Hotărârea
Guvernului nr. 1519/2004
M. Of. nr. 961 din 20 octombrie 2004
GUVERNUL ROMÂNIEI
H O T Ă R Â R E
pentru
aprobarea Regulamentului privind dobândirea dreptului de semnătură pentru
documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism și a Regulamentului
referitor la organizarea și funcționarea Registrului Urbaniștilor din România
În temeiul art. 108 din
Constituția României, republicată, al art. 38 alin. (3) din
Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul și al art. 42
din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României
și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. Se
aprobă Regulamentul privind dobândirea dreptului de semnătură pentru documentațiile
de amenajare a teritoriului și de urbanism, prevăzut în anexa nr. 1.
Art. 2. Se
aprobă Regulamentul referitor la organizarea și funcționarea Registrului
Urbaniștilor din România, prevăzut în anexa nr. 2.
Art. 3. Anexele
nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
p. Ministrul
transporturilor, construcțiilor și turismului,
Ileana Tureanu,
secretar de stat
p. Ministrul de stat,
ministrul administrației și internelor,
Toma Zaharia,
secretar de stat
Ministrul delegat pentru
administrația publică,
Gheorghe Emacu
p. Ministrul finanțelor
publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
București, 16 septembrie
2004.
Nr. 1.519.
R E G U L A M E N T
privind dobândirea dreptului de semnătură
pentru documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism
CAPITOLUL I
Prevederi generale
Art. 1. (1) Prezentul
regulament are ca scop definirea dreptului de semnătură pentru documentațiile
de amenajare a teritoriului și de urbanism, precum și stabilirea procedurilor
privind dobândirea și exercitarea acestui drept.
(2) Prin instituirea
dreptului de semnătură se urmăresc asigurarea calității documentațiilor de
amenajare a teritoriului și de urbanism, precum și respectarea reglementărilor
legale în procesul elaborării acestora, prin stabilirea responsabilităților ce
revin specialiștilor care elaborează și/sau verifică astfel de documentații.
(3) Prezentul
regulament are următoarele obiective:
a) definirea dreptului
de semnătură;
b) stabilirea exercitării
dreptului de semnătură în raport cu tipurile de documentații de amenajare a
teritoriului și de urbanism;
c) stabilirea
procedurilor și condițiilor de dobândire, exercitare și pierdere a dreptului de
semnătură;
d) definirea creației
intelectuale în elaborarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de
urbanism, în vederea protejării dreptului de autor.
Art. 2. Prezentul
regulament este elaborat în temeiul prevederilor art. 38 din Legea nr. 350/2001
privind amenajarea teritoriului și urbanismul.
Art. 3. Aplicarea
prezentului regulament se va face corelat cu prevederile celorlalte acte
normative cu incidență asupra domeniului.
Art. 4. În
sensul prezentului regulament, termenii și expresiile următoare semnifică:
a) urbanist profesionistul
în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului, calificat prin diverse
formații academice de bază și specializări în domeniu sau prin practica
profesională; în această accepțiune, termenul urbanist se referă la
toate categoriile de specialiști definite la lit. a)d);
b) urbanist diplomat absolventul
cu diplomă al facultăților de urbanism, recunoscute de statul român, cu durata
studiilor de minimum 5 ani; acest specialist poartă titlul academic urbanist
diplomat; în prezentul regulament, referirea la acest specialist se face prin
utilizarea sintagmei urbanist diplomat;
c) arhitect-urbanist absolventul
cu diplomă al facultăților de arhitectură, recunoscute de statul român, cu
durata studiilor de minimum 6 ani, cu experiență în domeniul urbanismului și
amenajării teritoriului, sau care a absolvit un program de studii de
specializare postuniversitară în domeniul urbanismului și al amenajării
teritoriului; în prezentul regulament, adăugarea termenului urbanist la formația
academică de arhitect face referire la experiența în domeniu sau la absolvirea
unor programe de specializare postuniversitară;
d) economist-urbanist,
inginer-urbanist, geograf-urbanist, sociolog-urbanist absolventul
cu licență sau diplomă universitară în economie, inginerie, geografie,
sociologie, care a absolvit un program de specializare postuniversitară în
domeniul urbanismului și al amenajării teritoriului; în prezentul regulament,
adăugarea termenului urbanist la formația academică de bază face referire la
absolvirea acestor programe de specializare postuniversitară;
e) specialiștii
calificați în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului care dobândesc
dreptul de semnătură și se înscriu în Registrul urbaniștilor conform
art. 38 alin. (4) din Legea nr. 350/2001, această sintagmă
se referă la următoarele categorii de profesioniști:
1. urbaniștii diplomați,
conform lit. b);
2. absolvenții cu
diplomă ai unor facultăți acreditate de statul român, din următoarele domenii
conexe urbanismului și amenajării teritoriului: construcții-instalații,
geografie, sociologie, economie, ecologie, transporturi, telecomunicații,
energetică, hidrotehnică, istorie, care au absolvit un program de specializare
postuniversitară în domeniul urbanismului și al amenajării teritoriului,
acreditat conform legii și recunoscut de Registrul Urbaniștilor din România;
3. absolvenții cu
diplomă ai învățământului superior de arhitectură sau de alte specialități
conexe urbanismului și amenajării teritoriului menționate la pct. 2, din
promoțiile anterioare anului 2002 inclusiv, care s-au specializat prin practică
profesională de cel puțin 6 ani în domeniul amenajării teritoriului și
urbanismului;
f) specialist cu
drept de semnătură specialistul calificat în domeniul
urbanismului și/sau al amenajării teritoriului care a dobândit dreptul de semnătură
conform prevederilor prezentului regulament și care este înscris în Registrul
urbaniștilor;
g) dreptul de semnătură dreptul
pe care îl au specialiștii în domeniul amenajării teritoriului și al
urbanismului de a elabora și/sau de a semna documentații de urbanism și
amenajarea teritoriului sau părți ale acestora, conform schemelor A și B;
h) dobândirea
dreptului de semnătură procesul în cursul căruia specialistul în
domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului demonstrează capacitățile
sale profesionale, experiența și cunoașterea cadrului juridic al domeniului și
la sfârșitul căruia i se atribuie dreptul de semnătură;
i) atestarea
dreptului de semnătură eliberarea certificatului de atestare, înscrierea
în Registrul urbaniștilor și dovedirea deținerii dreptului de semnătură prin
modalități specifice: ștampila și legitimația;
j) exercitarea
dreptului de semnătură ansamblul de proceduri, drepturi și
obligații pe care le îndeplinește specialistul cu drept de semnătură pentru
documentațiile de urbanism și de amenajare a teritoriului.
Art. 5. (1) Principiul
integrării multidisciplinare. Activitățile de amenajarea teritoriului
și de urbanism, așa cum sunt definite în Legea nr. 350/2001, au caracter
interdisciplinar; elaborarea și aplicarea strategiilor, politicilor și
programelor de dezvoltare durabilă în profil spațial, precum și elaborarea
documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism sunt procese de
integrare la nivel spațial a unor elemente din diferite domenii: social,
economic, ecologie, protecția mediului, cultural, tehnic, politic, juridic.
(2) Principiul
planificării participative. Planificarea urbană și teritorială și
proiectarea urbană sunt procese participative, în care sunt implicați deopotrivă
profesioniști în domeniu, factori de decizie din administrația publică, cetățeni,
organizații neguvernamentale, agenți economici, precum și alte persoane
juridice sau fizice care sunt implicate în dezvoltarea spațială.
(3) Principiul
lucrului în echipă. Documentațiile de amenajare a teritoriului și de
urbanism se elaborează de către echipe pluridisciplinare, ce cuprind:
urbaniști, arhitecți, ingineri, geografi, economiști, sociologi, juriști,
biologi, istorici, demografi, peisagiști, ecologi, experți tehnici
extrajudiciari, specialiști în mediere și participarea populației, în
management urban, în administrație publică, în formare academică și continuă,
după caz; componența echipei de elaborare trebuie să acopere integral
problematica specifică ce face obiectul documentației.
(4) Principiul
organizării spațiale. Documentațiile de urbanism și amenajare a
teritoriului sunt instrumente specializate de planificare spațială; în consecință,
capacitatea de a organiza spațiul este o abilitate profesională de bază pentru
specialiștii care lucrează în echipele ce elaborează aceste documentații, iar
coordonatorul echipei de elaborare a documentațiilor care determină nemijlocit
configurarea spațială urbană trebuie să aibă o formație academică de bază
referitoare la organizarea fizică a spațiului.
(5) Principiul
specializării și interdisciplinarității. Caracterul integrator și
complex al documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism impune
specializarea în domeniu a profesioniștilor având altă formație academică decât
cea de urbanist; această specializare se obține prin absolvirea unor programe
academice postuniversitare și prin practica în domeniu, în cadrul unor echipe
multidisciplinare.
(6) Principiul
diferențierii documentațiilor. Documentațiile de amenajare a
teritoriului și de urbanism, prevăzute de lege, sunt diferențiate atât în
raport cu domeniul de referință amenajarea teritoriului sau
urbanism și mărimea teritoriului care face obiectul documentației,
cât și în raport cu caracteristicile acestui teritoriu fizico-funcționale,
economice, sociale, spațiale și cu scopul, natura și amploarea
obiectivelor sau a intervențiilor propuse.
(7) Principiul
diferențierii dreptului de semnătură. Dreptul de semnătură se
definește în raport cu tipurile de documentații de amenajare a teritoriului și
de urbanism, ținându-se seama de diferențele în ceea ce privește conținutul și
gradul de complexitate ale documentațiilor; în consecință, la definirea
dreptului de semnătură, tipurile de documentații sunt grupate în raport cu
natura conținutului și cu competențele similare necesare coordonării elaborării.
(8) Principiul
diferențierii între coordonarea elaborării întregii documentații și responsabilitatea
privind elaborarea unei părți din documentație. Complexitatea și
amploarea unor documentații conduc la structurarea conținutului lor, conform
reglementărilor, sub forma unor părți componente; dreptul de semnătură se
exercită diferențiat, în raport cu coordonarea elaborării întregii documentații
sau cu responsabilitatea privind elaborarea unei părți din documentație.
Art. 6. (1) Dreptul
de semnătură se acordă de către Registrul Urbaniștilor din România, ca urmare a
atestării sau promovării examenului organizat conform prevederilor prezentului
regulament.
(2) Dreptul de semnătură
poate fi acordat pentru coordonarea elaborării documentațiilor de amenajare a
teritoriului și de urbanism sau pentru elaborarea unor părți ale acestora oricărei
persoane care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) are capacitatea de
exercițiu deplină;
b) are calitatea de specialist
calificat în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului, conform
prevederilor art. 4 lit. e);
c) a fost atestat sau a
promovat examenul pentru dobândirea dreptului de semnătură.
(3) Profesioniștii din
categoriile menționate la art. 4 lit. e) pct. 1 și 2 pot
deveni specialiști calificați numai după efectuarea unui stagiu de practică
profesională în elaborarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de
urbanism.
CAPITOLUL II
Dreptul de semnătură și categoriile de
documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism
SECȚIUNEA 1
Responsabilități
privind dreptul de semnătură
Art. 7. Coordonarea
elaborării documentației de urbanism sau a celei de amenajare a teritoriului
implică asumarea responsabilității specialistului cu drept de semnătură privind
calitatea întregii documentații, prin aplicarea și respectarea reglementărilor
legale referitoare la procesul de planificare sau, după caz, proiectare, conținutul
documentației și susținerea acesteia în procesul de avizare și aprobare.
Art. 8. Elaborarea
unei părți din documentația de amenajare a teritoriului și de urbanism implică
asumarea responsabilității specialistului cu drept de semnătură privind:
calitatea acelei părți, prin aplicarea și respectarea reglementărilor legale
specifice, precum și calitatea și concluziile eventualelor studii de
fundamentare ce au stat la baza elaborării respectivei părți din documentație.
Art. 9. (1) Dreptul
de semnătură se acordă, diferențiat, pentru fiecare dintre următoarele
categorii de documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism:
a) Planul de amenajarea
teritoriului național;
b) planurile de
amenajarea teritoriului județean, planurile de amenajarea teritoriului
regional, planurile de amenajarea teritoriului interjudețean și planurile de
amenajarea teritoriului frontalier;
c) planurile de
amenajarea teritoriului interorășenesc sau intercomunal, planurile de
amenajarea teritoriului metropolitan și planurile de amenajarea teritoriului
periurban al principalelor municipii și orașe;
d) planurile
urbanistice generale și planurile urbanistice zonale împreună cu regulamentele
locale aferente acestora;
e) planurile
urbanistice de detaliu.
(2) Un specialist
calificat poate dobândi drept de semnătură pentru mai multe categorii de
documentații de urbanism și amenajarea teritoriului sau, după caz, pentru mai
multe părți ale documentațiilor de urbanism și amenajarea teritoriului.
(3) Specialiștii prevăzuți
la art. 1013 pot semna documentațiile numai după dobândirea dreptului de
semnătură, potrivit prevederilor prezentului regulament.
Art. 10. (1) Dreptul
de semnătură privind coordonarea elaborării planurilor de amenajarea
teritoriului se stabilește după cum urmează:
a) planurile de
amenajarea teritoriului județean, planurile de amenajarea teritoriului
regional, planurile de amenajarea teritoriului interjudețean și planurile de
amenajarea teritoriului frontalier se semnează numai de către următorii
specialiști: urbaniști diplomați, arhitecți-urbaniști, economiști-urbani ști,
geografi-urbaniști, sociologi-urbaniști și ingineri-urbani ști;
b) planurile de
amenajarea teritoriului interorășenesc sau intercomunal, planurile de
amenajarea teritoriului metropolitan și planurile de amenajarea teritoriului
periurban al principalelor municipii și orașe se semnează numai de către următorii
specialiști: urbaniști diplomați, arhitecți-urbani ști, geografi-urbaniști și
ingineri-urbaniști.
(2) Dreptul de semnătură
privind coordonarea elaborării secțiunilor Planului de amenajarea teritoriului
național revine specialiștilor în domeniul care constituie subiectul secțiunii
respective, calificați conform prevederilor prezentului regulament.
(3) Dreptul de semnătură
implică asumarea răspunderii coordonatorului asupra calității documentației de
amenajare a teritoriului în integralitate.
Art. 11. (1) Dreptul
de semnătură privind coordonarea elaborării documentațiilor de urbanism se stabilește
după cum urmează:
a) planurile
urbanistice generale și planurile urbanistice zonale, precum și regulamentele
locale de urbanism aferente acestora se semnează numai de către următorii
specialiști: urbaniști diplomați și arhitecți-urbaniști;
b) planurile
urbanistice de detaliu se semnează numai de către următorii specialiști:
urbaniști diplomați, arhitecți-urbani ști și arhitecți;
c) planurile
urbanistice zonale și regulamentele locale de urbanism aferente pentru parcelări
de locuințe și alte funcțiuni asociate acestora pot fi semnate și de arhitecți.
(2) Dreptul de semnătură
implică asumarea răspunderii coordonatorului asupra calității documentației de
urbanism în integralitate.
Art. 12. (1) Planurile
de amenajarea teritoriului pot avea, conform conținutului-cadru, părți
structurate sub forma unor capitole sau secțiuni care se semnează numai de
specialiști cu drept de semnătură, aparținând uneia dintre următoarele
categorii:
a) cadrul natural și
calitatea mediului urbaniști diplomați, geografi-urbaniști,
geografi, biologi, ecologi, ingineri de mediu;
b) dezvoltarea economică
a teritoriului urbaniști diplomați, economiști-urbaniști;
c) demografia și forța
de muncă urbaniști diplomați, geografi-urbaniști, geografi,
sociologi-urbaniști, sociologi;
d) echiparea tehnică a
teritoriului urbaniști diplomați, ingineri de specialitate;
e) protejarea și
dezvoltarea patrimoniului natural urbaniști diplomați,
geografi-urbaniști, ecologi, biologi, peisagiști;
f) protejarea și
dezvoltarea patrimoniului construit urbaniști diplomați, arhitecți-urbaniști,
arhitecți, istorici.
(2) Planurile
urbanistice generale ale municipiilor și orașelor de rangurile 0 și 1,
stabilite de lege, și cele ale municipiilor, orașelor și comunelor ce includ
stațiuni balneoclimaterice ori turistice, precum și planurile urbanistice
zonale ale zonelor centrale ale municipiilor și orașelor de rangurile 0 și 1,
cele ale stațiunilor balneoclimaterice și cele ale zonelor urbane protejate pot
avea, conform conținutului-cadru, părți structurate sub forma unor capitole sau
secțiuni.
(3) Pentru planurile
urbanistice prevăzute la alin. (2), următoarele părți vor fi semnate numai
de specialiști cu drept de semnătură, aparținând uneia dintre următoarele
categorii:
a) Echipare edilitară ingineri
de specialitate cu specializare în urbanism;
b) Sociologie urbană și
demografie urbaniști diplomați, sociologi-urbaniști sau cu experiență
în domeniul sociologiei urbane, geografi;
c) Calitatea mediului urbaniști
diplomați, ecologi, ingineri de specialitate;
d) Economie urbană urbaniști
diplomați, economiști-urbani ști sau cu experiență în domeniul economiei
urbane;
e) Studii de istorie
urbană urbaniști diplomați, arhitecți-urbaniști, arhitecți,
istorici cu studii postuniversitare de urbanism sau cu experiență în domeniul
istoriei urbane;
f) Amenajare
peisagistică arhitecți diplomați, urbaniști diplomați,
urbaniști-peisagiști, ingineri horticoli-peisagiști;
g) Căi de comunicații
și transporturi urbaniști diplomați, ingineri de specialitate.
(4) Prevederile
prezentului articol se aplică în mod corelat cu prevederile reglementărilor
privind conținutul-cadru al documentațiilor de amenajare a teritoriului și de
urbanism.
Art. 13. Conductorii
arhitecți absolvenți ai Colegiului de Arhitectură și Urbanism, Secția Urbanism,
din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu București pot
dobândi drept de semnătură pentru următoarele planuri urbanistice:
a) planurile
urbanistice zonale și regulamentele locale aferente care au drept subiect o
parcelare nouă pentru realizarea în exclusivitate de locuințe, cu maximum 20 de
parcele, nu mai mari de 1.000 m2 fiecare;
b) planurile
urbanistice de detaliu care au drept subiect amplasarea unei construcții de
importanță redusă, așa cum este definită în Legea nr. 10/1995 privind
calitatea în construcții, cu modificările ulterioare.
SECȚIUNEA a
2-a
Specializarea
Art. 14. (1) Programele
de specializare postuniversitară în domeniul amenajării teritoriului și
urbanismului sunt programele de studii aprofundate, programele integrate master,
programele de studii academice postuniversitare, precum și programele de
doctorat în amenajarea teritoriului și urbanism.
(2) Programele de
specializare vor fi diversificate, pentru a permite calificarea în: dezvoltare
economică urbană și rurală, planificare socială și servicii de prognoză,
locuire, renovare urbană și rurală, transporturi, energie, comunicații,
peisagistică, protecția mediului natural și construit, recreere și turism, drept
urban.
(3) În vederea dobândirii
dreptului de semnătură, specialiștii formați de facultățile de arhitectură și
de cele din domeniile conexe urbanismului și amenajării teritoriului, începând
cu promoția 2003, trebuie să absolvească programele de specializare
postuniversitare în domeniu, recunoscute și agreate de către Registrul
Urbaniștilor din România, pentru a coordona documentațiile de amenajare a
teritoriului și de urbanism, potrivit prezentului regulament.
(4) Pentru specialiștii
formați până la promoția 2002 inclusiv, absolvirea unor programe de
specializare postuniversitară poate fi înlocuită cu dovedirea unei experiențe
profesionale în domeniu de minimum 6 ani.
Art. 15. Registrul
Urbaniștilor din România ține evidența și avizează spre acreditare programele
de specializare în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, care
corespund exigențelor privind formarea specialiștilor și practicarea
profesiunii în domeniu.
SECȚIUNEA a
3-a
Stagiul de practică
profesională
Art. 16. (1) Specialiștii
calificați menționați la art. 4 lit. e) pct. 1 și 2 trebuie
să efectueze, în vederea dobândirii dreptului de semnătură, un stagiu
profesional, cu o durată efectivă de 2 ani, pe baza unor contracte individuale
de muncă, sub îndrumarea unui specialist în domeniul amenajării teritoriului și
urbanismului, cu drept de semnătură, în cadrul unor structuri instituționale
publice sau private.
(2) Absolvenților
programelor de specializare de tip master, care conțin module dedicate elaborării
documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism și o perioadă de
practică profesională în acest domeniu, li se poate echivala de către Registrul
Urbaniștilor din România, pe bază de solicitare individuală, absolvirea
programului de specializare cu un an din durata stagiului profesional.
(3) Pentru specialiștii
calificați în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, menționați la
art. 4 lit. e) pct. 3, activitatea de specialitate cu durată
de 6 ani înlocuiește stagiul profesional.
(4) Registrul Urbaniștilor
din România stabilește prin regulament condițiile de desfășurare a stagiului
profesional și de monitorizare a respectării acestora.
Art. 17. (1) Pe
durata efectuării stagiului profesional, specialiștii au calitatea de stagiar
și se înscriu în Registrul urbaniștilor la secțiunea Stagiari.
(2) Înscrierea ca
stagiar în Registrul urbaniștilor se face la cerere.
(3) În vederea înscrierii,
o dată cu cererea se depun:
a) copii după actele de
studii: diploma de absolvire sau, după caz, de licență și, dacă este cazul,
certificatul de absolvire a programului de specializare postuniversitară;
b) recomandările a 2
specialiști cu drept de semnătură, care sprijină cererea de înscriere în
Registrul urbaniștilor ca stagiar, dintre care unul se angajează să asigure îndrumarea
profesională efectivă pe întreaga perioadă a stagiului.
Art. 18. (1) Stagiarii
au, pe întreaga durată a stagiului, următoarele drepturi:
a) pot colabora la întocmirea
oricăror documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism, semnate de
specialiști cu drept de semnătură;
b) pot semna lucrări
teoretice, studii, planuri și proiecte proprii întocmite pentru concursuri,
expoziții sau alte manifestări de specialitate.
(2) Stagiarii au următoarele
obligații:
a) să respecte
regulamentul privind condițiile de desfășurare a stagiului profesional;
b) să desfășoare o
activitate efectivă în profesie și să anunțe în scris orice motiv de suspendare
a stagiului;
c) să își perfecționeze
pregătirea profesională teoretică și să își însușească tehnicile de practică a
profesiunii;
d) să participe la
manifestările profesionale de stagiu organizate de Registrul Urbaniștilor din
România.
Art. 19. La
încheierea stagiului, stagiarul primește de la îndrumătorul de stagiu un raport
de evaluare, necesar susținerii examenului de dobândire a dreptului de semnătură.
Art. 20. (1) Stagiul
se suspendă pe durata efectuării serviciului militar sau a concentrării ori în
cazuri de lipsă motivată din activitatea profesională.
(2) Perioada de stagiu
efectuată anterior suspendării stagiului se ia în considerare la calculul
duratei stagiului.
(3) Suspendarea
stagiului se dispune, la cerere, de către Consiliul Superior al Registrului
Urbaniștilor din România, care analizează împrejurările ce justifică lipsa din activitatea
profesională și decide privind durata suspendării și întinderea perioadei de
stagiu efectuat anterior suspendării.
(4) Perioada pentru
care se suspendă efectuarea stagiului se înscrie în Registrul urbaniștilor.
CAPITOLUL III
Dobândirea dreptului de semnătură
Art. 21. (1) Procedura
de dobândire a dreptului de semnătură cuprinde următoarele etape:
a) înscrierea pentru
atestarea dreptului de semnătură;
b) înscrierea pentru
susținerea examenului de dobândire a dreptului de semnătură;
c) desfășurarea
procedurii de atestare a dreptului de semnătură sau, după caz, desfășurarea
examenului pentru dobândirea dreptului de semnătură;
d) acordarea dreptului
de semnătură.
(2) Pentru a putea
exercita dreptul de semnătură, specialiștii care l-au dobândit se înscriu în
Registrul Urbaniștilor din România.
Art. 22. (1) Înscrierea
pentru atestarea dreptului de semnătură constă în:
a) depunerea dosarului
pentru atestare la secretariatul comisiei de examinare;
b) verificarea conținutului
dosarului de către secretariatul comisiei de examinare;
c) transmiterea către
comisie a dosarului verificat.
(2) Înscrierea la
examenul pentru dobândirea dreptului de semnătură constă în:
a) depunerea dosarului
de înscriere la secretariatul comisiei de examinare;
b) verificarea conținutului
dosarului de către secretariatul comisiei de examinare, în ceea ce privește
respectarea tuturor condițiilor cuprinse în prezentul regulament;
c) acceptarea înscrierii
la examen și programarea privind susținerea lui.
Art. 23. (1) Atestarea
dreptului de semnătură constă în:
a) evaluarea
portofoliului de lucrări înscrise de solicitant;
b) dovada titlului
academic deținut (copie legalizată după diplomă);
c) experiența
profesională sau programe de specializare postuniversitare absolvite;
d) recomandarea a 2
specialiști cu drept de semnătură.
(2) Examenul pentru dobândirea
dreptului de semnătură constă în următoarele probe:
a) evaluarea conținutului
dosarului de înscriere în ceea ce privește experiența acumulată pe durata
stagiului, respectiv a practicii profesionale, în domeniul elaborării de
documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism;
b) examinarea cunoștințelor
privind reglementările în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului;
c) interviu privind
cunoașterea problemelor recente cu care se confruntă dezvoltarea urbană și
teritorială în România și experiența de practică profesională a specialistului.
(3) Probele menționate
la alin. (2) lit. a) și b) sunt eliminatorii, iar
nepromovarea uneia dintre acestea atrage nepromovarea examenului, nemaifiind
posibilă participarea la următoarele probe.
Art. 24. (1) Atestarea
și examenul în vederea dobândirii dreptului de semnătură se desfășoară
semestrial și se organizează de Registrul Urbaniștilor din România, în
cooperare cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu București, cu
Asociația Profesională a Urbaniștilor din România și cu Ministerul
Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
(2) Examenul se desfășoară
de regulă în București, dar poate avea loc și în alte municipii din țară, în
situația unei ponderi semnificative a candidaților din zona respectivă, cu
cooptarea ca membru în comisia de examinare a unui specialist cu drept de semnătură,
din zonă, de preferință din învățământul superior de profil.
(3) Atestarea se desfășoară
la sediul din București al Registrului Urbaniștilor din România.
Art. 25. Acordarea
dreptului de semnătură se face prin hotărâre a Consiliului Superior al
Registrului Urbaniștilor din România, în urma validării rezultatelor.
Art. 26. Pentru
atestare și pentru examinare privind dobândirea dreptului de semnătură,
Consiliul Superior al Registrului Urbaniștilor din România stabilește taxe de
examinare diferențiate pe categorii de documentații, care să acopere cheltuielile
ocazionate de funcționarea comisiei de examinare, de înregistrarea și de
gestionarea evidenței privind dreptul de semnătură.
Art. 27. (1) Pentru
desfășurarea atestării sau examinării, se instituie o comisie de examinare și
un secretariat al acesteia.
(2) Comisia de
examinare este condusă de un președinte.
(3) Comisia de
examinare va fi formată din 7 membri titulari și 4 membri supleanți, numiți după
cum urmează:
a) președintele
comisiei este numit de către Consiliul Superior al Registrului Urbaniștilor din
România, dintre membrii săi;
b) 2 membri titulari
vor fi numiți de către Asociația Profesională a Urbaniștilor din România;
c) 2 membri titulari
vor fi numiți de către Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și
Turismului;
d) 2 membri titulari
vor fi numiți de către Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu
București.
(4) Membrii supleanți
se numesc în același mod ca membrii titulari de către fiecare dintre instituțiile
prevăzute la alin. (3).
(5) Membrii comisiei de
examinare vor fi numiți dintre personalitățile recunoscute, cu reputație
profesională și morală și cu o bogată experiență în domeniu; ei trebuie să îndeplinească
următoarele condiții:
a) să fie specialiști
cu drept de semnătură;
b) să aibă o vechime în
profesie de minimum 10 ani.
(6) În componența
comisiei de examinare va fi asigurat un echilibru numeric între specialiștii
provenind din mediul universitar și cei care desfășoară în principal activitate
de elaborare de documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism.
(7) Mandatul comisiei
de examinare este de 2 ani și sunt admise maximum 3 mandate consecutive pentru
oricare dintre membrii acesteia, în condițiile în care la încheierea fiecărui
mandat se înlocuiesc cel puțin 2 membri ai comisiei.
(8) Membrii comisiei de
examinare primesc indemnizație de ședință, al cărei cuantum se stabilește de către
Consiliul Superior al Registrului Urbaniștilor din România.
(9) Secretariatul
comisiei de examinare se asigură din aparatul propriu al Registrului
Urbaniștilor din România.
Art. 28. Data
atestării sau desfășurării examenului se stabilește de către comisia de
examinare și este anunțată public cu cel puțin 3 luni înainte, împreună cu:
a) calendarul, modul de
desfășurare, precum și sistemul de punctare;
b) conținutul dosarului
de înscriere;
c) lista reglementărilor
legale în vigoare în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului;
d) tematica și
bibliografia.
Art. 29. Înscrierea
la atestare sau la examen se face prin depunerea unui dosar, care cuprinde:
a) cererea de înscriere;
b) curriculum vitae
care să cuprindă descrierea în detaliu a activității profesionale;
c) diploma de absolvire
a instituției de învățământ superior absolvite sau, după caz, de licență, în
copie legalizată;
d) certificatul de absolvire
a programului de specializare postuniversitară și alte certificate de atestare
a altor specializări în copii legalizate;
e) alte documente care
atestă pregătirea profesională sau recunoașterea activității profesionale;
f) raportul de evaluare
a desfășurării stagiului profesional, dacă este cazul;
g) portofoliul de lucrări;
h) lista de cărți,
studii, articole de specialitate publicate;
i) dovada achitării
taxei de examen.
Art. 30. (1) În
vederea atestării, comisia de examinare evaluează materialele depuse în dosarul
solicitantului și propune Consiliului Superior al Registrului Urbaniștilor din
România validarea cererii. În cazul respingerii cererii, comisia de
examinare motivează respingerea.
(2) În vederea examinării
candidaților, comisia de examinare stabilește sistemul și baremurile de
punctare, precum și punctajul minim necesar pentru promovarea examenului, făcându-le
publice o dată cu anunțarea examenului.
(3) Ponderea
rezultatelor obținute la cele 3 probe ale examenului în cadrul punctajului
final este:
a) 40% pentru conținutul
dosarului de înscriere, inclusiv a portofoliului de lucrări;
b) 30% pentru
examinarea cunoștințelor privind reglementările în domeniul amenajării
teritoriului și al urbanismului;
c) 30% pentru interviu.
(4) Rezultatul
examenului se exprimă printr-un punctaj rezultat prin însumarea evaluărilor la
cele 3 probe, conform ponderilor prevăzute la alin. (3), și se face public
prin afișare la locul desfășurării examenului, prin grija comisiei de examinare.
Art. 31. (1) Contestațiile
privind rezultatele evaluărilor sau desfășurarea examenului pot fi depuse în
termen de 48 de ore de la anunțarea rezultatelor examenului, la Consiliul
Superior al Registrului Urbaniștilor din România care trebuie să răspundă
contestațiilor în termen de 7 zile de la anunțarea rezultatelor.
(2) Decizia Consiliului
Superior al Registrului Urbaniștilor din România poate fi atacată în justiție în
conformitate cu reglementările în vigoare.
Art. 32. (1) Consiliul
Superior al Registrului Urbaniștilor din România validează rezultatele atestării
sau examenului și acordă, prin hotărâre, dreptul de semnătură specialiștilor
care l-au promovat, în termen de 30 de zile de la încheierea examenului și nu
mai târziu de 90 de zile de la depunerea dosarului complet.
(2) Specialiștii care
au dobândit dreptul de semnătură primesc certificate de atestare a dreptului de
semnătură, în care sunt înscrise categoriile de documentații pentru care
acestea s-au acordat.
(3) Certificatele de
atestare a dreptului de semnătură sunt însoțite de o anexă care cuprinde
rezultatele examenului susținut.
(4) Specialiștii pot
exercita dreptul de semnătură numai după înscrierea în Registrul urbaniștilor,
pe baza certificatului de atestare a dreptului de semnătură.
Art. 33. (1) Dreptul
de semnătură se acordă pentru o perioadă nedeterminată.
(2) Dreptul de semnătură
poate fi retras în situația nerespectării obligațiilor privind exercitarea lui.
(3) Suspendarea și
retragerea definitivă a dreptului de semnătură sunt reglementate prin
Regulamentul referitor la organizarea și funcționarea Registrului Urbaniștilor
din România.
Art. 34. (1) Specialiștii
cu drept de semnătură înscriși în Registrul urbaniștilor primesc legitimații și
ștampile în concordanță cu certificatul de atestare a dreptului de semnătură.
(2) În situația dobândirii
mai multor certificate de atestare a dreptului de semnătură, la date diferite,
pentru mai multe categorii de documentații, legitimația și ștampila se
preschimbă, cuprinzând informațiile actualizate, astfel încât fiecare
specialist cu drept de semnătură va poseda o singură legitimație și o singură
ștampilă.
(3) Legitimația
cuprinde informații privind: calificarea academică, specializarea profesională,
categoria, respectiv categoriile de documentații pentru care are drept de semnătură,
precum și numărul de înscriere în Registrul urbaniștilor.
(4) Ștampila cuprinde
numele și prenumele titularului și categoriile de documentații pentru care
poate fi exercitat dreptul de semnătură, precum și numărul legitimației.
CAPITOLUL IV
Exercitarea dreptului de semnătură
SECȚIUNEA 1
Modul de exercitare
a dreptului de semnătură
Art. 35. (1) Dreptul
de semnătură se exercită prin semnarea documentațiilor de amenajare a
teritoriului și de urbanism și prin aplicarea ștampilei.
(2) Documentațiile de
amenajare a teritoriului și de urbanism se semnează în modul următor:
a) pe pagina de titlu,
pentru toate piesele scrise; și
b) pe toate piesele
desenate prevăzute ca obligatorii de reglementările privind conținutul-cadru al
documentațiilor.
Art. 36. Specialiștii
cu drept de semnătură au următoarele drepturi, cu respectarea legislației în
vigoare:
a) să elaboreze și/sau
să verifice și să semneze categoriile de documentații de amenajare a
teritoriului și de urbanism pentru care au obținut drept de semnătură, conform
prezentului regulament;
b) să nu semneze o
documentație de amenajare a teritoriului și de urbanism, dacă apreciază conținutul
acesteia ca fiind de o calitate profesională necorespunzătoare sau că nu au
fost respectate reglementările privind procesul de elaborare;
c) să fie permanent
informați, prin grija Registrului Urbaniștilor din România, despre schimbările
intervenite în cadrul legal și despre inițiativele reglementare în domeniul
urbanismului și amenajării teritoriului;
d) să folosească în
toate înscrisurile cu caracter profesional, pe lângă titlul academic de bază,
mențiunea specialist cu drept de semnătură în urbanism și amenajarea
teritoriului, precum și evidențierea înscrierii în Registrul urbaniștilor,
conform regulamentului de organizare și funcționare a acestuia.
Art. 37. Obligațiile
specialiștilor cu drept de semnătură sunt următoarele:
a) să respecte
prezentul regulament;
b) să cunoască și să
respecte prevederile legale în vigoare referitoare la exercitarea profesiunii
de urbanist;
c) să manifeste
conștiinciozitate și probitate profesională și să-și asume, prin exercitarea
dreptului de semnătură, întreaga responsabilitate profesională față de
beneficiar și autoritățile publice;
d) să urmărească, în
elaborarea documentațiilor, echilibrul între interesul public și cel privat;
e) să facă cunoscute
beneficiarului cerințele privind elaborarea, avizarea și aprobarea documentației;
f) să susțină, alături
de beneficiar, avizarea și promovarea documentației în procesul de avizare și
aprobare;
g) să notifice
beneficiarului situațiile care pot conduce la o calitate profesională
necorespunzătoare a documentației sau la nerespectarea reglementărilor privind
procesul de elaborare, avizare și aprobare;
h) să se preocupe de
perfecționarea calificării profesionale și de cunoașterea reglementărilor
legale în domeniu;
i) să achite taxele
privind exercitarea dreptului de semnătură, potrivit prevederilor prezentului
regulament.
SECȚIUNEA a
2-a
Dreptul de autor
Art. 38. (1) Potrivit
prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile
conexe, studiile și documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism
ori părți din acestea constituie opere de creație intelectuală (opere științifice) ale
unor persoane fizice sau, după caz, persoane juridice, fiind recunoscute și
protejate independent de aducerea la cunoștință publică, prin
simplul fapt al realizării lor, chiar neterminate.
(2) Studiile și
documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism sunt opere colective în
care contribuțiile personale ale coautorilor formează un tot, fără a fi posibil
să se atribuie un drept distinct vreunuia dintre coautori asupra ansamblului
operei create, cu excepția structurării proceselor de planificare urbană și
teritorială și creației spațiale.
Art. 39. Pot
face obiectul dreptului de autor, în condițiile legii:
1. La planurile de
amenajarea teritoriului zonal și județean, dreptul de autor are ca obiect
planșa de ilustrare a scenariilor de dezvoltare propuse.
2. La planurile de
urbanism general și zonale, dreptul de autor are ca obiect conformarea spațiilor
publice și private, configurația spațială, cuprinse în planșa de ilustrare
urbanistică.
3. La planurile
urbanistice de detaliu, dreptul de autor are ca obiect conformarea volumelor
construibile cuprinse în planșa de ilustrare urbanistică.
4. Utilizarea în forma
originară a documentațiilor care intră sub incidența Legii nr. 8/1996
privind dreptul de autor și drepturile conexe, conform pct. 1, 2 și 3, se
va face cu menționarea numelui autorului.
5. Dreptul de autor
prevăzut la pct. 1, 2 și 3 poate fi invocat numai în baza unei clauze
speciale prevăzute în contractul dintre părți, în conformitate cu legislația în
vigoare.
CAPITOLUL V
Dispoziții tranzitorii și finale
SECȚIUNEA 1
Dispoziții
tranzitorii
Art. 40. Arhitecții
cu diplomă de absolvire sau de licență care au absolvit programele de studii
aprofundate ori master, în țară sau la universități din străinătate ale căror
programe sunt recunoscute în România, pot semna documentațiile de amenajare a
teritoriului și de urbanism, în calitate de coordonatori, fără a obține dreptul
de semnătură, până la data de 31 decembrie 2005.
Art. 41. Arhitecții
care au înscrisă pe diploma de absolvire sau licență specializarea arhitectură
și sistematizare, respectiv arhitectură și urbanism, precum și cei cu diploma
de arhitect pot semna documentațiile de amenajare a teritoriului și de
urbanism, în calitate de coordonatori, fără a obține dreptul de semnătură, până
la data de 31 decembrie 2005.
Art. 42. Conducătorii
arhitecți, absolvenți ai Colegiului de Arhitectură și Urbanism, secția
Urbanism, care au obținut diploma până la data intrării în vigoare a Legii nr. 350/2001,
pot semna documentațiile stabilite conform prezentului regulament, fără a obține
dreptul de semnătură, până la data de 31 decembrie 2005.
Art. 43. (1) Profesioniștii
din domeniile conexe amenajării teritoriului și urbanismului pot semna
capitolele sau secțiunile de documentații prevăzute la art. 12, fără a obține
dreptul de semnătură, până la data de 31 decembrie 2006.
(2) Semnarea
capitolelor sau secțiunilor este condiționată în această perioadă de pregătirea
academică în domeniul corespunzător tematicii părții de documentație, atestată
prin diploma de absolvire sau licență.
Art. 44. Dovedirea
capacității profesionale prevăzute la art. 4043 se face prin anexarea la
documentația de amenajare a teritoriului sau de urbanism depusă spre aprobare a
unei fotocopii a diplomei de licență sau de absolvire a studiilor superioare,
iar după obținerea dreptului de semnătură, prin anexarea certificatului de
atestare eliberat de Registrul Urbaniștilor din România.
SECȚIUNEA a
2-a
Dispoziții finale
Art. 45. La încredințarea
elaborării documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism finanțate
din fonduri publice, în condițiile legii, este obligatorie existența în cadrul
entității elaboratoare a unui specialist cu drept de semnătură, în calitate de
coordonator, pentru categoria respectivă de documentații.
Art. 46. În
situația în care documentația este elaborată în cadrul Ministerului
Transporturilor, Construcțiilor și Turismului sau în structuri specializate în
domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului ale primăriilor, respectiv
consiliilor județene, funcționarii publici pot exercita dreptul de semnătură
dacă participă la elaborare în cadrul sarcinilor de serviciu, în conformitate
cu legislația în vigoare.
Art. 47. (1) Pentru
specialiștii care ocupă funcțiile de arhitect-șef al județului, arhitect-șef al
municipiului, arhitect șef al sectorului sau arhitect-șef al orașului,
Consiliul Superior al Registrului Urbaniștilor din România poate decide
echivalarea experienței de coordonare a aplicării prevederilor documentațiilor
de amenajare a teritoriului sau de urbanism cu practica profesională prevăzută
la art. 16 alin. (3).
(2) Echivalarea menționată
la alin. (1) se poate decide numai dacă:
a) experiența este de
minimum 4 ani în funcția de arhitect-șef;
b) pregătirea
profesională corespunde prevederilor art. 1013.
(3) Echivalarea se
poate face numai în vederea dobândirii dreptului de semnătură pentru următoarele
documentații:
a) planurile de
urbanism și regulamentele aferente, pentru arhitecții-șefi de orașe și ai
sectoarelor municipiului București;
b) planurile de
urbanism și regulamentele aferente, planurile de amenajarea teritoriului
metropolitan sau periurban, după caz, pentru arhitecții-șefi ai municipiilor;
c) planurile de
urbanism și regulamentele aferente, planurile de amenajarea teritoriului
metropolitan, periurban, județean, interjudețean, regional sau transfrontalier,
pentru arhitecții-șefi ai județelor.
(4) Echivalarea se
decide în urma analizării individuale a cazurilor, la cererea celor interesați,
după depunerea unui dosar al cărui conținut se va stabili de către Consiliul
Superior al Registrului Urbaniștilor din România.
Art. 48. (1) Absolvenții
unei instituții de învățământ superior din străinătate, cetățeni români sau străini,
pot dobândi drept de semnătură în cazul în care diploma și, dacă este cazul,
specializarea, le sunt recunoscute de statul român, în conformitate cu legislația
în vigoare, și agreate de Registrul Urbaniștilor din România.
(2) Procedura de
acordare a dreptului de semnătură pentru absolvenții prevăzuți la alin. (1) este
cea prevăzută de prezentul regulament.
(3) Specialiștii străini
care au drept de semnătură într-o altă țară ori sunt membri ai unei organizații
naționale care reglementează dreptul de practică profesională în urbanism și
amenajarea teritoriului pot dobândi drept de semnătură în România, dacă există
convenții de reciprocitate încheiate, în conformitate cu reglementările în
vigoare, între Registrul Urbaniștilor din România și organizațiile respective
care gestionează dreptul de semnătură sau, după caz, cel de practică
profesională și dacă promovează un examen privind legislația română în domeniul
urbanismului și amenajării teritoriului.
(4) Prin excepție de la
prevederile alin. (1) și (3), cetățenii statelor membre ale Uniunii
Europene sau ale Spațiului Economic European vor putea dobândi drept de semnătură
pe baza recunoașterii diplomelor și calificărilor profesionale, în conformitate
cu prevederile legale privind recunoașterea diplomelor și calificărilor
profesionale pentru profesiile reglementate din România.
Art. 49. (1) Pentru
exercitarea dreptului de semnătură se achită o taxă, pentru fiecare documentație
elaborată, în contul Registrului Urbaniștilor din România.
(2) Cuantumul taxei, în
sumă fixă, se stabilește anual, prin hotărâre a Consiliului Superior al
Registrului Urbaniștilor din România.
(3) La depunerea
documentației spre aprobare, conform prevederilor Legii nr. 350/2001, se
prezintă dovada plății taxei de exercitare a dreptului de semnătură la
Registrul Urbaniștilor din România.
Art. 50. (1) În
termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, se înființează
prima comisie de examinare privind dobândirea dreptului de semnătură.
(2) Prin excepție de la
prevederile art. 27 alin. (3), componența primei comisii de examinare
se va stabili prin hotărâre a Consiliului Superior al Registrului Urbaniștilor
din România.
(3) Membrii primei
comisii de examinare trebuie să îndeplinească numai condiția de experiență în
domeniu, prevăzută la art. 27 alin. (5) lit. b).
(4) Mandatul primei
comisii de examinare este până la data de 31 decembrie 2005.
Art. 51. (1) În
situația înregistrării unui mare număr de înscrieri în anii 2004 și 2005, pot
fi organizate mai multe examene de dobândire a dreptului de semnătură.
(2) Decizia privind
organizarea examenelor aparține Consiliului Superior al Registrului
Urbaniștilor din România.
Art. 52. (1) Programele
academice de formare și cele de specializare din domeniul amenajării teritoriului
și urbanismului, care au funcționat sau funcționează și au fost acreditate
potrivit prevederilor legale, pot fi recunoscute de către Registrul
Urbaniștilor din România din oficiu sau ca urmare a cererii adresate de instituțiile
de învățământ superior respective.
(2) Programele
academice de formare și cele de specializare din domeniul amenajării
teritoriului și urbanismului, care se înființează după intrarea în vigoare a
prezentului regulament, vor fi avizate, în vederea acreditării, de către
Registrul Urbaniștilor din România.
(3) Recunoașterea va
avea în vedere modul în care acestea răspund exigențelor și problematicii
profesionale în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului.
Art. 53. (1) Acordarea
dreptului de semnătură pentru capitole sau secțiuni ale documentațiilor de
amenajare a teritoriului și de urbanism, prevăzut la art. 12, se face
potrivit prevederilor prezentului regulament.
(2) Modalitățile
specifice de acordare a dreptului de semnătură pentru diferitele categorii de
specialiști vor fi stabilite de Consiliul Superior al Registrului Urbaniștilor
din România.
Art. 54. În
situația modificării structurii programelor de formare a specialiștilor sau conținutului
documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, Consiliul Superior
al Registrului Urbaniștilor din România este abilitat să propună Ministerului
Transporturilor, Construcțiilor și Turismului adaptarea prezentului regulament
la noile cerințe, cu respectarea exigențelor și limitărilor privind exercitarea
dreptului de semnătură în funcție de pregătirea academică, în conformitate cu
legislația în vigoare.
Art. 55. Fac
parte din prezentul regulament:
Schema A privind dobândirea
dreptului de semnătură pentru documentațiile de amenajare a teritoriului și de
urbanism și înscrierea în Registrul urbaniștilor Absolvenți de
studii universitare până în anul 2002 inclusiv
Schema B privind dobândirea
dreptului de semnătură pentru documentațiile de amenajare a teritoriului și de
urbanism și înscrierea în Registrul urbaniștilor Absolvenți de
studii universitare începând cu anul 2003.
S C
H E M A A
privind dobândirea dreptului de semnătură
pentru documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism și înscrierea în
Registrul urbaniștilor Absolvenți de studii universitare până în
anul 2002 inclusiv
S C
H E M A B
privind dobândirea dreptului de semnătură
pentru documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism și înscrierea în
Registrul urbaniștilor Absolvenți de studii universitare începând
cu anul 2003
R E G U L A M E N T
referitor la organizarea și funcționarea
Registrului Urbaniștilor din România
CAPITOLUL I
Dispoziții generale
Art. 1. (1) Registrul
Urbaniștilor din România, organ de specialitate aflat în subordinea Ministerului
Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, este autoritatea care
administrează dreptul de semnătură pentru documentațiile de amenajare a
teritoriului și de urbanism, în condițiile legii.
(2) Registrul
Urbaniștilor din România este instituție publică, cu personalitate juridică, în
subordinea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, finanțată
din venituri proprii, care se organizează și funcționează potrivit art. 38
din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul și
potrivit prezentului regulament.
(3) Registrul
Urbaniștilor din România are sediul central în municipiul București.
Art. 2. (1) Documentul
pentru evidența specialiștilor cu drept de semnătură pentru documentații de
amenajare a teritoriului și de urbanism are denumirea Registrul urbaniștilor.
(2) În cuprinsul
prezentului regulament, referirea la această evidență se va face prin folosirea
termenului registru.
(3) În registru sunt înscriși
specialiștii care au dobândit dreptul de semnătură, precum și profesioniștii
care participă la realizarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de
urbanism, în condițiile legii.
Art. 3. (1) Registrul
Urbaniștilor din România îndeplinește, cu respectarea reglementărilor în
vigoare, următoarele atribuții:
1. organizează
examenele privind dobândirea dreptului de semnătură, conform Regulamentului
privind dobândirea dreptului de semnătură pentru documentațiile de amenajare a
teritoriului și de urbanism;
2. asigură și
gestionează evidența specialiștilor cu drept de semnătură în domeniul amenajării
teritoriului și urbanismului;
3. stabilește, în
detaliu, modalitățile de exercitare a dreptului de semnătură;
4. monitorizează
aplicarea și respectarea regulamentului privind dobândirea dreptului de semnătură;
5. controlează
exercitarea dreptului de semnătură, ca urmare a sesizării autorităților
administrației publice centrale și locale, a altor instituții, a persoanelor
juridice și fizice sau din oficiu și stabilește aplicarea sancțiunilor potrivit
reglementărilor în vigoare;
6. elaborează, împreună
cu Asociația Profesională a Urbaniștilor din România și în colaborare cu alte
asociații ale profesioniștilor din domeniul amenajării teritoriului și
urbanismului și cu instituțiile de învățământ superior de profil, Statutul și
Codul deontologic al profesiunii de urbanist, care se supun aprobării în
conformitate cu legislația în vigoare;
7. asigură publicitatea
privind specialiștii înscriși în registru;
8. propune și participă
la elaborarea de reglementări în domeniul planificării teritoriale și de
urbanism și în cel al proiectării urbane;
9. avizează norme
metodologice privind elaborarea, avizarea și aprobarea, precum și conținutul
documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism;
10. organizează expoziții
de specialitate și concursuri de urbanism, naționale și internaționale;
11. editează împreună
cu Asociația Profesională a Urbaniștilor din România publicații de
specialitate, având rol de informare și promovare a bunelor practici și de
critică în domeniu;
12. acordă premii
pentru cele mai bune lucrări realizate;
13. desfășoară activități
cu caracter economic, al căror profit va fi utilizat pentru îndeplinirea atribuțiilor;
14. menține o permanentă
comunicare cu structurile sale și cu specialiștii înscriși în registru;
15. îndeplinește și
alte atribuții, conform legislației în vigoare.
(2) Registrul
Urbaniștilor din România contribuie la definirea locului și rolului
specialiștilor și profesioniștilor în dezvoltarea teritorială și urbană, promovează
valorile profesionale și interesul public în practica de amenajare a
teritoriului și urbanism.
Art. 4. În îndeplinirea
atribuțiilor sale, în conformitate cu reglementările în vigoare, Registrul
Urbaniștilor din România:
1. conlucrează
permanent cu Asociația Profesională a Urbaniștilor din România;
2. cooperează cu
ministerele, instituțiile centrale, prefecturile, precum și cu autoritățile
administrației publice locale consilii locale, consilii județene,
primării, precum și cu Federația Autorităților Publice Locale;
3. cooperează cu alte
organizații profesionale în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului,
precum și cu asociațiile profesioniștilor în amenajarea teritoriului și
urbanism din administrația publică locală Corpul arhitecților șefi
de municipii, Asociația arhitecților șefi de județe ori cu alte
asociații similare;
4. cooperează cu
Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu București și cu celelalte
instituții de învățământ superior care desfășoară programe de formare
acreditate;
5. se consultă cu
Ordinul Arhitecților din România privind practica profesională în urbanism și în
amenajarea teritoriului;
6. cooperează cu
instituțiile care desfășoară programe de formare continuă sau programe de
asistență în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului din țară și din
străinătate.
CAPITOLUL II
Organizarea și funcționarea Registrului
Urbaniștilor din România
Art. 5. Registrul
Urbaniștilor din România are următoarea structură organizatorică:
1. Consiliul Superior;
2. comisii de
specialitate;
3. secretariat.
Art. 6. (1) Consiliul
Superior este organul de conducere al Registrului Urbaniștilor din România.
(2) În cuprinsul
prezentului regulament, pentru Consiliul Superior al Registrului Urbaniștilor
din România va fi utilizat termenul Consiliul.
(3) Consiliul are 9
membri titulari și 6 supleanți, desemnați după cum urmează:
3 membri titulari și
1 supleant, de către Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului;
2 membri titulari și
1 supleant, de către Asociația Profesională a Urbaniștilor din România;
1 membru titular și 1
supleant, de către Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu
București;
1 membru titular și 1
supleant, de către Asociația arhitecților șefi de județe;
1 membru titular și 1
supleant, de către Corpul arhitecților șefi de municipii;
1 membru titular și 1
supleant, de către Ordinul arhitecților din România.
(4) Pot fi desemnați
pentru funcția de membru al Consiliului specialiștii și profesioniștii în domeniul
amenajării teritoriului și urbanismului, cu cel puțin 10 ani de activitate
profesională în domeniu și reputație profesională recunoscută, cu drept de semnătură
pentru documentațiile de urbanism și amenajarea teritoriului, cu taxele plătite
la zi și care nu au suferit sancțiuni penale sau sancțiuni disciplinare ori
administrative în exercitarea profesiunii.
(5) Membrii supleanți
ai Consiliului înlocuiesc de drept membrii titulari în situația în care aceștia
se află în imposibilitatea exercitării mandatului pentru o durată mai mare de 4
luni sau a nerespectării condițiilor prevăzute la alin. (4).
(6) Activitatea curentă
a Registrului Urbaniștilor din România este asigurată de un secretariat
subordonat Consiliului, condus de directorul executiv al acestuia.
Art. 7. (1) Consiliul
are următoarele atribuții în dobândirea exercitării dreptului de semnătură:
1. stabilește data și
locul de desfășurare a atestării sau a examenului de dobândire a dreptului de
semnătură;
2. numește președintele
Comisiei de examinare în vederea dobândirii dreptului de semnătură;
3. analizează și soluționează
contestațiile privind respectarea regulilor de desfășurare a atestării sau a
examenului privind dobândirea dreptului de semnătură;
4. hotărăște acordarea
dreptului de semnătură specialiștilor care au promovat atestarea sau examenul
și emite certificatele de atestare;
5. hotărăște înscrierea
în Registrul urbaniștilor;
6. constată încetarea
calității de specialist cu drept de semnătură;
7. coordonează
elaborarea și aprobă procedurile privind acordarea dreptului de semnătură
pentru capitole sau secțiuni ale documentațiilor de amenajare a teritoriului și
de urbanism;
8. hotărăște
suspendarea și/sau retragerea dreptului de semnătură, precum și radierea din
Registrul urbaniștilor, în condițiile prezentului regulament;
9. arbitrează, la
cerere, litigii de natură profesională între specialiștii cu drept de semnătură
înscriși în Registrul urbaniștilor.
(2) Consiliul îndeplinește,
potrivit legislației în vigoare, următoarele atribuții în domeniul practicii
profesiunii de urbanist:
1. coordonează
elaborarea, împreună cu Asociația Profesională a Urbaniștilor din România, a
Statutului și Codului deontologic al profesiunii de urbanist, care sunt supuse
aprobării în condițiile legii;
2. avizează sau, după
caz, recunoaște programe academice de formare sau de specializare în domeniul
urbanismului și amenajării teritoriului.
(3) Consiliul îndeplinește,
potrivit legislației în vigoare, următoarele atribuții privind cooperarea cu
alte organizații:
1. încheie convenții de
cooperare cu instituții publice sau cu alte persoane juridice române care își
desfășoară activitatea în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului;
2. încheie convenții de
cooperare bilaterală sau multilaterală cu organizații similare de peste hotare.
(4) Consiliul îndeplinește,
potrivit legislației în vigoare, următoarele atribuții în activitatea curentă a
Registrului Urbaniștilor din România:
1. aprobă programe și
proiecte ce urmăresc îndeplinirea atribuțiilor Registrului Urbaniștilor din România,
în raport cu resursele disponibile;
2. înființează comisii
de lucru, altele decât cele prevăzute în prezentul regulament;
3. validează componența
comisiilor de specialitate și de lucru;
4. aprobă regulamentele
de funcționare ale comisiilor de lucru ale Registrului Urbaniștilor din România;
5. aprobă, cu acordul
Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, bugetul de venituri
și cheltuieli al Registrului Urbaniștilor din România și executarea acestuia, în
condițiile legii;
6. aprobă numărul și
schema de personal angajat în secretariat, precum și cuantumul salariilor
acestuia;
7. hotărăște asupra
patrimoniului Registrului Urbaniștilor din România;
8. stabilește sediul
central al Registrului Urbaniștilor din România și înființează birourile sale
teritoriale și stabilește sediile acestora, după caz;
9. stabilește taxa pe
categorii de documentații;
10. stabilește taxele
de examinare și de înscriere în Registrul Urbaniștilor din România;
11. aprobă desfășurarea
de activități cu caracter economic ce au drept scop creșterea resurselor
financiare ale Registrului Urbaniștilor din România;
12. decide asupra
acceptării și folosirii de donații, subvenții, sponsorizări în vederea îndeplinirii
atribuțiilor Registrului Urbaniștilor din România;
13. aprobă raportul
anual al directorului executiv;
14. stabilește
calendarul organizării de expoziții de specialitate și a concursurilor de
urbanism naționale și internaționale;
15. aprobă editarea
publicațiilor de specialitate;
16. acordă premii și
aprobă cuantumul premiilor care se acordă celor mai bune lucrări de
specialitate;
17. aprobă, cu acordul
Asociației Profesionale a Urbaniștilor din România, înființarea și acordarea
unor distincții profesionale și propune acordarea de ordine și medalii ale României;
18. aprobă cuantumul
indemnizației de ședință pentru membrii Consiliului și comisiilor.
Art. 8. Consiliul
se întrunește în ședințe ordinare, o dată la 3 luni, la sediul Registrului
Urbaniștilor din România, sau în ședințe extraordinare, ori de câte ori este
nevoie, la convocarea președintelui sau a cel puțin 5 dintre membrii săi.
1. Convocarea
Consiliului se face în scris, cu o săptămână înainte de data ședinței, cu
specificarea datei, a orei și a ordinii de zi a ședinței.
2. Materialele ce
urmează a fi analizate în ședințele ordinare vot fi transmise membrilor
Consiliului o dată cu convocarea pentru ședință.
3. La ședințele
Consiliului pot fi invitați specialiști cu drept de semnătură, alți
profesioniști din domeniu, în vederea analizării problemelor de pe ordinea de
zi.
4. În activitatea ce o
desfășoară, Consiliul adoptă hotărâri cu majoritate simplă de voturi.
5. La număr egal de
voturi, votul președintelui Consiliului este decisiv.
6. Lucrările ședințelor
se consemnează într-un registru special, care poate fi consultat numai de către
specialiștii cu drept de semnătură înscriși în registru.
7. La încheierea
mandatului, Consiliul întocmește un raport de activitate ce se transmite
organizațiilor care desemnează membrii Consiliului, fiind accesibil
specialiștilor cu drept de semnătură înscriși în registru.
8. Pentru participarea
la ședințele Consiliului, membrii acestuia primesc o indemnizație.
9. Ședințele
Consiliului se desfășoară pe bază de regulament propriu de funcționare.
Art. 9. (1) Președintele
Consiliului este desemnat de către Consiliu dintre membrii acestuia, prin vot
direct, cu majoritatea simplă a voturilor.
(2) Președintele
reprezintă Registrul Urbaniștilor din România în relațiile cu autoritățile
publice, precum și cu persoanele fizice și juridice din țară și din străinătate.
(3) Președintele
conduce lucrările Consiliului și coordonează activitatea directorului executiv
conducător al Secretariatului Registrului Urbaniștilor din România.
(4) Președintele poate
decide formarea de grupuri de lucru pentru problemele aflate pe agenda
Consiliului și se poate implica în medierea litigiilor, în conformitate cu
prevederile regulamentelor aprobate de Consiliu.
(5) În situația
imposibilității exercitării mandatului, pe perioade determinate, președintele
poate delega exercitarea atribuțiilor unui alt membru al Consiliului.
(6) În activitatea pe
care o desfășoară președintele emite decizii.
Art. 10. (1) Pentru
îndeplinirea atribuțiilor Registrului Urbaniștilor din România, Consiliul înființează
comisii de specialitate.
(2) Comisiile
Registrului Urbaniștilor din România sunt:
1. Comisia profesională;
2. Comisia de examinare
în vederea dobândirii dreptului de semnătură;
3. Comisia de cenzori.
(3) Comisiile au
caracter permanent pe durata mandatului încredințat de către Consiliu.
(4) Consiliul poate
decide înființarea unor comisii de lucru, altele decât cele prevăzute la alin. (2),
cu caracter permanent sau pentru o durată limitată de timp.
(5) O persoană nu poate
face parte din mai multe comisii.
(6) Membrii comisiilor
trebuie să îndeplinească aceleași condiții ca membrii Consiliului, potrivit art. 6
alin. (4).
(7) Din Comisia de
cenzori va face parte un expert contabil.
(8) Consiliul poate
solicita în mod justificat instituțiilor care desemnează membri în comisii
reexaminarea nominalizării unor membri.
(9) Componența și funcționarea
comisiilor se stabilesc prin regulament aprobat de către Consiliu.
(10) Secretariatul
comisiilor este asigurat de către Secretariatul Registrului Urbaniștilor din
România.
(11) În activitatea
desfășurată comisiile adoptă decizii.
Art. 11. (1) Comisia
profesională
1. Comisia profesională
are următoarele obiective principale:
a) definirea statutului
și monitorizarea stării profesiunii, precum și a locului și rolului
profesionistului în urbanism și amenajarea teritoriului, în raport cu evoluția
așezărilor umane și a teritoriului;
b) evaluarea modului în
care practicarea profesiunii și exercitarea dreptului de semnătură răspunde
problemelor din dezvoltarea urbană și teritorială și respectă reglementările
tehnice în domeniu;
c) creșterea gradului
de adecvare a programelor de formare de bază și continuă la necesitățile impuse
de dezvoltarea urbană și teritorială.
2. Comisia profesională
are următoarele atribuții, în conformitate cu reglementările în vigoare:
a) participă la
elaborarea Statutului profesiunii și a Codului deontologic;
b) analizează și
evaluează propunerile de reglementări privind activitățile de urbanism și de
amenajarea teritoriului, precum și cele referitoare la conținutul documentațiilor
de amenajare a teritoriului și de urbanism;
c) întocmește rapoarte
privind statutul profesiunii în alte țări;
d) propune sau, după
caz, evaluează programe și proiecte de cooperare profesională conferințe,
seminarii, ateliere;
e) analizează, la
solicitarea Consiliului, precum și pe baza audierii unor experți, după caz,
calitatea profesională a unor documentații de amenajare a teritoriului și de
urbanism și propune suspendarea și/sau retragerea dreptului de semnătură;
f) analizează modul în
care se exercită dreptul de semnătură, inițiind acțiuni de monitorizare;
g) coordonează
monitorizarea și întocmește rapoarte periodice privind calitatea formației profesionale
în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului;
h) structurează și
avizează conținutul programelor de specializare și perfecționare continuă, desfășurate
de Registrul Urbaniștilor din România, împreună cu Ministerul Transporturilor,
Construcțiilor și Turismului și în cooperare cu instituții de învățământ
superior sau cu alte persoane juridice;
i) analizează și
propune avizarea sau, după caz, recunoașterea programelor academice de formare
sau de specializare, precum și a programelor de perfecționare continuă în
domeniul urbanismului și amenajării teritoriului.
(2) Comisia de
examinare în vederea dobândirii dreptului de semnătură Obiectivele, atribuțiile,
componența și modul de lucru ale Comisiei de examinare în vederea dobândirii
dreptului de semnătură sunt stabilite prin Regulamentul privind dobândirea
dreptului de semnătură pentru documentațiile de amenajare a teritoriului și de
urbanism.
(3) Comisia de cenzori
1. Comisia de cenzori
are ca principală atribuție controlul privind modul în care sunt utilizate
resursele Registrului Urbaniștilor din România, verificând:
a) modul în care este
gestionat patrimoniul Registrului Urbaniștilor din România;
b) dacă operațiunile
financiare se desfășoară în condițiile legii, sunt conforme cu hotărârile
Consiliului și dacă se înscriu în prevederile bugetului aprobat;
c) legalitatea bilanțului
contabil al Registrului Urbaniștilor din România.
2. Comisia de cenzori întocmește
și transmite Consiliului rapoarte.
Art. 12. (1) Secretariatul
Registrului Urbaniștilor din România asigură desfășurarea activității curente în
baza hotărârilor Consiliului.
(2) Secretariatul se
compune din directorul executiv și din personalul angajat cu contract
individual de muncă pe perioadă nedeterminată.
(3) Organigrama este
aprobată de Consiliu.
(4) Salarizarea
personalului Secretariatului Registrului Urbaniștilor din România se face
potrivit reglementărilor în vigoare, specifice instituțiilor publice finanțate
integral din venituri proprii.
(5) Directorul executiv
este numit de ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului, conform
legislației în vigoare.
(6) Directorul executiv
are următoarele atribuții principale:
1. conduce activitatea
curentă a Registrului Urbaniștilor din România;
2. pune în aplicare hotărârile
Consiliului și deciziile președintelui;
3. asigură toate condițiile
pentru desfășurarea lucrărilor Consiliului și ale comisiilor de lucru ale
Registrului Urbaniștilor din România;
4. asigură gestionarea
curentă a patrimoniului Registrului Urbaniștilor din România;
5. asigură întocmirea
și execuția bugetului Registrului Urbaniștilor din România;
6. coordonează activitățile
cu caracter economic desfășurate de Registrul Urbaniștilor din România, conform
prevederilor art. 3 alin. (1).
(7) Directorul executiv
prezintă Consiliului, la fiecare reuniune a acestuia, rapoarte privind
activitatea curentă, precum și informări detaliate asupra unor subiecte, ca
urmare a solicitării președintelui sau membrilor Consiliului.
(8) În activitatea sa
directorul executiv emite decizii.
(9) Regulamentul de
organizare și funcționare al Secretariatului Registrului Urbaniștilor din România
se aprobă de Consiliu.
Art. 13. (1) Resursele
financiare ale Registrului Urbaniștilor din România se constituie din taxe,
donații, subvenții, sponsorizări și venituri din activitățile cu caracter
economic, inclusiv dobânzile bancare.
(2) Cuantumul taxelor
se stabilește în raport cu cheltuielile necesare de organizare și funcționare a
Registrului Urbaniștilor din România.
(3) Taxele ce se achită
Registrului Urbaniștilor din România sunt: taxa de atestare sau
examinare în vederea dobândirii dreptului de semnătură; taxa de înscriere
în registru; taxa privind exercitarea dreptului de semnătură
aplicată pe categorii de documentații.
(4) Taxa privind
exercitarea dreptului de semnătură se stabilește în mod diferențiat, pentru
categoriile de documentații semnate, precum și pentru coordonarea elaborării întregii
documentații sau, după caz, elaborarea unor secțiuni ale acestora.
(5) Cuantumul taxelor
se stabilește anual de către Consiliu.
(6) În situația susținerii
examenului care are drept scop verificarea doar a cunoștințelor privind
reglementările în domeniu, cuantumul taxei de examinare se reduce cu 50%.
(7) Înscrierea stagiarilor
în registru se face fără taxă.
(8) Taxele pot fi
achitate în contul deschis de Registrul Urbaniștilor din România în acest scop
sau direct la sediul acestuia.
Art. 14. (1) Bugetul
Registrului Urbaniștilor din România este elaborat de către secretariat și este
aprobat de Consiliu cu acordul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și
Turismului, în conformitate cu reglementările în vigoare.
(2) Bugetul Registrului
Urbaniștilor din România cuprinde următoarele capitole:
1. bugetul Consiliului;
2. bugetul comisiilor;
3. bugetul
secretariatului.
(3) Bilanțul anual al
Registrului Urbaniștilor din România este public, iar datele esențiale se
publică în buletinul informativ al Registrului Urbaniștilor din România.
Art. 15. (1) Pentru
activitatea desfășurată, membrii Consiliului, cei ai comisiilor sau, după caz,
ai grupurilor de lucru primesc indemnizații care se acordă pentru prezența la întruniri,
deplasări, cât și pentru activitatea desfășurată în afara acestora.
(2) Cuantumul indemnizațiilor
se stabilește de către Consiliu.
CAPITOLUL III
Evidența și înscrierea în Registrul
urbaniștilor
Art. 16. (1) Înregistrarea
specialiștilor cu drept de semnătură în urbanism și amenajarea teritoriului și
a specialiștilor stagiari, precum și evidența altor categorii de profesioniști în
domeniul urbanismului și amenajării teritoriului se organizează distinct în
cadrul registrului.
(2) Registrul cuprinde
două părți:
1. specialiști cu drept
de semnătură;
2. stagiari.
(3) Partea referitoare
la specialiștii cu drept de semnătură cuprinde următoarele tipuri de documentații
și părți ale acesteia, pentru care este acordat dreptul de semnătură:
1. plan urbanistic de
detaliu;
2. plan urbanistic
zonal cu secțiunea plan urbanistic zonal de lotizări locuințe;
3. plan urbanistic
general;
4. plan de amenajarea
teritoriului metropolitan, plan de amenajarea teritoriului periurban, plan de
amenajarea teritoriului intercomunal și plan de amenajarea teritoriului
frontalier;
5. plan de amenajarea
teritoriului județean, plan de amenajarea teritoriului interjudețean și plan de
amenajarea teritoriului regional;
6. plan de amenajarea
teritoriului național.
(4) Evidența privind
alte categorii de profesioniști în domeniul urbanismului și amenajării
teritoriului are caracter informativ și este organizată pe următoarele
capitole:
1. cercetători și
elaboratori de studii de specialitate;
2. specialiști în
administrația publică;
3. specialiști în
managementul urban;
4. specialiști în
formare academică și continuă;
5. specialiști în
dezvoltare economică urbană și rurală;
6. specialiști în
dreptul urbanismului;
7. specialiști în
mediere și participarea populației;
8. experți tehnici
extrajudiciari în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului;
9. alți specialiști stabiliți
de Consiliu.
(5) În cadrul
capitolelor de la alin. (4) evidența se organizează pe domenii de
specialitate.
(6) În registru și în
evidența privind alte categorii de profesioniști, înregistrarea se face în
ordine alfabetică.
(7) Consiliul stabilește
dreptul de semnătură pentru părți ale documentațiilor, precum și domenii de
specialitate ale altor categorii de profesioniști, în raport cu conținutul
documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism.
Art. 17. Documentația
necesară la înscrierea în registru este următoarea:
a) pentru specialiști
cu drept de semnătură pentru documentații de amenajare a teritoriului și de
urbanism:
formular-tip de înscriere;
certificat de
atestare a dreptului de semnătură eliberat de comisia de examinare;
dovada achitării
taxei de înscriere.
b) pentru stagiari:
formular-tip de înscriere;
cerere de admitere la
stagiu;
diploma sau licența
și cea de specializare, după caz copie legalizată;
recomandarea a 2
specialiști cu drept de semnătură care sprijină cererea de primire în profesie
ca stagiar, dintre care unul garantează îndrumarea profesională efectivă pe întreaga
perioadă a stagiului, potrivit îndrumarului de stagiu aprobat de către Consiliu.
c) pentru alte
categorii de profesioniști din domeniul amenajării teritoriului și
urbanismului:
formular-tip de înscriere;
diploma sau licența copie
legalizată;
diplome
postuniversitare, alte diplome ce atestă specializări copie
legalizată;
lista de articole, cărți
publicate, după caz;
curriculum vitae;
dovada achitării
taxei de înscriere.
Art. 18. (1) Datele
înscrise în registru, pe baza formularelor-tip de înscriere, vor avea următoarea
structură:
a) numele, domiciliul
și data nașterii;
b) denumirea actului de
absolvire a instituției de învățământ superior, anul eliberării, instituția de învățământ
superior emitentă și numărul acestuia; alte diplome sau acte care atestă studii
postuniversitare ori specializări;
c) anul atestării
dreptului de semnătură, după caz;
d) numărul de înregistrare
în registru, în ordinea cronologică a înregistrării;
e) forma de exercitare
a profesiei;
f) lista lucrărilor
efectuate;
g) distincții acordate
de statul român, alte state, de instituții sau autorități din țară și din străinătate;
h) diplome și specializări,
obținute ulterior înscrierii în registru;
i) sancțiuni;
j) perioadele și
motivele de suspendare a dreptului de semnătură când este cazul;
k) data și motivele
radierii din registru.
(2) Datele înscrise în
registru, potrivit alin. (1), se vor adapta de Consiliu în funcție de
categoria de specialiști cu drept de semnătură și stagiari stabilită la art. 16.
CAPITOLUL IV
Accesul la informațiile din Registrul
urbaniștilor
Art. 19. (1) Registrul
este public. Secretariatul Registrului Urbaniștilor din România are obligația
să furnizeze terților interesați informații privind datele înregistrate în
evidența specialiștilor cu drept de semnătură, care au fost publicate și care
nu au caracter confidențial.
(2) Un exemplar din
evidența specialiștilor cu drept de semnătură în domeniul urbanismului și
amenajării teritoriului va fi pus la dispoziție consiliilor județene și
Consiliului General al Municipiului București, pentru a fi consultat de către
cei interesați.
Art. 20. Registrul
cuprinzând evidența specialiștilor cu drept de semnătură se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 21. Secretariatul
Registrului Urbaniștilor din România are obligația de a elibera, pe cheltuiala
persoanei solicitante, certificate ce vor conține datele înregistrate, care
prin natura lor sunt publice, privitoare la un specialist cu drept de semnătură
în domeniul urbanismului și amenajarea teritoriului sau la un profesionist
aflat în baza de date. Certificatele vor fi înseriate, vor fi semnate de către
directorul executiv, vor conține data eliberării, precum și ștampila
Registrului Urbaniștilor din România. Eliberarea lor va fi consemnată într-un
registru de evidență.
CAPITOLUL V
Suspendarea și retragerea dreptului de semnătură
Art. 22. (1) Suspendarea
pe o perioadă de 612 luni a dreptului de semnătură pentru documentațiile de
amenajare a teritoriului și de urbanism se aplică în următoarele cazuri:
a) exercitarea
dreptului de semnătură la altă categorie de documentații decât cea pentru care
a dobândit dreptul de semnătură;
b) în cazul elaborării
documentațiilor fără respectarea prevederilor legale;
c) nerespectarea
dreptului de autor și/sau însușirea, fără menționarea autorului, a proprietății
intelectuale a acestuia;
d) neplata repetată a
taxelor aferente documentațiilor elaborate;
e) alte fapte care
prejudiciază grav onoarea și prestigiul profesiei de urbanist, stabilite de
Consiliu.
(2) Decizia de
suspendare are forma scrisă, se semnează de președintele Consiliului și se
argumentează.
(3) Decizia de
suspendare își produce efectele din momentul comunicării acesteia.
(4) Decizia de
suspendare se comunică în termen de 15 zile celor interesați, se afișează la
sediul central al Registrului Urbaniștilor din România, se înscrie în registru
și se publică cu ocazia republicării acestuia.
(5) În decizia de
suspendare a dreptului de semnătură se precizează termenele și procedura de
contestare a acesteia.
Art. 23. (1) Hotărârea
de retragere a dreptului de semnătură, urmată de radierea specialiștilor din
registru, se aplică în următoarele cazuri:
a) invalidarea diplomei
de licență, a diplomei de specializare sau a certificatului de stagiu;
b) dacă persoana înscrisă
a fost condamnată definitiv pentru o faptă în legătură directă cu exercitarea
dreptului de semnătură;
c) la cerere, prin
renunțarea la exercitarea dreptului de semnătură;
d) ca urmare a unei
sancțiuni de suspendare a dreptului de semnătură rămase definitive;
e) în caz de deces.
(2) Retragerea
definitivă a dreptului de semnătură, respectiv radierea din registru, se face
de către Consiliu, prin hotărâre în formă scrisă, semnată de președintele
acestuia.
(3) Efectul hotărârii
luate de Consiliu survine din momentul comunicării acesteia.
(4) Hotărârea de
retragere/radiere se comunică în termen de 15 zile celor interesați și se
afișează la sediul central al Registrului Urbaniștilor din România.
(5) Hotărârea de
retragere/radiere precizează termenele și modalitățile de contestare a acesteia.
(6) Hotărârea de
retragere/radiere, rămasă definitivă, se publică în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
Art. 24. Împotriva
deciziilor de neacordare, suspendare sau retragere a dreptului de semnătură,
persoana care se consideră vătămată poate face contestație la Consiliu și se
poate adresa instanțelor judecătorești competente, potrivit prevederilor Legii
contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările și completările
ulterioare.
Art. 25. (1) Specialiștii
înscriși în registru răspund disciplinar, în condițiile legii.
(2) Pentru specialiștii
înscriși în registru, care au calitatea de funcționari publici conform art. 35
și 36 din Legea nr. 350/2001, se poate constitui o comisie de disciplină.
CAPITOLUL VI
Dispoziții tranzitorii și finale
Art. 26. Consiliul
va fi desemnat în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a
prezentului regulament și va funcționa până la data de 31 decembrie 2005.
Art. 27. Comisiile
de specialitate se înființează potrivit prezentului regulament și funcționează în
conformitate cu reglementările proprii aprobate de Consiliu în termen de 90 de
zile de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
Art. 28. Prezentul
regulament poate fi modificat sau completat la propunerea Consiliului, aprobându-se
în condițiile legii.
Art. 29. Calitatea
de expert tehnic judiciar și extrajudiciar în domeniul amenajării teritoriului
și urbanismului se dobândește potrivit prevederilor legale în vigoare.