Hotărârea Guvernului nr. 1550/2004
M. Of. nr.
897 din 1 octombrie 2004
GUVERNUL ROMÂNIEI
H O T Ă R Â R E
privind efectuarea
operaţiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul
public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit
legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile
Legii nr. 19/2000
În temeiul art. 108 din Constituţie,
republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. – Începând cu
data de 1 octombrie 2004 pensiile din sistemul public, stabilite în fostul
sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de
1 aprilie 2001, vor fi evaluate în vederea recalculării în conformitate cu
principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte
drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 2. – (1)
Evaluarea se va efectua prin determinarea punctajului mediu anual aferent fiecărei
pensii aflate în plată sau cuvenite, în conformitate cu prevederile legale.
(2) Evaluarea prevăzută la alin. (1)
se va realiza în funcţie de anul înscrierii la pensie, începând cu cele mai
vechi dosare aflate în plată.
Art. 3. – Metodologia
de efectuare a evaluării prevăzute la art. 1 este cuprinsă în anexa care face
parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. – Pe durata
derulării procesului de evaluare şi recalculare a pensiilor se autorizează
redistribuirea, în condiţiile legii, a unui număr de posturi pentru casele
teritoriale de pensii de la instituţiile aflate în subordonarea, sub
autoritatea sau în coordonarea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi
Familiei, precum şi contractarea unor servicii ce urmează a fi prestate de către
institutele naţionale de cercetare aflate în coordonarea acestui minister.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul muncii, solidarităţii
sociale şi familiei,
Dan Mircea Popescu
p. Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
Bucureşti, 23 septembrie 2004.
Nr. 1.550.
ANEXĂ
N O R M
E M E T O D O L O G I C E
de evaluare a pensiilor din sistemul
public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit
legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în vederea recalculării în
conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii
şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările
ulterioare
Art. 1. – (1) Evaluarea
pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor
sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, se
efectuează pe baza prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de
pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările
ulterioare.
(2) Prezentele norme metodologice
reglementează modalităţile de rezolvare unitară a problemelor care apar ca
urmare a unor interpretări diferite ale prevederilor legale, generate de evoluţia
în timp a legislaţiei de pensii.
Art. 2. – (1) Stagiul
complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă
vechimea integrală în muncă prevăzută de legislaţia în vigoare la data
deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se
cuvine la data începerii operaţiunilor de evaluare.
(2) Pentru persoanele ale căror
drepturi de pensie s-au deschis anterior datei de 1 iulie 1977, data intrării în
vigoare a Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi
asistenţa socială, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea
punctajului mediu anual pentru toate categoriile de pensii va fi de 20 de ani
pentru femei şi de 25 de ani pentru bărbaţi.
(3) Pentru persoanele ale căror
drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 – 31 martie 2001,
stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va
fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.
(4) Pentru persoanele beneficiare de
pensii stabilite în condiţii prevăzute de acte normative cu caracter special,
stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual
este vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzută de
aceste acte normative.
Art. 3. – Prin data
deschiderii dreptului la pensie se înţelege data la care persoana în cauză
a fost înscrisă la categoria de pensie de care beneficiază sau care i se cuvine
la data începerii operaţiunilor de evaluare.
Art. 4. – Condiţiile
necesare deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau i se
cuvine, la data începerii operaţiunilor de evaluare, se consideră îndeplinite.
Art. 5. – Pentru
pensiile provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, care au
suferit schimbări ale categoriei de pensie după data de 1 aprilie 2001, în
conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările
ulterioare, nu se vor efectua operaţiunile de evaluare.
Art. 6. – Determinarea
punctajului mediu anual se face pe baza datelor din documentaţia de pensionare
aflată în păstrarea casei teritoriale de pensii.
Art. 7. – (1) În
situaţia în care în documentaţia de pensionare sunt înscrise perioade care
constituie vechime în muncă, fără însă a exista şi date referitoare la
salariile avute de persoana în cauză în perioadele respective, casele
teritoriale de pensii vor comunica în scris pensionarului datele care lipsesc, în
vederea completării acestora.
(2) În situaţia în care, în termen
de 30 de zile de la comunicare, pensionarul nu prezintă acte prin care să
dovedească salariile avute în perioadele în care documentaţia existentă la
casele teritoriale de pensii nu conţine informaţiile necesare, la determinarea
punctajului mediu anual se vor utiliza salariile minime pe ţară, brute sau
nete, după caz, prevăzute pentru acele perioade la art. 164 şi în anexa nr. 7
la Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 8. – (1) În
situaţia în care documentaţia de pensie nu se mai află în păstrarea casei
teritoriale de pensii care efectuează plata pensiei, casa teritorială de pensii
va comunica această situaţie, în scris, pensionarului, în vederea completării
documentaţiei necesare.
(2) Dacă, în termen de 30 de zile de
la comunicare, pensionarul nu prezintă acte prin care să dovedească elementele
necesare evaluării, aceasta se va face pe baza datelor din fişa de evidenţă a
drepturilor băneşti ale pensionarului. În acest caz, la determinarea
punctajului mediu anual se utilizează salariile minime pe ţară, brute sau nete,
după caz, dintr-o perioadă premergătoare înscrierii la pensie, egală cu
vechimea în muncă înscrisă în fişa respectivă.
Art. 9. – (1) În
situaţiile în care în păstrarea caselor teritoriale de pensii nu se află nici
fişa de evidenţă a drepturilor băneşti ale pensionarului sau aceasta nu conţine
elementele necesare evaluării, casa teritorială de pensii va comunica această
situaţie, în scris, pensionarului, în vederea reconstituirii documentaţiei
necesare.
(2) Prezentarea actelor doveditoare
necesare reconstituirii documentaţiei de pensii intră în sarcina pensionarilor în
cauză.
Art. 10. – (1) În
situaţia pensiilor stabilite prin acte normative individuale până la data de 22
decembrie 1989, ale căror documentaţii de pensionare nu conţin date referitoare
la vechimea în muncă sau din care rezultă o vechime în muncă mai mică decât
vechimea minimă prevăzută de legea în vigoare la data deschiderii dreptului la
pensie, condiţiile de pensionare se consideră îndeplinite, la nivelul vechimii
minime necesare prevăzute de legea în vigoare la data deschiderii dreptului la
pensie, cu menţinerea în plată a pensiilor în cauză, fără a se efectua
determinarea punctajului mediu anual.
(2) În cazul în care din documentaţiile
de pensionare rezultă o vechime în muncă egală sau mai mare decât vechimea în
muncă minimă necesară, prevăzută de legea în vigoare de la data deschiderii
dreptului la pensie, punctajul mediu anual se determină utilizându-se salariile
rezultate din documentaţia de pensionare sau, în lipsa acestora, salariile
minime pe ţară, brute ori nete, după caz, din perioada în care a fost realizată
vechimea în muncă.
(3) În situaţia în care nu este precizată
perioada în care a fost realizată vechimea în muncă, se utilizează salariile
minime pe ţară, brute sau nete, după caz, dintr-o perioadă premergătoare
deschiderii dreptului la pensie egală cu vechimea în muncă rezultată din
documentaţia de pensionare.
Art. 11. – Pentru
pensiile de urmaş stabilite în conformitate cu prevederile Decretului-lege nr.
98/1990 privind acordarea unor drepturi personalului din transporturile pe
calea ferată, cu modificările ulterioare, punctajul mediu anual se determină cu
aplicarea prevederilor art. 71 din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi
completările ulterioare.
Art. 12. – În situaţia
pensiilor la stabilirea cărora au fost utilizate perioade de vechime în muncă
realizate atât în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, cât şi în alte
sisteme de asigurări sociale, neintegrate în sistemul
asigurărilor sociale de stat, cu excepţia sistemului pensiilor militare,
punctajul mediu anual se determină doar pentru perioadele care au constituit
vechime în muncă în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat.
Art. 13. – Pentru
pensiile stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr. 2/1995 privind
pensionarea anticipată, în cazul în care la data începerii operaţiunilor de
evaluare nu au fost îndeplinite condiţiile pentru eliminarea diminuării
pensiei, cuantumului pensiei stabilite în baza punctajului mediu anual
determinat potrivit prezentelor norme metodologice i se aplică procentul de
diminuare din momentul stabilirii iniţiale.
Art. 14. – Pentru
persoanele care beneficiază din sistemul public numai de o pensie provenită
dintr-o pensie suplimentară stabilită în baza legislaţiei de pensii anterioare
datei de 1 aprilie 2001, punctajul mediu anual se determină prin raportarea numărului
de puncte aferent creşterii care se acordă punctajului anual potrivit
prevederilor art. 165 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi
completările ulterioare, la vechimea integrală în muncă prevăzută de legea în
vigoare la data deschiderii dreptului la pensie.
Art. 15. – (1) În situaţiile
în care, la stabilirea pensiilor provenite din fostul sistem al asigurărilor
sociale de stat, au fost valorificate şi perioade de vechime în serviciu
realizate în sistemul pensiilor militare, la determinarea punctajului mediu
anual aferent acestor perioade se utilizează solda de grad, solda de funcţie,
precum şi alte sporuri şi indemnizaţii pentru care se achita contribuţia la
pensia suplimentară şi care intrau în baza de calcul a pensiei, conform legislaţiei
în vigoare la acea dată, dovedite cu acte eliberate de organele abilitate.
(2) În lipsa prezentării unor astfel
de dovezi, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariile
minime pe ţară, brute sau nete, după caz.
Art. 16. – (1) În
situaţia în care o persoană beneficiază de aceeaşi categorie de pensii, atât
din fostul sistem de asigurări sociale de stat, cât şi din fostul sistem de
asigurări sociale al agricultorilor, pentru determinarea punctajului mediu
anual se iau în calcul atât vechimea în muncă, cât şi durata de asigurare
realizată în fostul sistem de pensii pentru agricultori.
(2) În situaţia în care o persoană
beneficiază de categorii diferite de pensii, una din fostul sistem de asigurări
sociale de stat şi alta din fostul sistem de asigurări sociale al
agricultorilor, operaţiunea de evaluare se efectuează numai pentru pensia
stabilită în fostul sistem de asigurări sociale de stat.
(3) Pentru perioadele de activitate
realizate în fostul sistem de asigurări sociale al agricultorilor, determinarea
punctajului mediu anual se face cu respectarea prevederilor art. 162 din Legea
nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 17. – În situaţia
pensiilor de invaliditate, data încadrării în grad de invaliditate, pentru
determinarea stagiului potenţial acordat, este considerată data începerii operaţiunii
de evaluare a pensiilor, iar stagiul complet de cotizare este cel prevăzut în
anexa nr. 3 la Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în
raport de data naşterii.
Art. 18. – (1) Dacă
din documentaţia de pensionare rezultă perioade de vechime în muncă exprimate în
săptămâni de cotizare, ca urmare a achitării contribuţiei către fostele case de
asigurări sociale, aceste perioade se vor transforma în stagiu de cotizare
exprimat în ani şi luni de cotizare.
(2) În acest caz, pentru
determinarea punctajului mediu anual se vor utiliza salariile minime pe ţară,
brute sau nete, după caz, din perioadele respective.
(3) Dacă din documentaţiile de
pensionare nu rezultă localizarea săptămânilor de cotizare în cadrul anului,
acestea vor fi plasate imediat după data de 1 aprilie a anului respectiv.
Art. 19. – Dacă, după
determinarea punctajului mediu anual în condiţiile prevăzute de prezentele
norme metodologice, pensionarul prezintă acte doveditoare, întocmite conform
prevederilor legale în vigoare, din care rezultă stagii suplimentare, salarii
sau sporuri care, potrivit prevederilor Legii nr. 19/2000, cu modificările şi
completările ulterioare, sunt avute în vedere la calculul punctajului mediu
anual, acesta se reevaluează la cerere.
Art. 20. – (1) În
termen de 15 zile de la efectuarea evaluării, casa teritorială de pensii are
obligaţia să comunice pensionarului buletinul de calcul cuprinzând punctajul
mediu anual stabilit conform prevederilor Legii nr. 19/2000, cu modificările şi
completările ulterioare, şi ale prezentelor norme metodologice, precum şi
elementele care au stat la baza stabilirii acestuia.
(2) Formatul şi conţinutul
buletinului de calcul se aprobă prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii
sociale şi familiei şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.