Hotărârea Guvernului nr. 1282/2007

M. Of. nr. 733 din 30 octombrie 2007

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea normelor privind recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi titlurilor de medic, de medic dentist, de farmacist, de asistent medical generalist şi de moaşă, eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat aparţinând Spaţiului Economic European sau de Confederaţia Elveţiană

 

În temeiul art.108 din Constituţia României, republicată, al art. 462 alin. (1), al art. 551 alin. (1) şi al art.636 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 63 alin. (2) din Legea nr. 307/2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical şi a profesiei de moaşă, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, cu modificările şi completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1. – (1) Prezenta hotărâre se aplică medicilor, medicilor dentişti, farmaciştilor, asistenţilor medicali generalişti şi moaşelor care îndeplinesc una dintre următoarele condiţii:

a) sunt cetăţeni ai statului român;

b) sunt cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene;

c) sunt soţi ai unor cetăţeni români, precum şi descendenţi şi ascendenţi în linie directă, aflaţi în întreţinerea unui cetăţean român, indiferent de cetăţenia acestora;

d) sunt membri de familie ai unui cetăţean al unuia dintre statele prevăzute la lit. b), aşa cum sunt definiţi la art. 2 alin. (1) pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 260/2005, cu modificările şi completările ulterioare;

e) sunt cetăţeni ai statelor terţe beneficiari ai statutului de rezident permanent în România;

f) sunt beneficiari ai statutului de rezident pe termen lung acordat de unul dintre statele prevăzute la lit. b). 

(2) În vederea recunoaşterii calificării profesionale de către un alt stat membru al Uniunii Europene, un stat aparţinând Spaţiului Economic European sau de către Confederaţia Elveţiană, Ministerul Sănătăţii Publice atestă titlurile româneşti de calificare în profesiile de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist şi moaşă şi, după caz, experienţa profesională dobândită de titular în România. 

(3) În situaţia în care, pentru oricare dintre profesiile prevăzute la alin. (2), există într-un instrument distinct de drept comunitar alte dispoziţii specifice care privesc în mod direct recunoaşterea calificărilor profesionale, dispoziţiile corespunzătoare ale prezentei hotărâri nu se aplică. 

Art. 2. – În sensul prezentei hotărâri, noţiunile de mai jos au următoarea semnificaţie:

a) autoritate competentă – orice organism sau autoritate autorizat(ă) în mod expres de România, de un alt stat membru al Uniunii Europene, de un alt stat aparţinând Spaţiului Economic European sau de Confederaţia Elveţiană să elibereze ori să primească titluri de calificare sau alte documente sau informaţii, precum şi să primească cererile şi să ia deciziile prevăzute de prezenta hotărâre;

b) titlu oficial de calificare în profesiile prevăzute la art. 1 alin. (2) – diplomele, certificatele şi alte titluri oficiale de calificare de medic, de medic specialist şi, respectiv, care atestă formarea specifică în medicină generală prevăzută de Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, precum şi diplomele, certificatele şi alte titluri oficiale de calificare de medic dentist, de medic dentist specialist, de farmacist, de asistent medical generalist şi de moaşă, eliberate persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) de o autoritate a unui stat membru al Uniunii Europene, a unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau a Confederaţiei Elveţiene desemnată în temeiul actelor cu putere de lege şi al actelor administrative ale respectivului stat şi care certifică formarea profesională dobândită în principal pe teritoriul acestor state;

c) experienţă profesională dobândită în profesiile prevăzute la art. 1 alin. (2) – exercitarea efectivă a activităţilor profesionale, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru profesia respectivă, în unul dintre statele prevăzute la lit. (a);

d) stat terţ – un alt stat decât România, celelalte state membre ale Uniunii Europene, statele aparţinând Spaţiului Economic European sau Confederaţia Elveţiană;

e) stat membru – unul dintre statele prevăzute la art. 1 alin. (2). 

Art. 3. – Titlurile oficiale de calificare în profesiile de medic, de medic dentist, de farmacist, de asistent medical generalist şi de moaşă eliberate de statele terţe persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi recunoscute de autorităţile competente ale unui stat membru se asimilează titlurilor oficiale de calificare, prevăzute la art. 2 lit. b), dacă această primă recunoaştere s-a realizat cu respectarea condiţiilor minime de formare profesională prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, iar titularul are o experienţă profesională în profesia în cauză de minimum 3 ani pe teritoriul statului membru respectiv, certificată de acest stat. 

Art. 4. – (1) Titlurile oficiale de calificare în profesiile de medic, de medic dentist, de farmacist, de asistent medical generalist şi de moaşă eliberate de autorităţile competente ale statelor membre, conform Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) se supun procedurii de recunoaştere, în caz de stabilire pe teritoriul României în vederea exercitării profesiei. 

(2) Recunoaşterea titlurilor oficiale de calificare se confirmă prin ordin al ministrului sănătăţii publice. 

(3) Exercitarea activităţilor profesionale se face pe baza titlurilor oficiale de calificare recunoscute, a documentului de înştiinţare a titularului emis de Ministerul Sănătăţii Publice în acest sens şi cu îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de lege pentru exercitarea profesiei respective. 

Art. 5. – (1) Titlurile oficiale de calificare în profesiile de medic, de medic dentist, de farmacist, de asistent medical generalist şi de moaşă eliberate de un stat terţ persoanelor care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) se supun procedurii de echivalare în vederea exercitării profesiei în România. 

(2) Excepţie de la prevederile alin. (1) fac titlurile oficiale de calificare eliberate de un stat terţ şi recunoscute de un stat membru. 

Art. 6. – (1) Recunoaşterea titlurilor oficiale de calificare permite titularului medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist sau moaşă accesul în România la aceeaşi profesie cu cea pentru care acesta este calificat în statul membru de origine şi exercitarea activităţilor profesionale pe teritoriul României în condiţiile prevăzute de lege pentru cetăţenii români deţinători ai titlurilor oficiale de calificare în profesia respectivă eliberate de autorităţile competente române. 

(2) În sensul alin. (1), profesia pe care titularul doreşte să o exercite în România este aceeaşi cu cea pentru care acesta s-a calificat în statul membru de origine, dacă activităţile profesionale acoperite prin formarea dobândită sunt comparabile. 

(3) Echivalarea titlurilor oficiale de calificare prevăzute la art.5 permite titularilor accesul la profesie şi exercitarea acesteia în condiţiile prevăzute de lege pentru medicii, medicii dentişti, farmaciştii, asistenţii medicali generalişti şi moaşele cetăţeni români. 

Art. 7. – Recunoaşterea titlurilor oficiale de calificare în profesiile de medic, de medic dentist, de farmacist, de asistent medical generalist şi de moaşă, precum şi echivalarea titlurilor oficiale de calificare ca specialist în profesiile de medic, de medic dentist şi farmacist se fac în scop profesional de către Ministerul Sănătăţii Publice, în colaborare cu Colegiul Medicilor din România, cu Colegiul Medicilor Dentişti din România, cu Colegiul Farmaciştilor din România şi, respectiv, cu Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, după caz. 

Art. 8. – Solicitările de recunoaştere a titlurilor oficiale de calificare de medic specialist şi, respectiv, de medic dentist specialist într-o specialitate care nu este prevăzută de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală sunt analizate de Ministerul Sănătăţii Publice, în colaborare cu Colegiul Medicilor din România sau cu Colegiul Medicilor Dentişti din România, după caz. Autorităţile competente române stabilesc domeniul în care solicitantul poate acorda îngrijiri medicale de specialitate, şi respectiv, medico-dentare de specialitate în România, precum şi titlul profesional corespunzător cu care acesta exercită activităţile profesionale. 

Art. 9. – Titlurile oficiale de calificare care atestă studiile de bază de medic, de medic dentist şi de farmacist, precum şi cele care atestă studiile de asistent medical generalist şi de moaşă, eliberate de un stat terţ persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1), se echivalează de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. 

Art. 10. – (1) Specializarea în profesiile de medic, de medic dentist şi de farmacist efectuată în afara graniţelor României, ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau ale Confederaţiei Elveţiene, atestată prin titluri oficiale de calificare de specialist în una dintre specialităţile prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, poate fi echivalată ca pregătire în cadrul rezidenţiatului numai după dobândirea în condiţiile legii a calităţii de rezident în specialiatea respectivă. 

(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1) în care formarea în specialitatea dobândită în statul terţ întruneşte condiţia de durată prevăzută de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, pentru specialitatea respectivă, prezentarea la examenul de specialist se poate face în sesiunile organizate de Ministerul Sănătăţii Publice de la data echivalării respectivei formări ca pregătire de rezidenţiat. 

(3) În cazurile care nu întrunesc condiţia prevăzută la alin. (2), prezentarea la examenul de specialist se face numai după completarea pregătirii prin rezidenţiat. 

(4) Certificatul de medic specialist, de medic dentist specialist şi, respectiv, de farmacist specialist se obţine după promovarea examenului de specialist organizat de Ministerul Sănătăţii Publice. 

Art. 11. – (1) Stagiile de pregătire în specialitate efectuate în alt stat membru al Uniunii Europene, într-un stat aparţinând Spaţiului Economic European sau în Confederaţia Elveţiană de către medicii, medicii dentişti şi farmaciştii rezidenţi se recunosc ca pregătire în cadrul rezidenţiatului de către Ministerul Sănătăţii Publice. 

(2) Stagiile de pregătire în specialitate efectuate cu aprobarea Ministerului Sănătăţii Publice de către rezidenţi în afara graniţelor României, ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau ale Confederaţiei Elveţiene se echivalează de Ministerul Sănătăţii Publice ca pregătire de rezidenţiat, în cazul în care acestea corespund curriculei de formare în specialitatea de confirmare ca rezident. 

Art. 12. – (1) Medicii, medicii dentişti şi farmaciştii care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (1), aflaţi la specializare în alt stat membru al Uniunii Europene, într-un stat aparţinând Spaţiului Economic European sau în Confederaţia Elveţiană, pot continua, la cerere, pregătirea de specialitate prin rezidenţiat. 

(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), calitatea de rezident se confirmă prin ordin al ministrului sănătăţii publice, pe baza dovezilor de înmatriculare la specializare eliberate de autorităţile competente ale statului membru în care solicitanţii efectuează specializarea. 

CAPITOLUL II

Recunoaşterea în scop profesional a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri care atestă calificările în profesia de medic, de medic dentist, de farmacist, de asistent medical generalist şi, respectiv, de moaşă, eliberate de un alt stat membru al Uniunii Europene, de un alt stat aparţinând Spaţiului Economic European sau de Confederaţia Elveţiană

SECŢIUNEA 1

Recunoaşterea pe baza coordonării condiţiilor minime de formare în profesia de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist şi moaşă

I. Principiul recunoaşterii automate

Art. 13. – (1) Fără a aduce atingere drepturilor câştigate, conform prevederilor prezentei hotărâri, se recunosc titlurile oficiale de calificare de medic care dau acces la activităţile profesionale de medic cu formare de bază şi de medic specialist precum şi titlurile oficiale de calificare de medic dentist, de medic dentist specialist, de farmacist şi de asistent medical generalist, prevăzute în anexele nr. 1, 2 şi 5–8, care îndeplinesc condiţiile minime de formare stabilite de Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale şi care sunt emise de un alt stat membru al Uniunii Europene, de un stat aparţinând Spaţiului Economic European sau de Confederaţia Elveţiană persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1). 

(2) În vederea recunoaşterii automate, titlurile oficiale de calificare prevăzute la alin. (1) trebuie să fie eliberate de autorităţile competente ale statelor membre emitente şi însoţite, după caz, de certificatele prevăzute în anexele nr. 1, 2 şi 5–8. 

(3) Titlurile oficiale de calificare prevăzute la alin. (1), recunoscute de autorităţile competente române, au acelaşi efect pe teritoriul României ca şi titlurile oficiale de calificare de medic, de medic specialist, de medic dentist, de medic dentist specialist, de farmacist şi de asistent medical generalist, eliberate de România. 

(4) Autorităţile competente române nu au obligaţia ca în urma recunoaşterii titlurilor de calificare de farmacist prevăzute în anexa nr. 7 să permită în baza acestora înfiinţarea de noi farmacii cu circuit deschis. Farmaciile deschise de mai puţin de 3 ani se consideră farmacii noi. 

Art. 14. – (1) Titlurile oficiale de calificare prevăzute la art. 13 alin. (1), certificatele însoţitoare, precum şi autorităţile competente emitente ale statelor membre sunt prevăzute în anexele nr. 1, 2 şi 5–8. 

(2) Specializările atestate prin titlurile de calificare de medic specialist prevăzute la art. 13, eliberate de autorităţile sau organismele competente cuprinse în anexa nr. 2, precum şi duratele minime de formare şi denumirile în vigoare în statele membre în care acestea există sunt prevăzute în anexa nr. 3. 

Art. 15. – Fără a aduce atingere drepturilor câştigate, conform prezentei hotărâri, se recunosc automat ca certificate de medic specialist medicină de familie titlurile oficiale de calificare care atestă formarea specifică în medicină generală prevăzută de Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, eliberate de statele membre persoanelor prevăzute la art.1 alin. (1), în vederea exercitării activităţilor profesionale în regim salarial sau independent, precum şi în relaţie contractuală cu casele de asigurări sociale de sănătate din România. 

Art. 16. – Titlurile oficiale de calificare prevăzute la art. 15 sunt cele cuprinse în anexa nr. 4 şi întrunesc condiţiile minime de formare stabilite de Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, pentru calificarea de medic generalist. 

Art. 17. – (1) Fără a aduce atingere drepturilor câştigate de moaşe, conform prezentei hotărâri, se recunosc automat titlurile oficiale de calificare de moaşă care îndeplinesc condiţiile minime de formare prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale şi care sunt emise de un alt stat membru al Uniunii Europene, de un alt stat aparţinând Spaţiului Economic European sau de Confederaţia Elveţiană persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1). 

(2) Titlurile oficiale de calificare de moaşă la care se face referire la alin. (1) sunt prevăzute în anexa nr. 9 şi beneficiază de recunoaştere automată în cazul în care îndeplinesc unul dintre următoarele criterii:

a) atestă o formare de moaşă prin program integral cu durată de cel puţin 3 ani, fie condiţionată de posesia unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu de calificare care să permită accesul la universităţi ori la instituţii de învăţământ superior sau care să garanteze un nivel echivalent de cunoştinţe, fie urmată de o practică profesională de 2 ani pentru care se eliberează un certificat în conformitate cu prevederile alin. (3);

b) atestă o formare de moaşă prin program integral de cel puţin 2 ani sau 3.600 de ore, condiţionată de posesia unui titlu oficial de calificare de asistent medical generalist prevăzut în anexa nr. 8;

c) atestă o formare de moaşă prin program integral de cel puţin 18 luni sau 3.000 de ore, condiţionată de posesia unui titlu oficial de calificare de asistent medical generalist prevăzut în anexa nr. 8 şi urmată de o practică profesională de un an pentru care se eliberează un certificat în conformitate cu prevederile alin. (3). 

(3) Certificatul prevăzut la alin. (2) se eliberează de autorităţile competente ale statului membru de origine şi atestă că beneficiarul, după ce a obţinut titlul oficial de calificare de moaşă, a exercitat în mod satisfăcător, într-un spital sau într-o unitate sanitară autorizată în acest sens, toate activităţile de moaşă în perioada prevăzută, după caz, la alin. 2 lit. a) sau la alin. 2 lit. c). 

(4) Titlurile oficiale de calificare prevăzute la alin. (1), recunoscute de autorităţile competente române, au acelaşi efect pe teritoriul României ca şi titlurile oficiale de calificare de moaşă eliberate de România. 

Art. 18. – Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, în calitate de coordonator naţional, notifică Comisiei Europene actele normative şi administrative pe care România le adoptă în materie de eliberare a titlurilor oficiale de calificare în domeniul reglementat de prezenta hotărâre. 

II. Drepturi câştigate generale în profesia de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist şi moaşă

Art. 19. – (1) Fără a aduce atingere drepturilor câştigate specifice profesiilor în cauză, titlurile oficiale de calificare de medic care dau acces la activităţile profesionale de medic cu formare de bază şi de medic specialist, precum şi titlurile oficiale de calificare de medic dentist, de medic dentist specialist, de farmacist, de asistent medical generalist şi de moaşă eliberate de statele membre persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1), care nu îndeplinesc toate cerinţele de formare prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale şi care atestă o formare începută înainte de datele de referinţă prevăzute în anexele nr. 1, 2 şi 5–9, se recunosc în cazul în care sunt însoţite de un certificat eliberat de autorităţile competente ale unui stat membru. 

(2) Certificatul prevăzut la alin. (1) trebuie să ateste că titularii s-au consacrat în mod efectiv şi legal activităţilor în cauză pe o perioadă de cel puţin 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani anteriori eliberării certificatului. 

Art. 20. – Nu pot obţine, în baza prezentei hotărâri, recunoaşterea profesională ca medic sau ca asistent medical generalist persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), titulare ale titlului de calificare de ФЕЛДШЕР (feldsher) eliberat de Bulgaria anterior datei de 31 decembrie 1999 şi care, la data de 1 ianuarie 2000, exercitau această profesie în cadrul sistemului naţional de securitate socială din Bulgaria. 

Art. 21. – (1) Procedura de recunoaştere prevăzută la art. 19 se aplică şi titlurilor oficiale de calificare de medic care dau acces la activităţile profesionale de medic cu formare de bază şi medic specialist, precum şi titlurilor oficiale de calificare de medic dentist, de medic dentist specialist, de farmacist, de asistent medical generalist şi de moaşă obţinute pe teritoriul fostei Republici Democrate Germania care nu îndeplinesc toate cerinţele minime de formare prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, dacă acestea atestă o formare care a început înainte de:

a) 3 octombrie 1990, în ceea ce priveşte medicii cu formare de bază, medicii dentişti cu formare de bază, medicii dentişti specialişti, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi farmaciştii;

b) 3 aprilie 1992, în ceea ce priveşte medicii specialişti. 

(2) Titlurile oficiale de calificare prevăzute la alin. (1) conferă titularilor dreptul la exercitarea activităţilor profesionale pe întregul teritoriu al Germaniei în aceleaşi condiţii ca şi titlurile oficiale de calificare eliberate de autorităţile competente germane prevăzute în anexele nr. 1, 2 şi 5–9. 

Art. 22. – (1) Fără a aduce atingere drepturilor câştigate specifice medicilor dentişti, se recunosc titlurile oficiale de calificare de medic care dau acces la activităţile profesionale de medic cu formare de bază şi medic specialist, precum şi titlurile oficiale de calificare de asistent medical generalist, de moaşă şi de farmacist deţinute de persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), eliberate de fosta Cehoslovacie sau care certifică o formare începută, pentru Republica Cehă şi pentru Slovacia, înainte de 1 ianuarie 1993, în cazul în care autorităţile competente ale unuia dintre aceste două state membre atestă că pe teritoriul lor respectivele titluri oficiale de calificare produc aceleaşi efecte juridice ca şi titlurile cehe şi, respectiv, slovace în ceea ce priveşte accesul la activităţile profesionale de medic cu formare de bază, de medic specialist, de asistent medical generalist, de moaşă şi, de asemenea, la activităţile de farmacist prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, precum şi exercitarea acestora. 

(2) Atestatul prevăzut la alin. (1) trebuie să fie însoţit de un certificat eliberat, după caz, de autorităţile competente ale Republicii Cehe sau de autorităţile competente ale Slovaciei, prin care se atestă că titularul a exercitat efectiv şi legal activităţile în cauză pe teritoriul statului respectiv timp de minimum 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani care precedă data eliberării certificatului. 

Art. 23. – (1) Se recunosc titlurile oficiale de calificare de medic care dau acces la activităţile profesionale de medic cu formare de bază şi medic specialist, precum şi titlurile oficiale de calificare de medic dentist, de medic dentist specialist, de asistent medical generalist, de moaşă şi de farmacist deţinute de persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), eliberate de fosta Uniune Sovietică sau care atestă o formare începută:

a) pentru Estonia, înainte de 20 august 1991;

b) pentru Letonia, înainte de 21 august 1991;

c) pentru Lituania, înainte de 11 martie 1990, în cazul în care autorităţile competente ale unuia dintre aceste 3 state membre atestă că respectivele titluri oficiale de calificare produc pe teritoriul lor aceleaşi efecte juridice ca şi titlurile estoniene, letoniene şi, respectiv, lituaniene în ceea ce priveşte accesul la activităţile profesionale de medic cu formare de bază, de medic specialist, de medic dentist, de medic dentist specialist, de asistent medical generalist, de moaşă şi, de asemenea, la activităţile de farmacist prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, precum şi exercitarea acestora. 

(2) Atestatul prevăzut la alin. (1) trebuie să fie însoţit de un certificat eliberat, după caz, de autorităţile competente ale Estoniei, ale Letoniei sau ale Lituaniei, prin care se atestă că titularul a exercitat efectiv şi legal activităţile în cauză pe teritoriul statului respectiv timp de minimum 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani care precedă data eliberării certificatului. 

Art. 24. – (1) Se recunosc titlurile oficiale de calificare de medic care dau acces la activităţile profesionale de medic cu formare de bază şi medic specialist, precum şi titlurile oficiale de calificare de medic dentist, de medic dentist specialist, de asistent medical generalist, de moaşă şi de farmacist deţinute de persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), eliberate de fosta Iugoslavie sau care atestă o formare începută, pentru Slovenia, înainte de 25 iunie 1991, în cazul în care autorităţile competente slovene atestă că pe teritoriul lor respectivele titluri de calificare produc aceleaşi efecte juridice ca şi titlurile slovene în ceea ce priveşte accesul la activităţile profesionale de medic cu formare de bază, de medic specialist, de medic dentist, de medic dentist specialist, de asistent medical generalist, de moaşă şi, de asemenea, la activităţile de farmacist prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, precum şi exercitarea acestora. 

(2) Atestatul prevăzut la alin. (1) trebuie să fie însoţit de un certificat eliberat de autorităţile competente ale Sloveniei, prin care se atestă că titularul a exercitat efectiv şi legal activităţile în cauză pe teritoriul statului respectiv timp de minimum 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani care precedă data eliberării certificatului. 

Art. 25. – (1) Se recunosc ca dovadă suficientă titlurile oficiale de calificare de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist şi moaşă eliberate de statele membre persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi care nu corespund denumirilor prevăzute pentru respectivele state membre în anexele nr. 1, 2 şi 4–9, dacă acestea sunt însoţite de un certificat eliberat de autorităţile sau organismele competente ale statului emitent. 

(2) Certificatul la care se face referire la alin. (1) atestă că respectivele titluri oficiale de calificare confirmă o formare desfăşurată în conformitate cu prevederile Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale şi sunt asimilate de statul membru emitent celor a căror denumire este prevăzută în anexele nr. 1, 2 şi 4–9 pentru acel stat. 

Art. 26. – În cazul în care accesul la una dintre activităţile de farmacist sau exercitarea acesteia este condiţionat(ă) în România, în afară de posesia unui titlu oficial de calificare prevăzut în anexa nr. 7, de necesitatea unei experienţe profesionale suplimentare, se recunoaşte ca dovadă suficientă în acest sens certificatul emis de autorităţile competente ale statului membru de origine, conform căruia titularul acestuia a exercitat respectivele activităţi în statul membru de origine pe o perioadă egală. 

III. Drepturi câştigate specifice medicilor specialişti

Art. 27. – Titlurile oficiale de calificare de medic specialist eliberate de statele membre persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1), care atestă o formare în specialitate prin program parţial începută cel mai târziu la data de 31 decembrie 1983, reglementată în statul membru emitent prin acte cu putere de lege sau acte administrative în vigoare la data de 20 iunie 1975, se recunosc dacă sunt însoţite de un certificat prin care se atestă că titularul s-a consacrat în mod efectiv şi legal activităţilor în cauză pe o perioadă de cel puţin 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani care precedă data eliberării certificatului. 

Art. 28. – (1) Se recunoaşte titlul de calificare de medic specialist eliberat de Spania medicilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi care au absolvit o formare în specialitate înainte de 1 ianuarie 1995, chiar dacă aceasta nu îndeplineşte cerinţele minime de formare prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, dacă respectivul titlu de calificare este însoţit de un certificat eliberat de autorităţile spaniole competente. 

(2) Certificatul prevăzut la alin. (1) atestă că deţinătorul a promovat proba de competenţă profesională specifică organizată în cadrul măsurilor excepţionale de recunoaştere prevăzute în Decretul regal 1.497/99 în scopul verificării faptului că titularul posedă cunoştinţe şi competenţe de un nivel comparabil cu cele atestate de titlul de medic specialist prevăzut pentru Spania în anexele nr. 2 şi 3. 

Art. 29. – (1) În cazul în care România abrogă actele normative sau administrative cu privire la eliberarea unuia dintre titlurile oficiale de calificare de medic specialist prevăzute pentru România în anexa V, pct. 5.1.2 şi 5.1.3 la Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, şi acordă drepturi câştigate titularilor, cetăţeni români, va acorda aceleaşi drepturi câştigate şi persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) în cazul în care titlurile oficiale de calificare în specialitatea respectivă ale acestora au fost eliberate anterior datei la care România sistează eliberarea titlului respectiv. 

(2) Datele la care alte state membre au abrogat acte cu putere de lege sau acte administrative cu privire la eliberarea unuia dintre titlurile oficiale de calificare de medic specialist sunt prevăzute în anexa nr. 3. 

IV. Drepturi câştigate specifice medicilor cu formare specifică în medicină generală

Art. 30. – (1) Constituie drept câştigat dreptul de exercitare a activităţilor de medic specialist medicină de familie în cadrul sistemului public naţional de asigurări sociale de sănătate de către:

a) absolvenţii facultăţilor de medicină din România, inclusiv promoţia 2004; şi

b) titularii atestatelor de echivalare a studiilor universitare în medicină, inclusiv promoţia 2004, eliberate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, care au dobândit drept de liberă practică a profesiei de medic ca urmare a aplicării normelor în vigoare şi care nu au efectuat rezidenţiatul în specialitatea medicină de familie, respectiv nu au efectuat pregătirea specifică medicului generalist prevăzută de Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, dacă aceştia fac dovada că la data de 1 ianuarie 2007 sunt stabiliţi pe teritoriul României şi îşi desfăşoară activitatea în relaţie contractuală cu casele de asigurări sociale de sănătate din România. 

(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1), titulari de diplome, certificate sau alte titluri de medic eliberate de un stat membru, care nu au efectuat pregătirea specifică medicului generalist prevăzută de Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, dacă aceştia fac dovada că la data de 1 ianuarie 2007 sunt stabiliţi pe teritoriul României, în urma recunoaşterii automate a calificărilor profesionale sau a recunoaşterii pe baza drepturilor câştigate, şi îşi desfăşoară activitatea în relaţie contractuală cu casele de asigurări sociale de sănătate din România. 

(3) Dreptul prevăzut la alin. (1) şi (2) se certifică de Ministerul Sănătăţii Publice, la cerere, în vederea accesului la profesie într-un alt stat membru. 

(4) Se recunosc certificatele eliberate de autorităţile competente ale statelor membre persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1), care atestă dreptul câştigat al titularului de a exercita activităţile de medic generalist în cadrul sistemului naţional de securitate socială al statului membru emitent, la data de referinţă şi fără titlul de calificare de medic generalist prevăzut pentru acest stat în anexa nr. 4 . 

(5) În urma procedurii de recunoaştere aplicate, certificatele prevăzute la alin. (4) produc aceleaşi efecte în ceea ce priveşte exercitarea activităţilor de medic specialist medicină de familie în cadrul sistemului naţional de asigurări sociale de sănătate ca şi certificatul de medic specialist medicină de familie eliberat de Ministerul Sănătăţii Publice. 

V. Drepturi câştigate specifice medicilor dentişti

Art. 31. – (1) În vederea exercitării pe teritoriul României a activităţilor profesionale de medic dentist cu titlurile prevăzute în anexa nr. 5, se recunosc titlurile oficiale de calificare de medic eliberate de Italia, Spania, Austria, Republica Cehă şi Slovacia persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) care şi-au început formarea de medic cel târziu la data de referinţă prevăzută în această anexă pentru statul respectiv, însoţite de un atestat eliberat de autorităţile competente ale acelui stat membru. 

(2) Atestatul prevăzut la alin. (1) trebuie să certifice îndeplinirea următoarelor două condiţii cumulative:

a) titularul acestuia s-a consacrat, în statul membru emitent, în mod efectiv, legal şi cu titlu principal, exercitării activităţilor de medic dentist prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, pentru o perioadă de cel puţin 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani care precedă data de eliberare a atestatului;

b) titularul acestuia este autorizat să exercite aceste activităţi în aceleaşi condiţii ca şi titularii titlului de calificare prevăzut în anexa nr. 5 pentru statul membru emitent. 

(3) Excepţie de la condiţia de experienţă profesională de minimum 3 ani prevăzută la alin. (2) lit. a) fac cei care au absolvit studii cu o durată minimă de 3 ani atestate de autorităţile competente ale statului membru respectiv ca fiind echivalente formării medicului dentist prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale. 

(4) Prevederile alin. (1)–(3) se aplică şi titlurilor oficiale de calificare de medic eliberate de fosta Cehoslovacie, în cazul în care titularii acestora doresc să exercite profesia de medic dentist în România. Aceste titluri de calificare beneficiază de aceleaşi condiţii de recunoaştere ca şi titlurile de calificare eliberate de Republica Cehă şi Slovacia. 

Art. 32. – (1) În vederea exercitării activităţilor profesionale de medic dentist, se recunosc titlurile oficiale de calificare de medic eliberate de Italia persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) care şi-au început formarea universitară de medic după data de 28 ianuarie 1980 şi cel târziu la data de 31 decembrie 1984, însoţite de un atestat eliberat de autorităţile competente italiene. 

(2) Atestatul prevăzut la alin. (1) trebuie să certifice îndeplinirea următoarelor 3 condiţii cumulative:

a) titularul acestuia a promovat proba de aptitudini specifică organizată de autorităţile competente italiene în scopul verificării faptului că titularul posedă cunoştinţe şi competenţe de un nivel comparabil cu cele ale titularilor titlului oficial de calificare prevăzut pentru Italia în anexa nr. 5;

b) titularul acestuia s-a consacrat, în Italia, în mod efectiv, legal şi cu titlu principal, exercitării activităţilor de medic dentist prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, pe o perioadă de cel puţin 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani care precedă data de eliberare a atestatului;

c) titularul este autorizat să exercite sau exercită, în mod efectiv, legal, cu titlu principal şi în aceleaşi condiţii ca şi titularii titlului oficial de calificare prevăzut pentru Italia în anexa nr. 5, activităţile de medic dentist prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale. 

(3) Excepţie de la condiţia probei de aptitudini prevăzute la alin. (2) lit. a) fac persoanele care au absolvit studii cu o durată minimă de 3 ani, atestate de autorităţile competente ca fiind echivalente formării de medic dentist prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale. 

(4) Persoanele care şi-au început formarea universitară de medic după data de 31 decembrie 1984 sunt asimilate celor prevăzute la alin. (3), în cazul în care efectuarea studiilor cu durată minimă de 3 ani a început anterior datei de 31 decembrie 1994. 

VI. Drepturi câştigate specifice asistenţilor medicali generalişti

Art. 33. – În cazul în care normele generale privind drepturile câştigate se aplică asistenţilor medicali generalişti, activităţile prevăzute la art. 19 şi 21–25 trebuie să se fi exercitat cu deplină responsabilitate pentru planificarea, organizarea şi administrarea îngrijirilor de sănătate acordate pacientului. 

Art. 34. – (1) Titlurile oficiale de calificare de asistent medical generalist eliberate persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) de Polonia înaintea datei de 1 mai 2004 ori care atestă o formare de asistent medical generalist începută în Polonia anterior acestei date şi care nu întrunesc cerinţele minime de formare prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale se recunosc dacă sunt însoţite de un certificat prin care se atestă că posesorii au exercitat efectiv şi legal în Polonia activităţile de asistent medical generalist pe o durată după cum urmează:

a) minimum 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani care precedă data eliberării certificatului, pentru posesorii titlului de calificare de asistent medical de nivel de învăţământ superior de scurtă durată – dyplom licencjata pielęgniarstwa;

b) minimum 5 ani consecutivi în decursul ultimilor 7 ani care precedă data eliberării certificatului, pentru posesorii titlului de calificare de asistent medical care atestă studii efectuate într-o şcoală postliceală profesională sanitară – dyplom pielęgniarki albo pielęgniarki dyplomowanej. 

(2) Activităţile prevăzute la alin. (1) trebuie să se fi exercitat cu deplină responsabilitate privind planificarea, organizarea şi administrarea îngrijirilor de sănătate acordate pacientului. 

Art. 35. – Se recunosc titlurile oficiale de calificare de asistent medical eliberate de Polonia persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1), care certifică o formare încheiată înainte de data de 1 mai 2004 şi care nu îndeplineşte cerinţele minime prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, atestată de o diplomă de absolvire de învăţământ superior de scurtă durată, obţinută pe baza unui program special de revalorizare prevăzut la art. 11 din Legea din 20 aprilie 2004 de modificare a Legii privind profesiile de asistent medical şi de moaşă şi privind alte acte juridice, publicată în Jurnalul Oficial al Republicii Polone din 30 aprilie 2004, nr. 92, poz. 885, şi în Regulamentul Ministerului Sănătăţii din 11 mai 2004 privind condiţiile detaliate referitoare la cursurile instituite pentru asistenţii medicali şi moaşele, titulari ai unui certificat de studii liceale (examen final – matura) şi absolvenţi ai unui liceu sanitar sau ai unor şcoli profesionale sanitare care formează asistenţi medicali şi moaşe, publicat în Jurnalul Oficial al Republicii Polone din 13 mai 2004, nr. 110, poz. 1170, cu scopul de a verifica dacă deţinătorul acestui titlu de calificare posedă cunoştinţe şi competenţe de un nivel comparabil cu nivelul celor ale asistenţilor medicali titulari ai diplomei prevăzute pentru Polonia în anexa nr. 8. 

VII. Drepturi câştigate specifice moaşelor

Art. 36. – În cazul titlurilor oficiale de calificare de moaşă eliberate de statele membre persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1), care îndeplinesc toate cerinţele minime de formare prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, dar care, potrivit prevederilor art. 17, sunt recunoscute numai în cazul în care sunt însoţite de certificatul de practică profesională prevăzut la art. 17 alin. (3), se recunosc, ca dovadă suficientă, titlurile de calificare de moaşă eliberate de respectivele state înainte de data de referinţă prevăzută în anexa nr. 9, însoţite de un certificat care atestă că titularii s-au consacrat în mod efectiv şi legal activităţilor în cauză pe o perioadă de cel puţin 2 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani care precedă data eliberării certificatului. 

Art. 37. – Prevederile art. 36 se aplică şi persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) ale căror titluri oficiale de calificare de moaşă atestă o formare dobândită pe teritoriul fostei Republici Democrate Germania şi care îndeplineşte toate cerinţele minime de formare prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, dar, potrivit prevederilor art. 17, sunt recunoscute numai în cazul în care sunt însoţite de certificatul de practică profesională prevăzut la art. 17 alin. (3), în cazul în care aceste titluri atestă o formare începută înainte de data de 3 octombrie 1990. 

Art. 38. – Titlurile oficiale de calificare de moaşă eliberate persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) de Polonia înaintea datei de 1 mai 2004 ori care atestă o formare de moaşă începută în Polonia anterior acestei date şi care nu întrunesc cerinţele minime de formare prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale se recunosc dacă sunt însoţite de un certificat prin care se atestă că posesorii au exercitat efectiv şi legal în Polonia activităţile de moaşă pe o durată după cum urmează:

a) minimum 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani care precedă data eliberării certificatului, pentru posesorii titlului de calificare de moaşă de nivel de învăţământ superior de scurtă durată – dyplom licencjata położnictwa;

b) minimum 5 ani consecutivi în decursul ultimilor 7 ani care precedă data eliberării certificatului, pentru posesorii titlului de calificare de moaşă care atestă studii efectuate într-o şcoală postliceală profesională sanitară – dyplom położnej. 

Art. 39. – Se recunosc titlurile oficiale de calificare de moaşă eliberate de Polonia persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1), care certifică o formare încheiată înainte de data de 1 mai 2004 şi care nu îndeplineşte cerinţele minime prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, atestată de o diplomă de absolvire de învăţământ superior de scurtă durată, obţinută pe baza unui program special de revalorizare prevăzut la art. 11 din Legea din 20 aprilie 2004 de modificare a Legii privind profesiile de asistent medical şi de moaşă şi privind alte acte juridice, publicată în Jurnalul Oficial al Republicii Polone din 30 aprilie 2004, nr. 92, poz. 885, şi în Regulamentul Ministerului Sănătăţii din 11 mai 2004 privind condiţiile detaliate referitoare la cursurile instituite pentru asistenţii medicali şi moaşele, titulari ai unui certificat de studii liceale (examen final – matura) şi absolvenţi ai unui liceu sanitar sau ai unor şcoli profesionale sanitare care formează asistenţi medicali şi moaşe, publicat în Jurnalul Oficial al Republicii Polone din 13 mai 2004, nr. 110, poz. 1170, cu scopul de a verifica dacă deţinătorul acestui titlu de calificare posedă cunoştinţe şi competenţe de un nivel comparabil cu nivelul celor ale moaşelor posesoare a diplomei prevăzute pentru Polonia la anexa nr. 9. 

SECŢIUNEA a 2-a

Excepţii în cazul cărora se aplică principiile Regimului general de recunoaştere a calificărilor profesionale

I. Domeniu de aplicare

Art. 40. – (1) Regimul general de recunoaştere a calificărilor profesionale prevăzut de Legea nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică medicilor, medicilor dentişti, farmaciştilor, asistenţilor medicali generalişti şi moaşelor, care, dintr-un motiv special şi excepţional, la data solicitării recunoaşterii calificării, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 13–39. 

(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) sunt următoarele:

a) medicii care au o formare de bază, medicii specialişti, medicii dentişti, medicii dentişti specialişti, farmaciştii, asistenţii medicali generalişti şi moaşele, în cazul în care persoana respectivă nu îndeplineşte condiţiile de practică profesională efectivă şi legală prevăzute la art. 19, 21–25, 27–29 şi 31–39;

b) medicii, medicii dentişti, farmaciştii, asistenţii medicali şi moaşele care deţin un titlu de calificare de specialist dobândit ulterior formării care conduce la obţinerea unui titlu prevăzut în anexele nr. 1, 5 şi 7–9; regimul general de recunoaştere a calificărilor profesionale se aplică fără a se aduce atingere prevederilor art. 13 alin. (1)–(3), precum şi ale art. 19, 21–25 şi 27–29 şi exclusiv în scopul recunoaşterii specializării în cauză;

c) asistenţii medicali generalişti şi asistenţii medicali specializaţi care deţin un titlu de calificare de specialist dobândit ulterior formării care conduce la obţinerea unui titlu prevăzut în anexa nr. 8, în cazul în care persoana respectivă solicită recunoaşterea profesională în România, unde activităţile profesionale în cauză sunt exercitate de asistenţi medicali specializaţi fără formare profesională de asistent medical generalist;

d) asistenţii medicali specializaţi fără formare profesională de asistent medical generalist, în cazul în care persoana respectivă solicită recunoaşterea profesională în România, unde activităţile profesionale în cauză sunt exercitate de asistenţi medicali generalişti, de asistenţi medicali specializaţi fără formare profesională de asistent medical generalist sau de asistenţi medicali specializaţi care deţin un titlu de calificare de specialist dobândit ulterior formării care conduce la obţinerea unui titlu prevăzut în anexa nr. 8;

e) persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 3. 

II. Măsuri compensatorii

Art. 41. – În condiţiile prevăzute la art. 11 din Legea nr. 200/2004, cu modificările şi completările ulterioare, au posibilitatea să aleagă între un stagiu de adaptare şi o probă de aptitudini persoanele care se află în următoarele situaţii:

a) asistenţii medicali, moaşele şi farmaciştii care deţin un titlu de calificare de specialist dobândit ulterior formării care conduce la obţinerea unui titlu prevăzut în anexele nr. 7–9;

b) asistenţii medicali generalişti, asistenţii medicali specializaţi care deţin un titlu de calificare de specialist dobândit ulterior formării care conduce la obţinerea unui titlu prevăzut în anexa nr. 8, precum şi asistenţii medicali specializaţi fără formare profesională de asistent medical generalist, în cazul în care activităţile profesionale în cauză sunt exercitate în România de asistenţi medicali specializaţi fără formare profesională de asistent medical generalist. 

Art. 42. – Prin derogare de la posibilitatea acordată solicitantului de a alege una dintre măsurile compensatorii prevăzute la art. 41, trebuie să susţină o probă de aptitudini persoanele care se află în următoarele situaţii:

a) medicii care au o formare de bază, medicii specialişti, medicii dentişti, medicii dentişti specialişti, farmaciştii, asistenţii medicali generalişti şi moaşele, în cazul în care persoana respectivă nu îndeplineşte condiţiile de practică profesională efectivă şi legală prevăzute la art. 19, 21–25, 27–29 şi 31–39;

b) medicii şi medicii dentişti care deţin un titlu de calificare de specialist dobândit ulterior formării care conduce la obţinerea unui titlu prevăzut în anexele nr. 1 şi 5;

c) asistenţii medicali specializaţi fără formare profesională de asistent medical generalist, în cazul în care activităţile profesionale în cauză sunt exercitate în România de asistenţi medicali generalişti sau de asistenţi medicali specializaţi care deţin un titlu de calificare de specialist dobândit ulterior formării care conduce la obţinerea unui titlu prevăzut în anexa nr. 8;

d) persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 3. 

Art. 43. – Metodologia de organizare şi desfăşurare a stagiului de adaptare şi a probei de aptitudini, inclusiv statutul persoanei care urmează măsura compensatorie, se stabilesc, în conformitate cu normele Uniunii Europene, de Ministerul Sănătăţii Publice cu avizul Colegiului Medicilor din România, Colegiului Medicilor Dentişti din România, Colegiului Farmaciştilor din România şi, respectiv, al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România şi se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii publice. 

Art. 44. – În cazul în care calificarea profesională a solicitantului aflat în situaţiile prevăzute la art. 41 şi 42 întruneşte criteriile stabilite prin platforme comune adoptate în vederea facilitării recunoaşterii mutuale a calificărilor profesionale, măsura compensatorie nu se aplică. 

CAPITOLUL III

Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 45. – Recunoaşterea titlurilor oficiale de calificare de medic, de medic specialist, de medic dentist, de medic dentist specialist, de farmacist, de asistent medical generalist şi de moaşă, eliberate de statele membre ale Uniunii Europene, de statele aparţinând Spaţiului Economic European, precum şi de Confederaţia Elveţiană, se efectuează indiferent dacă formarea a fost dobândită în totalitate sau în parte pe teritoriul acestor state. 

Art. 46. – În cazul în care titlurile oficiale de calificare de medic, medic specialist, medic dentist, medic dentist specialist, farmacist, asistent medical generalist şi moaşă, eliberate de un alt stat membru al Uniunii Europene, de un alt stat aparţinând Spaţiului Economic European sau de Confederaţia Elveţiană persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1), nu îndeplinesc cerinţele prevăzute de prezenta hotărâre pentru a fi recunoscute, autorităţile competente române vor analiza cunoştinţele de specialitate şi competenţele atestate de aceste titluri, precum şi experienţa solicitantului, comparativ cu cerinţele de calificare şi cunoştinţe prevăzute de legea română. 

Art. 47. – (1) În cazurile în care nu se poate face dovada experienţei profesionale de 3 ani, prevăzută la art. 3, titlurile oficiale de calificare de medic, de medic specialist, de medic dentist, de medic dentist specialist, de farmacist, de asistent medical generalist şi de moaşă, obţinute în afara graniţelor statelor membre ale Uniunii Europene, ale celorlalte state ale Spaţiului Economic European şi ale Confederaţiei Elveţiene şi recunoscute de unul dintre aceste state, sunt analizate de autorităţile competente române, pe baza copiilor documentelor respective autentificate legal. 

(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), se analizează şi formarea complementară şi/sau experienţa profesională însuşită de către cel interesat într-un stat membru al Uniunii Europene, într-un alt stat aparţinând Spaţiului Economic European sau în Confederaţia Elveţiană ori în afara graniţelor acestora. 

(3) Dacă în urma analizei comparative se constată că abilităţile şi cunoştinţele atestate de aceste titluri corespund numai parţial cerinţelor de calificare şi cunoştinţelor prevăzute de legea română, autorităţile competente române pot solicita persoanei interesate să facă dovada îndeplinirii tuturor acestor cerinţe. 

Art. 48. – (1) În termen de o lună de la primirea cererii de recunoaştere a calificării şi de autorizare a exercitării profesiei, Ministerul Sănătăţii Publice confirmă primirea şi, după caz, înştiinţează solicitantul cu privire la documentele necesare completării dosarului. 

(2) Procedura de examinare a cererilor de recunoaştere a calificării şi de autorizare a exercitării profesiei se finalizează în termen de 3 luni de la depunerea dosarului complet de către solicitant. Termenul poate fi extins cu o lună în cazurile prevăzute la art. 40–44. 

Art. 49. – (1) Decizia de respingere a cererii de recunoaştere a calificării şi de autorizare a exercitării profesiei, în baza prezentei hotărâri, va cuprinde motivele întemeiate care au dus la respingere. 

(2) Deciziile autorităţilor competente române cu privire la recunoaşterea calificărilor prevăzute de prezenta hotărâre pot fi contestate la instanţele de contencios administrativ. 

(3) Nesoluţionarea cererilor de recunoaştere a calificării şi de autorizare a exercitării profesiei în termenele prevăzute de lege poate fi atacată în instanţele de contencios administrativ. 

Art. 50. – În cazul unor îndoieli justificate, autorităţile competente române pot solicita autorităţilor competente ale statului membru emitent confirmarea autenticităţii certificatelor şi a titlurilor oficiale de calificare eliberate, precum şi, după caz, confirmarea faptului că beneficiarul îndeplineşte, în ceea ce priveşte profesiile de medic, de medic dentist, de farmacist, de asistent medical generalist şi de moaşă, condiţiile minime de formare prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale. 

Art. 51. – În cazul unor îndoieli justificate privind un titlu oficial de calificare, definit conform prevederilor art. 2 lit. b), eliberat de o autoritate competentă a unui stat membru, titlu care include o formare urmată în totalitate sau parţial într-o instituţie legal stabilită pe teritoriul unui alt stat membru, autorităţile competente române au dreptul să verifice la organismul competent al statului membru de origine în care a fost eliberat titlul de calificare:

a) dacă formarea asigurată de instituţia în cauză a fost certificată în mod oficial de instituţia de învăţământ situată în statul membru de origine în care a fost eliberat titlul de calificare;

b) dacă titlul oficial de calificare eliberat este acelaşi cu cel care ar fi fost eliberat în cazul în care formarea ar fi fost dobândită în totalitate în statul membru de origine în care a fost eliberat titlul de calificare; şi

c) dacă titlul oficial de calificare eliberat conferă aceleaşi drepturi de acces la profesie pe teritoriul statului membru de origine în care a fost eliberat titlul de calificare. 

Art. 52. – Anexele nr. 1–17 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. 

Art. 53. – Prevederile prezentei hotărâri se completează cu dispoziţiile Legii nr. 200/2004 privind recunoşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare. 

Art. 54. – (1) Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prevederile Hotărârii Guvernului nr. 970/2004 privind regimul calificărilor în profesiile de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist şi moaşă, dobândite în afara graniţelor României, nu se mai aplică cu privire la statele membre ale Uniunii Europene şi statele aparţinând Spaţiului Economic European. 

(2) Prevederile prezentei hotărâri se aplică cu privire la Confederaţia Elveţiană de la data la care va intra în vigoare decizia prin care se introduce Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale în Acordul dintre Confederaţia Elveţiană, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de altă parte, cu privire la libera circulaţie a persoanelor. 

(3) Până la data la care se face referire la alin. (2) se aplică pentru Confederaţia Elveţiană prevederile Hotărârii Guvernului nr. 970/2004. 

(4) La data introducerii Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale în Acordul dintre Confederaţia Elveţiană, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de altă parte, cu privire la libera circulaţie a persoanelor, prezenta hotărâre se completează în mod corespunzător. 

Art. 55. – Hotărârea Guvernului nr. 970/2004 privind regimul calificărilor în profesiile de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist şi moaşă, dobândite în afara graniţelor României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 710 şi 710 bis din 5 august 2004, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 17 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 17. – (1) Cetăţenii Confederaţiei Elveţiene, posesori ai unei diplome, certificat sau ai unui alt titlu de medic prevăzut în anexa nr. 1, care doresc să obţină în România una dintre specialităţile prevăzute de Nomenclatorul de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, care nu este prevăzută în anexa nr. 3 sau nu este prevăzută pentru statul membru de origine ori de provenienţă al solicitantului în anexa nr. 3, vor îndeplini condiţiile de formare prevăzute de normele în vigoare pentru specialitatea respectivă. 

(2) Evaluarea pregătirii profesionale a persoanelor prevăzute la alin. (1) se face pe baza documentelor din care rezultă:

a) perioadele de formare atestate de diplome, certificate sau alte titluri de formare eliberate de statul membru de origine sau de provenienţă. Acestea se recunosc ca stagii de pregătire în specialitate dacă corespund celor prevăzute de legislaţia română în vigoare pentru specialitatea respectivă;

b) experienţa profesională însuşită de solicitant;

c) pregătirea complementară şi formarea medicală continuă a acestuia. 

(3) În termen de 4 luni de la depunerea dosarului complet de către cel interesat, Ministerul Sănătăţii Publice informează solicitanţii cu privire la durata şi conţinutul perioadei de pregătire complementară în specialitate, care urmează a fi efectuată. 

(4) Pregătirea complementară în specialitate se efectuează în unităţi sanitare acreditate în care se desfăşoară învăţământ postuniversitar medical şi sub îndrumarea unui coordonator de rezidenţiat în specialitatea respectivă. 

(5) Medicul aflat în pregătire complementară are atribuţiile medicului rezident şi poate beneficia, pentru această perioadă, de contract individual de muncă pe durată determinată. 

(6) Recunoaşterea calificării de medic specialist se face prin ordin al ministrului sănătăţii publice, pe baza evaluării formării însuşite de medic pe perioada de pregătire complementară în specialitate, efectuată de către coordonatorul de rezidenţiat în specialitatea în care s-a făcut pregătirea, şi a evaluării efectuate conform prevederilor alin. (2).”

2. Articolul 38 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 38. – (1) Cetăţenii Confederaţiei Elveţiene, posesori ai unei diplome, certificat sau ai altui titlu de medic dentist, eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat aparţinând Spaţiului Economic European sau de Confederaţia Elveţiană, conform normelor Uniunii Europene, care doresc să obţină în România certificatul de medic dentist specialist ce atestă o specializare în domeniul medicinei dentare, prevăzută de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, titlul de medic dentist specialist care nu se eliberează în statul membru de origine sau de provenienţă al solicitanţilor vor îndeplini condiţiile de formare prevăzute de normele în vigoare pentru specialitatea respectivă. 

(2) Evaluarea pregătirii profesionale a solicitanţilor se face pe baza perioadelor de formare atestate de diplome, certificate sau de alte titluri de formare eliberate de statul membru de origine sau de provenienţă, dacă aceste perioade corespund celor prevăzute de normele româneşti în vigoare pentru specialitatea respectivă. În aceste situaţii se vor lua în considerare şi experienţa profesională, formarea complementară şi formarea continuă a solicitantului în domeniul medicinei dentare. 

(3) În urma evaluării efectuate pe baza diplomelor, certificatelor şi titlurilor prezentate de către solicitant şi luând în considerare experienţa profesională, formarea complementară şi formarea continuă a acestuia în domeniul medicinei dentare, Ministerul Sănătăţii Publice informează solicitantul cu privire la durata şi conţinutul perioadei de pregătire complementară în specialitate ce urmează a fi efectuată. 

(4) Decizia autorităţilor competente române în aceste situaţii este adusă la cunoştinţa solicitantului în termen de 4 luni de la depunerea dosarului complet de cel interesat. 

(5) Pregătirea complementară în specialitate se efectuează în unităţi sanitare acreditate în care se desfăşoară învăţământ postuniversitar medico-dentar şi sub îndrumarea unui coordonator de rezidenţiat în specialitatea respectivă. 

(6) Medicul dentist aflat în pregătire complementară are atribuţiile medicului dentist rezident şi poate beneficia pe această perioadă de contract individual de muncă pe durată determinată. 

(7) Recunoaşterea calificării de medic dentist specialist se face prin ordin al ministrului sănătăţii publice, pe baza evaluării formării însuşite de medicul dentist pe perioada de pregătire complementară în specialitate, efectuată de către coordonatorul de rezidenţiat în specialitatea medico-dentară în care s-a făcut pregătirea, şi a evaluării efectuate conform prevederilor alin. (2).”

3. După alineatul (2) al articolului 52 se introduce un nou alineat, alineatul (2¹), cu următorul cuprins:

„(2¹) Data de implementare a Directivei nr. 85/432/CEE în Confederaţia Elveţiană este 1 iunie 2002.”

4. După articolul 64 se introduce un nou articol, articolul 64¹, cu următorul cuprins:

„Art. 64¹. – Data de implementare a Directivei nr. 77/453/CEE în Confederaţia Elveţiană este 1 iunie 2002.”

5. După articolul 77 se introduce un nou articol, articolul 77¹, cu următorul cuprins:

„Art. 77¹. – Data de implementare a Directivei nr. 80/154/CEE şi a Directivei nr. 80/155/CEE în Confederaţia Elveţiană este 1 iunie 2002.”

6. Anexele nr. 1–8 la Hotărârea Guvernului nr. 970/2004 se înlocuiesc cu anexele nr. 10–17 la prezenta hotărâre. 

*

Prezenta hotărâre transpune integral prevederile referitoare la recunoaşterea titlurilor oficiale de calificare de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist şi, respectiv, moaşă, cuprinse în Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind recunoaşterea calificărilor profesionale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 255 din 30 septembrie 2005, precum şi prevederile Directivei 2006/100/CE pentru adaptarea unor directive din domeniul liberei circulaţii a persoanelor, având în vedere aderarea Bulgariei şi a României, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 363 din 20 decembrie 2006. 

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul sănătăţii publice,

Gheorghe Eugen Nicolăescu

Ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului,

Cristian Mihai Adomniţei

Departamentul pentru Afaceri Europene,

Adrian Ciocănea,

secretar de stat

 

Bucureşti, 17 octombrie 2007. 

Nr. 1.282.