Hotărârea Guvernului
nr. 1609/2003
M. Of. nr. 44 din 20 ianuarie 2004
GUVERNUL ROMÂNIEI
H
O T Ă R Â R E
privind
prețurile produselor subvenționate din sectorul minier
În temeiul art. 108
din Constituția României, republicată, și al art. 4 alin. (2) din
Legea concurenței nr. 21/1996, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. − Supravegherea
și controlul prețurilor pentru produsele subvenționate prevăzute în anexa care
face parte integrantă din prezenta hotărâre se vor efectua până la data de 31
decembrie 2006, în funcție de parametrul de ajustare − indicele
prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică, precum și cotațiile internaționale de referință.
Art. 2. − Prețurile
produselor prevăzute la art. 1 se vor ajusta, cu avizul Ministerului
Finanțelor Publice, de regulă la un interval de 3 luni, pe baza cererilor de
ajustare primite de la producători, aprobate de Ministerul Economiei și
Comerțului, dacă parametrul de ajustare se modifică cu cel puțin 5% față de
nivelul existent la data precedentei ajustări.
Art. 3. − (1) Producătorii
produselor ale căror prețuri sunt reglementate de prezenta hotărâre au
obligația să respecte prevederile art. 2.
(2) Controlul
respectării prevederilor prezentei hotărâri revine Ministerului Finanțelor
Publice.
Art. 4. − (1) Constituie
contravenție următoarele fapte:
a) practicarea de
către producători a unor prețuri fără avizul Ministerului Finanțelor Publice
sau a unor prețuri mai mari decât cele avizate;
b) prezentarea de
către producători de date eronate la fundamentarea cererii de ajustare a
prețurilor;
c) refuzul
producătorilor de a se supune controlului prevăzut la art. 3.
(2) Contravențiile
prevăzute la alin. (1) se sancționează cu amendă de la 15.000.000 lei
la 75.000.000 lei.
(3) Prețurile
stabilite și practicate greșit se corectează, iar sumele încasate necuvenit ca
urmare a săvârșirii contravenției prevăzute la alin. (1) lit. a) și
b) se confiscă.
(4) Constatarea
contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către persoanele
împuternicite în acest scop de către Ministerul Finanțelor Publice.
(5) Contravenientul
poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii
procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din
minimul amenzii prevăzute la alin. (2), agentul constatator făcând mențiune
despre această posibilitate în procesul verbal.
Art. 5. − Contravențiilor
prevăzute la art. 4 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și
completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare.
Art. 6. − Pe
data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 240/1997
privind stabilirea prețurilor, tarifelor și adaosurilor comerciale maximale la
unele produse și servicii reglementate potrivit Legii concurenței nr. 21/1996,
a impozitului pe țiței și gaze din producția internă și a modului de
reglementare a cheltuielilor necesare realizării, dezvoltării și modernizării
producției la produsele respective, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 108 din 30 mai 1997, cu modificările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul economiei și
comerțului,
Dan Ioan Popescu
Ministrul
finanțelor publice,
Mihai Nicolae
Tănăsescu
București,
23 decembrie 2003.
Nr. 1.609.
L
I S T A
cuprinzând produsele din
industria cărbunelui, minereurilor feroase, neferoase, radioactive, rare și nemetalifere care se subvenționează de la bugetul de stat
până la data de 31 decembrie 2006
|
Parametrul de ajustare |
1. Huilă brută (de Valea Jiului, Anina și
Baia Nouă) |
indicele prețurilor de consum |
2. Lignit (exclusiv bazinul minier
Oltenia) |
indicele prețurilor de consum |
3. Cărbune brun |
indicele prețurilor de consum |
4. Cupru în concentrat de cupru |
cotația internațională și
cursul de schimb |
5. Cupru în rest concentrat |
cotația internațională și
cursul de schimb |
6. Plumb în concentrat de plumb |
cotația internațională și
cursul de schimb |
7. Plumb în rest concentrat |
cotația internațională și
cursul de schimb |
8. Zinc în concentrat de zinc |
cotația internațională și
cursul de schimb |
9. Zinc în rest concentrat |
cotația internațională și
cursul de schimb |
10. Aur în concentrat aurifer*) |
cotația internațională și
cursul de schimb |
cotația internațională și
cursul de schimb |
|
cotația internațională și
cursul de schimb |
|
13. Octoxid de
uraniu |
indicele prețurilor de consum |
14. Minereu de fier + mangan |
indicele prețurilor de consum |
15. Produse din molibden |
indicele prețurilor de consum |
*) La produsele aur în concentrat aurifer, aur în nămol și aur în amalgam, subvenția se va acorda la producția marfă fabricată.