Hotărârea Guvernului nr. 1451/2005

M. Of. nr. 1107 din 8 decembrie 2005

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

H O T Ă R Â R E

pentru aprobarea amendamentelor convenite între Guvernul României și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, prin schimb de scrisori*) semnate la Zagreb la 21 iunie 2004 și la București la 13 iulie 2004, 11 iulie 2005 și 14 iulie 2005, la Acordul de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare referitor la Proiectul privind forța de muncă și protecția socială, semnat la Washington la 23 august 1995

 

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 20 din Legea nr. 590/2003 privind tratatele și al art. 3 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 35/1995 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare referitor la Proiectul privind forța de muncă și protecția socială, semnat la Washington la 23 august 1995, aprobată prin Legea nr. 121/1995,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic. − Se aprobă amendamentele convenite între Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, prin schimb de scrisori semnate la Zagreb la 21 iunie 2004 și la București la 13 iulie 2004, 11 iulie 2005 și 14 iulie 2005, la Acordul de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare referitor la Proiectul privind forța de muncă și protecția socială, semnat la Washington la 23 august 1995, ratificat prin Ordonanța Guvernului nr. 35/1995, aprobată prin Legea nr. 121/1995.

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul finanțelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei,

Gheorghe Barbu

p. Ministrul afacerilor externe,

Lucian Leuștean,

secretar de stat

 

București, 24 noiembrie 2005.

Nr. 1.451.

 



*) Conținutul scrisorilor este redat în traducere.