Hotărârea Guvernului
nr. 1635/2004
M. Of. nr. 946 din 15 octombrie 2004
GUVERNUL ROMÂNIEI
H O T Ă R Â R E
privind
înființarea Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău prin
reorganizarea Stațiunii de Cercetare și Producție Legumicolă Buzău
În temeiul art. 108 din
Constituția României, republicată, al art. 7 alin (1) și al art. 8
alin. (3) din Legea nr. 290/2002 privind organizarea și funcționarea
unităților de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii,
industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice Gheorghe
Ionescu-Șișești, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. Se înființează
Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, cu personalitate
juridică, cu sediul în municipiul Buzău, Str. Mesteacănului nr. 23,
județul Buzău, ca instituție publică finanțată integral din venituri proprii, în
subordinea Academiei de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Șișești,
prin reorganizarea Stațiunii de Cercetare și Producție Legumicolă Buzău.
Art. 2. (1) Patrimoniul
Stațiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, în valoare de
36.120.899.382 lei, potrivit situației financiare încheiate la data de 30 iunie
2004, se preia pe bază de protocol de predare-preluare de la Stațiunea de
Cercetare și Producție Legumicolă Buzău, în termen de 30 de zile de la data
intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(2) Stațiunea de
Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău preia în administrare suprafața
totală de 419,31 ha, domeniu public al statului, teren deținut în concesionare,
din administrarea Agenției Domeniilor Statului, conform anexelor nr. 1 și
2, prin protocol de predare-preluare, în termen de 30 de zile de la data intrării
în vigoare a prezentei hotărâri.
(3) Suprafața de teren,
proprietate publică a statului, a Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru
Legumicultură Buzău a fost suplimentată cu 10,09 ha, suprafață rezultată din măsurători
cadastrale executate în anul 2004 de oficiul de cadastru și publicitate
imobiliară și de Stațiunea de Cercetare și Producție Legumicolă Buzău.
(4) Terenurile din
domeniul public al statului care trec în domeniul privat al statului, în
suprafață de 12,78 ha, sunt prevăzute în anexa nr. 3, în vederea punerii
la dispoziție comisiilor locale pentru stabilirea dreptului de proprietate
privată asupra terenurilor pentru persoanele fizice îndreptățite, în condițiile
legii.
(5) Predarea
terenurilor prevăzute în anexa nr. 3 către comisiile locale pentru
stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor pentru
persoanele fizice îndreptățite se va realiza de către Agenția Domeniilor
Statului prin protocol de predare-preluare, după prezentarea documentațiilor întocmite
potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.172/2001 pentru aprobarea
Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea
comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate, precum și punerea în
posesie a proprietarilor, cu modificările și completările ulterioare.
(6) Poziția nr. 18
din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 517/1999 privind
delimitarea suprafețelor de teren strict necesare pentru cercetarea și
producerea de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și
de animale de rasă și trecerea terenurilor destinate producției, aflate în
administrarea institutelor și stațiunilor de cercetare și producție agricolă, în
domeniul privat al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 328 din 9 iulie 1999, cu modificările și completările ulterioare,
se modifică potrivit anexei nr. 4 la prezenta hotărâre.
(7) Stațiunea de
Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău administrează cu diligența unui
bun proprietar bunuri proprietate publică și bunuri proprietate privată a
statului și exercită dreptul de proprietate asupra bunurilor proprii dobândite în
condițiile legii, conform anexei nr. 5.
Art. 3. Stațiunea
de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău are următorul obiect de
activitate:
a) cercetare
fundamentală și cercetare aplicativă în domeniul legumiculturii;
b) dezvoltare
tehnologică și inovare în domeniul legumiculturii;
c) producere,
multiplicare și comercializare de semințe, material săditor și alte produse
specifice profilului de activitate;
d) transfer tehnologic
al rezultatelor cercetării, instruire profesională, servicii de consultanță și
expertiză, editare de publicații;
e) relații științifice
interne și internaționale;
f) relații de cooperare
și comerț interior și exterior cu diferite instituții, organizații și agenți
economici;
g) alte obiective ce
decurg din activitatea specifică unităților de cercetare-dezvoltare, activități
de cooperare și de asociere cu alte instituții, organizații și agenți economici
din țară și din străinătate.
Art. 4. Stațiunea
de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău se poate asocia pentru
realizarea unor proiecte și lucrări în domeniul agricol, cu aprobarea
consiliului de administrație și cu avizul Academiei de Științe Agricole și Silvice
Gheorghe Ionescu-Șișești, cu alte unități de cercetare-dezvoltare de interes
public și privat, cu instituții de învățământ acreditate și cu agenți economici
din țară și din străinătate.
Art. 5. Finanțarea
activităților Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău se
asigură din venituri provenite din:
a) contracte de finanțare,
încheiate pe perioade multianuale, pentru realizarea programelor, proiectelor
de cercetare-dezvoltare și inovare și acțiunilor cuprinse în Planul național de
cercetare-dezvoltare și inovare și în programele-nucleu de cercetare, finanțate
în sistem competițional sau direct de către autoritatea de stat pentru
cercetare-dezvoltare;
b) contracte de finanțare
pentru programe și proiecte sectoriale finanțate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor
și Dezvoltării Rurale și cofinanțarea unor programe proprii de către Academia
de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Șișești, obținute prin
competiție sau direct;
c) contractarea unor
servicii de cercetare, extensie, consultanță și expertiză cu instituții, agenți
economici, organizații neguvernamentale și alte persoane fizice și juridice din
țară și din străinătate;
d) valorificarea
produselor rezultate din activitatea de cercetare-dezvoltare în legumicultură, din
activitatea de producere de semințe, de material săditor și a oricăror alte
produse realizate de acestea;
e) redevențe asupra
soiurilor și hibrizilor de plante, precum și asupra altor creații originale;
f) vânzări de licențe,
soiuri, hibrizi de plante, tehnologii și metode;
g) valorificarea
mijloacelor fixe disponibile sau a componentelor și materialelor rezultate în
urma casării, a încasării chiriilor, dobânzilor la disponibilitățile din
conturile bancare și la Trezoreria Statului, prestări de servicii, analize;
h) contracte de
parteneriat public-privat, precum și din diferite forme de participare directă
a capitalului privat la activitatea de cercetare-dezvoltare;
i) alte venituri
conform dispozițiilor legale.
Art. 6. Stațiunea
de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău poate beneficia, în condițiile
legii, de fonduri alocate din bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și
Dezvoltării Rurale pentru investiții, dotări, aparatură, echipamente și instalații
necesare realizării obiectivelor sale de cercetare-dezvoltare specifice.
Art. 7. (1) Stațiunea
de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău preia toate drepturile și
toate obligațiile Stațiunii de Cercetare și Producție Legumicolă Buzău.
(2) Stațiunea de
Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău se substituie Stațiunii de
Cercetare și Producție Legumicolă Buzău în toate litigiile în curs în care are
calitatea de parte.
(3) Stațiunea de
Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău funcționează pe bază de
autonomie financiară, calculează și înregistrează amortizarea activelor fixe
potrivit legii și conduce evidența contabilă potrivit planului de conturi
pentru instituții publice.
Art. 8. Stațiunea
de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău poate înființa, cu aprobarea
Academiei de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu Șișești, structuri
funcționale, cu sau fără personalitate juridică, necesare obiectului său de
activitate.
Art. 9. (1) Personalul
Stațiunii de Cercetare și Producție Legumicolă Buzău se preia de către Stațiunea
de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, cu aceleași drepturi
salariale avute până la data preluării, până la negocierea contractului
colectiv de muncă.
(2) Salarizarea
personalului se face în conformitate cu reglementările legale în vigoare
privind utilizarea veniturilor realizate de instituțiile publice finanțate
integral din venituri proprii.
(3) În anii în care Stațiunea
de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău beneficiază de fonduri
alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor
și Dezvoltării Rurale, se aplică normele salarizării personalului din sectorul
bugetar.
Art. 10. (1) Veniturile
și cheltuielile Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău se
cuprind în bugetul de venituri și cheltuieli al acesteia.
(2) Stațiunea de
Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău întocmește bugetul de venituri
și cheltuieli care se aprobă de consiliul de administrație, cu acordul
președintelui Academiei de Științe Agricole Gheorghe Ionescu-Șișești.
(3) Excedentele
rezultate din execuția bugetelor de venituri și cheltuieli se reportează în
anul următor.
Art. 11. Stațiunea
de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău beneficiază de prevederile
art. 141 alin. (1), (2) și (3) din
Legea nr. 290/2002 privind organizarea și funcționarea unităților de
cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei
alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu Șișești,
cu modificările și completările ulterioare.
Art. 12. Regulamentul
de organizare și funcționare și structura organizatorică a Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău se aprobă de consiliul de
administrație și se validează prin decizie a președintelui Academiei de Științe
Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu Șișești. Directorul instituției îndeplinește
atribuțiile ordonatorului de credite potrivit prevederilor Legii nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările ulterioare.
Art. 13. (1) Conducerea
Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău este asigurată de:
consiliul de
administrație format din 7 membri;
director;
consiliul științific.
(2) Conducerea executivă
este asigurată de director, numit prin decizie a președintelui Academiei de Științe
Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Șișești.
(3) Atribuțiile
conducerii sunt prevăzute în Regulamentul de organizare și funcționare al Stațiunii
de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău.
Art. 14. Anexele
nr. 15*) fac parte
integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul agriculturii, pădurilor
și dezvoltării rurale,
Petre Daea
Ministrul muncii, solidarității
sociale și familiei,
Dan Mircea Popescu
Ministru de stat, ministrul
administrației și internelor,
Marian Florian Săniuță
Ministrul delegat pentru
administrația publică,
Gheorghe Emacu
Ministrul educației și cercetării,
Alexandru Athanasiu
p. Ministrul finanțelor
publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
București, 7 octombrie 2004.
Nr. 1.635.