Hotărârea
Guvernului nr. 1579/2007
M. Of. nr. 894 din 28 decembrie 2007
GUVERNUL ROMÂNIEI
HOTĂRÂRE
pentru modificarea şi completarea
Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul
fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004
În temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. I. ‒ Normele
metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal,
aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004, cu
modificările şi completările ulterioare, se modifică şi
se completează după cum urmează:
A. Titlul I ‒ Dispoziţii
generale
1. La punctul 21,
alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„21. (1) În aplicarea art. 8 din Codul
fiscal, persoanele juridice române au obligaţia să înregistreze
contractele încheiate cu persoane juridice străine sau persoane fizice
nerezidente care execută pe teritoriul României prestări de servicii
de natura lucrărilor de construcţii, de montaj, activităţilor
de supraveghere, activităţilor de consultanţă, de asistenţă
tehnică şi a oricăror alte activităţi.
Înregistrarea contractelor se efectuează la organele
fiscale teritoriale în a căror rază persoanele juridice române
beneficiare ale activităţilor de mai sus îşi au domiciliul
fiscal, conform legii, potrivit procedurii instituite prin ordin al preşedintelui
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Contractele încheiate de persoane juridice române cu persoane
juridice străine sau persoane fizice nerezidente pentru activităţi
desfăşurate în afara teritoriului României nu fac obiectul înregistrării,
potrivit prezentelor dispoziţii.”
B. Titlul II ‒ Impozitul pe profit
1. Punctul 5 se
abrogă.
2. Punctul 6 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„6. Veniturile obţinute din activităţi
economice de către contribuabilii prevăzuţi la art. 15 alin. (1) lit. f),
g) şi h) din Codul fiscal şi care sunt utilizate în alte
scopuri decât cele expres menţionate la literele respective se supun
impozitării cu cota prevăzută la art. 17 din Codul fiscal. În
vederea stabilirii bazei impozabile, din veniturile obţinute se scad
cheltuielile efectuate în scopul realizării acestor venituri.”
3. La punctul 12, liniuţa a doua a
paragrafului II şi ultimul paragraf se modifică şi vor avea
următorul cuprins:
„[...]
‒ rezervele din reevaluarea mijloacelor fixe,
potrivit prevederilor art. 22 alin.(5) din Codul fiscal.
[...]
Veniturile şi cheltuielile generate de evaluarea
ulterioară şi executarea instrumentelor financiare derivate,
înregistrate potrivit reglementărilor contabile, sunt luate în calcul la
stabilirea profitului impozabil.”
4. Punctul 20 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„Codul fiscal:
[...]
c) veniturile din anularea cheltuielilor pentru
care nu s-a acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor
pentru care nu s-a acordat deducere, precum şi veniturile din recuperarea
cheltuielilor nedeductibile;
[...]
Norme metodologice:
„20. Sunt considerate venituri neimpozabile
veniturile prin care se recuperează cheltuielile pentru care nu s-a
acordat deducere la momentul efectuării lor, cum sunt: rambursările
de impozit pe profit plătit în perioadele anterioare, restituirea unor dobânzi
şi/sau penalităţi de întârziere, veniturile din anularea unor
provizioane care au fost considerate cheltuieli nedeductibile la data
constituirii lor şi altele asemenea.”
5. Punctul 21 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„Codul fiscal:
[...]
d) veniturile neimpozabile, prevăzute expres
în acorduri şi memorandumuri aprobate prin acte normative.”
Norme metodologice:
„21. Contribuabilii pentru care prin acorduri şi
memorandumuri aprobate prin acte normative s-a prevăzut faptul că
profitul aferent anumitor activităţi nu este impozabil sunt obligaţi
să organizeze şi să conducă evidenţa contabilă pentru
delimitarea veniturilor şi a cheltuielilor aferente acestora. La
determinarea profitului aferent acestor activităţi se iau în calcul şi
cheltuielile de conducere şi administrare şi alte cheltuieli comune
ale contribuabilului, proporţional cu veniturile obţinute din aceste
activităţi, în situaţia în care evidenţa contabilă nu asigură
informaţia necesară identificării acestora, după caz.”
6. La punctul 23, după litera d) se
introduc două noi litere, literele e) şi f), cu următorul
cuprins:
„23. [...]
e) pierderile tehnologice care sunt cuprinse în norma
de consum proprie necesară pentru fabricarea unui produs sau prestarea
unui serviciu;
f) cheltuielile efectuate pentru transportul salariaţilor
la şi de la locul de muncă. ”
7. Punctul 27 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„Codul fiscal:
[...]
e) cheltuielile de transport şi cazare în ţară
şi în străinătate, efectuate de către salariaţi şi
administratori, precum şi pentru alte persoane fizice asimilate acestora, stabilite
prin norme;
[...]”
Norme metodologice
„27. Calitatea de administrator rezultă din
actul constitutiv al contribuabilului sau contractul de administrare/mandat. În
sensul art. 21 alin.(2) lit. e) din Codul fiscal,
persoanele fizice asimilate salariaţilor cuprind şi:
a) directorii care îşi desfăşoară
activitatea în baza contractului de mandat, potrivit legii;
b) persoanele fizice rezidente şi/sau
nerezidente detaşate, potrivit legii, în situaţia în care
contribuabilul suportă drepturile legale cuvenite acestora.”
8. Punctul 42 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„42. În sensul prevederilor art. 21 alin. (4) lit. c) din
Codul fiscal, cheltuielile privind stocurile şi mijloacele fixe
amortizabile distruse ca urmare a unor calamităţi naturale sau a
altor cauze de forţă majoră sunt considerate cheltuieli
deductibile la calculul profitului impozabil, în măsura în care acestea se
găsesc situate în zone declarate, potrivit prevederilor legale speciale
pentru fiecare domeniu, afectate de calamităţi naturale sau de alte cauze
de forţă majoră. Totodată, sunt considerate
deductibile şi cheltuielile privind stocurile şi mijloacele fixe
amortizabile distruse de epidemii, epizootii, accidente industriale sau nucleare,
incendii, fenomene sociale sau economice, conjuncturi externe şi în caz de
război. Fenomenele sociale sau economice, conjuncturile externe şi
în caz de război sunt cele prevăzute de Legea privind rezervele de
stat nr. 82/1992, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.”
9. Punctul 43 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„43. Sunt considerate cheltuieli făcute în
favoarea participanţilor următoarele:
a) cheltuielile cu amortizarea, întreţinerea şi
repararea mijloacelor de transport utilizate de către participanţi,
în favoarea acestora;
b) bunurile, mărfurile şi serviciile
acordate participanţilor, precum şi lucrările executate în
favoarea acestora;
c) cheltuielile cu chiria şi întreţinerea
spaţiilor puse la dispoziţie acestora;
d) cheltuieli reprezentând diferenţa dintre preţul
de piaţă şi preţul de cumpărare preferenţial, în
cazul tranzacţiilor cu acţiuni efectuate în cadrul sistemului stock
options plan;
e) alte
cheltuieli în favoarea acestora.”
10. După punctul 47 se introduce un nou
punct, punctul 471, cu
următorul cuprins:
„Codul fiscal:
[...]
i) cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile, cu
excepţia celor prevăzute la art. 20 lit. c); [...]”
Norme metodologice:
„471. Veniturile din dividende primite de la persoane juridice române
sau străine nu au, pentru determinarea profitului impozabil, cheltuieli
aferente.”
11. Punctul 48 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„48. Pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management,
consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii trebuie
să se îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
‒ serviciile trebuie să fie efectiv
prestate, să fie executate în baza unui contract încheiat între părţi
sau în baza oricărei forme contractuale prevăzute de lege;
justificarea prestării efective a serviciilor se efectuează prin:
situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de
lucru, studii de fezabilitate, de piaţă sau orice alte materiale
corespunzătoare;
‒ contribuabilul trebuie să
dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul
activităţilor desfăşurate.
Nu intră sub incidenţa condiţiei privitoare
la încheierea contractelor de prestări de servicii, prevăzută la
art.21 alin. (4) lit. m) din Codul fiscal, serviciile cu
caracter ocazional prestate de persoane fizice autorizate şi de persoane
juridice, cum sunt: cele de întreţinere şi reparare a activelor,
serviciile poştale, serviciile de comunicaţii şi de
multiplicare, parcare, transport şi altele asemenea.”
12. Punctul 50 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„50. Cota de 5% reprezentând rezerva
prevăzută la art. 22 alin.(1) lit. a) din Codul
fiscal se aplică asupra diferenţei dintre totalul veniturilor, din
care se scad veniturile neimpozabile, şi totalul cheltuielilor, din care
se scad cheltuielile cu impozitul pe profit şi cheltuielile aferente
veniturilor neimpozabile, înregistrate în contabilitate. Rezerva se
calculează cumulat de la începutul anului şi este deductibilă la
calculul profitului impozabil trimestrial sau anual, după caz. În
veniturile neimpozabile care se scad la determinarea bazei de calcul pentru
rezervă sunt incluse veniturile prevăzute la art. 20 din Codul
fiscal, cu excepţia celor prevăzute la lit. c) din acelaşi
articol. Rezervele astfel constituite se completează sau se
diminuează în funcţie de nivelul profitului contabil din perioada de
calcul. De asemenea, majorarea sau diminuarea rezervelor astfel constituite
se efectuează şi în funcţie de nivelul capitalului social subscris
şi vărsat sau al patrimoniului. În situaţia în care, ca urmare
efectuării unor operaţiuni de reorganizare, rezerva legală a
persoanei juridice beneficiare depăşeşte a cincea parte din capitalul
social sau din patrimoniul social, după caz, diminuarea rezervei legale,
la nivelul prevăzut de lege, nu este obligatorie.”
13. Punctul 82 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„82. La calculul impozitului pe profit datorat de
contribuabilii care îşi încetează existenţa în urma operaţiunilor
de lichidare nu sunt impozitate: rezervele constituite din profitul net, sumele
aferente unor reduceri ale cotei de impozit, repartizate ca surse proprii de
finanţare pe parcursul perioadei de funcţionare, potrivit legii,
rezervele constituite din diferenţe de curs favorabile capitalului social
în devize sau din evaluarea disponibilului în devize, în conformitate cu actele
normative în vigoare, dacă legea nu prevede altfel.”
14. Punctele 95 şi 96 se abrogă.
15. După punctul 1001 se introduce
un nou punct, punctul 1002, cu următorul
cuprins:
„Codul fiscal:
Declararea şi reţinerea
impozitului pe dividende
Art. 36. ‒ [...]
(4) Prevederile prezentului articol nu se aplică
în cazul dividendelor plătite de o persoană juridică română
unei alte persoane juridice române, dacă beneficiarul dividendelor deţine
minimum 15%, respectiv 10%, începând cu anul 2009, din titlurile de participare
ale acesteia la data plăţii dividendelor, pe o perioadă de 2 ani
împliniţi până la data plăţii acestora. Prevederile
prezentului alineat se aplică după data aderării României la
Uniunea Europeană.”
Norme metodologice:
„1002. Intră sub incidenţa prevederilor alin. (4) şi
dividendele distribuite şi plătite, după data de 1 ianuarie
2007, chiar dacă acestea sunt distribuite din profiturile nerepartizate
ale exerciţiilor financiare anterioare anului 2007, în măsura în care
beneficiarul îndeplineşte condiţiile prevăzute de acest alineat.
În sensul prevederilor alin. (4), condiţia
privitoare la perioada de deţinere a participaţiei minime are în
vedere o perioadă de 2 ani consecutivi, împliniţi la data plăţii
dividendelor.“
C. Titlul III ‒ Impozitul pe venit
1. La punctul 9, prima
liniuţă se modifică şi va avea următorul cuprins:
„‒ veniturile realizate de proprietar/arendaş
din valorificarea în stare naturală a produselor obţinute de pe
terenurile agricole şi silvice, proprietate privată sau luate în
arendă. Începând cu data de 1 ianuarie 2009 sunt impozabile
veniturile băneşti realizate din valorificarea produselor agricole obţinute
după recoltare, în stare naturală, de pe terenurile agricole
proprietate privată sau luate în arendă, către unităţi
specializate pentru colectare, unităţi de procesare industrială
ori către alte unităţi, pentru utilizare ca atare.”
2. La punctul 211, ultimul
paragraf se modifică şi va avea următorul cuprins:
„211. [...]
Începând cu 1 ianuarie 2009 sunt venituri comerciale veniturile
obţinute din activităţi desfăşurate în cadrul fermei familiale
cu caracter comercial, altele decât cele care se încadrează în prevederile
art. 42 lit. k) din Codul fiscal, precum şi cele care sunt
impozitate potrivit prevederilor art. 74 din Codul fiscal.”
3. Punctele 31 şi 35 se abrogă.
4. La punctul 1432, alineatul (8) se abrogă.
5. La punctul 1444, litera d) a alineatului (3) se
abrogă.
6. Punctul 146 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„146. Începând cu 1 ianuarie 2008, impozitul lunar
aferent venitului din pensii se calculează prin aplicarea cotei de impunere
de 16% asupra venitului impozabil lunar din pensii determinat prin deducerea
din venitul din pensii, în ordine, a următoarelor:
‒ a contribuţiilor obligatorii calculate,
reţinute şi suportate de persoana fizică; şi
‒ a unei sume neimpozabile lunare de 1.000
lei.”
7. La punctul 1517, în aplicarea
articolului 771, paragraful 9
se modifică şi va avea următorul cuprins:
„În cazul transferurilor prin alte modalităţi
decât procedura notarială sau judecătorească, contribuabilul are
sarcina declarării venitului la organul fiscal competent, în termen de 10 de
zile, inclusiv, de la data transferului, în vederea stabilirii impozitului, în
condiţiile legii.”
D. Titlul IV ‒ Impozitul pe
veniturile microîntreprinderilor
1. Punctul 14 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„14. La calculul impozitului pe venit datorat de microîntreprinderile
care îşi încetează existenţa în urma operaţiunilor de
divizare, dizolvare sau lichidare nu sunt impozitate: rezervele constituite din
profitul net, rezervele constituite din diferenţe de curs favorabil
aferente capitalului social în devize sau disponibilului în devize, precum şi
sumele aferente unor reduceri ale cotei de impozit pe profit, repartizate ca
surse proprii de finanţare pe parcursul perioadei de funcţionare,
potrivit legii, pentru societăţile care pe parcursul perioadei de
funcţionare au fost şi plătitoare de impozit pe profit.”
E. Titlul V ‒ Impozitul pe
veniturile obţinute din România de nerezidenţi şi impozitul pe
reprezentanţele firmelor străine înfiinţate în România
1. Punctul 912 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„912. În aplicarea prevederilor art. 117 lit. h) condiţia
privitoare la perioada minimă de deţinere de 2 ani va fi înţeleasă
luându-se în considerare hotărârea Curţii Europene de Justiţie
în cazurile conexate: Denkavit International BV, VITIC Amsterdam BV and Voormeer
BV v Bundesamt fur Finanzen ‒ C-284/94, C-291/94 şi
C-292/94, şi anume:
Dacă la data plăţii perioada minimă de
deţinere de 2 ani nu este încheiată, scutirea prevăzută în
Codul fiscal nu se va acorda.
În situaţia în care persoana juridică
română, respectiv sediul permanent din România pot face dovada că
perioada minimă de deţinere a fost îndeplinită după data
plăţii, persoana juridică română, respectiv sediul
permanent din România pot cere restituirea impozitelor plătite în plus.
Intră sub incidenţa prevederilor art. 117
lit. h) şi dividendele distribuite şi plătite
după data de 1 ianuarie 2007, chiar dacă acestea sunt distribuite din
profiturile nerepartizate ale exerciţiilor financiare anterioare anului
2007, în măsura în care beneficiarul dividendelor îndeplineşte condiţiile
prevăzute de lege.
În sensul prevederilor art. 117 lit. h), condiţia
privitoare la perioada de deţinere a participaţiei minime are în
vedere o perioadă de 2 ani consecutivi, împliniţi la data plăţii
dividendelor.”
2. La punctul 15, alineatele (1) şi (3) se
modifică şi vor avea următorul cuprins:
„15. (1) Pentru a beneficia de prevederile
convenţiilor de evitare a dublei impuneri, nerezidenţii care au
realizat venituri din România vor depune, în momentul realizării
venitului, la plătitorul de venituri originalul sau copia certificatului
de rezidenţă fiscală sau al documentului prevăzut la pct. 13
alin. (1), tradus şi legalizat de organul autorizat din România.
[...]
(3) Plătitorul de venit este
răspunzător pentru primirea în termenul stabilit a originalului sau a
copiei certificatului de rezidenţă fiscală ori a documentului
prevăzut la pct. 13 alin. (1) şi pentru aplicarea
prevederilor din convenţiile de evitare a dublei impuneri încheiate de
România cu diverse state.”
F. Titlul VI ‒ Taxa pe valoarea
adăugată
1. Punctul 1 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Codul fiscal:
Aplicare
teritorială
Art. 1252. ‒ (1) În sensul
prezentului titlu:
a) Comunitate şi teritoriu comunitar înseamnă
teritoriile statelor membre, astfel cum sunt definite în prezentul articol;
b) stat membru şi teritoriul statului
membru înseamnă teritoriul fiecărui stat membru al Comunităţii
pentru care se aplică Tratatul de înfiinţare a Comunităţii
Europene, în conformitate cu art. 299 din acesta, cu excepţia
teritoriilor prevăzute la alin. (2) şi (3);
c) teritorii terţe sunt teritoriile
prevăzute la alin. (2) şi (3);
d) ţară terţă înseamnă
orice stat sau teritoriu pentru care nu se aplică prevederile Tratatului
de înfiinţare a Comunităţii Europene.
(2) Următoarele teritorii care nu fac parte din
teritoriul vamal al Comunităţii se exclud din teritoriul comunitar
din punctul de vedere al taxei:
a) Republica Federală Germania:
1. Insula Heligoland;
2. teritoriul Busingen;
b) Regatul Spaniei:
1. Ceuta;
2. Melilla;
c) Republica Italiană:
1. Livigno;
2. Campione dʼItalia;
3. apele italiene ale Lacului Lugano.
(3) Următoarele teritorii care fac parte din
teritoriul vamal al Comunităţii se exclud din teritoriul Comunitar
din punctul de vedere al taxei:
a) Insulele Canare;
b) Republica Franceză: teritoriile din
străinătate;
c) Muntele Athos;
d) Insulele Aland;
e) Insulele Channel.
(4) Se consideră ca fiind incluse în teritoriile
următoarelor state membre teritoriile menţionate mai jos:
a) Republica Franceză: Principatul Monaco;
b) Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de
Nord: Insula Man;
c) Republica Cipru: zonele Akrotiri şi Dhekelia,
aflate sub suveranitatea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.”
Norme metodologice:
„1. (1) Bunurile de origine din teritoriile
excluse prevăzute la art. 1252 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal trebuie
importate din perspectiva taxei, dacă sunt transportate în teritoriul
Comunităţii.
(2) Insula Man, Principatul Monaco şi zonele
aflate sub suveranitatea Marii Britanii şi a Irlandei de Nord de la
Akrotiri şi Dhekelia sunt considerate teritorii ale statelor membre, iar operaţiunile
cu originea sau destinaţia în:
a) Insula Man sunt considerate cu originea sau
destinaţia în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord;
b) Principatul Monaco sunt considerate cu originea
sau destinaţia în Republica Franceză;
c) zonele aflate sub suveranitatea Marii Britanii şi
a Irlandei de Nord de la Akrotiri şi Dhekelia sunt considerate cu originea
sau cu destinaţia în Republica Cipru.”
2. La punctul 2, alineatele (3)‒(5), (13),
(15) şi (16) se modifică şi vor avea următorul
cuprins:
“Codul fiscal:
Operaţiuni
impozabile
Art. 126. ‒ [...]
(8) Nu sunt considerate operaţiuni impozabile în
România:
[...]
c) achiziţiile intracomunitare de bunuri
second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi
antichităţi, în sensul prevederilor art. 1522, atunci când vânzătorul este o persoană
impozabilă revânzătoare, care acţionează în această
calitate, iar bunurile au fost taxate în statul membru de unde sunt furnizate,
conform regimului special pentru intermediarii persoane impozabile, în sensul
art. 313 şi 326 din Directiva 112, sau vânzătorul este
organizator de vânzări prin licitaţie publică, care acţionează
în această calitate, iar bunurile au fost taxate în statul membru furnizor,
conform regimului special, în sensul art. 333 din Directiva 112;
[...]”
Norme metodologice:
„2. [...]
(3) În sensul art. 126 alin. (3) lit. b) din
Codul fiscal, achiziţia intracomunitară de mijloace noi de transport
efectuată de orice persoană impozabilă ori neimpozabilă sau
de orice persoană juridică neimpozabilă este întotdeauna
considerată o operaţiune impozabilă în România, pentru care nu
sunt aplicabile regulile referitoare la plafonul de achiziţii
intracomunitare prevăzut la art. 126 alin. (4) lit. b) din
Codul fiscal, dacă locul respectivei achiziţii intracomunitare este
în România, conform art. 1321 din Codul fiscal.
(4) În sensul art. 126 alin. (3) lit. c) din
Codul fiscal, achiziţia intracomunitară de produse accizabile
efectuată de o persoană impozabilă sau de o persoană
juridică neimpozabilă este întotdeauna considerată o operaţiune
impozabilă în România, pentru care nu sunt aplicabile regulile referitoare
la plafonul de achiziţii intracomunitare prevăzut la art. 126
alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, dacă locul
respectivei achiziţii intracomunitare este în România, conform art. 1321 din Codul fiscal .
(5) Echivalentul în lei al plafonului pentru achiziţii
intracomunitare de 10.000 de euro, prevăzut la art. 126 alin. (4) lit. b) din
Codul fiscal, aplicabil în cursul unui an calendaristic, se determină pe
baza cursului valutar de schimb comunicat de Banca Naţională a
României la data aderării şi se rotunjeşte la cifra miilor. Rotunjirea
se face prin majorare când cifra sutelor este egală sau mai mare decât 5 şi
prin reducere când cifra sutelor este mai mică de 5.
[...]
(13) Prevederile art. 126 alin. (8) lit. b) din
Codul fiscal se aplică pentru livrarea de bunuri efectuată de
către un furnizor care este înregistrat în scopuri de TVA în primul stat
membru către un cumpărător revânzător care este înregistrat
în scopuri de TVA în al doilea stat membru, altul decât cel din care începe transportul
efectiv al bunurilor, şi care este urmată de livrarea aceloraşi
bunuri de către cumpărătorul revânzător către beneficiarul
livrării, care este înregistrat în scopuri de TVA în al treilea stat
membru, dacă se îndeplinesc următoarele condiţii:
a) bunurile sunt expediate sau transportate direct
din primul stat membru al furnizorului către al treilea stat membru al beneficiarului
livrării; şi
b) relaţia de transport al bunurilor, din primul
stat membru în al treilea stat membru, trebuie să existe între furnizor şi
cumpărătorul revânzător, oricare dintre aceştia putând fi responsabil
pentru transportul bunurilor, în conformitate cu condiţiile Incoterms sau
în conformitate cu prevederile contractuale. Dacă transportul este
realizat de beneficiarul livrării, nu sunt aplicabile măsurile de simplificare
pentru operaţiuni triunghiulare.
[...]
(15) În situaţia prevăzută la alin. (14),
cumpărătorul revânzător trebuie să îndeplinească
următoarele obligaţii:
a) să nu înscrie achiziţia efectuată
din primul stat membru în declaraţia recapitulativă privind achiziţiile
intracomunitare, prevăzută la art. 1564 alin. (2) din Codul fiscal;
b) să înscrie livrarea efectuată către
beneficiarul livrării din al treilea stat membru în rubrica «Livrări
intracomunitare scutite» a decontului de taxă;
c) să înscrie în declaraţia
recapitulativă pentru livrări intracomunitare scutite de taxă,
prevăzută la art. 1564 alin. (1) din Codul fiscal, următoarele date:
1. codul de înregistrare în scopuri de TVA, din al
treilea stat membru, al beneficiarului livrării;
2. codul T în rubrica corespunzătoare;
3. valoarea livrării efectuate;
d) să emită factura prevăzută la
art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, în care se vor înscrie:
1. la rubrica prevăzută la art. 155
alin. (5) lit. c) din Codul fiscal, codul său de
înregistrare în scopuri de TVA în România;
2. la rubrica prevăzută la art. 155
alin. (5) lit. e) din Codul fiscal, numele, adresa şi
codul de înregistrare în scopuri de TVA, în celălalt stat membru, ale
beneficiarului livrării;
3. menţionarea în cuprinsul facturii că
beneficiarul livrării este persoana obligată la plata taxei pe
valoarea adăugată pentru livrarea de bunuri efectuată în
celălalt stat membru şi o referire la art. 141 din Directiva
112/2006/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adaugată.
(16) Dacă în situaţia prevăzută
la alin. (13) România este al treilea stat membru al beneficiarului
livrării, achiziţia intracomunitară de bunuri efectuată de
cumpărătorul revânzător, care ar avea loc în România conform art. 1321 alin. (1) din Codul fiscal, nu
este operaţiune impozabilă în România, dacă se îndeplinesc
cumulativ următoarele condiţii:
a) cumpărătorul revânzător nu este
stabilit în România, dar este înregistrat în scopuri de TVA în al doilea stat
membru;
b) achiziţia intracomunitară de bunuri este
efectuată de cumpărătorul revânzător, în vederea
efectuării unei livrări ulterioare a acestor bunuri în România;
c) beneficiarul livrării este o persoană
impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă,
înregistrată în scopuri de TVA în România, conform art. 153 sau 1531 din Codul fiscal;
d) beneficiarul livrării este obligat, conform
art. 150 alin. (1) lit. e) din Codul fiscal, la plata
taxei pentru livrarea efectuată de cumpărătorul revânzător
care nu este stabilit în România;
e) beneficiarul livrării înscrie achiziţia
efectuată în rubrica «Achiziţii intracomunitare» din decontul de
taxă prevăzut la art. 1562 sau 1563 din Codul fiscal, precum şi în declaraţia recapitulativă
pentru achiziţii intracomunitare de bunuri, prevăzută la art. 1564 alin. (2) din Codul fiscal.”
3. La punctul 3, alineatele (4) şi (5) se
modifică şi vor avea următorul cuprins:
„Codul fiscal:
Persoane impozabile şi
activitatea economică
Art. 127. ‒ [...]
(7) Prin excepţie de la prevederile alin. (1),
orice persoană care efectuează ocazional o livrare
intracomunitară de mijloace de transport noi va fi considerată
persoană impozabilă pentru orice astfel de livrare.
[...]”
Norme metodologice:
„3. [...]
(4) În situaţia în care instituţia
publică desfăşoară activităţi pentru care este
tratată ca persoană impozabilă, instituţia publică
este considerată persoană impozabilă numai în legătură
cu acele activităţi sau, după caz, cu partea din structura organizatorică
prin care sunt realizate acele activităţi.
(5) În sensul art. 127 alin. (7) din
Codul fiscal, persoana fizică devine persoană impozabilă numai
în cazul unei livrări intracomunitare de mijloace de transport noi. De
asemenea, orice altă persoană juridică neimpozabilă se
consideră persoană impozabilă pentru livrarea intracomunitară
de mijloace de transport noi. Aceste persoane nu sunt obligate să se înregistreze
în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal pentru aceste
livrări intracomunitare de mijloace de transport noi în conformitate cu
prevederile art. 153 alin. (3) din Codul fiscal.”
4. La punctul 4, alineatele (1) şi (6)‒(9) se
modifică şi vor avea următorul cuprins:
„Codul fiscal:
Persoane impozabile şi
activitatea economică
Art. 127. ‒ [...]
(8) În condiţiile şi în limitele
prevăzute în norme, este considerat ca o persoană impozabilă unică
un grup de persoane impozabile stabilite în România, care, independente fiind
din punct de vedere juridic, sunt în relaţii strânse una cu alta din punct
de vedere organizatoric, financiar şi economic.
[...]”
Norme metodologice:
„4. (1) În sensul art. 127 alin. (8) din
Codul fiscal, grupul de persoane impozabile stabilite în România, independente
din punct de vedere juridic şi aflate în strânsă legătură
din punct de vedere financiar, economic şi organizatoric, poate opta
să fie tratat ca o persoană impozabilă unică, numită grup
fiscal, cu următoarele condiţii:
a) o persoană impozabilă nu poate face
parte decât dintr-un singur grup fiscal; şi
b) opţiunea trebuie să se refere la o
perioadă de cel puţin 2 ani; şi
c) toate persoanele impozabile din grup trebuie
să aplice aceeaşi perioadă fiscală;
[...]
(6) Organul fiscal competent va lua o decizie
oficială prin care să aprobe sau să refuze implementarea
grupului fiscal şi va comunica acea decizie reprezentantului grupului,
precum şi fiecărui organ fiscal în jurisdicţia căruia se
află membrii grupului fiscal, în termen de 60 de zile de la data primirii
cererii menţionate la alin. (5).
(7) Implementarea grupului fiscal va intra în vigoare
în prima zi din cea de-a doua lună următoare datei deciziei menţionate
la alin. (6).
(8) Reprezentantul grupului va notifica organului
fiscal competent oricare dintre următoarele evenimente:
a) încetarea opţiunii prevăzute la alin. (1) de
a forma un grup fiscal unic, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea
evenimentului;
b) neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la
alin. (1)‒(4), care conduc la anularea tratamentului persoanelor
impozabile ca grup fiscal sau a unei persoane ca membru al grupului fiscal, în termen
de 15 zile de la producerea evenimentului care a generat această situaţie;
c) numirea unui alt reprezentant al grupului fiscal
cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea evenimentului;
d) părăsirea grupului fiscal de către
unul dintre membri, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea
evenimentului;
e) intrarea unui nou membru în grupul fiscal, cu cel
puţin 30 de zile înainte de producerea evenimentului;
(9) În situaţiile prevăzute la alin. (8) lit. a) şi
b), organul fiscal competent va anula tratamentul persoanelor impozabile ca
grup fiscal sau, după caz, al unei persoane ca membru al grupului fiscal,
astfel:
a) în cazul prevăzut la alin. (8) lit. a),
de la data de 1 a lunii următoare celei în care a încetat opţiunea;
b) în cazul prevăzut la alin. (8) lit. b),
de la data de 1 a lunii următoare celei în care s-a produs evenimentul
care a generat această situaţie.
[...]”
5. La punctul 4 se introduce un nou alineat,
alineatul (14), cu următorul cuprins:
„(14) Livrările de bunuri şi
prestările de servicii realizate de fiecare membru al grupului sunt supuse
regimului normal de impozitare prevăzut de titlul VI din Codul fiscal,
indiferent dacă sunt realizate către terţi sau către ceilalţi
membri ai grupului fiscal.”
6. Punctul 5 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
Codul fiscal:
Persoane impozabile şi
activitatea economică
Art. 127. ‒ [...]
(10) Asocierile în participaţiune nu dau naştere
unei persoane impozabile separate. Asocierile de tip joint venture,
consortium sau alte forme de asociere în scopuri comerciale, care nu au
personalitate juridică şi sunt constituite în temeiul legii, sunt
tratate drept asocieri în participaţiune.”
Norme metodologice:
„5. Evidenţa operaţiunilor derulate de
asocierile prevăzute la art. 127 alin. (10) din Codul
fiscal se realizează potrivit prevederilor pct. 79 alin.(4).”
7. La punctul 6, alineatele (4), (6), (8) şi
(10) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Codul fiscal:
Livrarea de bunuri
Art. 128. ‒ [...]
(7) Transferul tuturor activelor sau al unei părţi
a acestora, efectuat cu ocazia transferului de active sau, după caz, şi
de pasive, indiferent dacă este realizat ca urmare a vânzării sau ca
urmare a unor operaţiuni precum divizarea, fuziunea ori ca aport în
natură la capitalul unei societăţi, nu constituie livrare de
bunuri dacă primitorul activelor este o persoană impozabilă. Primitorul
activelor este considerat a fi succesorul cedentului în ceea ce priveşte
ajustarea dreptului de deducere prevăzută de lege.
(8) Nu constituie livrare de bunuri, în sensul alin. (1):
a) bunurile distruse ca urmare a unor calamităţi
naturale sau a unor cauze de forţă majoră, precum şi
bunurile pierdute ori furate, dovedite legal, astfel cum sunt prevăzute
prin norme;
[...]
(12) În sensul prezentului titlu, nontransferul reprezintă
expedierea sau transportul unui bun din România în alt stat membru, de persoana
impozabilă sau de altă persoană în contul său, pentru a fi
utilizat în scopul uneia dintre următoarele operaţiuni:
a) livrarea bunului respectiv realizată de
persoana impozabilă pe teritoriul statului membru de destinaţie a bunului
expediat sau transportat în condiţiile prevăzute la art. 132
alin. (5) şi (6) privind vânzarea la distanţă;
[...]”
Norme metodologice:
„6. [...]
(4) În sensul art. 128 alin. (4) lit. d) din
Codul fiscal, casarea activelor corporale fixe de natura bunurilor de capital
prevăzute la art. 149 din Codul fiscal nu constituie livrare de
bunuri. Se aplică prevederile art. 149 din Codul fiscal pentru
activele corporale fixe de natura bunurilor de capital casate, dacă la achiziţia
sau, după caz, transformarea, modernizarea, fabricarea, construcţia
acestora taxa a fost dedusă total sau parţial şi dacă
următoarele operaţiuni au intervenit în legătură cu un bun
de capital după data aderării: achiziţia sau, după caz, fabricarea,
construcţia, prima utilizare după modernizare sau transformare.
[...]
(6) Se consideră transfer parţial de
active în sensul art. 128 alin. (7) din Codul fiscal
transferul tuturor activelor sau al unei părţi din activele investite
într-o anumită ramură a activităţii economice, dacă
acestea constituie din punct de vedere tehnic o structură
independentă, capabilă să efectueze activităţi economice
separate. De asemenea, se consideră că transferul parţial
are loc şi în cazul în care bunurile imobile în care sunt situate activele
transferate de cedent nu sunt înstrăinate, ci realocate altor ramuri ale
activităţii aflate în uzul cedentului.
[...]
(8) În sensul art. 128 alin. (8) lit. a) din
Codul fiscal:
a) prin cauze de forţă majoră se
înţelege:
1. incendiu, dovedit prin documente de asigurare şi/sau
alte rapoarte oficiale;
2. război, război civil, acte de terorism;
3. orice alte evenimente pentru care se poate invoca
forţa majoră;
b) prin bunuri pierdute se înţelege
bunurile dispărute în urma unor calamităţi naturale, cum ar fi
inundaţiile, alunecările de teren, sau a unor cauze de forţă
majoră;
c) prin bunuri furate se înţelege
bunurile lipsă din gestiune, neimputabile, pentru care persoana
impozabilă poate prezenta dovada constatării furtului de către
organele de poliţie, care este acceptată de societăţile de
asigurări;
[...]
(10) Prevederile art. 148 şi 149 din Codul
fiscal, referitoare la ajustarea dreptului de deducere, nu se aplică în
situaţiile în care, conform art. 128 alin. (8) din Codul
fiscal, nu se consideră că are loc o livrare de bunuri cu plată,
cu excepţia casării activelor corporale fixe.”
8. La punctul 7, alineatele (1) şi (2) se
modifică şi vor avea următorul cuprins:
„7. (1) Normele metodologice prevăzute la
pct. 6 alin. (2) şi
(3) se aplică în mod corespunzător şi
pentru prestările de servicii prevăzute la art. 129 alin. (2) din
Codul fiscal.
(2) Transmiterea folosinţei bunurilor în cadrul
unui contract de leasing este considerată prestare de servicii conform art. 129
alin. (3) lit. a) din Codul fiscal. La sfârşitul
perioadei de leasing, dacă locatorul/finanţatorul transferă
locatarului/utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului, la
solicitarea acestuia, operaţiunea reprezintă o livrare de bunuri
pentru valoarea la care se face transferul. Se consideră a fi sfârşitul
perioadei de leasing şi data la care locatarul/utilizatorul poate opta
pentru cumpărarea bunului înainte de sfârşitul perioadei de leasing,
dar nu mai devreme de 12 luni. Dacă opţiunea de cumpărare a
bunului de către locatar/utilizator se exercită înainte de derularea
a 12 luni consecutive de la data începerii contractului de leasing, respectiv
data de la care bunul este pus la dispoziţia locatarului/utilizatorului,
se consideră că nu a mai avut loc o operaţiune de leasing, ci o
livrare de bunuri la data la care bunul a fost pus la dispoziţia
locatarului/utilizatorului. Dacă în cursul derulării unui
contract de leasing financiar intervine o cesiune între utilizatori cu acceptul
locatorului/finanţatorului sau o cesiune a contractului de leasing
financiar prin care se schimbă locatorul/finanţatorul, operaţiunea
nu constituie livrare de bunuri, considerându-se că persoana care preia
contractul de leasing continuă persoana cedentului. Operaţiunea
este considerată în continuare prestare de servicii, persoana care preia
contractul de leasing având aceleaşi obligaţii ca şi cedentul în
ceea ce priveşte taxa.
[...]”
9. Punctul 10 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„10. (1) În sensul art. 132 alin. (1) lit. a) din
Codul fiscal, bunurile sunt considerate a fi transportate de furnizor, de cumpărător
sau de un terţ care acţionează în numele şi în contul unuia
dintre aceştia, dacă ori furnizorul ori cumpărătorul este persoana
însărcinată să realizeze transportul. Terţa
persoană care realizează transportul în numele şi în contul
furnizorului sau al cumpărătorului este transportatorul sau orice
altă persoană care intervine în numele şi în contul furnizorului
ori al cumpărătorului în realizarea serviciului de transport.
(2) Prevederile art. 132 alin. (1) lit. b) din
Codul fiscal nu se aplică în situaţia în care cumpărătorul
a optat pentru calitatea de importator al bunurilor conform prevederilor pct. 59
alin. (1) lit. b).
(3) Conform art. 132 alin. (1) lit. c) din
Codul fiscal, locul livrării este locul unde bunurile sunt puse la dispoziţia
cumpărătorului în cazul în care bunurile nu sunt transportate sau expediate. În
categoria bunurilor care nu sunt transportate sau expediate se cuprind bunurile
imobile, precum şi orice alte bunuri mobile corporale care, deşi sunt
livrate, între vânzător şi cumpărător nu există relaţie
de transport. Exemplu: o persoană impozabilă A
stabilită în România livrează bunuri unei alte persoane impozabile B
stabilite în alt stat membru sau în România. Bunurile sunt transportate
direct la C, o altă persoană care cumpără bunurile de la B. În
primul caz persoana obligată să realizeze transportul este A sau B. Pe
relaţia A‒B se consideră o livrare cu transport, iar pe relaţia
B‒C se consideră o livrare fără transport. În al
doilea caz, dacă persoana obligată să realizeze transportul este
C, pe relaţia A‒B se consideră o livrare fără
transport, locul livrării fiind locul unde bunurile sunt puse la dispoziţia
lui B, iar în relaţia B‒C se consideră o livrare cu transport,
locul livrării fiind locul unde începe transportul, respectiv în statul
membru al furnizorului A, unde se află bunurile atunci când începe
transportul.”
10. La punctul 11, alineatul (1) se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Codul fiscal:
Locul livrării de
bunuri
Art. 132. ‒ [...]
(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. a),
în cazul unei vânzări la distanţă care se efectuează
dintr-un stat membru spre România, locul livrării se consideră în România
dacă livrarea este efectuată către un cumpărător persoană
impozabilă ori persoană juridică neimpozabilă, care
beneficiază de derogarea de la art. 126 alin. (4), sau către
orice altă persoană neimpozabilă, şi dacă sunt îndeplinite
următoarele condiţii:
a) valoarea totală a vânzărilor la distanţă
al căror transport sau expediere în România se realizează de
către un furnizor, în anul calendaristic în care are loc o anumită vânzare
la distanţă, inclusiv valoarea respectivei vânzări la distanţă,
sau în anul calendaristic precedent, depăşeşte plafonul pentru
vânzări la distanţă de 35.000 de euro, al cărui echivalent
în lei se stabileşte prin norme; sau
[...]”
Norme metodologice:
„11. (1) În sensul art. 132 alin. (2) lit. a) din
Codul fiscal, echivalentul în lei al plafonului de 35.000 de euro pentru vânzările
la distanţă se stabileşte pe baza cursului valutar de schimb
comunicat de Banca Naţională a României la data aderării şi
se rotunjeşte la cifra miilor. Rotunjirea se face prin majorare când
cifra sutelor este egală sau mai mare decât 5 şi prin reducere când
cifra sutelor este mai mică de 5.
[...]”
11. La punctul 13, alineatul (4) litera a) se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„13. [...]
(4) În sensul art. 133 alin. (2) lit. a) din
Codul fiscal, serviciile legate de bunurile imobile cuprind operaţiuni
precum:
a) lucrările de construcţii-montaj,
transformare, finisare, instalare, reparaţii, întreţinere, curăţare
şi demolare, efectuate asupra unui bun imobil prin natura sa, precum şi
orice operaţiune ce se efectuează în legătură cu livrarea
de bunuri mobile şi încorporarea acestora într-un bun imobil astfel încât bunurile
mobile devin bunuri imobile prin destinaţia lor;
[...]”
12. La punctul 14, alineatele (3)‒(5) se
modifică şi vor avea următorul cuprins:
„14. [...]
(3) Transporturile internaţionale de bunuri
cuprind transporturile intracomunitare de bunuri, astfel cum sunt definite la
art. 133 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, precum şi
transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara Comunităţii,
fie ambele puncte sunt situate în afara Comunităţii. Transporturile
internaţionale de persoane sunt transporturile care au fie punctul de
plecare, fie punctul de sosire în afara ţării, fie ambele puncte sunt
situate în afara ţării. Locul prestării serviciilor de
transport internaţional de bunuri, altele decât transportul intracomunitar
de bunuri, şi al transportului internaţional de persoane este
considerat a fi în România pentru partea din parcursul efectuat în interiorul ţării,
denumită traseu naţional.
(4) Pentru transportul internaţional
de persoane, precum şi pentru transportul internaţional de bunuri,
altul decât transportul intracomunitar de bunuri, partea din parcursul efectuat
în România este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire
al transportului de bunuri sau de persoane, determinată după cum
urmează:
a) pentru transportul care are punctul de plecare în
România, locul de plecare este considerat a fi locul unde începe transportul
bunurilor sau primul punct de îmbarcare al pasagerilor, iar locul de sosire
este considerat a fi punctul de trecere al frontierei dinspre România în
străinătate;
b) pentru transportul care are punctul de plecare în
afara României şi punctul de sosire în România, locul de plecare este punctul
de trecere a frontierei din străinătate spre România, iar locul de
sosire este primul loc de destinaţie al bunurilor în România sau ultimul
punct de debarcare a pasagerilor care au fost îmbarcaţi în afara României;
c) pentru transportul care tranzitează România,
fără a avea nici punctul de plecare, nici punctul de sosire în
România, locul de plecare este considerat a fi locul de trecere a frontierei dinspre
străinătate în România, iar locul de sosire este considerat a fi
punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;
d) în cazurile prevăzute la lit. a)‒c),
pentru pasagerii care s-au îmbarcat şi debarcat în interiorul ţării,
călătorind cu un mijloc de transport în trafic internaţional,
partea de transport dintre locul de îmbarcare şi locul de debarcare pentru
aceşti pasageri se consideră a fi transport naţional.
(5) Facturile sau alte documente specifice pentru
transportul internaţional se emit pentru parcursul integral,
fără a fi necesară separarea contravalorii traseului naţional
şi a celui internaţional. Orice scutire de taxă pentru
servicii de transport, prevăzută de art. 143 sau 144 din Codul
fiscal, se acordă pentru parcursul efectuat în interiorul ţării,
în timp ce distanţa parcursă în afara ţării se
consideră că nu are locul prestării în România şi nu se datorează
taxa. Persoana care efectuează servicii de transport internaţional
beneficiază de dreptul de deducere a taxei aferente achiziţiilor de
bunuri şi/sau servicii şi pentru partea din transport care nu are locul
prestării în România, în baza art. 145 alin. (2) lit. b) din
Codul fiscal.”
13. După punctul 15 se introduce un nou
punct, punctul 151, cu
următorul cuprins:
„Codul fiscal:
Locul prestării de
servicii
Art. 133. ‒ [...]
h) locul unde sunt prestate serviciile, în cazul următoarelor
servicii:
[...]
2. expertize privind bunurile mobile corporale,
precum şi lucrările efectuate asupra acestora. Prin excepţie,
se consideră că aceste servicii au loc:
‒ în statul membru care a atribuit codul de
înregistrare în scopuri de TVA, în cazul în care aceste servicii sunt prestate
unui client care îi comunică prestatorului un cod de înregistrare în
scopuri de TVA, valabil atribuit de autorităţile competente dintr-un
stat membru, altul decât cel în care se prestează efectiv serviciile, şi
se referă la bunuri transportate în afara statului membru în care
serviciile sunt prestate;
[...]“
Norme metodologice:
„151. (1) În sensul art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2
din Codul fiscal, lucrările efectuate asupra bunurilor mobile corporale cuprind
toate operaţiunile umane şi mecanice efectuate asupra unui bun mobil
corporal, altele decât cele de natură intelectuală sau ştiinţifică,
respectiv servicii ce constau, printre altele, în procesarea, prelucrarea,
repararea bunurilor mobile corporale. Expertizele privind bunurile mobile
corporale cuprind examinarea unor bunuri mobile corporale în scopul stabilirii valorii
acestora. Ambalajele sau alte bunuri utilizate, în legătură directă
cu bunurile asupra cărora au fost realizate lucrări ori expertize în
sensul art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din
Codul fiscal, sau bunurile încorporate în acestea sunt accesorii serviciilor realizate
şi nu vor fi tratate ca livrări de bunuri, ci ca fiind parte a
serviciului prestat.
(2) În situaţia în care pe teritoriul României
se efectuează lucrări şi expertize asupra bunurilor mobile
corporale de origine comunitară, persoana care primeşte bunurile în
vederea realizării lucrărilor trebuie să înscrie bunurile în
registrul prevăzut la pct. 79 alin. (1) lit. g). Lucrările
şi expertizele asupra bunurilor mobile corporale de origine
comunitară efectuate pe teritoriul României sunt neimpozabile în România,
aplicându-se excepţia de la art. 133 alin. (2) lit. h) prima
liniuţă din Codul fiscal, dacă sunt îndeplinite condiţiile
stipulate, respectiv: beneficiarul a comunicat un cod valabil de TVA atribuit
de autorităţile fiscale din alt stat membru decât România şi prestatorul
poate face dovada că bunurile au părăsit teritoriul României
după efectuarea lucrărilor. Dacă cel puţin una dintre aceste
condiţii nu este îndeplinită, se aplică regula stabilită la
art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din Codul
fiscal, respectiv operaţiunile se impozitează la locul prestării
efective, respectiv în România, şi se va analiza dacă operaţiunea
este taxabilă sau poate fi aplicată una dintre scutirile de taxă
prevăzute la art. 143 alin. (1) din Codul fiscal. Prin
ordin al ministrului economiei şi finanţelor sunt stabilite
măsuri de simplificare pentru anumite situaţii.
(3) Bunurile de origine comunitară care sunt
transportate din România în alt stat membru în vederea supunerii în alt stat membru
lucrărilor prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2
din Codul fiscal se înscriu de persoana care este beneficiarul serviciilor care
vor fi prestate în alte state membre în registrul de nontransferuri
prevăzut la pct. 79 alin. (1) lit. f). Dacă beneficiarul
din România transmite prestatorului codul său valabil de TVA atribuit de
autorităţile fiscale din România în conformitate cu prevederile art. 153
sau 153 1 din Codul fiscal şi bunurile sunt
transportate în afara statului membru unde au fost prelucrate, locul
prestării serviciilor este în România, conform excepţiei
prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2
prima liniuţă din Codul fiscal, şi persoana obligată la
plata taxei este beneficiarul din România, în conformitate cu prevederile art. 150
alin.(1) lit. c) din Codul fiscal, dacă operaţiunea
este taxabilă şi prestatorul nu este stabilit în România. Aceste
prevederi se aplică şi în situaţia în care bunurile asupra
cărora s-au prestat serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2
din Codul fiscal nu au fost transportate din România în alt stat membru, ci au
fost achiziţionate din alt stat membru sau importate în acel alt stat
membru.
(4) Dacă serviciile prevăzute la art. 133
alin. (2) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal sunt
prestate în afara teritoriului României de persoane impozabile stabilite în
România, locul prestării nu este România şi, prin urmare, operaţiunile
nu sunt impozabile în România.
(5) Serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2
din Codul fiscal, prestate în România asupra bunurilor de origine necomunitară
care sunt plasate în unul dintre regimurile sau situaţiile prevăzute
la art. 144 alin.(1) din Codul fiscal, sunt impozabile în România,
dar se va analiza dacă sunt aplicabile scutirile de taxă
prevăzute la art. 143 alin. (1) sau art. 144 alin. (1) din
Codul fiscal.
(6) Tipărirea cărţilor sau a altor
tipărituri poate fi considerată fie o livrare de bunuri, fie o
prestare de servicii, în funcţie de modul de derulare a operaţiunilor,
astfel:
a) în situaţia în care clientul care deţine
drepturile de editare a unei cărţi sau a altei tipărituri se
limitează la a transmite conţinutul acestora pe hârtie, pe CD,
dischetă sau alt suport, iar tipografia se obligă să
tipărească sau, după caz, să şi editeze cartea sau
altă tipăritură, utilizând hârtia şi/sau alte materiale proprii
necesare realizării cărţii sau altei tipărituri, se
consideră că tipografia realizează o livrare de bunuri
către clientul său, în sensul art. 128 din Codul fiscal, locul
livrării bunurilor stabilindu-se conform prevederilor art. 132 din
Codul fiscal;
b) în situaţia în care clientul care deţine
drepturile de editare a unei cărţi sau a altei tipărituri
transmite tipografiei conţinutul acestora pe hârtie, pe CD, dischetă
sau alt suport, precum şi hârtia necesară realizării acestora şi/sau,
după caz, alte materiale care servesc la realizarea cărţii/tipăriturii,
se consideră că tipografia realizează o prestare de servicii
către clientul său, în sensul art. 129 din Codul fiscal. Locul
prestării serviciilor, în acest caz, se stabileşte conform
prevederilor art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2
din Codul fiscal.”
14. După punctul 16 se introduce un nou
punct, punctul 161, cu
următorul cuprins:
„Codul fiscal:
Exigibilitatea pentru
livrări intracomunitare de bunuri, scutite de taxă
Art. 1343. ‒ (1) Prin excepţie
de la prevederile art. 1342, în cazul
unei livrări intracomunitare de bunuri, scutite de taxă conform art. 143
alin. (2), exigibilitatea taxei intervine în cea de a 15-a zi a lunii
următoare celei în care a intervenit faptul generator.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) exigibilitatea
taxei intervine la emiterea facturii prevăzute la art. 155 alin. (1),
dacă factura este emisă înainte de-a 15-a zi a lunii următoare
celei în care a intervenit faptul generator.”
Norme metodologice:
„161. (1) În sensul art. 1343 alin. (2) din Codul fiscal, în cazul livrărilor
intracomunitare de bunuri scutite de taxă, exigibilitatea intervine la
data emiterii unei facturi înainte de a 15-a zi a lunii următoare celei în
care a intervenit faptul generator, indiferent dacă factura a fost
emisă pentru încasarea unui avans sau pentru contravaloarea integrală
sau parţială a livrării.
(2) Exigibilitatea determină perioada
fiscală în care livrarea intracomunitară scutită se
înregistrează în decontul de taxă pe valoarea adăugată
prevăzut la art. 1562 din Codul fiscal şi în declaraţia recapitulativă
prevăzută la art. 1564 din Codul fiscal.”
15. Punctul 17 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„Codul fiscal:
Faptul generator şi
exigibilitatea pentru achiziţii intracomunitare de bunuri
Art. 135. ‒ (1) În cazul unei
achiziţii intracomunitare de bunuri, faptul generator intervine la data la
care ar interveni faptul generator pentru livrări de bunuri similare, în
statul membru în care se face achiziţia.
(2) În cazul unei achiziţii intracomunitare de
bunuri, exigibilitatea taxei intervine în cea de a 15-a zi a lunii următoare
celei în care a intervenit faptul generator.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2),
exigibilitatea taxei intervine la data emiterii facturii prevăzute în
legislaţia altui stat membru la articolul echivalent art. 155 alin. (1),
dacă aceasta este emisă înainte de cea de a 15-a zi a lunii următoare
celei în care a intervenit faptul generator.”
Norme metodologice:
„17. Există o relaţie clară între
faptul generator în cazul unei livrări intracomunitare de bunuri şi
faptul generator în cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, care
intervin în acelaşi moment, respectiv în momentul livrării de bunuri. Pentru
a evita orice neconcordanţă între livrările intracomunitare de
bunuri, scutite de TVA, care se includ în declaraţia recapitulativă
pentru astfel de livrări, în statul membru de origine, şi achiziţiile
intracomunitare, evidenţiate în decontul de TVA şi în declaraţia
recapitulativă pentru achiziţii intracomunitare, prevăzută
la art. 1564
din
Codul fiscal, în România, momentul exigibilităţii a fost stabilit fie
în a cincisprezecea zi a lunii următoare celei în care a avut loc faptul
generator, fie la data facturii pentru contravaloarea totală sau parţială,
atât pentru livrările intracomunitare, cât şi pentru achiziţiile
intracomunitare.”
16. La punctul 18, alineatul (1) se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„18. (1) Potrivit art. 137 alin. (1) lit. a) din
Codul fiscal, subvenţiile primite de la bugetul de stat, bugetele locale
sau bugetul Comunitar, legate direct de preţul bunurilor livrate şi/sau
al serviciilor prestate, se includ în baza de impozitare. Exigibilitatea
taxei pe valoarea adăugată pentru aceste subvenţii intervine la
data încasării lor de la bugetul de stat, bugetele locale sau bugetul
Comunitar. Se consideră că subvenţiile sunt legate direct
de preţ dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) suma subvenţiei să depindă de
volumul bunurilor livrate/serviciilor prestate;
b) suma subvenţiei să poată fi
determinată înainte de desfăşurarea activităţii.”
17. La punctul 18, după alineatul (6) se
introduc trei noi alineate, alineatele (7)‒(9), cu următorul
cuprins:
„18. [...]
(7) Orice cheltuieli cu impozitele şi taxele
datorate de o persoană impozabilă în legătură cu o livrare
de bunuri sau o prestare de servicii, dacă nu sunt incluse în preţul
bunurilor livrate ori al serviciilor prestate, ci sunt recuperate de la clienţi
prin refacturare, se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea
adăugată, potrivit prevederilor art. 137 alin. (2) lit. a) din
Codul fiscal.
(8) În sensul art. 137 alin. (2) lit. b) din
Codul fiscal, orice cheltuieli accesorii unei livrări de
bunuri/prestări de servicii se includ în baza de impozitare a taxei pe
valoarea adăugată, chiar dacă fac obiectul unui contract separat. Cheltuielile
accesorii respective urmează aceleaşi reguli referitoare la locul livrării/prestării,
cotele sau regimul aplicabil, ca şi livrarea/prestarea de care sunt legate.
(9) Cheltuielile cu transportul bunurilor livrate
intracomunitar se cuprind în baza impozabilă a livrării
intracomunitare numai pentru transportul sau partea din transport care este în
sarcina vânzătorului.”
18. La punctul 19, alineatele (3) şi (4) se
modifică şi vor avea următorul cuprins:
„19. [...]
(3) În sensul art. 137 alin. (3) lit. e) din
Codul fiscal, sumele achitate de furnizor/prestator în numele şi în contul
clientului reprezintă sumele achitate de o persoană,
furnizorul/prestatorul, pentru facturi emise pe numele clientului. Emiterea
facturii de decontare este opţională, în funcţie de cele
convenite de părţi în vederea recuperării sumelor achitate. În
situaţia în care părţile convin să îşi deconteze
sumele achitate pe baza facturii de decontare, taxa nu va fi menţionată
distinct, fiind inclusă în totalul sumei de recuperat. Factura de
decontare se transmite clientului însoţită de factura achitată
în numele clientului şi emisă pe numele acestuia din urmă. Furnizorul/prestatorul
nu exercită dreptul de deducere pentru sumele achitate în numele
clientului şi nu colectează taxa pe baza facturii de decontare. De
asemenea, furnizorul/prestatorul nu înregistrează aceste sume în conturile
de cheltuieli, respectiv de venituri. Clientul îşi va deduce în condiţiile
legii taxa pe baza facturii care a fost emisă pe numele său, factura
de decontare fiind doar un document care se anexează facturii achitate.
Exemplul nr. 1: persoana A
emite o factură de servicii de transport către persoana B, dar
factura lui A este plătită de C în numele lui B. În cazul în
care furnizorul/prestatorul primeşte o factură pe numele său
pentru livrări de bunuri/prestări de servicii realizate în beneficiul
altei persoane şi emite o factură în nume propriu către
această altă persoană, acestea nu sunt considerate plăţi
în numele clientului şi se aplică structura de comisionar
prevăzută la pct. 6 alin. (3) sau, după caz, pct. 7
alin. (1), chiar dacă nu există un contract de comision între
părţi.
Persoana care aplică structura de comisionar nu este obligată
să aibă înscrisă în obiectul de activitate realizarea livrărilor/prestărilor
pe care le refacturează. Se consideră că numai din punctul
de vedere al taxei pe valoarea adăugată persoana care aplică
structura de comisionar realizează o livrare/prestare de aceeaşi
natură ca şi cea realizată de persoana care a realizat efectiv
livrarea sau prestarea.
Exemplul nr. 2: un furnizor A
din România realizează o livrare intracomunitară de bunuri către
beneficiarul B din Ungaria. Condiţia de livrare este ex. works,
prin urmare transportul este în sarcina cumpărătorului, a lui B. Totuşi,
B îl mandatează pe A să angajeze o firmă de transport, urmând
să îi achite costul transportului. Transportatorul C facturează
serviciul de transport lui A, iar A, aplicând structura de comisionar, va
refactura serviciul lui B. Se consideră că A a primit şi a
prestat el însuşi serviciul de transport.
(4) În sensul art. 137 alin. (3) lit. e) din
Codul fiscal, sumele încasate în numele şi în contul altei persoane
cuprind operaţiuni precum:
a) cotizaţii, onorarii, redevenţe, taxe sau
alte plăţi încasate în contul unei instituţii publice, dacă
pentru acestea instituţia publică nu este persoana impozabilă în
sensul art. 127 din Codul fiscal. În această categorie se
cuprind, printre altele, şi taxa pentru serviciile de reclamă şi
publicitate prevăzută la art. 270 din Codul fiscal, taxa
hotelieră prevăzută la art. 278 din Codul fiscal, contribuţia
la Fondul cinematografic prevăzută la art. 13 lit. b) din
Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, cu
modificările şi completările ulterioare, taxa asupra
activităţilor dăunătoare sănătăţii,
prevăzută la art. 363 alin. (1) lit. c) din
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
cu modificările şi completările ulterioare;
b) sume încasate în contul altei persoane, dacă
factura este emisă de această altă persoană către un
terţ. Pentru decontarea sumelor încasate de la terţ cu persoana
care a emis factura, conform înţelegerii dintre părţi, pot fi
întocmite facturi de decontare conform alin. (3);
c) sume facturate către terţi şi
încasate, în contul altei persoane, situaţie în care se aplică
structura de comisionar prevăzută la pct. 6 alin. (3) sau,
după caz, pct. 7 alin. (1), chiar dacă nu există un
contract de comision între părţi.”
19. Punctul 21 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„Codul fiscal:
Baza de impozitare
pentru achiziţiile intracomunitare
Art. 1381. ‒ (1) Pentru achiziţiile
intracomunitare de bunuri, baza de impozitare se stabileşte pe baza
aceloraşi elemente utilizate conform art. 137 pentru determinarea bazei
de impozitare în cazul livrării aceloraşi bunuri în interiorul ţării. În
cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, conform art. 1301 alin. (2) lit. a),
baza de impozitare se determină în conformitate cu prevederile art. 137
alin. (1) lit. c) şi ale art. 137 alin. (2).
(2) Baza de impozitare cuprinde şi accizele
plătite sau datorate în alt stat membru decât România de persoana care
efectuează achiziţia intracomunitară, pentru bunurile achiziţionate. În
cazul în care accizele sunt rambursate persoanei care efectuează achiziţia
intracomunitară în statul membru în care a început expedierea sau
transportul bunurilor, baza de impozitare a achiziţiei intracomunitare efectuate
în România se reduce corespunzător.”
Norme metodologice:
„21. În sensul art. 1381 din Codul fiscal, baza de impozitare a
achiziţiei intracomunitare este egală cu baza de impozitare a livrării
intracomunitare efectuate în alt stat membru, care cuprinde elementele
prevăzute la art. 137 alin. (2) din Codul fiscal şi nu
cuprinde elementele prevăzute la art. 137 alin. (3) din
Codul fiscal, şi/sau, după caz, se ajustează în conformitate cu
prevederile art. 138 din Codul fiscal. Cheltuielile de transport se
cuprind în baza impozabilă a bunurilor achiziţionate intracomunitar
numai dacă transportul este în sarcina vânzătorului sau pentru partea
din transport care este în sarcina vânzătorului.”
20. La punctul 22, alineatul (1) se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„22. (1) În contractele încheiate între părţi
trebuie menţionat dacă pentru decontări va fi utilizat cursul de
schimb comunicat de Banca Naţională a României sau cursul de schimb
al unei bănci comerciale. În cazul încasării de avansuri înainte
de livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, cursul de schimb valutar
utilizat pentru determinarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea
adăugată la data încasării avansurilor va rămâne neschimbat
la data definitivării operaţiunii.
Exemplu: O persoană
impozabilă A înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 din
Codul fiscal încasează 1.000 de euro drept avans pentru livrarea unui
automobil de la o altă societate B; A va emite o factură către B
la cursul de 3,5 lei/euro, valabil la data încasării avansului.
Baza de impozitare a TVA = 1.000 euro x 3,5 lei/euro = 3.500
lei.
Taxa pe valoarea adăugată aferentă
avansului = 3.500 x 19% = 665 lei.
După o perioadă de 3 luni are loc livrarea
automobilului, care costă 5.000 de euro. Cursul din data
livrării bunului este de 3,6 lei/euro. Baza de impozitare a TVA se
determină astfel:
[(1.000 euro x 3,5 lei/euro) + (4.000 euro x 3,6
lei/euro)] x 19% = 17.900 x 19% = 3.401 lei. [...]”
21. Punctul 30 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„30. Prestările de servicii culturale
prevăzute de art. 141 alin. (1) lit. m) din Codul
fiscal efectuate de instituţiile publice sau de organizaţii culturale
nonprofit cuprind activităţi precum: reprezentaţiile de teatru,
operă, operetă, organizarea de expoziţii, festivaluri şi
alte activităţi culturale recunoscute de Ministerul Culturii şi
Cultelor. Livrările de bunuri strâns legate de aceste servicii
cuprind livrări precum: vânzarea de broşuri, pliante şi alte
materiale care popularizează o activitate culturală.”
22. Punctul 31 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„31. Potrivit art. 141 alin. (1) lit. n) din
Codul fiscal, sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată activităţi
cum sunt: reprezentaţii teatrale, coregrafice sau cinematografice, expoziţii,
concerte, conferinţe, simpozioane, altele decât cele prevăzute la pct. 30,
cu condiţia ca veniturile obţinute din aceste activităţi
să servească numai la acoperirea cheltuielilor persoanelor care le-au
organizat.”
23. Punctul 35 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„Codul fiscal:
Scutiri pentru operaţiuni
din interiorul ţării
Art. 141. ‒ [...]
(2) Următoarele operaţiuni sunt, de
asemenea, scutite de taxă:
a) prestările următoarelor servicii de
natură financiar-bancară:
1. acordarea şi negocierea de credite, precum şi
administrarea creditelor de către persoana care le acordă;
2. negocierea garanţiilor de credit ori a altor
garanţii sau orice operaţiuni cu astfel de garanţii, precum şi
administrarea garanţiilor de credit de către persoana care acordă
creditul;
3. tranzacţii, inclusiv negocierea, privind
conturile de depozit sau conturile curente, plăţi, viramente, creanţe,
cecuri şi alte instrumente negociabile, exceptând recuperarea creanţelor;
4. tranzacţii, inclusiv negocierea, privind
valuta, bancnotele şi monedele utilizate ca mijloc legal de plată, cu
excepţia obiectelor de colecţie, şi anume monede de aur, argint
sau din alt metal ori bancnote care nu sunt utilizate în mod normal ca mijloc
legal de plată sau monede de interes numismatic;
5. tranzacţii, inclusiv negocierea, dar
exceptând administrarea sau păstrarea în siguranţă, cu acţiuni,
părţi sociale în societăţi comerciale ori asociaţii,
obligaţiuni garantate şi alte instrumente financiare, cu excepţia
documentelor care stabilesc drepturi asupra bunurilor;
6. administrarea de fonduri speciale de investiţii;”.
Norme metodologice:
„35. (1) În sensul art. 141 alin. (2) lit. a) din
Codul fiscal, pentru a se califica drept operaţiuni scutite de taxă,
serviciile externalizate trebuie să fie servicii distincte care să îndeplinească
caracteristicile specifice şi esenţiale ale serviciului principal scutit
de taxă. Scutirile se aplică numai în funcţie de natura
serviciilor, şi nu de statutul persoanei care le prestează sau
căreia îi sunt prestate. În acest sens au fost date şi deciziile
Curţii Europene de Justiţie: C-2/95 SDC; C-235/00 CSC; C-169/04 Abbey
National. Serviciile externalizate aferente operaţiunilor
prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. a) din Codul
fiscal, precum serviciile de marketing, cercetare, serviciile juridice, serviciile
de contabilitate şi/sau de audit, nu se cuprind în sfera operaţiunilor
scutite de taxă.
(2) Este considerată negociere în operaţiuni
financiar-bancare asigurarea tuturor demersurilor necesare pentru ca cele două
părţi direct implicate, respectiv clientul şi prestatorul de servicii
financiar-bancare, să intre în relaţie contractuală. Simpla
culegere, prelucrare a datelor şi furnizare a rezultatelor nu reprezintă
negociere în operaţiuni financiar-bancare, aşa cum rezultă şi
din decizia Curţii Europene de Justiţie în Cazul C-235/00 CSC.
(3) Printre altele, se cuprind în sfera operaţiunilor
scutite conform art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 1
din Codul fiscal şi împrumuturile acordate de asociaţi/acţionari
societăţilor comerciale în vederea asigurării resurselor
financiare ale societăţii comerciale, împrumuturile garantate cu
bunuri imobile, inclusiv împrumuturile ipotecare, împrumuturile garantate cu bunuri
mobile corporale, inclusiv împrumuturile acordate de casele de amanet.
(4) Componentele de finanţare din cadrul
vânzărilor de bunuri cu plata în rate sau din cadrul operaţiunilor de
leasing nu se cuprind în sfera operaţiunilor scutite conform art. 141
alin. (2) lit. a) pct. 1 din Codul fiscal, aceste
componente reprezentând o parte a remuneraţiei pentru respectivele bunuri
sau servicii.
(5) Se cuprind în sfera operaţiunilor scutite
conform art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 3 din
Codul fiscal servicii precum depozitarea, transferul şi retragerea banilor
către sau din conturile bancare, inclusiv prin mijloace electronice,
transferul de fonduri dintr-un cont specific în alte mijloace băneşti,
precum carduri telefonice şi alte mijloace prin care se poate face plata
pentru bunuri şi servicii.
(6) În sfera operaţiunilor scutite conform art. 141
alin. (2) lit. a) pct. 3 din Codul fiscal se cuprind şi
servicii auxiliare, precum verificarea plăţilor, eliberarea
extraselor de cont duplicat, punerea la dispoziţia clienţilor
băncii, la cererea acestora, a copiilor mesajelor SWIFT legate de plăţile
acestora.
(7) Excepţia prevăzută la art. 141
alin. (2) lit. a) pct. 3 din Codul fiscal se
aplică în funcţie de natura operaţiunii, indiferent de
terminologia utilizată, respectiv recuperare de creanţe sau factoring.
(8) În situaţia în care, conform contractului,
scopul operaţiunii la care se face referire la alin. (7) nu îl
constituie recuperarea de creanţe, ci acordarea unui credit, societatea
care preia creanţele aferente unui credit acordat asumându-şi poziţia
creditorului, operaţiunea este scutită de taxa pe valoarea adăugată,
nefăcând obiectul excepţiei prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 3
din Codul fiscal. În această situaţie nu se aplică Decizia
Curţii de Justiţie Europene C- 305/01 MKG.
(9) În cazul în care din analiza contractului
rezultă că operaţiunea la care se face referire la alin. (7) reprezintă
recuperare de creanţe, aceasta este considerată pentru persoana care
preia creanţele o prestare de servicii efectuată cu plată,
taxabilă din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată
conform prevederilor art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 3
din Codul fiscal, indiferent dacă persoana care preia creanţele preia
sau nu riscul privind neîncasarea acestora, aşa cum rezultă şi din
Decizia Curţii Europene de Justiţie nr. C-305/01 MKG.
(10) Baza de impozitare a taxei pe valoarea
adăugată pentru operaţiunile prevăzute la alin. (9) o
reprezintă contravaloarea serviciului, inclusiv componenta de finanţare,
şi se determină în funcţie de tipul contractului, putând fi
calculată fie ca sumă a dobânzii aferente finanţării şi
a comisionului de administrare şi colectare a creanţelor, fie ca diferenţă
între valoarea nominală a creanţelor şi preţul de achiziţie
al acestora, în cazul creanţelor care nu au depăşit termenul de
scadenţă, fie ca diferenţă între valoarea economică
sau de piaţă a creanţelor agreată de părţi şi
stipulată în contractul încheiat şi preţul de achiziţie al
acestora în cazul recuperării creanţelor cu termenul de scadenţă
depăşit.
(11) Se cuprind în sfera operaţiunilor scutite
conform art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 4 din
Codul fiscal operaţiuni precum schimbarea bancnotelor sau monedelor într-o
altă valută sau în aceeaşi valută şi distribuirea de
numerar.
(12) În sfera operaţiunilor scutite conform art. 141
alin. (2) lit. a) pct. 4 din Codul fiscal nu se
cuprind operaţiuni precum: furnizarea de informaţii financiare cu
caracter general, analize privind evoluţia cursului valutar sau a ratei
dobânzii, vânzarea ori închirierea dispozitivelor pentru numărarea sau
sortarea banilor, serviciile externalizate privind transportul de numerar.
(13) Se cuprind în sfera operaţiunilor scutite
conform art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 5 din
Codul fiscal, printre altele, şi transferul şi/sau orice alte operaţiuni
cu părţi sociale şi acţiuni necotate la bursă.
(14) În sfera operaţiunilor scutite conform art. 141
alin. (2) lit. a) pct. 5 din Codul fiscal nu se
cuprind operaţiuni precum: depozitarea activelor fondurilor speciale de
investiţii, aşa cum rezultă şi din Decizia Curţii
Europene de Justiţie nr. C-169/04 Abbey National, administrarea şi
depozitarea titlurilor de valoare.
(15) În sensul art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 6
din Codul fiscal, fondurile speciale de investiţii sunt următoarele:
a) organismele de plasament colectiv prevăzute
la titlul III al Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu
modificările şi completările ulterioare, şi în
reglementările Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare emise în
aplicarea acesteia. Aceste organisme de plasament colectiv includ atât
organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, care fac obiectul cap. V
din titlul III al Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările
şi completările ulterioare, cât şi alte organisme de plasament
colectiv, care fac obiectul cap. VI din titlul III al Legii nr. 297/2004,
cu modificările şi completările ulterioare;
b) fondurile de pensii administrate privat şi
fondurile de pensii facultative;
c) fondurile comune de garantare a creanţelor.”
24. După punctul 35 se introduce un nou
punct, punctul 351, cu
următorul cuprins:
„Codul fiscal:
Scutiri pentru operaţiuni
din interiorul ţării
Art. 141. ‒ [...]
(2) Următoarele operaţiuni sunt, de
asemenea, scutite de taxă: [...]
b) operaţiunile de asigurare şi/sau de
reasigurare, precum şi prestările de servicii în legătură
cu operaţiunile de asigurare şi/sau de reasigurare efectuate de
persoanele impozabile care intermediază astfel de operaţiuni;”.
Norme metodologice:
„351. (1) În sfera operaţiunilor scutite conform art. 141
alin. (2) lit. b) din Codul fiscal nu se cuprind operaţiuni
precum serviciile de marketing şi serviciile administrative, cum ar fi
primirea cererilor de asigurare, organizarea şi managementul sistemului informatic,
furnizarea de informaţii şi întocmirea rapoartelor pentru părţile
asigurate, nefiind specifice serviciilor de asigurare. În acest sens a
fost dată şi Decizia Curţii Europene de Justiţie în Cazul
C-472/03 Arthur Andersen.
(2) O caracteristică esenţială a unui
serviciu de asigurare o reprezintă existenţa unei relaţii
contractuale între prestator şi beneficiarul serviciilor. În cazul
externalizării tranzacţiilor în domeniul asigurărilor, scutirea
depinde de entitatea care încheie contractul cu clienţii şi care
suportă riscul. Scutirea nu se acordă pentru societăţile
către care se externalizează serviciile, dacă acestea nu
suportă riscul şi nu încheie contracte de asigurare în nume propriu. În
acest sens a fost dată şi Decizia Curţii Europene de Justiţie în Cazul C-240/99 Skandia.”
25. Punctul 37 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„Codul fiscal:
Scutiri pentru operaţiuni
din interiorul ţării
Art. 141. ‒ [...]
(2) Următoarele operaţiuni sunt, de
asemenea, scutite de taxă: [...]
f) livrarea de către orice persoană a unei
construcţii, a unei părţi a acesteia şi a terenului pe care
este construită, precum şi a oricărui alt teren. Prin excepţie,
scutirea nu se aplică pentru livrarea unei construcţii noi, a unei
părţi a acesteia sau a unui teren construibil. În sensul
prezentului articol, se definesc următoarele:
1. teren construibil reprezintă orice
teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot executa construcţii, conform
legislaţiei în vigoare;
2. construcţie înseamnă orice
structură fixată în sau pe pământ;
3. livrarea unei construcţii noi sau a unei
părţi din aceasta înseamnă livrarea efectuată cel
târziu până la data de 31 decembrie a anului următor anului primei ocupări
ori utilizări a construcţiei sau a unei părţi a acesteia,
după caz, în urma transformării;
4. o construcţie nouă cuprinde şi
orice construcţie transformată astfel încât structura, natura ori
destinaţia sa au fost modificate sau, în absenţa acestor
modificări, dacă costul transformărilor, exclusiv taxa, se
ridică la minimum 50% din valoarea de piaţă a construcţiei,
exclusiv valoarea terenului, ulterior transformării;”.
Norme metodologice:
„37. (1) În sensul art. 141 alin. (2) lit. f) din
Codul fiscal, terenul pe care este construit un bun imobil, inclusiv terenul aferent
unui bun imobil, urmează regimul bunului imobil dacă sunt
proprietăţi indivizibile.
(2) Se consideră a fi data primei ocupări,
în cazul unei construcţii care nu a suferit transformări de natura
celor menţionate la pct. 4 al art. 141 alin. (2) lit. f) din
Codul fiscal, data semnării de către beneficiar a procesului-verbal
de recepţie definitivă a acesteia. În cazul unei construcţii
realizate în regie proprie, data primei ocupări este data documentului pe
baza căruia bunul este înregistrat în evidenţele contabile drept
activ corporal fix.
(3) Data primei utilizări a unei construcţii
se referă la construcţii care au suferit transformări de natura
celor menţionate la pct. 4 al art. 141 alin. (2) lit. f) din
Codul fiscal. Prin data primei utilizări se înţelege data
semnării de către beneficiar a procesului-verbal de recepţie
definitivă a lucrărilor de transformare a construcţiei în
cauză. În cazul lucrărilor de transformare în regie proprie a
unei construcţii, data primei utilizări a bunului după
transformare este data documentului pe baza căruia cu valoarea
transformării respective este majorată valoarea activului corporal
fix.
(4) O construcţie care nu a fost ocupată în
sensul prevăzut la alin. (2) va fi considerată o construcţie
nouă până la data primei ocupări, chiar dacă livrarea
intervine înainte de această dată.
(5) Excepţia prevăzută la art. 141
alin.(2) lit. f) din Codul fiscal se aplică numai în cazul
persoanelor care devin impozabile în sensul art. 127 din Codul fiscal
pentru livrarea de construcţii noi, de părţi ale acestora sau de
terenuri construibile.”
26. Punctul 38 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„38. (1) În sensul art. 141 alin. (3) din
Codul fiscal şi fără să contravină prevederilor art. 161
din Codul fiscal, orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea
oricăreia dintre operaţiunile scutite de taxă prevăzute la
art. 141 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal, în ceea
ce priveşte un bun imobil sau o parte a acestuia.
(2) În aplicarea alin. (1) un bun imobil
reprezintă o construcţie care are înţelesul prevăzut la
art. 141 alin. (2) lit. f) pct. 2 din Codul
fiscal şi orice teren.
(3) Opţiunea prevăzută la alin. (1) se
va notifica organelor fiscale competente pe formularul prezentat în anexa nr. 1
la prezentele norme metodologice şi se va exercita de la data înscrisă
în notificare. O copie de pe notificare va fi transmisă clientului. Depunerea
cu întârziere a notificării nu va anula dreptul persoanei impozabile de a
aplica regimul de taxare. În situaţia în care opţiunea se
exercită numai pentru o parte din bunul imobil, această parte din
bunul imobil care se intenţionează a fi utilizat pentru operaţiuni
taxabile se va comunica în notificarea transmisă organului fiscal. Pentru
bunurile imobile sau părţile din bunurile imobile pentru care au fost
încheiate contracte de leasing înainte de data aderării şi care se
derulează şi după data aderării, notificarea se va depune
în termen de 90 de zile de la data aderării, în situaţia în care
proprietarul bunului doreşte să continue regimul de taxare pentru
operaţiunea de leasing cu bunuri imobile.
(4) Persoana impozabilă neînregistrată în
scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal va solicita
înregistrarea, dacă optează pentru taxare, şi concomitent va
depune şi notificarea prevăzută în anexa nr. 1 la
prezentele norme metodologice. Opţiunea de înregistrare în scopuri de
taxă nu ţine loc de opţiune de taxare a operaţiunilor
prevăzute la alin. (1).
(5) Persoana impozabilă care a optat pentru
regimul de taxare în condiţiile alin. (1) poate aplica regimul
de scutire de taxă prevăzut la art. 141 alin. (2) lit. e) din
Codul fiscal de la data înscrisă în notificarea prevăzută la
alin. (7).
(6) Persoanele impozabile care au optat tacit înainte
de data aderării pentru închirierea, concesionarea sau arendarea de bunuri
imobile trebuie să depună notificarea prevăzută în anexa nr. 1
la prezentele norme metodologice în termen de 90 de zile de la data
aderării. Persoanele impozabile care au depus notificări pentru
taxarea operaţiunilor de închiriere, concesionare sau arendare de bunuri
imobile, înainte de data aderării, nu mai au obligaţia să aplice
acest regim de taxare pe o perioadă de 5 ani de la data înscrisă în
notificare, dacă depun notificarea pentru renunţarea la regimul de
taxare prevăzută la alin. (7) şi nu este necesară
modificarea notificării în sensul menţionării suprafeţei
bunului imobil, în loc de procent din bunul imobil, conform menţiunilor
din anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice.
(7) Persoana impozabilă va notifica organele
fiscale competente cu privire la anularea opţiunii, prin formularul prezentat
în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice. Aplicarea scutirii
de taxă este permisă de la data înscrisă în notificare.
(8) În cazul în care opţiunea
prevăzută la alin. (1) se exercită de către o
persoană impozabilă care nu a avut dreptul la deducerea
integrală sau parţială a taxei aferente imobilului sau părţii
din imobil care face obiectul opţiunii, persoana impozabilă va
efectua o ajustare în favoarea sa în situaţiile prevăzute la art. 149
din Codul fiscal, dacă bunul se află în cadrul perioadei de ajustare.
(9) Orice persoană impozabilă care
aplică regimul de scutire prevăzut de art. 141 alin.(2) lit. e) din
Codul fiscal şi care a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială
a taxei aferente bunului imobil sau părţii din bunul imobil va
efectua ajustarea taxei deduse conform art. 149 din Codul fiscal,
dacă bunul se află în cadrul perioadei de ajustare.
(10) Prin excepţie de la prevederile alin. (8) şi
(9), pentru operaţiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e) din
Codul fiscal cu bunuri imobile sau părţi ale acestora, construite, achiziţionate,
transformate sau modernizate, înainte de data aderării se aplică
prevederile tranzitorii de la art. 161 din Codul fiscal referitoare la
ajustarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată.”
27. Punctul 39 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„39. (1) În sensul art. 141 alin. (3) din
Codul fiscal, orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea
livrării bunurilor imobile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) din
Codul fiscal, în condiţiile prevăzute la alin. (2)‒(6).
(2) Cu excepţia situaţiilor în care se
aplică prevederile art. 141 alin. (2) lit. g) din
Codul fiscal şi prin exceptare de la prevederile alin. (1), persoana
impozabilă care şi-a exercitat opţiunea de taxare conform pct. 38
alin. (1), pentru o construcţie, o parte a unei construcţii sau
a unui teren, altul decât terenul construibil, nu poate aplica regimul de
scutire prevăzut la art. 141 lit. f) din Codul fiscal,
până la sfârşitul anului calendaristic următor celui în care s-a
anulat opţiunea prevăzută la pct. 38 alin. (1) sau
în care această opţiune şi-a încetat aplicabilitatea din cauza
livrării. În această situaţie, întrucât aplicarea regimului
de taxare nu este opţională nu se va depune notificarea
prevăzută în anexa nr. 3 la prezentele norme.
(3) Opţiunea de taxare prevăzută la
alin. (1) nu se va aplica la transferul titlului de proprietate
asupra bunurilor imobile de către persoanele care au aplicat regimul de
scutire prevăzut la art. 141 alin. (2) lit. e) din
Codul fiscal pentru leasingul cu bunuri imobile.
(4) Opţiunea prevăzută la alin. (1) se
notifică organelor fiscale locale pe formularul prezentat în anexa nr. 3
la prezentele norme metodologice şi se exercită pentru bunurile
imobile menţionate în notificare. Opţiunea se poate exercita şi
numai pentru o parte a acestor bunuri. Depunerea cu întârziere a notificării
nu va conduce la anularea opţiunii de taxare depuse de vânzător. Notificarea
trebuie transmisă în copie şi cumpărătorului.
(5) În cazul în care opţiunea
prevăzută la alin. (1) se referă numai la o parte a
bunurilor imobile, această parte care va fi vândută în regim de
taxare, identificată cu exactitate, va fi înscrisă în notificarea
prevăzută la alin. (3).
(6) În cazul în care opţiunea
prevăzută la alin. (1) se exercită de către o
persoană impozabilă care nu a avut dreptul la deducerea
integrală sau parţială a taxei aferente bunului ce face obiectul
opţiunii, această persoană impozabilă va efectua o ajustare
în favoarea sa în conformitate cu prevederile art. 149 din Codul fiscal,
dacă bunul se află în cadrul perioadei de ajustare.
(7) Orice persoană impozabilă care
aplică regimul de scutire prevăzut de art. 141 alin. (2) lit. f) din
Codul fiscal şi care a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială
a taxei aferente bunului imobil va efectua ajustarea taxei deduse conform art. 149
din Codul fiscal, dacă bunul se află în cadrul perioadei de ajustare.
(8) Prin excepţie de la prevederile alin. (5) şi
(6), pentru operaţiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) din
Codul fiscal cu bunuri imobile, construite, achiziţionate, transformate
sau modernizate înainte de data aderării, se aplică prevederile tranzitorii
de la art. 161 din Codul fiscal referitoare la ajustarea dreptului de
deducere a taxei pe valoarea adăugată.”
28. Punctul 44 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„Codul fiscal:
Scutiri pentru
importuri de bunuri şi pentru achiziţii intracomunitare
Art. 142. ‒ (1) Sunt scutite de
taxă:
[...]
l) importul în România de bunuri care au fost transportate
dintr-un teritoriu terţ sau o ţară terţă, atunci când
livrarea acestor bunuri de către importator constituie o livrare
scutită, conform art. 143 alin. (2);”
Norme metodologice:
„44. Scutirea menţionată la art. 142
alin. (1) lit. l) din Codul fiscal se acordă dacă
importatorul poate dovedi că importul este direct destinat unei
livrări intracomunitare a acestor bunuri, care este scutită de
taxă. În acest sens, pe declaraţia vamală de import se va
menţiona codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit de alt stat
membru persoanei căreia îi sunt livrate bunurile de către importator
în cazurile menţionate la art. 143 alin. (2) lit. a) şi
d) din Codul fiscal. Totuşi, începând cu data de 15 aprilie 2007
inclusiv, pentru importul de bunuri scutit de taxă în condiţiile
prevăzute la art. 142 alin. (1) lit. l) din Codul
fiscal, taxa pe valoarea adăugată se garantează la organele
vamale, în conformitate cu prevederile art. 157 alin. (7) din
Codul fiscal, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului economiei şi
finanţelor.”
29. După punctul 44 se introduce un nou
punct, punctul 441, cu
următorul cuprins:
„Codul fiscal:
Scutiri speciale legate
de traficul internaţional de bunuri
Art. 144. ‒ (1) Sunt scutite de
taxă următoarele:
a) livrarea de bunuri care urmează:
1. să fie plasate în regim vamal de admitere
temporară, cu exonerare totală de la plata drepturilor de import;
2. să fie prezentate autorităţilor
vamale în vederea vămuirii şi, după caz, plasate în depozit
necesar cu caracter temporar;
3. să fie introduse într-o zonă liberă
sau într-un antrepozit liber;
4. să fie plasate în regim de antrepozit vamal;
5. să fie plasate în regim de perfecţionare
activă, cu suspendare de la plata drepturilor de import;
6. să fie plasate în regim de tranzit vamal
extern;
7. să fie admise în apele teritoriale:
‒ pentru a fi încorporate pe platforme de forare
sau de producţie, în scopul construirii, reparării, întreţinerii,
modificării sau reutilării acestor platforme ori pentru conectarea
acestor platforme de forare sau de producţie la continent;
‒ pentru alimentarea cu carburanţi şi
aprovizionarea platformelor de forare sau de producţie;
8. să fie plasate în regim de antrepozit de TVA,
definit după cum urmează:
‒ pentru produse accizabile, orice locaţie
situată în România, care este definită ca antrepozit fiscal, în
sensul art. 4 lit. (b) din Directiva 92/12/CEE, cu
modificările şi completările ulterioare;
‒ pentru bunuri, altele decât produsele
accizabile, o locaţie situată în România şi definită prin
norme;”.
Norme metodologice:
„441. (1) Scutirile de taxa pe valoarea adăugată
prevăzute la art. 144 din Codul fiscal nu se aplică în cazul
regimurilor vamale suspensive care nu se regăsesc la alin. (1) lit. a) al
acestui articol, cum sunt cele de admitere temporară cu exonerare parţială
de drepturi de import, transformare sub control vamal, perfecţionare
activă fără suspendarea plăţii drepturilor de import.
(2) Pentru bunurile plasate în regimurile vamale
suspensive prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 1‒7
din Codul fiscal nu se garantează taxa pe valoarea adăugată.”
30. Punctul 45 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„45. (1) În sensul art. 145 alin. (4) din
Codul fiscal, orice persoană impozabilă are dreptul să
deducă taxa din momentul în care această persoană intenţionează
să desfăşoare o activitate economică, cu condiţia
să nu se depăşească perioada prevăzută la art. 1471 alin. (2) din Codul fiscal. Intenţia
persoanei trebuie evaluată în baza elementelor obiective, cum ar fi faptul
că aceasta începe să angajeze costuri şi/sau să facă
investiţii pregătitoare necesare iniţierii acestei activităţi
economice. Deducerea se exercită prin înscrierea taxei deductibile în
decontul de taxă prevăzut la art. 1562 din Codul fiscal, depus după înregistrarea persoanei
impozabile în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal.
(2) Pentru exercitarea dreptului de deducere
prevăzut la alin. (1) trebuie îndeplinite următoarele cerinţe:
a) bunurile respective urmează a fi utilizate
pentru operaţiuni care dau drept de deducere;
b) persoana impozabilă trebuie să deţină
o factură sau un alt document legal aprobat prin care să justifice
suma taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor achiziţionate.
c) să nu depăşească perioada
prevăzută la art. 1471 alin. (2) din Codul fiscal.”
31. La punctul 49, alineatul (8) se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„(8) Cererea de rambursare prevăzută la
alin. (5) lit. a) trebuie depusă la organele fiscale
competente în termen de maximum 6 luni de la încheierea anului calendaristic în
care taxa devine exigibilă.”
32. La punctul 50, alineatul (10) se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„ 50. [...]
(10) Cererea de rambursare prevăzută la
alin. (7) lit. a) trebuie depusă la autoritatea
fiscală competentă în termen de maximum 6 luni de la sfârşitul
anului calendaristic în care taxa devine exigibilă.”
33. La punctul 50, după alineatul (17) se
adaugă un nou alineat, alineatul (18), cu următorul cuprins:
„(18) Persoana impozabilă neînregistrată şi
care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA şi nu
este stabilită în Comunitate poate solicita rambursarea taxei achitate
dacă, în conformitate cu legile ţării unde este stabilită,
o persoană impozabilă stabilită în România ar avea acelaşi
drept de rambursare în ceea ce priveşte taxa pe valoarea
adăugată sau alte impozite/taxe similare aplicate în ţara respectivă,
fapt dovedit prin existenţa unor acorduri/declaraţii de reciprocitate
semnate de reprezentanţii autorităţilor competente din România şi
din ţara solicitantului. În vederea semnării unor astfel de acorduri/declaraţii,
autorităţile competente ale ţărilor interesate trebuie
să se adreseze Ministerului Economiei şi Finanţelor. Ţările
cu care România a semnat acorduri/declaraţii de reciprocitate în ceea ce
priveşte rambursarea taxei pe valoarea adăugată vor fi publicate
pe pagina de internet a Ministerului Economiei şi Finanţelor.”
34. Punctul 54 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„Codul fiscal:
Ajustarea taxei
deductibile în cazul bunurilor de capital
Art. 149. ‒ [...]
(5) Ajustarea taxei deductibile se efectuează
astfel:
a) pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. a),
ajustarea se efectuează în cadrul perioadei de ajustare prevăzute la alin. (2). Ajustarea
deducerii se face o singură dată pentru întreaga perioadă de
ajustare rămasă, incluzând anul în care apare modificarea destinaţiei
de utilizare. Prin norme se stabilesc reguli tranzitorii pentru situaţia
în care pentru anul 2007 s-a efectuat ajustarea prevăzută la alin. (4) lit. a) pentru
o cincime sau, după caz, o douăzecime din taxa dedusă iniţial;
[...]”
Norme metodologice:
„54. (1) Ajustarea taxei deductibile aferente
bunurilor care fac obiectul închirierii, leasingului, concesionării sau
oricărei alte metode de punere a acestora la dispoziţia unei persoane
se efectuează de către persoana care închiriază, dă în
leasing sau pune la dispoziţia altei persoane bunurile respective, cu
excepţia situaţiei prevăzute la alin. (2). Data la
care bunul se consideră achiziţionat din punctul de vedere al taxei
pe valoarea adăugată de locatar/utilizator este data la care se face
transferul dreptului de proprietate de către locator/finanţator. Pentru
taxa aferentă achiziţiei bunurilor de capital care au fost
cumpărate de locatar/utilizator printr-un contract de leasing, perioada de
ajustare începe la 1 ianuarie a anului în care a avut loc transferul dreptului
de proprietate asupra bunurilor, dar ajustarea se efectuează pentru suma
integrală a taxei deductibile aferente bunurilor de capital, inclusiv
pentru taxa plătită sau datorată înainte de data transferului
dreptului de proprietate.
(2) Taxa pe valoarea adăugată
deductibilă aferentă transformării sau modernizării unui
bun imobil sau a unei părţi a acestuia se ajustează de
către persoana la dispoziţia căreia este pus bunul imobil sau o
parte a acestuia în situaţia în care lucrările de transformare ori
modernizare sunt efectuate de către această persoană, iar
valoarea fiecărei transformări sau modernizări este de cel puţin
20% din valoarea totală după transformare ori modernizare a bunului
imobil sau a părţii de bun imobil. În sensul prezentelor norme
sunt luate în considerare operaţiunile de transformare sau modernizare
care conduc la majorarea valorii bunului imobil. În scopul calculării
acestei depăşiri se vor avea în vedere valorile reevaluate ale
bunurilor respective, aşa cum sunt înregistrate în contabilitate.
(3) În situaţia în care în cursul perioadei de
ajustare expiră contractul de închiriere, leasing, concesionare sau orice
alt tip de contract prin care bunul imobil ori o parte a acestuia a fost pus/pusă
la dispoziţia altei persoane şi bunul de capital este restituit
proprietarului, se consideră că bunul de capital îşi încetează
existenţa în cadrul activităţii economice a persoanei impozabile
care a utilizat bunul respectiv, conform art. 149 alin. (4) lit. d) din
Codul fiscal. Taxa pe valoarea adăugată deductibilă,
aferentă operaţiunilor de transformare sau modernizare, se
ajustează o singură dată pentru întreaga perioadă de
ajustare rămasă, incluzând anul în care bunul este restituit
proprietarului, în conformitate cu prevederile art. 149 alin. (5) lit. c) din
Codul fiscal.
(4) Începând cu anul 2008, conform art. 149 alin. (4) lit. a) din
Codul fiscal, dacă bunul de capital este utilizat total sau parţial
în alte scopuri decât activităţile economice ori pentru realizarea de
operaţiuni care nu dau drept de deducere a taxei, ajustarea deducerii se
face o singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare
rămasă, incluzând anul în care apare modificarea destinaţiei de
utilizare şi proporţional cu partea din bunul de capital
utilizată în aceste scopuri. În cazul în care dreptul de deducere
aferent bunului de capital se exercită pe bază de pro-rata se
aplică prevederile alin.(5). Dispoziţii tranzitorii pentru
bunurile de capital pentru care în anul 2007 nu s-a exercitat dreptul de
deducere pe bază de pro-rata, ci s-a aplicat ajustarea pentru o cincime
sau, după caz, o douăzecime din taxa dedusă iniţial, pentru
fiecare an în care apare o modificare a destinaţiei de utilizare,
datorită faptului că nu erau utilizate integral pentru operaţiuni
care dau drept de deducere: la finele anului 2008, taxa aferentă părţii
din bunul de capital utilizate pentru operaţiuni care nu dau drept de
deducere, respectiv diferenţa rămasă de 4/5 sau 19/20, va fi
ajustată o singură dată şi înscrisă în decontul lunii
decembrie 2008 la rândul corespunzător din decontul de taxă. Dispoziţia
tranzitorie nu se aplică în cazul în care în cursul anului 2008 trebuie efectuată
ajustarea o singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare
rămasă, conform art. 149 alin. (5) lit. c) din
Codul fiscal.
Exemplul nr. 1, pentru situaţia
prevăzută la art. 149 alin. (4) lit. a) pct. 1
din Codul fiscal:
O persoană impozabilă cumpără o
clădire pentru activitatea sa economică la data de 23 iulie 2007. La
1 august 2009, această persoană se decide să îşi utilizeze
clădirea integral în scop de locuinţă sau pentru operaţiuni
scutite fără drept de deducere. Perioada de ajustare este de 20
de ani, cu începere de la 1 ianuarie 2007 şi până în anul 2026
inclusiv. Ajustarea trebuie să se efectueze o singură dată
pe perioada rămasă (2009‒2026) şi persoana
respectivă trebuie să restituie 18 douăzecimi din TVA
dedusă iniţial. Dacă ulterior clădirea va fi din nou
utilizată pentru operaţiuni cu drept de deducere, se va realiza
ajustarea o singură dată pentru perioada rămasă, în favoarea
persoanei impozabile, conform art. 149 alin.(4) lit. c) din
Codul fiscal. Numărul ajustărilor poate fi nelimitat, acesta depinzând
de modificarea destinaţiei bunului respectiv în perioada de ajustare,
respectiv pentru operaţiuni care dau sau nu drept de deducere.
Exemplul nr. 2, pentru situaţia
prevăzută la art. 149 alin. (4) lit. a) pct. 2
din Codul fiscal:
O persoană impozabilă înregistrată în
scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal achiziţionează
un imobil în anul 2007 în vederea desfăşurării de operaţiuni
cu drept de deducere şi deduce integral taxa pe valoarea
adăugată la data achiziţionării. În anul 2009
închiriază în întregime imobilul în regim de scutire de taxa pe valoarea
adăugată. Perioada de ajustare este de 20 de ani, cu începere de
la 1 ianuarie 2007 şi până în anul 2026 inclusiv. Ajustarea
trebuie să se efectueze o singură dată pe perioada
rămasă (2009‒2026) şi persoana respectivă
trebuie să restituie 18 douăzecimi din TVA dedusă iniţial.
Exemplul nr. 3, pentru situaţia
prevăzută la art. 149 alin. (4) lit. a) pct. 3
din Codul fiscal:
O persoană impozabilă înregistrată în
scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal deţine un
hotel care a fost cumpărat în anul 2007 şi s-a dedus TVA de 6
milioane lei pentru cumpărarea acestui imobil. În anul 2010, la
parterul hotelului se amenajează un cazinou care ocupă 30% din
suprafaţa clădirii. Activitatea de jocuri de noroc fiind
scutită de TVA fără drept de deducere, persoana respectivă
trebuie să ajusteze taxa dedusă iniţial, proporţional cu
suprafaţa ocupată de cazinou. Perioada de ajustare este de 20 de
ani, cu începere de la 1 ianuarie 2007 şi până la finele anului 2026. Ajustarea
trebuie să se efectueze o singură dată, la schimbarea destinaţiei
unei părţi din clădire, astfel:
‒ pentru 2007, 2008, 2009, persoana
impozabilă nu ajustează taxa dedusă iniţial, aferentă
acestor ani, care reprezintă 300.000 lei x 3 ani = 900.000 lei;
‒ pentru perioada rămasă 2010‒2026=17
ani, taxa se ajustează astfel:
‒ 5.100.000 lei x 30% = 1.530.000 lei ‒ taxa
nedeductibilă, care se înscrie în decontul de taxa pe valoarea
adăugată din perioada fiscală în care apare modificarea de
destinaţie. În situaţia în care partea alocată cazinoului
de 30% din clădire se măreşte sau se micşorează, se
fac ajustări suplimentare în plus sau în minus conform aceleiaşi
proceduri.
Exemplul nr. 4, pentru situaţia
prevăzută la art. 149 alin. (4) lit. a) pct. 3
din Codul fiscal, dispoziţii tranzitorii:
O persoană impozabilă înregistrată în
scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal închiriază în
cursul anului 2007 o clădire care a fost cumpărată în cursul
aceluiaşi an şi s-a dedus TVA de 9 milioane lei aferentă bunului
cumpărat. În cursul anului 2007, o parte din bunul imobil este
închiriat în regim de scutire conform art. 141 alin. (2) lit. e) din
Codul fiscal, respectiv 50% din suprafaţa bunului imobil. Persoana
impozabilă a efectuat următoarea ajustare în anul 2007:
9.000.000:20=450.000; 450.000 x 50%= 225.000 lei,
taxă de ajustat aferentă anului 2007, care s-a înscris în decontul
din decembrie 2007 la rubrica corespunzătoare cu semnul minus.
În anul 2008, persoana impozabilă trebuie să
efectueze următoarea ajustare: 225.000 x 19 = 4.275.000 lei, care se va înscrie
în decontul lunii decembrie cu semnul minus. Dacă, începând cu data
de 1 ianuarie 2008 şi până în anul 2026 inclusiv, se va modifica
suprafaţa închiriată în regim de scutire în plus sau în minus, de
fiecare dată se vor efectua ajustări ale taxei, o singură
dată în decontul lunii în care a apărut fiecare modificare.
Dacă taxa aferentă aceluiaşi bun imobil
s-ar fi dedus pe bază de pro-rata în anul 2007, nu se mai aplică
ajustările din exemplul nr. 4, ci se aplică ajustarea
prevăzută la alin.(5).
(5) Pentru cazul prevăzut la art. 149 alin. (4) lit. b) din
Codul fiscal, ajustarea se efectuează în cadrul perioadei de ajustare prevăzute
la art. 149 alin. (2) din Codul fiscal, pentru o cincime sau o
douăzecime din taxa dedusă iniţial pentru fiecare an în care
apar modificări ale elementelor taxei deduse, în funcţie de pro-rata
definitivă la finele fiecărui an, conform procedurii descrise în
exemplu. Această ajustare se aplică pentru bunurile la obţinerea
cărora taxa a fost dedusă pe baza de pro-rata. Faţă de
ajustarea prevăzută la art. 149 alin.(4) lit. a), care
se face o singură dată, de căte ori apare un eveniment care
conduce la ajustare, în cazul prevăzut la prezentul alineat ajustarea se
va realiza anual, pe durata întregii perioade de ajustare.
Exemplu: O persoană impozabilă cu regim mixt
cumpără un utilaj la data de 1 noiembrie 2008, în valoare de 20.000
lei, plus 19% TVA, adică 3.800 lei. Pro-rata provizorie pentru anul
2008 este 40%, iar taxa dedusă este de 1.520 lei (3.800x40%). Pro-rata
definitivă calculată la sfârşitul anului 2008 este de 30%.
La sfârşitul anului 2008 se realizează ajustarea
taxei pe baza pro-ratei definitive, respectiv 3.800x30%=1.140 lei taxă de dedus,
care se compară cu taxa dedusă pe baza pro-rata provizorie (1.520
lei), iar diferenţa de 380 se înscrie în decontul din luna decembrie ca
taxă nedeductibilă. Această ajustare a deducerii se
referă la întreaga sumă dedusă iniţial provizoriu şi prin
urmare acoperă şi ajustarea aferentă primei cincimi pentru bunurile
de capital.
Ajustările pentru anii 2009, 2010, 2011 şi 2012
se realizează astfel:
TVA deductibilă se împarte la 5: 3.800: 5 = 760
TVA efectiv dedusă în baza pro-rata definitivă
pentru prima perioadă se împarte la rândul său la 5: 1.140: 5 = 228
Rezultatul lui 760 înmulţit cu pro-rata
definitivă pentru fiecare dintre perioadele următoare se va compara
apoi cu 228.
Diferenţa rezultată va constitui ajustarea
deducerii fie în favoarea statului, fie a persoanei impozabile.
Ajustarea pentru anul 2009:
pro-rata definitivă pentru anul 2009 este de 50%
deducere autorizată: 760 x 50% = 380
deja dedus: 228
deducerea suplimentară permisă: 380 ‒ 228
= 152.
Ajustarea pentru anul 2010:
Pro-rata definitivă pentru anul 2010 este de 20%
deducere autorizată: 760 x 20% = 152
deja dedus: 228
ajustare în favoarea statului: 228 ‒ 152 =
76
Ajustarea pentru anul 2011:
Pro-rata definitivă pentru 2011 este de 25%
deducere autorizată: 760 x 25% = 190
deja dedus: 228
ajustare în favoarea statului: 228 ‒ 190 =
38
Ajustarea pentru anul 2012:
Pro-rata definitivă pentru anul 2012 este de 70%
deducere autorizată: 760 x 70% = 532
deja dedus: 228
deducere suplimentară permisă: 532 ‒ 228
= 304.
Orice modificare a pro-rata în anii următori,
respectiv după scurgerea ultimului an de ajustare (2012) nu va mai
influenţa deducerile efectuate pentru acest utilaj. Dar pentru
livrări către sine nu există limită de timp.
(6) Ajustarea prevăzută la art. 149
alin. (4) şi (5) din Codul fiscal nu se efectuează în
situaţia în care sunt aplicabile prevederile art. 128 alin. (4) lit. a) şi
b) din Codul fiscal referitoare la livrarea către sine, precum şi
în situatia în care nu are loc o livrare de bunuri în conformitate cu
prevederile art. 128 alin. (8) din Codul fiscal, cu exceptia
casării activelor corporale fixe.
(7) Ajustarea taxei deductibile prevăzute la art. 149
alin. (4) lit. c) din Codul fiscal se efectuează o
singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare
rămasă, incluzând anul în care apare obligaţia ajustării,
este de până la o cincime ori, după caz, o douăzecime pe an din
valoarea taxei nededuse până la momentul ajustării şi se înscrie
în decontul de taxă aferent perioadei fiscale în care apare livrarea sau
orice altă operaţiune pentru care taxa aferentă bunului de
capital este deductibilă. Prevederile prezentului alineat se completează
cu cele de la pct. 38 şi 39.
(8) Ajustarea taxei deductibile prevăzute la art. 149
alin. (4) lit. d) din Codul fiscal se efectuează o
singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare
rămasă, incluzând anul în care apare obligaţia ajustării, şi
este de până la o cincime sau, după caz, o douăzecime pe an din
valoarea taxei deduse iniţial, fiind operată în decontul TVA aferent
perioadei fiscale în care bunurile de capital îşi încetează existenţa,
cu excepţia situaţiilor prevăzute la alin. (9). Casarea
unui bun de capital înainte de expirarea duratei normale de funcţionare a
acestuia nu este considerată livrare către sine, dar se aplică
prevederile referitoare la ajustare, dacă bunul îşi încetează
existenţa în întreprindere în cadrul perioadei de ajustare. Aceleaşi
prevederi se aplică şi în cazul casării unui bun de capital
după expirarea duratei normale de funcţionare, dar în cursul
perioadei de ajustare.
Exemplul 1: O persoană
impozabilă cumpără un mijloc fix a cărui durată
normală de funcţionare este de 7 ani, la data de 30 noiembrie 2007,
în valoare de 10.000 lei + TVA (19%=1.900 lei), şi deduce 1.900 lei.
La data de 2 decembrie 2009, mijlocul fix este casat. În
acest caz există o ajustare în favoarea statului, în valoare de trei cincimi
din 1.900 lei, respectiv 1.140 lei.
Exemplul 2: O persoană
impozabilă cumpără un mijloc fix a cărui durată de
funcţionare este de 3 ani, la data de 30 noiembrie 2007, în valoare de
10.000 lei+TVA (19%=1.900 lei), şi deduce 1.900 lei. La data de 2
decembrie 2010, mijlocul fix este casat. În acest caz, există o
ajustare în favoarea statului, în valoare de două cincimi din 1.900 lei,
respectiv 760 lei.
(9) Ajustarea taxei deductibile aferente bunurilor de
capital, conform art. 149 alin. (4) lit. e) din Codul
fiscal, se efectuează în cazul în care furnizorul ajustează baza de
impozitare conform art. 138 lit. a)‒c) din Codul fiscal. Ajustarea
se efectuează o singură dată în perioada fiscală în care
apar situaţiile prevăzute la art. 138 lit. a)‒c) din
Codul fiscal, pe baza facturii emise de furnizor. Ajustările
ulterioare prevăzute la art. 149 alin. (4) lit. a)‒d) din
Codul fiscal se vor efectua ţinându-se cont de taxa dedusă după
efectuarea ajustării prevăzute de prezentul alineat.
(10) În vederea ajustării taxei deductibile
aferente bunurilor de capital, persoanele impozabile sunt obligate să ţină
un registru al bunurilor de capital, în care să evidenţieze pentru fiecare
bun de capital astfel cum este definit la art. 149 alin. (1) din
Codul fiscal, următoarele informaţii:
a) data achiziţiei, fabricării,
finalizării construirii sau transformării/modernizării;
b) valoarea (baza de impozitare) a bunului de
capital;
c) taxa deductibilă aferentă bunului de
capital;
d) taxa dedusă;
e) ajustările efectuate conform art. 149
alin. (4) din Codul fiscal.
(11) Prevederile art. 149 din Codul fiscal şi
ale prezentului punct se aplică şi de către persoanele
impozabile care efectuează operaţiuni imobiliare constând în operaţiuni
de livrare, închiriere, leasing, arendare, concesionare şi alte operaţiuni
similare, efectuate în legătură cu bunurile imobile.
(12) În sensul art. 149 alin. (7) din
Codul fiscal nu se efectuează ajustarea taxei deductibile aferente
bunurilor de capital, în situaţia în care suma care ar rezulta ca urmare a
ajustării este mai mică de 1.000 lei.”
35. Punctul 55 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„Codul fiscal:
Persoana obligată
la plata taxei pentru operaţiunile taxabile din România
Art. 150. ‒ (1) Următoarele
persoane sunt obligate la plata taxei, dacă aceasta este datorată în
conformitate cu prevederile prezentului titlu:
a) persoana impozabilă care efectuează
livrări de bunuri sau prestări de servicii taxabile, conform
prevederilor prezentului titlu, cu excepţia cazurilor pentru care clientul
este obligat la plata taxei conform prevederilor de la lit. b)‒g);
b) persoana impozabilă care acţionează
ca atare şi care beneficiază de serviciile prevăzute la art. 133
alin. (2) lit. g), dacă aceste servicii sunt prestate de o
persoană impozabilă care nu este stabilită în România, chiar
dacă este înregistrată în scopuri de TVA în România, conform art. 153
alin. (4) sau (5);
c) persoana înregistrată conform art. 153
sau 1531, care beneficiază
de serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. c)‒f),
lit. h) pct. 2 şi lit. i) şi care a
comunicat prestatorului codul său de înregistrare în scopuri de TVA în România,
dacă aceste servicii sunt prestate de o persoană impozabilă care
nu este stabilită în România, chiar dacă este înregistrată în
scopuri de TVA în România, conform art. 153 alin. (4) sau (5);
d) persoana înregistrată conform art. 153
sau 1531, căreia i se
livrează gaze naturale sau energie electrică în condiţiile prevăzute
la art. 132 alin. (1) lit. e) sau f), dacă aceste
livrări sunt realizate de o persoană impozabilă care nu este stabilită
în România, chiar dacă este înregistrată în scopuri de TVA în
România, conform art. 153 alin. (4) sau (5);
e) persoana impozabilă sau persoana
juridică neimpozabilă, înregistrată conform art. 153 sau
1531, care este
beneficiarul unei livrări ulterioare efectuate în cadrul unei operaţiuni
triunghiulare, în următoarele condiţii:
1. cumpărătorul revânzător al
bunurilor să nu fie stabilit în România, să fie înregistrat în
scopuri de TVA în alt stat membru şi să fi efectuat o achiziţie
intracomunitară a acestor bunuri în România, care nu este impozabilă conform
art. 126 alin. (8) lit. b); şi
2. bunurile aferente achiziţiei intracomunitare,
prevăzute la pct. 1, să fi fost transportate de furnizor sau de cumpărătorul
revânzător ori de altă persoană, în contul furnizorului sau al
cumpărătorului revânzător, dintr-un stat membru, altul decât
statul în care cumpărătorul revânzător este înregistrat în
scopuri de TVA, direct către beneficiarul livrării; şi
3. cumpărătorul revânzător să îl
desemneze pe beneficiarul livrării ulterioare ca persoană
obligată la plata taxei pentru livrarea respectivă;
f) persoana din cauza căreia bunurile ies din
regimurile sau situaţiile prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a);
g) persoana impozabilă acţionând ca atare
sau persoana juridică neimpozabilă, stabilită în România sau
nestabilită în România, dar înregistrată prin reprezentant fiscal,
care este beneficiar al unor livrări de bunuri sau prestări de
servicii care au loc în România, conform art. 132 sau 133, altele decât
cele prevăzute la lit. b)‒e), dacă sunt realizate de o persoană
impozabilă care nu este stabilită în România şi care nu este
înregistrată în România, conform art. 153.”
Norme metodologice:
„55. (1) În cazul serviciilor prevăzute la
art. 150 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, prestate
de o persoană impozabilă nestabilită în România, chiar dacă
este înregistrată în România conform art. 153 alin. (4) din
Codul fiscal, către o persoană impozabilă, aceasta va fi
obligată la plata taxei, dacă aceasta este datorată conform
titlului VI din Codul fiscal. În cazul în care beneficiarul este:
a) o instituţie publică şi serviciile
sunt utilizate pentru activitatea pentru care instituţia publică nu
are calitatea de persoană impozabilă în conformitate cu prevederile
art. 127 din Codul fiscal, instituţia publică nu este
obligată la plata taxei în România, indiferent dacă este sau nu
înregistrată în scopuri de taxă pentru alte operaţiuni conform
art. 153 sau 1531 din Codul fiscal;
b) o instituţie publică şi serviciile
sunt utilizate de instituţia publică pentru activitatea desfăşurată
în calitate de persoană impozabilă, respectiv pentru operaţiunile
taxabile, scutite cu drept de deducere sau scutite fără drept de
deducere, instituţia publică este obligată la plata taxei în
România, indiferent dacă este sau nu înregistrată în scopuri de
taxă pentru alte operaţiuni conform art. 153 sau 1531 din Codul fiscal.
(2) Pentru serviciile prevăzute la art. 150
alin. (1) lit. c) din Codul fiscal şi livrările
de bunuri prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. d) din
Codul fiscal, dacă beneficiarul este o persoană impozabilă sau o
persoană juridică neimpozabilă înregistrată în România în
scopuri de TVA conform art. 153 sau art. 1531 din Codul fiscal, respectivele servicii
sau livrări de bunuri au loc în România conform art. 132 sau 133 din
Codul fiscal, şi prestatorul/ furnizorul nu este stabilit în România,
beneficiarul este obligat la plata taxei chiar dacă nu a comunicat prestatorului/furnizorului
codul său de înregistrare în scopuri de TVA.
(3) Obligaţiile referitoare la plata taxei
prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. e) din Codul
fiscal sunt stabilite la pct. 2 alin. (15).
(4) În sensul art. 150 alin. (1) lit. f) din
Codul fiscal, persoana obligată la plata taxei pe valoarea
adăugată este persoana din cauza căreia bunurile ies din
regimurile sau situaţiile prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a) din
Codul fiscal, cu excepţia cazului în care bunurile ies din regimurile sau
situaţiile respective printr-un import, caz în care se aplică
prevederile art. 1511 din Codul fiscal şi pct. 59.
(5) Prevederile art. 150 alin. (1) lit. g) din
Codul fiscal nu se aplică în cazul vânzărilor la distanţă
realizate dintr-un stat membru în România de o persoană nestabilită
în România, pentru care locul livrării este în România conform art. 132
alin. (2) şi (3) din Codul fiscal, persoana
nestabilită în România fiind obligată să se înregistreze în
România în scopuri de TVA, conform art. 153 din Codul fiscal.”
36. Punctul 59 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„59. (1) În aplicarea art. 1511 din Codul fiscal, importatorul în scopul
taxei este:
a) cumpărătorul către care se
expediază bunurile la data la care taxa devine exigibilă la import
sau, în absenţa acestui cumpărător, proprietarul bunurilor la
această dată. Prin exceptare de la această prevedere,
furnizorul bunului sau un furnizor anterior poate opta pentru calitatea de
importator;
b) furnizorul bunurilor, pentru livrările de
bunuri care sunt instalate sau asamblate în interiorul României de către
furnizor ori în numele acestuia şi dacă livrarea acestor bunuri are
loc în România în condiţiile art. 132 alin. (1) lit. b) din
Codul fiscal, sau cumpărătorul către care se expediază
bunurile, dacă acesta a optat pentru calitatea de importator;
c) proprietarul bunurilor, pentru bunurile importate
în vederea efectuării de operaţiuni de închiriere sau leasing în
România;
d) persoana care reimportă în România bunurile
exportate în afara Comunităţii, pentru aplicarea scutirilor
prevăzute la art. 142 alin. (1) lit. h) şi i) din
Codul fiscal;
e) proprietarul bunurilor sau persoana
impozabilă înregistrată conform art. 153 din Codul fiscal, care
importă bunuri în România:
1. în regim de consignaţie sau stocuri la
dispoziţia clientului, pentru verificarea conformităţii ori
pentru testare, cu condiţia ca bunurile respective să fie
cumpărate de persoana impozabilă respectivă sau dacă
persoana impozabilă nu le achiziţionează pentru a fi reexportate
de către aceasta în afara Comunităţii;
2. în vederea reparării, transformării,
modificării sau prelucrării acestor bunuri, cu condiţia ca
bunurile rezultate ca urmare a acestor operaţiuni să fie reexportate
în afara Comunităţii sau achiziţionate de către persoana
impozabilă respectivă.
(2) Orice persoană care nu este importator în
scopul taxei conform alin. (1), dar deţine o declaraţie
vamală de import în care este menţionată ca importator al
bunurilor, nu are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată
aferentă importului respectiv decât în situaţia în care va aplica
structura de comisionar, respectiv va refactura valoarea bunurilor importate şi
taxa pe valoarea adăugată aferentă către persoana care ar
fi avut calitatea de importator conform alin. (1).”
37. Punctul 61 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„Codul fiscal:
Regimul special de
scutire pentru întreprinderile mici
Art. 152. ‒ [...]
(2) Cifra de afaceri care serveşte drept referinţă
pentru aplicarea alin. (1) este constituită din valoarea
totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii
care ar fi taxabile dacă nu ar fi desfăşurate de o mică
întreprindere, efectuate de persoana impozabilă în cursul unui an calendaristic,
incluzând şi operaţiunile scutite cu drept de deducere şi pe
cele scutite fără drept de deducere prevăzute la art. 141
alin. (2) lit. a), b), e) şi f), dacă acestea nu
sunt accesorii activităţii principale, cu excepţia următoarelor:
a) livrările de active fixe corporale sau
necorporale, astfel cum sunt definite la art. 1251 alin. (1) pct. 3,
efectuate de persoana impozabilă;
b) livrările intracomunitare de mijloace de
transport noi, scutite conform art. 143 alin. (2) lit. b). [...]”
Norme metodologice:
„61. (1) Cursul de schimb valutar prevăzut
la art. 152 alin. (1) din Codul fiscal este cursul de schimb
valutar comunicat de Banca Naţională a României la data aderării.
(2) În sensul art. 152 alin. (2) lit. b) din
Codul fiscal, o operaţiune este accesorie activităţii principale
dacă se îndeplinesc cumulativ condiţiile prevăzute la pct. 47
alin. (3).
(3) În sensul art. 152 alin. (3) din
Codul fiscal, persoana impozabilă care optează pentru aplicarea
regimului normal de taxă trebuie să solicite înregistrarea conform
art. 153 din Codul fiscal şi să aplice regimul normal de taxă
începând cu data înregistrării.
(4) În sensul art. 152 alin. (3), (7) şi
(9) coroborat cu condiţiile prevăzute la art. 145‒149
din Codul fiscal, persoana impozabilă are dreptul/obligaţia la
ajustarea taxei deductibile aferente:
a) bunurilor aflate în stoc şi serviciilor
neutilizate în momentul trecerii la regimul normal de taxare;
b) bunurilor de capital definite la art. 149
alin. (1) din Codul fiscal, aflate încă în folosinţă,
în scopul desfăşurării activităţii economice în
momentul trecerii la regimul normal de taxă, cu condiţia ca perioada
de ajustare a deducerii, prevăzută la art. 149 alin. (2) din
Codul fiscal, să nu fi expirat. Prevederile acestui alineat se
completează cu prevederile de la pct. 46.”
38. Punctul 63 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„Codul fiscal:
Regimul special pentru
agenţiile de turism
Art. 1521. ‒ [...]
(11) Regimul special prevăzut de prezentul
articol nu se aplică pentru agenţiile de turism care acţionează
în calitate de intermediari şi pentru care sunt aplicabile prevederile art. 137
alin. (3) lit. e) în ceea ce priveşte baza de impozitare.”
Norme metodologice:
„63. (1) În sensul art. 1521 din Codul fiscal, călătorul
poate fi o persoană impozabilă, o persoană juridică
neimpozabilă şi orice altă persoană neimpozabilă.
(2) Regimul special nu se aplică pentru
serviciile prestate de agenţia de turism exclusiv cu mijloace proprii.
(3) În sensul art. 1521 alin. (4) din Codul fiscal, următorii termeni se
definesc astfel:
a) suma totală ce va fi plătită de
călător reprezintă tot ceea ce constituie contrapartidă
obţinută sau care va fi obţinută de agenţia de turism
din partea călătorului sau de la un terţ pentru serviciul unic,
inclusiv subvenţiile direct legate de acest serviciu, impozitele, taxele,
cheltuielile accesorii cum ar fi comisioanele şi cheltuielile de
asigurare, dar fără a cuprinde sumele prevăzute la art. 137
alin. (3) din Codul fiscal;
b) costurile agenţiei de turism pentru
livrările de bunuri şi prestările de servicii în beneficiul
direct al călătorului reprezintă preţul, inclusiv taxa pe
valoarea adăugată, facturat de furnizorii operaţiunilor
specifice, precum servicii de transport, hoteliere, catering şi alte
cheltuieli precum asigurarea mijloacelor de transport utilizate, taxe pentru
viză, diurnă şi cazarea pentru şofer, taxele de drum,
taxele de parcare, combustibilul, cu excepţia cheltuielilor generale ale
agenţiei de turism care sunt incluse în costul serviciului unic.
(4) Pentru a stabili valoarea taxei colectate pentru
serviciile unice efectuate într-o perioadă fiscală, agenţiile de
turism vor ţine jurnale de vânzări sau, după caz, borderouri de
încasări, în care se înregistrează numai totalul de pe documentul de vânzare
care include taxa. Aceste jurnale, respectiv borderouri, se vor ţine
separat de operaţiunile pentru care se aplică regimul normal de
taxare. De asemenea, agenţiile de turism vor ţine jurnale de
cumpărări separate în care se vor evidenţia achiziţiile de
bunuri şi/sau servicii cuprinse în costurile serviciului unic. Baza
de impozitare şi valoarea taxei colectate pentru serviciile unice prestate
într-o perioadă fiscală vor fi stabilite în baza calculelor efectuate
pentru toate operaţiunile supuse regimului special de taxare în perioada
fiscală respectivă şi evidenţiate corespunzător în
decontul de taxă. La determinarea bazei impozabile nu vor fi luate în
considerare sumele încasate în avans pentru care nu pot fi determinate
cheltuielile aferente şi, de asemenea, nu pot fi scăzute cheltuielile
aferente unor livrări de bunuri sau prestări de servicii care nu au
fost vândute către client.
(5) În sensul art. 152 alin. (7) coroborat
cu art. 129 alin. (2) din Codul fiscal, atunci când agenţia
de turism aplică regimul normal de taxare va refactura fiecare
componentă a serviciului unic la cota taxei corespunzătoare
fiecărei componente în parte. În plus, baza de impozitare a
fiecărei componente facturate în regim normal de taxă va cuprinde şi
marja de profit a agenţiei de turism.
(6) Agenţiile de turism acţionează în
calitate de intermediari, conform art. 1521 alin. (11) din Codul fiscal, pentru serviciile prevăzute
la art. 1521
alin. (5) din
Codul fiscal, precum şi în situaţia în care acţionează în
numele şi în contul altei persoane, potrivit art. 129 alin. (3) lit. e) din
Codul fiscal şi pct. 7 alin. (3).”
39. Punctul 66 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„Codul fiscal:
Înregistrarea persoanelor impozabile în scopuri de TVA
Art. 153. ‒ [...]
(4) O persoană impozabilă care nu este
stabilită, conform art. 1251 alin. (2) lit. b), şi nici
înregistrată în scopuri de TVA în România, va solicita înregistrarea în scopuri
de TVA la organele fiscale competente pentru operaţiuni realizate pe
teritoriul României care dau drept de deducere a taxei, înainte de efectuarea
respectivelor operaţiuni, cu excepţia situaţiilor în care
persoana obligată la plata taxei este beneficiarul conform art. 150
alin. (1) lit. b)‒g). Nu sunt obligate să se
înregistreze în România conform acestui articol persoanele stabilite în afara Comunităţii,
care efectuează servicii electronice către persoane neimpozabile din
România şi care sunt înregistrate într-un alt stat membru, conform
regimului special pentru servicii electronice, pentru toate serviciile electronice
prestate în Comunitate.[...]”
Norme metodologice:
„66. (1) În cazul în care o persoană este
obligată să solicite înregistrarea în condiţiile art. 153
alin. (1), (2), (4), (5) sau (7) din Codul fiscal, înregistrarea
respectivei persoane se va considera valabilă începând cu:
a) data comunicării certificatului de
înregistrare, în cazurile prevăzute la art. 153 alin. (1) lit. a) şi,
după caz, alin. (2), (4) sau (5) din Codul fiscal;
b) prima zi a lunii următoare celei în care
persoana impozabilă optează pentru aplicarea regimului normal de
taxă în cazurile prevăzute la art. 153 alin. (1) lit. c) din
Codul fiscal;
c) prima zi a lunii următoare celei în care
persoana impozabilă solicită înregistrarea în cazurile prevăzute
la art. 153 alin. (1) lit. b) şi, după caz,
la alin. (2) din Codul fiscal,
d) prima zi a lunii următoare celei în care s-a
comunicat persoanei impozabile actul administrativ de înregistrare, în cazul prevăzut
la art. 153 alin.(7) din Codul fiscal.
(2) În aplicarea art. 153 alin. (1) din
Codul fiscal, activitatea economică se consideră ca fiind începută
din momentul în care o persoană intenţionează să efectueze
o astfel de activitate. Intenţia persoanei trebuie apreciată în
baza elementelor obiective, de exemplu, faptul că aceasta începe să
angajeze costuri şi/sau să facă investiţii
pregătitoare necesare iniţierii unei activităţi economice.
(3) Instituţiilor publice care solicită
înregistrarea în scopuri de TVA li se va atribui un cod de înregistrare în
scopuri de TVA numai pentru partea din structura/activitatea pentru care au calitatea
de persoană impozabilă, în conformitate cu prevederile art. 127
din Codul fiscal, în timp ce pentru activităţile pentru care nu au
calitatea de persoană impozabilă, respectiv pentru partea din
structură prin care desfăşoară numai activităţi
în calitate de autoritate publică pentru care nu au calitatea de
persoană impozabilă, li se va atribui un cod de înregistrare
fiscală distinct. După atribuirea codului de înregistrare în
scopuri de TVA, acesta va fi valabil pentru orice alte operaţiuni
taxabile, scutite cu sau fără drept de deducere, pe care le va
realiza ulterior. Instituţiilor publice care desfăşoară
numai activităţi pentru care au calitatea de persoană
impozabilă, respectiv operaţiuni taxabile, scutite fără
drept de deducere conform art. 141 din Codul fiscal sau scutite cu drept
de deducere conform art. 143, 144, 144 1
din
Codul fiscal, li se va atribui un singur cod de înregistrare în scopuri de TVA,
în cazul în care solicită înregistrarea conform art. 153 din Codul
fiscal. Instituţiile publice care sunt înregistrate în scopuri de TVA
conform art. 153 din Codul fiscal pentru întreaga activitate desfăşurată
au obligaţia ca în termen de 90 de zile de la data intrării în
vigoare a prezentelor norme metodologice să solicite atribuirea unui cod
de înregistrare în scopuri de TVA distinct faţă de codul de
înregistrare fiscală, dacă sunt persoane parţial impozabile,
respectiv desfăşoară şi activităţi pentru care nu
au calitatea de persoană impozabilă conform art. 127 din Codul
fiscal, precum şi operaţiuni pentru care au calitatea de
persoană impozabilă. Instituţiile publice care desfăşoară
numai activităţi scutite conform art. 141 din Codul fiscal sunt
considerate persoane impozabile pentru aceste operaţiuni.
(4) Persoana impozabilă care nu este
stabilită în România, conform art. 1251 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, şi
care are sau nu un sediu fix în România, conform art. 1251 alin. (2) lit. a) din
Codul fiscal, se poate înregistra la autoritatea fiscală competentă,
după cum urmează:
a) fie direct, fie prin desemnarea unui reprezentant
fiscal, dacă persoana este stabilită în spaţiul comunitar. În
cazul înregistrării directe, această persoană va declara adresa
din
România la care pot fi examinate toate evidenţele şi
documentele ce trebuie păstrate în conformitate cu prevederile acestui
titlu;
b) prin desemnarea unui reprezentant fiscal,
dacă persoana nu este stabilită în spaţiul comunitar, chiar
dacă aceasta dispune de un sediu fix în România conform art. 1251 alin. (2) lit. a) din
Codul fiscal.
(5) Toate sucursalele sau alte subunităţi
fără personalitate juridică ale unei persoane juridice
impozabile trebuie înregistrate sub un singur cod de înregistrare în scopuri de
TVA. Persoana impozabilă care are sediul activităţii în
străinătate şi este stabilită în România în scopuri de TVA,
conform art. 1251 alin. (2) lit. a) sau b) din Codul
fiscal, prin structuri fără personalitate juridică precum
sucursale sau alte subunităţi fără personalitate
juridică, va desemna una dintre aceste sucursale ori structuri
fără personalitate juridică care să depună decontul de
taxă şi să fie responsabilă pentru toate obligaţiile
în scopuri de TVA, conform acestui titlu, ale tuturor structurilor
fără personalitate juridică stabilite în România ale persoanei
impozabile.
(6) Persoanele impozabile care au fost înregistrate
în România înainte de data aderării prin sedii permanente sunt obligate
să aplice prevederile alin. (5). În cursul lunii ianuarie 2007
vor utiliza un singur cod de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit unuia
dintre sediile permanente şi totodată vor solicita anularea codurilor
de înregistrare în scopuri de TVA ale celorlalte sedii permanente.
(7) Orice persoană impozabilă
înregistrată în scopuri de TVA şi care în urma înregistrării
respective desfăşoară exclusiv operaţiuni ce nu dau dreptul
la deducere va solicita anularea înregistrării în termen de 10 zile de la
încheierea lunii în care se desfăşoară exclusiv operaţiuni
fără drept de deducere.
(8) Anularea se va efectua în prima zi a lunii
următoare celei în care persoana impozabilă a solicitat anularea
înregistrării sau înregistrarea este anulată în condiţiile art. 153
alin. (8) din Codul fiscal.
(9) Orice persoană impozabilă
înregistrată în scopuri de TVA şi care îşi încetează
activitatea economică va solicita să fie radiată în termen de 15
zile de la data documentelor ce evidenţiază acest lucru. Persoanele
impozabile care s-au înregistrat în România conform art. 153 alin. (5) din
Codul fiscal pot solicita radierea în cazul în care nu mai realizează
achiziţii sau livrări intracomunitare în România pentru care sunt
obligate la plata taxei în România conform art. 151 din Codul fiscal. Persoanele
impozabile care s-au înregistrat în România conform art. 153 alin. (4) din
Codul fiscal pot solicita radierea în cazul în care nu mai realizează
livrări de bunuri/prestări de servicii în România pentru care sunt
obligate la plata taxei în România conform art. 150 alin. (1) lit. a) din
Codul fiscal. Radierea va fi valabilă din prima zi a lunii
următoare celei în care s-a depus declaraţia de încetare a
activităţii.”
40. La punctul 69, alineatul (5) se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„69. [...] (5) În cazul reducerilor de preţ
acordate de producătorii/distribuitorii de bunuri potrivit prevederilor
pct. 19 alin. (2), pe bază de cupoane valorice, facturile de
reducere se întocmesc direct pe numele comercianţilor care au acceptat cupoanele
valorice de la consumatorii finali, chiar dacă iniţial facturile de
livrare a bunurilor pentru care se acordă aceste reduceri de preţ au
fost emise de producători/distribuitori către diverşi
intermediari cumpărători-revânzători. La rubrica «Cumpărător»
se înscriu datele de identificare ale cumpărătorului care a acceptat
cupoanele valorice de la consumatorii finali. În plus, în factura de
reducere de preţ se va menţiona «reducere de preţ acordată
în baza cupoanelor valorice».”
41. La punctul 70, după alineatul (2) se
introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
„(3) În cazul depăşirii plafoanelor
stabilite la pct. 6 alin. (11) pentru operaţiunile
prevăzute la art. 128 alin. (8) lit. f) şi
art. 129 alin. (5) lit. a) din Codul fiscal,
persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din
Codul fiscal au obligaţia să întocmească autofactura conform
prevederilor alin. (1) numai în scopuri de TVA. Autofactura va
cuprinde la rubrica «Cumpărător» informaţiile de la alin. (1) lit. c),
iar în cazul bunurilor/serviciilor acordate gratuit în cadrul acţiunilor
de protocol, sponsorizare, mecenat, în loc de denumirea şi descrierea
bunurilor livrate sau serviciilor prestate se poate menţiona, după
caz: depăşire plafon protocol, sponsorizare sau mecenat.”
42. La punctul 72, alineatul (3) se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„72. [...] (3) În sensul art. 155 alin. (8) lit. a) din
Codul fiscal, factura centralizatoare se poate întocmi dacă se îndeplinesc
cumulativ următoarele condiţii:
a) să se refere la livrări de bunuri,
inclusiv livrări intracomunitare, şi/sau prestări de servicii
către acelaşi client, pentru care faptul generator al taxei ia naştere
într-o perioadă ce nu depăşeşte o lună
calendaristică;
b) toate documentele emise la data livrării de
bunuri sau prestării de servicii să fie obligatoriu anexate la
factura centralizatoare.”
43. La punctul 73, alineatul (1) se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„73. (1) În sensul art. 155 alin. (8) lit. c) din
Codul fiscal, se pot transmite facturi prin mijloace electronice în
următoarele condiţii:
a) pentru operaţiuni efectuate în România,
inclusiv pentru livrări intracomunitare:
1. părţile să încheie un acord prin
care să se prevadă această procedură de facturare;
2. să se garanteze autenticitatea sursei şi
integritatea conţinutului facturii prin: semnătură
electronică, conform prevederilor Legii nr. 455/2001 privind semnătura
electronică, prin schimbul electronic de date EDI definit la art. 2
din Recomandările Comisiei 1994/820/EC din 19 octombrie 1994 referitor la
aspectele legale ale schimbului electronic de date sau orice alte mijloace
electronice agreate de Direcţia generală a tehnologiei informaţiei
din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor;
3. să existe un document centralizator pe suport
hârtie, cu evidenţa tuturor facturilor transmise prin schimbul electronic
de date EDI într-o lună calendaristică de o persoană
impozabilă înregistrată conform art. 153 din Codul fiscal sau a
tuturor facturilor astfel primite într-o lună calendaristică de orice
persoană obligată la plata taxei, în cazul în care furnizorul/prestatorul
nu este înregistrat conform art. 153 din Codul fiscal;
b) pentru achiziţiile intracomunitare efectuate
în România:
1. părţile să încheie un acord prin
care să se prevadă această procedură de facturare;
2. să existe un document pe suport hârtie cu
evidenţa tuturor facturilor primite prin schimbul electronic de date EDI
într-o lună calendaristică de orice persoană impozabilă sau
persoană juridică neimpozabilă înregistrată conform art. 1531 din Codul fiscal;”.
44. La punctul 74, alineatul (1), litera a) se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„a) furnizorul/prestatorul să notifice prin
scrisoare recomandată organul fiscal competent că emiterea de facturi
va fi realizată de un terţ, cu cel puţin o lună
calendaristică înainte de a iniţia această procedură, şi
să anexeze la scrisoare numele, adresa şi, după caz, codul de
înregistrare în scopuri de TVA al terţului;”.
45. Punctul 76 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„76. În sensul art. 155 alin. (8) lit. e) din
Codul fiscal, facturile emise şi primite se pot stoca prin orice metode şi
în orice loc în următoarele condiţii:
a) locul de stocare să se afle pe teritoriul
României, cu excepţia facturilor transmise şi primite prin mijloace
electronice, care se pot stoca în orice loc dacă, pe perioada
stocării:
1. se garantează accesul on-line la datele
respective;
2. se garantează autenticitatea sursei şi
integritatea conţinutului facturilor, precum şi faptul că
acestea sunt lizibile;
3. datele care garantează autenticitatea sursei şi
integritatea conţinutului facturilor sunt de asemenea stocate;
b) facturile sau conţinutul facturilor transmise
şi primite, în cazul stocării prin mijloace electronice, să fie
puse la dispoziţia organelor fiscale competente fără nicio
întârziere ori de câte ori se solicită acest lucru.”
46. Punctul 78 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„Codul fiscal:
Facturarea
Art. 155. ‒ [...]
(9) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (5) se
pot întocmi facturi simplificate în cazurile stabilite prin norme. Indiferent
de situaţie, trebuie ca facturile emise în sistem simplificat să conţină
cel puţin următoarele informaţii:
a) data emiterii;
b) identificarea persoanei impozabile emitente;
c) identificarea tipurilor de bunuri şi servicii
furnizate;
d) suma taxei de achitat sau informaţiile
necesare pentru calcularea acesteia.”
Norme metodologice:
„78. (1) Nu se pot emite facturi simplificate
pentru livrările intracomunitare de bunuri, prevăzute la art. 143
alin. (2) din Codul fiscal.
(2) În vederea emiterii de facturi simplificate,
persoanele impozabile trebuie să depună o solicitare la Direcţia
de reglementări contabile din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor. Solicitările,
însoţite de avizul acestei direcţii, vor fi transmise Direcţiei
de legislaţie în domeniul TVA din cadrul Ministerului Economiei şi
Finanţelor în vederea consultării Comitetului TVA, conform
prevederilor Directivei 112. Facturile simplificate se pot emite numai
după consultarea Comitetului şi transmiterea unui răspuns
pozitiv către solicitanţi.”
47. Punctul 79 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„79. (1) În sensul art. 156 alin. (4) din
Codul fiscal, fiecare persoană impozabilă va ţine
următoarele evidenţe şi documente:
a) evidenţe contabile ale activităţii
sale economice;
b) al doilea exemplar al facturilor sau altor
documente emise de aceasta şi legate de activitatea sa economică,
conform prevederilor de la pct. 76;
c) facturile sau alte documente primite şi
legate de activitatea sa economică;
d) documentele vamale şi, după caz, cele
privind accizele legate de importul, exportul, livrarea intracomunitară şi
achiziţia intracomunitară de bunuri realizate de respectiva
persoană;
e) facturile şi alte documente emise sau primite
de respectiva persoană pentru majorarea sau reducerea contravalorii
livrărilor de bunuri, prestărilor de servicii, achiziţiilor
intracomunitare sau importurilor;
f) un registru al nontransferurilor de bunuri
transportate de persoana impozabilă sau de altă persoană în
contul acesteia în afara României dar în interiorul Comunităţii
pentru operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (12) lit. f)‒h) din
Codul fiscal, precum şi pentru alte situaţii în care se aplică
măsuri de simplificare aprobate prin ordin al ministrului economiei şi
finanţelor. Registrul nontransferurilor va cuprinde: denumirea şi
adresa primitorului, un număr de ordine, data transportului bunurilor, descrierea
bunurilor transportate, cantitatea bunurilor transportate, valoarea bunurilor
transportate, data transportului bunurilor care se întorc după prelucrare
sau expertiză, descrierea bunurilor returnate, cantitatea bunurilor
returnate, descrierea bunurilor care nu sunt returnate, cantitatea acestora şi
o menţiune referitoare la documentele emise în legătură cu aceste
operaţiuni, după caz, precum şi data emiterii acestor documente. Nu
trebuie completat acest registru pentru următoarele bunuri:
1. mijloacele de transport înmatriculate în România;
2. paleţi, containere şi alte ambalaje care
circulă fără facturare;
3. bunurile necesare desfăşurării
activităţii de presă, radiodifuziune şi televiziune;
4. bunurile necesare exercitării unei profesii
sau meserii dacă:
‒ preţul sau valoarea normală pe
fiecare bun în parte nu depăşeşte nivelul de 1.250 de euro la
cursul de schimb din data la care bunul este transportat sau expediat în alt
stat membru şi cu condiţia ca bunul să nu fie utilizat mai mult
de 7 zile în afara României; sau
‒ preţul sau valoarea normală pe
fiecare bun în parte nu depăşeşte nivelul de 250 de euro la
cursul de schimb din data la care bunul este transportat sau expediat în alt stat
membru şi cu condiţia ca bunul să nu fie utilizat mai mult de 24
de luni în afara României;
5. computerele portabile şi alt material
profesional similar care este transportat în afara României în cadrul unei
deplasări de afaceri de către personalul unei entităţi
economice sau de către o persoană fizică autorizată;
g) un registru pentru bunurile mobile corporale
primite care au fost transportate din alt stat membru al Comunităţii
în România sau care au fost importate în România sau achiziţionate din România
de o persoană impozabilă nestabilită în România şi care
sunt date unei persoane impozabile în România în scopul expertizării sau
pentru lucrări efectuate asupra acestor bunuri în România, cu excepţia
situaţiilor în care prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor
nu se impune o asemenea obligaţie. Registrul bunurilor primite nu
trebuie ţinut în cazul bunurilor care sunt plasate în regimul vamal de perfecţionare
activă. Acest registru va cuprinde:
1. denumirea şi adresa expeditorului;
2. un număr de ordine;
3. data primirii bunurilor;
4. descrierea bunurilor primite;
5. cantitatea bunurilor primite;
6. data transportului bunurilor transmise clientului
după expertizare sau prelucrare;
7. cantitatea şi descrierea bunurilor care sunt
returnate clientului după expertizare sau prelucrare;
8. cantitatea şi descrierea bunurilor care nu
sunt returnate clientului;
9. o menţiune referitoare la documentele emise
în legătură cu serviciile prestate, precum şi data emiterii
acestor documente.
(2) Jurnalele pentru vânzări şi pentru
cumpărări, registrele, evidenţele şi alte documente
similare ale activităţii economice a fiecărei persoane
impozabile se vor întocmi astfel încât să permită stabilirea
următoarelor elemente:
a) valoarea totală, fără taxă, a
tuturor livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii
efectuate de această persoană în fiecare perioadă fiscală,
evidenţiată distinct pentru:
1. livrările intracomunitare de bunuri scutite;
2. livrări/prestări scutite de taxă
sau pentru care locul livrării/prestării este în afara României;
3. livrările de bunuri şi/sau
prestările de servicii taxabile şi cărora li se aplică cote
diferite de taxă;
b) valoarea totală, fără taxă, a
tuturor achiziţiilor pentru fiecare perioadă fiscală, evidenţiată
distinct pentru:
1. achiziţii intracomunitare de bunuri;
2. achiziţii de bunuri/servicii pentru care
persoana impozabilă este obligată la plata taxei în condiţiile
art. 150 alin. (1) lit. b)‒g) din Codul fiscal;
3. achiziţii de bunuri, inclusiv provenite din import,
şi de servicii, taxabile, cărora li se aplică cote diferite de
taxă;
c) taxa colectată de respectiva persoană
pentru fiecare perioadă fiscală;
d) taxa totală deductibilă şi taxa
dedusă pentru fiecare perioadă fiscală;
e) calculul taxei deduse provizoriu pentru fiecare
perioadă fiscală, a taxei deduse efectiv pentru fiecare an
calendaristic şi al ajustărilor efectuate, atunci când dreptul de
deducere se exercită pe bază de pro-rata, evidenţiind distinct:
1. taxa dedusă conform art. 147 alin. (3) din
Codul fiscal;
2. taxa nededusă conform art. 147 alin. (4) din
Codul fiscal;
3. taxa dedusă pe bază de pro-rata conform
art. 147 alin. (5) din Codul fiscal.
(3) Documentele prevăzute la alin. (2) nu
sunt formulare tipizate stabilite de Ministerul Economiei şi Finanţelor. Fiecare
persoană impozabilă poate să-şi stabilească modelul documentelor
pe baza cărora determină taxa colectată şi taxa deductibilă
conform specificului propriu de activitate, dar acestea trebuie să conţină
informaţiile minimale stabilite la alin. (2) şi să asigure
întocmirea decontului de taxă prevăzut la art. 1562 din Codul fiscal.
(4) În cazul asocierilor în participaţiune sau
al altor asocieri tratate drept asocieri în participaţiune conform art. 127
alin. (10) din Codul fiscal, drepturile şi obligaţiile
legale privind taxa pe valoarea adăugată prevăzute de titlul VI
al Codului fiscal revin asociatului care contabilizează veniturile şi
cheltuielile, potrivit contractului încheiat între părţi. Prin
drepturi şi obligaţii legale se înţelege printre altele, dreptul
de a exercita deducerea taxei pentru achiziţii conform prevederilor art. 145‒1471 din Codul fiscal, obligaţia de a
emite facturi către beneficiar şi de a colecta taxa în cazul operaţiunilor
taxabile. Aceste prevederi se aplică numai în situaţia în care
asociatul care contabilizează veniturile şi cheltuielile
efectuează achiziţiile asocierii pe numele său şi emite
facturi în nume propriu către terţi pentru livrările de bunuri şi
prestările de servicii obţinute de asociere, urmând ca veniturile şi
cheltuielile să fie atribuite fiecărui asociat corespunzător
cotei de participare în asociere. Dacă membrii asociaţi acţionează
în nume propriu faţă de terţi şi faţă de ceilalţi
membri asociaţi, fiecare persoană va fi tratată drept o persoană
impozabilă separată în conformitate cu prevederile art. 127 alin. (9) din
Codul fiscal şi tranzacţiile respective se impozitează distinct
în conformitate cu regulile stabilite la titlul VI al Codului fiscal.”
48. La punctul 80, alineatul (1) se modifică
şi va avea următorul cuprins:
„80. (1) În sensul art. 1561 alin. (1) din Codul fiscal, în orice situaţie,
echivalentul în lei al plafonului de 100.000 de euro se determină pe baza
cursului de schimb comunicat de Banca Naţională a României valabil pentru
31 decembrie al anului precedent, inclusiv pentru persoanele impozabile care
solicită înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul
fiscal în cursul anului.”
49. Punctul 81 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„Codul fiscal:
Plata taxei la buget
Art. 157. ‒ (1) Orice
persoană trebuie să achite taxa de plată organelor fiscale
până la data la care are obligaţia depunerii unuia dintre deconturile
sau declaraţiile prevăzute la art. 1562 şi 1563.
(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1),
persoana impozabilă înregistrată conform art. 153 va evidenţia
în decontul prevăzut la art. 1562 atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă
deductibilă, în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 145‒1471, taxa aferentă achiziţiilor
intracomunitare, bunurilor şi serviciilor achiziţionate în beneficiul
său, pentru care respectiva persoană este obligată la plata
taxei, în condiţiile art. 150 alin. (1) lit. b)‒g).
(3) Taxa pentru importuri de bunuri, cu excepţia
importurilor scutite de taxă, se plăteşte la organul vamal, în conformitate
cu reglementările în vigoare privind plata drepturilor de import.
(4) Prin exceptare de la prevederile alin. (3),
în perioada 15 aprilie 2007 ‒ 31 decembrie 2011 inclusiv, nu se
face plata efectivă la organele vamale de către persoanele impozabile
înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, care au obţinut
certificat de amânare de la plată, în condiţiile stabilite prin ordin
al ministrului economiei şi finanţelor. De la data de 1 ianuarie
2012, prin exceptare de la prevederile alin. (3), nu se face plata
efectivă la organele vamale de către persoanele impozabile
înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153.
(5) Persoanele impozabile prevăzute la alin. (4) evidenţiază
taxa aferentă bunurilor importate în decontul prevăzut la art. 1562, atât ca taxă colectată, cât şi
ca taxă deductibilă, în limitele şi în condiţiile stabilite
la art. 145‒1471.
(6) În cazul în care persoana impozabilă nu este
stabilită în România şi este scutită, în condiţiile art. 154
alin. (4), de la înregistrare, conform art. 153, organele fiscale competente
trebuie să emită o decizie în care să precizeze modalitatea de
plată a taxei pentru livrările de bunuri şi/sau prestările
de servicii realizate ocazional, pentru care persoana impozabilă este
obligată la plata taxei.
(7) Începând cu data de 15 aprilie 2007 inclusiv,
pentru importul de bunuri scutit de taxă în condiţiile prevăzute
la art. 142 alin. (1) lit. l), taxa pe valoarea
adăugată se garantează la organele vamale. Garanţia
privind taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor importuri se
eliberează la solicitarea importatorilor în condiţiile stabilite prin
ordin al ministrului finanţelor publice.”
Norme metodologice:
„81. (1) În scopul aplicării prevederilor
art. 157 alin. (4) din Codul fiscal, organele vamale nu vor
solicita plata taxei pe valoarea adăugată pentru importuri de bunuri
persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153,
care au obţinut certificat de amânare de la plată, în condiţiile
stabilite prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.
(2) Începând cu data de 1 ianuarie 2012, organele
vamale nu vor solicita plata taxei pe valoarea adăugată pentru
importuri de bunuri persoanelor care fac dovada că sunt înregistrate în scopuri
de TVA conform art. 153 din Codul fiscal. Nu se aplică aceste
prevederi în cazul persoanelor care sunt înregistrate în scopuri de TVA pentru
achiziţii intracomunitare conform art. 153 1
din
Codul fiscal, care fac plata taxei în conformitate cu prevederile art. 157
alin. (3) din Codul fiscal.
(3) În cursul perioadei fiscale, importatorii
înregistraţi în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal,
care au obţinut certificat de amânare de la plată, în condiţiile
stabilite prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor,
reflectă taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor
importuri în jurnalele pentru cumpărări pe baza declaraţiei
vamale de import sau, după caz, a actului constatator emis de autoritatea
vamală. Contabil, taxa aferentă importului se înregistrează
concomitent atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă
deductibilă. În decontul de taxă pe valoarea adăugată,
taxa se evidenţiază atât ca taxă colectată, cât şi ca
taxă deductibilă, în limitele şi în condiţiile
prevăzute la art. 145, 146, 147 şi 1471 din Codul fiscal.
(4) Începând cu data de 1 ianuarie 2012, prevederile
alin. (3) vor fi aplicate de către toţi importatorii
înregistraţi în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal.
(5) În situaţia în care organele fiscale
competente, cu ocazia verificărilor efectuate, constată că nu
s-au îndeplinit obligaţiile prevăzute la art. 157 alin. (2) din
Codul fiscal sau, în cazul importurilor, la art. 157 alin. (5) din
Codul fiscal, vor proceda astfel:
a) dacă achiziţiile sunt destinate exclusiv
realizării de operaţiuni care dau drept de deducere, dispun aplicarea
prevederilor art. 157 alin. (2) din Codul fiscal sau, în cazul importurilor,
dispun aplicarea prevederilor art. 157 alin. (5) din Codul
fiscal, în perioada fiscală în care s-a finalizat controlul;
b) dacă achiziţiile sunt destinate
realizării de operaţiuni care sunt supuse pro-rata, vor calcula
diferenţa dintre taxa colectată şi taxa dedusă potrivit
pro-rata aplicabilă la data efectuării operaţiunii. În
cazul în care controlul are loc în cursul anului fiscal în care operaţiunea
a avut loc, pentru determinarea diferenţei menţionate se va avea în
vedere pro-rata provizorie aplicată. Dacă controlul are loc
într-un alt an fiscal decât cel în care a avut loc operaţiunea, pentru
determinarea diferenţei menţionate se va avea în vedere pro-rata
definitivă calculată pentru anul în care a avut loc operaţiunea. Diferenţele
astfel stabilite vor fi achitate în termenele prevăzute de normele procedurale
în vigoare;
c) dacă achiziţiile sunt destinate
realizării de operaţiuni care nu dau drept de deducere, vor stabili
taxa datorată bugetului de stat, care va fi achitată în termenele
prevăzute de normele procedurale în vigoare.”
50. După punctul 81 se introduce un nou
punct, punctul 811, cu
următorul cuprins:
„Codul fiscal:
Corectarea documentelor
Art. 159. ‒ (1) Corectarea
informaţiilor înscrise în facturi sau în alte documente care ţin loc
de factură se efectuează astfel:
a) în cazul în care documentul nu a fost transmis
către beneficiar, acesta se anulează şi se emite un nou document;
b) în cazul în care documentul a fost transmis beneficiarului,
fie se emite un nou document care trebuie să cuprindă, pe de o parte,
informaţiile din documentul iniţial, numărul şi data
documentului corectat, valorile cu semnul minus, iar pe de altă parte,
informaţiile şi valorile corecte, fie se emite un nou document conţinând
informaţiile şi valorile corecte şi concomitent se emite un document
cu valorile cu semnul minus în care se înscriu numărul şi data
documentului corectat.”
Norme metodologice:
„811. (1) În situaţia în care o persoană
impozabilă a emis facturi aplicând regimul de taxare, şi ulterior
intră în posesia documentelor justificative care îi dau dreptul la
aplicarea unei scutiri de taxa pe valoarea adăugată prevăzute la
art. 143, 144 sau 1441 din Codul fiscal, aceasta poate corecta facturile emise, conform
art. 159 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, aplicând
regimul de scutire corespunzător operaţiunilor realizate.
(2) Organele de control fiscal vor permite deducerea
taxei pe valoarea adăugată în cazul în care documentele controlate aferente
achiziţiilor nu conţin toate informaţiile prevăzute la art. 155
alin.(5) din Codul fiscal sau/şi acestea sunt incorecte, dacă pe
perioada desfăşurării controlului documentele respective vor fi
corectate în conformitate cu art. 159 din Codul fiscal.”
51. Punctul 82 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„Codul fiscal:
Măsuri de
simplificare
Art. 160. ‒ [...]
(2) Bunurile şi serviciile pentru livrarea sau
prestarea cărora se aplică măsurile de simplificare sunt:
a) deşeurile şi materiile prime secundare,
rezultate din valorificarea acestora, astfel cum sunt definite de Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor
industriale reciclabile, republicată, cu modificările ulterioare;
b) bunurile şi/sau serviciile livrate ori
prestate de sau către persoanele pentru care s-a deschis procedura de insolvenţă,
cu excepţia bunurilor livrate în cadrul comerţului cu amănuntul;
c) materialul lemnos, conform prevederilor din norme. [...]”
Norme metodologice:
„82. (1) Condiţia obligatorie
prevăzută la art. 160 alin. (1) din Codul fiscal,
pentru aplicarea măsurilor de simplificare, respectiv a taxării
inverse, este că atât furnizorul/prestatorul, cât şi beneficiarul
să fie persoane înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din
Codul fiscal, şi operaţiunea în cauză să fie taxabilă. Măsurile
de simplificare se aplică numai pentru operaţiuni realizate în
interiorul ţării astfel cum este definit la art. 1252 din Codul fiscal.
(2) Bunurile care se încadrează în categoria
material lemnos, prevăzute la art. 160 alin. (2) lit. c) din
Codul fiscal, sunt masa lemnoasă pe picior, precum şi materialul
lemnos stabilit prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.
(3) În cazul livrărilor/prestărilor,
prevăzute la art. 160 alin. (2) din Codul fiscal, inclusiv
pentru avansurile încasate, furnizorii/prestatorii emit facturi fără
taxă şi înscriu în factură menţiunea „taxare inversă”. Taxa
se calculează de către beneficiar şi se înscrie în facturi şi
în jurnalul pentru cumpărări, fiind preluată atât ca taxă
colectată, cât şi ca taxă deductibilă în decontul de
taxă. Contabil, beneficiarul va înregistra în cursul perioadei
fiscale 4426=4427 cu suma taxei aferente.
(4) Înregistrarea contabilă 4426=4427 la
cumpărător este denumită autolichidarea taxei pe valoarea
adăugată, colectarea taxei pe valoarea adăugată la nivelul
taxei deductibile este asimilată cu plata taxei către
furnizor/prestator. Prevederile acestui alineat sunt valabile pentru orice
alte situaţii în care se aplică taxare inversă.
(5) Persoanele impozabile cu regim mixt care sunt
beneficiari ai unor achiziţii supuse taxării inverse, conform art. 160
din Codul fiscal, vor deduce taxa în decontul de taxă în limitele şi
în condiţiile stabilite la art. 145, 146, 147 şi 1471 din Codul fiscal.
(6) Furnizorii/prestatorii care sunt persoane
impozabile cu regim mixt vor lua în calculul pro-rata, ca operaţiuni
taxabile, valoarea livrărilor/prestărilor pentru care au aplicat taxare
inversă.
(7) Neaplicarea măsurilor de simplificare
prevăzute de lege va fi sancţionată de organele fiscale prin
obligarea furnizorilor/prestatorilor şi a beneficiarilor la rectificarea operaţiunilor
şi aplicarea taxării inverse conform prevederilor din prezentele
norme.
(8) În situaţia în care organele fiscale
competente, cu ocazia verificărilor efectuate, constată că
pentru operaţiunile prevăzute la art. 160 alin. (2) din
Codul fiscal nu au fost aplicate măsurile de simplificare prevăzute
de lege, vor obliga beneficiarii la stornarea taxei deductibile prin contul de
furnizori, efectuarea înregistrării contabile 4426=4427 şi
înregistrarea în decontul de taxă pe valoarea adăugată întocmit
la finele perioadei fiscale în care controlul a fost finalizat, la rândurile de
regularizări. În situaţia în care beneficiarii sunt persoane
impozabile mixte, iar achiziţiile sunt destinate realizării atât de
operaţiuni cu drept de deducere, cât şi fără drept de
deducere, suma taxei deductibile se va determina pe baza pro-rata de la data
efectuării achiziţiei bunurilor supuse taxării inverse şi
se va înscrie în rândul de regularizări din decont, care nu mai este
afectat de aplicarea pro-rata din perioada curentă.
(9) Orice situaţii în care aplicarea
taxării inverse implică dificultăţi de încadrare a
bunurilor sau serviciilor respective în prevederile art. 160 din Codul
fiscal vor fi soluţionate de Comisia Centrală Fiscală.
(10) În cazul livrărilor de clădiri,
părţi de clădire sau terenuri de orice fel pentru care au fost
încasate avansuri şi/sau au fost emise facturi pentru valoarea totală
sau parţială în regim de taxare inversă pâna la data de 31
decembrie 2007 inclusiv, dar formalităţile legale pentru transferul
titlului de proprietate de vânzător la cumpărător sunt îndeplinite
după data de 1 ianuarie 2008 inclusiv, se aplică regimul normal de
taxă numai pentru diferenţa dintre valoarea livrării şi
valoarea avansurilor încasate/sumelor înscrise în facturi emise până la
data de 31 decembrie 2007 inclusiv. Fără să contravină
prevederilor alin. (11), în situaţia în care formalităţile
legale pentru transferul titlului de proprietate de la vânzător la
cumpărător sunt îndeplinite de la 1 ianuarie 2005 pâna la data de 31
decembrie 2007 inclusiv, se aplică taxare inversă, indiferent
dacă factura este emisă după data de 1 ianuarie 2008 sau
dacă preţul va fi plătit în rate şi după această
dată.
Exemplul nr. 1: în cursul
anului 2007 o persoana impozabilă contractează construirea şi
achiziţionarea unei clădiri cu o societate imobiliară care deţine
şi titlul de proprietate asupra respectivei clădiri care urmează
să fie construită. Valoarea clădirii stabilită prin
contract este de 10 milioane lei. Furnizorul a emis facturi parţiale
în sumă de 8 milioane lei în anul 2007. Transferul titlului de
proprietate se realizează în martie 2008. La emiterea facturii pentru
întreaga valoare a clădirii se vor regulariza facturile parţiale
emise în anul 2007, astfel:
‒ storno facturi parţiale nr. ....../2007 ‒ 8
milioane lei (fără TVA) cu semnul minus;
‒ valoarea clădirii: 10 milioanei lei, din
care:
‒ regularizare facturi parţiale 2007: 8
milioane lei (cu semnul plus, fără TVA, taxare inversă);
‒ diferenţa 2008: 2 milioane ‒ TVA
aferentă 380.000 lei.
Totalul valorii bunului imobil: 10.380.000 lei, din care
rest de plată 2.380.000 lei.
Dacă în acelaşi exemplu furnizorul a emis o
factură pentru întreaga contravaloare a clădirii în anul 2007 în
regim de taxare inversă, respectiv pentru 10 milioane lei, indiferent
dacă aceasta este sau nu plătită de beneficiar, în anul 2008 nu
se aplică regim normal de TVA pentru livrarea bunului respectiv, nefiind necesară
emiterea unei facturi la momentul transferului titlului de proprietate,
întrucât exigibilitatea taxei a intervenit anterior faptului generator conform
art. 1342
alin. (2) lit. a) din
Codul fiscal.
Exemplul nr. 2: Persoana
impozabilă A vinde persoanei impozabile B o clădire în luna decembrie
a anului 2007, când se realizează şi transferul titlului de
proprietate de la A la B. Valoarea clădirii este de 20 milioane lei şi
va fi plătită de cumpărător în rate lunare egale timp de 8
ani. Ambele persoane sunt înregistrate normal în scopuri de TVA conform
art. 153 din Codul fiscal. Factura se emite pe data de 10 ianuarie
2008, în regim de taxare inversă pentru întreaga contravaloare a
clădirii.
(11) În cazul contractelor de vânzare de
clădiri/părţi de clădire, terenuri, cu plata în rate,
încheiate valabil anterior datei de 31 decembrie 2006 inclusiv, pentru care, în
regim tranzitoriu conform art. 161 alin. (15) din Codul fiscal,
exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine la fiecare din
datele specificate în contract pentru plata ratelor, taxa aferentă ratelor
a căror scadenţă intervine după data de 1 ianuarie 2008 se înregistrează
în contul 4428 în corespondenţă cu contul de clienţi, respectiv
furnizori, urmând ca la fiecare dată stipulată în contract pentru
plata ratelor să se colecteze şi, respectiv, să se deducă
taxa pe valoarea adăugată aferentă fiecărei rate.
(12) În cazul lucrărilor de construcţii-montaj
pentru care au fost încasate avansuri şi/sau au fost emise facturi pentru valoarea
totală sau parţială în regim de taxare inversă până la
data de 31 decembrie 2007 inclusiv, dar faptul generator de taxă intervine
în anul 2008, respectiv data la care sunt emise situaţii de lucrări şi,
după caz, acestea sunt acceptate de beneficiari, se aplică regimul
normal de taxă numai pentru diferenţa dintre valoarea lucrărilor
pentru care faptul generator de taxă intervine în anul 2008 şi
valoarea avansurilor încasate/sumelor înscrise în facturi emise până la
data de 31 decembrie 2007 inclusiv. Dacă lucrările de construcţii-montaj
sunt realizate de la data de 1 ianuarie 2007 pâna la data de 31 decembrie 2007,
inclusiv, dar nu au fost emise situaţii de lucrări sau, după
caz, acestea nu au fost acceptate de beneficiari, şi nu au fost emise nici
facturi parţiale sau pentru avansuri în acest interval, se va aplica regimul
normal de taxă la data emiterii facturilor aferente acestor lucrări
după data de 1 ianuarie 2008.
Exemplul 1:
În cursul anului 2007 s-a încasat un avans de 10.000 lei pentru
realizarea unor lucrări de construcţii-montaj de 100.000 lei. Furnizorul
a emis factura pentru avansul încasat cu menţiunea „taxare inversă”,
iar beneficiarul lucrărilor a înregistrat taxa de 1.900 lei aferentă
avansului plătit prin formula contabilă 4426=4427.
La fiecare factură emisă pe baza situaţiilor
de lucrări acceptate de beneficiar se scade din avansul încasat 10% din valoarea
lucrărilor facturate. În cursul anului 2007 s-a emis o factură
pentru lucrările executate pe baza situaţiei de lucrări întocmite
şi acceptate de beneficiar de 20.000 lei, scăzându-se 2.000 lei din
avansul încasat.
În luna ianuarie 2008 este acceptată de către
beneficiar situaţia de lucrări pentru lucrările executate în
trimestrul IV al anului 2007, în valoare de 30.000 lei.
În factură această operaţiune se va
reflecta astfel:
‒ storno facturi de avans nr. ..../2007 cu
semnul minus: ‒3.000 lei (10% din 30.000 lei) (fără TVA);
‒ valoarea din situaţiile de lucrări:
30.000 lei, din care:
‒ regularizare avans 2007: 3.000 lei (10% din
30.000 lei, fără TVA, taxare inversă);
‒ diferenţa 2008: 27.000 lei plus TVA
5.130 lei
Total factură: 32.130 lei.
Exemplul 2:
În cursul anului 2007 s-au executat lucrări de construcţii-montaj
în valoare de 100.000 lei, pentru care s-a întocmit de către constructor
situaţia de lucrări în luna decembrie 2007, dar nu au fost emise
facturi parţiale sau de avans. Conform contractului dintre cele
două părţi, decontarea lucrărilor se face numai după
acceptul beneficiarului. Acesta acceptă situaţia de lucrări
în data de 15 ianuarie 2008, iar constructorul emite factura ulterior acestei
date, pe 2 februarie 2008. La facturarea acestor lucrări se va aplica
regimul normal de taxă pe valoarea adăugată, respectiv
constructorul va colecta în factura emisă 19.000 lei TVA (100.000 lei x
19%).”
52. Punctul 86 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„Codul fiscal:
Operaţiuni
efectuate înainte şi de la data aderării
Art. 1611. ‒ [...]
(3) Când are loc un import de bunuri în oricare
dintre situaţiile menţionate la alin. (2), nu există niciun
fapt generator de taxă dacă:
a) bunurile sunt expediate sau transportate în afara teritoriului
comunitar, astfel cum este acesta de la data aderării; sau
b) bunurile importate, în sensul alin. (2) lit. a),
nu reprezintă mijloace de transport şi sunt reexpediate sau transportate
către statul membru din care au fost exportate şi către persoana
care le-a exportat; sau
c) bunurile importate, în sensul alin. (2) lit. a),
reprezintă mijloace de transport care au fost achiziţionate sau importate
înaintea datei aderării, în condiţiile generale de impozitare din
România, Bulgaria sau alt stat membru din teritoriul comunitar, astfel cum era
acesta înaintea datei aderării, şi/sau nu au beneficiat de scutire de
la plata taxei ori de rambursarea acesteia ca urmare a exportului. Această
condiţie se consideră îndeplinită atunci când data primei
utilizări a respectivelor mijloace de transport este anterioară datei
de 1 ianuarie 1999 şi suma taxei datorate la import este
nesemnificativă, conform prevederilor din norme.”
Norme metodologice:
„86. (1) În sensul art. 1611 alin. (3) lit. c) din
Codul fiscal, suma taxei datorate la import este nesemnificativă dacă
este mai mică de 1.000 de lei.
(2) În aplicarea art. 1611 alin. (3) lit. b) din
Codul fiscal nu există niciun fapt generator de taxă pe valoarea
adăugată şi organele vamale nu vor percepe plata taxei dacă
importatorul face dovada că importul este direct destinat reexpedierii sau
transportului bunurilor către statul membru din care au fost exportate şi
către persoana care le-a exportat şi, după caz, dovada
încheierii unui contract de transport şi/sau asigurare.”
53. Punctul 87 se abrogă.
54. Anexa nr. 1 se modifică şi se
înlocuieşte cu anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice.
„ANEXA
Nr. 1
la normele metodologice de aplicare
a
prevederilor titlului VI din Codul fiscal
NOTIFICARE
privind opţiunea de taxare a operaţiunilor
prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e) din Codul
fiscal
1. Denumirea
solicitantului
.....................................................................................................................
2. Codul de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit
conform art. 153 din Codul fiscal ..........................
3. Adresa
.................................................................................................................................................
4. Data de la care se optează pentru taxare
..........................................................................................
5. Bunurile imobile pentru care se aplică opţiunea
(adresa completă dacă opţiunea se referă la bunul imobil
integral sau, dacă se referă la o parte din bunul imobil, se va
înscrie suprafaţa din bunul imobil. În cazul operaţiunilor de
leasing cu bunuri imobile se va menţiona dacă opţiunea se
referă la bunul imobil integral sau, dacă se referă la o parte
din bunul imobil, pe lângă suprafaţă trebuie să se
identifice cu exactitate partea din bunul imobil care face obiectul
contractului) ................................................................
Confirm că datele declarate sunt corecte şi
complete.
Numele şi prenumele
....................................................................., funcţia
..........................................
Semnătura şi ştampila
............................................”
G. Titlul VII ‒ Accize şi
alte taxe speciale
1. Punctul 2 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„2. (1) Prin noţiunea activitate de
producţie se înţelege orice operaţiune prin care produsele
accizabile sunt fabricate, procesate sau modificate sub orice formă,
inclusiv operaţiunile de îmbuteliere şi ambalare a produselor
accizabile în vederea eliberării pentru consum a acestora.
(2) În activitatea de producţie este
inclusă şi operaţiunea de extracţie a produselor
energetice, aşa cum sunt definite la art. 175 alin. (1) din
Codul fiscal.”
2. După punctul 21 se introduce
un nou punct, punctul 21.1, după
cum urmează:
„Codul fiscal:
Definiţii
Art. 163. ‒ În înţelesul
prezentului titlu se vor folosi următoarele definiţii:
[...]
|
i) |
codul NC reprezintă
poziţia tarifară, subpoziţia tarifară sau codul tarifar,
aşa cum este prevăzută/prevăzut în Regulamentul CE
nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 cu privire la nomenclatura
tarifară şi statistică şi la tariful vamal comun, în
vigoare de la 19 octombrie 1992, iar în cazul produselor energetice în
vigoare de la 1 ianuarie 2002. Ori de câte ori intervin modificări
în nomenclatura combinată a Tarifului vamal comun, corespondenţa
între codurile NC prevăzute în prezentul titlu cu noile coduri NC se va
realiza potrivit prevederilor din norme; |
[...]”
Norme metodologice:
„21.1. (1) Pentru produsele supuse accizelor armonizate, poziţia
tarifară, subpoziţia tarifară sau codul tarifar care stau la baza
definirii acestor produse sunt cele prevăzute în Regulamentul CE nr. 2658/87
al Consiliului din 23 iulie 1987 cu privire la nomenclatura tarifară şi
statistică şi la tariful vamal comun, în vigoare de la 19 octombrie
1992.
(2) Pentru produsele energetice, poziţia
tarifară, subpoziţia tarifară sau codul tarifar care stau la
baza definirii acestor produse sunt cele prevăzute în Regulamentul CE nr. 2658/87
al Consiliului din 23 iulie 1987 cu privire la nomenclatura tarifară şi
statistică şi la tariful vamal comun, amendat prin Regulamentul CE nr. 2031/2001.
(3) Actualizarea codurilor nomenclaturii combinate
pentru produsele energetice se va face printr-o decizie de actualizare în
conformitate cu prevederile art. 2 paragraful 5 şi art. 27 din Directiva
2003/96/CE, decizie adoptată de Comitetul privind accizele, stabilit prin
art. 24 (1) al Directivei 12/92/CEE.”
3. După punctul 42 se introduce un nou punct, punctul 42.1, cu următorul cuprins:
„Codul fiscal:
Tutun prelucrat
Art. 174. ‒ [...]
(4) Se consideră tutun de fumat:
a) tutunul tăiat sau fărâmiţat într-un
alt mod, răsucit sau presat în bucăţi, şi care poate fi
fumat fără prelucrare industrială ulterioară;
b) deşeurile de tutun prelucrate pentru vânzarea
cu amănuntul, care nu sunt prevăzute la alin. (2) şi
(3);
c) orice produs care conţine parţial alte
substanţe decât tutunul, dacă produsul respectă criteriile de la
lit. a) sau b).”
Norme metodologice:
„42.1. (1) Pentru asigurarea aplicării corecte şi
perceperii accizelor la tutunurile prelucrate, se stabilesc următoarele
reguli privind comercializarea şi transportul tutunului brut şi al
tutunului parţial prelucrat:
1. Operatorii economici care doresc să
comercializeze tutun brut sau tutun parţial prelucrat pot desfăşura
această activitate numai în baza unei autorizaţii eliberate în acest
scop de către autoritatea fiscală unde sunt înregistraţi ca
plătitori de impozite şi taxe/autoritatea vamală
teritorială.
2. Tutunul brut sau tutunul parţial prelucrat nu
pot fi comercializate decât către un alt operator economic comerciant deţinător
al unei autorizaţii prevăzute la pct. 1 sau către un antrepozit
fiscal din domeniul tutunului prelucrat.
3. Deplasarea tutunului brut sau a tutunului parţial
prelucrat între operatorii economici comercianţi prevăzuţi la
pct. 1 sau între un astfel de operator şi un antrepozit fiscal
trebuie să fie însoţită de un document comercial, în care va fi
înscris numărul autorizaţiei operatorului economic expeditor.
4. În cazul livrării produselor prevăzute
la pct.1 către alţi operatori economici decât cei prevăzuţi
la pct. 2, intervine plata accizelor calculate la nivelul accizelor
datorate pentru alte tutunuri de fumat.
(2) Procedura de eliberare a autorizaţiei
prevăzute la alin. (1) pct. 1 se va stabili prin ordin al
preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.”
4. La punctul 6, după alineatul (9) se
introduce un nou alineat, alineatul (10), cu următorul cuprins:
„(10) În situaţiile în care nu se pot identifica
preţurile de vânzare cu amănuntul maxim declarate pentru ţigaretele
provenite din confiscări sau pentru cele care nu au fost identificate ca
fiind comercializate în regim duty-free, calculul accizelor se face pe baza
accizei totale prevăzute în anexa nr. 1 de la titlul VII ‒ Accize
şi alte taxe speciale din Codul fiscal.”
5. La punctul 8, după alineatul (6) se
introduc patru noi alineate, alineatele (61)‒(64), cu următorul cuprins:
„(61) În
cazul producţiei de alcool etilic, de băuturi alcoolice, amestecuri
de băuturi alcoolice şi amestecuri de băuturi alcoolice cu
băuturi nealcoolice, antrepozitarul autorizat propus trebuie să
depună documentaţia întocmită conform prevederilor prezentelor
norme metodologice, care va cuprinde şi lista tipurilor de produse ce
urmează a se realiza în antrepozitul fiscal, compoziţia
detaliată a acestora care să permită încadrarea într-una din
grupele de produse accizabile definite la art. 169‒173 din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
(62) Antrepozitarii
autorizaţi propuşi prevăzuţi la alin. (61) pot desfăşura activitate în regim de
probe tehnologice, sub controlul autorităţii fiscale teritoriale, pe
o perioadă de maximum 60 de zile de la întocmirea referatului favorabil de
către această autoritate.
(63) În
perioada de probe tehnologice, antrepozitarul autorizat propus are obligaţia
să obţină încadrarea tarifară a produselor finite
efectuată de către Autoritatea Naţională a Vămilor pe
baza analizelor de laborator. Analizele de laborator se realizează de
unităţile Autorităţii Naţionale a Vămilor în laboratoarele
proprii sau, la cererea acestor unităţi, în laboratoarele altor
instituţii autorizate. Rezultatele analizelor de laborator şi
codul tarifar atribuit, împreună cu punctul de vedere al autorităţii
vamale referitor la încadrarea într-una din grupele de produse accizabile, vor
fi transmise autorităţii fiscale teritoriale pentru completarea
documentaţiei care va fi transmisă ulterior autorităţii
fiscale centrale în vederea obţinerii autorizaţiei.
(64) În
perioada de probe tehnologice, podusele finite obţinute nu pot
părăsi locul propus a fi autorizat ca antrepozit fiscal.”
6. La punctul 8, alineatul (7) se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„8. [...]
(7) În cazul producţiei de produse energetice,
antrepozitarul autorizat propus trebuie să depună documentaţia
conform prevederilor prezentelor norme metodologice, care va cuprinde şi
lista cu semifabricatele şi produsele finite înscrise în nomenclatorul de
fabricaţie, domeniul de utilizare al acestora şi acciza aferentă
fiecărui produs. Procedura prevăzută la alin. (61)‒(64) se va
aplica şi antrepozitarilor autorizaţi propuşi pentru producţia
de produse energetice.”
7. La punctul 91, după
alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
„(11) Fac
excepţie de la prevederile alin. (1) privind delimitarea
strictă şi împrejmuirea tancurile plutitoare destinate depozitării
produselor energetice în perimetrul zonelor portuare, în vederea
aprovizionării navelor.”
8. La punctul 91, după
alineatul (13) se introduce un nou alineat, alineatul (14), cu
următorul cuprins:
„(14) Un antrepozit vamal în care sunt plasate
produse supuse accizelor armonizate provenite din import poate fi autorizat şi
ca antrepozit fiscal numai în baza autorizaţiei de antrepozit vamal, la
cererea operatorului economic importator.”
9. La punctul 101, alineatul (1) se
abrogă.
10. La punctul 121, alineatele
(8) şi (9) se modifică şi vor avea următorul
cuprins:
„121. [...]
(8) Antrepozitarii autorizaţi a căror
autorizaţie a fost suspendată, revocată sau anulată pot
să valorifice produsele înregistrate în stoc ‒ materii
prime, semifabricate, produse finite ‒ numai cu acordul
autorităţii fiscale teritoriale responsabile cu administrarea din
punct de vedere fiscal a antrepozitarului autorizat, prin emiterea unei decizii
în acest sens.
(9) În cazul suspendării sau în cazul
revocării autorizaţiei de antrepozit fiscal ‒ până
la data când aceasta îşi produce efecte ‒, valorificarea produselor
înregistrate în stoc se efectuează sub supraveghere fiscală, astfel:
a) fie către alte antrepozite fiscale, în regim
suspensiv de accize;
b) fie către alţi operatori economici, la
preţuri cu accize.”
11. La punctul 121, după
alineatul (11) se introduce un nou alineat, alineatul (12), cu
următorul cuprins:
„(12) Cererea de renunţare la autorizaţia
emisă pentru un antrepozit fiscal, în cazul în care aceasta a fost
revocată sau anulată, după caz, nu produce efecte juridice pe perioada
în care decizia de revocare sau de anulare, după caz, se află în procedura
prevăzută de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ,
cu modificările şi completările ulterioare.”
12. La punctul 122, alineatul
(15) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„122. [...]
(15) Autorizaţia de operator înregistrat este
valabilă începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care
operatorul înregistrat face dovada constituirii garanţiei în cuantumul şi
în forma aprobate de autoritatea fiscală centrală.”
13. La punctul 14, alineatele (2)‒(6) se
modifică şi vor avea următorul cuprins:
„14. [...]
(2) Modelul documentului administrativ de însoţire
este în conformitate cu Regulamentul CE nr. 2719/1992 cu privire la documentul
administrativ de însoţire aferent circulaţiei în regim suspensiv a
produselor supuse accizelor, cu modificările şi completările
ulterioare, şi este prevăzut în anexa nr. 9.
(3) Documentul administrativ de însoţire,
potrivit legislaţiei comunitare, se întocmeşte de regulă în 4
exemplare, din care:
a) primul exemplar rămâne la antrepozitul fiscal
expeditor;
b) exemplarele 2, 3 şi 4 însoţesc
obligatoriu produsul accizabil pe parcursul deplasării până la
antrepozitul fiscal primitor, operatorul înregistrat sau operatorul neînregistrat.
(4) În cazul României, documentul administrativ de
însoţire se întocmeşte în 5 exemplare. Exemplarul 5 se transmite
de către antrepozitul fiscal expeditor către autoritatea fiscală
teritorială în raza căreia îşi desfăşoară
activitatea, în format electronic la momentul expedierii produsului, iar pe
suport de hârtie în ziua lucrătoare imediat următoare expedierii
produselor.
(5) La sosirea produsului în antrepozitul fiscal
primitor, la operatorul înregistrat sau la operatorul neînregistrat, acesta trebuie
să completeze toate cele 3 exemplare ale documentului administrativ de
însoţire la rubricile aferente primitorului. Înainte de desigilarea şi
descărcarea produsului, primitorul va înştiinţa autoritatea
fiscală teritorială în raza căreia îşi desfăşoară
activitatea, în vederea asigurării unui reprezentant al acesteia, care în
maximum 48 de ore de la înştiinţare va verifica şi va certifica
datele înscrise în documentul administrativ de însoţire.
(6) Din cele 3 exemplare certificate de către
reprezentantul autorităţii fiscale teritoriale, exemplarul 3 se
transmite de antrepozitul fiscal primitor, de operatorul înregistrat sau de operatorul
neînregistrat la antrepozitul fiscal expeditor, iar exemplarul 4 se transmite
autorităţii fiscale în raza căreia îşi desfăşoară
activitatea primitorul. Exemplarul 2 rămâne la antrepozitul fiscal
primitor, la operatorul înregistrat sau la operatorul neînregistrat, după
caz.”
14. La punctul 14, după alineatul (13) se
introduce un nou alineat, alineatul (14), cu următorul cuprins:
„(14) În cazul în care primitorul produselor
accizabile, după certificarea exemplarelor 2, 3 şi 4, constată
pierderea exemplarului 3 al documentului administrativ de însoţire, acesta
poate transmite expeditorului o copie a exemplarului 4 al documentului
administrativ de însoţire. ”
15. La punctul 15 alineatul (5), litera a) se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„a) produsul accizabil este însoţit de 3
exemplare ale documentului administrativ unic reglementat de legislaţia vamală,
din care unul este o copie a exemplarului 2. Acest document înlocuieşte
documentul administrativ de însoţire şi are acelaşi rol ca şi
acesta;”.
16. La punctul 16, litera b) se modifică
şi va avea următorul cuprins:
„b) se încadrează în limitele prevăzute în
normele tehnice ale utilajelor şi instalaţiilor; şi”.
17. Punctul 1811 se abrogă.
18. La punctul 19, alineatul (6) se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„19. [...]
(6) Avizul de însoţire în care acciza se evidenţiază
distinct se utilizează şi în cazul altor produse accizabile pentru
care acciza devine exigibilă la momentul ieşirii din regimul
suspensiv, fară a interveni schimbul de proprietate.”
19. La punctul 20, alineatele (82) şi (18) se modifică şi
vor avea următorul cuprins:
„20. [...]
(82) În
toate situaţiile, inclusiv în cazul ţigaretelor, valoarea accizelor
care constituie baza de calcul pentru stabilirea garanţiei se
determină prin aplicarea cotelor de acciză în vigoare la momentul
constiturii garanţiei, prevăzute în anexa nr. 1 de la titlul VII ‒ Accize
şi alte taxe speciale din Codul fiscal.
[...]
(18) Nivelul garanţiei se analizează
semestrial de către autoritatea fiscală teritorială, în vederea
actualizării în funcţie de schimbările intervenite în volumul
afacerii, în activitatea antrepozitarului/operatorului înregistrat sau în
nivelul accizei datorate. În acest sens, antrepozitarul
autorizat/operatorul înregistrat trebuie să depună semestrial,
până la data de 15 a lunii următoare încheierii semestrului, la
autoritatea fiscală teritorială, o declaraţie privind informaţiile
necesare analizei. Cuantumul garanţiei stabilite prin actualizare se
va comunica antrepozitarului autorizat/operatorului înregistrat prin decizie emisă
de autoritatea fiscală teritorială, care va face parte integrantă
din autorizaţia de antrepozit fiscal. O copie a deciziei se transmite
şi autorităţii fiscale centrale. Termenul de constituire a
garanţiei astfel stabilită va fi de cel mult 30 de zile de la data comunicării.”
20. La punctul 20, după alineatul (19) se
introduce un nou alineat, alineatul (20), cu următorul cuprins:
„(20) În cazul antrepozitelor fiscale autorizate în
baza autorizaţiei de antrepozit vamal nu intervine obligaţia
constituirii garanţiei atunci când garanţia aferentă
antrepozitului vamal include şi valoarea accizelor.”
21. La punctul 22, alineatele (4) şi (6) se
modifică şi vor avea următorul cuprins:
„22. [...]
(4) Operatorii economici utilizatori de alcool
complet denaturat sau parţial denaturat, care, din motive sanitare, tehnice
sau comerciale, nu pot folosi alcoolul denaturat cu substanţele
prevăzute la alin. (2) şi (3), pot solicita avizul laboratorului
vamal pentru utilizarea de către antrepozitele fiscale din România a
substanţelor pe care ei le propun. Solicitarea va trebui să
cuprindă motivele pentru care este necesară aprobarea acelui
denaturant specific şi descrierea componentelor de bază ale
denaturantului propus, precum şi declaraţia pe propria
răspundere a faptului că celelalte componente ale produsului în care
se va utiliza alcoolul denaturat nu intră în reacţie cu substanţele
propuse ca denaturanţi, astfel încât să anuleze denaturarea. Acest
aviz este eliberat numai pe baza analizelor de laborator efectuate mostrelor de
alcool etilic denaturat cu substanţele respective prezentate de
producătorii în cauză. Avizul va sta la baza documentaţiei
necesare eliberării autorizaţiei de utilizator final.
[...]
(6) Denaturarea alcoolului etilic se realizează
numai în antrepozite fiscale pentru producţia de alcool etilic, sub supravegherea
autorităţii fiscale.”
22. La punctul 22, după alineatul (8) se
introduc două noi alineate, alineatele (81) şi
(82), cu următorul
cuprins:
„(81) Antrepozitarul
autorizat poate livra alcool etilic denaturat către operatori economici,
alţii decât utilizatorii finali, numai dacă alcoolul este îmbuteliat
în butelii destinate comercializării cu amănuntul.
(82) Deplasarea
intracomunitară a alcoolului complet denaturat va fi însoţită de
documentul de însoţire simplificat.”
23. La punctul 22, alineatul (17) se modifică
şi va avea următorul cuprins:
„22. [...]
(17) Autorizaţiile de utilizator final se emit
în două exemplare, cu următoarele destinaţii:
a) primul exemplar se păstrează de
către utilizatorul final. Câte o copie a acestui exemplar va fi
transmisă şi păstrată de către antrepozitul fiscal
furnizor al produselor accizabile în regim de scutire;
b) al doilea exemplar se păstrează de
către autoritatea fiscală teritorială emitentă.”
24. La punctul 22, alineatul (18) litera c) şi
alineatul (19) se abrogă.
25. La punctul 23.1, alineatul (11) se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„23.1 [...]
(11) Direcţia generală de tehnologie a
informaţiei va transmite lunar, până la sfârşitul lunii
următoare, situaţia centralizatoare pe ţară privind
cantităţile de combustibil pentru motor utilizate exclusiv pentru
aeronave, precum şi situaţia centralizatoare pe ţară
privind cantităţile de combustibil pentru motor utilizate exclusiv
pentru nave Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ‒ direcţiilor
cu atribuţii de control.”
26. La punctul 23.1, după alineatul (14) se
introduce un nou alineat, alineatul (15), cu următorul cuprins:
„(15) Intră sub incidenţa prevederilor alin. (1) şi
instituţiile de stat care implică apărarea, ordinea
publică, sănătatea publică, siguranţa şi
securitatea naţională, care, datorită specificului activităţii
lor, nu deţin certificate eliberate de Autoritatea Aeronautică
Civilă Română şi, respectiv, de Autoritatea Navală Română
pentru aeronavele şi navele din dotare.”
27. La punctul 23.2, alineatul (6) se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„23.2 [...]
(6) Autorizaţiile de utilizator final se emit în
două exemplare, cu următoarele destinaţii:
a) primul exemplar se păstrează de
către utilizatorul final. Câte o copie a acestui exemplar va fi
transmisă şi păstrată de către operatorul economic
furnizor al produselor accizabile în regim de scutire;
b) al doilea exemplar se păstrează de
către autoritatea fiscală teritorială emitentă.”
28. La punctul 23.3, alineatul (7) se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„23.3 [...]
(7) Autorizaţiile de utilizator final se emit în
două exemplare, cu următoarele destinaţii:
a) primul exemplar se păstrează de
către utilizatorul final. Câte o copie a acestui exemplar va fi
transmisă şi păstrată de către operatorul economic
furnizor al produselor accizabile în regim de scutire;
b) al doilea exemplar se păstrează de
către autoritatea fiscală teritorială emitentă.”
29. La punctul 23.7, alineatul (3) se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„23.7 [...]
(3) Autorizaţiile de utilizator final se emit în
două exemplare, cu următoarele destinaţii:
a) primul exemplar se păstrează de
către utilizatorul final. Câte o copie a acestui exemplar va fi
transmisă şi păstrată de către operatorul economic
furnizor al produselor accizabile în regim de scutire;
b) al doilea exemplar se păstrează de
către autoritatea fiscală teritorială emitentă.”
30. Punctul 23.8 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„23.8. (1) În situaţia
prevăzută la art. 201 alin. (1) lit. l) din Codul
fiscal, atunci când produsele energetice utilizate drept combustibil pentru
încălzire sunt produse în totalitate din biomase, scutirea este
totală.
(2) Prin biomasă se înţelege fracţiunea
biodegradabilă a produselor, deşeurilor şi reziduurilor provenite
din agricultură ‒ inclusiv substanţe vegetale şi
animale ‒, silvicultură şi industriile conexe, precum şi
fracţiunea biodegradabilă a deşeurilor industriale şi
urbane.
(3) Potrivit prevederilor alin. (3) al art. 201
din Codul fiscal, atunci când produsele energetice utilizate drept combustibil pentru
încălzire conţin un procent de minimum 5% în volum produse obţinute
din biomasă, se practică o acciză redusă. Acciza
redusă care se va aplica amestecului va reprezenta acciza aferentă
combustibilului pentru încălzire echivalent al amestecului, diminuat cu 5%.
(4) Nu este permisă utilizarea drept combustibil
pentru motor a amestecului dintre motorină şi biocombustibili, pentru
care se practică un nivel redus de acciză în conformitate cu
prevederile alin. (3). În caz contrar, utilizatorul va plăti la
bugetul de stat diferenţa dintre nivelul standard şi nivelul redus de
acciză aferent motorinei.
(5) Prevederile alin. (3) vor înceta
să se aplice în cazul amestecului de biocombustibili cu produse energetice
prevăzute în anexa nr. 1 la titlul VII din Codul fiscal, odată
cu intrarea în vigoare a cotelor reduse de accize, atunci când vor fi stabilite
astfel de cote.
(6) În conformitate cu prevederile art. 16
paragraful 6 din Directiva 2003/96/CE de restructurare a cadrului comunitar pentru
impozitarea electricităţii şi a produselor energetice şi cu
prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.844/2005 privind promovarea
utilizării biocarburanţilor şi a altor carburanţi regenerabili
pentru transport, cu modificările şi completările ulterioare,
pentru combustibilii pentru motor care conţin în totalitate biomase sau
reprezintă un amestec de biocarburanţi cu carburanţi tradiţionali,
se datorează acciza aferentă carburantului echivalent în cota
standard prevăzută în anexa nr. 1 la titlul VII din Codul fiscal.
(7) Fac excepţie de la prevederile alin. (6) produsele
energetice de tipul benzinelor, care conţin un procent de minimum 2% în
volum produse obţinute din biomase, potrivit prevederilor Hotărârii
Guvernului nr. 1.844/2005, cu modificările şi completările
ulterioare, pentru care se va practica o acciză redusă, după cum
urmează:
a) benzină cu plumb ‒ 536,06 euro/tonă
412,77 euro/1.000
litri
b) benzină fără plumb ‒ 416,56 euro/tonă
320,74 euro/1.000
litri.
(8) Amestecul în vrac dintre biocarburanţi şi
carburanţii tradiţionali, în conformitate cu legislaţia
specifică, în regim suspensiv, se poate realiza numai în antrepozite
fiscale sub supraveghere fiscală.
(9) Amestecul în vrac dintre biocombustibili şi
combustibilii tradiţionali, în regim suspensiv, se poate realiza numai în antrepozite
fiscale sub supraveghere fiscală.
(10) Prin derogare de la prevederile pct. 2 alin. (1),
operaţiunea exclusivă de amestec în vrac dintre biocarburanţi şi
carburanţii tradiţionali şi dintre biocombustibili şi
combustibilii tradiţionali se poate realiza numai în antrepozite fiscale
de depozitare, sub supraveghere fiscală.”
31. La punctul 23.11, alineatul (3) se
abrogă.
32. La punctul 301, după
alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu
următorul cuprins:
„(3) Intră sub incidenţa accizelor şi
bărcile echipate cu motor care nu îndeplinesc una dintre condiţiile
prevăzute la art. 208 alin. (4) lit. a) din Codul
fiscal. Acciza se va calcula prin aplicarea cotei legale aferente
motorului asupra valorii integrale de achiziţie înscrisă în
factură, iar suma astfel rezultată se va reduce cu 50%.”
33. Punctul 31 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„Codul fiscal
Scutiri
Art. 210. ‒ [...]
(2) Operatorii economici care exportă sau care
livrează într-un alt stat membru sortimente de cafea, obţinute din operaţiuni
proprii de prelucrare a cafelei achiziţionate direct de către aceştia
din alte state membre sau din import, pot solicita autorităţilor
fiscale competente, pe bază de documente justificative, restituirea
accizelor virate la bugetul de stat, aferente cantităţilor de cafea
utilizate ca materie primă pentru cafeaua exportată sau livrată
în alt stat membru. Beneficiază de regimul de restituire a accizelor virate
bugetului de stat şi operatorii economici, pentru cantităţile de
cafea achiziţionate direct de către aceştia dintr-un stat membru
sau din import şi returnate furnizorilor.
(21) Beneficiază
de regimul de restituire a accizelor şi operatorii economici care achiziţionează
direct dintr-un alt stat membru sau din import produse de natura celor prevăzute
la art. 207 lit. d)‒j) şi care sunt ulterior
returnate furnizorilor, sunt exportate sau sunt livrate în alt stat membru
fără a suporta vreo modificare.”
Norme metodologice:
„31. (1) Operatorii economici care exportă
sau care livrează într-un alt stat membru sortimente de cafea obţinute
din operaţiuni proprii de prelucrare a cafelei achiziţionate direct
de către aceştia din alte state membre sau din import pot solicita la
cerere restituirea accizelor.
(2) De asemenea, beneficiază la cerere de
regimul de restituire şi operatorii economici care achiziţionează
direct dintr-un alt stat membru sau din import produse de natura celor prevăzute
la art. 207 lit. d)‒j) din Codul fiscal şi care sunt exportate
sau sunt livrate în alt stat membru fără a suporta vreo modificare.
(3) Cererea de restituire se depune la autoritatea
fiscală la care solicitantul este înregistrat ca plătitor de impozite
şi taxe, în intervalul de până la 3 luni de la data efectuării
livrării către un alt stat membru sau a operaţiunii de export
către o ţară terţă.
(4) Cererea prevăzută la alin. (3) va
conţine obligatoriu informaţii privind cantitatea produselor
expediate, statul membru de destinaţie sau ţara terţă,
valoarea totală a facturii şi fundamentarea sumelor reprezentând
accizele de restituit.
(5) Odată cu cererea de restituire, solicitantul
trebuie să depună următoarele documente justificative:
a) în cazul exportului:
1. copia documentului vamal de import sau a
documentului care atestă achiziţia dintr-un stat membru a produselor
accizate;
2. copia documentului care atestă plata
accizelor la importul sau la achiziţia dintr-un stat membru a produselor
accizate, confirmat de banca la care plătitorul are contul deschis;
3. copia declaraţiei vamale care reprezintă
dovada faptului că produsele au fost exportate;
b) în cazul livrării către un stat membru :
1. copia documentului vamal de import sau a
documentului care atestă achiziţia dintr-un stat membru a produselor
accizate;
2. copia documentului care atestă plata
accizelor la importul sau la achiziţia dintr-un stat membru a produselor
accizate, confirmat de banca la care plătitorul are contul deschis;
3. copia facturii către cumpărătorul
din statul membru de destinaţie.
(6) În situaţia în care intervine reducerea
nivelului accizei, pentru cererile de restituire care sunt prezentate în
intervalul de 3 luni de la reducere, restituirea este acordată la nivelul
accizei în vigoare la momentul depunerii cererii, dacă nu se face dovada că
pentru produsele expediate s-au plătit accizele la nivelul aplicabil
anterior reducerii.
(7) Operatorii economici pot beneficia la cerere de
restituirea accizelor şi în cazul cantităţilor de produse
prevăzute la alin. (1) şi (2) achiziţionate
direct din alte state membre sau din import şi returnate furnizorilor
fără a suporta vreo modificare.
(8) Pentru cazul prevăzut la alin. (7) cererea
de restituire se depune la autoritatea fiscală la care solicitantul este
înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe, în intervalul de
până la 30 de zile de la data achiziţionării produselor.
(9) Cererea prevăzută la alin. (8) va
conţine obligatoriu informaţii privind cantitatea de produse accizate
achiziţionate, statul membru de achiziţie sau ţara terţă,
valoarea totală a facturii de achiziţie, motivaţia returului de
produse accizate şi fundamentarea sumelor reprezentând accizele de
restituit.
(10) Odată cu cererea de restituire
prevăzută la alin. (8), solicitantul trebuie să depună
următoarele documente justificative:
a) în cazul returnării la export:
1. copia documentului vamal de import sau a
documentului care atestă achiziţia dintr-un stat membru a produselor
accizate;
2. copia documentului care atestă plata
accizelor la importul sau la achiziţia dintr-un stat membru a produselor
accizate, confirmat de banca la care plătitorul are contul deschis;
3. copia declaraţiei vamale care reprezintă
dovada că produsele au fost returnate la export.
b) în cazul returnării produselor accizate
către furnizorul dintr-un stat membru:
1. copia documentului vamal de import sau a
documentului care atestă achiziţia dintr-un stat membru a produselor
accizate;
2. copia documentului care atestă plata
accizelor la importul sau la achiziţia dintr-un stat membru a produselor
accizate, confirmat de banca la care plătitorul are contul deschis;
3. copia documentului comercial care atestă
că produsele au fost returnate furnizorului dintr-un alt stat membru.
(11) În toate situaţiile, după verificarea
de către autoritatea fiscală a corectitudinii informaţiilor
prezentate de solicitant, se va proceda la restituirea accizelor în termen de
până la 45 de zile de la depunerea cererii.
(12) Restituirea accizelor se efectuează
potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.”
34. După punctul 32 se introduce un nou
punct, punctul 321, cu
următorul cuprins:
„Codul fiscal:
Art. 218. ‒ Valoarea
în lei a accizelor, a taxei speciale pentru autoturisme/autovehicule şi a
impozitului la ţiţeiul din producţia internă, datorate
bugetului de stat, stabilite potrivit prezentului titlu în echivalent euro, pe
unitatea de măsură, se determină prin transformarea sumelor exprimate
în echivalent euro, pe baza cursului de schimb valutar stabilit în prima zi
lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene.”
Norme metodologice:
„321. Pentru asigurarea aplicării corecte a cursului de
schimb valutar pentru calculul accizelor, acesta va fi comunicat pe site-ul
Ministerului Economiei şi Finanţelor în termen de 15 zile de la data
publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, curs care se va
utiliza pe toată durata anului următor.”
35. Anexa nr. 20 la normele metodologice de
aplicare a titlului VII din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate
prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi
completările ulterioare, se înlocuieşte cu anexa nr. 1 de la
titlul VII din prezentele norme metodologice.
36. După punctul 64 se introduc două noi
puncte, punctele 65 şi 66, cu următorul cuprins:
„65. Pentru locurile de depozitare de produse
energetice ale unui antrepozitar autorizat pentru producţie de astfel de produse,
care la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice sunt
autorizate ca antrepozite fiscale de producţie, preschimbarea autorizaţiilor
pentru calitatea de antrepozite fiscale de depozitare se va face la cererea
antrepozitarului autorizat. Cererea se depune la autoritatea fiscală
centrală şi va cuprinde informaţii privind îndeplinirea condiţiilor
legale pentru calitatea de antrepozit fiscal de depozitare. Dacă
autoritatea fiscală centrală consideră necesar, poate solicita
informaţii suplimentare de la autoritatea fiscală teritorială în
raza căreia se află locul ce urmează a fi autorizat ca
antrepozit fiscal de depozitare.
66. Antrepozitarii autorizaţi pentru producţia
de produse accizabile din grupele prevăzute la art. 169‒173 din
Codul fiscal, care la data de 1 ianuarie 2008 deţin autorizaţii
valabile, au obligaţia de a îndeplini cerinţele prevăzute la
alin. (61) şi (63) ale pct. 8, în ceea ce priveşte obţinerea
încadrării pe poziţii şi coduri tarifare a produselor finite
efectuate de Autoritatea Naţională a Vămilor, până la 30
aprilie 2008.”
ANEXA Nr. 1
(Anexa
nr. 20 la normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VII din
Codul fiscal)
Autoritatea fiscală teritorială
................................................
AUTORIZAŢIE DE
UTILIZATOR FINAL
Nr. ............../(ZZ)/(LL)/(AA) ........................................
...................................................,
cu sediul în ....................., str. ..................................... nr. ...,
bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., tel./fax
.........................., înregistrată la registrul comerţului cu
nr. ................., având codul de identificare fiscală
....................., se autorizează ca utilizator final de produse
accizabile.
Această autorizaţie permite achiziţionarea
în regim de scutire de la plata accizelor, în scopul prevăzut de Codul
fiscal la art. .................... alin. ............. lit. .....,
a următoarelor produse:
‒ denumire produs, cod NC şi cantitate
................................................................................................;
‒ denumire produs, cod NC şi cantitate
................................................................................................;
‒ denumire produs, cod NC şi cantitate
............................................................................................... .
Autorizaţia este valabilă începând cu data de
.......................................................................................
Conducătorul autorităţii
fiscale,
...................................................
H. Titlul IX ‒ Impozite şi
taxe locale
1. La punctul 24,
alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„24. [...]
(4) Clădirile aflate în domeniul public al
statului şi în administrarea Regiei Autonome «Administraţia
Patrimoniului Protocolului de Stat», atribuite conform legii, prevăzute la
art. 250 alin. (1) pct. 7 din Codul fiscal, sunt cele ce
intră sub incidenţa prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 60/2005
privind organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome «Administraţia
Patrimoniului Protocolului de Stat», cu modificările şi completările
ulterioare.”
2. La punctul 24, alineatul (5) se
abrogă.
3. La punctul 82
alineatul (3), litera B se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„82. [...]
B. Explicaţii privind modul de calcul al
impozitului pe teren, astfel cum rezultă din economia textului art. 258
alin. (6) din Codul fiscal:
1. Se determină suprafaţa pentru care se
datorează impozit pe teren: din suprafaţa terenului deţinut în
proprietate se scade suprafaţa construită la sol, respectiv: 607 m2 – 245 m2 = 362 m2.
2. Se determină impozitul pe teren:
2.1. suprafaţa prevăzută la pct. 1,
potrivit art. 258 alin. (6) din Codul fiscal, se înmulţeşte
cu 36 lei/ha sau, pentru uşurarea calculului, 362 m2 se împarte la 10.000, respectiv: 0,0362
ha x 36 lei/ha = 1,303 lei;
2.2. suma stabilită la subpct. 2.1 se înmulţeşte
cu coeficientul de corecţie 2,60 corespunzător prevăzut la art. 251
alin. (5) din Codul fiscal, corespunzător rangului 0 al
localităţii unde este amplasat terenul, respectiv: 1,303 lei x 2,60 =
3,38 lei;
2.3. având în vedere prevederile art. 296 alin. (1) din
Codul fiscal, deoarece, în anul fiscal 2006 pentru anul fiscal 2007, Consiliul
General al Municipiului Bucureşti a hotărât majorarea impozitului pe
teren cu 19%, suma determinată la subpct. 2.1 se majorează cu
acest procent sau, pentru uşurarea calculului, această sumă se
înmulţeşte cu 1,19, respectiv: 3,38 lei x 1,19 = 4,03 lei; potrivit
prevederilor pct. 15 alin. (1), fracţiunea de 0,03 lei fiind sub
50 de bani se neglijează, impozitul pe teren astfel determinat se rotunjeşte
la 4 lei.”
4. După alineatul (1) al punctului 951 se introduce
un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
„(2) Documentele ce trebuie să însoţească
declaraţia fiscală a contribuabililor ce utilizează mijloace de
transport în calitate de locatar sunt:
A. pentru mijloacele de transport care fac obiectul
unui contract de leasing financiar, încheiate până la data de 31 decembrie
2006:
a) copie a contractului de leasing;
b) copie a certificatului de înmatriculare a
vehiculului;
c) documentul de atribuire a codului de identificare
fiscală, potrivit art. 69 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare (copie a actului de
identitate/certificat de înregistrare/certificat de înregistrare fiscală,
după caz);
B. pentru mijloacele de transport care fac obiectul
unui contract de leasing financiar, încheiate după data de 1 ianuarie 2007:
a) copie a contractului de leasing;
b) copie a procesului-verbal de predare-primire a
mijlocului de transport;
c) documentul de atribuire a codului de identificare
fiscală, potrivit art. 69 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare (copie a actului de
identitate/certificat de înregistrare/certificat de înregistrare fiscală,
după caz).”
5. După alineatul (1) al punctului 107
se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
„(2) Fiecare vehicul care are date de identificare
proprii, din punct de vedere fiscal, constituie un obiect impozabil.”
6. La punctul 116, alineatul (11) se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„116. [...]
(11) La
înstrăinarea unui mijloc de transport, proprietarul acestuia, potrivit art. 10
alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 78/2000 privind
omologarea, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea
autenticităţii vehiculelor rutiere, în vederea înmatriculării
sau înregistrării acestora în România, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 230/2003, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 30 august 2000, cu
modificările şi completările ulterioare, va transmite dobânditorului
cartea de identitate a vehiculului, precum şi certificatul fiscal prin
care se atestă că are achitat impozitul aferent, până la data de
întâi a lunii următoare celei în care s-a realizat transferul dreptului de
proprietate, ca anexă la contractul de vânzare-cumpărare.”
7. La punctul 118, litera a) se modifică
şi va avea următorul cuprins:
„118. [...]
a) impozitul pe mijloacele de transport se
datorează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care
acestea au fost dobândite; în situaţiile în care contribuabilii ‒ persoane
fizice sau persoane juridice ‒ dobândesc în
străinătate dreptul de proprietate asupra mijloacelor de transport,
oricare dintre cele prevăzute la cap. IV al titlului IX din Codul
fiscal, data dobândirii se consideră:
1. data emiterii de către autoritatea
vamală română a primului document în care se face referire la
mijlocul de transport în cauză, în cazul persoanelor care le dobândesc din
alte state decât cele membre ale Uniunii Europene;
2. data înscrisă în documentele care atestă
dobândirea din statele membre ale Uniunii Europene, pentru cele dobândite după
data de 1 ianuarie 2007.”
8. La punctul 120, alineatul (1) se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„120. (1) Prezentele norme metodologice, în
cazul mijloacelor de transport cu tracţiune mecanică, se
completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 78/2000,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 230/2003,
cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale
Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.501/2006
privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi
eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a
vehiculelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941
din 21 noiembrie 2006.”
9 . La punctul 121, alineatul (1) se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„121. (1) Potrivit art. 10 alin. (1) din
Ordonanţa Guvernului nr. 78/2000, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 230/2003, cu modificările şi
completările ulterioare, cartea de identitate a vehiculului este
documentul care conţine date despre vehicul şi proprietarii pe numele
cărora acesta a fost înmatriculat succesiv, numai dacă datele din
aceasta coincid cu datele din oricare dintre documentele prevăzute la alin. (3).”
10. La punctul 122, alineatul (4) se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„122. [...]
(4) Structurile teritoriale de specialitate ale Direcţiei
Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor nu pot să radieze
din evidenţele proprii mijloacele de transport cu tracţiune mecanică,
potrivit art. 47 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice,
aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 85/2003, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 31 ianuarie 2003, cu
modificările ulterioare, dacă proprietarul nu prezintă
certificatul de atestare fiscală prin care se atestă că are
achitat impozitul pe mijloacele de transport aferent până la data de întâi
a lunii următoare celei în care îndeplineşte condiţiile de
scădere din evidenţele fiscale:
a) în cazul înstrăinării mijlocului de
transport; sau
b) în cazul în care mijlocul de transport respectiv
este scos din funcţiune; şi
c) numai dacă proprietarul care solicită
radierea prezintă certificatul de atestare fiscală prin care
atestă că are achitat impozitul aferent până la data de întâi a
lunii următoare celei în care s-a realizat transferul dreptului de
proprietate al mijlocului de transport respectiv.”
11. La punctul 122, alineatul (5) se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„122. [...]
(5) Structurile teritoriale de specialitate ale Direcţiei
Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor au obligaţia
ca la înmatricularea autovehiculelor dobândite prin acte juridice între vii
să solicite certificatul de atestare fiscală prin care se atestă
că persoana care a înstrăinat mijlocul de transport respectiv are
achitată taxa aferentă până la data de întâi a lunii următoare
celei în care s-a realizat transferul dreptului de proprietate.”
12. La punctul 122, teza a doua a alineatului (6) se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Declararea nulităţii actului de
înstrăinare se comunică organului fiscal, contribuabililor implicaţi
şi unităţilor teritoriale ale Direcţiei Regim Permise de
Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor în vederea rectificării
situaţiei fiscale şi evidenţei privind înmatriculările
auto.”
13. La punctul 126, după alineatul (1) se
introduce un nou alineat, alineatul (11), cu
următorul cuprins:
„(11) În
cazul în care contractele de leasing financiar ce au ca obiect mijloace de
transport încetează, ca urmare a rezilierii din vina locatarului, acesta
va solicita radierea autovehiculelor din rolul fiscal deschis pe numele
său şi va transmite locatorului o copie a certificatului fiscal. Locatorul
în termen de 30 de zile va depune declaraţia fiscală la autoritatea
fiscală prevăzută de lege.”
14. La punctul 144, după alineatul (5) se
introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:
„(6) Procesul-verbal de recepţie potrivit
modelului stabilit este un formular de natură fiscală.”
15. Punctul 2211 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„2211. (1) În vederea respectării legislaţiei
comunitare în domeniul ajutorului de stat, consiliile locale vor elabora scheme
de ajutor de stat cu obiectiv dezvoltarea regională, destinate finanţării
realizării de investiţii.
(2) Schemele de ajutor de stat vor avea în vedere
criteriile şi condiţiile prevăzute în Regulamentul Comisiei
Europene nr. 1.628/2006 din 24 octombrie 2006 de aplicare a articolelor 87
şi 88 din Tratatul ajutoarelor naţionale pentru investiţiile cu finalitate
regională şi în Liniile directoare ale Comisiei Europene privind
ajutorul regional pentru perioada 2007‒2013. Pentru schemele de
ajutor de stat ce urmează a fi elaborate vor fi parcurse procedurile
prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006
privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007.”
Art. II. ‒ Hotărârea
Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare
a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004, cu
modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele
aduse prin prezenta hotărâre, va fi republicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN
POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul economiei şi
finanţelor,
Cătălin Doica,
secretar de stat
p. Secretarul de stat al
Departamentului pentru Afaceri
Europene,
Aurel Ciobanu-Dordea
Bucureşti, 19
decembrie 2007.
Nr. 1.579.