţii efectuate până la data de 31 decembrie 2003 la preţuri cu accize, la eliberarea pentru consum din antrepozitul fiscal a produselor accizabile rezultate din prelucrarea acestor stocuri, pot compensa acciza datorată bugetului de stat cu suma reprezentând acciza aferentă cantităţii de materie primă ce se regăseşte în produsul final accizabil. Potrivit Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.050/2004, cererea de compensare va fi însoţită de dovada achitării sumelor reprezentând accizele aferente materiilor prime în contul furnizorului de astfel de materii prime. De asemenea, compensarea va fi condiţionată de existenţa agentului economic furnizor. Pot face obiectul compensării numai accizele aferente materiilor prime achiziţionate direct de la agenţii economici producători interni sau importatori. Accizele aferente materiilor prime pot face obiectul compensării numai în limita accizelor aferente produselor finale livrate. 

(13) Agenţii economici care deţin stocuri de materii prime provenite din achiziţii legale efectuate până la data de 31 decembrie 2003 la preţuri cu accize şi care realizează din prelucrarea acestor stocuri produse care nu intră sub incidenţa accizelor sau produse pentru care acciza este «0» pot solicita compensarea ori restituirea, după caz, a accizelor aferente materiei prime incluse în produsele finale rezultate, potrivit Codului de procedură fiscală, precum şi normelor metodologice de aplicare a acestuia. Compensarea sau restituirea se va realiza pe măsura vânzării produselor finale rezultate din prelucrare şi numai în baza documentelor care justifică achiziţionarea materiei prime la preţuri cu accize, plata acestora în contul furnizorului, prelucrarea materiei prime, precum şi vânzarea produselor finale rezultate.”

24. După anexa nr. 21 la normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VII din Codul fiscal se introduc două anexe noi, anexele nr. 22 şi 23, al căror cuprins este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. 

7. Titlul VIII „Măsuri speciale privind supravegherea producţiei, importului şi circulaţiei unor produse accizabile”:

1. La punctul 6, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Toate reziduurile de uleiuri minerale rezultate din exploatare − scurgeri, spălări, curăţări, decantări, contaminări − în alte locaţii decât antrepozitele fiscale de producţie pot fi vândute sau cedate numai în vederea prelucrării şi numai către un antrepozit fiscal de producţie. Vânzarea sau cedarea poate avea loc numai pe bază de factură şi, respectiv, aviz de însoţire, vizate de reprezentantul organului fiscal teritorial în raza căruia îşi desfăşoară activitatea antrepozitul fiscal. Colectarea şi prelucrarea reziduurilor petroliere pot fi efectuate numai de către un antrepozit fiscal de producţie a uleiurilor minerale.”

2. După punctul 7 se introduc două puncte noi, punctele 7¹ şi 7², pentru aplicarea art. 243 şi 244, după cum urmează:

„Codul fiscal:

CAPITOLUL VII

Alte măsuri speciale

Condiţii de cesionare şi înstrăinare

Art. 243. − (1) Cesionarea ori înstrăinarea, sub orice formă, a acţiunilor, a părţilor sociale sau activelor fixe ale antrepozitarilor autorizaţi ori ale unui antrepozitar a cărui autorizaţie a fost anulată sau revocată conform titlului VII va fi adusă la cunoştinţa autorităţii fiscale competente cu cel puţin 60 de zile înainte de realizarea acestei operaţiuni, în vederea efectuării controlului financiar-fiscal. 

Norme metodologice:

7¹. Activele fixe care intră sub incidenţa prevederilor art. 243 alin. (1) din Codul fiscal sunt: terenurile, spaţiile de producţie şi echipamentele tehnologice aferente antrepozitului fiscal. 

Codul fiscal:

Întârzieri la plata accizelor

Art. 244. − Întârzierea la plată a accizelor cu mai mult de 30 de zile de la termenul legal atrage revocarea autorizaţiei antrepozitarului autorizat şi închiderea activităţii până la plata sumelor restante. 

Norme metodologice:

7². Intră sub incidenţa art. 244 din Codul fiscal accizele datorate bugetului de stat de către antrepozitarul autorizat după obţinerea autorizaţiei de antrepozit fiscal.”

8. Titlul IX „Impozite şi taxe locale”:

1. La punctul 26, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„26. (1) Pentru a putea beneficia de scutirile prevăzute la pct. 25, persoanele în cauză vor prezenta o cerere la compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale împreună cu originalul şi copia actelor care le atestă această calitate, respectiv contractul de construire a unei locuinţe cu credit, contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinţei sau contractul de dobândire a locuinţei, după caz, şi procesul-verbal de predare-primire/preluare a locuinţei în cauză, numai pentru o clădire.”

2. La punctul 57 se abrogă alineatul (2). 

3. La punctul 149 se abrogă alineatul (2). 

4. Punctul 210 va avea următorul cuprins:

„210. Scutirea de impozit pe clădiri, impozit pe teren şi taxa pentru eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru desfăşurarea unei activităţi economice se acordă pentru:

a) persoanele cu handicap grav;

b) persoanele cu handicap accentuat;

c) persoanele invalide de gradul I;

d) persoanele invalide de gradul II.”

5. Punctul 245 va avea următorul cuprins:

„245. Persoanele fizice nu depun noi declaraţii fiscale pentru bunurile impozabile sau taxabile existente în evidenţele compartimentelor de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale.”

ANEXĂ

(Anexa nr. 22 la normele metodologice de aplicare a prevederilor

 titlului VII din Codul fiscal) 

Denumirea antrepozitarului autorizat

sau a importatorului .......................................... 

Codul unic de înregistrare ............................... 

Sediul ................................................................. 

 

S I T U A Ţ I A

livrărilor de băuturi slab alcoolizate înregistrate în stoc la data de 31 decembrie 2003

în luna ................... anul .................. 

 

 

Conducerea antrepozitarului autorizat/importatorului,

........................................................................................... 

 

(Anexa nr. 23

la normele metodologice de aplicare a prevederilor

titlului VII din Codul fiscal) 

 

D E C L A R A Ţ I E

 

Subsemnatul .................................................................., (numele şi prenumele) cu domiciliul în localitatea ................................, str. ............................. nr. ................., judeţul/sectorul ................................., codul numeric personal ..............., declar pe propria răspundere că produsele rezultate din prelucrarea fructelor, marcurilor din fructe sau a altor semifabricate predate spre prelucrare în anul 2003/2004 antrepozitului fiscal .................., cu sediul în ............., şi preluate de la acesta, în cantitate de ... litri, cu concentraţie alcoolică de ..., sunt destinate în exclusivitate consumului propriu. 

Cunoscând dispoziţiile art. 292 privind falsul în declaraţii din Codul penal, declar că cele menţionate mai sus sunt corecte şi complete. 

 

 

Art. II. − Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta hotărâre, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare. 

 

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

Ministrul finanţelor publice,

Mihai Nicolae Tănăsescu

 

Bucureşti, 28 octombrie 2004. 

Nr. 1.840.